Sfântul Ierarh Ioan Maximovici de Shanghai şi San Francisco (1896 -1966): Biserica este trupul lui Hristos

Toţi cei ce cred în Hristos şi s-au unit cu El, predându-se Lui şi primind harul lui Dumnezeu, alcătuiesc laolaltă Biserica lui Hristos, al cărei Cap este Însuşi Hristos, iar cei care intră în ea sunt mădularele ei. Nevăzut ochiului trupesc, Hristos Se arată în mod real pe pământ prin Biserica Sa, aşa cum duhul nevăzut al omului se arată prin lucrările trupului său. Biserica este Trupul lui Hristos deoarece, în primul rând, părţile ei sunt unite cu Hristos prin dumnezeieştile Taine şi, în al doilea rând, întrucât prin ea Hristos lucrează în lume.

Noi ne împărtăşim de Trupul şi Sângele lui Hristos (în Sfintele Taine), pentru ca noi înşine să fim părţi ale Trupului lui Hristos (ale Bisericii). Acest lucru nu se produce dintr-o dată. Necontenita petrecere în Biserică arată deja o stare de biruire a păcatului şi de deplină curăţire de păcat. Tot ce este păcătos ne scoate, într-o anumită măsură, afară din Biserică şi ne îndepărtează de Biserică. Iată de ce, la rugăciunea pentru spovedanie, deasupra capului fiecărui om care se căieşte se citeşte: „Primeşte-l şi uneşte-l cu Sfânta Ta Biserică”. Prin pocăinţă, creştinul se curăţeşte, se uneşte mai strâns cu Hristos în împărtăşirea cu Sfintele Taine, dar apoi iarăşi peste sufletul lui se aşterne praful păcatului şi-l îndepărtează de Hristos şi de Biserică, motiv pentru care din nou este nevoie de pocăinţă şi de împărtăşanie.
Cât timp nu se sfârşeşte viaţa pe pământ, chiar pînă la ieşirea sufletului din trup, în om continuă lupta dintre păcat şi dreptate. Oricît de înaltă ar fi starea duhovnicească şi morală la care ar ajunge cineva, este totuşi posibil ca, treptat sau fulgerător, să cadă adânc în bezna păcatului. De aceea, fiecăruia îi este de trebuinţă împărtăşania cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos, care ne întăresc comuniunea cu El şi ne udă cu şuvoaiele harului dătător de viaţă al Sfântului Duh, care curg prin trupul Bisericii. Cât de importantă este împărtăşania cu Sfintele Taine, ne arată viaţa Cuviosului Onufrie cel Mare, căruia, ca şi altor pustnici aflaţi în pustia aceea, îngerii îi aduceau sfânta împărtăşanie; ca şi viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, a cărei ultimă dorinţă, după mulţi ani de viaţă în însingurare, a fost să primească Sfintele Taine; sau ca viaţa Cuviosului Savatie al Soloveţului şi a multor altora. Căci nu degeaba grăit-a Domnul: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (In. 6:53).

Împărtăşania cu Trupul şi Sângele lui Hristos este primirea în noi a Hristosului Înviat, Biruitorul morţii, Care le dăruieşte celor ce sunt cu El biruinţă asupra păcatului şi a morţii. Păstrând în noi darul haric al sfintei împărtăşanii, avem în noi zălogul şi începătura fericitei vieţi veşnice a trupului şi a sufletului.

Lupta dintre păcat şi dreptatea lui Dumnezeu – atât în fiecare om, cât şi în întreaga omenire – se va continua chiar până în „Ziua lui Hristos”, până la a doua Sa venire, până la Judecata întregii lumi. Biserica pământească îi reuneşte pe toţi cei renăscuţi prin botez, care şi-au luat în spate crucea luptei cu păcatul şi îi urmează Începătorului Nevoinţei acestei lupte, Care este Hristos.

Dumnezeiasca Euharistie, aducerea Jertfei celei fără de sânge şi împărtăşirea cu ea îi sfinţeşte şi îi întăreşte pe cei ce participă la ea, făcându-i pe cei ce gustă din Trupul şi Sângele lui Hristos, mădulare adevărate ale Trupului Bisericii Sale. Dar abia o dată cu moartea omului se stabileşte dacă acesta a rămas pînă la ultima lui suflare mădular adevărat al Trupului lui Hristos, ori dacă păcatul a triumfat în el, izgonind harul primit în Sfintele Taine şi care îl lega de Hristos.

Adormit întru har, ca un mădular al Bisericii pământeşti, omul trece din Biserica pământească în cea cerească, iar cel căzut din Biserica pământească nu va intra în Biserica cerească, întrucît partea pământească a Bisericii este calea spre cea cerească. Cu cât omul se află mai mult sub lucrarea harului sfintei împărtăşanii şi cu cât se uneşte mai strâns cu Hristos, cu atît mai mult se va desfăta de părtăşia cu Hristos şi în Împărăţia Lui, ce va să vină.

Dar întrucât păcatul continuă să lucreze în sufletul omului până la moarte, trupul său este supus urmărilor păcatului, purtând în sine sămânţa bolii şi a morţii de care se va elibera doar după moarte, când trupul se va descompune şi când, în fine, (sufletul)se va ridica eliberat de ele, la învierea obştească.

Cel ce s-a unit cu duhul şi cu trupul cu Hristos în viaţa aceasta va fi împreună cu El cu duhul şi cu trupul şi în viaţa viitoare. Şuvoaiele harice ale de-viaţă-dătătoarelor Taine ale Trupului şi Sângelui Lui Hristos, sunt izvoarele bucuriei noastre veşnice în comuniunea cu Hristos Cel înviat şi în vederea faţă către faţă a slavei Sale.[….]
Neînţelegerile dintre Bisericile locale sau dintre unele părţi ale lor au tulburat din vechime Biserica, şi în timpul slujbelor auzim necontenit rugăciuni pentru încetarea lor.

„Ne rugăm pentru împreună-cugetarea Bisericilor”, „pentru unirea Bisericilor” (canonul treimic al învierii, glasul al 8-lea), „curmă schismele Bisericii”, „Potoleşte despărţirile Bisericii” (slujba Arhanghelilor, 8 noiembrie, 26 martie, 13 iulie) şi alte rugăciuni asemenea acestora sunt înălţate de Biserica Ortodoxă de-a lungul veacurilor. Chiar şi în Sâmbăta Mare, în faţa sfântului epitaf, Biserica înalţă chemarea: „Ceea ce ai născut Viaţa, Neprihănită, Preacurată Fecioară, linişteşte smintelile din Biserică şi pace dăruieşte-ne, ceea ce eşti bună” (sfârşitul paragrafului al 2-lea).

Abia când Se va ivi Hristos pe nori va fi nimicit ispititorul şi vor dispărea toate înşelările şi amăgirile. Atunci se va încheia lupta dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte, şi Biserica Pământească se va contopi cu Biserica Triumfătoare, în care Dumnezeu va fi toate în toţi (I Cor. 15, 28).

Sursa: https://paterika.wordpress.com/2010/12/25/sf-ioan-maximovici-biserica-este-trupul-lui-hristos/

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi