Autor: iovita_vasile

Îmi place vorba scurtă și limpede. De aceea voi vorbi, de fapt voi scrie, cat mai puțin despre Lavrentie Carp din Iași. Dumnealui este, zice-se, ortodox. Are voturile monahale depuse, a fost hirotonit ca preot, a primit toate darurile cu care ar putea lucra spre mantuirea sa și a altora. Însă, Lavrentie al nostru e scula lui Savu Teofan. A primit misiunea precisă de a se insinua printre cei îngrădiți de erezie, ca să vadă ce și cum, și să raportze mai-marilor.

L-am întalnit o singură data la Bănceni, atunci cand a fost prezent Părintele Teodor Zisis. S-a înhăitat cu Macarie Banu de la Oituz, cu Eftimie Mitra de peste tot și de niciunde, și au format un trio care au avut misiunea precisă de a lua cat mai des cuvantul spre a zădărnici convorbirile duhovnicești pentru care ne-am adunat acolo. Atunci am zis că omul acesta n-are ce căuta printre noi. Numai că el tot caută. Merge frecvent pe la Bănceni, a fost prezent la București, cand cei îngrădiți de erezie il apărau pe Vlădica Longhin de abuzurile sălbatice la care îl supune jidanul Zelenski, acela care canta la pian…

Scrie destul de mult și are o marjă de a critica, să zicem, sinodul talhăresc din Creta, dar să și propună soluții, precum că lupta împotriva ecumenismului n-ar trebui să se concentreze în jurul nepomenitorilor. Foarte bine. Concentrați-o în jurul a ce vreți voi, dar duceti-o sincer și consecvent, fără compromisuri, fără fățărnicii.

Mai am o nedumerire, și închei. Lavrentie a vrut cu adevărat să ajungă stareț al Mănăstirii Petru Vodă, în locul Părintelui Iustin Pîrvu? Dacă da, atunci lasă-ne-n pace călugărașule și du-te de lustruiește încălțările lui Savu Teofan. Nu mai umbla cu fățărnicii ecumeniste. Ești om bătran. Gandește-te că Dumnezeu te poate chema la Judecată în orice moment. Nu-ți va folosi la nimic faptul că te vei duce de mînă cu Teofan, pe un drum de care să ne ferească Dumnezeu pe toți, să nu ajungem.

Presbiter Iovița Vasile

Noi, robii lui Dumnezeu, Ciobanu Alin Ștefan și Ciobanu Ioana Maria, fii ai Bisericii Ortodoxe Române, domiciliați în Arad, vă scriem cu adâncă îngrijorare și tristețe pentru tot ceea ce se petrece de ani buni cu Sfânta noastră Ortodoxie, lucruri care nimicesc învățăturile Sfnților Apostoli și ale Sfnților Părinți și potrivnice tuturor Sfntelor Canoane statornicite de Sinoadele Ecumenice și locale. Trăim într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulți creștini ortodocși sunt „ca niște copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4, 14). Pare într-adevăr să fi sosit timpul când oamenii „nu mai suferă învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își grămădesc învățături după poftele lor, și își întorc auzul de la adevăr și se abat către basme.” (II Timotei 4, 3-4).
Ecumenismul religios de astăzi este o mișcare de unire, pentru început a ereticilor apusului cu Ortodoxia. Într-o a doua fază, se are în vedere unirea tuturor religiilor într-una singură, uriașă, într-o panreligie. Scopul ultim, însă, este ca întreg creștinismul, și în special Ortodoxia, singura care deține Adevărul, să dispară în acest malaxor. La fel cum o boală nu afectează doar organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia provoacă durere în
întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fecare dată când a apărut o erezie ce amenință trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoadele Ecumenice și locale care au anatemizat erezia și pe ereticii ce o susțineau. Deoarece în spațiul bisericesc a pătruns această erezie a ecumenismului, dorim să aducem la cunoștință tuturor fiilor Bisericii noastre, gravul pericol al lepădării de credință în care ne aflăm prin acceptarea sărbătoririi Sfntelor Paști la aceeași dată, în comuniune cu ereticii papistași, începând cu anul 2025.
Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a anunțat că, în 2025, zisa biserică papistașă va sărbători Paștile în comun cu Biserica Ortodoxă, după calendarul ortodox. „Anul 2025 coincide cu aniversarea a 1700 de ani de la convocarea Primului Sinod Ecumenic, aniversare la care participă personal Papa Francisc, informează Patriarhia Ecumenică. Anunțul a fost făcut după întâlnirea din 1-3 septembrie 2024 a Ierarhii Tronului Ecumenic, potrivit unui comunicat de presă. În cuvântul său de încheiere, Patriarhul Bartolomeu a amintit ierarhiei că în cadrul anului bisericesc început, la sfârșitul lunii mai 2025, va avea loc la Niceea Bitiniei aniversarea o#cială a 1700 de ani de la convocarea Primului Sinod Ecumenic, aniversare la care va participa personal Papa Francisc. Actuala Adunare a ierarhiei Tronului Ecumenic a fost dedicată acestei aniversări istorice, fapt care a fost exprimat prin alegerea ca motto central al adunării a imnului din Vecernia Duminicii Sfnților purtători de Dumnezeu de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, care, printre altele, s-au ocupat și de problema reglementării datei sărbătoririi Paștilor „urmând dumnezeieștilor dogme, drept crezând Îl cinstim pe Dumnezeu, … într-o singură Dumnezeire, pe Treimea cea Deoființă”.
În acest duh, se exprimă în unanimitate serbarea comună a Paștilor a creștinătății răsăritene și apusene. Sperăm ca acest fapt să nu fie doar o simplă coincidență, ci să fie începutul stabilirii serbării pe o dată comună în fiecare an, în conformitate cu serbarea Paștilor de către Biserica noastră Ortodoxă, se precizează în comunicat.”
Ortodoxia nu este un simplu mod de organizare pământească care are în frunte patriarhi, episcopi sau preoți care au rol de conducere în Biserică care este ofcial numită „ortodoxă”. Ortodoxia este „Trupul mistic a lui Hristos”, al cărui cap este Hristos Însuși (vezi Efeseni 1:22-23 și Coloseni 1:18,24), și nu cuprinde numai preoți, ci pe toți cei care cred cu adevărat în Hristos, care au intrat pe o cale adevărată prin Sfântul Botez în Biserica pe care El a creat-o, pe cei care trăiesc pe pământ și pe cei care au murit în
credință și evlavie.
Biserica Ortodoxă nu este un fel de „monopol” sau „afacere” a clerului, cum gândesc cei care nu cunosc și cei străini duhului Bisericii. Nu este patrimoniul cutărui ierarh sau preot. Este unirea duhovnicească a tuturor celor care cred cu adevărat în Hristos, care se străduiesc să țină poruncile lui Hristos cu sfnțenie, cu unicul scop de a moșteni fericirea veșnică pe care Hristos Mântuitorul a gătit-o pentru noi, și dacă păcătuiesc din slăbiciune, se pocăiesc sincer și se nevoiesc „să aducă roade vrednice de pocăință” (Luca 3:8).
Ne temem că duhul Bisericii Ortodoxe va fi înlocuit de o concepție papistă a Bisericii, și că, în viziunea credincioșilor conducătorii ortodocși vor fi ca niște „mini-papi” și Îl vor pune în umbră pe Hristos Capul Bisericii. Când Biserica va ajunge să fie identifcată înainte de toate cu o administrație, atunci Antihrist va avea o ușă deschisă către inimile oamenilor și cu puțin efort îi va transforma în slujitorii săi devotați. Cu înțelegerea lor greșită a Bisericii, vor face lucruri -„pentru binele Bisericii”- opuse poruncilor și voinței lui Hristos.
Noi, ca și fii ai Bisericii Ortodoxe Române, vă rugăm să luați atitudine, să combateți și să vă deziceți de:
– sărbătorirea Paștilor în comun cu ereticii papistași, să nu acceptați și să nu „aplaudați” această întâlnire de la Niceea din 2025 și să nu o extindeți la nivel național;
– scoaterea în afara legii a Bisericii Canonice Ucrainene și acceptarea „bisericii” schismatice din Ucraina;
– rugăciunea în comun cu ereticii care se ține în luna ianuarie la începutul fiecărui an;
– sinodul din Creta din anul 2016 unde s-au semnat acele documente eretice;
– panerezia ecumenismului, masonerie, actele biometrice, ID-ul digital, inovațiile, schismele și ereziile din Biserică;
– acceptarea parteneriatului civil și drepturile sodomiților (LGBTQ+) prin legi de către parlament (angajament luat față de Bruxelles).
Făcând parte din Biserică, în calitate de mădulare vii ale trupului tainic a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, avem dreptul și obligația de a interveni în problemele legate de Biserică și Credința noastră Ortodoxă și a pune cuvânt și mărturie, ca aceasta să nu aibă de suferit.
Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Nu există mai multe ”Biserici”, nici măcar două. Nu există ramuri ale Bisericii, nu există ”Biserici surori”, nici ”Biserici nedepline”.
Cultele aflate în afara Bisericii sunt ori eretice, ori schismatice, ori păgâne și nu pot fi nici măcar parțial acceptate sau considerate Biserică. Biserica nu acceptă nici măcar formal denumirea de ”Biserică” pentru un cult eretic, schismatic, sau păgân. Faptul că unii și-au atribuit denumirea de ”Biserică” de-a lungul istoriei nu înseamnă că aceste culte ar fi în realitate ”Biserică” sau că ar face parte din Biserică.
Fără: Preasfânta Treime, Creație, Întrupare, Răstignire, Înviere și Înălțarea la cer a Fiului lui Dumnezeu, fără Pogorârea Sfântului Duh, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Adevăr și dreaptă credință, fără Sfânta Cruce, Sfinții Îngeri, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, fără Sfintele Scripturi, Sfânta Tradiție, Sfntele Dogme și Canoane, fără iertare, post, milă, mărturisirea adevărului de credință, fără rugăciuni și fără Sfinți, fără Sfintele Icoane, Sfntele Moaște, fără Impărăția Cerurilor și fără Viața veșnică nu există Biserică, nici mântuire.
Biserica nu acceptă purtarea vreunui dialog teologic și nici încheierea vreunui acord teologic cu vreun cult eretic sau păgân, nici măcar în temeiul unui minimalism dogmatic. Pentru eretici și păgâni există încă de la începutul Bisericii posibilitatea de a se converti la dreapta credință prin Sfânta Taină a Botezului, când sunt de acord să se lepede de erezia lor și să primească adevărul.
Ca ierarhi ai Bisericii Ortodoxe aveți datoria și responsabilitatea să apărați Credința, Poporul și Țara și să vă păstoriți turma pe care v-a încredințat-o Dumnezeu spre mântuire și nu spre iad.
Vă rugăm din suflet să rămâneți fermi și să apărați Ortodoxia așa cum la rugăciunea de hirotonie întru arhierei ați făgăduit. Vă dorim din tot sufletul
să rămâneți devotati Sfntei noastre Credințe Ortodoxe, slujind pe adevăratul Dumnezeu, slăvit în Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Amin!
Credința noastră este Învățătura Ortodoxă, nealterată, neschimbată, neștirbită și neadăugită și cu această Credință Ortodoxă dorim să ne ducem la judecata lui Hristos!
Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin!

Toate cele spuse mai sus le mărturisim înaintea lui Hristos și ni le asumăm. Semnăm cu mâna noastră dreaptă, cu care ne facem Sfânta Cruce, această scrisoare adresată sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

Robii lui Dumnezeu Ciobanu Alin Ștefan și Ciobanu Ioana Maria

                                                                           Data 09.09.2024

Este momentul adevarului. Ati aratat adevarul care il stiam ca Miscarea Legionara a fost, este si va fi strict pentru cauza Ortodoxiei, pentru apararea Ortodoxiei de tot raul si in mod deosebit de cel ecumenism. Pentru abaterea spre ecumenism vine bataia lui Dumnezeu si nu vor inceta cu ingaduinta lui Dumnezeu atrocitatile asupra Poporului Roman si nu numai pana nu se va reveni de la patriarh la opinca la Ortodoxie.

Traim in epoca cunoasterii adevarului cand tehnologia si posibilitatea de a te informa cu privire la ce se intampla azi cu erezia, mega-erezia ecumenista si nu avem iertare pentru indiferenta. Sfintii care au trecut prin inchisori si au practicat iubirea de semeni ne-au aratat ce fel de „ecumenism” sa avem: cel de dragoste, jertfa, daruire fata de orice om nu conteaza ca e catolic, ortodox, evreu, musulman, penticostal, pagan in a face Misionarism Crestin Ortodox cu ei prin ajutorare, sustinere morala, dragoste crestina. Ce au facut satanele ecumeniste?Au furat, au tepuit acest simtamant al dragostei de crestin si de roman pentru toti si au inceput sa ne fure Credinta, sa ne minta in fata cum ca adevarata „credinta, dragoste” nu este aceea aratata de Sfinti in inchisori ci „dragostea”dialogului teologic interconfesional, acceptarea celor eretici adica a celor taiati din trupul Bisericii ca fiind „binecredinciosi” ca si noi ortodocsii, hula cum ca nu mai trebuie sa spunem ca numai ortodocsii se mantuiesc si toata politica religioasa pierzatoare de suflete.

Bagati de seama si va previn: profetia lui Corneliu Zelea Codreanu arata rolul profetic al Bisericii cea care la ora aceasta este cea martira, cea din catacombe si in niciun fel celei oficiale care este pur apostata, lepadata in erezie cu tot cu patriarh, ierarhi, monahi, cler si multi mireni care ii sustin si militeaza pentru acestia si nu pentru eradicarea din Biserica a ereziei ecumeniste care s-a dovedit in viata Bisericii cat rau face. Sfintii legionari s-au pregatit si duhovniceste si teologic impotriva celor doua aripi ale diavolului: comunismul marxismul care e mai ales azi si ecumenismul si au aratat cu fapta si cu jertfa lor si ne arata si noua azi cu rugaciunile lor sfinte adevarata cale, scop al Miscarii Legionare-pentru apararea Ortodoxiei si a Patriei care este Ortodoxa. Normal ca una din misiunile crestinului ortodox este si deschiderea fata de cei care nu cunosc Dreapta Credinta si prezinta interes pentru Ortodoxie. Intre a fi deschis fata de non-ortodocsi si a face un cult din aceasta deschidere, cult care e net in afara Bisericii Ortodoxe si care pentru cine nu stie te situeaza in afara Bisericii e altceva. Si s-a dovedit ca vrajeala cu dialogul teologic a scos la lumina organizatii satanice (CMB- ul) care vadit lupta pentru surparea Bisericii si a credinciosilor ortodocsi. Si vedem propaganda dialogului teologic a ereticului patriarh ecumenic mason ecumenist Bartolomeu de Constantinopol care din nou innoieste ceata noilor mucenici ai Bisericii Ortodoxe Ukrainene si din nou vedem gulag ecumenist cu ierarhi, preoti, mireni si calugari intemnitati pentru Dreapta lor Credinta.
Va intrebati de ce Europa tace la asa genocid. Ea nu tace cum vi se pare ci Europa, daca nu ati aflat va spun:Europa este prigonitoarea crestinilor ortodocsi si curand nu se va mai putea ascunde marsav pe dupa degete si veti vedea cu totii acest mare adevar. Europa intreaga va varsa mult sange crestinesc ortodox pentru ca veti vedea ca antipatia lor generala pare sa fie contra Rusiei insa in realitate este si veti vedea ca va fi de fapt contra Ortodoxiei, contra crestinilor ortodocsi.Sau nu ati inteles ca atunci cand Vaticanul a fost in Ukraina, primul indemn pentru regimul de la Kiev a fost sa duca pe linia intai a frontului pentru pierzarea Crestinilor Ortodocsi, pentru ca cei de alte credinte sa poata sa ramana in viata nevatamati.

Preluare de pe blogul Ion Coja

Notă
Articolul a mai fost publicat pe acest blog. L-am reluat pentru veridicitatea, limpezimea ideilor și realismul cu care a fost scris.

După ce Dumnezeu l-a lepădat pe Saul, ca să nu mai fie rege peste Israel, a vorbit Proorocului Samuel, spunându-i: ,,Umple cornul tău cu mir şi du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege’’ (I Regi 16, 1). Ajuns la Betleeem, Samuel a cerut lui Iesei să-şi sfinţească fiii pentru a aduce jertfă lui Dumnezeu. Cel dintâi care s-a înfăţişat a fost Eliab, un om de o statură deosebită şi frumos la înfăţişare. Toţi cei de faţă au crezut că pe acesta l-a ales Domnul de rege. Dumnezeu, însă i-a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă’’(I Regi 16, 7). Au urmat ceilalţi fiii ai lui Iesei, dar de fiecare dată a spus Proorocul: ,,Nici pe acesta nu l-a ales Domnul’’ (I Regi 16, 9). Aşa s-au perindat şapte din cei opt fraţi, dar alegerea regelui nu s-a făcut, de aceea Samuel a întrebat pe Iesei dacă nu cumva mai are un fiu. Avea, însă nimeni nu-l socotea vrednic de a fi rege, fiind cel mai mic. Când cel mic şi nebăgat în seamă a venit la locul jertfei, s-a auzit glasul lui Dumnezeu: ,,Scolă-te de-l miruieşte, căci acestra este!’’ (I Regi 16, 12). Odată mirutit, spune Sfânta Scriptură, duhul lui Dumnezeu s-a odihnit peste David, căci despre el este vorba, iar la vremea cuvenită a fost întronizat ca rege. În aceaşi vreme, duhul Domnului s-a depărtat de la regele Saul şi s-a apropiat de el un duh rău, care-l chinuia.

Această istorie relatată de Vechiul Testament ne aduce în faţă judecata şi alegerea cea dreaptă a lui Dumnezeu, Care spune: ,,Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre’’ (Isaiia 55, 8). Totodată ne arată ceea ce El preţuieşte cu deosebire: curăţia inimii omului, pe care n-a găsit-o la niciunul din cei şapte fii ai lui Iesei; a găsit-o, în schimb, la David cel mic şi neînsemnat, cel care păştea oile tatălui său.

Aşa s-a întâmplat cu mai multe sute de ani mai târziu, în vremea petrecerii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, când El şi-a ales cei doisprezece Apostoli. Pentru aceasta, Mântuitorul nu s-a dus în casele împărăteşti ale lui Israel; nu S-a dus nici printre înţelepţii timpului aceluia; n-a cerceta nici şcolile înalte pentru a căuta pe cei cu ştiinţă multă; n-a căutat nici printre bogaţii Ţării Sfinte, ori printre cei mai însemnţi din popor. Nu! El a cutreierat ţărmul mării unde un mare număr de pescari umili îşi câştigau greu existenţa. Dintre aceştia a ales pe cei mai mulţi dintre Sfinţii Săi Apostoli, chemându-i cu cuvintele: ,,Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni’’ (Matei 4, 19). Felul cum au răspuns ei chemării Mântuitorului este pilduitor: ,,Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El’’ (Matei 4, 20). Aceasta înseamnă că pescarii aceia simpli aveau inimile bune, deschise şi primitoare, iar Dumnezeu, Care cercetează inimile şi rărunchii, i-a ales pentru curăţia lor sufletească. În acest fel se arată ceea ce a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Corint: ,,Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, ca să le strice pe cele ce sunt’’ (I Corinteni 1, 27-28).

Vremea în care L-au însoţit pe Mântuitorul a fost vreme de ucenicie. Au au deprins ei Învăţătura cea nouă şi mântuitoare, pe care mai târziu, au propovăduit-o la neamurile pământului, aducându-le la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Se spune, pe bună dreptate, că aceşti pescari neînsemnaţi în ochii oamenilor, au schimbat faţa lumii. Ei şi-au început propovăduirea într-o lume păgână şi ostilă, care-şi avea crezurile ei deşarte, într-o mulţime de zei demonoici. Imperiul roman din acea vreme, avea o întindere formidabilă şi o putere pe măsură, la care a ajuns, însă, prin forţa armelor. De la împărat până la ultimul supus, slujeau toţi zeilor mincinoşi, trăind într-o crasă rătăcire. Spun informaţiile istorice că s-a ajuns până-ntr-acolo încât împăratul roman să fie divinizat şi să aibă un cult al său. ,,Imoralitatea se manifesta în spectacole, care erau neumane şi sângeroase, în lux, în risipă, în viaţa uşuratică a multora, în desfrâu, în raporturile sociale. Munca era urâtă de cei liberi, divorţurile se înmulţeau, mulţi nu se mai căsătoreau, sinuciderile sporeau. Familia era slab întemeiată, femeia se găsea în inferioritate, copiii erau expuşi aruncării. Legile date pentru îndepărtarea situaţiei n-au ajutat mult’’. Astfel este descrisă starea de lucruri din lumea păgână şi barbară în care au propovăduit Sfinţii Apostoli (Istoria Bisericii Universale, Bucureşti, 1975, p. 29)

În întunecimea acestei lumi barbare şi fără Dumnezeu, au făcut Apostolii Domnului să strălucească lumina Evangheliei lui Hristos. În locul zeilor demonici şi neputincioşi, ei au adus cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu; în locul violenţei şi al urii, au adus dragostea de Dumnezeu şi de aproapele; în locul răzbunării au adus iertarea; în locul dispreţului pentru viaţa omului, au adus Învăţătura cea nouă despre valoarea nemăsurată a sufletului omului în faţa lui Dumnezeu. Cu aceste daruri, Dumnezeieşti au schimbat ei faţa lumii, de aceea spunem, cu dreptate, că Sfinţii Apostoli au fost persoane unice în istoria lumii, iar apostolatul a rămas o instituţie irepetabilă. Înţelegem de ce vrăjmaşii Bisericii şi ai binelui din vremea noastră încearcă, prin tot felul de scrieri, să-i discrediteze pe Sfinţii Apostoli şi să-i pună într-o lumină nefavorabilă. Spun că înţelegem, deoarece ştim că aceste fapte sunt inspirate de puterile iadului şi sunt posibile datorită slujitorilor văzuţi ai diavolului, căruia şi-au vândut sufletele.

Textul sfânt al Evangheliei de astăzi ni-i arată pe pescarii de oameni în îndeletnicirea lor obişnuită, pe Lacul Ghenizaretului. De data aceasta, Mântuitorul Se afla în mijlocul lor, în corabia Sfântului Petru, din care învăţa mulţimile. După ce a încetat a mai vorbi, i-a îndemnat pe pescari să-şi arunce mrejele în mare pentru a scoate hrana cea de toate zilele. Aceştia însă se arată îndoielnici, căci toată noaptea s-au străduit să pescuiască, dar fără niciun rezultat. Totuşi, ei se supun vorbelor Mântuitorului Hristos şi, în scurtă vreme, au scos atâţia peşti, încât mrejele se rupeau, iar corabia plină stătea să se scufunde. Aici se arată zădărnicia strădaniilor omeneşti, lipsiţi de ajutor ceresc, pe deoparte, şi binefacerile aduse de Dumnezeu acestor străduinţe, de cealaltă parte. Aici se arată adevărul cuvintelor Domnului: ,,Fără Mine nu puteţi face nimic’’ (Ioan 15, 5).

Din cele relatate de Evanghelia acestei Duminici învăţăm cât bine şi ajutor aduce Dumnezeu în vieţile noastre atunci când suntem nedespărţiţi de El, aşa încât, fiecare din noi putem spune împreună cu Sfântul Apostol Pavel: ,,Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă îmbracă cu putere’’ (Filipeni 4, 13).
Presbiter Ioviţa Vasile

Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Fraza e clară şi regimurile totalitare, adăugându-i şi Rom. 13, cer credincioşilor să le dea ascultare şi respect. Iar mulţi creştini, care-şi confunda religia cu prostia, sar şi ei să le aprobe: “e text!”. Numai că nu citesc atent. Dăm Cezarului – se tălmăceşte: Statului – ce este al său, dacă e în adevăr stat şi se poartă în consecinţă. Când statul (Cezar) se îndeletniceşte cu ale lui, cu întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, canalizări, transporturi, apărarea ţării, administraţie şi împărţirea dreptăţii, i se cuvine respectul şi tot ce este al său: impozitul, serviciul militar, civismul.
Atunci însă când Statul nu mai e Cezar, ci Mamona, când regele se preface în medicine-man şi puterea civilă în ideologie, când cere adeziunea sufletească, recunoaşterea supremaţiei sale spirituale, aservirea conştiinţei şi procedează la “spălarea creierului”, când fericirea statală devine model unic şi obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilită de Mântuitor, deoarece nu mai este îndeplinită una din condiţiile obligativităţii contractului: identitatea părţilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona).
Mântuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu şi lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotrivă (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit că nu poţi sluji şi lui Mamona şi lui Dumnezeu. Când pe scaunul de domnie lumească sta un Cezar, îndemânarea nu este interzisă şi Biserica, de-a lungul veacurilor, şi-a avut politica ei. Dar când politica încape pe mâinile Celuilalt, se aplică regula vaselor engleze care făceau piraterie sub pavilion străin: deîndată ce bastimentul inamic deschidea focul, era înălţat steagul naţional.
Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legătură, oricât de mică – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfântului Vasile cel Mare. (Diavolul: să încheiem un pact. – Nu. – Atunci hai să semnăm un document prin care recunoaştem şi tu şi eu că doi plus doi fac patru.
Nu. – De ce? Nu admiţi că doi şi cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevăr incontestabil? – Nu-mi pun semnătura alături de a ta nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu.) Lumina nu este numai Beatitudine ci şi Înţelegere, în contrast cu prostia din care face o netrebnică arma diavolească.

Părintele Nicolae Steinhardt, Extras din ”Jurnalul Fericirii”, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002

Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate (orbire) şi paraplegie.

Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, II Tim. 4, 5: “tu fii treaz în toate…”, Ţiţ. 1, 8: “să fie treaz la minte” şi mai îndeosebi: “Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric “să le tâmpim”.) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, stă scris că “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urmă prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemâna să fim prosti.

Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. “Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns”.) […]

Părintele Nicolae Steinhardt, Extras din ”Jurnalul Fericirii”, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002

Se înmulțesc din ce în ce mai mult. Toți invocă aceași scuză: atunci am găsit local liber. Afirmația nu stă în picioare, deoarece localurile de nuntă s-ai înmulțit, în vreme ce populația și implicit nunțile au scăzut numericește.

Aș acorda aici o mențiune specială pseudo-ierarhilor romani, care dau cu generozitate ,,binecuvîntarea’’ pentru nunțile de vineri, zi de post pentru că e ziua săptămînii în care a murit Mantuitorul nostru pe Cruce. Dar ce mai contează? Pentru o sumă de cîteva milioane, strică buna rînduială a pămîntului, care e una a Bisericii. A doua Poruncă bisericească ne îndeamnă ,,să tinem toate posturile de peste an’’, iar a noua, ,,să nu facem nunti si ospete, sau alte petreceri, in timpul posturilor’’.

Preoții, la rîndul lor, oficiază cununiile de vineri, fără nicio problemă de conștiință, și nu în sfintele biserici, ci în spații amenajate la localul de nuntă, adică acolo unde se perindă papistași, sectari, necredincioși, ziși ortodocși care se însoțesc cu cei/cele de altă credință, că doar așa a statornicitt tîlhărescul sinod din Creta.

Atrag atenția părinților și tinerilor care se vor însoți prin Taina cea Sfîntă a Nunții. Nu-L mai sfidați pe Dumnezeu. Nu clădiți căsnicia voastră pe nisipuri mișcătoare. Nu disprețuiți Sfînta Taină, socotind-o secundară, în raport cu petrecerea nunții și cu veniturile care rezultă din darurile nuntașilor. Mai devreme ori mai tărziu, legătura dintre tineri se va dovedi a fi un eșec, pentru că pe nisipuri mișcătoare niciodată nu s-a clădit ceva trainic.

Presbiter Iovița Vasile

În vremea în care Israel era cârmuit de judecători, poporul a cerut lui Dumnezeu să le rânduiască un rege. Dumnezeu a ascultat glasul poporului, nu înainte de a-i preveni, prin Proorocul Samuel, asupra multelor îndatoriri pe care le vor avea faţă de regele lor. În cele din urmă, prin îngăduință Dumnezeiască, Saul a fost ales ca rege al lui Israel : ,,Atunci, luând Samuel vasul cel cu untdelemn, a turnat pe capul lui Saul şi l-a sărutat, zicând: <>’’ (I Regi 10, 1).

În loc să călăuzească poporul după legea cea sfântă a lui Dumnezeu, Saul a făptuit un lung şir de fărădelegi. Dumnezeu l-a răbdat vreme îndelungată, dar cum acesta n-a dat nici un semn de îndreptare, i-a adus sfârşitul: într-o luptă cu filistenii a fost rănit de moarte şi pierzând orice nădejde, s-a aruncat în sabia sa şi a murit (I Regi 31, 1-5).

Una din faptele cele mai necugetate ale lui Saul a fost aceea că a poruncit ca preoţii din Nobe să fie ucişi. Paznicilor săi le-a spus aşa: ,,Mergeţi şi omorâţi pe preoţii Domnului’’ (I Regi 22, 17). Aceştia, spre lauda lor, au refuzat să ridice mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu.

Saul însă n-a renunţat la pornirile sale ucigaşe. Cum avea în apropierea sa un păgân, Doeg idumeul, l-a trimis pe acesta să-i împlinească voia. Doeg a năvălit asupra preoţilor lui Dumnezeu şi a ucis nu mai puţin de optzeci şi cinci de slujitori ai Legii Vechi, oameni nevinovaţi, rânduiţi preoţi după Legea Vechiului Testament. Dintre ei a scăpat unul singur, şi acesta a mers să dea de ştire lui David, care pribegea prin locuri pustii, fiind şi el prigonit de Saul. La aflarea veştii, David a spus: ,,Am ştiut eu din ziua aceea că, fiind acolo, Doeg idumeul va da de ştire negreşit lui Saul, şi eu sunt vinovat pentru toate sufletele casei tatălui tău’’ (I Regi 22, 22).

Fapta petrecută în vremea lui Saul nu este singulară. Aceleaşi porniri ucigaşe le-am văzut şi în vremea comunismului, când mii de preoţi ai lui Hristos au fost întemniţaţi, mulţi sfârşindu-se în închisorile celor fără Dumnezeu. După 1989 a urmat o perioadă foarte scurtă în care marii duhovnici ai Bisericii noastre erau invitaţi la emisiuni televizate şi povăţuiau poporul prin aceste mijloace. A fost timpul necesar ca oamenii fărădelegii să pună mâna pe putere. Când s-au văzut stăpâni ai ţării, şi-au arătat adevărata faţă şi se comportă ca devotate slugi ale diavolului, călcând cu nesimţire peste tot ce are sfânt poporul român. Părinţii Bisericii ne spun că nu se vor opri aici. Va veni vremea când orice preot credincios al lui Hristos va fi alungat din biserică, şi locul său va fi luat de slujitorii satanei, cei care vor oficia în cinstea necuratului antihrist, pe care mai-marii vremii îl vor ridica drept conducător al lumii întregi.

Presbiter Iovița Vasile (Text scris în 2012)

Doi homosexuali de notorietate – Teodosie și Pomohaci.
Dacă în cazul preotului Pomohaci, ierarhia B.O.R. a fost categorică, caterisindu-l rapid pe acesta, veți vedea că în cazul unor preoți călugări, aceeași ierarhie a fost foarte îngăduitoare.
Reamintim că episcopul Corneliu Onilă și-a dat demisia din funcția de la Huși, dar el nu a fost sancționat cu caterisirea din treapta de episcop, așa cum cer Sfintele Canoane ale Ortodoxiei. Homosexualul Corneliu nu a primit nicio sancțiune din partea „Sfântului” (oare???) Sinod al B.O.R.
Se vede că zecile de mii de preoți de mir (căsătoriți) sunt ținuți sub control de o castă de călugări, mulți homosexuali, care își bat joc de Biserica strămoșească și de credința românilor.
Vom prezenta pe scurt două cazuri tipice.

Prin anul 2002, un stareț de mănăstire, aparținând B.O.R., a ieșit public și s-a declarat ca practicant homosexual. Fostul stareț al Mănăstirii Poiana Mărului din Caraș Severin, preotul călugăr Dimitrie Bica afirma pentru mass media: „M-am săturat să văd mitropoliți nenorociți care au fost și sunt colonei de Securitate, care au dat cu subsemnatul la Securitate și au băgat în pușcărie mii de oameni. Și sunt foarte mulți mitropoliți homosexuali și au fost promovați chiar pe motivul ăsta, pentru că erau ușor de compromis. Nu vreau sa tac. De ce să tac?”
Dimitrie Bica este primul preot ortodox care, în vara anului 2002, şi-a recunoscut public homosexualitatea. A fost pus la zid de Biserica ortodoxă, mai ales că bărbatul în vârstă de 28 de ani declarase că în rândul clerului mai sunt şi alţi prelaţi cu aceeaşi orientare sexuală. Dimitrie Bica a renunţat la haina preoţească, însă spune că nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu.

Acest preot călugăr nu a primit niciodată o decizie de caterisire, deși a făcut declarații explicite despre homosexualitatea sa. Este evident că Bica avea dovezi despre colegii mitropoliți homosexuali și-i putea șantaja.
Acum acesta este un respectat episcop ortodox în Italia. B.O.R. nu a reacționat niciodată și nici nu a comunicat public caterisirea acestui călugăr preot homosexual (vezi aici și aici).
Teoctist Nichitean, protagonistul unui scandal homosexual, desfășurat chiar în apartamentele din Dealul Patriarhiei, a plecat o perioadă printr-o „cerere de retragere din monahism” în anul 2009. Misterios este că drasticul Daniel Ciobotea nu l-a caterisit, așa cum impun canoanele ortodoxe.

Încercați să intrați voi în „chiliile” de masaj erotic de la Patriarhie!

În apartamentele din Dealul Patriarhiei se află amenajate și două paraclise patriarhale, unde slujește frecvent Patriarhul Daniel. Ne putem imagina cum cam făcea Daniel sfânta liturghie și își punea mâinile pentru a unge vreun nou preot, iar în camera vecină preotul Teoctist Nichitean se penetra cu unul dintre iubiții săi!
Cu toate acestea, Daniel Ciobotea l-a menajat pe amatorul de hârjoneli pidosnice, așa cum l-a protejat și pe „fratele” episcop homosexual Corneliu, așa cum, dintotdeauna, se face că nu știe de apucăturile lui Teodosie și ale altor homălăi notorii.
Daniel nu l-a caterisit nici pe episcopul homosexual Corneliu Onilă
SYPNEWS a dezvăluit (2016) că PF Daniel s-a afişat în public cu preotul Teoctist Nichitean, un personaj extrem de controversat, devenit celebru după ce s-a aflat că organiza orgii gay în chiliile Patriarhiei.
Surpriza apare când aflăm din presă că preotul Teoctist Nichitean s-a întors la Patriarhie, fiind fotografiat (în octombrie 2016) la un eveniment religios alături de Patriarhul Daniel și de Mitropolitul Teofan (vezi aici).
Se pare că, după o perioadă de relaxare prin Italia, armăsarul năbădăios al Patriarhiei s-a întors (la începutul anului 2015) într-o mănăstire din județul Alexandria și apoi a revenit discret la cuibul de la Patriarhie (vezi aici).
„Părintele” Teoctist Nichitean a fost filmat în timp ce făcea sex cu un bărbat şi era supus la perversiuni de partenerul gay, chiar într-o chilie a Patriarhiei (foto: Spynews).
Toate aceste date conduc spre aceeași concluzie inevitabilă: la Patriarhia Română există un cuib de homosexuali susținuți și protejați de însuși Patriarhul Daniel.
Știm din surse de încredere că servicii secrete străine cunosc apucăturile Patriarhului Daniel Ciobotea de pe vremea când activa, în favoarea statului comunist, pe teritoriul țărilor capitaliste occidentale.
Și atunci, întrebările (retorice) se impun de la sine:
– de ce le convine serviciilor secrete românești să mențină, în poziția de Patriarh al României, un personaj atât de vulnerabil? Doar pentru ca niște generali să poată șantaja la nevoie conducerea Bisericii Ortodoxe Române?
Atunci să nu ne mirăm că suntem de râsul Europei și la capitolul relației cu Dumnezeu.

Constantin Cumpana (Preluare selectivă de pe Rezistența)

Nu fiți părtași la faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai degrabă osîndiți-le pe față (Efeseni 5, 11)

Subiectul de astăzi analizează legătura dintre patru membri ai Sfântului Sinod al B.O.R.: patriarhul, doi arhiepiscopi și un episcop… fără scaun.
Veți afla cum doi profesori, Dan Ilie Ciobotea și Costică Crăciun (devenit ulterior Casian Gălățeanul), împreună cu doi studenți de-ai lor, Corneliu Onilă și Cezar Spiridon (devenit ulterior Ciprian Spiridon), s-au întâlnit în anii 1988 -1990 la Institutul Teologic Ortodox din București.
De atunci, cei patru teologi ortodocși au legat o frăție misterioasă care îi va propulsa direct în Sinodul B.O.R. Unul câte unul, cei patru vor intra în ierarhia B.O.R. sub numele de patriarhul Daniel of B.O.R., arhiepiscopul Casian of Galați și Dunărea de Jos, Corneliu of Huși și Ciprian of Buzău și Vrancea. Corneliu Onilă a căzut recent, fiind dat la fund.
Curios este faptul că despre aceste patru personaje s-au vehiculat în presă numeroase acuze de practici homosexuale (vezi aici).
Emisiunea „În Premieră” de la Antena 3, din 19 noiembrie 2017, a confirmat adevăruri scrise în articolele publicate de rezistența.ro (vezi aici).
Iată ce declară preotul Constantin Țuțuianu – cel care s-a amuzat de recomandările Patriarhiei, referitoare la igienizarea icoanelor în timpul pandemiei (!)[4] – despre episcopul Corneliu Onilă:
„Am auzit despre el doar în anul 1999. Atunci am fost abordat de către fostul episcop de Huși, Ioachim Mareș. Printr-un coleg de-al meu, episcopul m-a rugat să-i dau o mână de ajutor, fiindcă este presat de către Înaltul Daniel, mitropolitul de la Iași, ca să-l facă arhiereu vicar pe un anume Cornel Onilă. A zis (episcopul Mareș – n.n.): «La insistența Înaltului l-am adus profesor la Seminarul din Huși, l-am numit și consilier, iar acuma am presiuni să-l fac arhiereu. Mi-l impune într-o formă lipsită de eleganță și acest om este homosexual.»”
Realizatoarea emisiunii completează cu următorul comentariu explicit: „Ascensiunea lui Corneliu Onilă ar fi început deci în stil clasic românesc, cu o pilă la cel care urma să fie Patriarhul României. Iar pila a funcționat. La doar 33 de ani a ajuns episcop vicar la Huși.” (min. 5.20 – 8.30). (vezi aici).
Preotul Constantin Țuțuianu vine cu o dezvăluire bombă. Aflase din anul 1999 despre presiunile patriarhului Daniel, pe atunci mitropolit la Iași, făcute asupra răposatului episcop de Huși, Ioachim Mareș. Totodată, Țuțuianu recunoaște că episcopul Ioachim Mareș știa că acest Corneliu Onilă este homosexual.
Nu putem vorbi despre Daniel Ciobotea fără a asocia șantajul, presiunea și obrăznicia folosite de acest personaj malefic al B.O.R. pentru a-și atinge scopurile oneroase.
Într-un articol anterior am prezentat modul tâlhăresc în care, în anul 1990, Daniel Ciobotea a desființat Sfântul Sinod al B.O.R. până la numirea sa ca episcop vicar la Timișoara (vezi aici).
Am arătat deja că același preot Țuțuianu a făcut cu ani în urmă afirmații în presă în privința homosexualității patriarhului Daniel Ciobotea, dar, ca orice preot orientat, Țuțuianu ține dovezile irefutabile la seif, așa explicându-se de ce este lăsat să slujească în continuare și, mai mult, să apară la televiziuni, criticând practicile ierarhiei B.O.R. (se știe că preoților B.O.R. le este interzis să apară la televizor dacă nu au binecuvântarea ierarhilor lor). Reamintim că, pentru ofense mult mai mărunte aduse unor ierarhi, alți preoți au fost dați afară rapid cu Jandarmeria și Poliția.
De ce Daniel Ciobotea a făcut presiuni pentru a-l impune în Sinod pe tânărul homosexual Corneliu Onilă? Ce îl recomanda, în mod special, pe banalul Corneliu pentru o funcție de episcop? Ce patimi ascunse îl legau pe Patriarh de un nimeni Corneliu? Să fie vorba despre o frăție de iubire a homosexualilor?
Acest mister poate fi dezlegat dacă vom pune cap la cap câteva date despre niște personaje din jurul patriarhului Daniel Ciobotea, ajunse toate… în Sfântul Sinod al B.O.R.

Cârja patriarhală susține cârjele episcopale

Vom demonstra că patriarhul Daniel este un „scut de securitate” al episcopilor homosexuali promovați în Sinodul B.O.R., dar și al unor preoți călugări cuibăriți chiar în „preasfintele apartamente” din Dealul Patriarhiei.
Daniel Ciobotea a fost profesorul tânărului student Corneliu Onilă în anii 1988-1990 la Institutul Teologic București.
Mai mult, pe pagina wikipedia a lui Corneliu Onilă se afirmă: „Unul dintre colegii de facultate a fost Ciprian Câmpineanul, episcop-vicar patriarhal, alături de care a legat o frumoasă și sinceră prietenie.” Acest episcop vicar patriarhal a ajuns între timp arhiepiscopul Buzăului și Vrancei (vezi aici).
Așadar, Corneliu a fost coleg de studenție și cu viitorul arhiepiscop Ciprian Câmpineanul (Cezar Spiridon) cu care „a legat o frumoasă și sinceră prietenie”. Evident, „sinceritatea și frumusețea unei prietenii” presupune și împărtășirea orientărilor sexuale (vezi aici și aici).
ÎPS Ciprian Spiridon – arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Dar să analizăm pe scurt faptele din biografiile oficiale ale celor patru personaje.
Știm deja că Corneliu Onilă a fost coleg de facultate la Institutul Teologic Universitar din București cu Ciprian Spiridon. Amândoi au studiat Teologia (între anii 1988 – 1992).
ÎPS Casian Crăciun – arhiepiscopul Dunării de Jos.
Între anii 1988 și 1990, Daniel Ciobotea era conferențiar la același Institut Teologic din București, deci a fost profesorul celor doi studenți prieteni.
Casian Crăciun era și el asistent universitar (tot între anii 1988-1990) și chiar la același Institut Teologic, deci Casian a fost colegul lui Daniel și profesorul celorlalți doi: Corneliu și Ciprian.
Totodată, Daniel și Casian erau colegi și la Patriarhie. Daniel era consilier patriarhal, iar Casian era inspector patriarhal. Și Daniel, și Casian au ocupat aceste funcții exact în perioada 1988 -1990 și vor fi aleși episcopi vicari în aceeași zi de 12 februarie 1990!
Pagina de wikipedia afirmă despre Casian: „Crăciun se numără între membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru care C.N.S.A.S. a constatat colaborarea cu fosta Securitate.” (vezi aici și aici).

Smerenia crucii în fața secerii și ciocanului

Este de notorietate și relația lui Daniel Ciobotea cu Securitatea comunistă (vezi aici).
Daniel fusese patru ani student la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (Franța) și Facultatea de Teologie Catolică din Freiburg im Breisgau (Germania) și apoi, timp de opt ani, lector la Institutul Ecumenic de la Bossey-Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg – Elveția) – vezi aici.
Un total de 12 ani de ședere în străinătate pe timpul lui Ceaușescu îl clasează în poziția de maestru în echipa celor patru. Daniel a circulat în toată lumea, în anii în care, pentru un român, aprobarea unei vize de călătorie trecea prin birourile Securității sau ale lui Nicolae Ceaușescu. Să fi fost Ceaușescu și Securitatea mari iubitori de Dumnezeu? Piei, Drace, ne îndoim de asemenea credințe „obscure” la comuniștii atei.
Conform biografiei sale, Daniel a participat la numeroase conferințe ecumeniste între anii 1977-1983, în țări ca Franța, S.U.A., Finlanda, Germania, Italia și Canada.
Casian a studiat patru ani la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (Franța).
Ciprian a studiat cinci ani în Grecia și, între anii 1998 – 1999, la Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae” din Bari – Italia.
Corneliu a studiat cinci ani în Germania, pe lângă Biserica Evanghelică și la Facultatea de Teologie Protestantă din Marburg.
Toți cei patru „ortodocși” notorii și-au aprofundat studiile în ecumenism, teologie protestantă și teologie catolică, dar acum răcnesc din jilțurile episcopale că este atacată Ortodoxia românească. Apărată de ei, evident, căci cine altcineva își pune curul pavăză în calea atacatorilor?…
Să vedem și anii în care au ajuns cei patru în Sfântul Sinod al B.O.R.
Daniel a fost ales „episcop vicar” al Arhiepiscopiei Timișoarei la 12 februarie 1990.
Casian a fost ales „episcop vicar” al Episcopiei Galațiului la 12 februarie 1990.
Ce coincidență stranie, faptul că exact în aceeași zi (12 februarie 1990) au fost aleși episcopi vicari și Daniel, și Casian, foști colegi la Institutul Teologic și consilieri la Patriarhie… exact din anul 1988!
Corneliu a fost ales „episcop vicar” al Episcopiei Hușilor la 27 octombrie 1999.
Ciprian, colegul de studenție și preaiubitul prieten al lui Corneliu, a fost ales „episcop vicar” patriarhal la 2 iulie 2002.
Daniel Ciobotea l-a instalat personal la Huși pe protejatul său, Corneliu Onilă
Corneliu Onilă.
Iată ce scrie wikipedia despre acest moment: „La numai doi ani de la intrarea în monahism, pe 21 noiembrie 1999, în ziua praznicului Intrării Maicii Domnului în biserică, la Catedrala Episcopală din Huși, arhimandritul Corneliu avea să primească, prin Taina Hirotoniei, administrată de către părintele Mitropolit Daniel, pe atunci arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei , darul celei mai înalte trepte a preoției: arhieria sau episcopatul.”
Câtă batjocură și blasfemie din partea acestor indivizi! Episcopul homosexual intră lăcașul lui Iisus odată cu Intrarea în Biserică a Maicii Domnului!
Oare prin ce taină, „maestrul” de ceremonii religioase și dubioase Daniel i-o fi „administrat” episcopia homosexualului Corneliu Onilă? Pe care cap i-o fi pus mâinile și l-a mângâiat? Cum i-o fi mulțumit discipolul Corneliu, pentru ajutorul acordat, părintelui Daniel Ciobotea?
Pentru credincioșii ortodocși ultrași avem o întrebare: Duhul Sfânt nu i-a șoptit lui Daniel Ciobotea, în timp ce-i punea mâinile pe cap, că Onilă Corneliu este homosexual? Că doar Daniel era (în anul 1999) ditamai mitropolitul Moldovei și Bucovinei, instalat, nu-i așa?, cu harul PreaSfântului Duh și cu succesiunea apostolică deplină!
Terorisul ortodox Daniel Ciobotea
Reamintim cititorilor faptul că, în anul 1990, Daniel a înființat o juntă bisericească denumită pompos Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii. Această grupare teroristă bisericească a fost unică în istoria Ortodoxiei.
„Practic, în perioada 18 ianuarie – 4 aprilie 1990, B.O.R. a fost condusă de către locotenenţa lui Daniel Ciobotea, iar avantajele personale obţinute de protosinghel în acest interval au fost importante. Pe 12 februarie 1990 a fost ales, la propunerea Mitropolitului Nicolae Corneanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul de «Lugojanul», iar la 4 martie 1990 a fost hirotonit arhiereu – cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească.” (vezi aici).
Completăm că, la începutul anului 1990, Daniel a condus B.O.R. impunând prin presiune alegerea lui și a colegului său Casian Crăciun în posturile de episcopi vicari ai Sfântului Sinod… în aceeași zi de 12 februarie 1990. Știm deja că, prin presiune, l-a impus mai târziu și pe Corneliu Onilă.
Bănuim că Ciprian Spiridon, un alt anonim devenit celebru, nu putea ajunge, decât prin aceleași mijloace cunoscute, în funcția de episcop vicar în Dealul Patriarhiei.
Fără să jignim originea românilor născuți la sat, remarcăm din biografiile celor patru anonimi deveniți „înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române” că toți patru provin din sate uitate de lume. Originea lor modestă contrastează cu luxul și opulența afișate în noile posturi de episcopi ai B.O.R.

Călugări(e) doar cu numele

ÎPS Casian Crăciun – homosexual, informator al Securității, bătăuș de preoți.
Surprize imense avem și în privința timpului de călugărie petrecut efectiv în mănăstirile ortodoxe românești de cei patru „frați” ortodocși. Se știe că numai călugării pot accede la funcția de episcopi în Sinodul B.O.R.
DANIEL nu a stat nicio lună în vreo mănăstire. Doar vreo două săptămâni la Mănăstirea Sihăstria până la călugăria lui din 6 august 1987. Imediat a plecat înapoi în Bossey, unde își avea jobul de lector și director de institut ecumenic.
CASIAN nu a stat nici un an în vreo mănăstire. Biografia lui menționează doar data hirotonirii la Mănăstirea Ciolanu ca fiind 20 decembrie 1980.
CORNELIU a fost tuns în monahism în catedrala epsicopală din Huși, într-o seară când a venit din Germania, la 21 noiembrie 1997.
CIPRIAN a intrat în monahism în vacanța de vară, dintre finalizarea studiilor universitare la București și începerea studiilor doctorale din Grecia, la 13 septembrie 1992 în Mănăstirea Crasna, județul Prahova.
ÎPS Ciprian Spiridon – arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, vlăstar al mănăstirii de homosexuali de la Crasna (homosexual, implicat în numeroase scandaluri). Este acuzat că a întreținut relații sexuale și cu Sebastian Pașcanu – Episcopul Slatinei și Romanaților.
Să vedem ce spun canoanele pe care cei patru ortodocși celebri le-au încălcat cu bună știință.
Stagiul canonic de primire în călugărie, conform Canonului 41 al Sinodului V-VI ecumenic, este de minim 4 (patru) ani de noviciat, adică de pregătire. Canonul stabilește primii trei ani de noviciat și ședere exclusiv în mănăstire, apoi un an de încercare în afara mănăstirii (vezi aici).
Regulamentul monahal al B.O.R., mai blând decât canoanele, prevede stagiul minim obligatoriu pentru un candidat la călugărie de un an și trei luni de viețuire efectivă în mănăstire și cuprinde trei trepte: frate, rasofor și monah (vezi aici).

Constantin Cumpana (Preluare selectivă de pe Rezistența)
Titlul este dat de administrator

,,Prin Sfinţii care sunt pe pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’ (Psalmul 15, 3). Minunat s-a făcut voia Lui Dumnezeu şi în pământul Calcedonului, prin Sfânta Muceniţă Eufimia, cea de neam bun şi însetată după viaţa în Hristos Domnul. S-a săvârşit în vremea lui Diocleţian, în anul 304 pentru că n-a vrut, împreună cu alţi iubitori de Hristos, să participe la sărbătoarea drăcească în cinstea zeului marte. Atunci au fost prinşi creştinii şi supuşi la toate chinurile ce le-au putut imagina păgânii în mijlocul cărora trăiau. Între ei era şi Sfânta Eufimia Fecioara care a fost întărită de Dumnezeu şi a răbdat toate muncile, pentru numele lui Hristos. În cele din urmă, a fost puţin rănită la picior de o ursoaică în arenă şi Dumnezeu a trecut-o la viaţa cea fără de sfârşit.

Voia lui Dumnezeu s-a făcut prin Sfânta Muceniţă Eufimia şi după moartea ei. În acele vremuri Biserica era greu tulburată şi încercată de nişte eretici numiţi monofiziţi, care învăţau, împotriva adevărului descoperit de Dumnezeu, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, cea Dumnezeiască. Mulţi au fost cei care au căzut în această erezie pierzătoare, iar cei care au mărturisit Dreapta Credinţă au avut mult de pătimit.

Biserica a hotărât ca la anul 451 să se adune la Calcedon Sinodul IV Ecumenic. Au fost prezenţi atunci un număr impresionant se Sfinţi Părinţi, 630, care s-au luptat pentru apărarea Dreptei Învăţături, potrivit căreia în Persoana Mântuitorului au existat două firi, Dumnezeiască şi omenească, neamestecate şi neschimbate, neîmpărţite şi nedespărţite. Ereticii monofiziţi susţineau cu înverşunare rătăcirea lor. Întocmai ca în vremea Sfântului Prooroc Ilie, s-a convenit între cele două părţi ca fiecare să-şi scrie mărturisirea de credinţă şi s-o aşeze în racla unde erau cinstitele moaşte ale Sfintei Eufimia, apoi să pună peceţi raclei. După patru zile de rugăciune şi de post, au rupt peceţile şi atunci s-a văzut că Sfânta Eufimia lepădase scrierea ereticilor la picioarele ei, iar mărturisirea Dreptei Credinţe o păstra la loc de cinste. Semnul acesta Dumnezeiesc a fost mângâiere şi întărire pentru cei binecredincioşi, însă ereticii monofiziţi au refuzat să creadă şi să se lepede de rătăcirea lor.

Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon a statornicit Dreapta Credinţă. Până astăzi rătăcirea monofizită se păstrează în Armenia, Egipt, Etiopia, Liban şi India. Zadarnic se autointitulează acei eretici ,,biserici’’, căci nu sunt decât nişte jalnice adunări eretice.

Presbiter Iovița Vasile

În decursul anului bisericesc, am auzit în Sfintele Biserici citindu-se şi tălmăcindu-se Sfânta Evanghelie care ne vorbeşte despre a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne remintim cuvintele Domnului Iisus: ,,Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi Sfinţii Îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga’’ (Mat. 25, 31-33). Dar trebuie să spunem că încă din vremea noastră oamenii se despart unii de alţii pe diferite considerente. Crucea este unul din ele. Mică parte din oameni socotesc Sfânta Cruce ca fiind puterea lui Dumnezeu, după expresia Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 1, 18). Cei mai mulţi, în frunte cu iudeii, se poartă ca duşmani ai Crucii. Cei dintâi vor mântui, ceilalţi vor pieri.
La anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris slujitorilor Bisericii din Filipi – episcopi şi diaconi – o Epistolă care, în timp, s-a răspândit în Bisericile din lumea întreagă, de aceea şi noi o avem cuprinsă în Sfânta Scriptură. Printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare de suflete, el le adresează şi acest îndemn prin care-i cheamă la o bună rânduială a vieţii lor: ,,Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum aveţi pildă de la noi’’ (Fil. 3, 17). Îndemnul era mai mult decât necesar din pricina pe care o arată în continuare Scriitorul Sfânt: ,,Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos, Sfârşitul acesora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Fil. 3, 18-19). Aşadar, de-aici provenea marea durere a Apostolului, din faptul că atâtea suflete se pierdeau, fiind orbite şi insensibile la Dreapta Învăţătură. Pentru aceştia varsă el lacrimi, pentru vrăjmăşia lor faţă de Crucea Sfântă a Mântuitorului care le aduce pieirea veşnică de la faţa lui Dumnezeu . Vedeţi că nu mai face referire la alte păcate, unul singur, vrăjmăşia faţă de Crucea lui Hristos, este suficient pentru a zădărnici mântuirea oamenilor. Şi nimic nu poate fi mai dureros decât să vezi pe cineva că refuză cu încăpăţânare sfatul bun şi merge cu sârg pe drumul pierzaniei. Ce va răspunde omul acela la dreapta judecată? Apostolul Domnului, prin textul mai sus citat, dă un răspuns limpede şi acelora care afirmă cu suficienţă că toţi oamenii au Acelaşi Dumnezeu. Exprimarea corectă ar fi că toţi oamenii ar trebui să aibă Acelaşi Dumnezeu, dar din păcate, nu este aşa. Iată, omul rătăcit, deşi se revendică de la Dumnezeu, fiind fiu al Lui, nu-L are pe Dumnezeul Adevărului, ci şi-a făcut propriul dumnezeu din pântecele său. Această durere o împărtăşeşte Sfântul Pavel slujitorilor bisericeşti din Filipi, dar deopotrivă şi nouă celor de azi pentru că numărul vrăjmaşilor Crucii lui Hristos este acum în continuă creştere, iar cei de astăzi sunt chiar mai răi şi mai agresivi decât cei de-atunci.
Acelaşi Sfânt Apostol ne-a lăsat în paginile Scripturilor Sfinte cuvinte de o limpezime extraordinară, care pot fi pricepute de orice om sincer şi dornic de mântuire. Iată-le: ,,Căci Hristos nu m-a trimis să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântării, ca să nu rămână stearpă Crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Cor. 1, 17-18). Aceste cuvinte au fost scrise la anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfintei Biserici din Corint. După aceste cuvinte vom fi judecaţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos când va veni a doua oară pe pământ. Atunci, cum a spus El Însuşi, îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre (Mat. 25, 32). Între cei mântuiţi şi cei ce vor pieri va sta Domnul Iisus. Dar va sta şi Crucea Lui! Ea va despărţi pe unii de alţii, cum de altfel ne desparte pe noi de sectari chiar în vremurile care trăim. Va sta ca mărturie pentru cei drepţi şi pentru cei nedrepţi, cinstind Sfânta Cruce sau, dimpotrivă, batjocorind-o cu crasă nesăbuinţă. De fapt, să ne gândim, iubiţi credincioşi, numai la această expresie, Crucea lui Hristos. Dacă Mântuitorul Şi-a apropriat Crucea, făcând-o semnul Său, atunci, negreşit Crucea trebuie să fie şi semnul nostru. ,,El a dezbrăcat domniile şi puterile şi le-a dat pe faţă cu hotărâre, biruind asupra lor prin Cruce’’, scria Apostolul neamurilor ,,sfinţilor şi credincioşilor fraţi întru Hristos’’ din Colose. Iar Sfinţii şi credincioşii vremii aceleia au înţeles sensul şi puterea Crucii, căci prin ea s-au făcut biruitori, la rândul lor, cum şi noi nu putem altfel birui decât prin acelaşi Sfânt semn.
Spunea Părintele Cleopa despre duşmanii Crucii lui Hristos: ,,De câte ori auziţi cuvântul ,,Cruce’’, să nu înţelegeţi ca sectarii cei nebuni, ca baptiştii, adventiştii, evangheliştii, penticostalii, nazarinenii, pocăiţii, tudoriştii, martorii lui Iehova şi toţi ceilalţi sectari, care bântuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea şi care vatămă ţarina lui Dumnezeu-Cuvântul’’. Pe aceştia, spunea Părintele, ,,lasă-i să hulească pentru că i-a întunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai întâi, adică unde stă creierul mare, ca să nu creadă. Le-a pus pecetea pe mâna dreaptă, ca să nu o ridice la frunte să facă semnul cel mântuitor al preacinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos’’
Cu diferite prilejuri, am vorbit despre Judecata cea înfricoşătoare, care va avea loc la a Doua Venire a Mântuitorului. ,,Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu cu slavă multă’’ (Mat. 24,30). Neamurile vor plânge tocmai pentru că vor vedea semnul Sfintei Cruci, semnul lui Hristos şi îşi vor da seama cât de mult au greşit nesocotind-o sau batjocorind-o. Vor vrea poate să primească acest semn, dar va fi prea târziu. Dacă în viaţa aceasta pământească au fost străini de Sfânta Cruce, înseamnă că nici pe Hristos nu L-au primit. Şi atunci cine altcineva îi va putea mântui? Nimeni.
Până avem vreme de pocăinţă şi de mântuire să cântăm şi noi cu Biserica lui Hristos: ,,Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tau’’. Amin.

Presbiter Iovita Vasile

Prin anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint cea dintâi Epistolă în care, printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare, are şi această constatare tristă: ,,Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Corinteni 1, 18). Iată că oamenii sunt despărţiţi, ei înşişi se despart, în două categorii. Cei dintâi se duc pe calea pierzării, deci nu se vor mântui, din pricina faptului că socotesc cuvântul Crucii nebunie şi, prin urmare o resping şi o batjocoresc. Ceilalţi, care, dimpotrivă, cinstesc Sfânta Cruce, îşi lucrează, fiecare după puteri, mântuirea. Nu cumva să se înţeleagă că, într-adevăr, cuvântul crucii ar fi nebunie! Să nu fie! Nebuni sunt cei ce o socotesc astfel.

În anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris o nouă Epistolă episcopilor, diaconilor şi sfinţilor din Filipi în care reia această preocupare a sa pentru a aşeza Sfânta Cruce la locul ce i se cuvine în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios: ,,Căci mulţi despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Filipeni 3, 18-19). Duşmanii Crucii lui Hristos sunt toţi sectarii şi necredincioşii. Textul acesta accentuează încă o dată faptul că aceştia se îndreaptă nu spre împărăţia lui Dumnezeu, ci spre pieire, fapt ce-l întristează profund pe Apostolul Domnului, până la lacrimi. Ne întristează, fireşte, şi pe noi, însă suntem reduşi la aceaşi stare de neputinţă în faţa încăpăţânării celor din afara Bisericii. Cum ar fi trebuit să scrie mai limpede desluşit Sfântul Apostol, pentru ca şi rău-credincioşii să creadă drept?

Că Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu mărturiseşte Biserica lui Hristos în cântarea de la Taina Sfântului Maslu: ,,Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii ai înviat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii’’.

Socoteşte, cinstite cititorule, cât de mare este primejdia ca omul să aplece urechea spre învăţăturile pierzătoare ale vrăjmaşilor Crucii lui Hristos. Am socotit să-ţi scriu aceste învăţături în ziua acestei Sărbători a Bisericii noastre, care ne aminteşte de momentul istoric când Sfânta Cruce, pe care a fost răstignit Mântuitorul, a fost găsită şi înălţată de Patriarhul Ierusalimului.

Presbiter Iovița Vasile

1.Cînd s-a mai pomenit în istoria Învățămîntului romanesc ca să fie părinții să fie constrînși să semneze cedarea către autoritățile ticăloase au tutelei copiilor lor? Niciodată. Ce se urmărește prin acest zis contract? Deslușim intenția lor de a ne răpi pruncii, legal, nu oricum!, cu un scop întreit:
a) Să-i ,,educe’’ (!) în spiritul noii ordini mondiale, adică să-i dezumanizeze, să-i îndobitocească după standardele lor satanicești.
b) Să-i sodomizeze pentru a satisface poftele spurcate ale elitelor.
c) Să-i păstreze în rezervă pentru a le preleva organele, menite să prelungească viețile elitelor.
2.Contractul este nul din capul locului, deoarece se face sub amenințarea unor amenzi imense. Chiar de-ar fi să plătiți acele amenzi, gîndiți-vă că pruncii Dumneavoastră sunt suflete care nu au echivalent în toate valorile materiale existente în lumea aceasta.
3.Acuzăm pentru aceste demersuri demențiale, în primul rînd triumviratul de neputincioși Iohannis, Ciolacu, Ciucă, secondați de ceilalți trepăduși mai mici, dar nu mai puțin vinovați.
Lecție biblică
În vremea robiei babiloniene, Proorocul Daniel era printre cei deportați. Dumnezeu l-a înzestrat cu o înțelepciune deosebită, încît a ajuns foarte apreciat în regat. Cei din jur, fierbeau de invidie, de aceea au găsit modalitatea vicleană pentru a-l pierde. Au cerut regelui să semneze o lege cu, cu destinație precisă: Vreme de treizeci de zile, dacă cineva se va închina altui dumnezeu și nu regelui, să fie aruncat în gropa cu lei. La ceasul rugăciunii Proorocul Daniel a procedat firesc, ca de fiecare data, înălțîndu-și gîndul și cuvintele spre Atotputernicul Dumnezeu. Imediat, pîrîșii au năvălit asupra lui și astfel a ajuns în groapa leilor.
Dumnezeu însă a astupat gura leilor, încît pînă dimineața Proorocul lui Dumnezeu n-a suferit nici cea mai mică vătămare. Imediat, regele a dat poruncă drastică, și vrăjmașii lui Daniel au ajuns și ei în groapa leilor, împreună cu familiile lor. În scurt timp, leii le-au sfărîmat oasele.

Concluzie
Este lucru bineplăcut înaintea lui Dumnezeu atunci cînd ignorăm și disprețuim legile silnice, nedrepte, expresie a ticăloșiei antihriștilor. Așadar, nu semnați contractul, apărați-vă pruncii și celelalte lăsați-le în seama lui Dumnezeu.

Presbiter Iovița Vasile

Sfantul Kukșa de Odesa spunea că în vremurile de mare strîmtorare pe care le trăim, numai cei aleși vor înțelege evenimentele și desfășurarea lor. Nicodim Blagosvlievici este unul din cei care au înțeles dedesupturile mîrșave ale războiului dintre Rusia și Ucraina. Și-a expus ideile, corecte și pertinente, într-un scurt film, din care am extras următoarele:
1.Putin a recunoscut că este jidan, mama sa fiind evreică, familia ei se numea Șelomova. Putin a fost educat de o familie jidovească hasidică, din vecini.
2.Actualul (nu eternul!) președinte al Rusiei a recunoscur că 80 la sută din cei care conduc Rusia sunt jidani. Întreaga elită politică rusă este evreiască. Kremlinul, Kievul, Washington, Bruxelles și Belgradul sunt conduse de jidani.
3.În Ucraina președinte e Zelenski, evreu și el. Așadar între Rusia și Ucraina nu e o dușmănie de moarte, e o înțelegere secretă de a se război pentru a distruge populația slavă, majoritar ortodoxă.
4.Soldații de pe front nu mai vor să lupte și atunci s-a inventat invazia ucraineană în Kursk, spre a-i motiva.
5.Rusia este un stat jidovesc, asemenea Israelului. Rușii au devenit oprimați precum arabii în Palestina.
6.În 1917, jidanii s-au folosit de provocări și au creat URSS pentru ei înșiși. Diferența e că în Israel se folosesc de numele lor reale, în vreme ce în Rusia și-au luat nume specifice acestei țări și se prezintă drept ruși. Aceasi situație e în Ucraina.
7.Și la Moscova, și la Kiev puterea e în mîna evreilor, care sunt înrudiți între ei.