,,Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei care Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat fraţi sau surori sau tată sau mamă, sau femeie, sau copii sau ţarine, sau case, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică’’ (Matei 19, 28-29).
Între cei care au lăsat toate acestea pentru Hristos, au fost Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas. Cele ce urmează, au fost scrise de Sfânta Perpetua, cea care avea numai douăzeci şi doi de ani, a primit Sfânta Taină a Botezului şi s-a făcut fiică a Bisericii lui Hristos. Fiind căsătorită, Dumnezeu i-a dat un copil care a fost piatra de încercare a Credinţei sale. Întemniţată de păgâni, pentru că mărturisea pe Hristos, Sfânta Perpetua îndura asprimile temniţei, având totuşi îngăduinţa de a-şi alăpta copilul, care apoi era întors în familia din care lipsea ea. Tatăl său era păgân şi a încercat în toate chipurile să o facă să se lepede de Hristos. Sfânta suferea cumplit din pricina părinţilor, a unui frate şi, mai ales, a copilului. Stau şi mă întreb: câte din femeile de azi ar avea tăria să treacă prin asemenea încercări, fără să se lepede de Iisus? Dumnezeu i-a dat o vedenie din care a înţeles că va fi condamnată la moarte şi nu se va lupta cu fiarele, ci cu diavolul.
A sosit şi ziua în care cele două Sfinte L-au mărturisit pe Mântuitorul. Cei care au urmat după dânsele au scris despre pătimirea lor. Gladiatorul din arenă a întins tremurând sabia spre gâtul Sfintei Perpetua şi ea însăşi a primit a fi ucisă, apropiindu-şi sabia.
Sfintei Felicitas i s-a dat să treacă prin aceleaşi suferinţe. Era servitoarea Sfintei Perpetua. Înainte de chinurile muceniciei a născut o fetiţă. Numele celor care au pătimit împreună cu cele două Sfinte Muceniţe sunt scrise în sinaxarele noastre bisericeşti (După vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.18-29).
Pentru sfintele lor rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi nevrednicii şi întăreşte pe toate mamele ca să nască fii pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Presbiter Ioviţa Vasile
Vrednic este să stea înaintea lui Dumnezeu numai duhul plin de umilință și de smerenie
Omul nu este pe pământ ca să se joace cu lucruri de nimic, nu! Nu este de mică însemnătate faptul că Dumnezeu l-a zidit pe om după chipul și asemănarea Sa! Nu este de mică însemnatate faptul că Fiul lui Dumnezeu, l-a răscumpărat pe omul căzut cu Sângele Său!
Trebuie să preţuim aceste îndurări ale lui Dumnezeu! Trebuie să preţuim Atotsfântul Sânge al Dumnezeu-Omului!. Nu! Nu le preţuiesc după cuviinţă cei care dau credinţei o atenţie superficială și trecătoare, irosindu-și toată atenţia sufletului pe jucării deșarte, vremelnice, stricăcioase. Nici cei care și-au închinat toată viaţa lui Dumnezeu n-au făcut nimic, n-au adus nici un prinos vrednic de binefacerile dumnezeiești!
Vrednic este să stea înaintea lui Dumnezeu numai duhul plin de umilinţă și de smerenie. Numai această vrednicie omenească a fost recunoscută ca atare de Dumnezeu – și duhul nostru poate intra în starea aceasta doar când va renunţa la toate îndeletnicirile deșarte.
Pustnicie să vă fie sufletul dumneavoastră mort faţă de lume; sfânt locaș să vă fie sufletul dumneavoastră – să fie locaș al tuturor virtuţilor evanghelice. Deșertăciunile să fie înlocuite de lucrurile esenţiale și umbra – de adevăr.
De Dumnezeu nu ne putem apropia altfel decât prin spinii necazurilor. Cel îngăduit la Dumnezeu a intrat în vistieria tuturor bunătăţilor, atât vremelnice, cât și veșnice.
Când Dumnezeu vrea sa apropie pe cineva de Sine, îngăduie să vină asupra lui necaz.
Valul care v-a aruncat pe tărâmul Crucii a fost trimis asupra dumneavoastră de Dumnezeu, Care vă iubește și vă alege – a fost trimis cum i-au fost trimise furtuna și chitul Prorocului Iona.
Sfântul Ignatie Briancianinov, „De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu”, Editura Sophia
Cele care se văd astăzi, sunt mici faţă de cele ce urmează
Fraţilor şi surorilor întru Hristos,
Aceste rânduri le scriu numai pentru cei care nu s-au amăgit de covrigi roşii şi care se feresc de vântul înşelăciunii.
Pentru ceilalţi care au început să dănţuiască „hora Crivăţului” nu mai am nimic de scris. Cine a avut urechi de auzit, acela a căutat să audă strigătul meu şi cine mai are ochi de văzut, poate să vadă cum stau lucrurile… Eu am tunat şi am fulgerat către toţi (prin foile mele) ca să vă feriţi de bătaia vântului de Miază-Noapte.
Iar acum când a început ploaia cu banii roşii, eu nu mai strig la nimeni. Cei statornici în credinţă îşi păzesc paşii de alunecare, iar cei slabi din fire şi dornici de mărire se poticnesc la vale. Mare este taina credinţei, dar puţini o păzesc astăzi neprihănită.
Nu vă miraţi că îndrăznesc să zic vorba asta, că mulţi se botează, însă darul puţini îl păstrează. Când vedeţi pe unii că aleargă singuri spre înşelăciune, atunci să cunoaşteţi că la unii ca aceştia pecetea darului este ştearsă şi uşor se prăpăstuiesc. Atunci sfaturile nu se mai lipesc de ei şi făgăduinţele se calcă fără milă.
Dar noi, fraţilor, să-i lăsăm pe aceştia în „sloboda” lor fericită, să urmăm calea cea strâmtă şi nu vom greşi.
În curtea lui Caiafa de astăzi să nu intrăm (adică în mreaja stăpânirii), căci slugile cele viclene ne ispitesc şi nu cumva să pătimim ca Sfântul Apostol Petru. Lăsaţi să se încălzească la foc slugile cele năimite, iar noi să urmăm pe Domnul ca şi Sfintele Mironosiţe.
În calea noastră stau la pândă vameşii şi fariseii veacului acestuia, dar să nu ne fie frică. „Îndrăzniţi, zice Domnul, Eu am biruit lumea.”
Biruinţa noastră nu se dobândeşte cu sfadă şi cu pleftureală, ci cu blândeţe şi cu dreaptă socoteală. Din sfadă nu iese decât tulburare şi duşmănie. Războiul nostru este nevăzut şi armele noastre trebuie să fie arme duhovniceşti şi anume: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi Pavăza Credinţei, cu care putem stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse, cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel. Pe cei slabi să-i întărim, iar pe cei vicleni să-i ocolim. Pe cei năimiţi şi pe cei urgisiţi să-i lăsăm în pace, căci sunt acum mărişori şi pot pricepe semnele vremii. Dacă nu se învaţă din păţaniile altora, atunci lăsaţi-i să guste singuri din „covrigii” stăpânirii roşii. Aceşti covrigi sunt vopsiţi cu sângele mucenicesc al fraţilor noştri credincioşi din ţară. Ei pătimesc acum ca robii la munca silnică, iar din sudoarea şi din sângele lor se plămădesc bacşişuri pentru propagandă. Tot ce iese azi din ţară (de după perdeaua roşie) este ca să farmece ochii şi să astupe urechile celor bicisnici şi neştiutori. Nu mai faceţi vorbă cu ei şi nici nu căutaţi să-i pârâţi ori să-i denunţaţi, ci mai vârtos s-ar cădea să-i plângem pe unii ca aceştia, căci nu ştiu sărmanii la care „domnii au slujit şi câtă pagubă vor dobândi”.
Înainte de a încheia rândurile acestea, vă amintesc de cuvântul Scripturii care zice: „Vrăjmaşii omului sunt casnicii lui” şi iată anume pentru ce: când fraţii noştri de o credinţă şi de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmaşului credinţei, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sf. Apostol Pavel; nu vă plecaţi grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credinţă şi să arătăm „Mila Păcii” către toţi, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
Sfântul Ioan Iacob Hozeitul
Extras din ”Din Ierihon către Sion. Trecerea de la pământ la cer”Sfântul Ioan Iacob Hozeitul