Categorie: Uncategorized

Cu fiecare zi care se scurge, orice minut care trece, anevoios, dureros, nimicitor, uluitor, apocaliptic, pentru unii dintre noi, ne apropiem de final. Finalul lor este aproape și zilele acestor teroriști se numară invers. Nu au de unde să înțeleagă, nu au de unde să priceapă, pentru că înțelepciunea este una dintre cele mai mari virtuți ce te ține aproape de Dumnezeu. Indivizii ăștia, au rupt orice legătura cu Cerul, probabil nici nu au avut-o vreodată. Și dacă au avut-o cândva de mult, patimile și urâciunea în care s-au scăldat ani de zile, din tată în fiu, i-a smintit pe toți! Căci ce om te mai numești tu, când înaintașii tăi, unul, doi sau mai mulți, s-au ocupat cu turnătoriile, cu delațiunile împotriva semenilor lor, în speranța că vor fi importanți într-o zi!

Au ajuns și „importanți”, fiecare la vremea lui, dislocând cu frustrările, iubirea de arginți și trufia, câte o caramidă din România! Numele lor, vor rămâne pe veci blestemate în istoria acestui neam, așa cum blestemate au fost numele celor ce s-au lepădat de Hristos, în faptă și în Cuvânt, aducând pe pământ moarte, răutate, ură, dezbinare și tot ce este mai rău!

„Jupânul” ce se vrea Jupân, dar nu va fi niciodată, căci Jupân te naști, nu te faci, se „spală pe mâini” de distrugerea girată de el, la fel ca Pilat din Pont, când L-a trimis la răstignire pe Mântuitor! În jurul lui, om mic, meschin, josnic, cu interese mari, cu o șleahtă de golani alături, pe care îi împinge în „râpă ca pe porcii în care intrase legiunea de diavoli”, crede că va scăpa de orice răspundere. Că nu-i așa, el doar a zis ce i-au spus alții să facă! „Alții”, când va veni vremea, vor spune ca ei au luat „măsurile” în funcție de ce le-au zis „eroii”, și „eroii” vor da vina pe „protocoalele” imbecile cu ajutorul cărora ne-au trimis la moarte pe cei dragi. Specialiștii, vor încerca să dea vina pe oricine, mai puțin pe ei! „Erau la ordin!”, vor spune ei. Și toți vor avea dreptate. Căci principalii vinovați, nu sunt cei din șleahta de teroriști de la conducere.

Principalii vinovați sunteți voi, care ați tăcut și acceptat transformarea României într-o dictatură nazistă, cu toate instrumentele ei, ca la carte. Ați tăcut cănd liberatea și drepturile v-au fost călcate în picioare, ați tăcut și ați ascultat la ce vă mințeau cei din mass media, deși știați că au fost cumpărați din banii voștri, ați tăcut când sminteala a devenit „stare naturală” și umblați cu măștile lor pe față, deși știți foarte bine că ele nu înseamnă decât mulți bani în buzunarele lor.

Ați tăcut când „măsurile demente” luate de un individ labil psihic si cu trufie personală a umilit bătrânii, copiii și tot ce înseamna normalitate. Ați tăcut, când forțele de ordine, plătite din banii voștri v-au hăituit în loc să vă apere, v-au dat amenzi și s-au simțit și ăștia niște dumnezei mai mici. Ați tăcut și ați acceptat să deveniți paria Europei, „infectații” lumii cu ideologia unui virus, care se transmite doar la voi. Căci ei au imunitate prin lege!

Doar asa puteați înțelege că virusul a devenit paradigmă politică, că are ideologie, că necesită stratificare socială, și că exterminarea în masă a celor fără ajutor, segregarea medicală și socială în sminteala națiunii a devenit politică de stat.

Vă meritați soarta! Liberatatea se dă nu se ia!
Și voi ați oferit-o pe tavă!
Când se va sfarși totul, și acești teroriști vor fi fost căzuți de la falsa lor înalțime, identică cu „testele fals negative” va fi prea tarziu! Căci atunci se presupune că veți fi luptat pentru libertate! Libertatea câștigată cere un preț. Prețul va fi de sânge! Cine-l va plăti? Cei care vor cere libertatea. Abia atunci, când veți fi plătit prețul, cu sângele celor care nu mai sunt și al celor ce nu vor mai fi, de toate vărstele, va veni și ziua în care veți câștiga.

Doar că, înainte de ziua aceea, cu toții suntem în fața unui zid. Zidul pe care țara asta l-a avut capăt de drum în toata istoria sa. Pentru că nu a știut să aibă alternative!

Între Toleranță si Execuție, România nu a știut să aleagă nimic. Doar că înainte să ajungă ei în fața Zidului, neamul ăsta este acolo din martie 2020. Dar nu realizează! Este executat unul câte unul, până în ziua în care locurile se vor schimba. Plata lor, nu va acoperi niciodata prețul plătit de noi! Sângele nevinovat vărsat cu intenție de acești indivizi, pentru mărire, bani și trufie,

Ziarul Lumina şi-a redus, de o vreme, numărul de pagini. Şi nu e rău. Rău este că ne întâlnim cu aceleaşi nume care se exprimă în spaţiul Teologic fără a avea chemarea, competenţa şi îndreptăţirea să o facă. Despre ce este vorba?

În numărul din 29 martie 2012, Elena Dulgheru semnează un articol cu un titlu izbitor: ,,Sfinţii mijlocesc dialogurile teologice’’(!). Aflăm că în perioada 7-15 martie a avut loc la Tesalonic o conferinţă Teologică pusă sub patronajul Sfântului Grigorie Palama şi sub oblăduiurea Preasfinţitului Kallistos Ware, un nume pe care eu l-aş înconjura cu semne de întrebare şi de exclamare, şi să dea Dumnezeu să mă înşel. Precum se vede din fotografia însoţitoare, au participat  tot felul de oameni, de diverse convingeri şi credinţe. Despre ce vor fi vorbit ei acolo, nu ni se spune. Dacă a fost într-adevăr un dialog Teologic, fiecare îşi va fi expus punctul de vedere, dar mă tem că a lipsit tocmai afirmarea Dreptei Credinţe. Şi chiar dacă ar fi fost afirmată, nu cred că ar fi stârnit interesul celor prezenţi. Presupun că fiecare a stat înrădăcinat în credinţa sa, dacă nu în lipsa de oricărei credinţe. Dacă ni s-ar fi spus că măcar un suflet rătăcit a hotărât să vină în Biserică, prin calea Împărătească a Sfântului Botez, aş fi fost cel mai mulţumit dintre cititori. Aşa însă, socotesc că a fost o întâlnire oarecare, în care s-a dialogat inutil, s-au făcut de toate, numai misiune ortodoxă nu.

Am văzut adunări ale sectarilor în care s-au rostit ,,predici’’ patetice, cu tonuri ridicate şi volum pe măsură, în care totul era pus sub vrerea lui Dumnezeu şi inspiraţia Duhului Sfânt, ca şi cum Dumnezeu s-ar fi bucurat de ereziile şi inepţiile expuse. Cam aşa s-a întâmplat şi la Tesalonic: s-a pretins că acea conferinţă a fost opera Sfântului Grigorie Palama, care ar mijloci asemenea întâlniri fără rost.

Nu vreau să închei fără a semnala exprimările ciudate, ca să nu spun agramate, ale Elenei Dulgheru. Aşa bunăoară citim: ,,Biserica aerobă (!!!), ,,Bizanţul a fost cu totul adoptat de Dumnezeu’’. Sau: ,,alocuţiuni ample de 30-40 de minute’’(!) Şi încă una: ,,un bătrân saltimbanc caucazian m-a vindecat definitiv de complexele în faţa Bizanţului’’(!)Să-i fie de bine! Nu toţi putem avea studii Teologice temeinice, dar măcar dicţionarele limbii române le mai putem deschide, din când în când, mai cu seamă când ne punem semnătura pe articole de presă. Elena Dulgheru nu o face, cei care-i dau spaţii generoase în Ziarul Lumina, la fel. Şi atunci să nu ne mai mirăm nici de formulări bizare, precum ,,Anul omagial al Sfântului Maslu’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

Pelerinii i-au cerut adesea Sfântului Bătrân Porfirie, să se roage pentru ei și pentru cei dragi, iar Gheronda a promis întotdeauna că va face acest lucru. M-am întrebat: Cum își poate aminti Gheronfa Porfirie sute de nume? Într-o zi, când vorbeam despre rugăciune, el se întoarce brusc catre mine și îmi spune:

– Poate te gandeai cum îmi amintesc atâtea nume în rugăciunea mea. Sunt un om păcătos și slab. Spun, Doamne, miluiește-i pe George, Nikos, Maria, Katerina – câte nume îmi amintesc – și pe toți cei care mi-au poruncit să mă rog pentru ei și le-am uitat numele. Și Dumnezeu, pentru că nu e ca Porfirie, nu este un tată care uită, ci își amintește toate numele, vine imediat și se milostivește de toți. Am admirat luminarea lui divină și am întrebat:

– Și ce zici, Gheronda, despre toți acești oameni în rugăciunea ta?

Iar Gheronda Porfirie, în modul cel mai firesc, mi-a răspuns:

– Unu! Eu zic mai întâi: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă.

– Ai milă de mine, zici? Dar aceia ți-au cerut să te rogi pentru ei, nu pentru tine, l-am contrazis eu, neîncrezător.

Iar Gheronda Porfirie, încă o dată, m-a prins nepregătit, și a spus:

– Păi, nu știi că dacă Dumnezeu nu se va milostivi de mine, nici de tine nu va avea milă? Nu știi că tu și cu mine una suntem ? Cuvinte simple, dar foarte, foarte profunde. Atât de profunde, încât Starețul a spus într-o altă discuție, că secretul vieții duhovnicești în Hristos este ascuns în acest sentiment al unității noastre cu celălalt.

Mai târziu, citind cărțile Sfinților Părinți, am văzut acolo, că nu există o binefacere mai mare față de ceilalți decât sfințirea noastră personală. Mi-am adus aminte de vorbele Părintelui Porfirie, când citeam biografia Sfântului Serafim de Sarov, care spunea: „Dobândeşte pacea lui Dumnezeu în tine și mii de oameni se vor mântui în jurul tău”. Și nu a fost acesta cazul Sfântului Bătrân Porfirie? Cât despre acel uluitor „Eu și cu tine una suntem”, cred că se aplică, în forţă și tărie, Sfântului Bătrân Porfirie, care cu viața a împlinit rugăciunea mare preotească a Domnului „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una”.

(Sfântul Bătrân Porfirie Kavsokalivitul)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

,,Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând Ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururrea fiitoare, pentru rugiunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie’’. Cu această cântare bisericească cinstim pe Mântuitorul lumii azi, în zi de praznic împărătesc.      

Cu puţină vreme înainte de Sfintele Sale Patimi, Domnul Iisus Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului. Avea Fiul lui Dumnezeu obiceiul sfânt de a se ruga în singurătate, cum s-a întâmplat în alte dăţi, dar acum a luat cu Sine pe Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov. Acolo S-a depărtat puţin şi a început a se ruga. Sfinţii Apostoli, obosiţi de greutatea urcuşului, au adormit. Mântuitorul S-a schimbat la faţă, aceasta făcându-I-se luminoasă, veşmintele-I erau asemenea zăpezii. Atunci s-au arătat cei doi Sfinţi Prooroci, Moise şi Ilie. Slava lui Dumnezeu s-a arătat aici atât cât îi era ochiului şi minţii omeneşti cu putinţă a cuprinde.

Despre Moise ne spun Sfintele Scripturi că a murit şi a fost îngropat într-un loc necunoscut, până în ziua de astăzi. Şi totuşi Dumnezeu l-a adus la vederea ochiului omenesc, arătându-ne adevărul cuvintelor Mântuitorului: ,,Dumnezeu, deci, nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El’’(Luca 20, 37) şi alt cuvânt: ,,cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’’(Ioan 11, 25). Sfântul Prooroc Ilie nu a cunoscut moartea, deoarece Dumnezeu a trimis un car de foc, care l-a ridicat cu trupul la cer. Cartea bisericească ne spune că el a venit pe munte din rai, acolo unde se veseleşte până când Dumnezeu îl va trimite iarăşi în lume, la sfârşitul veacului acestuia, ca să întărească pe credincioşi în zilele de prigoană ale lui antihrist (Apocalipsa 11, 3-12). Aşadar, sufletele credincioase se întâlnesc întotdeauna în slujirea lui Dumnezeu, aşa cum Sfinţii Apostoli s-au întâlnit cu Sfinţii Prooroci din vechime, pe Muntele Taborului.

,,Dumnezeu este lumină’’,ne spune Sfântul Apostol Ioan în Întâia sa Epistolă (1, 5); ,,Eu sunt lumina lumii’’, a spus Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Evanghelia aceluiaşi Sfânt Apostol (8, 12). Această lumină Dumnezeiască au văzut-o Sfinţii lui Dumnezeu, care s-au învrednicit a fi pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor’’,citim întextul liturgic. De aceea datoria noastră sfântă este de a ne deschide inimile şi a primi lumina învăţăturilor lui Hristos Domnul, căci cine stă închistat în sine, nevrând să se lase luminat de lumina veşnicelor adevăruri, petrece în întunericul păcatului şi al neştiinţei.

Iubite cititorule! Astăzi am fost împreună în sfânta biserică şi am participat la Sfintele Slujbe. Este ca şi cum am fi fost prezenţi pe Muntele Taborului, învăluiţi de Dumnezeiasca lumină, laolaltă cu Sfinţii Prooroci şi Sfinţii Apostoli. Laolaltă cu toate sufletele credincioase de pe faţa pământului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Încercările care ne vin sunt uneori antidotul pe care Dumnezeu îl dă pentru bolile sufletului nostru și ne ajută mult duhovnicește. …Dumnezeu știe bineînțeles în ce stare se află fiecare dintre noi, dar pentru că noi nu ne cunoaștem, El ne lasă să fim încercați, să ne cunoaștem, să găsim patimile care sunt ascunse în noi și să nu avem cerințe nerezonabile în ziua Judecății. . Pentru că, chiar dacă ar trece cu vederea patimile noastre și ne-ar lua așa cum suntem în Rai, tot am crea probleme acolo. De aceea Dumnezeu îngăduie diavolului să ne ispitească aici, să ne facă praf, pentru ca sufletul nostru să fie smerit și curățit prin dureri, așa că atunci El ne face bine. Bucuria adevărată se naște din amărăciunea pe care o gustăm cu bucurie pentru Hristos care s-a amărât pentru a ne mântui. Creștinul ar trebui să se bucure mai ales atunci când are vreo încercare, fără să fi dat el însuși ocazia.
Îi spunem uneori lui Dumnezeu: „Doamne, nu știu ce vei face, mă predau Ție așa cum sunt, ca să mă faci om”.Așa că Dumnezeu mă face nu numai om, ci chiar supraom și lasă diavolul să vină să mă necăjească și să mă chinuie. Acum, cu cancerul ăsta, îi văd provocările și râd. Găsiți diavolul!
Știți cu ce săpun spală diavolul pe om, când Dumnezeu îi îngăduie să fie ispitit, să fie încercat? Cu spumele răutăţii lui. Are bun… săpun! Așa cum o vrăjitoare face spume când este supărată, tot așa face și diavolul în astfel de cazuri. Și apoi îl freacă pe om, nu ca să-i îndepărteze petele și să se curețe, ci din răutate. Dar Dumnezeu îngăduie diavolului să frece omul, doar până când petele dispar și el este curat. Caci dacă l-ar lăsa să-l frece așa cum se freacă hainele, l-ar sfâșia.

-Gheronda, putem spune despre diferitele ispite care se întâmplă în viața noastră că aceasta a fost voia lui Dumnezeu?
– Nu, să nu confundăm voia lui Dumnezeu cu ispita și cu ce aduce ispita. Dumnezeu îl lasă liber pe diavol până la un punct pentru a-l ispiti pe om și îl lasă pe om liber să facă binele sau răul. Dar Dumnezeu nu este de vină pentru răul pe care îl va face omul. Iuda a fost un ucenic al lui Hristos. Putem spune că a fost voia lui Dumnezeu ca el să devină trădător? Nu, dar Iuda însuși a permis diavolului să intre în el. Cineva i-a spus unui preot: „Părinte, te rog să faci un trident pentru Iuda”. Adică parcă ar fi spus: „Tu, Hristoase, ești nedrept; a fost voia Ta ca Iuda să Te trădeze; de ​​aceea acum ajută-l”.

Nenumărate sunt cazurile în care Dumnezeu îngăduie ca unii credincioși să fie încercați, pentru ca cineva care are o viață mediocră să-și vină în fire și să se pocăiască. Acești oameni au o dublă recomensă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu le dă posibilitatea unora care, cu încercările prin care trec, plătesc pentru păcate în această viață și se plâng fără sens, să fie ajutați de răbdarea celor care, cu toate că nu au păcătuit, suferă, dar nu cârtesc. . Să presupunem că un om de familie foarte bun, foarte evlavios, este în casa lui cu familia lui și dintr-o dată are loc un cutremur și casa cade, peste toată familia și după suferințe îngrozitoare, toți mor. De ce a permis Dumnezeu asta?
Pentru ca alții care sunt vinovați și pedepsiți să nu cârtească. Prin urmare, cei care se gândesc la marile cruci ale celor drepți, nu se întristează niciodată pentru propriile lor încercări mici. Ei văd că, în timp ce au greșit în viața lor, totuși suferă mai puțin decât cei drepți, așa că spun ca un tâlharul cel bun: „N-au făcut nimic și au pătimit atât de mult; oare cât va trebui să suferim și noi?”. Din păcate unii seamănă cu hoțul care a fost răstignit în stânga lui Hristos și spun: „Au mers cu crucea în mână și uite ce li s-a întâmplat!”.

Sunt și cazuri – acestea sunt foarte rare – în care Dumnezeu din dragoste îngăduie unor luptători foarte aleși să treacă prin mari încercări, pentru a-i încununa. Aceștia sunt imitatori ai lui Hristos. Vedeți, Sfânta Adunare, pentru că ea ajuta duhovnicește multe suflete prin îndemnurile ei, diavolul s-a dus să o împiedice de la această lucrare. A rămas fără cuvinte timp de trei ani și jumătate din cauza bolii sale. Uneori, un adevărat imitator al lui Hristos îi cere lui Dumnezeu ca o favoare, să ierte greșelile semenilor săi, să-i elibereze de mânia Sa dreaptă și să fie pedepsit el în locul lor, cu toate că el însuși nu are vină. El este foarte aproape de Dumnezeu și Dumnezeu este foarte mișcat de această mare dragoste nobilă a copilului Său. Pe lângă harul pe care i-l dăruiește și iartă greșelile altora, îi îngăduie și să aibă un sfârșit de martir, conform cererii sale insistente.
În același timp, însă, îi pregătește și cel mai bun locaș al Împărăției Cerești cu și mai mare slavă, pentru că mulți oameni îi greșiseră cu judecata lor falsă, care credeau că Dumnezeu îl pedepsește pentru propriile sale păcate.

traducere din limba greacă
(CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL, VIAȚA DE FAMILIE)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Să nu-L constrângem pe Dumnezeu cu rugăciunile noastre. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne slobozească de ceva, boală etc. sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem putere și întărire de la El, ca să putem suferi. Așa cum bate El cu noblețe la ușa inimii noastre, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, iar dacă Domnul nu răspunde, să încetăm a o mai cere. Când Dumnezeu nu ne dă ceea ce cerem cu insistență, înseamnă că are motivele Sale s-o facă.

Are și Dumnezeu „tainele” Sale. De vreme ce credem în buna Sa purtare de grijă, de vreme ce credem că El cunoaște toate cele ale vieții noastre și că totdeauna ne vrea binele, de ce să nu-I acordăm încredere? Să ne rugăm simplu și liniștit, fără stres și constrângere. Știm că trecutul, prezentul și viitorul, toate sunt cunoscute, goale și descoperite înaintea lui Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „…nu este nicio făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală” (Evrei 4, 13). Noi să nu insistăm, căci insistența peste măsură face rău în loc de bine. Să nu stăruim să dobândim ceea ce vrem, ci s-o lăsăm la voia lui Dumnezeu. Căci cu cât stăruim, cu atât aceea pe care o cerem se depărtează. Așadar, răbdare, credință și pace. Și dacă vom uita noi, Dumnezeu nu uită niciodată și, dacă este spre binele nostru, ne va da ceea ce ne trebuie și când trebuie.

Să cerem în rugăciune numai mântuirea sufletului nostru. Nu a spus Domnul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu… și toate acestea se vor adăuga vouă”(Matei 6, 33)? Ușor, chiar foarte ușor ne poate Hristos ceea ce dorim. Dar iată care este taina. Taina este să nu aveți în mintea voastră deloc intenția de a cere un lucru concret. Taina este să cereți unirea voastră cu Hristos dezinteresat, fără să spuneți: „Dă-mi aceasta, dă-mi aceea…”. Este destul să spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.

Nu este nevoie ca să-L înștiințăm pe Dumnezeu despre anumite nevoi ale noastre. El le cunoaște pe toate cu neasemănare mai bine decât noi și ne dăruiește dragostea Sa. Problema este să comunicăm cu această dragoste prin rugăciunea și prin respectarea poruncilor Lui. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu. Aceasta este cel mai folositor, cel mai sigur pentru noi și pentru cei pentru care ne rugăm. Hristos ne va pe toate din belșug. Dar dacă există chiar și puțin egoism, nu se poate face nimic.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
Sursa: marturieathonita.ro/sfaturi-pentru-rugaciune-ale-staretului-porfirie

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Preotul trebuie să se roage pentru toți. Rugăciunea mea este de mijlocire. De aceea îmi dați pomelnice și eu mă rog pentru dumneavoastră. Dar să știți că dacă nu vă rugați cu mine, degeaba! Pentru că preotul nu este „mama Omida”, care spune nu știu ce chestii acolo, în timp ce tu poți să o iei razna! Rugăciunea mea să fie împreună cu a voastră și atunci Dumnezeu face minunea.

De multe ori când cineva venea la mine pentru rugăciune, îi spuneam: „Roagă-te cu mine!”. Erau lucruri foarte grele în familie, fie boli grele, fie tulburări în casă, și se întâmpla minunea, lucrurile se schimbau. Uneori vin oameni și spun: „Părinte, să știți că rugăciunea Sfinției voastre a avut putere și m-a scos dintr-o împrejurare: soțul meu s-a schimbat, sau copilul meu, care făcea rău, s-a întors acum la credință și este bun”. Și eu le zic: „Nu rugăciunea mea, ci rugăciunea noastră. Că dacă mă rugam numai eu singur, nu știu dacă Dumnezeu mă asculta, că și eu sunt om păcătos, nu?”.

Dar dacă mă rog pentru alții, mă rog cu dragoste, pentru că iubesc pe fiecare și înțeleg suferința umană mai bine decât înțelege unul care n-a trecut prin ea. Prin această rugăciune, Dumnezeu face minunea și vindecă: pe cel bolnav îl ridică din patul durerii, pe cel orb îl luminează, celui bolnav la minte îi luminează mintea și-l întoarce la credință.

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, Mănăstirea Diaconesti

Selectie si editare: Dr. Gabriela Naghi

,,Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni’’(Psalmul 76, 13).Mare minune a făcut Dumnezeu în zilele împăratului păgân Deciu, cel care s-a pornit cu sălbăticie împotriva Bisericii lui Hristos. Erau atunci în Efes şapte tineri, rânduiţi cu oarecari demnităţi în oastea imperială. Numele lor le avem scrise în sinaxarul acestei zile. Aceştia erau binecredincioşi şi petreceau în posturi şi rugăciuni. Nebunul împărat a venit în Efes şi a poruncit să se facă mare sărbătoare păgânească şi să silească pe toţi să aducă jertfe spurcate zeilor, adică diavolilor. Cei slabi în credinţă s-au învoit şi astfel au scăpat de mânia imperială. Au fost însă credincioşi care, chiar puşi în faţa morţii, refuzau să jertfească, ştiind că acest fapt înseamnă lepădare de Hristos. Deoarece şi atunci delaţiunea era în floare, cei şapte tineri au fost pârâţi că se închină lui Hristos şi nu vor să jertfească zeilor. S-a dat poruncă să fie aduşi în faţa împăratului şi, fiindcă erau în dregătorii ostăşeşti, acesta s-a arătat îngăduitor cu ei şi i-a lăsat în libertate. Ştiind ce avea să urmeze, tinerii s-au sfătuit: ,,Să plecăm din cetate până ce împăratul se va întoarce, şi să intrăm în peştera cea mare din munte, care este  partea răsăritului. Acolo, în linişte, să ne rugăm lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să ne întărească în mărturisirea preasfântului Său nume, ca să putem sta fără temere înaintea tiranului’’.

 Stând în peşteră, tinerii au rânduit pe unul dintre ei, Iamvlih, să le aducă mâncare şi cele de trebuinţă din cetate. Tiranul a auzit de retragerea lor în peşteră şi a poruncit ca intrarea peşterii să fie astupată şi pecetluită, pentru ca tinerii să moară în întunericul acela, fără apă şi hrană. Preabunul Dumnezeu a adus asupra Sfinţilor Săi somn ca de moarte, sufletele lor au fost luate în mâinile Lui, iar trupurile au fost ţinute în nestricăciune. Mulţi ani au trecut de la adormirea tinerilor. Stăpânul muntelui a vrut să zidească un staul şi a luat pietrele cu care s-a închis gura peşterii. În aceaşi vreme, Dumnezeu a înviat pe Sfinţii tineri şi ei s-au sculat, ca şi cum s-ar fi trezit din somnul de noapte. Au trimis pe Iamvlih să le aducă pâine din cetate. Era vremea binecredinciosului împărat Teodosie. Tânărul a văzut semnul Sfânt al Crucii pe zidurile cetăţii şi s-a mirat nespus că Hristos se proslăvea, căci înainte nu cuteza nimeni să facă aceasta la vedere. N-a găsit nici un cunoscut, deoarece aceştia trecuseră de multă vreme din viaţă, iar cetatea era cu totul altfel. După multă cercetare, a înţeles că petrecuseră în peşteră 372 de ani şi Preamilostivul Dumnezeu i-a adus în viaţă, spre ruşinarea celor ce învăţau atunci că, la moarte, trupul şi sufletul se nimicesc  (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p.40-51). �

Presbiter Ioviţa Vasile

Satanicul papă Francisc  se pregăteşte să părăsească scena istoriei. I s-a pus în vedere sa întreprindă anumite acţiuni, numirea unor noi cardinali, de pildă, necesare purcederii antihriştilor cu noul papă. Francisc a ajuns în scaun cu rotile, nu mai poate continua şirul fărădelegilor cu aceaşi vigoare, şi-atunci trebuie înlocuit, cum şi el l-a înlocuit pe papa Ratzinger, în 2013. S-ar putea să avem trei papi în viaţă, cum s-a întâmplat o singură dată în istoria Vaticanului.

Nimeni nu-l va regreta pe Francisc, poate nişte papistaşi într-o ureche. Omul şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat. Nu ştiu alt papă care să fi decretat atâtea erezii şi rătăciri, cum a făcut Francisc. Tot ce i-a pus diavolul în minte, a preluat şi apoi a propovăduit ex cathedra lumii papistaşe, lumii întregi, ca fiind ,,adevăruri’’ şi căi vrednice de urmat. Nu le-am contabilizat pe toate, nu voi stărui asupra lor acum, decât că la finalul acestui articol voi face un copy-paste, ca să ne amintim monstruozităţile propovăduite de acest individ care mie îmi inspiră milă. De ce? Pentru că vă spun de pe acum că va părăsi viaţa aceasta pământească nepocăit, şi-atunci ce nădejde de mântuire ar mai exista pentru el? Niciuna.

Am scris un articol prin care mi-am exprimat mirarea şi nedumerirea cum poate omul acesta să fie urmat de 1,2 miliarde de papistaşi. Nu voi înţelege niciodată. Nu voi pricepe cum cardinalul Vigano, un critic acerb al papei Francisc şi un fin observator al problemelor cu care se confruntă lumea de azi, rămâne totuşi încarcerat în ereziile şi rătăcirile papistaşe, fără a îndrăzni să facă măcar un pas timid spre Ortodoxie şi Adevăr. Sfântul Lavrentie de Cernigov a spus că în vremurile pe care le trăim vor fi mulţi surzi şi orbi. Şi extrem de mulţi muţi, aş adăuga eu.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a văzut şi a scris ceea ce noi citim la Apocalipsă 13, 11: ,,Am văzut apoi altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea Mielului, dar grăia ca un balaur’’.

-coarnele fiarei: cele două triunghiuri ascuţite ale acoperământului capilar al papilor, unul în faţă, celălat în spate

-asemănarea cu Mielul Hristos e aparentă şi înşelătoare. Papa se socoteşte vicarius Filii Dei, locţiitor al Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Cel vădeşte ca fiară pierzătoare de suflete este faptul că grăieşte ca un balaur, ca diavolul (Apocalipsa 20, 2). Şi ca să vă covingeţi, citiţi acest copy-paste:

1.Iadul nu există! Mântuitorul Hristos ,,a minţit’’, Francisc cel nebun are dreptate. Doamne, iartă-ne! ,,Cu umilință, căutare interioara și meditare a rugăciunii, am câştigat o nouă înțelegere a anumitor dogme. Biserica nu mai crede în iad, unde oamenii suferă. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci numai să îmbrățișeze’’.

2.Toate religiile sunt adevărate. Într-un discurs socant care rezoneaza in jurul lumii, Papa Francis a declarat: “Toate religiile sunt adevărate, pentru că ele sunt adevărate în inimile tuturor celor care cred în ele. Ce alt tip de adevăr este acolo? În trecut, biserica a fost dura cu ceea ce considera greșit din punct de vedere moral sau păcătos.

3.Homosexualii, partizanii uciderii prin avort şi comuniştii necredincioşi fac parte din ,,biserică’’. Astăzi, nu suntem judecători. Ca un tată iubitor, noi nu condamnăm copiii noștri. Biserica noastra este suficient de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru cei pro sau contra avortului! Pentru conservatori și liberali, comuniștii sunt bineveniti și chiar sunt uniti cu noi. Noi toti iubim si adoram acelasi Dumnezeu!

4.Adevărul lui Dumnezeu evoluează, e în continuă schimbare. Catolicismul este acum o “religie modernă și rezonabila”, care a suferit schimbări evolutive. Este timpul să renuntam la intoleranta. Trebuie să recunoaștem că adevărul religios evoluează și este in continua schimbare. Adevărul nu este absolut sau sculptat în piatră.

5.Ateii se vor mântui.,,Chiar și ateii recunosc divinitatea. Cu acte de dragoste și caritate chiar si ateul il recunoaște pe Dumnezeu și isi salveaza sufletul, devenind un participant activ în răscumpărarea omenirii

6.Dumnezeu este schimbător. O declarație din discursul Papei a dus tradiționaliștii într-un acces de confuzie și isterie: “Dumnezeu se schimbă și evoluează ca si noi înșine; Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când raspandim dragoste și bunătate în lume, atingem divinitatea noastra si o recunoastem.

7.Biblia este depăşită de vreme şi trebuie rescrisă. ,,Biblia este o carte sfanta foarte frumoasa, dar, ca toate lucrările mari antice, unele pasaje sunt invechite.Unii le arata ca intolerante si critice. Este timpul sa vedem aceste versete ca ulterioare interpolari, spre deosebire de mesajul de iubire și de adevăr care este expus diferit in Scriptură.

8.Hirotonirea femeilor, care pot deveni papese. ,,În conformitate cu noua noastra interpretare, vom începe să hirotonim femei Cardinali, episcopi și preoți. În viitor, sper că vom avea un papă de sex feminin. Ca niciunei femei sa nu i se inchida usile, ele sunt deschise pentru toti oamneni! ” Unii cardinali ai Bisericii catolice s-au aratat contrariati recentelor declaratii ale Papei.

9.Eşecul lui Dumnezeu. Ţinând o cruce în mână, Francisc a întrebat retoric: Ce este aceasta? Este eşecul lui Dumnezeu.

10.Vaccinul este un dar al lui Dumnezeu

11.Învierea Domnului nu e un fapt real, e o iluzie.Ne este greu să credem că Iisus a înviat cu adevărat, că a cucerit cu adevărat moartea. Este o iluzie? Un rod al imaginației noastre?”, a spus șeful lumii catolice, după cum scrie și cotidianul italian Libero, care subliniază: „Un mesaj tulburător: să punem la îndoială învierea lui Hristos în ziua de Paști.”

12.Când un cardinal papistaş a oprit o muiere, vajnică militantă pentru avort, de la zisa lor împărtăşanie, Francisc a primit-o şi a ,,împărtăşit’’-o, arătând că este un adept al uciderii pruncilor nevinovaţi, lipsiţi de apărare. Piei, satano!

Presbiter Ioviţa Vasile

E scrisoarea celui mai venerabil batran,gheronda din Sfantul Munte Athos.
Ereticii ecumenisti sunt in neascultare fata de batranii monahi.

„Persecuțiile monahilor care au cuget ortodox

Monahul Gavriil
Sfânta Chilie a Cuvioșilor Hristodul din Patmos și Arsenie Capadocianul
Sfânta Mănăstire Cutlumuș, Sfântul Munte Athos

Sfântul Munte, 25.06.2022

Preacuviosului Egumen,
Părintelui Arhimandrit Nicolae
și binecuvântatei conduceri (gherontie=Sinaxa părinților)
din Sfânta Mănăstire Cutlumuș

Cinstiți Părinți, binecuvântați!

Cu respectul cuvenit față de voi, în calitate de conducere mănăstirească a tuturor fraților dependenți de Mănăstirea noastră, aș dori să vă supun atenției un subiect foarte serios, care trebuie abordat cu sentimente frățești și pe baza obligației pe care o au toți creștinii, și mai ales noi, monahii, de a nu ceda în probleme de credință și adevăr.

Este vorba despre persecuția neîndreptățită, fără iubire de frați și nimicitoare pe care o suportă de ani de zile fratele nostru Părintele Cosma Ieromonahul de la Chilia Sfântul Atanasie al Alexandriei, care aparține de Schitul Sfântului Panteleimon. Ieromonahul în cauză locuiește aici în Sfântul Munte de treizeci și doi (32) de ani, dintre care ultimii douăzeci (20) ca monah care aparține de M-rea Cutlumuș în Chilia pe care am menționat-o.

Motivele care m-au determinat să vă adresez această scrisoare într-o manieră frăţească sunt următoarele: Ieromonahul Cosma este fiul meu duhovnicesc și, datorită acestei legături duhovniceşti, sunt la curent cu situația lui și îndeosebi cu acuzaţiile la adresa lui pe care se străduiesc să i le aducă conducătorii (administratorii) Sfintei Mănăstiri și a Schitului, care sunt cu totul nedrepte și inexistente.

Decizia sa de a nu participa la slujbele de obște în biserica principală (catolicon) a Schitului, precum și evitarea împărtășirii bisericești cu Părinții din Schit au un suport dogmatic și canonic. Nu vrea să-l pomenească pe Patriarhul eretic (αἱρετίζοντα) Bartolomeu, promotor și stâlp al panereziei ecumenismului, pentru că, pomenindu-l, înseamnă că și el crede la fel. Procedează corect în ce privește evitarea împărtășirii cu părinții din Schit, pentru că aceștia au comuniune cu schismaticii și nehirotoniții din Ucraina, pe care nu-i recunoaște mai mult de jumătate dintre ortodocși, zece din cele paisprezece Biserici Autocefale. V-ați gândi vreodată să recomandați clerului și călugărilor din aceste zece Biserici să aibă comuniune cu schismaticii, așa cum au făcut, din păcate, unii egumeni, ieromonahi și monahi aghioriți? Nu cumva, în loc să-l urmăriți pe P. Cosma, ar fi trebuit, ca Sfântă Mănăstire, să cereți Sfintei Chinotite să nu fie recunoscut noul mitropolit necanonic Epifanie al Kievului și să nu permiteți clerului noii biserici pseudo-autocefale să lucreze ca cler ortodox când vizitează Sfântul Munte?

Acesta este motivul principal pentru comportamentul, în opinia voastră, inacceptabil și chipurile anti-monahal al comportamentului bunului Ieromonah, despre care ar trebui să vă răzgândiți după explicațiile suficiente pe care vi le-a dat în scris prin scrisoarea sa din 31.8.2021/13.9.2021, al cărei conținut mi l-a comunicat și mie, ca Părinte al lui duhovnicesc, și cu care sunt total de acord. Călugărul trebuie desigur să respecte principiile monahale și să-și țină făgăduințele, slujbele, îndatoririle, obligațiile comune datorate Mănăstirii și Schitului. Totuși, mai presus de toate acestea, mai presus de mult-proclamata ascultare fără discernământ față de stareți și episcopi, mai presus de episcopocentrismul de inspirație papală, chiar și mai presus de rugăciunea și slujba de obște, este mărturisirea Ortodoxiei, a adevărului mântuitor, a cărei absență le face pe toate celelalte inutile. Nu așa spunea marele conducător monahal, Cuviosul Teodor Studitul, atunci când îi critică pe călugării din vremea lui care justificau inovațiile și ereziile? „Deci, dacă sunt monahi unii în vremurile de acum, să arăte din fapte. Lucrul monahului este să nu tolereze nici din întâmplare vreo inovație a Evangheliei, ca să nu fie luați drept exemplu de erezie și de comuniune cu ereticii de către mireni, spre a lor pierzanie” (PG 99, 1049).

A nu avea comuniune cu ereticii și schismaticii este o învățătură statornică ​​a tradiției apostolice și patristice, iar pozițiile evanghelice și patristice sunt nenumărate. Mă limitez să amintesc doar două exemple, al unui Mare Ascet, care a întemeiat monahismul și este numit Dascălul pustiului, și al celui mai mare teolog al celui de-al doilea mileniu, care a strălucit ca aghiorit și a proslăvit întreaga Ortodoxie, dar și Sfântul Munte. Mă refer la Marele Antonie și la Sfântul Grigorie Palama. Marele Atanasie ne relatează despre primul că a fost uimitor și bine-cinstitor în probleme de credință. Nu a avut comuniune niciodată cu meletienii schismatici, nici cu ereticii manihei și arieni, dintre care pe unii i-a alungat din mănăstirea sa când a aflat din convorbiri cum rătăceau. El a spus chiar că sunt mai rele decât otrava șarpelui cuvintele lor: „A fost foarte minunat și bine-cinstitor în cele ale credinței. Nu a avut comuniune nici cu melitienii schismatici, știind răutatea și apostazia lor de la început; nici nu a vorbit prietenește cu maniheii sau cu alți eretici decât până la povățuire spre întoarcerea la buna-credință, socotind și vestind că prietenia și tovărășia cu ei este o vătămare și pierzare a sufletului. Așa se scârbea și de erezia arienilor și poruncea tuturor să nu se apropie de ei și nici să țină reaua lor credință. Când s-au dus la el cândva unii dintre arieni supărați, după ce a examinat și a aflat că sunt necredincioși, i-a alungat din latura lui, spunând că sunt mai rele decât veninul șarpelui cuvintele lor” (Viața 68).

Sfântul Grigorie Palama, în calitate de ieromonah aghiorit, a întrerupt pomenirea ereticului Patriarh Ioan Caleca. În scrisoarea sa „Venerabilului kir Dionisie cel dintre monahi” notează de la început că există trei tipuri de ateism. Primului tip îi aparțin ateii prin excelență, adică cei care neagă existența lui Dumnezeu. Celui de-al doilea tip de ateism îi aparțin ereticii, care distorsionează învățătura despre Dumnezeu, iar celui de-al treilea tip de ateism îi aparțin cei care tac și nu ii combat pe ateii din primul tip și nici pe ereticii din al doilea. La fel ca și astăzi, atunci existau aghioriți care nu doreau să intre în conflict cu patriarhul eretic. Ei chiar l-au criticat pe Sfântul Grigorie pentru că, în loc să se ocupe cu rugăciunea și să practice ascultarea, așa cum sfătuiesc și patriarhii, episcopii și stareții eretici de astăzi, el s-a dedicat criticării rătăcirii lui Varlaam. Sfântul Grigorie, deși era încă ieromonah, nu a ezitat să-l critice cu un limbaj aspru pe patriarhul varlaamit Ignatie al Antiohiei și să scrie că Biserica există acolo unde există adevărul. Rătăcirea și erezia te scot din Biserică. Acum cei amăgiți și ereticii răspândesc ideea la credincioșii necatehizați că nepomenirea patriarhului sau a episcopului, adică îngrădirea canonică, te pune în afara Bisericii, în timp ce înăuntrul Bisericii sunt ecumeniștii eretici. Deci Sfântul Grigorie Palama era în afara Bisericii când nu l-a pomenit pe patriarh? Și în afara Bisericii au fost cei trei episcopi și tot Sfântul Munte, printre care și Sfântul Paisie, care au întrerupt timp de trei ani pomenirea patriarhului Atenagora (1969-1972)? Sfântul Grigorie spune: „De fapt, cei din biserica lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt din adevăr nu sunt nici din biserica lui Hristos și cu atât mai mult cu cât se mint pe ei înșiși, numindu-se păstorii și arhipăstori sfințiți pe ei înșiși și unii pe alții; căci noi am fost învățați că nu este caracterizat creștinismul prin fețe, ci prin adevăr și acrivia credinței.” (Desființarea scrisorii lui Ignatie 3).

Al doilea motiv care m-a motivat să scriu această scrisoare, în afară de a-mi declara acordul față de atitudinea mărturisitoare și vrednică de laudă a Ieromonahului Cosma, care se bazează pe învățătura și practica din toate timpurile a Sfinților, a fost admirația mea, și exprim aceasta cu profundă tristețe și amărăciune, că această persecuție de durată și neomenoasă împotriva lui este în mod esențial îndreptată încă o dată către persoana mea umilă. Ieromonahul Cosma este absolut de acord cu pozițiile și părerile mele cu privire la ceea ce tulbură Biserica în ultima vreme și zguduie ecleziologia ortodoxă și, din acest motiv, este singurul preot din zona din jurul Chiliei mele unde pot să particip la Liturghie și să mă împărtășesc cu preacuratele Taine. Prin urmare, impunându-i, fără motive serioase, fără abateri specifice, pedeapsa opririi de la slujbă, care, conform Dreptului Canonic, se impune cu un rechizitoriu specific și o procedură anume, căutați în esență să ne lăsați lipsiți de Liturghie și neîmpărtășiți pe mine și pe părinții din jurul meu, așa cum ați făcut mai devreme, persecutându-l pe părintele Irineu total pe nedrept.

Al treilea motiv pentru care vă scriu această scrisoare este faptul că trebuie evitată smintirea credincioșilor, care respectă și cinstesc Sfântul Munte, când sunt făcute cunoscute măsurile inumane, pentru prima dată auzite și nemaiauzite pe care le-ați luat împotriva Ieromonahului Cosma, ca să încovoiați reacțiile lui ortodoxe. Vă sunt cunoscute și nu le voi enumera. Nu l-ați încovoiat nici cu amenințarea expulzării din Chilia lui, nici cu întreruperea alimentării cu apă timp de nouă (9) luni. Monahii sunt prigoniți, nu prigonesc. Nu voi argumenta mai departe, pentru că știu că vă voi întărâta, dacă nu v-am întărâtat deja, susținând pe un frate al nostru persecutat, calomniat și șantajat pe nedrept. Grija voastră părintească și pastorală ar fi trebuit sa se îndrepte către alţi fraţi dependenţi ai mânăstirii noastre, care au ieșit deplin de pe calea vieții și a desăvârșirii monahale, și pe ei ar fi trebuit să-i învăţaţi și să-i aduceţi în simţiri, nu pe Părintele Cosma, care, sub călăuzirea mea și a altor Bătrâni, face ceea ce este de la sine înțeles, ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și nu celor puternici și tari ai lumii.

Pedepsele impuse pe nedrept și ilegal, atunci când nu provin din grija frățească și părintească, ci dintr-o încercare de șantaj și intimidare pentru a atinge scopuri neortodoxe, nu sunt validate de Dumnezeu. Vai, dacă Dumnezeu ar fi validat prigonirile ereticilor și a propovăduitorilor de erezii împotriva ortodocșilor!

Mă rog ca Dumnezeu, prin mijlocirile Sfinților Părinți mărturisitori și mai ales ale Părinților Aghioriți, să-l întărească și mai departe pe Părintele Cosma pe calea ortodoxă și să vă lumineze și pe voi să încetați a-l persecuta pe nedrept. Pedeapsa de șase luni de oprire de la slujire pe care i-ați impus-o nu este „trezitoare”, așa cum credeți, ci nedreaptă și răzbunătoare! Alții trebuie să se trezească și să înțeleagă cele de la sine înțeles pentru monahi. După sfatul și îndemnul meu, dar și al altor Bătrâni, nu va respecta regula opririi de la slujire pentru că nu este conformă nici cu litera, nici cu spiritul Sfintelor Canoane și, în consecință, nici măcar cu Carta Sfântului Munte și cu Regulamentul Intern al Mănăstirii.

Cu respect și nădejduind în încetarea persecuției împotriva noastră,

Monahul Gavriil”

Selecţie şi editare: Ioan

E vorba de ,,cel mai puternic om de pe planetă’’, preşedintele SUA, Joe Biden. Puteau foarte bine să trimită în Israel o sosie, o copie de cauciuc sau un tablou în mărime naturală, peste care să treacă rapid camerele de luat vederi, ca să nu ne dăm seama, rezultatul ar fi fost acelaşi. L-au dus chiar pe Biden, în carne şi oase, şi încercăm să înţelegem ce urmăresc antihriştii purtându-l prin lume, în loc să-l retragă şi să-l ţină undeva izolat, ca să nu mai auzim de el.

Biden e inexistent ca persoană. A avut la dispoziţie o viaţă destul de lungă, pe care ar fi trebuit s-o trăiască după Poruncile lui Dumnezeu. N-a făcut-o, acum e târziu. Omul e pierdut, la propriu şi la figurat, îl ţin în biroul oval pentru că mai au nişte lucruri de demonstrat. Aşa a fost şi cu vizita în Israel. Regia americană, ştiind că are de purtat un cadavru, a aranjat ca acesta să fie primit de pseudo-patriarhul grec al Ierusalimului, Teofil, eretic şi schismatic, om al sistemului antihristic, care l-a înnobilat şi cu oarecari distincţii bisericeşti. Apoi l-au rugat să intervină pentru ca creştinii să nu fie persecutaţi de extremiştii evrei. Biden nu ştia unde se găseşte, nu înţelegea care-i rostul prezenţei acelor bărboşi în jurul scaunului său, dar s-a vrut să credem că este viu, că acţionează, că îşi exercită funcţiile prezidenţiale în plinătatea puterilor sale fizice şi intelectuale. Farsă grosolană, praf aruncat în ochii lumii. Nu şi ai noştri.

Prezenţa lui Biden la Ierusalim a fost o repetiţie în vederea întronizării lui antihrist. Antihriştii vor să ştie cum se vor comporta oamenii atunci. E bine să ştim şi noi. Pseudo-patriarhul Ierusalimului va avea un rol de primă mărime, va fi prezent cu toată suita, şi-i va aşeza pe cap coroana de rege al universului. Nu va fi Teofil, va fi un urmaş al lui. Faptul că un patriarh zis ortodox îl va încorona pe antihrist, îi va conferi acestuia autoritate şi credibilitate. Amândouă vor fi false.

Cadavrul lui Biden începe să miroase. Mult nu-l vor mai putea ţine în funcţie. Omul ajuns Casa Albă printr-o fraudă nemaiîntâlnită în istoria lumii, îşi va sfârşi drumul pe care singur şi l-a croit încă din pruncia sa.

Presbiter Ioviţa Vasile

Comisia Europeană a propus ca cele 27 de state membre U.E. să-şi reducă fiecare consumul de gaz cu 15% din august 2022 până în martie 2023 sau cine mai știe până când, dar „Ţările Uniunii Europene încearcă să atenueze planul Comisiei Europene care le cere să utilizeze o cantitate mai mică de gaze, în timp ce Europa se pregăteşte pentru o iarnă cu incertitudini de aprovizionare, de la principalul său furnizor de gaze, Rusia” (Reuters).

După imensa și încă actuala gogoașă teroristă Covid-19 – născătoare și beneficiară a profiturilor de miliarde USD direcționate în buzunarele corporațiilor farmaceutice – arma biologică C-19 a fost temporar întreruptă de „Operațiunea Ucraina”. Pentru că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, au cam început să sară țăndări din – U.E. (nouă Uniune Sovietică), beneficiara unei asidue reclame deșănțate cu cearceaful stropit cu licurici galbeni. În vârful lagărului concentraționar U.E. se află instalată momentan o scorpie „reptiliană”, un hibrid nociv, o combinație diabolică dotată artificial și temporar cu puterea șarpelui boa și veninul cobrei regale. Ea crezându-se jalnic și hilar o Cleopatră a secolului al XXI-lea!

Ursula, numele uzual al scorpiei reptiliene cleopatriată, acea coruptă implicată în afacerea cu vaccinuri anti-sănătate și anti-supraviețuire (mai știm noi și pe câțiva de la noi, cu „comandant” cu tot) asvârle venin ori încotro își îndreaptă orificiul bucal și limba nebifurcată deocamdată. Va proceda la fel, nestingherită, ba chiar susținută pentru tembelismele repetate deși a demonstrat deja atingerea nivelului de incompetență. La prima „deraiere” de la ordinele primite va primi cunoscuta replică din „Othello” al marelui Will: „Maurul și-a făcut datoria. Maurul poate să moară!”… Și dacă nu vrea, i se dă o mână de ajutor, așa cum s-a întâmplat recent cu două paparude instalate ca șefi de guverne, doi flotanți, aruncați recent la tomberon. S-a apreciat că și-au atins limita menționată și „Out!”.

Bruxelles-ul a îndemnat ţările să reducă acum utilizarea gazelor, pentru a ajuta la umplerea depozitelor înainte de iarnă şi a avertizat că este probabilă o întrerupere completă a livrărilor gazelor rusesc. Dar planul U.E. s-a confruntat cu rezistenţa unui grup de guverne, unele fiind categoric împotriva reducerilor obligatorii, iar altele nedorind să lase Bruxelles-ul să le controleze consumul de energie. Spania, Portugalia, Grecia… au refuzat „Diktatul gazelor Ursulei”. „Nu există niciun motiv ca spaniolii și grecii să fie solidari cu Germania, Franța și Italia, care singure și-au creat dependența de gazele și petrolul din Rusia. Din lăcomie și prostie. România va refuza? Logic ar fi să refuze. Având însă în vedere modul în care „autoritățile” noastre s-au poziționat până acum, adică „ghiocel style”, mă tem că azi vom auzi că România e de acord, fără condiții și comentarii. Iar asta va fi însemnat o gravă încălcare a art.135 din Constituție, care obligă statul la protecția și utilizarea în interesul național ale resurselor naturale ale țarii” (Gh. Piperea).

Jalnic și revoltător „ghioceii” dâmbovițeni au acceptat cu osanale Diktatul terorist „Kälte und Dunkelheit” (Frig și Întuneric)[1], un fel de sosie revăzută și adăugită a „Nacht und Nebel” (Noapte și Ceață)[2] din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Nimic nu este întâmplător, Noua Dictatura de la Bruxelles – „EU-Diktatur” – seamănă din ce în ce mai mult cu a celui de-Al Treilea Reich. Ba chiar o depășește în minciună și sadism.

Proaspătul re-numitul ca Ministru al Agriculturii – incomodul Daea – deranjează: vrea refacerea irigațiilor, vrea agricultură românească, dar asta nu place Occidentului, deci nu va sta mult în funcție. A vrut ajutorarea producătorilor români, demarase crearea unui lanț de magazine pentru aceștia, dar a venit un cretin care a spus: NU! „S-a terminat cu vremea gostaturilor!”… și le-au desființat

Remember

Nebunia globalistă a debutat cu „boala vacii nebune”, au urmat: gripa aviară, pesta porcină acum se vrea moartea vitelor, mâine a oilor, caprelor… dar cu dezaxații cum rămâne? Ni se recomandă „hrană proaspătă” cu greieri, lăcuste și alte delicatesuri globaliste marca Bill Gates & Gloabe-Asociații. Bine le-a răspuns Daea: „Nimeni nu-i poate obliga pe români să înlocuiască mâncarea noastră tradiţională cu feluri simandicoase preparate din lăcuste sau gândaci. […] Eu, de regulă, ca inginer agronom, combat gândacii, nu-i mănânc”.

Așteptăm cu nerăbdare de-bilderbergificarea celor ce se cred dumnezeii planetei.

Totul pentru noi! Nimic pentru voi, românii!

Ca o bomboană pe coliva românilor, Germania vrea gazele românilor. Cică ei și așa fac foc cu lemne iarna, deci n-au nevoie de gaze. „Ghioceii” dâmbovițeni o vor accepta și pe-asta. Nimic nou, vă aduceți aminte? Parcă mai ieri, alți „faraoni” U.E.-iști afirmau la fel de diktatorial: „Gazele din Marea Neagră nu sunt ale României, sunt ale U.E.!”. Pentru a împăca și capra și varza, propun ca din acest moment, românii să consume zilnic, en gros, cantități imense de fasole boabe, iar gazele rezultate să fie colectate în ambalaje etanșe și eliberate în toate localitățile Germaniei. Urgent! Gaze vreți, gaze vă dăm!

Ion Măldărescu

,,Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1).

Iubite cititorule! Acest îndemn Dumnezeiesc este urmat de prea puţini tineri. Cei mai mulţi aleg să-şi trăiască anii copilăriei şi ai tinereţii în desfătările păcătoase ale lumii, cu gândul că au suficientă vreme să se gândească la Dumnezeu şi la mântuirea sufletelor lor, la anii bătrâneţii. Din păcate, unii nu mai ajung aceşti ani… Ceilalţi trăiesc aşa cum s-au obişnuit la tinereţe şi viaţa se iroseşte pe nesimţite.

Astăzi facem pomenirea Sfântului Evdochim, alături de ceilalţi Sfinţi ai zilei, dragi nouă. Ce ne spun cărţile bisericeşti despre viaţa lui? ,,Acest fericit copil, fiind dat de părinţi la învăţătura cărţii, n-a avut trebuinţă de frica şi de bătăile dascălilor, ca să fie îndemnat la învăţătură, ci însuşi din firea sa avea pornire spre a se îndemna la aceasta şi se silea cu toată sârguinţa, ziua şi noaptea, mai ales la citirea Dumnezeieştilor Scripturi… Preumblarea sa era să meargă la Dumnezeieştile biserici, să asculte Sfintele Slujbe şi cuvintele Dumnezeieşti şi cu totul se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui Viu… Vrăjmaşul adevărului îndemna pe mulţi tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vânătoare şi la veselii. Însă de-a pururi pomenitul avea o singură desfătare şi plăcere – să se roage şi să se silească la citirea cărţilor folositoare de suflet’’.

Acesta i-a fost felul de vieţuire în pruncie şi apoi, la tinereţe, tot aşa a trăit, până la sfârşitul vieţii sale sfinte. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul, dar el nu s-a tulburat, deoarece a cugetat la moarte. Doar gândul că mama lui nu va fi de faţă la trecerea sa îl întrista. A cerut cu asprime să fie îngropat cu aceleaşi haine şi să nu-i facă nimic împotriva dorinţei sale. Înainte de despărţire, a cerut să fie lăsat singur, şi cei de-aproape au auzit această smerită rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar. Nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie!’’ Şi în acest fel şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Ziditorului tuturor.

Facerile sale de bine pentru oameni n-au încetat nici după trecerea sa din viaţa aceasta. Mulţi veneau la mormântul său şi se izbăveau de demoni şi de boli. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.608-615).

Presbiter Ioviţa Vasile

Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis(Ioan 17, 3).

Cunoașterea lui Dumnezeu în viața aceasta pământească aduce începutul și pregustarea vieții celei veșnice. Cunoașterea lui Dumnezeu este pentru noi viața veșnică cât mai suntem încă pe pământ. Dar ce este viața veșnică în veacul de apoi, ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit (I Corinteni 2, 9).

A nu te mai sătura de vederea lui Dumnezeu, a fi mereu cu Dumnezeu, întru uimire și bucurie de negrăit prin cuvânt, întru laudă și bunătate neîncetată – nu este aceasta viața îngerilor și a drepților din lumea cealaltă? Nu este viața aceasta întru cunoașterea lui Dumnezeu? Câtă vreme ne aflăm aici, pe acest pământ, așa cum spune Apostolul, vedem ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față (I Corinteni 13, 12). Acum Îl cunoaștem pe Dumnezeu numai în parte, dar apoi Îl vom cunoaște întru totul.

Iată că nu ar trebui să socotim că omul ajunge la credința că Dumnezeu există undeva și într-un anumit fel, judecând toate după mintea sa. Omul acela Îl cunoaște pe Dumnezeu, care simte respirația vie a lui Dumnezeu în sine și în tot ceea ce se află împrejurul său; acela care, cu inima și cu mintea și cu sufletul, simte prezența măreață și înfricoșătoare a singurului Dumnezeu Adevărat, în firea și în viața sa personală.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, 2006, pp. 295-296)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

– Părinte, ce este judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu?

– Judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu este îndelunga răbdare, care are înlăuntrul ei şi smerenia, şi dragostea. Dumnezeu este foarte drept, dar şi mult milostiv, şi milostivirea Lui biruieşte dreptatea Sa. Îţi voi da un exemplu, ca să înţelegi. Dacă un oarecare om nu a avut niciodată ocazia să audă despre Dumnezeu, unul ca acesta nu se va judeca potrivit cu starea în care se află, ci potrivit cu starea în care s-ar fi aflat dacă L-ar fi cunoscut pe Dumnezeu. Pentru că altfel Dumnezeu nu ar fi drept. Dreptatea dumnezeiască are propriile ei relaţii matematice. Unul şi cu unul uneori fac doi, iar alteori două milioane.

– Părinte, cum se aplică dreptatea dumnezeiască unuia care greşeşte?

– Dreptatea omenească spune: „Ai greşit? Trebuie să fii pedepsit!”. Însă dreptatea dumnezeiască spune: „Recunoşti greşeala ta şi te pocăieşti? Eşti iertat”. Vezi, chiar şi de legea omenească este judecat cu indulgenţă unul care face o crimă, atunci când se pocăieşte cu sinceritate şi merge singur şi mărturiseşte fapta, deşi nu există nicio bănuială asupra persoanei lui. Şi dacă de oameni este judecat cu indulgenţă, cu cât mai mult de Dumnezeul Cel drept-judecător şi mult-milostiv.

Suntem în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu ne urmăreşte cu atenţie şi cunoaşte inima fiecăruia. Nu ne va nedreptăţi. Fiindcă există dreptatea dumnezeiască şi răsplătirea dumnezeiască şi Dumnezeu ne iubeşte – ceea ce este mai important decât orice – tot binele ce l-ar face cineva nu se pierde. De aceea este pierdut şi cu desăvârşire lipsit de minte cel care cere să fie îndreptăţit de oameni.

Am observat că atunci când omul este nedreptăţit şi pune în lucrare dreptatea dumnezeiască, Dumnezeu îl îndreptăţeşte chiar şi în această viaţă. Îmi aduc aminte cum în armată, după război, a venit generalul să împartă decoraţii. Eu lipseam în ziua aceea. Când a strigat numele meu a ieşit unul ce era din Tesalia şi a luat acela decoraţia. Ceilalţi militari n-au spus nimic, pentru că atunci te băga la închisoare dacă spuneai minciuni. Când a plecat generalul, acela s-a ascuns, pentru că ceilalţi l-ar fi omorât în bătaie. După ce m-am întors, se temea şi de mine. M-a luat pe de-o parte, m-a luat pe de alta, apoi mi-a spus: „Să mă ierţi, am făcut asta şi asta”. „Bine ai făcut că ai luat-o, i-am spus. Ce aş fi făcut eu cu ea?”. O purta după aceea la defilări. După patruzeci de ani vine aici la mănăstire mareşalul Armatei Întâia din Tesalia şi-mi aduce o decoraţie a lui Alexandru cel Mare. Când am văzut-o, mi-a venit să râd. După patruzeci de ani! M-a impresionat următorul lucru: acel soldat era din Tesalia, din Tesalia a venit şi mareşalul. Vedeţi cum se întâmplă? Atunci când cerem să ni se facă dreptate, le pierdem în cele din urmă şi pe cele de aici, dar şi cele pe care ni le pregăteşte Hristos pentru cealaltă viaţă, dacă nedreptăţim pe alţii. Adică pentru lucruri de nimic le pierdem pe cele mai importante, pe cele veşnice. Cele de aici, fiind oricum fără valoare, ce vom face cu ele?

(Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi