ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Văzând că nu pot desființa Sfintele Sărbători ale Bisericii, jidanii comuniști au dat  directive precise ca acestora să li se deturneze sensul și semnificațiile, să le îngroape în practici și înțelesuri păgâne.

Așa a apărut moș gerilă. După 1989, s-a produs metamorfoza. Moș gerilă a fost înlocuit cu moș crăciun. Și care e beneficiul? Niciunul. Creăm personaje inexistente și le impunem în spațiul public pentru a distrage atenția oamenilor de la evenimentul cosmic, Dumnezeiesc, unic și irepetabil al Nașterii Pruncului Iisus în ieslea Beteemului. Este un val. Nu vreau să mă duc cu acest val. Eu vreau să rămân cu Pruncul Hristos din ieslea Betleemului. Umil, umilit, nebăgat în seamă, refuzat, contestat de puternicii vremii de atunci și de astăzi.

Îmi amintesc că o prea-zeloasă susținătoare a directivelor partidului, cred că era Aneta Spornic, ministrul învățământului de atunci, a vrut să stabilească începutul vecanței de iarnă al studenților și al  elevilor, pe 28 decembrie, adică după Sfintele Sărbători ale Nașterii Mântuitorului Hristos. N-a reușit. Cum să-i ajute Dumnezeu? Trăiește și acum, dar nu iese cu un text scurt în care să disocieze de bolunzeniile comuniștilor. (Bolunzenie: nebunie)

Presbiter Iovița Vasile

Ne închinăm Pruncului Iisus, din ieslea Betleemului. De mare cinste ne-a învrednicit Dumnezeu!

După ce strămoşii noştri Adam şi Eva au plecat urechea la îndemnurile nefaste ale diavolului şi au ales drumul neascultării  de Dumnezeu, au fost alungaţi din raiul cel din Eden şi au cunoscut, încet-încet, toate urmările faptei lor necugetate. Au simţit durerea şi necazul care pănâ atunci le-au fost străine, căci i-a spus Dumnezeu Evei: ,,Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni’’ (Facere 3, 16); în locul bucuriei apropierii de Dumnezeu au trăit adversitatea pământului din care a trebuit să-şi adune hrana necesară vieţii: ,,Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: <<Să nu mănânci>>, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!’’ (Facere 3, 17); armoniei dintre om şi Dumnezeu i-a luat locul precaritatea unei existenţe în care primejdiile îi pândeau la tot pasul; dar peste toate acestea a apărut vrăjmaşul cel mare care se cheamă moartea, potrivit cuvintelor dumnezeieşti:,,În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat: căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce’’ (Facere 3,19). Şi nu după multă vreme, Adam şi Eva au trăit tragedia morţii necunoscute până atunci: Cain s-a aruncat asupra fratelui său Abel şi l-a omorât! Cumplită durere trebuie să fi fost în sufletele celor doi părinţi şi ne putem închipui că ei au măsurat în acele momente adâncimea prăpastiei în care au ajuns, abuzând de libertatea cea sfântă pe care Dumnezeu le-a dat-o şi le-a respectat-o, fără nici cea mai mică îngrădire. În starea de început le stătea în faţă numai viaţa cea fără de sfârşit şi o negrăită fericire. După săvârşirea păcatului viaţa oamenilor a devenit mărginită de perspectiva morţii şi încă mai mult, ea s-a scurtat continuu prin vrerea lui Dumnezeu Care a spus: ,,Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oameni aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!’’ (Facere 6, 3).

Cu trecerea vremii, oameni s-au înmulţit pe pământ dar în aceaşi măsură a crescut şi molima răului între ei: ,,Văzând Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău şi S-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ’’ (Facere 6, 5-6). Este şi motivul pentru care, în dreapta Sa judecată, a adus Dumnezeu potopul asupra omenirii, dar i-a salvat pe cei drepţi, pe Noe şi cei din familia sa, opt suflete prin care s-a perpetuat viaţa oamenilor pe pământ.

Pedeapsa potopului n-a constituit pentru oameni motiv de îndreptare. Dimpotrivă, cei buni au continuat să fie la fel, în vreme ce, cei răi au devenit şi mai răi. Nici după ce Dumnezeu l-a ales pe Israel ca popor al său, prin Avraam, oameni nu şi-au schimbat purtarea lor cea rea încât Sfântul Prooroc Isaia a ajuns să constate cu amărăciune: ,,Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu Mă pricepe’’ (Isaia 1, 3). Aspre dar meritate cuvinte pentru îndărătnicia oamenilor acelor vremuri! Şi Psalmistul David a cugetat la starea cea rea a oamenilor punând-o în balanţă cu vremea petrecerii lor în raiul cel din Eden: ,,Omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor’’ (Psalmul 48, 12 şi 21). Aşadar, nu asemănare cu Dumnezeu Cel Care l-a creat şi la care l-a chemat, ci asemănare cu necuvântătoarele! De-aici până la negarea lui Dumnezeu n-a mai fost decât un pas. Şi oamenii l-au făcut! Aşa scria Proorocul şi Psalmistul David: ,,Zis-a cel nebun în inima sa: <<Nu este Dumnezeu!>> Stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul’’ (Psalmul 13, 1-3). Idolatria, vrăjitoriile şi proorociile mincinoase bântuiau în popor, în vreme ce Proorocii lui Dumnezeu care vesteau adevărul erau dispreţuiţi, bătuţi şi aruncaţi în temniţe.

În toată vremea aceasta Dumnezeu n-a încetat să-i cheme pe oameni la dreaptă vieţuire prin glasul şi scrisul Sfinţilor Prooroci. Puţini au fost aceia care i-au ascultat şi de puţine ori poporul cel ales s-a întors de la rătăcirea sa. A devenit din ce în ce mai   limpede că omenirea nu voia şi nu putea să se ridice din starea aceasta de cumplită decădere morală. Povara păcatelor apăsa din ce în ce mai greu asupra ei şi numai Proorocii şi Drepţii îşi dădeau seama câtă lipsă era ca să vină Mântuitorul. Generaţiile treceau una după alta, fiecare dorind să trăiască vremea venirii lui Mesia. Aşteptarea părea că nu se mai sfârşeşte.

,,Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca sa dobândim înfierea’’ (Galateni 4, 4-5). Atunci Cel Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii ,,S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om’’. În locaşul modest din Betleem S-a născut Mântuitorul lumii, pentru Care nu s-a găsit loc în casa de oaspeţi. Ieslea necuvântătoarelor a ajuns centrul lumii acesteia. Cerul şi pământul s-au unit întru preamărirea Pruncului Iisus. Oastea cerească a Sfinţilor Îngeri a umplut cosmosul cu glasurile lor: ,,Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!’’ (Luca 2, 14). Păstorii aflaţi în apropiere au venit cu grăbire la Păstorul sufletelor noastre. ,,Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese’’ (Luca 2, 20). Magii Răsăritului au văzut steaua strălucind prin voie Dumnezeiască şi şi-au început călătoria spre Betleem, lăsând în urmă îndeletnicirile lor păcătoase, căci aveau să aducă darurile pe care le-au aşezat la picioarele Pruncului: aur, smirnă şi tămâie. Au venit sfidând planurile scelerate ale lui Irod. În vieţile lor nu mai era loc pentru magie, au încetat a sluji stelelor: deveniseră închinătorii lui Hristos. Aşa s-au întors pe drum ocolit în ţara lor, ducând tuturor vestea Naşterii Mântuitorului lumii.

,,Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! Căci zic vouă: Mulţi Prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, dar n-au auzit’’ (Luca 10, 23-24). Într-adevăr, Sfinţii Prooroci care au vestit Naşterea Mântuitorului n-au avut privilegiul de a fi prezenţi la ieslea din Betleem, oricât au dorit. Au fost, în schimb, păstorii, magii şi apoi toţi cei L-au primit cu bucurie, s-au închinat Lui şi I-au rămas statornici toată viaţa şi în veşnicie. Asemenea acestora, şi noi suntem între cei privilegiaţi şi fericiţi pentru că trăim cu credinţă evenimentul de la ieslea din Betleem şi ne închinăm ,,cu credinţă mare’’, cum spune colindul, Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

De mai bine de două mii de ani a început din Betleem era creştină pentru omenirea întreagă, era lui Hristos Domnul şi a harului, în care adevăraţii închinători se închină Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în duh şi adevăr (Ioan 4, 23-24). Unii susţineau, până mai ieri, că este era lor, căci aşa se scria în manualele de istorie: ,,înaintea erei noastre’’ şi ,,era noastră’’, ca să evite a pronunţa numele lui Hristos, de la Naşterea Căruia se numără anii. Noi spunem: este era noastră şi avem dreptate, pentru că Hristos este al nostru. Pe de altă parte, e o mare greşeală să spunem ,,înainte de Hristos’’ şi ,,după Hristos’’. Nu există un timp nici înainte, nici după Hristos! Avem un timp înainte de Naşterea Sa şi unul după Naştere. Fiul lui Dumnezeu a pus acest hotar în istorie de la care mântuirea noastră a devenit posibilă.

,,Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeule, a răsărit lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, mărire Ţie’’. Aşa spune cântarea Sărbătorii Naşterii Domnului. Având  această lumină a cunoştinţei ,,Să Îl lăudăm, să I ne închinăm cu credinţă mare’’. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

---

 [V1]

Strămoşii după trup ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a avut grijă, atunci când a încheiat scrierea Apocalipsei, să introducă în cuprinsul ei şi aceste cuvinte: ,,Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în Cartea aceasta; Iar de va scoate cineva din cuvintele Cărţii acestei proorocii, Dumnezeu îi va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în Cartea aceasta’’ (22, 18-19). Stând şi cugetând cu dreptate, ne dăm seama că interdicţia aceasta dumnezeiască se referă la întreaga Scriptură Sfântă pe care trebuie să o păstrăm aşa cum ne-a fost dată de Dumnezeu prin oameni Săi cei sfinţi care au scris-o. Dacă adaosul şi omisiunea sunt socotite păcate atât de grave, la fel poate fi socotită şi ignorarea, în parte sau în întreg, a Sfintei Scripturi deoarece şi ignorarea cu bună ştiinţă a acesteia este tot omisiune.

Iată de ce, cu înţelepciune, Biserica a rânduit a se citi şi explica această pericopă evanghelică pe care cei mai mulţi din afara ei nici nu o bagă în seamă socotind-o ca pe ceva inutil, greu de înţeles. Învăţămintele pe care le găsim în ea sunt, cum vom vedea, indispensabile vieţii noastre creştine, de aceea ne aplecăm asupra lor cu toată luarea-aminte.

Când Iosua, fiul lui Navi, a trebuit să ducă pe Israel în Canaan, el a trimis două iscoade în Ierihon. Aceştia au intrat în casa unei femei desfrânate, Rahab, care era de neam străin. Regele Ierihonului a prins de veste şi şi-a trimis oameni să-i prindă. Rahab însă i-a ascuns pe acoperiş, punând nişte fuioare peste ei, şi astfel le-a salvat vieţile. Se vede de aici că, deşi era desfrânată, avea un suflet bun şi, prin fapta ei, s-a potrivit voii lui Dumnezeu, căci El voia să-l ducă pe Israel în Canaan. Ei bine, Rahab este în rândul strămoşilor Domnului Iisus Hristos (V 5).

În vreme ce se plimba pe acoperişul casei regale, David a văzut o femeie deosebit de frumoasă pe care, în cele din urmă, a adus-o în casa lui şi a cunoscut-o. Mai mult decât atât, David şi Batşeba, pun la cale uciderea lui Urie, soţul acesteia ceea ce era o mare fărădelege (II Regi 11). Pentru aceasta Dumnezeu l-a mustrat şi pedepsit cu asprime pe regele David. Din această relaţie neîngăduită s-a născut Solomon. David, Solomon şi Batşeba sunt pomeniţi în Evanghelia după Matei ca strămoşi ai Mântuitorului (v. 6).

O altă femeie, anume Rut, a fost de neam străin, moabiteancă. Ea s-a ataşat de soacra sa şi de poporul Israel, fapt pentru care Sfânta Scriptură are cuvinte de laudă la adresa ei. Este şi ea una din femeile pomenite ca făcând parte din neamul Domnului nostru Iisus Hristos (v. 5).

Ce constatăm din aceste sumare consideraţiuni privitoare la genealogia Mântuitorului? Că între strămoşii Săi după trup sunt mulţi oameni drepţi precum Avraam, Isaac şi Iacov, Dreptul Iosif, dar şi păcătoşi. Şi unii şi alţii aveau mare nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze şi să vină în lume. Şi El a venit şi pentru drepţi şi pentru păcătoşi, aşa cum erau strămoşii Săi şi cum, de fapt, era întregul neam omenesc. El nu S-a ruşinat de aceşti strămoşi, cum nu s-a ruşinat nici a lua chip de rob, nici să Se facă ascultător până la moartea pe cruce (Filipeni 2, 7-8). Nu S-a ruşinat nici să ia asupra Sa toată povara şi murdăria păcatului omenesc. Proorocul Isaiia a descris în acest fel umilinţele indurate de El pentru noi: ,,Dispreţuit era şi Cel din urmă dintre oameni; Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, Unul înaintea Căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi desconsiderat’’ (Is. 53, 3).

Vedem apoi că pe lângă ascendenţii israeliteni ai Domnului, sunt număraţi şi unii din neamurile păgâne ale vremii, ceea ce deja anunţă că, nefiind primit de poporul Israel, El va fi primit ca Mântuitor de păgâni, cei care s-au înnobilat cu numele Său şi au devenit Noul Israel, adică Biserica Lui cea sfântă.

Femeile înscrise în genealogia Domnului, dintre care Sfânta Fecioară Maria este deasupra tuturor, prin sfinţenie, stau mărturie că şi partea femeiască îşi are chemarea şi menirea sa de la Dumnezeu, lucru de mare lipsă între păgânii care socoteau femeia ca pe o sclavă, ca pe o fiinţă inferioară. Aşa a scris, câţiva ani mai târziu Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă’’ (Galateni 3, 25-29). Prin urmare, femeii i se dă aceaşi demnitate ca şi bărbatului, iar membrii Sfintei Biserici a lui Hristos sunt adevăraţii descendenţi ai lui Avraam, în raport cu iudeii care nu L-au primit pe Mântuitorul.  Sfântul Ioan Gură de Aur scria despre partea femeiască în iconomia mântuirii: ,,Da, este lucru cu totul neobişnuit ca Dumnezeu Cel negrăit, Cel netălmăcit, Cel neînţeles, Cel asemenea Tatălui, a primit să vină pe pământ din pântece fecioresc, a primit să se nască din femeie şi să aibă strămoşi pe David şi pe Avraam. Dar pentru ce spun pe David şi pe Avraam? Lucru cu totul plin de spaimă şi uimire este că El a avut strămoşi pe acele femei păcătoase despre care am vorbit mai înainte. Când auzi acestea, ridică capul sus! Nu te gândi la ceva umilitor. Dimpotrivă, minunează-te că, fiind Fiu al Dumnezeului Celui fără de început şi adevărat Fiu, a primit să audă spunându-I-se Fiu al lui David, pentru ca pe tine să te facă fiu al lui Dumnezeu! A primit să Se facă rob Tatălui, pentru ca ţie, robului, să-ţi facă Tată pe Stăpânul’’ (Omilii la Matei, p. 29).

Genealogia pe care a consemnat-o Sfântul Evanghelist Luca (3, 23-38) are un caracter ascendent, porneşte adică de la Domnul Iisus, urcă până la Avraam dar, nu se opreşte aici: arată că toţi strămoşii Săi sunt  fii ai lui Adam, fii ai lui Dumnezeu (v. 38). El Însuşi fiind Fiu al lui Dumnezeu, este Dumnezeu adevărat. Întrupându-Se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, a luat firea noastră omenească, făcându-Se şi Om adevărat. De aceea şi Sfânta Scriptură Îl numeşte pe Domnul Fiul lui Dumnezeu dar şi Fiul Omului (In. 1, 18; 1, 34; 5, 25; Mat. 8, 20;  9, 6 ; 18, 11, etc). Suntem, aşadar, fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai Mântuitorului; suntem din marea familie a lui Dumnezeu care este întreg neamul omenesc, cu regretul că nu toţi oameni vor să creadă în Dumnezeul Adevărului şi al nostru.

Sunt acestea numai câteva din învăţăturile dumnezeieşti pe care ni le aduce, în această Duminică, Sfânta Evanghelie a lui Matei. Acum înţelegem, fără îndoială, că această Carte a neamului lui Iisus Hristos este o bogăţie de învăţături mult folositoare sufletelor noastre, iar citirea şi tălmăcirea ei acum, înainte de Marea Sărbătoare a Naşterii Domnului, este un act de înţelepciune al Bisericii Dreptmăritoare. Genealogia Domnului nu ni se mai pare acum o înşiruire de nume fără înţelesuri, ci un dar al lui Dumnezeu spre luminarea minţilor noastre slabe şi neputincioase. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Ne opunem cu desăvârșire oricărei forme de căsătorie care contrazice Evanghelia. În mijlocul controversei legate de propunerea guvernului grec de a legaliza căsătoriile gay și adopția de către cuplurile de același sex dar și a „binecuvântării” date de papă „uniunilor” homosexuale, Sfântul Munte și-a ridicat vocea, transmite portalul Orthodox Christianity.

Proiectul de lege propus de guvernul Noua Democrație din Grecia va fi prezentat probabil la începutul anului viitor, ca urmare a legalizării uniunilor civile gay în 2015.

Mai mulți ierarhi ai Bisericii Greciei s-au pronunțat împotriva proiectului de lege, iar Sfântul Sinod a anunțat recent că urmărește îndeaproape situația. Și, la fel ca mulți ierarhi, Sfânta Chinotită a Muntelui Athos – organismul reprezentativ al Sfântului Munte – a denunțat propunerea legislativă.

Declarația Chinotitei, emisă ieri, spune așa:

„În urma declarațiilor recente privind intenția guvernului grec de a legifera căsătoria „cuplurilor de același sex”, precum și adopția de copii de către acestea, Sfânta noastră Comunitate își exprimă profunda îngrijorare și neliniște a tuturor Sfinților Părinți din Muntele Athos. Sfântul Munte, ca loc de rugăciune și asceză, se roagă cu umilință pentru toți oamenii, fiecare fiind chipul lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, ne exprimăm îngrijorarea și durerea profundă față de legislația propusă.

Prin acest anunț, trebuie să afirmăm în mod clar că ne opunem cu desăvârșire oricărei forme de căsătorie sau adopție care contrazice învățătura Evangheliei, precum și tradiția îndelungată a națiunii și moștenirii noastre pioase cu privire la instituția sacră a familiei. Cerem cu ardoare ca guvernul grec să nu dea curs propunerii legislative anti-Evanghelice, rugându-ne ca Patroana patriei noastre și Protectoarta Sfântului Munte, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să mijlocească la Domnul nostru Iisus Hristos pentru a ne călăuzi pe toți spre pocăință și viață în conformitate cu lumina Evangheliei și învățătura Sa.”

Sfântul Munte a emis o declarație similară în vara anului 2022, pe fondul scandalului izbucnit după ce Arhiepiscopul Elpidophoros al Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din America a botezat copilul adoptat de un celebru cuplu gay din Grecia.

Andrei Nicolae (Preluare de pe ActiveNews)

A trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, având tată închinător la idoli, iar mama fiind străină atât de credinţa idolească, cât şi de Credinţa în Mântuitorul Hristos. Dumnezeu i-a dat un chip frumos, însă adevărata ei frumuseţe era lăuntrică, căci era iubitoare de Hristos şi deprinsă cu faptele cele bune. Tatăl ei voia să o mărite cu păgânul Evsevie, dar fecioara n-a primit a se însoţi cu închinătorul la zei.

Ceea ce nu a reuşit tatăl său prin rugăminţi şi ameninţări, a încercat a izbândi diavolul, căci acesta a luat chip de înger al luminii, precum scrie Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 11, 14), şi aşa s-a apropiat de fecioara Iuliana, îndemnând-o cu cuvinte prefăcute să se supună lui Evsevie. La început, Sfânta a stat în îndoială până s-a rugat lui Dumnezeu şi un glas din cer i-a spus: ,,Îndrăzneşte, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine prinde-l, că ţi-am dat putere asupra lui şi de la el însuşi te înştiinţează cine este şi pentru ce a venit la tine’’. Din acel moment, Sfânta Iuliana a avut stăpânire asupra acelui demon, căci stătea nemişcat, fiind ţinut de puterea lui Dumnezeu.

Deşi era deprins numai cu minciuna, puterea Dumnezeiască l-a silit să mărturisească adevărul: ,,Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintâi ai întunericului, trimis de tatăl meu satana să te ispitesc şi să te înşel pe tine. Pentru că mare rană am primit prin rugăciunile tale şi de la întreaga înţelepciune feciorească şi de la răbdarea ta cea bărbătească. Eu sunt acela care, odată cu pierzarea, am sfătuit pe Eva în Rai să calce porunca lui Dumnezeu. Eu am îndemnat pe Cain să ucidă pe fratele său Abel. Eu am învăţat pe Nabucodonosor să pună chipul cel de aur în câmpul Deira. Eu sunt cel care am înşelat pe evrei să se închine idolilor. Eu am înnebunit pe Solomon, făcându-l iubitor de femei. Eu am sfătuit pe Irod spre uciderea pruncilor şi pe Iuda la vânzarea Învăţătorului său, apoi şi pe el la spânzurare. Eu am ridicat pe evrei ca să ucidă pe Ştefan cu pietre şi pe Nero să spânzure pe Petru cu capul în jos, iar pe Pavel să-l taie cu sabia’’.

Sfânta Iuliana l-a bătut pe vrăjmaşul diavol, căci fiind legat de puterea lui Dumnezeu nu putea să se mişte, şi deşi nu avea trup material, cu bici materialnic i se făceau răni nematerialnice, după cum Stăpânul a toate a voit. Păgânii i-au tăiat Sfintei capul şi sufletul ei curat s-a dus către locaşurile cereşti, la fericirea cea veşnică. Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Iuliana, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed Mănastirea Sihăstria,2005, p.414-422).

Presbiter Iovița Vasile

Profeția aceasta e mai mult o previziune realistă. Posibil să se împlinească, sau nu. Posibil să devină realitate în alt an. În orice caz, relatarea este credibilă, specifică modului de operare al antihriștilor globaliști și se înscrie în cursul vremurilor pe care le trăim. Oricum s-ar întâmpla lucrurile, este bine să fim în buna stare de trezvie, nu cumva evenimentele să vină peste noi și să ne găsească nepregătiți, să aibă și asupra noastră efectul dorit de sataniști.

Facem un mic exercitiu de imaginație și admitem că această previziune se va împlini întocmai, în 1924. Ce vom face? Vom intra-n panică? Doamne, ferește.  Vom ști că e o făcătură globalistă, vom râde de prostia lor și, mai presus de toate, o vom privi având rugăciunea pe buze și încrederea îndreptată spre Dumnezeu. Facă-se voia Lui.

Previziunea este extrasă dintr-un film realizat de un american bine documentat, realist, având înțelegerea evenimentelor în desfășurare. Acestea sunt fragmentele din transcriptul filmului, pe care l-am pubicat întâia oară în mai 2021:

În 1996 eram într-o bază subterană din Colorado. M-au dus într-un coridor dintr-un hangar mare, unde um bombardier invizibil pe radar plutea la 7 metri deasupra mea. Am fost şocat să aflu că nu era o navă reală, era o hologramă. Prin 1950 oamenii au dezvoltat tehnologia holografică şi au dus-o la un nivel pe care doar ni-l putem imagina. În timp ce priveam bombardierul, care părea real, m-am gândit la scenariile posibile. Dacă această proiecţie ar fi la înălţime de 300 de metri? De unde ar şti oamenii că e doar o iluzie? Cei care conduc lumea, şi care sunt la originea procesului de depopulare, au formulat etapa finală a planului lor sinistru.

În 2024, un eveniment planetar va schimba cursul viitor al umanităţii. Lumea va asista la o invazie extraterestră masivă. Mii de nave de război extraterestre, proiectate holografic, vor acoperi cerul, inducând panică în oamenii din întreaga lume. Navele militare reale, infiltrate printre holograme vor provoca de fapt distrugerile din zonele respective. Ca urmare a haosului creat, se va forma imediat un guvern mondial, iar oamenii nu vor opune nicio rezistenţă. Aceasta va fi noua ordine mondială. Odată întâmplate acestea, noi oamenii vom fi condamnaţi la sclavie şi depopulare accelerată. Rezistaţi, luptaţi cu acest inamic înşelător. Acum este momentul.

Astăzi este sărbătorită revoluţia română din 1989. Comuniştii teoretizau şi ne învăţau la şcoală că revoluţiile sunt evenimente legice, obiective, spontane care se produc în anumite momente ale istoriei, chiar fără voia oamenilor. Adevărul este că toate revoluţiile au fost pregătite din umbră de specialişti care deţineau şi mijloacele şi mecanismele de declanşare a lor, speculau anumite nemulţumiri, iar masele erau manipulate în sensul dorit de ei. Fie că o numim revoluţie ori lovitură de stat, ceea ce s-a întâmplat în 1989 a avut ca scop înlăturarea comunismului, care şi-a îndeplinit rolul criminal în istorie, şi înlocuirea lui cu un sistem mai subtil, mai perfid şi mai periculos, sub masca înşelătoare a democraţiei.

În anii din urmă ai comunismului, România se găsea sub dictatura lui Ceauşescu şi a clicii sale, dar străinii nu aveau cum să înrobească ţara şi să pună mâna pe toate avuţiile sale. De bine de rău, resursele ţării erau îndreptate şi spre cerinţele românilor. În anii post-decembrişti, ţara a fost vândută sau închinată străinilor, jefuită de tot ce avea mai bun, populaţia este sistematic sărăcită, pentru că industria, cum era ea, a fost distrusă, agricultura ruinată prin politici mârşave şi precis ţintite. Sub Băsescu dictatura a revenit sub altă formă. O clică aflată la putere dispune după cum vrea de toate mecanismele puterii şi le foloseşte discreţionar în scop propriu, încălcând constituţie, legi, principii, bunul simţ, omenia, fără oprelişti.

Biserica nu se poate situa de partea revoluţiilor, nu le poate încuraja şi nici nu se bucură pentru oarecari avantaje trecătoare pe care le-ar aduce acestea. Revoluţiile înseamnă crimă, teroare, violenţă, cultivarea urii, luptă surdă pentru putere, înşelăciune, minciună, manipulare, ,,valori’’ pe care Biserica le-a combătut  dintotdeauna. Este mare păcat că au fost atraşi în vâltoarea revoluţiei oameni nevinovaţi, care au fost ucişi în numele unor idealuri de care românii de rând n-au ajuns să beneficieze. Dimpotrivă, profitorii s-au căţărat în poziţii înalte, de unde privesc cu dispreţ un popor ajuns, realmente, în starea de sărăcie extremă.

Vremurile pe care le trăim sunt vremuri de cernere. Mulţi vor fi aceia care se vor depărta de Dreapta Credinţă, după cum mulţi vor fi care se vor apropia şi mai mult de Dumnezeu şi de Biserica Sa.

Presbiter Iovița Vasile           (text scris prin 2012)

Lucian cel Mic al Caransebeșului, dimpreună cu suita lui din Centrul eparhial, nu pot depăși nivelul de gândire (nu spun intelectual!) al politrucilor din epoca stalinistă, cuibăriți prin instanțele de judecată. Vă aduceți aminte cum formulau acuzații, precum uneltirea împotriva orânduirii socialiste, în temeiul cărora împărțeau ani grei de închisoare, distrugând vieți, familii, cariere.

Cei aciuați în Caransebeș la Episcopie se adunară în conclav să hotărască în privința Părintelui Protosinghel Nectarie Câșlariu, care a îndrăznit să-i spună verde-n față rătăcitului Lucian Mic precum că este eretic ecumenist (iertați pleonasmul!) și să pună zid de îngrădire între ei.

Faptul că a participat, împotriva Sfintelor Canoane, la zisa rugăciune împreună cu ereticii, pretinzând și preoților să-l urmeze, este de o gravitate extremă. Au stat ei ce-au stat, apoi au deliberat că Părintele Nectarie se face vinovat de schismă! Nota bene, schismă. Înțelegeți că Lucian Mic este echivalentul Bisericii Ortodoxe și despărțirea canonică de el înseamnă schismă. Așa gândesc stăpânii Episcopiei, căci slujitori nu le putem spune. Așa se fac de râs în fața unei țări.

O altă acuzație: abateri dogmatice. Fârtaților, voi știți ce prăpăstii scrieți în documente oficiale, cu ștampilă și antet? Nu știți. Cum ar putea fi o abatere dogmatică? Dogma e sfântă, abaterea e fapt negativ, nu pot fi alăturate. Dacă ați pune mâna pe carte mai mult decât pe arginți, ați fi scris ,,abateri de la Dogme’’. În cazul de față, nu ni se spune despre ce Dogme este vorba, așa încât recurgem la supoziții. Lucian cel Mic este stăpânul absolut al Episcopiei Caransebeșului, infailibil și etern. Asta ar fi dogma, altfel nu înțelegem cum putea Părintele Nectarie să comită… abateri dogmatice.

Nu mai insist asupra acuzațiilor născocite circumstanțial. Nădăjduiesc că nu se va supune ucazului ecumenist de a sta o lună într-o altă Mănăstire, participând obligatoriu la Sfintele Slujbe, la care e pomenit augustul nume Lucian. Acesta e de mai multă vreme în cădere liberă. Să nu gândească dumnealui, și cei asemenea că vor sfârși altfel decât ereticii. Iar ce va fi după viața asta pământească, mi-e și groază să mă gândesc.

Presbiter Iovița Vasile

Dacă suntem atenți, pe timp de zi, străzile, parcurile, sunt pline de sârme, modelate în steaua în cinci colțuri, moșnegei și cerbi. Pustii de oameni, nemăturate, cu un aspect trist și anormal. Când se lasă întunericul…despre ce vorbim? Se aprind beculețele roșii, mov, albastre și parcurile devin pline de tineret care face poze, fumează (nu știm ce) și părinți care-și scot copilașii, noaptea, din case. Ziua, ca să-i ducă la biserică, nici vorbă!
Pe rețelele sociale nu există trendul împărtășirii copiilor, ci al pozelor din parcuri și târguri pline de beculețe! Atât!
Televiziunile fac reclamă, încontinuu, cadourilor pe care să le cumpărăm, medicamentelor, brazilor de la Mița biciclista, târgurilor de Crăciun, dar niciodată nu se declară privitorilor, faptul că luna decembrie ne aduce în suflet bucuria și trezirea conștiinței că Iisus Hristos s-a înomenit, pentru mântuirea sufletelor noastre!
Au băgat în mintea oamenilor că este luna sărbătorilor de iarnă, a cadourilor, a apariției în fiecare an, a altui model de împodobire a bradului, de achiziție a unei rochii scumpe, pentru masa de Crăciun!

Bisericile și mănăstirile au adoptat moda show-urilor de colinde și lătrături (vino bade să mă vezi!) în fața Sfintelor Altare, unde, noi știam, că nu stau decât preoții la pogorârea Duhului Sfânt din timpul Sfintei Liturghii, iar muzica psaltică era singura acceptată, pentru că participam cu toții la ea, împletită cu rugăciunea și plecam din biserică curățiți sufletește și cu mintea luminată.
Noua generație s-a plictisit de ceea ce ne-au lăsat Sfinții Părinți și se simt fericiți de magia prostiei, promovată de inteligența artificială. Ar-ti-fi-ci-a-lă! Mincinoasă, magic-demonică, implementată pentru tâmpirea omenirii!

Se adeveresc, ceas cu ceas, toate profețiile Sfinților Părinți! Sfântul Cosma Etolianul ,,Sufletul și Hristos – doar acestea două, să te intereseze! Lumea toată să cadă, pe acestea două, nimeni nu ți le poate lua, afară numai dacă nu le dai tu, cu voia ta. Va veni vremea când vor conduce lumea lucrurile necuvântătoare și neînsuflețite”.
[Aluzie la invențiile tehnologiei moderne care va guverna viața umanității].

Cu noi este Dumnezeu!

Mărturisim pe Hristos

De Mihai-Silviu Chirilă / 19 decembrie 2023

Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului 

Poziția mea cu privire la ecumenism V-am făcut-o cunoscută, dar, în situația creată în Episcopia Caransebesului, de impunere în Biserică a unei dogme străine de Ortodoxie „cu capul descoperit”, nu pot reacționa decât printr-o hotărâtă şi canonică dezicere, prin întreruperea pomenirii Preasfinţiei Voastre la toate sfintele rânduieli bisericeşti. 

Pentru a-mi face mai bine înțeleasă poziția, voi relua, pe scurt, motivele care mă îndeamnă la această decizie. Potrivit conştiinţei, dorința mea este de a-mi păstra dreapta credință și de a avea posibilitatea să mi-o exprim fără nicio îngrădire impusă de Preasfinţia Voastră. În condițiile date, mă văd nevoit să mă dezic de manifestarea de către Preasfinţia Voastră a unei credințe greșite, pentru a o putea trăi și mărturisi pe cea autentică a Bisericii. Cu alte cuvinte, scopul acţiunii mele este să-mi exprim astfel delimitarea față de asumarea activă de catre Preasfinţia Voastră a ecumenismului în Biserică ‒ asumare lipsită de fundamentare pe credința ortodoxă, pe ortopraxie şi etos ortodox. Așadar, am rămas fără nădejdea că ați avea de gând să lepădaţi ecumenismul pe care cu atâta sârg îl promovaţi în prezent.

Drept urmare, mă voi folosi de Canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol, din timpul Sfântului Fotie cel Mare ‒ canon care rezumă întreaga Tradiţie apostolică şi patristică a Bisericii (coroborat cu Canonul 31 apostolic) ‒, ştiut fiind că sus-menţionatul canon permite și chiar recomandă întreruperea pomenirii.

 În fapt, Canonul 15 I-II Constantinopol prevede posibilitatea întreruperii pomenirii (1) înainte de o cercetare sinodală a episcopului, care (2) susține o erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, (3) în mod deschis și fără rezerve („cu capul descoperit”), (4) cu scopul îngrădirii de erezie și al izbăvirii Bisericii de erezie sau schisme. Cu precizarea ca întreruperea pomenirii (5) nu este o atitudine schismatică, ci, dimpotriva, izbăvitoare de schismă și de întărire a unității Bisericii. Decurgând de aici, cel ce aplică aceste Canoane nu iese în afara Bisericii, ci în afara unui mediu bisericesc contaminat si dominat de erezie. Altfel spus ‒şi în condițiile date ‒, întreruperea pomenirii nu constituie schismă și, deci, nu poate fi sancționată ca schisma. Mai mult, Canonul 15 I-II Constantinopol prevede că cel care il aplică, recurgand la intreruperea pomenirii, „nu este supus certărilor canonice”, adică chiar dacă ar fi sa fie sancționat, acesta nu cade sub incidența acestor sancțiuni. Faptul acesta este întărit de Canonul 3 al Sinodului III Ecumenic, care prevedea repunerea în slujirile lor a celor caterisiți pe nedrept pentru opoziția lor față de erezii.

Menționez, totodată, că, față de eretici și învățătorii mincinoși, Însuși Mântuitorul Iisus Hristos cerea vigilență: „Feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor” (Matei, 16, 6), „feriți-vă de proorocii mincinoși” (Matei, 7, 15), „vedeți să nu vă amăgească cineva, … căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși” (Matei, 24, 4.24). Biserica dintotdeauna și-a păzit unitatea prin condamnarea acestora și a învățăturilor lor, nicidecum urmărind unitatea cu ei. Aşa fiind, practica întreruperii pomenirii nu este o practică nouă, ci una apostolică, întrucât comuniunea de credință era observată pe criterii mult mai riguroase ‒ şi la nivelul trăirii ‒, pe când astăzi s-a ajuns să fie considerată ca fiind o simplă formalitate sau o „politeţe” bisericească.

Există în istoria Bisericii numeroase situaţii şi relatări despre Sfinți Părinți care au întrerupt comuniunea cu ierarhul lor, dintre ei i-aş aminti pe Sfinţii Vasile cel Mare (Epistola 51), Maxim Mărturisitorul, Grigorie Palama, Marcu Eugenicul și Paisie Aghioritul. Există, de asemenea, cazuri de episcopi care și-au retras semnătura de la Sinoade care s-au dovedit a fi tâlhărești ‒ de exemplu, Grigorie cel Bătrân, tatăl Sfântului Grigorie Teologul.

Închei această scrisoare, menționând că Biserica nu este o simplă instituție, iar credincioșii nu formează un corp social prin coeziunea lor întreolaltă, ci „preoţie împărătească” şi „popor al lui Dumnezeu” (1 Petru, 2, 9-10); Biserica formează şi este Trupul lui Hristos (Romani, 12, 4; 1 Corinteni, 12, 13.27) şi taina umanităţii răscumpărate (Efeseni, 1, 23), prin credința dreaptă în El, nu prin supunerea omenească față de o ierarhie bisericească interesată, şi nu o data, de „deşerte idealuri” omeneşti de iubire şi pace, din toleranță și corectitudine politică, dar care, aplicate în mediul bisericesc, se pot transforma și chiar devin apostazie.

Deşi pare puţin probabil, în cazul în care veți renunța public la a mai susține şi promova ecumenismul, sunt gata să reiau bucuros pomenirea Preasfinţiei Voastre.

Cu trezvie, cu nefățarnică dragoste, cu neclintită credință dreptslăvitoare și cu toată cuviința,

Caius Negrea, Caransebeș, 17.11.2023 

(Preluare de pe Mărturisirea Ortodoxă)                                            

Astăzi este pomenit în Biserica noastră Sfântul Mucenic Ignatie, numit ,,Teoforul’’,care se tălmăceşte ,,Purtătorul de Dumnezeu’’,din două motive. Se spune că atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos era pe pământ, pruncul Ignatie a fost dus de părinţii săi şi împreună Îl ascultau propovăduind. Fiul lui Dumnezeu a chemat un copil, l-a pus în mijloc şi a rostit aceste cuvinte de învăţătură Dumnezeiască: ,,De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor; şi cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte’’. Copilul pe care l-a chemat la Sine Mântuitorul a fost chiar Ignatie, care s-a învrednicit a fi purtat de preasfintele mâini ale Domnului Iisus. Pe lângă aceasta, Sfântul Ignatie L-a purtat toată viaţa pe Dumnezeu în inima şi-n sufletul său. Împreună cu Sfântul Policarp al Bisericii din Smirna, pomenită în Cartea Apocalipsei, au fost Ucenici ai Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.

Cărţie bisericeşti ne spun că a ajuns episcop al Bisericii din Antiohia, păstorind cu multă vrednicie. Împăratul Traian a trecut prin Antiohia şi potrivnicii lui Hristos i-au adus la cunoştinţă că Sfântul Ignatie nu aduce cinste diavoleştilor zei, ci se închină lui Hristos Cel răstignit pe Cruce. S-a ajuns ca purtătorul de Dumnezeu Ignatie să stea faţă-n faţă cu păgânul Traian, cel care nu face cu nimic cinste poporului român. Zadarnic a încercat împăratul să-l facă pe Sfântul lui Dumnezeu să se închine zeilor, arhiereul lui Hristos a mărturisit cu demnitate şi curaj: ,,Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei. Căci Unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, Unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfira, coroana şi scaunul împărăţiei tale’’.

A rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos, de aceea a fost condamnat la moarte, urmând a fi aruncat în circul cu fiare din Roma. A făcut cu bucurie drumul acesta şi a scris o Epistolă în care cerea celor din Biserica Romei să nu intervină spre a împiedica moartea lui martirică. A purtat lanţurile robiei până în circul din Roma şi aici a fost sfâşiat de fiare, vreme în care legăturile trupului său s-au desfăcut şi sufletul său cel sfânt s-a înălţat spre locaşurile cereşti.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Ignatie, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă până la sfârşitul veacului. Amin. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.404-412).

Presbiter Iovița Vasile

Prostia e perpetuă. Cu trei mii de ani în urmă, Psalmistul David întreba retoric: ,,Până când, proștilor veți iubi prostia?’’ Și iată că în vremea noastră o iubesc mai mult ca niciodată. O ridică pe ,,cele mai înalte culmi’’ în politică, administrație, economie etc. Nici Biserica nu e ocolită de acest flagel. Prostia e legiferată pe plan mondial și e impusă cu forța, doar-doar se vor molipsi și cei inteligenți.

Prostia de manifestă rectiliniu, dar și ciclic. Așa bunăoară, cum se apropie Sfintele Sărbători ale iernii, încep trâmbițașii de ambe sexe să ne bombardeze cu magia Crăciunului. Vedeți? Nu Nașterea Domnului, nu Tăierea Împrejur, nu Botezul Domnului. Crăciunul sau sărbătorile pe care le etichetează drept ,,magice,,. Magia  e cum știm, un fel de junglă a practicilor vrăjitorești prin care se invocă puterile malefice ale diavolului. Cum să pui laolaltă sfințenia și satanismul? În același fel în care încearcă dumnealor să unească Dreapta Credință cu ereziile lumii.

În schimb, prostia face casă bună cu magia. Pot fi alăturate, analizate, promovate. Sunt compatibile. Dacă li se mai adaugă și oleacă de fudulie, mixtura e completă. Nu zicea Mântuitorul că ,,din prisosul inimii grăiește gura’’? (Matei 6, 34). Pentru proști, prostia își are farmecul său. E ademenitoare, e de dorit. E susceptibilă de ,,îmbunătățiri.. Numai că aceștia ignoră un lucru: Slujitorii lui Dumnezeu își luminează mințile cu adevărurile veșnice și mântuitoare, și acolo nu e loc pentru umbrele sau întunecimile prostiei. ,,Cuvântul era lumina care luminează pe tot omul ce vine în lume’’ (Ioan 1, 9).

Presbiter Iovița Vasile

Potrivit unor recensăminte, 87% din populaţia României s-a declarat a fi ortodoxă. Dacă într-adevăr toţi aceşti oameni ar umple sfintele biserici în Duminici şi sărbători, s-ar spovedi şi s-ar împărtăşi cu regularitate, într-un cuvânt, ar duce o viaţă după poruncile Mântuitorului, faţa acestei ţări ar arăta cu totul altfel. Din păcate, un procent mult mai mic se străduieşte cu adevărat să-şi dobândească mântuirea.

Ortodoxia înseamnă Dreapta Mărire a lui Dumnezeu. Ortodoxiaînseamnă trăire în Hristos. Fiul lui Dumnezeu a spus şi Sfântul Evanghelist Matei a lăsat scrise aceste cuvinte: ,,Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află’’ (Matei 7, 14). Sunt puţini cei care o află, nu pentru că ea ar fi cu anevoie de găsit, ci pentru că puţini o caută şi încă şi mai puţini se silesc să trăiască după Sfânta învăţătură. Ortodoxia este tocmai poarta cea strâmtă şi calea cea îngustă. Despre ceea ce este în afara Ortodoxiei, Mântuitorul a afirmat: ,,Largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea’’(Matei 7, 13). Cunoscând cât de cât alcătuirea religioasă a lumii, ne dăm seama că număr foarte mic, din totalul populaţiei, se află pe calea cea strâmtă.

Ortodoxia oferă lumii singura învăţătură mântuitoare şi singura stabilitate de care aceasta are nevoie. Sectele, protestanţii, catolicii şi toate bisericile mincinoase au învăţături fluide, schimbătoare de la epocă la epocă, în funcţie de interesele momentului, ceea ce nu poate genera decât confuzie şi dezorientare. Ortodoxia stă ca o stâncă pururi nemişcată în acest vălmăşag al facerii şi prefacerii, deoarece ea păstrează fără umbră de schimbare Sfintele Dogme, învăţăturile celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi tot ceea ce Sfinţii Părinţi au mărturisit de-a lungul secolelor şi adesea au pecetluit cu sângele lor. Văzând această neschimbare Dumnezeiască, vrăjmaşii Ortodoxiei ne acuză de închistare şi înapoiere, de lipsă de adaptare, de conservatorism excesiv. Până la urmă ei nu fac decât să recunoască, involuntar, fidelitatea Ortodoxiei faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Să mulţumim Bunului Dumnezeu, iubite cititorule, că prin grija părinţilor noştri, am fost făcuţi mădulare ale Bisericii Ortodoxe, atunci când am primit Sfântul Botez. Nici nu ne dăm noi seama ce dar incomensurabil ni s-a dat, fiind născuţi din părinţi ortodocşi şi crescuţi în singura Credinţă mântuitoare.

Presbiter Iovița Vasile

N-am acceptat botnița, nici măcar în biserică! Mă duceam și începeau babele de la pangar, cântăreții, să mă dea afară; ,,nu aveți voie fără mască!” Ba da, am voie, că nu sărut Sfintele Icoane cu botnița, niciodată! Înnebuneau, se uitau cu ură, și îmi spuneau că vor amenda pe ,,părintele”! Foarte bine, spuneam, îl ajutăm să plătească sau să refuze, legal, amenzile!

Botnițele (de multe ori jegoase, oribile) au fost alegerea lor, mai mult decât declarația minciuno-plandemoniei, și au continuat să se uite cu ură și scârbă la mine, care am refuzat să mă apropii de Sfintele Icoane și de Sfânta Liturghie, cu mizeria de botniță!

În ziua Buneivestiri, popa a luat femeile de la pangar și cântăreții, și s-au înțepat! Mă abțin, de la orice dovedire finală a nebuniei care s-a împăntenit în mintea și inima majorității oamenilor! Rămâne, doar, rugăciunea din suflet, pentru luminarea minții a cât mai multor botezați, creștini ortodocși!

Potirul comun este urâciunea pustiirii in locul cel Sfânt! Nu ne vom alatura lucrurilor drăcești ale lor, chiar daca va fi cazul să plătim cu viata! Multumim Dumnezeului, celui in Treime Slavit, pentru fiecare zi, fiecare bucurie sau durere… viata e darul Lui Dumnezeu, iar vremurile actuale sunt deșteptarea mintii noastre, întru alegerea cărei părți ne așezăm: cu Dumnezeu sau cu Mamona!

Bisericile, majoritatea, fac show-uri cu brazi, cu mos Crăciun în Altar, cu rătăciți care cântă si dansează, in ziua Nașterii Domnului, cu fundul la Sfantul Altar! NU, nu acceptăm asa ceva, nu facem pomi cu lumini….nu! Facem o masă bună, cu tot dragul si multumim Domnului nostru Iisus Hristos, pentru Întruparea Sa, intru Mântuirea sufletelor noastre!

Cu noi, este Dumnezeu, frati iubiti! Trebuie, doar sa-L chemăm!

Mărturisim pe Hristos

Mă uit la o fotografie care ni-i înfățișează pe cei doi corifei ai rătăcirilor mondiale, Bartolomeu din Constantinopol și Francisc Bergoglio, cu domiciliul în Vatican. Amândoi țin în mână un potir – potirul comun, am zis eu –  pe care-l examinează cu atenție, probabil pentru a stabili îmbunătățirile necesare spre a fi pe placul popilor ortodocși. Pentru că, vă aduceți aminte, cu niște ani în urmă aceștia afirmau ritos că se apropie de papistași, se roagă împreună cu ei, dar au o limită peste care nu vor trece: potirul comun. Serios? Nicolae Corneanu ce-a făcut? Acest clișeu li s-a întipărit în minte de ecumeniști, l-au primit ca și cum ar fi fost produsul minții lor, și-l vântură cu hotărâre în orice împrejuare.

Ați trecut prin multe și peste multe, distinși slujitori ai altarelor. Ați trecut sub tăcere monstruzitățile documentelor eretice elaborate în Creta, prin care ni s-a vătămat Credința Ortodoxă. Ați trecut în tabăra ecumeniștilor care ne spun că toți – dreptcredincioși și eretici – trebuie să fim una, că așa a vrut și Mântuirorul. Ați trecut cu vederea prezența ierarhilor români eretici în cmb (consiliul mondial babilonic), alături de sodomiți și sataniști.

Așa cum vă cunosc, veți trece și peste limita potirului comun. Vă veți târî să sărutați încălțările papei, veți primi toate ereziile și rătăcirile papistașe. Când vi se va cere, veți oficia ,,cununii’’ ale sodomiților, o fărădelege fără seamăn, de care numai voi sunteți în stare. Veți trece din lumea acesta cu povara imensă a acestor păcate și cu convingerea fermă că L-ați slujit pe Hristos. L-ați trădat.  Doamne, păzește-ne.

Presbiter Iovița Vasile