Mântuitorul nostru Iisus Hristos este ,,Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec’’ (Evrei 5, 6). În alt loc, spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Drept aceea, având Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Mare Preot Care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat’’ (Evrei 4, 14-15).
Preoţia în Biserica noastră îşi are temeiul în Preoţia lui Hristos. Prin voia Fiului lui Dumnezeu s-a aşezat în Biserica Ortodoxă Sfânta Taină a Preoţiei, cu cele trei trepte ale sale: episcop, preot şi diacon. Aceştia sunt păstorii Turmei celei sfinte. Sfântul Apostol Petru a lăsat acest îndemn scris pentru păstorii de suflete: ,,Pe preoţii dintre voi îi rog, ca unul care sunt preot şi martor al Patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă Turmei; iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi’’ (I Petru 5, 1-4).
Preoţia este o Taină care aparţine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Este impropriu să vorbim de preoţie la catolici, deoarece ei s-au despărţit de Biserică în anul 1054 şi de-atunci au pierdut harul sfinţitor cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Fiind eretici vădiţi, ei nu au Sfinte Taine valide şi orice lucrare pe care o fac ei este lipsită de harul lui Dumnezeu. ,,Faptul că ,,episcopii’’ papali pretind că au continuitate apostolică, adică sunt legaţi în timp şi prin succesiune de Apostoli, nu mai are nicio valoare, de vreme ce nu mai păstrează şi Credinţa apostolică’’ (Minunile – mărturie a Dreptei Credinţe, Ed. Areopag, Bucureşti 2011, p.82).
Cât despre sectele protestante şi neo-protestante nu putem spune decât că sunt născociri ale porţilor iadului, lipsite de Preoţie şi tăgăduitoare ale ei. Aceştia şi-au grămădit ,,învăţători după poftele lor’’ (II Timotei 4, 3), s-au abătut de la adevăr şi merg pe căile care duc spre împărăţia diavolului. Pastorii şi predicatorii lor sunt orbi care s-au apucat să călăuzească pe alţi orbi. De fapt, se ştie prea bine cine sunt aceia care, cu ură nestăvilită pentru Hristos şi Biserică, au născocit sectele, le finanţează, le răspândesc şi le întreţin din umbră, deoarece iubesc mai mult întunericul şi se feresc de lumină.
Vremea în care Dumnezeu va face dreptate este aproape.
Presbiter Iovița Vasile