Autor: iovita_vasile

Ştim în mâinile cui se găsesc televiziunile şi celelalte mijloace de răpândire a minciunilor lor nesimţite. Ştim încă din 1989, când ni se spunea că la sediul ţăraniştilor au fost găsite arme, droguri şi dolari. O nesimţită manipulare. Ne aducem aminte cum se inducea panica în rândul românilor, spunându-ne, prin intermediul televiziunii, că la Sibiu apa a fost otrăvită. A trecut vremea şi s-a văzut că acestea nu erau decât nişte minciuni, nişte manipulări puse-n operă de serviciile secrete, menite ca să dea timp clicii lui Iliescu ca să-şi consolideze puterea. A rămas o categorie de români pentru care spusele televiziunilor sunt mai puternice decât litera Evangheliei. Pe aceştia contează maeştrii marilor manipulări.

Să fim bine înţeleşi: virusul acesta nenorocit a produs nişte victime, a existat  şi există realmente. Ei l-au răspândit cu intenţii mârşave, ca în panica indusă artificial să-şi poată lucra celelalte planuri criminale. Veţi vedea, în curând vor apărea şi vaccinurile zise salvatoare. Legile vaccinării obligatorii au fost pregătite, urmând ca refuzul vaccinului să fie considerat zădărnicire a combaterii epidemiilor, iar ,,infracţiunea’’ să fie pedepsită cu ani grei de închisoare. În detenţie, oponenţii regimului antihristic vor fi ucişi mişeleşte.

De treizeci de ani, aceşti indivizi, sau urmaşii lor, ne mint neîncetat. Să credem că acum şi-au venit în fire şi, în legătură cu pandemia, ne spun adevărul şi numai adevărul, şi nu ascund nimic din ceea ce ştiu? Să fim serioşi! Acum mint mai abitir decât în 1989, pentru că, între timp, s-au perfecţionat. Cifrele statistice sunt în mâinile lor. Controlează pandemia şi raportează ceea ce le convine lor, ca să-i prostească pe oameni. Cine poate verifica dacă cutare a murit de virusul 19, sau din alte cauze? Nimeni. Hiperbolizează ,,pandemia’’ cum le convine lor. S-a văzut, uneori, că mincinoşii nu se pun de acord, aşa încât o instituţie raportează 30 de cazuri de infectare, o alta, din acelaşi judeţ, zice că sunt numai două! Nu vă e ruşine, mă?

Peste toate acestea, apare pandemilogul suprem, faraonul Iohannis Lazurcă, şi trasează coordonatele pandemiei. Nu spune nimic de la el, doar ce-i ordonă stăpânii pandemiilor mondiale. Ei spun cât va dura pandemia, când va ajunge la vârf şi când va intra în declin. Se pare că trebuie prelungită până după 7 iunie, data Sfintelor Rusalii. Şi aşa va fi cuprinsă în pandemie şi Înălţarea Domnului, adică două Praznice Împărăteşti.

Pentru Sfintele Sărbători ale iernii, Naşterea Domnului, Tăierea Împrejur, Anul Nou şi Botezul Domnului, au pregătită o nouă pandemie, care se va declanşa prin octombrie-noiembrie, aşa încât antihristul Iohannis să ne spună încă o dată să stăm acasă. Pentru binele nostru, fireşte.  

Doamne, până când îi vei răbda pre ei?

Presbiter Ioviţa Vasile                              6 aprilie 2020

Asta e pădurea pe lângă care trec când mai apuc să mă duc acasă, la Târgu Neamţ, cu declaraţia în dinţi şi adeverinţa de medic de serviciu, acestea sunt dealurile pe care le urc şi le cobor. Nu mă opresc decât un moment, de parcă aş fura ceva de la statul ăsta bolnav la minte. Dacă mă vede cineva că am intrat în pădure? Nu pot să spun că acolo locuiesc.

Suntem conduşi de nişte paranoici. Încep să mă molipsesc de paranoia lor? Mişcarea este vitală pentru sănătate, la orice vârstă, dar mai ales la bătrâni. Ce crimă ar fi să-i lase pe aceştia să-şi facă plimbările zilnice, cu distanţarea socială impusă de pandemie, unul câte unul, în şir, pe distanţă de 3-4 km, cât este de la Hârlău la comuna alăturată, Scobinţi? Poliţiştii, în loc să-i hăituiască pe bătrâni, ar fi trebuit să le asigure acest traseu.

Se vor agrava: bolile cardio-vasculare, obezitatea, bolile osteo-articulare, bolile pulmonare. Se va instala o scădere a imunităţii greu de controlat. Stress-ul izolării, depresia caracteristică vârstei se vor agrava şi vor duce la o evoluţie accelerată a unor co-morbidităţi ascunse… Prin lipsa mişcării, scade dramatic fracţia de protecţie a colesterolului, HDL-colesterolul. În schimb, va creşte colesterolul rău, LDL-colesterolul, care va muşca din coronare, la orice vârstă, va agrava hipertensiunea şi va precipita sindromul coronarian acut, infarctul de miocard. Diabetul zaharat de tip 2 se agravează, în corelaţie cu cele arătate anterior.

Mişcarea eficientă e în aer liber, nu în locuinţă, călare pe bicicleta ergonomică, pe covorul rulant sau trăgând de fiare. Puterea actuală nu ia în calcul toate astea. Să fie o formă de eutanasiere a populaţiei trecute de 65 de ani? Orice torţionar, care se respect, spune că face totul pentru binele tău. Este obligatoriu să laşi oamenii să se plimbe, păstrând distanţa socială, în aer liber. Copiii au nevoie de soare, de vitamina D activată, esenţială pentru creşterea lor. Au nevoie de mişcare, au nevoie să alerge în parc. Dezinfectaţi aleile şi străzile, măgarilor, şi lăsaţi copiii să se joace!

Îi laşi pe bătrâni să iasă la cumpărături două ore, unde se înghesuie cu cei tineri, care nu-i respectă, care se bagă în faţă (am văzut astfel de scene, vă rog să mă credeţi), care se uită la ei ca la nişte mortăciuni ambulante, ca la nişte epave, victime potenţiale de care vorbesc televiziunile noastre, vândute puterii, dar nu-i laşi să se plimbe din centru până la gară sau prin păduricea de pe deal, aşa cum făceau marea majoritate înainte de pandemie. Puneţi dronele pe interlopi, nu pe oamenii cinstiţi, pe care-i terorizaţi cu amenzi aberante.

Consider conducerea politică a ţării criminală pentru felul mizerabil în care gestionează criza, condamnând la moarte şi scăzând speranţa de viaţă, pe termen lung, a cetăţenilor cu vârsta de peste 65 de ani din România.

(Text primit prin Whats-App)      5 aprilie 2020

Adrian Hriţcu, viitor episcop, a cochetat o vreme cu legionarii. Asta avea să-l coste foarte scump. Când au venit comuniştii la putere, omul a nimerit în mâinile nemiloase ale securităţii, din care puţini ieşeau teferi, alţii ieşeau în sicrie. Securitatea s-a gândit că poate să-l folosească spre atingerea nobilelor idealuri ale socialismului biruitor, şi nu s-a înşelat. Şi unde era locul potrivit spre a fi infiltrat? În Biserică, fireşte. Aşa a ajuns la Mihail Sadoveanu, cel care a atins rangul 33 în masonerie. Cuvintele  de mai jos au fost rostite de scriitor în prezenţa mitropolitului Moldovei, Irineu Mihălcescu şi a lui Adrian Hriţcu:

,,Vlădică dragă, acesta este băiatul pentru care v-am chemat. Am discutat cu părintele stareţ şi cu părintele exarh şi diseară va fi călugărit, iar eu v-am chemat pentru a vă ruga să-l hirotoniţi mâine diacon. E student în Bucureşti şi ar fi bine să meargă luni la cursuri. Or, ştiţi cum e… Călugăr student… să fie şi el măcar diacon, ca să aibă un statut! Altfel îi va fi viaţa ca şi cleric, decât ca simplu monah, mă gândesc…’’

Şi vlădica s-a conformat întocmai şi la timp. Astfel începe ascensiunea lui Adrian Hriţcu pe scara ierarhică, după coordonatele stabilite de Sadoveanu. Ce a urmat se ştie. Wilkipedia:

Adrian Hrițcu (n. 22 februarie 1926, Știubieni, județul Botoșani – d. 23 februarie 2013) a fost un cleric ortodox român, care a îndeplinit înalte demnități bisericești în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, printre care și pe cea de arhiepiscop al Arhiepiscopiei misionare Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris (1982-1992).

A absolvit școala de cântăreți bisericești de la mănăstirea Neamț și a continuat pregătirea la seminarul de pe lângă aceeași mănăstire. Tot acolo este hirotonit diacon și preot. Iustin Moisescu, pe atunci mitropolit al Moldovei îl numește exarh al mănăstirilor din arhiepiscopia Iașilor.

La 17 decembrie 1973 a fost ales în funcția de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor cu titlul „Botoșăneanul”, fiind hirotonit în treapta de arhiereu la 27 ianuarie 1974. Mai târziu, la 16 iulie 1980, a fost ales ca episcop-vicar, cu același titlu, al Arhiepiscopiei misionare Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris, devenind la 16 noiembrie 1982 arhiepiscop al aceleiași eparhii. S-a retras din scaun în anul 1992.

Avantaje pentru candidaţii la scaunele episcopale erau înclinaţiile homosexuale, apartenenţa la organizaţiile oculte, slujirea cu devotament a securităţii, practicile satanice, necredinţa şi dorinţa de a pune umărul la distrugerea Bisericii. A mărturisit-o fără echivoc Adrian Hriţcu, când a descris întrevederea cu doi ofiţeri de securitate. Unul din ei i-a aruncat (!) o hârtie, spunându-i: ,,Scrieţi  aşa:Subsemnatul… cum vă numiţi, numele complet… declar pe proprie răspundere că voi colabora pe tot parcursul activităţii mele de episcop cu Securitatea Republicii şi cu Partidul Comunist. Mă oblig prin această declaraţie să contribui la destabilizarea Bisericii Ortodoxe… care, prin predici şi slujbe, contribuie la îndobitocirea poporului şi îl revoltă împotriva sistemului comunist. Puneţi data şi semnaţi, vă rog. Mă bucur, tovarăşe episcop, că ne-am putut înţelege cu dumneavoastră şi avem speranţa că vom stabili o colaborare cât mai eficientă, mai ales că sunteţi membru al Masoneriei, societate care a născut sistemul comunist, precum şi alte sisteme politice şi ideologii’’ (Pr. Ciprian Meda, Pântecul desfrânatei, pag 130-131).

Ne bucurăm, tovarăşi episcopi, că v-aţi putut înţelege cu actualul sistem antihristic şi avem speranţa că… Dumnezeu va face dreptate.

Presbiter Ioviţa Vasile                         4 mai 2020

Hristos a înviat!

„Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român” Mihai Eminescu.

Ce am putea adăuga la aceastã oglindă a vremurilor de acum 147 de ani pe care eternul, unicul, universalul Eminescu, cel mai reprezentativ simbol al românismului şi al culturii române, din toate timpurile, le pune în faţa ochilor noştri? Sublime sunt versurile, şi oricine care crede şi respiră Ortodoxia ar trebui sã ţină cont de sfatul duhovnicesc al înţeleptului:  Doar un prost l-ar putea contrazice, doar un iuda venetic de plaiurile străbune, l-ar putea urî şi l-ar contesta. Cei care işi ucid prorocii, masonii care nesocotesc Sfinţii, Martiri, Mucenicii lui Hristos din temniţele şi închisorile bolşevice, şi se aliază cu forţele oculto-sionisto-globaliste, predând vrajmaşului omenirii, pe fiii cei mai nobili, mai devotaţi pânã la jertfa supremă ai neamului şi credinţei strãmoşeşti, sunt vrednici de cearta Atotbunului Dumnezeu!

„Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce cautã aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câstige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trai fără muncă, fără stiinţă, fără avere moştenitã, cumulând câte trei, patru însãrcinări publice dintre care n-ar putea sã împlinească nici pe una în deplina conştiinţă? Ce căuta d. X profesor de universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunostinţe pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat? Ce cautã? Vom spune noi ce cautã.

Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român…

Ciudată ţară, într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-şi câştige, printr-un meşteşug cinstit, pâinea de toate zilele… Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrșirea școalei primare, advocați fără știrea lui Dumnezeu, pictori orbi și sculptori fără de mîni, generali cari nu știu citi o hartă, subprefecți ieșiți din pușcărie, legiutori recrutați dintre stîlpi de cafenele, jucători de cărți și oameni cu darul beției, caraghioși care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iată banda ocultă care guvernează azi Românii. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.

Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice: „Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stăpânească cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dânşii?…Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii. Dar nu-i numai atâta.

Domnia lor vor să facă pe boierii. 3–4–500 de franci pe lună nu-i liniştesc şi nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori naţiei de pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, pentru deputăţii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie, tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfiştocul din casă-n casă, nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dăduseră naştere unor feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând.

De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.”

Mihai Eminescu, din ciclul “Icoane vechi şi icoane nouã”-în Timpul nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 și 110

Text redactat de Dr. Gabriela Naghi

De ce ingăduie Dumnezeu să vină asupra Dreptei Credinţe atâtea urgii şi necazuri, pe când pe eretici îi lasă pururea să bucure de tihnă şi pace? De ce?,întreabă şi Sfântul Ioan Gura de Aur, şi tot el răspunde îndată: ,,Aşa ca să vezi slăbiciunea păgâneştii şi ereticeştii credinţe, care se descompune de la sine, fără să o atace nimeni, şi ca să vezi tăria Adevăratei Credinţe care, lovită , scuipată şi pururea însângerată, îndură toate cu pace şi chiar creşte şi se înmulţeşte sănătoasă în pofida tuturor drăceştilor vrăjmaşi (…) De aceea, în disputele cu păgânii sau cu obraznicii iudei, destul este să arătăm, spre dovada sfintei ei puteri, că Ortodoxia, supusă veşnic prigonitorilor până la ucidere şi sânge, veşnic a rămas deasupra şi biruitoare, chiar şi când întreaga lume s-a pornit împotriva ei. Sfântul Isaac Sirul zice: ,,Minunata dragoste de oameni a lui Dumnezeu se vede atunci când omul se află în primejdii mari şi în chinuri pasibile să-i zdruncine nădejdea. De abia atunci se arată pe faţă puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Căci omul niciodată nu recunoaşte puterea lui Dumnezeu atunci când petrece mereu în linişte şi libertate…’’

Cuvântul de mai sus, de fapt cuvintele a trei Sfinţi ai lui Dumnezeu, a fost selectat de Părintele Mărturisitor Cosmin Tripon. Îl public cu toată dragostea, pentru că răspunde lămuritor frământărilor noastre de azi, ne întăreşte în prigoana pe care o trăim, nu una oarecare, una în care se arată primii Sfinţi Noi Mucenici. Când spun asta mă gândesc la Părintele Mărturisitor Petroniu Socaci, răpus de o mână criminală şi plecat dintre noi în sâmbăta Săptămânii Luminate.

Am urmărit şi am cules informaţii despre reacţia papistaşilor români, a sectelor luptătoare împotriva Mântuitorului, a celorlalţi eretici trăitori pe pământ românesc. Nicio reacţie! Petrec în tihnă şi pace. S-au supus docil directivelor venite de la capii lor şi în asta se vede cât îi doare de faptul că nu s-au mai putut aduna în această perioadă. Îi doare-n cot.

I-am urmărit şi pe dragii noştri Mărturisitori. Cât le-a fost în putere, s-au ridicat împotriva acestor silnicii. Preoţii slujitori n-au cutezat să spună măcar un cuvânt împotriva acestor blestemaţi care le-au închis, ne-au închis bisericile (cu sigiliu!) şi i-au împiedicat pe credincioşi să sărbătorească Învierea Domnului. Ce monstuozitate! În paradigma ortodoxă nu precumpăneşte mulţimea, hotărâtoare este puţinătatea celor care stau neclintiţi de partea Adevărului şi a adevărurilor Sale veşnice.

Presbiter Ioviţa Vasile

În vremea comunismului, circula următoarea butadă: ministrul de resort s-a gândit să scoată o revistă pentru angajaţii MAI. După dezbateri şi consultări, i-a fost stabilit titlul, adică ,,Ce este miliţienii’’. Vestea a fost popularizată şi revista avea mare trecere. Se duce un miliţian la un chioşc de ziare şi se adresează vânzătoarei: Aveti revista ,,Ce este miliţienii’’? Am avut, dar s-a epuizat. Miliţianul îi spune: nu-i nimic, daţi-mi-o şi aşa.

Alta: în aceaşi vreme despre care  vorbim, se spunea că unitatea de măsură pentru prostie este ţianul, cu multiplii săi dacaţianul, centoţianul şi miliţianul.

Vremurile s-au schimbat. Miliţienii au dispărut şi locul le-a fost luat de poliţişti. Aceştia au venit cu o mentalitate nouă, adică sunt culţi, civilizaţi, politicoşi, înţelegători, nu bat, nu înjură şi stau mereu în slujba poporului muncitor. Nici uniformele nu mai sunt acelea pe care le ştim, cu caschetă, cizme şi puşcoiul în spate. O vreme, poliţiştii au devenit cam timoraţi, ştiind că au de-a face cu oameni scăpaţi de frică, buni cunoscători ai legilor, care le pot contesta oricând abuzurile şi le mai pot face şi câte-o neplăcere prin sesizarea comandantului, cu care nu e de glumit. De când cu pandemia, au prins curaj şi îşi arată autoritatea asupra bieţilor oameni, cu amenzi ce pot ajunge la două sute de milioane (vechi), başca dosarele pe care le pot întocmi după pofta inimii.

Cel mai rău este însă când prostia se manifestă la vârfurile puterii. Pe ăştia nu-i trage nimeni de mânecă, nici la răspundere. Afişează aere de oameni docţi, plini de importanţă, care taie şi spânzură, însă totul în limitele legilor şi spre binele nostru. De o pandemie a prostiei n-a auzit nimeni. OMS-ul n-a decretat niciuna şi nici nu va decreta. Prostia nu doare, nu ucide, o duce omul pe picioare toată viaţa şi moare răpus ori de bătrâneţe, ori de vreo boală incurabilă. Exasperat de valurile de prostie din vremea sa, Solomom a ajuns să întrebe retoric: ,,Până când, proştilor, veţi iubi prostia?” (Pilde 1, 22). Au trecut de-atunci nişte mii de ani, şi nimeni n-a dat vreun răspuns. Prostia e uşor detectabilă. Ajunge o anamneză sumară şi diagnosticul poate fi pus fără greşeală. Tratament eficient nu există. Pe prost n-ai cum să-l scoţi din starea sa. Există totuşi cazuri de vindecare, necitate în literatura de specialitate.

În timp ce scriam, mi-am mai amintit de una. Ştiţi începutul romanului Baltagul, în care ni se arată cum Dumnezeu a pus semn şi rânduială fiecărui neam. Asemănător, s-au împărţit daruri diferitelor categorii de oameni. La urmă au venit unii, cărora li s-au pus în faţă, pentru a alege, prostia şi frumuseţea. După îndelungi chibzuinţe, a luat unul cuvântul şi a spus în numele tuturor: ,,Doamne, frumuseţea e trecătoare…”

Presbiter Ioviţa Vasile                  1 mai muncitoresc 2020

Subiect de meditaţie şi faptă…Să ne rugăm cu toată convingerea, cu inima, cu suflet fierbinte, iar în rugăciunea către Duhul Sfânt, la ceas de seară, cu toată sinceritatea şi cu zdrobire de inimă, să ne aducem aminte de toate păcatele în care am căzut în timpul zilei. Prin câteva clipe de pocăinţă fierbinte, Duhul Sfânt ne va curăţi de toata întinăciunea. Cu multă înţelepciune şi dragoste, ne sfătuieşte Sfântul Ioan de Kronstadt, şi toţi bineplăcuţii lui Dumnezeu spre care ne îndreptăm rugăciunea să ne fie mijlocitori alături de Doamna şi Stapâna noastră către Împăratul Ceresc. „Când te rogi, ţine această pravilă: că e mai bine să zici cinci cuvinte din inimă, decât zece mii de cuvinte numai cu gura…Bine este să ne rugăm îndelung şi neîncetat, dar “ Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat.”. “Cine poate înţelege, să înţeleagă.” (Matei 19, 11-12).
Cei ce nu se pot ruga îndelung, să se roage cu rugăciuni scurte, dar cu duh fierbinte.”

Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul ne sfătuieşte în duh adânc de smerenie:
„ Cel puţin să spui: „Miluieşte-ne pe noi!”. Înlăuntrul lui „pe noi” sunt cuprins şi eu şi toţi ceilalţi. Eu spun: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumne­zeu, miluieşte-ne pe noi!. Miluieşte-ne pe toti şi pe mine, dobitocul!”….Te va milui Dumnezeu. Numai să te rogi simplu şi neîncetat, cerând cu smerenie mila Lui pentru tine şi pentru toţi oamenii. Când cerem mila lui Dumnezeu şi ne nevoim fără egoism, cu smerenie, cu mărinimie, Dumnezeu ne va da atât nouă, cât şi celorlalţi tot ceea ce avem nevoie. ”

“Să transformăm fiecare clipă liberă a vieţii noastre măcar într-un suspin de rugăciune”Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este tot­deauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în ini­mă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă până când omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregi­me în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pământesc. Atunci este apărat de către îngeri, de către Sfinţii lui Dumnezeu, care prin focul rugăciunilor lor ard tot răul care se ridică împotriva lui din lume şi din iad, de la oameni şi de la diavol.

Ştiţi oare, fraţilor, care este cea mai înfricoşătoare ar­mă omenească pe pământ, armă nebiruită şi atotbiruitoare? Rugăciunea! Căci prin rugăciune omul îşi încredinţează lui Dumnezeu întregul suflet, toată inima, toată viaţa, şi Dumnezeu devine Apărătorul şi Purtătorul lui de grijă. Ce pot face atunci oamenii sau dracii? Nimic! De aceea Domnul ne-a şi poruncit: „Rugaţi-vă neîncetat“. Iar aceasta se întâmplă din cauză că prin rugăciune omul creşte tot mai mult în tot bi­nele Dumnezeiesc, în tot adevărul şi dreptatea Dumnezeiască. Şi în toată bucuria duhovnicească. Şi nimeni nu-i poate lua această bucurie şi fericire, nici pe pământ, nici în cer.

În această lume suntem la război: ne luptăm pentru via­ţa veşnică prin sfintele virtuţi, îndeosebi prin rugăciune şi răbdare. Să transformăm fiecare clipă liberă a vieţii noastre măcar într-un suspin de rugăciune, într-un strigăt de rugăciune, într-un plâns de rugăciune. Porunca atotmântuitoare a Evangheliei este să ne rugăm neîncetat. Vrei ca gân­durile tale să fie curate şi sfinte? Încheie fiecare gând prin rugăciune. Pentru voi cel mai important este să vă umpleţi mintea de rugăciune, astfel încât fiecare gând să se verse de la sine în rugăciune, să se încheie cu rugăciunea. Din mintea unită, împletită şi contopită cu rugăciunea, ca dintr-un izvor curat şi luminos totdeauna vor ieşi şi se vor revărsa gânduri cu­rate şi sfinte: ea va gândi cu Hristos Dumnezeu. Pentru nevoitorul iubitor de Hristos idealul este atins deja pe pământ: fiecare gând să-l închei cu Domnul Iisus Hristos – Dumnezeu şi Om. În acest scop se cuvine să ne rugăm la început cu rugăciuni scurte, ca acestea: „Doamne Atotmilostive, învaţă-mă să mă rog”, „Doamne, dă-mi să privesc lumea prin rugăciune”.
Rugăciuni de acest fel trebuie să înălţăm către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, către marii Sfinţi, îndeosebi către Sf. Ioan Gură de Aur. Cel mai adesea însă se cuvine să te rogi cu acea rugăciune care se va lipi de inimă sau o va încălzi“.

Surse : Unde se termină rugăciunea, începe păcatul… : Despre rugăciune – Sfântul Iustin Popovici

Viaţa mea în Hristos- Sfântul Ioan de Kronstadt, Editura Sophia

Dr. Gabriela Naghi

Haideţi să ne lămurim.

„Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii ţării noastre, pentru mai marii oraselor şi ai satelor si pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului să ne rugăm”. 

Cine sunt cârmuitorii ţării? Socotesc că sunt străinii vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi ai românilor, prin preşedintele evanghelist-papistaş Iohannes, cu prerogative de faraon. Ar urma la rând premierul, ăsta, de-i zice Ludovic Orban, care nu se ştie ce-i. Ortodox nu, în orice caz. Pe aceştia, şi cei apropiaţi lor să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa? Nu prea cred, după câte au făcut ei împotriva Sfintei Credinţe Ortodoxe. Să ne gândim la starea de necesitate pe care au clocit-o împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe. Cârmuitorii ţării sunt tot felul de lifte: atei, liberi-cugetători, necredincioşi, păgâni, eretici şi alţii, pe care nici nu ştii unde să-i încadrezi. Cred ei că dacă sunt pomeniţi în biserici, lumea va fi uimită de câtă legitimitate se bucură. N-au nicio legitimitate şi rugăciunile le vor fi de folos cât i-au fost şi lui Nicolae Ceauşescu.

,,Mai marii oraşelor şi ai satelor’’. Aceştia ar fi primarii, prefecţii, preşedinţii de Consilii Judeţene, şi alţii asimilaţi lor. Nu-i veţi vedea a fi prezenţi în sfintele biserici decât poate o Duminică, două, în preajma alegerilor, şi dacă vor fi fost aleşi, îşi vor lua o pauză de patru ani. Nu se cuvine a fi pomeniţi la Sfânta Liturghie nici măcar la modul generic. Au dat dovadă de mult zel în închiderea bisericilor şi în transpunerea în faptă a celorlalte ordonanţe ticluite de faraonul României

,,Pentru iubitoarea de Hristos oaste’’.Atât de mult Îl iubeşte oştirea română pe Hristos, încât a scos blindatele şi transportoarele pe străzi pentru a-i împiedica pe credincioşi să meargă la Hristos, la Sfânta Înviere, sub sancţiunea unor grele amenzi, şi a anilor de închisoare la care le-a dat dreptul Iohannis faraonul. Absurdul ridicat la cote paroxistice.

Majoritatea preoţilor evită acest corp străin din cuprinsul ecteniilor şi bine fac. Ierarhii noştri se întreceau în a aduce osanale regimului comunist. Când s-a schimbat puterea, au schimbat şi ei macazul, după înţeleapta vorbă ,,eu mă dau cu cine-i tare, cui nu-i place…’’

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat

Călătoria pământească a Preacuvioşiei Sale s-a încheiat, sau a fost încheiată de vrăjmaşii lui Dumnezeu şi a tot binele.

Îngerii lui Dumnezeu l-au vegheat în ultimile ceasuri ale vieţii, spre a-i purta sufletul spre locaşurile cereşti. L-am cunoscut pe Părintele Petroniu anul trecut, la Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, când am slujit împreună în Parohia liberă de ecumenism Schit-Orăşeni. A venit între noi şi ne-a bucurat, pentru că nu ştiam de Sfinţia Sa. Am avut o scurtă convorbire cu Preacuvioşia Sa, în care mi-a făcut nişte mărturisiri cutremurătoare. A fost la o mănăstire din Moldova, al cărei stareţ ţinea într-o mână cârja, cu cealaltă se închina marelui arhitect al universului. I s-a propus să-L trădeze pe Mântuitorul Hristos şi să-şi urmeze stareţul. S-a opus categoric, şi de-acolo i-au venit toate relele. După slujirea Sfintei Liturghii, s-a dus la proscomidiar pentru potrivirea Darurilor. La scurtă vreme, s-a simţit rău şi au urmat chinuri inimaginabile. ,,Numai Bunul Dumnezeu a făcut să rămân în viaţă’’, spunea. Ce s-a întâmplat? Slujitorul satanei a pus otravă în Sfântul Potir! Îi ştiu numele, ştiu şi mănăstirea în care-l slujeşte pe stăpânul întunericului. După o vreme tentativa criminală s-a repetat. De rândul acesta, şi-a dat seama la timp şi a reuşit să evite moartea.

N-a mai putut să rămână în acel loc. S-a retras la un schit care nu stă sub stăpânirea ecumeniştilor. De-acolo a venit la Schit-Orăşeni. Când ne-am despărţit, ne-am exprimat dorinţa de a ne revedea. Am avut un schimb de mesaje prin e-mail. La ultimul nu mi-a răspuns. Nu-nţelegeam de ce. Acum înţeleg.

Când am aflat vestea, m-am dus imediat cu gândul la articolul ,,Hristos a înviat. Cinstiţi iubitori de Hristos, cititori ai acestui blog’’, din 21 aprilie. Numai Bunul Dumnezeu ştie de ce am fost îmboldit să scriu acestea: ,,Suntem doar la începutul durerilor. Persecuţia la care suntem supuşi n-a ajuns încă la cotele sălbăticiei, dar nu suntem departe. Sa nu ne amăgim că vremurile care vor veni vor fi mai bune. Noi ştim de unde venim, pentru ce trăim şi unde trebuie să ajungem. Pentru noi soluţii comode nu există, cum spunea Părintele Iustin Pârvu, avem în faţă o singură cale deschisă, cea strâmtă, care însă duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Veţi vedea că primii Sfinţi Mucenici ai vremurilor de-acum vor pătimi, nu peste multă vreme’’.De prisos să spun că Preacuvioşia Sa era îngrădit de erezie şi de eretici.

Mergeţi, Preacuvioase Părinte Petroniu, în faţa tronului ceresc şi spuneţi Atotputernicului Dumnezeu silniciile la care este supus Poporul Său Ortodox.

Hristos Mântuitorul, Biruitorul morţii, Cel înviat a treia zi din morţi să-i primească sufletul în locaşurile cereşti, de unde să se roage şi pentru noi nevrednicii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat!

Dumnezeu să va ierte şi să vă rânduiască un loc binecuvântat de odihnă alături de drepţii Săi, Cuvioase Părinte Petroniu, acolo unde *asculţi glasul celor ce se veselesc, vezi bucuria îngerilor, odihna cerească, slava dumnezeiască şi, mai mult decât toate, strălucirea celei mai curate şi a celei mai desăvârşite lumini!
„Intră în Ceruri, odihneşte-te în sânul lui Avraam, priveşte corul îngerilor, slava şi strălucirea preafericiţilor, sau mai bine uneşte-te cu corul lor şi bucură-te!”
„Înfăţişează-te înaintea Marelui Împărat şi fii plin de lumina cea de Sus!” Amin
Au trecut în zbor cei 3 ani de când Mărturisirea Cuvioşiei Voastre, ne dădea tuturor putere şi ne aducea o rază de speranţă în acest veac al apostaziei, întunecat de norii aducători de moarte duhovnicească, care s-au răspândit peste neamul românesc.
Aţi luptat cu bărbăţie şi curaj, aţi suferit pătimiri şi aţi învins în luptă dreaptă, Cuvioase Părinte Petroniu, hidra ecumenistă şi fiara masonică care v-au ademenit şi au încercat să vă răpună! Slugă credincioasă a Domnului Hristos, nădăjduim să auziţi glasul prea dulce al Domnului și Dumnezeului nostru care vă va spune: **„Veniti binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia pregătită vouă de la întemeierea lumii“!Amin.

Dr. Gabriela Naghi

Versul acesta este luat din internaţionala comunistă, un cântec revoluţionar penibil si tamp, care-i îndemna pe oameni la nesupunere, la revoltă, la violenţă împotriva nedreptăţilor, dar, mai ales, a dreptăţilor lumii. Ce-o fi însemnând ,,răzvrătire’’? Ne lămuresc Dicţionarele noastre, normative pentru limba românească: ,,răscoală, revoltă, rebeliune’’. Şi chiar revoluţie, aş spune eu.

Când ierarhii români ne acuză, pe noi cei îngrădiţi de erezie, de răzvrătire împotriva lor, arată că nu au proprietatea termenilor. Răzvrătire înseamnă, în primul, rând violenţă. Să ne spună cu ce le-am tulburat tihna palatelor episcopale. Cu demonstraţii zgomotoase? Nu. Cu incendierea reşedinţelor domniilor lor? Doamne, fereşte. Cu alungarea domniilor lor din clădirile somptuoase, prevăzute cu crame, săli de fitness, de protocol, bai cu jacusi şi alte înlesniri necesare traiului bun? Nici vorbă! Le-am vandalizat maşinile scumpe cu care se plimbă pe şoselele partiei. Să nu fie! Şi atunci?

I-am deranjat cu aplicarea Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe, care ne spun că atunci când ierarhii alunecă în erezie, devin pseudo-episcopi şi pseudo-învăţători! Aici e marea lor durere. Nu mai au nicio legitimitate în faţa Turmei lui Hristos şi vor să acopere acest adevăr trist cu acuzaţia de răzvrătire. Vezi, Doamne, ei sunt bine intenţionaţi, iubitori ai credincioşilor, gata să moară pentru Biserică, dar îi împiedicăm noi, mâna aceasta de nebuni care am îndrăznit să nu-i mai pomenim la Sfânta Liturghie şi la celelalte Slujbe Bisericeşti.

I-am deranjat cu faptul că am luat în serios cuvintele Sfintelor Scripturi: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’ (Tit 3, 10-11).

Nu vă crede nimeni, domnilor, decât poate cei de-un cuget cu dumneavoastră, ecumeniştii, cocoţaţi în toate toate posturile administrative ale Bisericii Ortodoxe Române, sau în parohiile aducătoare de mari venituri.

Aţi luat termenul acesta ,,răzvrătire’’, din vocabularul comunisto-bolşevic şi încercaţi să ni-l aplicaţi nouă, deşi bine ştiţi că nu ni se potriveşte. Nu v-am atins nici măcar cu mângâierea unei flori suave de primăvară. Doar v-am pus în faţă nişte adevăruri care nu vă dau linişte şi tihnă. V-am pus în faţă nişte oglinzi nemincinoase, care vă arată aşa cum sunteţi. Asta vă sperie de moarte.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat!

Oamenii au devenit mai vulnerabili, lipsa de soare şi aer curat, împuţinarea credinţei, le afectează discernământul (dacă l-au avut vreodată), astfel încât treptat începe să li se întunece raţiunea. Cred orice aud şi au ajuns să se teamă şi de umbra lor. Nu cercetează dacă e corect sau nu ce li se trâmbiţează de unii şi de alţii, stau cuminţi în casă, nefiind învăţaţi să cugete şi să gândească, să fie conştienţi de puterile cu care i-a inzestrat Dumnezeu, şi să încerce să le dirijeze în a face bine aproapelui. „Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.
Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii”(Romani 14, 8-9). Înalţii Ierarhi ai BOR să nu uite că noi şi „ fiecare din voi va da seama despre sine lui Dumnezeu”(indiferent dacă sunt atei- marxişti, liberi cugetători sau eretici) şi „mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală.”

Antihristul e acela care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va supune sub ascultarea sa tot pământul. Căci acela va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împăraţilor pământului.

,,Creştinii, cu numele, din pricina înmulţirii fărădelegilor care sting duhul, aşa se vor slăbi la minte încât de frică, mulţi se vor lepăda de Hristos şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului „căci credinţa nu este a tuturora” (2 Tes 2,3). Viaţa lor, slăbănogită de păcat, va da îndrăzneală satanei, care va lucra în acela tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască. „De aceea pentru că iubesc păcatul mai mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice ca să dea crezământ minciunii, şi să cadă sub osândă (minciuni), toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îngăduit nedreptatea” (2 Tes 2,9-11).

Jidovii de odinioară, împinşi înăuntru de „acela”, au răstignit pe Domnul înţepându-i călcâiul, şi nu i-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă, Domnul, pogorându-se de pe cruce la cei din închisoare, a spart veşnicele încuietori, şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad. De atunci umblă potrivnicul ca un leu turbat, întărâtându-şi uneltele, ca măcar faptele şi învăţătura Mântuitorului să le întunece în necredinţă. Neputând nici aceasta, îşi aprinde ciracii şi pe „acela” al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni din zilele Sfinţilor Apostoli, până în zilele celui mai desăvârşit Antihrist din vremea de apoi, când va propovădui Ilie, ca doară doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pe faţa pământului, prigonindu-i, spânzurându-i, ucigându-i, răstignindu-i şi în tot felul omorându-i.

Mai mult, cum zice un Părinte, acest Antihrist – care nu se mulţumeşte cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din mintea şi din inima celui din urmă credincios rămas pe pământ, şi nu râvneşte nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui, să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.

„Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă nebun cerând … moartea lui Dumnezeu … moartea învăţăturii Sale … moartea creştinilor, ucenicilor Săi … pustiirea Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie. Chinurile cele de pe urmă, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea. Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una, cum au fost la început. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei, până nu vor veni la mintea aceea să asculte şi să împlinească, măcar la sfârşit, rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume.

Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini; dar oricâţi vor rămâne, aceia trebuie să treacă, peste ceea ce ar trebui să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una.

Deci, când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu, Biserică şi Preoţi, încât va fi sălbăticia şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul. Amin’’.

(Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției)

Dr. Gabriela Naghi                        26 aprilie 2020

Când  vezi un slujitor al Sfintei Biserici ridicându-şi glasul împotriva silniciilor la care este supusă Ortodoxia, nu poţi să nu ai un sentiment de mulţumire. Îl urmăreşti în timp pentru că omul are o cultură teologică rară, e bine documentat în privinţa celor ce se întâmplă în lume, aşa încât vorbeşte în cunoştinţă de cauză. E un bun orator, foloseşte o limbă aleasă şi e deosebit de convingător. Privindu-l, te încearcă un simţământ de invidie, în sensul bun al cuvântului.

Pe de altă parte, nu poţi să nu te întristezi când constaţi că există nişte practici care nu au nimic de-a face cu Sfintele Canoane şi cu Tradiţia Bisericii noastre.

1.Nu e bine să te încrezi nemăsurat în puterile proprii. Nu e bine să sfidezi pe unul din puţinii Episcopi ortodocşi, rămaşi credincioşi Mântuitorului Hristos şi să-i sabotezi bunele intenţii  cu luări de cuvânt sterile şi repetate. Cei care au fost prezenţi la întâlnirea de la Bănceni, din Postul Paştilor anului 2018 ştiu despre ce vorbesc. Şi, mai ales, despre cine.   

2.Pentru Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, Biserica noastră are rânduieli bine statornicite şi aşezate, pe care suntem datori să le urmăm şi-n vremuri bune, şi-n cele de prigoană. Nu este canonic să dai credincioşilor Sfânta Împărtăşanie acasă, la cutie, sfătuindu-i să se cuminece cât mai des, fără Spovedanie, sau cu un simulacru de spovedanie, în faţa unei icoane şi cu o dezlegare de la distanţă, printr-un semnal telefonic. Preoţii ştiu câte riscuri există atunci când avem Sfânta Împărtăşanie în Potir şi când cuminecăm credincioşii. Liturghierele noastre conţin învăţături pentru situaţiile nefericite când, din neştiinţă, neatenţie sau nebăgare de seamă, comitem o mare împietate faţă de Trupul şi Sângele Mântuitorului. Părintele Cleopa Ilie relata ce i s-a întâmplat odată când unul din credincioşii ce se apropiau pentru cuminecare, a a făcut un gest necontrolat şi, din neatenţie, Sfintele au căzut din Sfântul Potir. Ţinând seama de toate acestea, cum ar putea un credincios să-şi dea Sfânta Împărtăşanie, fără riscul de a comite un înfricoşător sacrilegiu?

Sfânta Spovedanie se practica şi în condiţiile limită, draconice ale închisorilor, prin alfabetul Morse, lovindu-se conductele metalice care comunicau între celule, pentru că preoţii credincioşii acelor vremuri nu concepeau să se lipsească de ea. De-aici, până la dezlegarea prin semnal telefonic e cale lungă, pe care nu se cuvine să o străbatem. Nu putem onlainiza Lucrările Sfinte ale lui Dumnezeu, aşa cum şi-ar dori antihriştii, în goana lor nebună şi sălbatică de a-L scoate pe Mântuitorul din vieţile noastre. Împărtăşirea trebuie precedată obligatoriu de Sfânta Spovedanie. Într-un articol mai vechi, dezaprobam practica ecumeniştilor clujeni care-i îndemnau pe credincioşi  ca în temeiul unei singure Spovedanii, să se împărtăşească vreme îndelungată.

Altceva acum: în anumite biserici nu s-au mai săvârşit Sfintele Slujbe din Săptămâna Luminată. Actorii distribuiţi în piesa numită Sfânta Liturghie, au socotit că nu se cuvine să joace fără spectatori, şi şi-au luat liber. Nu pierd nimic, ba chiar câştigă timp mai mult pentru distracţie. Dumnezeule Mare!

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat

Mâine avem Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.

Tot mâine se împlinesc trei ani de când am deschis acest blog. În acest răstimp, am avut destule neîmpliniri, mă refer strict la ceea ce am scris şi am publicat eu pe blog. Avem şi multe reuşite, datorate, în cea mai mare parte, Distinsei Doamne Dr. Gabriela Naghi, căreia-i suntem recunoscători pentru că şi-a pus priceperea scriitoricească, cunoştinţele medicale şi timpul în slujba noastră, cu numeroase articole duhovniceşti, incisive, excepţional documentate, toate întru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe. Chiar şi în perioadele dificile pe care le-a traversat, Domnia Sa a găsit puteri şi resurse intelectuale pentru ca scrisul, dătător de bune nădejdi, să ajungă la Frăţiile Voastre.

Părintele Mihai, mărturisitor al lui Hristos, mi-a deschis blogul şi m-a asistat duhovniceşte şi tehnic, atunci când am avut mare nevoie de Preacucernicia Sa, împreună cu Doamna Presbiteră Roxana.

Întotdeauna m-am socotit a fi în slujba Frăţiilor Voastre, nu spun dezinteresat, ci având interesul comun şi suprem de a ne mântui sufletele. Se ştie că un preot se mântuieşte prin credincioşii în slujba cărora a fost rânduit de Dumnezeu. În aceşti trei ani, am postat 828 de articole, studii, comentarii, analize, exegeze, traduceri, ştiri, cuvinte ale Înalt-Preasfinţitului Părinte Longhin de la Bănceni, cel drag sufletelor noastre. N-am crezut niciodată că voi ajunge la o atare ,,audienţă’’ din partea Frăţiilor Voastre şi mulţumesc Atotputernicului Dumnezeu că între noi s-au statornicit legături sufleteşti, fără a ne fi văzut vreodată faţă către faţă. Este de aşteptat ca, la un moment dat, să intervină strivitor cenzura, proprie tuturor sistemelor totalitare, care să încerce să ne reducă la tăcere. Până atunci însă, mă bucur pentru orice postare folositoare care ajunge la Frăţiile Voastre.

Un cuvânt pentru Părinţii îngrădiţi de erezie şi schismă, alungaţi din bisericile lor, dar şi pentru cei care nu au întrerupt pomenirea, dar au cuget ortodox. Pentru păcatele noastre, peste România s-a abătut această secetă severă, care ne pune în primejdie ,,pâinea noastră cea de toate zilele’’. Sfintele Scripturi ne îndeamnă la rugăciune şi pocăinţă: ,,Când se va încuia cerul şi nu va fi ploaie, pentru că au păcătuit ei înaintea Ta, şi-Ţi vor aduce rugi în locul acesta, vor mărturisi Numele Tău şi se vor întoarce de la păcatul lor pentru că i-ai smerit, atunci să asculţi din cer şi să ierţi păcatul robilor Tăi…, arătându-le calea cea bună pe care să meargă, şi să trimiţi ploaie pământului Tău’’ (II Paralipomena 6, 26-27). Uniţi-vă în rugăciune, după rânduielile Sfintei noastre Biserici, şi îngăduiţi-mi şi mie nevrednicului să mă alătur acestor rugăciuni, laolaltă cu bunii noştri credincioşi iubitori de Hristos, Cel înviat a treia zi din morţi.

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic  Gheorghe, 23 aprilie 2020

Presbiter Ioviţa Vasile                                                      

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe era ostaş în armata împăratului păgân Diocleţian. Faptul că era creştin a rămas tăinuit, o vreme. Când s-a aflat că este slujitor al lui Iisus Hristos, a fost dus în păgânească adunare şi acolo a mărturisit cu bărbăţie: ,,Până când, o, împărate, şi voi, domni şi sfetnici, care sunteţi rânduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mânia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărârile celor fără de lege şi judecăţile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strâmbătate? Pentru ce-i prigoniţi şi-i chinuiţi pe creştini, silind spre a voastră păgânătate – întru care petreceţi nebuneşte – pe aceia, care au învăţat a ţine bine Sfânta Credinţă? Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei, deci nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; şi toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Deci ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să vă învăţaţi Dreapta Credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de Dreapta Credinţă să nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!’’

Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul într-o zi de 23 aprilie.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu a încetat a lucra binele nici după moartea lui. Cărţile noastre bisericeşti ne istorisesc multele minuni ce s-au săvârşit prin acest Sfânt bineplăcut lui Dumnezeu. Se spune că un mahomedan a intrat într-o biserică la vremea citirii pravilei. A văzut un preot stând înaintea icoanei Sfântului Mucenic Gheorghe, citind rugăciuni în taină. Atunci a vorbit rău-credinciosul celor de un neam cu el: ,,Vedeţi pe acest nebun ce face? Se roagă la scândură. Aduceţi-mi un arc şi o săgeată, să săgetez scândura aceea’’. Încordând arcul a slobozit săgeata, dar aceasta nu s-a dus spre icoană, ci în înălţime şi căzând, a rănit mâna acelui nesăbuit, încât grea durere îi pricinuia. Preotul i-a vorbit cu înţelepciune, învăţându-l că se închină lui Dumnezeu şi nu scândurii. Ca să cunoască puterea lui Dumnezeu, l-a sfătuit să ia la sine icoana Sfântului Mucenic Gheorghe şi din candela ce va arde în faţa ei să ia ulei şi să-şi ungă mâna. Cu bunăvrerea lui Dumnezeu s-a vindecat şi a cunoscut minunile pe care le săvârşeşte Dumnezeu prin Sfinţii Lui, care sunt pe tot pământul. A cerut să fie botezat, lucru care s-a petrecut în puterea nopţii, de frica mahomedanilor păgâni, care ucid fără cruţare pe cei care părăsesc reaua şi deşarta lor credinţă.

Pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preabunul Dumnezeu să Se milostivească spre noi, cei păcătoşi (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 274-300).

Presbiter Ioviţa Vasile

S-a vehiculat ideea de a închide persoanele peste 65 de ani în locuri speciale”spre binele și sănătatea lor”, asemeni evreilor în ghetouri în timpul celui de-al 2-lea război mondial. Naziștii doreau purificarea rasei prin exterminarea celor care nu corespundeau rasei ariene, urmașii doctorului Mengele din ziua de azi doresc exterminarea persoanelor de peste 65 de ani, care fac umbra pământului degeaba, vectori ai îmbolnăvirii cu coronavirusul ucigaș, umilindu-i într-un mod irațional, de neconceput, stigmatizându-i cu o ură ucigașă.

Miliția, în loc să supravegheze și să țină la respect miile de infractori țigani alungați din statele Europei, care au început să facă legea în Romania, întreținând o atmosferă de spaimă, violență și teroare, păzește în continuare cu încrâncenare porțile zăvorâte cu lacăte ale bisericilor ortodoxe, pândesc la intersecții cu carnețelul de amenzi în mână, la ordinele stăpânilor vremelnici. Aceste iude, acești irozi ai veacului de acum, ce-ar voi să facă creștinilor ortodocși? Să închidă definitv toate bisericile, să-i lipsească de sfânta Liturghie, să nu mai aprindă în veci o candelă la mormintele celor dragi, să-l lase pe tot omul fără un loc de muncă, fără bani, fără casă, să-i țină mai ales pe cei în vârstă, cât mai mult izolați în case și lipsiți de soarele și aerul de afară, doar -doar vor ceda psihic și se vor îmbolnăvi irecuperabil.

Chiar dacă ne vor vaccina ca pe vitele în țarc, chiar dacă ne vor implanta forțat cipuri cu care să ne țină sub control și să renunțăm la a vorbi cu Dumnezeu, chiar chinuiți fiind, nu ne vom pierde nădejdea în Domnul care a Înviat pentru noi!
Răul pregătit în laboaratoarele criminale a luat aspectul unui virus nevăzut cu distrugătoare efecte, pe care oamenii înșiși i le sporesc prin frica, panica, slăbiciunea și lipsa încrederii lor în puterea, bunătatea și dragostea neîmpuținată a Mântuitorului Hristos care a înviat, înviază și va învia totdeauna pentru fiecare zi, pentru fiecare om în parte, pretutindeni și în veci vecilor. Hristos a înviat și a deschis drumul îndumnezeirii omului, așezându-l cu trupul lui neputincios alături de Dumnezeu.

Cât de actuale sunt cuvintele Monahului Nicolae de le Rohia, în aceste vremuri rele, când conducătorii lumii au plecat genunchii in corpore în fața mafiei bancare globaliste, sluga directă a stăpânului legiunilor întunericului. S-au ridicat fariseii, saducheii și învățații timpului, zeloși apărători ai sănătății împotriva creștinilor, într-un duh antihristic de o violența nemaiîntâlnită, sechestrând oamenii în casele lor și punând bisericile sub pază strictă polițienească. Conducătorii Bisericii au acceptat neputincioși ceea ce nu era de acceptat, și au plecat capetele în semn de supunere la unison, unii punând icoane și candele pe scaunele din bisericile goale. Poate în alt timp imaginea m-ar fi emoționat, dar acum…

„Resemnarea, bunătatea, îngăduința și îndurarea sunt desigur virtuți creștine majore. În proximitatea neroziei trebăluitoare, a prostiei îngâmfate, a răutății, fățărniciei, nedreptății strigătoare la cer, a nepăsării de durerea și nevoia altuia, a ticăloșiei, nemerniciei, fomalismului încrâncenat și cinic, a setei de sînge, a vrălmășiei nepotolite, creștinul se cuvine să urmeze pilda Domnului și Învățătorului său și să se umple de sfântă mânie. Există două feluri de mânie, net osebite între ele: Mânia ca păcat –personală, egoistă, prostească, încăpăţânată, ridicolă de cele mai multe ori, izvorâtă din ură, pizmă, nestăpânire de sine, resentiment, necugetare. Şi mânia legitimă – sfântă, dezinteresată, stârnită de spectacolul sfâşietor al răutăţii dezlănţuite, al strâmbătăţii triumfătoare, al nedreptăţii făcute semenului meu ori semenilor mei sau al ocărârii, al asupririi şi batjocoririi lui ori a lor. Mânia aceasta de-a doua nu e câtuşi de puţin un produs al agitaţiei lăuntrice, al zvâcnetului temperamental, ci e cu totul raţională şi e declanşată din afară. (Domnul ni se înfăţişează câteodată îmboldit de mânie, furios însă nicicând. Furia, viscerală şi tâmpă, nu poate fi generoasă şi sfântă, mânia da – cu prisosinţă).

Mânia mea, iscată de erupţiile prostiei şi răutăţii din juru-mi, de suferinţa nemeritată a fratelui meu, de nedreptatea ce i se face, de formalismul deşănţat, de minciuna neruşinată, de dispreţul pentru om, discriminări, necesitate, înşelăciune, palme peste ochi date celui nevinovat, asuprirea celor lipsiţi de apărare, batjocorirea celui slab şi altele asemenea lor, nu mai este un păcat, ci o virtute – o datorie chiar. Şi-i bună, sfântă şi dreaptă. Acest soi de înflăcărată mânie a fremătat şi în sufletul Domnului şi-i cuviincios şi înţelept să ne aducem aminte de un adevăr deseori dat uitării, spre a nu deforma în mintea, inima şi cugetul nostru înţelesul justiţiar şi clarvăzător al creştinismului. Creştinul nu-i, prin definiţie, un nătâng şi un prizărit, un insensibil, grijuliu numai de sufletul şi tihna lui, un adept al subterfugiului: „Ce-mi pasă mie?”. Lui, cu precădere, îi pasă de ceilalţi.

Învrednicească-ne Domnul de sfânta mânie împotriva tuturor formelor răului şi dăruiască-ne voinţa şi vitejia de a le înfrunta cu puterea Sfânt Numelui Său’’.

(Sursa : Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae Delarohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, pp. 213-214).

Hristos a înviat

Dr. Gabriela Naghi