Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucurie ocările şi se întristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuşi mai rău decât toţi păcătoşii şi se bucură să stea pe gunoaie în zdrenţe ca Iov şi să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucitori şi asemenea lui Hristos. Dă, Milostive Doamne, tuturor să guste smerenia lui Hristos care e de nedescris şi atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va trăi veşnic în smerenie, iubire şi blândeţe.
Mi-e milă de sărmanii oameni care nu cunosc pe Dumnezeu. Ei sunt mândri că zboară, dar nu e nimic uimitor în aceasta: şi păsările zboară şi slăvesc pe Dumnezeu. Dar omul, zidirea lui Dumnezeu, lasă pe Ziditorul lui. Dar gândeşte-te cum vei sta înaintea lui Dumnezeu la Înfricoşata Sa Judecată? Unde vei fugi şi unde te vei ascunde de Faţa lui Dumnezeu? Mă rog mult lui Dumnezeu pentru voi, ca toţi să vă mântuiţi şi să vă bucuraţi veşnic împreună cu îngerii şi Sfinţii. Şi vă rog: pocăiţi-vă şi smeriţi-vă, bucuraţi pe Domnul Care vă aşteaptă cu dor şi milă.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu)
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi
Îi repetăm continuu lui Dumnezeu: „Nu pot veni… Te rog, iartă-mă…”
Cuviosul Părinte Gheorghe Kapsanis, fost stareţ al Mănăstirii Grigoriu din Muntele Athos +8 iunie 2014
În timp ce am fost chemaţi spre acest mare plan, de a ne uni cu Dumnezeu, de a deveni dumnezei prin har şi de a ne bucura de această mare binecuvântare pentru care am fost zidiţi de către Creatorul nostru, noi trăim de multe ori ca şi cum acest scop mare şi nobil nu ar exista. De aceea viaţa noastră este plină de eşecuri.
Dumnezeul nostru ne-a plămădit pentru îndumnezeire. Aşadar, dacă nu suntem îndumnezeiţi, toată viaţa noastră este un eşec. Să dăm câteva exemple ale acestei stări de fapt.
Alipirea de grijile elementare ale vieţii
Putem face lucruri bune şi frumoase; putem studia, profesa, întemeia o familie, dobândi bunuri sau săvârşi acte de binefacere. Când vedem lumea şi o folosim euharistic, ca pe un dar de la Dumnezeu, atunci toate se unesc cu El şi devin o cale către unirea cu Dumnezeu. Dacă nu ne unim cu El, am eşuat şi totul a fost zadarnic.
De obicei, oamenii eşuează pentru că sunt duşi în eroare de diferitele scopuri secundare ale vieţii. Ei nu plasează îndumnezeirea pe primul loc şi înainte de toate. Sunt absorbiţi de lucrurile frumoase ale lumii acestea şi pierd din vedere veşnicia. Se dedică întru totul scopurilor secundare şi uită „singurul lucru de folos” (cf. Luca 10, 42).
Îndeosebi în ziua de azi, oamenii sunt permanent ocupaţi şi îşi neglijează mântuirea, fiind interesaţi de activităţi cotidiene. Poate că aceasta este o strategie a diavolului pentru a-i înşela până şi pe cei aleşi. De pildă, acum ne ocupăm timpul cu învăţatul, cu studiul, cu cititul şi nu avem vreme să ne rugăm, să mergem la biserică sau să ne spovedim şi să ne împărtăşim. Mâine vom avea întruniri şi şedinţe, obligaţii personale şi sociale; cum vom găsi timp pentru Dumnezeu? Poimâine vom avea nunţi, probleme de familie, ne este imposibil să ne angajăm în cele duhovniceşti. Şi noi Îi repetăm continuu lui Dumnezeu: „Nu pot veni… Te rog, iartă-mă” (cf. Luca 14, 19-20). Astfel, toate lucrurile bune şi legitime îşi pierd valoarea.
Toate aceste lucruri au o valoare reală şi substanţială atunci când sunt întreprinse cu harul lui Dumnezeu. De pildă, când încercăm să facem totul spre slava lui Dumnezeu şi doar atunci când nu încetăm să tânjim şi să continuăm a urmări ceea ce este dincolo de studii, dincolo de profesie, dincolo de familie, dincolo de toate responsabilităţile bune şi sfinte şi de activităţi. Doar atunci când continuăm să dorim şi îndumnezeirea, toate aceste lucruri îşi află sensul real într-o perspectivă veşnică. Abia atunci sunt benefice pentru noi.
Domnul a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Împărăţia lui Dumnezeu este îndumnezeire şi aceasta este atunci când primim harul Preasfântului Duh. Atunci când dumnezeiescul har vine şi sălăşluieşte în om, acesta este călăuzit de Dumnezeu şi, datorită acestor oameni îndumnezeiţi, dumnezeiescul har vine şi la alţi oameni şi în societate. Aşa cum Sfinţii Părinţi ne învaţă, „Vie Împărăţia Ta” din Rugăciunea Domnească înseamnă „vie harul Duhului Sfânt”. Când el vine, el îl îndumnezeieşte pe om.
Arhimandritul Gheorghe Kapsanis
Traducere și adaptare: Tamara Hotnog
Sursa: Orthodoxologie