ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

8. Botezul prin stropire sau turnare

Potrivit Sfintelor Canoane şi întregii Sfintei Tradiţii a Biserici lui Hristos, Taina Sfântului Botez se săvârşeşte prin întreită afundare. Papistaşii au părăsit această bună rânduială, botezând prin stropire sau turnare. Pretinsa lor taină e lovită de două ori de nulitate, prin aceea că sunt eretici şi prin faptul că nu botează prin afundare.

9. Sfânta Liturghie înlocuită cu missa romana

În decursul istoriei bisericeşti, în Ortodoxie s-au constituit trei Sfinte Liturghii: A Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigore, Papă ortodox, numită şi a Darurilor mai înainte sfinţite. Deşi îi socotesc Sfinţi pe autorii acestor Liturghii, catolicii le-au părăsit şi au introdus în locul lor missa romana, care are o structură schematică, o durată mai scurtă, ,,potrivită’’ spiritului apusean. Dacă nici măcar Liturghia unui Papă, Sfântul Grigorie Dialogul, n-a fost păstrată în cultul apusean, atunci ce aşteptări să mai avem de la cei ce s-au rupt de Biserică la anul 1054?

9. Impărtăşirea copiilor

Începând cu secolul al XII-lea, papii au abandonat învăţătura sănătoasă de până atunci a Bisericii, privind împărtăşirea copiilor. Menţionez aci că ,,sacramentele’’ apusene nu au valoarea Sfintelor Taine ale Bisericii, fiind administrate de eretici or, Canonul 46 Apostolic spune desluşit că ereticii nu au taine valide. Spun catolicii că pruncii nu trebuie împărtăşiţi la vârstă fragedă, deoarece ,,taina’’ aceasta nu e necesară pentru mântuire! Aşteaptă deci ca pruncii să ajungă la o vârstă când vor fi conştienţi de însemnătatea acesteia.

Biserica Ortodoxă a avut dintru început practica împărtăşirii copiilor mici. Cărţile bisericeşti au această prevedere imperativă, cu privire la ce urmează după Sfântul Botez:,,Şi îndată să-l împărtăşeşti pe cel botezat cu Sfintele Taine, căci întâmplându-se a se săvârşi din viaţă neîmptăşit, greşeşti de moarte’’.Bine ne învaţă Mama Biserică faptul că Sfânta Împărtăşanie este absolut necesară pentru mântuire.

10. Binarea

Biserica lui Hristos a avut dintru început practica de a săvârşi o Sfântă Liturghie într-o zi, la acelaşi Sfânt Altar, de către acelaşi preot. Niciunui liturghisitor nu i se îngăduie să săvârşească Sfânta Liturghie de două ori într-o zi, cum nu e îngăduit ca doi slujitori să slujească succesiv Sfânta Liturghie la acelaşi Altar.

Apusenii desconsideră această practică riguros canonică şi permit ca un oficiant al lor să slujească mai multe misse pe zi, ceea ce se numeşte binare. Faptul e irelevant, de vreme ce nu au taine valide, însă ilustrează tendinţa nestăvilită a papistaşilor de a introduce inovaţii, într-un total dispreţ faţă de Tradiţia bimilenară a Bisericii.

11. Teoria concomitenţei

A fost elaborată de Toma de Aquino, socotit sfânt de papistaşi şi ne spune că unde este Trupul Domnului, acolo este, în mod necesar, şi Sângele Său. Din această pricină, mirenii sunt ,,împărtăşiţi’’ numai cu ostie, în vreme ce ,,clericii’’ primesc şi vinul din potir. În Biserica Ortodoxă din acelaşi potir se împărtăşesc clericii şi mirenii deopotrivă, cu credinţa nestrămutată că primesc Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului.

12. Azima în locul pâinii dospite

Precum se ştie prea bine, papistaşii folosesc la slujbele lor azima, spre deosebire de practica Bisericii noastre, unde întrebuinţăm pâinea dospită. Care este adevărul? Este suficient să ştim ce a frânt Mântuitorul la Cina cea de Taină. Textul grecesc al Noului Testament (Matei 26, 26) ne spune clar că Fiul lui Dumnezeu a frânt,,artos’’, adică pâine dospită, nicidecum,,azimos’’. Încă o abatere de la învăţătura şi practica bisericească. Nu trebuie să ne facem iluzii că dacă papistaşii ar folosi pâine dospită, ar săvârşi o Taină validă. Eretici fiind, sacramentele lor nu au putere sfinţitoare.

13.Acrivie nejustificată în privinţa căsătoriilor

Urmând învăţăturilor Sfintei Scripturi, Biserica Ortodoxă admite despărţirea soţilor în caz de desfrânare (Matei 19, 9), dar numai după ce au fost epuizate toate încercările de împăcare. Sfântului Apostol Pavel spune, de asemenea: ,,Femeia este legată de lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul’’(adică prin binecuvântarea Bisericii, n.a.) (I Corinteni 7, 39). Acestea sunt temeiurile pentru care Biserica admite a doua şi a treia căsătorie, în cazuri bine determinate, cu bună orânduială. A patra căsătorie este socotită fărădelege şi, ca atare, oprită.

Apusenii au introdus o regulă aspră, prin aceea că nu admit recăsătorirea celor rămaşi văduvi. Prin aceasta se pune o povară greu de dus, pe care puţini şi-o asumă până la capăt. Cei mai mulţi cad în păcatul desfrânării, datorită lipsei de înţelegere pe care o arată papii faţă de supuşii lor. Neavând Taine valide, catolicii trăiesc oricum în desfrânare, la fel ca sectarii.

14. Substituirea slujbelor de alungare a demonilor

Biserica a fost dintotdeauna confruntată cu lucrarea malefică a puterilor diavoleşti, care urmăresc zădărnicirea mântuirii oamenilor. Chiar înainte de întemeierea Bisericii, Mântuitorul a scos şi a alungat demonii din oameni. Această putere a dat-o Sfinţilor Apostoli şi succesorilor lor: ,,Chemând la Sine pe cei doisprezece Ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă din popor’’(Matei 10, 1). Cu trecerea vremii, au fost alcătuite slujbele prin care demonii sunt alungaţi şi făpturile lui Dumnezeu intră pe cursul unei vieţi normale. Cele mai frecvente sunt Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, în număr de şapte, la care se adaugă toate cele cuprinse în Molitfelnic.

Apusenii au părăsit sfintele rânduieli şi au alcătuit propriile lor slujbe de exorcizare, evident, fără putere, de vreme ce ei petrec în erezii şi sunt în afara Bisericii lui Hristos.

Presbiter Ioviţa Vasile

1.Primatul papal

Este o erezie şi o pretenţie absurdă a pontifilor romani, aceea de a fi suverani în fruntea tuturor creştinilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus Sfinţilor Apostoli şi lumii întregi:,,Ştiţi că aceia care se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ail or le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mai mare între voi. Să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâiul între voi, să fie tuturor slugă; căci şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi’’(Marcu 10, 43-45). De vreme ce Mântuitorul n-a voit să fie mai-marele Apostolilor, ci Slujitor al lor şi al lumii întregi, nu credem că ar fi sub demnitatea papei să se conformeze cuvintelor cuprinse în Sfânta Scriptură.

2.Infailibilitatea papei

Până în anul 1869 niciunul dintre papi n-a avut conştiinţa faptului că ar fi infailibil. În acel an, papa Pius al IX-lea a convocat Conciliul I Vatican, având menirea de a ,,dogmatiza’’ pretenţia sa absurdă de a fi socotit infailibil, adică nesupus greşelilor. Era o învăţătură total străină Bisericii, în cele aproape două milenii de existenţă. Proclamarea acestei ,,dogme’’ se izbea de o piedică de netrecut: numeroasele cazuri de papi eretici, ca să nu amintim decât de papa Honoriu, eretic monotelist, condamnat de Sinodul VI Ecumenic! Neputând contesta evidenţele, papa Pius al IX-lea, a găsit totuşi un subterfugiu numitex cathedra.Cu toate împotrivirile unor cardinali, voinţa acestora a fost înfrântă şi Cociliul a proclamat ,,dogma’’ infailibilităţii papilor, absurdă, iraţională şi imposibil de înţeles şi acceptat pentru orice minte sănătoasă. Infailibilitatea e atributul Bisericii lui Hristos.

3. Ex cathedra

Ca să scuze şi să explice ereziile şi erorile papilor înintaşi ai săi, papa Pius şi cei care l-au urmat în rătăcire au elaborat această teorie prin care susţin că papa, ca om, poate să greşească în viaţa şi părerile sale personale, dar atunci când se pronunţăex cathedra(de la catedră), adică din oficiul său de urmaş al Sfântului Apostol Petru, el devine infailibil şi poate formula dogme şi învăţături morale care devin ,,definitive şi obligatorii’’ pentru întreaga ,,biserică’’! În felul acesta, ereziile şi rătăcirile papilor sunt trecute la capitolul ,,păreri personale’’, iar învăţăturile convenabile lor sunt socotite ca rod al infailibilităţii papale. Ce altceva putem vedea în această teorie?, decât o duplicitate ridicolă, care însă nu-i deranjează cu nimic pe papistaşi.

4. Filioque

Este o erezie îndreptată vădit şi brutal împotriva învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu a rostit aceste cuvinte:,,Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului,Care de la Tatăl purcede,Acela va mărturisi despre Mine’’(Ioan 15, 26). Papistaşii au avut cutezanţa de a-L ,,corecta’’ pe Domnul Iisus Hristos şi de a adăuga cuvintelor Sale vocabula ,,Filioque’’, ceea ce înseamnă că Duhul purcede şi de la Fiul. Faptul acesta este o denaturare voită a Revelaţiei Dumnezeieşti, cu gravele consecinţe teologice care decurg din ea.

5.Încălcarea gravă a Sfintelor Canoane

Introducerea de catre apuseni a adaosului eretic Filioque în Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan reprezintă o greşală şi o cutezanţă de neiertat pentru papistaşi. Asfel, se încalcă cu brutalitate o seamă de canoane ale Sfintelor Sinoade care întăreau cele hotărâte de Sinoadele anterioare. Canonul 1 al Sinodului II Ecumenic spune desluşit:,,Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol, au hotărât să nu înlăture Credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care s-au adunat în Niceea Bitiniei, ci Credinţa aceea să rămână tare şi să fie dată anatemei orice erezie’’.Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451) confirmă şi întăreşte hotărârile primelor trei Sinoade Ecumnice, prin Canonul 1:,,Am găsit că este cu dreptate să se ţină Canoanele aşezate de către Sfinţii Părinţi la fiecare Sinod de până acum’’.Este limpede că aceste Sfinte Canoane şi multe altele au fost încălcate prin nesăbuinţa apusenilor. Prin Filioque, aceştia batjocoresc şi Sfânta Scriptură, păstrătoare fidelă a învăţăturilor evanghelice ale Mântuitorului Hristos.

6. Purgatoriul

A fost formulată cu pretenţii de dogmă de către papa Inocenţiu al IV-lea (1243-1254) şi a fost introdusă în comunitatea papistaşă, confirmată ulterior de câteva concilii. Erezia aceasta susţine că sufletele care nu s-au ostenit îndeajuns pentru mântuire vor ajunge într-o stare (nu loc!) în care vor fi purificate de păcate prin suferinţă. Când purificarea va fi împlinită, aceste suflete vor intra în bucuria veşnică a raiului. Este o învăţătură absolut străină Bisericii Ortodoxe, de la început până în ziua de astăzi şi până la sfârşitul veacurilor. Se vede şi prin aceasta că în Ortodoxie nu se acceptă învăţături străine, potrivnice Adevărului şi implicit Revelaţiei Dumnezeieşti.

7. Imaculata concepţie

În anul 1854, papa Pius al IX-lea a ,,îmbogăţit’’ catolicismul cu încă o erezie care afirmă că Sfânta Fecioară Maria, din momentul conceperii sale, a fost fără păcatul strămoşesc. Dumnezeu i-a acordat aceasta onoare unică pentru a-L naşte pe Mântuitorul lumii, Care nu s-ar fi putut naşte dintr-o fecioară aflată sub păcatul protopărinţilor Adam şi Eva. Biserica lui Hristos n-a primit niciodată această învăţătură eretică.Dimpotrivă, o combate ca fiind pierzătoare de suflete.

Presbiter Ioviţa Vasile

3. Metoda confuziei generalizate

Când s-a închegat mişcarea antiecumenistă printr-o mână de preoţi care au întrerupt pomenirea, neştiind unii de alţii, porţile iadului au intrat în alertă. Ierarhii români ecumenişti s-au văzut confruntaţi cu o opoziţie la care nu se aşteptau. Trebuia găsită o soluţie imediată. Au găsit-o. Au înfiinţat oficine (site-uri) proprii care s-au declarat antiecumeniste. Le-au îngăduit să scrie orice, ca să capteze atenţia, simpatia, bunăvoinţa şi banii publicului larg. Trebuia creată o stare de confuzie din care oamenii să nu mai înţeleagă nimic. Cu trecerea vremii, oficinele şi-au nuanţat discursul, ocupându-se de teme antiecumeniste care nu-i implicau pe ierarhi: cipuri şi acte biometrice, avorturi, vaccinarea obligatorie, nedreptăţi comise de autorităţile civile împotriva nepomenitorilor etc. Recunoaşteţi, desigur, că acestea nu sunt imputabile episcopilor români, în frunte cu domnul Daniel Ciobotea.

Când Sinaxa de la Botoşani a adus în discuţie probleme care-i vizau direct pe ierarhii români, precum condamnarea pseudo-sinodului din Creta, retragerea din cmb, vizita papei, recunoaşterea schismaticilor ucraineni, oficinele au sărit ca arse. Imediat au cerut mesaje anticip, vrând să deturneze scopul Sinaxei. Au aruncat săgeţi otrăvite asupra preoţilor români participanţi. Părintele Theodoros Zisis a fost denigrat în fel şi chip, precum că ar fi făcut cine ştie ce afirmaţii care nu se confirmă. Aici vedem mâna lui Staicu Ioan Ciprian care a fost retras din linia întâia, compromis fiind, şi pus să lucreze din umbră. Acesta a fost momentul în care ne-am dat seama că securiştii de la Ortodoxinfo nu sunt altceva decât o oficină care mimează lupta antiecumenistă. Dumnezeu nu i-a lăsat pe creatorii de confuzie să rămână, în continuare, tăinuiţi. Pentru ca să ridice o perdea de fum, făcea apeluri repetate la cititori, cerându-le să bage mâna în buzunar pentru a-i ajuta, că altfel, se vor desfiinţa. În realitate, ei nu duc lipsă de bani. Ne-am despărţit de ei cu uşurare, mulţumiţi că am scăpat de un balast toxic. De data acesta nu am suferit pierderi, cel mult o tulburare sau o furtună într-un pahar cu apă. Părinţii au păstrat sub pecetea tainei organizarea Sinaxei, şi bine au făcut. Sinaxa şi-a împlinit menirea, documentele elaborate au ajuns la Patriarhie, aşa încât diversioniştii pot fluiera a pagubă. Ne-am convins că lupta pentru păstrarea Sfintei Credinţe Ortodoxe nu este uşoară, tocmai din pricina celor descrise mai sus. Pierderi vom avea şi de acum înainte, pentru că acestea sunt inerente oricărei lupte. Important e că din fiecare încercare de felul acesta am ieşit întăriţi. Oamenii sinceri, de bună credinţă au acum posibilitatea să discearnă, să înţeleagă cine poartă vina pentru dezbinare şi pentru toate tulburările de până acum. Socotim că decât să ducem o luptă, având vrăjmaşi infiltraţi în rândurile noastre, mult mai bine este să ne despărţim de ei la primele suspiciuni şi atunci ,,pierderile’’ sunt câştiguri binevenite. Noi, preoţii şi credincioşii care am ales calea împărătească a mărturisirii, stăm în faţa lui Dumnezeu cu povara multelor noastre păcate, mulţumiţi însă că nu L-am trădat.

Atrag atenţia Părinţilor care au ales calea împărătească a mărturisirii că ecumeniştii deghizaţi ne vor hărţui în continuare cu acuzaţii gratuite, reproşuri nefondate, articole calomniatoare, toate având menirea să ne ocupe timpul şi să ne distragă de la lupta cea bună. E mai bine să-i lăsăm în meschinul existenţei lor. Un om drag sufletelor noastre ne-a dat îndemnul să nu-i mai băgăm în seamă. Să-l ascultăm.

O vorbă înţeleaptă spune că o vreme poţi minţi pe toată lumea; pe unii-i poţi minţi tot timpul; dar ca să minţi pe toată lumea, în toată vremea, este cu neputinţă.

,,Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele de desubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit’’. Facă-se toate spre slava Bunului, Marelui, Atotputernicului şi Adevăratului nostru Dumnezeu. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

2.Metoda răcnetelor cavernoase

Cine a citit Vieţile Sfinţilor a văzut desigur că în mai multe rânduri când un suflet ales pătimea pentru Hristos, Dumnezeu săvârşea o minune. Ce făceau călăii inspiraţi de cel rău? Îl acuzau pe Sfânt că s-a folosit de vrăjitorie pentru a săvârşi acea minune! Ei, vajnici slujitori ai diavolului, vrăjmaşii văzuţi ai lui Hristos şi ai mântuirii, revărsau potop de minciuni asupra Sfântului, acuzându-l de exact ceea ce ei practicau cu multă sârguinţă. Adică voiau să spună că ei sunt slujitorii dreptăţii, iar Sfântul – un vrăjitor. Cu cât răcnetele erau mai puternice şi mai cavernoase, cu atât credeau că ,,biruinţa’’ lor e mai mare. Aşa socoteau ei. Întâmplător, am intrat pe un site ce se pretindea antiecumenist. La prima vedere aşa părea. Scrieri bine documentate, necruţătoare cu ecumenismul, ştiri pe care te puteai bizui, informaţii utile. Cercetând cu mai multă atenţie, am văzut un articol vehement îndreptat împotriva preoţilor nepomenitori echilibraţi, pe care îi acuză de schismă, erezie, ecumenism ascuns, de comuniune cu ereticii, în general, de toate relele lumii. Acesta este, de fapt, scopul ascuns al acelui site, şi, desigur, a multor altora. Vorbe răcnite cu intensităţi sporite, pentru a-şi face ,,biruinţa’’ cât mai răsunătoare. Bineînţeles nu-şi semnează mizeriile. N-au curaj. Stau ascunşi în vizuinile întunecate ale anonimatului şi de-acolo îşi aruncă acuzele mincinoase şi băloase. Spre cinstea lor, Părinţii care merg pe calea împărătească ies la arătare fără reţineri. Lumea îi vede, îi cunoaşte, îi caută. Din moment ce se situează de partea Adevărului, îşi pun semnătura pe tot ce scriu şi n-au nicio rezervă în a-şi asuma deschis lupta cea bună. Aci se vede bine una din deosebirile dintre noi şi ,,antiecumeniştii’’ închipuiţi.,,Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite’’(Ioan 3, 19-21).

Urmează o campanie vehementă împotriva Mântuitorului Hristos. Cum a cutezat să rostească asemenea cuvinte?

(Continuarea, în postarea de mâine)

Presbiter Ioviţa Vasile

Sunt vechi de când lumea, de când diavolul şi îngerii săi au fost alungaţi din locaşurile cereşti. Au fost întrebuinţate la ispitirea protopărinţilor Adam şi Eva. De-a lungul istoriei au făcut multe victime, numeroase suflete s-au pierdut, căzând pradă acestor metode. Ele pot da rezultate pe moment. Pe termen lung, sunt sortite eşecului sigur şi cei care se folosesc de ele o fac spre a lor pierzare. De ce metodele acestea sunt satanice şi securiste deoptrivă? Se va vedea din cele ce urmează.

1.Metoda câştigării încrederii

De la o vreme, un vieţuitor al pustiei a început să aibă vedenii. Diavolul venea la el în chip de înger de lumină. La început, l-a lăudat pentru nevoinţele sale. Cu trecerea vremii, îl îndemna să se roage mai mult, să postească, să înmulţească faptele cele bune. I-a făcut şi câteva ,,proorocii’’ care s-au şi împlinit. Cu multă răbdare a reuşit să-i câştige încrederea. Nici n-a fost prea greu, deoarece nevoitorul se bizuia pe puterea sa de înţelegere, omiţând să ceară sfatul Părinţilor îmbunătăţiţi. Câştigându-i încrederea, la una din înfăţişările de noapte, diavolul i-a mijlocit o vedenie şi i-a arătat Drepţii Vechiului Testament veselindu-se în rai. Pe cei din Noul Testament i-a înfăţişat chinuindu-se în adâncimile iadului. Din aceste două vedenii vieţuitorul a înţeles că Vechiul Testament este vrednic de urmat, iar Testamentul Nou se cuvine a fi lepădat. Lepădându-se de Noul Testament, s-a lepădat de Hristos. Căderea a fost mare şi ireversibilă. Acel suflet s-a pierdut, datorită nesăbuinţei de a se încrede în tatăl minciunii, venit la el cu identitate falsă.

Ecumeniştii de azi au împrumutat metoda de la ,,tatăl minciunii’’. Cu răbdare, cu multă migală, de-a lungul câtorva ani şi-au construit o falsă aură de antiecumenişti. Lumea le citea postările de pe blog, văzând în ei nişte vajnici oponenţi ai ereziilor ecumeniste. I-a ajutat şi financiar, că omul nu se hrăneşte numai din minciună. Între ei şi preoţii nepomenitori s-a înfiripat o legătură de colaborare şi totul părea a fi în regulă. A venit momentul Sinaxei a doua de la Botoşani. Cei care au organizat-o au simţit cu cine au de-a face şi au anunţat-o doar cu câteva zile înainte. Prea puţine pentru ca diversioniştii să se poată mobiliza. Până să se dezmeticească, Sinaxa a avut loc, a fost o reuşită şi asta i-a întărâtat teribil. Dintr-o dată au lepădat falsa aură de antiecumenişti şi s-au năpustit asupra participanţilor. Au încercat o palidă acţiune de a impune pe agendă problema cipurilor, lămurită, în esenţă, cu multă vreme înainte. Au eşuat lamentabil. Şi-au lipit singuri o etichetă de care nu vor mai scăpa niciodată, nimeni nu va mai crede în ,,sinceritatea’’ lor. Părinţii nepomenitori au luat cuvenita distanţă, uşuraţi că au scăpat de nişte diversionişti.

(Continuarea, în postarea de mâine)

Presbiter Ioviţa Vasile

Show more

Explicaţie. Acest articol este pentru oamenii cinstiţi, de bună credinţă. Este interzis diversioniştilor. L-am publicat pe blog cu mai bine de doi ani în urmă, la 3 mai 2017, şi poate fi găsit în arhivele acestuia. N-am vrut să-l readuc în atenţia cititorilor cu ocazia Sinaxei de la Botoşani, pentru a nu intra într-un joc diversionist murdar. De altfel şi Părinţii prezenţi la Sinaxă au refuzat să discute despre implantarea cipurilor, şi bine au făcut, pentru a nu da satisfacţie hulitorilor de profesie, care voiau să le schimbe agenda. Aducându-l iarăşi la arătare, fiecare va constata că, după doi ani, nu şi-a pierdut câtuşi de puţin actualitatea. Suntem preocupaţi în cel mai înalt grad de primejdiile care ne pândesc la fiecare pas, în lupta noastră pentru Sfânta Ortodoxie.

 

Este din ce în ce mai evident că însemnarea populaţiei va consta în implantarea unui cip pe frunte sau pe mâna dreaptă, exact cum a văzut Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în momentul când i s-au descoperit evenimentele ultime ale veacului acestuia, exact cum le-a descris în Cartea Apocalipsei: ,,Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mic şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei robi şi pe cei slobozi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel care are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are priceperea să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase’’�(Apocalipsa 13, 16-18).

Prima consecinţă dezastruoasă a primirii semnului lui antihrist este lepădarea de Hristos. Odată însemnat, omul nu mai aparţine Mântuitorului, ci blestematului antihrist. Răspund celor care afirmă cu suficienţă şi inconştienţă că pot fi în continuare credincioşi lui Hristos. Aşa scrie Cartea Sfântă: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea sau pe mâna lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi pucioasă, înaintea Sfinţilor Îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei’’�(Apocalipsa 14, 9-11). Citiţi, vă rog, cu atenţie aceste cuvinte şi lăsaţi speculaţiile inutile precum că un cip nu ne poate face rău. Ne face răul cel mai mare: pierderea ireversibilă a mântuirii!

După cum se poate vedea, implantarea cipului se va face prin constrângeri de tot felul (,,sileşte pe toţi’’). Cei neîntăriţi în Credinţă se vor supune şi vor lua cipul, crezând că astfel îşi rezolvă problemele şi vor avea acces la bunurile materiale necesare traiului zilnic. Cumplită dezamăgire îi aşteaptă! Vom vedea ce ne spune în continuare Cartea Apocalipsei. Precizăm că exprimarea la trecut prezintă, de fapt, evenimente viitoare. ,,Şi s-a dus cel dintâi (Înger) şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei, şi care se închinau chipului fiarei’’�Doamne, câtă limpezime în aceste cuvinte şi cu câtă uşurinţă pot fie ele înţelese! De înţeles vor înţelege numai cei aleşi. Buba rea şi ucigaşă va fi probabil o formă de cancer cu evoluţie rapidă. Dincolo de acestea, se vede deznodământul tragic al celor însemnaţi şi care îşi vor fi pus mari speranţe în implantarea cipului. Dacă buba rea şi ucigaşă va pricinui, oricum, moartea şi pierderea mântuirii, nu este mai bine să primim moarte mucenicească şi să fim încununaţi de Hristos în Împărăţia Sa? Tocmai acest lucru ni-l spune Domnul Iisus: ,,Căci cine va voi să-şi scape viaţa�(primind cipul, n.a.) o va piede; iar cine va pierde viaţa sa (prin moarte mucenicească, n.a.), pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui’’(Marcu 8, 35)

De aceea vă spun tuturor iubitorilor de Hristos: nu primiţi cu niciun chip cipul şi nu vă închinaţi fiarei. Dacă deja avem acte conţinând cipuri, să curmăm această tendinţă şi să le refuzăm pe cele viitoare, deoarece, din aproape-n aproape, suntem îndreptaţi spre însemnarea finală. Să învăţăm şi să aprofundăm cuvintele sfinte ale Mântuitorului: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă’’�(Matei 10, 28). Nu vom căuta mucenicia cu orice preţ, deoarece Însuşi Hristos îi va alege pe cei care-i vor fi Sfinţi Mucenici, şi-i va cruţa pe cei care nu vor avea puterea să treacă prin chinurile muceniciei.

3 mai 2017

Preot Ioviţa Vasile

 

Omul vine pe lume cu Bunul simţ ancestral, dar valoarea lui poate creşte sau descreşte pe parcursul vieţii, funcţie de factorul educaţional si mediul în care se dezvoltă. Oare cei care se pretind a fi ortodocşi, cei de pe unele tabloide cu pretenţie teologică, care s-au înfrăţit acum, cunosc politeţea? Sau îşi permit orice în numele unei libertăţi prost înţeleasă, nemaivorbind de cei dominaţi de orgoliu, care sfidează bunul simţ, crezând că se pot manifesta oricum în numele apărării Ortodoxiei?,,Căci precum un om şi-a pierdut moştenirea, aşa şi tu ai pierdut prietenia aproapelui tău. Şi ca şi cum ai fi slobozit o pasăre din mâna ta, aşa ai scăpat pe prietenul tău şi nu-l vei mai câştiga pe el.”
Toţi sunt convinşi că dreptatea este de partea lor şi nu li se poate întâmpla nimic, căci scopul pentru care luptă este unul nobil, dar să nu uite ca ,,de se va bizui cineva numai pre a sa dreptate şi pre izbăvirea ce singur şi-o lucrează, în deşert şi în zadar se trudeşte. Că toate ale dreptaţii sale ca o cârpă lepădată se vor arăta în ziua cea de pre urmă, precum zice Isaia: „Ca o cârpă lepădată toată dreptatea noastră” (Isaia 64, 5).

Întâlnim, de la o vreme, la tot pasul, parvenitism, mitocănie, misoginism, incompetenţă şi impostură, manifestări ale lipsei de bun simţ, ale unei educaţii morale si intelectuale precare, cu pronunţate complexe de inferioritate şi neputinţe intelectuale. La o simpla analiză, toţi aceştia vădesc a avea posibile eşecuri în integrarea socială, în integrarea profesională, lipsa unui loc de muncă, (lipsuri financiare) care se însumează şi avem, spre regretul nostru, tabloul celor care şi-au unit glasurile în a defăima şi înjosi pe cel arătat cu degetul, ca fiind activist pro-cip, pro-ecumenism, infiltrat între „antiecumeniştii de bună credintă”, „poate având sorţuleţ”, dirijat de un spion al „mosadului rusesc”, etc
,,Batjocura, sudalma este partea celor trufaşi, şi pedeapsa, ca leul va pândi asupra lor”, a spus Isus Sirah, căci buna cuviinţă se înscrie în sfintele principii ale Legii cerului, principii desăvârşite, neschimbătoare. Le cunoaştem îndeajuns?

Până nu demult unii se declarau împotriva dezbinătorilor schismatici. Acum sunt cu toţi în acelaşi „partid”, buni prieteni, căci lupii fac casă bună impreună, urlând împotriva aceluiaşi „duşman comun”, care trebuie anihilat. „Nu să ajungi puternic te pregătește. Nu pentru binele tău să lupți și să muncești, ci pentru binele și salvarea neamului tău.”
Prin educaţie dobândim politeţea care implică generozitate, iar prin Ortodoxie, simţul dreptăţii, al frumosului, decenţă, chiar eleganţă! Primim, refuzăm? Ar trebui să învăţăm continuu, ca prin spusele şi faptele noastre, să nu lezăm pe cei din jurul nostru. Mulţi nu ştiu, sau nu le pasă că nu ştiu să se poarte şi adoptă un comportament obraznic, rănind pe aproapele. Toată lumea este a lor, cuvântul lor planează asupra tuturor şi au dreptul să-i atace, să-şi bată joc de ei. Nu este aceasta o formă a sclaviei, să-ţi baţi joc de sufletul omului?

Constatăm că o adunatură de vătafi şi arendaşi, experţi în arta minciunii şi manipulării agresive, scormonesc salbatic în găsirea motivelor inventate de minţi paranoice, căci ei sunt convinşi că deţin puterea de a executa public, cu grosolănie şi aroganţă, pe cine decid că a devenit indezirabil, întocmai ca politrucii perioadei staliniste în timpul proceselor intentate „duşmanilor poporului. ,,Nu mă surprinde folosirea celor doua instrumente caracteristice , manipularea psihologică a maselor, caracteristica sistemului ateu bolsevico-sionist si botnita organelor de represiune. Dacă ești însă,,un soldat disciplinat”, ți se permite aproape orice, mai ales cu ,,dușmanii”.
Adevărul despre cine sunt şi ce urmăresc a ieşit la iveală, iar neputinţa si reaua-credinţă s-au manifestat cu vulgaritate, ipocrizie, lașitate, mediocritate, aroganță, cinism și multă prostie, găsind terenul propice. Aceşti diversionişti şi sabotori a tot lucrul bun întocmit cu trudă şi osteneală, au o plăcere diabolică să murdărească pe cei din jurul lor, insultând, scormonind în viața celui urmarit ca o pradă, jignind, rănind, mințind, denaturând anumite fapte din trecutul oamenilor, denaturand fraze, răstălmacind cuvinte, în dorinţa de a-şi pedepsi exemplar semenul, aflat in postura de „duşman de clasă”. Drumul pe care au pornit este fără intoarcere, şi eşecul acţiunii lor se va arăta cât de curând.

Dr. Gabriela Naghi

„*Cel care aruncă piatră în sus, peste capul său o aruncă şi lovitura vicleană dă naştere la răni.

Cel care sapă groapa altuia va cădea el în ea şi cel care întinde cursă se va prinde în ea.

Cel care face rele, peste el vor cădea şi nu va cunoaşte de unde-i vin.”

*Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)27;18,19,26-29
**Sf. Macarie cel Mare (†390),Omilii duhovnicesti XX, 3

 

Ne aflăm în Duminica a 3-a după Sfintele Paşti. Biserica a aşezat bună rânduială să cinstim în aceasta zi Femeile Mironosiţe, adică purtătoarele de mir, cele care au stat lângă Mântuitorul răstignit pe Cruce, iar a treia zi, cea a Învierii, au venit dis-de-dimineaţă la mormânt pentru a unge cu miresme Preasfântul Trup al Domnului. Negăsindu-L, cuprinse de bucuria nespusă, s-au dus să vestească Ucenicilor Adevărul Învierii, care covârşeşte toată mintea omenească.

Nu putem să nu alăturăm Femeilor Mironosiţe pe toate femeile din Biserica lui Hristos, cele care-şi lucrează mântuirea, fiecare după puteri, în iubire de Dumnezeu şi de aproapele. Vă vedem peste tot, în ţinuta cuviincioasă, făcând notă distinctă în societatea aceasta măcinată de păcate. Unele duceţi o cruce grea de dragul lui Hristos şi a copiilor, căci soţii voştri au părăsit fagăduinţele făcute la Cununie. Altele aţi fost silite să vă părăsiţi familiile şi ţara şi să băjeniţi printre străinii de multe şi nu bune feluri, agonisindu-vă cele necesare traiului cu sudoarea feţei, precum au voit mai-marii lumii. Voi sunteţi cele chemate de Atotputernicul să naşteţi şi să creşteţi prunci pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Celelalte, care aţi ales calea fecioriei, aţi fost bătute şi alungate din Sfintele Mănăstiri de slujbaşi câinoşi, de purtătoare de straie călugăreşti înrăite, pentru că n-aţi răbdat ca Sfânta noastră Credinţă Ortodoxă să fie batjocorită de cei care s-au insinuat la cârma Bisericii, jucând rolul de păstori ai acesteia.

Întristarea voastră prefacă-se în bucurie veşnică, precum a spus Hristos Cel înviat Femeilor Mironosiţe: Bucuraţi-vă! Vă iubim, vă cinstim şi vă preţuim ca pe nişte minunate făpturi ale lui Dumnezeu.

Cuprindem în acest cuvânt toate femeile din lumea aceasta, şi pe cele care s-au depărtat de Dumnezeu, sau nu L-au cunoscut niciodată. Facă Milostivul ca toate să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină. Amin.

Hristos a înviat!

Presbiter Ioviţa Vasile

Nu ştiu cine a lansat sintagma ,,animal politic’’. Cert e ca aceia care sunt etichetaţi cu acest apelativ înjositor, nu se simt jigniţi. Se simt în apele lor, în jungla lor politică pe care o populează. Iar jungla este guvernată de legile ei, care nu mai lasă loc Legilor lui Dumnezeu.

Pentru a contura profilul pseudo-proorocilor, Mântuitorul a recurs la regnul animal: ,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte’’ (Matei 7, 15-16). Maeştri ai disimulării, pseudo-proorocii urmează pilda tatălui lor, despre care ne spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Nu este de mirare, deoarece insuşi satana se preface în înger al luminii’’(II Corinteni 11, 14).

Când a fost vorba de tiranul Irod, care dorea moartea Mântuitorului, Acesta l-a descris în termenii cei mai potriviţi: ,,Mergând, spuneţi vulpii acesteia: ,,Iată, alung demoni şi fac vindecări, astăzi şi mâine, iar a treia zi voi sfârşi’’(Luca 13, 32)

Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan i s-au arătat în vedenie evenimentele care vor precede a Doua Venire a Domnului. Tot ce a văzut şi a auzit, a aşternut în Cartea Apocalipsei. Aşa bunăoară ne descrie cele două fiare, cea dintâi ieşind din mare (Apocalipsa 13, 1), a doua ridicându-se din pământ (Apocalipsa 13, 11). Aceste două bestii sunt cele care vor semăna răul în lume cu o cruzime şi iraţionalitate ,,cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi’’ (Matei 24, 21).

O specie aparte sunt sconcşii. Sunt cele mai greţoase animale de pe faţa pământului, deoarece secretă o substanţă mirosind insuportabil, pe care o împroaşcă în dreapta şi stânga, fără discernământ. Este atât de puternică încât te sufocă şi mirosul pestilenţial poate dura şi o lună. Asta ştiu să facă, asta fac. Se hrănesc cu resturile de la masa stăpânilor. Nu sunt mari, au vreo 3-4 kilograme cu creier cu tot. Ca să te aperi de ei, e absolut necesar să stai la distanţă cât mai mare. Neavând în cine să împroaşte, se spurcă între ei. Îi dai afară pe uşă, îţi intră pe fereastră. Se insinuează unde nu te aştepţi, că doar-doar vor găsi pe cineva neatent pentru a-i arunca jetul de dejecţii. Oamenii-i cunosc, se feresc de ei, ceea ce nu-i descurajează, îi face chiar mai prolifici. Sunt originari din Americi şi s-au răspândit pe toată faţa pământului, se înţelege, în regiunile populate. Nimeresc, nu nimeresc, satisfacţia lor este să împroaşte. Să fie strânşi în rezervaţii, nu-i cu putinţă. Dacă locuieşti de pildă-n Botoşani, nu te pot atinge cu murdăria lor. Călătorind prin ţară, e bine să fii atent, nu cumva să calci în spurcăciunile lor.

 

Nu doresc sa-mi scriu numele pe aceasta pagina. Oamenii sinceri stiu de ce.

 

P.S. Am auzit că prin anii 90 ai secolui trecut, cineva a făcut un apel către lichele, cu gândul că poate se vor înţelepţi. Demers inutil, lichelele s-au înmulţit şi s-au făcut încă şi mai rele. De unde vin lichelele? Din turcescul ,,leke’’, însemnând ,,neruşinare’’.

Despre venirea papei Francisc în România
Pentru creștin-ortodocși!
NU participați la ceremoniile de primire a papei în Romnia!
NU asistați la slujbele făcute de papă pe teritoriul României!
NU participați la rugăciuni în comun cu catolicii (supușii papei)!
NU credeți minciunile despre „Bisericile surori” sau despre „cei doi plămâni ai Bisericii”!
În contextul vizitei pe care o face papa în România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, orice ortodox trebuie să știe că acesta (papa) este conducătorul unei structuri numite impropriu „Biserica Romano-Catolică”.
Conform Crezului ortodox, Biserica este UNA. Nu pot exista două Biserici sau mai multe!
Hristos este Capul Bisericii și Trupul Lui este Biserica. Există un singur Cap – Hristos și un singur Trup – Biserica!
Singura structură bisericească păstrătoare a Harului și continuatoare a tradiției începute de Mântuitorul Iisus Hristos, prin apostoli și urmașii lor episcopii, este BISERICA ORTODOXĂ!
Biserica Ortodoxă este reprezentată pe plan local de Bisericile Locale: B. O. Română, B. O. Rusă, B. O. Sârbă, B. O. Bulgară, B. O. Georgiană, B. O. Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei etc.
Fosta Biserică Locală a Romei (Patriarhia Romei) s-a despărțit de Biserică/a ieșit în afara Ortodoxiei în anul 1054. Atunci, existau 5 Patriarhii (Biserici Locale): Patriarhiile Romei, Constantinopolului, Ierusalimului, Antiohiei și Alexandriei. Împreună, ele constituiau Biserica.
Biserica Locală a Romei, din cauza pretențiilor de supremație ale papilor și din cauza ereziilor pe care au început să le inventeze aceștia, a intrat în conflict cu Biserica Constantinopolului și implicit cu celelalte Patriarhii/Biserici Locale și s-a separat de ele. Constantinopolul, Ierusalimul, Alexandria și Antiohia au rămas în credința adevărată ortodoxă, continuând să formeze Biserica.
Roma, cu papa de atunci și cu toți ce au urmat și i-au urmat, s-au auto-exclus din Biserică. Ereziile și exagerările romano-catolicilor (papistașilor) au fost condamnate și înainte și după anul 1054.
Ereziile, printre care filioque și primatul papal, pe care le practicau înainte de ruperea lor de Biserică, au fost condamnate de sinodul din 879-880, organizat de Sfântul Fotie cel Mare la Constantinopol (numit și al optulea Sinod Ecumenic). Continuând în practicarea ereziilor și având pretenții necanonice, a fost trimisă o Delegație papală care a provocat anatemizarea clericilor catolici și a colaboratorilor lor, nominal, de sinodul din 20-24 iulie 1054, organizat de patriarhul Mihail Cerularie. Papii și cei care i se supun au fost condamnați și de sinoade ulterioare. La Sinodul din timpul Sfântului Grigorie Palama, dintre 1341-1351 (9 Ecumenic) au fost condamnate din nou ereziile papale și scolasticimul latin.
Ca urmare, ceea ce în mod greșit se numește Biserica Romano-Catolică NU mai este Biserică! Nu mai există Har în adunarea papistașilor! Așa-zișii preoți și episcopi (cardinali) catolici NU sunt preoți și nici episcopi. Papa NU este episcop sau patriarh al Bisericii Romei, căci aceasta nu mai există. Adevărata Biserică, în Italia și în tot Occidentul o reprezintă ortodocșii plecați acolo sau convertiții la Ortodoxie.
Papa este reprezentantul unei structuri eretice pe care e mai potrivit să o numim Adunare Papistașă!
Patriarhul NU are voie să se roage cu ereticul papă și nici să-l primească în catedrală sau biserică!
„Toate Sinoadele Ecumenice interzic această… co-rugă în legătură cu toți care sunt aparte de Ortodoxie.”- Pr. Gheorghe Calciu
***
CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII) Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească. (10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)
CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE) Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Cor. 6,15). (47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare)
CANONUL 6 Laodiceea 343 – Ereticii să nu intre în biserică: Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres [Apostolic, can. 45, 65] TÂLCUIRE- Nu sloboade canonul acesta pe eretici să intre în Biserica lui Dumnezeu, cea de ortodocşi ţinută, dacă nu vor a se întoarce şi stăruie în eres. Vezi şi cel apostolesc 45.
*** Catolicii (papistașii) sunt anatemizați!
,,Anatema înseamnă pogorîre de viu in iad cu dracii și tăiere de la Trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos. Numai pe eretici poti să-i dai anatema, că s-au rupt de la Trupul lui Hristos care este Biserica.,, – Pr. Cleopa Ilie
„Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit” ( Sf. Marcu Eugenicul– Către Teofan din Euripos, p. 343).
Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice. „Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (Sf. Marcu Eugenicul – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282).
La 1755 a fost dat „Orosul Bisericii celei Mari a lui Hristos” semnat de patriarhii Constantinopolului, Ierusalimului și Alexandriei, care a stabilit că ereticii vin la Ortodoxie prin Botez. Inclusiv catolicii! Hotărârea este valabilă și azi! – „Mărturisesc un Botez” de Pr.Gheorghe Metallinos

Sfantul Ierarh Marcu al Efesului biruind prin Ortodoxie pe ereziarhul papă!

Hristos a înviat!

În vremea când fiii lui Israel străbăteau pustia, dinspre Egipt spre Ţara făgăduinţei, au ajuns în hotarele lui Edom. Moise a trimis soli la regele locului cu următorul mesaj: ,,Îngăduieşte-ne să trecem prin ţara ta, că nu ne vom abate pe la ogoare şi pe la vii, nici apă nu vom bea din fântânile tale, ci vom trece pe calea împărătescă, neabătându-ne nici la dreapta, nici la stânga, până vom ieşi din hotarele tale’’ (Numerii 20, 17). Mai târziu, după moartea lui Moise, Iosua Navi a fost ridicat călăuză pentru popor ş Însuşi Dumnezeu i-a poruncit: ,,Fii dar tare şi foarte curajos, ca să păzeşti şi să împlineşti toată legea pe care ţi-a încredinţat-o Moise, robul Meu; să nu te abaţi de la ea nici la dreapta nici la stânga,ca să pricepi toate câte ai de făcut’’ (Iosua 1, 7). Prin Solomon iarăşi ne grăieşte Dumnezeu: ,,Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga: ţine piciorul tău departe de rău’’ (Pilde 4, 27).

În Noul Testament ni se spune că s-a făcut prigoană mare împotriva Bisericii din Ierusalim(Fapte 8, 1), iar Saul, Sfântul Apostol Pavel de mai târziu, a mers la Damasc, ca pe cei ,,care merg pe Calea aceasta să-i aducă legaţi la Ierusalim’’ (Fapte 9, 2). E evident că şi aici Calea împărătească e echivalentul Sfintei Biserici, care ne călăuzeşte pe noi spre Împărăţia lui Dumnezeu, şi aici nu putem să nu ne amintim şi de cuvintele Sfântului Ciprian, care ne spune că ,,în afara Bisericii nu există mântuire’’.

Calea împărătească am ales-o şi noi atunci când cancerul ereziilor ecumeniste a pătruns oficial în Sfânta Biserică. Toţi, fără nicio excepţie. De la o vreme însă, unii dintre noi au făcut paşii greşiţi, fie la dreapta, fie la stânga, şi sciziunea s-a produs. Exact ce-şi doreau vrăjmaşii Ortodoxiei.

Nu ştiu dacă rândurile de faţă vor ajunge sub ochii celor care au părăsit Calea împărătească. Oricum, eu le adresez câteva întrebări simple, la care să-şi răspundă fiecare: Când Biserica în care te-ai născut, ai fost botezat şi apoi cununat, ţi-ai botezat copiii, ai primit hirotonia întru preot, deci când această Biserică e tulburată de erezii, cum e mai bine să procedezi, să o părăseşti sau sa te lupţi pentru a o curăţa de erezii? Şi dacă ai părăsit-o, unde te-ai dus?, ştiind că altă Biserică nu există, afară de cea Ortodoxă. Şi în afara Bisericii ce putem găsi decât secte, rătăciri şi toate relele lumii? Presupunând, prin reducere la absurd, că Biserica Ortodoxă n-ar mai avea niciun episcop, cum greşit susţineţi, ar însemna că e pe cale de dispariţie, or, asta contrazice preasfintele cuvinte ale Mântuitorului ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’. Ziceţi că Biserica Ortodoxă Română nu mai există, dar aceasta ar însemna că porţile iadului au biruit-o şi au dus-o la desfiinţare! Nu vi se pare o enormitate? Din Biserică să plece ereticii nepocăiţi, nu cei care mărturisesc drept.

De aceea, dragi Părinţi nepomenitori, care v-aţi despărţit de noi, vă aşteptăm cu toată dragostea sa vă întoarceţi în Biserică, la Calea împărătească şi să continuăm împreună, cum împreună am început. Lăsaţi orgoliile mărunte, noi vă întindem frăţeşte mâna, căci fiecare din noi poate avea momente de rătăcire. Esenţial este să nu persistăm în ea.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

SALUTĂM ACEASTĂ SINAXĂ, RUGÂNDU-NE CA BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU SĂ SE POGOARE PESTE CEI CE S-AU ADUNAT SPRE A MĂRTURISI ADEVĂRUL VEŞNIC, DESCOPERIT OAMENILOR PENTRU MÂNTUIRE.

Fie ca bunul Dumnezeu să îndrepte cugetele voastre astfel încât, într-o conglăsuire cu Părinţii Bisericii din toate timpurile, să aduceți Dumnezeului nostru Slavă, Cinste şi Închinăciune, prin dreapta mărturisire a Credinţei noastre Ortodoxe. Sfântul Grigorie Palama spune că erezia este al doilea tip de ateism, asemănându-i pe propovăduitorii ei cu cei necredincioşi. Despre unii ca aceştia ne spune apostolul Pavel ca ,,să nu ne amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, şi să nu ne facem părtaşi cu ei’’ (Ef. 5:6-7). La rândul său, Sfântul Teodor Studitul ne spune că, orice crestin ortodox, mirean sau cleric, trebuie să nu fie nepăsător atunci când credinţa sobornicească este schimbată, ci să lupte pentru că Dumnezeu îi va cere socoteală dacă a rămas nepăsător – aşa încât chiar şi săracul este lipsit de orice apărare în ziua judecăţii şi va fi osândit ca unul care acum nu grăiește, căruia şi osânda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru. Deci, auzind aceste cuvinte, să ne îmbărbătăm și mai mult pentru cele ce ne stau în față și, căutând a nu fi nepăsători în ale Credinței, să facem ca nepărtășia noastră cu cei ce hulesc învățătura Ortodoxă să fie aducătoare de câştig duhovnicesc și vindecătoare. Astăzi, când învățăturile ereticești sfâșie Biserica Luptătoare, noi să stăm în Adevăr, cu mila Domnului, fără de care nu putem face nimic (In. 15:5).

În același timp, simțim o nespusă durere față de faptul că s-a creat o mare ruptură și dispersare între cei ce au întrerupt comuniunea cu ierarhii locului, pe motiv de erezie. Credem că lipsa de unitate a noastră duce la întărirea forțelor ecumeniste și îi abate de la îngrădire față de erezie și de la lupta fermă împotriva ei, pe cei ce sunt contra ereziei ecumeniste și înțeleg trista situație eclesiologică în care se află Biserica Ortodoxă. Din care motiv considerăm că, în această vreme de grea încercare pentru ortodocşi, este foarte important să ne silim să păzim „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Ef. 4:3) şi să căutăm, mai presus de toate, să rămânem credincioşi lui Hristos, evitând până la o vreme subiectele ce nu ating Învăţătura de redinţă, dar ar putea pricinui dezbinare.

Credem, că nu este cazul să ne izolăm faţă de cei ce continuă să pomenească ierarhii, ci să păstrăm legătura cu toţi arhiereii, clericii şi mirenii ce doresc să afle mai multe despre lupta împotriva ereziei ecumeniste și a practicii patristice de îngrădire de erezie prin întreruperea pomenirii la Sfintele Slujbe a celor ce o propovăduiesc, fiind vorba de conferințe, discuţii şi dezbateri pe tema nepomenirii şi ereziei. Le adresăm rugămintea de a folosi toate instrumentele canonice și pastorale puse la îndemână de Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți pentru a împiedica răspândirea și în Biserică a ereziei ecumeniste cu toate manifestările sale și a determina întrunirea unui Sinod Ortodox, care să condamne oficial ereziile, instituțiile și evenimentele ecumeniste și, nominal, pe episcopii ce vor rămâne adepți ai acestora. Fiind inspirați de perioada liturgică pascală în care ne aflăm, pe drumul de la lumina Învierii la harul Cincizecimii, le dorim tuturor participanţilor la acest Sinaxă ca Dumnezeu să-i lumineze şi să le călăuzească paşii spre tot lucrul bun, spre Slava lui Dumnezeu. Totodată, râvnim pentru unirea în Adevăr a tuturor ortodocșilor, pentru care ne rugăm, ne grijim și pe care îl așteptăm ca rezultat al acestei Sinaxe.

Cu dragoste în Hristos Domnul, cerând sfintele voastre rugăciuni, cei mai mici dintre frați ai voștri întru credință, din Republica Moldova:

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din satul Răciula

Arhimandritul Pafnutie Popa,

Ieromonahul Nil Zagaradniuc,

Iereul Vasile Rotaru,

Iereul Eugen Croitor,

Iereul Gheorghe Corcescu,

Iereul Serghei Iordachescu

 

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi. Amin.

Hristos a înviat!

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, iubiţi fraţi şi scumpe surori în Domnul Iisus Hristos, în aceaste vremuri de grea încercare pentru Credinţa noastră Ortodoxă, prin care trece Biserica noastră astăzi, nu putem să rămânem nepăsători, să privim liniştiţi cum unii sau alţii doresc, în chip vădit, să ne distrugă învăţătura Sfintei noastre Ortodoxii, dogmele, canoanele şi învăţăturle Sfintelor Sinoade. Şi cred că suntem astăzi cu toţii chemaţi să mărturisim, să înţelegem bine că prin tăcere trădăm pe Dumnezeu, Credinţa şi Biserica noastră. E grea furtuna şi e mare, dar mare este Dumnezeu, Care ne-a făgăduit că va fi cu noi în toate zilele vieţii noastre până la sfârşitul veacului. Amin.

Ne e tare greu când privim cât de uşor au reuşit să ne înşele vrăjamşul diavol şi să ne abată de la calea cea adevărată a mântuirii. Cât de uşor au semnat mai marii noştri în Creta, primin toate rărăcirile şi învăţăturile care doresc să distrugă Sfânta noastră Ortodoxie, pentru care au suferit Sfinţii! Nici până acum nu s-a uscat sângele Mucenicilor pe gratiile şi pereţii închisorilor, dar nu au trădat şi nu au vândut, ci şi-au păstrat Credinţa în Dumnezeu.

Biserica adevărată lui Hristos a rezistat în toate vremurile, chiar şi în cei 70 de ani de comunism şi ateism, şi până va veni Hristos, va suferi mereu, dar nici porţile iadului nu o vor birui. Numai să rămânem în Adevărul sfânt pe care ne-a fost dat o dată pentru totdeauna.

Ţinta Ortodoxiei noastre este Iisus Cel răstignit. Sfinţii Părinţi ne-au pregătit pentru aceste vremuri, prin care treceţi şi frăţiile voastre acum. Mă bucur că şi în ţara noastră, România, sunt suflete scumpe şi dragi care vor să păstreze curată Credinţa Ortodoxă, şi pentru aceasta trebuie să răbdaţi, să suferiţi prigoane şi necazuri.

Ştiu că suferiţi mult şi mă doare sufletul pentru voi, dar mă rog Bunului Dumnezeu să vă întărească în lupta voastră împotriva tuturor rătăcirilor care au fost semnate în Creta: a ecumenismului şi papismului, măştile lui antihrist, care astăzi, în numele aşa zisei ,,dragoste’’, au renunţat la tot ceea ce a fost sfânt, rugându-se şi îmbrăţişându-se cu cei care luptă împotriva Bisericii noastre. După cum le ştiţi pe toate care s-au făcut împotriva Adevărului, suferind pe nedrept pentru că vreţi să rămâneţi ortodocşi. Domnul să vă ajute să mergeţi până la sfârşit pe această cale frumoasă a mântuirii.

În aceste zile de mare sărbătoare a Învierii Domnului, vă îmbrăţişez pe toţi cu dragoste părintească şi va zic: Hristos a înviat! Cu multă iubire spre voi care mărturisiţi Adevărul, rog pe Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze. Cerul întreg să vă ocrotească şi să vă ajute mereu să rămâneţi în Biserica luptătoare şi mărturisitoare.

Cu dragoste în Hristos,

Arhiepiscopul Longhin

 

�

 

Hristos a înviat

Una din semnificaţiile numelor diavoleşti este aceea de ,,dezbinător’’ şi exprimă o realitate tristă a lucrării funeste a acestuia. Cu adevărat, dacă ne uităm în istorie constatăm că cel rău a fost prezent în toate evenimentele majore ale lumii care au adus rupturi între făpturile lui Dumnezeu. A fost prezent în persecuţia iudeilor îndreptată împotriva Sfintei Biserici, încă de la întemeierea ei. Nu întâmplător pe aceştia îi numeşte Sfântul Evanghelist Ioan ,,sinagoga satanei’’ (Apocalipsa 2, 9 şi 3, 9) sau ,,scaunul satanei’’ (Apocalipsa 2, 13). O armă puternică folsită de diavolul pentru învrăjbire şi sciziune constă din mulţimea ereziilor izvodite în străfundurile iadului şi răspândite de slujitorii săi dintre oameni. Prin erezii au fost îndepărtaţi din Biserică milioane de oameni şi cu acestea au avut de luptat Părinţii Bisericii reuniţi în cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Diavolul n-a fost străin nici de schisma din 1054, când Apusul a fost smuls din sânul Bisericii şi înzestrat cu numeroase erezii, pe care le răspândesc asiduu până în ziua de azi. Vrăjmaşul şi cohortele sale de demoni l-au inspirat pe trufaşul Luther şi l-au împins să-i dezbine şi pe papistaşi prin aşa zisa reformă Aşa a apărut protestantismul pe care l-a divizat apoi într-o puzderie de secte, care mai de care mai agresive şi bizare. La rândul lor, acestea s-au dezbinat, încât ceea ce numesc unii ,,creştinism’’ e un amalgam de ciudăţenii, căruia nici nu i se mai poate ţine socoteala cu exactitate. V-aduceţi aminte de secta ,,templul poporului’’ din Guyana? Membrii ei s-au sinucis în masă, sau au fost omorâţi. Diavolul a fost prezent în războaiele absurde, în revoluţiile semănătoare de ură şi teroare. A dezbinat popoare, cărora le-a mutat graniţele fireşti şi noi, românii, am simţit din plin aceste drame. Învrăjbeşte familii, prieteni, rudenii. Se foloseşte şi de politicieni pentru a îndemna la ură, aţâtându-i pe unii împotriva altora.

După atâte secole de dezbinare, a venit vremea ca acest geniu al răului să se transforme în unificator. Aşa a apărut ecumenismul care ne spune în chip mincinos că iarăşi trebuie să fim una, precum a voit Mântuitorul. Adică toate relele lumii vor să le unească, spre a da un rău şi mai mare. Ecumeniştii ştiu că sunt realităţi de neunit, incopatibile unele cu altele, însă nu încetează a ne aduce aminte că ,,dragostea toate le rabdă’’ (I Corinteni 13, 7) şi trecând cu vederea că ,,dragostea se bucură de adevăr’’ (I Corinteni 13, 6). Tocmai adevărul îi înspăimântă pe ecumenişti. Caută să-l ascundă cu orice preţ. Unirea nu se poate face decât în adevăr. Asta-nseamnă că aceia care doresc ,,unitatea creştinilor’’ ar trebui să îmbrăţişeze întâi adevărul şi unirea se va face de la sine. Nu asta vor ei, ci să amestece toate relele lumii ca într-un malaxor imens, în care să fie adusă şi Biserica lui Hristos, care în acest chip s-ar pierde ireversibil, gândesc ei. Nu va fi aşa.

Ce-ar rezulta din amestecul gândit de ecumenişti? Exact ceea ce voieşte ,,tatăl minciunii’’ (Ioan 8, 44), adică o ,,religie’’ unică, din care să fie alungat Dumnezeul Adevărului şi în locul lui să fie adus ,,fiul pierzării, potrivnicul – înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu, şi să se dea pe sine drept dumnezeu’’ (II Tesaloniceni 2, 3-4). Privind la ceea ce se întâmplă astăzi în Biserică, nu putem decât să constatăm, cu uimire şi întristare, câtă dreptate au Scripturile Sfinte de Dumnezeu insuflate.

Distinşi ecumenişti români, nici acum nu înţelegeţi pentru cine lucraţi voi cu atâta sârg?

 

Presbiter Ioviţa Vasile