ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Părintele Arsenie este un sfânt. Am simțit-o de la primul contact cu oamenii din Țara Făgărașului, cu locurile sfințite de mireasma vieții sale și cu opera de re-încreștinare a poporului român în secolul XX.

Personalitatea sa este prea bine cunoscută pentru a prezenta biografia (29 sept. 1910, Vața de Sus, Hunedoara – 28 nov. 1989, Sinaia), iar sfințenia lui este incontestabilă. Ales din pântecele maicii sale, s-a desăvârșit ca duhovnic în timpul șederii în Muntele Athos. Întors acasă, a început munca de luminare a oamenilor din zona Făgărașului, unde ei trăiau ca păgânii, nu mergeau la biserică, munceau duminica și tot felul de blestemății. De multe ori le spunea: „nu mai fiți răi mă, unii cu alții” sau: „nu mai lucrați duminica mă, că va veni vremea să nu vreți să lucrați, și veți fi obligați”. Și așa a fost. Deși puhoaie de oameni s-au întors în biserici la cuvântul său, dreptatea divină trebuia să se împlinească pentru păcatele și crimele făcute.

Comunismul a fost văzut de marii noștri duhovnici ca pedeapsă pentru păcatele făcute. A trebuit ca o parte a acestui popor să moară ca purificare a neamului. Această elită sfințitoare a reușit să împlinească destinul românesc în secolul XX prin oferirea de noi eroi și martiri sacrificați ca „oile la junghiere” și să fie pildă de sacrificiu pentru generațiile viitoare. Căci, măsura creștinătății noastre este jertfa, iar „sângele martirilor este sămânță pentru creștini”, spunea Tertulian. Această elită crucificată în beznele secolului XX au constituit-o Martirii închisorilor comuniste.

Numele pr. Arsenie menționat pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta exprimă următoarele fapte:

– în anii 1946-1947 în Munții Făgărașului se afla un grup de rezistență armată (scriitorul Constantin Gane, Gh. Pele, Țoțea, Murea etc), ajutat de părintele Arsenie;

– în 1948, mutat la Prislop, părintele a fost arestat în 15 mai, trecut prin anchete și închisori;

– a fost rearestat în multe rânduri și bătut în beciurile securității;

– a fost alungat cu porunca de a nu se mai întoarce niciodată la Sâmbăta;

– a fost omul la care-și găseau alinare și îmbărbătare toți cei din zonă, chiar din toată țara;

– cel mai mare merit al părintelui este de a fi creat în jurul mănăstirii Sâmbăta o stâncă de credință adevărată, pe care comuniștii n-au putut-o înfrânge; „majoritatea oamenilor noștri de sprijin erau oameni formați de părintele Arsenie; această rezistență a credinței, noi am socotit-o mult mai importantă decât rezistența noastră cu arma și de aceea l-am trecut primul pe cruce” (Ion Gavrilă Ogoranu).

Părintele Arsenie, ca stareț la Sâmbăta de Sus, în iarna lui 1944-1945 îl adăpostește pe marele Nichifor Crainic, acuzat și căutat de comuniști. Strămutat forțat la Mănăstirea Prislop (1948), devine acolo stareț, iar după transformarea în mănăstire de maici, rămâne duhovnic până în 1959, când comuniștii i-au risipit obștea și i-au stabilit domiciliu forțat la București. Între timp mai fusese o dată arestat și dus la Canal, unde a stat aproape un an. La București a fost ținut ca simplu pictor bisericesc, mereu supravegheat de Securitate. În ultima parte a vieții pictează biserica din Drăgănescu timp de 15 ani, începând cu 1968, iar ultimul domiciliu îl are la Sinaia, unde se retrăgea tot mai des și unde a închis ochii la 28 noiembrie 1989, fiind ucis de securitate în chinuri oribile. A fost înmormântat după propria-i dorință la Prislop, la 4 decembrie 1989. Mormântul părintelui Arsenie este astăzi printre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară.

„Din câți oameni am cunoscut eu și care au lucrat în Biserică – mărturisește părintele Teofil Părăian – socot că Părintele Arsenie Boca a fost cel mai de vârf, culmea tuturor viețuitorilor și propovăduitorilor din contemporaneitatea noastră”.

O mărturie despre sfințenia Părintelui:

„A fost marea milă a lui Dumnezeu, asupra mult încercatului popor român, ca în cea mai grea perioadă din istoria lui, cea a ocupației comunisto-sovietică, să-l aibă alături pe sfântul Părinte Arsenie Boca. Părintele Arsenie, la fel ca marii sfinți, trăia în afara timpului, putând avea o viziune clară asupra desfășurării lui.

Părintele nu primea la Împărtășanie decât pe cei care reușiseră să-și purifice sufletul, fiind numit pe nedrept biciul lui Dumnezeu, el fiind un mare iubitor de oameni, pe care încerca să-i salveze, îndrumându-i pe calea Împărăției, așa cum numea Sfinția sa, calea spre împărăția Cerului. Trebuie de reliefat adaptarea predicilor lui, printr-o cunoaștere excepțională a stadiului spiritual al interlocutorilor.

Aș dori din tot sufletul ca Arhiepiscopia Tomisului să fie ridicată la rang de Mitropolie. Chiar cu Teodosie – mitropolit. Aici au luminat poporul Sfantul Apostol Andrei si Sfantul Apostol Filip. Aici ar trebui să ființeze Patriarhia Romană, ca loc unde, pentru întaia oara, a strălucit lumina Evangheliei Mantuitorului nostru Iisus Hristos peste Neamul Romanesc. Desigur că Bucureștiul e sediul Patriarhiei, după organizarea administrativă a Romaniei. Întaietate are însă Tomisul, Constanța. Nu vreau să-l înalț pe Teodosie la rang de Patriarh, Doamne ferește, dar vreau să spun că tronul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Roman ar trebui să se afle în Constanța.

Nu e așa, asta nu ne împiedică pe noi ortodocșii să ne lucrăm mantuirea in locul în care ne-a așezat Dumnezeu.

Ce vreau să spun e că nu sinodul de la București hotărăște ridicarea arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie. Sau chiar de Patriarhie. Tedosie știe prea bine acest lucru, și totuși insistă – aparent –  la ridicarea acestei Arhiepiscopii la rang de Mitropolie. Joc de glezne, cum ar zice laicii. Nu mergeți după fentă – zic eu.

Ca să ridici Arhiepiscopia Tomisului la rang de Mitropolie, (nu îndrăznesc să zic la rang de Patriarhie!), este nevoie de multe avize. Cel dintai, ar veni de la elivizăl, acest cancer introdus de jdani în Trupul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Romane.

Dacă vă închipuiți ca jidanii doresc cu ardoare binele Bisericii noastre, lăsați-ne-n pace!

Presbiter Iovița Vasile

În vremea împăratului Alexios I Comnenul (1081-1118), s-au stârnit oarecari dispute între credincioşii Sfintei Biserici în privinţa celor trei Mari Dascăli şi Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. O parte din ei aveau mare evlavie pentru Sfântul Vasile cel Mare, spunând că nu era îngăduitor cu cei care nesocoteau legile Dumnezeieşti şi nu ierta prea uşor pe cei căzuţi în păcat. Alţii spuneau că Sfântul Grigorie ar fi cel dintâi pentru că era foarte învăţat şi sporit cu înţelepciunea. Cei care iubeau cu deosebire pe Sfântul Ioan Gură de Aur credeau că acestuia i se cuvine întâietatea, pentru frumuseţea vorbirii sale şi pentru că pe mulţi îi aducea la pocăinţă.

Credincioşii aveau dreptate când vorbeau cu ardoare despre cei Trei Mari Sfinţi, căci Dumnezeu îi împodobise pe toţi cu daruri alese şi fiecare se străduia să folosească aceste daruri spre binele şi mântuirea oamenilor. Greşeau atunci când făceau ierarhizări, în temeiul cărora s-au dezbinat, şi căutau să-şi impună fiecare punctul de vedere.

Văzând aceste dispute inutile, cei Trei Sfinţi Ierarhi s-au arătat Episcopului Ioan al Evhaitenilor, fiecare pe rând, apoi toţi trei împreună şi i-au spus: ,,Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de Dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se sfădesc luptându-se pentru noi, să nu se despartă, căci pentru aceasta ne-am sârguit şi noi cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem la unire. Deci pomeneşte-ne pe noi împreună într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă şi ne fă nouă praznic cuviincios’’

Episcopul Ioan al Evhaitenilor a ascultat glasul Dascălilor Bisericii şi ai lumii şi s-a dus la cei care se certau pentru ei. Le-a spus cuvintele vrednice de crezare şi dezbinările au încetat, căci fiecare a dat cinstea cuvenită celor Trei Sfinţi Ierarhi. Astfel s-a rânduit ca ei să fie pomenţi în aceaşi zi, 30 ianuarie, în fiecare an (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 610-611).

Presbiter Iovița Vasile

M-am întrebat uneori dacă putem să ne cultivăm virtuțile creștinești atunci când asupra Bisericii planează minciuna ecumenistă.  Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune clar că: „Nu adevărul este pentru virtuţi, ci virtuţile sunt pentru adevăr“. Așadar dobândirea virtuțile creștinești presupune punerea acestora în slujba Adevărului. Asta înseamnă să fim preocupați și de cunoașterea și respectarea canoanelor ortodoxe.

După cum se știe, cele șapte virtuți creștinești sunt: smerenia, milostenia, curăția, cumpătarea, îndelunga răbdare, blândețea și hărnicia. Opusul acestora sunt cele șapte păcate de moarte, adică: mândria, zgârcenia, desfrânarea, lăcomia, mânia, invidia și lenea.

Cele Nouă Fericiri accentuează , de asemenea, importanța virtuților fiind considerate condiții necesare pentru a dobândi fericirea divină ca rod al Duhului Sfânt: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.  Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. (Matei, 5, 3-11)

Sfântul Proroc Isaia ne spune ce Daruri putem dobândi dacă facem voia lui Dumnezeu:

,,Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. (Isaia, 5, 2-3)

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia ( Galateni, 5, 22-23)

Mântuitorul știa că vor exista proroci mincinoși, de aceea ne spune să-i identificăm după roadele lor, iar de cei mincinoși să ne ferim:

,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte.” ( Matei, 7, 15-16)

Am întâlnit clerici care recunosc că ecumenismul este o erezie de proveniență masonică, dar care nu oferă nicio soluție pentru a ieși din impas, ci continuă să-i denigreze pe cei care au întrerupt canonic pomenirea ierarhilor care s-au implicat în legiferarea ereziei la sinodul tâlhăresc din Creta. Practic, lumea este îndemnată să dobândească virtuți, dar să nu fie preocupată și de Adevărul de credință și nici să verifice roadele ,,prorocilor”.

Și atunci mi-am adus aminte de  versetul: ,,Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” ( Matei, 5, 13)

Nu știu cum s-au simțit clericii ortodocși care au sfidat canoanele ortodoxe prevăzute de Pidalion și au săvârșit rugăciuni în comun cu cei de alte confesiuni. Nu aș fi vrut să fiu în locul lor, căci, așa cum spunea tot Sfântul Maxim Mărturisitorul, ,,Nimic nu este mai puternic decât conștiința care te mustră și nimic nu este mai încurajator decât conștiința împăcată.” Nu știu cum mai pot dormi ierarhii ortodocși care le-au pretins preoților să participe la astfel de rugăciuni sau chiar să le găzduiască. Însă, dacă Mântuitorul mi-a spus să mă feresc de aceștia, așa voi face!

 Sfântul Maxim Mărturisitorul ne reamintește că: ,,Domnul Iisus Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire, El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire.” (Matei 16,18)

După ce urâtorul de Adevăr a dezbinat Biserica, acum vrea unire, dar nu în numele Adevărului, ci în numele Minciunii, motiv pentru care s-a și creat Consiliul Mondial al Bisericilor. Unii teologi chiar au crezut la început că se are în vedere  mântuirea întregii lumi, dar mai apoi au văzut că s-au înșelat. În Documentele Sinodului de la Creta, cuvântul ,,mântuire” este omis! Sectele sunt finanțate și ajutate să-și propovăduiască ereziile, iar misiunea și catehizarea ortodoxă este descurajată și înlocuită cu implicarea clerului în activități culturale și sociale. Se promovează cultura antihristică, se dezincriminează păcate grave pentru a-l lipsi pe om de ajutorul lui Dumnezeu și pentru a-l face astfel mai vulnerabil și mai ușor de condus. Astfel omul nu este ajutat să conștientizeze faptul că, pentru a se mântui, trebuie să aibă virtuți creștinești puse în slujba Adevărului. Așadar, și religia este pusă în slujba globalizării prin erezia ecumenistă.

Cu ce ne va ajuta o unire lumească corectă politic a religiilor dacă astfel de vom despărți de Dumnezeu? Iar dacă ne vom despărți de Dumnezeu, cui ne vom închina? Masonii infiltrați în cler, care jură să apere ecumenismul, știu răspunsul…

,,Dacă de dragul iconomei credința mântuitoare se amestecă cu credința mincinoasă, acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul”

Unii ,,mărturisitori” ai zilelor noastre îi acuză de schismă pe cei care s-au îngrădit canonic de erezie prin nepomenirea ierarhului. Dar iată cum comentează Sfântul Maxim Mărturisitorul această situație:

,,Dacă cel ce mărturisește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți provoacă schismă în Biserică, atunci cel care șterge învățăturile Părinților ce va provoca în Biserică? Fără acestea nu poate exista nici numele Bisericii…Căci dacă ștergem cuvintele care ne învață despre Dumnezeu, nu ne va mai rămâne nimic la care să ne închinăm.”

„A tăinui cuvântul Adevărului înseamnă a te lepăda de el”.

Mărturisirea credinței presupune și o luptă intensă pentru despătimire, deoarece , așa cum spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, ,,Omul trebuie să colaboreze în mod continuu și liber cu harul dumnezeiesc.” Doar virtuțile puse în slujba Adevărului pot asigura această conlucrare.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ,,Nicăieri nu este atâta rău ca în erezie.”

Ecumenismul îi cere Ortodoxiei să renunțe la conceptul de îndumnezeire, dar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sfințenia este condiția de bază pentru o mărturisire plăcută lui Dumnezeu: ,,Unde este sfințenie, acolo este și curaj.” Este vorba despre curajul mărturisirii adevărului de credință, știind că tăcerea în caz de erezie este un mare păcat.

Dumnezeu să ne ajute să înlocuim patimile cu virtuțile, iar virtuțile să le punem în slujba mărturisirii Adevărului! Amin.

Sora Pelaghia

Cândva, Andre Malraux (un mare susținător și un apropiat al lui Charles de Gaulle) spunea o butadă uluitor de adevărată: „O viață nu înseamnă nimic, dar nimic nu înseamnă cât o viață”. Solidaritatea n-a fost niciodată punctul forte al românilor! Au avut grijă alții, vreme de secole să „planteze” sămânța dezbinării, iar operațiunile psihologice, din ultimii peste 30 de ani, la care am fost supuși sistematic își demonstrează eficiența nu numai din punct de vedere politic, dar și social.

Nu de puține ori mă gândesc, că asistăm neputincioși la o etapă istorică similară celei din vechime când leproșii erau excluși din comunitățile umane, fiind condamnați automat la foame și la moarte. O epocă neagră în care a trebuit să se coboare din ceruri Însuși Dumnezeu pentru a ne reaminti ce înseamnă mila, dragostea și jertfa…

Practic, propaganda și-a atins scopul! Stăteau conaționalii noștri cu zdreanța nazistă galben-albastră pe piept în semn de adeziune față de banderiștii din Ucraina, demonstrând compătimire pe motiv că… au fost „atacați” de ruși. Ăia bolșevici, ăia răi, ăia de la Moscova care i-au păgubit cândva de tezaur și au trecut la rapturi teritoriale după Pactul Ribbentrop-Molotov, uitând că România a luptat de partea celui mai mortal și mai infect flagel: nazismul!

Așadar, n-ar trebui să vă mire că ucrainenii au fost întâmpinați la intrarea în țară cu pâine și sare: reprezintă doar reminiscențe ale simpatiei românești, cândva atât de loiale național-socialismului german!
Concluzionând, iubindu-ne aproapele ca pe noi înșine, întăriți și uniți în adevărata credință – Ortodoxia – oamenii pot depăși nu doar bolile ori asprimea timpurilor, ci și vicisitudinile vieții cu singura condiție indispensabilă, sine qua non, dacă vreți: de a-și aminti solidaritatea și de a o dori cu sinceritate. Altfel, fără această unitate, oamenii din Chiajna vor fi pretutindeni, în fiecare sat uitat de lume sau oraș însemnat al Românei. Chiar dacă n-o avem în sânge, ar trebui s-o învățăm.

Sora Ecaterina

Poporul Român zace în neștiință și ignoranță, urmând pe trădătorii de credinţă : ierarhi și preoti care promovează erezia ecumenismului legiferată la sinodul tahlaresc din Creta !

Vladica Longhin este unul din puținii arhierei ai lui Hristos, din toată lumea ortodoxă care strigă cu glas tare către ortodocsii de pretutindeni să ne „trezim” , să apărăm și să păstrăm Dreapta Credință așa cum ne a fost lăsată de Hristos Mântuitorul nostru prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți !

Mergem la Bănceni – Herta noastră si îl ascultăm cu drag pentru că acolo Ortodoxia se trăiește – este curată !
De la Amvon auzim învățătura noastră Ortodoxă neîntinată de erezie pe care în România nu o auzim pentru că preoții care nu au îmbrățișat ecumenismul – nu au voie să predice împotriva acestei cumplite erezii – condamnată de Sfântul Iustin Popovici și de alți Sfinți – mai ales după Creta.

Să deschidem ochii și să înțelegem că Vladica Longhin mărturisește cu multă jertfă Ortodoxia , în aceste vremuri înșelătoare ! Vrednic este Vladica Longhin – Dumnezeu ne a dat să avem un astfel de Păstor – călăuză a noastră spre mântuire! Domnul și Măicuța Domnului să-l ocrotească !

Așteptăm ca și din România să se ridice astfel de Episcopi Mărturisitori!

In România toti episcopii sunt trădători de Credință, Niciunul nu suflă o vorbă împotriva ecumenismului și a Sinodului eretic din Creta ! Așteptăm ca măcar un episcop din România să se trezească și să mărturisească Ortodoxia, așa cum mărturisește Vlădica Longhin !

Maria, Tg. Neamț

Pentru a ne înlesni înțelegerea adrvărurilor Dumnezeiești, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a folosit de fapte și evenimente obișnuite din viața oamenilor, de simboluri cunoscute tuturor, de pilde sau parabole pe care, mai apoi, scriitorii Sfinți le-au așezat în paginile celor patru Sfinte Evanghelii, care ni se citesc și ni se explică în decursul anului liturgic. Așa, bunăoară, în această Duminică avem Evanghelia care cuprinde acea minunată pildă a nunții fiului de împărat. Vom observa, desigur că în acest caz, nunta este luată de Fiul lui Dumnezeu ca simbol pentru Împărăția cerurilor. Vorbind de nuntă, nu mă refer la orice nuntă ci, înainte de toate la Taina Sfintei Cununii, la ,,nunta cinstită și viața neîntinată,, ,cum spune cartea noastră bisericească, mă refer la petrecerea decentă care urmează Cununiei, mă refer la ,,legătura dragostei și a unirii între miri până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă și cinstită,, precum învață Biserica. Că nunți au și păgânii, dar acelea nu pot fi luate ca simboluri pentru Împărăția lui Dumnezeu. Precum la o nuntă din acestea obișnuite, părintele care se ocupă de organizarea ei, invită să ia parte la ea, tot așa și Dumnezeu cheamă pe toți oamenii la nunta cea fără de sfârșit, spre împărăția cea veșnică, pregătită de la întemeierea lumii (Matei 25, 34). Că la această nuntă sunt chemate toate făpturile lui Dumnezeu, o spune Scriptura Sfântă, prin Sfântul Apostol Pavel: Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4).

Ne spune Mântuitorul că împăratul a intrat în casa nunții să-și privească oaspeții. Cu întristare a constata că printre ei se afla unul care nu avea haină de nuntă, prezența lui la eveniment fiind cu totul nepotrivită. Ce face împăratul? Îi adresează cu blândețe o întrebare mustrătoare: ,,Prietene, cum ai intrat aici, fără haină de nuntă?,,  (Matei 22, 12). Ce înseamnă haina de nuntă? ,,Să ne bucurăm și să ne veselim, să-I dăm slavă că a venit nunta Mielului și mireasa Lui s-a pregătit, și i s-a dat ei să se înveșmânteze cu vison curat, luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale Sfinților,, (Apocalipsa 19, 7-8). Veșmintele de nuntă, faptele cele drepte, îi lipseau acelui om, ceea ce-l făcea incompatibil cu Împărăția veșnică. Pentru aceea a zis împăratul slugilor: ,,Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților,,(Matei 22, 13).

Cu alte cuvinte, fiecare om să fie la locul potrivit, în locul pe care el însuși și l-a pregătit în viața pământească. Viețuirea acelui om a fost plină de necurmate păcate, lipsită de fapte bune, iar locul lui nu putea fi decât împărăția întunecată a diavolului. Vedem aici marea greșeală pe care a făcut-o Martin Luther, când a învățat că omul se mântuiește numai prin credință ,,sola fide’’ , faptele bune fiind inutile dobândirii Împărăției.

Să medităm asupra apelativului ,,prietene’’ cu care se adresează acelui om, căci nu este întâmplător. Se spune, pe bună dreptate, că frații și surorile ne sunt dați, fără voia noastră, în vreme ce prietenii ni-i alegem noi. Alegerea este opțiune. Opțiunea presupune libertate. Libertate deplină avem de la Dumnezeu, căci El ne respectă voia liberă. Faptul că împăratul, adică Dumnezeu, îl numește chiar și pe cel nevrednic ,,prieten’’, arată marea Sa iubire pentru toată făptura, chiar pentru vrăjmașii Săi. Iar dacă nouă ne cere să-i iubim pe vrăjmași, să le facem bine  și să-i binecuvântăm, este pentru că El Însuși este iubitor de oameni.

Din păcate, nu întotdeauna ne cunoaștem prietenii cei adevărați. Mântuitorul Iisus Hristos a statornicit între El și Sfinții Apostoli legătura de prietenie când a spus: ,,Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca viața să și-o pună pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii mei, dacă faceți ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute,, (Ioan 15, 13-15). Aceasta să știe orice om, că prietenul Cel adevărat, Mântuitorul Iisus Hristos, niciodată nu-l va părăsi și nu-l va dezamăgi.

Cum am spus, nu întotdeauna ne cunoaștem prietenii adevărați și de multe ori pe vrăjmași îi socotim prieteni, iar prietenii îi disprețuim ca pe vrăjmași. Vine câte-o fată la preot și vorbește de prietenul ei, cu care trăiește în păcat. Îi spun și îi atrag atenția că acela nu-i este prieten, îi este dușman, căci prietenul adevărat nu te duce la păcat, te ferește de el.

Nimic nu ne va lămuri mai bine asupra acestui fapt, decât relatarea Sfintei Scripturi privitoare la regele Ahab. Acesta a încheiat o alianță cu celălalt rege, al Iudeii, Iosafat, pentru a merge cu război împotriva sirienilor. Înainte de aceasta au convenit să cheme prorocii, pentru a afla voia lui Dumnezeu și deznodământul luptei. Patru sute de prooroci mincinoși s-au prezentat și toți i-au asigurat că biruința va fi de partea lor. Iosafat a avut mari îndoieli și a stăruit să fie chemat un Prooroc adevărat, care să le arate voia lui Dumnezeu. Astfel, Proorocul Miheia a venit și le-a spus: ,,Iată, văd pe fiii lui Israel împrăștiați prin munți, ca oile care nu au păstor. Și a zis Domnul: ei n-au domn, să se întoarcă fiecare la casa lui cu pace’’ (III Regi 22, 17). Din aceste cuvinte ar fi trebuit să înțeleagă că Dumnezeu le stă împotrivă și lupta se va sfârși dezastruos. N-au vrut să înțeleagă, ba mai mult, pe Proorocul lui Dumnezeu care le-a grăit adevărul, pe adevăratul prieten, l-au aruncat în temniță, într-un regim aspru, în vreme ce proorocii mincinoși erau ținuți la loc de cinste.

A început războiul și în toiul lui regele Ahab a fost rănit grav și scos din luptă, iar spre seară a murit. Nesăbuința și neascultarea față de Dumnezeu l-au dus la pieire. Ahab nu și-a cunoscut și n-a ascultat de prietenul adevărat care bine l-a învățat, descoperindu-i voia lui Dumnezeu.

Nu este de mirare. Și-n vremea noastră ierarhia valorilor este răsturnată, și astfel la vârf îi avem pe ticăloși, pe proști, pe trădători, pe impostori, în vreme ce oamenii cu frică de Dumnezeu sunt marginalizați, disprețuiți, batjocoriți și, nu de puține ori, întemnițați. Adevăr spunea Sfântul Antonie cel Mare că va veni vremea ca oamenii să înnebunească și dacă vor vedea pe cineva că se comportă normal, se vor ridica asupra lui, zicând că el este nebun, pentru că nu este ca ei.

Bunul Dumnezeu să ne dea putere și discernământ ca să înțelegem cine ne sunt adevărații prieteni, care nu ne părăsesc și nu ne trădează niciodată. Cel dintâi este Domnul nostru Iisus Hristos. Sunt apoi cei voitori de tot binele, Sfinții lui Dumnezeu, care sunt pe tot pământul,, (Psalmul 15, 3). Ei sunt prietenii lui Dumnezeu, pe ei să ni-i facem și noi prieteni. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

De cateva ori m-am ars cu ciorba mereu încălzită, servită de ActiveNews. Acum ne oferă iaurt rece, dar refuz să mă apropii de el. Sigur este otrăvit. Dacă citești articolele dumnealor, rămai cu impresia că diavolul le-a întunecat într-atat mințile, celor din Patriarhie, încat nu mai știi cine cu cine se războiește, cine cu cine este prieten, cine pe cine trădează, cine cu cine intră-n cardășie. Daniel e atacat de cei ce-i stau în preajmă, care, în vremuri normale ar trebui să-l sprijine în toate. Nesimțitul Vasile Banescu se ,,adecvează’’ oricărei situații. El vrea să traseze linia directoare a Bisericii, în orice împrejurare. Că de aceea e purtător de cuvant, instalat pe acest post de oculți, cărora le face jocul, după cum i se dictează. Nu vă faceți iluzii că Daniel ar putea să-l schimbe, Nu vrea și nu poate. Amandoi au fost împinși în funcțiile lor, amandoi sunt slugi, amandoi țin urechile urechile ciulite la ce le spun stăpanii din umbra, nu cumva să greșească un pas în jocul lor murdar ți ridicol.

Iaurtul de care pomeneam se numește Teodosie Machedon Petrescu, fost Snagoveanu, după unii – Șpagoveanu. El este în grațiile celor de la ActiveNews. Pană cand? V-aduceți aminte cand a fost acuzat și încătușat de antihriști. Era acuzat de toate relele din Dobrogea, încat aveai impresia că va primi ani mulți de închisoare. Cand l-am văzut cu cătușele ascunse de manecile rasei, i-am liniștit pe fanii lui, spunandu-le ca nu-i vor face nimic. Și așa a fost. A fost achitat și și-a continuat aventurile arhierești, conform scenariului scris de cei care, realmente, dictează în Biserica noastră. Din scenariu a făcut parte și episodul cu incendierea unei clădiri episcopale.

Teodosie a fost singurul pseudo-ierarh care s-a ridicat împotriva abuzurilor din plandemie. El ar fi zdrobit, chipurile, cu rugăciunea, toate făcăturile antihriștilor. De ce ne este prezentat și acum ca un erou, ca un non-conformist dispus șă înfrunte sistemul? E un alt scenariu, căruia-i vom desluși înțelesurile nu peste multă vreme. Teodosie are o povară grea în spate, alcătuită din multe nedreptăți și abuzuri adunate în vreme. Mi-e groază, numai cand mă gandesc la ele. Lui nu-i este.

Se știe foarte bine că factorul politic este cel care l-a făcut arhiereu, l-a ținut o vreme în București, apoi l-a impus pe scaunul episcopal din Constanța, împotriva tuturor Sfintelor Canoane. Teodosie e omul sistemului. Altfel, și azi ar fi fost un nebăgat în seamă. A fost verificat și răs-verificat, pentru că antihriștii nu riscă niciodată cu un om care le-ar putea strica planurile. Că i s-a deschis un nou dosar, e o nouă diversiune. Țineți minte acest lucru, pentru că eu nu pot ține minte, și nici nu pot înțelege mișcarea browniană din Dealul Patriarhiei. Și nici nu vreau.

Presbiter Iovița Vasile

Există lucruri esenţiale pe care manualele nostre de Teologie le trec sub tăcere. Probabil autorii lor au fost constrânşi de cenzura comunistă să le omită, sau pur şi simplu nu le-au cunoscut, pentru că trăiau în spatele cortinei de fier, unde informaţiile ajungeau cu mare greutate. Ani de-a rândul nu mi-am explicat cum un om rudimentar precum Mahomed a reuşit să creeze islamismul, pe care mă feresc să-l numesc religie, acest cuvânt însemnând în înţelesul primar şi real, legătura omului cu Dumnezeu. Mahomed era un beduin analfabet, epileptic şi demonizat, ,,calităţi’’ care nicidecum nu-l recomandau ca viitor ,,întemeietor de religie’’.

Cu mai mulți ani în urmă am citit o carte excepţională, ,,Ecumenismul fără mască’’,scrisă de Părintele Arhimandrit Haralambie D. Vasilopouls, din Biserica Ortodoxă a Greciei. Din aceasta am aflat cu uimire că islamismul, de fapt, nu este ,,opera’’ lui Mahomed, ci a evreilor! Faptul a fost ţinut în mare secret vreme îndelungată, dar Mântuitorul ne-a spus că ,,nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoascut’’ (Matei 10, 26). Cum s-au petrecut lucrurile? Prin secolul VI, văzând că Biserica lui Hristos se răspândeşte la atâtea neamuri, Sanhedrinul, forul mondial al evreimii, s-a adunat şi a hotărât să întemeieze islamismul, menit să se răspândească prin violenţă şi să se constituie ca un vrăjmaş neîmpăcat al Bisericii lui Hristos. Pentru aceasta, l-au scos în faţă pe primitivul Mahomed, evreu după mamă şi l-au proclamat prooroc al zeului arab preislamic, Allah. Coranul şi sistemul doctrinar islamic este, de asemenea, ,,opera’’ lor. Trei dintre cele unsprezece soţii ale lui Mahomed au fost evreice. Anturajul său era alcatuit din vrăjitori, astrologi şi spiritişti, cu alte cuvinte din satanişti. Aici putem face o paralelă cu marxismul, care s-a bucurat de mare ,,succes’’ dintr-un motiv asemănător: Marx era satanist!

În mare parte islamismul şi-a atins scopul. Biserica Ortodoxă a avut multe de pătimit din pricina acestei molime şi încă lucrurile nu se opresc aici. S-a întâmplat însă şi reversul: islamismul s-a întors cu ferocitate împotriva evreilor, încât musulmanii au depus jurământ să extermine şi ultimul evreu de pe faţa pământului! Israelul stă până în ziua de astăzi sub ameninţarea arabilor musulmani şi este într-o permanentă stare de război. Ştiind toate acestea, ne dăm seama că este o imposibilitate ca Biserica Ortodoxă să se unească într-o ,,religie’’ unică cu islamismul, cum năzuiesc distinşii noştri ecumenişti.

Presbiter Iovița Vasile

Nu vă mirați. Faptul era previzibil. Dintre toți ecumeniștii care colcăie la Facultatea de Teologie din Sibiu, Constantin Necula era cel mai indicat, cel mai activ, cel mai obraznic, menit a prelua conducerea acestei Instituții Ortodoxe, care pregătește viitori preoți în Biserica noastră. Nu a lor!

Ecumenist agresiv, ca să nu spunem mai mult, dumnealui a fost prezent la întrunirea lgbt-iștilor de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, acolo unde taie și spanzură Nectarie Clinci, omul lui Teofan, omul sistemului. Compania a fost selectă, gandindu-ne ca a fost prezent și zoofilul Vasilică Danileț. Ce caută Necula într-o asemenea cloaca, nu-i nevoie să aprofundăm.

Faptul ne arată că sistemul antihristic își răsplătește slujitorii cei proști cu cele mai înalte funcții. Să asculte de ei, și totul este în regulă. Necula nu este un prost. Este un ticălos care a adus multe rele asupra Biserici noastre, și va continua să le aducă, atata vreme cat va îngadui Dumnezeu.

Urmează să se aleagă noul decan titular al Facultății de Teologie din Sibiu. Bănuiți cine va fi? Nu cumva, dumnealui, Costică Necula?

Presbiter Iovița Vasile

1.Atragand-o pe Simona Halep în marea escrocherie națională și mondială numită vaccinarea împotriva… Cred că femeia a fost de bună credință și a ales acea modalitate vicleană de a mai caștiga niște euro în plus. Ea, care se însemna cu Sfanta Cruce în vazul a milioane (poate miliarde!) de telespectatori, a căzut în capcana ticăloșilor vacciniști. Din momentul în care s-a vaccinat, Simona nu mai contează în tenisul mondial. Puteți să-mi spuneți orice. Se zbate în mediocritate, în neputință. Mulțumim, Simona, ai făcut multe pentru Romania. Cariera ta s-a terminat, din pricină că ai ascultat de îndemnul unor nemernici.

2.David Popovici a fost un fenomen. A ajuns să fie cel mai rapid  înotător din lume. Ticăloșilor, l-ați terminat, vaccinandu-l și făcandu-l să creadă că vaccinul este o binefacere pentru omenire. N-avea nici 18 ani, și l-ați convins să primească substanța ucigașă. Pruncul acesta n-are vină. Voi veți răspunde pentru faptele lui.

3.Bianca Andreescu. Se zbate într-o teribilă neputință. De la vaccin, nu mai are niciun rezultat cat de cat notabil, nu mai leagă măcar două victorii, e eliminată din primele tururi. La varsta ei s-ar putea număra printre cele mai bune tenismene din lume. Căderea ei e ireversibilă și după cate am văzut, n-a fost prezentă la Australian Open. O mențiune: anumite publicații sărite de pe fix spun că e britanică și doar are origini romanești. Ce tampenie! Naționalitatea unui om nu se schimbă, oriunde și-ar stabili domiciliul. Doar comuniștii au retras naționalitatea, nu cetățenia, regelui Mihai. Oricum ar fi, ne-o revendicăm ca romancă, caștigotoare a Openului American și atat. Păcat.

4.Emma Răducanu. Cele spuse despre Bianca Andreescu sunt valabile, pe jumătate, și pentru ea, fiind născută din mama chinezoaică și tata roman. S-a vaccinat, se zbate fără rost, nu mai înseamnă nimic pentru tenisul feminin.

Aceste patru tenismene romane, la care le-aș adăuga pe Sorana Carstea și Irina Begu, ar fi putut rupe orice Turneu de Mare Slam al lumii. N-a fost să fie. Niște ființe bipede au hotărat altceva.

Presbiter Iovița Vasile

Mi-a luat ceva timp, dar și ceva suferință, să înțeleg adâncimea și neprețuirea acestei rugăciuni către Mântuitorul Hristos!

M-am născut și am învățat carte în comunism, singura morală pe care ne-o insuflau era bazată pe ”râde lumea”! E adevărat, acasă, mama ne învăța că nu lumea este cea care contează, ci, Dumnezeu, care în schimbul vieții pe pământ, ne cere câteva lucruri esențiale, care, odată înțelese și respectate ne vor feri de mari suferințe și de pierderea mântuirii sufletului!

Viața m-a luat și pe mine în vârtej, ca pe toți oamenii….decât că, sunt extrem de convinsă, că și în anii în care declaram cu emfază că nu există Dumnezeu, că nu l-a văzut nimeni (nici nu-mi vine să cred că eu eram aceea), chiar și-n clipele în care ființa mea Îl recunoștea doar ca să-L acuze de suferința mea….chiar și atunci, cred cu fiecare fibră a ființei mele, că Dumnezeu era alături de mine, cu bunătate și milă, cu îndurare și răbdare, pentru clipa în care aveam să mă întorc la El, ca un fiu risipitor!

Nu mai știu cum și de ce, am început să mă duc la liturghie! Preotul meu paroh este un preot cu mult har și de bunătate rar întâlnită! Nu pricepeam nimic din rostul liturghiei, abia învățam să spun rugăciunile principale, să plătesc pomenirea viilor și morților. Așa că am decis să caut cărți, și orice sursă ortodoxă care mi-ar fi explicat rostul liturghiei! Aici cred că a fost momentul de iluminare a minții mele de om păcătos; prima dată am dat de cuvântările părintelui Iustin Pârvu pe care le-am devorat, au urmat părintele Dumitru Stăniloae, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, părintele Cleopa…și încet-încet ființa mea s-a curățat de bezna ignoranței și-a început să tânjească după toată învățătura cea bună și de folos! Am ajuns la momentul în care, ai nevoie de rugăciune, ai nevoie de cuvinte de învățătură creștină și mă rog continuu ca Iisus Hristos să mă țină pe calea aceasta a luminii Sale, să nu mai lase sufletul meu să bâjbâie prin ceața rătăcirii!

Am făcut un pas…mai am cred, mii de pași de făcut, pași pentru care cer ajutor zilnic, dar un gând nu-mi dă pace; oare cum au reușit bunicii și străbunicii noștri să aibă atâta credință în ei, fără a avea acces la cărți, la atâtea surse de informare? Oare nu acesta a fost principalul motiv pentru care Dumnezeu ne-a lăsat aici, pe pământul pe care El ni l-a dat să-l locuim, de mii de ani?

Mărturisim pe Hristos     (Preluare de pe Creștin Ortodox)

Adevărată zicere romanească. Numai că numărul proștilor a crescut vertiginos, pietrele aruncate sunt din ce în ce mai multe, iar numărul înțelepților a scăzut alarmant. Cum să le mai scoți? Îi lași pe proști să arunce pietre fără număr, îți vezi de drumul tău cel bun, de Calea ta – Biserica Ortodoxă a lui Hristos.

Să răspunzi tuturor nătărăilor, e pierdere de vreme. Mai bine îi lăsăm în cloaca lor infectă (scuzați pleonasmul!), să facă ceea ce au învățat în cursul anilor. Lăsați-i pe sconcși să-și împroaște fecalele. Să se miroase între ei, pentru că asta le place Țineți-vă departe de ei ca să nu vă ajungă. Dacă-i bagi în seamă, devin din ce în ce mai agresivi, mai obraznici, mai nesimțiți. Asta și vor ei, să-i bagi în seamă.

Presbiter Iovița Vasile

Redau aici câteva dintre ereziile Bisericii Catolice și ale Papei însuși, semnalate de un frate în cadrul unui alt comentariu, dar care mi se par extrem de edificatoare, de lămuritoare, pentru toți cei care vor să priceapă motivele pentru care ortodocșii adevărați, cei care cunosc cu adevărat esența Ortodoxiei (adică Dumnezeu-Omul Hristos cu caracter divino-uman: cunoașterea, simțurile, voința, mintea, moralitatea, dogmele, filosofia și MAI ALES viața – iar aici mă refer la aia veșnică) se opun unei uniri de orice fel ar fi ea cu papistașii.

Mai trebuie să rețineți un aspect, foarte important, consider eu: această alăturare, alianță, învoire spre crearea unui tot unitar a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Catolică va avea loc, dar NU întru Hristos!!! Sper ca Athosul (atât cât a mai rămas curat-ortodox din el și Rusia să se împotrivească TOTAL acestui demers, dar nu știu care sunt și vor fi discuțiile din culise, interesele și politicile de-o parte și de cealaltă a baricadei. Pînă atunci, e necesar să cîntărim lucrurile așa cum se cuvine și să întețim pe cît se poate posturile și rugăciunea.

„Referitor supremația și infailibilitatea papală, dogma lor Conciliul I Vatican 1870:

„Papa a dobândit dumnezeiască stăpânire care este nelimitată. Pentru papa sunt posibile pe pământ exact cele care sunt posibile în cer pentru Dumnezeu. Dacă papa a atras cu sine în iad milioane de oameni nimeni dintre ei nu va avea dreptul să-l întrebe sfinte părinte de ce faci aceasta. Papa este infailibil precum este și Dumnezeu și are puterea sa facă orice face Dumnezeu. Papa poate schimba firea lucrurilor, poate face orice din nimic. El are puterea de a face din minciună adevăr, are puterea să facă orice este plăcut chiar împotriva adevărului, în afara adevărului și în ciuda adevărului…
Dacă papa pronunța o hotărâre împotriva judecății Lui Dumnezeu, atunci judecata Lui Dumnezeu va trebui îndreptată și schimbată. Papa este lumina adevărului și reflexia lui. Papa este totul peste toate și toate le poate.”

Ferească Dumnezeu!

Iată o listă a ereziilor romano-catolice, nici una din aceste 33 de erezii, nu au existat în primul mileniu, când Apusul nu era căzut, ci sunt inovații apărute odată cu căderea. Și nici unul din acestea nu există în Biserică, în Sfânta Ortodoxie.

1. Supremația papală, sau primatul papal.
   2. Infailibilitatea papală sau imposibilitatea de a greși.
   3. Filioque.
   4. Purgatoriul.
   5. Azima.
   6. Maria imaculata sau imaculata concepție de la Duhul Sfânt a Născătoarei de Dumnezeu.
   7. Transubstanțialitatea.
   8. Celibatul obligatoriu al preoților.
   9. Lumina și Harul create și nu necreate.
   10. Indulgențele, practicate și astăzi, secolul 21, principala pricină a nașterii protestantismului lutheran și calvin, reformații.
   11. Tezaurul de merite ale Sfinților din cer dați de „papă”, păcătoșilor.
   12. Inexistența Sfintei Proscomidii.
   13. Desacralizarea și neacceptarea împodobirii Sfintelor Veșminte de slujire și a pereților bisericii cu Sfintele Icoane.
   14. Desființarea Sfântului Iconostas/Catapeteasmă.
   15. Infanții fără euharistie și mirungere.
   16. Euharistia fără spovedanie.
   17. Mirenii nu primesc sângele Domnului, doar trupul, azima în gură.
   18. Botezul fără cufundare, ci doar stropire sau turnare.
   19. Inovația postului, reinventarea lui și libertinajul postului.
   20. Mumii prin conservare, în loc de Sfinte Moaște.
   21. Căsătoria între verișorii primari, cu dispensă episcopală (practică întâlnită în Brazilia, Mexic, america latină)
   22. Grandomania construcției clădirilor de cult și prezența băncilor, împotriva comuniunii dragostei jertfelnice de coliturghisire.
   23. Inovația unei liturghii de 40 minute și repetarea ei, de n ori pe zi pe același altar.
   24. Azima-euharistie în buzunar.
   25. Desacralizarea monahismului cu ordine și apartenențe (iezuit, benedictin, franciscan, etc.)
   26. Holocaustele, genocidele și crimele împotriva umanității:
   -Cruciadele- și -„Sfânta” Inchiziție-, pentru care nimeni nu i-a tras la răspundere niciodată. Ștergerea de pe fața pământului a 5 civilizații: mayași, incași, azteci, etc. și jefuirea lor de peste 50.000 de tone de aur, argint și alte metale și pietre prețioase.
   27. Inovația cultului-adorării inimii lui Hristos și-a Preacuratei.
   28. Statuile.
   29. Uniația și nașterea ereziei greco-catolicismului sau sincretismul religios.
   30. Expansiune și pază armată și implicarea în politicile lumii ale episcopul Romei apostaziat și cardinalilor săi.
   31. Inexistența succesiunii apostolice, prin auto-exluderea din Biserică în 1054 a episcopului Romei și alegerea independentă și privată a următorilor episcopi ai Romei, înafara Bisericii.
   32. Încurajarea și dezvoltarea ecumenismului.
   33. Scolasticismul, implicit fabricarea și acceptarea oricărei mântuiri.

Sora  Ecaterina

Notă. Invit și rog pe fratele alcătuitor al acestei liste funeste să o completeze cu învățăturile papei despre homosexuali, comuniști, vrăjitori și șamani africani, inexistența iadului, pentru că Dumnezeu îi iubește pe oameni și nu-i va chinui în veșnicie. De asemenea, implicarea papei în porcăriile noii ordini mondiale, după ce l-a felicitat pe Klaus Schwab pentru că năzuiește spre o lume ,,mai bună’’. Îl previn că nu va reuși să alcătuiască o listă exhaustivă, deoarece diavolul și exponentul lui, papa, sunt într-un proces continuu de izvodire de erezii și învățături pierzătoare de suflete.

Papistași din lumea întreagă, depărtați-vă de aceste lucrături diavolești, veniți în Biserica Ortodoxă a lui Hristos și vă veți mantui. Altfel, vă veți chinui în veșnicie…

Presbiter Iovița Vasile

,,Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe Ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală’’.

Sunt mai mult de trei sute de ani de când Miron Costin a scria aceste minunate şi memorabile cuvinte. Ceea ce trăim noi acum, sunt ,,cumplite vremi anilor noştri’’, vremi de necredinţă, de nebunie generalizată, de tăgăduire şi defăimare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu toate acestea, PreaBunul şi Marele nostru Dumnezeu ne-a învrednicit şi astăzi să ne îndeletnicim cu cetitut cărţilor. Nu a oricăror cărţi, a căţilor sfinte ale Bisericii noastre. Am cetit laude sfinte şi le-am înălţat către Marele nostru Creator. Am cetit din cartea numită Apostol, din Sfânta Evanghelie, din care aflăm de lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu; am cetit multe lucruri folositoare sufletelor noastre.

Cetind Scripturile Sfinte, cu credinţă şi multă luare-aminte, vom constata că oriunde a fost prezent,  Mântuitorul nostru Iisus Hristos a lucrat pentru binele făpturilor lui Dumnezeu. Fiecare suflet sincer şi doritor de mântuire a găsit vindecare, iertare de păcate, alinare în suferinţe, mângâiere, învăţătură mântuitoare atunci când L-a găsit pe Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat. Înţelegem astfel bucuria Sfântului Apostol Filip din vremea chemării sale la apostolie, bucurie exprimată prin cuvintele adresate celuilalt viitor Apostol, Natanael: ,,Am aflat pe Acela despre care au scris Moise în Lege şi Proorocii, pe Iisus Fiul lui Iosif din Nazaret’’ (Ioan 1, 45).

 Vorbim mai puţin despre aceasta, dar nici cele trei zile cât Domnul a stat în mormânt cu Trupul nu au fost vreme de nelucrare, pentru că spun cărţile noastre bisericeşti: ,,În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins’’. De ce oare S-a pogorât Mântuitorul la iad? Tot pentru binele oamenilor, a acelora din vechime, morţi cu trupurile, vii cu sufletele, care aveau mare lipsă de Domnul Iisus, spre a se izbăvi din legăturile iadului. Aşa a scris Sfântul Apostol Petru în Întâia sa Epistolă Sobornicească: ,,Pentru că şi Hristos a suferit o dată moartea pentru păcate, El Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu Trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a pogorât şi a propovăduit duhurilor ţinute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, anume opt, s-au mântuit prin apă… Că spre aceasta s-a binevestit şi morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul’’ (3, 18-20; 4, 6). Bărbatului din ţinutul Gherghesenilor pe care l-a izbăvit de demoni, i-a spus Mântuitorul, atunci când acesta a vrut să-L urmeze: ,,Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu’’ (Luca 8, 39).

Despre binele pe care ni-l face nouă Dumnezeu, putem aduce fiecare mărturia noastră, de fapt nenumărate mărturii, şi tot n-ar fi de ajuns, de aceea Sfânta Biserică are o rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu ,,pentru toate pe care le ştim şi care nu le ştim., pentru binefacerile cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă’’. 

De binele lui Dumnezeu s-a învrednicit şi mai-marele vameşilor, Zaheu cel bogat. Care era starea lui înainte de a-L întâlni pe Mântuitorul? Starea lui era bunăstare, dar numai în ce priveşte bunurile materiale dobândite cu silnicia. Sufletul lui era pustiu, mic, precum statura, fără Dumnezeu, împovărat de multe păcate. Calea pe care mergea era calea pierzării, până în ziua în care s-a întâlnit cu Fiul lui Dumnezeu. Pentru a-L vedea, a făcut tot ce era omeneşte posibil, a alergat înainte, s-a suit în sicomor şi a aşteptat momentul întâlnirii şi al izbăvirii. Strădania, câtă a fost, i-a fost răsplătită, căci Mântuitorul i-a spus: ,,Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân’’. 

Bucuria vameşului a fost mare. Cine nu s-ar bucura să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu în casa lui? Bine ştiind câte nelegiuiri a comis, ca vameş, Zaheu se şi hotărăşte să le îndrepte, atâta cât îi stătea în putinţă: ,,Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit’’. Minunată pildă de pocăinţă la care ar trebui să ia aminte cei ce se bat cu pumnul în piept. Părere de rău, mărturisirea păcatelor, hotărârea de a le îndrepta şi a nu le repeta, aşa poate fi descris în cuvinte puţine actul de pocăinţă al lui Zaheu. Drept urmare, Mântuitorul rosteşte cuvintele de iertare, pentru Zaheu şi cei ai lui: ,,Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut’’. De-aici începe drumul lui Zaheu spre împărăţia lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Iacov scria pe bună dreptate că ,,toţi greşim în multe chipuri’’ (3, 2). Iertare de aceste greşeli putem dobândi mergând la duhovnicul nostru şi mărturisindu-ne. Iar duhovnicul ne va povăţui cu acest cu cuvânt: ,,Iată, de acum de toate acestea dator eşti să te păzeşti, de vreme ce ce te-ai botezat cu al doilea Botez, după rânduiala Tainelor creştineşti. Pune, dar, de acum început bun, nădăjduind spre Dumnezeu, Cel ce poate să-ţi ajute; şi mai vârtos te păzeşte ca să nu te mai întorci la greşalele acelea ce ai făcut, ca să nu fii de râs şi batjocură diavolilor şi lumii.

De se va întâmpla, totuşi, ca şi după aceea să cădem în păcate, îndemnul ni-l dă, peste veacuri, ava Dorotei: ,,Scoală-te, Dumnezeu să te ierte, să pui iarăşi început bun şi să te îndreptezi de acum înainte’’ (Vieţile Sfinţilor pe luna februarie, p.235).

Început bun a pus vieţii sale şi Zaheu. Sfânta Scriptură nu mai relatează nimic despre el. Tradiţia Sfintei noastre Biserici spune că urcuşul duhovnicesc al acestuia a continuat până când acesta a ajuns să propovăduiască Evanghelia lui Hristos şi s-a socotit laolaltă cu Sfinţii Apostoli, fiind prăznuit la 20 aprilie.

Presbiter Ioviţa Vasile