Poporul ortodox al lui Dumnezeu

Israel a fost poporul ales al lui Dumnezeu. Lui Avraam i s-a făcut această făgăduiţă: ,,Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi voi fi izvor de binecuvântare’’(Facere 12, 2). Cu bunele şi relele lui, cu căderile şi revenirile sale, cu vremurile fericite ori cu rătăcirile lui, Israel a fost poporul prin care ne-a venit Revelaţia Dumnezeiască a Vechiului Testament.

Când însă Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a întrupat în mijlocul lui Israel şi S-a făcut Om, s-a produs ruptura între Dumnezeu şi Israel, ruptură ce durează de mai bine de două mii de ani. Totul s-a datorat faptului că fiii lui Israel au refuzat să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu, şi mai mult, I s-au făcut vrăjmaşi de moarte, în înţelesul propriu al expresiei, căci L-au răstignit pe dealul Golgotei. A fost o nerecunoştinţă fără seamăn în istorie, pentru binele pe care l-a adus Domnul Hristos acestui popor şi lumii întregi. A fost vremea în care Israel a pierdut calitatea de popor ales al lui Dumnezeu.

Dumnezeu şi-a rânduit un popor nou, dintre toate neamurile pământului. A spus-o chiar Mântuitorul Iisus Hristos: ,,Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei(iudeii) vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor’’(Matei 8, 11-12).  Sfântul Apostol Petru ne încredinţează de aceasta, prin cuvintele din întâia sa Epistolă: ,,Iar voi sunteţi semninţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui Care v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată, voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar scum sunteţi miluiţi’’(I Petru 2, 9-10).

Poporul cel nou al lui Dumnezeu este alcătuit din toţi cei care sunt cuprinşi în Biserica lui Hristos, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Nu din cei ce sunt numiţi cu numele generic de ,,creştini’’, ci din adevăraţii creştini, cei ortodocşi, singurii care păstrează Dreapta Credinţă mântuitoare.

Cugetă, iubite cititorule, la privilegiul fără egal pe care îl avem, de a fi număraţi în poporul lui Dumnezeu, în Turma lui Hristos, singura căreia i-a spus Fiul lui Dumnezeu: ,,Nu te teme, Turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia’’(Luca 12, 32).

 

Preot Ioviţa Vasile

Semnal de alarma: ereticii, necredinciosii, paganii si tradatorii vor sa ne schimbe Sfanta si mantuitoarea Credinta Ortodoxa!

Îmi propusesem ca în Sfântul Post al Naşterii Domnului să postez numai scrieri duhovniceşti ziditoare de suflet. Nimic critic, nimic polemic, nimic din ce-ar putea răni sensibilităţile vinovate. Evenimentele mă obligă să ies din această paradigmă. Citind pe un blogul unui Părinte un material deosebit de bine scris, am hotărât să scriu şi eu rândurile de faţă, cu intenţia vădită de a trage, din vreme, un semnal de alarmă. Despre ce este vorba? Scrie acel Părinte că autointitulatul Consiliu Mondial al ,,bisericilor’’ a determinat în avans ziua comună de sărbătorire a Sfintelor Paşti… Aceste documente su fost semnate de adventişti, penticostali, anglicani luterani, monofiziţi, catolici de rit vechi, Vaticanul, episcopiile Moscovei, Antiohiei, Constantinopolului’’. Aşadar eretcii, necredincioşii şi ortodocşii trădători vreau să desfiinţeze o rânduială sfântă, statornicită de Sfinţii Părinţi, cei 318, participanţi la Sinodul I Ecumenic, la Niceea, în anul 325 după Naşterea Domnului. Ce s-a stabilit atunci cu privire la calcularea datei Sfintelor Paşti?

1.Trebuie să se producă echinocţiul de primăvară

2.Luna să ajungă în faza ei numită ,,plină’’.

  1. Prima Duminică după aceste fenomene astronomice va fi cea în care se va sărbători Învierea Domnului
  2. Dacă această dată va coincide cu paştile evreilor, Sfintele Paşti se vor amâna cu o săptămână
  3. Pentru calcularea datei Sfintelor Paşti a fost desemnată Patriarhia Alexandriei din Egipt, unde se găseau cele mai bune posibilităţi de urmărire a fenomenelor astronomice, urmând a fi comunicată tuturor Sfintelor Biserici din lume.

Constatăm că de 1693 de ani, câţi numărăm de la Sinodul I Ecumenic, această rânduială a fost păzită cu sfinţenie, deoarece nimeni nu are voie să schimbe ceea cea hotărât un Sfânt Sinod Ecumenic! Nici înger din cer.

În 1924 s-a introdus în România calendarul catolic gregorian, cu diferenţa de 13 zile faţă de cel vechi. Ţările ortodoxe care nu au primit acest calendar, au Sfintele Sărbători mai târziu cu 13 zile, faţă de noi românii şi celelalte ţări care primitoare ale calendarului gregorian. În acea vreme, mitropolitul primat Miron Cristea a vrut să schimbe şi data Sfintelor Paşti. N-a fost posibil, deoarece preoţii din acea vreme, spre cinstea lor, au refuzat să schimbe o hotărâre a unui Sfânt Sinod Ecumenic! Şi astfel Naşterea Domnului a rămas a se sărbători după calendarul vechi iulian, după vechea pascalie.

Ceea ce nu s-a reuşit atunci, se încearcă acum de către ,,desfrânata cea mare’’, Consiliul Mondial zis ,,al bisericilor’’. Vedem că necredincioşii şi ereticii pretind să hotărască pentru Biserica lui Hristos. Nu cred că vor trece mai mult de trei ani până când această directivă va fi aplicată de pseudo-episcopii români. Nu trebuie să ne aliniem acestor cerinţe cu niciun chip, deoarece ne periclităm mântuirea. Orice s-ar întâmpla, avem datoria să sărbătorim Sfintele Paşti după rânduiala stabilită de Sfinţii Părinţi.

Dragi români! După ce ne-au luat ţara şi au alungat peste patru milioane de oameni de la casele lor, făcându-i sclavi străinătăţii, acum vor să ne scoată şi din Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura Credinţă mântuitoare. Iată că se împlinesc sub ochii noştri cuvintele Sfântului Prooroc Daniel: (Antihristul) va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe Sfinţii Celui Preaînalt şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme” (Daniel 7, 25).

Pascalia actuală este calculată până în 2118, adică încă pentru o sută de ani de acum încolo. Convingerea mea este că Dumnezeu nu va îngădui încă o sută de ani, în care să se perpetueze relele lumii acesteia. Voi reproduce mai jos această Pascalie, întocmai cum o avem înscrisă în Sfânta Evanghelie, carte nelipsită de pe Sfintele Altare. Receptaţi-o, tipăriţi-o prin toate mijloacele, reproduceţi-o şi răspândiţi-o la cât mai multe personae. Va veni vremea când nu ne va mai fi accesibilă, şi există riscul să ne impună  alt calendar al Sfintelor Paşti, calendarul lui antihrist. Cu orice preţ, să păstrăm Pascalia de mai jos, alcătuită de Sfânta Biserică Ortodoxă în vremea când ecumenismul antihristic nu pătrunsese atât de brutal în viaţa ortodocşilor.

 

Preot Ioviţa Vasile

DATA PAŞTILOR PÂNĂ IN ANUL 2118 DUPĂ VECHEA PASCALIE

 

 

2018-8 aprilie

2019- 28 aprilie

2020-19 aprilie

2021-2 mai

2022-24 aprilie

2023-16 aprilie

2024-5 mai

2025-20 aprilie

2026-12 aprilie

2027-2 mai

2028-16 aprilie

2029-8 aprilie

2030 -28 aprilie

2031-13 aprilie

2032-2 mai

2033-24 aprilie

2034-9 aprilie

2035-29 aprilie

2036-20 aprilie

2037-5 aprilie

2038-25 aprilie

2039-17 aprilie

2040-6 mai

2041-21 aprilie

2042-13 aprilie

2043-3 mai

2044-24 aprilie

2045-9 aprilie

2046-29 aprilie

2047-21 aprilie

2048-5 aprilie

2049-25 aprilie

2050-17 aprilie

2051-7 mai

2052-21 aprilie

2053-13 aprilie

2054-3 mai

2055-18 aprilie

2056-9 aprilie

2057-29 aprilie

2058-14 aprilie

2059-4 mai

2060-25 aprilie

2061-10 aprilie

2062-30 aprilie

2063-22 aprilie

2064-13 aprilie

2065-26 aprilie

2066-18 aprilie

2067-10 aprilie

2068-29 aprilie

2069-14 aprilie

2070-4 mai

2071-19 aprilie

2072-10 aprilie

2073-30 aprilie

2074-22 aprilie

2075-7 aprilie

2076-26 aprilie

2077-18 aprilie

2078-8 mai

2079-23 aprilie

2080-14 aprilie

2081-4 mai

2082-19 aprilie

2083-11 aprilie

2084-30 aprilie

2085-15 aprilie

2086-7 aprilie

2087-27 aprilie

2088-18 aprilie

2089-1 mai

2090-23 aprilie

2091-8 aprilie

2092-27 aprilie

2093-19 aprilie

2094-11 aprilie

2095-24 aprilie

2096-15 aprilie

2097-5 mai

2098-27 aprilie

2099-12 aprilie

2100-1 mai

2101-23 aprilie

2102-8 aprilie

2103-28 aprilie

2104-19 aprilie

2105-4 aprilie

2106-24 aprilie

2107-16 aprilie

2108-5 mai

2109-20 aprilie

2110-12 aprilie

2111-2 mai

2112-16 aprilie

2113-8 aprilie

2114-28 aprilie

2115-13 aprilie

2116-2 mai

2117-24 aprilie

2118-16 aprilie

 

 

Anii scrişi cu cifre mai groase sunt anii bisecţi

 

Sfantul Grigorie Taumaturgul

Pomenim astăzi între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Grigorie Taumaturgul.

Sfântul Grigorie a fost supranumit ,,Taumaturgul’’,adică ,,Făcătorul de minuni’’, pentru că multe au fost faptele sale minunate. Când a intrat în cetatea Neocezareea, ca păstor, a găsit o păgânătate înfloritoare, deoarece aproape toţi locuitorii se închinau idolilor şi slujeau cu sârg diavolilor. Totuşi, în mijlocul acelei barbarii a găsit şi şaptesprezece credincioşi ai Bisericii lui Hristos. Mântuitorul a spus că puţin aluat dospeşte toată frământătura (cf. Matei 13, 33), aşa încât şi Sfântul Grigorie a înmulţit numărul celor care l-au părăsit pe diavolul şi au crezut în Domnul Iisus Hristos. Ajungând spre sfârşitul vieţii sale, i-a întrebat pe cei apropiaţi despre necredincioşii care se mai aflau în cetate, şi a aflat că abia şaptesprezece se mai închină idolilor. Atunci a exclamat: ,,Slavă lui Dumnezeu, căci atunci când am venit eu în Neocezareea la episcopie, numai şaptesprezece creştini am aflat, toată cetatea fiind drăcească. Iar acum, mergând către Dumnezeu, rămân atâţia necredincioşi câţi credincioşi s-au aflat întâi; şi toată cetatea este a lui Hristos’’.

        Evreii din vremea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au lăsat urmaşilor o moştenire cumplită: ura faţă de Hristos! Moştenirea aceasta a fost păstrată şi sporită cu o consecvenţă greu de înţeles, încât şi evreii zilelor noastre se arată vrăjmaşi neîmpăcaţi ai Domnului Iisus şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a şterge preasfântul Său nume de pe faţa pământului. În locul lui vor să ridice pe blestematul antihrist, mesia lor cel mincinos. Pentru aceasta folosesc sume imense de bani, de care nu duc lipsă, precum şi minciuna, calomnuia, defăimarea, intriga. Aşa se explică numărul imens al cărţilor, publicaţiilor şi posturilor de radio şi televiziune de la noi şi din lumea întreagă care răspândesc învăţătura urât mirositoare a tăgăduirii şi defăimării Mântuitorului nostru.

Aşa s-a petrecut în şi vremea Sfântului Grigorie din Neocezareea. Vrând să arate că Sfântul n-ar avea în el Duhul lui Dumnezeu, nişte evrei au ieşit în calea acestuia, având între ei un evreu despuiat de veşminte şi se tânguiau ca şi cum acesta ar fi fost mort. L-au rugat, cu făţărnicie, să le dea haina sa pentru a-l acoperi şi Sfântul Grigorie le-a dat îndată veşmântul de deasupra. Atunci evrei au început să râdă batjocoritor, zicând: ,,De-ar fi avut Duhul lui Dumnezeu întru el, ar fi cunoscut că aici nu zace un om mort, ci unul viu’’. Dumnezeu n-a lăsat de batjocură pe alesul Său, căci evreul a rămas într-adevăr mort, încât râsul lor s-a prefăcut în adevărată tânguire, neavând altceva de făcut decât să-şi îngroape mortul (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 330-340)Pentru rugăciunile Sfântului Grigorie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

Preot Ioviţa Vasile

Sfantul Apostol si Evanghelist Matei

Biserica lui Hristos din lumea întreagă îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei. Acesta a fost vameş şi din momentul când s-a întâlnit cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a lăsat toate ale lumii şi L-a urmat, făcându-se unul din cei doisprezece Sfinţi Apostoli. După Pogorârea Sfântului Duh la Ierusalim, Sfântul Matei a plecat să împlinească porunca sfântă a Domnului Iisus, aceea de a propovadui Evanghelia împărăţiei la toată făptura, ajungând în Parţia, Midia şi Etiopia. Din imbold Dumnezeiesc s-a dus şi în ţinutul mâncătorilor de oameni, popor barbar negru la chip şi cu purtări animalice, dintre care a reuşit să aducă la Hristos câteva suflete, cărora le-a zidit biserică şi le-a rânduit episop pe Platon, apoi s-a retras în locuri singuratice şi s-a rugat pentru ca neamul acesta să ajungă al cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. La anul 44 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Matei a scris Evanghelia întâia, în limba ebraică, destinată, în primul moment, evreilor care L-au primit pe Domnul nostru Iisus Hristos.

,,Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară’’.Aceasta a fost chemarea Domnului adresată lumii întregi,consemnată de Sfântul Matei (11, 28-30). Acestei chemări i-a răspuns Matei vameşul când şi-a părăsit îndeletnicirea şi a luat jugul apostoliei, despre care Domnul a spus că este bun, desigur fiindcă, purtându-l, omul se îndreaptă spre împărăţia lui Dumnezeu. Uşor însă n-a fost.

Fiind prins de ighemonul vremii, Dumnezeu l-a lovit pe acesta cu orbire, încât a ajuns să-l roage pe Sfântul Apostol Matei să-i ierte păcatul. Sfântul a făcut semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, şi neputinţa orbirii a fost înlăturată. În loc să fie recunoscător şi să cunoască puterea lui Dumnezeu, ighemonul l-a acuzat pe Apostol de vrăjitorie, căci este propriu diavolului şi slujitorilor săi să atribuie celor drepţi relele pe care ei înşişi le făptuiesc.

În cele din urmă, Sfântul Apostol al lui Hristos, Matei, a fost aruncat în foc, însă focul nu l-a vătămat, ci s-a făcut vâlvătaie mare şi a mistuit pe idolii cei diavoleşti şi pe cei care-i cinsteau. Sfântul Matei a rostit ultima rugăciune către Dumnezeu Atotţiitorul, Care i-a primit sufletul în locaşurile cereşti (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 325-330).

Acesta a fost sfârşitul vieţii sale pământeşti. Pentru rugăciunile sale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

Preot Iovia Vasile

    

Cum sa ne curatim de murdaria pacatelor

În vremurile vechi-testamentare, Dumnezeu a rânduit prin Moise calea de urmat pentru ca poporul Israel să se curăţească de păcatele săvârşite. Trebuia să se aleagă doi ţapi şi, prin tragere la sorţi, se stabilea care este al Domnului şi care este al lui Azazel. ,,Iar ţapul asupra căruia a căzut sorţul pentru Azazel să-l pună viu înaintea Domnului, ca să săvârşească asupra lui curăţirea şi să-i dea drumul în pustie pentru ispăşire, ca să ducă acela cu sine nelegiuirile lor în pământ neumblat’’(Levitic 16, 10). Într-adevăr, după ce se împlinea această rânduială Dumnezeiască, poporul scăpa de povara păcatelor sale.

În Legea Noului Testament, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a adus pentru noul popor al lui Dumnezeu, cuprins în Sfânta Biserică Ortodoxă, o nouă modalitate prin care să se curăţească de murdăria păcatelor: mărturisirea lor în faţa duhovnicului.Astfel, în Taina Sfintei Spovedanii, credinciosul merge la preot, i se citesc Rugăciunile aşezate în cărţile bisericeşti, îşi mărturiseşte cu părere de rău păcatele. Preotul cumpăneşte asupra acestor păcate, dă penitentului sfaturi duhovniceşti folositoare, îi stabileşte un canon de rugăciune şi de fapte bune, îi dă dezlegarea de păcate în numele Domnului şi îl îndreaptă spre Sfânta Împărtăşanie.

După împlinirea acestei Sfinte Rânduieli, credinciosul se simte uşurat de povara păcatelor, este întărit şi ajutat de Dumnezeu pentru o dreaptă vieţuire în Hristos. Sfânta Scriptură ne spune acestea: ,,Cel ce îşi ascunde păcatele lui, nu propăşeşte, iar cel care le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’(Pilde 28, 13). Sfântul Evanghelist Ioan acelaşi lucru ni-l spune: ,,Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este Credincios şi Drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea’’(I Ioan 1, 8-9).

Ţi-am scris aceste Sfinte Învăţături, cinstite cititorule, pentru că astăzi începe Postul Naşterii Domnului. Te rog să observi că imediat ce ţi-ai propus să te spovedeşti, apar şi piedicile ridicate de diavolul: îndoiala asupra acestei Taine, ruşinea de a mărturisi un anume păcat, o anumită teamă de a nu fi văzut de ceilalţi, gândul că te poţi spovedi şi altă dată, o oarecare neîncredere în preotul duhovnic şi multe altele. Părintele Cleopa spunea că atunci când ne lăsăm împiedicaţi de asemenea ispite, fără a le birui, dăm satisfacţie diavolului, care nu voieşte să ne spovedim, ca nu cumva să ne mântuim! Să nu dăm satisfacţie diavolului!

 

Preot Iovita Vasile

Sfat la inceputul Postului Nasterii Domnului

De mâine, cinstite cititorule, intrăm în Sfântul Post al Crăciunului. De aceea, am socotit că ar fi folositor să stăm împreună la sfat, preţ de câteva minute, şi să ne lămurim câteva lucruri esenţiale, pentru a nu cădea în eroare.

Am urmărit cu nelinişte cum, după 1989, şezătorii pe scaunele episcopale îmbâcsesc calendarul bisericesc cu dezlegări la peşte, din ce în ce mai multe. La început, au introdus câteva. Cu trecerea anilor, aceste dezlegări s-au înmulţit, încet, pe nesimţite, hoţeşte. Am ajuns anul acesta să avem nu mai puţin de 17 dezlegări la peşte. Am căutat explicaţii. Cineva spunea cu jumătate de gură că fiind un post al bucuriei, se cuvine ca oamenii să se bucure de hrană mai consistentă. Chiar aşa? Mai pe urmă, am ajuns la concluzia că aceasta e o modalitate de erodare a Postului, până la dispariţia lui. Am păstrat calendare vechi. Când le-am confruntat cu cele de acum, am văzut discrepanţa. De asemenea, sinaxarele din anii 70 stau mărturie despre felul cum a fost denaturat Postul Naşterii Domnului. Le-am cercetat pe toate.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus limpede că acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post(Matei 17 21). Ce şi-a zis vrăjmaşul diavol? Hai să-mi pun slujitorii cei vicleni să lucreze cu sârg la desfiinţarea postului, ca astfel să le iau oamenilor una din armele cu care mă pot birui. Şi slujbaşii s-au aşternut pe treabă: au umplut calendarul cu dezlegări la peşte. Uitaţi-vă la perioada de după Sfintele Paşti până la Rusalii: toate zilele de miercuri şi vineri le-au împănat cu dezlegări la peşte! Sinaxarele şi calendarele vechi păstrează rânduiala posturilor întocmai cum au statornicit-o Sfinţii Părinţi de-a lungul secolelor. După acestea trebuie să ne orientăm.

Intenţiile lor mârşave nu se opresc aici. Precum citim în Liturgica Generală (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1985, pag. 327), ecumeniştii, respective Comiţia interortodoxă pregătitoare a… are propunerea genială ca Sfântul Post al Naşterii Domnului să fie redus la jumătate! Nu vă vine să credeţi? Este exact cum vă spun. Vor ca Postul Crăciunului să înceapă pe 4 decembrie. Vă dau citatul exact: ,,Pentru Postul Crăciunului, Comiţia propune două soluţii: ori să fie redus la jumătate (20 de zile), începând de la Sfânta Varvara (4 dec.), şi să se poată consuma în fiecare zi peşte şi untdelemn, cu excepţia ultimelor cinci zile, ori să se respecte regulile de postire pentru întreg postul, permiţându-se consumul de untdelemn şi peşte în fiecare zi, cu excepţia primelor trei zile şi a ultimelor trei zile, în care să se respecte postul riguros’’ Mai înţelegeţi ceva? Eu înţelg că aceştia, ecumeniştii, lucrează cu sârg la desfiinţarea Sfintelor Posturi.

La sinodul II tâlhăresc din Creta au pus în documente şi au semnat o mare minciună, aceea că posturile n-ar avea o rânduială unitară în întreaga Biserică. De-aici, trag ei concluzia, e  bine să lăsăm la latitudinea fiecărei Biserici regulile de aplicare a posturilor. Adică să distrugă exact modul unitar în care se posteşte în Biserica Ortodoxă, după rânduielile statornicite de Sfinţii Părinţi.

Ca să nu te mai încarc cu informaţii prea multe, cinstite cititorule, îţi spun că în sinaxarele şi calendarele vechi există o singură dezlegare la peşte, la Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului. Această regulă să o respectăm. Celelalte sunt aberaţii ecumeniste.

Pentru anul 2018 se lucrează la Calendarul autentic al Bisericii Ortodoxe Române, curăţat de toate aberaţiile ecumeniste. Este o muncă migăloasă şi grea. Cu ajutorul lui Dumnezeu nădăjduim să aducem Calendarul la forma lui corectă. Neavând mijloace pentru a-l tipări şi răspândi, îl vom publica pe internet.

Nu vă doresc post uşor, căci lucrurile lui Dumnezeu cu osteneală se dobândesc. Vă urez, în schimb, urcuş duhovnicesc şi să vă bucuraţi de roadele strădaniilor dumneavoastră la Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Preot Ioviţa Vasile

Sfantul Ioan Gura de Aur

Astăzi Biserica noastră face pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur, cel care a fost mare dascăl şi ierarh al Bisericii lui Hristos. Cărţile noastre bisericeşti au păstrat informaţia care ne spune cum a ajuns acest Sfânt al lui Dumnezeu a fi numit ,,Gură de Aur’’. Fiind preot, învăţa poporul cel dreptcredincios cu cuvinte mai greu de înţeles de cei neînvăţaţi. Atunci o femeie, neînţelegând a strigat: ,,Învăţătorule duhovnicesc, sau mai bine să-ţi zic Ioane Gură de Aur, adâncit-ai fântâna sfintelor tale învăţături, iar funia minţii noastre este scurtă şi nu poate să o ajungă!’’ Poporul s-a minunat de spusele femeii şi a hotărât: ,,Deşi o femeie a zis cuvântul acesta, Dumnezeu i-a dat acest nume; de acum Gură de Aur să fie numit’’.

        Pentru vredniciile sale, a fost ales să păstorească Turma cea cuvântătoare, de pe tronul episcopal din Constantinopol. Vremurile nu erau uşoare. Cârmuitorii lumeşti erau lacomi de avuţii şi săvârşeau multe silnicii. Sfântul i-a mustrat după dreptate, de aceea şi-a atras ura lor. Mulţi preoţi şi ierarhi se îndeletniceau cu lucruri nepotrivite pentru chemarea lor. Pe unii i-a îndreptat, pe ceilalţi mai îndărătnici i-a despărţit de Biserică. Ereticii arieni şi marcioniţi făceau multă supărare celor dreptmăritori, iar Sfântul Ioan a cerut împăratului să-i îndepărteze din cetate ca pe nişte mădulare putrede.

În cele din urmă, a fost îndepărtat de pe scaunul episcopal din Constantinopol şi silit să ia calea unui exil aspru, unde a şi murit. A răbdat toate silniciile ce i s-au făcut, a răbdat nedreptele acuzaţii de erezie, încrezându-se în dreptatea lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu a pedepsit pe cei care s-au ridicat împotriva Sfântului. Astfel, judecătorul nedrept a căzut de pe cal şi şi-a frânt mâna dreaptă, cu care a scris pricina împotriva Sfântului Ioan Gură de Aur. Altuia, care a grăit hule împotriva sa, i s-a umflat limba, încât n-a mai putut să grăiască, ci  numai a scris pe hârtie păcatul său. Patriarhul rău-credincios al Alexandriei, Teofil, pentru răutatea sa faţă de Sfânt, şi-a pierdut minţile, a căzut într-o boală grea, apoi a murit. Împărăteasa Eudoxia a fost si ea ajunsă de pedeapsa lui Dumnezeu. Curgerea de sânge care i-a venit, n-a putut fi oprită de doctori şi după o vreme, trupul i s-a umplut de viermi şi răspândea o putoare cumplită. Înţelegând că mânia lui Dumnezeu era asupra ei, şi-a mărturisit păcatul de a fi făcut multă nedreptate Sfântului Ioan. A murit şi vreme de treizeci de ani sicriul ei s-a cutremurat spre mustrarea ei, până când cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur au fost aduse la Constantinopol (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 210-253).

        Pentru rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

LUNA NOIEMBRIE

Barbarie si paganism in localitatea Schit Oraseni

Milioane de oameni au putut urmări noua ispravă a lui Savu Teofan. Duminică şi-a trimis haidamacii la Schit Oraşeni ca să zădarnicească Sfânta Liturghie pe care urma să o oficieze Părintele Ioan Ungureanu. Acţiunea în forţă a fost susţinută de jandarmi şi bodyguarzi care, se ştie, n-au tată, n-au mamă când e vorba de violenţă. Şi mă tem că n-au nici Dumnezeu. Dacă ereticul Savu a ajuns să se sprijine pe aceste forţe, e semn că l-a ajuns disperarea. Conştiinţa morală îl mustră, liniştea lui s-a spulberat de multă vreme şi acum socoteşte prin asemenea mârşavii îşi ,,rezolvă’’ problemele  de conştiinţă. Să ştie bine că va veni vremea când nici jandarmeria, nici cohortele iadului nu-l vor putea apăra de mânia lui Dumnezeu.

S-au adunat prea multe în ultimul an. Crede el că trecerea timpului va aşterne uitarea peste aceste silnicii, că doar oamenii au memoria scurtă. Nicidecum. De aceea revin la o altă ispravă a sa, petrecută cu mai multe luni în urmă. Două Maici surori, Arsenia şi Maria, de la Mănăstirea Frumoasa, de lângă Iaşi, s-au îngrădit prin nepomenire de ereticul Savu T. Urmarea a fost că mitropolitul mincinos a pus-o pe zdrahoana Sofia Bordeianu, ,,stareţa’’ mănăstirii, laolaltă cu câteva purtătoare de straie călugăreşti (nu le zic Maici!), să le administreze o corecţie Măicuţelor. Uneia din ele i-au fracturat piciorul. Când am întâlnit-o, se sprijinea în două cârji pentru a se putea deplasa cât de cât. Îmi spunea că trebuie să aştepte mult până să poată merge normal. Autorităţile s-au sesizat şi se pregăteau să deschidă un dosar penal. Ştiu că Măicuţele, cele două, n-au depus nicio plângere, sau dacă au făcut-o, şi-au retras-o, încât cazul a fost închis. Admirabilă lecţie de omenie! A învăţat Savu T. ceva din aceasta? Nici vorbă. La fel cum n-au învăţat nici bătăuşele ce-şi zic maici. Obraz gros, nu gluma! Iată cu ce specimene au fost populate Sfintele noastre Mănăstiri.

Iubiţi credincioşi români, alungaţi din ţara voastră de puternicii zilei. Scriu aceste lucruri şi pentru voi, ca să ştiţi cu ce se confruntă fraţii voştri rămaşi în ţară. Am văzut că sunteţi mulţi care citiţi acest blog. Voi mâncaţi pâinea amară a pribegiei, noi ne luptăm cu perverşii ridicaţi pe scaune înalte. Aduceţi-vă aminte de cuvintele Mântuitorului: ,,Nu te teme, Turmă  mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea  vouă Împărăţia’’ (Luca 12, 32). Ridică-ţi capul, românule drag, îndreaptă-ţi ochii către Dumnezeu. Ne luptăm ca nişte slăbănogi ce suntem, dar lupta aceasta este a lui Dumnezeu. Şi-atunci să nu cădem în deznădejde, să nu mai punem biruinţa noastră sub semnul îndoielii. Mântuire tuturor. Doamne, ajută!

 

Preot Ioviţa Vasile

Cuvant pentru Parintele Vasile Savin

Ceauşescu a avut un aparat securist excepţional. Bine dotat, nu din cale-afară de inteligent, dur, cu informatori răspândiţi peste tot. Ziceai că s-a eternizat la cârma ţării şi nimic şi nimeni nu-l va clinti vreodată. A venit decembrie 1989 şi toate s-au năruit. Dictatorul şi soţia au fost ucişi ca nişte câini, tocmai de cei ce le-au fost tovarăşi de drum. Din acele evenimente, fiecare a învăţat ce-a găsit de cuviinţă.

Noi învăţăm că nimeni nu-i veşnic aci pe pământ, cum îşi închipuie puternicii zilei.

La acestea cugetam văzând modul cum un preot al lui Hristos, Părintele Vasile Savin din parohia Dochia, a fost alungat de vătafii lui Teofan din biserica în care a slujit un şir de ani. Ereticul de la Iaşi a făcut apel şi la jandarmi, ca să semene spaimă printre credincioşi, şi-n felul acesta a luat în stăpânire încă o biserică în care şi-a instalat un om de încredere. Faptul că vor să ,,păstorească’’ Turma lui Hristos cu ajutorul mascaţilor, denotă două lucruri: anxietatea în care se zbat şi timpul scurt care le-a rămas.

Părintele Vasile s-a purtat exemplar, întrerupând pomenirea minciuno-episcopului, adică a procedat întocmai cum spun legile bisericeşti, Sfintele Canoane: s-a îngrădit de Teofan şi de şleahta trădătoare din Creta. Glasul din cer pe care l-a auzit Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în vremea când i s-au arătat evenimentele ultime ale lumii acesteia, spunea: ,,Ieşiţi din ea (din cetatea fărădelegii, din sistemul antihristic, n.a.), poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să luaţi din pedepsele ei’’(Apocalipsa 18, 4). Aceasta a fost raţiunea pentru care Părintele Vasile a luat distanţă faţă de ereticul Teofan şi de toţi ereticii lumii. Acum a rămas fără parohie şi fără mijloace de trai. Important este că s-a pus străjer Sfintei Credinţe Ortodoxe, precum a jurat la hirotonire, iar de-aci Dumnezeu va veghea asupra Sfinţiei Sale şi a familiei.

Cu frăţească dragoste îl îndemn să nu intre în pasivitate, să continue slujirea lui Hristos. O îndemn pe distinsa doamnă preoteasă să-l sprijine în toate încercările ce le stau în cale. Îi îndemn pe credincioşii care-l cunosc să iasă din cetatea fărădelegii şi să-l urmeze. Rămână sodomiţii în locurile de ,,cinste’’, pe care le ocupă. Pe preoţii care stau pe margine, să vadă ce se întâmplă, îi rog să se gândească la jurământul depus la hirotonire, pe care-l calcă prin pasivitate,  să iasă din starea căldicea, în care se complac şi să-şi aducă aminte de cuvintele Mântuitorului, spuse episcopului Bisericii laodicenilor: ,,Astfel, fiincă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea’’ (Apocalipsa 3, 16). Nu cumva să ajungem şi noi să fim lepădaţi de la faţa lui Hristos.

Miciuno-episcopii şi-au făcut nişte calcule, socotind că dacă îi ,,caterisesc’’ pe preoţii nepomenitori şi-i alungă din biserici, îi ,,îngroapă’’ definitiv şi nu se va mai auzi de ei. S-au înşelat cumplit! N-au decât să stea în jilţurile lor, ca nişte intruşi ce sunt, şi să scrie toată ziua sentinţe de ,,caterisire’’, Biserica lui Hristos nu o vor putea birui.

Sărut mâna, Părinte Vasile. Mă înclin în faţa Sfinţiei Tale şi-ţi doresc slujire rodnică, pentru ca Hristos Domnul să te aşeze în Împărăţia Sa cea cerească, laolaltă cu toţi cei care-L iubesc. Când vei sluji în Duminica Ortodoxiei să nu uiţi să pomeneşti cât mai mulţi eretici. Doamne, ajută!

Preot Ioviţa Vasile

Sfantul Mare Mucenic Mina din Egipt

Sfântul Mare Mucenic Mina din Egipt a trăit în vremea împăraţilor romani păgâni Diocleţian şi Maximian. Vremurile erau cumplite pentru creştini, deoarece erau siliţi să ia parte la sărbătorile cele drăceşti ale păgânilor şi să aducă jertfe necuraţilor zei, care erau, de fapt, demoni. Nevrând să se lepede de Împăratul cerului şi al Pământului, de Mântuitorul Iisus Hristos, fiii Bisericii erau supuşi unor chinuri greu de imaginat şi apoi erau omorâţi.

Sfântul Mina n-a vrut să vadă ,,cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, si-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, voind mai bine a vieţui cu fiarele, decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu’’.

La un praznic păgânesc, Sfântul n-a mai răbdat această fărădelege şi a venit în mijlocul poporului să-i mustre pentru rătăcirea pierzătoare şi să le arate că Adevăratului Dumnezeu trebuie să se închine şi să slujească. Ighemonul cetăţii a poruncit să prindă pe Sfântul lui Dumnezeu şi să-l pedepsească, dar şi să-l înduplece să se lepede de Hristos. Sfântul Mina a mărturisit în faţa persecutorilor: ,,Am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum, auzind de praznicul vostru cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, Adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul cu cuvântul Său şi ţine toată lumea’’.Ighemonul a osândit pe Sfânt să i se taie capul cu sabia şi să-i fie trupul aruncat în foc. Credincioşii au luat cinstitele sale moaşte şi le-au pus în loc curat, apoi au zidit o biserică în cinstea Sfântului Mucenic.

Multe minuni a săvârşit Dumnezeu prin acest ales al Său. În 1942, în vremea războiului mondial, generalul german Rommel conducea operaţiunile Reich-ului în Africa de Nord. Mărşăluind spre Alexandria, a poposit într-un loc numit El-Alamein, aproape de biserica despre care am amintit. Forţa germană era covârşitoare faţă de trupele aliaţilor, iar confruntarea iminentă ar fi dat câştig de cauză lui Rommel. Noaptea, s-a arătat în mijlocul taberei germane Sfântul Mina, în fruntea unei caravane de cămile, i-a îngrozit pe nemţi şi i-a redus la neputinţă, încât puţinele trupe aliateau biruit, împotriva tuturor strategiilor şi calculelor militare. Explicaţia vine de la ostaşii ortodocşi greci din teatru de operaţiuni. Aceştia l-au chemat pe Sfânt în ajutor. Scena aparţiei Sfântului Mina a fost pictată în biserică (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 142-150).Sfântul Mucenic Mina este grabnic ajutător celor păgubiţi. El urmăreşte pe hoţi şi-i sileşte să întoarcă bunurile furate. Iubite cititorule! În cărţile bisericeşti se găseşte Acatistul Sfântului Mina, de aceea, când vei suferi vreo pagubă, citeşte-l cu credinţă şi Dumnezeu te va ajuta, pentru rugăciunile alesului Său.

Preot Iovita Vasile

 

Cum ne insemnam cu semnul Sfintei Cruci

,,Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Corinteni 1, 18). Odată, Părintele Cleopa a fost vizitat la Mănăstirea Sihăstria de un grup de femei. În vreme ce le vorbea, a observat că una din femei nu se însemna cu Sfânta Cruce. Privind-o cu severitate, i-a spus: ,,Femeie, fă-ţi cruce!’’ Niciun răspuns. ,,Femeie, fă-ţi Cruce’’, a insistat Părintele. A rămas impasibilă, fără să spună nimic. Atunci Părintele i-a luat mâna şi a însemnat-o cu semnul lui Hristos. Din acel moment femeia a început să-şi facă singură Cruce. Care-a fost explicaţia? Acea femeie intrase într-o sectă şi mâna i se legase de cel rău, încât chiar de-ar fi vrut, nu se putea însemna cu semnul biruinţei.

În biserică sau în afara ei, unde se săvârşesc Sfintele Slujbe, vom întâlni trei categorii de oameni. După felul cum îşi fac semnul Sfintei Cruci, ne putem da seama cu cine avem de-a face:

1.Oamenii credincioşi, pătrunşi de puterea acestui semn, îşi vor face Cruce corect, fără grabă, larg şi desluşit.

2.O altă categorie este cea a neglijenţilor. Crucea lor va fi strâmbă, grăbită şi repetată. Uitaţi-vă la unii sportivi înainte de competiţie. Nu sunt de rea credinţă, dar educaţia religioasă precară, neparticiparea la Sfintele Slujbe decât ocazional, îi fac superficiali şi uşuratici.

  1. A treia categorie sunt cei care au mâinile legate de puterea celui rău. Deliberat sau nu, aceştia niciodată nu fac semnul Crucii corect.,,Crucea’’ lor are un singur braţ transversal, adică mâna lor dreaptă nu atinge umărul stâng, oprindu-se la mijlocul pieptului. Urmăriţi-i la televizor. Se simt jenaţi, încearcă să-şi ascundă însemnarea strâmbă, ar vrea s-o facă cât mai puţin vizibilă. De-a lungul timpului, i-am urmărit pe mulţi făcându-şi Cruce, de la credincioşi simpli la preoţi şi episcopi. Decepţia a fost cumplită. I-am urmărit pe miniştri la depunerea jurământului. Cei mai mulţi din ei se trădau prin simulacrul de Cruce. Se spune că diavolul râde de cei care nu se însemnează precum se cuvine. Perfect adevărat. Cel care a făcut pactul cu diavolul nu-şi va face niciodată semnul Crucii. Va simula acest lucru. Despre ei scrie Sfântul Apostol Pavel în textul de mai sus că sunt cei care pier. Şi vor pieri, dacă nu se pocăiesc! Să-i lăsăm pe aceştia.

Noi, iubiţi credincioşi, avem o minunată cântare bisericească: ,,Crucii Tale ne închinăm, Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat’’.Amin. Aşa să fie.

Preot Iovita Vasile

Sfantul nostru drag, Nectarie din Egina

Iubite cititorule! Astăzi Biserica pomeneşte, între Sfinţii lui Dumnezeu, pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina. În cele ce urmează, vom istorisi trei întâmplări din viaţa acestui Sfânt, trăitor în Biserica Ortodoxă a Greciei.

Copil fiind, a lucrat în Constantinopol şi pentru osteneala lui primea numai hrană şi loc de găzduire, fără să aibă cu ce să-şi cumpere îmbrăcăminte. În vremea unei ierni friguroase, în naivitatea lui copilărească, a scris Mântuitorului nostru Iisus Hristos aceste cuvinte: ,,Dragul meu Hristos, nu am haine şi pantofi. Trimite-mi-le Tu. Tu ştii cât te iubesc’’,şi a semnat cu numele care-l avea de la Botez, Anastasie. Dumnezeu a rânduit ca această scrisoare să ajungă la un negustor din apropiere, care s-a înduioşat de trebuinţele copilului şi a făcut lucrul lui Hristos, a trimis copilului banii necesari, însoţiţi de aceste cuvinte scrise: ,,Pentru Anastasie, de la Domnul Iisus’’.

        În anul 1894 a fost numit director al Seminarului Teologic Rizareion, făcându-se tuturor pildă de smerenie. Un îngrijitor al Seminarului s-a îmbolnăvit şi a lipsit mai multă vreme de la îndatoririle sale. Pentru ca să-i păstreze slujba, Sfântul Nectarie se scula în fiecare zi cu două ore mai devreme şi, nevăzut de nimeni, făcea curăţenie în clădirea şcolii. După o vreme, îngrijitorul a revenit, gândindu-se că altcineva a fost angajat în locul său. A fost uimit când l-a găsit pe Sfântul Nectarie, care acum era episcop, făcând curăţenie în toaletele şcolii.

Întâmplarea următoare s-a petrecut după trecerea Sfântului din această viaţă pământească. Cunoscuse odată un jandarm nu prea credincios, care-i cerea mereu Sfântului dovezi asupra Credinţei Ortodoxe. După o vreme, jandarmul s-a mutat din Insula Eghina. A revenit după mai mulţi ani, după ce Sfântul Nectarie trecuse la Domnul. La coborârea de pe vapor a fost întâmpinat de Sfântul Ierarh Nectarie şi au discutat amândoi iarăşi despre Sfânta Credinţă, apoi s-au despărţit. A întâlnit alţi cunoscuţi pe Insulă, cărora le-a spus: ,,Îmi place de stareţul Nectarie, că nu-şi schimbă convingerile cu uşurinţă. M-am întâlnit astăzi cu el şi mi-a dat aceleaşi sfaturi pe care mi le dădea în urmă cu cinci ani’’. Cunoscuţii l-au înştiinţat că Sfântul trecuse la cele veşnice în urmă cu trei ani. Uimit de această veste, jandarmul s-a dus la mănăstire să-i vadă mormântul. Sfântul i-a dat dovada cea mai puternică pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă şi jandarmul şi-a schimbat viaţa.

Dacă vei găsi vreodată icoana Sfântului Ierarh Nectarie, cumpăr-o, du-o preotului pentru a fi sfinţită, apoi aşeaz-o în casa ta, cinstite cititorule. Roagă-te ca acest ales al lui Dumnezeu să mijlocească pentru tine şi casa ta în faţa tronului ceresc.

 

Preot Ioviţa Vasile

 

Cititorilor mei dragi, cuvant de multumire

Din luna aprilie, când am deschis acest blog, m-am zbătut între mediocritate, incertitudine, descurajare şi speranţă. În cele mai bune zile, abia am adunat 5 vizitatori cu vreo 18 vizualizări. În multe rânduri m-a bântuit gândul să renunţ, dar mi-am zis că şi pentru atâţia merită să merg mai departe. Începusem acest blog tocmai pentru că am fost redus la tăcere de ierarhul locului, domnul Petroniu, care, în 29 decembrie 2016 m-a oprit de la slujire pentru 30 de zile. Motivul? Faptul că din august 2016 am încetat să-l mai pomenesc la Sfintele Slujbe, fiind unul din semnatarii documentelor eretice din Creta. Neputând să mai vorbesc oamenilor, am socotit de cuviinţă să recurg la cuvântul scris şi, cum spuneam, în aceste şapte luni trecute am adunat destule amărăciuni. Am lăsat toate în seama lui Dumnezeu. El mi-a dat gândul să adresez prietenilor şi cunoscuţilor invitaţia de a vedea blogul meu. Rezultatul a fost peste aşteptări: ieri, 7 noiembrie 2017, am avut 101 vizitatori cu 236 de accesări, ceea ce nici nu îndrăzneam să visez. Nădăjduiesc, cinstiţi cititori, că măcar în parte vă regăsiţi în cele ce am scris şi, poate, aţi găsit idei şi informaţii care vă sunt de folos. Nădăjduiesc că sunteţi toţi sincer interesaţi să vă lucraţi mântuirea şi că avem aceleaşi osteneli duhovniceşti, fiecare după priceperea şi puterile noastre.

Vă mulţumesc, vă socotesc prietenii mei, fraţi şi surori în Domnul, şi vă rog să-mi rămâneţi aproape.

Deoarece printre cititori sunt, desigur, unii care nu mă cunosc, inserez aci un minim de date biografice. Numele meu este Ioviţa Vasile, am 66 de ani. Am absolvit Liceul de cultură general din Hida (Sălaj) în 1970. În 1977 am absolvit Seminarul Teologic din Curtea de Argeş. În 1978 am fost hirotonit diacon şi apoi preot pe seama Parohiei Bercea (Sălaj). În perioada 1978-1982 am urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu, frecvenţă redusă. În 1991 m-am transferat în satul natal, în Parohia Sânmihaiu Almaşului (Sălaj), unde am slujit până la pensionare, în 1 februarie 2016. După pensionare, am slujit în mănăstirea securisto-ecumenistă Bălan  (Sălaj). Între timp s-a ţinut sinodul II tâlhăresc din Creta, am întrerupt pomenirea ierarhului eretic şi în 11 septembrie am plecat definitiv de la mănăstire. De-atunci, slujesc Mântuitorului Hristos cât îmi îngăduie puterile şi nevrednicia. Adresa mea: Sânmihaiu Almaşului nr.55, jud Sălaj, tel. 0740 557 189.

Sfintele Puteri ceresti netrupesti

După cum bine a desluşit Sfântul Dionisie Areopagitul, miriadele de îngeri din ceruri sunt rânduite de Dumnezeu în trei ierarhii de câte trei cete fiecare:

– Serafimi, Heruvimi, Scaune

– Domnii, Puteri, Stăpânii

– Începătorii, Arhangheli, Îngeri.

Îngerii din ierarhia cea dintâi sunt cei mai apropiaţi de Preasfânta Treime. Sfântului Prooroc Isaia i s-a arătat priveliştea cerească din jurul tronului, şi a văzut Serafimii, având fiecare câte şase aripi, cântând aşa cum şi noi cântăm la fiecare Sfântă Liturghie: ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui!’’(Isaia 6, 3).

Sfinţii Îngeri numiţi ,,Domnii’’ din ierarhia a doua domnesc peste ceilalţi Îngeri şi slujesc cu multă bucurie lui Dunezeu Atotputernicul. ,,Puterile’’ dau celor vrednici darul facerii de minuni şi întăresc pe oamenii aflaţi în mari nevoi. ,,Stăpâniile’’ sunt numite astfel deoarece au stăpânire asupra diavolilor şi îngrădesc puterea acestora, pentru a nu aduce peste oameni ispite peste puterile lor. Sfinţii Îngeri din ierarhia a treia numiţi ,,Începătorii’ sunt păzitori ai împărăţiilor de pe pământ, ai popoarelor, neamurilor şi limbilor. Aşadar, sunt mai apropiaţi de noi pământenii. Arhanghelii ,,înmulţesc Sfânta Credinţă între oameni, luminând mintea lor cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele Credinţei celei Drepte’’, după cum bine a scris Sfântul Grigorie Dialogul. Din această ceată fac parte cei doi Îngeri cărora le cunoaştem numele: Mihail şi Gavriil. ,,Îngerii’’ din ceata din urmă sunt cei mai apropiaţi de oameni şi ne păzesc în toate împrejurările vieţii.

Când o parte din îngeri s-au întunecat cu păcatul mândriei şi al răzvrătirii, Sfântul Arhanghel Mihail a adunat toate oştile îngereşti, şi-a înălţat glasul, spunând: ,,Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui Care ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiţi şi până acum se împărtăşeau cu noi din Dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum îndată s-au prefăcut din lumină în întuneric pentru mândria lor şi din înălţime au fost aruncaţi jos în adânc. Să luăm aminte cum a căzut luceafărul cel ce răsărea dimineaţa şi s-a sfărâmat pe pământ’’(După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 106-111)

Adunarea Sfinţilor Îngeri s-a numit Sobor îngeresc, deoarece toate puterile  netrupeşti şi-au unit cugetele şi glasurile întru preamărirea Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aceasta este semnificaţia sărbătorii de astăzi, cinstite cititorule.

Doi slujitori vrednici ai lui Hristos au fost alungati din bisericile lor

   ,,Fiţi vigilenţi! Străduiţi-vă să mergeţi la bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserica apostată, însă nu va trebui să mergem într-acolo în niciun caz’’.Profeţia aceasta a fost făcută cu câteva decenii în urmă de un Sfânt al  lui Dumnezeu, Kukşa de Odesa (1875-1964). Pentru doi vrednici preoţi, ea s-a împlinit zilele trecute, când domnul Iustin Sigheteanu, stătător în jilţul arhieresc din Baia Mare, a hotărât că Părinţii Oros Emanuel din Parohia Mesteacăn şi Popa Daniel din Aliceni nu mai au voie să slujească în bisericile lor. În acest sens, a semnat două hârtii prin care îi anunţă că sunt ,,caterisiţi’’. Motivul îl ştiu credincioşii din judeţul Satu-Mare: cu mai bine de un an în urmă, Părinţii au intrerupt pomenirea ereticului Iustin. Îl numim eretic pentru că, deşi n-a participat la sinodul II tâlhăresc din Creta, susţine toate grozăviile hotărâte acolo şi se face părtaş la marea trădare a lui Hristos şi a Bisericii Sale. Concret, ce au făcut cei doi Părinţi? Au respectat Canonul 15 al Sinodului I – II din Constantinopol care spune limpede:,,Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare erezie osândită de Sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte de comuniunea cu acela, care propovăduieşte erezia în public, şi cu capul descoperit o învaţă în biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi dezbinări’’(Arhidiacon prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1991). Aş adăuga la aceasta comentariul Părintelui Floca:,,În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoria ca imediat să se despartă de acel superior.În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia’’.

Expresia,,au osândit’’ apare de două ori în textele citate şi-i asigur pe toţi că nu este una gratuită, fără noimă, fără suport canonic. Dimpotrivă. Efectele le vom vedea, nu peste multă vreme.

Dacă aş sta în faţa domnului Iustin Sigheteanu, ceea ce nu-i cu putinţă, i-aş spune următoarele:

1.Dumneavoastră nu mai sunteţi episcop canonic, ci eretic, din momentul în care aţi îmbrăţişat ereziile din Creta. Fiind eretic, nu mai faceţi parte din Biserica lui Hristos. Ca atare, orice act liturgic sau administrativ întreprindeţi, este lipsit de validitate. Se înţelege că şi pretinsele ,,caterisiri’’ ale celor doi preoţi nu au nicio valoare. Canonul 3 al Sinodului III Ecumenic spune cu limpezime că ereticii nu au căderea şi nu pot pronunţa caterisiri asupra celor care cugetă drept, adică păstrează şi păzesc Sfânta Învăţătură Ortodoxă. Este tocmai ceea ce au făcut Părinţii Emanuel şi Daniel. Să se ştie că acele caterisiri nedrepte se întorc împotriva celor care le-au pronunţat.

2.Dumneavoastră, domnule Iustin Sigheteanu, aţi fost judecător în propria cauză, fapt interzis de Canonul 107 al Sinodului al optulea din Cartagina:,,S-a hotărât în acest Sinod că un episcop singur să nu dea sentinţă în afacerile judecătoreşti proprii’’.

3.Consistoriul eparhial care a hotărât ,,caterisirea’’, fiind format din preoţi, nu are temei canonic. Cei care-l alcătuiesc sunt oameni numiţi de dumneavoastră, şi atunci cum să ne aşteptăm să nu vă execute ordinele? Le aducem aminte, pe această cale, că s-au făcut părtaşi la o mare nedreptate, pentru care vor da răspuns la Judecata Mântuitorului Hristos.

Deoarece Părinţii Emanuel şi Daniel nu vă recunosc ca fiind episcop canonic, resping actul de ,,caterisire’’ şi nu vor face recurs împotriva lui. Ei sunt mulţumiţi că şi-au respectat jurământul prestat la hirotonire, de a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă, în vreme ce dumneavoastră aţi călcat acest jurământ. I-aţi alungat din bisericile de zid, nu-i veţi putea înstrăina cu niciun chip de Biserica lui Hristos, ai Cărui vrednici slujitori sunt.

Dăm cinstea cuvenită ortodocşilor celor doi vrednici slujitori, după cum ne îndeamnă Canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol. Îndemnăm pe credincioşii care îi urmează, să-i sprijine în continuare, căci sfinţiile lor şi-au luat asupră-le sarcina cea grea a mărturisirii.  Laolaltă cu ceilalţi preoţi nepomenitori, le spunem:,,Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi, spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi; de către aceia El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte’’ (I Petru 4, 12-14).

Domnule Iustin Sigheteanu, vă dorim sănătate şi să părăsiţi ereziile cât mai curând posibil, caz în care puteţi fi reprimit în Biserica lui Hristos ca mirean, chiar de cei doi Părinţi pe care i-aţi ,,caterisit’’, căci spune Canonul 3 al Sfântului Atanasie cel Mare:,,Celor ce au căzut şi au apărat nelegiuirea (erezia), pocăindu-se să li se dea iertare, dar să nu li se dea lor loc în cler’’.

Preot Ioviţa Vasile