Autor: iovita_vasile

Mi-ar plăcea să văd de 1 decembrie o paradă a adevăraților români. În frunte, să fie ierarhii ortodocși care drept învață Cuvântul Adevărului, alături de cârmuitorii ortodocși ai țării noastre care vor binele țării și luptă împotriva cotropitorilor străini, purtând icoane cu mucenici ai neamului românesc. Mi-ar plăcea să văd „trupele speciale” ale Bisericii, monahii și monahiile înarmați cu metaniere și rugându-se, smeriți: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește poporul român și mântuiește pe drept credincioșii Bisericii de pretutindeni”. Mi-aș dori ca preoții Bisericii, cu chipuri luminoase și inimi vesele, să poarte Cruci de binecuvântare și să cânte: „Cu noi este Dumnezeu”, mărturisind credința ortodoxă și spunând către întregul popor: „cât bine n-a făcut nouă Dumnezeu”. Aș vrea să văd oștirea țării, iubitoare de Hristos, că pășește curajos pe pământul apărat de strămoșii noștri cu preț de sânge, cu conștiința trează că nu urmează intereselor meschine ale trădătorilor de neam, și că oștenii nu au ce căuta în conflictele internaționale întărind armata antihristului. Mi-aș dori să văd poporul drept-credincios dezrobit și despovărat de puternicii lumii urmând cu bucurie pe cei care vor binele Bisericii și al țării. Aș vrea să aud cântându-se Troparul Crucii înaintea imnului de stat și toți, cler și popor, să ne închinăm smeriți Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimii Celei de o Ființă și Nedespărțite. Amin!

 

Nota. Am preluat acest text de pe blogul Parintelui marturisitor Claudiu Buza, autorul lui, pentru frumuseţea nazuintelor Sfintiei Sale, nicidecum utopice. Fratiile voastre veti intelege cine sunt adevaratii iubitori de neam si tara, luand cuvenita distanta fata de tradatori, impostori si lupi imbracati in piei de oaie. Îi multumesc pentru ingaduinta de a publica aceasta scriere pe blogul meu.

Preot Iovita Vasile

Astăzi este ziua naţională a României. Până acum am mai avut şi alte zile zise naţionale, 10 mai şi 23 august, care, fiind circumstanţiale, n-au rezistat.

Adevăratele sărbători ale românilor sunt, prin excelenţă, cele sfinte. De două mii de ani Biserica sărbătoreşte Naşterea şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum şi alte evenimente sfinte cuprinse în istoria de mântuire a omenirii. Vrăjmaşii Bisericii şi a tot binele ar fi vrut să desfiinţeze Sfintele Sărbători. În vremea comunismului, s-a mers până-ntr-acolo încât o zeloasă activistă, ajunsă ministru al învăţământului, a vrut ca vacanţa de iarnă a elevilor să înceapă pe 28 decembrie! N-a reuşit, Dumnezeu a împiedicat-o. Directivele partidului comunist erau că Sărbătorile să fie ţinute, dar să li se deturneze sensul profund religios şi să li se imprime o tentă laică. S-au izbit de un nou eşec. Încearcă şi acum să impună tot felul de sărbători care să vină la concurenţă cu Sfintele Sărbători. Toate acestea ne aduc aminte de ceea ce Dumnezeu a descoperit prin Proorocul Daniel despre antihrist şi înaintemergătorii lui din vremurile prezente şi din cele care vor urma: ,,Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi… Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi el vor fi daţi în mâna lui o vreme, vremuri şi jumătate de vreme’’(Daniel 7, 23-25

În aceste circumstanţe, când se pregăteşte în mare secret întronizarea lui antihrist, cel înţelept se va apropia şi mai mult de Dumnezeu şi va sta sub ascultarea Sfintei Biserici, care îl va călăuzi spre tot lucrul bun şi spre dobândirea mântuirii sufletului său. Sărbătorile laice şi păgâneşti ţin o vreme, vin şi trec. Sfintele Sărbători ale Bisericii, care nu pot fi desfiinţate, sunt aducătoare de bucurii duhovniceşti şi îl duc pe om spre împărăţia lui Dumnezeu.

Suntem acum în Sfântul Post al Naşterii Mântuitorului, în care ne pregătim să cinstim după cuviinţă pe Pruncul din ieslea Betleemului, pe ,,Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor’’ (Apocalipsa 17, 14). Doamne, ajută!

 

Preot Ioviţa Vasile

Poporul care a primit în hotarele sale pe unul din Apostolii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este popor binecuvântat şi este vrednic a sta în marea familie a lui Dumnezeu, Biserica din lumea întreagă. Românii au avut privilegiul de a primi Evanghelia împărăţiei de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie. De unde ştim că a fost întâiul chemat? Din Evanghelia Sfântului Ioan (1, 35-42), unde ni se spune că doi dintre Ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, dintre care unul era Sfântul Andrei, L-au urmat pe Domnul până la locuinţa Sa, unde au rămas în ziua aceea. Sfântul Andrei s-a dus şi a căutat pe fratele său, pe cel care avea să devină Sfântul Apostol Petru şi i-a spus: ,,Am găsit pe Mesia (care se tălmăceşte Hristos). Amândoi s-au înfăţişat Mântuitorului şi au primit a fi Apostoli ai Săi. A urmat chemarea Sfinţilor Apostoli Filip şi Natanael, apoi a celorlalţi, până s-a împlinit numărul de doisprezece.

După Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, aceştia au hotărât să stabilească prin sorţi ariile geografice în care urmau să propovăduiască fiecare Evanghelia, după porunca Învăţătorului: ,,Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă’’ (Matei 28, 19-20).

Sfântului Apostol Andrei i-au revenit mai multe regiuni, între care şi Scitia Minor, Dobrogea noastră de astăzi. În mijlocul acelor oameni s-a auzit întâia oară învăţătura mântuitoare a Domnului Iisus. Aici s-au înălţat cele dintâi biserici, aici s-au hirotonit primii episcopi şi preoţi, aici au pătimit cei dintâi Sfinţi Mucenici. Cu deplin temei, Sfântul Andrei este socotit Apostolul românilor şi ocrotitorul întregii ţări.

Diavolul n-a răbdat să vadă cum oamenii sunt aduşi la Hristos de la rătăcirea idolilor şi a zeilor, şi a pus în mintea antipatului Egheat să omoare pe Sfântul Andrei. Apostolul a mărturisit cu curaj în faţa mai-marelui zilei: ,,Împăraţii Romei încă nu au cunoscut aceasta, cum că Fiul lui Dumnezeu venind pe pământ pentru mântuirea oamenilor, întru adevăr a arătat cum că idolii aceia nu numai că nu sunt dumnezei, ci şi draci necuraţi şi vrăjmaşi ai neamului omenesc, care îi învaţă pe oameni şi îi îndeamnă spre toată necurăţia, ca, mâniind pe Dumnezeu, să Se întoarcă de la dânşii şi să nu-i asculte. Iar când Se va mânia Dumnezeu asupra lor, Se va întoarce de la oameni. Atunci diavolii îi iau pe ei sub a lor stăpânire şi până într-atât îi amăgesc pe dânşii, încât îi scot din trup goi cu totul de faptele bune, nimic altceva având, decât păcatele lor pe care le duc cu ei’’.

Ajungând vârsta de optezeci de ani, Sfântul Apostol Andrei a fost răstignit pe o Cruce în formă de ,,X’’, ducându-se la Domnul nostru Iisus Hristos (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 619-642).

 

Preot Ioviţa Vasile

Despre ,,urâciunea pustiirii’’ne-a înştiinţat Dumnezeu mai întâi prin Sfântul Prooroc Daniel (12, 11), cu aceste cuvinte; ,,Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile’’. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne-a prevenit: ,,Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel Proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă la munţi’’(Matei 24, 15-16). Ce înseamnă ,,urâciunea pustiirii’’?

        �Înseamnă antihristul,care va voi să se ridice în locul lui Dumnezeu, va pretinde că el este dumnezeu şi stăpân al lumii şi va cere tuturor să i se închine şi să-i slujească, cum arată Sfântul Apostol Pavel (II Tesaloniceni 2, 3-10). Antihristul nu va domni singur, ci va fi ajutat de cohorte de supuşi, ca atare putem numi urâciunea pustiiriiîntregul sistem de teroare pe care îl va instaura în lume. Acest sistem nu va fi impus dintr-o dată, ci după îndelungi pregătiri. Distingem, încă de-acum, semnele care ne arată că ,,taina fărădelegii se şi lucrează’’ (II Tesaloniceni 2, 7). Iată câteva din aceste semne evidente:

– fenomenul globalizării, care tinde să unească şi să niveleze toate popoarele şi religiile, încât să fie un guvern unic, o singură religie, armată şi monedă unice

– uniunea europeană, înfăptuită cu viclenie, este o etapă în acest plan ţinut secret, dar ajuns, prin voia lui Dumnezeu, la cunoştinţa noastră

– există un plan care s-a vrut un secret absolut, însă a fost devoalat. Acesta prevede exterminarea a două treimi din populaţia lumii, cealaltă treime urmând a fi concentrată în anumite regiuni ale lumii. ,,Elitele’’ ar trebui să locuiască în zonele cele mai bune, având la îndemână toate înlesnirile

– răsturnările din 1989 au fost opera specialiştilor în revoluţii şi au avut menirea de a deschide calea spre înfăptuirea celor enumerate aici

– batjocorirea la scară planetară a Mântuitorului Iisus Hristos, a Sfintei Fecioare Maria, a Sfinţilor Apostoli, a tuturor Sfinţilor şi a Bisericii Ortodoxe

– înmulţirea fărădelegilor prin legiferarea şi încurajarea prostituţiei, avorturilor, perversiunilor sexuale sodomite

– pustiirea unor ţări ortodoxe, prin crearea unor condiţii imposibile de trai,  astfel că milioane de oameni îşi părăsesc ţara de baştină şi ajung sclavi ai străinilor; se pustiesc satele şi multe dispar; se pustiesc pământurile roditoare, casele, bisericile în care oamenii îşi găseau liniştea şi împăcarea cu Dumnezeu; se ruinează familiile creştine printr-o politică diabolică, precis ţintită.

Mă opresc cu enumerarea aici. Bunul Dumnezeu să ne aibă în pază!

 

Preot Ioviţa Vasile

          ,,Veniţi să ardem toate locurile de prăznuire ale lui Dumnezeu de pe pământ’’(Psalmul 73, 9). Iată o dorinţă şi o cutezanţă luciferică, din vremea când a fost înălţat primul altar pentru cinstirea lui Dumnezeu. Această vrere diavolească nu s-a înfăptuit, ba dimpotrivă, putem spune că locurile de prăznuire ale lui Dumnezeu se înmulţeau cu fiecare sfântă biserică zidită. Slugile diavolului nu s-au împăcat cu această realitate şi au căutat, în fiecare epocă, să şteargă de pe pământ locurile sfinte în care se adunau credincioşii.

În anii comunismului întunecat, s-au pus îngrădiri draconice pentru a limita numărul bisericilor ce urmau a fi ridicate. În multe locuri, au fost  slujbaşi comunişti care au închis ochii atunci când se zidea un locaş sfânt. Omul acela mic, cu puteri discreţionare, Ceauşescu Nicolae, a ordonat dărâmarea mai multor biserici. S-a arătat şi atunci spiritul inventiv al românilor, căci unele au fost salvate, fiind pur şi simplu mutate, prin translaţie, în alte locuri. Ceea ce a urmat, se ştie: Ceauşescu a fost asasinat mişeleşte chiar de tovarăşii lui. Nu i-au ajutat nici măcar rugăciunile impuse silit Bisericii de autorităţile de atunci.

        �După 1989 au venit noii stăpâni. A fost perioada în care barbarii americani au bombardat Serbia Ortodoxă şi bisericile sale sfinte cu o sălbăticie neegalată, susţinuţi de catolici, evrei şi musulmani.

Cum aceste încercări, şi multe altele, n-au avut efectul scontat, diavolul şi vrăjmaşii oameni pregătesc o nouă strategie. Ne-a vorbit despre ea Sfântul Lavrentie de la Cernigov: ,,Vine timpul, şi nu e departe,  când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile, atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului, ci la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele, că va fi vremea împărăţiei lui antihrist, şi el va fi pus împărat. Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în Credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate ce vă spun, căci totul se pregăteşte cu mare viclenie. Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încoronat ca împărat în marea biserică din Ierusalim, cu participarea clerului şi a Patriarhului’’ (Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Viaţa învăţăturile şi minunile, Ed, Credinţa Strămoşească, 2003, p. 170).

Ceea ce a spus Sfântul Lavrentie se confirmă, chiar în zilele noastre.

 

Preot Ioviţa Vasile

În două din Epistolele sale nou-testamentare, Sfântul Apostol Pavel ne atrage tututor atenţia asupra valorii timpului, în iconomia mântuirii: ,,Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca aceia înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele’’(Efeseni 5, 15-16 şi Coloseni 4, 5). A răscumpăra vremea înseamnă a o preţui cum se cuvine, ştiind că ne este dată de Dumnezeu pentru a ne lucra mântuirea. Biserica lui Hristos priveşte vremea în perspectivă eshatologică, în perspectiva mântuirii tuturor oamenilor, încât putem spune că timpul este mântuire. Din păcate, acest concept a fost înlocuit cu acel păgubitor ,,time is money’’, timpul este bani, ceea ce ne duce la gândul că timpul poate însemna, pentru mulţi, şi pierderea mântuirii.

De mai multă vreme oamenii vorbesc despre curgerea timpului care, în percepţia tuturor, s-a accelerat, adică s-a scurtat, şi se apreciază că valoarea unei zile astronomice n-ar mai decât de 16 sau 18 ore. Fiecare simte criza timpului când constată că reuşeşte să făptuiască mult mai puţin decât înainte. Asistăm, aşadar, la o comprimare a timpului greu sau imposibil de explicat în termenii ştiinţei laice. Privind lucrurile prin prisma Credinţei, ele ne apar accesibile puterii noastre de înţelegere. Iată ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos atunci când S-a referit la vremurile din urmă: ,,Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup,dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi’’(Matei 24, 21-24). Strâmtorarea cea mare va fi, fără îndoială, în regimul de teroare al antihristului, mesia cel mincinos care se va substitui lui Dumnezeu şi va domni trei ani şi jumătate, apoi îl va ucide Mântuitorul ,,cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea Venirii Sale’’ (II Tesaloniceni 2, 8).

Faptul că deja vremea s-a scurtat este un semn evident al apropierii Venirii Domnului Iisus Hristos, e împlinirea preasfintelor Sale cuvinte. Aşteptăm ca vremea să se scurteze încă şi mai mult, ceea ce trăim noi astăzi este numai începutul, de aceea să ne gândim la îndemnul Mântuitorului: ,,Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie’’(Luca 21, 28).

 

Preot Ioviţa Vasile

De multe ori, avem prostul obicei de a introduce în rostirea noastră nişte afirmaţii devenite automatisme, pe care le credem adevărate, chiar sclipiri de inteligenţă, când în fapt nu sunt altceva decât nişte minciuni ambalate atrăgător. Faptul este din ce în ce mai supărător, de aceea este bine să ne cântarim cu atenţie fiecare vorbă pe care-o rostim. Mă voi opri asupra câtorva din acestea.

,,E democraţie, facem fiecare ce vrem!Oare! Este adevărat că unii fac, într-adevăr ce vor, încălcând legile şi constituţia, deoarece, având puterea, nu-i paşte nicio primejdie. Dar dincolo de legile omeneşti nestatornice, avem Legea cea nepieritoare a lui Dumnezeu care nu ne îngăduie ca să face chiar ce vrem, chiar dacă nu suntem pedepsiţi imediat pentru încălcarea ei. Această Lege este o sumă de bune rânduieli necesare unei drepte vieţuiri a oamenilor. Încălcând-o fără încetare, ne vom atrage, în cele din urmă, pedeapsa lui Dumnezeu. Aşadar, nu trebuie să facem ce vrem, ci ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi.

Spunem că ,,nimeni nu s-a întors din moarte ca să ne spună ce este acolo”. Inexact! Din moarte s-au întors fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain, Lazăr cel mort de patru zile, ca să nu cităm decât exemplele explicite din Noul Testament. Din moarte S-a întors Mântuitorul nostru Iisus Hristos, lăsându-ne Revelaţia sau Descoperirea Dumnezeiască, care ne arată cu limpezime ce este dincolo de viaţa pământească şi de moarte.

Necredincioşii, dar şi cei ce se pretind credincioşi, ne spun, la moartea cuiva, că acesta a trecut în nefiinţă.Doamne, ce aberaţie! Învăţătura Bisericii noastre ne spune desluşit că sufletele noastre sunt nemuritoare şi viază şi dincolo de moarte, având ştiinţă, simţire, voinţă, adică toate însuşirile unei fiinţe omeneşti. La moarte, trecem într-o altă formă a existentei noastre, aceea a despărţirii sufletului nostru de trup, nicidecum nu ne neantizăm.

,,Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gura lui’’.Iată o mostră de interpretare prostească a textului biblic. Lăsând la o parte faptul că textul biblic are o cu totul altă formă, vom spune că necredincioşii, ori cei răucredincioşi scot aceste cuvinte din context şi le folosesc spre a-şi justifica necredinţa şi lenea atunci când ar trebui să postească. Şi încă se mai pretind inteligenţi şi ştiutori! Mântuitorul vorbea, în textul citat, despre obiceiul iudeilor de nu mânca cu mâinile nespălate, zicând că se spurcă, nu de post.

Acum îţi dai seama, iubite cititorule, de ce a scris Apostolul Domnului: ,,Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale Domnului’’(I Petru 4, 11). Nu ca ale oamenilor nesăbuiţi!

 

Preot Ioviţa Vasile

Superstiţiile sunt definite drept ,,prejudecăţi care decurg din credinţa primitivă, înapoiată în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei’’. Aceasta este definiţia dictionarlui laic. Noi definim superstiţiile ca o sumă de practici prin care se invocă ajutorul demonilor, existenţa cărora este axiomatică. Deşi par preocupări uneori nevinovate, superstiţiile sunt păcate grave, incompatibile cu Dreapta Credinţă a Bisericii. Este uimitor să constatăm cu câtă putere se perpetuează acestea de-a lungul veacurilor şi cum intră în preocupările unor oameni care se pretind credincioşi. Etnologii le consemnează şi le transmit prin toate mijloacele care le stau la îndemână, uitând întotdeauna să arate nocivitatea lor pentru viaţa credinciosului.

Amintim aici doar câteva din multele superstiţii de care se lasă înşelaţi oamenii: purtarea ciorapilor pe dos, pretinzând că i-ar apăra de rele; purtarea usturoiului care, chipurile, îl apără pe om de duhurile necurate; cifra 13 este socotită ca fiind aducătoare de rău; la Denia celor 12 Evanghelii era obiceiul ca la fiecare din acestea să se facă un nod pe o sfoară, care dacă era pusă sub pernă ar arăta în vis cu cu cine se va căsători fata sau băiatul; convingerea că dacă în ziua întâi a anului persoana care-ţi intră în casă este fată, vei avea un an cu multe necazuri; obiceiul păgânesc al mirilor de a sparge paharele când intră în localul nunţii, crezând că cioburile le vor aduce noroc; punerea în sicriul celui decedat a unor obiecte sau bani, crezând că-i vor fi de ajutor în viaţa de dincolo; spargerea unei farfurii la scoaterea din casă a celui decedat; întâlnirea cu o persoană care poartă o găleată goală ar aduce necazuri, iar dacă găleata e plină cu apă este semn bun; zbaterea unui ochi ar anunţa evenimente neplăcute. Acestor li se pot adăuga multe altele, ceea ce nu ne-ar fi de nici un folos.

Dacă n-ar fi păcate, superstiţiile ar putea fi catalogate drept preocupări hilare şi neserioase. Credinciosul întărit în Dreapta Credinţă nu se va preocupa niciodată de asemenea practici dăunătoare vieţii. El va şti întotdeauna că ajutorul îl primeşte de la Bunul Dumnezeu, Căruia trebuie să se roage în fiecare zi, cerându-I cele ce-i sunt de folos bunei vieţuiri şi mântuirii sale şi a semenilor. Va şti, de asemenea, că avem mijlocitori pe Sfinţii lui Dumnezeu, care se roagă în toată vremea pentru binele nostru şi al lumii întregi.

 

Preot Ioviţa Vasile

 

 

 

�

 

Este vorba de domnul Andrei Andreicuţ, şezator pe scaun mitropolitan din Cluj. Într-un cuvânt rostit cu ceva vreme în urmă, ne spunea, nici mai mult, nici mai puţin, că Uniunea Europeană este rodul rugăciunilor Sfinţilor, că aceasta ar fi fost prefigurată în Sfânta Scriptură. Iată textul la care făcea referire: ,,Şi s-a arătat în cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele; şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună de douăsprezece stele’’(Apocalipsa 12, 1). Cele douăsprezece stele, spunea domnia sa, sunt cele pe care le putem vedea pe drapelul Uniunii Europene! Simplu, direct, uşor de înţeles şi de prostit lumea.

Pentru ca cititorii noştri să fie lămuriţi, spun că majoritatea exegeţilor serioşi desluşesc imaginea femeii ca fiind Biserica lui Hristos în vremea cumplitei prigoane antihristice, care se va retrage în pustie ,,vreme, vremuri şi jumătate de vreme’’ (Apocalipsa 14, 14), unde Dumnezeu îi va purta de grijă până la biruinţa cea mare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dacă am merge pe linia de gândire exegetică a domnului Andreicuţ, am putea spune despre homosexuali că simbolul lor, curcubeul, este cuprins în Sfânta Scriptură, prin urmare, aceşti bolnavi nefericiţi ar avea un temei puternic al vieţii lor păcătoase. Numai că ei uzurpă un semn dumnezeiesc, şi-l apropriază în mod fraudulos şi blasfemiator. Să ne aducem aminte că Dumnezeu a spus aşa: ,,Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori, şi-mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura’’ (Facere 9, 13-15). Cine caută să pervertească şi să murdărească simbolurile şi semnele dumnezeieşti în felul acesta, o face spre pierzarea sa.

Sataniştii pot invoca oricând folosirea numărului 666, ca fiind cuprins în Sfânta Scriptură (Apocalipsa 13, 18), şi pot aduce în sprijin modul de gândire al domnului Andrei Andreicuţ, exegetul.

În cele din urmă, oricine poate scoate din context cuvintele nebunului ,,nu este Dumnezeu’’ (Psalmul 13, 1 şi 52, 1) şi să nege existenţa Atotputernicului Creator, că doar are temei scripturistic!

Exegeza domnului Andreicuţ se ridică la nivelul tălmăcirilor martorilor lui Iehova. Un exemplu: Dumnezeu a spus lui Iacov şi lui Israel: ,,voi sunteti martorii mei’’ (Isaia 43, 10). Numaidecât se ridică ,,exegeţii’’ iehovişti şi ne spun cu emfază: ,,iată temeiul biblic al existenţei noastre. Vedeţi că noi suntem adevăraţii martori ai lui Iehova?’’

Oare cât ne va mai răbda Dumnezeu?, întreb eu.

 

Preot Ioviţa Vasile

Între Sfinţii lui Dumnezeu pe care Biserica lui Hristos îi cinsteşte în această zi, este Sfânta Muceniţă Cecilia. Plină de învăţăminte este viaţa acesteia, de a ceea am socotit  că ne este de folos să staruim puţin asupra ei.

Sfânta Cecilia a trăit la Roma şi a auzit de mică învăţăturile Evangheliei lui Hristos, de aceea s-a hotărât să rămână fecioară şi să se păzească de orice fel de însoţire. Părinţii ei au hotărât însă altfel, şi au logodit-o cu un tânăr de vază, care însă era necredincios. A venit vremea nunţii şi atunci fecioara Cecilia i-a destăinuit mirelui său taina credinţei sale: ,,Iată, precum mă vezi, eu am pe îngerul Domnului care îmi păzeşte fecioria şi pe care tu nu-l vezi. Şi de te vei atinge de mine, apoi îndată te va omorî, pentru că stă aici gata să mă apere pe mine, roaba sa’’.Cuvintele acestea l-au înfricoşat pe Valerian şi el a consimţit să meargă la episcopul Romei de atunci, Urban I (222-230), care, spun cărţile bisericeşti, se ascundea prin morminte şi prin peşteri, din pricina păgânilor sângeroşi, porniţi cu încrâncenare împotriva credincioşilor Bisericii. Păstorul l-a primit cu lacrimi de bucurie, ştiind că l-a trimis Sfânta Cecilia, şi a zis: ,,Pe tânărul acesta l-a primit ca pe un leu în camera sa, iar către mine l-a trimis ca pe un miel, că de n-ar fi crezut el învăţătura ei, n-ar fi venit la mine. Deci deschide, Doamne, inima lui până la sfârşit, ca să Te cunoască pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, iar de satana şi de toate lucrurile lui să se lepede’’.A rânduit Bunul Dumnezeu ca Valerian să primească învăţătura cea mântuitoare şi apoi marele dar al Sfântului Botez.

În mijlocul acelei păgânătăţi, Sfânta Cecilia a adus la Credinţa în Mântuirorul nostru Iisus Hristos pe alţi doi, pe Tivurtie, fratele lui Valerian şi pe Maxim, fiind şi ei botezaţi de la episcopul Urban al Romei, căci atunci episcopii nu socoteau a fi sub demnitatea lor a boteza pe cei care veneau la Hristos.

Pentru viaţa ei curată şi pentru râvna pentru Hristos Mântuitorul, Sfânta Cecilia a fost arestată de mai-marii vremii şi supusă judecăţii. Au dus-o într-o baie aprinsă şi au chinuit-o trei zile şi trei nopţi, dar Preabunul Dumnezeu i-a stat în ajutor şi a răcorit baia. A venit apoi călăul şi de trei ori a lovit-o cu sabia peste grumaz, însă nu i-a tăiat capul. A mai trăit trei zile şi a întărit pe credincioşi, apoi s-a mutat la Domnul în locaşurile cereşti. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p.433-441).

Preot Ioviţa Vasile

Din veşnicie, Preabunul Dumnezeu a hotărât, după sfatul voii Sale, ca noi, nevrednicii slujitori ai Săi să prăznuim astăzi pe cea mai curată decât strălucirile soarelui, pe Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului Iisus Hristos. Trei ani avea copila Maria când părinţii săi cei Dumnezeieşti, Ioachim şi Ana, au chemat la casa lor din Nazaret rudele, cunoscuţii, vecinii şi mulţime de fecioare. Aceştia au înconjurat-o pe Preacurata Maria şi ţinând în mâini făclii, au început drumul spre Ierusalim, iar cântările lor se uneau cu cântările îngereşti. Părinţii Maicii Domnului împlineau făgăduinţa pe care o făcuseră Domnului când se rugau ca Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să ridice nerodirea lor.

După trei zile de călătorie, au ajuns în Ierusalim, la templul sfânt. Cărţile bisericeşti ne spun că la templu slujea marele arhiereu Zaharia, împreună cu alţi preoţi, şi aceştia au ieşit să o întâmpine pe copila Maria. La intrarea în templu erau cinsprezece trepte pe care preoţii şi leviţii le urcau şi cântau pe fiecare treaptă un psalm. Aceste trepte le-a urcat fiica lui Ioachim şi a Anei, şi toţi s-au mirat văzând-o, dar şi mai mult s-au mirat atunci când  arhiereul Zaharia a dus-o pe copilă în Sfânta Sfintelor, acolo unde nu intrau nici preoţii, ci numai marele arhiereu, o dată pe an. Acolo i s-a dat ei loc de rugăciune, în sfântul altar, după a doua catapeteasmă.

După ce şi-au împlinit datoria lor sfântă, Dumnezeieştii părinţi s-au întors acasă, au făcut ospăţ mare şi au mulţumit lui Dumnezeu.

În jurul templului din Ierusalim erau multe locaşuri în care vieţuiau văduvele care petreceau în curăţie, între care se afla şi Ana proorociţa, cea care a fost prezentă când Pruncul Iisus a fost adus la templu, ca să fie închinat Domnului, cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca. Deosebi locuiau bărbaţii nazirei care trăiau asemenea monahilor, iar în alte locaşuri erau găzduiţi pelerinii şi străinii. Preacuratei i s-a dat a vieţui în locaşul fecioarelor. Astfel a petrecut copila Maria în anii ce au urmat. Învăţarea Scripturilor Sfinte ale Vechiului Testament, rugăciunea în Sfânta Sfintelor şi lucrul mâinilor erau îndeletnicirile ei. Hrana o primea de la Sfinţii Îngeri, după cum mărturisesc Părinţii Bisericii.

Sfântul Apostol Pavel a scris: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare… pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pregătit pentru orice lucru bun’’(II Timotei 3, 16-17). Sfânta Fecioară a fost pregătită de Dumnezeu pentru împlinirea a ceea ce covârşeşte orice minte omenească: primirea în preacuratul său pântece a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este Sărbătoarea  de care şi noi ne-am învrednicit astăzi, cinstite cititorule.

 

Preot Ioviţa Vasile

LUNA NOIEMBRIE

Ziua a 20-a

Cuv. Grigorie Decapolitul, Teoctist şi Sozomen; Sf. Mc. Dasie, Nirsa, Iosif, Isachie, Ioan, Savorie, Gheitazet, Eustatie, Tespesie, Anatolie; Sf. Muceniţe Tecla, Vauta, Denahida; Sf. Ier. Proclu al C-polului şi Isaac al Armeniei

          ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de Acela Care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena’’(Matei 10, 28). Aceste cuvinte de întărire şi încurajare le-a rostit Mântuitorul nostru Iisus Hristos în vremea când i-a trimis pe Sfinţii Aposoli la propovăduirea Evangheliei Sale. Precum ne învaţă Biserica, fiecare om este o alcătuire Dumnezeiască din trup muritor şi stricăcios şi din suflet nemuritor. În Cartea Ecleziastului (12, 7) citim despre trupul omenesc că-i este dat ,,ca pulberea să se întoarcă în pământ, cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu Care l-a dat’’. Vieţile Sfinţilor aduc mărturie despre faptul că Sfinţii Mucenici primeau moartea cu bucurie, având Credinţa nestrămutată că sufletele lor se vor odihni lângă Dumnezeu. Că sufletele Mucenicilor şi, de fapt ale tuturor oamenilor, sunt vii, au ştiinţă, voinţă şi simţire, ne-o spune Dumnezeu prin Sfântului Ioan Evanghelistul: ,,Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne Sfinte şi Adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei care locuiesc pe pământ?’’(Apocalipsa 6, 9-10) Textul ne arată, cu limpezime, că sufletele Mucenicilor sunt în ceruri, lângă Dumnezeu.

Acum este necesar să înţelegem Cine poate să piardă şi trupul şi sufletul în gheenă. Răspunsul l-am şi dat, oarecum, prin faptul că am majusculizat pronumele ,,Cine’’. Mulţi au fost înclinaţi să creadă că diavolul ar fi cel care poate să piardă pe om în gheenă. Diavolul, cu puterea lui mărginită, nu poate să piardă niciun suflet peste voia acestuia şi peste voia lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur a desluşit înţelesul, scriind: ,,Domnul nu le spune deschis acum că El este Cel Care poate pierde şi trupul şi sufletul în gheeenă, a arătat aceasta mai înainte, spunând că El este Judecătorul’’(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, p. 424). Într-adevăr, la judecată Dumnezeu va hotărî ca unii să meargă în împărăţia Sa cea cerească, alţii se vor pierde de la faţa lui Dumnezeu, în iad.

,,Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului Celui Viu’’, a scris Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 31). Înfricoşătoare va fi judecata, înfricoşător este numai gândul că mulţi se vor pierde, pentru veşnicie, în împărăţia diavolului. Bunul Dumnezeu să ne ferească de această primejdie, cinstite cititorule.

Preot Ioviţa Vasile

O foarte înţeleaptă vorbă spune că omului îi trebuie câţiva ani pentru a învăţa să vorbească, apoi o viaţă întreagă nu poate învăţa să tacă. Evanghelia acestei Duminici ilustrează cum nu se poate mai sugestiv acest adevăr. În vreme ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos se afla în faţa unei mulţimi de mii de oameni, dintre aceştia s-a desprins un om, L-a intrerupt cu necuviinţă, aducând în faţa lui pricina sa măruntă: ,,Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea’’(Luca 12, 13). Fiul lui Dumnezeu nu S-a supărat, nu l-a mustrat. A convertit acest incident stânjenitor în prilej potrivit pentru a da lumii întregi, implicit nouă, învăţătura potrivită momentului. ,,Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?’’ (Luca 12, 14). Şi-apoi a rostit pilda cu bogatul căruia i-a rodit ţarina.

Atât de îmbelşugate i-au fost roadele, atât de multă grijă i-au adus acestea, încât şi-a făcut imediat un plan nesăbuit; ,,Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strange acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Apoi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te’’. Nebunească cugetare!. Ce făceau străbunii noştri la vremea strângerii roadelor? Îşi înălţau gândul spre Dumnezeu, mulţumindu-I, aduceau la Sfântul Altar dar de recunoştinţă şi împărţeau din roade şi celor nevoiaşi, pentru a avea pe masă pâinea cea de toate zilele. A făcut bogatul din Evanghelie măcar una din aceste fapte? Nici vorbă. Gândul lui era să se pună cu toate ale sale la adăpost, în siguranţă, gândea el. Şi-apoi… mănâncă, bea, veseleşte-te.

Avem în faţă un om aflat în deplinătatea facultăţilor sale mintale. Şi totuşi, cugetul şi comportamentul lui se vădesc a fi ale unui om nebun. Aşa-l numeşte Dumnezeu: ,,Nebune! În această noapte voi cere sufletul tău de la tine. Şi cele ce ai pregătit tu ale cui vor fi? Cuvintele acestea cad şi lovesc ca un trăznet. În acea clipă se năruiesc toate planurile urzite de acest bogat. Deşertăciune a deşertăciunilor, ar zice înţeleptul din vechime. ,,Şi am urât toată munca pe care am muncit-o sub soare, fiindcă voi lăsa-o omului care va veni după mine. Şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nebun?’’ (Eccleziastul 2, 18-19). Sub ochii noştri, urmaşii celor adormiţi se ceartă pentru te miri ce, se duşmănesc şi duc ura până la mormânt. Şi dincolo. Noi nu învăţăm nimic din toate acestea. Credem că în ce ne priveşte, nu va fi chiar aşa. Este chiar aşa!

Sfânta Melania Romana a părăsit bogăţia imensă pe care-o avea. S-a dus în Ţara Sfântă unde-a întâlnit un pustnic. I-a oferit o sumă de bani, dar cuviosul a refuzat cu hotărâre. Profitând de lipsa acestuia, a pus banii în vasul cu sare. Când i-a găsit, pustnicul i-a aruncat de la sine pentru că, spune cartea bisericească, cei din vechime se fereau de bani ca de muşcătura de şarpe!

Sfântul Apostol Pavel are o minunată pledoarie pentru neagonisire: ,,Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem afară ceva din ea. Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelorşi cei care au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la Credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri’’(I Timotei 6, 7-10).

Preot Ioviţa Vasile

Israel a fost poporul ales al lui Dumnezeu. Lui Avraam i s-a făcut această făgăduiţă: ,,Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi voi fi izvor de binecuvântare’’(Facere 12, 2). Cu bunele şi relele lui, cu căderile şi revenirile sale, cu vremurile fericite ori cu rătăcirile lui, Israel a fost poporul prin care ne-a venit Revelaţia Dumnezeiască a Vechiului Testament.

Când însă Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a întrupat în mijlocul lui Israel şi S-a făcut Om, s-a produs ruptura între Dumnezeu şi Israel, ruptură ce durează de mai bine de două mii de ani. Totul s-a datorat faptului că fiii lui Israel au refuzat să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu, şi mai mult, I s-au făcut vrăjmaşi de moarte, în înţelesul propriu al expresiei, căci L-au răstignit pe dealul Golgotei. A fost o nerecunoştinţă fără seamăn în istorie, pentru binele pe care l-a adus Domnul Hristos acestui popor şi lumii întregi. A fost vremea în care Israel a pierdut calitatea de popor ales al lui Dumnezeu.

Dumnezeu şi-a rânduit un popor nou, dintre toate neamurile pământului. A spus-o chiar Mântuitorul Iisus Hristos: ,,Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei(iudeii) vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor’’(Matei 8, 11-12).  Sfântul Apostol Petru ne încredinţează de aceasta, prin cuvintele din întâia sa Epistolă: ,,Iar voi sunteţi semninţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui Care v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată, voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar scum sunteţi miluiţi’’(I Petru 2, 9-10).

Poporul cel nou al lui Dumnezeu este alcătuit din toţi cei care sunt cuprinşi în Biserica lui Hristos, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Nu din cei ce sunt numiţi cu numele generic de ,,creştini’’, ci din adevăraţii creştini, cei ortodocşi, singurii care păstrează Dreapta Credinţă mântuitoare.

Cugetă, iubite cititorule, la privilegiul fără egal pe care îl avem, de a fi număraţi în poporul lui Dumnezeu, în Turma lui Hristos, singura căreia i-a spus Fiul lui Dumnezeu: ,,Nu te teme, Turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia’’(Luca 12, 32).

 

Preot Ioviţa Vasile

Îmi propusesem ca în Sfântul Post al Naşterii Domnului să postez numai scrieri duhovniceşti ziditoare de suflet. Nimic critic, nimic polemic, nimic din ce-ar putea răni sensibilităţile vinovate. Evenimentele mă obligă să ies din această paradigmă. Citind pe un blogul unui Părinte un material deosebit de bine scris, am hotărât să scriu şi eu rândurile de faţă, cu intenţia vădită de a trage, din vreme, un semnal de alarmă. Despre ce este vorba? Scrie acel Părinte că autointitulatul Consiliu Mondial al ,,bisericilor’’ a determinat în avans ziua comună de sărbătorire a Sfintelor Paşti… Aceste documente su fost semnate de adventişti, penticostali, anglicani luterani, monofiziţi, catolici de rit vechi, Vaticanul, episcopiile Moscovei, Antiohiei, Constantinopolului’’. Aşadar eretcii, necredincioşii şi ortodocşii trădători vreau să desfiinţeze o rânduială sfântă, statornicită de Sfinţii Părinţi, cei 318, participanţi la Sinodul I Ecumenic, la Niceea, în anul 325 după Naşterea Domnului. Ce s-a stabilit atunci cu privire la calcularea datei Sfintelor Paşti?

1.Trebuie să se producă echinocţiul de primăvară

2.Luna să ajungă în faza ei numită ,,plină’’.

3. Prima Duminică după aceste fenomene astronomice va fi cea în care se va sărbători Învierea Domnului
4. Dacă această dată va coincide cu paştile evreilor, Sfintele Paşti se vor amâna cu o săptămână
5. Pentru calcularea datei Sfintelor Paşti a fost desemnată Patriarhia Alexandriei din Egipt, unde se găseau cele mai bune posibilităţi de urmărire a fenomenelor astronomice, urmând a fi comunicată tuturor Sfintelor Biserici din lume.

Constatăm că de 1693 de ani, câţi numărăm de la Sinodul I Ecumenic, această rânduială a fost păzită cu sfinţenie, deoarece nimeni nu are voie să schimbe ceea cea hotărât un Sfânt Sinod Ecumenic! Nici înger din cer.

În 1924 s-a introdus în România calendarul catolic gregorian, cu diferenţa de 13 zile faţă de cel vechi. Ţările ortodoxe care nu au primit acest calendar, au Sfintele Sărbători mai târziu cu 13 zile, faţă de noi românii şi celelalte ţări care primitoare ale calendarului gregorian. În acea vreme, mitropolitul primat Miron Cristea a vrut să schimbe şi data Sfintelor Paşti. N-a fost posibil, deoarece preoţii din acea vreme, spre cinstea lor, au refuzat să schimbe o hotărâre a unui Sfânt Sinod Ecumenic! Şi astfel Naşterea Domnului a rămas a se sărbători după calendarul vechi iulian, după vechea pascalie.

Ceea ce nu s-a reuşit atunci, se încearcă acum de către ,,desfrânata cea mare’’, Consiliul Mondial zis ,,al bisericilor’’. Vedem că necredincioşii şi ereticii pretind să hotărască pentru Biserica lui Hristos. Nu cred că vor trece mai mult de trei ani până când această directivă va fi aplicată de pseudo-episcopii români. Nu trebuie să ne aliniem acestor cerinţe cu niciun chip, deoarece ne periclităm mântuirea. Orice s-ar întâmpla, avem datoria să sărbătorim Sfintele Paşti după rânduiala stabilită de Sfinţii Părinţi.

Dragi români! După ce ne-au luat ţara şi au alungat peste patru milioane de oameni de la casele lor, făcându-i sclavi străinătăţii, acum vor să ne scoată şi din Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura Credinţă mântuitoare. Iată că se împlinesc sub ochii noştri cuvintele Sfântului Prooroc Daniel: (Antihristul) va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe Sfinţii Celui Preaînalt şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme” (Daniel 7, 25).

Pascalia actuală este calculată până în 2118, adică încă pentru o sută de ani de acum încolo. Convingerea mea este că Dumnezeu nu va îngădui încă o sută de ani, în care să se perpetueze relele lumii acesteia. Voi reproduce mai jos această Pascalie, întocmai cum o avem înscrisă în Sfânta Evanghelie, carte nelipsită de pe Sfintele Altare. Receptaţi-o, tipăriţi-o prin toate mijloacele, reproduceţi-o şi răspândiţi-o la cât mai multe personae. Va veni vremea când nu ne va mai fi accesibilă, şi există riscul să ne impună  alt calendar al Sfintelor Paşti, calendarul lui antihrist. Cu orice preţ, să păstrăm Pascalia de mai jos, alcătuită de Sfânta Biserică Ortodoxă în vremea când ecumenismul antihristic nu pătrunsese atât de brutal în viaţa ortodocşilor.

 

Preot Ioviţa Vasile

DATA PAŞTILOR PÂNĂ IN ANUL 2118 DUPĂ VECHEA PASCALIE

 

 

2018-8 aprilie

2019- 28 aprilie

2020-19 aprilie

2021-2 mai

2022-24 aprilie

2023-16 aprilie

2024-5 mai

2025-20 aprilie

2026-12 aprilie

2027-2 mai

2028-16 aprilie

2029-8 aprilie

2030 -28 aprilie

2031-13 aprilie

2032-2 mai

2033-24 aprilie

2034-9 aprilie

2035-29 aprilie

2036-20 aprilie

2037-5 aprilie

2038-25 aprilie

2039-17 aprilie

2040-6 mai

2041-21 aprilie

2042-13 aprilie

2043-3 mai

2044-24 aprilie

2045-9 aprilie

2046-29 aprilie

2047-21 aprilie

2048-5 aprilie

2049-25 aprilie

2050-17 aprilie

2051-7 mai

2052-21 aprilie

2053-13 aprilie

2054-3 mai

2055-18 aprilie

2056-9 aprilie

2057-29 aprilie

2058-14 aprilie

2059-4 mai

2060-25 aprilie

2061-10 aprilie

2062-30 aprilie

2063-22 aprilie

2064-13 aprilie

2065-26 aprilie

2066-18 aprilie

2067-10 aprilie

2068-29 aprilie

2069-14 aprilie

2070-4 mai

2071-19 aprilie

2072-10 aprilie

2073-30 aprilie

2074-22 aprilie

2075-7 aprilie

2076-26 aprilie

2077-18 aprilie

2078-8 mai

2079-23 aprilie

2080-14 aprilie

2081-4 mai

2082-19 aprilie

2083-11 aprilie

2084-30 aprilie

2085-15 aprilie

2086-7 aprilie

2087-27 aprilie

2088-18 aprilie

2089-1 mai

2090-23 aprilie

2091-8 aprilie

2092-27 aprilie

2093-19 aprilie

2094-11 aprilie

2095-24 aprilie

2096-15 aprilie

2097-5 mai

2098-27 aprilie

2099-12 aprilie

2100-1 mai

2101-23 aprilie

2102-8 aprilie

2103-28 aprilie

2104-19 aprilie

2105-4 aprilie

2106-24 aprilie

2107-16 aprilie

2108-5 mai

2109-20 aprilie

2110-12 aprilie

2111-2 mai

2112-16 aprilie

2113-8 aprilie

2114-28 aprilie

2115-13 aprilie

2116-2 mai

2117-24 aprilie

2118-16 aprilie

 

 

Anii scrişi cu cifre mai groase sunt anii bisecţi