ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Prin bunăvoința unei Distinse Doamne avem un film prin care ni se comunică cele ce urmează. O ziaristă italiană a participat la întalnirea de la Davos a rinocerilor lumii, cei care se autointitulează ,,elite,,.Chiar mai mult, se socotesc un fel de dumnezei care au rolul de a conduce planeta lui Dumnezeu și a hotarî calea de urmat, izvorată din mințile lor bolnave de necredință. Elitele sunt definite, potrivit Dicționarelor normative pentru limba noastră,  ca fiind un grup de persoane  care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc.

Acești ticăloși spurcați, care se pretind elitele lumii, sunt niște uzurpatori ai Atotputerniciei lui Dumnezeu, niște inculți, proști, necredincioși, demonizați, senili, sataniști declarați, care se revoltă împotriva lui Creatorului și a creației Sale. Elitismul lor stă în miliardele și trilioanele pe care le-au acumulat. Elitismul lor stă într-un concept dobitocesc, inteligența artificială. Și ei au fost oameni inteligenți, cum i-a creat Dumnezeu. Inteligența lor s-a risipit în momentul în care s-au pus în slujba diavolului.

Ca atare, războiul acesta, în care suntem și noi niște nevrednici luptători, este al lui Dumnezeu. Cand spun aceasta, vă încredințez că Dumnezeu va fi Biruitorul. Părtași acestei biruințe vor fi doar aceia care vor sta sub scutul lui Dumnezeu în Sfanta Biserică Orodoxă. Nimeni să nu-și facă iluzii deșarte. În afara Bisericii nu există mantuire.

Redau transcriptul sintetizat al informării acestei Distinse Doamne, cu privire la hotărîrile descreieraților, adunați la Davos.

1.Următoarea plandemie va fi în 2024

2.Tedros diavolul a făcut deja protocolul cu care va începe plandemia, cu patogeni respiratorii, asemenea plandemiei din anii trecuți.

3.Inteligența sanitară (adică imbecilitatea!) va avea un control deplin asupra națiunilor.

4. Oricine va putea denunța pe vecinul său precum că îi pune  viața în primejdie, dacă va avea o banală răceală, un guturai etc. Cel denunțat va putea fi aspru pedepsit de antihriști.

5.Sataniștii de la oms vor avea puteri sporite, hotărarile lor vor fi obligatorii pentru toate statele.

6.Oms este sub comanda ,,elitelor,, (a se citi proștilor) deja cunoscuți: Bill Gates, Rockefeller-ii, etc.

7.Va fi o nouă dictatură sanitară.

Nu vă temeți! Diavolul mizează pe niște puteri înșelătoare, pe care nu le are, pentru a ne înfricoșa. Așa procedează și slujitorii lui. Dumnezeu va pune stavilă prostiei și răutății lor. Nu va îngădui să ne răpună. Fiți curajoși! Stați de partea Adevărului, pentru că a spus Mantuitorul că acesta ne va face liberi. Avem experiența plandemiei trecute.

Presbiter Iovița Vasile

Despre situația actuală din Patriarhie, vă ofer epigrama de mai jos:

Preafericit nu-i Daniel,

Acesta-i doar executant.

Preafericirea e la el,

La V. Bănescu cel pedant.

Mare este răutatea diavolului și a duhurilor celor necurate și multe sunt cursele pe care aceștia le întind bieților oameni. Mare este și cutezanța vrăjmașului a tot binele, încât acesta a îndrăznit să-L ispitească pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, făcut Om pentru mântuirea noastră! Sfinții Evangheliști Matei și Luca au așternut în paginile Sfintelor Scripturi istorisirea vremii în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a stat în pustie și a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți. La sfârșitul acestora, cel rău s-a apropiat de El și L-a ispitit în trei rânduri, chiar dacă știa că va fi biruit de fiecare dată.

Așa a scris Sfântul Ioan Gură de Aur despre confruntarea cu Domnul nostru Iisus Hristos: ,,Vezi prostia diavolului chiar din mărturia pe care o aduce din Scripturi. Cele două mărturii aduse de Domnul din Scripturi se leagă armonic una cu alta, pe când mărturia adusă de diavolul sunt luate la întâmplare și n-au legătură cu cele spuse înainte de el. Că nu s-a scris ,,Că va porunci îngerilor Lui pentru tine’’ ca să-L îndemne să Se arunce în prăpastie, de altfel cuvintele acestea nici n-au fost despre Domnul. Totuși Iisus nu l-a mustrat deocamdată, deși a folosit insultător cuvintele Scripturii și într-un sens cu totul contrar. Nimeni nu cere de la Fiul lui Dumnezeu aceasta. A diavolului și a demonilor este a cere să te arunci jos, a lui Dumnezeu este a ridica pe cei căzuți. Dacă trebuia ca Hristos să-Și arate puterea lui, apoi n-ar fi făcut-o aruncându-Se în prăpastie, ci mântuind pe alții. În prăpastie și-n adâncuri se aruncă numai cei care fac parte din falanga diavolului. Așa face întotdeauna înșelătorul acela cu ai lui’’.

Sfânta Evanghelie ce s-a citit în această Duminică ni-L arată pe Mântuitorul în starea de a fi iarăși ispitit. Așa citim în textul Sfânt: ,,Unul dintre ei, învățător de lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege?’’ (Matei 22, 35-36). De data aceasta ispitirea trece de la diavolul la slujitorul său, învățătorul de Lege cel obtuz care era dintre fățarnicii farisei, sau dintre saducheii care tăgăduiau învierea. Impertinența și cutezanța lui erau diavolești de-a dreptul, și nu greșim dacă-l socotm printre slujitorii acestuia.

De Mântuitorul s-au apropiat mulți oameni. Unii erau curioși și dornici să-L asculte, alții îndurerați de bolile și neputințele care apăsau asupra lor, pentru a afla alinare. Nu puțini erau aceia care veneau să ceară ajutorul pentru semenii lor aflați în neputință. Toți aceștia, venind cu smerenie și bună cuviință, cu Credință și cu sete de adevăr, au dobândit darurile cele bune ale lui Dumnezeu. Alții însă nu s-au folosit cu nimic din faptul că L-au întâlnit pe Fiul lui Dumnezeu. Așa a fost tânărul cel bogat care n-a avut tăria să-și vândă averile și să împartă săracilor. Nimic n-au dobândit și fariseii cei îndărătnici care, în loc să se bucure de binele făcut unui orb, căutând tot felul de pricini pentru a tăgădui minunea Dumnezeiască (Ioan 9). Ce ar fi putut dobândi învățătorul de Lege despre care vorbim, de vreme ce a venit la Fiul lui Dumnezeu cu gândul de a-L ispiti?

Cu toate că a venit cu acest gând drăcesc, omul n-a fost respins de Mântuitorul. Dimpotrivă, l-a primit și pe acesta cu aceași dragoste Dumnezeiască, iar ispitirii i-a răspuns cu învățături folositoare și mântuitoare de suflete: ,,Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia Poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două Porunci se cuprinde toată Legea și toți Proorocii’’ (Matei 22, 37-40). Câtă simplitate și putere de cuprindere în cuvintele Mântuitorului! Iată, în numai câteva fraze bine alese arată învățătorului de Lege, ne arată și nouă, calea de urmat spre Împărăția lui Dumnezeu. Care a fost viața acestui om după întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu, nu spun Sfintele Scripturi. Cred că a rămas la același mod de viață de dinainte deoarece, dacă ar fi primit cuvântul Domnului Iisus, s-ar fi făcut o mențiune, fie cât de mică.

Ceea ce a urmat, a fost fapta minunată a Domnului de a-i face pe oamenii vremii aceleia să înțeleagă că El este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, cum mărturisim în Simbolul Credinței. Deoarece iudeii îl socoteau Fiu al lui David, venise vremea ca oamenii să afle că în fața lor se afla Dumnezeu Întrupat, făcut Om pentru mântuirea tuturor făpturilor. Cei curați cu inima au înțeles, înțeleg și astăzi acest adevăr. Spunem că mărturisirea aceasta este pentru împrejurările triste în care suntem asaltați și copleșiți de dumnezeii cei mincinoși (I Corinteni 8, 5). Acestora le răspundem cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,,Pentru noi este un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt toate, și noi întru El, și un singur  Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate, și noi întru El’’ (I Corinteni 8, 5).

Învățătorul acesta n-a fost singurul care L-a ispitit pe Mântuitorul L-a ispitit și acela căruia i-a spus Pilda Samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37). L-au ispitit cărturarii și arhierei iudei care, ,,pândindu-L, I-au trimis iscoade care se prefăceau că sunt drepți, ca să-l prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului (Luca 20, 20). L-au ispitit și atunci când L-au întrebat dacă se cuvine sau nu să dea dajdie (Luca 20, 21-25). L-au ispitit saducheii care tăgăduiau învierea (Luca 20, 27-38).

Sfănta noastră Biserică ne învață că de Domnul trebuie să ne apropiem cu evlavie și bună cuviință, sau, cum spunem la Sfânta Liturghie, ,,cu frică de Dumnezeu cu Credință și cu dragoste’’. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Global Digital Compact al ONU:

“Scopul final al politicii globaliste este controlul tuturor aspectelor vieții, scop care va fi atins prin inserarea unui filtru digital între oameni și realitate. Serviciile bancare, comunicarea, consumul media, cumpărăturile. Fiecare interacțiune pe care o veți avea se va face prin intermediul unei membrane digitale care vă va monitoriza schimburile cu lumea și, dacă este necesar, vă poate interzice accesul la acea lume.

Făcând toate achizițiile de la distanță, fie că este vorba de o știre, o pereche de blugi sau de un burger, interacțiunile digitale vor avea puterea de a perturba în mod eficient capacitatea oamenilor de a interacționa cu lumea reală.”

Înțelepții Sionului-Piramidă:

Nivelul 1 – Ochiulcare vede tot.

Nivelul 2 – Consiliul celor 13 cele mai puternice și bogate familii din lume.

Nivelul 3 – Comitetul celor 300 cele mai puternice și bogate sub-familii din lume.

Nivelul 4 – Masa Rotundă: Comisia Trilaterală, Consiliul Relațiilor Externe, Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale, Națiunile Unite, Clubul de la Roma, Grupul Bilderberg.

Nivelul 5 – Controlul Financiar Global: F.M.I., Banca Mondială, Băncile Centrale, impozite pe profit, alte impozite și taxe, Banca Reglementărilor Internaționale.

Nivelul 6 – Controlul Resurselor Umane: Marile Corporații VISA, MASTERCARD, etc.

Nivelul 7 – Controlul Populației Globale: Religie (budism, iudaism, etc. Te învață să respecți regulile ca să fi răsplătit), Guverne (Servicii Secrete, Armată, Poliție, Tribunale, Închisori), Educație (programarea intelectuală și a concepțiilor despre lume și viață), Media (controlează mesajele și informațiile transmise populației).

Nivelul 8 – Populația Globului = Unități de Muncă = Sclavi Datornici (Naștere – Școală – Muncă – Impozite – Taxe – Pensionare).

Și ea îi silește pe toți…

Apocalipsa Cap.13 (16,17,18): Și ea îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci și pe cei slobozi și pe cei robi, să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înțelepciunea: Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.

Rugăciunea stareților de la Optina împotriva pecetluirii cu semnul lui Antihrist:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește-ne de înșelăciunea vicleanului Antihrist, a cărei venire se apropie, și ne izbăvește de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe noi și pe toți dreptmăritorii creștini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii Tale. Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica lui Dumnezeu și să ne depărtăm de Tine și de Biserica Ta cea sfântă. Dă-ne, Doamne, mai bine să pătimim și să murim pentru sfânt numele Tău și Credința cea adevărată, decât să ne lepădăm de Tine și să primim semnul mârșavului Antihrist și să ne închinăm lui. Dă-ne nouă, zi și noapte, lacrimi să plângem greșalele noastre și îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Înfricoșătoarei Tale Judecăți. Amin.

P.S. Dacă nu ne vom trezi, pentru ei (Oculta Mondială) vom fi doar niște „vite” vaccinate, cipate și cu lanțul pus pe spate. Liber înseamnă să trăiești după legile lui Dumnezeu.

Ei (Oculta) spun DA, noi spunem NU. Doamne ajută!

Un păcătos ortodox – Arad

Alexandru Rafila aplică poruncile primite de la OMS. În rest, se speteşte muncind pe Facebook la fel ca Johannis. Și chiar se plimbă pe banii țării la fel ca Johannis. Tot el refuză să facă publice documentele unui raport, care arată că zeci de mii de români se infectează cu nosocomiale anual în spitale. Același ministru păstrează o tăcere mormântală referitor la starea jalnică a infrastructurii electrice a spitalelor, motiv pentru care spitalele se aprind precum brazii de Crăciun. Din câte se cunoaște, spitalele au un fel de dublu statut: sunt trecute în administrarea primăriilor, dar ordinele le primesc de la Ministerul Sănătăţii. Cu alte cuvinte, banii necesari funcţionării trebuie să le fie asiguraţi din surse locale, dar activitatea e dictată de la minister. Instituţiile locale – multe sub conduceri haotice şi corupte le-au lăsat de izbelişte, pentru că s-au apucat de construit săli de sport şi stadioane. Vedeți cazul Pitești, în care Primăria a dărâmat stadionul Nicolae Dobrin și a construit o uriașă sală de sport. Românii au sau n-au ce mânca, au sau n-au loc de muncă, sunt sănătoși sau nu, au sau n-au cu ce să-și plătească utilitățile, trebuie să aibă chef de sport și de bătut mingea pe maidanul autorităților locale. Iar Guvernul nu are bani pentru repararea şi dotarea spitalelor, dar are pentru arme şi muniţii de trimis în Ucraina, nu are bani pentru săracii României, dar are pentru refugiaţii ucraineni. Iar mioriticul suportă, nu zice nici pîs, rumegă și nu mai poate de atâta bine. Grătarul de la colțul blocului și berea ieftină îi sunt suficiente.

Pe de altă parte, același Rafila nu-i deloc străin de explozia prețurilor la medicamente în farmacii, date fiind zecile sale vizite externe care, în mod sigur, au legătură cu bine-cunoscutele corporaţii farmaceutice, cu lobby-ul făcut în favoarea lor, ca într-un final acestea să primească ceea ce au cerut: majorări de preţuri la medicamente, de care se „bucură” în primul rând seniorii României şi pătura socială săracă (refugiaţii ucraineni având alt regim de gratuităţi şi reduceri). Cetățenii păstrează aceeași tăcere și la acest capitol, ca nu cumva să-i supere pe guvernanți.

Una peste alta, citeam zilele trecute un sondaj Eurostat care sublinia că România este pe primul loc în UE la rata mortalităţii pe afecţiuni ce POT FI TRATATE şi locul trei la rata mortalităţii în cazul bolilor CE POT FI PREVENITE. Mai pe înțelesul nostru, al tuturor, în țara asta sănătatea a devenit un lux. Astea-s politicile girate şi dictate de Rafila, măsurile lui aberante, care reprezintă nu numai o încălcare grosolană a Constituției, dar MAI ALES un atentat la siguranța națională. De ce? Pentru că ministrul Rafila are obligaţia să plafoneze lăcomia Big Pharma, dar faptul că a fost, este şi rămîne omul OMS, nicidecum omul României, acțiunile sale în acest sens lămuresc totul. Nu zicea diavolul de Yuval Harari anul trecut că „dacă omenirea va refuza predarea suveranităţii în mâinile elitei, se va confrunta cu exterminarea?” Cum ar putea sataniștii să treacă la fapte, decât prin false pandemii, prin înțepări cu seruri ucigașe, prin hrană, apă, aer contaminate și prin războaie pe tot globul??? Ăsta-i comerțul cu boli! Similar cu cel în materie de armament. Își dispută întâietatea la conducerea planetei, inocularea fricii, panicii, reprezentând strategia lui de succes.

Concluzionând, ce mai înseamnă pentru Rafila o nouă pandemie? Nimic! Ce mai contează că tâmpiții mănâncă vaca cu clopot cu tot, câtă vreme sunt nu numai trădători, ci și una dintre armele LETALE ale Marii Resetări? În momentele actuale, devine necesară doar anunțarea populației: și anume dacă sicriele sau sacii din plastic le asigură stăpânul ministrului sănătății -OMS – ori bieții oameni trebuie să vină cu ele de-acasă? Fiindcă iarăși mulți dintre noi se vor încolona spre moarte pentru posibilitatea de-a intra în mall și de a mânca doi mici.

Sora Ecaterina

,,Se cuvine sa ne stea mereu alaturi Crucea si Hristos. Crestinismul, osebindu-se de iudaism, islamism, budism si toate celelalte religii orientale, e credinta intr-un Dumnezeu Întrupat. Iar daca Dumnezeul nostru S-a intrupat noua ce ne incumba sa facem? Sa ne straduim a ne induhovnici, a ne apropia cat mai mult de El, a ne inalta in limita – ba si peste limita – puterilor noastre omenesti; numai astfel vom fi in masura sa ne implinim si noi menirea, sa ne aratam si noi vrednici sa-L intampinam pe Hristos in inimile noastre. Caci voi incheia citandu-va o preafrumoasa si adevarata vorba a unui invatat evlavios: intrebarii: „Unde este Dumnezeu?” el ii raspunde: „Acolo unde este lasat sa intre”.

(Predica Parintelui Nicolae Steinhardt, la Intampinarea Domnului)

Cu noi este Dumnezeu! Slava Tatalui si Fiului Si Sfantului Duh!

(Text trimis de la Mărturisim pe Hristos)

,,Bucură-te cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule Drepte, cel ce ai primit în braţe pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel Care ne-a daruit nouă şi învierea’’. Aceasta este cântarea, cu care Biserica lui Hristos Îl cinsteşte pe Pruncul Iisus, Cel de patruzeci de zile, adus la templul din Ierusalim spre împlinirea Dumnezeieştilor rânduieli, căci spune Legea Sfântă: ,,Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se curăţească de sângele ei; de nimic sfânt să nu se atingă şi în locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei… După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotul la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfă pentru păcat; preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţa şi curată va fi de curgerea sângelui ei’’(Levitic 12, 2-7).

În această zi s-au împlinit cele patruzeci de zile de la Naşterea Mântuitorului  nostru Iisus Hristos. Despre necurăţie nu poate fi vorba când ne referim la Preacurata Fecioară Maria, căci ea a fost fecioară înainte de Naştere, în vremea Naşterii şi după Naştere, adică în vecii vecilor. Cărţile noastre bisericeşti o numesc ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’. Dar din smerenie şi din dragoste pentru Legea lui Dumnezeu, a adus pe Pruncul Iisus spre a-L închina Domnului. Nu a adus jertfa celor bogaţi, mielul de un an, ci o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, cum obişnuiau cei mai săraci, pentru că săracă era Fecioara şi în sărăcie a crescut şi Pruncul Iisus.

La templu aştepta de mulţi ani să vină această zi sfântă Dreptul Simeon, cel încărcat de ani mulţi, pentru că lui i se vestise că nu va muri până când nu va ţine în braţele sale pe Mântuitorul lumii. Ce privilegiu, ce cinste i s-a dat acestui om! L-a luat în braţe pe Prunc, a binecuvântat pe Dumnezeu şi L-a rugat să-i facă dezlegarea din trup, cu cuvintele: ,,Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor’’(Luca 2, 29-31).

La templu s-a rânduit de Dumnezeu să fie şi Ana Proorociţa, cea care ,,de templu nu se depărta, slujind ziua şi noaptea în post şi în rugăciuni’’(Luca 2, 37).

Din vremea binecredinciosului împărat Iustinian, Biserica are această zi sfântă de sărbătoare, căci cinstind după cuviinţă Întâmpinarea Domnului, au încetat molima şi cutremurul ce se abătuseră asupra Bizanţului şi Antiohiei.

Presbiter Iovița Vasile

Își pleacă capul nerod, dar nu fără mustrare de conștiință. Nu se poate ca acest individ să mai aibă liniște, cand mii de familii sunt aruncate în durere, pentru că dumnealui a propovăduit ,,binefacerile,, vaccinului ucigaș.

În loc să stea într-o ocnă și să se pocăiască pentru crimele la care a fost părtaș, dumnealui stă într-un fotoliu de ministru și ne pregătește o nouă porcărie, ordonată de exponenții diavolului. Nu, tovărășeilor, nu vă mai credem. Ați dat măsura ticăloșiei voastre în închipuita voastră plandemie. Sunteți niște criminali care veți da seama la Judecata lui Dumnezeu. Degeaba vă faceți iluzii că veți scăpa de Judecată. Și de pedeapsă.

Sfanta noastră Biserică Ortodoxă se află într-un război  neîmpăcat cu puterile iadului. Că va fi biruitoare, nu mai încape discuție. Că uraciunea pustiirii e un vrăjmaș al Bisericii noastre, e adevăr incotestabil. Frați ortodocși, nu vă înspăimantați de valurile ce vor veni asupra noastră. Ce e val, ca valul trece… Nu vă lăsați intimidiați de amenințările antihriștilor, slujitori ai diavolului.

Stați sub scutul lui Dumnezeu. Voi locuiți pe pămantul lui Dumnezeu, Creatorul lui. Nu vă temeți! Ei sunt stăpanitori efemeri, Dumnezeu este Stăpan al Cerului și al pămantului. Stăpanitorul are putere vremelnică. Stăpanul are putere veșnică asupra a tot ce a creat. Nu vă temeți de acești bipezi, care luptă împotriva lui Dumnezeu.

Presbiter Iovița Vasile

Părintele Arsenie a trăit ca un sfânt și a murit ca un martir, asasinat prin maltratare criminală, în 28 noiembrie 1989, de către doi ofițeri de securitate. Cu puterile lui deosebite de vizionar, el și-a văzut moartea, prin pictarea premonitivă la biserica Drăgănescu, a unui călugăr răstignit. Trecerea lui din această viață s-a produs, conform unor martori, după ce avusese o discuție cu mărimi ale vremii, cărora le-a spus greșelile ce le fac în acțiunea lor de guvernare. Discutând cu câțiva credincioși apropiați lui, aceștia și-au dat seama despre perceperea lui asupra morții ce urma să vie, afirmând că ea va fi determinată de o „femeie”, probabil Elena Ceaușescu (mărturia aparține Mariei Dumitrașcu).

Este greu să se afle cum a decurs maltratarea Părintelui, dar cert este că l-au supus la cele mai grele torturi, printre care și ale degetelor, care probabil i-au fost distruse, cu excepția arătătorului de la mâna dreaptă. Acesta a fost singurul scos la vedere din patrafir, în sicriul Părintelui, pentru a fi sărutat. În situații normale, mai ales la un duhovnic, iubit de credincioșii lui, se scoate întreaga mână.

Pe figura părintelui Arsenie, al cărui corp era așezat în sicriu, la Mânăstirea Prislop unde a fost îngropat, se vedeau pe pomeții obrazului arsuri circulare, cu mărimea diametrului de cca. 2 cm, iar pielea feței avea urmele unor traumatisme, căpătând o transparență, a cărei culoare era galben verzuie.

Moartea Părintelui a avut loc la Sinaia, unde cadavrul său a fost predat de securitate maicilor de la mânăstirea din aceeași localitate. Preotul Bunescu l-a spălat, după care l-a îmbrăcat în haine preoțești, pe care nu le mai purtase din 1959, când i se interzisese practicarea preoției, așezându-l în final în sicriu. Transportul sicriului fu făcut imediat la Mânăstirea Prislop, unde fu așezat în biserică. Înmormântarea a avut loc în 4 decembrie 1989, în mormântul ales de părintele încă din viață, unde „urma să stea până la a doua înviere din morți”.

Ceea ce este penibil, dureros și regretabil, este încercarea aproape generalizată, de disculpare a vinovaților, prin broșuri și fascicole din ziare, care demonstrează moartea „naturală” a părintelui, determinată de boală și de o suferință îndelungată” (cf. Dan Lucinescu1, Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre, 2009).

Părintele Arsenie este un sfânt. Am simțit-o de la primul contact cu oamenii din Țara Făgărașului, cu locurile sfințite de mireasma vieții sale și cu opera de re-încreștinare a poporului român în secolul XX.

Personalitatea sa este prea bine cunoscută pentru a prezenta biografia (29 sept. 1910, Vața de Sus, Hunedoara – 28 nov. 1989, Sinaia), iar sfințenia lui este incontestabilă. Ales din pântecele maicii sale, s-a desăvârșit ca duhovnic în timpul șederii în Muntele Athos. Întors acasă, a început munca de luminare a oamenilor din zona Făgărașului, unde ei trăiau ca păgânii, nu mergeau la biserică, munceau duminica și tot felul de blestemății. De multe ori le spunea: „nu mai fiți răi mă, unii cu alții” sau: „nu mai lucrați duminica mă, că va veni vremea să nu vreți să lucrați, și veți fi obligați”. Și așa a fost. Deși puhoaie de oameni s-au întors în biserici la cuvântul său, dreptatea divină trebuia să se împlinească pentru păcatele și crimele făcute.

Comunismul a fost văzut de marii noștri duhovnici ca pedeapsă pentru păcatele făcute. A trebuit ca o parte a acestui popor să moară ca purificare a neamului. Această elită sfințitoare a reușit să împlinească destinul românesc în secolul XX prin oferirea de noi eroi și martiri sacrificați ca „oile la junghiere” și să fie pildă de sacrificiu pentru generațiile viitoare. Căci, măsura creștinătății noastre este jertfa, iar „sângele martirilor este sămânță pentru creștini”, spunea Tertulian. Această elită crucificată în beznele secolului XX au constituit-o Martirii închisorilor comuniste.

Numele pr. Arsenie menționat pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta exprimă următoarele fapte:

– în anii 1946-1947 în Munții Făgărașului se afla un grup de rezistență armată (scriitorul Constantin Gane, Gh. Pele, Țoțea, Murea etc), ajutat de părintele Arsenie;

– în 1948, mutat la Prislop, părintele a fost arestat în 15 mai, trecut prin anchete și închisori;

– a fost rearestat în multe rânduri și bătut în beciurile securității;

– a fost alungat cu porunca de a nu se mai întoarce niciodată la Sâmbăta;

– a fost omul la care-și găseau alinare și îmbărbătare toți cei din zonă, chiar din toată țara;

– cel mai mare merit al părintelui este de a fi creat în jurul mănăstirii Sâmbăta o stâncă de credință adevărată, pe care comuniștii n-au putut-o înfrânge; „majoritatea oamenilor noștri de sprijin erau oameni formați de părintele Arsenie; această rezistență a credinței, noi am socotit-o mult mai importantă decât rezistența noastră cu arma și de aceea l-am trecut primul pe cruce” (Ion Gavrilă Ogoranu).

Părintele Arsenie, ca stareț la Sâmbăta de Sus, în iarna lui 1944-1945 îl adăpostește pe marele Nichifor Crainic, acuzat și căutat de comuniști. Strămutat forțat la Mănăstirea Prislop (1948), devine acolo stareț, iar după transformarea în mănăstire de maici, rămâne duhovnic până în 1959, când comuniștii i-au risipit obștea și i-au stabilit domiciliu forțat la București. Între timp mai fusese o dată arestat și dus la Canal, unde a stat aproape un an. La București a fost ținut ca simplu pictor bisericesc, mereu supravegheat de Securitate. În ultima parte a vieții pictează biserica din Drăgănescu timp de 15 ani, începând cu 1968, iar ultimul domiciliu îl are la Sinaia, unde se retrăgea tot mai des și unde a închis ochii la 28 noiembrie 1989, fiind ucis de securitate în chinuri oribile. A fost înmormântat după propria-i dorință la Prislop, la 4 decembrie 1989. Mormântul părintelui Arsenie este astăzi printre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară.

„Din câți oameni am cunoscut eu și care au lucrat în Biserică – mărturisește părintele Teofil Părăian – socot că Părintele Arsenie Boca a fost cel mai de vârf, culmea tuturor viețuitorilor și propovăduitorilor din contemporaneitatea noastră”.

O mărturie despre sfințenia Părintelui:

„A fost marea milă a lui Dumnezeu, asupra mult încercatului popor român, ca în cea mai grea perioadă din istoria lui, cea a ocupației comunisto-sovietică, să-l aibă alături pe sfântul Părinte Arsenie Boca. Părintele Arsenie, la fel ca marii sfinți, trăia în afara timpului, putând avea o viziune clară asupra desfășurării lui.

Părintele nu primea la Împărtășanie decât pe cei care reușiseră să-și purifice sufletul, fiind numit pe nedrept biciul lui Dumnezeu, el fiind un mare iubitor de oameni, pe care încerca să-i salveze, îndrumându-i pe calea Împărăției, așa cum numea Sfinția sa, calea spre împărăția Cerului. Trebuie de reliefat adaptarea predicilor lui, printr-o cunoaștere excepțională a stadiului spiritual al interlocutorilor.

Aș dori din tot sufletul ca Arhiepiscopia Tomisului să fie ridicată la rang de Mitropolie. Chiar cu Teodosie – mitropolit. Aici au luminat poporul Sfantul Apostol Andrei si Sfantul Apostol Filip. Aici ar trebui să ființeze Patriarhia Romană, ca loc unde, pentru întaia oara, a strălucit lumina Evangheliei Mantuitorului nostru Iisus Hristos peste Neamul Romanesc. Desigur că Bucureștiul e sediul Patriarhiei, după organizarea administrativă a Romaniei. Întaietate are însă Tomisul, Constanța. Nu vreau să-l înalț pe Teodosie la rang de Patriarh, Doamne ferește, dar vreau să spun că tronul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Roman ar trebui să se afle în Constanța.

Nu e așa, asta nu ne împiedică pe noi ortodocșii să ne lucrăm mantuirea in locul în care ne-a așezat Dumnezeu.

Ce vreau să spun e că nu sinodul de la București hotărăște ridicarea arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie. Sau chiar de Patriarhie. Tedosie știe prea bine acest lucru, și totuși insistă – aparent –  la ridicarea acestei Arhiepiscopii la rang de Mitropolie. Joc de glezne, cum ar zice laicii. Nu mergeți după fentă – zic eu.

Ca să ridici Arhiepiscopia Tomisului la rang de Mitropolie, (nu îndrăznesc să zic la rang de Patriarhie!), este nevoie de multe avize. Cel dintai, ar veni de la elivizăl, acest cancer introdus de jdani în Trupul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Romane.

Dacă vă închipuiți ca jidanii doresc cu ardoare binele Bisericii noastre, lăsați-ne-n pace!

Presbiter Iovița Vasile

În vremea împăratului Alexios I Comnenul (1081-1118), s-au stârnit oarecari dispute între credincioşii Sfintei Biserici în privinţa celor trei Mari Dascăli şi Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. O parte din ei aveau mare evlavie pentru Sfântul Vasile cel Mare, spunând că nu era îngăduitor cu cei care nesocoteau legile Dumnezeieşti şi nu ierta prea uşor pe cei căzuţi în păcat. Alţii spuneau că Sfântul Grigorie ar fi cel dintâi pentru că era foarte învăţat şi sporit cu înţelepciunea. Cei care iubeau cu deosebire pe Sfântul Ioan Gură de Aur credeau că acestuia i se cuvine întâietatea, pentru frumuseţea vorbirii sale şi pentru că pe mulţi îi aducea la pocăinţă.

Credincioşii aveau dreptate când vorbeau cu ardoare despre cei Trei Mari Sfinţi, căci Dumnezeu îi împodobise pe toţi cu daruri alese şi fiecare se străduia să folosească aceste daruri spre binele şi mântuirea oamenilor. Greşeau atunci când făceau ierarhizări, în temeiul cărora s-au dezbinat, şi căutau să-şi impună fiecare punctul de vedere.

Văzând aceste dispute inutile, cei Trei Sfinţi Ierarhi s-au arătat Episcopului Ioan al Evhaitenilor, fiecare pe rând, apoi toţi trei împreună şi i-au spus: ,,Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de Dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se sfădesc luptându-se pentru noi, să nu se despartă, căci pentru aceasta ne-am sârguit şi noi cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem la unire. Deci pomeneşte-ne pe noi împreună într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă şi ne fă nouă praznic cuviincios’’

Episcopul Ioan al Evhaitenilor a ascultat glasul Dascălilor Bisericii şi ai lumii şi s-a dus la cei care se certau pentru ei. Le-a spus cuvintele vrednice de crezare şi dezbinările au încetat, căci fiecare a dat cinstea cuvenită celor Trei Sfinţi Ierarhi. Astfel s-a rânduit ca ei să fie pomenţi în aceaşi zi, 30 ianuarie, în fiecare an (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 610-611).

Presbiter Iovița Vasile

M-am întrebat uneori dacă putem să ne cultivăm virtuțile creștinești atunci când asupra Bisericii planează minciuna ecumenistă.  Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune clar că: „Nu adevărul este pentru virtuţi, ci virtuţile sunt pentru adevăr“. Așadar dobândirea virtuțile creștinești presupune punerea acestora în slujba Adevărului. Asta înseamnă să fim preocupați și de cunoașterea și respectarea canoanelor ortodoxe.

După cum se știe, cele șapte virtuți creștinești sunt: smerenia, milostenia, curăția, cumpătarea, îndelunga răbdare, blândețea și hărnicia. Opusul acestora sunt cele șapte păcate de moarte, adică: mândria, zgârcenia, desfrânarea, lăcomia, mânia, invidia și lenea.

Cele Nouă Fericiri accentuează , de asemenea, importanța virtuților fiind considerate condiții necesare pentru a dobândi fericirea divină ca rod al Duhului Sfânt: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.  Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. (Matei, 5, 3-11)

Sfântul Proroc Isaia ne spune ce Daruri putem dobândi dacă facem voia lui Dumnezeu:

,,Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. (Isaia, 5, 2-3)

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia ( Galateni, 5, 22-23)

Mântuitorul știa că vor exista proroci mincinoși, de aceea ne spune să-i identificăm după roadele lor, iar de cei mincinoși să ne ferim:

,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte.” ( Matei, 7, 15-16)

Am întâlnit clerici care recunosc că ecumenismul este o erezie de proveniență masonică, dar care nu oferă nicio soluție pentru a ieși din impas, ci continuă să-i denigreze pe cei care au întrerupt canonic pomenirea ierarhilor care s-au implicat în legiferarea ereziei la sinodul tâlhăresc din Creta. Practic, lumea este îndemnată să dobândească virtuți, dar să nu fie preocupată și de Adevărul de credință și nici să verifice roadele ,,prorocilor”.

Și atunci mi-am adus aminte de  versetul: ,,Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” ( Matei, 5, 13)

Nu știu cum s-au simțit clericii ortodocși care au sfidat canoanele ortodoxe prevăzute de Pidalion și au săvârșit rugăciuni în comun cu cei de alte confesiuni. Nu aș fi vrut să fiu în locul lor, căci, așa cum spunea tot Sfântul Maxim Mărturisitorul, ,,Nimic nu este mai puternic decât conștiința care te mustră și nimic nu este mai încurajator decât conștiința împăcată.” Nu știu cum mai pot dormi ierarhii ortodocși care le-au pretins preoților să participe la astfel de rugăciuni sau chiar să le găzduiască. Însă, dacă Mântuitorul mi-a spus să mă feresc de aceștia, așa voi face!

 Sfântul Maxim Mărturisitorul ne reamintește că: ,,Domnul Iisus Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire, El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire.” (Matei 16,18)

După ce urâtorul de Adevăr a dezbinat Biserica, acum vrea unire, dar nu în numele Adevărului, ci în numele Minciunii, motiv pentru care s-a și creat Consiliul Mondial al Bisericilor. Unii teologi chiar au crezut la început că se are în vedere  mântuirea întregii lumi, dar mai apoi au văzut că s-au înșelat. În Documentele Sinodului de la Creta, cuvântul ,,mântuire” este omis! Sectele sunt finanțate și ajutate să-și propovăduiască ereziile, iar misiunea și catehizarea ortodoxă este descurajată și înlocuită cu implicarea clerului în activități culturale și sociale. Se promovează cultura antihristică, se dezincriminează păcate grave pentru a-l lipsi pe om de ajutorul lui Dumnezeu și pentru a-l face astfel mai vulnerabil și mai ușor de condus. Astfel omul nu este ajutat să conștientizeze faptul că, pentru a se mântui, trebuie să aibă virtuți creștinești puse în slujba Adevărului. Așadar, și religia este pusă în slujba globalizării prin erezia ecumenistă.

Cu ce ne va ajuta o unire lumească corectă politic a religiilor dacă astfel de vom despărți de Dumnezeu? Iar dacă ne vom despărți de Dumnezeu, cui ne vom închina? Masonii infiltrați în cler, care jură să apere ecumenismul, știu răspunsul…

,,Dacă de dragul iconomei credința mântuitoare se amestecă cu credința mincinoasă, acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul”

Unii ,,mărturisitori” ai zilelor noastre îi acuză de schismă pe cei care s-au îngrădit canonic de erezie prin nepomenirea ierarhului. Dar iată cum comentează Sfântul Maxim Mărturisitorul această situație:

,,Dacă cel ce mărturisește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți provoacă schismă în Biserică, atunci cel care șterge învățăturile Părinților ce va provoca în Biserică? Fără acestea nu poate exista nici numele Bisericii…Căci dacă ștergem cuvintele care ne învață despre Dumnezeu, nu ne va mai rămâne nimic la care să ne închinăm.”

„A tăinui cuvântul Adevărului înseamnă a te lepăda de el”.

Mărturisirea credinței presupune și o luptă intensă pentru despătimire, deoarece , așa cum spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, ,,Omul trebuie să colaboreze în mod continuu și liber cu harul dumnezeiesc.” Doar virtuțile puse în slujba Adevărului pot asigura această conlucrare.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ,,Nicăieri nu este atâta rău ca în erezie.”

Ecumenismul îi cere Ortodoxiei să renunțe la conceptul de îndumnezeire, dar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sfințenia este condiția de bază pentru o mărturisire plăcută lui Dumnezeu: ,,Unde este sfințenie, acolo este și curaj.” Este vorba despre curajul mărturisirii adevărului de credință, știind că tăcerea în caz de erezie este un mare păcat.

Dumnezeu să ne ajute să înlocuim patimile cu virtuțile, iar virtuțile să le punem în slujba mărturisirii Adevărului! Amin.

Sora Pelaghia

Cândva, Andre Malraux (un mare susținător și un apropiat al lui Charles de Gaulle) spunea o butadă uluitor de adevărată: „O viață nu înseamnă nimic, dar nimic nu înseamnă cât o viață”. Solidaritatea n-a fost niciodată punctul forte al românilor! Au avut grijă alții, vreme de secole să „planteze” sămânța dezbinării, iar operațiunile psihologice, din ultimii peste 30 de ani, la care am fost supuși sistematic își demonstrează eficiența nu numai din punct de vedere politic, dar și social.

Nu de puține ori mă gândesc, că asistăm neputincioși la o etapă istorică similară celei din vechime când leproșii erau excluși din comunitățile umane, fiind condamnați automat la foame și la moarte. O epocă neagră în care a trebuit să se coboare din ceruri Însuși Dumnezeu pentru a ne reaminti ce înseamnă mila, dragostea și jertfa…

Practic, propaganda și-a atins scopul! Stăteau conaționalii noștri cu zdreanța nazistă galben-albastră pe piept în semn de adeziune față de banderiștii din Ucraina, demonstrând compătimire pe motiv că… au fost „atacați” de ruși. Ăia bolșevici, ăia răi, ăia de la Moscova care i-au păgubit cândva de tezaur și au trecut la rapturi teritoriale după Pactul Ribbentrop-Molotov, uitând că România a luptat de partea celui mai mortal și mai infect flagel: nazismul!

Așadar, n-ar trebui să vă mire că ucrainenii au fost întâmpinați la intrarea în țară cu pâine și sare: reprezintă doar reminiscențe ale simpatiei românești, cândva atât de loiale național-socialismului german!
Concluzionând, iubindu-ne aproapele ca pe noi înșine, întăriți și uniți în adevărata credință – Ortodoxia – oamenii pot depăși nu doar bolile ori asprimea timpurilor, ci și vicisitudinile vieții cu singura condiție indispensabilă, sine qua non, dacă vreți: de a-și aminti solidaritatea și de a o dori cu sinceritate. Altfel, fără această unitate, oamenii din Chiajna vor fi pretutindeni, în fiecare sat uitat de lume sau oraș însemnat al Românei. Chiar dacă n-o avem în sânge, ar trebui s-o învățăm.

Sora Ecaterina

Poporul Român zace în neștiință și ignoranță, urmând pe trădătorii de credinţă : ierarhi și preoti care promovează erezia ecumenismului legiferată la sinodul tahlaresc din Creta !

Vladica Longhin este unul din puținii arhierei ai lui Hristos, din toată lumea ortodoxă care strigă cu glas tare către ortodocsii de pretutindeni să ne „trezim” , să apărăm și să păstrăm Dreapta Credință așa cum ne a fost lăsată de Hristos Mântuitorul nostru prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți !

Mergem la Bănceni – Herta noastră si îl ascultăm cu drag pentru că acolo Ortodoxia se trăiește – este curată !
De la Amvon auzim învățătura noastră Ortodoxă neîntinată de erezie pe care în România nu o auzim pentru că preoții care nu au îmbrățișat ecumenismul – nu au voie să predice împotriva acestei cumplite erezii – condamnată de Sfântul Iustin Popovici și de alți Sfinți – mai ales după Creta.

Să deschidem ochii și să înțelegem că Vladica Longhin mărturisește cu multă jertfă Ortodoxia , în aceste vremuri înșelătoare ! Vrednic este Vladica Longhin – Dumnezeu ne a dat să avem un astfel de Păstor – călăuză a noastră spre mântuire! Domnul și Măicuța Domnului să-l ocrotească !

Așteptăm ca și din România să se ridice astfel de Episcopi Mărturisitori!

In România toti episcopii sunt trădători de Credință, Niciunul nu suflă o vorbă împotriva ecumenismului și a Sinodului eretic din Creta ! Așteptăm ca măcar un episcop din România să se trezească și să mărturisească Ortodoxia, așa cum mărturisește Vlădica Longhin !

Maria, Tg. Neamț

Pentru a ne înlesni înțelegerea adrvărurilor Dumnezeiești, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a folosit de fapte și evenimente obișnuite din viața oamenilor, de simboluri cunoscute tuturor, de pilde sau parabole pe care, mai apoi, scriitorii Sfinți le-au așezat în paginile celor patru Sfinte Evanghelii, care ni se citesc și ni se explică în decursul anului liturgic. Așa, bunăoară, în această Duminică avem Evanghelia care cuprinde acea minunată pildă a nunții fiului de împărat. Vom observa, desigur că în acest caz, nunta este luată de Fiul lui Dumnezeu ca simbol pentru Împărăția cerurilor. Vorbind de nuntă, nu mă refer la orice nuntă ci, înainte de toate la Taina Sfintei Cununii, la ,,nunta cinstită și viața neîntinată,, ,cum spune cartea noastră bisericească, mă refer la petrecerea decentă care urmează Cununiei, mă refer la ,,legătura dragostei și a unirii între miri până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă și cinstită,, precum învață Biserica. Că nunți au și păgânii, dar acelea nu pot fi luate ca simboluri pentru Împărăția lui Dumnezeu. Precum la o nuntă din acestea obișnuite, părintele care se ocupă de organizarea ei, invită să ia parte la ea, tot așa și Dumnezeu cheamă pe toți oamenii la nunta cea fără de sfârșit, spre împărăția cea veșnică, pregătită de la întemeierea lumii (Matei 25, 34). Că la această nuntă sunt chemate toate făpturile lui Dumnezeu, o spune Scriptura Sfântă, prin Sfântul Apostol Pavel: Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4).

Ne spune Mântuitorul că împăratul a intrat în casa nunții să-și privească oaspeții. Cu întristare a constata că printre ei se afla unul care nu avea haină de nuntă, prezența lui la eveniment fiind cu totul nepotrivită. Ce face împăratul? Îi adresează cu blândețe o întrebare mustrătoare: ,,Prietene, cum ai intrat aici, fără haină de nuntă?,,  (Matei 22, 12). Ce înseamnă haina de nuntă? ,,Să ne bucurăm și să ne veselim, să-I dăm slavă că a venit nunta Mielului și mireasa Lui s-a pregătit, și i s-a dat ei să se înveșmânteze cu vison curat, luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale Sfinților,, (Apocalipsa 19, 7-8). Veșmintele de nuntă, faptele cele drepte, îi lipseau acelui om, ceea ce-l făcea incompatibil cu Împărăția veșnică. Pentru aceea a zis împăratul slugilor: ,,Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților,,(Matei 22, 13).

Cu alte cuvinte, fiecare om să fie la locul potrivit, în locul pe care el însuși și l-a pregătit în viața pământească. Viețuirea acelui om a fost plină de necurmate păcate, lipsită de fapte bune, iar locul lui nu putea fi decât împărăția întunecată a diavolului. Vedem aici marea greșeală pe care a făcut-o Martin Luther, când a învățat că omul se mântuiește numai prin credință ,,sola fide’’ , faptele bune fiind inutile dobândirii Împărăției.

Să medităm asupra apelativului ,,prietene’’ cu care se adresează acelui om, căci nu este întâmplător. Se spune, pe bună dreptate, că frații și surorile ne sunt dați, fără voia noastră, în vreme ce prietenii ni-i alegem noi. Alegerea este opțiune. Opțiunea presupune libertate. Libertate deplină avem de la Dumnezeu, căci El ne respectă voia liberă. Faptul că împăratul, adică Dumnezeu, îl numește chiar și pe cel nevrednic ,,prieten’’, arată marea Sa iubire pentru toată făptura, chiar pentru vrăjmașii Săi. Iar dacă nouă ne cere să-i iubim pe vrăjmași, să le facem bine  și să-i binecuvântăm, este pentru că El Însuși este iubitor de oameni.

Din păcate, nu întotdeauna ne cunoaștem prietenii cei adevărați. Mântuitorul Iisus Hristos a statornicit între El și Sfinții Apostoli legătura de prietenie când a spus: ,,Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca viața să și-o pună pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii mei, dacă faceți ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute,, (Ioan 15, 13-15). Aceasta să știe orice om, că prietenul Cel adevărat, Mântuitorul Iisus Hristos, niciodată nu-l va părăsi și nu-l va dezamăgi.

Cum am spus, nu întotdeauna ne cunoaștem prietenii adevărați și de multe ori pe vrăjmași îi socotim prieteni, iar prietenii îi disprețuim ca pe vrăjmași. Vine câte-o fată la preot și vorbește de prietenul ei, cu care trăiește în păcat. Îi spun și îi atrag atenția că acela nu-i este prieten, îi este dușman, căci prietenul adevărat nu te duce la păcat, te ferește de el.

Nimic nu ne va lămuri mai bine asupra acestui fapt, decât relatarea Sfintei Scripturi privitoare la regele Ahab. Acesta a încheiat o alianță cu celălalt rege, al Iudeii, Iosafat, pentru a merge cu război împotriva sirienilor. Înainte de aceasta au convenit să cheme prorocii, pentru a afla voia lui Dumnezeu și deznodământul luptei. Patru sute de prooroci mincinoși s-au prezentat și toți i-au asigurat că biruința va fi de partea lor. Iosafat a avut mari îndoieli și a stăruit să fie chemat un Prooroc adevărat, care să le arate voia lui Dumnezeu. Astfel, Proorocul Miheia a venit și le-a spus: ,,Iată, văd pe fiii lui Israel împrăștiați prin munți, ca oile care nu au păstor. Și a zis Domnul: ei n-au domn, să se întoarcă fiecare la casa lui cu pace’’ (III Regi 22, 17). Din aceste cuvinte ar fi trebuit să înțeleagă că Dumnezeu le stă împotrivă și lupta se va sfârși dezastruos. N-au vrut să înțeleagă, ba mai mult, pe Proorocul lui Dumnezeu care le-a grăit adevărul, pe adevăratul prieten, l-au aruncat în temniță, într-un regim aspru, în vreme ce proorocii mincinoși erau ținuți la loc de cinste.

A început războiul și în toiul lui regele Ahab a fost rănit grav și scos din luptă, iar spre seară a murit. Nesăbuința și neascultarea față de Dumnezeu l-au dus la pieire. Ahab nu și-a cunoscut și n-a ascultat de prietenul adevărat care bine l-a învățat, descoperindu-i voia lui Dumnezeu.

Nu este de mirare. Și-n vremea noastră ierarhia valorilor este răsturnată, și astfel la vârf îi avem pe ticăloși, pe proști, pe trădători, pe impostori, în vreme ce oamenii cu frică de Dumnezeu sunt marginalizați, disprețuiți, batjocoriți și, nu de puține ori, întemnițați. Adevăr spunea Sfântul Antonie cel Mare că va veni vremea ca oamenii să înnebunească și dacă vor vedea pe cineva că se comportă normal, se vor ridica asupra lui, zicând că el este nebun, pentru că nu este ca ei.

Bunul Dumnezeu să ne dea putere și discernământ ca să înțelegem cine ne sunt adevărații prieteni, care nu ne părăsesc și nu ne trădează niciodată. Cel dintâi este Domnul nostru Iisus Hristos. Sunt apoi cei voitori de tot binele, Sfinții lui Dumnezeu, care sunt pe tot pământul,, (Psalmul 15, 3). Ei sunt prietenii lui Dumnezeu, pe ei să ni-i facem și noi prieteni. Amin.

Presbiter Iovița Vasile