Pentru fructuoasa activitate în domeniul lgbt, C. Necula a fost desemnat ca decan interimar al Facultății de Teologie din Sibiu, după ce etnicul mirean vaccinist, Daniel Buda, a fost așezat în mormant

Nu vă mirați. Faptul era previzibil. Dintre toți ecumeniștii care colcăie la Facultatea de Teologie din Sibiu, Constantin Necula era cel mai indicat, cel mai activ, cel mai obraznic, menit a prelua conducerea acestei Instituții Ortodoxe, care pregătește viitori preoți în Biserica noastră. Nu a lor!

Ecumenist agresiv, ca să nu spunem mai mult, dumnealui a fost prezent la întrunirea lgbt-iștilor de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, acolo unde taie și spanzură Nectarie Clinci, omul lui Teofan, omul sistemului. Compania a fost selectă, gandindu-ne ca a fost prezent și zoofilul Vasilică Danileț. Ce caută Necula într-o asemenea cloaca, nu-i nevoie să aprofundăm.

Faptul ne arată că sistemul antihristic își răsplătește slujitorii cei proști cu cele mai înalte funcții. Să asculte de ei, și totul este în regulă. Necula nu este un prost. Este un ticălos care a adus multe rele asupra Biserici noastre, și va continua să le aducă, atata vreme cat va îngadui Dumnezeu.

Urmează să se aleagă noul decan titular al Facultății de Teologie din Sibiu. Bănuiți cine va fi? Nu cumva, dumnealui, Costică Necula?

Presbiter Iovița Vasile

Cum ne distrugem valorile naționale

1.Atragand-o pe Simona Halep în marea escrocherie națională și mondială numită vaccinarea împotriva… Cred că femeia a fost de bună credință și a ales acea modalitate vicleană de a mai caștiga niște euro în plus. Ea, care se însemna cu Sfanta Cruce în vazul a milioane (poate miliarde!) de telespectatori, a căzut în capcana ticăloșilor vacciniști. Din momentul în care s-a vaccinat, Simona nu mai contează în tenisul mondial. Puteți să-mi spuneți orice. Se zbate în mediocritate, în neputință. Mulțumim, Simona, ai făcut multe pentru Romania. Cariera ta s-a terminat, din pricină că ai ascultat de îndemnul unor nemernici.

2.David Popovici a fost un fenomen. A ajuns să fie cel mai rapid  înotător din lume. Ticăloșilor, l-ați terminat, vaccinandu-l și făcandu-l să creadă că vaccinul este o binefacere pentru omenire. N-avea nici 18 ani, și l-ați convins să primească substanța ucigașă. Pruncul acesta n-are vină. Voi veți răspunde pentru faptele lui.

3.Bianca Andreescu. Se zbate într-o teribilă neputință. De la vaccin, nu mai are niciun rezultat cat de cat notabil, nu mai leagă măcar două victorii, e eliminată din primele tururi. La varsta ei s-ar putea număra printre cele mai bune tenismene din lume. Căderea ei e ireversibilă și după cate am văzut, n-a fost prezentă la Australian Open. O mențiune: anumite publicații sărite de pe fix spun că e britanică și doar are origini romanești. Ce tampenie! Naționalitatea unui om nu se schimbă, oriunde și-ar stabili domiciliul. Doar comuniștii au retras naționalitatea, nu cetățenia, regelui Mihai. Oricum ar fi, ne-o revendicăm ca romancă, caștigotoare a Openului American și atat. Păcat.

4.Emma Răducanu. Cele spuse despre Bianca Andreescu sunt valabile, pe jumătate, și pentru ea, fiind născută din mama chinezoaică și tata roman. S-a vaccinat, se zbate fără rost, nu mai înseamnă nimic pentru tenisul feminin.

Aceste patru tenismene romane, la care le-aș adăuga pe Sorana Carstea și Irina Begu, ar fi putut rupe orice Turneu de Mare Slam al lumii. N-a fost să fie. Niște ființe bipede au hotărat altceva.

Presbiter Iovița Vasile

Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!

Mi-a luat ceva timp, dar și ceva suferință, să înțeleg adâncimea și neprețuirea acestei rugăciuni către Mântuitorul Hristos!

M-am născut și am învățat carte în comunism, singura morală pe care ne-o insuflau era bazată pe ”râde lumea”! E adevărat, acasă, mama ne învăța că nu lumea este cea care contează, ci, Dumnezeu, care în schimbul vieții pe pământ, ne cere câteva lucruri esențiale, care, odată înțelese și respectate ne vor feri de mari suferințe și de pierderea mântuirii sufletului!

Viața m-a luat și pe mine în vârtej, ca pe toți oamenii….decât că, sunt extrem de convinsă, că și în anii în care declaram cu emfază că nu există Dumnezeu, că nu l-a văzut nimeni (nici nu-mi vine să cred că eu eram aceea), chiar și-n clipele în care ființa mea Îl recunoștea doar ca să-L acuze de suferința mea….chiar și atunci, cred cu fiecare fibră a ființei mele, că Dumnezeu era alături de mine, cu bunătate și milă, cu îndurare și răbdare, pentru clipa în care aveam să mă întorc la El, ca un fiu risipitor!

Nu mai știu cum și de ce, am început să mă duc la liturghie! Preotul meu paroh este un preot cu mult har și de bunătate rar întâlnită! Nu pricepeam nimic din rostul liturghiei, abia învățam să spun rugăciunile principale, să plătesc pomenirea viilor și morților. Așa că am decis să caut cărți, și orice sursă ortodoxă care mi-ar fi explicat rostul liturghiei! Aici cred că a fost momentul de iluminare a minții mele de om păcătos; prima dată am dat de cuvântările părintelui Iustin Pârvu pe care le-am devorat, au urmat părintele Dumitru Stăniloae, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, părintele Cleopa…și încet-încet ființa mea s-a curățat de bezna ignoranței și-a început să tânjească după toată învățătura cea bună și de folos! Am ajuns la momentul în care, ai nevoie de rugăciune, ai nevoie de cuvinte de învățătură creștină și mă rog continuu ca Iisus Hristos să mă țină pe calea aceasta a luminii Sale, să nu mai lase sufletul meu să bâjbâie prin ceața rătăcirii!

Am făcut un pas…mai am cred, mii de pași de făcut, pași pentru care cer ajutor zilnic, dar un gând nu-mi dă pace; oare cum au reușit bunicii și străbunicii noștri să aibă atâta credință în ei, fără a avea acces la cărți, la atâtea surse de informare? Oare nu acesta a fost principalul motiv pentru care Dumnezeu ne-a lăsat aici, pe pământul pe care El ni l-a dat să-l locuim, de mii de ani?

Mărturisim pe Hristos     (Preluare de pe Creștin Ortodox)

Un prost aruncă piatra în apă și trebuie să se adune zece înțelepți ca să o scoată

Adevărată zicere romanească. Numai că numărul proștilor a crescut vertiginos, pietrele aruncate sunt din ce în ce mai multe, iar numărul înțelepților a scăzut alarmant. Cum să le mai scoți? Îi lași pe proști să arunce pietre fără număr, îți vezi de drumul tău cel bun, de Calea ta – Biserica Ortodoxă a lui Hristos.

Să răspunzi tuturor nătărăilor, e pierdere de vreme. Mai bine îi lăsăm în cloaca lor infectă (scuzați pleonasmul!), să facă ceea ce au învățat în cursul anilor. Lăsați-i pe sconcși să-și împroaște fecalele. Să se miroase între ei, pentru că asta le place Țineți-vă departe de ei ca să nu vă ajungă. Dacă-i bagi în seamă, devin din ce în ce mai agresivi, mai obraznici, mai nesimțiți. Asta și vor ei, să-i bagi în seamă.

Presbiter Iovița Vasile

Plăsmuirile iadului au fost transpuse în învățătura papistașilor. Trădători din toate țările, uniți-vă. Iadul are o ,,calitate’’: este foarte primitor

Redau aici câteva dintre ereziile Bisericii Catolice și ale Papei însuși, semnalate de un frate în cadrul unui alt comentariu, dar care mi se par extrem de edificatoare, de lămuritoare, pentru toți cei care vor să priceapă motivele pentru care ortodocșii adevărați, cei care cunosc cu adevărat esența Ortodoxiei (adică Dumnezeu-Omul Hristos cu caracter divino-uman: cunoașterea, simțurile, voința, mintea, moralitatea, dogmele, filosofia și MAI ALES viața – iar aici mă refer la aia veșnică) se opun unei uniri de orice fel ar fi ea cu papistașii.

Mai trebuie să rețineți un aspect, foarte important, consider eu: această alăturare, alianță, învoire spre crearea unui tot unitar a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Catolică va avea loc, dar NU întru Hristos!!! Sper ca Athosul (atât cât a mai rămas curat-ortodox din el și Rusia să se împotrivească TOTAL acestui demers, dar nu știu care sunt și vor fi discuțiile din culise, interesele și politicile de-o parte și de cealaltă a baricadei. Pînă atunci, e necesar să cîntărim lucrurile așa cum se cuvine și să întețim pe cît se poate posturile și rugăciunea.

„Referitor supremația și infailibilitatea papală, dogma lor Conciliul I Vatican 1870:

„Papa a dobândit dumnezeiască stăpânire care este nelimitată. Pentru papa sunt posibile pe pământ exact cele care sunt posibile în cer pentru Dumnezeu. Dacă papa a atras cu sine în iad milioane de oameni nimeni dintre ei nu va avea dreptul să-l întrebe sfinte părinte de ce faci aceasta. Papa este infailibil precum este și Dumnezeu și are puterea sa facă orice face Dumnezeu. Papa poate schimba firea lucrurilor, poate face orice din nimic. El are puterea de a face din minciună adevăr, are puterea să facă orice este plăcut chiar împotriva adevărului, în afara adevărului și în ciuda adevărului…
Dacă papa pronunța o hotărâre împotriva judecății Lui Dumnezeu, atunci judecata Lui Dumnezeu va trebui îndreptată și schimbată. Papa este lumina adevărului și reflexia lui. Papa este totul peste toate și toate le poate.”

Ferească Dumnezeu!

Iată o listă a ereziilor romano-catolice, nici una din aceste 33 de erezii, nu au existat în primul mileniu, când Apusul nu era căzut, ci sunt inovații apărute odată cu căderea. Și nici unul din acestea nu există în Biserică, în Sfânta Ortodoxie.

  1. Supremația papală, sau primatul papal.
    2. Infailibilitatea papală sau imposibilitatea de a greși.
    3. Filioque.
    4. Purgatoriul.
    5. Azima.
    6. Maria imaculata sau imaculata concepție de la Duhul Sfânt a Născătoarei de Dumnezeu.
    7. Transubstanțialitatea.
    8. Celibatul obligatoriu al preoților.
    9. Lumina și Harul create și nu necreate.
    10. Indulgențele, practicate și astăzi, secolul 21, principala pricină a nașterii protestantismului lutheran și calvin, reformații.
    11. Tezaurul de merite ale Sfinților din cer dați de „papă”, păcătoșilor.
    12. Inexistența Sfintei Proscomidii.
    13. Desacralizarea și neacceptarea împodobirii Sfintelor Veșminte de slujire și a pereților bisericii cu Sfintele Icoane.
    14. Desființarea Sfântului Iconostas/Catapeteasmă.
    15. Infanții fără euharistie și mirungere.
    16. Euharistia fără spovedanie.
    17. Mirenii nu primesc sângele Domnului, doar trupul, azima în gură.
    18. Botezul fără cufundare, ci doar stropire sau turnare.
    19. Inovația postului, reinventarea lui și libertinajul postului.
    20. Mumii prin conservare, în loc de Sfinte Moaște.
    21. Căsătoria între verișorii primari, cu dispensă episcopală (practică întâlnită în Brazilia, Mexic, america latină)
    22. Grandomania construcției clădirilor de cult și prezența băncilor, împotriva comuniunii dragostei jertfelnice de coliturghisire.
    23. Inovația unei liturghii de 40 minute și repetarea ei, de n ori pe zi pe același altar.
    24. Azima-euharistie în buzunar.
    25. Desacralizarea monahismului cu ordine și apartenențe (iezuit, benedictin, franciscan, etc.)
    26. Holocaustele, genocidele și crimele împotriva umanității:
    -Cruciadele- și -„Sfânta” Inchiziție-, pentru care nimeni nu i-a tras la răspundere niciodată. Ștergerea de pe fața pământului a 5 civilizații: mayași, incași, azteci, etc. și jefuirea lor de peste 50.000 de tone de aur, argint și alte metale și pietre prețioase.
    27. Inovația cultului-adorării inimii lui Hristos și-a Preacuratei.
    28. Statuile.
    29. Uniația și nașterea ereziei greco-catolicismului sau sincretismul religios.
    30. Expansiune și pază armată și implicarea în politicile lumii ale episcopul Romei apostaziat și cardinalilor săi.
    31. Inexistența succesiunii apostolice, prin auto-exluderea din Biserică în 1054 a episcopului Romei și alegerea independentă și privată a următorilor episcopi ai Romei, înafara Bisericii.
    32. Încurajarea și dezvoltarea ecumenismului.
    33. Scolasticismul, implicit fabricarea și acceptarea oricărei mântuiri.

Sora  Ecaterina

Notă. Invit și rog pe fratele alcătuitor al acestei liste funeste să o completeze cu învățăturile papei despre homosexuali, comuniști, vrăjitori și șamani africani, inexistența iadului, pentru că Dumnezeu îi iubește pe oameni și nu-i va chinui în veșnicie. De asemenea, implicarea papei în porcăriile noii ordini mondiale, după ce l-a felicitat pe Klaus Schwab pentru că năzuiește spre o lume ,,mai bună’’. Îl previn că nu va reuși să alcătuiască o listă exhaustivă, deoarece diavolul și exponentul lui, papa, sunt într-un proces continuu de izvodire de erezii și învățături pierzătoare de suflete.

Papistași din lumea întreagă, depărtați-vă de aceste lucrături diavolești, veniți în Biserica Ortodoxă a lui Hristos și vă veți mantui. Altfel, vă veți chinui în veșnicie…

Presbiter Iovița Vasile

Predică la Duminica a 32-a după Rusalii. Început bun

,,Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe Ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală’’.

Sunt mai mult de trei sute de ani de când Miron Costin a scria aceste minunate şi memorabile cuvinte. Ceea ce trăim noi acum, sunt ,,cumplite vremi anilor noştri’’, vremi de necredinţă, de nebunie generalizată, de tăgăduire şi defăimare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu toate acestea, PreaBunul şi Marele nostru Dumnezeu ne-a învrednicit şi astăzi să ne îndeletnicim cu cetitut cărţilor. Nu a oricăror cărţi, a căţilor sfinte ale Bisericii noastre. Am cetit laude sfinte şi le-am înălţat către Marele nostru Creator. Am cetit din cartea numită Apostol, din Sfânta Evanghelie, din care aflăm de lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu; am cetit multe lucruri folositoare sufletelor noastre.

Cetind Scripturile Sfinte, cu credinţă şi multă luare-aminte, vom constata că oriunde a fost prezent,  Mântuitorul nostru Iisus Hristos a lucrat pentru binele făpturilor lui Dumnezeu. Fiecare suflet sincer şi doritor de mântuire a găsit vindecare, iertare de păcate, alinare în suferinţe, mângâiere, învăţătură mântuitoare atunci când L-a găsit pe Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat. Înţelegem astfel bucuria Sfântului Apostol Filip din vremea chemării sale la apostolie, bucurie exprimată prin cuvintele adresate celuilalt viitor Apostol, Natanael: ,,Am aflat pe Acela despre care au scris Moise în Lege şi Proorocii, pe Iisus Fiul lui Iosif din Nazaret’’ (Ioan 1, 45).

 Vorbim mai puţin despre aceasta, dar nici cele trei zile cât Domnul a stat în mormânt cu Trupul nu au fost vreme de nelucrare, pentru că spun cărţile noastre bisericeşti: ,,În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins’’. De ce oare S-a pogorât Mântuitorul la iad? Tot pentru binele oamenilor, a acelora din vechime, morţi cu trupurile, vii cu sufletele, care aveau mare lipsă de Domnul Iisus, spre a se izbăvi din legăturile iadului. Aşa a scris Sfântul Apostol Petru în Întâia sa Epistolă Sobornicească: ,,Pentru că şi Hristos a suferit o dată moartea pentru păcate, El Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu Trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a pogorât şi a propovăduit duhurilor ţinute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, anume opt, s-au mântuit prin apă… Că spre aceasta s-a binevestit şi morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul’’ (3, 18-20; 4, 6). Bărbatului din ţinutul Gherghesenilor pe care l-a izbăvit de demoni, i-a spus Mântuitorul, atunci când acesta a vrut să-L urmeze: ,,Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu’’ (Luca 8, 39).

Despre binele pe care ni-l face nouă Dumnezeu, putem aduce fiecare mărturia noastră, de fapt nenumărate mărturii, şi tot n-ar fi de ajuns, de aceea Sfânta Biserică are o rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu ,,pentru toate pe care le ştim şi care nu le ştim., pentru binefacerile cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă’’. 

De binele lui Dumnezeu s-a învrednicit şi mai-marele vameşilor, Zaheu cel bogat. Care era starea lui înainte de a-L întâlni pe Mântuitorul? Starea lui era bunăstare, dar numai în ce priveşte bunurile materiale dobândite cu silnicia. Sufletul lui era pustiu, mic, precum statura, fără Dumnezeu, împovărat de multe păcate. Calea pe care mergea era calea pierzării, până în ziua în care s-a întâlnit cu Fiul lui Dumnezeu. Pentru a-L vedea, a făcut tot ce era omeneşte posibil, a alergat înainte, s-a suit în sicomor şi a aşteptat momentul întâlnirii şi al izbăvirii. Strădania, câtă a fost, i-a fost răsplătită, căci Mântuitorul i-a spus: ,,Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân’’. 

Bucuria vameşului a fost mare. Cine nu s-ar bucura să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu în casa lui? Bine ştiind câte nelegiuiri a comis, ca vameş, Zaheu se şi hotărăşte să le îndrepte, atâta cât îi stătea în putinţă: ,,Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit’’. Minunată pildă de pocăinţă la care ar trebui să ia aminte cei ce se bat cu pumnul în piept. Părere de rău, mărturisirea păcatelor, hotărârea de a le îndrepta şi a nu le repeta, aşa poate fi descris în cuvinte puţine actul de pocăinţă al lui Zaheu. Drept urmare, Mântuitorul rosteşte cuvintele de iertare, pentru Zaheu şi cei ai lui: ,,Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut’’. De-aici începe drumul lui Zaheu spre împărăţia lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Iacov scria pe bună dreptate că ,,toţi greşim în multe chipuri’’ (3, 2). Iertare de aceste greşeli putem dobândi mergând la duhovnicul nostru şi mărturisindu-ne. Iar duhovnicul ne va povăţui cu acest cu cuvânt: ,,Iată, de acum de toate acestea dator eşti să te păzeşti, de vreme ce ce te-ai botezat cu al doilea Botez, după rânduiala Tainelor creştineşti. Pune, dar, de acum început bun, nădăjduind spre Dumnezeu, Cel ce poate să-ţi ajute; şi mai vârtos te păzeşte ca să nu te mai întorci la greşalele acelea ce ai făcut, ca să nu fii de râs şi batjocură diavolilor şi lumii.

De se va întâmpla, totuşi, ca şi după aceea să cădem în păcate, îndemnul ni-l dă, peste veacuri, ava Dorotei: ,,Scoală-te, Dumnezeu să te ierte, să pui iarăşi început bun şi să te îndreptezi de acum înainte’’ (Vieţile Sfinţilor pe luna februarie, p.235).

Început bun a pus vieţii sale şi Zaheu. Sfânta Scriptură nu mai relatează nimic despre el. Tradiţia Sfintei noastre Biserici spune că urcuşul duhovnicesc al acestuia a continuat până când acesta a ajuns să propovăduiască Evanghelia lui Hristos şi s-a socotit laolaltă cu Sfinţii Apostoli, fiind prăznuit la 20 aprilie.

Presbiter Ioviţa Vasile

Exactitatea exprimării noastre bisericești

1.Întreruperea pomenirii – nepomenitori. Este formula preferată de ecumeniștii. Cei care nu-i mai pomenesc pe episcopi, zic ei, sunt schismatici, au căzut în păcatul neascultării, nu mai au nimic comun cu Biserica. Oare? Doamne, multe nume de episcopi eretici numără istoria Bisericii noastre! Cum ereziile și schismele au dispărut cu desăvarșire, cum cutează nebunii aceștia să nu-și mai pomenească episcopii la Sfintele Slujbe?

Cutează! Pentru că ereziile sunt în floare, schismele se țin lanț, ca niciodată în Istoria Bisericii noastre, iar iubitorii de Hristos nu pot sta pasivi.

2.Îngrădirea de eretici și de erezie. Este o formulă de care ecumeniștii se feresc… nu spun cum. În această formulare se delimitează apele: ortodox sau eretic. Cei care-L iubesc sincer pe Mantuitorul și caută mantuirea, au pus zid de îngradire între ei și ierarhii trădători din Creta și din alte timpuri și locuri. Zidul este imaginar, dar delimitarea de eretici este reală, publică, fermă, întocmai cum spun Sfintele Canoane.

3.Ruperea comuniunii cu episcopii eretici. În vremuri normale, relația dintre episcop și preot era una firească, de ascultare, de supunere, de dragoste față de episcopul locului. Am trăit și asemenea vremuri, și vorbesc în cunoștință de cauză. Episcopii erau umiliți, preoții la fel și era un simțămant de solidaritate între ei. Era vremea comunismului sălbatic. Vă dau un exemplu: un episcop nu putea sfinți o biserică în timpul campaniei agricole de toamnă, să zicem, fără aprobarea marilor mahări comuniști, de la județeana de partid. Biserica din satul meu, în care am slujit vreme de 25 de ani, a fost sfințită într-o zi de 19 octombrie, pentru că se terminase campania agricolă de toamnă, în care credincioșii trebuiau să fie pe camp și-n zi de Dmninică. Nu spun mai multe.

Cand preotul se îngrădește de episcopul eretic, oprind pomenirea lui, acesta a rupt comuniunea cu episcopul eretic și din acel moment, acesta nu mai are nicio putere harică sau jurisdicțională asupra preotului. Chiar dacă semnează un act de caterisire a preotului, acesta este fără putere, nul, neavenit. Preotul este apărat de Pronia lui Dumnezeu și de Sfintele Canoane și poate să-și exercite misiunea primită la hirotonire, fără știrbire și fără împiedicare.

Cunoscand acestea, conchidem că ne socotim îngrădiți de erezii și de eretci, cu are am întrerupt comuniunea euharistică.

Presbiter Iovița Vasile

Protest-Mărturisire a unor credincioși din Biserica Ortodoxă Romană împotriva rugăciunii comune cu ereticii

Părinte Patriarh și Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

Noi, un număr mare de creștini ortodocși din toate regiunile țării, ca mădulare ale Bisericii Ortodoxe, vă rugăm să anulați rugăciunea și slujirea în comun cu celelalte confesiuni, program pe care l-ați hotărât pentru săptămâna 18-25 ianuarie 2024, întrucât încălcați Sfintele Canoane al Bisericii Ortodoxe. Biserica noastră ortodoxă, așa cum se exprimă și prin învățătura unanimă a părinților, a canoniștilor și teologilor și în primul rând prin Sfintele Canoane Apostolice, Sfintele Sinoade Ecumenice și locale, încuviințează fără nici o rezerva că papismul, ca și toți neoprotestanții ( celelalte confesiuni) sunt în erezie. Biserica Ortodoxă are ca temelie Sfintele Canoane Apostolice, și Canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice și locale, de la care nici un slujitor nu trebuie să se abată.
Biserica Ortodoxă nu functionează pe regulament de ordine interioară politic. Niciodată Biserica Ortodoxă nu s-a amestecat cu politicul, ea a fost și este stavilă împotriva tuturor amenințărilor, mai ales din punct de vedere eretic, care se împotrivesc Evangheliei, Sfintelor Sinoade și care îi tăgăduiește pe Sfinții și Fericiții Părinți. De peste 100 de ani, slujitorii noștri ortodocși, au tot încercat întâlniri în privat, prin conferințe, cu reprezentați de la alte confesiuni, motivând întoarcerea acestora la dreapta credință, din păcate nu s-a întors niciunul, dimpotrivă s-au pierdut cei ortodocși. Vă rugăm, anulați orice rugăciune și slujire în comun cu celelalte confesiuni, niciodată în istoria Bisericii Ortodoxe Sfinții Părinți n-au slujit împreună cu cei de alte confesiuni decât dacă aceștia au primit Botezul creștin ortodox. Sfinții Părinți n-au mers în lăcașurile lor ca să slujească și să se roage cu ei. Vă rugăm NU batjocoriți dreapta credință, NU pângăriti Biserica Ortodoxă, NU încălcați Sfintele Canoane, NU creați sminteală pentru un popor care, din pacate, de peste 100 de ani este necatehizat. Ați folosit ca motto în acest program, cuvântul Domnului din Evanghelia după Sfântul Apostol Luca 10/27 : ,,Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toata inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
A iubi înseamnă să spuneți adevărul, iar adevărul nu poate fi rupt de iubire, atunci este o pseudoiubire, un fariseism. Mântuitorul spunea adevărul în față, asta înseamnă să iubești cu adevărat. Dacă îi iubiți sincer pe cei de la alte confesiuni, spuneți-le adevărul de credință, să nu rămână în erezia lor, să vină la Ortodoxie ca să se poată mântui. Domnul este Calea, Adevărul și Viața, El este Calea pe care pășind, nu vom rătăci niciodată, El este Adevărul ce ne face liberi, limpezind orice colț al rațiunii noastre, fără relativism! El este Viața care ne mântuiește dacă rămânem în Adevărul Lui, dacă ne rugăm mereu și ne împărtașim cât mai des cu Harul Dumnezeiesc, revărsat în Biserică prin Sfintele Taine. Să credem și să mărturisim cu toată puterea Adevărul de credintă, să păstrăm și să cultivăm relația noastră cu Dumnezeu și în ascultare de Dumnezeu. În conformitate cu Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, vă aducem la cunoștință, abaterile pe care le faceți din punct de vedere canonic, practicând rugăciunea în comun cu celelalte confesiuni.
Reglementările canonice sunt clare, absolute și categorice, în interzicerea participării la rugăciune comună cu ereticii sau schsmaticii.
Biserica ramâne credincioasă reglementărilor canonice, revine și reformulează aceleași interdicții. Părinte Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, ca și Părinți Ierarhi ai Sfântului Sinod, ne rugăm pentru Sfințiile Voastre, ca Domnul să Se milostivească, să vă lumineze, să vă dăruiască putere, să îndreptați greșelile, să nu uitați că toti vom da răspuns în fața Domnului, pentru fiecare cuget, cuvânt și faptă, că timpurile pe care le trăim sunt hotărâtoare pentru mântuirea noastră, și cel mai cutremurător, că Domnul ne va cere socoteală pentru ce am știut, ce puteam să facem și n-am înfăptuit. Nădăjduim că veți da curs rugăminților noastre și că veți îndrepta greșelile. Doamne, ajuta! Sfinte Canoane ale Sfinților Apostoli, conform cu Pidalion original, 1871: CANONUL 11 Dacă cineva cleric fiind, cu caterisit cleric împreună s-ar ruga, să se caterisească şi el. [Apostolic, can. 28; Antiohia, can. 4; Cartagina, can. 10] CANONUL 10 Dacă cineva cu cel scos de la împărtăşire (achinonitos) măcar, în casă de s-ar împreună ruga, acesta să se afurisească. [Apostolic, can. 11, 12; Antiohia, can. 2; Cartagina, can. 9] CANONUL 45 Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească. Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească. [Apostolic, can. 65; Sinod 3,can. 2, 4; Laodiceea, can. 6, 9, 32, 33, 34, 37; Timotei, can. 9] CANONUL 46 Episcopul, sau prezbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul? [Apostolic, can. 47, 68; Sinod 2, can. 7; Sinod 6, can. 95; Cartagina, can. 1, 6, 15; Vasilie, can. 1, 20, 47, 2] CANONUL 65 Dacă vreun cleric, sau mirean va intra în sinagoga iudeilor, sau a ereticilor, spre a se ruga, să se şi caterisească, şi să se afurisească. [Apostolic, can. 7, 45, 71; Sinod 6, can. 11; Antiohia, can. 1; Laodiceea, can. 6, 32, 33, 37, 38] CANONUL 71 Dacă vreun creştin ar aduce untdelemn la altarul păgânilor, sau în sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, sau lumânări ar aprinde, să se afurisească. [Apostolic, can. 7, 65, 70; Sinod 6, can. 11; Antiohia, can. 1; Laodiceea, can. 29, 37, 38; Cartagina, can. 59, 82, 123] Canoanele Sinodului din Laodiceea, conform cu Pidalion original, 1871: CANONUL 6 Să nu fie iertat ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, stăruind ei în eres. [Apostolic, can. 45, 65] CANONUL 32 Nu se cuvine a lua binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt necuvântări, decât bine cuvântări. [Apostolic, can. 45] CANONUL 33 Nu se cuvine cu ereticii, sau cu schismaticii a se ruga împreună. Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului:
,,Nu se cuvine a intra deloc în aceste biserici( care aparțin ereticilor)din pricini care s-au spus deja ( pentru rugăciune sau psalmodiere)(…)căci, dacă a intrat erezia, pleacă îngerul păzitor al celor de acolo, după cuvântul Sfântului Vasilie cel Mare, și acea biserică devine o casă obișnuită. Și nu voi intra, zice, în Biserica celor care gândesc rele, iar Apostolul nu spune oare că nu este nici o legătură între biserica lui Dumnezeu și capiștea idolească?” Patriarhul Constantinopolului, Gherman al II-le:
,,Și le poruncesc tuturor laicilor, câți sunteți fii adevărați ai Bisericii Sobornicești, să fugiți departe de preoții căzuți în supunerea latină și niciîn biserica lor să nu vă adunațiși nici cea mai simplă binecuvântare să nu primiți din mâinile lor. Căci este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu fiecare în casele voastre, decât să vă adunați în biserică cu filolatinii.” ,,Si le poruncim părintește (…) de acum înainte să nu îndrăznească cineva dintre voi să ia parte împreună cu adunarea papistașilorsau cu preoți papistași, sau cu vreunul din ceilalți apuseni, la Sfintele Taine ale Bisericii noastre și la celelalte slujbe bisericești, rugăciuni și ierurgii, ci să vă feriți să aveți vreodată părtășie cu ei la vreuna din sfintele slujbe și ierurgii. Dacă însă, după mustrarea noastră patriarhală și sinodală, după acest îndemn și după povața părintească și suhovnicească, va îndrăzni careva dintre voi să fie neascultător și împotrivitor și dacă cineva dintre preoțiva îndrăzni și va fi văzut că se roagă împreună cu latinii sau că primește jertfa lor sau face pomenire pentru ei, (…) acel preot să fie supus desăvârșitei caterisiri.” Sinodul Patriarhilor Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului (1848):
,,Mărturisește astăzi în sinod (…) că (papismul) este erezie, , iar cei care o urmează, oricare ar fi ei, eretici sunt, (…) iar sinoadele lor eretice, și orice părtășie duhovniceascăîn slujire a ortodocșilor fii ai Bisericii Sobornicești cu unii ca aceia este neîngăduită, după cum întărește și Canonul al șaptele de la Sinodul al Treilea a toată lumea.” Arhimandritul Iustin Popovici:
,,Sfântul Canon al 10-lea Apostolic nu stabilește exact care anume rugăciune sau slujbă este interzisă, însă interzice orice rugăciune comună cu ereticii, chiar și pe cea personală. În rugăciunile comune ecumenisteoare nu se întâmplă lucruri mai mariși mai grave decât acestea? Oare nu se întâmplă (…) să dea binecuvântarea episcopi și preoți eretici romano-catolici, pastori protestanți, și chiar femei? Sfântul Fotie cel Mare , Patriarhul Constaninopolului:
,,cine nu își va stupa urechile la auzul acestei prea mari hule (filioque), care se împotrivește Evangheliei, se împotrivește Sfintelor Sinoade, îi tăgăduiește pe Sfinții și Fericiții Părinți, (…)pe acești înșlători și luptători împotriva lui Dumnezeu i-am osândit prin vot sinodal și dumnezeiesc. , (…) astfel, și pe aceștia de vremem ce stăruie în înșelarea lor înmulte chipuri, i-am înlăturat din orice comunitate creștină, (…)să tăiem din trupul Bisericii cangrena hulei.”

Semnează  464 de clerici, monahi, monahii și mireni

  Documentul a fost trimis de Sora Pelaghia

Știți un balamuc potrivit pentru Iohannis?

Klaus Iohannis trebuie supus unui examen psihiatric și declarat incapabil de a mai exercita funcția de președinte. Bașca faptul că a încălcat cosnstituția de cate și cum a vrut el. De trădat, a trădat cat a vrut el, sub scutul partenerilor americani.

Aflăm dintr-un scurt film care circulă pe net, că măscăriciul criminal Zelenski i-a mulțumit bolovanului de la Cotroceni pentru faptul că a pus interesele Ucrainei mai presus de cele ale Romaniei. Consternant! De ce ținem, de aproape zece ani, acest individ la Cotroceni și la o vilă somptuoasă, cu multe cheltuieli legate de deplasări în lume, unde-i cășună serenisimului teuton? Ca să ne privească cu dispreț și să aducă numai rele asupra Țării?

Unde sunteți, fani înfocați ai sasului, care v-ați bulucit la urne ca să ni-l aduceți pe cap, pentru un deceniu? Ați dispărut? Ați amuțit?

Pentru că în pandemie ne-a catlogat, pe noi romanii, drept proști și inconștienți, el fiind varful inteligenței mondiale, îi dedic versurile care urmează:

Cum te cheamă, pui de drac?,

Întreabă romanii noștri.

-Iohannis – cel fără trac.

-Te vom socoti cu proștii,

Fu răspunsul unui dac.

Presbiter Iovița Vasile

PS Se pare că acest articol este depășit, întrucat, între timp, s-a anunțat dispariția lui Iohannis. O cerere  înregistrată la Poliție spune că președintele n-a mai fost văzut din data de 18 decembrie 2023. Poliția face cercetări.

Pseudo-ierarhii romani au intrat iarăși în sarabanda ecumenistă a rugăciunilor cu ereticii. Pentru ce? Pentru a-și netezi calea spre iad

În ultimul interviu al Părintelui Justin, acordat Revistei Atitudini, Nr. 28, 2013, este foarte tranșant atât în privința cipurilor, cât și în privința ecumenismului, atât de tranșant și îndurerat, încât Părintele afirmă cu durere: „Mai bine o Biserică împărțită decât una rătăcită!”.

Referitor la întreruperea pomenirii ierarhului, de nenumarate ori Părintele Justin a afirmat, în cazul in care ierarhul ar fi săvârșit vreo erezie cu capul descoperit: „Închidem porțile mănăstirii, rămânem în Biserica noastra și nu îi mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserică, nu noi”.

Vorba multă; răsucită, împletită, dantelată… este pastila rătăcirii în vremurile noastre. Mărturisirea ne rămâne cea mai mare datorie, precum și ajutorul pe care-l putem da oamenilor suferinzi, săraci sau prigoniți.
Îngrădirea de erezie nu se face decât după ce ai studiat și ai descoperit adevărul, propovăduit de Sfinții Părinți și instaurat la Sfintele Canoane.


Preoții care nu au nici un răspuns pentru erezia din Creta, pentru codurile QR de pe biserici și catedrale, pentru ,,rugăciunile” cu ereticii, și multe alte nenorociri care au loc sub ochii noștri, nu mai pot fi numiți preoți, cu regret o spun! Ascultarea lor de ierarhii care au semnat la sinodul tâlhăreasc, se face de frica de a nu-și pierde parohiile (unii au vărsat zeci de mii de euro pentru ele, bineînțeles…în buzunarele șefilor), de teama de-a nu mai număra bani peste bani, după fiecare Liturghie, deși, majoritatea au renunțat la pomenirea mirenilor vii sau morți.
Ne rugăm neîncetat, să găsim părinte mărturisitor, aproape de noi, pentru a ne putea spovedi și împărtăși, cu speranța că Dumnezeu ne va ghida către unul dintre ei.
Dar, în biserica în care se cântă și se dansează, în care se ridică bradul cu steaua în cinci colțuri, iar în ziua Nașterii Domnului, în Sfântul Altar, se ascunde moș Crăciun….acolo nu mai avem ce căuta! Dumnezeu să ajute și să miluiască poporul român, creștin ortodox!

Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea
Nu se cuvine cu ereticii sau cu schismaticii a se ruga împreună.

Canonul 45 al Sfinților Apostoli
Episcopul, presbiterul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca și clerici să se caterisească.

Canonul 46 Apostolic
Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Corinteni 6, 15).

Canonul 65 Apostolic
Dacă vreun cleric sau mirean va intra în sinagoga iudeilor sau a ereticilor, spre a se ruga să se și caterisească și să se afurisească.

Sfântul Serafim de Sarov (19.07.1759 – 14.01.1833)
Să nu legi prietenie și să nu ai legătură cu vrăjmașii Bisericii Lui Hristos, cu ereticii și cu schismaticii. Trebuie să fugi de acei oameni care nu se tem de Dumnezeu și nu-L cinstesc.

Sfântul Ioan Gură de Aur (347 –  407)
Preotul care nu predică tot ceea ce trebuie, și uneori se ferește de anumite subiecte pentru ca să nu deranjeze pe ascultătorii săi, să nu-i supere sau să nu-și creeze dușmani, sau poate din ignoranță îi scapă anumite subiecte importante la un moment dat, pe care să le spună, este ucigaș de sufletele ascultătorilor săi, credincioșilor săi.

Sfântul Vasile cel Mare (330 –  01.01.379)
De cei care arată că mărturisesc Credința Ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire de aceea trebuie, nu numai să te desparți, dar nici frați nu se cuvine să-i mai numești. Se cuvine ascultătorilor cuvântului celor care sunt învățați cu Scripturile, să cerce cu dreaptă socoteală acele care le zic dascălii și arhiereii, și câte sunt unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le lepede și despre aceia care rămân întru învățăturile străine să se întoarcă dinspre ei.

Mărturisim pe Hristos

Cand Biserica, mama noastră, este batjocorită de antihriști, iar noi rămanem pasivi, ce fel de fii suntem? Corespondență inutilă

Blagosloviti si iertati. Va urmaresc de ceva vreme ca inecatul care cauta sa iasa la liman. Parinte, sunt din… si vin la sf voastra cu rugamintea de a-mi spune care preot este cu Iisus Hristos Domnul aici in oras sau in… pentru a merge la sf sa si sa il rog sa imi fie duhovnic. Sarut dreapta si multumesc tare mult. M.

Pentru moment, sunati la numărul pe care-l voi scrie mai jos. Va va raspunde… si  vă va da toate lămuririle necesare. Tel:  XXXXXXXXXXXXX  I-am trimis sms și știe despre ce e vorba. Pace, sănătate, mantuire.

Sarut mana, parinte. Am vorbit cu domnul… Va rog sa ma iertati, nu imi este clar cu pomenitorii si nepomenitori… Capul Bisericii in care m-am nascut este si va fi Hristos Domnul Biruitorul. Am nevoie de cateva zile sa ma gandesc ce este bine, daca este voia Domnului sa vin la… Va mai rog sa binecuvantati sa urmaresc in continuare blogul sf voastre. Sarut dreapta. Iertati.

 M.

Doamne ajută

Intai vă binecuvantez să-mi urmariti blogul prin care incerc, împreună cu alti nepomenitori, să apăram Sfanta Credintă Ortodoxă, Biserica Ortodoxă a lui Hristos, în afara căreia nu există mantuire.

În 2016 a avut loc in Creta un sinod talharesc, prin care tradatorii selectati pe criterii de obedienta, L-au vandut pe Mantuitorul și Biserica Sa, afirmand că si sectele sunt biserici si te poți mantui și la acestea. Erezie strigatoare la cer! 

La sinodul talharesc au fost prezenti doar 16-18 % din episcopii ortodocși, ceilalti au fost împiedicati să participe. Cei prezenti au introdus oficial în Biserica noastră ecumenismul, colecția tuturor ereziilor și rătăcirilor lumii. ASCULTAND DE ECUMENISM, NE PIERDEM MANTUIREA.

Cand Credinta ne este primejduită, Sfintele Canoane (Legi bisericesti) spun că avem datoria sfanta sa întrerupem comuniunea cu episcopii eretici vanduti diavolului. Asa am ajuns cateva zeci de preoți din toată tara să nu-i mai pomenim la Sfintele Slujbe. Din această pricina, spun ereticii, că suntem nepomenitori. In fapt suntem îngrădiți de ereziile lor și de ei, adică nu suntem părtași la acest păcat de moarte.

Pe unii dintre noi i-au caterisit pe nedrept, si pe toți ne-au alungat din bisericile de zid. Noi insă continuam să slujim în Biserica lui Hristos pe care nu o vom părăsi cu niciun chip, pentru că nu vrem să ne pierdem mantuirea.

Uitati-va la ultimele mele postări și veți vedea cum Îl batocoresc pe Mantuitorul și ce imagini rușinoase promovează, în locul Sfintelor Icoane. În fruntea acestor nemernici stă chiar Daniel. care zice că e patriarh. Vedeti imaginile și vă veși convinge.

Asta e pe scurt ceea ce am vrut să vă spun. Va trebui să vă documentați temeinic, sa intrebați de cei care duc lupta pentru apărarea Bisericii Ortodoxe. Aceasi luptă o duc și o parte din Parinții și credinciosii din Biserica Ortodoxă a Greciei. Doamne ajută.

Pr. Iovița Vasile

D. M,, daca așa vă numiți

Ați fost sincer atunci cand ne-ați contactat.? Să nu vă jurati, ca e păcat mare.

M: De … am auzit de ceva ani, de sf voastra nu stiam nimic. Nici cum va numiti macar. Doar urmaream blogul…  Parinte, aleg sa raman in Biserica, asa cum este ea, si cum a fost de altfel de la intemeiere, cu bune si rele.. Cred lui Dumnezeu ca va invinge, asa cum a facut intotdeauna. Bunul Dumnezeu sa va ocroteasca. Ma iertati va rog. Si blagosloviti. M.

Doamne ajută

V-am dat niste informatii sumare, cat am putut. Si noi am ales să rămanem in Biserica noastră Ortodoxă pe care incercăm s-o apărăm din interior, pentru că din interior caută să o distruga pseudo-episcopii eretici. Daca nu s-a înteles că noi ducem o luptă contra acestora, nu mai am ce să vă mai spun. Ramăneti cum sunteti, mergeti cu ecumenistii și veti vedea unde veti ajunge. Eu mi-am făcut datoria fată de Dumneavoastră și v-am informat, sunt impăcat în fata lui Dumnezeu.

Nu stiti Dumneavoastră mai bine decat noi că in afara Bisericii nu există mantuire. Noi stim, rămanem in Biserică pana la moarte. Biserica nu inseamna episcopi trădători, are un cuprins mult mai larg. Diferenta dintre noi si Dumneavoastră este că noi incercăm să facem ceva, cat de cat, pentru binele Bisericii, in vreme ce Dumneavoastră va raliati cu ereticii trădători. Din 2025 va veti uni cu papistașii, veti schimba data Pastilor si veti intra în multe alte meandre nestiute incă.

Noi ramanem la ceea ce au statornicit Sfintii Parinți. 

Va mai pun o intrebare  la care nu astept răspuns. Minciuno-episcopii romani pe care-i urmati fac parte din asa zisul consiliu mondial al bisericilor unde satanistii și homosexualii au statut de biserici. Vă convine o atare companie?

Va retrag binecuvantarea de a-mi urmări blogul, pentru că nu vă foloseste la nimic. Acesta e ultimul schimb de mesaje dintre noi. Sanatate.

Presbiter Iovița Vasile

Sfantul Cuvios Antonie cel Mare: O urgie are să cuprindă Biserica şi are să fie dată oamenilor celor asemenea cu dobitoacele necuvântătoare

Sfântul Antonie cel Mare a trăit între anii 250-355 în Egipt. Pentru viaţa sa curată şi sfântă, Dumnezeu l-a învrednicit de darul înainte-vederii. Sfântul Atanasie cel Mare, care a scris despre viaţa Sfântului Antonie, a consemnat faptul că, având odată o vedenie, a suspinat îndelung şi s-a cutremurat, apoi a stat în rugăciune multă vreme şi la urmă a început să plângă. Cei de faţă l-au rugat să le descopere cele ce i s-au arătat în vedenie. Atunci a grăit Sfântul: ,,O, fiilor, mai bine ar fi fost să mor mai înainte de a mi se face vedenia aceasta. O urgie are să cuprindă Biserica şi are să fie dată oamenilor celor asemenea cu dobitoacele necuvântătoare. Am văzut Sfânta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stând catâri pretutindeni, dând cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s-ar fi făcut nişta azvârlituri de picioare ale dobitoacelor ce saltă fără rânduială. Şi atunci suspinam, căci am auzit un glas, zicând:<<Se va defăima altarul Meu>>’’.Cei care ascultau vedenia au căzut în întristare, de aceea Sfântul i-a mângâiat: ,,Nu vă mâhniţi, fiilor, că precum S-a mâniat Domnul, aşa Se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor, iar păgânătatea ducându-se şi ascunzându-se în cuiburile sale; apoi Dreapta Credinţă, biruind, va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă uniţi cu arienii, că nu este a Apostolilor învăţătura aceasta, ci a diavolilor şi a tatălui lor, învăţătură care este stearpă, dobitocească şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor’’(După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 344).

Cele ce Dumnezeu a descoperit Sfântului Antonie prin acea vedenie, s-au întâmplat: au năvălit ereticii arieni şi au răpit bisericile, le-au batjocorit, iar sfintele vase de slujbă au fost pângărite. Episcopii dreptcredincioşi au fost alungaţi din Bisericile lor, şi în locul lor s-au aşezat lupii eretici şi nevrednici.

A dat Dumnezeu ca la anul 325 să se adune la Niceea Părinţii Bisericii, cei 318, în Sinodul I Ecumenic, unde Arie şi cei de un cuget cu el au fost condamnaţi. Credinţa Ortodoxă a biruit. Ceea ce a spus Sfântul Antonie cel Mare, îndemnul de a nu se uni cu arienii și cu oricare eretici slujitori ai diavolului, rămâne de-a pururi dreptar pentru Biserica Ortodoxă, care nu trebuie să se unească cu ereticii şi păgânii din bisericile mincinoase.

Presbiter Iovița Vasile

Averisment pentru cei care cutează să injure Preasfantul Nume al lui Dumnezeu

Poporul Roman a căzut. S-a început din 2023-2024, cand au schimbat după legea lumească (calendarul), precum și aceia vor să schimbe după legile lor. E cel mai căzut popor, care înjură pe Dumnezeu (ÎPS Longhin al Bisericii Ortodoxe Romane)

Da, poporul care înjură pe Dumnezeu este cel mai decăzut. Mustrarea Vlădicului Longhin este perfect îndreptățită. Ca să nu fiți socotiți decazuți, sub nivelul condiției umane, nu-L mai înjurați pe Dumnezeu! Nu vă coborați sub nivelul animalelor! Măgarul care vrea să se culce, face semnul Sfintei Cruci cu piciorul. Măgarul poartă pe spinarea sa semnul Sfintei Cruci. Jaques Maritain zicea că îl invidiază pe asinul care l-a purtat pe Mantuitorul Hristos, la Intrarea în Ierusalim. Cu drag L-aș fi purtat pe Domnul Iisus pe spinarea mea garbovă de măgar, dacă aș fi trăit în vremurile acelea.

Numai voi, scarnăviilor de tot felul, vă îngăduiți să-L înjurați!

Cand Vlădica Longhin a rostit cuvintele de mai sus, toate spurcăciunile neamului au sărit ca arși cu foc. Focul iadului! Cum își permite Longhin Jar, cu origini romane, să rostească aceste cuvinte? Își permite, pentru că Înalt-Preasfinția Sa este Arhiereu al lui Hristos, Episcop Ortodox Roman, spre deosebire de scursorile pestilențiale care vor să pozeze în ortodocși. Înțelegi, fățarnicule Roncea? Înțelegi, cameleonule Iulian Capsali, care ești înrolat în ceata ticăloșilor, dar te prezinți ca mare apărător al Ortodoxiei?

Aș fi dorit ca, în continuare, să vă relatez despre un vecin, mare înjurător de Dumnezeu. Mă opreasc aci, pentru că maine, 17 ianuarie 2024, își va înmormanta fiicele de 9 și 12 ani. Mai multe nu vreau să vă spun. Poate altădată.

Presbiter Iovița Vasile

De cine să ascultăm? Mai marii noștri de cine ascultă?

În curândurmează săptămâna de rugăciuni comune cu cei de alte confesiuni. Nu vrem să fim catalogați ca fiind niște neascultători. Știm că este frumos și corect să ne ascultăm părinții, duhovnicul și ierarhii dar în primul rând pe Hristos. Mai știm, de asemenea, că ierarhii au misiunea de a veghea să fie respectate Sfintele Canoane. Și mai știm că și noi, creștinii, trebuie să cunoaștem Sfintele Canoane pentru a vedea în ce măsură sunt respectate.

Capul Bisericii este Hristos, iar noi, cu toții (creștini, clerici și ierarhi) suntem datori să facem ascultare în primul rând de El. Deși urmează săptămâna de rugăciuni comune cu cei de alte confesiuni, vedem că atât Sfinții Apostoli, cât și Sfinții Părinți osândesc astfel de rugăciuni cu scopul de a combate erezia, de a-i descuraja pe eretici și de a-i aduce pe cât mai mulți pe calea mântuirii. De aceea, am selectat câteva canoane care stabilesc reguli clare și pentru clerici, și pentru ierahi și pentru creștinii de rând referitoare la rugăciunile în comun cu cei de alte confesiuni.

Iată ce ne spun Sfintele Canoane ale Sfinților Apostoli:

CANONUL 11 Dacă cineva cleric fiind, cu caterisit cleric împreună s-ar ruga, să se caterisească şi el. [Apostolic, can. 28; Antiohia, can. 4; Cartagina, can. 10]

CANONUL 10 Dacă cineva cu cel scos de la împărtăşire (achinonitos) măcar, în casă de s-ar împreună ruga, acesta să se afurisească. [Apostolic, can. 11, 12; Antiohia, can. 2; Cartagina, can. 9]

CANONUL 45 Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească. Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească. [Apostolic, can. 65; Sinod 3,can. 2, 4; Laodiceea, can. 6, 9, 32, 33, 34, 37; Timotei, can. 9]

CANONUL 46 Episcopul, sau prezbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul? [Apostolic, can. 47, 68; Sinod 2, can. 7; Sinod 6, can. 95; Cartagina, can. 1, 6, 15; Vasilie, can. 1, 20, 47, 2]

CANONUL 65 Dacă vreun cleric, sau mirean va intra în sinagoga iudeilor, sau a ereticilor, spre a se ruga, să se şi caterisească, şi să se afurisească. [Apostolic, can. 7, 45, 71; Sinod 6, can. 11; Antiohia, can. 1; Laodiceea, can. 6, 32, 33, 37, 38]

CANONUL 71 Dacă vreun creştin ar aduce untdelemn la altarul păgânilor, sau în sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, sau lumânări ar aprinde, să se afurisească. [Apostolic, can. 7, 65, 70; Sinod 6, can. 11; Antiohia, can. 1; Laodiceea, can. 29, 37, 38; Cartagina, can. 59, 82, 123]  ( Pidalion original, 1871)

Canoanele Sinodului din Laodiceea :

CANONUL 6 Să nu fie iertat ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, stăruind ei în eres. [Apostolic, can. 45, 65]

CANONUL 32 Nu se cuvine a lua binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt necuvântări, decât bine cuvântări. [Apostolic, can. 45]

 CANONUL 33 Nu se cuvine cu ereticii, sau cu schismaticii a se ruga împreună.

(Pidalion original, 1871)

Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului:

,,Nu se cuvine a intra deloc în aceste biserici( care aparțin ereticilor) din pricini care s-au spus deja  (pentru rugăciune sau psalmodiere)(…)căci, dacă a intrat erezia, pleacă îngerul păzitor al celor de acolo, după cuvântul Sfântului Vasilie cel Mare, și acea biserică devine o casă obișnuită. Și nu voi intra, zice, în Biserica celor care gândesc rele, iar Apostolul nu spune oare că nu este nici o legătură între biserica lui Dumnezeu și capiștea idolească?”

Patriarhul Constantinopolului, Gherman al II-le:

,,Și le poruncesc tuturor laicilor, câți sunteți fii adevărați ai Bisericii Sobornicești, să fugiți departe de preoții căzuți în supunerea latină și niciîn biserica lor să nu vă adunațiși nici cea mai simplă binecuvântare să nu primiți din mâinile lor. Căci este mai bine să vă rugați lui Dumnezeufiecare în casele voastre, decât să vă adunați în biserică cu filolatinii.”

,,Si le poruncim părintește (…) de acum înainte să nu îndrăznească cineva dintre voi să ia parte împreună cu adunarea papistașilorsau cu preoți papistași, sau cu vreunul din ceilalți apuseni, la Sfintele Taine ale Bisericii noastre și la celelalte slujbe bisericești, rugăciuni și ierurgii, ci să vă feriți să aveți vreodată părtășie cu ei la vreuna din sfintele slujbe și ierurgii. Dacă însă, după mustrarea noastră patriarhală și sinodală, după acest îndemn și după povața părintească și suhovnicească, va îndrăzni careva dintre voi să fie neascultător și împotrivitor și dacă cineva dintre preoțiva îndrăzni și va fi văzut că se roagă împreună cu latinii sau că primește jertfa lor sau face pomenire pentru ei, (…) acel preot să fie supus desăvârșitei caterisiri.”

Sinodul Patriarhilor Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului (1848):

,,mărturisește astăzi în  sinod (…) că (papismul) este  erezie, , iar cei care o urmează, oricare ar fi ei, eretici sunt, (…) iar sinoadele lor eretice, și orice părtășie duhovniceascăîn slujire a ortodocșilor fii ai Bisericii Sobornicești cu unii ca aceia este neîngăduită, după cum întărește și Canonul al șaptele de la Sinodul al Treilea a toată lumea.”

Arhimandritul Iustin Popovici:

,,Sfântul Canon al 10-lea Apostolic nu stabilește exact care anume rugăciune sau slujbă este interzisă, însă interzice orice rugăciune comună cu ereticii, chiar și pe cea personală. În rugăciunile comune ecumenisteoare nu se întâmplă lucruri mai mari și mai grave decât acestea? Oare nu se întâmplă (…) să dea binecuvântarea episcopi și preoți eretici romano-catolici, pastori protestanți, și chiar femei?

Sfântul Fotie cel Mare , Patriarhul Constaninopolului:

,,Cine nu își va stupa urechile la auzul acestei prea mari hule (filioque), care se împotrivește Evangheliei, se împotrivește Sfintelor Sinoade, îi tăgăduiește pe Sfinții și Fericiții Părinți, (…)pe acești înșlători și luptători împotriva lui Dumnezeu i-am osândit prin vot sinodal și dumnezeiesc. , (…) astfel, și pe aceștia de vremem ce stăruie în înșelarea lor înmulte chipuri, i-am înlăturat din orice comunitate creștină, (…)să tăiem din trupul Bisericii cangrena hulei.”

Câteva întrebări pe care e firesc să ni le punem:

De ce nu se respectă aceste Sfinte Canoane lăsate de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți? De ce nu se face misiune ortodoxă pentru a le arăta și celor de alte confesiuni Calea, Adevărul și Viața în spiritul adevăratei iubiri creștine? De ce se dezincriminează păcatul și erezia? De ce se permit rugăciuni în comun cu cei de alte confesiuni? De ce ierarhii nu ascultă de Hristos, de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți? De ce se dorește trecerea de la ascultarea de Dumnezeu la ascultarea de om în spiritul corectitudinii politice? Ce căutăm în Consiliul Mondial al Bisericilor? De ce permitem să existe masoni printre clerici și ierarhi, deși știm că aceștia preferă ecumnismul, nu Ortodoxia? De cine să facem ascultare atunci când vedem că se forțează încălcarea Canoanelor Ortodoxe? Ce să facem când vedem că Ortodoxia, pentru care unii și-au dat viața, este trădată la cel mai înalt nivel?

Un grup de creștini ortodocși

Pledoarie pentru adevăr

Ați mai uitat să adăugați următoarele: Ceauşescu le stătea în cap occidentalilor. De fapt a fost omorît pentru că a ridicat Ţara de la stadiul de semifeudalism la cel al civilizaţiei. Devenise extrem incomod puterilor Occidentului. Ceauşescu a oferit românilor educaţie de înaltă clasă, într-un învăţămînt gratuit, loc de muncă garantat, locuinţă pentru fiecare familie sau tînar, asistenţă medicală gratuită (chiar dacă nu se ridica la standardele europene de astăzi, cînd românii mor cu zile). A oferit demnitate umană şi protecţie socială. Ce-a dat capitalismul românilor? Sărăcie, şomaj, hoţie, tîlhărie, corupţie de stat, miniştri şi parlamentari puşcăriaşi, droguri, etnobotanice, escrocherie, homosexualitate, lesbianism, prostituţie, sclavie, discriminare, crime şi pistol la brîu tuturor nenorociţilor. Cine a suferit în regimul dinainte de ’89? Puturoşii, proştii, curvele şi hoţii de buzunare. Desigur, şi atunci se făceau abuzuri, dar nu pot fi comparate cu cele de astăzi.

Mulți dintre noi am trăit dictatura cu regim socialist, nu comunist, cum zic necunoscătorii şi ignoranţii, care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi cu ce se mănîncă Istoria de pînă în 1944 şi chiar cea pînă în 1964. Într-o dictatură cu regim socialist, Ceauşescu a construit extrem de multe edificii, ca să aibă ce-şi însuşi, ce închide, vinde şi demola capitaliştii. S-au ridicat patru milioane de apartamente unde s-a mutat jumătate din populaţia ţării, s-au construit fabrici şi uzine mari, unde au muncit peste zece milioane de oameni, s-a construit Transfăgărăşanul, metroul, Canalul Dunăre-Marea Neagră (după care tînjesc mulţi, astăzi), Casa Poporului, Sidex Galaţi, Oltchim, Petromidia, şcoli, grădiniţe, spitale, creşe, pe care capitaliştii nici n-au fost în stare să le dea cu var. România a pierdut în cei aproape 35 de ani de la lovitura de stat aproape întreaga industrie, a pierdut suveranitatea şi independenţa economică. Generaţiile prezentului trebuie să afle că familiile tinere primeau locuri de muncă şi apartamente de la stat, după terminarea facultăţii studenţii primeau repartiţie, iar învăţămîntul şi sănătatea erau gratuite. Priviţi acum sutele de mii de copii abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în Occident, priviţi fabricile de şomeri, adică universităţile care îi lasă pe tineri în voia libertăţii haotice. Da, teoretic, socialismul e o noţiune neprietenoasă. Dar, cei mulţi, talpa ţării, nu se zbăteau în sărăcie ca astăzi, cînd sîntem liberi să întreţinem bugetul statului fraudat de guvernanţii şi politicienii, care s-au îmbogăţit pe spinarea poporului. Controlul asupra populaţiei este mult mai extins azi decît în socialism, doar că nu mai e realizat prin forţă, ci prin mijloace subtile: carduri şi credite, înregistrarea neconstituţională şi abuzivă şi expunerea codului numeric personal, controlul opiniei publice (adică tot prin frică). Românii au fost forţaţi să devină consumatori. Li se dau lefuri pe card, ca să consume după nevoile Occidentului, de parcă românii nu ar mai avea voinţă proprie, dar şi ca să-i obişnuiască cu banii virtuali. Urmează cărţile de identitate cu CIP şi detectare prin GPS inclusă. Spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, azi stai cu frica în sîn ca o să ajungi şomer, eşti liber pe naiba, doar să te plimbi pe jos, să-ţi dai copilul la şcolile particulare ale mafioţilor şi pe bani grei, eşti obligat să cumperi manualele analfabeţilor din sistem, altfel i se scade nota copilului. Astea da, „succesuri” democratice! În socialism nu vedeai oameni dormind pe stradă, daţi afară din case sau de la serviciu, nu vedeai ţărani săraci. Ceauşescu a construit o economie puternică, cum n-a avut România înainte de război, pentru ca să fie independentă şi să nu cerşească la F.M.I., B.M. etc.

Dar, ca preşedinte, cînd nu eşti dator organismelor financiare mondiale, eşti considerat dictator, eşti invadat de şacali, ţi se iau resursele naturale, iar poporul este transformat în contribuabil activ, (deşi nu are loc de muncă, taxele sînt obligatorii) sclav şi consumator. Libia, Egipt, Siria, şi România sînt exemple vii în acest sens. L-au eliminat pe Ceauşescu cînd Ţara nu mai avea datorii şi economia mergea strună. Tocmai cînd terminasem de plătit datoriile şi urma să ne bucurăm de un nivel de viaţă european, de teamă că vom concura puerile occidentale, au venit alogenii şi-au pus gheara pe avuţiile naţionale. Chiar dacă în socialism, pentru o perioadă scurtă s-a mîncat mai puţin, a fost sănătos, s-a trăit fără căldură, s-a dat curent electric cu porţia, chiar dacă pîinea, zahărul şi uleiul erau cartelate, aşa s-au plătit datoriile externe. Nu existau milionari şi miliaradari care să fraudeze statul. Azi există mîncare şi pîine din belşug (puterea de cumpărare fiind zero), dar garnisite cu euri mortale, care au răspîndit boli, obezitate, cancer, diabet, gradul de îmbolnăvire al populaţiei fiind triplat. S-au înmulţit boschetarii, copii străzii, mai ceva decît cîinii comunitari, presa e plină de scandaluri, crime; miliardarii de carton au conturile doldora, şi n-au dat o zi cu sapa. Legea-i făcută pentru ei, au maşini luxoase şi pistolul la brîu. Toate acestea lucruri fermecătoare au fost înscrise în planul loviturii de stat din 1989. Ne merităm soarta. Să trăiţi bine! – nu așa se exprima cîndva unul dintre „aleșii” țării?

V-ați întrebat vreodată de ce n-a făcut Ceauşescu autostrăzi? Simplu: exportul către Rusia şi spre celelalte ţări se făcea pe căile ferate şi pe apă. Specialiştii timpului au gîndit în conformitate cu necesităţile practice. Nimeni nu a umblat în opinci în perioada socialistă, de acum înainte vom umbla poate desculţi. Opinca e încălţare ecologică şi mi-e teamă că nu ne vom permite s-o cumpărăm. După 1989 cîţi kilometri de autostradă s-au construit? Poate răspund miniştrii de la transporturi sau Bechtel? Toată bogăţia Ţării adunată cu sudoarea poporului a fost confiscată de „elita” politică şi financiară, în cîrdăşie cu organismele financiare mondiale, de băieţii şmecheri, de pungaşii pripăşiţi pe la noi şi prin guvern, care ne dau atît cît să nu murim de foame. Chiar nu înţeleg de unde toată stupizenia unor colegi de breaslă de a se raporta doar negativ la ceea ce fost pe vremea lui Ceauşescu? Să lăsăm trecutul distrus cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă, şi să-i întrebăm pe neisprăviţii care au acumulat averi uriaşe, pe care nu le puteau realiza într-un mileniu prin muncă cisntită, de ce au îndatorat ţara pînă la sufocare, de ce au jefuit averea ţării pe care au depus-o în bănci străine, de nu mai are ţara fonduri pentru investiţii, pentru salarii şi pensii? Dacă tot se plîng că nu mai sînt bani pentru investiţii, de ce nu investesc ei banii furaţi de la popor? De ce oare tot aşteptăm noi investitori străini? Aceştia nu vor urmări niciodată binele ţării unde fac investiţia, ci, firesc, propriul lor profit, cît mai mare, pe care-l vor externa, în valută, nu în lei. Leii îi lasă pentru vînzătorii de Ţară autohtoni, care le asigură calea spre cîştiguri ilicite. Cei care au guvernat după lovitura de stat, n-au fost în stare să construiască nimic în Ţară, în afara de sedii de birouri pentru stors românul de ultima leţcaie. Toţi au fost puşi pe căpătuire. Au devalizat băncile (Bancorex, Banca Agricolă, Banca Religiilor etc…), întreprinderile, fabricile, combinatele, au sărăcit populaţia prin inflaţie de 300%. Sub minciuna iliesciană în coabitare cu a lui Petrică în pulover, numită „privatizare”, producţia României a fost redusă la tăcere treptat. Ce nu s-a putut fura, s-a vîndut străinilor cu capital majoritar sau total pe mai nimic, preţul fiind sub cel de fier vechi, dar pe mită grasă.

Un fost funcţionar al Ministerului Economiei de pe vremuri, de formaţie economist, azi pensionar, mi-a explicat cum s-a reuşit înainte de 1989 performanţa echilibrului economic şi absorbţia în procent de 100% a forţei de muncă tinere, cum România a refuzat orice contact cu F.M.I.-ul şi cu alte organisme financiare internaţionale, care încercau atragerea României în capcane. „Trepăduşii n-aveau ce căuta în rotiţele sistemului,”, mi-a declarat, „tocmai de aceea sistemul economic nu avea nici noxe, nici fisuri. Nu existau clase favorizate. Multe din lucrurile de dinainte de ’89 – păstrînd proporţia evoluţiei în timp – erau superioare celor de azi. Atunci erau tot felul de organisme de cinste şi control, care rezolvau problemele oamenilor, azi nu ai la cine apela, hoţii se dau drept conducători.” Studii recente arată că pe atunci toată populaţia activă avea slujbă, astăzi aproximativ 6 milioane de români îşi caută de lucru în afara ţării. Toţi românii aveau locuinţe, azi sînt datori pe viaţă băncilor străine, scoşi în stradă şi executaţi silit. Atunci se întrerupea curentul electric zilnic, astăzi nu avem bani să-l plătim. Atunci erau cîteva ore de televiziune pe zi, astăzi, sute de posturi TV ne aduc în case violenţă, destrăbălare, circ politic, crime, dezmăţ, sexualitate, pornografie, homosexualitate, care tulbură minţile copiilor şi îndeamnă la sex de la vîrste fragede, ducînd la angoase, la frustrări, sinucideri şi conflicte interioare cu sinele. Despre ce economie vorbeşte astăzi guvernul? Coloşii industriali, care decenii la rînd au asigurat producţia internă şi exporturile ţării noastre, au fost bombardaţi.

Nu sînt bani pentru salariile oamenilor, se desfiinţează şcoli şi spitale, sănătatea e la mîna grupurilor farmaceutice care condiţionează numirea factorilor de conducere şi politica instituţiilor de sănătate. „Regimul socialist investea cam 30% din PIB în cercetare-dezvoltare, tehnică militară (tancuri), aerospaţială (avioane inclusiv supersonice), agricultură, infrastructură (căi ferate, drumuri şi poduri la sate, canale şi sisteme de irigaţii, baraje, canalizări)”. Ce a adus, aşadar „revoluţia”, pardon, lovitura de stat? Libertatea de a merge la căpşuni, libertatea sclaviei pe pămînt românesc şi dispreţul Occidentului. O ţară primită cadou în 1990, fără un leu datorie externă şi cu destui bani cash (a se înţelege lichiditate B.R.C.E.), a fost sufocată de datorii pentru generaţii de-a rîndul. Imediat după lovitura de stat, Petre Roman, premier pe atunci, a anunţat că industria ţării este un morman de fiare vechi”, o minciună colosală, care a dat startul jafului, aflat şi azi în desfăşurare.

Aşadar, de ce a fost asasinat Nicoale Ceauşescu? Pentru că a condamnat invazia U.R.S.S. în Cehoslovacia în 1968; pentru că a construit Casa Poporului, a doua clădire ca mărime în lume după Pentagon; pentru că România era al patrulea exportator de armament din Europa; pentru că a construit metroul din Bucureşti, Centrala atomică de la Cernavodă, canalul Dunăre-Maria Neagră; pentru că în primăvara anului 1989 România achitase toate datoriile externe în valoare de peste 18 miliarde de dolari; pentru că acumulase depozite de aur în Banca Naţională (volatilizate astăzi şi trimise în excursie, peste hotare); pentru că a interzis avortul şi a încurajat natalitatea, aducînd populaţia la peste 22.000.000, pentru că nu a avut conturi în străinătate cum au pretins neobolşevicii; pentru că a construit peste patru milioane de apartamente; pentru că producţia de oţel a ţării era de 8% din producţia mondială, iar în funcţie de acest lucru România putea modifica oricînd preţul oţelului la bursă; pentru că a construit peste 10.000 de şcoli, universităţi şi grădiniţe, aproape 100 de hidrocentrale; pentru că România avea una din cele mai dezvoltate reţele de cale ferată din Europa; pentru că, începînd din 1973, Nicolae Ceauşescu a permis înfiinţarea a 48 de societăţi mixte, cu participare de capital occidental în ţară şi străinătate, iar volumul schimburilor comerciale cu Occidentul aproape se dublase: de la 28% în 1965, la 45% în 1974; pentru că între anii 1971-’75, România a înregistrat o rată anuala de creştere de 11,8%, cifră neegalata niciodată în plan european. Pentru toate acestea şi pentru vina de a nu fi fost un patriot de ocazie, ci unul adevărat, Ceauşescu a fost asasinat cu sînge rece, într-o frenetică grabă, în ziua Sfîntă a Crăciunului.

Dacă încerci astăzi să vorbeşti despre Ceauşescu eşti imediat catalogat drept comunist sau nostalgic. În cazul meu, nu pot fi acuzată nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. Pe vremea asasinilor lui Nicolae Ceauşescu, ajunşi între timp miliardari cu ajutorul americanilor, abia intrasem pe băncile unei facultăți și-mi sărbătorisem majoratul. Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce-a făcut Ceauşescu cu banii de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, şi ce-au făcut aceşti democraţi grăsuni de bătătură, specializaţi în escrocherii financiare la şcolile politice de vară ale partidelor.

Studiaţi documentele! Preşedintele împuşcat de cei cîţiva antiromâni, îndoctrinaţi de „agenturili străine” nu vi se va mai părea atît de sinistru. Ceauşescu a fost cu adevărat un patriot. În afara lichelelor care au prădat statul român după 1989 şi au devenit chiaburi, astăzi, poporul zace în sărăcie, exploatat mişeleşte, de un sfert de veac. Zidul de la Tîrgovişte e prea mic pentru aceste haite de politicieni care au subminat şi ruinat România postdecembristă!

Ecaterina Maia Sestra