Metode securist-sataniste folosite de ecumeniştii deghizaţi (II)

2.Metoda răcnetelor cavernoase

Cine a citit Vieţile Sfinţilor a văzut desigur că în mai multe rânduri când un suflet ales pătimea pentru Hristos, Dumnezeu săvârşea o minune. Ce făceau călăii inspiraţi de cel rău? Îl acuzau pe Sfânt că s-a folosit de vrăjitorie pentru a săvârşi acea minune! Ei, vajnici slujitori ai diavolului, vrăjmaşii văzuţi ai lui Hristos şi ai mântuirii, revărsau potop de minciuni asupra Sfântului, acuzându-l de exact ceea ce ei practicau cu multă sârguinţă. Adică voiau să spună că ei sunt slujitorii dreptăţii, iar Sfântul – un vrăjitor. Cu cât răcnetele erau mai puternice şi mai cavernoase, cu atât credeau că ,,biruinţa’’ lor e mai mare. Aşa socoteau ei. Întâmplător, am intrat pe un site ce se pretindea antiecumenist. La prima vedere aşa părea. Scrieri bine documentate, necruţătoare cu ecumenismul, ştiri pe care te puteai bizui, informaţii utile. Cercetând cu mai multă atenţie, am văzut un articol vehement îndreptat împotriva preoţilor nepomenitori echilibraţi, pe care îi acuză de schismă, erezie, ecumenism ascuns, de comuniune cu ereticii, în general, de toate relele lumii. Acesta este, de fapt, scopul ascuns al acelui site, şi, desigur, a multor altora. Vorbe răcnite cu intensităţi sporite, pentru a-şi face ,,biruinţa’’ cât mai răsunătoare. Bineînţeles nu-şi semnează mizeriile. N-au curaj. Stau ascunşi în vizuinile întunecate ale anonimatului şi de-acolo îşi aruncă acuzele mincinoase şi băloase. Spre cinstea lor, Părinţii care merg pe calea împărătească ies la arătare fără reţineri. Lumea îi vede, îi cunoaşte, îi caută. Din moment ce se situează de partea Adevărului, îşi pun semnătura pe tot ce scriu şi n-au nicio rezervă în a-şi asuma deschis lupta cea bună. Aci se vede bine una din deosebirile dintre noi şi ,,antiecumeniştii’’ închipuiţi.,,Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite’’(Ioan 3, 19-21).

Urmează o campanie vehementă împotriva Mântuitorului Hristos. Cum a cutezat să rostească asemenea cuvinte?

(Continuarea, în postarea de mâine)

Presbiter Ioviţa Vasile

Metode satanist-securiste folosite de ecumeniştii deghizaţi (I)

Sunt vechi de când lumea, de când diavolul şi îngerii săi au fost alungaţi din locaşurile cereşti. Au fost întrebuinţate la ispitirea protopărinţilor Adam şi Eva. De-a lungul istoriei au făcut multe victime, numeroase suflete s-au pierdut, căzând pradă acestor metode. Ele pot da rezultate pe moment. Pe termen lung, sunt sortite eşecului sigur şi cei care se folosesc de ele o fac spre a lor pierzare. De ce metodele acestea sunt satanice şi securiste deoptrivă? Se va vedea din cele ce urmează.

1.Metoda câştigării încrederii

De la o vreme, un vieţuitor al pustiei a început să aibă vedenii. Diavolul venea la el în chip de înger de lumină. La început, l-a lăudat pentru nevoinţele sale. Cu trecerea vremii, îl îndemna să se roage mai mult, să postească, să înmulţească faptele cele bune. I-a făcut şi câteva ,,proorocii’’ care s-au şi împlinit. Cu multă răbdare a reuşit să-i câştige încrederea. Nici n-a fost prea greu, deoarece nevoitorul se bizuia pe puterea sa de înţelegere, omiţând să ceară sfatul Părinţilor îmbunătăţiţi. Câştigându-i încrederea, la una din înfăţişările de noapte, diavolul i-a mijlocit o vedenie şi i-a arătat Drepţii Vechiului Testament veselindu-se în rai. Pe cei din Noul Testament i-a înfăţişat chinuindu-se în adâncimile iadului. Din aceste două vedenii vieţuitorul a înţeles că Vechiul Testament este vrednic de urmat, iar Testamentul Nou se cuvine a fi lepădat. Lepădându-se de Noul Testament, s-a lepădat de Hristos. Căderea a fost mare şi ireversibilă. Acel suflet s-a pierdut, datorită nesăbuinţei de a se încrede în tatăl minciunii, venit la el cu identitate falsă.

Ecumeniştii de azi au împrumutat metoda de la ,,tatăl minciunii’’. Cu răbdare, cu multă migală, de-a lungul câtorva ani şi-au construit o falsă aură de antiecumenişti. Lumea le citea postările de pe blog, văzând în ei nişte vajnici oponenţi ai ereziilor ecumeniste. I-a ajutat şi financiar, că omul nu se hrăneşte numai din minciună. Între ei şi preoţii nepomenitori s-a înfiripat o legătură de colaborare şi totul părea a fi în regulă. A venit momentul Sinaxei a doua de la Botoşani. Cei care au organizat-o au simţit cu cine au de-a face şi au anunţat-o doar cu câteva zile înainte. Prea puţine pentru ca diversioniştii să se poată mobiliza. Până să se dezmeticească, Sinaxa a avut loc, a fost o reuşită şi asta i-a întărâtat teribil. Dintr-o dată au lepădat falsa aură de antiecumenişti şi s-au năpustit asupra participanţilor. Au încercat o palidă acţiune de a impune pe agendă problema cipurilor, lămurită, în esenţă, cu multă vreme înainte. Au eşuat lamentabil. Şi-au lipit singuri o etichetă de care nu vor mai scăpa niciodată, nimeni nu va mai crede în ,,sinceritatea’’ lor. Părinţii nepomenitori au luat cuvenita distanţă, uşuraţi că au scăpat de nişte diversionişti.

(Continuarea, în postarea de mâine)

Presbiter Ioviţa Vasile

Ritualul satanic al unei secte neo-protestante

Hristos a înviat!

Cunosc bine această sectă, cel puţin la nivelul localităţii în care trăiesc. Îi ştiu pe cei care o alcătuiesc, fiindu-mi vecini, unii chiar rudenii. Le ştiu frământările şi conflictele interne, ca şi unele secrete tăinuite cu grijă. Nu-mi sunt străine nici practicile lor privitoare la cultul pe care-l practică, aşa încât, vorbesc în cunoştinţă de cauză.

Ritualul despre care mi-am propus să scriu se referă la aşa numita ,,cină’’, o batjocură blasfemiatoare la adresa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, un simulacru al Cinei celei de Taină, o jignire teribilă adusă celor care se străduiesc, după puteri, să se curăţească de păcate prin Sfânta Spovedanie, pentru a se face vrednici a se împărtăşi cu Sfântul Trup şi Scumpul Sânge a Domnului.

Cine este, pentru ei, Fiul lui Dumnezeu? ,,Cel mai Mare Om care a trăit vreodată pe pământ’’, nicidecum ,,Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat’’. Au cutezat să falsifice grosolan, cu nesimţire, fără ruşine şi fără frică de Dumnezeu, Sfânta Scriptură. Spre exemplificare, citez din ,,scriptura’’ lor răstălmăcirea cuvintelor Mântuitorului din momentul instituirii Sfintei Taine Euharistice: ,,În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a rostit o binecuvântare, a frânt-o şi le-a dat discipolilor, zicând: Luaţi, mâncaţi! Aceasta reprezintă corpul meu’’. Apoi a luat şi un pahar şi, aducând mulţumiri, li l-a dat, zicând: ,,Beţi toţi din el, căci acesta reprezintă <<sângele legământului>>, sângele meu, care trebuie să fie vărsat în folosul multora, pentru iertarea păcatelor’’ (Matei 26, 26-28). Vă vine să credeţi? Pe mine mă întristează.

Tributari acestor aberaţii izvodite în străfundurile iadului, membrii sectei sărbătoresc moartea Mântuitorului! Exact ca iudeii. Cina lor avea loc joi seara, mai nou au mutat-o vineri seara înainte de ,,paştile’’ papistaşe, pentru ca să coincidă cu ziua morţii Domnului. Este cea mai mare ,,sărbătoare’’ a lor, cu o mobilizare asiduă, cu distribuire de invitaţii şi pentru ortodocşi, dintre care se găseşte câte un gură-cască doritor să participe.

Cum se desfăşoară ritualul? Unul dintre ei ia pâine şi vin, apoi străbate sala prin dreptul fiecăruia. De zeci de ani nu s-a întâmplat ca măcar unul singur să fi luat din această ofrandă, sub cuvânt că nu sunt vrednici. Acesta e cuvântul de ordine. Cu alte cuvinte, vor să sugereze cu obstinaţie că-L refuză pe Mântuitorul Hristos (,,cel mai mare om’’). Te şi întrebi care este rostul acestei mascarade? Îl vom înţelege mai bine spunându-vă că în cele din urmă pâinea şi vinul sunt îngropate, ca să inducă ideea îngropării Domnului. De Înviere nici nu poate fi vorba. În biblia lor falsificată nu veţi găsi cuvântul ,,Înviere’’. L-au substituit peste tot cu ,,sculare din morţi’’. Aşadar, Mântuitorul nu a înviat, ,,a fost sculat din morţi’’ (Luca 24,5). Duminica Învierii Domnului e, pentru ei, una obişnuită, fără nici cea mai vagă conotaţie legată de acest eveniment cosmic. A doua zi de Paşti o socotesc ca zi lucrătoare, şi lucrează cu sârg, etalându-şi dispreţul. Vecinul meu a lucrat a doua zi de Paşti la confecţionarea unor lăzi pentru familiile de albine. În acea vară, a fost o ploaie torenţială, inundaţiile i-au distrus cele 150 de familii de albine. Credeţi că a învăţat ceva din asta? Nici pomeneală.

Ştiind aceste lucruri, n-am putut să rămân indiferent. Ele se ,,potrivesc’’ vremurilor antihristice pe care le trăim. Le-am relevat în articolul de faţă ca să înţelegem mai bine gândurile, mai mult sau mai puţin ascunse ale ecumeniştilor. Ei procedează gradual: întâi vor să ne unească cu papistaşii. Ar urma la rând protestanţii de diferite nuanţe şi apoi puzderia de secte neo-protestante, toţi deversaţi în malaxorul antihristic, şi din acest amalgam, plus ,,religiile’’ păgâne, ar rezulta ,,religia’’ care va adora pe blestematul antihrist, dumnezeul mincinos care se va substitui Dumnezeului Adevărului, aşa încât dacă îl veţi vedea pe domnul Andrei Andreicuţ din Cluj, stând cot la cot cu aceşti sectari – că doar sunt ,,biserică, nu-i aşa? – să nu vă miraţi. Întristaţi-vă.

Presbiter Ioviţa Vasile

Show more

Consecințele primirii cipului pe frunte sau pe mana dreaptă

Explicaţie. Acest articol este pentru oamenii cinstiţi, de bună credinţă. Este interzis diversioniştilor. L-am publicat pe blog cu mai bine de doi ani în urmă, la 3 mai 2017, şi poate fi găsit în arhivele acestuia. N-am vrut să-l readuc în atenţia cititorilor cu ocazia Sinaxei de la Botoşani, pentru a nu intra într-un joc diversionist murdar. De altfel şi Părinţii prezenţi la Sinaxă au refuzat să discute despre implantarea cipurilor, şi bine au făcut, pentru a nu da satisfacţie hulitorilor de profesie, care voiau să le schimbe agenda. Aducându-l iarăşi la arătare, fiecare va constata că, după doi ani, nu şi-a pierdut câtuşi de puţin actualitatea. Suntem preocupaţi în cel mai înalt grad de primejdiile care ne pândesc la fiecare pas, în lupta noastră pentru Sfânta Ortodoxie.

 

Este din ce în ce mai evident că însemnarea populaţiei va consta în implantarea unui cip pe frunte sau pe mâna dreaptă, exact cum a văzut Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în momentul când i s-au descoperit evenimentele ultime ale veacului acestuia, exact cum le-a descris în Cartea Apocalipsei: ,,Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mic şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei robi şi pe cei slobozi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel care are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are priceperea să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase’’(Apocalipsa 13, 16-18).

Prima consecinţă dezastruoasă a primirii semnului lui antihrist este lepădarea de Hristos. Odată însemnat, omul nu mai aparţine Mântuitorului, ci blestematului antihrist. Răspund celor care afirmă cu suficienţă şi inconştienţă că pot fi în continuare credincioşi lui Hristos. Aşa scrie Cartea Sfântă: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea sau pe mâna lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi pucioasă, înaintea Sfinţilor Îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei’’(Apocalipsa 14, 9-11). Citiţi, vă rog, cu atenţie aceste cuvinte şi lăsaţi speculaţiile inutile precum că un cip nu ne poate face rău. Ne face răul cel mai mare: pierderea ireversibilă a mântuirii!

După cum se poate vedea, implantarea cipului se va face prin constrângeri de tot felul (,,sileşte pe toţi’’). Cei neîntăriţi în Credinţă se vor supune şi vor lua cipul, crezând că astfel îşi rezolvă problemele şi vor avea acces la bunurile materiale necesare traiului zilnic. Cumplită dezamăgire îi aşteaptă! Vom vedea ce ne spune în continuare Cartea Apocalipsei. Precizăm că exprimarea la trecut prezintă, de fapt, evenimente viitoare. ,,Şi s-a dus cel dintâi (Înger) şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei, şi care se închinau chipului fiarei’’Doamne, câtă limpezime în aceste cuvinte şi cu câtă uşurinţă pot fie ele înţelese! De înţeles vor înţelege numai cei aleşi. Buba rea şi ucigaşă va fi probabil o formă de cancer cu evoluţie rapidă. Dincolo de acestea, se vede deznodământul tragic al celor însemnaţi şi care îşi vor fi pus mari speranţe în implantarea cipului. Dacă buba rea şi ucigaşă va pricinui, oricum, moartea şi pierderea mântuirii, nu este mai bine să primim moarte mucenicească şi să fim încununaţi de Hristos în Împărăţia Sa? Tocmai acest lucru ni-l spune Domnul Iisus: ,,Căci cine va voi să-şi scape viaţa(primind cipul, n.a.) o va piede; iar cine va pierde viaţa sa (prin moarte mucenicească, n.a.), pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui’’(Marcu 8, 35)

De aceea vă spun tuturor iubitorilor de Hristos: nu primiţi cu niciun chip cipul şi nu vă închinaţi fiarei. Dacă deja avem acte conţinând cipuri, să curmăm această tendinţă şi să le refuzăm pe cele viitoare, deoarece, din aproape-n aproape, suntem îndreptaţi spre însemnarea finală. Să învăţăm şi să aprofundăm cuvintele sfinte ale Mântuitorului: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă’’(Matei 10, 28). Nu vom căuta mucenicia cu orice preţ, deoarece Însuşi Hristos îi va alege pe cei care-i vor fi Sfinţi Mucenici, şi-i va cruţa pe cei care nu vor avea puterea să treacă prin chinurile muceniciei.

3 mai 2017

Preot Ioviţa Vasile

 

Mârlănia – un mod de viaţă

Omul vine pe lume cu Bunul simţ ancestral, dar valoarea lui poate creşte sau descreşte pe parcursul vieţii, funcţie de factorul educaţional si mediul în care se dezvoltă. Oare cei care se pretind a fi ortodocşi, cei de pe unele tabloide cu pretenţie teologică, care s-au înfrăţit acum, cunosc politeţea? Sau îşi permit orice în numele unei libertăţi prost înţeleasă, nemaivorbind de cei dominaţi de orgoliu, care sfidează bunul simţ, crezând că se pot manifesta oricum în numele apărării Ortodoxiei?,,Căci precum un om şi-a pierdut moştenirea, aşa şi tu ai pierdut prietenia aproapelui tău. Şi ca şi cum ai fi slobozit o pasăre din mâna ta, aşa ai scăpat pe prietenul tău şi nu-l vei mai câştiga pe el.”
Toţi sunt convinşi că dreptatea este de partea lor şi nu li se poate întâmpla nimic, căci scopul pentru care luptă este unul nobil, dar să nu uite ca ,,de se va bizui cineva numai pre a sa dreptate şi pre izbăvirea ce singur şi-o lucrează, în deşert şi în zadar se trudeşte. Că toate ale dreptaţii sale ca o cârpă lepădată se vor arăta în ziua cea de pre urmă, precum zice Isaia: „Ca o cârpă lepădată toată dreptatea noastră” (Isaia 64, 5).

Întâlnim, de la o vreme, la tot pasul, parvenitism, mitocănie, misoginism, incompetenţă şi impostură, manifestări ale lipsei de bun simţ, ale unei educaţii morale si intelectuale precare, cu pronunţate complexe de inferioritate şi neputinţe intelectuale. La o simpla analiză, toţi aceştia vădesc a avea posibile eşecuri în integrarea socială, în integrarea profesională, lipsa unui loc de muncă, (lipsuri financiare) care se însumează şi avem, spre regretul nostru, tabloul celor care şi-au unit glasurile în a defăima şi înjosi pe cel arătat cu degetul, ca fiind activist pro-cip, pro-ecumenism, infiltrat între „antiecumeniştii de bună credintă”, „poate având sorţuleţ”, dirijat de un spion al „mosadului rusesc”, etc
,,Batjocura, sudalma este partea celor trufaşi, şi pedeapsa, ca leul va pândi asupra lor”, a spus Isus Sirah, căci buna cuviinţă se înscrie în sfintele principii ale Legii cerului, principii desăvârşite, neschimbătoare. Le cunoaştem îndeajuns?

Până nu demult unii se declarau împotriva dezbinătorilor schismatici. Acum sunt cu toţi în acelaşi „partid”, buni prieteni, căci lupii fac casă bună impreună, urlând împotriva aceluiaşi „duşman comun”, care trebuie anihilat. „Nu să ajungi puternic te pregătește. Nu pentru binele tău să lupți și să muncești, ci pentru binele și salvarea neamului tău.”
Prin educaţie dobândim politeţea care implică generozitate, iar prin Ortodoxie, simţul dreptăţii, al frumosului, decenţă, chiar eleganţă! Primim, refuzăm? Ar trebui să învăţăm continuu, ca prin spusele şi faptele noastre, să nu lezăm pe cei din jurul nostru. Mulţi nu ştiu, sau nu le pasă că nu ştiu să se poarte şi adoptă un comportament obraznic, rănind pe aproapele. Toată lumea este a lor, cuvântul lor planează asupra tuturor şi au dreptul să-i atace, să-şi bată joc de ei. Nu este aceasta o formă a sclaviei, să-ţi baţi joc de sufletul omului?

Constatăm că o adunatură de vătafi şi arendaşi, experţi în arta minciunii şi manipulării agresive, scormonesc salbatic în găsirea motivelor inventate de minţi paranoice, căci ei sunt convinşi că deţin puterea de a executa public, cu grosolănie şi aroganţă, pe cine decid că a devenit indezirabil, întocmai ca politrucii perioadei staliniste în timpul proceselor intentate „duşmanilor poporului. ,,Nu mă surprinde folosirea celor doua instrumente caracteristice , manipularea psihologică a maselor, caracteristica sistemului ateu bolsevico-sionist si botnita organelor de represiune. Dacă ești însă,,un soldat disciplinat”, ți se permite aproape orice, mai ales cu ,,dușmanii”.
Adevărul despre cine sunt şi ce urmăresc a ieşit la iveală, iar neputinţa si reaua-credinţă s-au manifestat cu vulgaritate, ipocrizie, lașitate, mediocritate, aroganță, cinism și multă prostie, găsind terenul propice. Aceşti diversionişti şi sabotori a tot lucrul bun întocmit cu trudă şi osteneală, au o plăcere diabolică să murdărească pe cei din jurul lor, insultând, scormonind în viața celui urmarit ca o pradă, jignind, rănind, mințind, denaturând anumite fapte din trecutul oamenilor, denaturand fraze, răstălmacind cuvinte, în dorinţa de a-şi pedepsi exemplar semenul, aflat in postura de „duşman de clasă”. Drumul pe care au pornit este fără intoarcere, şi eşecul acţiunii lor se va arăta cât de curând.

Dr. Gabriela Naghi

„*Cel care aruncă piatră în sus, peste capul său o aruncă şi lovitura vicleană dă naştere la răni.

Cel care sapă groapa altuia va cădea el în ea şi cel care întinde cursă se va prinde în ea.

Cel care face rele, peste el vor cădea şi nu va cunoaşte de unde-i vin.”

*Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)27;18,19,26-29
**Sf. Macarie cel Mare (†390),Omilii duhovnicesti XX, 3

 

Întru mulţi ani, iubitoarelor de Hristos!

Ne aflăm în Duminica a 3-a după Sfintele Paşti. Biserica a aşezat bună rânduială să cinstim în aceasta zi Femeile Mironosiţe, adică purtătoarele de mir, cele care au stat lângă Mântuitorul răstignit pe Cruce, iar a treia zi, cea a Învierii, au venit dis-de-dimineaţă la mormânt pentru a unge cu miresme Preasfântul Trup al Domnului. Negăsindu-L, cuprinse de bucuria nespusă, s-au dus să vestească Ucenicilor Adevărul Învierii, care covârşeşte toată mintea omenească.

Nu putem să nu alăturăm Femeilor Mironosiţe pe toate femeile din Biserica lui Hristos, cele care-şi lucrează mântuirea, fiecare după puteri, în iubire de Dumnezeu şi de aproapele. Vă vedem peste tot, în ţinuta cuviincioasă, făcând notă distinctă în societatea aceasta măcinată de păcate. Unele duceţi o cruce grea de dragul lui Hristos şi a copiilor, căci soţii voştri au părăsit fagăduinţele făcute la Cununie. Altele aţi fost silite să vă părăsiţi familiile şi ţara şi să băjeniţi printre străinii de multe şi nu bune feluri, agonisindu-vă cele necesare traiului cu sudoarea feţei, precum au voit mai-marii lumii. Voi sunteţi cele chemate de Atotputernicul să naşteţi şi să creşteţi prunci pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Celelalte, care aţi ales calea fecioriei, aţi fost bătute şi alungate din Sfintele Mănăstiri de slujbaşi câinoşi, de purtătoare de straie călugăreşti înrăite, pentru că n-aţi răbdat ca Sfânta noastră Credinţă Ortodoxă să fie batjocorită de cei care s-au insinuat la cârma Bisericii, jucând rolul de păstori ai acesteia.

Întristarea voastră prefacă-se în bucurie veşnică, precum a spus Hristos Cel înviat Femeilor Mironosiţe: Bucuraţi-vă! Vă iubim, vă cinstim şi vă preţuim ca pe nişte minunate făpturi ale lui Dumnezeu.

Cuprindem în acest cuvânt toate femeile din lumea aceasta, şi pe cele care s-au depărtat de Dumnezeu, sau nu L-au cunoscut niciodată. Facă Milostivul ca toate să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină. Amin.

Hristos a înviat!

Presbiter Ioviţa Vasile

Lecţie de zoologie

Nu ştiu cine a lansat sintagma ,,animal politic’’. Cert e ca aceia care sunt etichetaţi cu acest apelativ înjositor, nu se simt jigniţi. Se simt în apele lor, în jungla lor politică pe care o populează. Iar jungla este guvernată de legile ei, care nu mai lasă loc Legilor lui Dumnezeu.

Pentru a contura profilul pseudo-proorocilor, Mântuitorul a recurs la regnul animal: ,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte’’ (Matei 7, 15-16). Maeştri ai disimulării, pseudo-proorocii urmează pilda tatălui lor, despre care ne spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Nu este de mirare, deoarece insuşi satana se preface în înger al luminii’’(II Corinteni 11, 14).

Când a fost vorba de tiranul Irod, care dorea moartea Mântuitorului, Acesta l-a descris în termenii cei mai potriviţi: ,,Mergând, spuneţi vulpii acesteia: ,,Iată, alung demoni şi fac vindecări, astăzi şi mâine, iar a treia zi voi sfârşi’’(Luca 13, 32)

Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan i s-au arătat în vedenie evenimentele care vor precede a Doua Venire a Domnului. Tot ce a văzut şi a auzit, a aşternut în Cartea Apocalipsei. Aşa bunăoară ne descrie cele două fiare, cea dintâi ieşind din mare (Apocalipsa 13, 1), a doua ridicându-se din pământ (Apocalipsa 13, 11). Aceste două bestii sunt cele care vor semăna răul în lume cu o cruzime şi iraţionalitate ,,cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi’’ (Matei 24, 21).

O specie aparte sunt sconcşii. Sunt cele mai greţoase animale de pe faţa pământului, deoarece secretă o substanţă mirosind insuportabil, pe care o împroaşcă în dreapta şi stânga, fără discernământ. Este atât de puternică încât te sufocă şi mirosul pestilenţial poate dura şi o lună. Asta ştiu să facă, asta fac. Se hrănesc cu resturile de la masa stăpânilor. Nu sunt mari, au vreo 3-4 kilograme cu creier cu tot. Ca să te aperi de ei, e absolut necesar să stai la distanţă cât mai mare. Neavând în cine să împroaşte, se spurcă între ei. Îi dai afară pe uşă, îţi intră pe fereastră. Se insinuează unde nu te aştepţi, că doar-doar vor găsi pe cineva neatent pentru a-i arunca jetul de dejecţii. Oamenii-i cunosc, se feresc de ei, ceea ce nu-i descurajează, îi face chiar mai prolifici. Sunt originari din Americi şi s-au răspândit pe toată faţa pământului, se înţelege, în regiunile populate. Nimeresc, nu nimeresc, satisfacţia lor este să împroaşte. Să fie strânşi în rezervaţii, nu-i cu putinţă. Dacă locuieşti de pildă-n Botoşani, nu te pot atinge cu murdăria lor. Călătorind prin ţară, e bine să fii atent, nu cumva să calci în spurcăciunile lor.

 

Nu doresc sa-mi scriu numele pe aceasta pagina. Oamenii sinceri stiu de ce.

 

P.S. Am auzit că prin anii 90 ai secolui trecut, cineva a făcut un apel către lichele, cu gândul că poate se vor înţelepţi. Demers inutil, lichelele s-au înmulţit şi s-au făcut încă şi mai rele. De unde vin lichelele? Din turcescul ,,leke’’, însemnând ,,neruşinare’’.

Despre venirea ereziarhului papă Francisc în România

Despre venirea papei Francisc în România
Pentru creștin-ortodocși!
NU participați la ceremoniile de primire a papei în Romnia!
NU asistați la slujbele făcute de papă pe teritoriul României!
NU participați la rugăciuni în comun cu catolicii (supușii papei)!
NU credeți minciunile despre „Bisericile surori” sau despre „cei doi plămâni ai Bisericii”!
În contextul vizitei pe care o face papa în România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, orice ortodox trebuie să știe că acesta (papa) este conducătorul unei structuri numite impropriu „Biserica Romano-Catolică”.
Conform Crezului ortodox, Biserica este UNA. Nu pot exista două Biserici sau mai multe!
Hristos este Capul Bisericii și Trupul Lui este Biserica. Există un singur Cap – Hristos și un singur Trup – Biserica!
Singura structură bisericească păstrătoare a Harului și continuatoare a tradiției începute de Mântuitorul Iisus Hristos, prin apostoli și urmașii lor episcopii, este BISERICA ORTODOXĂ!
Biserica Ortodoxă este reprezentată pe plan local de Bisericile Locale: B. O. Română, B. O. Rusă, B. O. Sârbă, B. O. Bulgară, B. O. Georgiană, B. O. Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei etc.
Fosta Biserică Locală a Romei (Patriarhia Romei) s-a despărțit de Biserică/a ieșit în afara Ortodoxiei în anul 1054. Atunci, existau 5 Patriarhii (Biserici Locale): Patriarhiile Romei, Constantinopolului, Ierusalimului, Antiohiei și Alexandriei. Împreună, ele constituiau Biserica.
Biserica Locală a Romei, din cauza pretențiilor de supremație ale papilor și din cauza ereziilor pe care au început să le inventeze aceștia, a intrat în conflict cu Biserica Constantinopolului și implicit cu celelalte Patriarhii/Biserici Locale și s-a separat de ele. Constantinopolul, Ierusalimul, Alexandria și Antiohia au rămas în credința adevărată ortodoxă, continuând să formeze Biserica.
Roma, cu papa de atunci și cu toți ce au urmat și i-au urmat, s-au auto-exclus din Biserică. Ereziile și exagerările romano-catolicilor (papistașilor) au fost condamnate și înainte și după anul 1054.
Ereziile, printre care filioque și primatul papal, pe care le practicau înainte de ruperea lor de Biserică, au fost condamnate de sinodul din 879-880, organizat de Sfântul Fotie cel Mare la Constantinopol (numit și al optulea Sinod Ecumenic). Continuând în practicarea ereziilor și având pretenții necanonice, a fost trimisă o Delegație papală care a provocat anatemizarea clericilor catolici și a colaboratorilor lor, nominal, de sinodul din 20-24 iulie 1054, organizat de patriarhul Mihail Cerularie. Papii și cei care i se supun au fost condamnați și de sinoade ulterioare. La Sinodul din timpul Sfântului Grigorie Palama, dintre 1341-1351 (9 Ecumenic) au fost condamnate din nou ereziile papale și scolasticimul latin.
Ca urmare, ceea ce în mod greșit se numește Biserica Romano-Catolică NU mai este Biserică! Nu mai există Har în adunarea papistașilor! Așa-zișii preoți și episcopi (cardinali) catolici NU sunt preoți și nici episcopi. Papa NU este episcop sau patriarh al Bisericii Romei, căci aceasta nu mai există. Adevărata Biserică, în Italia și în tot Occidentul o reprezintă ortodocșii plecați acolo sau convertiții la Ortodoxie.
Papa este reprezentantul unei structuri eretice pe care e mai potrivit să o numim Adunare Papistașă!
Patriarhul NU are voie să se roage cu ereticul papă și nici să-l primească în catedrală sau biserică!
„Toate Sinoadele Ecumenice interzic această… co-rugă în legătură cu toți care sunt aparte de Ortodoxie.”- Pr. Gheorghe Calciu
***
CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII) Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească. (10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)
CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE) Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Cor. 6,15). (47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare)
CANONUL 6 Laodiceea 343 – Ereticii să nu intre în biserică: Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres [Apostolic, can. 45, 65] TÂLCUIRE- Nu sloboade canonul acesta pe eretici să intre în Biserica lui Dumnezeu, cea de ortodocşi ţinută, dacă nu vor a se întoarce şi stăruie în eres. Vezi şi cel apostolesc 45.
*** Catolicii (papistașii) sunt anatemizați!
,,Anatema înseamnă pogorîre de viu in iad cu dracii și tăiere de la Trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos. Numai pe eretici poti să-i dai anatema, că s-au rupt de la Trupul lui Hristos care este Biserica.,, – Pr. Cleopa Ilie
„Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit” ( Sf. Marcu Eugenicul– Către Teofan din Euripos, p. 343).
Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice. „Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (Sf. Marcu Eugenicul – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282).
La 1755 a fost dat „Orosul Bisericii celei Mari a lui Hristos” semnat de patriarhii Constantinopolului, Ierusalimului și Alexandriei, care a stabilit că ereticii vin la Ortodoxie prin Botez. Inclusiv catolicii! Hotărârea este valabilă și azi! – „Mărturisesc un Botez” de Pr.Gheorghe Metallinos

Sfantul Ierarh Marcu al Efesului biruind prin Ortodoxie pe ereziarhul papă!

Calea împărătească a mărturisirii

Hristos a înviat!

În vremea când fiii lui Israel străbăteau pustia, dinspre Egipt spre Ţara făgăduinţei, au ajuns în hotarele lui Edom. Moise a trimis soli la regele locului cu următorul mesaj: ,,Îngăduieşte-ne să trecem prin ţara ta, că nu ne vom abate pe la ogoare şi pe la vii, nici apă nu vom bea din fântânile tale, ci vom trece pe calea împărătescă, neabătându-ne nici la dreapta, nici la stânga, până vom ieşi din hotarele tale’’ (Numerii 20, 17). Mai târziu, după moartea lui Moise, Iosua Navi a fost ridicat călăuză pentru popor ş Însuşi Dumnezeu i-a poruncit: ,,Fii dar tare şi foarte curajos, ca să păzeşti şi să împlineşti toată legea pe care ţi-a încredinţat-o Moise, robul Meu; să nu te abaţi de la ea nici la dreapta nici la stânga,ca să pricepi toate câte ai de făcut’’ (Iosua 1, 7). Prin Solomon iarăşi ne grăieşte Dumnezeu: ,,Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga: ţine piciorul tău departe de rău’’ (Pilde 4, 27).

În Noul Testament ni se spune că s-a făcut prigoană mare împotriva Bisericii din Ierusalim(Fapte 8, 1), iar Saul, Sfântul Apostol Pavel de mai târziu, a mers la Damasc, ca pe cei ,,care merg pe Calea aceasta să-i aducă legaţi la Ierusalim’’ (Fapte 9, 2). E evident că şi aici Calea împărătească e echivalentul Sfintei Biserici, care ne călăuzeşte pe noi spre Împărăţia lui Dumnezeu, şi aici nu putem să nu ne amintim şi de cuvintele Sfântului Ciprian, care ne spune că ,,în afara Bisericii nu există mântuire’’.

Calea împărătească am ales-o şi noi atunci când cancerul ereziilor ecumeniste a pătruns oficial în Sfânta Biserică. Toţi, fără nicio excepţie. De la o vreme însă, unii dintre noi au făcut paşii greşiţi, fie la dreapta, fie la stânga, şi sciziunea s-a produs. Exact ce-şi doreau vrăjmaşii Ortodoxiei.

Nu ştiu dacă rândurile de faţă vor ajunge sub ochii celor care au părăsit Calea împărătească. Oricum, eu le adresez câteva întrebări simple, la care să-şi răspundă fiecare: Când Biserica în care te-ai născut, ai fost botezat şi apoi cununat, ţi-ai botezat copiii, ai primit hirotonia întru preot, deci când această Biserică e tulburată de erezii, cum e mai bine să procedezi, să o părăseşti sau sa te lupţi pentru a o curăţa de erezii? Şi dacă ai părăsit-o, unde te-ai dus?, ştiind că altă Biserică nu există, afară de cea Ortodoxă. Şi în afara Bisericii ce putem găsi decât secte, rătăciri şi toate relele lumii? Presupunând, prin reducere la absurd, că Biserica Ortodoxă n-ar mai avea niciun episcop, cum greşit susţineţi, ar însemna că e pe cale de dispariţie, or, asta contrazice preasfintele cuvinte ale Mântuitorului ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’. Ziceţi că Biserica Ortodoxă Română nu mai există, dar aceasta ar însemna că porţile iadului au biruit-o şi au dus-o la desfiinţare! Nu vi se pare o enormitate? Din Biserică să plece ereticii nepocăiţi, nu cei care mărturisesc drept.

De aceea, dragi Părinţi nepomenitori, care v-aţi despărţit de noi, vă aşteptăm cu toată dragostea sa vă întoarceţi în Biserică, la Calea împărătească şi să continuăm împreună, cum împreună am început. Lăsaţi orgoliile mărunte, noi vă întindem frăţeşte mâna, căci fiecare din noi poate avea momente de rătăcire. Esenţial este să nu persistăm în ea.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Cuvântul Părinţilor-fraţi din Moldova noastră, adresat Sinaxei de la Botoşani – 2019

SALUTĂM ACEASTĂ SINAXĂ, RUGÂNDU-NE CA BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU SĂ SE POGOARE PESTE CEI CE S-AU ADUNAT SPRE A MĂRTURISI ADEVĂRUL VEŞNIC, DESCOPERIT OAMENILOR PENTRU MÂNTUIRE.

Fie ca bunul Dumnezeu să îndrepte cugetele voastre astfel încât, într-o conglăsuire cu Părinţii Bisericii din toate timpurile, să aduceți Dumnezeului nostru Slavă, Cinste şi Închinăciune, prin dreapta mărturisire a Credinţei noastre Ortodoxe. Sfântul Grigorie Palama spune că erezia este al doilea tip de ateism, asemănându-i pe propovăduitorii ei cu cei necredincioşi. Despre unii ca aceştia ne spune apostolul Pavel ca ,,să nu ne amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, şi să nu ne facem părtaşi cu ei’’ (Ef. 5:6-7). La rândul său, Sfântul Teodor Studitul ne spune că, orice crestin ortodox, mirean sau cleric, trebuie să nu fie nepăsător atunci când credinţa sobornicească este schimbată, ci să lupte pentru că Dumnezeu îi va cere socoteală dacă a rămas nepăsător – aşa încât chiar şi săracul este lipsit de orice apărare în ziua judecăţii şi va fi osândit ca unul care acum nu grăiește, căruia şi osânda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru. Deci, auzind aceste cuvinte, să ne îmbărbătăm și mai mult pentru cele ce ne stau în față și, căutând a nu fi nepăsători în ale Credinței, să facem ca nepărtășia noastră cu cei ce hulesc învățătura Ortodoxă să fie aducătoare de câştig duhovnicesc și vindecătoare. Astăzi, când învățăturile ereticești sfâșie Biserica Luptătoare, noi să stăm în Adevăr, cu mila Domnului, fără de care nu putem face nimic (In. 15:5).

În același timp, simțim o nespusă durere față de faptul că s-a creat o mare ruptură și dispersare între cei ce au întrerupt comuniunea cu ierarhii locului, pe motiv de erezie. Credem că lipsa de unitate a noastră duce la întărirea forțelor ecumeniste și îi abate de la îngrădire față de erezie și de la lupta fermă împotriva ei, pe cei ce sunt contra ereziei ecumeniste și înțeleg trista situație eclesiologică în care se află Biserica Ortodoxă. Din care motiv considerăm că, în această vreme de grea încercare pentru ortodocşi, este foarte important să ne silim să păzim „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Ef. 4:3) şi să căutăm, mai presus de toate, să rămânem credincioşi lui Hristos, evitând până la o vreme subiectele ce nu ating Învăţătura de redinţă, dar ar putea pricinui dezbinare.

Credem, că nu este cazul să ne izolăm faţă de cei ce continuă să pomenească ierarhii, ci să păstrăm legătura cu toţi arhiereii, clericii şi mirenii ce doresc să afle mai multe despre lupta împotriva ereziei ecumeniste și a practicii patristice de îngrădire de erezie prin întreruperea pomenirii la Sfintele Slujbe a celor ce o propovăduiesc, fiind vorba de conferințe, discuţii şi dezbateri pe tema nepomenirii şi ereziei. Le adresăm rugămintea de a folosi toate instrumentele canonice și pastorale puse la îndemână de Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți pentru a împiedica răspândirea și în Biserică a ereziei ecumeniste cu toate manifestările sale și a determina întrunirea unui Sinod Ortodox, care să condamne oficial ereziile, instituțiile și evenimentele ecumeniste și, nominal, pe episcopii ce vor rămâne adepți ai acestora. Fiind inspirați de perioada liturgică pascală în care ne aflăm, pe drumul de la lumina Învierii la harul Cincizecimii, le dorim tuturor participanţilor la acest Sinaxă ca Dumnezeu să-i lumineze şi să le călăuzească paşii spre tot lucrul bun, spre Slava lui Dumnezeu. Totodată, râvnim pentru unirea în Adevăr a tuturor ortodocșilor, pentru care ne rugăm, ne grijim și pe care îl așteptăm ca rezultat al acestei Sinaxe.

Cu dragoste în Hristos Domnul, cerând sfintele voastre rugăciuni, cei mai mici dintre frați ai voștri întru credință, din Republica Moldova:

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din satul Răciula

Arhimandritul Pafnutie Popa,

Ieromonahul Nil Zagaradniuc,

Iereul Vasile Rotaru,

Iereul Eugen Croitor,

Iereul Gheorghe Corcescu,

Iereul Serghei Iordachescu

 

Cuvântul Înalt-Preasfintitului Părinte Longhin, adresat Sinaxei de la Botoşani, 2019

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi. Amin.

Hristos a înviat!

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, iubiţi fraţi şi scumpe surori în Domnul Iisus Hristos, în aceaste vremuri de grea încercare pentru Credinţa noastră Ortodoxă, prin care trece Biserica noastră astăzi, nu putem să rămânem nepăsători, să privim liniştiţi cum unii sau alţii doresc, în chip vădit, să ne distrugă învăţătura Sfintei noastre Ortodoxii, dogmele, canoanele şi învăţăturle Sfintelor Sinoade. Şi cred că suntem astăzi cu toţii chemaţi să mărturisim, să înţelegem bine că prin tăcere trădăm pe Dumnezeu, Credinţa şi Biserica noastră. E grea furtuna şi e mare, dar mare este Dumnezeu, Care ne-a făgăduit că va fi cu noi în toate zilele vieţii noastre până la sfârşitul veacului. Amin.

Ne e tare greu când privim cât de uşor au reuşit să ne înşele vrăjamşul diavol şi să ne abată de la calea cea adevărată a mântuirii. Cât de uşor au semnat mai marii noştri în Creta, primin toate rărăcirile şi învăţăturile care doresc să distrugă Sfânta noastră Ortodoxie, pentru care au suferit Sfinţii! Nici până acum nu s-a uscat sângele Mucenicilor pe gratiile şi pereţii închisorilor, dar nu au trădat şi nu au vândut, ci şi-au păstrat Credinţa în Dumnezeu.

Biserica adevărată lui Hristos a rezistat în toate vremurile, chiar şi în cei 70 de ani de comunism şi ateism, şi până va veni Hristos, va suferi mereu, dar nici porţile iadului nu o vor birui. Numai să rămânem în Adevărul sfânt pe care ne-a fost dat o dată pentru totdeauna.

Ţinta Ortodoxiei noastre este Iisus Cel răstignit. Sfinţii Părinţi ne-au pregătit pentru aceste vremuri, prin care treceţi şi frăţiile voastre acum. Mă bucur că şi în ţara noastră, România, sunt suflete scumpe şi dragi care vor să păstreze curată Credinţa Ortodoxă, şi pentru aceasta trebuie să răbdaţi, să suferiţi prigoane şi necazuri.

Ştiu că suferiţi mult şi mă doare sufletul pentru voi, dar mă rog Bunului Dumnezeu să vă întărească în lupta voastră împotriva tuturor rătăcirilor care au fost semnate în Creta: a ecumenismului şi papismului, măştile lui antihrist, care astăzi, în numele aşa zisei ,,dragoste’’, au renunţat la tot ceea ce a fost sfânt, rugându-se şi îmbrăţişându-se cu cei care luptă împotriva Bisericii noastre. După cum le ştiţi pe toate care s-au făcut împotriva Adevărului, suferind pe nedrept pentru că vreţi să rămâneţi ortodocşi. Domnul să vă ajute să mergeţi până la sfârşit pe această cale frumoasă a mântuirii.

În aceste zile de mare sărbătoare a Învierii Domnului, vă îmbrăţişez pe toţi cu dragoste părintească şi va zic: Hristos a înviat! Cu multă iubire spre voi care mărturisiţi Adevărul, rog pe Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze. Cerul întreg să vă ocrotească şi să vă ajute mereu să rămâneţi în Biserica luptătoare şi mărturisitoare.

Cu dragoste în Hristos,

Arhiepiscopul Longhin

 

 

Dezbinătorul s-a metamorfozat. A devenit unificator

Hristos a înviat

Una din semnificaţiile numelor diavoleşti este aceea de ,,dezbinător’’ şi exprimă o realitate tristă a lucrării funeste a acestuia. Cu adevărat, dacă ne uităm în istorie constatăm că cel rău a fost prezent în toate evenimentele majore ale lumii care au adus rupturi între făpturile lui Dumnezeu. A fost prezent în persecuţia iudeilor îndreptată împotriva Sfintei Biserici, încă de la întemeierea ei. Nu întâmplător pe aceştia îi numeşte Sfântul Evanghelist Ioan ,,sinagoga satanei’’ (Apocalipsa 2, 9 şi 3, 9) sau ,,scaunul satanei’’ (Apocalipsa 2, 13). O armă puternică folsită de diavolul pentru învrăjbire şi sciziune constă din mulţimea ereziilor izvodite în străfundurile iadului şi răspândite de slujitorii săi dintre oameni. Prin erezii au fost îndepărtaţi din Biserică milioane de oameni şi cu acestea au avut de luptat Părinţii Bisericii reuniţi în cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Diavolul n-a fost străin nici de schisma din 1054, când Apusul a fost smuls din sânul Bisericii şi înzestrat cu numeroase erezii, pe care le răspândesc asiduu până în ziua de azi. Vrăjmaşul şi cohortele sale de demoni l-au inspirat pe trufaşul Luther şi l-au împins să-i dezbine şi pe papistaşi prin aşa zisa reformă Aşa a apărut protestantismul pe care l-a divizat apoi într-o puzderie de secte, care mai de care mai agresive şi bizare. La rândul lor, acestea s-au dezbinat, încât ceea ce numesc unii ,,creştinism’’ e un amalgam de ciudăţenii, căruia nici nu i se mai poate ţine socoteala cu exactitate. V-aduceţi aminte de secta ,,templul poporului’’ din Guyana? Membrii ei s-au sinucis în masă, sau au fost omorâţi. Diavolul a fost prezent în războaiele absurde, în revoluţiile semănătoare de ură şi teroare. A dezbinat popoare, cărora le-a mutat graniţele fireşti şi noi, românii, am simţit din plin aceste drame. Învrăjbeşte familii, prieteni, rudenii. Se foloseşte şi de politicieni pentru a îndemna la ură, aţâtându-i pe unii împotriva altora.

După atâte secole de dezbinare, a venit vremea ca acest geniu al răului să se transforme în unificator. Aşa a apărut ecumenismul care ne spune în chip mincinos că iarăşi trebuie să fim una, precum a voit Mântuitorul. Adică toate relele lumii vor să le unească, spre a da un rău şi mai mare. Ecumeniştii ştiu că sunt realităţi de neunit, incopatibile unele cu altele, însă nu încetează a ne aduce aminte că ,,dragostea toate le rabdă’’ (I Corinteni 13, 7) şi trecând cu vederea că ,,dragostea se bucură de adevăr’’ (I Corinteni 13, 6). Tocmai adevărul îi înspăimântă pe ecumenişti. Caută să-l ascundă cu orice preţ. Unirea nu se poate face decât în adevăr. Asta-nseamnă că aceia care doresc ,,unitatea creştinilor’’ ar trebui să îmbrăţişeze întâi adevărul şi unirea se va face de la sine. Nu asta vor ei, ci să amestece toate relele lumii ca într-un malaxor imens, în care să fie adusă şi Biserica lui Hristos, care în acest chip s-ar pierde ireversibil, gândesc ei. Nu va fi aşa.

Ce-ar rezulta din amestecul gândit de ecumenişti? Exact ceea ce voieşte ,,tatăl minciunii’’ (Ioan 8, 44), adică o ,,religie’’ unică, din care să fie alungat Dumnezeul Adevărului şi în locul lui să fie adus ,,fiul pierzării, potrivnicul – înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu, şi să se dea pe sine drept dumnezeu’’ (II Tesaloniceni 2, 3-4). Privind la ceea ce se întâmplă astăzi în Biserică, nu putem decât să constatăm, cu uimire şi întristare, câtă dreptate au Scripturile Sfinte de Dumnezeu insuflate.

Distinşi ecumenişti români, nici acum nu înţelegeţi pentru cine lucraţi voi cu atâta sârg?

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Cuvânt la Sinaxa Ortodoxă Naţională de la Botoşani, 2019

În numele Tatălui şi a Fiului şi al Sfântului Duh

Preacucernice Părinte Theodoros Zisis,

Preacuvioşia Voastră, Părinte Serafim,

Prea-Cucernici şi Cinstiţi Părinţi,

Monahi şi monahii,

Domnule teolog Mihai-Silviu Chirilă,

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

HRISTOS A ÎNVIAT!

HRISTOS ANESTI!

 

Este o deosebită cinste pentru mine, a mă adresa dumneavoastră, cu mare bucurie şi nădejde, şi tuturor creştinilor ortodocşi prezenţi sau care din binecuvântate pricini nu sunt de faţă, la acest moment unic al istoriei BOR, în Saptamana Luminata a Sfintelor Paşti, ,,spre zidire, îndemn şi mângâiere, ,,necăutând folosul nostru, ci pe al celor mulţi, ca să se mântuiască’’(ICorinteni , 10-33; 14-3). Pe lemnul răstignirii Sale de către rabini, farisei şi saducheii iudei, sfiinţind Crucea cu Sângele Său, Iisus Hristos a pironit pe ea, de fapt, păcatele întregii lumi, mai cu seamă pe ale iudeilor, plătindu-le şi pecetluindu-le cu dumnezeiasca Sa Viaţă întru slava noastră, adevăr afirmat de Sfântul Simeon Noul Teolog: „Învierea şi slava lui Hristos este însă slava noastră, care are loc, se face arătată şi văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însuşindu-Şi o dată prin Întrupare cele ale noastre, cele pe care le face întru noi Şi le atribuie Lui Însuşi”. Îmbrăcat în armura credinţei, Sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu, Mucenicul iubit al Mantuitorului Hristos din cumplitele temniţe şi lagăre comuniste, ne-a lăsat un testament, pecetluit de puterea sa de mărturisire a credinţei, a unui tânăr în lanţuri, dar aşezat în slujba lui Dumnezeu şi a celor de lângă el: „Vă cheamă Domnul Slavei la lumină/ Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,/ Fortificaţi Biserica Creştină/ Cu pietre vii, zidite-n temelii!/ Să crească-n inimile voastre-nfrânte/ Un om născut din nou, armonios,/ Pe chipurile voastre să se-mplânte/ Pecetea Domnului Iisus Hristos./ Smulgeţi-vă din ceata celor răi,/ Intraţi în cinul oastei creştineşti/ Privţi spre Porţile Împărăteşti,/ Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi./Veniţi creştini, luaţi Lumină!”    [Imnul Învierii]

„Prin conştiinţa martirică şi mărturisitoare care caracterizează viaţa Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi trebuie să ne întărim în zilele noastre, în faţa furtunii ereziei ecumenismului şi a nepocăinţei papismului, care în mod demonic impune să i se închine toţi, aşa cum din păcate, de multe ori în trecut şi foarte pe faţă astăzi, fac mulţi dintre ierarhii şi arhipăstorii noştri, care încearcă să ne înspăimânte, să ne calomnieze, să ne prigonească, să ne reducă la tăcere.”, ne spune Părintele Prof.Th.Zissis. Noi, toti creştinii ortodocşi care ne-am îngrădit de erezia ecumenistă, în ascultare sub epitrahilul Cucernicilor Părinţi nepomenitori, ne-am asumat Crucea, prin care ne răscumpără Domnul. „Prin Cruce înţelegem însăşi creştinătatea, religia şi Biserica creştină în întregimea ei. Prin Cruce înţelegem Jertfa Mântuitorului adusă pe Golgota, pentru mântuirea şi împăcarea neamului românesc. Prin Cruce înţelegem „arma păcii”, floarea mântuirii, lemnul Domnului, „uşa Tainelor” prin care se deschid şi se revarsă în sufletele noastre izvoarele harului. Prin Cruce înţelegem suferinţa ispăşitoare, sfinţitoare şi mântuitoare. Prin Cruce înelegem steagul de luptă, altarul de jertfă şi semnul de biruinţă al creştinilor” (Parintele Martir Ilarion Felea). În lupta noastră impotriva flagelului ecumenist, s-a detaşat dintre noi, dupa sinaxa de la Botosani-2017, o grupare acrivistă, schismatică, care a dovedit prin pseudo sinaxele de la Roman, Mestecăniş şi Satu-Mare, cugetări străine Ortodoxiei, erezii cu care au manipulat şi înşelat credincioşii naivi, creduli şi slabi în credinţă, creând o stare de tulburare, nelinişte şi neîncredere. Aceştia au ascultat de mentorii lor şi nu de glasul constiinţei lor, şi iată-i acum pe toţi, stăpâniţi de un duh necurat, de un acrivism irational, marcat de orgolii, mândrie şi trufie, început si dirijat din umbră de manipulatorii experţi ai tehnicilor oculte, care au dorit fărâmiţarea mişcării antiecumeniste şi distrugerea ei. Sfinţii ne confirmă că Biserica trebuie să poarte un razboi spiritual împotriva răului, concretizat în vremurile actuale nu de satanicul comunism, ci de eresul ecumenist propagat cu asiduitate prin instituţiile sale, CMB şi iată, prin Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. „Ecumenismul are duh de răutate şi este condus de duhuri necurate”,spune fericitul bătrân (Gheron) Efrem Katunakiotul. Pseudo Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, şi-a făcut vizibile intenţiile de a conduce şi supune întreaga Biserică Ortodoxă, ca un bun propriu, iar pe întaistătătorii Patriarhiilor autocefale, să îi considere drept vasalii săi, comportandu-se nu ca primus inter pares (primul între egali, în sensul unei întâietăţi de onoare, şi nu de putere), ci ca primus sine paribus (primul fără egali), ca un adevarat papă oriental, încă înainte de minciuno-sinodul din Creta din 2016. Dacă întâi-stătătorii prezenţi la sinodul tâlhăresc din Creta nu l-ar fi încurajat acolo, să se comporte ca un papă oriental, acesta nu ar fi îndrăznit să acorde anti-sinodal şi necanonic, Tomosul autocefaliei unor schismatici ucrainieni caterisiţi, în ianuarie 2019, neluând în seamă nici un avertisment, nici măcar opoziţia Bisericii Ruse, care a încetat pomenirea sa în diptice. Este binecunoscut faptul ca aceasta acţiune s-a realizat cu subvenţii materiale şi sub atenta supraveghere a SUA, prin emisarul lor, directorul CIA, Mike Pompeo, Secretar de Stat al SUA. Patriarhul Constantinopolului a săvârşit o intruziune necanonică pe teritoriul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, de care Biserica Ortodoxa Ucrainiană aparţine din anul 1686, fapt recunoscut fără ezitări de catre toate Bisericile locale, chiar şi de către Patriarhia Constantinopolului. Canonul 2 al Sinodului din Antiohia – stabileşte că cei aflaţi în comuniune cu schismaticii sunt şi ei, la rândul lor, schismatici, iar prin cuvintele cutremurătoare ale Dumnezeiescului Hrisostom (Omilia 11 către Efeseni), aflăm ,,că nici sângele muceniciei nu poate spăla păcatul despărţirii de Biserica. Şi a dezbina cineva Biserica este un rău la fel de cumplit ca a cădea în erezie’’. Bartolomeu însuşi, a asigurat naţionaliştilor schismatici din Ucraina, sub conducerea presedintelui Porosenko şi a schismaticului mitropolit Epifanie, dreptul de a dezlănţui o adevarată teroare şi violenţe greu de imaginat, asupra credincioşilor Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, aflata sub conducerea Prea Fericirii Sale, Mitropolitul Onufrie al Kievului şi toată Ucraina. Constantinopolul se face vinovat de toata dezbinarea, tulburarea şi războiul fratricid dureros din Ucraina, început în urma cu patru luni. Vandalizări şi incendieri de biserici, ameninţări cu moartea şi bătăi ale Preoţilor si enoriaşilor, aruncarea în stradă a Sfintelor Altare, a obiectelor de cult bisericesc, a Sfintei Împărtăşanii, Sfantul Trup şi scumpul Sânge al Domnului Iisus Hristos, sechestrarea Bisericilor, taierea gazelor, apei si electricitaţii lăcaşurilor de cult, ameninţarea Lavrelor monahale cu evacuarea, alungarea preoţilor şi a credinciosilor în afara locaşurilor de cult şi a caselor parohiale, sunt lucrările „păcii” între credincioşii ortodocşi aduse Constantinopol. Preoţii au rămas muritori de foame, împreună cu familiile lor, fără locuinţe, aruncaţi în stradă, ameninţaţi, umiliţi şi împreună cu poporul dreptcredincios, rămaşi fără lăcaşuri de slujire şi închinare. Biserica Ortodoxă Ucrainiană riscă să piardă cele doua mari Lavre monahale, Pecerska -Kiev şi Poceaev, cu ajutorul oferit schismaticilor de către legile promulgate de statului ucrainian, sub conducerea lui Poroshenko. Din cele 12.000 de parohii ale Bisericii Ucrainene Canonice, menţionăm ca doar 36 au consimţit să treacă la structura schismatică, condusă de schismaticul mitropolit Epifanie. Trebuie menţionat că un obiectiv important al schismaticilor ucrainieni este unirea cu greco-catolicii, sub omoforul Papei de la Roma, într-un viitor apropiat. Se cere cu insistenţă din partea Fanarului, Patriarhiilor autocefale, recunoaşterea structurii schismatice, înfiinţată Bartolomeu şi trecerea în diptice spre pomenire, a schismaticului Mitropolit Epifanie. Şi e foarte posibil ca Domnul să întârzie Judecata Sa asupra păstorilor, pentru a da timp oilor să discearnă Adevărul. ,,A venit vremea, în sfârşit, să se trezească cei care, amăgiţi de atitudini eclesiologice episcopocentrice ş i papocentrice, ezită să vorbească şi să ia la rost poziţiile distructive ale reprezentanţilor ereziei postpatristice ecumeniste a vremurilor noastre, care mai rău ca orice, preamăresc i laudă pe cei care târăsc Biserica în mod slugarnic i înjositor în curţile arhiereticului papă i ale altor multor eretici, pe care îi cinstesc cu mitre, cârje episcopale i vase de cult, recunoscând astfel de fapt preo ia lor i valabilitatea tainelor lor’’,consemnează Parintele Th.Zissis. Compromisurile care vizează Tradiţia şi hotarele Dreptei Credinţe, învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi ai Sfintelor Sinoade Ecumenice, duc, se stie, la primejdii de moarte, către apostazie şi schismă. Marele teolog Dimitrios Tselenghidis spune: „Ca dogmatist al Bisericii Ortodoxe, am adânca convingere că ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică, dar şi cea mai riscantă poli-erezie care a apărut vreodată în istoria Bisericii. Şi aceasta deoarece ecumenismul, datorită caracterului său sincretist, recomandă cea mai insidioasă contestaţie a Credinţei Bisericii, dar şi cea mai gravă falsificare a ei. Toceşte într-un grad inacceptabil conştiinţa dogmatică a pliromei Bisericii şi generează confuzie în jurul identităţii Credinţei noastre. În mod viclean goleşte integritatea Credinţei mântuitoare a Bisericii – lucru care are consecinţe soteriologice grave – cu consideraţia că toate credinţele religioase sunt soteriologic valabile, atunci când sus ine că toate credin ele eterodoxe şi ale celorlalte religii sunt căi care conduc la aceeaşi mântuire’’.Aceasta erezie consideră pe toţi ereticii şi schismaticii deopotrivă cu Biserica, sau ca făcând parte din Biserică. Nu poate exista Biserică acolo unde este erezie, de aceea nici un schismatic-eretic nu este in Biserică, ci în afara ei. Niciuna din aceste învăţaturi nu stau în picioare la o simplă analiză teologică. De la bunul lui început şi până în ziua de astăzi, aşa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor”, ca vehicul (purtător) al ecumenismului protestant este, într-un adevărat sens ecleziologic, un „Consiliu Mondial al ereziilor şi schismelor.” (Din concluziile conferinţei Teologice inter-ortodoxe „Ecumenismul: Origini. Aşteptări. Demistificare” – 2004). În cadrul CMB, înalţii ierarhi ai BOR, au intrat în tot felul de parteneriate cu denominaţiunile creştine, numite acum legal „biserici” (cu avizul dat de sinodul tâlhăresc din Creta 2016, regizat cu diplomaţie fariseică de Pseudo-Patriarhul Bartolomeu), cu instituţii guvernamentale, de întrajutorarea oamenilor, cu caracter social-umanitar, un ecumenism mascat, care alterează profund perspectiva creştină îl mutilează duhovniceşte pe tot ortodoxul de bună-credinţă, care se molipseşte treptat de acest psudo-creştinism. Amintim cu adăncă dezamagire, înşelarea propovaduită de ierarhii BOR şi la rândul lor de unii preoţi, când vorbim de pelerinajele fraţilor Alois si Roger Taizé, conducatori ai comunităţii de tineri creştini Taizé din Franta, începand din 1990, până în prezent, primiţi cu caldură de Patriarhul Daniel, care au atras în această capcană, personalităţi de seamă şi renumiţi profesori de Teologie din cadrul BOR. Comunitatea a fost vizitată în 2017 şi felicitată cordial pentru realizarile sale ecumeniste, de către Patriarhul Bartolomeu, care a numit-o ,,Biserică a Reconcilierii”.

„Credinţa păstrează nerobit cugetul şi îi face vitează inima. Dimpotrivă, o credinţă înlănţuită de înşelăciune îngenunchează şi patria la picioarele celui care a înşelat-o. Unirea o iubim, supunerea o urâm, pentru că ea va însemna dispariţia Ortodoxiei. Între adevăr şi minciună nu există cale de mijloc (ceva intermediar), nu încape compromisul. Oricând s-au făcut astfel de paşi, cel care a câştigat a fost vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului. Fraţii mei, este o chestiune de viaţă şi de mântuire în această lume şi în eternitate, păzirea dogmei Ortodoxiei!” (Prof.Serghios Sakkos-Tesalonic) Patriarhul şi sinodul BOR, s-au îndatorat papistaşilor şi altor culte religioase în Apus, folosind locurile lor de rugăciune sau chiar negociind cumpararea lor, pentru ortodocsii cu locuri de muncă pe acele meleaguri. Au uitat se pare ca papistasii, protestantii şi cei asemenea lor, au ajuns „barabe” şi nu creştini. Papa, fiind de veacuri organ ,,convins” al satanei, conform Sfântului Grigorie Palama. Îşi fac iluzii toţi păstorii şi arhipăstorii care cred că ei reprezintă Biserica lui Hristos atunci când nu reprezintă şi adevărurile Credinţei. Biserica există acolo unde există adevăr. Când nu există adevăr, acolo nu e reprezentată Biserica. Au vândut acestora pe Sfinţii Ortodoxiei, încredintandu-le Sfintele lor Moaşte, daruind-le ca din propria lor avere, Sfinte Icoane şi alte comori ortodoxe. Ereziile de confesiune protestantă prezente în CMB, sunt condamnate de către Sinoadele Ecumenice care au dat anatemei monofizismul, iconoclasmul, considerarea Fecioarei Maria ca născătoare de om, nu Născătoare de Dumnezeu, blasfemiile la adresa Sfintei Cruci, a Sfintelor Moaşte, iar papismul este condamnat de catre Sinodul al II-lea Ecumenic, care a dat anatemei ereziile pnevmatomahe (care nega Dumnezeirea Sfântului Duh, afîrmând că este o creatură a Fiului), de către sinoadele ecumenice ale Sfântului Fotie şi Sfăntului Grigorie Palama, care au condamnat Filioque şi doctrina despre energiile create.

Ideile referitoare la existenţa Bisericii în afara Bisericii Ortodoxe sunt contrare articolului din Simbolul Credinţei, proclamat de către Sinodul al II-lea Ecumenic, care a statornicit că există o singură Biserică şi aceea este Biserica Ortodoxă. Colaborarea cu ereticii în orice domeniu este interzisă de Sfintele Canoane şi de cugetarea Sfinţilor Părinţi (Canoanele 10,45 Apostolic, 32, 33, 37 Laodiceea). Recunoaşterea unor taine ereticilor este interzisă de Sfintele Canoane sub pedeapsa caterisirii preotului şi afurisirii mirenilor (canoanele 45, 46, 64, 68 Apostolice). Arh.Ioil Konstantaros sublinia , ,,că nu datorăm ascultare şi nu ne vom încredinţa oamenilor (adică acelora, care din păstori au ajuns ereziarhi rătăciţi, sfâşiind „cămaşa cea necusută a lui Hristos”), care şi-au pierdut „buna mărturie din afară” şi au falsificat dreptarul Credinţei şi al moralei. Fireşte că refuzăm ascultarea şi îndrumarea noastră de către oameni care cu timp şi fără timp propovăduiesc blestematul ecumenism şi cancerigenul sincretism religios, cu toate celelalte rătăciri satanice care decurg de aici.” Se pare că ierarhii au uitat că autoritatea Bisericii este iubire, care nu-şi oprimă, nu-şi terorizeaza credincioşii, nu-i înşală, ci îi îndrumă, îi păzeşte şi îi ocroteşte, întrucât în mod liber, ei sunt supuşii lui Hristos, care constituie Trupul tainic şi mădularele Bisericii lui. Cât de impovaratoare pentru toţi creştinii ortodocşi români, este abjurarea impusă de patriarhul BOR, la inceputul fiecarui an, prin participarea la săptamâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, când au pătruns în sfintele biserici ortodoxe, papistaşi, uniaţi, luterani, calvini şi cuvântul lor eretic de învatatură. „Noi surpăm iscodirile minţii, şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos”, le scrie Sfântul Apostol Pavel corintenilor (II Cor.10:4-5). Suntem convinşi că CMB, Conferinţa Bisericilor Europene au pregătit religia antihristică de tip new age, care, ca şi Noua Ordine Mondială, propovaduieşte iubirea şi dreptatea politic corectă, în care nu trebuie să supărăm pe cei ce se închină la idoli sau pe musulmani sau pe mozaici sau pe eretici, căci doar şi despre ei ni se spune ca urmăresc dreptatea şi propovăduiesc iubirea. Vom ajunge ruşinea întregii lumi, dacă vom lasa sa fie întinată Neprihanita, Sfanta şi iubita Ortodoxie!

Conducătorul ereziei ereziilor, vine să propovăduiască, cu voia conducătorilor BOR, ecumenismul mincinos papisto-protestant, făcând prozelitism pentru creştinismul său mincinos şi pentru ”biserica” sa mincinoasă, numită aşa de sinodul mincinos din Creta, sub conducerea minciuno-patriarhului Bartolomeu. În faţa creştinilor prezenţi, ereticul Francisc va conduce beatificarea ,,episcopilor’’ uniaţi care au refuzat să treacă la Biserica Ortodoxă. Există umilinţă mai mare decât aceasta, ierarhi ai BOR? „Lucrul acesta duce întotdeauna dintr-o moarte duhovnicească în alta, şi nu mai e sfârşit acestei muriri, fiindcă numărul morţilor duhovniceşti ale omului este fără număr.” (Sf.Iustin Popovici) şi fi-vor mulţi cei care vor muri duhovniceşte, dacă nu vor accepta dreptatea Mântuitorului Hristos: „Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa? Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine, risipeşte. De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce vasă fie” (Matei 12, 29-32). Ce spuneţi domnilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, vreţi să deveniţi, urmaşii lui Iuda? Veţi accepta această trădare a Mântuitorului Hristos, impusă din afară de cei care l-au trădat deja şi de iudeo-masoneria, ucigaşa mântuirii oamenilor? Cerem   Patriarhului   BOR,   sinodului   şi   intregului   cler   laic   şi   monahal,   o atitudine demnă şi distanta faţă de ereticul Papă Francisc, în timpul vizitei programate, ca şef al statului Vatican. Solicităm Patriarhului Daniel şi sinodului, să ceară convocarea unui Sinod Panortodox, în care care să se condamne ecumenismul ca panerezie aducătoare de moarte duhovnicească, să se anuleze pseudo-sinodul din Creta ca eretic, să fie retrasă autocefalia structurii schismatice din Ucraina. „Trebuie să fim de acum înainte pentru Hristos şi împotriva lui Varava, împotriva tuturor barabelor din lume. Ori ne vom îngădui să fim mai păgâni decât politeistul Pilat? El, politeist fiind, a vrut să-l scape pe Hristos de evrei. Astăzi, politheiştii din India vor să Îl scape pe Hristos de creştini. Precum au fost în trecut evreii pentru Varava, aşa şi creştinii de astăzi ai Europei sunt pentru tâlhar şi împotriva lui Dumnezeu. Şi precum politeistul Pilat a luat partea lui Hristos împotriva lui Varava, aşa şi hinduşii de astăzi se ridică hotărâţi împotriva barabelor creştine. Alegeţi, sârbilor (romanilor, n.m.), viaţa sau moartea, cinstea sau ruşinea, lumina sau întunericul, dreptatea sau nedreptatea, Dumnezeu sau diavolul, alegeţi! Alegeţi, ori Hristos, ori Varava. De această alegere a ţinut tot trecutul vostru. De ea va ţine şi tot viitorul vostru. Amin.” În incheiere, mulţumindu-vă pentru susţinerea şi răbdarea cu care m-aţi urmărit, vă adresez îndemnul sublim al mult-pătimitorului Valeriu, Sfântul închisorilor, adresat tuturor ortodocşilor, pe care îi considera „toţi cei dragi ai lui”: „Căutaţi fericirea în sufletele voastre. Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât din lăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăşluieşte Domnul iubirii, Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge”.Şi fiecare dintre noi, ca şi el mărturisim: „Eu consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre trebuie să fie Învierea. Tot ce facem noi în această viaţă trecătoare trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua Învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea Judecăţii supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în stratificările spirituale ale cerului” Fie ca Dumnezeu Însuşi să îndrepteze inimile noastre întru dragostea lui Dumnezeu şi întru rabdarea lui Hristos! Amin.

 

ADEVARAT A INVIAT!

ALITHOS ANESTI!

Dr. Gabriela Naghi

 

Scrisoare către neprieteni

Am străbătut o parte din drum împreună. V-am socotit printre oamenii sinceri, iubitori de Hristos, dornici să apăraţi Sfânta Ortodoxie, asaltată din toate părţile de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Am preluat din articolele voastre cu cele mai curate gânduri, considerând că o colaborare onestă cât mai largă e oricând binevenită. Aţi reprodus parte din articolele mele şi am zis că e bine ca ele să ajungă să fie citite de cât mai mulţi semeni. Brusc, chiar de Sfintele Paşti, v-aţi dat arama pe faţă. Aşa am înţeles şi consemnul sub care aţi lucrat: să scrieţi cât mai multe articole favorabile Bisericii, câştigând încrederea oamenilor, apoi, când se iveşte prilejul, să loviţi necruţător. Dumnezeu v-a lăsat să procedaţi întocmai şi acum v-a adus în situaţia de a vă arăta adevărata faţă. Nu mai puteţi să rămâneţi tăinuiţi, erijându-vă în ,,mădulare ale Bisericii’’, ,,apărători ai Ortodoxiei’’, ,,vajnici luptători împotriva ecumenismului, cei dintâi care aţi pus mâna pe arme’’. Când ne-aţi etichetat pe nepomenitori drept ,,mititei’’, v-am contrazis, spunându-vă că, de fapt, suntem minusculi şi v-am urat să ajungeţi voi titani ai Ortodoxiei.

În preajma Sinaxei de la Botoşani, aţi împroşcat cu venin şi noroi în toate părţile, asemenea unor sconcşi respingători. Zadarnic am încercat, naiv cum eram, să vă conving să ne bucurăm împreună de această întâlnire. N-a fost chip, pentru că aveaţi misiunea să o sabotaţi pe toate căile, propunând subiecte proprii pentru a acoperi agenda Sinaxei ce conţine teme stringente, de primă mărime. N-aţi reuşit, oricât v-aţi opintit.

Prin toată această diversiune, aţi terfelit preoţii sinceri şi echilibraţi pentru păreri exprimate cu diverse ocazii, după şablonul securist ,,cutare a spus cutare’’. Şi ce-i cu asta? Voi stabiliţi standardele, criteriile şi reperele în Biserica Ortodoxă? Nu ştiam. Ştiţi ce înseamnă a amărî pe un preot? Ne spune una din rugăciunile Bisericii. Şi ştiţi ce înseamnă să iei de la dânsul legătură nedezlegată? Nu vă interesează. Aşadar, rămâneţi în cloaca voastră cu reclame idioate, mesaje porcoase şi imagini spurcate, că de-acolo vă vin bănuţii. Şi din donaţii, fireşte, fiindcă sunteţi ,,jurnalişti independenţi’’, nu-i aşa? Grosul banilor murdari vine însă din altă parte, şi presimt eu ca nu va trece mult până când veţi culege roadele amare ale faptelor voastre. S-au mai văzut cazuri.

Sinaxa de la Botoşani s-a încheiat. Dumnezeu v-a zădărnicit planurile mârşave. Cu ce v-aţi ales din această diversiune murdară?

 

Presbiter Ioviţa Vasile

De ce se întărâtă porţile iadului?

Hristos a înviat!

Nu e greu să înţelegem. E suficient sa rememorăm agenda Sinaxei de la Botoşani:

1.Delimitarea preoţilor şi credincioşilor nepomenitori echilibraţi de cei cei care au căzut în extreme.

2.Scrisoare adresată Patriarhiei Române, tuturor ierarhilor români, prin care li se cere să se delimiteze de sinodul mincinos şi eretic din Creta şi să se retragă din cmb.

3.O scrisoare prin care se va cere ierarhilor români să ia cuvenita distanţă faţă de ereticul papă Francisc, atunci când va veni în vizită în România, întocmai cum canonic procedează Biserica Ortodoxă Bulgară.

4.O scrisoare prin care se cere ierarhilor români să nu aprobe tomosul de ,,autocefalie’’, prin care sunt recunoscuţi schismaticii ucraineni.

5.Declaraţia nepomenitorilor echilibraţi prin care îşi reafirmă apartenenţa la Sfânta Biserică Ortodoxă Română, din care trebuie să plece ereticii, nu cei care apără Sfânta Credinţă Ortodoxă.

O agenda densă, bine gândită, cuprinzând cele mai importante probleme cu care se confruntă Biserica lui Hristos. Tocmai asta nu pot suportă vrăjmaşii Bisericii, de aceea diversioniştii, pidosnicii şi trepăduşii s-au pus în mişcare. Întâi au încercat să impună ca subiect blestematele cipuri, semnele antihristului, apoi s-au năpustit asupra Părintelui Theodoros Zisis, care ar fi făcut nu ştiu ce afirmaţie despre cipuri, cu mai mulţi ani în urmă. Vă rog să observaţi profesionalismul cu care lucrează şi vom înţelege cine stă în spatele lor.

Credeţi că sunt atât de preocupaţi de cipuri şi de binele Bisericii? Nicidecum. Altceva îi roade pe ei. ,,Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre Ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era hoţ şi, având punga, lua din ce se punea în ea’’ (Ioan 12, 3-6).

Aceasta este cheia care ne ajută să desluşim de unde vin agitaţia şi spaimele trepăduşilor pigmei.

Sărut mâna Părintelui Theodoros Zisis. Îmbrăţişez cu multă dragoste creştinească pe cinstiţii părinţi şi fraţi, care vor participa la Sinaxă, cu regretul că nu pot fi prezent.

Presbiter Ioviţa Vasile