Categorie: Uncategorized

Între Sfinţii ce se pomenesc astăzi în Biserica lui Hristos, este Sfântul Macarie Egipteanul. Acesta a trăit în secolul IV după Naşterea Mântuitorului Hristos şi a fost învăţător al semenilor, cu cuvântul şi cu fapta. Cele ce vom relata în continuare, arată darurile duhovniceşti primite de alesul lui Dumnezeu.

          ,,Apoi a venit la dânsul un frate oarecare şi i-a zis: Avvo, spune-mi un cuvânt prin care să mă mântuiesc. Zis-a lui bătrânul: Mergi la morminte şi grăieşte de rău pe cei morţi. Deci a mers fratele şi-i grăia de rău, apoi şi cu pietre a bătut mormintele; după aceea venind a spus bătrânului. Iar acela l-a întrebat: Nimic nu ţi-au spus? Zis-a el: Nu. Atunci zise bătrânul: Mergi şi îi laudă pe ei. Deci a mers şi a început cu laude a ferici pe cei morţi. Apoi întorcându-se, a spus bătrânului că i-a lăudat. Iar bătrânul i-a grăit: Nimic nu ţi-au răspuns? A zis el: Nu. Bătrânul a zis; Vezi că nici când i-ai grăit de rău nu ţi-au spus ceva împotrivă, nici când i-ai fericit cu laude, nu ţi-au zis ţie ceva. Aşa şi tu, de vei voi să te mântuieşti, să fii ca un mort, nici ocărât fiind, să nu te mânii, nici cinstit fiind, să nu te înalţi, şi atunci te vei mântui’’.

          A rămas scris despre Sfântul Macarie că se nevoia în Egipt şi, într-un rând, când se întorcea acasă, a aflat un tâlhar care îi fura puţinele lucruri din chilie şi le căra afară unde le punea pe dobitocul său. Când a văzut, Sfântul s-a prefăcut a fi străin de acea chilie şi a ajutat tâlharului să care acele lucruri. La plecare, l-a însoţit o bucată de drum şi l-a slobozit în pace. A cugetat apoi întru sine: ,,Nimic aducând în lumea aceasta, arătat este că nici a duce ceva de aici nu putem. Domnul a dat, şi precum El bine a voit, aşa a şi făcut, bine este cuvântat Dumnezeu întru toate’’(După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 376-400).

          Ceea ce a făcut Sfântul Macarie Egipteanul îl arată trăitor al învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aşezată în paginile Sfintei Scripturi prin pana Sfântului Apostol Pavel: ,,Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nu putem să scoatem afară ceva din ea. Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare’’(I Timotei 6, 7-9).

Presbiter Iovita Vasile

Credincioşii noştri au numit-o ,,săptămâna de spurcăciune’’ care e pe deplin justificată, având în vedere anii petrecuţi de ecumenişti în erezie.

Văzând programul acestei săptămâni negre, şi lista sectelor participante, încerc să anticipez conţinutul cuvintelor de ,,învăţătură’’ pe care aceştia le vor rosti, potrivit ereziilor pe care le răspândesc cu asiduitate.

1.Secta papistaşă (romano-catolică). Primul lucru, va fi să ne atragă atenţia asupra ,,sfântului părinte’’ Francisc, prietenul şi susţinătorul homosexualilor pe care nu-i mustră, ci-i încurajează în pornirile lor păcătoase. Ne vor spune că Francisc ţine locul lui Hristos aci pe pământ şi, ca atare, este infailibil, adică nu poate greşi. Orice spune el, are autoritatea unui cuvânt rostit de Mântuitorul! Faptul că papii L-au înlăturat pe Dumnezeu din învăţătura lor, spunând că evoluţionismul satanic al lui Darwin explică apariţia vieţii pe pământ, nu deranjează niciun papistaş. Dimpotrivă, ei cred orbeşte în ce spun Francisc şi înaintaşii lui şi nu simt nicio mustrare de conştiinţă. Desigur, cuvântul papistaşului va fi mult mai amplu şi va cuprinde şi celelalte erezii şi rătăciri decretate de pe ,,sfântul scaun’’.

2.Secta Greco-catolică. Nu vor spune altceva decât fraţii lor întru papistăşie. Vor ocoli cu grijă răul pe care l-au făcut neamului românesc, dezbinându-l, pentru a obţine ,,priviligheomurile’’ de care se bucurau cei străini de neam şi de Biserică, în Transilvania. Nu vor pomeni numele niciunui Sfânt Mucenic pe care ei l-au ridicat, prin nelegiuirile lor, în Biserica Ortodoxă Română. Vor pomeni, în schimb. numele pseudo-episcopilor lor eretici, ,,canonizaţi’’ de Francisc, care au refuzat să revină la Biserica Mamă. Vor pomeni numele lui Sofronie Drincek, ocupantul samavolnic al scaunului Episcopal al Oradiei, trecut de câteva luni la secta lor, şi care refuză cu încăpăţânare să părăsească sediul episcopal.

3.Secta evanghelică lutherană C.A. Aceasta este secta în care se bălăceşte Klaus Iohannis, dacă nu greşesc. Vor spune că pentru mântuire nu sunt necesare faptele bune. E de-ajuns să avem credinţă, fie şi eretică, şi ne vom mântui. Vor face referiri blasfemiatoare la adresa Maicii Domnului, a tuturor Sfinţilor, în aplauzele frenetice ale ,,ortodocşilor’’ prezenţi. Vor batjocori Sfânta Cruce şi se vor pronunţa împotriva Sfintelor Taine ale Bisericii lui Hristos şi multe altele. Vor desfiinţa Preoţia ca Sfântă Taină, şi vor spune că orice persoană poate fi preot şi multe altele.

4.Secta reformată calvineum, adică aceea ,,întemeiată’’ de ereticul Jean Calvin. În esenţă, predicatorul lor va susţine, sus şi tare, că Dumnezeu a predestinat pe unii la viaţă veşnică, iar pe alţii la osândă veşnică. Oricât s-ar strădui omul, nu va putea schimba această ,,hotărâre a lui Dumnezeu’’! Absurdul ridicat la cote paroxistice. ,,Ortodocşii’’ îşi vor exprima adeziunea la învăţătura ,,fraţilor’’ calvini, din prea-plinul iubirii lor.

5.Secta anglicană. Reprezentanrul ecesteia va elogia ideea lor de a ,,hirotoni’’ femei în cele trei trepte. Aşa că urmându-i, vom avea şi noi în curând femei-episcop, femei-preot şi femei-diacon. Cealaltă linie de forţă a propovăduirii lor va fi faptul că homosexualii sunt bineveniţi la preoţie, deoarece pe aceştia aşa i-a creat Dumnezeu.

6.Secta armeană. Aceştia s-au despăţit de Biserica lui Hristos la anul 451. Atunci au lepădat adevărul şi au îmbrăţişat erezia prin care ne spun că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, din care pricină se numesc monofiziţi. Aceştia sunt sub anatema Bisericii, ceea ce nu-i împiedică pe ,,ortodocşii’’ români să-i numească ,,biserică’’ şi să se înfrăţească cu ei. Din prea mare iubire, se înţelege.

7.,,Ortodoxul’’ va vorbi în numele Bisericii lui Hristos. Dinadins l-am lăsat la urmă. Încerc să intuiesc ce va spune ,,reprezentantul’’ ecumeniştilor români. Va cita cuvintele Mântuitorului Hristos ,,toţi să fie una’’, şi le vor tălmăci  nu în buna tradiţie a Bisericii, ci aşa cum le convine lor. Ne va spune că erezia e una cu Dreapta Credinţă, secta e totuna cu Biserica, lumina se potriveşte cu întunericul, necredinţa e dreaptă credinţă, idolatria dovedită a papei Francisc e lucru de dorit, că Sfintele Scripturi trebuie rescrise, fiind depăşite, că iadul nu există deoarece Fiul lui Dumnezeu nu a vorbit drept, că între Hristos şi Veliar există o înţelegere, în pofida a ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 6, 15).

Va vorbi cu aplomb despre iubirea care trebuie să ne unească. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Ecumeniştii români nu iubesc pe nimeni. Ei iubesc slava deşartă, mulţimea arginţilor murdari, rangurile trecătoare, laudele naivilor, trădarea, vânzarea de fraţi, temenelele, mesele îmbelşugate, călugăria de faţadă, minciuna, făţărnicia, duplicitatea şi multe altele.

Acestea sunt ,,valorile perene’’ împărtăşite de ecumenişti, aşa încât nu greşesc credincioşii noştri când spun că începe ,,săptămâna de spurcăciune’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

Zilele trecute, am găsit un exemplar din anunţul mortuar al Sfantului Andrei Şaguna. Socotesc utilă publicarea lui nu pentru că ar aduce informaţii istorice noi, ci pentru vechimea lui de 147 de ani, pentru a vedea forma limbii române din Transilvania din acea vreme, pentru a cunoaşte titlurile pe care le-a dobândit acest ierarh.

Escellenti’a Sea, Înaltu Prerasfinţitulu Domnu Archiepiscopu şi Mitropolitu alu Romaniloru greco-orientali din Transilvani’a şi Ungari’a

Andrei Baronu de Sagun’a

Consiliariu intimu actuale de statu alu Maiestatiei Sele cesarea si regie, Cavaleru alu Crucei mari a Ordinullui cesaro-austriacu Leopoldinu si alu Coronei de feru class’a I., Membru al Casei de susu ungaro-regie, Membru fondatoru alu Asociatiunei transilvane pentru liter. si cultur’a poporului rom., Membru fondatoru alu Museului nationalu din Clusiu, Membru onorariu al Reuniunei pentru cunoscinti’a tierei, Membru onor. al Reuniunei pentru sciintiele naturali din tiera, Patronu alu Reuniunei Sodaliloru romani din Sibiiu s.c.l. s.c.l.

provediutu cu SS. Misterie ale bisericei sele, Sâmbata in 16/28 Iuniu 1873, la 6 ore ser’a dupa o bola îndelungata si grea (Hypertrophia et dilatat’o cordi’s:) in etate de 65 ani, a încheiatu vieti’a sea cea devotata serviciului p.n. tronu, patriei, bisericei sî natiunei sele.

Vicariulu archiepiscopescu, Arhimandritulu Nicolau Pope’a, in numele Consistoriului archidiecesanu, cu cea mai profunda dorere aduce acesta intemplare trista la cunostinti’a publica.

Conductulu funebrale, conform dispositiunei testamentarie va urma Mercuri in 20 Iuniu (2 Iuliu) dimineti’a la 9 ore, plecandu din resedinti’a mitropolitana spre Resinariu, unde ajungendu sicriulu se va depune in biseric’a cea mare de acolo, ear inmormentarea se va face Joi in 21 Iuniu (3 Iuliu) dimineti’a la 9 ore, dupa care sicriulu se va depune in cript’a pregatita spre sco-pulu acesta.

Parastasulu se va celebra Sâmbata diminetia la 9 ore in biseric’a parochial din cetate.

Sibiiu in 19. Iunie 1873

Fixarea datei când se ţine anual săptămâna de rugăciune pentru ,,unitatea creştinilor”, a fost aleasă în mod evident, conformă cu calendarul catolic, când pe 18 ianuarie este sărbătoarea catedralei Sfântului Petru din Roma, iar pe 25 ianuarie, sărbătoarea convertirii Sfântului Pavel. Iniţiativa a luat naştere în lumea protestantă, în anul 1908 şi aparţine anglicanului Paul Wattson (devenit mai tarziu romano-catolic), care a propus, fixarea săptămânii de rugăciune în perioada 18-25 ianuarie. Un rol important în răspândirea acestei iniţiative a avut şi abatele Paul Couturier, care în 1935 propune desfăşurarea anuală a unei săptămâni universale de rugăciune pentru unitatea Bisericii, o unitate care să se realizeze ,,după voia şi prin mijloacele plăcute lui Hristos”.

Noi ne opunem neclintiți și hotărâți până în ultima clipă a trecătoarei noastre vieți pământești, rugăciunii împreună cu papistaşii, cu reformaţii din Ardeal ai lui Calvin, cu anglicanii sau uniaţii, baptiștii, adventiștii, protestanții, armenii sau alte secte și erezii înspăimântătoare, născocite de diavolul pizmaș, pentru o așa zisă bună înțelegere și împăcare.

Fără o Credinţă Dreaptă în Hristos, nu poate exista unitatea Duhului; fără păzirea nealterată a unicului Adevăr nu poate exista unitate de credinţă. ,,Unitatea’’ cu eterodocşii nu este decât în minciună, nu este o unitate în Adevăr, ci o unitate în trădare şi înşelare, este schimonosirea de către diavol a unităţii de credinţă.
*”Din această pricină, Domnul l-a numit pe diavol „mincinos, tatăl minciunii şi ucigaş de oameni dintru început” (Ioan 8, 44). Domnul a unit strâns noţiunea de minciună cu cea de ucidere de oameni, întrucât cea din urmă este urmarea nemijlocită a celei dintâi. Cuvântul „dintru început” arată faptul că minciuna a slujit diavolului chiar de la început ca armă pentru uciderea de oameni şi îi slujeşte în chip statornic ca armă spre pierzarea oamenilor.”

În aceste „timpuri apocaliptice”, întreaga pleromă ortodoxă a asistat şi continuă să accepte prin supunere, indiferenţă şi tăcere, la înmulţirea păstorilor vicleni şi vânduţi duşmanilor Bisericii, care au promovat şi continuă să propovăduiască o unitate mincinoasă surpând gardul viei sădită de Domnul şi lăsând -o pradă porcilor sălbatici aducători de inovaţii şi rătăciri pierzătoare de suflet şi de mântuire. Ba chiar le-au dat acestora şi mărgăritarele scumpe, sfintele odoare şi nepreţuitele comori de taină ale Bisericii. Surpând ţarcul oilor, au deschis larg uşa, să intre lupii răpitori, dornici de pradă. Tradând cetatea şi făcând o breşă în zidurile ei de apărare, au invitat înăuntru pe tâlharii fără conştiintă, atraşi de frumuseţea fără seamăn a comorilor Ortodoxiei.
*”Începutul răutăţilor este gândul mincinos. Izvorul amăgirii de sine şi al amăgirii demonice este gândul mincinos. Prin mijlocirea minciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte veşnică chiar în rădăcina ei – protopărinţii! Protopărinţii noştri „s-au amăgit”, adică au recunoscut minciuna drept adevăr şi, primind minciuna ascunsă sub chipul adevărului, s-au vătămat pe sine, fără putinţă de tămăduire, cu păcatul aducător de moarte…

Înşelarea este însuşirea de către oameni a minciunii luate de ei drept adevăr. Înşelarea lucrează mai întâi asupra felului de a gândi; după ce a fost primită şi a corupt felul de a gândi, ea nu întârzie să se împărtăşească inimii, corupând simţirile inimii; luând stăpânire asupra fiinţei omului, ea se revarsă în toată activitatea lui, otrăvindu-i şi trupul ca pe unul care a fost legat în chip nedespărţit cu sufletul de către Ziditor. Starea de înşelare este starea de pierzanie sau de moarte veşnică.”
Prin discursurile sale manipulatoare, în care face apologia pan-ereziei ecumeniste, Patriarhul BOR prezenta cu ceva timp în urmă, în Catedrala Patriarhală, pe conducătorul papistaşilor din Bucureşti, ca fiind fratele nostru întru credinţa în Hristos (,,Înaltpreasfinţit Mitropolit”).

Patriarhul Daniel consideră sfinţi papi din calendarul ortodox, ca fiind sfinţi apuseni, latini (romano- catolici). Cât de mult ne dispreţuieşte (în fapt noi fiind fricoşi şi ţinuţi cu ordin în neştiinţă de către slugile cu simbrie ale acestuia! ) Acestia sunt Sfinţii noştri, Sfinţi ortodocşi. Sunt episcopii sfinţi ai Romei din perioada de dinainte de marea schismă (1054), în care nu exista “biserica” romano- catolică, iar a fi “papă” nu înseamna ceea ce înseamnă acum în catolicism, ci semnifica exclusiv a fi primatul scaunului din cetatea Romei, fără nicio pretenţie de infailibilitate sau de superioritate. Sfinţii Silvestru sau Martin, sau Leon sau Ipolit mărturiseau Crezul de la Niceea nemodificat, bătut în cuie pe uşa catedralei de la Roma, fără erezia trinitară Filioque, fără ereziile mariologice de mai târziu şi fără alte inovaţii eretice. Aceşti Sfinţi sunt în veşnicie ortodocşi! Oare nu cunoaşte Patriarhul BOR aceste adevăruri imuabile (teologice, istorice, ecleziale)?
Nu mai face deosebirea între Ortodoxia Neprihănită şi Nepieritoare şi erezia papistaşă aducătoare de moarte duhovnicească şi pierderea mântuirii?
Cât de mult îi iubeşte pe vrajmasii noştri , cărora le face cadouri din sfintele noastre comori, în loc să îi anunţe că se află pe drumul pierzării?

Papistaşii, în frunte cu papa sunt eretici şi sunt în afara Bisericii pentru credinţa strâmbă pe care o mărturisesc şi pentru toate abaterile grave faţă de Sfânta Tradiţie. Prin ereziile adoptate, s-au lepădat de Dreapta Credinţă, s-au lepădat de teologia Sfinţilor Părinţi, a marilor Sfinţi Ierarhi Mărturisitori, a Sfintelor Sinoade Ecumenice în care trona Duhul Sfânt („Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă”, cuvinte rostite cu teamă cutremurătoare). Ruptura făcută de conducătorii ereziei papistaşe a sfâşiat haina Bisericii. Erezia desparte pe oameni de dragostea lui Dumnezeu şi de plinătatea harului şi a vieţii adevărate trăite în, pentru şi împreună cu Hristos.

Cine doreşte unitate cu ereticii, prin rugăciunile comune făcute împreună cu aceştia, prin co-slujirea cu greco-catolicii, prin participarea la conferinţele satanicului organism CMB, fără ca aceasta să însemne întoarcerea lor la Sfânta Biserică prin pocăinţă şi Sfântul Botez, la Adevărul Hristos, la Ortodoxie, doreşte în ascuns unitate întru minciună, unitate întru înşelare, unitate pentru antihrist.

*Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înşelare, editată de Schitul românesc Lacu, Sfântul Munte Athos, 1999

Dr. Gabriela Naghi

Convocarea lui e stringent necesară. Sinodul II tâlhăresc din Creta a desfiinţat sinodalitatea Bisericii, deoarece întâistătătorii şi-au  permis să hotărască singuri pentru întreaga Biserică, ceilalţi episcopi prezenţi au jucat rol de figuranţi, ca să nu spunem că peste 80 la sută din ierarhia ortodoxă a fost împiedicată să participe, nu cumva să le strice socotelile, iar alţii au refuzat să participe pentru a nu se întina cu păcatul teribil al ereziei. Adăugăm la aceasta faptul că sinodalitatea Bisericii Ortodoxe Române a fost suspendată în totalitate, deoarece toţi ierarhii au aprobat sinodul tâlhăresc.  Până acum patru Mitropoliţi din Biserica Ortodoxă a Greciei au cerut întrunirea lui, trimiţând propunerea întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale. Nu ştim care va fi rezultatul acestui demers dar, cu siguranţă va aduce nişte clarificări. Este de aşteptat ca ierarhii ecumenişti, ajutaţi de puterile străine, să facă tot posibilul pentru a împiedica întrunirea Sinodului, din motive lesne de înţeles, pe care le voi menţiona în cuprinsul acestui articol. Socotesc că aşteptările mele, şi ale multor ortodocşi, ar fi, în privinţa Sinodului Ortodox, acestea:

1.Să se definească drept un Sinod care să-şi arate dragostea şi ataşamentul faţă de Sfintele Canoane ale Sfinţilor Apostoli, ale Sinoadelor Ecumenice şi locale, ale Sfinţilor Părinţi, aşa cum au fost ele formulate şi apoi receptate de Biserica lui Hristos. Sinodalii să lucreze având în minte cuvintele scripturistice ,,Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă’’.

2.Să condamne sinodul tâlhăresc din Creta. Ierarhii care au fost prezenţi la Kolimbari şi cei care ulterior au aprobat hotărârile eretice să fie invitaţi la Sinod având calitatea de împricinaţi şi nicidecum să nu li se îngăduie să intervină în desfăşurarea lucrărilor. Să li se ceară imperativ să se lepede de toate ereziile formulate şi cuprinse în mişcarea ecumenică. Cei care vor asculta glasul Bisericii, vor fi iertaţi. Cei care vor persista în erezie să fie caterisiţi, anatematizaţi şi îndepărtaţi din Biserică. Este o cerinţă absolut necesară, fără care nu s-ar putea merge mai departe şi Sinodul nu şi-ar împlini menirea.

3. Să se hotărască retragerea tuturor Bisericilor din mişcarea ecumenică, aceasta fiind potrivnică voii lui Dumnezeu şi este constituită spre a pregăti ,,religia’’ lui antihrist.

4.Sinodul ar trebui să ceară Pseudo-patriarhului Bartolomeu, pseudo-arhiepiscopului Ieronim al Greciei şi pseudo-patriarhului Teodor al Alexandriei, sub sancţiunea caterisirii, să înceteze pomenirea schismaticilor ucraineni, să se lepede de toate ereziile, caz în care ar înceta schisma pe care au provocat-o cu bună ştiinţă şi rea intenţie.

5.Să declare nule aşa zisele caterisiri pronunţate împotriva preoţilor care s-au îngrădit canonic de erezie, deoarece aceştia s-au silit silit să izbăvească Biserica de schisme şi erezii.

6.Să expună explicit poziţia Sfintei Biserici Ortodoxe faţă de aşa zisele religii ale lumii:islamismul, budismul, hinduismul, brahmanismul, confucianismul etc., arătându-se desluşit prăpastia de netrecut dintre Ortodoxie şi acestea.

7.Să condamne toate ereziile şi rătăcirile lumii, inclusiv catolicismul, nu la modul generic, ci nominal, ca unele care-i duc pe oameni la pierzare.

8.Să restabilească în toate Bisericile calendarul iulian, pentru a înlătura marile neajunsuri provocate prin acceptarea calendarului papist gregorian.

Sunt conştient că, din punct de vedere omenesc, cele expuse mai sus se situează în sfera utopiei, după cum sunt convins de adevărul cuvintelor Mântuitorului:,,La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă’’ (Marcu 10, 27).

 Presbiter Ioviţa Vasile

Ne-am întâlnit de zeci şi sute de ori cu aceste”neorânduieli”, făcute de fraţii nostri întru Hristos în Sfânta Biserică, din amăgire de sine, preţuire de sine, fiice ale mândriei diavoleşti. Dar, mai ales, avem parte din belşug de tulburările, de învrăjbirea, de umilirea şi batjocorirea preoţilor lui Hristos, care drept învaţă Cuvântul Adevarului şi a pliromei binecredincioase, în total dispreţ pentru Sfintele Canoane, de înţelegeri făcute cu „cezarul”, toate săvârşite în numele „iubirii” făţarnice, de către toţi ierarhii ecumenişti ai BOR, în frunte cu Patriarhul Daniel, la ordinul căruia au loc „întâlniri”cu ereticii în sfintele biserici Ortodoxe. Nu mai au Credinţă în Dumnezeu, căci altfel le-ar fi frică că Marele Arhiereu Hristos, Stâpanul viei, Care va veni pe negândite, ” şi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei auzind, au zis: Să nu se întâmple! El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă, deci, Scriptura aceasta: „Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiulu? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi’’ (Luca 20, 16-18). Dacă ochiul sufletului nu este curat, ci întunecat cum ai putea înţelege oare Voia lui Dumnezeu? Trăim în ignoranţă şi, din păcate, mai-marii Bisericii iubesc această ignoranţă (nestiinţă, neputinţă, delăsare, frică) sa ,,îngustime de minte” şi o menţin fie prin tăcerea asupra tuturor evenimentelor tulburătoare, sfâşietoare cu care se confruntă Biserica lui Hristos în aceste vremuri antihristice, fie răspândind, în dispreţ faţă de Sfintele Canoane şi Sfintele Sinoade Ecumenice, panerezia ecumenistă.

Clerul conducător şi povăţuitor al Bisericii Creştine Ortodoxe, care în chip tainic este condusă de Duhul Sfânt, admite întâlnirile cu ereticii, în Biserica lui Hristos, tot în numele „iubirii” pierzătoare de suflete, an de an, devenind o obişnuinţă, acceptând cuvintele de învăţătură din partea reprezentanţilor denominaţiunilor creştine, care nu sunt ”biserici”, cum s-a stabilit la tâlhărescul sinod din Creta, ci EREZII. Nu protestează, ci acceptă ascultător aceste infamii, împreună cu pliroma cuminte, înşelată şi infectată de microbii dătători de moarte duhovnicească ai ecumenismului satanicesc….Până când?

Câteva gânduri minunate împărtăşite tuturor, cu dragoste întru Hristos Domnul, de către Sfântul Nicolae Velimirovici: „Negreşit, şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă: când vede pe cel drept că suferă din vina lui; când el însuşi suferă din vina altuia; şi când îi soseşte ceasul morţii. Negreşit, de trei ori în viaţă plânge şi cel mai învârtoşat păcătos: când, gonit de oameni ca o fiară sălbatică, este mângâiat de mâna mamei sale; când, bolnav şi părăsit, este cercetat de vrăjmaşul său de o viaţă, care îi aduce daruri şi iertare; şi când, pe patul de moarte, preotul îi spune: nu te teme, mila lui Dumnezeu este mai mare decât păcatele tale’’!

De trei ori se aseamănă omul lui Dumnezeu: când i se naşte un fiu; când înţelege şi-l primeşte pe Hristos; şi când se împacă cu pătimirea sa pentru dreptate”.Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009 ).

Dr. Gabriela Naghi

Din vremea când diavolul şi îngerii săi au căzut din locaşurile cereşti, nu fac altceva decât să întoarcă pe oameni de pe calea mântuirii şi să-i piardă în adâncimile iadului. Întotdeauna când un suflet cade în mrejele lor, se bucură în chip diabolic. Când ereticii primelor secole ale existenţei Bisericii lui reuşeau să atragă făpturile lui Dumnezeu la rătăcirea lor, jubilau şi se bucurau de aceste isprăvi. Eretici vremurilor noastre, înregimentaţi în puzderia de secte, au ca scop al existenţei lor îngroşarea rândurilor, aducerea la pierzare a cât mai multe suflete din cele nestatornice. Este o luptă pe faţă împotriva lui Hristos şi a Bisericii noastre.

Sfântul Iustin Popovici vorbea de cele trei mari căderi consemnate în istoria omenirii, enumerându-i pe Adam, pe Iuda şi pe papa. Căderea lui Adam s-a răsfrânt asupra întregului neam omenesc, căci fiecare am avut păcatul strămoşesc asupra noastră, până la Taina Sfântului Botez. Papa ţine în rătăcire mai mult de un miliard de suflete, deşi învăţăturile lui sunt, evident, plăsmuite în străfundurile iadului. Căderea lui Iuda a avut drept consecinţă Răstignirea Mântuitorului Hristos.

Există şi în vremea noastră mari şi multe căderi. Orice păstor de suflete care cade în erezie sau schismă, se primejduieşte pe sine, dar şi pe păstoriţii lui. Avem din păcate nenumărate exemple de slujitori care au îmbrăţişat ecumenismul, cu tot cortegiul lui de erezii, apoi, consecinţă logică, au devenit şi schismaticii. Păcatul generează păcat.

Ultimul exemplu este cel al Mitropolitului Serafim al Pireului. După ce ani buni s-a opus ereziilor şi schismelor, având exemplare luări de poziţie, a cedat şi a slujit împreună cu cei căzuţi în schismă, care i-au pomenit pe schismaticii ucraineni, opintindu-se să la câştige acestora o legitimitate pe care n-o vor avea niciodată. Nu ştiu dacă s-au făcut presiuni asupra dânsului. Nici nu are importanţă. Dumnezeu cunoaşte inimile şi  gândurile fiecăruia.

Cine credeţi că jubilează gălăgios la această cădere în schismă a Mitropolitului? Schismaticii români. Cei care au părăsit Sfânta Biserică Ortodoxă Română şi, din afara ei, îşi împroaşcă veninul răutăţii. Cei care exultă, deoarece li s-a mai alăturat un suflet, şi nu unul oarecare. Exact ce spuneam la început. Fie sănătoşi mireanul Sava şi celălalt mirean, căruia am hotărât să nu-i mai pronunţ numele. Pentru noi, cazul Serafim al Pireului este închis. Ştim cu certitudine că Dumnezeu are mai mult de şapte mii de făpturi care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Pe aceştia-i va scoate la arătare la vremea potrivită.

Presbiter Ioviţa Vasile

Unul din subiectele pe care le abordează astăzi, 9 ianuarie 2020, agenția de îndoctrinare şi propagandă ecumenistă, aflată sub atenta coordonare a Patriarhului Daniel, Basilica.ro, este „Anul 2019 în 12 evenimente ortodoxe”.
Al patrulea „eveniment ortodox” semnalat în articol , se referă la vizita Papei Francisc în Romania. „Ulterior, lăcașul de cult (n.n.Catedrala Nationala) de pe Dealul Arsenalului avea să fie vizitat de Papa Francisc, aflat într-o vizită de trei zile în România.”

Întreb cu uimire pe Patriarhul BOR, cum a reușit să scape de sub ochiul vigilent al Prea Fericirii Voastre, o asemenea erezie? Venirea ereticului Francisc în România, îl considerați un EVENIMENT ORTODOX? În numele Sfintei Ortodoxii a venit Papa Francisc să beatifice șapte episcopi greco-catolici uciși în temnițele comuniste sau în afara lor , care au refuzat sa treacă la Ortodoxie? Să nu uitam că Securitatea a fost cea care a reușit atât să distrugă „Biserica” Greco-Catolică – nu și greco-catolicismul din Romania -, cât și să compromită Biserica Ortodoxă, printr-o serie de complicități din rândul clerului ortodox, trecând în contul ei crima.
Dar în temnițele comuniste și-au dat viața pentru Hristos, neam si țară, zeci de mii de Martiri, Mucenici și Mărturisitori din rândul clerului BOR și a celor mai aleși fii ai pământului nostru strămoșesc. Canonizarea lor nu a fost niciodată luată în discuție de sinodul BOR (nu vorbim despre canonizarea anunțată pentru nu se ştie când a Părintelui Arsenie Boca), iar Vaticanul beatifică episcopii greco-catolici, într-o țară majoritar ortodoxă, care s-a opus prin Sfinții Săi necanonizați, necunoscuți, tiraniei și ideologiei dictaturii satanice comunist-bolşevice.
Comunismul în ansamblu său, nu a fost incriminat pentru toate ororile și genocidul înfăptuit, la care a supus popoarele din estul Europei. La nivelul Uniunii Europene, cu greu s-a admis într-o declarație a Parlamentului European că Holodomorul – crimele în masă comise de sovietici în satele din Ucraina, prin înfometare – a fost genocid.

Patriarhul Daniel a făcut un exercițiu diplomatic de imagine și a dorit sa pară condescendent când i-a spus Papei că a acceptat ideea de a-l lăsa „să rostească rugăciunea Tatăl nostru în latină și să intoneze câteva cântări pascale catolice” în semn de „recunoștință” pentru „sprijinul simbolic” dat de Vatican construirii Catedralei Mântuirii (200.000 de euro, iar în anii 1999 şi 2002 Papa Ioan Paul al II-lea a oferit un ajutor financiar Patriarhului Teoctist pentru construirea Catedralei, în valoare de 200.000 de dolari americani) și fiindcă Papa îi sprijină pe „credincioșii ortodocși din Italia și alte țări, unde Biserica Romano-catolică a pus la dispoziţia comunităţilor ortodoxe româneşti 426 lăcaşuri de cult, 306 în Italia şi 120 în alte ţări din Europa Occidentală”. Într-o țară care a ratat lustrația şi în care vechile structuri comunisto-bolsevice încă ocupă subteranele, în care în mod excepțional, regimul comunist a fost condamnat oficial, de la tribuna Parlamentului, papa Francisc a arătat cu degetul spre închisorile în care oamenii erau ucişi, pentru că nu voiau să abjure de la credința lor și nici să îşi trădeze umanitatea şi demnitatea, câştigând astfel simpatia maselor de romani prezenți.
Primirea entuziastă cu stegulețe făcută papei, lipsa de reacție a clerului şi a pleromei față de erezia propovăduită de ierarhii ecumenişti ai BOR, a demonstrat o dată în plus, că pleroma ortodoxă este pregătită pentru a se uni, într-un viitor nu prea îndepărtat cu papistaşii, sub conducerea liderului Noii Religii Mondiale.

Dr. Gabriela Naghi

Am aşteptat să treacă Sfintele Sărbători, pentru a ridica glasul spre apărarea fratelui întru slujirea lui Hristos.

Prin intermediul unui film, am urmărit modul în care Părintele Ioan Ungureanu şi vrednica Presbiteră, Doamna Violeta, au primit colindătorii de Naşterea Domnului. Într-un paraclis extrem de mic, debranşat de la reţeaua electrică, s-au săvârşit Sfintele Slujbe, apoi pe uliţă, în frig, i-au primit pe pruncii colindători, în vreme ce nababul Savu Teofan, călugărul cel ce a jurat că va trăi în sărăcie, petrecea în palatele mitropolitane din Iaşi, înconjurat de şleahta de ecumenişti, lipsiţi de coloană vertrebală. Am văzut, cu această ocazie, adăpostul modular în care îşi duce existenţa Părintele Ioan. Când l-a alungat din sfânta biserică şi din casa parohială, pe care le-a dăruit bolohanului, Savu şi-a frecat mâinile de bucurie, crezând că a scăpat de omul care a îndrăznit să-i pună oglinda în faţă şi să-i arate faţa schimonosită de erezie şi de răutate. S-a înşelat, pentru că în înşelare petrece de mulţi ani. N-a putut să stingă flacăra Dreptei Credinţe în Schit-Orăşani şi să pună în loc otrava ecumenismului.

În temeiul datoriei pe care a pus-o asupra noastră Dumnezeu, aceea de a rosti şi apăra Adevărul; ţinând seama de misiunea noastră preoţească de a făptui dreptatea; urmând Dumnezeieştilor cuvinte ,,Deschide gura ta, judecă drept şi fă dreptate celui sărac şi năpăstuit’’ (Pilde 31, 9); având libertatea şi datoria, date de Dumnezeu, de a ne ridica împotriva silniciilor, de orice fel, îndreptate împotriva fraţilor noştri, cerem călugărului Teofan Savu să plece neîntârziat din scaunul mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei.

Îi reamintim că orice va întreprinde de acum înainte, îi va fi spre osândă. Îi spunem răspicat că s-a întinat cu păcatul ereziei şi nu mai este vrednic a se afla în fruntea Poporului lui Dumnezeu din Moldova. Ca un călcător al Sfintelor Canoane bisericeşti ce se află, nu mai are autoritatea de păstor al Poporului Dreptcredincios. Forţa brută a jandarmilor şi câinoşenia derbedeilor angajaţi să împiedice intrarea în biserică a credincioşilor din Schit-Orăşeni, nu-l vor apăra în ziua Judecăţii.

Celor care l-au nedreptăţit pe Părintele, primarului, magistraţilor şi celorlalte autorităţi le spun doar atât: Va veni vremea pentru fiecare să dăm socoteală în faţa lui Dumnezeu

Sărut mâna Părinte Ioan, cinste Doamnei Presbitere Violeta pentru modul în care se opun hidrei ecumeniste.

Presbiter Ioviţa Vasile

Trimiteți acest mesaj familiei și prietenilor dvs. La noi au încercat, dar am avut grijă să nu răspundem.
Oamenii au primit apeluri de la
tel: +375602605281,
tel: +37127913091,
tel: +37178565072,
tel: +56322553736,
tel: +37052529259,
tel: +255901130460
sau orice număr începând de la +371 +375 +381 si mai nou tel:+501 este Belize 

Tipii ăștia sună o singură dată și închid.
Dacă apelați înapoi, se poate copia lista dvs. de contacte în 3 sec și dacă aveți o informație despre bancă sau carte de credit pe telefonul dvs., acesta poate copia și acest lucru …
Codul +375 este pentru Belarus.
Codul +371 este pentru Latvia (Letonia).
+381 Serbia
+ 563 – Valparaiso
+ 370 – Vilnius
+ 255 – Tanzania
* Nu răspundeți!
* Nu apelați înapoi!
De asemenea, nu apăsați # 90 sau # 09 pe telefonul mobil când vi se solicită de către orice apelant.
Este un nou truc pe care teroriștii îl folosesc pentru a vă accesa cartela SIM, a efectua apeluri pe cheltuiala dvs. și vă încadrează ca pe un criminal.

Transmiteți urgent acest mesaj către cât mai mulți prieteni, pentru a opri orice intruziune

(text redactat de Poliţia Română)

Dumnezeu a descoperit oamenilor ceea ce le este necesar a cunoaşte pentru mântuire. A lăsat ca anumite lucruri să fie cunoscute de oamenii înşişi prin puterile cu care El i-a înzestrat. Oamenii sunt, prin excelenţă, fiinţe înclinate spre cât mai adâncă cunoaştere. Când tendinţa de cunoaştere a omului e îndreptată spre adevărurile mântuitoare, spre Dumnezeu Însuşi, aceasta este benefică şi dă sens vieţii. Există şi o cunoaştere pervertită, diabolică, cea a ştiinţei fără Dumnezeu. Ocultismul şi ezoterismul sunt căi de cunoaştere a lumii întunecate a demonilor şi cine străbate aceste căi se face slujitor al diavolului, adică vrăjmaş văzut al omului credincios. Teoria evoluţionistă a lui Darwin, cea care-L tăgăduieşte pe Dumnezeu drept Creator al omului şi al universului, este unul din multele exemple care arată cât de păgubitoare este acest gen de cunoaştere pentru sufletul omului. Sfântul Apostol Pavel îndemna pe Episcopul Timotei al Efesului, ne îndeamnă şi pe noi, să ne ferim de ,,vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă’’ (I Timotei 6, 20-21).

            De cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu atârnă mântuirea omului, după cum Însuşi Mântuitorul lumii a spus: ,,Părinte a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’(Ioan 17, 1-3).

           Sfânta Credinţă Ortodoxă este singura cale de cunoaştere adevărată şi sigură. Întrebaţi orice om de ştiinţă şi vă va spune cele mai fanteziste lucruri despre viitorul şi sfârşitul veacului acestuia. Întrebaţi şi un budist sau un mahomedan şi veţi avea răspunsuri mincinoase. Credinţa Ortodoxă ne spune, în chip negreşelnic, despre toate evenimentele ce vor avea loc spre sfârşitul istoriei. De mii de ani istoria cea adevărată nu face altceva decât să confirme ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit nouă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie a Bisericii. Ştiinţa adevărată pătrunde în taina creaţiei şi se uimeşte de înţelepciunea cu care au fost aduse toate din nefiinţă la existenţă, încât exclamă asemenea psalmistului din vremurile străvechi: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’(Psalmul 103, 25).

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Cel Care în Iordan de la Ioan a primit a Se boteza, pentru mântuirea noastră, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor’’.

          Mântuitorul a dat Bisericii darul mare al Sfântului Botez, prin care oamenii devin, din pruncia lor, mădulare ale Bisericii şi primesc ceea ce le este necesar pentru buna vieţuire şi pentru mântuire. Aserţiunea precum că pruncii nu trebuie botezaţi, nefiind conştienţi, este o învăţătură drăcească târzie, aparţinând anabaptiştilor. Fals! Biblia ne arată desluşit că tăierea împrejur a pruncilor, se făcea în ziua a opta după naştere: ,,Să vă tăiaţi împrejur, şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească… să se taie împrejur  ziua a opta’’ (Facere 17, 11-12). Pedeapsa pentru neîmplinirea acestei Porunci era drastică: ,,Iar cel de parte bărbătească… care nu se va tăia împrejur în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu’’ (Facere 17, 14). Este limpede de înţeles că această poruncă trebuia împlinită de părinţii copilului.

Aşa e şi cu Sfântul Botez. Părinţii şi naşii copilului sunt datori să-l ducă în Sfânta Biserică, pentru a fi botezat de către preot. Că pruncii erau botezaţi dintru început de Biserică, ne-o mărturiseşte Sfânta Scriptură. Iată ce citim la Fapte (1, 4-5), porunca Mântuitorului dată Apostolilor: ,,Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care aţi auzit-o de la Mine: Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile’’. Am accentuat expresia ,,făgăduinţa Tatălui’’. După Înălţarea Domnului la cer, a urmat Pogorârea Duhului Sfânt. Atunci Sfântul Petru a spus: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru’’ (Fapte 2, 38-39). Aşadar, şi copiilor a fost dată făgăduinţa că vor fi botezaţi, nu când vor ajunge maturi, ci ,,nu mult după aceste zile’’, adică atunci când s-au botezat părinţii lor. Urmarea a fost aceasta: ,,Cei care au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Şi stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciune’’ (Fapte 2, 41-42). ,,Trei mii de suflete’’ înseamnă copii, maturi, bătrâni, de diferite vârste. Aceştia au alcătuit începutul Bisericii lui Hristos. Biserica din Ierusalim este mama tuturor Bisericilor. Aceasta este învăţătura despre Botezul copiilor. Înţelegem acum că greşesc de moarte aceia care mint, spunând că pruncii nu trebuie botezaţi.

Pr. Ioviţa Vasile

Unul din vicleşugurile diavolului şi al slujitorilor săi dintre oameni este acela de a învinui pe cei drepţi pentru fărădelegile pe care ei înşişi le comit. Aşa s-a întâmplat în vremea sângerosului împărat păgân Diocleţian (285-305). Acesta a călătorit prin imperiu şi când a ajuns în cetatea Nicomidiei, a poruncit ca slujitorul lui Hristos, Episcopul acesteia, Teopempt, să fie adus înaintea sa. Mărturia slujitorului bisericesc a fost aceasta: ,,Nu sunt dumnezei acei idoli de argint, de aur, de lemn sau de piatră, cărora tu te închini, pentru că nu pot nici să sufle, nici să grăiască, nici să facă ceva bine sau rău. Dumnezeul Cel ceresc, Atotputernicul, a făcut cerul pământul şi marea, precum şi toate cele ce sunt într-însele’’.Vorbind fără frică în faţa tiranului, Sfântul Teopempt a arătat puterea cea nemărginită a lui Dumnezeu, căci aruncându-se într-un cuptor cu foc încins, a petrecut acolo fără vătămare. Când au venit ostaşii ca să cerceteze cuptorul, l-au găsit pe Sfânt cântând şi binecuvântând pe Dumnezeu.

          Împăratul l-a acuzat pe Sfântul lui Dumnezeu de vrăjitorie, cu alte cuvinte a aruncat asupra lui păcate şi fărădelegi pe care el însuşi, şi supuşii lui păgâni le făptuiau. Şi pentru a întări acuza nedreaptă, a poruncit să fie adus un vrăjitor renumit, ca să risipească ceea ce în chip mincinos, numea el farmece şi vrăjitorii. Aşa a ajuns vrăjitorul Teona în faţa Sfântului. Toate meşteşugirile lui drăceşti însă s-au arătat neputincioase, Sfântul Teopempt le-a biruit cu puterea Credinţei în Domnul Iisus. Văzând Credinţa şi neclintirea Sfântului, Teona s-a lepădat de slujirea diavolească, a crezut în Mântuitorul şi a fost botezat în temniţă.

          După multe chinuri la care a fost supus, Sfântul Teopempt a fost osândit la moarte, ceea ce nu l-a întristat, ci l-a umplut de o nespusă bucurie, căci înainte a rostit această rugăciune: ,,Binecuvântat este Dumnezeu  şi Tatăl Domnului Iisus Hristos, care m-a învrednicit să ajung această zi, pe care în toată vremea o doream; deci mă rog Ţie, Doamne, pomeneşte-mă în acest ceas’’. Acestea zicând, s-a plecat în pace şi i s-a tăiat capul.

           Sfântul Teona, a fost aruncat într-o groapă şi acoperit cu pământ, apoi au purtat cai deasupra sa. Astfel a trecut în ceata Sfinţilor. Pentru rugăciunile Sfinţilor Teopempt şi Teona, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie, Ed Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 88-92).

          Astăzi esteajunul Botezului Domnului, zi de post.

Presbiter Ioviţa Vasile

Să nu cădem în greşeala de a ne pune mari speranţe în ea. În momentul de faţă, nici nu se ştie dacă va avea loc, deoarece numai IPS Rostislav al Cehiei şi Slovaciei şi-a anunţat participarea. Ceilalţi stau în aşteptare, chibzuind cum ar fi mai bine pentru ei (nu pentru Biserică!), şi aşteptând directivele mai-marilor lor. În privinţa acestei întâlniri, sunt de făcut câteva observaţii.

1.Patriarhul Teofilos al Ierusalimului nu avea căderea de a convoca această întâlnire din două motive: a urcat pe tronul patriarhal prin uzurpare, deoarece Patriarhul legitim, Irineu, a fost înlăturat şi întemniţat abuziv; a participat la sinodul II tâlhăresc din Creta, aprobând ereziile acestuia. Până nu-şi va schimba poziţia faţă de rătăcirile ecumeniste pe care le-a îmbrăţiştat, nu are dreptul, ca eretic, să hotărască calea de urmat.

2. Am spus-o şi cu alt prilej, Biserica trebuie să rezolve întâi problema extrem de grea cu care se confruntă, aceea a ereziilor cretane, şi, în general a tuturor ereziilor ecumeniste. Nu este firesc ca aceia care au îmbrăţişat erezia să hotărască pentru Biserică, nearătând niciun semn de pocăinţă.

3. Nu-l văd pe pseudo-patriarhul Constantinopolului mergând în Iordania ca să-şi pună cenuşă în cap şi, cu condeiul în mână, să anuleze autocefalia acordată schismaticilor ucraineni, să înlăture schisma şi să aducă pacea în Biserică. El poartă tara teribilă a ereziilor din Creta. Adăugăm la aceasta schisma pe care a provocat-o cu vădită intenţie şi răutate. S-a văzut limpede că Bartolomeu e instrumental docil al americanilor, iar cu aceştia nu-i de glumit.

4. Se vorbeşte de frecvent de ,,schisma ucraineană’’. Schisma nu e numai ucraineană, e şi constantinopolitană, şi alexandrină, şi ateniană, deoarece aceşti întâistătători se găsesc în stare de schismă, în raport cu Biserica lui Hristos.

5. S-a vorbit mult despre dreptul de a convoca un Sinod sau o Sinaxă. Este mai uşor de spus cine nu are acest drept: ereticii şi schismaticii aflaţi pe scaunele episcopale. Când Biserica se confruntă cu ereziile şi este lovită de schismă, orice episcop canonic şi dreptcredincios poate convoca un Sinod, cum s-a văzut şi din iniţiativa celor patru mitropoliţi greci. Pseudo-patriarhul Bartolomeu nu mai are acest drept, din motivele arătate mai sus, şi-atunci Biserica trebuie să aştepte dispariţia fizică a acestuia şi alegerea unui Patriarh vrednic?

Cele ce am scris până acum sunt consideraţii omeneşti, personale, supuse greşelilor. Să nu-L înlăturăm pe Dumnezeu din această ecuaţie, pentru că în Atotştiinţa Sa se află soluţia vindecării rănilor de pe trupul Bisericii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Rugăciunea întâia de binecuvântare

Domnul să te ierte.
Domnul să te audă.
Domnul să te vadă.
Domnul să te iubească.
Domnul să te însoţească.
Domnul să te apere.
Domnul să te călăuzească.
Domnul să te mângâie.
Domnul să te ajute.
Domnul să te apere de vrăjmaşi.
Domnul să-i îmblânzească.
Domnul să-ţi moaie inima.
Domnul să te facă să nu ţii minte răul.
Domnul să te ajute să nu faci rău.
Domnul să te călăuzească să faci binele.
Domnul să te facă milostiv.
Domnul să-ţi dea putere să ierţi.
Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.

Rugăciunea a doua de binecuvântare a credincioşilor

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,
Domnul să vă ajute,
Domnul să vă miluiască,
Domnul să vă păzească de tot răul,

Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,
Domnul, ca un bun şi iubitor de oameni, să vă ierte de păcate
şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.

Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,
şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,
şi smerenia lor, şi răbdarea lor.

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,
şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,
şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,
iar dincolo, la ziua Judecaţii,
un colţişor de rai le dăruieşte,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!

Să ne întâlnim la poarta raiului.