ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

LUNA IUNIE

Ziua a 24-a

Sf. Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Mucenici Ioan cel Nou de la Suceava, Panaghiot, Iacob, Ioan; Sf. Ierarh Niceta de Remesiana; Cuvioşii Antonie şi Ioan

            ,,Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în poruncile şi rânduielile Domnului’’. Aşa scrie Sfântul Evanghelist Luca despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim astăzi. Necazul vieţii lor era acela că, fiind înaintaţi în zile, Dumnezeu nu le dăduse copii, iar faptul de a nu avea urmaşi era socotit la evrei drept blestem. Mulţi ani au purtat ei această povară. Înţelepciunea cea tăinuită a lui Dumnezeu s-a arătat şi aici. În vreme ce se afla în templu, pentru a tămâia după obiceiul preoţiei, îngerul Domnului s-a arătat lui Zaharia. Acesta s-a tulburat văzând pe trimisul lui Dumnezeu. Îngerul însă venise să-i aducă mângâiere şi răsplata, lui şi soţiei Elisabeta, pentru răbdarea  şi dreapta lor vieţuire: ,,Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie…  ’’(Luca 1, 13-17).

        �Cinstite cititorule, ia seama cu atenţie la cuvintele subliniate şi aminteşte-ţi ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul; ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’(Matei 11, 14). Vrăjmaşii lui Hristos şi ai adevărului au strâmbat înţelesul acestor cuvinte, spunând că Sfântul Prooroc Ilie s-ar fi reîncarnat în trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Iisus nicidecum n-a vorbit în acest sens, ci doar a vrut să spună că Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului cu aceeaşi râvnă pe care a avut-o Sfântul Ilie, aşadar vorbeşte despre două persoane absolut distincte care au trăit în vremuri diferite. Şi aceasta să ştii: învăţătura despre reîncarnare vine din religiile demonice ale Indiei, şi n-are nicio legătură cu adevărul revelat de Dumnezeu.

Vestea cea bună adusă de îngerul Gavriil s-a împlinit într-o zi de 24 iunie, de aceea sărbătorim astăzi naşterea acestui Sfânt al lui Dumnezeu. ,,De naşterea lui mulţi se vor bucura’’. Să ne bucurăm, aşadar, şi noi în această zi de sărbătoare şi să dăm slavă lui Dumnezeu, Care este credincios cuvintelor Sale.

Preot Ioviţa Vasile

�

Părinţii din vechime ai Bisericii nu aveau nici un amestec cu ereticii. Dimpotrivă, se fereau de ei ca de unii care s-au dat satanei şi au strâmbat adevărul revelat al lui Dumnezeu. Este binecunoscută întâmplarea aceea când Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan s-a nimerit a fi sub acelaşi acoperiş cu ereticul Cerint. S-a grăbit să iasă de-acolo, împreună cu ucenicul său, nu cumva să se dărâme acoperişul peste ei.

În viaţa scrisă a Sfântului Episcop Evsevie, pomenit astăzi, ni se spune că acesta, trăind în vremea arienilor, a fost izgonit de ei de la turma pe care o păstorea în cetatea Samosatelor, şi în locul său a fost adus un altul, Evnomie, eretic arian recunoscut. Cum s-a comportat poporul dreptcredincios al lui Dumnezeu faţă de acest impostor e pilduitor pentru toate veacurile: ,,Acela, venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea unui episcop; pentru că n-a ieşit întru întâmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meşter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii erau dreptcredincioşi şi nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvânteze de el şi nici să-l vadă’’.

          �După ce a luat în stăpânire locaşul episcopiei şi biserica, ,,oamenii nu se mai duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu mergea nici la el în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească’’.

          �Se spune că odată Evnomie a mers la baia cea de obşte şi a invitat pe cei prezenţi, care aşteptau afară, să intre şi ei. N-au dat curs chemării ereticului, ci au aştepatat până ce acesta a părăsit baia, şi numai după aceea au intrat şi au vărsat apa din baia în care se spălase Evnomie, socotind-o spurcată, şi după curăţirea acelei băi au intrat în apă. Văzând că poporul nu-l iubeşte şi nu-l vrea, Evnomie a părăsit cetatea şi s-a dus întru ale sale.

Arienii au trimis pe un altul, Luchie, care şi el căzuse în aceaşi erezie. Acesta a trecut prin cetate în careta sa şi din întâmplare mingea cu care se jucau nişte copii a trecut pe sub cai şi pe sub caretă. În nevinovăţia, lor au strigat că mingea s-a spurcat, de aceea au aprins un foc şi au ars-o. ,,Astfel, nu numai oamenii în vârstă, dar şi copiii cei mici se îngreţoşau de acel episcop eretic, care era o urâciune a pustiirii în locul cel sfânt’’(După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 369 -376).

          �La acestea ar fi bine să ia aminte cei care se însoţesc cu ereticii vremurilor noastre, sub cuvânt mincinos că îi iubesc şi vor să se unească cu ei.

Preot Ioviţa Vasile

�

Din vremea când am întrerupt pomenirea ierarhilor eretici, ne-am luat ca grijă de căpetenie rămânerea în Sfânta Biserică. Sunt câteva lucruri pe care le-am evitat, pentru a nu face nimic din cele ce măcar ar fi sugerat schisma:

1. Nu am pomenit la Sfânta Liturghie niciun episcop străin de Episcopia de care aparţinem. Am adoptat o formulă de pomenire patristică, cuprinsă în textul Sfintei Liturghii: ,,toţi episcopii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului’’ (Liturghierul din 2000, p. 167). Aceasta înseamnă că pomenim orice ierarh care corespunde acestei exigenţe patristice. Cine se califică, e pomenit, cine nu, să facă bine să înveţe cuvântul adevărului, nu erezii.
2. Ne-am ferit ca de foc să nu căutăm a intra sub jurisdicţia altui episcop. Aşteptăm ca bunul Dumnezeu să rânduiască în fiecare Eparhie ierarhi binecredincioşi, sau să-i întoarcă pe cei căzuţi în erezie.
3. Nu ne-am înregistrat la autorităţile civile ca entităţi distincte, deoarece avem conştiinţa profundă că aparţinem Sfintei Biserici Ortodoxe Române. Ierarhii ne-au alungat din bisericile de zid, dar nu-i cu putinţă să ne îndepărteze din Biserica lui Iisus Hristos.
4. Ne-am declarat în numeroase rânduri ca fiind fii duhovniceşti ai Eparhiilor de care aparţinem, îndreptăţiţi pe deplin a avea ierarhi cu adevărat ortodocşi.
5. Nu am depăşit cu nimic hotarele statornicite de Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol, care obligă la întreruperea pomenirii ierarhului căzut în erezie, chiar înainte de judecata sinodală.
6. Nu defăimăm în niciun fel ierarhii căzuţi în erezie, aducând în discuţie alte păcate posibile pe care le-ar fi comis. Singurul păcat care ne dă dreptul să rupem comuniunea cu ierarhii este erezia. Asupra ereziei atragem atenţia, prin nepomenire.

Cu toate aceste precauţii, respectate cu rigoare, unii din preoţii care au întrerupt pomenirea au fost caterisiţi pe motiv de schismă. Din păcate, o parte din nepomenitori caută să intre sub jurisdicţia episcopului sârb, Artemie, care prin hirotonirea celor trei horepiscopi şi prin alte acte necanonice, este în schismă faţă de Sfânta Biserică Sârbă. Păcat.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

,,Ce mai vedem la „nepomenitorii” noştri? Cum apelează la toate tertipurile legale sau canonice, ca să scape de consecinţele gestului lor schismatic. Toată pleiada lor de argumente se vădeşte a nu fi „cuvânt cu putere multă”, inspirat de Duhul Sfânt (v. Luca 4, 32; I Tesaloniceni 1, 5; I Corintenti 4, 20). Atunci speră să câştige ceva prin braţul legii şi prin forţa unor enoriaşi manipulaţi să facă zid viu în faţa lor. Oare aşa a procedat Mântuitorul atunci când a fost judecat şi condamnat pe nedrept? Aşa s-a comportat Sfântul Ioan Gură de Aur când a fost alungat din scaunul arhiepiscopal? A instigat pe adepţii săi la revoltă în Constantinopol?’’

(Constantin Sturzu, propagandist ecumenist de serviciu)

Constantin Sturzu ocupă un post însemnat în Arhiepiscopia din Iaşi. În Teologie s-a şcolit mai târziu, prin cursuri de scurtă durată. Este unul categoria acelora care ne spun, cu neprefăcută satisfacţie, că anul acesta ziua de Paşti s-a nimerit să fie în zi de Duminică. Am ales aceste rânduri dintr-un text mai amplu, pe care domnia sa l-a postat pe un site, pentru adevărul rostit cu atâta limpezime. Mă gândesc ca în zilele următoare să mai extrag fragmente din opera propagandistică a distinsului slujbaş, fără însă a-i acorda mai multă atenţie decât e necesar.

Să-i dau, aşadar, răspunsurile cuvenite:

1. Nu ne mai numiţi ,,nepomenitorii noştri’’. Nu suntem ai voştri şi nici nu vom fi vreodată. Sunteţi atât de posesivi, încât aţi pus stăpânire pe Biserica lui Hristos şi lucraţi cu sârg pentru distrugerea ei. Voi, ,,dreptmăritorii’’ ecumenişti.
2. Nu aşa a procedat Mântuitorul când a fost judecat şi condamnat pe nedrept.
3. Nu aşa a procedat Sfântul Ioan Gură de Aur când a fost alungat pe nedrept din scaunul archiepiscopal.
4. Nu aşa au procedat preoţii caterisiţi pe nedrept, pentru că au aplicat Canonul 15 al Sinodului I II de la Constantinopol. Îi cunosc aproape pe toţi. Au fost alungaţi din mijlocul credincioşilor, şi acum îşi câştigă pâinea cea de toate zilele, fiecare cum îi ajută Dumnezeu. Sunt mulţumiţi că au Adevărul de partea lor.

N-am fi îndrăznit niciodată să ne comparăm, în nevrednicia noastră, cu Mântuitorul şi cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Să nu fie! Dacă aţi ales aceste exemple, aţi reuşit să sugeraţi, în chip minunat, că preoţii noştri (nu ai voştri!) au fost ,,caterisiţi’’ pe nedrept şi au fost alungaţi dintre credincioşii lor. Fără să vreţi, aţi scris cel mai bun text al carierei. Printaţi-l şi înrămaţi-l.

Pentru celelalte, veţi răspunde la Dreapta Judecată.

Preot Ioviţa Vasile

Prefericirii sale, Preafericitului Chiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii

Adresarea obștii Lavrei „Sveato-Uspensc” Poceaev, către Patriarhul Chiril și Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru retragerea din Consiliul Mondial al „bisericilor.

Monahii Lavrei Poceaev, roagă insistent pe întâistătătorul BORu și Soborul Arhieresc, să dea atenție rugăminții noastre și adresărilor repetate ale credincioșilor fii ai Bisericii cu privire la retragerea Bisericii Ruse din Consiliul Mondial al „bisericilor” și încetarea participării la mișcarea ecumenistă.

Toți cei care devin membrii ai CMB trebuie să accepte nemijlocit și statutul acestuia, în care se afirmă faptul că niciuna dintre confesiuni nu deține Adevărul deplin. Deplinătatea Adevărului se va contura doar atunci când se vor uni toate confesiunile într-un întreg. Planul diabolic de creare a Consiliului Mondial al „bisericilor” se întemeiază de fapt pe construirea unei pseudo-biserici globale în împărăția viitoare a lui antihrist. Această unire se vrea desigur, nu în Duhul Adevărului și al iubirii de Dumnezeu, ci mai degrabă în duhul indiferenței față de Adevăr și acceptarea duhului tatălui minciunii, cu părelnica lui pseudo-iubire. Documentele și materialele video despre cele ce se întâmplă în cadrul acestor întâlniri și al rugăciunilor în comun, nu lasă nicio urmă de îndoială cu privire la esența anti-creștină și satanică activităților CMB. De asemenea vorbesc despre abaterea Bisericii Ortodoxe de la Adevăr, dogme și canoanele întărite prin Sfintele Sinoade Ecumenice. Participând la aceste întâlniri CMB, este ca și cum Biserica noastră ar recunoaște, prin faptele ei, că Ea nu reprezintă Biserica cea Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Prin urmare, retragerea Bisericii Ortodoxe Ruse din Consiliul Mondial al „bisericilor” nu va fi auto-izolare, așa cum încearcă să convingă unii, ci adevărata evanghelizare și propovăduire a Legii celei Noi. Nu se cuvine să cădem în înșelare și să trăim cu impresia că avem mai multă iubire decât apostolii. Sfântul Ioan Evanghelistul, apostolul iubirii, a învățat să nu fie primiți în casă și nici să fie salutați aceia care nu aduc dreapta învățătură (2 Ioan 10). Pavel apostolul, care s-a ostenit mai mult decât oricare altul în propovăduirea Evangheliei în întreaga lume, la fel sfătuiește: „de omul eretic, după prima și a doua mustrare depărtează-te” (Tit. 3, 10). Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe au încercat, nu de două ori ci de câțiva zeci de ani încoace să inducă părerea, cum că ei convertesc pe eretici în Consiliul Mondial al „bisericilor”. S-a schimbat ceva însă? Că doar, ceilalți membri ai CMB nu consideră, potrivit statutului acestei organizații, că Biserica Ortodoxă deține Adevărul deplin. Prin urmare, această propovăduire este zadarnică. Și cel mai regretabil este că se săvârșește o mare crimă înaintea lui Dumnezeu, prin care ispitesc și cad fiii credincioși ai Bisericii Ortodoxe din cauza participării Ei într-o astfel de mișcare. Oare chiar nu există un alt mod de a propovădui „Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere” (Marcu 9, 1) și adevărata Cincizecime? Bineînțeles că există.

Biserica Ortodoxă care este „stâlp și temelie a adevărului”�(Tim. 3, 15), timp de două mii de ani mărturisește tuturor celor „care au urechi să audă” (Matei 13, 9), despre Vestea Bună cea adusă nouă de Iisus Hristos. Și niciodată Biserica Ortodoxă nu a instituit „Sfaturi” comune cu ereticii, spre propovăduirea Evangheliei, ci dimpotrivă, a păzit oile lui Hristos de pseudo-învățătura lor otrăvitoare. Biserica, cu dragoste maternă suferă și plânge pieirea ereticilor, rugându-se pentru luminarea lor, împlinind în același timp porunca lui Hristos, de a iubi întâi pe Dumnezeu cu toată inima și sufletul, și apoi pe aproapele! (Matei 10, 37).

Însuși Iisus Hristos, Iubirea Întrupată, a mărturisit că nu a venit să aducă pace pe pământ, ci sabie (Matei 10, 34), despărțind pe cei ce iubesc Adevărul de cei ce au primit minciuna. Mulți dintre cei care auzeau cuvântul Lui nu puteau să priceapă învățăturile Legii celei Noi și se depărtau, iar cei chemați de către Tatăl Ceresc se întăreau întru Adevăr.

„Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său” (Matei 10, 24). El (ucenicul) este neputincios și trebuie să se păzească de ispitele acestei lumi, pentru a nu se face precum „sarea ce s-a stricat”(Matei 5, 13) și numai atunci, după Cuvântul Mântuitorului, ne va asculta cineva cum L-au ascultat pe El, iar unii ne vor prigoni cum L-au prigonit întâi pe El (Ioan 15, 20).

Zicând acestea, frățimea Lavrei „Sveato-Uspensc” Poceaev, se adresează și roagă insistent Înalta conducere a Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru retragerea Bisericii noastre Ortodoxe din cadrul Consiliului Mondial al „bisericilor” și pentru încetarea participării la păgubitoarea mișcare ecumenistă.

Vladimir, Mitropolit de Poceaev, Vicar al Mitropoliei Kievene,

Starețul Lavrei „Sveato-Uspensc” Poceaev, cu obștea, 15 noiembrie 2017.          �

Sursa: Revista „Atitudini”, nr. 53, ianuarie 2018, pp. 70-72.

Publicat în18 iunie 2018Lasă un comentariula Monahii din Marea Lavră Poceaev cer Patriarhului Chiril ieșirea din Consiliul Mondial al „bisericilor” (CMB)

Biserica Ortodoxă Română nu poate fi desfiinţată. Ea este alcătuire Dumnezeiască şi omenească, şi există prin voia lui Dumnezeu. Mi-amintesc că imediat după evenimentele din 1989 s-a descoperit un document din 1848 care arăta intenţia autorilor de a desfiinţa Biserica Românilor. N-au reuşit. Biserica Ortodoxă Română nu înseamnă numai păstorii acesteia, 50 de episcopi şi cam 13 000 de preoţi şi diaconi. Ea cuprinde şi milioanele de credincioşi, mai mult sau mai puţin practicanţi. Pe cei râvnitori îi îndemnăm să sporească în bine; celorlalţi le spunem să părăsească starea păgubitoare a indeferentismului.

Este adevărat că ierarhia, în întregul ei, e căzută în erezie; este evident că o parte din preoţii români sunt alături de această ierarhie. Milioanele de credincioşi însă, nu pot fi cu niciun chip ignoraţi. Ei formează majoritatea în Biserica noastră. Sunt suflete care aşteaptă să fie călăuzite spre mântuire.

S-a pus în circulaţie aserţiunea precum că harul lui Dumnezeu ar fi părăsit Biserica. Profund greşit. Harul şi Biserica sunt de nedespărţit. Hristos Mântuitorul nu va lăsa niciodată Biserica, Poporul lui Dumnezeu, lipsit de harul Său. El ştie cum şi cui să-l împărtăşească. Noi nu putem cuantifica harul Dumnezeieasc încât să spunem cu certitudine cui şi când i-a fost retras. Nu putem, prin afirmaţiile noastre, să-L obligăm pe Dumnezeu să lipsească de har pe cei care credem noi că sunt nevrednici.

Sunt multe întrebări care se ridică. Multora, eu personal, nu mă încumet să le răspund, pentru că pur şi simplu nu ştiu. Părinţii Bisericii noastre recomandă să întrebăm, la rându-ne, pe cei sporiţi în bine. Socotesc că este potrivit să rămânem la aceste trei axiome:

1. Biserica Ortodoxă Română nu poate fi desfiinţată. Nimeni nu poate contrazice preasfintele cuvinte ale Măntuitorului, ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’(Matei 16, 18).
2. Biserica românilor, ca oricare altă Biserica Ortodoxă naţională, este alcătuită din păstori şi păstoriţi.
3. Harul şi Biserica sunt inseparabile.

Acestor trei postulate le vom subsuma toate afirmaţiile noastre privind starea actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Învăţătura Sfintei noastre Biserici ne spune că fără a primi Preacuratele Taine, Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului, nu este cu putinţă să ne mântuim. De aceea, cartea bisericească pune asupra preotului care a botezat un prunc sau un matur această datorie: ,,Şi îndată să-l împărtăşeşti cu Sfintele Taine, căci întâmplându-se să se săvârşească din viaţă neîmpărtăşit, greşeşti de moarte’’. De altfel, chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus desluşit: ,,Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi’’ (Ioan 6, 53-54). Fericit este omul care ajunge să se împărtăşească cu vrednicie!

Părintele Cleopa relata o întâmplare petrecută în anul 1932, când se afla în primii ani de ucenicie în mănăstire. Un cuvios părinte, Calistrat Bobu, a trecut odată printr-o pădure şi a întâlnit o călugăriţă care se nevoia acolo şi care i-a spus: ,,La voi nu se pogoară Sfântul Duh, pentru că aţi urmat noului calendar!’’ Este vorba de calendarul gregorian, introdus în România în 1924. Aceste cuvinte nesăbuite au semănat îndoiala în inima părintelui. De aceea ori de câte ori făcea proscomidia (pregătirea darurilor pentru Sfânta Liturghie), prescura pe care o folosea se făcea amară şi mucegăită. Nedumerit, Părintele Cleopa l-a întrebat despre acest fapt pe duhovnic, şi acesta i-a spus pricina: ,,Pentru că slujeşte cu îndoială. Se îndoieşte că în Biserica lui Hristos, care a urmat noului calendar, se mai pogoară harul Sfântului Duh. A întâlnit de curând o maică în pădure, care i-a spus aceste lucruri. I-am explicat că aceea, de fapt, se înşelase şi că totul nu era decât o ispită, de care trebuia să scape’’.

          �A trecut o vreme şi părintele Calistrat a slujit iarăşi Sfânta Liturghie. Când s-a rugat să vină Sfântul Duh peste daruri, a constatat îngrozit că pâinea se prefăcuse în carne, iar vinul în sânge. A chemat pe Părintele Cleopa şi el a văzut acelaşi lucru. Au trimis în grabă ca să vină stareţul. A constatat şi el minunea, a pus câţiva fraţi să citească Psaltirea şi l-a mustrat pe Părintele Bobu cu blândeţe: ,,Hei, părinte Calistrat, acum crezi că Duhul Sfânt Se pogoară şi transformă Cinstitele Daruri sau nu?’’ Bineînţeles că atunci s-a risipit orice îndoială din inima călugărului, de aceea a căzut în genunchi şi cu lacrimi a mărturisit: ,,Cred, Părinte, te rog iartă-mă!’’Pentru îndoiala lui, stareţul i-a dat canon aspru, ca vreme de patruzeci de zile să nu mai slujească Sfânta Liturghie.

Această întâmplare să ne fie spre întărirea Credinţei, iubite cititorule!

Preot Ioviţa Vasile

 

 

,,Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic: în Hristos şi în Biserică’’(Efeseni 5, 31-32). Cuvintele acestea din urmă arată fără dubii că Sfânta Taină a Cununiei este proprie numai Bisericii lui Hristos. Cum Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat o singură Biserică, cum noi mărturisim de fiecare dată că credem ,,într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’,nicidecum în mai multe, urmează că numai Biserica Ortodoxă are această Sfântă Taină. Pe cale de consecinţă, celelalte comunităţi, secte şi biserici mincinoase au doar nişte ceremonii care nu împărtăşesc harul Dumnezeiesc şi cei care se supun acestor ceremonii trăiesc în continuare în curvie, în desfrâu pentru simplul fapt că nu primesc Sfânta Taină. De-aici urmează să concluzionăm că aceştia care trăiesc în afara Bisericii Ortodoxe nu se vor mântui, tocmai pentru că trăiesc în desfrâu. Acest păcat singur, fără a le socoti pe celelalte, duce la osândă veşnică pe cei ce se amăgesc că şi în afara Bisericii ar exista mântuire.

Dacă privim fără patimă faţa lumii acesteia, constatăm cu tristeţe că foarte puţini oameni aleg să trăiască viaţa de familie, după ce  prealabil au primit Sfânta Taină a Cununiei. Explicaţia o găsim în voia cea rea a diavolului care nu suferă ca doi tineri să trăiască viaţa de familie având binecuvântarea lui Dumnezeu, dată prin Sfânta Biserică. El îi îndeamnă pe oameni, nu numai pe tineri, să trăiască în desfrâu, în aşa zise căsătorii de probă, care n-au nicio legătură cu poruncile Dumnezeieşti. Cel rău mai pune o piedică în calea Cununiei, prin aceea că, prin vrăjitori, leagă cununiile, cum se spune în popor, încât doi tineri, deşi au dorinţa sinceră de a se însoţi, nu-şi pot realiza intenţiile, fiindcă asupra lor s-a pus o legătură blestemată, care se dezleagă prin rugăciunile Bisericii.

Cinstite cititorule, cunoscând acestea, avem datoria sfântă să nu cădem în aceste păcate pierzătoare de suflete, dar şi să sfătuim pe alţii să nu stăruie în păcatul desfrânării, prin refuzul de a primi Sfânta Taină a Cununiei. Le spunem tuturor direct şi apăsat că aceia care trăiesc în neorânduială, fără pocăinţă până la moarte, se duc în iad. Nu este o înfricoşare gratuită, fără temei, este un adevăr expus cu limpezime în Sfânta Scriptură: ,,Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici desfrânat, nici necurat sau lacom (care este închinător la idoli) nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu’’(Efeseni 5, 5); ,,Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna’’(Apocalipsa 22, 15).

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Apreciază

Mântuitorul nostru Iisus Hristos este ,,Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec’’ (Evrei 5, 6). În alt loc, spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Drept aceea, având Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Mare Preot Care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat’’ (Evrei 4, 14-15).

Preoţia în Biserica noastră îşi are temeiul în Preoţia lui Hristos. Prin voia Fiului lui Dumnezeu s-a aşezat în Biserica Ortodoxă Sfânta Taină a Preoţiei, cu cele trei trepte ale sale: episcop, preot şi diacon. Aceştia sunt păstorii Turmei celei sfinte. Sfântul Apostol Petru a lăsat acest îndemn scris pentru păstorii de suflete: ,,Pe preoţii dintre voi îi rog, ca unul care sunt preot şi martor al Patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă Turmei; iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi’’(I Petru 5, 1-4).

Preoţia este o Taină care aparţine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Este impropriu să vorbim de preoţie la catolici, deoarece ei s-au despărţit de Biserică în anul 1054 şi de-atunci au pierdut harul sfinţitor cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Fiind eretici vădiţi, ei nu au Sfinte Taine valide şi orice lucrare pe care o fac ei este lipsită de harul lui Dumnezeu. ,,Faptul că ,,episcopii’’ papali au continuitate apostolică, adică sunt legaţi în timp şi prin succesiune de Apostoli, nu mai are nicio valoare, de vreme ce nu mai păstrează şi Credinţa apostolică’’(Minunile – mărturie a Dreptei Credinţe, Ed. Areopag, Bucureşti 2011, p.82).

          �Cât despre sectele protestante şi neo-protestante nu putem spune decât că sunt născociri ale porţilor iadului, lipsite de Preoţie şi tăgăduitoare ale ei. Aceştia şi-au grămădit ,,învăţători după poftele lor’’(II Timotei 4, 3), s-au abătut de la adevăr şi merg pe căile care duc spre împărăţia diavolului. Pastorii şi predicatorii lor sunt orbi care s-au apucat să călăuzească pe alţi orbi. De fapt, se ştie prea bine cine sunt aceia care, cu ură nestăvilită pentru Hristos şi Biserică, au inventat sectele, le finanţează, le răspândesc şi le întreţin din umbră, deoarece iubesc mai mult întunericul şi se feresc de lumină.

Vremea în care Dumnezeu va face dreptate este aproape.  �

            Preot Ioviţa Vasile

 

Preacuvioase Părinte Stareț,

Subsemnatul, ieromonah Teofan Andone, în vârstă de 64 de ani, viețuitor al Mănăstirii Petru Vodă, Județul Neamț în perioada 23 martie 2010- 28 aprilie 2017, vă aduc la cunoștință următoarele:

Nu cu multe zile în urmă mi-a fost predată o lecție de ortodoxie, de „ bărbăție duhovnicească” și de curaj, cum nu mi s-a mai întâmplat niciodată.

De către cine? De către sora Eugenia Andone, care s-a retras de la mănăstirea „ din vale” („ Paltin”) și s-a îngrădit de erezia ecumenismului. Amintind aici de sora Eugenia Andone, nu mă îndoiesc că știți bine de cine este vorba și de ce purtăm același nume de familie. Această lecție aspră  și usturătoare mă îndeamnă să vă scriu astăzi și să vă readuc în atenție cele pe care le-am discutat împreună, în mai multe rânduri, fie în cancelaria stăreției, fie în chilia dumneavoastră. Ele s-au referit cu precădere la situația creată de hotărârile ”adunării cretane”( iunie 2016) și cele ale Sfântului Sinod al B.O.R.( octombrie 2016) care m-au îndemnat și pe mine, ca și pe mulți alții, la îngrădirea de erezia ecumenismului și la oprirea pomenirii ierarhului locului( vlădica  Teofan) la sfintele slujbe.

De altfel, vă este foarte bine cunoscut faptul că, după o scurtă perioada de „ iconomie”, începând din ziua 7 decembrie 2016, nu am mai participat la programul liturgic al mănăstirii. Aceasta, până în ziua de 28 aprilie 2017, când după așteptarea zadarnică și ( probabil) naivă, în nădejdea că lucrurile se vor îndrepta, am decis să mă retrag din mănăstire.

Până la data la care vă scriu aceste rânduri nu am cunoștință că situația să se fi schimbat, adică obștea mănăstirii să procedeze la îngrădirea de erezie și la încetarea pomenirii arhiereului.

Întârzierea cu care fac public cunoscute toate acestea, evident că nu mă onorează. Se afirmă adesea că „…mai bine mai târziu decât niciodată…” deși este dovedit faptul că de nenumărate ori acest „ prea târziu” a devenit „ foarte târziu„ sau „mult prea târziu”. Sper că nu se întâmplă astfel și cu mine, acum.

De aceea,�nu mai întârzii a vă mărturisi dumneavoastră, întregii obști a mănăstirii, precum și tuturor celor ce vor citi aceste rânduri că socotesc „ adunarea cretana”( iunie 2016) ca fiind un sinod tâlhăresc, mincinos, ecumenist și eretic. Pe cale de consecință, nu primesc și nu accept hotărârile și documentele elaborate acolo, mă scârbesc de ele și le lepăd ca fiind neortodoxe, viclene și pline de hule. Numai faptul că acordă recunoaștere instituțională și legalitate panereziei ecumenismului și așa zisului „ consiliu mondial al bisericilor”, că proclamă în chipul cel mai vădit și scandalos caracterul eclesial al înșelarilor și al ereziilor, sunt suficiente și mai mult decât suficiente pentru orice ortodox cu mintea sănătoasă ca să se îndepărteze și să se îngrădească de astfel de erezii, și mai mult, să se oprească de la a avea comuniune bisericească și de orice alt fel cu cei ce le propovăduiesc ori le acceptă.

Astăzi, documentele și hotărârile eretice ale acestei „ adunări cretane” precum și concluziile formulate în ședința de lucru a Sfântului Sinod al B.O.R.( octombrie 2016) sunt arhicunoscute și sunt supuse, aproape fără întrerupere, unor interpretări, analize și dezbateri ample, care par a nu mai avea sfârșit.

S-a impus însă, fără nici cea mai mică îndoială, faptul că ne aflăm în plină și intensă etapă de răspândire și consolidare a acestei panerezii a ecumenismului.

Ori eu, unul, nu voiesc în niciun chip, să mă fac părtaș la toate acestea, ci, dimpotrivă, doresc să mă delimitez și să mă depărtez clar, deplin și definitiv de orice aduce întinare credinței noastre ortodoxe celei dulci, smerite, prigonite și veșnice, precum și Bisericii dreptmăritoare strămoșești.

Ceea ce, de altfel, și fac și întăresc acum, din nou, prin această mărturisire, care nu se vrea nici trufașă și nici înfățișându-se ca un act de bravură.

Așadar, ca să nu vă obosesc cu lungimea epistolei,( aproape că) închei aici, neascunzându-mi marea durere și multa amărăciune, constatând că nici până acum obștea mănăstirii nu s-a îngrădit( așa cum de altfel obligă Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861) și Canonul 31 al Sfinților Apostoli) de această panerezie spurcată a ecumenismului ce a fost impusă oficial ca doctrina eclesiologica și politică misionară în Biserica Ortodoxă.

Mai mult,�obștea mănăstirii continuă să pomenească pe arhiereul locului, deși acesta a participat nemijlocit la „ adunarea cretană”, a semnat toate documentele și și-a însușit și asumat hotărârile eretice și hulitoare ale acesteia (și de care nu s-a delimitat public și fără echivoc nici până acum).

V-am spus și când m-am retras din mănăstire și vă scriu și  acum că rămânerea mea în obște devenise imposibilă, pentru că în circumstanțele date, aș fi recunoscut și eu că sunt ecumenist și eretic.

Vicleana „ linie roșie” a „ potirului comun” nu cred că va mai reuși să amăgească, în continuare, pe mulți dintre cei care „cu multă înțelepciune” și „ cu profund discernământ” așteaptă izbăvirea, ci, am mari nădejdi că destui părinți și frați ai mănăstirii vor înțelege, până la urmă, ce au de făcut pentru a dobandi darul veșnic al mântuirii.

Așadar, până când un Sfânt Sinod Ortodox nu va avea loc în mod oficial și nu va condamna  „ adunarea cretană” și toate ereziile introduse de aceasta în viața Bisericii Ortodoxe și nu va condamna pe toți cei care le propovăduiesc ori le acceptă, sunt dator să mă îngrădesc de toate ereziile acestea spurcate și să mă țin cât mai departe de orice comuniune bisericească cu cei învinovățiți de erezie.

Mai mult de atât ce pot să vă mai scriu, că nu mă pricep? Ca fost militian și ( pentru scurt timp) polițist la „circulație”, nu mă rușinez și – ce să  fac?- admit că nu am la îndemână abilitățile lexicale adecvate, menite să înfrumusețeze epistola.

Așa încât mă opresc aici și semnez fără rezerve,

Ieromonah Teofan Andone

Astăzi 12 iunie 2018

Prea Cuviosului  Părinte Arhimandrit Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Petru-Vodă (Hașca), județul Neamț

�

�

�

„*Biserica este una; Capul ei este unul; turma este una; trupul este unul, cu multe madulare. Fara Cap – Hristos – Biserica nu este Biserică, ci adunare samavolnică: aşa sunt luteranii, rascolnicii ruşi si sectantii.

Câte greseli dintre cele mai mari, pierzatoare pentru sufletele omenesti, nu a nascocit ,,Biserica’’ Catoli­că, papistă, in dogme, in ritualuri, in randuielile canonice, in slujbe, in atitudinea plina de răutate a catolicilor faţă de ortodocşi, în hulele si cleve­tirile impotriva Bisericii Ortodoxe, în batjocurile îndreptate asupra Bisericii Ortodoxe şi asupra creştinilor ortodocşi! Şi pentru toate acestea este vinovat papa cel „infailibil”, este vinovată doc­trina lui si a iezuitilor, duhul lor de minciună, de făţarnicie si mijloacele nedrepte de tot felul ad majorem Dei gloriam („spre mai marea slava a lui Dumnezeu”).

Noi suntem mădulare ale Bisericii Orto­doxe, mădulare ale Trupului lui Hristos, al cărui Cap este Hristos Însuşi si ale carui mădulare suntem fiecare în parte; Hristos – Ca­pul Trupului – este Sfânt – şi mădularele trebuie sa fie sfinte.

Creştinii sunt mădulare ale Bisericii, iar Bi­serica este Trupul lui Hristos, al cărui Cap este Hristos Însuşi şi al cărui Luminător este Duhul Sfant.

Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Si­ne pentru ea… ca s-o infăţiseze Sieşi Biserică slavi­tă, neavând pată sau zbărcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfânta şi fără de prihană (Efes. 5, 25; 27).”
Iata că Sf.Ioan de Kronstadt foloseşte pentru adunarea papistaşilor termenul de ,,Biserică’’,cu toate că nu o recunoaşte ca atare. Aşa-zisul sinod trebuia sa susţină cu tarie folosirea termenului de BISERICĂ numai pentru ORTODOXIE.
S-a cimentat astfel în mintea creştinilor de pe intregul mapamond folosirea greşită a termenului de „biseric㔺i pentru celelalte denominatiuni creştine.
Când citesc, mă cutremur. Exemplu: BISERICA ANGLICANĂ încurajează persoanele TRANSGENDER să devină PREOŢI …
Iar diavolul, vrajmaşul mântuirii noastre, „*se straduie să îi dezbine pe toţi, să-i despartă, să-i împrăştie ca pe o turmă fără pastor: in familii aduce vrajbă, sfadă, nemulţumire ori supărare; în sate, în oraşe îi ridică pe unii impotriva altora; în ţări ridică un popor im­potriva altuia, o împărăţie impotriva altei impărăţii; în comunităţile religioase îi ridică pe cei ce mărturisesc o mărturisire de credinţă împotriva celor ce mărturisesc alta, şi mai ales suflă încrâncenare asupra celor care mărturisesc credinţa ortodoxă, fiindcă aceştia sunt adevarata Biseri­că a lui Dumnezeu, pornind împotriva lor felu­rite prigoane. Sa ne ţinem, deci, de Biserica Or­todoxă cea Una şi Sfântă, al carei Cap este Însuşi Hristos Dumnezeul nostru, Care lucrează în noi fără încetare spre mântuirea şi înnoirea noastră.”

Ca dovadă a egalităţii terminologice (este primul pas) pe care, ierarhii au facut-o între BISERICA LUI HRISTOS, CEA UNA şi celelalte denominaţiuni creştine (în Creta2016) este acceptarea căsătoriei între ortodocşi si ne-ortodocşi,fără necesitatea prealabilă a botezului ortodox a celor din urmă. ,,Ea poate fi oficiată prin condescendenţă şi iubire de oameni, cu condiţia ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezaţi şi crescuţi în Biserica Ortodoxă.”

Dureros este faptul ca nu există practice ,,modalităţi de a pune presiune” pe ierarhie. Sinaxe,broşuri, conferinţe, toate sunt bune, dar nu reuşesc să convingă laicii sau preoţii (fie nu-i interesează, fie nu ajung la urechea lor, având interdicţie categorică de la sinodali de a face cateheze de informare pe aceasta temă).Propaganda ecumenistă din seminariile si facultăţile de teologie din Romania este deja la cel mai inalt nivel.

*Sfantul Ioan de Kronstadt, Adevarurile in care cred, Editura Sophia, 2012

Gabriela Naghi

 

Scrisoare deschisă adresată Preacuvioasei maici Iustina – Stareța mănăstirii “PALTIN”, PETRU-VODĂ, jud. Neamț

Publicat pe 12 iunie 2018de ganduridinortodoxie

Preacuvioasă maică stareță,

Subsemnata (sora) Eugenia Andone, în vârstă de 64 ani, viețuitoare a mănăstirii “PALTIN”, PETRU-VODĂ, jud. Neamț, din data de 04 august 2010, vă aduc la cunoștință că, după îndelungă chibzuință și cercetare amănunțită, pe cât mi-a stat în putere, am hotărât să mă retrag din mănăstire, din următoarele motive, pe care, de altfel, vi le-am înfățișat și prin viu grai:

La aproape 2 (doi) ani de la încheierea lucrărilor sinodului mincinos, tâlhăresc și ecumenist din Creta (iunie 2016) și a publicării concluziilor formulate și exprimate în cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (29 octombrie 2016), conducera și obștea mănăstirii “PALTIN” nu au exprimat o opinie clară și puternică în legătură cu documentele eretice elaborate de acestea și pe care să le respingă cu toată hotărârea. Dar, mai ales, nu au pus în aplicare, după datorie și după cum se cuvenea, prevederile Canoanelor 31 Apostolic și 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), care obligă la îngrădirea imediată de arhiereul ce “propovăduiește erezii în public și cu capul descoperit le învață”.

Așadar, nedorind să mă fac părtașă la această erezie spurcată a ecumenismului, condamn așa-numitul sinod din Creta (iunie 2016) ca adunare eretică, nu primesc, mă scârbesc și lepăd toate hotărârile acestuia, pe motiv că legiferează panerezia ecumenismului sincretist ca doctrină eclesiologică și politică misionară în Biserica Ortodoxă, acordă statut eclesial ereziilor monofizismului, papismului și protestantismului, aprobă căsătoriile mixte, recunosc așa-numitul “consiliu mondial al bisericilor” și multe altele pe care nu le mai înșir aici.

Temeiurile scripturistice, apostolice, patristice și canonice, atât de mult dezbătute în ultima vreme, sunt îndestulătoare pentru a mă întări în hotărârea pe care am luat-o; și ele nu vă sunt necunoscute. Dimpotrivă. Și ,cu toate acestea, mănăstirea nu se delimiteaza decisiv, tranșant de erezie și de cei ce o propovăduiesc, așteptând, zice-se, “cu discernământ și înțelepciune”, ajungerea la acea “linie roșie” a “potirului comun”, și celelalte de acest fel, pentru a se proceda la întreruperea pomenirii la sfintele slujbe a ierarhului locului care a semnat direct hotărârile adunării din Creta.

De aceea, pentru a nu lungi cuvantul, mărturisesc, în chip hotărât și neclintit, decizia mea de a ma îngrădi de această erezie spurcată a ecumenismului, precum și de toate celelalte erezii și de a nu avea comuniune bisericească cu nimeni din cei ce le promovează și cei ce le acceptă.

Iar, pentu că, rămânând în mănăstire ar fi însemnat că recunosc faptul că și eu sunt ecumenistă și eretică, am decis să mă îndepartez și să mă îngrădesc până când un Sfânt Sinod Ortodox se va întruni oficial și va condamna adunarea din Creta, ereziile introduse de aceasta în viața Bisericii și , nominal, pe toți arhiereii ce vor rămâne adepții acestor hule nemaiauzite și pe aceia ce vor urma lor.

Mai adaug doar atât: rămân, pe mai departe, fiica dreptcredincioasă a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, fără a avea nici cea mai firavă intenție de a mă separa de Ea și a mă alătura unor comunități eretice și schismatice sau de a intra sub ascultarea altui episcop decât cel al locului.

04 iunie 2018                                                                                               sora Eugenia Andone

PreacuvioaseimaiciIustina,
Stareța mănăstirii “PALTIN”, PETRU VODĂ, jud. Neamț

 

Ziua a 13-a

Sf. Muceniţă Acvilina; Sfinţii zece mii de Mucenici ucişi cu sabia; Cuvioşii Trifilie, Ioan, Iacov, Andronic, Sava; Sf. Ierarhi Antipatru şi Evloghie; Cuviosul Ioan; Cuv. Ana

Răutatea şi prostia celor care-L tăgăduiesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos par că nu au margini. Mi-aduc aminte că, în anii întunecaţi ai comunismului, ni se spunea la şcoală ceea ce şi nebunul grăia în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu’’(Psalmul 13, 1). Despre Domnul Iisus Hristos afirmau că este un mit, că El n-a existat niciodată. Dar omul întreg la minte îşi punea fireasca întrebare: dacă Hristos n-a existat, cum se face că numele Lui este cunoscut peste tot pământul şi pretutindeni s-au înălţat biserici spre slujirea şi cinstirea Lui? Cei care gândeau astfel, simţeau că propaganda comunistă atee este impregnată de minciună. Văzând că minciunile lor sunt vădite, slujitorii diavolului au schimbat strategia: admit că Domnul Hristos a existat într-adevăr, dar El n-a fost Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, cum Îl mărturiseşte Biserica Sa, ci un om ca oricare altul, Care a trăit pe pământ, a fost omorât pe Cruce şi aici s-a sfârşit tot, căci El n-a înviat. Vârful de lance al acestei propagande mincinoase sunt diavolii fără coarne, cum îi numea Părintele Cleopa, martorii zişi ai lui Iehova, în fapt ai diavolului, ale cărui minciuni le răspândesc cu asiduitate. Aceştia au o carte satanică, numită ,,Cel mai mare om care a trăit pe pământ’’, plină de minciuni şi hule la adresa Domnului. Este uşor de înţeles că în spatele iehoviştilor stau urmaşii ucigaşilor Domnului Iisus.

Astăzi pomenim pe Sfânta Fecioară şi Muceniţă Acvilina, cea care bine învăţa pe fecioarele de seama ei despre Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat. Acestea au întrebat-o: ,,Dacă Acela, despre care tu grăieşti, a făcut atâtea bunătăţi în lume, atunci pentru ce iudeii, din al căror neam a fost şi El, nu Îl au ca pe un Dumnezeu?’’ Bună întrebare! De mare mirare este lucrul acesta. Cine poate să înţeleagă de ce, până în ziua de astăzi, iudeii urăsc şi hulesc pe Fiul lui Dumnezeu? Sfânta Acvilina le-a răspuns: ,,Totdeauna neamul jidovesc se abate din calea cea dreaptă, şi având sufletul orbit de răutate şi cerbicea învârtoşată, leapădă cele ce sunt drepte şi adevărate. De aceea s-au lepădat de Acela Care le-a făcut prea mult bine, dându-L la Pilat, spre a fi răstignit’’. Antipatul păgân al locului a adus-o pe Sfântă la judecată. Pentru el zeii cei diavoleşti erau vrednici de cinste, iar pe Mântuitorul Hristos Îl numea batjocoritor ,,Cel răstignit’’. A pus ca Sfânta să fie bătută cu sălbăticie, în vreme ce grăia dispreţuitor: ,,Acvilino, unde este acum Dumnezeul tău de Care ai zis că nu mă va ierta pe mine la judecata Sa? Să vină aici şi să te scoată din mâinile mele!’’ Şi Dumnezeu a scos-o din mâinile fiarei, căci a primit sufletul ei în locaşurile cereşti, iar păgânul antipat va avea de dat greu răspuns la Judecată. (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p.221-226).

Preot Ioviţa Vasile

 

O întrbare: oare Crezul Bisericii Ortodoxe nu a fost modificat în Creta?
Oare afirmarea la nivel sinodal a credinței că nu există o singură Biserică, ci că în afară de Biserica Ortodoxă, ierarhii noștri acceptă că există și alte biserici (catolică,anglicană,protestante,etc.), oare nu este asta o modificare a Crezului, a credinței Bisericii?! Faptul că ereziile sunt acceptate ca biserici,nu este o contrazicere, o anulare a mărturisirii din Crez?! Faptul că Biserica la nivel oficial, sinodal, prin ierarhii și preoții ei acceptă acest lucru, nu e o lepădare, o renunțare la mărturisirea din Simbolul de Credință?! Ce alte dovezi să mai așteptăm să apară?

Schimbatea Crezului s-a produs deja, în fondul problemei, nu în formă. Deja Biserica mărturisește altceva la nivel sinodal. Clericii acceptă altceva. În practică aceste lucruri se săvârșesc, se trăiesc, și atunci ce altceva să mai așteptăm, măi fraților?
De ce trebuie să se mai modifice Crezul când oricum Biserica (ecumeniștii din ea) mărturisește altceva? Când oricum Crezul nu mai corespunde de fapt cu ceea ce Biserica mărturisește acuma la nivel sinodal.
Ce alte schimbări să mai așteptăm?!
Crezul s-a schimbat.Biserica nu mai învață așa cum mărturisește în Crez. Crezul a rămas o formulă goală, pt. cei care acceptă sinodul din Creta. Iar aceștia sunt ierarhii și preoții noștri, împreună cu mirenii pe care îi trag în înșelare cu bună știință.
Schimbarea Crezului s-a produs. Biserica mărturisește altceva (diferit de Crez), în mod oficial. Biserica crede altceva și mărturisește altceva și practică (trăiește) altceva la mod oficial, în faptă. Atunci ce altceva să mai așteptăm?! Nu e suficient de clar ce s-a întâmplat?! Oare contează că Biserica nu a modificat formula Crezului, când de fapt ea mărturisește altceva decât mărturisește Crezul? Când de fapt ea a lăsat Crezul o formă fără fond, adică cu alt conținut decât ceea ce ea învață acum, în mod oficial? Căci, de fapt, asta s-a întâmplat în Creta.

H.D.

�

Prin secolul al V-lea, parte a Bisericii din Apus a introdus în Simbolul Credinţei un adaos, numit Filioque, prin care se afirma că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, contrar spuselor Mântuitorului Iisus Hristos: ,,Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela Va mărturisi despre Mine’’ (Ioan 15, 26). Faptul a fost şi rămâne de gravitate extremă, nefiind doar controversă, cum susţin manualele de istorie a Bisericii, ci de erezie în stare pură. Este absurd să combaţi o erezie, în speţă arianismul, izvodind o nouă erezie. Treptat, erezia Filioque s-a extins în toată comunitatea catolică.

Câteva secole mai târziu, papa Leon al III-lea a încercat să aducă lucrurile în starea lor firească, fapt pentru care a pus să se scrie Simbolul Credinţei niceo-constantinopolitan pe două table de argint, în latină şi greacă, fără adaosul eretic Filioque. A aşezat tablele în Biserica Sfântul Petru din Roma. Sub aceste plăci a scris următoarea menţiune: ,,Haec Leo posui amore et cautela orthodoxae fidei’’,adică: ,,Eu, Leon am aşezat aceste plăci din dragoste şi grijă pentru Credinţa Ortodoxă’’. În acest fel, Crezul a fost rostit la Roma fără erezia Filioque vreme îndelungată, păstrându-se puritatea şi sublimul Ortodoxiei.

Cine vizitează locaşul catolic Sfântul Petru din Roma să nu caute să vadă aceste plăci. Au fost înlăturate de multă vreme, pentru că ereticii nu  puteau suferi Adevărul.

Preot Ioviţa Vasile