Suflet românesc

Cu circa 30 de ani în urmă, o consăteană, colegă de clasă până într-a VIII-a, a fost omorâtă în bătaie de soțul venit dintr-o altă localitate. Fapta a fost încadrată la ,,lovituri cauzatoare de moarte” și omul a primit o pedeapsă nu prea mare.

În timpul cercetătii penale, anchetatorii însoțiți de făptuitor, au ajuns la casa socrilor acestuia. Când au intrat în casă, socrii și-au văzut ginerele trist, tras la față, înfometat și strivit de grozăvia faptei și asprimea anchetei. Li s-a făcut milă de el: ,,Mergeți și dați-i și lui G. să mănânce”, spus femeia, zdrobită de durere.

Gestul nu poate fi interpretat decât în cheia iertării. Să ierți în atari circumstanțe dureroase și să nu adâncești rănile existente e, într-adevă, împlinirea unei porunci evanghelice.

Suflet românesc, plămadă din Sfânta Ortodoxie.

Presbiter Iovița Vasile

7 comentarii la „Suflet românesc

  1. Mihai spune:

    Avocatul boborului, madam renate weber (am scris cu litere mici întrucât este o scursura a societății), nici mai mult nici mai puțin face demersuri în parlament pt legiferarea căsătoriilor între sodomiți

    1. Constanta Florea spune:

      renate webber și… sufletul românesc!!!😔
      O dată adoptate aceste legi strigătoare la Cer și în țările ortodoxe sau ce-a mai rămas din ele, sfârșitul va fi accelerat cu o viteză la puterea n+1…
      O petiție împotriva acestei fărădelegi ar fi de prisos? De referendum nu cred că poate fi vorba. Cu cine? Cu nicușor dan, care a semnat un marș al anormalitătii, chiar de ziua Sfinților Apostoli, pe când era primar???
      Mila Domnului!

      1. Mihai spune:

        Deja în două state ortodoxe, Grecia și Cipru au fost legiferate, aceste „căsătorii”

        1. Constanta Florea spune:

          Cum să ne împotrivim?
          Cum să mărturisim, în așa fel încât să fim și auziți? Să facem o petiție, care să circule peste tot pe unde se poate?
          Ce credeți???
          Dar poate sunt cam prea naivă să cred că aude cineva vreun strigăt de împotrivire. Slugile lui Antihrist nu au urechi de auzit.
          Mereu îmi vine în minte cuvântul părintelui Iustin Pârvu: soluții omenești nu mai sunt.
          Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu si Preasfânta Fecioară sa le distrugă acest plan.
          Hristos Domnul a înviat!

      2. Noi avem datoria sfântă de a ne opune. Chiar de vom fi 10 contra 10 milioane. Important e să fim de partea binelui și a adevărului. Mai departe, lucrează Dumnezeu. Și lucrează cum nici nu ne putem noi închipui. Doamne ajută

        1. Constanta Florea spune:

          Sărut dreapta, părinte!
          Deci, sa ne opunem si „vizibil”, prin scrisori, memorandum-uri, să înțeleg?
          Dacă da, acestea trebuie alcătuite, probabil, de preoți/teologi, nu? Sfințiile Voastre aveți argumente clare, adevărate cunoștințe teologice. Noi semnăm și le dăm mai departe.
          Să nu spună nimeni că nu a știut.
          Evident, ce se întâmplă este din cauza păcatelor noastre. Dar mai este vreme de pocăință. Poate se mai deschid ochii și altora.
          Sa-mi iertați îndrăzneala, vă rog.
          Doamne, ajuta!

  2. Constanta Florea spune:

    Iată, iubitorii de Sodoma și Gomora au făcut petiție.
    Nici noi să nu tăcem!

    „Peste 100.000 de români au semnat o petiție prin care cer Parlamentului să legalizeze parteneriatul civil https://share.google/5MiPzfpxc7UL9gCTm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *