Mântuitorul nostru Iisus Hristos este ,,Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec’’ (Evrei 5, 6). În alt loc, spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Drept aceea, având Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Mare Preot Care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat’’ (Evrei 4, 14-15).
Preoţia în Biserica noastră îşi are temeiul în Preoţia lui Hristos. Prin voia Fiului lui Dumnezeu s-a aşezat în Biserica Ortodoxă Sfânta Taină a Preoţiei, cu cele trei trepte ale sale: episcop, preot şi diacon. Aceştia sunt păstorii Turmei celei sfinte. Sfântul Apostol Petru a lăsat acest îndemn scris pentru păstorii de suflete: ,,Pe preoţii dintre voi îi rog, ca unul care sunt preot şi martor al Patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă Turmei; iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi’’ (I Petru 5, 1-4).
Preoţia este o Taină care aparţine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Este impropriu să vorbim de preoţie la catolici, deoarece ei s-au despărţit de Biserică în anul 1054 şi de-atunci au pierdut harul sfinţitor cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Fiind eretici vădiţi, ei nu au Sfinte Taine valide şi orice lucrare pe care o fac ei este lipsită de harul lui Dumnezeu. ,,Faptul că ,,episcopii’’ papali pretind că au continuitate apostolică, adică sunt legaţi în timp şi prin succesiune de Apostoli, nu mai are nicio valoare, de vreme ce nu mai păstrează şi Credinţa apostolică’’ (Minunile – mărturie a Dreptei Credinţe, Ed. Areopag, Bucureşti 2011, p.82).
Cât despre sectele protestante şi neo-protestante nu putem spune decât că sunt născociri ale porţilor iadului, lipsite de Preoţie şi tăgăduitoare ale ei. Aceştia şi-au grămădit ,,învăţători după poftele lor’’ (II Timotei 4, 3), s-au abătut de la adevăr şi merg pe căile care duc spre împărăţia diavolului. Pastorii şi predicatorii lor sunt orbi care s-au apucat să călăuzească pe alţi orbi. De fapt, se ştie prea bine cine sunt aceia care, cu ură nestăvilită pentru Hristos şi Biserică, au născocit sectele, le finanţează, le răspândesc şi le întreţin din umbră, deoarece iubesc mai mult întunericul şi se feresc de lumină.
Vremea în care Dumnezeu va face dreptate este aproape.
Presbiter Iovița Vasile
Din nou revin la Părintele Vasile cu rugămintea de a-mi permite să postez un cuvânt pe care am încercat să-l postez la Părintele Claudiu, la art. : ,, Conștiința trează a Bisericii în fața ereziei: Mărturia Sfinților Capadocieni și provocarea ecumenismului”, dar încercările mele au eșuat…Nu am acces la postări acolo…Am încercat două zile la rând și nimic…
Referitor la art. menționat mai sus, pot să spun că este ceea ce trebuie spus…Mi-a plăcut atât articolul cât și replicile în duh patristic ale Părintelui Claudiu, date ieromonahului Lavrentie Carp, care are un duh scolastic (canonico-juridic/legalist), duh prin care ecumenismul reușește să domine în Biserică nestingherit…
Dar, spre final, am avut o mare dezamăgire din partea Părintelui Claudiu, care de la duhul mărturisitor patristic, a ajuns la acceptarea duhului scolastic al Părintelui Lavrentie (vezi comentariile Părintelui Claudiu cu pricina…, am să le postez și eu aici, dar acuma nu le am la índemână) cerându-și chiar iertare în fața acestuia…Pentru ce? Pentru mărturisirea adevărului?!… Dar, pe final voi exemplifica…
Acuma, vreua să comentez niște afirmații ale Părintelui Lavrentie, de la comentariul din 18 iunie 2026 la 4:22.
Spune dânsul:,, Spre exemplu, Sfântul Maxim afirmă explicit că nu era în comuniune cu Patriarhii monoteliți și pentru faptul că erau caterisiți, nu doar pentru că erau în rătăcire dogmatică”.
Ca de obicei, Ierom. Lavrentie le judecă pe toate prin lentila juridico-canonică , iar duhul apostolic, duhul patristic îl subordonează duhului scolastic, neo-ecumenist.
Bineînțeles că, în locul și timpul de unde Părintele Lavrentie a ales exemplul dat Sfântul Maxim Mărturisitorul a adus în discuție și caterisirea acelora, pentru că acuma o avea la îndemână și se putea folosi și de ea. Dar asta nu înseamnă că până la momentul caterisirii acelora (Sinodul de la Lateran), Sfântul Maxim ar fi fost în comuniune cu episcopii monoteliți…Este o ofensă la adresa Sfântului a afirma că dacă episcopii monoteliți/eretici nu ar fi fost caterisiťi, Sfântul ar fi păstrat comuniunea cu monoteliții…Eu cred că Sfântul avea vie și prezentă învățătura Scripturii în inimă, care ne îndeamnă ca de omul eretic, după prima și a doua mustrare să te depărtezi/separi…Și de asemenea, nu putea păstra comuniune cu oamenii despre care Sfântul Apostol Pavel ne spune: ,, Ci măcar de noi sau înger va binevesti vouă altceva decât ați primit (afară de ce am vestit vouă), anatema să fie”…Sau : ,, Și poruncim vouă fraților (deci e Poruncă n.m.), întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriți pe voi de către tot fratele ce umblă fără de tocmeală, și nu după învățătura (Predania n.m.) care au luat de la noi”…
Așadar, pentru a nu fi în comuniune cu monoteliții, Sfântul Maxim nu avea nevoie de condamnări Sinodale (ele sunt necesare pentru a rezolva situația din Biserică), ci avea la îndemână învățătura Sfintei Scripturi și practica Sfinților Bisericii, învățătura lor…Nu ar fi stat Sfântul Maxim în erezie până când Biserica ar fi rezolvat problema prin Sinod.Din contră, Sfântul Maxim și cei împreună cu dânsul constituiau Biserica Sobornicească, prin mărturisirea credinței sobornicești, nu monoteliții…Deci, motivul principal pentru care Sfântul Maxim a întrerupt pomenirea sau era îngrădit de erezie, era tocmai existența ereziei la monoteliții din Biserică, cu care Sfântul nu avea comuniune…La mom. apariției caterisirii episcopilor monoteliți, bineînțeles că se folosea și de acest argument, dar până acolo, argumentul de bază, rămânea mărturisirea dreptei credințe pentru păstrarea comuniunii!
Mai afirmă dânsul: ,, Nu este obligatoriu a opri comuniunea până atunci, deoarece nu există molipsire liturgică*. Tainele săvârșite nu sunt ale sau ïn funcție de cleric sau de participanți**, ci de credința Bisericii. Altfel ar fi fost obligatorie*** întreruperea pomenirii sau a comuniunii de la prima apariție a unei erezii”.
Să analizăm: * nu de molipsirea liturgică e vorba.Nu Tainele Bisericii molipsesc, ci erezia și ereticii /pseudoepiscopii pomeniți acolo. (Diavolul cu lucrarea lui, la care cei aflați acolo nu renunță.) Căci ei constituie mediul prin care erezia se propagă sau prin care diavolul lucrează…
**Este vorba de credința mărturisită în acea Biserică. Nu de credința Bisericii Sobornicești, căci ecumenismul nu reprezintă credința Bisericii Sobornicești, iar dacă cei aflați acolo nu se îngrădesc de el înseamnă că îl acceptă, și dacâ-l acceptă, înseamnă că aia e credința lor, care nu e credința Bisericii, a Bisericii Sobornicești, ci a Bisericii ecumeniste. Ierom. Lavrentie le amestecă, pentru că dânsul nu recunoaște că erezia este în Biserică, ci doar în afara ei, și pe cale de consecință , acesta este motivul pentru care dânsul afirmă că nu a întrerupt pomemirea pentru a se îngrădi de erezie, ci cu alt scop…
Revenind, ,,Tainele Bisericii nu sunt ale sau în funcție de cleric sau de participanți, ci după credința Bisericii”, spune ierom. Lavrentie.
Tainele sunt ale Bisericii, dar nu și credința mărturisită acolo, Părinte Lavrentie.Acolo este acceptat ecumenismul, care nu e credința Bisericii, nu e credința Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți…
*** De aceea este obligatorie întreruperea pomenirii/comuniunii , de la prima apariție (oficială, cu capul descoperit) a ereziei…Nu pentru că Dumnezeu ne obligă sau pentru că Biserica ne obligă sau Canonul ne obligă, nu…Dumnezeu nu obligă pe nimeni nici măcar să se mântuiască.Dumnezeu lasă totul la alegerea omului, în virtutea darului libertății cu care l-a înzestrat.Dar de unde provine obligația? Din condiția care se impune pentru mântuire: ca să te mântuiești, ești obligat să ieși din erezie, din lucrarea diavolului, din comuniunea cu el…Dar la asta nu te obligă nimeni, ci depi de de alegerea pe care tu o faci: cu Dumnezeu sau cu diavolul! A treia cale, afirmă răspicat și categoric Sfântul Iustin Popovici, NU EXISTĂ!
Deci, pentru a te mântui,eśti obligat să ieși din erezie, pentru a rămâne în adevăr, cu Hristos, în sobornicitate ,nu în ecumenism…Ori,ori…
Biserica, înainte de a fi o formă administrativă, canonico-juridicâ, reprezintă mărturisirea dreptei credințe, a credinței sobornicești, ne lămurește Sfântul Maxim Mărturisitorul. Iar ecumenismul nu reprezintă credința sobornicească, motiv pentru care trebuie lepădat.Cum?Prin separarea de el/prin îngrădire. ,,Nu exista altă îngrădire de erezie decât prin întreruperea pomenirii/comuniunii”, ne spune clar Părintele Theodoros Zisis.
Iar, acceptarea ecumenismului ( care are loc și prin intermediul comuniunii cu ecumeniștii, pentru că prin comuniunea cu ecumeniștii ești parte din ecumenism, unit cu ei, în unitate cu ei), te scoate din sobornicitate, din comuniunii cu Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. Doar nu ne poate face Părintele Lavrentie, împotriva duhului Sfinților Părinți, să credem că putem fi în comuniune și cu Sfinții Apostoli, și cu Sfinții Părinți, dar și cu ecumeniștii. Pot fi oare Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți în comuniune cu ecumeniștii? Dacă nu, noi cum putem afirma altfel?! Putem fi noi în sobornicitate, dar în comuniune și cu ecumeniștii?! Putem fi noi în sobornicitate și în ecumenism=erezie (care le cuprinde și pe cele condamnate până acuma de Biserică, căci ecumenismul este erezia tuturor ereziilor, este pan-erezie) în același timp?! Dacă Ierom. Lavrentie este obișnuit cu unitatea în diversitate, este treaba și alegerea dânsului, dar noi îi reamintim că acesta este însuși fundamentul ecumenismului: unitatea în diversitate=turnul Babel…
Mai spune ierom. Lavrentie: ,,În afara Sfântului Teodor Studitul, nu am găsit Sfinți Părinți care să afirme întinarea prin comuniune în cadrul Bisericii”.
Dacă dvs. nu ați găsit, asta nu reprezintă un argument infailibil…
Eu am găsit și la Sfântul Chiril al Alexandriei și la Sfântul Maxim Mărturisitorul și de fapt toți Sinții sunt în același cuget, căci au aceeași credință, au unitatea duhului…
Sfântul Teodor Studitul a avut posibilitatea de a sintetiza toată învățătura Sfinților Părinți de până la dânsul. El este un foarte bun cunoscător al învățăturii Bisericii Sobornicești, iar afirmația cum că întinarea de erezie poate avea loc prin comuniunea cu ereticii din cadrul Bisericii, nu este gratuită, ci este făcută pe baza învățăturii Bisericii Sobornicești (vezi și la Sfântul Chiril al Alexandriei și la Sfântul Maxim Mărturisitorul…). Sfântul nu-și îngăduia să învețe alte lucruri decât cele primite de la Biserica Sobornicească.Sfântul nu are o învățătură, alta, decât a Bisericii Sobornicești.
Revenind, erezia are un vehicul, un mediu prin care se propagă, prin care se lucrează: pe cel aflat în erezie. Neîngrădit de ea.Acela împrăștie erezia.
(De aceea ne atenționează Sfinții Apostoli și ne poruncesc în numele Domnului nostru Iisus Hristos , să ne depărtăm/separăm/îngrădim de cel care aduce altă învățătură decât cea pe care am primit-o.
Rom.16,17: ,, Și vă rog, fraților, să vă feriți de cei care fac dezbinări și poticniri împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Feriți-vă de ei”. Deci nu comuniune, nu unitate, ci separare…
Tit 3,10: ,,Pre omul eretic, după întâia și a doua MUSTRARE îndepărtează-l/părăsește-l”.
Deci unde este vorba aici de comuniune? Sau unii au altă Evanghelie?!…). Așa ne învață Duhul Sfânt în Sfânta Evanghelie/Sfânta Scriptură…
Erezia nu e ceva abstract, o idee, un concept, o închipuire, ci o lucrare demonică. E hulă adusă împotriva lui Dumnezeu, împotriva Adevărului., iar cei care acceptă erezia, cei care nu se despart de ea, cei care coabitează cu ea, sunt hulitori de Dumnezeu sau participanți la această lucrare satanică…
Mai spune ierom. Lavrentie: ,, Este necesară mărturisirea și apărarea Ortodoxiei, dar nu fragmentar și izolat, ci la un nivel comunitar în contextul dat, când ecumenismul nu este condamnat încă plenar”.
Curat murdar sau total pe dos, ,,logica” de mai sus…
Păi, în primul rând de la fragmentar și izolat se ajunge la nivel comunitar și nu invers…
Toți Sfinții Bisericii au început mărturisirea și apărarea Ortodoxiei exact în mod fragmentar/individual și izolat.Nici nu aveau altcumva. Pentru că de la reacția fragmentară și izolată a unuia și altuia începe trezirea…Și abia apoi, dacă această trezire ia amploare, Biserica e obligată, conform situației date/create, să convoace un Sinod, pentru a rezolva problema.
Nu carul înaintea boilor, ci boii înaintea carului.Nu carul trage după sine boii, ci boii trag după ei carul (dar scolastica nu poate cuprinde duhul patristic…).Nu Sinodul și apoi reacția/atitudinea împotriva ereziei, ci reacția/atitudinea fragmentară și individuală creează fermentul (care duce la reacție la nivel comunitar). Iar Sinodul nu face altceva decât să rezolve problema pe care reacția a identificat-o… Dar pentru duhul scolastic/neo-ecumenist, este mai benefic ca reacția să fie înăbușită din fașă, căci asta convine duhului ecumenist…
Mai spune ierom. Lavrentie: ,, Ideea că Părinții au întrerupt comuniunea de la apariția ereziilor și că ne contaminăm prin Taine, este infirmată și de Sfântul Chiril al Alexandriei, și de cei trei Mitropoliți din anii 1970, și de Sfântul Fotie și de alții”…
Auziți fraților…Vă vine să credeți? Mie sincer nu!
Ia să vedem ce ne spune Sfântul Chiril al Alexandriei despre credincioșii care nu erau în comuniune cu el, dinainte de condamnarea lui, adică de la apariția ereziei: ,, Această învățătură neobișnuită (a lui Nestorie n.m.), așa cum era și firesc, nu a întârziat să provoace tulburare în Constantinopol (…). Iar credincioșii nu au voit să aibă părtășie(comuniune n.m.) cu el , de vreme ce are astfel de cugete.Astfel, chiar și acum poporul din Constantinopol nu merge la Bisericile lui, AFARĂ DE CÂȚIVA NEMINTOȘI ȘI ADULATORI DE-AI SĂI. Mai toate mănăstirile și arhimamndriții nu au comuniune cu el, TEMÂNDU-SE CA NU CUMVA SĂ SE VATĂME DIN PRICINA CREDINȚEI LUI”, ne spune Sfântul Ierarh Chiril al Alexandriei… Deci, de ce nu aveau comuniune cu Nestorie și ai săi? Pentru a nu se întina de erezia prezentă acolo…Nu pentru că Tainele Bisericii îi întinau, ci erezia, Părinte Lavrentie…Ei nu participau la viața liturgică de acolo, nu din cauza întinării prin Tainele Bisericii, ci din cauza întinării de erezia prezentă acolo, Părinte Lavrentie…
Cât despre cei trei Mitropoliți din anii 1970, ei au făcut exact ce trebuia făcut: au întrerupt pomenirea înainte ca erezia să fie oficializată(legiferată) prin Sinod. Dar dvs. le vedeți(interpretați) invers. Asta face duhul scolastic/neo-ecumenist, se împotrivește tot timpul duhului patristic…
Despre Sfântul Fotie ce să mai spun?…Păi chiar Sinodul prezidat de dânsul a dat Canonul care adeverește că, întreruperea comuniunii înainte de condamnarea oficială a ereziei sau de la apariția ereziilor în Biserică este ridicată la mare cinste de către Biserică….
Revenind la cei trei Mitropoliți din anii ’70 : dacă atunci au procedat aşa, darămite acuma când erezia este impusă sinodal, oficializată, legiferată, primită/acceptată ca învățătură a Bisericii (ecumeniste, căci Biserica Sobornicească nu are asemenea învățături, satanice), cu siguranťă că nu ar fi stat nici o clipă pe gânduri să îtrerupă comuniunea cu erezia.
Acuma erezia este acceptatâ în numele Bisericii, sinodal.În numele nostru, al tuturor.Iar prin lipsa noastră de reacție, prin nesepararea de erezie, prin comuniunea cu ea /cu ecumeniștii , ecumeniștii vicleni obțin acordul nostru. Căci, lipsa noastră de atitudine, comuniunea noastră cu erezia, reprezintă de fapt acceptarea noastră tacită a ereziei, acordul nostru, participarea noastră la ea, coabitarea cu ea.
Iar tăcerea, lipsa de reacție în caz de erezie, reprezintă al treilea tip de ateism, de necredință.
Iar reacția nu îneeamnă doar să spui, dar să nu faci, ci înseamnă mărturisire pusă în faptă, credinťă pusă în lucrare, altfel, ne spune Dumnezeu: ,, credinťa fără fapte este moartă”.
(Noi știm că și dracii cred, dar nu fac…sau fac pe dos…)
Iar mărturisirea pusă în faptă, în lucrare, reprezintă îngrădirea de erezie.
Nu e suficient să spui că ești împotriva ereziei, dar în acelaști timp să trăiești în ea.Te amăgești singur…
Ar mai fi multe de spus pe marginea celor rostite de ierom. Lavrentie, dar ne oprim aici…