Categorie: Uncategorized

Am apărat cuceririle revoluţionare ale RSR la UM 0932/Ţ din Oradea, prin 1970. Era o unitate de securitate-intervenţii, conectată direct la agenda lui Ceauşescu. Ieşea acesta la vânătoare, intram în stare de alarmă. Se deplasa pe litoral, până la întoarcere – alarmă. Primea vizita vreunui şef de stat –alarmă. Făcea o vizită în câteva ţări străine, pe toată durata –alarmă. Şasesprezece luni din tinereţe mi-au fost răpite pentru a apăra orânduirea socialistă şi a satisface exigenţele bolnăvicioase ale dictatorului. E drept că perioda stagiului militar mi s-a socotit la vechimea în muncă şi mi-a mărit pensia cu vreo 50—60 de lei. Dacă refuzam să fac armata, făceam aproape doi ani de închisoare, dar primeam pensie de deţinut politic de vreo treizeci de ani, mai mare decât cea pe care o am acum, după 40 de ani de contribuţie efectivă la fondul de pensii. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-i pe martorii lui Iehova.

Nu despre asta vreau să vorbesc acum. Îmi amintesc că erau vreo şapte posturi de pază şi apărare a unităţii militare, dintre care unul era la drapelul de luptă al acesteia. Mare grijă pentru drapel, deoarece în caz că ar fi furat – cine şi de ce să-l fure? – unitatea s-ar fi desfiinţat şi Ceauşescu ar fi rămas fără un pilon al apărării dictaturii sale. Drapelul era aşezat pe un culoar din clădirea comandamentului şi, vreme de vreo patruzeci de ani a fost în permanenţă păzit de un militar în termen, o santinelă înarmată, care se schimba la trei ore.. Să ţii atâta amar de vreme o santinelă lângă o ţesătură de mătase cu nişte insemne pe ea, mi se pare exagerat, ridicol chiar. Să dai atâta cinste unei cârpe, cum ar zice bihorenii, iar pe bieţii militari să-i supui unui regim de extenuare fizică şi de îndobitocire prin nelipsitul învăţământ politic, iarăşi mi se pare o ispravă de care numai comuniştii erau în stare. Era un fel de idolatrie animistă.

A venit anul 1989. Ceauşescu a fost executat, unitatea noastră s-a desfiinţat şi drapelul, onorat vreme de patru decenii, a fost aruncat cine ştie pe unde, omenirea trăieşte şi fără el. Am scris aceste rânduri văzând avalanşele de prostie, răutate şi absurd, toate exacerbate, revărsându-se peste societatea noastră şi parcă nu mă mai miră ce se-ntâmpla în anii comunismului biruitor.

Presbiter Ioviţa Vasile

Klaus Iohannis a ajuns în Portul Constanța pentru ceremoniile de Ziua Marinei exact când IPS Teodosie oficia o slujbă religioasă.Microfonul ierarhului a fost întrerupt pentru întâmpinarea șefului statului, scrie Mediafax.IPS Teodosie și-a continuat însă slujba chiar și în aceste condiții (fără amplificare) timp de încă aproximativ cinci minute.

După care, supărat, a părăsit locul unde avea loc ceremonia.

Într-o declarație la Antena 3, înaltul prelat a acuzat organizatorii că nu și-au respectat cuvântul: „Nu știu de ce au făcut asta. Răspund înaintea lui Dumnezeu. Mi-au dat 17 minute, ceea ce… Și mai aveam timp.”IPS Teodosie s-a plâns că nu este prima dată când i se oprește microfonul în timpul unei slujbe.

Iar organizatorii ar fi trebuit să îi pună în vedere limpede lui Iohannis că Ziua Marinei este, înainte de toate, o mare sărbătoare religioasă a Poporului Român ORTODOX.

Ştefan Constantinescu       (Preluare de pe ActiveNew

Te rogi. Iată, rugăciunea curge frumos, simți înlăuntrul tău că Dumnezeu ți-o ascultă cu bunăvoință; mintea ți-e liniștită, inima ușoară, și bucuroasă; spre sfârșitul rugăciunii însă, simți parcă o mică slăbiciune în minte și în inimă, care ajunge ca o apăsare și ca un foc mistuitor, rugăciunea ajunge să ți se pară din cale-afară de grea și încerci chiar față de ea ceva ca o repulsie, deși până atunci ți se părea ușoară și atrăgătoare.

Nu cădea în deznădejde, prietene! Acestea sunt uneltiri ale diavolului, căruia îi place să-și bată joc de noi, mai cu seamă când suntem către sfârșitul unei preocupări evlavioase, ca să cădem în deprimare și să considerăm pierdere de vreme toată lucrarea sfântă de mai înainte. Învață din aceasta sa nu ți se stingă duhul înainte de terminarea rugăciunii, nici măcar o clipă, roagă-te în duh și adevăr, neslăbit, și nu te arăta slugarnic, cu nici un cuvânt, față de Domnul când te rogi, adică nici un cuvânt din câte le vei spune să nu fie prefăcut, fățarnic; să-ți fie toată rugăciunea o expresie a adevărului, o trâmbiță a Duhului Sfânt, nici un cuvânt să nu se pună în slujba minciunii vrăjmașului, să nu fie o unealtă a aceluia.

Roagă-te cu osârdie lui Dumnezeu să-ți despovăreze sufletul de apăsarea vrăjmașului, să-ți stingă focul lui mistuitor din inimă, recunoscându-ți înaintea lui Dumnezeu din toată inima vina de a te fi rugat fățarnic și vei primi ușurare și pace. Ceea ce faci și grăiești, fă fără grabă, în liniște. Vei avea timp. Vrăjmașul are obiceiul să grăbească și să agite, fiindcă în grabă și agitație lucrurile își pierd rațiunea.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, p. 106)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Se apropie din nou sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. O sărbătoare care ne aduce aminte despre valorificarea talanților despre care vorbea Mântuitorul. O sărbătoare care ne arată cât este de important să înțelegem chemarea lui Dumnezeu și s-o acceptăm. O sărbătoare care ne invită să observăm cât este de frumoasă trecerea la cele veșnice cu conștiința Misiunii divine împlinite! O sărbătoare care ne obligă să vedem cu ochii sufletului ce este adevărata iubire. Iubire fără margini pentru Dumnezeu, iubire fără margini pentru aproapele! O iubire care se amplifică în veșnicie! O sărbătoare care ne arată cum trebuie să fie femeia creștină și cum se pot îmbina demnitatea cu smerenia și frumusețea trupului cu cea a sufletului.

Sfântul Dionisie Areopagitul, care a vizitat-o pe Maica Domnului la casa Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul din Ghetsimani, ne oferă un portret scurt, dar complex, al Maicii Domnului:

,,Înaltă, peste mijlocie, foarte sveltă, cu mâini și picioare delicate și frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârşit; se purta în culorile fecioarelor: roşu şi vânăt ; era foarte tăcută și activă. Tot ce făcea era desăvârșit, se mișca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură.

Cât am stat în casa ei nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile ei pentru a sta la masă. Ne-a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altădată…

Toată înfățişarea şi purtarea ei erau atât de dumnezeieşti, încât dacã n-aş fi ştiut că nu-i ea Dumnezeu, m-aş fi închinat în fața ei ca lui Dumnezeu.„

Icoana Prodromița, cea pictată prin minune dumnezeiască, adeverește cele scrise de Sfântul Dionisie privind portretul fizic al Maicii Domnului.

Ziua de 15 August ne demonstrează cum, la trecerea la cele veșnice, tristețea poate fi împletită cu bucuria și cu nădejdea, potrivnicii lui Hristos pot fi rușinați, iar norii cerului pot fi puși în slujba  slujitorilor lui Dumnezeu. Încurajarea celor apropiați și a Apostolilor este cât se poate de reală și a constituit sursă de inspirație pentru cei care i-au dedicat pricesne și acatiste.

,,Sunteți triști că jalea-n lume
Cei buni lasă-n urma lor,
Dar răsună scumpul nume
Printre veacuri cu sfânt dor.

Eu mă duc mijlocitoare
Ca o Maică să vă fiu.
Celor slabi ajutătoare
Lângă dulcele Meu Fiu.”

Mulțimea minunilor Maicii Domnului, mila ei față de noi arătată chiar când nu știam să-i cerem ajutorul ne dau încrederea că ne ajută și în aceste vremuri în care înmulțirea păcatului atrage după sine pedeapsa divină. De aceea, spunem și noi cu multă recunoștință și cu nădejde:

,,Graiurile mele ascultă-le, Preasfântă Doamnă, Fecioară, și nu întoarce de la mine fața ta de mamă! Schimbă plânsul meu întru bucurie și suspinul meu întru veselie, ca să cadă vrăjmașii sub picioarele mele. Cu puternicele tale rugăciuni, zdrobește capetele lor cele trufașe, ca să te binecuvânteze toată limba și numele tău să-l rostească tot trupul. Binecuvântată ești, o, fiica Marelui Împărat ceresc! Tu ești cununa tuturor sfințeniilor, tu ești slava Ierusalimului celui de sus și a celui de jos. cei ce te binecuvântează vor izbuti în lucrările lor. Cei ce te binecuvântează vor fi binecuvântați, iar cei ce te urăsc și te ocărăsc vor fi blestemați! Din casa robilor tăi nu se va împuțina vinul și belșugul de untdelemn!
Îl binecuvântăm pe Dumnezeu Care te-a zidit!
Binecuvântați să fie părinții tăi care te-au născut!
Binecuvântată ești, Doamna Fecioară, în cer și pe pământ, lăudată și preaslăvită ești în vecii vecilor.  (Psaltirea Maicii Domnului, Psalmul 5)

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nu întru iuțimea Sa să ne mustre pe noi Dreptul Judecător, nici întru mânia Sa să fim pedepsiți. Pe tine, apărătoarea noastră, te rugăm să ai grijă de noi și pentru numele tău cel sfânt să ne izbăvești de porțile iadului și din prăpastia cea întunecoasă cu rugăciunile tale, ca să cunoaștem în veci minunile tale, căci nu morții, nici cei ce sunt în iad, ci noi, cei vii, cu harul tău te vom binecuvânta! (Psaltirea Maicii Domnului, Psalmul 6)

Maica Domnului este MODELUL spre care suntem chemați să tindem spre slava lui Dumnezeu și spre ajutorul aproapelui. Maica Domnului este o adevărată mamă Căreia îi mulțumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-a dăruit.

Lucreția P

Oferim pentru cititorii Active News extrase, traduse în română, din mărturiile cutremurătoare ale victimelor (majoritatea celor care apar în acest documentar sunt tineri):

Mărturia unei tinere, Nicole Smyth: „Am dureri mari de cap, am făcut scanări la plămâni și la inimă pentru că inima îmi bate foarte tare, iar plămânii îmi ard (…), am splina mărită, tocmai mi-a fost facut un CT [tomografie computerizată] acum cateva luni. Ceva nu este în regulă, dar doctorul mi-a spus că pur și simplu nu știe. A fost foarte empatic, dar a fost foarte sincer cu mine spunându-mi că pur și simplu nu știe ce am dezvoltat în legătură cu acest vaccin ca să mă poată ajuta. [Medicii] pur și simplu nu pot face nimic, deși am aceste tulburări.”

Ulterior, ea a anunțat că pagina sa de Facebook, unde și-a distribuit povestea, a fost ștearsă: „Dacă nu mai sunt pe Facebook este pentru că pagina mea a fost eliminată și nu eu [mi-am șters-o]. Am fost raportată pentru că îmi împărtășesc povestea. Este povestea mea. Ea nu este falsă. Cum poate oare să fie falsă? Am și documentația medicală. Stau la pat, dar acum sunt raportată. …dacă vă întrebați de ce nu auziți și alte povești precum a mea, acesta este motivul.”

O altă tânără: „Am leșinat azi la serviciu. Tot ceea ce fac de când am suferit leziunile în urma vaccinului este să încerc să redevin persoana normală dinainte, dar cred că nu se va mai întâmpla asta niciodată pentru că, din punct de vedere cognitiv, nu mai sunt la fel ca înainte. Îmi doresc cu disperare să redevin acea persoană inteligentă, talentată și capabilă să facă multe lucruri, dar acum trebuie să fiu atentă cum se comportă creierul meu în fiecare zi. Atunci când oamenii îmi spun că am avut o reacție la vaccin și că «vei fi bine», pur și simplu nu înțeleg. Chiar vreau să revin la normal într-o zi și nu cred că se va mai întâmpla asta.”

Mărturia unui tânăr:„De îndată ce am primit prima doză de vaccin, în 10-20 de secunde, am început să am un gust metalic ciudat în gură, nu am mai simțit niciodată așa ceva înainte … Din acel moment, am avut stări accentuate de oboseală, aveam senzația că nu pot să respir, simptome de vertij, în care mi se părea că totul se învârte și nu-mi puteam găsi echilibrul, palpitații, care erau extreme noaptea – eram întins în pat și inima parcă voia să-mi sară afară din piept, imi tremura tot corpul. Aceste efecte adverse severe au durat 2-3 săptămâni .. Fac acest video pentru a-i informa pe oameni că efectele adverse ale vaccinului sunt reale, chiar au loc, vreau doar ca oamenii să știe ce mi s-a întâmplat, fiindcă sunt sigur că mai sunt oameni care probabil au trăit ceva similar, chiar dacă nu sunt luați în serios pe rețelele de socializare. Însă oamenii suferă efecte adverse și nu sunt bine. Nu vreau ca nimeni să treacă prin ce am trecut eu, este teribil. Însă sunt într-o situație dificila, fiindcă am un job și, pentru a continua să lucrez în domeniul meu de activitate, trebuie să fiu dublu vaccinat. Prin urmare trebuie să decid dacă să trec din nou prin această experiență sau chiar printr-o experiență mai rea [efecte adverse mai grave], sau să risc să îmi pierd sursa de venit și să devin o povară pentru societate. Însă îmi iubesc slujba, iubesc oamenii cu care lucrez.”

O tânără: „Pe 28 mai am făcut prima doză de vaccin anti-covid. Trei zile mai târziu am început să am dureri în picioare, am observat că era foarte dificil să îmi ridic picioarele ca să intru în mașină, sau chiar să urc în pat. Era foarte dificil și foarte dureros. În loc să mă fac bine, starea mea s-a înrăutățit, aveam probleme cu ambele picioare, iar durerea a început să urce către brațe. Am început să am durere pulsatilă în brațe. M-am îngrijorat atât de tare, că am mers la spital. Acolo medicii mi-au spus că aveam simptome de atac cerebral, sau probleme neurologice. Am făcut multe investigații deja, a fost un coșmar, vreau să merg acasă. Nu au nicio idee ce anume am. Chiar mi-au zis că este un mister. După ce am făcut toate investigațiile, iar apoi au ieșit normale, au trimis chiar un fizioterapeut ca să mă vadă, iar fizioterapeutul a zis că este nedumerit, a spus: «Nu am nicio idee, nu am mai văzut așa ceva până acum. Poți să mergi normal, dar nu iți poți ridica deloc picioarele.» Simt ca și cum picioarele mele sunt extrem de grele. Când încerc să le ridic, picioarele mele încep să tremure pentru că fac un efort atât de mare să le ridic și nu pot. Și mă întreb daca mai sunt persoane care au experimentat asta. Fiindcă mă vor trimite acasă fără să îmi stabilească niciun diagnostic, ca și cum nu au idee ce mi s-a întâmplat. Ei nu mă pot ajuta.”

Un tânăr de 19 ani, din Cleveland, Mississippi, pilot agricol: „Mi-am facut, din naivitate, vaccinul pe 1 februarie, pe 3 februarie am început primul meu job [ca pilot agricol], am avut inflamație a creierului, vizibilitate «în tunel» [pierderea vederii periferice], [care au ținut] o ora si jumatate, până când umflarea creierului a devenit prea greu de îndurat, ambele urechi interne mi-au fost grav afectate, ulterior am avut două operații, care au încercat sa repare leziunile, dar mi-am pierdut capacitatea de a câștiga venituri, am pierdut certificatul medical necesar pentru a-mi putea menține permisul de pilot valabil. [Certificatul mi-a fost retras de] aceeași agenție federală FFA [Administrația Federală a Aviației din SUA] care m-a încurajat să mă vaccinez, la 2 zile după ce FDA a dat undă verde tuturor americanilor [pentru vaccinare]. După ce am primit vaccinul, aceeași agenție a avut și puterea să-mi ia certificatul medical. Nu mai pot pilota niciodată. (…) Le spun oamenilor sa nu fie naivi si creduli si sa-și pună întrebări cu privire la tot, să nu creadă ceea ce li spune, decizia finală e la voi!”

Mărturia unei asistente, Nicole Sirotek, fondatoare a American Frontline Nurses (în ianuarie 2022, ea a depus mărturie în fața comisiei de anchetă a senatorului Ron Johnson din Senatul SUA; videoul cu mărturia se poate vedea aici): „Acum 2 zile, a fost adus la urgență la spital un copil de 10 ani, care a avut un atac de cord și a trebuit să mă lupt cu medicul de la urgență, [care spunea că] copiii de 10 ani nu au atacuri de cord și m-am certat cu el timp de 30 de minute pentru a-l determina să îi facă un EKG, pentru ca [după investigație] să aflu că a suferit aproape un infarct miocardic cu supradenivelare de segment ST … Am spus că tocmai a fost vaccinat ieri, deci este foarte posibil [să aibă acest efect advers grav]. Oamenii [afectați de vaccin] ne contactează pe mine și pe cei de la American Frontline Nurses pentru a-i susține, pentru că vedem că are loc o umilire a victimei, căreia i se spune că suferă de «anxietate etc.», dar, în realitate, dacă ei menționează că e vorba de o leziune cauzată de vaccin, atunci medicul, corporația, spitalul, clinica nu vor mai fi rambursate, așa că [efectele adverse] sunt etichetate drept «anxietate» sau «neuropatie», când este foarte clar o leziune cauzată de vaccin”.

Mărturia unui medic: „După ce au fost administrate publicului general, în casele de bătrâni, oamenii în vârstă au început să facă covid. A fost ceva ciudat. De exemplu, la o săptămână după ce primeau prima doză, au fost testați pozitiv pentru covid. Am început apoi să consultăm pacienți care se vaccinaseră, iar o săptămână mai târziu veneau cu pneumonie. O pot spune cu certitudine. 2021 este anul pneumoniei. Independent de covid. Nu am mai consultat niciodată atât de mulți oameni cu pneumonie, septicemie, și chiar în mijlocul verii, toată vara. După desfășurarea campaniei de vaccinare, am observat cu siguranță o creștere a cazurilor de atacuri de cord, de accidente vasculare cerebrale, de cheaguri de sânge, de sângerări gastrointestinale, de tulburări gastrointestinale, apendicită, am văzut chiar și pancreatită, cancere recurente, [numărul acestora] a crescut vizibil. Nu doar eu am observat, toată lumea părea să observe asta. A devenit clar pentru mine că ceva era în neregulă. 

Nu știam nimic despre VAERS, nu știam despre responsabilitatea noastră de a raporta, nici măcar nu s-a vorbit despre asta, când au fost lansate aceste vaccinuri. Nu am fost niciodată instruți în acest sens. Am intrat pe site și primul lucru pe care l-am observat a fost că acolo scria că «furnizorii de servicii de sănătate sunt obligați prin lege să raporteze anumite reacții adverse către VAERS». Am căutat mai departe și o secțiune întreagă se referea la exact ceea ce ar trebui să raportăm, lucruri specifice. Atunci am început să raportez pe cont propriu [probleme ale pacienților]. Foarte repede această muncă a devenit un loc de muncă cu normă întreagă. În decurs de 3 săptămâni până la o lună, aveam deja raportați 50 de pacienți… 

M-am întors la administrația mea și le-am spus că am nevoie de ajutor. Nu pot să fac totul singură, este copleșitor să fiu la telefon cu CDC tot timpul, să fiu la telefon cu acești pacienți, am nevoie ca mai mulți oameni să știe despre asta, ca să mă poată ajuta. Însă am întâmpinat rezistență. Pentru că atunci era momentul când vaccinurile au început realmente să fie promovate – toată lumea trebuia să se vaccineze.

Mărturia unei asistente medicale: „De pe 10 ianuarie, viața mea s-a schimbat pentru totdeauna. Ce a început cu o durere de cap, 13 ore după vaccin, a sfârșit prin a fi inflamare a creierului, presiune intracraniană crescută, am tulburări neurologice, precum bâlbâială, convulsii, tremurat, din cauza cărora recent am căzut și mi-am rupt piciorul. Am cheaguri de sânge și fac zilnic injecții cu diluant de sânge, sunt un cobai fără niciun răspuns cert dacă mă voi mai recupera vreodată. Am cheltuit 20.000 de dolari pe tratamente, iau 23 de pastile pe zi și nu se vede o schimbare în bine. Medicii nu ascultă și, după mai multe vizite la spital, nu mai pot lucra. . Sunt reală, pericolul este real!”

(Preluare de pe ActiveNews, fără aprobare)

Mare majoritate a lumii epocii noastre este intruită lumește și aleargă cu o viteză lumească mare. Dar fiindcă îi lipsește frica de Dumnezeu – începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu – îi lipsește frâna, iar cu viteza, fără frână, sfârșește în prăpastie. Oamenii au foarte multe probleme și cei mai mulți sunt foarte amețiți. Și-au pierdut orientarea. Încet-încet vor ajunge să nu se mai poată controla pe ei înșiși. Dacă cei ce vin în Sfântul Munte sunt atât de zăpăciți, atât de încurcați, cu atâta neliniște, gândiți-vă: ceilalți care sunt departe de Dumnezeu, de Biserică, oare cum sunt?

Și vezi în toate țările furtună, amețeală mare. Sărmana lume – Dumnezeu să Se milostivească – fierbe ca oala-minune. Și cei mai mari cum lucrează! Bucătăresc – gătesc, le aruncă pe toate în oala minune și acum oala fluieră! Peste puțin va sări supapa. Am spus unuia care avea o funcție mare: „De ce nu luați aminte la unele lucruri? Ce va fi?”. „Părinte, îmi spune, mai întâi răul era ca puțină zăpadă. Acum s-a făcut un troian. Numai o minune poate ajuta”. Dar în felul în care înțeleg unii să ajute într-o situație, fac troianul răului și mai mare. În loc să ia unele măsuri pentru învățământ etc., ei fac mai rău. Nu caută cum să strice acest troian, ci îl măresc. Vezi, la început zăpada este puțină. Dacă se rostogolește la vale se face un bulgăre. Bulgărele, adunând altă zăpadă, lemne, pietre etc., încet-încet se face mai mare și mai mare, și în cele din urmă se face un troian mare. Așa și răul: puțin câte puțin a devenit troian și se rostogolește. Acum e nevoie de o bombă ca să-l spargi.

– Vă neliniștiți, Părinte?

– Ah, mi s-a albit barba înainte de vreme. Pe mine mă doare de două ori mai mult. O dată că prevăd o situație și strig ca să prevenim un rău ce e pe cale să se producă și o dată pentru că lumea nu dă importanță – poate nu din dispreț – și se petrece răul, iar apoi vine ca să o ajut. Acum înțeleg cât au suferit Proorocii. Cei mai mari Mucenici au fost Proorocii. Mucenici mai mari decât toți mucenicii, cu toate că n-au murit toți cu moarte mucenicească. Pentru că Mucenicii sufereau pentru puțin, în timp ce Proorocii vedeau o situație și sufereau mereu. Strigau mereu, dar ceilalți rămâneau indiferenți. Iar când venea vremea și îi ajungea mânia lui Dumnezeu din pricina nepăsării lor, erau chinuiți și Proorocii împreună cu ceilalți. Cel puțin atunci numai atât îi ducea mintea pe oameni. Îl lăsau pe Dumnezeu și se închinau idolilor. Astăzi, pe cât înțeleg, este cea mai mare idolatrie.

N-am conștientizat că diavolul s-a pus cu tot dinadinsul să distrugă făpturile lui Dumnezeu. A făcut panghinea ca să distrugă lumea. A turbat, pentru că a început să intre în lume neliniștea cea bună. Este foarte sălbăticit, pentru că știe că timpul lui e scurt. Acum face ca un criminal când îl înconjoară spune: „ Nu mai am izbăvire! Mă vor prinde!”, și sparge tot. Sau ca militarii care în vreme de război, atunci când li se termină munițiile, scot sulița sau sabia și se aruncă în luptă orbește, spunându-și: „Și așa suntem pierduți. Să omorâm cât putem mai mulți”. Lumea arde. Pricepeți aceasta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de văpaie a aprins diavolul, încât de s-ar aduna toți pompierii, n-o pot stinge. Văpaie duhovnicească.

N-a rămas nimic. Numai de rugăciune e nevoie ca să se milostivească Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci când se aprinde un foc mare și pompierii nu mai pot face nimic, oamenii sunt nevoiți să se întoarcă la Dumnezeu și să-L roage să trimită o ploaie puternică pentru a-l stinge. Tot astfel și pentru văpaia duhovnicească pe care a aprins-o diavolul, e nevoie numai de rugăciune ca Dumnezeu să ajute.

Toată lumea se îndreaptă spre o stricăciune generală. Nu poți spune: „Într-o casă s-a stricat puțin fereastra sau altceva, ca să o repar”, ci toată casa este stricată. Toată casa este în dezordine. S-a stricat chiar tot „satul”. Situația a scăpat de sub control. Numai de sus mai este nădejde, la ceea ce va face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu să lucreze cu șurubelniță, cu mângâieri, cu pălmuțe ca să o îndrepte. Lumea are o rană care s-a îngălbenit și trebuie spartă, dar încă nu s-a copt bine. Se coace răul, ca atunci în Ierihon când a fost ars pentru „dezinfecție”.

(Bibliografie: Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte duhovnicești – I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Ed. Evanghelismos București – 2003 pp. 21-24)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Din data de 27 iulie 2022, Ortodoxia are un nou Sfânt: copilul Mucenic Slobodan Stojanovic! Micul Slobodan a fost martirizat la vârsta de 11 ani doar pentru că era ortodox și sârb.

Într-un sat bosniac a avut loc o slujbă în onoarea Noului Mucenic al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Slobodan Stojanovic, un băiat de 11 ani care a fost ucis de musulmanii albanezi. Noul martir Slobodan Stojanovic, un băiat sârb care a fost canonizat în mai 2022, a fost onorat pentru prima dată în satul bosniac Drinjace. În urmă cu treizeci de ani, în această zi, el a fost ucis cu brutalitate de o grupare extremistă musulmană albaneză. Slujba divină a avut loc în biserica Sfântului diacon Avvakum din satul Drinyache, lângă orașul Zvornik, nu departe de locul unde locuia locuiește familia băiatului, în satul Kamenitsa. Martiriul băiatului a devenit un simbol al suferinței copiilor din timpul războiului din Bosnia.

Preotul Marko Danoilovici, în predica sa, a spus că Slobodan „a luat viață cu brațele deschise și, în același mod, s-a dus la dușmanii săi”. Potrivit clericului, crima lor nu a fost pedepsită, așa cum ar fi trebuit, precum au fost mai toate crimele împotriva poporului sârb din acest război. Potrivit părintelui Marko, „în ochii țărilor occidentale, crimele împotriva sârbilor nu sunt la fel de importante precum crimele împotriva altor popoare”.„Prin prisma suferinței micuțului Slobodan, trebuie să vedem suferința fiecărui copil în război, indiferent cum se numește”, a spus Părintele Marco.

Slobodan Stojanovic a fost ucis de Elfet Veseli, care a luptat pentru islamiştii bosniaci. Când au început masacrele împotriva sârbilor din sat, familia Stojanovic a mers într-un sat vecin să viziteze rudele, dar băiatul și-a amintit că nu și-a dezlegat cățelușul iubit. Părinții i-au interzis fiului lor să se întoarcă în sat, dar, auzind de departe lătratul cățelușului, Slobodan a fugit la el. În curtea casei a fost însă întâmpinat de islamişti care l-au măcelărit.

Cadavrul copilașului Slobodan a fost găsit în iunie 1993 într-o groapă comună de lângă Josanitsa. Potrivit medicului legist patolog, s-a constatat că băiatul avea multiple răni mortale la cap și corp, provocate în timpul vieții și după moarte. I s-a tăiat urechea, stomacul i-a fost tăiat cu un obiect ascuțit și un glonț i-a lovit tâmpla de la mică distanță. Ucigașul a fost găsit în Elveția, dar abia în 2019 a fost judecat. A primit o pedeapsa minimă, în ciuda crimei săvârşite si a altor infractiuni.

Sârbii din Zvornik, ale căror rude au fost ucise, capturate sau dispărute, urmează să ridice în oraș un monument Noului Mucenic Slobodan Kamenitsky.

În calendarul Bisericii Ortodoxe Sârbe din această zi sunt pomeniți și alți doi noi martiri din Drinjaca – Parintii Protopopi Milan Petkovici și Timotei Popovici, uciși tot în războiul din Bosnia. Icoanele tuturor Noilor Mucenici din Kamenitsky, pomeniți pe 27 iulie, se află în biserica Sfântului Diacon Avvakum.

„Prin suferințele micuțului Slobodan putem să gândim suferințele fiecărui copil din război”, a spus Părintele Marko Danojlović în timpul predicii sale de după Sfânta Liturghie. „Copilul Slobodan s-a apropiat de viață cu brațele deschise, la fel cum s-a apropiat de cei care l-au ucis în cele din urmă… Cea mai mare tragedie este că pe cântarul lumii victimele nu sunt măsurate, chiar dacă sunt copii”, a spus Părintele Marko.

Sfinte Mucenice Slobodan, roagă-te Atotbunului Dumnezeu pentru noi păcătoșii! Amin!

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

(Părintele Roman Braga a fost întemnițat timp de 11 ani la: Piteşti, Jilava, Canal, Balta Brăilei, Salcia, Ostrov. Data adormirii: 29 Aprilie 2015)

Eu tuturor le spun: „Vorbeşte cu Hristos!” Ce să vorbeşti? Despre toate: că la facultate ai un profesor așa și așa, că ţi-e foame… Dacă vorbești cu Iisus Hristos, diavolul nu găsește o portiță deschisă în mintea ta ca să-ți aducă ce ai văzut pe stradă. Pentru că mereu spui: „Doamne, uite că sunt obosit, trebuie să mă culc puțin. Am să încerc să citesc puțin și mă culc.”

Dialogul acesta permanent cu Dumnezeu este soluţia. O să spuneţi: „Dar ce, aceasta‑i rugăciune? Ca să fie rugăciune trebuie să citești psalmul cutare!” Este o rugăciune! Pentru că ce este rugăciunea, în fond? Este comunicare cu Dumnezeu. Ce sunt psalmii, decât un dialog cu Dumnezeu? În felul acesta noi devenim o rugăciune, o rugăciune „ambulantă”, care nu întotdeauna se face prin cuvinte, ci prin faptul că trăiești în prezența lui Iisus Hristos, căci El este întotdeauna cu noi. Nu poți să faci abstracție de prezența Lui în viața noastră.

De exemplu, ești în mașină, conduci mașina și spui: „Știu că ești pe locul din față aici cu mine, spune-mi ceva!” Și Mântuitorul îți răspunde. Cum? Îți dă sugestii cum să-ți rezolvi problemele. Dumnezeu întotdeauna răspunde la rugăciuni: „Da” sau „Nu”. Sunt rugăciuni și cereri pe care Dumnezeu nu ni le satisface pentru că noi vrem să trăim confortabil, numai confortabil, să nu suferim deloc. Dar nu este mântuire fără Cruce. El nu ne dă o Cruce grea; Crucea noastră personală este necesară, pentru că omul care n-a suferit este foarte superficial. Nu înțelegi lucrurile când hălăduiești, când o duci bine.

Dialogul cu Dumnezeu te face să ai mintea disciplinată și curată, face să nu mai vină prostiile acelea care se leagă într-o structură și te duc la păcat, la păcate intime. Pentru că omul este lăcașul Duhului Sfânt, este biserică sfințită, și biserica asta nu poate fi pictată cu imaginile murdare care îți vin în minte, ci trebuie pictată cu icoane.

(Pr. Roman Braga, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Rives Junction, octombrie 2012)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Simplu şi direct

La vreo 200 de metri de casa mea, se găseşte o căpşunărie de circa un hectar, înfiinţată după mulţi ani de trudă a unei familii. În fiecare an, în jurul datei de 1 mai, omul ieşea la drumul mare cu o recoltă de căpşuni frumoşi şi gustoşi, din care se înfruptau trecătorii şi localnicii. Toate mergeau bine, până când, în această vară un dobitoc, nu mai spun prost şi ticălos, a făcut o reclamaţie la instituţiile specializate ale faimosului stat de drept român prin care îi înştiinţa că acest căpşunar absoarbe apa din Valea Almaşului pentru a stropi plantaţia sa. Vine o echipă de mari experţi de la Zalău şi căpşunarul nostru le explică frumos că nu are cum să aducă apa din locul menţionat, acesta fiind la aproape un kilometru de plantaţia sa.

Dar de unde-ţi iei apa? Din puţurile pe care le-am forat pe teritoriul care-mi aparţine. Daaa? Atunci fă bine dumneata şi montează-ţi apometre la fiecare puţ şi vei plăti apa pe care o foloseşti. Ai termen până la data cutare, pentru a te conforma. Dacă nu – amendă de trei sute de milioane! Când a auzit, omul nostru s-a indignat şi a spus că părăseşte munca de vreo 15 ani şi se duce în Austria, unde va munci în acelaşi domeniu, pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele.

Paranteză: Mă dobitocilor, omul acesta munceste cinstit de atâţia ani şi voi vreţi să-l taxaţi pentru nişte apă pe care o extrage din pânza freatică, pe care Dumnezeu a aşezat-o acolo. Ce merit aveţi voi, mă idioţilor, în existenţa apei în pânza freatică? Niciunul. Folosiţi, probabil, o legislaţie elaborată de lichelele din parlament, care îngăduie scursorilor străine să cumpere pământ românesc în neştire, să exploateze bogăţiile subsolului fără îngrădire, dar nu-l lăsaţi pe românul acesta să-şi ia apă din subsolul său. Mă imbecililor, nu vă daţi seama că apa pe care o extrage acest om se întoarce în pământul din care a fost luată şi în circuitul normal din natură?

Stârniţi lehamite, prin modul vostru tâmp de a-i umili pe românii noştri. Lichelelor!

Presbiter Ioviţa Vasile

Conform  Wikipedia, ,,Frica este un mecanism de supraviețuire (s.n) ce apare ca răspunsul unui om la o amenințare concretă, de obicei negativă. Frica este legată de anxietate. Aceasta depinde de persoană și poate varia de la prudență la fobie și paranoia. Ea ține de mai multe stări, printre care grija, anxietatea, teroarea, paranoia, oroare, panică.

O frică de o intensitate extremă, persistentă, sesizată de către subiect ca fiind irațională se numește fobie. Fobia este determinată de prezența sau doar anticiparea prezenței unui obiect, a unei vietăți sau a unei situații.”

Așadar, ,,frica este un mecanism de supraviețuire” pe care Însuși Mântuitorul îl aprobă uneori: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10, 28). Este vorba despre supraviețuirea sufletului, despre salvarea acestuia.

Trăim timpurile profețite de Sfântul Antonie cel Mare care spunea: ,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.”  

Oamenii fără Dumnezeu ajunși la cârma lumii caută modalități de a supune omenirea prin frică. Frica este politizată, promovată și împinsă spre fobie și spre paranoia, iar deciziile luate în aceste situații sunt adesea aberante. Frica de Dumnezeu este înlocuită cu frica de incorectitudinea politică, frica de încălzirea globală, frica de pandemie, frica de război, frica de foamete… Atunci când ne e frică de Dumnezeu, căutăm să-I fim  pe plac Lui. Dimpotrivă, atunci când ne e frică de ce a mai născocit mintea umană, ne este frică, de fapt, de om! Gestionarea fricii, indiferent dacă amenințările sunt reale sau false, ține de stăpânul pe care ni l-am ales, deoarece cui datorăm frica îi datorăm și supunerea.

Însuși Mântuitorul ne spune cum să gestionăm teama:

– ,,Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi (s.n) de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 6, vs. 33-34)

-,,La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. ( Matei, 10, 30-330

-,,În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. “ (Ioan 16, vs.33).

-„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.“ (Luca 12, vs.32)

Și Psalmistul David, ne oferă niște repere privind frica:

– ,,Necredința călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu. (Psalmul 35, vs.1).

-,,Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui rămâne în veacul veacului. (Psalmul 110, vs.10)

 Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne supunem unul altuia, întru frica lui Hristos. Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 5, vs.21). Asta presupune să ascultăm cu toții de Hristos, nu să ne supunem cuiva de dragul corectitudinii politice! 

Frica de erezie este o frică justificată, deoarece erezia ne pune în pericol mântuirea. Sfântul Apostol Iuda ne îndeamnă cum să ne raportăm la erezie, biruind frica: ,,Iubiților, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu și să vă îndemn ca să luptați pentru Credința dată Sfinților, odată pentru totdeauna.” (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, cap.1, vers. 3)

Despre frica de păcat, care este o frică necesară mântuirii, ne vorbește Sfântul Apostol Pavel: ,,Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap 6, vs. 9-10) Toți creștinii trebuie să știe acest lucru, mai ales tinerii!

Observăm, așadar, că frica presupune atât aspecte benefice, cât și malefice. Dumnezeu să ne ajute s-o dirijăm spre slava Lui , spre mântuire, iar nu spre pierzarea sufletelor noastre! Amin.

Lucreția P.

În primul rând, trebuie să aflăm ce se înţelege prin sintagma „semnele vremurilor”. Expresia vine direct din Evanghelie, din cuvintele Mântuitorului, de la Matei 16, 3. Hristos le spune fariseilor şi saducheilor care au venit la El următoarele: ,,Faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, adică cum va fi vremea, dar semnele vremilor nu puteţi?’’ Urmărim semnele vremurilor nu pur şi simplu pentru a afla timpul venirii lui antihrist. Acesta e mai degrabă un amănunt secundar. Urmărim semnele vremurilor ca să cunoaştem când va veni Hristos.

Într-adevăr, iudeii se vor înșela primind pe antihrist ca fiind mesia pe care îl așteaptă… „Eu am venit în numele Tatălui Meu”, le-a spus Iisus Hristos iudeilor, „și voi nu Mă primiti; iar dacă altul va veni în numele lui, pe acela îl veți primi(Ioan 5:43). Antihrist va fi pe placul tuturor, pentru ca în curând poporul său să-l iubească. El nu va lua daruri, nu va vorbi furios, nu va arăta o înfățișare tulbure, dar sub înfățișarea aceasta va seduce lumea până când va fi întronat rege. Dupa ce va fi întronat, cei care nu-l ascultă și nu i se închină lui, îi va chinui și, cu o răutate deosebită, se va răzvrăti împotriva creștinilor și a Sfinților.
Astfel, activitatea antihristului este împărțită în două perioade: perioada in care isi va ascunde intentiile sau perioada pregătitoare și perioada explicita sau perioada finală.

Activitatea antihristului în ambele perioade va fi aceeași în motivațiile lui interioare, in esență și scop, dar diferită în modalitate, atât in aspectul exterior, cât și in trasaturile caracterului; in manifestarile sale fata de religie și evlavie;
In perioada de început, nu numai că nu se va răzvrăti împotriva lui Hristos și a crestinilor, ci iși va etala învățăturile și „sfințenia” vieții sale. În acest fel, el va atrage creștinii prin personalitatea sa, ca și cum ar fi un iubitor zelos al creștinismului. Pe de altă parte, el va avea timp să le insufle evreilor ideea că el este mesia pe care iudeii îl așteaptă. Și va face asta prin învățătu

Sfantul Chiril al Ierusalimului, ne spune ca antihristul va veni la iudei ca fiind Hristos, iar de la iudei va pretinde închinare, si, pentru a-i seduce mai mult, va da dovadă de mare zel pentru reconstructia templului, insuflându-le ideea că el este din neamul lui David și că este necesar ca el să reconstruiasca templul lui Solomon” .

Desigur, ne dorim în mod absolut să avem o conviețuire pașnică și productivă cu toți oamenii, dar așa cum Israelul s-a ridicat din Valea Oaselor Uscate, la fel și ziua va veni în curând când Templul Evreiesc va fi reconstruit într-o glorie strălucitoare și ne putem închina lui Dumnezeu la fel cum am făcut-o și în vremurile anterioare. Ceea ce va fi special la al 3-lea Templu este că nu va fi doar pentru poporul evreu, ci pentru ca toate popoarele lumii să se reunească armonios pentru a recunoaște și a se închina „singurului dumnezeu” (antihrist) adevărat.

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Fragment dintr-un interviu din anul 1981 cu Jacques Attali, consilier al fostului presedinte al Frantei, Mitterand, aparut in cartea „L’avenir de la Vie”, autor Michael Solomon

,,Viitorul va fi despre găsirea unei modalitaţi de reducere a populaţiei. Începem cu bătrânii, pentru că îndată ce depăşesc 60-65 de ani oamenii trăiesc mai mult decât produc şi asta costă scump societatea. Apoi cei slabi, apoi cei inutili care nu ajută societatea şi, în cele din urmă, proştii. Eutanasierea vizează aceste grupuri; ea va trebui să fie un instrument esenţial în societăţile viitoare. În orice caz. Desigur, nu vom putea executa oameni sau construi lagăre de concentrare, dar îi vom face să creadă că este pentru binele lor.

Suprapopularea este ceva prea costisitor din punct de vedere economic. Şi din punct de vedere social, este mult mai bine atunci când maşina umană se opreşte brusc decât atunci când se deteriorează treptat. Nici nu vom putea testa milioane şi milioane de oameni pentru inteligenţa lor, vă puteţi imagina. Vom găsi sau vom provoca ceva, o pandemie care vizează anumite persoane. O criză economică, reală sau nu, un virus care afectează bătrânii – n-are importanţă ce. Cei slabi şi cei fricoşi vor ceda, iar proştii ne vor crede şi vor cere tratamentul.  Iar noi vom avea grijă să avem pregătit dinainte un tratament care să reprezinte soluţia (depopulării). Selecţia idioţilor se va face de la sine, ei înşişi se vor duce singuri la abator’’.  

Observaţii

1.Idiotul Klaus Werner Iohannis a fost şi el la abator. Fiind un idiot util, a fost injectat cu o substanţă inofensivă.

2.Ţiganii s-au ,,vaccinat’’ într-un procent insignifiant. O explicaţie ar fi aceea că au bulibaşi buni, care au spus clar: canci vaccin. Românii, în schimb, au episcopi şi preoţi care i-au împins de la spate spre centrele de inoculare.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă” – Preotul Sfintei Tinereţi*

– Încotro mergem?

– De multe ori am scris împotriva ecumenismului. Cred că am spus tot ce puteam eu spune despre această “erezie a secolului nostru”, cum o numesc monahii greci. I-am cunoscut pe mulţi din conducătorii Consiliului Ecumenic şi am văzut compromisul lor sufletesc în faţa politicului şi dorinţa lor nestăvilită de a compromite şi pe alţii, sau alte grupuri ortodoxe care îşi apără puritatea credinţei. Pe unde am fost, monahii se întreabă cu durere şi nelinişte: “Încotro mergem? Şi până unde? Va trebui să căutăm altă jurisdicţie? Va trebui să fugim în munţi şi în păduri, în sihăstrie, spre a ne mântui de ispita satanei? Vom fi oare vânaţi aşa cum îi vânau iconoclaştii pe apărătorii icoanelor?”…

Ceea ce vreau să subliniez aici nu e pericolul ecumenismului în sine – poate că lucrurile nu sunt chiar aşa de grave cum li se par monahilor – ci tulburarea pe care satana, slujindu-se de lupta ecumenică, o pune în sufletele monahilor, şi nu numai în inimile monahilor din România, ci din toată zona ortodoxă. Aşa se nasc neliniştile spaimei, aşa se naşte preocuparea salvării personale de primejdiile lumeşti în detrimentul duhovniciei şi începutul unor compromisuri care, odată pornite, nu se ştie unde se vor opri.

Ceea ce scriu aici, aş fi dorit să scriu direct ierarhilor. Cred însă că o astfel de scrisoare ar fi fost sortită direct uitării şi lipsei de interes şi prilej de mânie. Nu ne rămâne decât rugăciunea pentru paza mănăstirilor, pentru liniştea monahilor şi neprimejduirea vieţii ortodoxe în ţara noastră şi în lume.

Există un duh care colindă Europa şi lumea în general, un duh fariseic care-şi schimbă înfăţişarea şi discursul de fiecare dată şi care atacă din toate părţile lumea creştină. Chipul lui în general este blând, discursul lui este atrăgător, dar intenţia lui este perfidă. Acest duh poate să vorbească despre familie cu cuvinte frumoase, dar intenţia lui este de a distruge familia. Poate să vorbească despre Biserică, plin de dragoste pentru toate “bisericile”, un fel de sincretism religios, dar dorinţa lui este de a spulbera Ortodoxia în primul rând. Poate să vorbească despre ţară şi despre patrie ca despre ceva pe care încearcă să le susţină, dar intenţia lui este de a distruge şi patria şi Biserica. Acest duh se cheamă ecumenism.

Tot acest discurs frumos şi cu feţe multiple nu are decât un singur scop: distrugerea naţiunilor, desfiinţarea Bisericii Ortodoxe în special şi instituirea unui grup de conducători, unşi nu ştiu de cine, care să inducă tuturor naţiunilor ideile lor, să le încorseteze în anumite tipuri sociale, politice şi religioase în care ei să fie mereu în faţă. Să nu ne lăsăm amăgiţi! Trăiesc în mijlocul acestor emiţători ai discursului prolific şi proteic care cutreieră lumea. Ii cunosc pe toţi. Nu au nici o intenţie bună cu Biserica noastră! Sub iubirea hristică, sub pacea lui Hristos, ei ascund intenţii perfide. De aceea am venit aici, să vă spun: Nu vă lăsaţi ademeniţi! Am observat o puternică tendinţă ecumenistă în interiorul Bisericii Ortodoxe, foarte puternică, începând de sus până jos. Aţi auzit cu toţii de Taizé… Acolo a fost centrul acestei mişcări distrugătoare a Ortodoxiei. Acolo a fost centrul New Age-ului. Acolo, într-un cadru aşa, foarte mistic, apărea fratele Roger, îmbrăcat în alb ca un papă, ca Hristos, acolo copiii stăteau cu picioarele sub ei şi se legănau în ritmul unor melodii…Acolo nu mai era nimic sfânt, sau totul era “sfânt”! Iar pe de altă parte, în New Age-ul acesta despre care vă vorbesc nu există nimic care să aibă valoare absolută. Dorinţa lor este să distrugă toate elementele de credinţă, toate elementele morale, toate elementele de sânge pe care ne-am bazat, pentru că – zic ei – nu există nimic adevărat în chip absolut. (…) Jocul acesta de ascundere a adevărului este o perfidă invenţie a satanei.

– Părinte, pot convieţui în pace şi armonie un creştin, un musulman şi un evreu? Care ar fi secretul?

– Respectul reciproc e singura manifestare de bună armonie. în nici un caz rugăciunea împreună sau slujirea împreună. Acestea sunt lucruri care depăşesc acordul dintre religii diferite.

– Se închină toţi oamenii la acelaşi Dumnezeu?

– Nu totdeauna… Noi ştim un singur Dumnezeu care ni se revelează nouă şi numai Lui ne închinăm. Celelalte sunt forme deformate sau greşite.

– Care credeţi că sunt ispitele cele mai mari cu care se confruntă un ortodox astăzi?

– Ecumenismul.

– …Următoarea întrebare era dacă sunteţi de acord cu existenţa dialogului ecumenic, însă…

– Nu. Absolut de loc. Pentru că ecumenismul este o formă mai subtilă a masoneriei. Masoneria încearcă să distrugă Credinţa Ortodoxă, credinţa creştină în general. Ecumenismul încearcă să subjuge prin câteva idei care par foarte generoase: de ce să ne certăm între noi, hai să trăim ca fraţii, să ne iubim unii pe alţii, putem trăi împreună, putem să ne rugăm împreună… ceea ce nu e permis în cazul Ortodoxiei. Toate Sinoadele ecumenice interzic această co-rugăciune cu toţi care sunt aparte de Ortodoxie. Dacă nu respectăm aceste canoane, sub imperiul ecumenismului, al presiunilor şi promisiunilor din Occident, care toate sunt deşarte, înseamnă că noi încălcăm toate Canoanele Bisericii cu adevărat ecumenice.

– În condiţiile actuale în care este mediatizată aşa de mult masoneria, vă rog să punctaţi câteva elemente puternice a ceea ce înseamnă aceasta ca acţiune anti-hristică!

– Masoneria e o organizaţie demonică, se închină lui Lucifer, are nişte secrete pe care le păstrează cu tărie, dar se descoperă lumii ca o organizaţie de binefacere, care se ocupă de săraci. Fiecare Lojă Masonică se ocupă de unitarism, de o ordine, dar dincolo de aceste fapte nu există Duhul lui Dumnezeu şi toate faptele sunt puse pentru înşelare. Aşa că nu vă lăsaţi înşelaţi. Nu tot cel ce vorbeşte prompt în numele lui Dumnezeu, Îl şi are în inimă, iar ei cel mai puţin. Pericolul cel mai mare e această globalizare şi ungerea unor persoane care au dreptul să conducă omenirea. Cine i-a uns? Ei sunt unşii Satanei şi nu fiii lui Dumnezeu.Dar noi, aşa mici şi fără puterea de a învăţa, să ne păstrăm Credinţa şi să nu uităm că reprezentăm o linie de adevărată Credinţă mântuitoare şi pe cât ne e cu putinţă, să ne împlinim datoriile faţă de Neam şi de Biserică.

Am să vă spun o întâmplare chiar cu mine. Când eram arestat, a fost un congres ecumenist în România. Şi la congresul acesta, care a durat vreo săptămână, cu plimbări prin diverse locuri, cu cheltuieli enorme, a fost un banchet final la Patriarhie. Ştiu aceasta chiar de la protestanţii din Elveţia, pentru că în momentul acela Lukas era preşedintele Consiliului Ecumenic. Şi elveţienii, care îl cunoşteau pe Lukas, i-au cerut: „Domnule Lukas, când te duci acolo în România şi ajungi la Patriarh [Iustin Moisescu, n.n.], întreabă-l ce este cu părintele Calciu, ce s-a întâmplat cu el? E vinovat, nu e vinovat? Că la noi, în Elveţia, nimeni nu este închis pentru credinţa lui sau pentru propovăduirea lui. De ce e în închisoare? A făcut crime, a omorât pe cineva, a dat foc clădirilor?”… Lukas, când s-a făcut banchetul, s-a gândit să-l întrebe pe Patriarh. Dar n-a avut curajul să-l întrebe de la început, pentru că… era mâncare bună care trebuia mâncată, era vin bun care trebuia băut. Abia la desert s-a gândit să întrebe pe patriarhul Iustin ce se întâmplă cu părintele Calciu.

Probabil Securitatea era de gardă şi atunci reprezentantul Departamentului Cultelor a intrat în vorbă şi a spus: „Vă explic eu, pentru că nu-l puteţi băga pe Prea Fericitul în aşa ceva. Vă explic eu… Părintele Calciu este un neofascist, i-a învăţat pe elevii lui doctrine neofasciste, i-a îndemnat la rebeliune, pentru că în Biserica noastră, ştiţi, este o ordine şi o ascultare. Părintele Calciu a rupt toate aceste îndatoriri ortodoxe, a fost împotriva ierarhiei, a vorbit împotriva Bisericii, a răspândit învăţături neonaziste!”. Cei care aţi citit cuvintele mele, ştiţi cât de neonaziste au fost… Dar asta i-a plăcut foarte mult lui Lukas, care n-a mai întrebat nimic. Şi s-a întors în ţară şi a spus celor din Elveţia: „Părintele Calciu este într-adevăr un răzvrătit. El a stricat relaţia dintre guvern şi Biserică, sau a vrut s-o strice, nu a ascultat de episcopii săi, de legile ţării, a călcat totul în picioare, aşa că dacă stă la închisoare, stă pe drept!”.

Mai târziu, după eliberare, am ajuns în Elveţia. Şi am vorbit acolo, la Zurich, iar între întrebările ce s-au primit era un bilet în care se spunea: „Noi, când a fost Lukas în România, i-am spus să întrebe pe ierarhi de dumneavoastră şi iată care a fost răspunsul lui…”. Le-am răspuns: „Domnilor, eu nu am ştiut de lucrul acesta, dar dacă dumneavoastră vreţi să citiţi cărţile mele, veţi vedea că nu este adevărat. N-am făcut nici un fel de propagandă nazistă pentru că nu mă interesa, n-am făcut nici un fel de răscoală împotriva ierarhiei, pentru că nu acesta era scopul meu. Am cerut ca Biserica să fie respectată, am cerut ca Biserica să nu mai fie subordonată puterii laice, am cerut ca Biserica să aibă dreptul la cuvânt!”.Şi s-a sculat în picioare un cetăţean şi mi-a zis: „Părinte, eu sunt în legătură cu domnul Lukas. Vreţi să vă întâlniţi public cu el, ca să discutaţi problema aceasta?” Şi am răspuns că sigur că da, chiar mi-ar face o mare bucurie să mă întâlnesc cu el. Şi Lukas nu a venit! A refuzat să vină, pentru că ştia că este vinovat. Ziceau că a fost anunţat prea târziu, că ei au fixat întâlnirea fără să-l consulte pe Lukas… Realitatea era că el ştia foarte bine ce făcuse şi că era un eretic. Nu-l interesa nimic, nu-l interesa nici măcar Hristos! Când mergeai într-o adunare de asta ecumenistă nu aveai voie să pronunţi numele lui Iisus Hristos. Nu aveai voie să aduci ştirea, de pildă, că există creştini persecutaţi, în special ortodocşi. Dacă cineva a luptat pentru mine, acestea au fost nişte organizaţii catolice sau protestante care nu erau ecumeniste! De aceea tot ce spun aceşti oameni este o minciună. Ei sunt fiii diavolului şi de la început au fost mincinoşi şi ucigaşi şi fac faptele tatălui lor. A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă. Ei erau în petreceri şi plimbări. Vreau să spun că ereticii înşişi, când îi iei direct, cu fapte concrete, se ruşinează sau se sperie. La noi, dacă te atingi de un eretic sau de un corupt, e prăpăd! Toată lumea sare să-l apere”.

(Fragmente din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă”, Editura Bonifaciu, 2009)

*Referire la Imnul Sfântă Tinereţe Legionară (Versuri -Sfântul Inchisorilor comuniste-RADU GYR)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Apostazia înseamnă lepădare de Credinţa Ortodoxă, singura mântuitoare (Efeseni 4, 5). Cu acest sens găsim termenul în Epistola către Biserica Tesalonicenilor a Sfântului Apostol Pavel (2, 3). Apostazia este păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie (Matei 12, 31-32).

Am scris de mai multă vreme despre apostazia lui Sofronie Drincek de la Oradea, cel care de Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului şi-a părăsit slujirea arhierească şi s-a înfiinţat într-o capişte papistăşească, unde a participat la un ritual ce voia să imite Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Aici a fost degrabă asimilat de ereticii papistaşi, prin pomenirea numelui său în şirul celorlalţi pretinşi episcopi. A fost un act public de apostazie. Credincioşii bihoreni au formulat, la data aceea, o plângere împotriva lui Drincek, adresată pseudo-mitropolitului Ardealului, Liviu Laurenţiu Streza. Niciun răspuns, nicio reacţie. Nu ne putem aştepta la o incriminare a unui ecumenist, fie el şi apostat, de către un alt ecumenist, după binecunoscuta logică a corbilor. Nota bene, Sofronie Drincek era recidivist, având în vedere fapta gravă comisă înainte, aceea de a participa la un ritual papistaş de ,,sfinţire’’ a apei, împreună cu pretinsul episcop greco-catolic al Oradiei. Aşadar, de ani buni, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei e ,,păstorită’’ de un apostat, devenit papistaş.

Altfel s-au petrecut lucrurile în Biserica Ortodoxă Română din Italia. Preoţii care s-au dus să întemeieze comunităţi bisericeşti din românii care lucrează acolo, au fost primiţi de papistaşi cu toată ospitalitatea. Li s-au oferit locaşuri de cult părăsite de papistaşi, în care au amenajat spaţii pentru slubele ortodoxe. Au fost ajutaţi şi cu bani şi pe nesimţite s-a produs o ciudată simbioză, o inteferenţă în slujire dintre preoţii ortodocşi şi slujitorii papistaşi, devenită obişnuită. Din păcate. Cert este că s-a ajuns până-ntr-acolo încât românaşii noştri, preoţi şi credincioşi, sunt subordonaţii pseudo-ierarhilor papistaşi. Nu mai e nicio surpriză să vezi cardinal plimbându-se ca vodă prin lobodă în faţa altarelor ortodoxe, împărţind ,,binecuvântări’’ naivilor care stau la rând să-i sărute mâna.

Am vorbit de vinovăţii, lăsând la urmă principalii doi vinovaţi de aservirea BOR din Italia papistaşilor: Agenţii trimişi speciali cu această misiune, minciuno- episcopii Siluan Şpan (prezent şi în Creta) şi Atanasie. Aceştia poartă povara unei vini de care nu vor scăpa nici prin pocăinţă, povară pe care o vor duce înaintea tronului ceresc, la Judecată. S-au închinat căpeteniilor papistaşe şi în vecii vecilor nu vor fi pomeniţi în rândul episcopilor cu adevărat ortodocşi. Faptele lor se întind pe durata mai multor ani, dar sfârşitul a fost acelaşi:apostazia.

Ştiu că am un număr de credincioşi români din Italia care-mi urmăresc blogul. În aceste circumstanţe, îi îndatorez în faţa Preabunului Dumnezeu, să preia misiunea de a-şi informa conaţionalii despre situaţia reală a Bisericii noastre (acum nu e nici Biserică şi nu mai e nici a noastră, aparţine papistaşilor). Au datoria să-i prevină asupra primejdiei de a-şi pierde sufletele, urmându-i pe aceşti indivizi, numiţi şi ,,păstori’’, care L-au trădat pe Hristos şi s-au supus ereticului Francisc şi acoliţilor săi.

Presbiter Ioviţa Vasile

În secolul al XX-lea s-a ivit o mare erezie în Biserică, erezia ecumenismului și aceasta a avut ca rezultat două separări: una numită a vechiului calendar și a doua în Sfântul Munte, săvârșită de monahi între anii 1970-1973. Dacă am dori să cântărim erezia ecumenismului în raport cu ereziile vechi – rămânând sinceri față de noi înșine – ar trebui să mărturisim că aceasta a pricinuit cea mai mare pagubă Ortodoxiei, nu atât pentru că a condus pe membrii Bisericii către alte erezii și către alte tabere, ci mai ales pentru că a schimbat din rădăcină cugetul ortodocșilor, într-atât încât să nu mai știm care sunt hotarele dreptei credințe și alte Bisericii, care este poziția corectă a dreptcredincioșilor față de eretici, care sunt obligațiile lor față de o erezie apărută în Biserică, care sunt limitele ascultării față de păstori în vreme de erezie și – cel mai important – să nu mai cunoaștem răspunderea personală a fiecărui ortodox în ce privește combaterea ereziei, nici prețul pe care este obligat fiecare să-l plătească în vederea stingerii văpăii eretice.

Ca să înțelegem această modificare radicală a cugetării dreptcredincioșilor, petrecută prin intermediul ereziei ecumeniste, vom aminti o pildă din perioada bizantină, cu puțin timp înainte de căderea imperiului.

Mai înainte am prezentat – din memoriile lui Silvestru Syropulos – litania de la înscăunarea patriarhului latino-cugetător Mitrofan, la întoarcerea de la sinodul din Florența (https://ortodoxiajertfitoare.wordpress.com/2022/06/11/1995/). Syropulos descrie cum în ceasul litaniei, poporul din Constantinopol, numai văzând pe cardinalul delegat de papă aproape de patriarh, înțelegea că patriarhul era latino-cugetător și nu voia nici măcar să ia binecuvântare. De asemenea, pomenește de preotul care din curiozitate voise să vadă cum se face întronizarea patriarhului, fără să ia parte la ea și pe care enoriașii săi l-au socotit numaidecât latino-cugetător și vânzător al credinței, delimitându-se de el până când acela a dat în fața lor făgăduință, cu jurământ, că nu se va mai apropia de latino-cugetători. Acesta era cugetul poporului și instinctul Ortodoxiei înainte de căderea Constantinopolului.

În zilele noastre, dimpotrivă, vedem la televizor nu pe un cardinal la o litanie, ci pe însuși papa stând pe tronul catedralei patriarhale din Constantinopol (și din alte patriarhii), rostind Tatăl nostru la Sfânta Liturghie de Sfântul Andrei, dând sărutarea frățească patriarhului la „Să ne iubim unii pe alții”, binecuvântând pe ortodocșii care urmează să se împărtășească, cântându-i-se tropare și imnuri; pe toate acestea poporul ortodox le întâmpină cu asemenea apatiei și indiferență, ca și cum s-ar petrece nu la el acasă, ci pe altă planetă. Iar cel mai dureros este că și călugării aghioriți, aflați sub jurisdicția patriarhiei Constantinopolului, au aceeași atitudine față de acest gregorism eclezial.

Exact aceasta este alterarea cugetării suferită de ortodocși, a cărei cauză este erezia ecumenismului. Fiindcă ecumenism înseamnă – în fapt – schimbarea radicală nu doar a hotarelor credinței pe care le-au stabilit Părinții, nu doar a hotarelor stabilite de Sfânta Scriptură și de Sfintele Canoane, nu doar a Tradiției referitoare la înfruntarea ereticilor, ci și schimbarea radicală a cugetului dreptcredincioșilor, care trebuie să învețe (!) să le trateze pe toate acestea ca pe niște înțepeniri medievale, întuneric învechit, ca lipsă de dragoste și discernământ și ca pe o mentalitate a trecutului, care trebuie depășită, fiindcă nu ține pasul cu evoluția socială și cu cerințele contemporane ale Noii Ere.

Fără îndoială se cade să mărturisim că, prin absenteismul ortodocșilor, ecumenismul și-a ajuns întru totul țelul. Fiindcă lucrarea aceasta de alterare din rădăcină a cugetului ortodocșilor și-au asumat-o păstorii înșiși, chiar episcopii care de acum au rolul pe care îl jucau cândva uniții și misionarii protestanților. De cealaltă parte, norodul trebuie călăuzit să nu mai facă deosebire între cuviincios și necuviincios, ci ca să le socotească pe toate la fel.

Erezia ecumenismului constă în înlăturarea hotarelor Bisericii, în apropierea treptată – la nivel bisericesc – de toți ereticii și în întrepătrunderea ortodocșilor cu aceștia. Adică tocmai ceea ce Părinții au combătut, noi trebuie să iubim, ceea ce ei au ocolit, noi trebuie să îmbrățișăm, ceea ce ei au blestemat, noi trebuie să recunoaștem, ceea ce ei au retezat, noi trebuie să coasem la loc și ceea ce ei au condamnat, noi trebuie să dezvinovățim. De aceea spunem că ecumenismul nu este o erezie care lovește sau alterează o anumită dogmă, ci erezie care calcă totul în picioare, transformând treptat Biserica – prin dezrădăcinare și anulare – din Rai în peisaj lunar.

Faptul că astăzi ecumenismul înaintează către anularea hotarelor Bisericii și ale credinței în mod treptat și metodic este dovedit de lupta organizată împotriva adevărului și a credinței adevărate, precum și de punerea în aplicare a unui plan bine stabilit, așa încât toate să fie înghițite de popor și mai ales de monahi.

Iar faptul că ecumenismul, dimpotrivă, este prezentat ca și cum n-ar înlătura nimic din credință și Tradiție, iar păstorii – mai ales episcopii – se laudă și se înfățișează ca păzitori ai credinței și ocrotitori ai turmei, demonstrează că este cea mai vicleană erezie: erezie care se comportă asemeni sepiei, care cu cerneala ei tulbură apa și ia culoarea mediului înconjurător; erezia vremurilor de pe urmă în care diavolul va încerca să-i înșele și pe cei aleși.

Ceea ce ajută mai mult decât ne închipuim la consolidarea ereziei ecumeniste este evoluția științei și tehnologiei, precum și concepțiile contemporane despre lume, împreună cu care nu doar că se întovărășește de minune, dar de cele mai multe ori le folosește ca unelte și arme pentru a se răspândi. Cu alte cuvinte știința și tehnologia ne duc spre o viață lejeră, fără constrângeri și limite, fără nevoință și lipsuri, anulând de fapt viața ascetică a Bisericii: sărăcia, înfrânarea, strâmtorările și lupta împotriva patimilor. În vreme ce viziunile moderne despre lume vorbesc despre comunicare, unitate, înlăturarea barierelor, de pace, dragoste, împrietenire și – în special – de faptul că trebuie eradicate toate concepțiile vechi pentru a intra în spiritul Noii Ere. Toate acestea de bunăseamă că sunt pe placul ecumenismului, al cărui duh este lumesc și secularizat, dar sunt în opoziție cu întreaga Tradiție a Bisericii.

Astfel ecumenismul este prezentat în ochii lumii ca progresist, iar purtătorii săi ca oameni pacificatori și cu viziune largă, care se îngrijesc până și de ecologie și de salvarea planetei, pe când Ortodoxia ar fi statică, înțepenită în cele vechi, nemișcându-se nici măcar un pas din Tradiția ei! Pe deasupra, unificarea politică și guvernarea tuturor oamenilor în scopul pecetluirii lor, după modelul Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul, precum și dominația antihristului, ajută la întărirea ereziei ecumeniste, pentru că prin ea se reușește o unificare bisericească, o guvernare unică a „bisericii” și o interdependență cu evoluțiile politice, așa încât Biserica să nu încerce nicio împotrivire sau ocrotire a membrilor ei față de situația politică sau de apostazia spirituală.

Din cele puține pe care le-am amintit se înțelege că erezia ecumenismului este singura din istoria Bisericii care își dezvăluie treptat chipul, totdeauna în funcție de stadiul asimilării devierilor sale de către popor. Ereziile vechi își dezvăluiau de la bun început învățătura și conducătorii lor se luptau pentru consolidarea ereziei. Ecumenismul – din contră – nu se ocupă cu vânarea adepților, din moment ce predomină în rândurile păstorilor și episcopilor, ci se ocupă de propaganda sistematică în vederea alterării cugetării ortodocșilor, precum și cu apropierea meșteșugită și treptată față de eretici. De aceea [ecumenismul] este ajutat foarte mult de indiferența credincioșilor în probleme de credință și de atribuirea acestor probleme numai episcopilor.

Toate acestea au fost înfățișate în trecere, numai și numai pentru că trăim evoluția ereziei ecumeniste și pentru a conștientiza erezia vremii noastre, modul în care se impune, precum și care sunt purtătorii și uneltele ei.

(Text preluat de pe blogul Ortodoxia Jertfitoare)