Categorie: Uncategorized

,,Iată, voi aţi uneltit împotriva mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine’’ (Facere 50, 20). Aceste cuvinte le-a grăit Iosif fraţilor săi în Egipt. Aşa s-ar putea spune şi despre ura, răutatea şi crimele îndreptate de cei necredincioşi împotriva Sfinţilor lui Dumnezeu: omorându-i, aceştia au ajuns Mucenici în ceruri la Dumnezeu, iar Biserica cea mult hulită şi încercată, se bucură de rugăciunile şi ajutorul lor.

Sfântul Cosma Etolianul a trăit între anii 1714-1779. Grija lui de căpetenie a fost luminarea poporului cu cuvântul mântuitor şi veşnic al lui Dumnezeu. Oriunde se ducea, cerea binecuvântare de la episcopul locului şi propovăduia Evanghelia împărăţiei, căci a fost tuns în monahism, apoi hirotonit ca ierodiacon. Peste tot unde propovăduia lăsa în urmă o Cruce, aşezată ca aducere aminte. Mulţi credincioşi din cuprinsul Greciei s-au bucurat şi s-au folosit de învăţăturile sale, de tămăduiri şi binefaceri, iar când a fost strâmtorat în ţara sa, a trecut în Albania. ,,Semănând în inimile nedesţelenite şi sălbatice ale acestor creştini sămânţa cuvântului lui Dumnezeu, Sfinţitul Cosma a adus cu împreună-lucrarea harului Dumnezeiesc multe şi mari roade. Fiindcă pe cei sălbatici i-a îmblâmzit, pe tâlhari i-a domolit, pe cei neîndurători şi nemilostivi i-a arătat milostivi, pe cei neevlavioşi i-a făcut evlavioşi, pe cei neînvăţaţi i-a învăţat cele Dumnezeieşti şi i-a făcut să alerge la Sfintele Slujbe şi, pe scurt, pe cei păcătoşi i-a adus la mare pocăinţă, astfel încât toţi spuneau că în vremurile lor s-a arătat un nou Apostol’’.

La început, Sfântul Cosma nu a vorbit niciodată împotriva evreilor, ci doar învăţa pe creştini. Când însă evreii cei urâtori de Hristos şi de Biserică au văzut cum sporeşte Credinţa în Hristos, s-au dus la paşa vremii şi au minţit, spunând că Sfântul a fost trimis de moscoviţi pentru a duce poporul în rătăcire. În acele locuri târgul se ţinea în zi de Duminică, dinadins, pentru a-i sustrage pe creştini de la Sfintele Slujbe. S-a dus Sfinţitul Cosma şi a mutat târgul în zi de sâmbătă, ziua de odihnă a evreilor, ceea ce le-a adus acestora multă pagubă în comerţ. Le-a spus apoi creştinilor să nu mai cumpere de la evrei moţuri şi alte obiecte de purtat pe cap, deoarece aceştia le spurcau întâi, apoi le vindeau, în bătaie, de joc creştinilor. Evreii iarăşi l-au pârât la stăpânirea turcească.

Călăii turci l-au prins şi l-au sugrumat, astfel că sufletul său s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat. Aşa a întors Dumnezeu răul păgânilor evrei şi turci în bine: Sfântul Cosma a intrat în fericirea cea veşnică, iar Sfânta Biserică Ortodoxă stă sub rugăciunile acestui Mucenic, asemănat cu Sfinţii Apostoli. (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 328-337).

Presbiter Ioviţa Vasile

În serile de vară, este o adevărată plăcere să ascult cântecul greierilor, foșnetul frunzelor și să simt mirosul de fân proaspăt cosit. Dar ziua, când îmi apar în cale, ocolesc greierii! Și cred că locul lor este în iarbă, nu în farfurie!

Am dat căutare în toată Biblia pentru a vedea dacă se vorbește despre greier. Nu am găsit niciun verset. Doar poeții i-au admirat cântecul, l-au personificat, i-au atribuit calități sau defecte umane în fabule… Nu mi-a trecut prin cap vreodată că se va vorbi la modul serios despre un meniu format din greieri! Și nici din alte insecte! Și totuși, spre surprinderea mea, observ că deja consumul greierilor a fost aprobat ca aliment în Uniunea Europeană. Dar meniul mai poate fi format și din lăcuste călătoare și din viermi galbeni uscați, așa cum reiese din articolul următor:

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/greierele-de-casa-devine-aliment-in-uniunea-europeana-este-a-treia-insecta-aprobata-pentru-consum-de-catre-comisie-1834063

Și lista abia a început… Cineva se pare că s-a gândit de mult la consumul de lăcuste din moment ce s-a tradus greșit versetul care se referă la hrana Sfântului Ioan Botezătorul: Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.

În Biblia de la 1688, p. 752, cap. 3, v. 4, nu apare cuvântul ,,lăcuste”, ci vlăstare. Așadar, Sfântul Ioan Botezătorul se hrănea cu vlăstare, deci cu ramuri tinere (lăstari) și cu miere!

De curând am văzut un videoclip în care o duduie ne îndemna să bem laptele de gândac de bucătărie! După ce am văzut cum se mima injectarea cu seringi false pentru a convinge lumea să se vaccineze, nu mai cred că produsul acela alb din sticla ei era chiar lapte de gândac! Dar să presupunem că era…

Am observat în ultimii ani că au apărut o serie de boli reale sau imaginare ale animalelor domestice care ar fi putut asigura hrana oamenilor. Sub pretextul grijii pentru sănătatea omului, au fost ucise mii de animale. Mă întreb dacă aceia care au constatat existența unor boli la animale au fost la fel de preocupați în identificarea unor boli la insecte. Oare acestea nu se pot îmbolnăvi? De ce se validează consumul insectelor cu atâta zel? Din grija pentru sănătatea noastră? N-aș crede!

Oamenii de știință deja observă cum chitinaza, o substanță conținută de insecte, este un agent pro inflamator care, dacă este consumată de om, grăbește procesele inflamatorii și, bineînțeles, cancerul! Articolul de mai jos este în limba engleză. Poate, cineva îl va traduce în limba română. Totuși se observă lista bolilor provocate de chitinază!

Așadar, consumul de insecte este ,,necesar”, ca și vaccinurile, în scopul îmbolnăvirii populației și a depopulării! Dacă greierii nu vor mai cânta și vor ajunge în farfurii, oamenii care îi consuma vor fluiera a pagubă!

Lucreția P.

Astăzi, am hotărât, cu multă emoție și bucurie, să readuc în viața liturgică a comunității pe care o păstoresc, LITURGHIA BAPTISMALĂ. Pruncul Constantin urma să fie botezat după Sfânta Liturghie. Nu ar fi fost un eveniment de familie, străin de prezența enoriașilor la Sfânta Liturghie, ci ar fi fost un moment de comuniune, al marii noastre familii din Biserică și parohie. Ar fi rămas toți credincioșii pentru a asista la nașterea cea de-a doua, prin apa Botezului, a micuțului Constantin. 

Plecând, însă, spre biserică, gândul mi-a șoptit liniștit și așezat că ar fi ,,minunat întru ochii noștri” și bun lucru înaintea Domnului, ca Botezul să fie săvârșit în cadrul Sfintei Liturghii, să fie adică o Liturghie baptismală! Mai mult decât atât: părinții pruncului și nașii de Botez, primiseră Taina Cununiei în cadrul Sfintei Liturghii. Găseam de cuviință, așadar, ca și rodul iubirii celor doi tineri – părinții pruncului Constantin-, să fie binecuvântat prin Taina Botezului, în cadrul Sfintei Liturghii.

Prin urmare, întreaga noastră comunitate a cântat astăzi, cu multă bucurie și însuflețire: ,,Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”..., în loc de ,,Sfinte Dumnezeule…” Cred că nu am greșit din punct de vedere tipiconal sau liturgic. Important este faptul că pruncul Constantin ne-a ajutat să redescoperim SFÂNTA LITURGHIE BAPTISMALĂ! 

Mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfântului Ierarh Nicolae – ocrotitorul paraclisului, pentru binecuvântarea primită, precum și tuturor celor care au participat la emoționantul eveniment. Îmbrățișăm, cu sufletul și cu inima, pe pruncul botezat, pe părinții, nașii și frumoasa comunitate unde, cu nevrednicie, păstoresc! Hristos a înviat!

Preot Claudiu Buză 21 august 2022

Era anul 2005. Ce repede a trecut vremea! În acel an a plecat la Domnul Irina Cornici, găzduită la Mănăstirea Tanacu pentru starea de neputinţă în care se afla, fiind rău chinuită de demoni. Părintele Daniel şi-a împlinit datoriile preoţeşti faţă de aproapele, aşa cum ar fi făcut orice preot căruia-i pasă de semenul său. Ce li s-a reproşat Părintelui şi maicilor de-acolo a fost faptul că au imobilizat-o pe biata fată, legând-o de nişte scânduri puse în formă de cruce. Puţini vor înţelege ce înseamnă să ai în faţă un bărbat demonizat violent, pe care cu mare greutate l-au adus în biserică patru inşi; nu vor înţelege ce putere ieşită din comun are o fată de douăzeci de ani, demonizată şi ea, pe care abia o ţineau doi bărbaţi şi o femeie, întinsă pe covor, în vreme ce preotul îi citea Molitfele de alungare a demonilor. Cine a trecut prin asemenea împrejurări nedorite va înţelege că Irina trebuia ţinută în vreun fel, iar faptul că au legat-o, n-a fost spre a-i face rău. Cămaşa de forţă se aplică deseori în spitalele psihiatrice şi nu deranjează pe nimeni.

Faptele sunt cunoscute şi nu mai insist. În drum spre spital, fata a murit. Medicul legist a stabilit drept cauză a morţii doza de adrenalină care i-a fost injectată. Proba era hotărâtoare în desfăşurarea procesului, însă a fost respinsă de judecător fără explicaţii. S-a dezlănţuit presa nebună care a început o campanile diabolică împotriva Părintelui. Nimeni nu l-a apărat în acel moment. Aşa se face că a fost condamnat în primă instanţă la 14 ani de închisoare. La rejudecare, magistraţii au înţeles că inculpatul era nevinovat. Neputând să-l achite, i-au redus totuşi pedeapsa la şapte ani, din care a executat patru, până în 2011, când a fost eliberat.

Epilog.,,Da, este răsplată pentru cel drept! Da, este Dumnezeu care-i judecă pe ei în viaţă!’’ (Psalmul 57, 11). Procurorul care s-a ocupat de caz a murit. După 12 ore de stat la serviciu, a avut o criză şi a mai trăit o lună. Judecătorul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel care a dat sentinţa defnitivă, a murit şi el în condiţii inexplicabile.

Al treielea, sau poate primul vinovat de nedreptăţile ce i s-au făcut Părintelui Daniel a fost pseudo-episcopul homosexual Corneliu Onilă, om al sistemului. În loc să-l cheme pe Părintele Daniel şi să-l cerceteze cu părintească înţelegere, s-a grăbit să satisfacă setea de sânge a hienelor dezlănţuite împotriva Părintelui, dar mai cu seamă a Bisericii noastre, şi l-a caterisit, alungându-l din mănăstire. Dumnezeu nu l-a mai răbdat multă vreme în scaunul episcopal pe care l-a spurcat. A izbucnit scandalul pe care-l ştim, prilej pentru antihrişti de a arunca din nou cu noroi în Sfânta Biserică Ortodoxă Română. Vina aparţine şi patriarhului Daniel şi celorlalţi din casta episcopală, care ştiau patimile spurcate ale lui Onilă şi totuşi l-au tăinuit şi apoi l-au mătrăşit cu grăbire. Onilă va da greu răspuns la Judecată.

De la eliberare, Părintele Daniel s-a retras din lume, neîncetând a-L sluji pe Hristos Domnul. Să ajungi la Preacuvioşia Sa, nu-i lucru lesnicios. Ştie totuşi ce se întâmplă în lume şi s-a detaşat de toţi aceia care L-au trădat pe Hristos în Creta şi în toate împrejurările.

Nu pot încheia fără a ne aminti, cu respect şi recunoştinţă, că Tatiana Niculescu Bran a scris un roman jurnalistic ,,Spovedanie la Tanacu’’, în care descifrează şi stabileşte cu onestitate nedreptăţile şi mârşăviile la care a fost supus un slujitor al lui Hristos, de o lume care n-a încetat să alunece, până astăzi, spre nebunie.

Presbiter Ioviţa Vasile

A FOST O MARE MARSAVIE TOT PROCESUL INTENTAT !

Să-l uitam ? Ferească Dumnezeu. E prezent si azi, cu toate Maicile , pe pomelnicul pe care-l dau la Sf Liturghie.
Dupa Creta, daca ar fi putut fi gasit cu usurinta si s-ar mai fi putut participa la slujbe facute de dansul, era primul la care m-as fi dus !
De vina pentru condamnarea lor au fost si toti colegii preoti contemporani cu drama dansilor, care nu au miscat spre aparare nici un milimetru. În afara Părinţilor Iustin, Filoteu si Savatie care au intervenit in scris printre primii la vremea respectiva, luand-i apararea, cred ca degetele de la o mana sunt prea multe pt a-i enumera si pe altii care au cutezat sa ia atunci atitudine in mass media, presa, online, etc, aparându-l …. Multa vreme subiectul a fost tabu pt marea majoritate. Mila Domnului sa fie cu dânsul si cu toate Maicile care , incercand sa faca bine, au fost atat de ponegrite si condamnate la inchisoare pe deasupra. Din toata inima le doresc ca, pentru nevinovatia si rabdarea de care au dat dovada la toata nedreptatea ce li s-a facut, sa aibă răsplată de la Domnul si cununa Sfineniei s-o dobandeasca ! Dumnezeu sa-i intareasca pe mai departe si sa-i binecuvanteze si sa-i pazeasca de toti lupii ce-i imbracati in piei de oaie. Iar pe cei care i-au judecat si care judeca cele duhovnicesti dupa mintea lor lumeasca şi îmbăcsită de patimi, sa le dea Domnul smerenia necesara si pocainta pentru faradelegea comisa.

Anexez doua linkuri cu interviul dat de dumnealui impreuna cu obstea maicilor, interviu postat si el destul de tarziu pentru a se mai putea interveni in timp util ! Promiteau mult din punct de vedere duhovnicesc, aveu râvna cea buna, ar fi fost o obste minunata, erau niste “copii” foarte maturi, cu adevarat dupa Dumnezeu si cu dragoste de Dumnezeu, ar fi sporit rapid in sfintenie cat altii nu reusesc in zeci de ani, lucru pe care , evident, numai pe cel rau …il poate supara atat de tare, cum, de altfel, s-a si dovedit.

Dumnezeu sa-i binecuvanteze ! Accesati cele doua linkuri :
https://www.youtube.com/watch?v=A6Z0uszJrf0 prima parte
https://www.youtube.com/watch?v=P3UujjSqCiE a doua parte

Gavriil

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei adormiţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii şi pentru adormiţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.” Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru adormiţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice.Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune. Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el şi este recunoscător celor care le fac şi este duhovniceşte alături de aceia.

O, rude şi apropiaţi ai răposaţilor! Faceţi pentru ei cele ce le sunt de folos şi cele ce sunt în puterile voastre. Folosiţi banii, nu pentru împodobirea cea din afară a sicriului şi a mormântului, ci pentru a ajuta pe cei în nevoi, pentru pomenirea celor care v-au fost apropiaţi şi au adormit, pentru bisericile, unde se fac rugăciuni pentru ei. Faceţi milostenie pentru cei răposaţi, purtaţi de grijă pentru sufletele lor. Înaintea noastră a tuturor, se află aceeaşi cale, şi cât vom dori şi noi, la rândul nostru, să fim pomeniţi în rugăciune! De aceea să fim şi noi milostivi faţă de cei răposaţi.

De îndată ce cineva a răposat, chemaţi grabnic un preot, ca să facă „Rugăciuni la ieşirea sufletului”, care se citesc tuturor creştinilor după moarte. Încercaţi, dacă vă stă în putinţă, să faceţi slujba de înmormântare în biserică, şi să se citească Psaltirea la căpătâiul celui răposat, până la înmormântare. Nu este nevoie ca înmormântarea să se facă cu multe amănunte, dar bineînţeles că trebuie să fie întreagă, fără prescurtări. Nu vă gândiţi acum la voi şi la cele ale voastre, ci la cel care a răposat, de care vă despărţiţi pentru totdeauna. Dacă în biserică se află câţiva răposaţi în acelaşi timp, primiţi, dacă se propune, săvârşirea slujbei de înmormântare pentru toţi laolaltă. Este mai bine ca o înmormântare să se slujească pentru doi sau mai mulţi răposaţi în acelaşi timp, când rugăciunea celor apropiaţi, care se află adunaţi, va fi cu mult mai înfocată, decât dacă slujbele de înmormântare se fac pe rând, şi din pricina lipsei de timp, ele sunt scurtate.

Slujba trebuie să fie întreagă pentru că fiecare cuvânt al rugăciunii pentru răposat este ca o picătură de apă pentru omul cel însetat. În chip foarte hotărât, rânduiţi de îndată slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adică pomenirea zilnică la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile. De obicei, în bisericile unde se fac slujbe zilnic, răposatul a cărui înmormântare a avut loc acolo, este pomenit vreme de patruzeci de zile şi chiar mai mult. Dar dacă slujba de înmormântare are loc într-o biserică, în care nu au loc slujbe zilnic, rudele trebuie să se îngrijească de pomenirea de patruzeci de zile acolo unde se fac slujbe zilnic. Este la fel de bine să trimiteţi contribuţii pentru pomenirea la mânăstiri, ca şi la Ierusalim, unde are loc rugăciune permanentă la Locurile Sfinte. Dar pomenirea pentru patruzeci de zile trebuie începută îndată după moarte, când sufletul are nevoie în chip deosebit de ajutor prin rugăciune, şi de aceea trebuie începută pomenirea în locul cel mai apropiat unde se fac slujbe zilnic.

Să ne îngrijim de cei care au plecat în lumea cealaltă înaintea noastră, ca să facem pentru ei toate cele ce ne stau în putinţă, amintindu-ne că „fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”.

(Sfântul Ioan Maximovici, „Sufletul după moarte”, Editura Tehnopress)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Clerici din vremurile de pe urma vor deveni instrumente ale antihristului. Ei vor propovădui ascultarea oarbă ca o virtute a păcii și a mântuirii. O ascultare satanica, care va cere din partea credinciosilor ignoranță, dispreț față de învățăturile Sfinților, indiferență față de adevăr și o evlavie superficială. Avertismentul Sfântului Apostol Pavel pentru apostazia care se va întâmpla înainte de venirea lui antihrist, este menționata în mod evident prin apostazia ierarhiei Bisericii care administreaza. Apostazia credinciosilor și a comunitatilor ortodoxe se va face prin achiesarea la secte si erezii. Nu neaparat prin slabirea generala a Credinței care a fost prezenta întotdeauna si va exista întotdeauna, aceasta nu va constitui un semn vadit al venirii lui antihrist. Mai mult decât atât, cuvintele Apostolului ar fi respinse de o mie de ori, din cauza ca slabirea Credintei au mai experimentat-o generatiile anterioare, dar antihristul nu a venit.

Antihristul la aparitia sa in public nu va închide bisericile, nu le va arde așa cum obișnuiau imparatii romani, ci le va umple de „creștini” care vor fi botezați, se vor spovedi, se vor impartasi cu Sfintele Taine, vor avea imbold pentru dragoste, dar în același timp acei credinciosi nu vor mai crede din toata inima în Hristos Dumnezeul-Om, ci il vor iubi pe antihrist. El va induce în eroare lumea pretinzând că este Hristos și va încerca să-L imite în toate; va face minuni inchipuite, va fi in perioada de început (pana va fi intronat rege) smerit, liniștit, iubitor cu toți, un filantrop, un împăciuitor, va urî nedreptatea, va fi apropiat de preoți, va iubi Sfintele Scripturi, va iubi episcopii și va cinsti pe bătrâni, si pe tinerii care vor fi onorați.

Va cere ca adulterul sa fie interzis, pedeapsa cu inchisoarea va fi abrogata, pe străinii ii va iubi, pe săraci ii va ajuta, pe orfanii ii va milostivi, de binele țărilor se va îngriji, va profeți viitorul, pe morții ii va învia, orbilor le va da vederea, va fi binevoitor si filantrop, se va ingriji de soarta popoarelor și toți vor fi onorați și-l vor iubi. Toată lumea va achiesa ca sa fie intronat rege planetar, caci un astfel de „sfânt” și „drept” nu va mai exista în acele zile. Și antihrist va mima ca nu doreste sa primeasca tronul împărăției lumii intregi, pentru a arăta chipurile smerenie și virtute, sfințenie.

Când, totuși, antihrist va deveni în cele din urmă rege al planetei atunci iși va arata adevărata față a iadului. Atunci totul se va sfârși pentru oamenii de pe pământ…
Oamenii ii vor fi ferici pe cei care au murit deja și vor dori să se deschidă mormintele pentru a intra ei in locul celor morti…”

(Sursa: „Nifon, un episcop ascet”, I.M. Paraklitou, extras dintr-un manuscris nepublicat din anul 1334).

Selecţie şi editare: Felix

Rugăciunea Liturgică nu se poate compara cu nici o altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jerfa fără de sânge pe care o face Hristos. Nu poate explica mintea omenească minunea, valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii, nici măcar în parte. Domnul nostru Iisus Hristos este de faţă în Sfântul Altar. Şi, dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer, de cum este în Sfântul Altar, la Sfânta Liturghie. Că: „Tu eşti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru!“

Iată o taină nepătrunsă de mintea omului: Domnul împrumută chipul, glasul şi mişcarea preotului. Repet, El este Cel ce săvârşeşte, dând omului, prin hirotonie, mai presus de fire, bogăţia darului preoţiei, sâvârşindu-se marile prefaceri, ale pâinii şi a vinului, în Trupul şi Sângele Mântuitorului, ca să-L avem văzut prin credinţă permanent, ca noi să ne împărtăşim, adică să mâncăm Trupul şi Sângele Lui. La Sfânta Liturghie, primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om, pentru viaţa şi lupta împotriva stăpânitoarelor puteri ale întunericului.

Iată, deci, că viaţa noastră este cu adevărat condiţionată numai de această mare Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Această Sfântă Liturghie, care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns, cu cinste, evlavie şi binecuvântare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniţi pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tăria nelimitată asupra duhurilor rele.

Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte pe El! Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creaţii a lui Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Papacioc, „Convorbiri duhovniceşti”)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Într-o zi, pe când fericitul Nifon se liniştea în chilia lui, a venit la el un demnitar care i-a zis: „Am venit, Părinte, să iau oarecare folos de la Sfinţia Ta. Pentru că mult se întristează sufletul meu de un gând, care nu ştiu de unde vine.”

Satana te-a înşelat, i-a răspuns Cuviosul, ţi-a spus că nu o să primeşti nicio plată de la Dumnezeu pentru copiii pe care i-ai botezat. Şi totuşi, este fericit cel care botează copii. Zice Domnul în Evanghelie: Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte şi luând un copil în braţe, le-a zis lor: cine primeşte acest copil în numele Meu, pe Mine Mă primeşte şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine este deci, mai fericit decât tine, care prin copii primeşti pe Hristos, şi prin Hristos, pe Tatăl ceresc.

Mergi, fiule, şi fă binele ca şi până acum. Căci lucrul tău este bineplăcut lui Dumnezeu. Să ştii că toţi copiii pe care îi primeşti din cristelniţă, la a doua venire vor merge înaintea sufletului tău până la porţile Raiului. Acest lucru va fi mare cinste pentru tine şi mare ruşine pentru duhurile răutăţii din văzduh.

Îngeri purtând făclii, la număr cu numărul copiilor pe care îi botezi, te vor conduce până la tronul lui Dumnezeu şi de acolo până la locul odihnei tale. Te vor cinsti adică, în acelaşi chip, precum şi tu, prin copiii botezaţi, ai primit şi cinstit pe Hristos. Cristelniţa este ca o altă fecioară, care ţine pe Hristos în braţele sale. Deci, fă-te şi tu Simeon, ca să primeşti pe Dumnezeiescul Prunc sub chipul pruncilor nou luminaţi!

(Extras din Un episcop ascet, Viața și învâțăturile Sfântului Ierarh Nifon, Ed. Mănăstirea Sihăstria)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

,,Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri.Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor’’. (Matei 18:19-20). O prezență respectuoasă plină de evlavie la slujbele divine, nu este doar răsplătită de rugăciunea generală a Bisericii, ci este și mântuitoare pentru sufletele creștinilor. Iată un exemplu în acest sens: În seara Sâmbetei Mari, înainte de sărbătoarea strălucitoare a Învierii lui Hristos, Ierarhul Nifon, stând în biserică cu poporul, a fost considerat vrednic să vadă însăși pe Împărăteasa Cerurilor, cu Sfinții Apostoli și ființe plăcute lui Dumnezeu, intrând în biserică.

Oricare dintre cei prezenți stătea și se ruga cu ardoare, Maica Domnului îl privea cu dragoste; iar cine stătea nepăsător, pentru acesta se întrista și se ruga (Viața Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului).

Imaginați-vă că cineva, în timp ce stă în fața unui rege și vorbește cu el, la chemarea unui slujitor ca el, il părăsește pe rege și începe să vorbească cu acel slujitor; acesta este și cel care se angajează într-o conversație și se complace în distragerea atenției în timpul slujbei divine.

Sfântul Efrem Sirul

Dacă, ajungând în casa unui rege, te-ai temut și te-ai îngrijorat că nu vei face nimic incompatibil cu demnitatea locului, atunci cu ce respect se cuvine să intri în casa Regelui Cerurilor. Dacă ești cuprins de frică în casa unui rege, deși el nu te vede, deși, poate, nu este acasă, atunci cu ce frică trebuie să stai în casa lui Dumnezeu, unde Atotprezentul este mereu prezent, unde Cel Atotvăzător te vede permanent.

Când auzi o rugăciune în biserică, asigură-te că nu numai urechea ta, ci și inima ta aude, astfel încât rugăciunea Bisericii să devină propria ta rugăciune.

Sfântul Ierarh Filaret, mitropolitul Moscovei

Mergând la biserică, gândește-te că mergi la casa Împăratului Cerurilor, unde, cu frică și bucurie, trebuie să stai ca în Rai înaintea Împăratului Cerurilor. Cât ești în biserică, să nu te uiți în jur și să nu vezi cum stă cineva și se roagă, ca să nu fii osândit împreună cu fariseul, pentru că nu ai venit să-i judeci pe ceilalți, ci să ceri milă de la Dumnezeu Judecătorul și Cunoscătorul de inimi. Privește cu evlavie numai spre singurul Altar, acolo unde se aduce Jertfa Sfântă. Mai mult decât orice altceva, ferește-te de râs și conversație, căci cine râde sau vorbește stând în biserică nu aduce cinste sfântului locaș, îi ispitește pe alții și îi împiedică pe alții să se roage.

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk

Stai în biserică în liniște, în pace, tăcut precum stau, de exemplu, lumânările aprinse de tine în fața icoanelor: nu se mișcă din loc în loc, nu fac zgomot, ard cu o flacără care nu se mișcă în jos, nici în lateral, ci deasupra, îndreptată spre cer.
La fel, ar trebui să vă luptați cu inimile voastre aprinse de dragoste și rugăciune către Dumnezeu.

Mitropolitul Antonie, episcop de Smolensk https://orthodoxologie.blogspot.com/2022/08/debout-dans-leglise.html

Traducere din limba franceză: Dr. Gabriela Naghi

Nu există lucru mai înalt decât ceea ce se cheamă pocăință și spovedanie. Această taină este darul iubirii lui Dumnezeu către om. În acest chip desăvârșit se izbăvește omul de rău. Mergem, ne spovedim, simțim împăcarea cu Dumnezeu, vine bucuria înlăuntrul nostru, pleacă vinovăția. În ortodoxie nu există piedică de netrecut. Nu există poticnire, pentru că există cel ce primește spovedania, cel ce are puterea de a ierta. Mare este duhovnicul!

Încă de mic copil, atunci când mi se întâmpla să păcătuiesc, o mărturiseam și plecau toate. Zburam de bucurie. La fel și acum. Sunt păcătos, neputincios; caut scăpare la milostivirea lui Dumnezeu, mă mântuiesc, mă liniștesc, le uit pe toate. În fiecare zi mă gândesc că păcătuiesc, dar doresc ca tot ce mi se întâmplă să prefac în rugăciuni și să nu-l închid înlăuntrul meu. Păcatul îl încurcă pe om sufletește. Această încâlcire nu pleacă prin nimic. Numai prin lumina lui Hristos se face descâlcirea. Prima mișcare o face Hristos. Veniți la Mine toți cei osteniți… (Matei 11, 28). Apoi noi, oamenii, primim această lumină prin buna noastră dispoziție, pe care o dovedim prin iubirea noastră față de Domnul, prin rugăciune, prin Taine.

Pentru ca sufletul să se pocăiască, trebuie să se trezească. Trezirea, însă, nu atârnă numai de om. Omul nu poate de unul singur. Intervine Dumnezeu. Atunci se pogoară harul dumnezeiesc. Fără har, omul nu se poate pocăi. Iubirea lui Dumnezeu va face totul. Poate să rânduiască ceva – o boală sau altceva, depinde – ca să-l aducă pe om la pocăință. Așadar pocăința se izbândește prin harul dumnezeiesc. Noi vom face o mișcare către Dumnezeu în chip simplu și lin, iar de acolo mai departe vine harul.

Dacă nu există temeiuri pentru a Se sălășlui Hristos înlăuntrul nostru, pocăința nu vine. Temeiurile sunt smerenia, iubirea, rugăciunea, metaniile, osteneala pentru Hristos. Dacă simțământul nu este curat, dacă nu există simplitate, dacă sufletul are un interes viclean, atunci nu vine harul dumnezeiesc. Se întâmplă atunci să mergem să ne spovedim, și să nu simțim ușurare.

(Sursa:Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, Galați, 2003)

Selecţie şi redactare: Dr. Gabriela Naghi

Mitropolitul Ierotheos, într-o predică pe care a ținut-o împotriva celor care refuza vaccinarea în data de 29.10.2021, a spus următoarele:
„Astăzi vedem în mod constant că mentalitățile naziste predomină. Teoriile naziste pot fi foarte usor asimilate cu ale celor care sunt anti-vaccinisti! Și ele sunt corelate pur și simplu pentru că teoria lui Nietzsche și a lui Hitler este de a elimina toate elementele slabe din societate și de a selecta oamenii sănătoși, pentru a obtine așa-numita Rasă Ariană.
Deci ei sustin ca nu este nevoie de vaccinuri, pentru bolile care or să vină ci de dispariția oamenilor prin selectie naturala pentru a rămâne oameni sănătoși până la urmă.
Un stat liber, un guvern liber și o democrație nu vor permite aceasta mentalitate(cum este a celor antivaccin n.n.) Să fim cetățeni liberi de mentalitățile naziste și fasciste. Amin!”

După cum s-a subliniat cu altă ocazie, această predică este produsul unui mod de gândire propagandistic: Prin aplicarea principiului inversării, Mitropolitul Ierotheos, prietenul lui Teofan de la Iaşi, a întors realitatea cu susul în jos și a atribuit calitatile celor care refuza vaccinarea, acelora care guvernează, tocmai acelora care servesc regimul medical al dictaturii sanitare! Astfel, dictatura sănătății, care se potrivește doar celor care promovează și susțin vaccinarea obligatorie directă sau indirectă cu vaccinuri experimentale și potențial dăunătoare sănătății, este întoarsă cu susul în jos ca un tertip pentru gardienii batjocoritori ai celui mai prețios dar al omului: auto-determinarea sa.” Metoda lui Ierotheos Vlahos e diabolică şi veche de când lumea. Slujitorii diavolului, cei care-i torturau sălbatic pe Sfinţii Mucenici, îi acuzau pe aceştia de vrăjitorie, când Dumnezeu intervenea şi făptuia o minune.

Selecţie şi editare: Felix

N-aş putea face vreun rău unui musulman. Nu doresc ca vreunuia să i se întâmple ceva rău. N-aş putea urî un musulman, deoarece aceasta mi-ar otrăvi sufletul. Dacă l-aş vedea pe unul în suferinţă sau în mare strâmtorare, l-aş ajuta, nu pentru că aş fi o fire bună, ci pentru că aşa ne-a poruncit Domnul nostru Iisus Hristos.

Pe de altă parte, sunt mulţumit că trăiesc într-o parte a ţării unde n-am cum să întâlnesc musulmani. Dacă i-aş întâlni, aş căuta să-i ocolesc, nu să intru în vreo relaţie cu ei. Nu pot spune că îi respect, deoarece n-am cunoştinţe printre ei. Nu le respect nici zisa lor credinţă, veţi vedea de ce, şi îmi veţi da dreptate.

Dimitrie Cantemir a cunoscut bine lumea islamică şi s-a pronunţat în deplină cunoştinţă de cauză. Iată ce ne-a lăsat scris:

,,Cealaltă părere a unui atât de mare filosof, deşi idolatru necredincios, s-o judece cititorul nostru fără nici o tulburare a minţii sau părtinire lăuntrică şi să cerceteze ceva mai adânc de ce a dat el o sentinţă atât de batjocoritoare şi dispreţuitoare despre legea muhammedană şi a numit-o lege porcească, adică a dobitoacelor mai proaste şi mai rău puturoase decât toate. Fără îndoială că multe lucruri caraghioase şi fără nici un sens a legii Curanului l-au putut convinge pe Porfirie să le aibă într-o consideraţie atât de inferioară.Totuşi, după părerea mea, două pricini au fost mai mari şi mai de căpetenie. Cea dintâi cred că e faptul că în legea muhammedană sunt îngăduite foarte multe – chiar dacă nu toate – oarecum animalice, lipsite de orice pricepere şi sens, dar poruncite drept lucruri foarte necesare, aşa încât dacă animalele cele necuvântătoare ar fi avut capacitatea de a grăi şi modul de a-şi arăta intenţiile, cu adevărat şi-ar fi bătut joc de un astfel de legislator, iar legea lui ar fi declarat-o mârşavă şi vrednică de batjocură. Cine dintre cei cu înţelegere ar socoti că e un merit, ca pe fiecare om – afară de muhammedan – să-l lipseşti de agonisita lui, să-i jefuieşti pe toţi de toate fără nici o teamă, să propovăduieşti că cea mai bună faptă şi mai mare merit este să ucizi ? Totuşi, legea muhammedană nu numai că îngăduie ci şi porunceşte, şi nu numai că porunceşte ci, dacă cineva nu face aceasta, îl socoate că a păcătuit de moarte’’(Dimitrie Cantemir, Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane, p. 33).

Durerea cea mare acum urmează. Coranul este cartea de căpetenie a musulmanilor. În cuprinsul acesteia există o înşiruire de lucruri necurate. În rândul acestora este enumerată şi Preasfânta Treime! Blasfemie îngrozitoare izvodită de evrei, cei care au inventat islamul, pentru a contracara răspândirea Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos peste toată faţa pământului. Cei care cutează să rostească asemenea hulă împotriva Dumnezeului meu Treimic, pentru mine nu mai sunt oameni şi nu vreau să am nicio legătură cu ei.

,,Fericit bărbatul carele n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat, şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut’’ (Psalmul 1, 1). Ecumeniştii români procedează taman pe dos şi n-au nicio strângere de inimă când se adună cu hulitorii Preasfintei Treimi, ai Cărei slujitori se pretind a fi.

Presbiter Ioviţa Vasile

O mare putere ni s-a dat ca să străbatem calea plină de osteneală fără poticnire, neprimejduiţi de deznădejde ori de moleşeală. Şi, călcând peste curse, să biruim duhurile nevăzute care ne războiesc. Şi să ajungem teferi la capătul doririi, adică la unirea cu Dumnezeu. E darul harului primit în Sfintele Taine – între care mari sunt Botezul şi Cuminecarea.

Harul ajută slăbiciunii şi neputinţei tale, ca să voieşti şi să împlineşti cele ce-ţi întrec firea şi puterea. Nu te plânge, dar, că ţi-e slabă voia. De te vezi nevolnic, niciodată n-ai să te trufeşti, cunoscând de unde-ţi vine curajul şi tăria. Şi la durere şi necaz, ai să alergi la Domnul ca pruncul la părinte. Lăsându-se în voia lui Dumnezeu, cu harul Lui au săvârşit Sfinţii mari isprăvi şi nevoinţe. Nu oţelindu-şi voia au sporit cu duhul. Sfântul creştin nu se arată mai presus de om prin voia sa cea tare, ca hindusul, a cărui străduinţă nu-i alta decât desăvârşirea puterilor şi voii sale omeneşti. Sfântul pe toate le face prin puterea şi voia Domnului. Fiindcă aceasta e mare taină şi meşteşugul vieţii celei bune, să lucrezi cu puterea ce-ţi vine de la Domnul, nu cu a ta.

Cunoaşte că războiul cel nevăzut nu-l duci de unul singur, ci pururea îţi stau alături Măicuţa Domnului, armiile cereşti, toţi Sfinţii şi însuşi Domnul; niciodată nu va fi lipsit cel care duce „lupta cea bună” de harul şi ajutorul Lui. De te sfădeşti cu lumea, n-aduce împotrivă cuvinte lumeşti, ci sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu. Şi nu cu arme făurite de tine îi războieşti pe draci, ci întotdeauna cu armele Sale.
Toată tăria noastră vine de la Dumnezeu şi se câştigă cu sfânta rugăciune.

Legea păcatului din tine nu-i mai puternică decât tăria lui Hristos şi nu-i păcat ori patimă pe lume pe care să n-o biruie puterea harului.Iar ce se primeşte de la Dumnezeu, drept e să I se pună la picioare. De ai avuţie de virtuţi prin harul Său, nu-ţi socoti comorile ale tale, ci dă slavă şi mulţumită că te-ai îmbogăţit în Dumnezeu (cf. Lc 12, 21). Venirea harului în suflet nu se face cu sunet şi strigare. Nu în vijelie, ci în adiere de vânt lin l-a văzut pe Domnul Proorocul Ilie. Odată în chip simţit, iar altă dată, neştiut şi tainic vine harul. Că nu voieşte Domnul să ne pierdem prin mândrie. De e simţire însă, e neînşelătoare, pentru curăţia şi minunăţia ei.

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Editura Sophia, București, 2007)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Rosteşte cuvintele acestea atât la singular cât şi la plural. Strigă ca orbul Bartimeu: Doamne, miluieşte-mă! Dar strigă şi precum cei zece leproşi: Doamne, miluieşte-ne! Roagă-te pentru tine, roagă-te şi pentru toţi oamenii.

Rogu-mă Ţie, Doamne, pentru mine, cel născut întru neputinţă: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi oamenii, născuţi întru neputinţă: Doamne, miluieşte-ne! Amăgitu-m-a lumea şi am călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi cei ce au călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluiește-ne!

Încă o zi sau două voi mai fi oaspetele Tău în această lume, după care ca umbra mă voi duce şi mă voi număra între răposaţi: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi cei adormiţi întru Credinţă rogu-mă Ţie: Doamne, miluieşte-ne!

Doamne, miluieşte-i pe cei ce sunt la putere, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să ajungă oameni ai silniciei.

Doamne, miluieşte-i pe cei ce sunt întru bogăţie, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să ajungă desfrânaţi.

Doamne, miluieşte-i pe săraci şi pe orfani, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să cadă în deznădejde.

Doamne, miluieşte-i pe cei ce au ştiinţă lumească, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să-şi facă dumnezei din sine, iar de Tine să uite.

Şi de îţi va veni în minte când te rogi tu vreuna dintre fiinţele omeneşti, fie ea dintre răposaţi sau dintre cei vii sau dintre cei nenăscuţi încă, să spui îndată: Doamne, miluieşte!

Şi de îţi va veni în minte un om vrăjmaş al tău, spune: Doamne, miluieşte!

Iar ce putere e în cuvintele acestea îţi va spune când vă veţi întâlni cu orbul Bartimeu: orb am fost, şi am văzut!

 Îţi vor spune leproşii: leproşi am fost şi ne-am curăţit!

Îţi vor spune îndrăciţii: nebuni am fost şi ne-am înţelepţit!

Îţi vor spune slăbănogii: bolnavi am fost şi ne-am însănătoşit!

Îţi vor spune morţii: morţi am fost şi am înviat!

Îţi vor spune apostolii: furtună a fost şi s-a potolit!

Îţi va spune păcătoasa care s-a pocăit: am păcătuit şi am primit iertare!

Îţi va spune tâlharul de pe cruce: răufăcător am fost şi am intrat cel dintâi în Rai!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, pp. 145-146)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Când vezi cum un bețiv devine postitor sau un obraznic psalmodiază cântări sfinte, să te minunezi de îndelunga răbdare a Domnului, să preamărești pocăința și să rostești împreună cu psalmistul: „Această schimbare e a dreptei Celui-Preaînalt”(Psalmi 76, 11). Adică, această minunată schimbare a fost făcută de mâna dreaptă a lui Dumnezeu, de intervenția puternică și lucrarea Sa.

Orice lucrare care are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor. Îndată ce s-a născut Hristos, a izbucnit furia lui Irod. Și tu, dacă te vei învrednici vreodată să-L slujești în vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei îndurera tare, te vei afla în mari primejdii. Să nu te miri. Să nu te tulburi. Să nu-ți spui: „Eu împlinesc voia lui Dumnezeu și ar trebui să fiu slăvit și încununat pentru asta. Așadar de ce să sufăr?”.

Când Dumnezeu vede că povara ispitelor depășește puterile noastre, își întinde mâna și ne ușurează de greutatea prisositoare. Însă, dacă vede că suntem nepăsători pentru mântuirea noastră, ne părăsește lăsându-ne neajutorați. Dumnezeu nu silește și nu obligă pe nimeni. Cu cei leneși și nepăsători este nepăsător. Dimpotrivă cu cei binevoitori și bine intenționați îi trage lângă El cu multă iubire.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, pp. 21-22)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi