Aflată într-o criză de legitimitate, pare-se, fără ieșire, pseudo-ierarhii romani au pus la cale o nouă diversiune, o lovitură de imagine, care nu e greu de demontat. Astfel, prin Basilica suntem informați despre: Aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinţi români, urmând ca textele liturgice ale unora să fi completate, iar ale tuturor să fie diortosite într-o viitoare şedinţă a Sfântului Sinod.
O exprimare cum nu se poate mai ambiguă. Ce înseamnă ,,aprobarea canonizărilor pentru 16 Sfinți romani?,, Înseamnă că sinodalii i-au canonizat în taină și acum tot ei vin și aprobă ce-au făcut? Noi știam că o canonizare, odată făcută, nu mai necesită aprobare. Ce aprobare? De ce?
Probabil că au vrut să spună că au aprobat începerea procedurilor de cercetare canonică a celor propuși pentru canonizare. Era cu totul altceva. N-au spus așa. Știu ei de ce. Și știm și noi.
Imediat au sărit trepădușii de la ActveNews să titreze ritos:
CEI CE SE BUCURĂ! ICOANELE SFINȚILOR MUCENICI ȘI MĂRTURISITORI AI SECOLULUI XX, canonizați azi, 12 iulie 2024, de Sf. Sinod. Cea mai mare veste a Ortodoxiei Române de după 1989 a fost dată prin mijlocirea Maicii Domnului Prodromița, sărbătorită astăzi
Mă, voi sunteți sănătoși la minte? Cum adică i-au canonizat, azi 12 iulie 2024? N-au canonizat pe nimeni și bine au făcut că s-au abținut. N-au această autoritate, fiind sub anatema Bisericii, din pricina ereziilor din Creta.
Mai jos, cei de la ActiveNews publică apoi icoanele celor propuși pentru canonizare, pictate de unul, Răzvan Bădescu. Stai, frate, că și cu tine avem noi ceva. Dar dacă sinodalii vor constata că trei dintre ei n-au ajuns la măsura sfințeniei? De ce i-ai pictat înainte de vreme cu aureole?
Și un lucru extrem de grav. Am studiat cu mare atenție aceste zise icoane. Ce constatăm? Sunt 10 Părinți care au mîinile drepte în semn de binecuvantare. Să-i enumerăm: Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloae (în imagine e scris Stăniloaie. Incorect!), Arsenie Boca, Ilie Lăcătușu, Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Dometie de la Rîmeț, Serafim de la Sîmbăta de Sus, Calistrat de la Tismana, Iraclie din Basarabia. Degetele arătătoare și cele mici nu sunt adunate în adevăratul semn al binecuvîntării. Ele sunt în chipul coarnelor diavolului. Piei, satano, cu sataniștii tăi! Părinții noștri n-ar fi făcut pentru nimic în lume un semn drăcesc, chiar de li s-ar fi tăiat mîinile. Cerem ca aceste imagini să fie urgent retrase, iar lui Răzvan Bădescu să nu i se mai permită să se apropie de pictura bisericească.
Aflăm tot din Basilica: Starețul de la Sihăstria salută canonizarea Cuvioșilor Paisie Olaru și Cleopa Ilie: Credem că ei sunt vii și ne poartă de grijă
Aceași poveste. Ce saluți, nene? Ceva inexistent?
N-aș vrea să se înțeleagă că aș fi împotriva acestor canonizări, Doamne, ferește! Le aștept cu drag să fie înfăptuite de ierarhi vrednici. Însă să te folosești de această diversiune pentru ca să apari în fața credincioșilor drept ceea ce nu ești, mi se pare prea mult.
Diversioniștii de la ActiveNews au inserat și cîteva imagini cu Părintele Iustin Pîrvu, spre a da credibilitate acestei făcături securist-masoniste. Degeaba. Minciuna se simte. Are un miros spurcat, pestilential, insuportabil. Nu ne puteți prosti, voi, slujitori ai satanei, pripășiți prin vizuinile voastre infecte. Auzi, Victor Roncea? Auzi, Iulian Capsali? Auziți toți care sunteți plătiți să susțineți o gașcă de impostori, acoperiți de veșminte arhierești?
Putregaiurile și spurcăciunile să cadă din Sfanta Biserică Ortodoxă Romană. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
P.S. Domnul Ioachim Giosanu a anunțat declanșarea procedurilor pentru canonizarea masonului Melchisedec Ștefănescu. Atunci am scris un articol în care spuneam că masonii își confecționeazî sfinții lor, din te miri ce. Văd acum că Melchisedec nu e pe lista celor propuși pentru canonizare. Nu-i tîrziu nici de-acum înainte.
Autor: iovita_vasile
Predică la Duminica a 3-a după Pogorârea Sfântului Duh. Dreapta socoteală îi
În vremurile străvechi, cineva s-a dus la un vieţuitor al pustiului şi l-a întrebat: care este cea mai mare virtute a omului? Răspunsul a fost oarecum neaşteptat: dreapta socoteală. Cu adevărat, mare însuşire este aceasta pentru că acela care o are va şti întotdeauna să aleagă binele de rău, să deosebească adevărul de minciună, să ştie ce-i este de folos şi ce nu, să judece cu dreptate ocolind nedreptatea. Ce înseamnă lipsa dreptei socoteli ne-o arată Sfântul Prooroc Isaia: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar’’ (Isaia 5, 20). Este vorba aici de o totală răsturnare a valorilor, de o cumplită pervertire a gândirii, de o teribilă rătăcire a spiritului uman, de o întunecare fără seamăn a minţii omeneşti.
În vremurile de dinainte de Naşterea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos regii lui Israel îndeplineau şi funcţia de judecători ai poporului. După ce a fost uns rege Solomon, Dumnezeu i s-a arătat în vis şi i-a spus: ,,Cere ce vrei să-ţi dau!’’ (III Regi 3, 5). Ştiind să preţuiască darurile lui Dumnezeu, Solomon s-a rugat aşa: ,,Dăruieşte dar robului Tău înimă pricepută ca să asculte şi să judece pe poporul Tău şi să deosebească ce este bine de ce este rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârşit de mare?’’ (III Regi 3, 9). Cererea regelui a fost bineplăcută înaintea Lui Dumnezeu şi de aceea i-a dat şi slavă şi bogăţie mai mult decât oricărui rege, dar peste toate acestea i-a dat ceea ce era cu adevărat de preţ: ,,Iată, Eu voi face după cuvântul tău; iată, Eu îţi dau inimă înţeleaptă şi pricepută, cum niciunul n-a fost ca tine înaintea ta şi nici după tine nu se va ridica unul asemenea ţie’’ (III Regi 3, 12).
Dreapta socoteală a regelui nu a întârziat să-şi arate roadele: într-una din zile, două femei au venit la Solomon pentru a le judeca pricina: ,,Rogu-mă, domnul meu, noi trăim într-o casă; şi eu am născut la ea, în casa aceea. A treia zi după ce am născut eu, a născut şi această femeie, şi eram împreună, şi nu era nimeni străin cu noi în casă, afară de noi amândouă. Însă noaptea a murit fiul acestei femei, căci a adormit peste el. Şi s-a sculat ea pe la miezul nopţii şi mi-a luat pe fiul meu de lâmgă mine, când eu, roaba ta, dormeam, şi l-a pus la pieptul ei; iar pe fiul ei cel mort l-a pus la pieptul meu. Dimineaţa când m-am sculat ca să-mi alăptez fiul, iată, el era mort; iar când m-am uitat la el mai bine dimineaţa, iată, acesta nu era fiul meu, pe care-l născusem’’ (III Regi 3, 17-21). Cealaltă femeie susţinea contrariul, iar descoperirea adevărului cădea în sarcina lui Solomon. După cuvenita chibzuinţă, regale a poruncit să i se aducă o sabie iar apoi le-a spus: ,,Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte!’’ (III Regi 3, 25). Cuvintele regelui au pătruns ca o sabie în inima femeii al căreia era copilul, ,,i se tulburaseră toate măruntaiele ei de milă pentru fiul ei’’ (v. 26), de aceea a cerut să-I fie dat copilul celeilalte, dar să nu fie ucis. Cealaltă, dimpotrivă, cerea ca pruncul să fie tăiat ,,ca să nu fie nici al meu, nici al ei’’ (v. 26). Multă răutate trebuie să fi avut aceasta în inimă! Judecata era, însă, făcută: Solomon a poruncit să dea copilul mamei lui adevărate. Dreapta lui socoteală l-a ajutat să afle adevărul şi apoi să judece în deplină cunoştinţă de cauză.
Evanghelia de astăzi stă sub îndemnul Măntuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Căutaţi mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă’’ (Matei 6, 33). Exact ca în cazul regelui Solomon, întâi înţelepciunea şi strădania pentru împărăţia Lui Dumnezeu, apoi subsumarea tuturor celorlalte valori, de trebuinţă, dar trecătoare. Cartea noastră de Învăţătură Ortodoxă începe cu întrebarea: Care este cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă? Răspunsul este dat tot acolo şi iată conţinutul lui: Cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă este grija de mântuirea sufletului său. Nimic pe lume nu e mai de preţ pentru el ca mântuirea sufletului, după cuvântul Mântuitorului, Care zice: ,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?’’ (Marcu 8, 36-37).
Ca să ne prevină şi să nu cădem în marea greşeală de a pune pe prim planul vieţii noastre celelalte griji, Domnul Iisus Hristos ne spune tot în cuprinsul Evangheliei de azi: ,,Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus de ele?’’ (Matei 6, 25-26).
Presbiter Iovița Vasile
În vremurile de dinainte de Naşterea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos regii lui Israel îndeplineau şi funcţia de judecători ai poporului. După ce a fost uns rege Solomon, Dumnezeu i s-a arătat în vis şi i-a spus: ,,Cere ce vrei să-ţi dau!’’ (III Regi 3, 5). Ştiind să preţuiască darurile lui Dumnezeu, Solomon s-a rugat aşa: ,,Dăruieşte dar robului Tău înimă pricepută ca să asculte şi să judece pe poporul Tău şi să deosebească ce este bine de ce este rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârşit de mare?’’ (III Regi 3, 9). Cererea regelui a fost bineplăcută înaintea Lui Dumnezeu şi de aceea i-a dat şi slavă şi bogăţie mai mult decât oricărui rege, dar peste toate acestea i-a dat ceea ce era cu adevărat de preţ: ,,Iată, Eu voi face după cuvântul tău; iată, Eu îţi dau inimă înţeleaptă şi pricepută, cum niciunul n-a fost ca tine înaintea ta şi nici după tine nu se va ridica unul asemenea ţie’’ (III Regi 3, 12).
Dreapta socoteală a regelui nu a întârziat să-şi arate roadele: într-una din zile, două femei au venit la Solomon pentru a le judeca pricina: ,,Rogu-mă, domnul meu, noi trăim într-o casă; şi eu am născut la ea, în casa aceea. A treia zi după ce am născut eu, a născut şi această femeie, şi eram împreună, şi nu era nimeni străin cu noi în casă, afară de noi amândouă. Însă noaptea a murit fiul acestei femei, căci a adormit peste el. Şi s-a sculat ea pe la miezul nopţii şi mi-a luat pe fiul meu de lâmgă mine, când eu, roaba ta, dormeam, şi l-a pus la pieptul ei; iar pe fiul ei cel mort l-a pus la pieptul meu. Dimineaţa când m-am sculat ca să-mi alăptez fiul, iată, el era mort; iar când m-am uitat la el mai bine dimineaţa, iată, acesta nu era fiul meu, pe care-l născusem’’ (III Regi 3, 17-21). Cealaltă femeie susţinea contrariul, iar descoperirea adevărului cădea în sarcina lui Solomon. După cuvenita chibzuinţă, regale a poruncit să i se aducă o sabie iar apoi le-a spus: ,,Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte!’’ (III Regi 3, 25). Cuvintele regelui au pătruns ca o sabie în inima femeii al căreia era copilul, ,,i se tulburaseră toate măruntaiele ei de milă pentru fiul ei’’ (v. 26), de aceea a cerut să-I fie dat copilul celeilalte, dar să nu fie ucis. Cealaltă, dimpotrivă, cerea ca pruncul să fie tăiat ,,ca să nu fie nici al meu, nici al ei’’ (v. 26). Multă răutate trebuie să fi avut aceasta în inimă! Judecata era, însă, făcută: Solomon a poruncit să dea copilul mamei lui adevărate. Dreapta lui socoteală l-a ajutat să afle adevărul şi apoi să judece în deplină cunoştinţă de cauză.
Evanghelia de astăzi stă sub îndemnul Măntuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Căutaţi mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă’’ (Matei 6, 33). Exact ca în cazul regelui Solomon, întâi înţelepciunea şi strădania pentru împărăţia Lui Dumnezeu, apoi subsumarea tuturor celorlalte valori, de trebuinţă, dar trecătoare. Cartea noastră de Învăţătură Ortodoxă începe cu întrebarea: Care este cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă? Răspunsul este dat tot acolo şi iată conţinutul lui: Cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă este grija de mântuirea sufletului său. Nimic pe lume nu e mai de preţ pentru el ca mântuirea sufletului, după cuvântul Mântuitorului, Care zice: ,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?’’ (Marcu 8, 36-37).
Ca să ne prevină şi să nu cădem în marea greşeală de a pune pe prim planul vieţii noastre celelalte griji, Domnul Iisus Hristos ne spune tot în cuprinsul Evangheliei de azi: ,,Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus de ele?’’ (Matei 6, 25-26).
Presbiter Iovița Vasile
Două raționamente simple
Cînd a fost declanșată acea blestemată plandemie, care a redus populația globului cu Dumnezeu știe cîte milioane, văzînd antihriștii cum se agită și cîtă ,,grijă’’ arată populației, am stat o vreme descumpănit. M-am gîndit: oare nemernicii care ne mint și ne manipulează cu nerușinare de vreo treizeci de ani, s-au îndrăgostit subit de adevăr? Acum apără și propovăduiesc adevărul și numai adevărul, cum se spune în jurămantul prestat în instanță? Nu, tovărășeilor, nu vă cred mincinoși ați fost, mincinoși ați rămas și așa veți intra în morminte și vă veți duce la judecata lui Dumnezeu. Nu i-am crezut, și bine am făcut. Cei care s-au încrezut în mincinoși, culeg acum roadele amare ale acestei inexplicabile naivități.
2.Unul din numele diavolului este ,,dezbinătorul’’. De cînd a căzut din slava cerească, împreună cu îngerii săi, deveniți demoni, diavolul n-a încetat să-i învrăjbească și să-i dezbine pe oameni. Așa au apărut bisericile mincinoase, sectele care de care mai absurde, ,,religiile,, păgîne și tot felul de mișcări zise religioase. O contabilizare riguroasă a acestora ne-ar arăta cifre de ordinul miilor. Dar, uitați-vă că dezbinătorul s-a transformat în mare unificator, arată o dragoste nețărmurită față de oameni și vrea să-i înfrățească pe toți într-o religie unică, în care, zice el, va domni iubirea, dreptatea și armonia. Naivii lumii, de ieri și de astăzi, s-au grăbit să se alinieze acestor cerințe diavolești amăgitoare, prezentate sub chipul binelui universal. Așa a apărut blestematul ecumenism, născocire demonică și masonică. Din interes, din prostie, din mîndrie, poate și din neștiință, oricum, dintr-o întunecare a minții, sărmanele făpturi au aderat la ecumenismul care urmărește perfid să-L înlocuiască pe Dumnezeu Creatorul cu o creatură perversă, mincinoasă, pierzătoare de suflete: antihristul. Acesta se va ivi ca mîntuitor al lumii și se va da pe sine drept dumnezeu. Înțelegeți viclenia dezbinătorului unificator? Înțelegeți, pseudo-ierarhi romani, în slujba cui v-ați pus și ce lucrare satanică desfășurați?
Presbiter Iovița Vasile
2.Unul din numele diavolului este ,,dezbinătorul’’. De cînd a căzut din slava cerească, împreună cu îngerii săi, deveniți demoni, diavolul n-a încetat să-i învrăjbească și să-i dezbine pe oameni. Așa au apărut bisericile mincinoase, sectele care de care mai absurde, ,,religiile,, păgîne și tot felul de mișcări zise religioase. O contabilizare riguroasă a acestora ne-ar arăta cifre de ordinul miilor. Dar, uitați-vă că dezbinătorul s-a transformat în mare unificator, arată o dragoste nețărmurită față de oameni și vrea să-i înfrățească pe toți într-o religie unică, în care, zice el, va domni iubirea, dreptatea și armonia. Naivii lumii, de ieri și de astăzi, s-au grăbit să se alinieze acestor cerințe diavolești amăgitoare, prezentate sub chipul binelui universal. Așa a apărut blestematul ecumenism, născocire demonică și masonică. Din interes, din prostie, din mîndrie, poate și din neștiință, oricum, dintr-o întunecare a minții, sărmanele făpturi au aderat la ecumenismul care urmărește perfid să-L înlocuiască pe Dumnezeu Creatorul cu o creatură perversă, mincinoasă, pierzătoare de suflete: antihristul. Acesta se va ivi ca mîntuitor al lumii și se va da pe sine drept dumnezeu. Înțelegeți viclenia dezbinătorului unificator? Înțelegeți, pseudo-ierarhi romani, în slujba cui v-ați pus și ce lucrare satanică desfășurați?
Presbiter Iovița Vasile
Răzvan Constantinescu: scoateți nebunul din palat!
Iohannis nu este doar un președinte de țară prost. Nu, este un golan trădător, de cea mai joasă speță! ,,Summit NATO. Cinci state s-au angajat să doneze armament Ucrainei. Klaus Iohannis, semnatar al angajamentului. Președinții Joe Biden, Volodimir Zelenski, Klaus Iohannis și premierii olandez, Dick Schoof, italian, Giorgia Meloni, și german, Olaf Scholz s-au angajat, prin semnarea unei declarații comune, să ofere Ucrainei capacități suplimentare de apărare aeriană”. (Qmagazine). Așadar, dintre toate statele NATO, doar 5 s-au angajat! Am ajuns, astfel, pe căi necurate, în G7… pardon, G5, ăla de proști (5 gogomani, cum ar veni). Cum ajunge o curvă pe yaht-ul unde patronii nu-ți dau Schengen și nu-ți dau vize de SUA, ei îți dau doar UE.
Asta înseamnă aruncarea României în război – deoarece căile rutiere și feroviare pe care s-ar deplasa un armament menit să lovească Rusia vor deveni o țintă legitimă a rachetelor Iskander.
Normal că nu au luat în seamă plângerea penală pentru înaltă trădare, depusă la Parchet de Partidul PPR (singurul din România care a făcut așa ceva) după decizia de cedare a unei baterii Patriot, ba chiar au trecut la nivelul următor. Având protecție CIA, derbedeii nu se dau în lături de la nimic. Ce fel de plângere mai putem face acum? De trădare supremă, de cretinism gușogen prezidențial?
Lighioana asta nesimțită vrea să-și arunce vizuina în aer, alături de întreaga comunitate, doar pentru ca dinții ăia de gloabă turbată să roadă și ei o ciozvârtă aruncată de stăpânii demenți, să-i curgă balele pestilențiale peste ogrăzile oamenilor cinstiți.
Preluare de pe Facebook
Asta înseamnă aruncarea României în război – deoarece căile rutiere și feroviare pe care s-ar deplasa un armament menit să lovească Rusia vor deveni o țintă legitimă a rachetelor Iskander.
Normal că nu au luat în seamă plângerea penală pentru înaltă trădare, depusă la Parchet de Partidul PPR (singurul din România care a făcut așa ceva) după decizia de cedare a unei baterii Patriot, ba chiar au trecut la nivelul următor. Având protecție CIA, derbedeii nu se dau în lături de la nimic. Ce fel de plângere mai putem face acum? De trădare supremă, de cretinism gușogen prezidențial?
Lighioana asta nesimțită vrea să-și arunce vizuina în aer, alături de întreaga comunitate, doar pentru ca dinții ăia de gloabă turbată să roadă și ei o ciozvârtă aruncată de stăpânii demenți, să-i curgă balele pestilențiale peste ogrăzile oamenilor cinstiți.
Preluare de pe Facebook
Sfanta Cuvioasă Olga, țarina Rusiei, cea întocmai cu Apostolii
Astăzi pomenim pe Cuvioasa Olga, ţarina Rusiei. Ea a luat tronul Rusiei în vreme de întunecată păgânătate. ,,Iar când a venit vremea cea bine primită, în care Preabunul Dumnezeu a voit să lumineze cu lumina Sfintei Credinţe pe ruşii cei orbiţi ci necredinţă, să-i aducă la cunoştinţa adevărului şi să-i povăţuiască la calea mântuirii, a binevoit ca începătura acestei luminări s-o facă prin neputinciosul vas femeiesc, prin fericita Olga, spre ruşinea bărbaţilor celor împietriţi la inimă’’.
Mântuitorul a bătut la uşa inimii ţarinei Olga şi aceasta s-a deschis cu bucurie şi a primit pe Fiul lui Dumnezeu. S-a dus în împărăţia grecească cea binecredincioasă, unde a primit Sfânta Taină a Botezului şi cu acest dar s-a întors în pământul rusesc şi l-a înmulţit printre supuşii săi, încât faţa ţării a început să se schimbe, căci Biserica sporea între păgânii de până atunci. Ceea ce a făcut pentru poporul ei, n-a reuşit să facă pentru fiul său, Sviatoslav. Cu dragoste de mamă a încercat, în repetate rânduri, să-l scoată din păgânătate şi să-l aducă la Dreapta Credinţă. Sviatoslav nu s-a lăsat înduplecat şi, sub pretexte mărunte, a continuat să trăiască departe de Hristos. Cartea bisericească ne spune că ,,l-a ajuns sfârşit rău, după proorocia maicii sale, căci n-a ascultat-o. Şi s-a împlinit şi proorocia ei despre pământul Rusiei, pentru că, Vladimir, nepotul ei, a primit Sfântul Botez şi a luminat toate părţile Rusiei cu Sfânta Credinţă’’ (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 258-272).
Presbiter Iovița Vasile
Mântuitorul a bătut la uşa inimii ţarinei Olga şi aceasta s-a deschis cu bucurie şi a primit pe Fiul lui Dumnezeu. S-a dus în împărăţia grecească cea binecredincioasă, unde a primit Sfânta Taină a Botezului şi cu acest dar s-a întors în pământul rusesc şi l-a înmulţit printre supuşii săi, încât faţa ţării a început să se schimbe, căci Biserica sporea între păgânii de până atunci. Ceea ce a făcut pentru poporul ei, n-a reuşit să facă pentru fiul său, Sviatoslav. Cu dragoste de mamă a încercat, în repetate rânduri, să-l scoată din păgânătate şi să-l aducă la Dreapta Credinţă. Sviatoslav nu s-a lăsat înduplecat şi, sub pretexte mărunte, a continuat să trăiască departe de Hristos. Cartea bisericească ne spune că ,,l-a ajuns sfârşit rău, după proorocia maicii sale, căci n-a ascultat-o. Şi s-a împlinit şi proorocia ei despre pământul Rusiei, pentru că, Vladimir, nepotul ei, a primit Sfântul Botez şi a luminat toate părţile Rusiei cu Sfânta Credinţă’’ (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 258-272).
Presbiter Iovița Vasile
Acatist pentru salvarea Bisericii Ortodoxe Române și a poporului român
Pornind de la definițiile găsite pentru cuvântul ,,acatist”, m-am gândit la o rugăciune absolut necesară în aceste vremuri.
Potrivit DEX, acatistul este:
· 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți.
Rugăciune bisericească.
· 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea.
A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorințe.
Biserica Ortodoxă Română este grav rănită din exterior și din interior. Glasul ierahilor ar trebui să fie și glasul Bisericii, dar nu întotdeauna este așa. Hristos, Capul Bisericii, Se vede din nou plimbat de la Ana la Caiafa. Aceștia erau arhiereii care erau datori să facă legătura între prorociile Vechiului Testament (culminând cu cele ale lui Ioan Botezătorul) și modul în care a viețuit Iisus și să-L recunoască.
Cu o conștiință amorțită de patimi sufletești precum mândria, iubirea de arginți, slava deșartă și altele, ei au continuat să gândească și să acționeze lumește. Avantajele sociale și materiale deveniseră mult mai importante decât slujirea aproapelui în vederea mântuirii. Dumnezeu devenise un NUME important doar pentru că le aducea foloase materiale și prestanță socială. Cu excepții din ce în ce mai greu de găsit, lucrurile se petrec la fel și acum, de aceea nu virtuțile personale primează în ocupare unui jilț ierarhic, ci altceva…
Trupul Bisericii îl reprezintă toți credincioșii (ierarhi, preoți, călugări, mireni). Cu toții avem datoria să vedem dacă ceea ce facem noi înșine este pe placul lui Hristos. De asemenea, trebuie să ne cunoaștem credința ortodoxă și să veghem ca aceasta să fie păstrată așa cum am primit-o. Dumnezeu pe toate le-a creat bine, iar Duhul Sfânt este Duhul Adevărului. El ne luminează mintea pentru a nu accepta în locul Lui duhul minciunii, care este de la necuratul.
În zilele noastre se observă o invadare a culturii cu ideologii străine de Dumnezeu, pe care trebuie să le respingem cu hotărâre dacă vrem să ne mântuim, iar Sinodul Bisericii Ortodoxe Române trebuie să susțină luarea de atitudine, nu să tolereze astfel de ideologii. Altminteri, dacă ierarhii nu conduc poporul român spre mântuire, nu mai avem nevoie de ei. Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române trebuie să se supună lui Dumnezeu, nu politicului, care luptă din ce în ce mai fățiș împotriva lui Dumnezeu. Cu toții, cler și credincioși suntem datori să ascultăm de Hristos și de poruncile Lui, nu să ne îndreptățim atunci când patimile ne invadează. Hristos S-a răstignit pentru noi pentru a ne permite pocăința, de aceea păcatele de orice fel se vindecă prin Spovedanie și pocăință zilnică.
Văzând cât de mult am stârnit cu toții mânia lui Dumnezeu și cât de aproape este un război nimicitor, mă rog lui Dumnezeu să ne mai dea timp de pocăință și să izbăvească poporul român și Biserica Ortodoxă Română:
– de trădătorii lui Hristos și ai creștinilor din exterior și din interior; (Suntem trădători ai lui Hristos atunci când nu-I respectăm poruncile care se referă la iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui, când ne lăsăm cuprinși de patimi sufletești și trupești. ,,Scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt.” – spunea sfântul Serafim de Sarov. Nicio patimă sufletească ori trupească nu este compatibilă cu dobândirea Duhului Sfânt. Fără Duh Sfânt, nu ne mântuim. Trebuie să arătăm cu degetul și spre noi, așa cum spunea părintele Iustin Pârvu.)
– de ecumenism; (,,Cred (…) în Una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”, adică în Biserica Ortodoxă, nu într-o biserică universală din care fac parte și ereziile, după cum s-a legiferat la ,,sinodul” din Creta);
– de ideologia LGBT; (Dezincrimnarea unor astfel de păcate sau acceptarea tacită a acestora atrage după sine pieirea neamului românesc.)
– de dictatura electronică; (Dictatura electronică este dictatura lui Antihrist, așa cum reiese din capitolele 13 și 14 din Apocalipsă. Controlul total țintește și sufletul, nu doar cele materiale și atunci mântuirea devine imposibilă. De aceea ni se spune să nu ne însemnăm cu 666, care reprezintă niște cifre de control cu ajutorul cărora funcționează tot ce e electronic. Așadar trebuie să evităm tot ce este electronic care are legătură cu identitatea fiecăruia dintre noi și să solicităm alternative care să nu ne pună în pericol mântuirea. Dacă suntem creștini! Se dorește trecerea la transumanism, prin implantarea în corpul uman a unor dispozitive electronice care permit controlul de la distanță. Digitalizarea corpului uman este incompatibilă cu mântuirea. Bioterorismul se manifestă din plin prin așa-zise ,,vaccinuri” care au drept scop introducerea unor dispozitive electronice auto-asamblabile în corpul uman sub pretextul protejării sănătății!)
– de crucea lui Baphomet de pe unele biserici și mănăstiri, de semnul ,,cornuta” de pe unele icoane, de crucea întoarsă de pe veșmintele preoțești și de alte semne oculte care au fost introduse hoțește și acceptate cu complicitatea unor ierarhi. În București, sub ochii Patriarhului, ai clericilor și ai mirenilor, există cinci statui ale lui Baphomet! ,,Ridică mâinile Tale împotriva mândriilor lor, până la sfârşit, că rău a făcut vrăjmaşul în locul cel sfânt al Tău. Şi s-au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul locului de prăznuire al Tău, pus-au semnele lor drept semne; ( Psalmul 73, 4-5) Cu Dumnezeu suntem de neînvins. Satanizarea lumii permite elitelor controlul total și transformarea oamenilor în sclavi.
–de Consiliul Mondial al Bisericilor. Dacă facem parte din acest consiliu, înseamnă că suntem trădători ai Crezului ortodox din anul 1961, adică de când Biserica Ortodoxă Română a aderat la această capiște a ereziilor din motive de corectitudine politică. Există oare mai multe biserici ale lui Hristos? Acest consiliu nu dorește mântuirea lumii, ci îi silește pe ortodocși să renunțe la conceptul de îndumnezeire! Adică vor să-i deposedeze pe ortodocși de ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca, împreună cu puterea politică și cu cea economică, să-i poată supune și controla total. Așa ne explicăm ce s-a întâmplat cu marii duhovnici români de câteva decenii încoace…Ne-am convins ce e cu acest consiliu, așa că trebuie să ne retragem de acolo.
Dumnezeu să ne dăruiască discernământ duhovnicesc pentru a putea face voia Sa! De distribuit, de copiat și de dus la biserici!
Sora Pelaghia
Potrivit DEX, acatistul este:
· 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți.
Rugăciune bisericească.
· 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea.
A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorințe.
Biserica Ortodoxă Română este grav rănită din exterior și din interior. Glasul ierahilor ar trebui să fie și glasul Bisericii, dar nu întotdeauna este așa. Hristos, Capul Bisericii, Se vede din nou plimbat de la Ana la Caiafa. Aceștia erau arhiereii care erau datori să facă legătura între prorociile Vechiului Testament (culminând cu cele ale lui Ioan Botezătorul) și modul în care a viețuit Iisus și să-L recunoască.
Cu o conștiință amorțită de patimi sufletești precum mândria, iubirea de arginți, slava deșartă și altele, ei au continuat să gândească și să acționeze lumește. Avantajele sociale și materiale deveniseră mult mai importante decât slujirea aproapelui în vederea mântuirii. Dumnezeu devenise un NUME important doar pentru că le aducea foloase materiale și prestanță socială. Cu excepții din ce în ce mai greu de găsit, lucrurile se petrec la fel și acum, de aceea nu virtuțile personale primează în ocupare unui jilț ierarhic, ci altceva…
Trupul Bisericii îl reprezintă toți credincioșii (ierarhi, preoți, călugări, mireni). Cu toții avem datoria să vedem dacă ceea ce facem noi înșine este pe placul lui Hristos. De asemenea, trebuie să ne cunoaștem credința ortodoxă și să veghem ca aceasta să fie păstrată așa cum am primit-o. Dumnezeu pe toate le-a creat bine, iar Duhul Sfânt este Duhul Adevărului. El ne luminează mintea pentru a nu accepta în locul Lui duhul minciunii, care este de la necuratul.
În zilele noastre se observă o invadare a culturii cu ideologii străine de Dumnezeu, pe care trebuie să le respingem cu hotărâre dacă vrem să ne mântuim, iar Sinodul Bisericii Ortodoxe Române trebuie să susțină luarea de atitudine, nu să tolereze astfel de ideologii. Altminteri, dacă ierarhii nu conduc poporul român spre mântuire, nu mai avem nevoie de ei. Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române trebuie să se supună lui Dumnezeu, nu politicului, care luptă din ce în ce mai fățiș împotriva lui Dumnezeu. Cu toții, cler și credincioși suntem datori să ascultăm de Hristos și de poruncile Lui, nu să ne îndreptățim atunci când patimile ne invadează. Hristos S-a răstignit pentru noi pentru a ne permite pocăința, de aceea păcatele de orice fel se vindecă prin Spovedanie și pocăință zilnică.
Văzând cât de mult am stârnit cu toții mânia lui Dumnezeu și cât de aproape este un război nimicitor, mă rog lui Dumnezeu să ne mai dea timp de pocăință și să izbăvească poporul român și Biserica Ortodoxă Română:
– de trădătorii lui Hristos și ai creștinilor din exterior și din interior; (Suntem trădători ai lui Hristos atunci când nu-I respectăm poruncile care se referă la iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui, când ne lăsăm cuprinși de patimi sufletești și trupești. ,,Scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt.” – spunea sfântul Serafim de Sarov. Nicio patimă sufletească ori trupească nu este compatibilă cu dobândirea Duhului Sfânt. Fără Duh Sfânt, nu ne mântuim. Trebuie să arătăm cu degetul și spre noi, așa cum spunea părintele Iustin Pârvu.)
– de ecumenism; (,,Cred (…) în Una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”, adică în Biserica Ortodoxă, nu într-o biserică universală din care fac parte și ereziile, după cum s-a legiferat la ,,sinodul” din Creta);
– de ideologia LGBT; (Dezincrimnarea unor astfel de păcate sau acceptarea tacită a acestora atrage după sine pieirea neamului românesc.)
– de dictatura electronică; (Dictatura electronică este dictatura lui Antihrist, așa cum reiese din capitolele 13 și 14 din Apocalipsă. Controlul total țintește și sufletul, nu doar cele materiale și atunci mântuirea devine imposibilă. De aceea ni se spune să nu ne însemnăm cu 666, care reprezintă niște cifre de control cu ajutorul cărora funcționează tot ce e electronic. Așadar trebuie să evităm tot ce este electronic care are legătură cu identitatea fiecăruia dintre noi și să solicităm alternative care să nu ne pună în pericol mântuirea. Dacă suntem creștini! Se dorește trecerea la transumanism, prin implantarea în corpul uman a unor dispozitive electronice care permit controlul de la distanță. Digitalizarea corpului uman este incompatibilă cu mântuirea. Bioterorismul se manifestă din plin prin așa-zise ,,vaccinuri” care au drept scop introducerea unor dispozitive electronice auto-asamblabile în corpul uman sub pretextul protejării sănătății!)
– de crucea lui Baphomet de pe unele biserici și mănăstiri, de semnul ,,cornuta” de pe unele icoane, de crucea întoarsă de pe veșmintele preoțești și de alte semne oculte care au fost introduse hoțește și acceptate cu complicitatea unor ierarhi. În București, sub ochii Patriarhului, ai clericilor și ai mirenilor, există cinci statui ale lui Baphomet! ,,Ridică mâinile Tale împotriva mândriilor lor, până la sfârşit, că rău a făcut vrăjmaşul în locul cel sfânt al Tău. Şi s-au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul locului de prăznuire al Tău, pus-au semnele lor drept semne; ( Psalmul 73, 4-5) Cu Dumnezeu suntem de neînvins. Satanizarea lumii permite elitelor controlul total și transformarea oamenilor în sclavi.
–de Consiliul Mondial al Bisericilor. Dacă facem parte din acest consiliu, înseamnă că suntem trădători ai Crezului ortodox din anul 1961, adică de când Biserica Ortodoxă Română a aderat la această capiște a ereziilor din motive de corectitudine politică. Există oare mai multe biserici ale lui Hristos? Acest consiliu nu dorește mântuirea lumii, ci îi silește pe ortodocși să renunțe la conceptul de îndumnezeire! Adică vor să-i deposedeze pe ortodocși de ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca, împreună cu puterea politică și cu cea economică, să-i poată supune și controla total. Așa ne explicăm ce s-a întâmplat cu marii duhovnici români de câteva decenii încoace…Ne-am convins ce e cu acest consiliu, așa că trebuie să ne retragem de acolo.
Dumnezeu să ne dăruiască discernământ duhovnicesc pentru a putea face voia Sa! De distribuit, de copiat și de dus la biserici!
Sora Pelaghia
Biserica nu e tagma trădătorilor. Este Poporul Dreptcredincios al lui Dumnezeu, iubitor sincer și statornic al lui Hristos
,,Mă jur pe dumnezeu că toate bisericile vor recunoaște biserica lui Epifanie Dumenko’’. Este declarația plină de emfază a lui Bartolomeu din Constantinopol. Nu ne vom apuca acum să aflăm pe care dumnezeu se jură. Oricum, nu pe Dumnezeul Adevărat. Nici nu ne impresionează faptul că ereticul și schismaticul numește biserică o bandă de haimanale, care uzurpă Sfanta Biserică Ortodoxă din Ucraina, păstorită de ÎPS Onufrie. Și i-am atrage atenția că pînă în momentul de față, nicio Sfantă Biserică nu i-a recunoscut pe schismaticii epifanieni, cărora le-a acordat un tomos mincinos, fără putere, fără autoritate canonică.
Credem Bunului Dumnezeu că nu va lăsa Biserica, Mireasa lui Hristos, să se întineze cu asemenea fapte murdare și pierzătoare de suflete. Schismaticii ucraineni au fost recunoscuți de trădătorii, ereticii, schismaticii, apostații, masonii, agenții infiltrați, ateii, păgînii, sodomiții, barbarii cărora Dumnezeu le-a îngăduit, pentru o vreme, să pună stăpînire pe posturile din care se erijează în păstori. În fapt, sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie. Le vedem colții și ghearele. Le auzim urletele. Că bandiții lui Epifanie au fost recunoscuți, știm. Nu însă de Sfintele Biserici Ortodoxe, ci de trădătorii infiltrați în ele. Este o distincție necesară. Biserica Ortodoxă continuă să fie sfantă și fără prihană.
Biserica nu este tagma celor enumerați mai sus. Este Turma mică a Poporului Dreptcredincios al lui Dumnezeu, iubitor sincer și statornic al Mantuitorului Hristos.
Presbiter Iovița Vasile
Credem Bunului Dumnezeu că nu va lăsa Biserica, Mireasa lui Hristos, să se întineze cu asemenea fapte murdare și pierzătoare de suflete. Schismaticii ucraineni au fost recunoscuți de trădătorii, ereticii, schismaticii, apostații, masonii, agenții infiltrați, ateii, păgînii, sodomiții, barbarii cărora Dumnezeu le-a îngăduit, pentru o vreme, să pună stăpînire pe posturile din care se erijează în păstori. În fapt, sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie. Le vedem colții și ghearele. Le auzim urletele. Că bandiții lui Epifanie au fost recunoscuți, știm. Nu însă de Sfintele Biserici Ortodoxe, ci de trădătorii infiltrați în ele. Este o distincție necesară. Biserica Ortodoxă continuă să fie sfantă și fără prihană.
Biserica nu este tagma celor enumerați mai sus. Este Turma mică a Poporului Dreptcredincios al lui Dumnezeu, iubitor sincer și statornic al Mantuitorului Hristos.
Presbiter Iovița Vasile
Ticălosul a plecat încărcat de ,,onoruri’’ patriarhale
Ați înțeles că e vorba de nemernicul Vasile Bănescu, impus de loaze asemenea lui, ca purtător de cuvinte al Patriarhiei Romane. În acestă ,,calitate’’ s-a pronunțat peste capetele plecate ale pretinșilor ierarhi ai Bisericii noastre, stabilind el însuși ,,poziția’’ Bisericii Ortodoxe Romane, el mireanul, în privința unor evenimente sociale stringente. Vă aduceți aminte că acest personaj lugubru a îndemnat credincioșii Bisericii noastre să primească vaccinul satanic și numai Bunul Dumnezeu știe cîte glasuri din morminte strigă spre cer, pentru a li se face dreptate.
Cu niște ani în urmă, propuneam o procedură simplificată și rapidă de îndepărtare a acestui personaj malefic din viața Bisericii noastre: un șut în posterior și împingerea lui pe treptele Patriarhiei. N-a fost să fie!
Pseudo-patriarhul Daniel a găsit de cuviință să-l decoreze, să-i mulțumească pentru inestimabila-i contribuție la distrugerea BOR din interior, de aceea l-a decorat cu ce? Cu o cruce răsturnată, masonică. Priviți cu atenție imaginea cu cei doi și veți vedea că maleficul Bănescu ține în mîini un fel de plachetă cu crucea răsturnată. Crucea masonic-satanică!
Dacă-l pui pe Daniel să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, nu va fi în stare. Are mîna legată. Mîna care a semnat pactul cu diavolul și apoi documentele eretice din Creta nu va mai putea însemna chipul lui Daniel cu Semnul lui Hristos.
Daniele! Cît crezi că vei mai sta pe scaunul patriarhal, simulînd slujirea arhierească, dar batjocotind Biserica noastră în toate chipurile? Crezi că suntem miopi sau orbi și nu vedem toate nemerniciile tale îndreptate împotriva Dreptei Credințe? În această vreme îți pui trepădușii să răcnească peste tot precum că cei îngrădiți de erezie sunt schismatici, în afara Bisericii, sectari și cîte vă mai trec vouă prin mințile întunecate de diavolul. De la Sărbătoarea Botezului Domnului au trecut niște luni. Atunci te-am prezentat prezidînd o adunare satanică, avand în dreapta și stînga niște imagini înfricoșătoare, blasfemiatoare la adresa Mantuitorului Hristos, imagini cu pretenții de Sfinte Icoane. Doamne, păzește-ne!
L-ai trecut pe Bănescu într-o altă ipostază, în care va mai face mult rău Bisericii noastre. El era cel care stabilea, cum spuneam, poziția Bisericii în anumite împrejurări sociale, iar dacă nu ascultai de acest nemernic, puteai fi deferit consistoriului eparhial și caterisit.
Mă, voi chiar nu mai aveți nicio limită, nici un dram de bun simț, nicio brumă rușine, nicio opreliște în pornirile voastre de a distruge Biserica noastră din interior? Voi veți fi distruși, Biserica va rămane. Dacă n-ați înțeles pînă acum, nu veți înțelege niciodată.
Presbiter Iovița Vasile
Cu niște ani în urmă, propuneam o procedură simplificată și rapidă de îndepărtare a acestui personaj malefic din viața Bisericii noastre: un șut în posterior și împingerea lui pe treptele Patriarhiei. N-a fost să fie!
Pseudo-patriarhul Daniel a găsit de cuviință să-l decoreze, să-i mulțumească pentru inestimabila-i contribuție la distrugerea BOR din interior, de aceea l-a decorat cu ce? Cu o cruce răsturnată, masonică. Priviți cu atenție imaginea cu cei doi și veți vedea că maleficul Bănescu ține în mîini un fel de plachetă cu crucea răsturnată. Crucea masonic-satanică!
Dacă-l pui pe Daniel să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, nu va fi în stare. Are mîna legată. Mîna care a semnat pactul cu diavolul și apoi documentele eretice din Creta nu va mai putea însemna chipul lui Daniel cu Semnul lui Hristos.
Daniele! Cît crezi că vei mai sta pe scaunul patriarhal, simulînd slujirea arhierească, dar batjocotind Biserica noastră în toate chipurile? Crezi că suntem miopi sau orbi și nu vedem toate nemerniciile tale îndreptate împotriva Dreptei Credințe? În această vreme îți pui trepădușii să răcnească peste tot precum că cei îngrădiți de erezie sunt schismatici, în afara Bisericii, sectari și cîte vă mai trec vouă prin mințile întunecate de diavolul. De la Sărbătoarea Botezului Domnului au trecut niște luni. Atunci te-am prezentat prezidînd o adunare satanică, avand în dreapta și stînga niște imagini înfricoșătoare, blasfemiatoare la adresa Mantuitorului Hristos, imagini cu pretenții de Sfinte Icoane. Doamne, păzește-ne!
L-ai trecut pe Bănescu într-o altă ipostază, în care va mai face mult rău Bisericii noastre. El era cel care stabilea, cum spuneam, poziția Bisericii în anumite împrejurări sociale, iar dacă nu ascultai de acest nemernic, puteai fi deferit consistoriului eparhial și caterisit.
Mă, voi chiar nu mai aveți nicio limită, nici un dram de bun simț, nicio brumă rușine, nicio opreliște în pornirile voastre de a distruge Biserica noastră din interior? Voi veți fi distruși, Biserica va rămane. Dacă n-ați înțeles pînă acum, nu veți înțelege niciodată.
Presbiter Iovița Vasile
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperămantul meu este Duhul Sfant
Planul Kalergi (genocidul popoarelor europene), pentru care șarpele de la Trei Coceni, a primit premiu, este în deplină derulare. Așa cum ne spune Sfântul Ioan în Apocalipsă, toți conducătorii s-au predat sataniștilor, care fac voia fiarei, sub ochii noștri. Geoingineria aruncă în atmosferă asupra noastră, încontinuu, otrăvuri care ne îmbolnăvesc trupul și mintea. Trupul, ca trupul…dar mintea, dacă nu ne este ghidată către Sfintele Scripturi, către Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului și Sfinții Părinți, nu avem nici o șansă la mântuire. În zilele noastre, oamenii nu mai vorbesc față către față, nu mai au timp pentru căutarea adevărului, întru beneficiile lor sufletești, toți sunt grăbiți să caute scăpare la un politician, la găsirea unei țări în care să nu ajungă războiul, la orice în afară de singura și unica nădejde a noastră, Dumnezeul nostru Cel în Treime Slăvit.
Totuși, există un număr mic de oameni; preoți, monahi, mireni, care se nevoiesc în rugăciune, mărturisire și fapte, lucru pentru care nădăjduim că Dumnezeu va milui acest Neam Creștin Ortodox, care n-a atacat pe nimeni în războaie, iar acum, este împins de către acești lepădați, la ucidere sau sinucidere. Tot ei, susțin cu putere demonică sodomia și prigonesc oamenii care ies pe străzi cu Sfânta Cruce și cu Sfintele Icoane! Nu am auzit nici un preot care să sară în apărarea lor, și nici mirenii care trebuiau să iasă cu miile să-și declare apărarea Credinței.
Indiferent ce vor mai pregăti pentru uciderea noastră, vom merge înainte cu Domnul nostru Iisus Hristos! Cu noi este Dumnezeu!
Ana H. – Mărturisim pe Hristos
Predică la Duminica a 2-a după Pogorârea Sfântului Duh (a Sfinţilor români). Succesiunea apostolică
Ştim din viaţa de toate zilele că înainte de moartea lor, părinţii au grijă să transmită copiilor lor bunurile materiale pe care le-au agonisit. Aceasta se face prin acte de voinţă scrise, testamente adică, şi prin legile civile care reglementează succesiunea. Astfel, la rândul lor, copiii devin proprietarii acelor bunuri de care dispun după cum găsesc de cuviinţă. La rândul lor, aceşti moştenitori transmit urmaşilor lor bunurile materiale pe care le-au primit de la părinţi, şi-n felul acesta, printr-un şir de succesiuni, averile trec de la unii la alţii, de la o generaţie la alta, prin mijlocirea notarilor şi a judecătorilor care întocmesc actele doveditoare de proprietate.
În mod asemănător, iubiţi credincioşi, darul Dumnezeiesc al preoţiei s-a păstrat de la Sfinţii Apostoli până în vremea noastră, în linie neîntreruptă, după legi bisericeşti bine stabilite. Evanghelia acestei Duminici ne arată care au fost cei dintâi păstori ai Bisericii Lui Hristos. În vreme ce Mântuitorul străbătea ţinutul de lângă Marea Galileii, i-a întâlnit întâi pe Andrei şi fratele lui, Petru apoi pe ceilalţi fraţi, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu. Toţi patru îşi câştigau pâinea cea de toate zilele pescuind pe mare. Din acel moment viaţa lor ia o altă turnură, potrivită chemării Domnului Iisus: ,,Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni’’ (Matei 4, 19). Este cu totul remarcabil răspunsul dat de aceşti pescari chemării sfinte a Fiului Lui Dumnezeu: ,,Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El’’ (Matei 4, 2). Fără condiţii, fără ezitare, fără amânări. Îndată. Cu trecerea vremii, celor patru, de-acum Sfinţi Apostoli, li s-au adăugat ceilalţi, până s-a împlinit numărul de doisprezece. Sfânta Scriptură îi numeşte adesea şi Ucenici pentru că toată vremea cât au stat cu Mântuitorul, au primit de la El învăţătura cea nouă şi mântuitoare aşa încât să poată, la rândul lor, să o răspândească în lume, după îndemnul Învăţătorului: ,,Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28, 19-20).
După întemeierea Sfintei Biserici, în ziua Cincizecimii, la Ierusalim, Sfinţii Apostoli, primind puteri Dumnezeieşti, au fost cei dintâi păstori ai celor trei mii de suflete care au primit Sfântul Botez şi au devenit mădulare ale acestei Biserici. Învăţătura cea Dumnezeiască se răspândea din aproape-n aproape, prin strădania Apostolilor, în arii geografice noi, crescând, în aceşi măsură, şi numărul celor care credeau. Când Apostolii Domnului întemeiau o comunitate bisericească nouă, rânduiau acesteia şi păstorii care să o conducă, prin punerea mâinilor, adică prin Sfânta şi Dumnezeiasca Taină a Preoţiei. Oriunde se ivea necesitatea, Apostolii hirotoneau, din rândul credincioşilor vrednici, episcopi, preoţi şi diaconi cărora le încredinţau misiunea de a-i conduce pe credincioşi spre Împărăţia Lui Dumnezeu. Sfântul Timotei a fost hirotonit episcop în Efes, iar după o vreme, când i-a scris cea dintâi Epistolă pastorală, Sfântul Apostol Pavel îl îndeamnă: ,,Nu fi nepăsător faţă de harul care este în tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preoţimii’’ (I Timotei 4, 14). În aceaşi Epistolă i se reaminteşte de grija pe carte se cuvine să o aibă pentru Biserica Lui Dumnezeu (I Timotei 3, 4). Biserica întemeiată în Insula Creta a avut ca prim episcop pe Tit, căruia i se reaminteşte de datoria sfântă de a hirotoni şi aşeza preoţi în Bisericile din cetăţi (Tit 1, 5).
În acest fel harul Dumnezeiesc al Preoţiei s-a împărtăşit episcopilor iar aceştia, la rândul lor, hirotoneau preoţi şi diaconi, iar când se ivea necesitatea, alţi episcopi. Când cel din urmă Apostol a trecut la Domnul, Bisericile locale aveau fiecare păstori canonic rânduiţi. Când un episcop era chemat la Dumnezeu, ceilalţi episcopi, împreună cu Biserica, hirotoneau alt episcop care primea plinătatea harului pe care îl transmitea altora prin hirotonie.
Aşadar, de la Sfinţii Apostoli şi până în ziua de azi, există o continuitate harică, un şir neîntrerupt de episcopi prin care Dumnezeiescul har s-a făcut lucrător în Biserică. Această impărtăşire neîntreruptă a harului preoţiei de la Apostoli la episcopi şi apoi la cei care le-au urmat în linie directă, o numim Succesiune Apostolică. Se spune, pe bună dreptate, că unde este episcopal dreptcredincios, acolo este şi Biserica şi acesta e un semn sigur al recunoaşterii Bisericii Lui Dumnezeu, într-o lume împânzită de făcături omeneşti, adică biserici mincinoase. Aşa se întâmplă peste tot în lume: sectele aflate într-o insolvabilă criză de legitimitate îşi adaugă fraudulos şi uzurpator numele de ,,biserici’’, semănând confuzie şi înşelând pe cei nestatornici. Aţi auzit, desigur de ,,biserica baptistă’’, de ,,biserica penticostală’’, de ,,biserica reformată’’, de ,,biserica protestantă’’ şi multe altele. Acestea sunt falsele biserici răspândite în lume. Niciuna nu are ca păstori vreun episcop hirotonit canonic, ci doar pastori impostori sau pseudo-episcopi. O altă pretinsă biserică, cea anglicană, a comis un act fără precedent în toată istoria rătăcirilor omeneşti, de neimaginat în urmă cu numai câteva decenii: a ales femei pe care le-au denumit episcopi şi le-au încredinţat comunităţi eretice ca să le ,,păstorească’’. La aşa ,,biserici’’, aşa ,,episcopi’’. Şi aceştia cer cu impertinenţă să li se recunoască ,,hirotoniile’’ şi pretind să intre în comuniune cu Adevărata Biserică a Lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, ignorând spusele Sfântului Apostol Pavel că dreptatea nu se însoţeşte cu fărădelegea, lumina nu are împărtăşire cu întunericul, între Hristos şi Veliar nu există învoire, credinciosul nu are parte cu cel necredincios (cf. II Corinteni 6, 14-15).
Cu astfel de eretici şi cu cei asemenea lor nu putem sta nici măcar sub acelaşi acoperiş, iar cine cutează să ,,negocieze’’ Sfintele Dogme ale Bisericii cu ei, se face trădător al Lui Hristos şi al Bisericii Sale. Tradiţia bisericească păstrează informaţia potrivit căreia s-a întâmplat ca Sfântul Ioan Evanghelistul, cel despre care vorbeşte Evanghelia de astăzi, s-a întâlnit în aceaşi clădire cu un eretic al vremii, Cerint. Când l-a văzut, Apostolul şi-a îndemnat ucenicii să plece în grabă de-acolo, nu cumva să se prăbuşească acoprişul peste ei. Fermitatea Apostolului este normativă pentru orice membru al Bisericii noastre, confruntat cu erezii mult mai numeroase şi mai grave. Dacă e vorba de unirea tuturor, aceasta nu poate avea loc decât în Adevăr şi-n acest sens, porţile Biserici Ortodoxe sunt, oricând, larg deschise.
Alte comunităţi eretice afirmă că Biserica nici nu există, ci ea se va întemeia atunci când toate ramurile ,,creştine’’ se vor unifica. Acestora li s-a spus răspicat că Biserica Lui Hristos există, porţile iadului n-au biruit-o şi nu o vor birui (Matei 16, 18), iar ei se află în afara acestei Biserici. Am spus toate acestea spre a arăta nu numai că episcopii păstrează plinătatea harului, ci şi pentru a scoate în evidenţă că şi dumneavoastră, credincioşii, sunteţi urmaşii creştinilor de la Cincizecimea ierusalimiteană şi cu toţii avem aceaşi credinţă apostolică.
În această Duminică facem şi pomenirea Sfinţilor români, ştiuţi şi neştiuţi, care au păstrat Credinţa noastră nealterată de nicio erezie, iar dacă a fost necesar şi-au pus viaţa pentru ea. Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică cea de la o margine la cealaltă a pământului. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
În mod asemănător, iubiţi credincioşi, darul Dumnezeiesc al preoţiei s-a păstrat de la Sfinţii Apostoli până în vremea noastră, în linie neîntreruptă, după legi bisericeşti bine stabilite. Evanghelia acestei Duminici ne arată care au fost cei dintâi păstori ai Bisericii Lui Hristos. În vreme ce Mântuitorul străbătea ţinutul de lângă Marea Galileii, i-a întâlnit întâi pe Andrei şi fratele lui, Petru apoi pe ceilalţi fraţi, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu. Toţi patru îşi câştigau pâinea cea de toate zilele pescuind pe mare. Din acel moment viaţa lor ia o altă turnură, potrivită chemării Domnului Iisus: ,,Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni’’ (Matei 4, 19). Este cu totul remarcabil răspunsul dat de aceşti pescari chemării sfinte a Fiului Lui Dumnezeu: ,,Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El’’ (Matei 4, 2). Fără condiţii, fără ezitare, fără amânări. Îndată. Cu trecerea vremii, celor patru, de-acum Sfinţi Apostoli, li s-au adăugat ceilalţi, până s-a împlinit numărul de doisprezece. Sfânta Scriptură îi numeşte adesea şi Ucenici pentru că toată vremea cât au stat cu Mântuitorul, au primit de la El învăţătura cea nouă şi mântuitoare aşa încât să poată, la rândul lor, să o răspândească în lume, după îndemnul Învăţătorului: ,,Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28, 19-20).
După întemeierea Sfintei Biserici, în ziua Cincizecimii, la Ierusalim, Sfinţii Apostoli, primind puteri Dumnezeieşti, au fost cei dintâi păstori ai celor trei mii de suflete care au primit Sfântul Botez şi au devenit mădulare ale acestei Biserici. Învăţătura cea Dumnezeiască se răspândea din aproape-n aproape, prin strădania Apostolilor, în arii geografice noi, crescând, în aceşi măsură, şi numărul celor care credeau. Când Apostolii Domnului întemeiau o comunitate bisericească nouă, rânduiau acesteia şi păstorii care să o conducă, prin punerea mâinilor, adică prin Sfânta şi Dumnezeiasca Taină a Preoţiei. Oriunde se ivea necesitatea, Apostolii hirotoneau, din rândul credincioşilor vrednici, episcopi, preoţi şi diaconi cărora le încredinţau misiunea de a-i conduce pe credincioşi spre Împărăţia Lui Dumnezeu. Sfântul Timotei a fost hirotonit episcop în Efes, iar după o vreme, când i-a scris cea dintâi Epistolă pastorală, Sfântul Apostol Pavel îl îndeamnă: ,,Nu fi nepăsător faţă de harul care este în tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preoţimii’’ (I Timotei 4, 14). În aceaşi Epistolă i se reaminteşte de grija pe carte se cuvine să o aibă pentru Biserica Lui Dumnezeu (I Timotei 3, 4). Biserica întemeiată în Insula Creta a avut ca prim episcop pe Tit, căruia i se reaminteşte de datoria sfântă de a hirotoni şi aşeza preoţi în Bisericile din cetăţi (Tit 1, 5).
În acest fel harul Dumnezeiesc al Preoţiei s-a împărtăşit episcopilor iar aceştia, la rândul lor, hirotoneau preoţi şi diaconi, iar când se ivea necesitatea, alţi episcopi. Când cel din urmă Apostol a trecut la Domnul, Bisericile locale aveau fiecare păstori canonic rânduiţi. Când un episcop era chemat la Dumnezeu, ceilalţi episcopi, împreună cu Biserica, hirotoneau alt episcop care primea plinătatea harului pe care îl transmitea altora prin hirotonie.
Aşadar, de la Sfinţii Apostoli şi până în ziua de azi, există o continuitate harică, un şir neîntrerupt de episcopi prin care Dumnezeiescul har s-a făcut lucrător în Biserică. Această impărtăşire neîntreruptă a harului preoţiei de la Apostoli la episcopi şi apoi la cei care le-au urmat în linie directă, o numim Succesiune Apostolică. Se spune, pe bună dreptate, că unde este episcopal dreptcredincios, acolo este şi Biserica şi acesta e un semn sigur al recunoaşterii Bisericii Lui Dumnezeu, într-o lume împânzită de făcături omeneşti, adică biserici mincinoase. Aşa se întâmplă peste tot în lume: sectele aflate într-o insolvabilă criză de legitimitate îşi adaugă fraudulos şi uzurpator numele de ,,biserici’’, semănând confuzie şi înşelând pe cei nestatornici. Aţi auzit, desigur de ,,biserica baptistă’’, de ,,biserica penticostală’’, de ,,biserica reformată’’, de ,,biserica protestantă’’ şi multe altele. Acestea sunt falsele biserici răspândite în lume. Niciuna nu are ca păstori vreun episcop hirotonit canonic, ci doar pastori impostori sau pseudo-episcopi. O altă pretinsă biserică, cea anglicană, a comis un act fără precedent în toată istoria rătăcirilor omeneşti, de neimaginat în urmă cu numai câteva decenii: a ales femei pe care le-au denumit episcopi şi le-au încredinţat comunităţi eretice ca să le ,,păstorească’’. La aşa ,,biserici’’, aşa ,,episcopi’’. Şi aceştia cer cu impertinenţă să li se recunoască ,,hirotoniile’’ şi pretind să intre în comuniune cu Adevărata Biserică a Lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, ignorând spusele Sfântului Apostol Pavel că dreptatea nu se însoţeşte cu fărădelegea, lumina nu are împărtăşire cu întunericul, între Hristos şi Veliar nu există învoire, credinciosul nu are parte cu cel necredincios (cf. II Corinteni 6, 14-15).
Cu astfel de eretici şi cu cei asemenea lor nu putem sta nici măcar sub acelaşi acoperiş, iar cine cutează să ,,negocieze’’ Sfintele Dogme ale Bisericii cu ei, se face trădător al Lui Hristos şi al Bisericii Sale. Tradiţia bisericească păstrează informaţia potrivit căreia s-a întâmplat ca Sfântul Ioan Evanghelistul, cel despre care vorbeşte Evanghelia de astăzi, s-a întâlnit în aceaşi clădire cu un eretic al vremii, Cerint. Când l-a văzut, Apostolul şi-a îndemnat ucenicii să plece în grabă de-acolo, nu cumva să se prăbuşească acoprişul peste ei. Fermitatea Apostolului este normativă pentru orice membru al Bisericii noastre, confruntat cu erezii mult mai numeroase şi mai grave. Dacă e vorba de unirea tuturor, aceasta nu poate avea loc decât în Adevăr şi-n acest sens, porţile Biserici Ortodoxe sunt, oricând, larg deschise.
Alte comunităţi eretice afirmă că Biserica nici nu există, ci ea se va întemeia atunci când toate ramurile ,,creştine’’ se vor unifica. Acestora li s-a spus răspicat că Biserica Lui Hristos există, porţile iadului n-au biruit-o şi nu o vor birui (Matei 16, 18), iar ei se află în afara acestei Biserici. Am spus toate acestea spre a arăta nu numai că episcopii păstrează plinătatea harului, ci şi pentru a scoate în evidenţă că şi dumneavoastră, credincioşii, sunteţi urmaşii creştinilor de la Cincizecimea ierusalimiteană şi cu toţii avem aceaşi credinţă apostolică.
În această Duminică facem şi pomenirea Sfinţilor români, ştiuţi şi neştiuţi, care au păstrat Credinţa noastră nealterată de nicio erezie, iar dacă a fost necesar şi-au pus viaţa pentru ea. Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică cea de la o margine la cealaltă a pământului. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
Căpeteniile alogene și autohtone pregătesc intrarea Romaniei în război
Căpeteniile alogene și autohtone pregătesc intrarea Romaniei în război
Decizia a fost luată în afara Romaniei și a fost transmisă tîrîtoarelor și tîrîturilor de la București, care se conformează cu toată slugărnicia de care sunt în stare. Lor să le fie bine!
Urmăriți personajul lugubru, numit K.W. Iohannis. Acesta a pus în balanță interesele sale, iar pe celălat taler interesele Romaniei. Unde credeți că a înclinat balanța? Hotărît lucru, omul acesta cu mintea și bunul simț atrofiate, e gata să sacrifice această țară, numai să se facă plăcut grangurilor de ale căror sfori atîrnă. Pentru a obține funcția pe care și-o dorește, la nato sau în ue, e gata să împingă Romania în marea nenorocire a războiului. Demența acestor indivizi se manifestă în toată hidoșenia și virulența sa. Și nu e singur. E secondat de cohortele de lichele, alogene și pămîntene, cățărate pe toate treptele puterii.
Acum e momentul să ne punem niște întrebări, ca ființe create de Dumnezeu cu voie liberă, cu libertatea pe care o dă Adevărul, după cuvîntul Mîntuitorului: Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi (Ioan). Nu avem vocația de turmă, alcătuită din ființe care nu gîndesc, care pot fi mînate din urmă acolo unde vor nebunii lumii. Așadar, întrebările:
1.Ce au făcut căpeteniile Romaniei pentru ca Țara să nu ajungă la confruntare militară? Nimic, pentru că ei nu judecă omenește, ei execută ordine. Orbește. În momentul de față, războiul poare fi evitat. Nu se dorește. Dimpotrivă, pregătesc armata și populația prin tot felul de legi mîrșave, care se vor aplica în curînd. Au început recrutările. Cu arcanul. Arcanul se numește salariul de 5000 de lei pe care-l promit. Îl vor da o vreme, apoi totul va fi redus la costul unui sicriu în care vor aduce familiei cadavrul fiului lor căzut pe front ca să satisfacă ambițiile bolnăvicioase ale unor nebuni. Campania de recrutare n-a avut mare succes. Va fi reluată.
2.Romania a trecut prin două războaie mondiale, prin anii comunismului criminal și printr-o pretinsă revoluție. La ce ne-a folosit? Străinii stăpînesc în continuare peste teritorii romanești. Dacă americanii și cei din nato ar fi vrut, puteam fi acum uniți măcar cu Basarabia și puteam analiza cum s-ar putea aduce și celelalte teritorii la Țara-Mamă. Nu vor. N-au interes. Romanii sunt buni să se alăture americanilor în războaiele murdare pe care aceștia le declanșează în lume. Afară din nato și din ue! Neutralitatea este drumul pe care ar trebui să pășim.
3.Care e situația actuală a Țării. Romania nu mai este un stat, cu voie de sine stătătoare. E o colonie dominată de scursorile lumii. Suntem îngropați în datorii care nu scad niciodată. Cresc în ritm amețitor. Bogățiile așezate de Dumnezeu în acest pămînt nu mai sunt ale noastre. Străinii sunt gata să ne ia și cenușa din vatră. Romania nu mai este a romanilor. Și-atunci, ce să apărăm, de ce să mergem în război?
4.Eu, tînăr ostaș al Romaniei, mă voi duce pe front și voi ucide un om nevinovat, tată a trei copii. De ce? Pentru că așa vreau Iohannis și alții ca el? Sau se poate întîmpla ca eu să fiu ucis. Voi muri pentru Patrie? Nu, voi muri din pricina unor descreierați, care nu văd în mine decît un animal docil, un goy care nu valorează nimic.
5.Acum e momentul ca să punem în practică frumoasa vorbă care spune că dacă vrei să schimbi lumea să începi cu tine însuți. Adică, refuză să te faci unealta ucigașă a sceleraților lumii. Vei fi judecat, condamnat și întemnițat, dar vei ieși cu conștiința curată că ai împlini porunca Dumnezeiască ,,să nu ucizi,,. Pe langă aceasta, poți invoca pilda martorilor lui Iehova, care au refuzat să facă stagiul militar, după 1989 au fost declarați deținuți politici, primesc pensii substanțiale de la vîrsta de 30 de ani și trăiesc fără a fi prestat măcar o zi în cîmpul muncii.
6.Nu există război drept. Nu există justificare sau îndreptățire pentru a ucide, indiferent de împrejurări. Planurile staniștilor antihristici sunt întotdeauna ascunse, tăinuite. Nu pentru multă vreme. Dumnezeu le vădește, în cele din urmă. Noi știm bine că se urmărește ștergerea de pe fața pămîntului a romanilor ca Popor, pentru că suntem ortodocși, iar aceasta este marea piedică în calea lui antihrist. Nu vor reuși. Atotputernicul va face ca noi să mergem la Judecată ca seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfînt, Popor agonisit de Dumnezeu (I Petru 2, 9). De ce credeți că au planificat și declanșat războiul dintre Rusia și Ucraina, două țări ortodoxe? Pentru a nimici Biserica lui Hristos și a deschide drumul antihristului blestemat.
7.Să nu vă înfricoșați în fața acestor amenințări. Faceți ceea ce ne spune Dumnezeu, adică nu ucideți, și celelalte lăsați-le în seama Lui. ,,Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea’’ (Ioan 16, 33). Bucurațí-vă că avem un Dumnezeu Atotputernic, Bun, Drept și Iubitor. Și Biruitor!
Presbiter Iovița Vasile
Decizia a fost luată în afara Romaniei și a fost transmisă tîrîtoarelor și tîrîturilor de la București, care se conformează cu toată slugărnicia de care sunt în stare. Lor să le fie bine!
Urmăriți personajul lugubru, numit K.W. Iohannis. Acesta a pus în balanță interesele sale, iar pe celălat taler interesele Romaniei. Unde credeți că a înclinat balanța? Hotărît lucru, omul acesta cu mintea și bunul simț atrofiate, e gata să sacrifice această țară, numai să se facă plăcut grangurilor de ale căror sfori atîrnă. Pentru a obține funcția pe care și-o dorește, la nato sau în ue, e gata să împingă Romania în marea nenorocire a războiului. Demența acestor indivizi se manifestă în toată hidoșenia și virulența sa. Și nu e singur. E secondat de cohortele de lichele, alogene și pămîntene, cățărate pe toate treptele puterii.
Acum e momentul să ne punem niște întrebări, ca ființe create de Dumnezeu cu voie liberă, cu libertatea pe care o dă Adevărul, după cuvîntul Mîntuitorului: Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi (Ioan). Nu avem vocația de turmă, alcătuită din ființe care nu gîndesc, care pot fi mînate din urmă acolo unde vor nebunii lumii. Așadar, întrebările:
1.Ce au făcut căpeteniile Romaniei pentru ca Țara să nu ajungă la confruntare militară? Nimic, pentru că ei nu judecă omenește, ei execută ordine. Orbește. În momentul de față, războiul poare fi evitat. Nu se dorește. Dimpotrivă, pregătesc armata și populația prin tot felul de legi mîrșave, care se vor aplica în curînd. Au început recrutările. Cu arcanul. Arcanul se numește salariul de 5000 de lei pe care-l promit. Îl vor da o vreme, apoi totul va fi redus la costul unui sicriu în care vor aduce familiei cadavrul fiului lor căzut pe front ca să satisfacă ambițiile bolnăvicioase ale unor nebuni. Campania de recrutare n-a avut mare succes. Va fi reluată.
2.Romania a trecut prin două războaie mondiale, prin anii comunismului criminal și printr-o pretinsă revoluție. La ce ne-a folosit? Străinii stăpînesc în continuare peste teritorii romanești. Dacă americanii și cei din nato ar fi vrut, puteam fi acum uniți măcar cu Basarabia și puteam analiza cum s-ar putea aduce și celelalte teritorii la Țara-Mamă. Nu vor. N-au interes. Romanii sunt buni să se alăture americanilor în războaiele murdare pe care aceștia le declanșează în lume. Afară din nato și din ue! Neutralitatea este drumul pe care ar trebui să pășim.
3.Care e situația actuală a Țării. Romania nu mai este un stat, cu voie de sine stătătoare. E o colonie dominată de scursorile lumii. Suntem îngropați în datorii care nu scad niciodată. Cresc în ritm amețitor. Bogățiile așezate de Dumnezeu în acest pămînt nu mai sunt ale noastre. Străinii sunt gata să ne ia și cenușa din vatră. Romania nu mai este a romanilor. Și-atunci, ce să apărăm, de ce să mergem în război?
4.Eu, tînăr ostaș al Romaniei, mă voi duce pe front și voi ucide un om nevinovat, tată a trei copii. De ce? Pentru că așa vreau Iohannis și alții ca el? Sau se poate întîmpla ca eu să fiu ucis. Voi muri pentru Patrie? Nu, voi muri din pricina unor descreierați, care nu văd în mine decît un animal docil, un goy care nu valorează nimic.
5.Acum e momentul ca să punem în practică frumoasa vorbă care spune că dacă vrei să schimbi lumea să începi cu tine însuți. Adică, refuză să te faci unealta ucigașă a sceleraților lumii. Vei fi judecat, condamnat și întemnițat, dar vei ieși cu conștiința curată că ai împlini porunca Dumnezeiască ,,să nu ucizi,,. Pe langă aceasta, poți invoca pilda martorilor lui Iehova, care au refuzat să facă stagiul militar, după 1989 au fost declarați deținuți politici, primesc pensii substanțiale de la vîrsta de 30 de ani și trăiesc fără a fi prestat măcar o zi în cîmpul muncii.
6.Nu există război drept. Nu există justificare sau îndreptățire pentru a ucide, indiferent de împrejurări. Planurile staniștilor antihristici sunt întotdeauna ascunse, tăinuite. Nu pentru multă vreme. Dumnezeu le vădește, în cele din urmă. Noi știm bine că se urmărește ștergerea de pe fața pămîntului a romanilor ca Popor, pentru că suntem ortodocși, iar aceasta este marea piedică în calea lui antihrist. Nu vor reuși. Atotputernicul va face ca noi să mergem la Judecată ca seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfînt, Popor agonisit de Dumnezeu (I Petru 2, 9). De ce credeți că au planificat și declanșat războiul dintre Rusia și Ucraina, două țări ortodoxe? Pentru a nimici Biserica lui Hristos și a deschide drumul antihristului blestemat.
7.Să nu vă înfricoșați în fața acestor amenințări. Faceți ceea ce ne spune Dumnezeu, adică nu ucideți, și celelalte lăsați-le în seama Lui. ,,Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea’’ (Ioan 16, 33). Bucurațí-vă că avem un Dumnezeu Atotputernic, Bun, Drept și Iubitor. Și Biruitor!
Presbiter Iovița Vasile
Papa și crimele papistaşilor în Sfântul Munte Athos
Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii.
Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nici o biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi. Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nici o mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale.
Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi scufundându-i în mare cu corabia lor cu tot. Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau. După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte.
Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare. Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.
O întâlnire înfricoşătoare
Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, şi care au slujit cu el. Se îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele astea şi cerceta neobosit şi întreba dacă se găseşte cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă şi să nu mai aibă îndoieli. Şi întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Aşa a venit şi m-a întrebat dacă cunosc ceva şi dacă i-am văzut cu ochii. Şi l-am înştiinţat că eu i-am văzut şi că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea Constamonitu., am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem.
Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci şi era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci. Am mers şi pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am şi rămas peste noapte, de unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând:
„Fiul meu, Gavriil, aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră şi au slujit împreună cu Ioannis Vekkos şi cu ai lui, pe care eu i-am văzut şi altădată, dar pentru că eşti tânăr şi e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta şi să spună unii că sunt minciuni toate astea şi că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea să mergem şi să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul şi altul mai apoi, pentru că spune şi Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”.
Şi spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, şi îmi spune: „Aici este”. Eu eram curios să îi văd şi îi spun:
„Îţi râzi de mine?”. El însă a zâmbit şi mi-a spus:
„Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost puşi, ca să le vadă oamenii şi să-şi facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea şi atunci vei crede…”.
Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă şi după mult efort, am ieşit afară şi, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri şi apoi am văzut o peşteră şi am intrat şi văd acolo o privelişte vrednică de tânguire:
Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele şi cu centurile, cu ochii deschişi, părul şi barba, la toţi trei, lungi şi albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel şi mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că erau acoperite de ciorapi şi pantofi… Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată şi oase, dar nu m-a lăsat Bătrânul, care mi-a spus: „Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…”
În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Şi atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul şi nu pot să dorm zi şi noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă…
Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul şi Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan”.
Traducere: Mihail Iie
Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nici o biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi. Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nici o mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale.
Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi scufundându-i în mare cu corabia lor cu tot. Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau. După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte.
Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare. Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.
O întâlnire înfricoşătoare
Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, şi care au slujit cu el. Se îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele astea şi cerceta neobosit şi întreba dacă se găseşte cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă şi să nu mai aibă îndoieli. Şi întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Aşa a venit şi m-a întrebat dacă cunosc ceva şi dacă i-am văzut cu ochii. Şi l-am înştiinţat că eu i-am văzut şi că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea Constamonitu., am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem.
Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci şi era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci. Am mers şi pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am şi rămas peste noapte, de unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând:
„Fiul meu, Gavriil, aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră şi au slujit împreună cu Ioannis Vekkos şi cu ai lui, pe care eu i-am văzut şi altădată, dar pentru că eşti tânăr şi e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta şi să spună unii că sunt minciuni toate astea şi că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea să mergem şi să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul şi altul mai apoi, pentru că spune şi Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”.
Şi spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, şi îmi spune: „Aici este”. Eu eram curios să îi văd şi îi spun:
„Îţi râzi de mine?”. El însă a zâmbit şi mi-a spus:
„Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost puşi, ca să le vadă oamenii şi să-şi facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea şi atunci vei crede…”.
Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă şi după mult efort, am ieşit afară şi, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri şi apoi am văzut o peşteră şi am intrat şi văd acolo o privelişte vrednică de tânguire:
Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele şi cu centurile, cu ochii deschişi, părul şi barba, la toţi trei, lungi şi albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel şi mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că erau acoperite de ciorapi şi pantofi… Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată şi oase, dar nu m-a lăsat Bătrânul, care mi-a spus: „Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…”
În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Şi atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul şi nu pot să dorm zi şi noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă…
Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul şi Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan”.
Traducere: Mihail Iie
Dogma unicității Bisericii noastre Ortodoxe
Câte Biserici a întemeiat Mântuitorul nostru Iisus Hristos? Răspunsul ni-l dăm singuri, atunci când rostim Crezul, numit şi Simbolul Credinţei: (Cred) ,,într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’. Prin urmare, nu poate fi vorba de mai multe Biserici. Cuvântul e folosit în Scripturile Sfinte la plural pentru a denumi Bisericile locale, ca de pildă din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, etc. (Apocalipsa 1, 11), care sunt, de fapt părţi, ale aceleaşi Sfinte Biserici. Privită în ansamblu, Biserica este Una, aşa cum a vrut-o şi o vrea Capul ei, Domnul nostru Iisus Hristos. El s-a rugat ,,ca toţi să fie una’’, şi această cerere a repetat-o cu insistenţă, cum citim în Sfânta Evanghelie după Sfântul Ioan, cap. 17.
Unicitatea Bisericii este dată de Mântuitorul ei Unic, de Credinţa unică (,,un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez, Efeseni 4, 5), de aceaşi viaţă duhovnicească, de acelaşi cult Dumnezeiesc. Mai presus de orice îndoială, Mântuitorul şi însăşi realitatea Bisericii exclude cu desăvârşire pluralismul religios şi diversitatea de opinii, de vreme ce Ortodoxia are întregul Adevăr de Credinţă revelat. Ce am mai putea noi adăuga acestui Sfânt Adevăr? Nimic. Chiar dacă vrăjmaşii Bisericii şi ai adevărului trâmbiţează cu obstinaţie prostească teoria ramurilor, a mulţimii de ,,biserici’’, fiecare cu credinţa sa, adevărul nu poate fi schimbat şi realitatea rămâne aceaşi, a a Bisericii Unice, cea Ortodoxă. Celelalte comunităţi sunt făcături omeneşti, născociri eretice, nicidecum Biserici.
De unde ştim şi cum putem dovedi că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos? Cine vrea să se convingă de acest adevăr, poate cerceta cu temeinicie şi va ajunge la concluzia că Biserica Ortodoxă are existenţă neîntreruptă de la Cincizecimea ierusalimiteană până la sfârşitul veacului, păstrează cu rigoare Învăţătura Sfântă a Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, fără adaosuri, omisiuni ori denaturări, se opune tuturor ereziilor şi nu va fi biruită nici de porţile iadului, cum ne încredinţează Fiul lui Dumnezeu (Matei 16, 18). Faptul că din Biserica Ortodoxă s-au desprins şi înstrăinat catolicii, apoi protestanţii şi puzderia se secte, nu afectează unitatea şi unicitatea Bisericii: ,,Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor, care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, Care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’ (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, 1952, p. 165)
Presbiter Iovița Vasile
Un adevăr care trebuie spus, despre Ichim Alexie
Cred că era anul 2019. Nu sunt sigur. Am slujit la Schit Orășani, județul Botoșani, într-un sobor din care făcea parte Părintele Ieromonah Petroniu, pe numele de mirean Călin Socaciu. Știu că a fost îndrumat de Părintele Iustin Pîrvu spre calea călugărească. A ascultat, s-a dus pe ea și a sfîrșit ca Martir al Bisericii noastre
A fost un moment de răgaz, în care Preacuvioșia Sa mi-a mărturisit: Părinte, am fost otrăvit de două ori! Iscoditor cum sunt, i-am cerut amănunte. Mi-a spus așa: Părinte, a fost o vreme cînd am slujit Sfanta Liturghie în sobor. Eu am făcut potrivirea Darurilor. (Pentru cei care nu știu, potrivirea Darurilor este consumarea din Sfîntul Potir a Dumnezeiescului Trup și Sange al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, după ce s-au împărtășit toți cei din soborul care a slujit).
Am făcut potrivirea Sfintelor, și la scurt timp, am fost cuprins de o stare de rău, imposibil de descris. Am fost cuprins de umbrele morții și simțeam că peste puțină vreme voi muri. Nu s-a întîmplat așa. Dumnezeu a vrut ca eu să mai trăiesc. Am fost într-o stare extrem de critică, dar totuși îi auzeam pe cei din jurul meu, printre care și starețul Alexie: Nu mai are mult. Va muri în curînd.
Părintele Petroniu și-a revenit din acea stare greu de descris. O experiență teribilă! A existat o a doua tentativă de a-l otrăvi. Atunci și-a dat seama că antihriștii i-au pus în Sfantul Potir o otravă letală, și a evitat-o.
Părintele Petroniu mi-a relatat aceste episoade criminale. L-am întrebat: Cine a fost acel stareț criminal? Răspuns concis: Unul, Alexie. M-am întors acasă și am avut curiozitatea să văd cine e Alexie. Mă uit în Ghidul Mănăstirilor și Schiturilor din Romania. La Mînăstirea Boroaia, ce văd?: Stareț : Alexie Ichim! Doamne, Dumnezeule! Acesta este criminalul care l-a ucis pe Părintele Petroniu! (Călin Socaciu, numele de mirean).
După ce am vorbit cu Părintele Petroniu, a mai trecut o vreme. Doi, sau trei ani. Am ținut legătura. Apoi am aflat că a murit. Alexie Ichim și-a împlinit misiunea cu succes. Un îngrădit de ereziile blestemate din Creta a fost trimis în mormînt. Și în locașurile cerești! Avem o fotografie comună, la o Sfîntă Liturghie, la care a fost Protos.
Ecumeniștii pot să jubileze. Pentru scurtă vreme!
Presbiter Iovița Vasile
A fost un moment de răgaz, în care Preacuvioșia Sa mi-a mărturisit: Părinte, am fost otrăvit de două ori! Iscoditor cum sunt, i-am cerut amănunte. Mi-a spus așa: Părinte, a fost o vreme cînd am slujit Sfanta Liturghie în sobor. Eu am făcut potrivirea Darurilor. (Pentru cei care nu știu, potrivirea Darurilor este consumarea din Sfîntul Potir a Dumnezeiescului Trup și Sange al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, după ce s-au împărtășit toți cei din soborul care a slujit).
Am făcut potrivirea Sfintelor, și la scurt timp, am fost cuprins de o stare de rău, imposibil de descris. Am fost cuprins de umbrele morții și simțeam că peste puțină vreme voi muri. Nu s-a întîmplat așa. Dumnezeu a vrut ca eu să mai trăiesc. Am fost într-o stare extrem de critică, dar totuși îi auzeam pe cei din jurul meu, printre care și starețul Alexie: Nu mai are mult. Va muri în curînd.
Părintele Petroniu și-a revenit din acea stare greu de descris. O experiență teribilă! A existat o a doua tentativă de a-l otrăvi. Atunci și-a dat seama că antihriștii i-au pus în Sfantul Potir o otravă letală, și a evitat-o.
Părintele Petroniu mi-a relatat aceste episoade criminale. L-am întrebat: Cine a fost acel stareț criminal? Răspuns concis: Unul, Alexie. M-am întors acasă și am avut curiozitatea să văd cine e Alexie. Mă uit în Ghidul Mănăstirilor și Schiturilor din Romania. La Mînăstirea Boroaia, ce văd?: Stareț : Alexie Ichim! Doamne, Dumnezeule! Acesta este criminalul care l-a ucis pe Părintele Petroniu! (Călin Socaciu, numele de mirean).
După ce am vorbit cu Părintele Petroniu, a mai trecut o vreme. Doi, sau trei ani. Am ținut legătura. Apoi am aflat că a murit. Alexie Ichim și-a împlinit misiunea cu succes. Un îngrădit de ereziile blestemate din Creta a fost trimis în mormînt. Și în locașurile cerești! Avem o fotografie comună, la o Sfîntă Liturghie, la care a fost Protos.
Ecumeniștii pot să jubileze. Pentru scurtă vreme!
Presbiter Iovița Vasile
Slavă lui Dumnezeu, suntem iară împreună
Cenzura de orice fel din Romania a fost desființată prin Constituție. Așa scrie într-unul din articole. Ce glumă proastă! Cenzura e înfloritoare, e sublimă, am putea spune. Se manifestă cu virulență și nerușinare în toate domeniile statului eșuat. Așa se face că în urmă cu 25 de zile mi-au închis blogul cu niște motivații generale, l-au îngropat cu totul, nici nu știu unde. Fie sănătoși. Am fost prevăzător și mi-am salvat conținutul din vreme pe memorii externe, așa încît Ortodoxia în Catacombe există în continuare. Bunii noștri specialiști IT-iști au transferat pe noua platformă cele peste 3200 de postări, începute cu mai bine de șapte ani în urmă, așa încît nu s-a pierdut nimic.
Cît va fi voia lui Dumnezeu, voi menține aceași linie critică față de abuzurile, fărădelegile, ereziile și schismele deliberat provocate și introduse în Biserica noastră de sîmbriașii care au făcut pactul cu diavolul. Simt că sunt multe de spus și de făcut și nu mă pot împăca cu gîndul pasivității, cu grija de a nu-i supăra pe unii și pe alții. Tăcerea înseamnă complicitate vinovată, trădarea lui Hristos și a Bisericii Sale. Probabil momentul cînd poliția internetului va intra în rol, nu e departe. Pînă atunci, avem datoria pusă de Dumnezeu asupra noastră, aceea de a mărturisi și apăra Adevărul, cel care ne face cu adevărat liberi.
Pe toți care mi-ați fost alături în acești ani, vă rog să popularizați relansarea blogului Ortodoxia în Catacombe, pentru a ajunge la un nivel de audiență cît de cît apropiat de cel de dinainte. Cei care înainte mi-ați trimis articole, contribuții, texte ziditoare de suflete, sunteți din nou bineveniți. Dumnezeu să ne ajute tuturor să lucrăm împreună spre slava Sa, spre zidirea aproapelui și a noastră, în drumul anevoios spre Împărăția Cerurilor.
Așadar, pe blog se poate intra tastînd. otodoxiaincatacombe.ro
Cu frățească dragoste în Hristos Domnul și Mantuitorul nostru Iisus Hristos,
Presbiter nevrednic Iovița Vasile
Cît va fi voia lui Dumnezeu, voi menține aceași linie critică față de abuzurile, fărădelegile, ereziile și schismele deliberat provocate și introduse în Biserica noastră de sîmbriașii care au făcut pactul cu diavolul. Simt că sunt multe de spus și de făcut și nu mă pot împăca cu gîndul pasivității, cu grija de a nu-i supăra pe unii și pe alții. Tăcerea înseamnă complicitate vinovată, trădarea lui Hristos și a Bisericii Sale. Probabil momentul cînd poliția internetului va intra în rol, nu e departe. Pînă atunci, avem datoria pusă de Dumnezeu asupra noastră, aceea de a mărturisi și apăra Adevărul, cel care ne face cu adevărat liberi.
Pe toți care mi-ați fost alături în acești ani, vă rog să popularizați relansarea blogului Ortodoxia în Catacombe, pentru a ajunge la un nivel de audiență cît de cît apropiat de cel de dinainte. Cei care înainte mi-ați trimis articole, contribuții, texte ziditoare de suflete, sunteți din nou bineveniți. Dumnezeu să ne ajute tuturor să lucrăm împreună spre slava Sa, spre zidirea aproapelui și a noastră, în drumul anevoios spre Împărăția Cerurilor.
Așadar, pe blog se poate intra tastînd. otodoxiaincatacombe.ro
Cu frățească dragoste în Hristos Domnul și Mantuitorul nostru Iisus Hristos,
Presbiter nevrednic Iovița Vasile