ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 21-a

Sf. Muceniţe Iuliana din Nicomidia şi Iuliana din Viazemsk; Cinci sute de Sf. Mucenici din Nicomidia; O sută treizeci de Muceniţe din Nicomidia; Sf. Mucenic Temistocle; Sf. Ierarh Petru; Cuviosul Procopie

Astăzi pomenim pe Sfânta Muceniţă Iuliana. Ea a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, având tată închinător la idoli, iar mama fiind străină atât de credinţa idolească, cât şi de Credinţa în Mântuitorul Hristos. Dumnezeu i-a dat Iulianei un chip frumos, însă adevărata ei frumuseţe era lăuntrică, căci era iubitoare de Hristos şi deprinsă cu faptele cele bune. Tatăl ei voia să o mărite cu păgânul Evsevie, dar fecioara n-a primit a se însoţi cu închinătorul la zei.

Ceea ce nu a reuşit tatăl său prin rugăminţi şi ameninţări, a încercat a izbândi diavolul, căci acesta a luat chip de înger al luminii, precum scrie Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 11, 14), şi aşa s-a apropiat de fecioara Iuliana, îndemnând-o cu cuvinte prefăcute să se supună lui Evsevie. La început, Sfânta a stat în îndoială până s-a rugat lui Dumnezeu şi un glas din cer i-a spus: ,,Îndrăzneşte, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine prinde-l, că ţi-am dat putere asupra lui şi de la el însuşi te înştiinţează cine este şi pentru ce a venit la tine’’. Din acel moment, Sfânta Iuliana a avut stăpânire asupra acelui demon, căci stătea nemişcat, fiind ţinut de puterea lui Dumnezeu.

Deşi era deprins numai cu minciuna, puterea Dumnezeiască l-a silit să mărturisească adevărul: ,,Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintâi ai întunericului, trimis de tatăl meu satana să te ispitesc şi să te înşel pe tine. Pentru că mare rană am primit prin rugăciunile tale şi de la întreaga înţelepciune feciorească şi de la răbdarea ta cea bărbătească. Eu sunt acela care, odată cu pierzarea, am sfătuit pe Eva în Rai să calce porunca lui Dumnezeu. Eu am îndemnat pe Cain să ucidă pe fratele său Abel. Eu am învăţat pe Nabucodonosor să pună chipul cel de aur în câmpul Deira. Eu sunt cel care am înşelat pe evrei să se închine idolilor. Eu am înnebunit pe Solomon, făcându-l iubitor de femei. Eu am sfătuit pe Irod spre uciderea pruncilor şi pe Iuda la vânzarea Învăţătorului său, apoi şi pe el la spânzurare. Eu am ridicat pe evrei ca să ucidă pe Ştefan cu pietre şi pe Nero să spânzure pe Petru cu capul în jos, iar pe Pavel să-l taie cu sabia’’.

        �Sfânta Iuliana l-a bătut pe vrăjmaşul diavol, căci fiind legat de puterea lui Dumnezeu nu putea să se mişte, şi deşi nu avea trup material, cu bici materialnic i se făceau răni nematerialnice, după cum Stăpânul a toate a voit. Păgânii i-au tăiat capul şi sufletul ei curat s-a dus către locaşurile cereşti, la fericirea cea veşnică. Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Iuliana, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed Mănastirea Sihăstria,2005, p.414-422).

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 20-a

Sf. Mucenici Ignatie Teoforul şi Ioan Croitorul; Sfinţii Ierarhi Filoghenie şi Daniel; Cuviosul Ioan; Cuvioasa Teoctista. Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului

Iubite cititorule! Astăzi este pomenit în Biserica noastră Sfântul Mucenic Ignatie, numit ,,Teoforul’’,care se tălmăceşte ,,Purtătorul de Dumnezeu’’,din două motive. Se spune că atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos era pe pământ, pruncul Ignatie a fost dus de părinţii săi şi împreună Îl ascultau propovăduind. Fiul lui Dumnezeu a chemat un copil, l-a pus în mijloc şi a rostit aceste cuvinte de învăţătură Dumnezeiască: ,,De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor; şi cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte’’. Copilul pe care l-a chemat la Sine Mântuitorul a fost chiar Ignatie, care s-a învrednicit a fi purtat de preasfintele mâini ale Domnului Iisus. Pe lângă aceasta, Sfântul Ignatie L-a purtat toată viaţa pe Dumnezeu în inima şi-n sufletul său. Împreună cu Sfântul Policarp al Bisericii din Smirna, pomenită în Cartea Apocalipsei, au fost Ucenici ai SfântuluiApostol şi Evanghelist Ioan.

Cărţie bisericeşti ne spun că a ajuns episcop al Bisericii din Antiohia, păstorind cu multă vrednicie. Împăratul Traian a trecut prin Antiohia şi potrivnicii lui Hristos i-au adus la cunoştinţă că Sfântul Ignatie nu aduce cinste diavoleştilor zei, ci se închină lui Hristos Cel răstignit pe Cruce. S-a ajuns ca purtătorul de Dumnezeu Ignatie să stea faţă-n faţă cu păgânul Traian, cel care nu face cu nimic cinste poporului român. Zadarnic a încercat împăratul să-l facă pe Sfântul lui Dumnezeu să se închine zeilor, arhiereul lui Hristos a mărturisit cu demnitate şi curaj: ,,Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei. Căci Unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, Unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfira, coroana şi scaunul împărăţiei tale’’.

        �A rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos, de aceea a fost condamnat la moarte, urmând a fi aruncat în circul cu fiare din Roma. A făcut cu bucurie drumul acesta şi a scris o Epistolă în care cerea celor din Biserica Romei să nu intervină spre a împiedica moartea lui martirică. A purtat lanţurile robiei până în circul din Roma şi aici a fost sfâşiat de fiare, vreme în care legăturile trupului său s-au desfăcut şi sufletul său cel sfânt s-a înălţat spre locaşurile cereşti.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Ignatie, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă până la sfârşitul veacului. Amin. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.404-412).

 

Pr. Ioviţa Vasil.e

Cu câţiva ani în urmă, Corneliu Vadim Tudor a trecut din viaţa aceasta pământească. Familia ar fi vrut să-l depună la Ateneul Român, dar nu li s-a îngăduit. Au încercat apoi la Uniunea Scriitorilor şi s-au izbit de acelaşi refuz. S-au îndreptat spre Senat, conducerea acestuia n-a vrut să-l primească, deoarece nu mai era senator. În aceste circumstanţe stânjenitoare, singura care l-a primit, ca pe un fiu, a fost mama noastră a tuturor, Sfânta Biserică Ortodoxă Română.

Cu multe secole în urmă, Sfântul Ciprian al Cartaginei a enunţat acest adevăr: ,,Cine nu are Biserica drept mamă, nu-L poate avea pe Dumnezeu ca Tată’’. Oare de ce este Biserica mama noastră bună? Pentru că ea ne naşte prin Taina Sfântului Botez pentru viaţa cea nouă în Hristos; ne hrăneşte cu pâinea pentru suflet, cu sfintele şi nepieritoarele învăţături evanghelice; ne creşte în viaţa duhovnicească spre măsura Bărbatului desăvârşit, Iisus Hristos; ne dă binecuvântarea pentru împlinirea noastră în viaţa de familie sau ne primeşte dacă vrem să luăm sarcina cea grea a călugăriei; ne mângâie şi ne ajută în momentele de cumpănă ale vieţii; ne uşurează suferinţele în vreme de boală grea; ne veghează bătrâneţele cele cu multe neputinţe; ne pregăteşte pentru marea trecere din lumea aceasta, pentru a da răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos Domnul; are puterea să ne scoată din iad, atunci când viaţa noastră nu a fost închinată lui Hristos în suficientă măsură.

Mai există un motiv major, valabil pentru toţi românii, de oriunde s-ar afla. Ni-l spune poetul naţiei noastre ortodoxe: ,,Biserica au creat limba, au sfinţit-o şi au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat’’ (ziarul Timpul din 10 mai 1881). Auziţi voi, contestatari, tăgăduitori, razvrătiţi, liber cugetători, hulitori, blasfemiatori, filfizoni cu pretenţii, justiţiari închipuiţi?  şi… nu ştiu cum să vă mai zic. Şi voi ce faceţi cu limba aceasta sfântă? O întinaţi cu minciuni, calomnii, vorbe spurcate. Vă tăgăduiţi şi vă ponegriţi mama pe care aţi vrea-o răpusă de ticăloşia voastră. Împroşcaţi în neştire venin din gurile voastre spurcate, aidoma unor vipere dezgustătoare. Nu întâmplător spunea cineva: ,,nu ştie Biserica ce vipere strânge la pieptul ei’’. Biserica-mamă ştie şi vă vede şi se cutremură de cutezanţa voastră, izvorâtă din străfundurile iadului. Ar vrea să vă întoarcă din drum, dar voi vă încăpăţânaţi să mergeţi spre pierzarea voastră. Aşa spune şi Psalmistul: ,,Omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor’’ (Psalmul 48, 12).

Cineva spunea că ochiul rău vede rău. Mântuitorul Însuşi ne-a pus în Evanghelii nemuritoarele cuvinte ,,dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat’’(Matei 6, 22). Aşa au ajuns unii să clameze precum că Biserica ar fi o tumoră pe trupul ţării. Prin ochi de lepră, se vede tumoră; prin ochi luminat, vedem mama bună şi iubitoare. Alege fiecare ce vrea.

 

Pr. Ioviţa Vasile

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 18-a

Sfinţii Mucenici Sebastian şi soţia Zoe, Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin, Marcu, Euviot, Foca, Ermil, Zaheu, Alfie; Cuv. Daniil Sihastru, Mihail, Sebastian, Simeon; Sfinţii Ierarhi Flor, Modest, Gaţian; Cuvioasa Sofia

      �Cinstite cititorule! Între Sfinţii pomeniţi şi cinstiţi de Biserică în această zi, se află şi Sfântul Mucenic Tiburtie, cel care a pătimit la Roma împreună cu Sfântul Sebastian şi ceilalţi Sfinţi Mucenici. Era mare prigoană împotriva creştinilor şi acest Sfânt a fost dovedit ca unul care credea în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru credinţa lui, a fost adus în faţa eparhului păgân Favian, care văzând minunile ce se săvârşesc cu puterea lui Dumnezeu, a cutezat să-şi ridice glasul împotriva Făcătorului său cu aceste cuvinte: ,,Cine nu ştie că Hristos al vostru v-a învăţat meştesug de vrăjitorie?’’Sfântul Tiburtie s-a întristat de această hulă izvodită de diavolul şi a dat un răspuns aspru nemernicului eparh, netemându-se de ceea ce avea să urmeze: ,,Taci, ticălosule, nu îndrăzni a pomeni cu hulă, prin buzele tale cele purtătoare de venin, numele cel atât de mare şi înfricoşător! Nu face urechilor mele atâta necaz, ca să te aud lătrând asupra numelui Domnului meu’’. După această înfruntare, Sfântul Tiburtie a fost condamnat la moarte şi omorât cu suliţele.

Ceea ce a spus el, rămâne, din păcate, un trist adevăr, căci până în ziua de astăzi vrăjmaşii nebuni ai lui Iisus Hristos nu contenesc a lătra cele mai grozave hule împotriva Sa, hule plăsmuite de diavolul şi puse în gura nemernicilor săi slujitori. De fapt, dacă cercetăm Noul Testament vom constata că iudeii lătrau cuvinte de hulă împotriva Mântuitorului cu o ură sălbatică, ură ce s-a perpetuat şi s-a amplificat până în zilele noastre. Orbului vindecat de Domnul i-au spus; ,,Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’ (Ioan 9, 24); altădată I-au spus Mântuitorului în faţă: ,,Oare nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?’’(Ioan 8, 48); ,,are demon şi este nebun’’(Ioan 10, 20), au cutezat spună cei orbiţi de ură şi necredinţă.

Vrăjmaşii Mântuitorului au îndrăznit să scornească precum că Fiul lui Dumnezeu şi-ar fi făcut ucenicia, în tinereţe, într-o mănăstire budistă. Guvernul britanic s-a şi grăbit să finanţeze o expediţie care să aducă ,,dovezi’’. Minciuna a fost vădită. Întrebat despre aceasta, Părintele Cleopa a răspuns tot cu o întrebare: ,,Cum putea Ziditorul a toate să înveţe de la făpturile Sale păcătoase?’’Hula împotriva Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu mai cunoaşte limite. În optica lor neghioabă, Fiul lui Dumnezeu trebuie discreditat în orice chip, trebuie şters din minţile oamenilor, încât locul Său să fie luat de antihristul în care va locui diavolul. Dumnezeu le îngăduie toate josniciile. Dreptatea Lui însă se va înfăptui, şi fiecare îşi va primi răsplata sau osânda. ,,Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera’’(Galateni 6, 7).

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 17-a

Sf. Prooroc Daniel; Drepţii Anania, Azaria şi Misail; Sf. Mc. Patermutie, Coprie, Alexandru, Iahos, Nichita, Paisie, Avacum; Sf. Mărturisitor Ştefan; Sf. Ier. Dionisie cel Nou

Între Sfinţii pomeniţi astăzi de Biserică este Sfântul Prooroc Daniel. Dumnezeu i-a descoperit şi i-a dat să scrie despre sfârşitul veacului acestuia, adică despre sfârşitul istoriei şi începutul împărăţiei celei veşnice. Din Cartea lui aflăm că în vremea domniei de trei ani şi jumătate a lui antihrist, va înceta a se mai săvârşi Sfânta Liturghie, numită ,,Jertfa cea de fiecare zi’’şi în locul ei se va pune slujba nelegiuitului antihrist: ,,Şi oşti trimise de el vor sta şi vor pângări locaşul sfânt şi cetatea, iar Jertfa de fiecare zi o vor da la o parte şi vor pune în loc urâciunea pustiirii. Şi pe cei ce au săvârşit fărădelegi împotriva Legământului îi va înşela prin linguşiri, iar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va rămâne statornic şi Îl va urma. Cei mai înţelepţi îi vor învăţa pe cei mulţi, dar ei vor cădea un timp de sabie şi de foc, de temniţă şi de pustiire… Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va întâmpla’’(Daniel 11, 31-33, 36).

La Sfânta Liturghie ne împărtăşim cu Sfântul Trup şi cinstitul Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Antihristul va şti aceasta, dar fiindcă el se va substitui Domnului Iisus, va interzice a se mai săvârşi Jertfa Euharistică pentru a-i lipsi pe cei credincioşi de Sfânta Taină. Dumnezeu însă va purta de grijă celor credincioşi şi aceştia vor avea şi pâinea cea de toate zilele şi Sfânta Împărtăşanie, căci Sfânta Liturghie se va săvârşi, totuşi, în locuri tainice. Urâciunea pustiirii, adică regimul barbar de teroare al antihristului, se va întinde peste toată faţa pământului. ,,Sabie, foc, temniţă şi pustiire’’vor fi ameninţările care vor sta deasupra celor care se vor împotrivi antihristului şi vor rămâne credincioşi Mântuitorului.

Trăim încă vremea când Sfânta Liturghie se mai poate săvârşi în toate bisericile de pe faţa pământului. Semnele care ni se arată converg spre a ne arăta că împlinirea proorociilor Sfântului Daniel se apropie. Pregătirea noastră trebuie să fie pe măsura vremurilor care vin. Părinţii Bisericii ne îndeamnă să înmulţim rugăciunea şi binele din lume. Urmează vremuri grele, ,,strâmtorarea cea mare, cum n-a fost de la începutul lumii şi nici nu va mai fi’’ (Matei 24, 21). Din această strâmtorare vor ieşi biruitori numai aceia pe care îi va găsi în corabie, adică în Sfânta Biserică Ortodoxă, pe care ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’(Matei 16, 18), după sfintele cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Pr. Ioviţa Vasile

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 16-a

Sf. Prooroc Agheu; Sf. Mc. Marin, Prom şi Ilarie; Sf. Ier. Memnon şi Nicolae; Sf. Teofana împărăteasa; Cuv. Sofia

Sfânta Teofana era de neam împărătesc şi a fost aleasă de împăratul Vasile Macedon pentru a fi soţia fiului său, Leon. Vrăjmaşul diavol nu putea suferi dreapta lor vieţuire, de aceea şi-a vărsat răutatea asupra lor printr-un slijitor al său, Santavarin, despre care spun scriitorii din vechime că ,,era cu credinţa maniheu, cu învăţătura vrăjitor şi cu făţărnicia creştin, iar cu dregătoria episcop’’. Acesta a mers, cu mare vicleşug şi minciună, la împăratul Vasile, şi pentru că avea mare trecere la el, l-a înduplecat într-atât, încât Leon şi Sfânta Teofana au fost închişi în temniţă întunecoasă mai mult de trei ani, însă şi acolo petreceau în post şi rugăciune, lăsându-se în grija lui Dumnezeu. După trecerea acestui timp, Dumnezeu i-a scos din temniţa în care au stat nevinovaţi şi împăratul i-a adus în cinstea împărătească de dinainte, apoi a murit şi împărăţia întreagă a rămas în grija şi puterea lui Leon şi a Sfintei Teofana.

Înălţarea împărătească nu a schimbat cu nimic bunele purtări ale Sfintei Teofana. Dimpotrivă, cei din vechime au scris despre ea că ,,se sârguia pentru mântuirea sufletească, nesocotind întru nimic slava cea împărătească şi trecând cu vederea deşertăciunea vieţii, ca pe nişte gunoaie şi visuri. Şi neîncetat, ziua şi noaptea, avea pe buzele sale psalmi, cântări şi rugăciuni şi toată viaţa sa o petrecea întru plăcere de Dumnezeu şi cu milostenii cântându-L. Iar cu trupul său niciodată nu se sârguia spre împodobire împărătească… Viaţa ei era pustnicească, pentru că se hrănea numai cu pâine proastă şi cu verdeţuri uscate, iar mesele cele cu bucate multe, cu totul erau urâte de dânsa. Bogăţia cea agonisită şi cinstită, care intra în mâna ei, o împărţea săracilor, scăpătaţilor, sărmanilor şi văduvelor, iar hainele de mare preţ le da în mâna acelora… Iar pe slugile sale şi pe robi îi avea ca pe nişte fraţi şi surori şi nu striga pe nimeni cu nume prost, ci pe toţi îi slăvea întru Domnul cu chemarea, cinstind numele fiecăruia, în oricare dregătorie şi slujbă ar fi fost’’.

        �Această descriere a Sfintei ar trebui citită de toate doamnele bogate ale lumii, ajunse în stăpâniri înalte şi care au uitat cu totul de Dumnezeu, petrecând în dezmăţ şi lux fără măsură. Gândească-se şi doamnele bogate ale României că toată slava şi cinstea cu care se vor înconjurate, nu sunt decât deşertăciune a deşertăciunilor şi vânare de vânt, după înţeleptele vorbe ale Ecleziastului.

Când s-a apropiat vremea ieşirii sale din trup, Sfânta Împărăteasă Teofana a chemat pe toţi la dânsa şi s-a despărţit de ei în chip creştinesc, dându-le sărutarea cea mai de pe urmă. Împăratul Leon a înălţat o biserică întru pomenirea tuturor Sfinţilor, socotind că şi fericita sa soţie se numără în cetele lor. Pentru rugăciunile Sfintei Teofana, Bunul Dumnezeu să ne miluiască pe toţi. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p.311-316).

Pr. Ioviţa Vasile

�

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 15-a

Sf. Mucenici Elefterie din Roma, Coremon, Elefterie, Vah cel Nou; Sf. Muceniţe Antia şi Suzana; Doi Sf. Mucenici împreună cu Elefterie; Sf. Ierarhi Ioan Gură de Aur şi Ştefan; Cuvioşii Pavel, Trifon şi Iona

Potrivit recensămintelor, 87% din populaţia României s-a declarat a fi ortodoxă. Dacă într-adevăr toţi aceşti oameni ar umple sfintele biserici în Duminici şi sărbători, s-ar spovedi şi s-ar împărtăşi cu regularitate, într-un cuvânt, ar duce o viaţă după poruncile Mântuitorului, faţa acestei ţări ar arăta cu totul altfel. Din păcate, un procent mult mai mic se străduieşte cu adevărat să-şi dobândească mântuirea.

Ortodoxia înseamnă Dreapta Mărire a lui Dumnezeu. Ortodoxia înseamnă trăire în Hristos. Fiul lui Dumnezeu a spus şi Sfântul Evanghelist Matei a lăsat scrise aceste cuvinte: ,,Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află’’ (Matei 7, 14). Sunt puţini cei care o află, nu pentru că ea ar fi cu anevoie de găsit, ci pentru că puţini o caută şi încă şi mai puţini se silesc să trăiască după Sfânta învăţătură. Ortodoxia este tocmai poarta cea strâmtă şi calea cea îngustă. Despre ceea ce este în afara Ortodoxiei, Mântuitorul a afirmat: ,,Largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea’’(Matei 7, 13). Cunoscând cât de cât alcătuirea religioasă a lumii, ne dăm seama că număr foarte mic, din totalul populaţiei, se află pe calea cea strâmtă.

Ortodoxia oferă lumii singura învăţătură mântuitoare şi singura stabilitate de care aceasta are nevoie. Sectele, protestanţii, catolicii şi toate bisericile mincinoase au învăţături fluide, schimbătoare de la epocă la epocă, în funcţie de interesele momentului, ceea ce nu poate genera decât confuzie şi dezorientare. Ortodoxia stă ca o stâncă pururi nemişcată în acest vălmăşag al facerii şi prefacerii, deoarece ea păstrează fără umbră de schimbare Sfintele Dogme, învăţăturile celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi tot ceea ce Sfinţii Părinţi au mărturisit de-a lungul secolelor, şi adesea au pecetluit cu sângele lor. Văzând această neschimbare Dumnezeiască, vrăjmaşii Ortodoxiei ne acuză de închistare şi înapoiere, de lipsă de adaptare, de conservatorism excesiv. Până la urmă ei nu fac decât să recunoască, involuntar, fidelitatea Ortodoxiei faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Să mulţumim Bunului Dumnezeu, iubite cititorule, că prin grija părinţilor noştri, am fost făcuţi mădulare ale Bisericii Ortodoxe, atunci când am primit Sfântul Botez. Nici nu ne dăm noi seama ce dar incomensurabil ni s-a dat, fiind născuţi din părinţi ortodocşi şi crescuţi în singura Credinţă mântuitoare. Vedeţi, frăţiile voastre, cu câtă înverşunare luptă diavolul şi slujitorii săi dintre oameni împotriva Sfintei Ortodoxii. Acest articol pe care-l postez acum, îl vor dosi pe undeva, ca să nu ajungă sub ochii dumneavoastră. Ieri, 14 decembrie, mi-au scos în prim plan cuvântul din ziua Intrării în biserică a Maicii Domnului. Frăţiile voastre aveţi ştiinţa necesară pentru a pune lucrurile în ordinea lor firească. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă mai spun că din confruntările dintre Hristos şi diavolul, întotdeauna a ieşit biruitor Fiul lui Dumnezeu. Niciodată diavolul, aşa încât sunteţi de partea cea bună a baricadei. Alături de Hristos, nu împotriva Lui. Doamne ajută!

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

LUNA  DECEMBRIE

Ziua a 14-a

Sf. Mucenici Tirs, Levchie, Calinic, Apolonie, Filimon, Arian; Patru Sfinţi Mucenici din garda imperială

�

Iubite cititorule! Fiecare din noi purtăm un nume pe care l-am primit la Sfântul Botez. Chiar dacă părinţii au dat nume pruncului înainte, acesta va fi chemat la judecată cu numele pe care l-a rostit preotul când l-a botezat. Biserica noastră Dreptmăritoare ne învaţă, cu bună rânduială, să dăm pruncului numele unuia din Sfinţii pomeniţi în ziua naşterii, sau al altui Sfânt ales din calendar şi să punem noul-născut sub protecţia acestuia. Nu este bine să dăm mai multe nume pentru că omul are un singur suflet, în veci nemuritor. Greşesc grav aceia care dau nume de artişti, care adesea sunt satanizaţi, de fotbalişti celebri ori cine ştie ce nume străine, căci în loc ca pruncul să aibă un Sfânt protector, îl îndreptăm de mic spre cele ale diavolului.

Ziua onomastică este ziua numelui, în care însă se pomeneşte Sfântul al cărui nume îl purtăm. Să nu căutăm a ne substitui acelui Sfânt, cinstindu-ne pe noi înşine, deoarece noi nu suntem sfinţi! Să nu facem prilej de petrecere indecentă, în care putem lesne cădea în păcate precum beţia, desfrânarea ori îmbuibarea, ci mai degrabă să citim viaţa acelui Sfânt, cugetând al faptele sale care l-au făcut bineplăcut în faţa lui Dumnezeu, şi să-i cerem ajutorul în strădaniile noastre spre mântuire. În decursul anului bisericesc pot exista mai multe zile în care se pomenesc Sfinţi diferiţi, al căror nume îl purtăm. Fiecare din aceste zile să ne aducă aminte că suntem în comuniune cu acei Sfinţi, bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Să nu uităm cuvintele Psalmistului: ,,Prin Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’(Psalmul 15, 3). Voia lui Dumnezeu să se facă şi întru noi!

Nu vom greşi cu nimic dacă vom lăsa să treacă neobservată ziua noastră de naştere, fără a organiza petreceri zgomotoase, mai ales că acestă zi poate să fie miercuri sau de vineri, sau într-unul din cele patru Posturi de peste an, rânduite de Biserică. Putem, în schimb, să facem o sărbătoare duhovnicească, ducând darul nostru de prescuri şi vin la sfântul altar, şi rugându-l pe preot să săvârşească Sfânta Liturghie, în care să fim pomeniţi noi şi ai noştri, aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Când este ziua de naştere a celor apropiaţi nouă, potrivit este a da şi pentru ei pomelnic la biserică, rugându-ne noi înşine pentru sănătatea şi mântuirea lor.

 

Preot Iovita Vasile

Sfânta Muceniţă Lucia a trăit în Italia în mijlocul păgânătăţii şi al barbariei, deoarece oamenii din acea vreme erau, cei mai mulţi, închinători la zeii cei drăceşti şi trăiau fără a cunoaşte pe Adevăratul Dumnezeu. Ea însă era iubitoare de Dumnezeu şi de semeni, ceea ce s-a văzut din aceea că toate averile sale, şi nu erau puţine, le-a împărţit săracilor, după sfintele porunci evanghelice. Fiind logodită, n-a vrut să aleagă viaţa de familie, binecuvântată şi aceea, ci a socotit că este mult mai bine să trăiască în feciorie. Văzând aceasta, logodnicul a denunţat-o ca fiind creşină, astfel că Sfânta a ajuns în faţa ighemonului cetăţii, care voia să o facă să aducă jertfă idolilor spurcaţi. În aceste împrejurări, ea a mărturisit cu aceste cuvinte memorabile, care străbat istoria: ,,Jertfa cea vie, precum şi Credinţa cea curată, aceasta este înaintea lui Dumnezeu şi Părintelui, a cerceta pe cei săraci şi pe văduve în necazurile lor. Eu într-aceşti trei ani nimic altceva n-am făcut, decât numai am adus jertfă lui Dumnezeu Cel viu. Acum nemaiavând nimic ce să aduc din averea mea, pe mine mă jertfesc vie lui Dumnezeu şi ceea ce va fi cu plăcere Lui, aceea să facă cu jertfa Sa’’.

        �Ighemonul i-a adus cea dintâi acuză, precum că ar fi risipit averea sa cu desfrânaţii. Iată ce a răspuns Sfânta Lucia: ,,Eu moştenirea mea la loc bun am aşezat-o, iar pe stricătorii sufletului şi ai trupului meu niciodată nu i-am primit’’.

        �Ameninţată fiind că va fi dusă în casa de desfrânare pentru a fi batjocorită silnic, fecioara Lucia a răspuns cu înţelepciune de la Dumnezeu: ,,Niciodată nu se spurcă trupul de nu se va învoi cu mintea; pentru că chiar de vei pune tămâie în mâinile mele şi pe acea tămâie o voi arunca spre jertfă diavolească, Dumnezeu uitându-Se spre aceasta va râde, pentru că voia şi cugetul îl judecă, iar nu lucrul ce se face cu sila. Iar pe siluitorul şi stricătorul fecioriei îl socoteşte ca pe un balaur, ca pe un tâlhar şi ca pe un barbar. Deci dacă pe mine, care nu voiesc, vei porunci a mă silui, apoi atunci vei îndoi cununa fecioriei mele’’

        �Barbarii au văzut că este cu neputinţă a o întoarce pe Sfânta de la calea lui Hristos şi atunci au lovit-o mişeleşte cu sabia. Cu toate că era rănită greu, nu şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu până ce au venit preoţii şi au împărtăşit-o cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos (După vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 258-262).

        �Pentru rugăciunile Sfintei Lucia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

După ce am publicat un succinct cuvânt despre viaţa Sfintei Muceniţe Filoteia de la Curtea de Argeş, am primit o comunicare prin care mi se indica un site (sau link?) care conţine o seamă de informaţii şi contestări privind-o pe cea cu drag alintată de argeşeni ,,Sfântuliţa’’. Ni se spune că Sfânta Filoteia n-ar fi originară din Bulgaria, din regiunea Târnovo, ci din provincia asiatică Pamfilia. Informaţiile păstrate în cărţile bisericeşti ar fi alcătuiri mai târzii, chiar din Curtea de Argeş. În fapt, spun contestatarii, Sfânta Filoteia a fost o femeie ajunsă la bătrâneţe, căsătorită cu un anume Constantin, cu care ar fi vieţuit în curăţie trupească, nicidecum o fetiţă de doisprezece ani. Mâna care se vede prin acel gemuleţ ar fi o dovadă că Sfânta a trecut la cele veşnice la o vârstă înaintată. Prin urmare, viaţa Sfintei ar trebui rescrisă, iar Acatistul ar trebui înlocuit cu un altul. Cam acestea ar fi obiecţiile.

Sinaxarele pe care le-am consultat ne arată următoarele Sfinte purtătoare ale numelui Filoteia:

-Filoteia, Cuvioasă din Atena (19 februarie)

-Filoteia, Sfântă Muceniţă din Antiohia (12 ianuarie)

-Filoteia, Sfânta Cuvioasă Muceniţă din Atena (1528-1589)

-Filoteia, Sfânta Muceniţă din Alexandria, în timpul lui Diocleţian (secolul IV)

-Filoteia, Sfânta Muceniţă de la Curtea de Argeş

Nu mă voi ocupa de primele patru Sfinte, cel puţin în momentul de faţă, aceasta presupunând o documentare temeinică şi migăloasă. Vreau să reafirm adevărul istoric despre ,,Sfântuliţa’’ noastră dragă. Acesta s-a păstrat în cărţile aghiografice ale Sfintei Biserici, precum şi în Acatistul pe care-l avem. Am înţeles  ce se urmăreşte prin falsificarea adevărului. Precum spune Acatistul, sfintele ei moaşte au fost aduse în ţară în vremea domnitorului Radu Negru Vodă (1291-1315) şi nu în altă perioadă istorică, după cum afirmă ,,cunoscătorii’’. Dacă mergem pe linia îndoielii, contestării şi întreţinerii confuziei, ajungem să emitem ,,perle’’ de inteligenţă asemenea acesteia: ,,Opera pe care o ştim nu a scris-o Shakespeare, ci un altul, pe care-l chema tot Shakespeare!’’ Aşa şi despre Sfânta Muceniţă Filoteia de la Argeş, se poate spune că, în realitate nu e ea, este alta pe care o cheamă la fel! Gândind în felul acesta, diavolul ne pune să tăgăduim şi existenţa lui Dumnezeu, furnizându-ne şi ,,argumente’’. Haideţi să fim serioşi şi decât să ne pierdem vremea cu asemenea tăgăduiri, mai bine să citim Acatistul Sfintei şi folosul nostru duhovnicesc nu va întârzia să se arate. Să mulţumim lui Dumnezeu că ni le-a dăruit pe cele cinci Sfinte, care n-au trecut ,,în nefiinţă’’.

Ştiu că răspunsul meu nu este unul satisfăcător, aşa încât îi invit pe contestatari să se adreseze cinstiţilor noştri ierarhi, vreo 55 la număr, începând cu Patriarhul României. Aceştia adună laolaltă vreo 40-50 de doctorate, făcute nu fişteunde, ci în şcolile înalte din Occident: catolice, protestante şi neo-protestante. Pregătirea dânşilor este atât de complexă şi multilaterală, încât ştiu tot ce se poate şti. Şi ceva în plus. Başca scaunele înalte pe care le ocupă.

Am un cuvânt şi pentru ceilalţi cititori care-mi urmăresc bloggul. De o vreme, postarea mea ultimă e ascunsă undeva în şirul de articole, şi nu în locul unde se deschide bloggul. Aici apar articole mai vechi, aşa încât daţi clic pe ,,articole recente’’. E şi asta o şicană. Pe de altă parte, sistemul acela care contorizează ,,vizitatorii’’ şi ,,vizualizările’’ funcţionează cam ciudat. Am avut în câteva rânduri două ,,vizualizări’’, una din România, cealaltă din Italia, şi un singur ,,vizitator’’. Curios, nu? Alta: zece ,,vizualizări’’ din Spania şi un singur ,,vizitator’’. Un mod de a mă descuraja. Câtă vreme voi avea fie şi un singur ,,vizitator’’, voi scrie şi voi posta. Doamne ajută.

 

Pr. Ioviţa Vasile

Sfântul Spiridon al Trimitundei, pe care-l pomenim astăzi între Sfinţii lui Dumnezeu, a fost în copilărie păstor de oi. Vieţuind în bunătate şi simplitate, Dumnezeu l-a chemat la o slujire înaltă, aceea de păstor al oilor cuvântătoare ale Turmei lui Hristos. Cu alese daruri l-a împodobit Părintele ceresc, încât multe minuni s-au săvârşit prin el, spre folosul celor aflaţi în neputinţe ori în împrejurări grele ale vieţii.

În anul 325 s-a adunat la Niceea cel dintâi Sinod Ecumenic, deoarece Biserica lui Hristos era mult tulburată de erezia lui Arie şi a celor de un cuget cu el. Aceştia învăţau că Domnul Iisus Hristos este făptură creată de Dumnezeu Tatăl, tăgăduind astfel Dumnezeirea Fiului. Între cei 318 Părinţi adunaţi acolo a fost şi Sfântul Spiridon al Trimitundei. Într-un rând, un filozof peripatetic iscusit a cutezat a grăi împotriva adevărului, deoarece era de partea lui Arie. Atunci Sfântul lui Dumnezeu, Spiridon, a mărturisit Dreapta Credinţă şi pentru a întări cele spuse şi a înlesni înţelegerea Sfintei Treimi, a luat o cărămidă în mâna stângă, iar cu dreapta a făcut semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi îndată strângând cărămida, o, preaslăvită minune! Focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile lui. Cei ce vedeau s-au înspăimântat şi mai vârtos filozoful, care înspăimântându-se cu sufletul, tăcea ca şi cum nu mai ştia să vorbească, nemaiavând gură s-o deschidă împotriva cuvintelor Sfântului, în care lucra o putere Dumnezeiască, încât s-au împlinit cele scrise: Nu stă în cuvânt împărăţia lui Dumnezeu, ci în putere’’.

        �Istoricii bisericeşti au scris despre Sfântul Spiridon că ,,era foarte sârguitor în păzirea rânduielii bisericeşti şi spre păstrarea neştirbită a Dumnezeieştii Scripturi, neschimbând nimic din cele scrise în sfintele şi cele fără de prihană cărţi’’. Odată, s-au adunat în sobor episcopii din Cipru şi unul dintre ei, Trifilie, a luat cuvântul şi, mândru de sine, a început să înveţe. Vorbind despre cele scrise de Sfântul Evanghelist Marcu, a cutezat să schimbe un singur cuvânt din rostirea Mântuitorului: ,,Scoală-te şi-ţi ia patul tău’’. Trifilie a zis ,,culcuş’’ în loc de ,,pat’’, moment în care Sfântul Spiridon s-a ridicat şi l-a mustrat pentru această îndrăzneală, apoi a ieşit din biserică, dându-ne tuturor pildă de statornicie şi rigoare în păstrarea adevărurilor de credinţă (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-237).

Nu pot încheia acest cuvânt fără a relata o plăcută amintire, privitoare la Sfântul Spiridon. În primăvara anului 2015 eram într-un pelerinaj în Grecia Ortodoxă, pe Insula Eghina, la Mănăstirea Sfântului Nectarie. Urma să trecem pe rând prin faţa unei icoane a Sfântului. Ghidul, o domnişoară, ne-a atras atenţia spunându-ne că unii închinători îl văd pe Sfântul Spiridon cu ochii închişi, alţii, avându-i deschişi. Faptul mi-a stârnit curiozitatea şi după ce m-am închinat, m-am postat în stânga icoanei, ca să nu-i împiedic pe cei ce urmau. Mi-am pus ochelarii şi am privit concentrat, de la mică distanţă. La un moment dat, Sfântul Spiridon şi-a mişcat, vizibil şi evident, pleoapele, ceea ce ne-a făcut să exclamăm cu încântare, eu şi o doamnă care tocmai ajunsese în faţa icoanei. Am mulţumit Sfântului pentru semnul pe care ni l-a dat.

Pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

�

,,Lumina este întuneric?’’ Categoric, această întrebare nu-şi are rostul, este un nonsens. Sunt două realităţi care se exclud cu desăvârşire. Şi totuşi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: ,,Deci, dacă lumina care este întru tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult?’’(Matei 6, 23).

Când mă refer la lumină, am în vedere Ziarul Lumina, mai ales numărul din 2 octombrie 2011. Citim aici o seamă de inepţii care nu vin de la vrăjmaşii Bisericii Ortodoxe, ci mai ales de la cei care se socotesc slujitori ai ei. Se socotesc! În prima pagină, un titlu semnificativ al mitropolitului Kallistos Ware, fost anglican, devenit ortodox din interes sau din ucaz înalt: ,,Antropologia, subiectul central al teologiei actuale’’. Dumnezeule, cum s-a putut transforma Sfânta Teologie Ortodoxă în Teologie ,,antropocentrică’’, adică având în centrul preocupărilor sale omul, când orice absolvent de Seminar Teologic ştie că aceasta este ,,Hristocentrică’’, ceea ce înseamnă că Hristos stă în centrul Teologiei Bisericii noastre Dreptmăritoare? Altă afirmaţie stupefiantă, din partea unui ,,mitropolit”: ,,Din punctul meu de vedere, noi, ortodocşii (el, ,,ortodoxul’’!) nu am contribuit cu aproape nimic, în ultimul secol, la studiul Sfintei Scripturi. Majoritatea cărţilor ortodoxe dedicate acestui subiect sunt, în mare măsură, tributare contribuţiilor biblice protestante’’. În optica dânsului, studiile biblice ale Bisericii lui Hristos se bazează pe ereziile protestante!! Să nu mai comentăm această aberaţie. Să trecem al altă aberaţie: ,,În cadrul dialogului (ecumenic, n. a.) trebuie să mărturisim credinţa noastră ortodoxă, dar, de asemenea, să îi ascultăm pe cei care nu sunt ortodocşi şi să fim atenţi la întrebările lor pentru a ne înţelege propria credinţă mai bine’’.Cu alte cuvinte, noi nu ne înţelegem Credinţa mai bine, dacă nu-i vom asculta pe eretici, cu toată colecţia lor de rătăciri. În acelaşi registru, acest păstor fără turmă continuă: ,,Până când nu am înţeles problematica actuală, până când nu am înţeles anxietatea creştinilor apuseni şi până când nu vom înţelege  care este rădăcina întrebărilor pe care şi le pun, nu vom fi eficienţi în mărturisirea credinţei pe care o avem’’. Cu asemenea consideraţii, ,,mitropolitul’’ zis ,,ortodox’’ nu va niciodată eficient în propovăduire.

Ai înţeles acum, cinstite cititorule, de ce am formulat întrebarea de la început: ,,Lumina este întuneric?’’ �

�

Pr. Ioviţa Vasile

Cu binecuvântarea Părintelui mărturisitor Claudiu Buză, preiau acest articol de pe bloggul Sfinţiei Sale, socotindu-l deosebit de echilibrat şi lămuritor în privinţa luptei împotriva ereziilor cu care se confruntă Biserica lui Hristos în zilele noastre. Precum veţi constata, în România nu ducem o luptă izolată, dimpotrivă, ne străduim să avem o comunicare eficientă cu celelalte Sfinte Biserici Ortodoxe.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Ce spunea GHERON SAVA LAVRIOTUL în decembrie 2016 – Nu de la el, ci de la „marii bătrâni, ce nu se fac cunoscuți lumii”

Mesajul părintelui SAVA LAVRIOTUL și al PĂRINȚILOR AGHIORIȚI despre existența HARULUI în Bisericile Ortodoxe Locale care au acceptat pseudo-sinodul din Creta. Ce trebuie să facă un antiecumenist

Cu multa dragoste  si respect pentru cei care se lupta si privegheaza pentru Dreapta Credinta, crestini ortodocsi neadormiti luptatori ai lui Hristos Dumnezeu, Cel pe care Il slavim si laudam in chip binecredincios, doresc sa subliniez un lucru esential pe care cu multa intrebare pe la marii batrani, ce nu se fac cunoscuti lumii, ci ne-au trimis pe noi, cu binecuvantata ascultare, ca sa va transmitem gandurile luminate prin rugaciune si multa sfatuire si smerenie si anume despre existenta Harului Sfantului Duh in Sfintele Taine ale Bisericilor Ortodoxe Locale, daca mai lucreaza Dumnezeu in Tainele savarsite de ei sau nu. Asa cum stim, pana la condamnarea lui Nestorie, Patriarhul Constantinopolului, Sfintii si de Dumnezeu insuflatii Parinti ai Sinodului al III-lea Ecumenic au primit ca fiind lucratoare toate hirotoniile si slujbele savarsite de Nestorie pana in momentul condamnarii lui si a ereziei lui de catre Sfantul Sinod, chiar daca acesta propovaduia erezia in public si o impunea prin forta si violenta. De aceea si noi credem ca in Sfanta Liturghie savarsita in Bisericile unde s-a semnat (in) Creta, Duhul Sfant vine si preface painea in Trupul  si vinul in Sangele lui Hristos.

Sfanta Impartasanie, asa cum stiti,  se da unora spre iertarea pacatelor si spre viata vesnica iar altora se da spre osanda. Hristos este foc care pe unii ii lumineaza iar pe altii ii arde. Credinciosii care, cunoscand blasfemia semnata in Creta, se impartasesc cu Preacuratele Taine din mana celor care au semnat in Creta sau a preotilor care pomenesc pe episcopii care au semnat in Creta,  sau sunt deacord cu Creta, incurajand astfel pe episcopii care s-au lepadat de Hristos in Creta, ca si cum nimic nu s-a petrecut, aceia se impartasesc cu Hristos spre osanda lor, aratand nepasarea lor fata de Adevarul lui Hristos, aratand prin impartasirea din mana lor ca au aceiasi credinta cu ecumensitii si ajutand la raspandirea molimei ecumeniste.

Cei care datorita varstei, a nepriceperii, cei care deabia acum descopera Biserica lui Hristos, cei care sunt lipsiti de cunostinta asupra marii tradari petrecute, se impartasesc cu evlavie si cu frica de Dumnezeu, nimic stiind de lepadarea ierarhilor prin semnatura lor la Creta, aceea se impartasesc spre iertarea pacatelor si spre viata de veci.

 Este de dorit, ca cei credinciosi marturisitori, monahi si mireni, sa stam acasa pentru Hristos si sa ne facem randuiala cu lacrimi, sau sa mergem sute de kilometri sa ne impartasim continuu cu Sfintele Taine din mana celor care nu pomenesc pe ierarhii care accepta pseudo-Sindoul din Creta decat sa dam exemplu rau si sa incurajam pe cei care s-au lepadat de Hristos. Sunt Biserici Locale care nu au mers in Creta: Biserica Rusa, Biserica Bulgara, Biserica Antiohiana, Biserica Georgiana, sau mitropolii din toata lumea ortodoxa  care resping public pseudo sinodul din Creta si in acelasi timp exista parinti ce au intrerupt pomenirea ierarhilor care au mers in Creta sau au acceptat Sinodal pseudo Sinodul din Creta. Sa gasim solutia cea mai buna pentru fiecare caz in parte si astfel, daca avem Biserica ce nu accepta Creta, nu accepta panerezia ecumenista,  sa ne luam merinde Painea cea Cereasca, adica sa ne impartasim, mirenii, macar toate sambetele si dumincile iar monahii de 3, 4 ori pe saptamana daca este cu putinta si nu suntem legati cu epitimii datorita pacatelor mari(avorturi, preacurvii, vrajitorie, etc) Asa e randuiala Sfintilor Parinti Colivazi care au reinviat invatatura patristica si porunca de a ne cumineca, daca avem Biserica.

Preotii care au oprit pomenirea sa nu judece, sa nu-i acuze pe cei care nu au oprit-o ci sa-i primeasca cu multa dragoste la Sfintele Liturghii si sa conslujeasca ei, cu condita ca atunci cand conslujesc sa nu pomeneasca pe ierarh. Parintii care nu pomenesc sa nu stea retrasi si ascunsi ci sa iasa la marturisire. Intreruperea pomenirii este doar inceputul luptei si o forma a ei, nu finalul luptei. Datoria noastra este sa marturisim incontinuu. Preotul care a oprit pomenirea este dator sa faca acest lucru public(oprirea pomenirii) si sa isi instiinteze episcopul de care apartine canonic.Altfel este ca si cum nu a oprit pomenirea, si nu are valoare de marturisire. Preotii care nu pomensc sa nu faca selectii intre credinciosi, ci sa-i primeasca pe toti cu dragoste.

Preotii care nu pomenesc sa aiba dragoste si mila, si mult discernamant, rabdare si lumina. Asa cum Dumnezeu iconomiseste cu dragoste si asteapta pe toti sa se intoarca la Adevar, asa si parintii nepomenitori sa astepte pe toti cu dragoste si sa nu apara duh de cearta, de ura, de raceala si alte patimi care daca vor birui, arata ca nu a fost bineplacuta lui Dumnezeu jertfa nepomenirii. Marturisirea fara dragoste si mila si fara discernamant ucide, duce la schisme si dezbinari.

Dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste asa cum spune Sf. Apostol Pavel. Nu toti pot opri pomenirea, nu toti credinciosii au aceeasi credinta si putere de marturisire, nu toti au aceeasi putere de intelegere, de aceea noi sa-i asteptam pe toti si sa fim in urma tuturor. Sa fim noi anatema, sa fim noi cei mai huliti, decat sa pierdem un suflet, pentru care vom da raspuns in fata lui Dumnezeu.

Sa ne gandim la scopul lucrarii noastre (de intrerupere a pomenirii si marturisire) anume de a se reveni la Adevar, de a se inmuia episcopii si de a le trezi constiinta prin jertfa si fermitatea noastra si a poporului drept credincios.

Ma rog cu lacrimi lui Dumnezeu pentru care ma nevoiesc in pustia aceasta a Sfantului Munte si pentru care, din ascultare, mai ies in lume pentru a spune mesajul parintilor, asa cum ei mi-au poruncit, ca iubitorul de oameni Hristos Domnul, Fiul Tatalui cel mai inainte de veci sa va tina uniti in credinta si dragoste, caci altfel litera moarta ucide, dar Duhul da viata.

Gheron Sava Lavriotul

Sfanta Manastire Marea Lavra, Sfantul Munte

– traducere din limba greaca preot Matei Vulcanescu

Una din greşelile pe care le comitem frecvent în vorbirea noastră este aceea că nu cugetăm îndeajuns asupra unor afirmaţii, le rostim ca pe nişte clişee, fără să ne dăm seama de absurditatea lor. Aşa bunăoară, spunem că respectăm credinţele altora, chiar dacă nu le împărtăşim, ceea ce este un nonsens. Lăsând la o parte faptul că ,,respect’’ înseamnă şi ,,venerare’’, nu poţi avea respect pentru nişte credinţe temeluite pe erezii. Trăim şi respectăm unica Credinţă adevărată, cea Ortodoxă, nu dintr-un simţământ de superioritate ori de dispreţ faţă de ceilalţi, ci pentru faptul că Revelaţia Dumnezeiască ne spune cu limpezime că ,,este un singur Domn, o singură Credinţă şi un singur Botez’’ (Efeseni 4, 5). Cum am putea avea respect faţă de credinţa musulmanilor când aceştia proferează blasfemii cutremurătoare la adresa Preasfintei Treimi şi-i socotesc pe cei din Biserică necuraţi? Cum putem avea respect faţă de budişti, care au o credinţă diabolică, cu totul opusă adevăratei Credinţe? Nu putem avea respect pentru credinţa catolicilor, în care vom găsi o sumedenie de erezii pierzătoare de suflete. Ce să mai spunem de miile de credinţe ale protestanţilor şi neo-protestanţilor, ştiut fiind că acestea s-au abătut cu totul de la Revelaţia Dumnezeiască?

Sfânta Scriptură ne îndeamnă, prin scrisul Sfântului Apostol Iuda, cu aceste cuvinte: ,,Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, de demult hotărâţi pentru această osândă, care schimbă harul Dumnezeului nostru în desfrânare şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos’’(Iuda 3-4). Spunând că avem respect faţă de credinţele altora, nu luptăm nicidecum pentru Credinţa Sfinţilor, ci mai degrabă ne facem complici acelora care o tăgăduiesc. Ecumeniştii afirmă cu insistenţă respectul pentru toate credinţele, ca o faţadă ce poate părea atrăgătoare, dar dacă analizăm lucrurile în profunzime, constatăm că ei luptă din răsputeri împotriva Credinţei Ortodoxe, pe care, cu viclenie, ar dori-o pierdută în amalgamul tuturor celorlalte credinţe deşarte. Ce am fi noi acum, dacă Sfinţii Mucenici ar fi gândit asemenea celor de astăzi şi nu şi-ar fi pus vieţile pentru apărarea Dreptei Credinţe?

Avem respect faţă de toţi oamenii ca făpturi ale lui Dumnezeu, chemate la mântuire. Afirmând că le respectăm şi credinţele rătăcite, nu le facem nici un bine. Dimpotrivă, îi întărim şi îi încurajăm în rătăcirile lor.

 

Pr. Ioviţa Vasile

Vrăjmaşul diavol nu încetează să-şi arunce neghinele în ogorul cel sfânt al lui Dumnezeu. Până va veni vremea secerişului, adică a judecăţii lui Dumnezeu, acestea cresc laolaltă cu grâul cel bun. Aşa bunăoară, un economist englez neghiob, Malthus, ,,preot’’ anglican, şi-a îngăduit să lanseze o teorie, la fel de neghioabă, potrivit căreia populaţia globului creşte în progresie geometrică, în vreme ce mijloacele de trai cresc în progresie aritmetică, încât ar exista riscul ca acestea din urmă să nu mai fie suficiente, la un moment dat. Din această pricină, numărul populaţiei poate fi ţinut în anumite limite prin războaie, foamete, calamităţi naturale, boli provocate, avorturi, împuţinarea naşterilor şi prin alte mijloace criminale.

Că această teorie este una diavolească, e un lucru care nu mai trebuie demonstrat. Dacă Malthus, în imbecilitatea lui, n-ar fi fost băgat în seamă, ar fi fost bine pentru omenire. Din păcate însă, foarte mulţi din puternicii vremelnici ai lumii au îmbrăţişat această inepţie şi au pus-o în practică, fapt ce a generat un lung şir de războaie absurde în care au murit milioane de oameni, ca să nu mai vorbim de celelalte nenorociri pe care le-a generat această teorie.

Ai băgat de seamă, iubite cititorule, câtă cutezanţă au avut aceşti oameni când şi-au îngăduit să se substituie lui Dumnezeu. Creaţia Sa a fost dintru început ,,bună foarte’’ (Facere 1, 31) şi aşa a rămas până în vremea noastră şi până la sfârşitul veacului. Nu încetăm a descifra în această creaţie înţelepciunea nemărginită a lui Dumnezeu, cum făcea şi împăratul David: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’(Psalmul 103, 25). Pentru fiecare făptură a creat Dumnezeu un loc pe pământul acesta şi fiecăruia îi dă bucata de pâine necesară traiului.

În România, evenimentele se desfăşoară după un plan diavolesc precis conturat. În ultimii douăzeci şi opt de ani, peste patru milioane de români au fost constrânşi, prin politici economice şi demografice, să-şi părăsească ţara şi să se facă sclavi ai occidentalilor. Pensiile şi salariile au fost reduse, hrana şi medicamentele sunt exagerat de scumpe, spitalele au fost închise, agricultura şi industria au fost distruse, locuri de muncă nu se mai găsesc. Nu afirma recent un ministru că sunt prea mulţi pensionari? Nu sunt acestea mijloace criminale de a-i trimite pe oameni mai repede în morminte?

Nu trebuie să disperăm, gândindu-ne la toate acestea. Dimpotrivă, să avem credinţa neclintită că Dumnezeu ne va ocroti, indiferent de ce hotărăsc puternicii zilei.

Ţie, iubitul meu român izgonit din ţara ta, îţi dedic gândurile mele bune şi te port în rugăciunile mele, aşteptându-te să revii în pământul tău, unde te-ai născut. Doamne ajută!

 

Preot Ioviţa Vasile

�