Categorie: Uncategorized

LUNA MARTIE

Ziua a 17-a

Cuvioşii Alexie, omul lui Dumnezeu, Macarie şi Teostirict Mărturisitorul; Sf. Mucenici Pavel şi Marin; Sf. Ierarh Patric al Irlandei�

        �Există lucruri esenţiale pe care manualele nostre de Teologie le trec sub tăcere. Probabil autorii lor au fost constânşi de cenzura comunistă să le omită, sau pur şi simplu nu le-au cunoscut, pentru că trăiau în spatele cortinei de fier, unde informaţiile ajungeau cu mare greutate. Ani de-a rândul nu mi-am explicat cum un om rudimentar precum Mahomed a reuşit să creeze islamismul, pe care mă feresc să-l numesc religie, acest cuvânt însemnând în înţelesul primar şi real, legătura omului cu Dumnezeu. Mahomed era un beduin analfabet, epileptic şi demonizat, ,,calităţi’’ care nicidecum nu-l recomandau ca viitor ,,întemeietor de religie’’.

Am citit o carte excepţională, ,,Ecumenismul fără mască’’,scrisă de Părintele Arhimandrit Haralambie D. Vasilopouls, din Biserica Ortodoxă a Greciei. Din aceasta am aflat cu uimire că islamismul, de fapt, nu este ,,opera’’ lui Mahomed, ci a evreilor! Faptul a fost ţinut în mare secret vreme îndelungată, dar Mântuitorul ne-a spus că ,,nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoascut’’ (Matei 10, 26). Cum s-au petrecut lucrurile? Prin secolul VI, văzând că Biserica lui Hristos se răspândeşte la atâtea neamuri, Sanhedrinul, forul mondial al evreimii, s-a adunat şi a hotărât să întemeieze islamismul, menit să se răspândească prin violenţă şi să se constituie ca un vrăjmaş neîmpăcat al Bisericii lui Hristos. Pentru aceasta, l-au scos în faţă pe primitivul Mahomed, evreu după mamă şi l-au proclamat prooroc al zeului arab preislamic, Allah. Coranul şi sistemul doctrinar islamic este, de asemenea, ,,opera’’ lor. Trei dintre cele unsprezece soţii ale lui Mahomed au fost evreice. Anturajul său era alcatuit din vrăjitori, astrologi şi spiritişti, cu alte cuvinte din satanişti. Aici putem face o paralelă cu marxismul, care s-a bucurat de mare ,,succes’’ dintr-un motiv asemănător: Marx era satanist!

În mare parte islamismul şi-a atins scopul. Biserica Ortodoxă a avut multe de pătimit din pricina acestei molime şi încă lucrurile nu se opresc aici. S-a întâmplat însă şi reversul: islamismul s-a întors cu ferocitate împotriva evreilor, încât musulmanii au depus jurământ să extermine şi ultimul evreu de pe faţa pământului! Israelul stă până în ziua de astăzi sub ameninţarea arabilor musulmani şi este într-o permanentă stare de război. Ştiind toate acestea, ne dăm seama că este o imposibilitate ca Biserica Ortodoxă să se unească într-o ,,religie’’ unică cu islamismul, cum năzuiesc distinşii noştri ecumenişti.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

        �

 

Cinstite cititorule! Spiritismul este una din înşelările diavolului prin care caută să atragă spre osândă veşnică sufletele nestatornice. Această înşelare se mai numeşte şi ,,vorbirea cu morţii’’ sau ,,necromanţie’’. Socotesc că ne este de folos să ştim mai multe despre spiritism, ca nu cumva fiind în neştiinţă, să cădem în mrejele diavolului.

Pentru aceasta, vom stărui asupra unei fapte nelegiuite săvârşită de regele Saul, după moartea Proorocului Samuel, aşa cum ne este relatată de Sfânta Scriptură, în Cartea I-a a Regilor, capitolul 28. Ni se spune că ..murind Samuel, l-a plâns tot Israelul şi l-au îngropat în Rama, cetatea lui’’(v. 3). Tocmai în vremea aceea Saul se afla, împreună cu poporul, sub ameninţarea filistenilor. Din pricina păcatelor sale, Dumnezeu nu-i mai vorbea în niciun fel. Deprimat şi înspăimântat, Saul a poruncit să i se caute o vrăjitoare care să-i mijlocească vorbirea cu duhul lui Samuel, deşi înainte alungase din ţară pe toţi vrăjitorii. Aici îmi îngădui să afirm iarăşi ceea ce am spus mereu: vrăjitorii, de orice fel, sunt slujitorii satanei de la care primesc putere, şi cel care se adresează lor părăseşte pe Dumnezeu şi cere ajutorul diavolului. Deghizat, regele Saul a ajuns în Endor la acea vrăjitoare, căreia i-a cerut să-i scoată duhul lui Samuel. Părinţii Bisericii au spus că nu era cu putinţă ca Proorocul cel drept să răspundă chemării unei vrăjitoare, prin urmare, s-a înfăţişat un demon care a luat chipul lui Samuel: ,,Văd parcă un dumnezeu, ieşind din pământ’’,a răspuns vrăjitoarea. Convins fiind că acela e duhul lui Samuel, Saul a intrat în dialog cu demonul, care i-a prevestit fapte viitoare, confirmate de realitate. Gestul necugetat al lui Saul i-a atras mânia şi pedeapsa lui Dumnezeu.

Iubite cititorule, poate că vreodată vei citi despre spiritism sau chiar vei fi atras de cineva spre el. Fereşte-te ca de foc. Biserica lui Hristos combate această lucrare a diavolului. Spiritismul n-a pierit până în ziua de azi. Cei care participă la întrunirile spiritiste sunt călăuziţi de un medium, care le mijloceşte comunicarea nu cu duhurile celor morţi, ci cu duhurile întunecate ale iadului. Nu te face părtaş diavolului. Părintele Cleopa ne-a lăsat scris: ,,Noi nu avem nevoie să comunicăm cu morţii, deoarece Dumnezeu ne-a descoperit tot ce ştie El că este de folos şi de nevoie mântuirii noastre… Revelaţia Dumnezeiască ne oferă toată garanţia adevărului, iar a o verifica prin experienţe simţuale înseamnă a pune la îndoială adevărurile Descoperirii lui Dumnezeu’’(Despre Credinţa Ortodoxă, Ed. I.B.M.al B.O.R., Bucureşti, 1981, p. 245).

Pr. Iovita Vasile

LUNA MARTIE

Ziua a 14-a

Cuvioşii Benedict de Nursia şi Rostislav din Kiev; Sf. Mucenic Alexandru; Sf. Ierarhi Evshimon şi Teognost�

          ,,Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu’’(Matei 5, 8). Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune, prin glasul Evangheliei Sale, că ,,din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule’’(Matei 15, 19) care-l spurcă pe om. Dacă inima este locul unde se zămislesc şi de unde pornesc relele săvârşite de om, tot inima este locul de unde pot izvorî faptele cele bune, care-l înalţă pe acesta spre Dumnezeu. Curăţia inimii este o lucrare lăuntrică a noastră. Ea înseamnă nevinovăţie, smerenie, cugetare la Dumnezeu şi la moarte. Pruncii sunt pildă dată de Domnul Iisus pentru curăţia inimii lor. De aceea, cei care sunt mai mici de şapte ani, sunt primiţi şi împărtăşiţi de slujitorii Bisericii, fără a fi spovediţi.

Părintele Cleopa istoriseşte, într-una din cărţi, despre un călugăr de la Mănăstirea Neamţ, Dometie, care a vieţuit mulţi ani în monahism şi a primit, ca ascultare, să aibă grijă de vacile obştii. Era cunoscut de fraţi drept ,,Dometie cel surd de la văcărie’’. Câtă vreme a stat în Mănăstire, a fost paşnic şi blând şi îşi împlinea datoriile în deplină ascultare. Deodată, s-a răspândit vestea că Dometie de la văcărie a murit. Fraţii s-au adunat şi l-au pregătit pentru înmormântare. Atunci au constatat că veşmintele lui Dometie erau nişte zdrenţe, încât a trebuit să aducă fiecare câte o haină din cele calugăreşti, pentru a se împlini rânduiala înmormântării. În mănăstire s-a răspândit o mireasmă bineplăcută. Toţi se mirau şi nu ştiau de unde vine, până când au înţeles că Dumnezeu a proslăvit în acest fel pe robul său Dometie, cel curat cu inima. Cunoscându-se acestea, Biserica noastră l-a înscris în lista celor care urmează a fi canonizaţi şi cinstiţi ca Sfinţi.

Scriind Epistola către Bisericile Galatiei, Sfântul Apostol Pavel enumeră roadele bune care izvorăsc din inima curată a omului care se străduieşte spre împărăţia lui Dumnezeu: ,,dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, Credinţă, blândeţe, înfrânare, curăţie; împotriva unora ca acestea nu este lege’’(Galateni 5, 22-23).

Răsplata pentru cei curaţi cu inima este vederea lui Dumnezeu. Domnul Se arată celor drepţi în feluri accesibile puterii lor de înţelegere şi cuprindere. Lui Avraam i s-a arătat Preasfânta Treime în chipul a trei oameni sau îngeri (Facere 18, 1-3); lui Moise i S-a arătat după ce s-a aşezat în scobitura stâncii şi l-a acoperit cu mâna Sa (Ieşire 33, 18-23); la Botezul de la Iordan s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatăl, Duhul Sfânt S-a arătat în chip de porumbel, iar Fiul era în apă, sub mâna robului Său, Ioan.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

 

 

LUNA MARTIE

Ziua a 13-a

Sf. Ierarh Nichifor al Constantinopolului; Sf. Mucenici African, Publie, Terentie, Aviv, Publie din Atena; Sf. Muceniţă Hristina; Cuviosul Areta�

Cu puţini ani înainte de moartea sa, Părintele Dumitru Stăniloae rostea aceste cuvinte, care se dovedesc a fi profetice şi pe care le citez din memorie: ,,Dacă neamul românesc va continua să meargă pe panta necredinţei, va ajunge la desfiinţare. Mă tem că nu greşesc’’. Recunosc că am privit această afirmaţie cu oarecare neîncredere, gândindu-mă că un popor nu poate fi înlăturat pur şi simplu din istorie, deşi se cunosc popoare care s-au pierdut. Astăzi, când vedem ce se întâmplă cu românii, subscriu întru totul cuvintelor Părintelui şi împărtăşesc aceaşi îngrijorare. Într-adevăr, poporul român este un popor bolnav trupeşte şi sufleteşte. Cârmuitorii lui au grijă să îngăduie introducerea pe piaţă a tot felul de alimente contaminate cu substanţe nocive, cu acţiune lentă, care produc numeroase boli şi cresc mortalitatea. Medicamentele care erau cât de cât accesibile, au fost scumpite iresponsabil, încât cei mai mulţi nu şi le pot cumpăra. Numeroase spitale s-au închis în anul 2011, medicilor li se impun condiţii greu de acceptat, încât pleacă cu miile în străinătate. Sunt toate premizele create pentru ca populaţia să scadă datorită acestor măsuri criminale.

Cele mai grele boli de care suferim sunt cele sufleteşti. Cei care hotărăsc pentru poporul român, sau mai bine spus împotriva lui, ştiu prea bine că nu cultura este factorul principal care ţine în existenţă un popor, ci Credinţa. De aceea se străduiesc să semene în ogorul lui Hristos neghina necredinţei, a indiferentismului religios, a relelor credinţe. Înmulţirea necredinţei şi-a arătat roadele nefaste: a fost an în care s-au înregistrat peste un milion de avorturi! Mă tem că un popor lipsit de un milion de copii într-un singur an, este un popor condamnat. Suntem un popor ucigaş. Constatare întristătoare, dar adevărată.

Să adăugăm la toate acestea faptul că după 1989 industria, agricultura şi tot ce aveau bun românii au fost sistematic distruse, urmându-se un plan riguros, alcatuit în tenebrele celor care s-au dat satanei. Nu este o metaforă. Bieţii români sunt constrânşi, de condiţiile economice dezastruoase, să plece în pribegie, unde sun trataţi cu dispreţ, umiliţi şi înjosiţi. Cârmuitorii tronează în fruntea unei ţări bogate, care nu-şi mai poate hrăni populaţia şi bineînţeles, ne vorbesc de binele pe care ei îl fac ei acestui neam. Bogăţiile ţării au fost vândute pe nimic tocmai de cei care în anii 90 răcneau din răsputeri: ,,Nu ne vindem ţara!’’Datoriile ţării au crescut la sume ameţitoare, care nu vor putea fi plătite nici de generaţiile care vor urma. Cine ne mai poate salva? Dumnezeu. Dacă vom alege calea pocăinţei şi ne vom întoarce la Sfânta Credinţă Ortodoxă. Altfel, şi eu mă tem că Părintele Stăniloae n-a greşit.

Pr. Ioviţa Vasile

 

LUNA MARTIE

Ziua a 12-a

Cuvioşii Teofan Mărturisitorul, Grigorie cel Mare al Romei, Simeon Noul Teolog şi Nicodim; nouă Sf. Mucenici ucişi cu foc; Dreptul Finees; Sf. Ierarh Pavel din Bretania�

Iubite cititorule! Astăzi facem pomenirea Sfântului Grigorie Dialogul, care a fost papă al Romei între anii 590-604. În acea vreme, Biserica lui Hristos era întreagă, nesfâşiată de schismă, aşa cum s-a întâmplat în anul 1054, şi papii de la Roma nu fuseseră contaminaţi de morbul ereziilor. O seamă din ei, până prin secolul VII, au ajuns  Sfinţi. Între aceştia a fost şi Sfântul Grigorie Dialogul.

Ne-a rămas scris în cărţile bisericeşti precum că a venit la Sfântul Grigorie un înger al lui Dumnezeu în chipul unui om sărac, rugându-l: ,,Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu Cel de sus, deoarece, fiind cârmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele câte le-am avut, dar şi pe cele străine’’. Sfântul a poruncit să i se dea şase galbeni. A venit a doua oară săracul şi a iarăşi cerut milostenie. Din nou i-au dat alţi şase galbeni. Nu după multă vreme, îngerul cu chip de sarac a revenit şi s-a rugat pentru a primi ceva. Alesul lui Dumnezeu, Grigorie a dat iarăşi poruncă să i se dea şase galbeni. În vistierie însă nu mai erau bani. Atunci papa i-a spus celui care slujea: ,,De nu ai altceva, dă-i haine, ori vreun vas’’. Aşa l-au miluit cu un blid de argint, pentru că păstorul Bisericii n-a voit ca săracul să iasă cu mâna goală din casa sa. După acestea, îngerul Domnului n-a mai venit să ceară milostenie, ci era mereu lângă Sfântul arhiereu, în chip nevăzut, păzindu-l şi ajutându-l în împlinirea datoriilor sale.

Sfântul Sofronie Patriarhul Ierusalimului a scris despre Sfântul Grigorie în cartea ce se cheamă Limonariu: ,,Într-un timp oarecare, am mers la ava Ioan Persanul şi acesta ne-a spus despre marele şi fericitul Grigorie, papa Romei, zicând: Am dorit odată să mă închin la mormintele Sfinţilor mari Apostoli Petru şi Pavel şi m-am dus la Roma. Şi stând eu în mijlocul cetăţii, s-a făcut veste în popor că papa avea să treacă atunci pe acolo şi aşteptam să-l văd şi pe el. Şi după ce a venit în dreptul meu, am voit să mă închin lui. Şi vă spun, fraţilor, Dumnezeu fiindu-mi martor, că el apucând înaintea mea, a căzut la pământ şi mi s-a închinat şi de la pământ nu s-a sculat mai înainte până nu m-a vazut pe mine mai întâi sculat, Apoi, sărutându-mă cu multă osârdie, mi-a dat cu mâna lui trei galbeni, poruncind să mi se dea toate cele de hrană; iar eu am preamărit pe Dumnezeu, Cel Care i-a dat lui atâta smerenie, dragoste şi milă către toţi’’.Acest text ar trebui lecturat de  cel care stă şi de cei ce vor urma pe scaunul pontifical de la Roma.

        �Sfântul Grigorie ne-a lăsat forma actuală a Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite, pe care o săvârşim în Sfântul şi Marele Post al Paştilor (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.209-215).�

Pr. Ioviţa Vasile

Text preluat de pe ORTODOX info

Se întîmplă însă că, de două mii de ani, Iudeii cei necredincioşi şi toţi necredincioşii propovăduiesc făţiş că libertatea se dobîndeşte tocmai prin săvîrşirea păcatului, adică prin săvîrşirea nestingherită a patimilor trupeşti şi sufleteşti, între care cea mai înfricoşătoare e însăşi necredinţa! Şi ei strigă: Fraţilor! Libertate, egalitate şi fraternitate împotriva lui Hristos!�Căci acest îndemn la răzvrătire împotriva Dumnezeu-Cuvîntului întrupat, propovăduit făţiş de revoluţia „Iluminaţilor” şi „Luciferienilor” de acum 300 de ani, e îndemnul puţin schimbat al Satanei de acum 7518 ani: Oamenilor, nu-L ascultaţi pe Dumnezeu, căci El vrea să vă ţină robi şi neştiutori!

Iar revoluţia este biruitoare azi în toată lumea: şi în aceea lipsită de darul botezului, şi în aceea botezată. Omul s-a liberat desăvîrşit de sub stăpînirea Ziditorului şi Dumnezeului a toate, adică e liber să robească nestingherit Satanei şi propriilor patimi. Să ne gîndim, de pildă, că acum sîntem liberi (e chiar bine, drept, cusher) să propovăduim sodomia în priveliştea întregii lumi, dar nu mai sîntem liberi să o împiedicăm, fiindcă am călca dreptul omului de a-şi pierde cu totul sufletul, de a se înrobi diavolului celui mare şi în această viaţă, şi în cea viitoare.

Cu alte cuvinte, niciodată nu am fost mai puţin liberi decît acum. Mulţi văd limpede şi vorbesc deschis de aceasta. Iată îngrijorarea (rece, de altfel, anemică şi formală) stîrnită de aşa-zisele „micro-cipuri”, de această stăpînire desăvîrşită a Statului „liberal” şi „democratic” asupra tuturor, încă de la naşterea fiecărui mic cetăţean. Este un fapt înfricoşător, cu adevărat! Nimeni nu spune însă că s-a ajuns aici fiindcă omul doreşte a fi liber întru patimile sale şi de fapt primeşte orice lanţ, orice îngrădire, numai pentru a dobîndi această libertate a robiei. (Ştim că, după „9-11 septembrie”, Americanii au fost întrebaţi ce vor: siguranţă sau dreptul la intimitate? Au ales siguranţa.)

Florin Stuparu:

 

LUNA MARTIE

Ziua a 10-a

Sf. Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton, Crescent, Dionisie, Victorin, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion, Papia, Leonid, Codrat, Saturnin, Rufin, Marchian, Mihail; Sf. Mc. Hariesa, Nunehia, Vasilisa, Nichia, Gali, Galina, Teodora; Cuv. Anastasia; Cuv. Atal�

          ,,Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura’’(Matei 5, 6). Dreptatea este parte a binelui Dumnezeiesc. Dumnezeu fiind veşnic, şi dreptatea Lui este fără început ori sfârşit, după cum mărturiseşte Psalmistul; ,,Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta adevarul’’(Psalmul 118, 142). La înfăptuirea dreptăţii Dumnezeieşti este chemată fiecare făptură adusă de Dumnezeu la existenţă. Nedreptatea cuprinde societatea ca o molimă. Aceasta l-a făcut pe Proorocul Isaia să scrie cu mare amărăciune: ,,Nimeni nu cheamă în sprijinul său dreptatea şi nici un judecător nu hotărăşte cu cinste; toţi işi pun nădejdea în lucruri deşarte şi în vorbe fără rost; zămislesc silnicia şi nasc păcatul… Că păcatele noastre s-au înmulţit înaintea Ta şi nelegiuirile mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt de faţă şi faptele noastre nelegiuite le ştim: necredinţa şi tăgada Domnului, căderea de la Credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene. Şi lăsată la o parte este judecata, iar dreptatea stă departe’’(Isaia 59, 4, 12-14). Cuvintele acestea sunt parcă o cronică a societăţii româneşti din anul 2018.

Şi totuşi, există suflete însetate de dreptate, o caută şi o împlinesc, atât cât le este harul şi puterea. Sunt puţine şi vocile lor par, celor din jur, anacronice. Biserica Ortodoxă păstrează fără schimbare învăţătura şi conştiinţa dreptăţii Dumnezeieşti, fapt pentru care e hulită în toate chipurile de puterile răului. Campaniile mincinoase de presă, regizate şi puse în scenă din umbră, sunt numai o mostră de nedreptate la care este supusă Ortodoxia. Să nu cădem în deznădejde, să ne întărim şi mai mult în dreptatea divină, ştiind că Dumnezeu nu lasă neîmplinită niciuna din sfintele Sale făgăduinţe.

Adu-ţi aminte, cinstite cititorule, de cetăţile Sodoma şi Gomora. Avraam s-a rugat lui Dumnezeu pentru ele ca să fie cruţate, socotind că măcar cincizeci de drepţi s-ar afla în ele, scăzând mereu acest număr. La urmă s-a văzut că în acele cetăţi ale desfrâului nu erau decât patru suflete drepte: Lot cu familia sa. Dumnezeu i-a scos  din mijlocul desfrânaţilor.

Sfântul Evanghelist Ioan a scris în Cartea Apocalipsei (22, 11-12): ,,Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este Sfânt, să se sfinţească şi mai mult. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui’’.

Pr. Ioviţa Vasile

“Noi niciodată nu vom recunoaște erezia
ecumenismului și învățăturile ei.”

În perioada 28.11.2017 – 05.12.2017, la Moscova s-au desfășurat lucrările Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, având pe ordinea de zi și analizarea documentelor pseudosinodului din Creta. Soborul Arhieresc este forul de conducere al Bisericii Ortodoxe Ruse, fiind alcătuit din toți arhiereii din Patriarhia Rusă.

Înaltpreasfințitul Longhin, Arhiepiscop de Bănceni, vicar al Episcopiei Cernăuților și Bucovinei, stareț al Sfintei Mănăstiri�“Înălțarea Domnului” din Bănceni a participat la lucrările acestui sinod, prezentând patriarhului Kiril al Moscovei și Întregii Rusii o adresă în numele Sfintei Mănăstiri “Înălțarea Domnului” din Bănceni și a obștii trăitoare acolo.

Documentul cuprinde în două pagini întreaga mărturisire ortodoxă de credință a Înaltpreasfinției Sale Longhin și a obștii pe care o conduce, pe care Înaltpreasfinția Sa o face public cu curaj de mai bine de doi ani, de când a întrerupt pomenirea patriarhului Kiril, ca urmare a semnării de către acesta a acordului de la Havana, din 2016.

Scrisoarea pe care Înaltpreasfințitul Longhin a citit-o în plenul Soborului Arhieresc îmbină precizia teologică, concizia exprimării și statornicia în apărarea credinței ortodoxe, transmițând un mesaj percutant, ușor de înțeles și de reținut, direct și fără demonstrații teologice alambicate, care să lase loc vreunei interpretări contrare celor afirmate.

Textul urmărește două obiective:

1. să demonstreze că Sfânta Mănăstire de la Bănceni și întâistătătorul său nu se află în schismă față de Biserica Ortodoxă Rusă prin faptul că s-a întrerupt pomenirea patriarhului Moscovei;
2. să arate statornicia acestora în credința ortodoxă împotriva ereziei ecumenismului, cu care Biserica Ortodoxă Rusă se confruntă, ca și celelalte Biserici Ortodoxe locale.

Folosind o adresare canonică, respectuoasă, pe care unii cu mentalitate schismatică ar putea-o considera nepotrivită față de un patriarh care a semnat documentele eretice de la Havana, Înaltpreasfințitul Longhin afirmă atașamentul ferm față de Biserica Ortodoxă Rusă, în contextul complicat al relațiilor dintre Ucraina și Federația Rusă, care s-a răsfrâns și asupra relațiilor bisericești între Patriarhia Moscovei și poporul ucrainean.

Înaltpreasfinția Sa îi asigură, în acest context, pe patriarhul rus și pe întregul for conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse de faptul că întreruperea pomenirii Preafericirii Sale la slujbe nu are nicio legătură cu tendințele centrifuge manifestate în Ucraina din partea celor care doresc să iasă de sub ascultarea canonică a Patriarhiei Moscovei.

Rămânerea în ascultarea canonică față de Patriarhia Moscovei îi obligă pe patriarh și pe membrii Soborului Arhieresc, sugerează subtil textul, să lupte din toate puterile pentru apărarea dreptului credincioșilor de sub ascultarea sa canonică de a păstra sfintele canoane, dogmele și învățăturile Sfinților Părinți, pentru a nu se face trădători ai lui Hristos și ai credinței ortodoxe. Ultima parte a frazei este un reproș discret adresat chiar patriarhului și tuturor celor ce au achiesat la deciziile pe care acesta le-a luat la Havana, în comisiile presinodale în care au fost aprobate textele din Creta etc.

După ce face afirmația că nu există mai multe “biserici” și nicio altă cale de mântuire decât cea arătată de Hristos în Biserica Ortodoxă, afirmație prin care se respinge direct documentul din Creta, care declara ereziile și schismele “biserici”, Înaltpreasfințitul Longhin susține cu egală determinare atât hotărârea de a nu provoca o schismă prin nepomenirea patriarhului moscovit, cât și pe cea de a nu accepta sub nicio formă ereziile care se propovăduiesc astăzi sub umbrela ecumenismului, care cuprinde toate ereziile exprimate de-a lungul timpului.

În partea a doua a textului se cere sinodului să ia atitudine față de patru probleme punctuale legate de erezia ecumenismului și de hulirea în spațiul public a familiei țariste canonizate de către Biserica Ortodoxă Rusă pe 4 august 2000:

1. Scoaterea Bisericii Ortodoxe Ruse din Consiliul Mondial al Bisericilor și din mișcarea ecumenistă în general.
2. Anularea declarației de la Havana, pe motiv că s-a făcut de către patriarh unilateral, fără consultarea sinodului. Înaltpresfinția Sa a dat asigurări că obștea pe care o conduce nu îl va recunoaște niciodată pe papa ca “sanctitate”.
3. Respingerea minciunosinodului din Creta ca tâlhăresc, întrucât s-a desfășurat pe fundamentele ecumenismului, nu a păstrat plinătatea adevărului și condamnă, prin deciziile sale, pe fiii Bisericii Ortodoxe la osândă veșnică.
4. Dezaprobarea difuzării peliculei�“Matilda”, care profanează memoria țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, prezentând o pretinsă poveste de iubire între acesta și o balerină de origine poloneză. Filmul a fost lansat în octombrie 2017 într-o atmosferă dominată de protestele celor care nu acceptă ca memoria țarului să fie pătată în acest mod¹.

Mesajul transmis Soborului Arhieresc se încheie printr-o rugăminte vibrantă, adresată atât patriarhului Kiril, cât și membrilor sinodului, de a asculta durerea credincioșilor ortodocși din Bănceni, care doresc să păstreze Adevărul neclintit în Biserica Ortodoxă una, sfântă, sobornicească și apostolească, dar și printr-o asigurare că “noi niciodată nu vom recunoaște erezia ecumenismului și învățăturile ei”.

Pentru OrtodoxINFO, Înaltpreasfințitul Longhin a declarat că mesajul a fost bine primit de către ierarhii prezenți, care l-au felicitat și l-au asigurat că este nevoie în sinod de o voce ca a Înaltpreasfinției Sale. La rândul său, patriarhul Kiril, ascultând cu atenție mesajul, și-a făcut semnul Sfintei Cruci și a promis în fața tuturor arhiereilor prezenți că atât timp cât va fi patriarh nu va permite ca credința ortodoxă să fie știrbită în vreun fel.

Mesajul rostit de către Înaltpreasfințitul Longhin în Soborul Arhieresc din noiembrie-decembrie 2017 este o dovadă de mărturisire ortodoxă neclintită și echilibrată din partea unui arhiereu ortodox, care știe să îmbine acrivia în privința păstrării curate a învățăturii de credință cu înțelepciunea de a afirma fără șovăire această învățătură într-un context extrem de complicat cum este cel al relațiilor ruso-ucrainene, păstorindu-și Biserica fără a face compromisuri de credință și fără a cădea în extremele schismatice în care duce de obicei imaturitatea duhovnicească. Pentru români este un motiv de speranță în plus existența unui ierarh mărturisitor de origine română, mai ales în condițiile în care în Biserica Ortodoxă Română asemenea poziție nu a luat încă niciun arhiereu față de erezia ecumenismului și de minciunosinodul din Creta.

Ca urmare a puternicei opoziții față de ecumenism din partea unor arhierei ortodocși mărturisitori precum Înaltpreasfințitul Longhin, dar și a unei părți a poporului dreptcredincios,Soborul Arhieresc din noiembrie-decembrie 2017 a dat o serie de rezoluții în care a folosit o abordare diplomatică, menită să dea oarecare satisfacție contestatarilor ecumenismului, păstrându-și însă în oarecare măsură angajamentele luate la nivel internațional. Apreciat de mulți analiști și de mulți credincioși ortodocși ca insuficient pentru condamnarea ecumenismului, a minciunosinodului din Creta și a declarației eretice de la Havana, rezoluția Soborului Arhieresc:

1. respinge caracterul ecumenic al sinodului din Creta și caracterul obligatoriu al hotărârilor sale, apreciindu-l însă ca un eveniment semnificativ² al istoriei Bisericii Ortodoxe³. Soborul recunoaște faptul că documentele sinodului din Creta conțin�“formulări neclare și ambigue, care nu ne permit să le considerăm expresii exemplare ale adevărurilor credinței ortodoxe și ale tradiției Bisericii” și ia notă de atitudinile diferite față de sinod, în special ale celor trei Biserici care nu au participat, georgiană, bulgară și antiohiană, care au exprimat poziții critice față de sinod.
2. în privința declarației de la Havana, Soborul recunoaște�“natura istorică a întâlnirii ce a avut loc la Havana”, dar atunci când o evaluează „recunoaște importanța acesteia” exclusiv în privința conlucrării pentru rezolvarea situației conflictuale din Ucraina și Siria, a declarației comune cu privire la uniație, care nu este o cale de a�“realiza unitatea între Biserici”, și a acordului de aducere a Sfintelor Moaște ale Sfântului Nicolae în Rusia, care s-a petrecut în perioada mai-iulie 2017, lăsând la o parte aspectele scandaloase legate de recunoașterea bisericității papismului, a faptului că�“ne adăpăm din aceeași Tradiție spirituală a primului mileniu al creștinătății”⁴ etc.
3. Deși nu condamnă ecumenismul și nu propune un calendar al ieșirii BORu din CMB, documentul reușește să nu pomenească nicăieri despre ecumenism.

1

LUNA MARTIE

Ziua a 9-a

Sf. 40 de Mucenici din Sevastia; şase Sf. Mc. din aceaşi familie; Sf. Mc. Urpasian; Cuv. Chesarie; Sf. Ier. Pachian�

Astăzi, cinstite cititorule, ne vom aduce aminte de cei patruzeci de Sfinţi Mucenici din Sevastia Armeniei, care au pătimit într-o zi de 9 martie, în vremea împăratului păgân Liciniu (308-324).

Aceştia erau ostaşi creştini în armata romană din părţile Răsăritului şi aveau drept căpetenie pe cel numit Agricolae. Porunca împărătească, întărită prin lege, era ca toţi ostaşii să jertfească zeilor diavoleşti. Cei patruzeci de Sfinţi slujiseră cu vitejie în oaste şi când li s-au cerut jertfe drăceşti, au răspuns: ,,Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul Cel fără de moarte’’.Pentru nesupunerea lor au fost judecaţi şi s-a dat poruncă să fie dezbrăcaţi şi duşi într-un iezer din apropiere. Era un ger cumplit. Sfinţii au intrat în apa îngheţată, îmbărbătându-se unii pe alţii: ,,Să socotim chinurile ca pe nişte desfătări şi să alergăm spre lacul cel îngheţat întocmai ca spre o apă plăcută. Să nu ne înfricoşăm de vremea aceasta de iarnă, ca să fugim de înfricoşătorul foc al gheenei. Să ardă piciorul ca să dănţuiască în veci; iar mâna să se rupă, ca să se înalţe către Domnul. Să nu ne fie frică de firea cea muritoare, ci să alegem mai bine moartea ca să ne încununam cu cununi de biruinţă de la Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre’’.

        �Cu nădejdea neclintită în Dumnezeu au intrat în apa îngheţată a iezerului şi în jurul acestuia s-au pus străji. De asemenea, s-a pregătit o baie caldă pentru ca acela care va slăbi în credinţă să poată părăsi locul de mucenicie. Când gerul s-a întărit, spre miezul nopţii, unul din ostaşi n-a mai răbdat asprimea lui şi ieşind din iezer, a alergat spre căldura băii din apropiere. Cum a păşit pe pragul băii, a căzut mort. La al treielea ceas din noapte, s-au pogorât din cer treizeci şi, nouă de cununi prealuminoase, pe care văzându-le străjerul temniţei, Aglae, s-a mirat, ştiind că patruzeci de creştini intraseră în iezer. Înţelegând că unul din ei a fugit de mucenicie, străjerul şi-a lepădat hainele, a sărit în iezer şi a împlinit numărul de patruzeci, mărturisindu-se pe sine a fi creştin.

A doua zi, păgânii au venit la iezer şi s-au mirat foarte. Văzând că Sfinţii Mucenici erau teferi, i-au învinuit de vrăjitorie şi i-au dus să li se sfărâme gleznele cu ciocane, apoi s-au săvârşit. Mama unuia dintre ei, numit Meliton, stătea aproape şi îi întărea cu cuvântul, temându-se ca nu cumva vreunul să slăbească şi să-şi piardă cununa cerească. Când a văzut că fiul ei încă mai trăia, l-a luat şi l-a purtat spre locul unde trupurile Sfinţilor au fost arse şi aşa l-a dat cu bucurie în mâinile lui Hristos Domnul, Care a primit sufletul lui Meliton.

Pentru rugăciunile Sfinţilor patruzeci de Mucenici din Sevastia, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p 145-153).�

Pr. Ioviţa Vasile

 

LUNA MARTIE

Ziua a 8-a

Sfinţii Ierarhi Teofilact Mărturisitorul şi Pavel Mărturisitorul; Cuviosul Lazăr; Sf. Mucenici, Dion şi Dometie; Sf. Apostol Hermas din cei şaptezeci�

După înţelepciunea Sa cea de negrăit, Dumnezeu pedepseşte câteodată pe om imediat ce a săvârşit fărădelegea, alteori după o vreme mai scurtă, ori mai îndelungată.

Era în vremea împăratului Iulian (361-363), cel supranumit Apostatul, pentru că s-a lepădat de Credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi a început a prigoni Biserica lui Dumnezeu. Acest împărat a trimis în Răsărit un unchi al său, Iulian, care a râvnit la odoarele Bisericii din Antiohia şi şi-a pus în gând să le răpească pentru împărăţie. Podoabele Bisericii se aflau în grija preotului Teodorit. Pe acesta l-a prins nelegiuitul şi l-a întemniţat. ,,Apoi, luând cheile de la el şi legându-l tare, a mers împreună cu Felix, vistiernicul împărătesc, şi cu multă putere de oaste înarmată, în biserica lui Dumnezeu, ca să ia podoaba (adică aurul şi argintul) şi lucrurile cele scumpe şi să le aducă în vistieriile împărăteşti. Deci, intrând în sfinţenia lui Dumnezeu, ca un hoţ şi tâlhar, o, cu câtă îndrăzneală mare şi neruşinare răpeau averea bisericească, făcând necinste sfinţeniei Domnului. Ci chiar lângă prestolul lui Dumnezeu, ticălosul acela a îndrăznit a-şi lăsa udul. Apoi scoţând vasele bisericeşti din altar, a şezut pe ele spre batjocură, grăind vorbe de hulă asupra Domnului nostru Iisus Hristos’’.

        �Acestea au fost faptele nelegiuite săvârşite cu animalică ură. Nu s-a mulţumit cu atât. După multe încercări zadarnice de a-l face pe Sfântul Teodorit să jertfească zeilor, a poruncit să fie chinuit fără milă. Înainte de a i se tăia capul, acesta a rostit cuvinte prooroceşti asupra împăratului Iulian şi asupra unchiului său, cuvinte care s-au şi împlinit.

Ceea ce a urmat, istorisesc cărţile noastre bisericeşti: ,,Iulian, unchiul împăratului şi voievodul Părţilor Răsăritului, care a ucis pe Sfântul Teodorit, a început a boli dintr-acel ceas în care a necinstit prestolul lui Dumnezeu şi a şezut pe sfintele vase, batjocorind sfinţenia şi hulind pe Hristos. Ci au început a se naşte viermi în părţile ascunse ale lui şi din zi în zi i se inmulţea durerea, muşcându-l pe el în jos viermii. Deci multă silinţă aveau doctorii cei prea iscusiţi, dar nimic n-au folosit, ci mai vârtos din ceas în ceas mai amar i se făcea lui, că se înmulţiseră foarte viermii, şi-i mâncau trupul lui, atingându-se de dânsul răsplătitoarea mână a lui Dumnezeu’’.Aşa s-a sfârşit vrăjmaşul lui Hristos şi al Bisericii. Să nu gândească cei asemenea lui Iulian, din vremea noastră, că vor scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu  (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 140-144).�

Astăzi, cinstite cititoare, de Hristos iubitoare, a fost rânduită sărbătoarea păgână zisă a femeii. Pentru o seamă de femei, este prilej de petrecere şi dezmăţ, în plin Post al Învierii Domnului. Pentru cele cu frică de Dumnezeu e zi de rugăciune şi faptă bună. Pe toate vă rugăm şi vă invităm să petreceţi această zi cu evlavie, cumpătare şi decenţă, bine ştiind că ziua femeii creştine este Duminica a treia după Paşti, 22 aprilie. Atunci le sărbătorim pe Sfintele femei purtătoare de mir – Mironosiţe. Atunci să ne îndreptăm toată slava, cinstea şi închinăciunea spre Tatăl, spre Fiul şi spre Sfântul Duh, Treimea Cea deofiinţă şi nedespărţită. Amin.

Pr. Ioviţă Vasile

LUNA MARTIE

Ziua a 7-a

Sf. Sfinţiţi Mucenici Efrem de Tomis, Vasile, Evghenie, Afatador, Elpidie, Capiton, Eterie; Sf. Ierarhi Nestor, Arcadie, Efrem; Cuvioşii Pavel, Emilian şi Lavrentie�

Dintre Sfinţii Sfinţiţi Mucenici ai lui Hristos, care se pomenesc astăzi, vom învăţa despre Sfântul Efrem, care a păstorit pe pământ românesc, în Tomis (Constanţa de azi), şi Sfântul Vasile, cel care a luminat Chersonul cu Evanghelia lui Hristos. Amândoi au fost trimişi la propovăduire de Patriarhul Ierusalimului, Ermon, în vremea împăratului păgân Diocleţian.

Cel dintâi a binevestit sciţilor dintre Dunăre şi mare, înfruntând multe primejdii şi împotriviri. I s-a tăiat capul, într-o zi de 7 martie.

Sfântul Episcop Vasile a suferit mult, văzând rătăcirea celor din Cherson. Aceştia l-au bătut fără milă şi l-au alungat din cetate, de aceea Sfântul s-a aşezat în peştera unui munte, unde se ruga fierbinte pentru întoarcerea la Dumnezeu a păgânilor. Înţelepciunea lui Dumnezeu a orânduit lucrurile în aşa fel încât păstorul să nu rămână despărţit de Turmă. Singurul fiu al unui demnitar din Cherson a murit. După ce l-au îngropat, părinţii au rămas lângă mormântul lui în noaptea aceea. Atunci li s-a arătat în vis fiul lor, care le-a spus: ,,Pentru ce plângeţi şi vă tânguiţi de moartea mea? Nu puteţi să mă luaţi de aici viu, fiincă zeii noştri nu pot să mă învie, fiind idoli neînsufleţiţi, învăţându-se de la diavol spre amăgirea şi pierderea oamenilor. Dar de voiţi să mă aveţi viu, rugaţi pe omul acela străin pe care bătându-l l-aţi izgonit, ca să se roage pentru mine la Dumnezeul lui, şi să credeţi în Acel Dumnezeu, pe Care el Îl propovăduieşte’’. Aşa a ajuns Sfântul lui Dumnezeu iarăşi în cetate, a făcut semnul Sfintei Cruci peste mort, l-a stropit cu apă sfinţită şi a chemat Preasfânta Treime. Dumnezeu l-a înviat pe copil, iar mare parte din mulţime văzând minunea, a crezut în Hristos. Biserica sporea în cetate, spre binele locuitorilor ei.

,,Diavolul, văzând aceasta, a intrat în inima iudeilor celor ce locuiau în Cherson. Aceia au îndemnat pe elini ca să se scoale asupra creştinilor, iar mai vârtos asupra Sfântului Vasile, mai marele lor, ca să-l ucidă. Căci ziceau: Se va risipi cu înlesnire creştinătatea, dacă se va ucide dascălul lor. Sfatul cel rău al iudeilor a fost ascultat şi Arhiereul lui Hristos a fost prins, legat de picioare, târât prin cetate până ce, în dreptul unei cruci ridicate de Biserică, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p.125-129).

Cunoaşte din această pildă, iubite cititorule, răutatea iudeilor împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale şi înţelege că multe din relele de-acum sunt pricinuite de ei, care lucrează din umbră. Pentru rugăciunile Sfinţilor pomeniţi astăzi, şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

LUNA MARTIE

Ziua a 6-a

Sf. Mucenici Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Melisen, Aeţiu, Vasoe, Conon, Maxim, Eufrosin, Iulian, Euvul; Sf. patruzeci şi doi de Mucenici din Amoreea; Cuvioşii Arcadie, Isihie şi Fridolin; Aflarea Cinstitei Cruci

�

        �Astăzi pomenim în rândul Sfinţilor lui Dumnezeu pe cei patruzeci şi doi de Sfinţi Mucenici din Amoreea. Faptele asupra cărora ne vom opri s-au petrecut în secolul IX după Naşterea Mântuitorului, în vremea împăratului Teofil, cel cu nume mincinos, pentru că nu era iubitor de Dumnezeu. Dimpotrivă, se făcuse vrăjmaş al Său, pentru că ura sfintele icoane, iar pe cei care le priveau cu drag, îi prigonea.

Pentru păcatele lui Teofil a îngăduit Dumnezeu să cadă cetatea Amoreea în mâinile păgânilor turci. Aceştia au trecut prin sabie pe locuitorii cetăţii, lăsând în viaţă, patruzeci şi doi slujbaşi împărăteşti, stăruind pe lângă ei să se lepede de Hristos: ,,Voi, o, bărbaţilor de care tocmai vorbim şi pentru care ne doare inima, ascultaţi-ne pe noi care vă sfătuim bine; abateţi-vă de la calea aceasta strâmtă, pe care vă porunceşte vouă Fiul Mariei să călătoriţi, şi mergeţi pe calea ce este prea largă, în veacul de acum şi în cel viitor, pe care marele nostru prooroc ne-o spune… Căci Dumnezeu fiind foarte milostiv şi văzând că slăbeşte tot omul care vrea să împlinească cu lucrul legea cea grea a lui Hristos, a trimis pe proorocul său Mahomed să ridice toată greutatea de la oameni şi toată neputinţa s-o dezlege’’.

        �Sfinţii din Amoreea n-au slăbit în Credinţă. Au mărturisit cu mult curaj şi nădejde: ,,Cu slobozirea lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, aţi biruit în timpul din urmă, prin puterea oştiririi voastre. Şi se întâmplă de multe ori şi nouă creştinilor, cei ce cinstim drept pe Dumnezeu, de avem biruinţă asupra vrăjmaşilor, cu ajutorul Lui. De asemenea, când mâniem pe Hristos, Domnul nostru, şi suntem fără pocăinţă atunci aduce asupra noastră oameni necuraţi, ca pedeapsă pentru greşelile noastre. Însă noi şi pedepsiţi fiind, nu ne lepădăm de Stăpânul nostru. Ci Lui ne rugăm, şi împreună cu Credinţa avem şi Nădejdea către El că ne va milui. Iar pe al vostru învăţător, care nu are mărturii prooroceşti, iar mai vârtos fiindcă este şi potrivnic Sfinţilor Prooroci, nicidecum nu-l primim, ci îl lepădăm’’ Apoi au întărit această mărturisire cu aceste cuvinte: ,,Anatema lui Mahomed şi tuturor celor ce-l mărturisesc a fi prooroc!’’

        �Sfinţii din Amoreea au păşit spre mucenicie şi au fost ucişi cu sabia.

Cine-şi închipuie că Biserica lui Hristos se poate uni cu musulmanii şi cu alţi rătăciţi, spre a alcătui o religie unică, este în mare înşelare. Mulţi din cei ce sunt creştini doar cu numele, vor  accepta unirea. Biserica Ortodoxă va rămâne nebiruită, oricâte ,,porţi ale iadului’’ se vor ridica împotriva ei.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

    �Este focul iadului real, fizic, sau exprimările Sfintei Scripturi sunt metaforice?Aceste întrebări voi căuta să răspund, după puterile mele, întemeindu-mă, evident, pe Descoperirea Dumnezeiască. Numeroase sunt textele nou-testamentare prin care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne vorbeşte despre focul iadului. Aş alege doar două, pentru exemplificare: ,,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui’’(Matei 25, 41); ,,Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie’’(Luca 16, 24).

        �Revelaţia Dumnezeiască ne oferă adevărata cunoaştere şi înţelegere cu mult înaintea ştiinţei. După ce-am văzut că iadul se găseşte în interiorul pământului, ştiinţa vine şi confirmă acest lucru, spunându-ne că în adâncurile pământului incandescenţa atinge câteva mii de grade. Sfântul Pionie a trăit în vremea împăratului Deciu (245-251) şi s-a încununat ca Mucenic al lui Hristos. În faţa locuitorilor Smirnei, iudei şi elini, acesta a spus: ,,Aduceţi-vă aminte iarăşi de arderea Muntelui Etna şi de aprinderea Insulei Siciliei. Iar dacă acelea vi se par că sunt departe, apoi cunoaşteţi apele cele calde, care ies din pământ, de unde se încălzesc şi se înfierbântă? Au nu din focul care este pregătit păcătoşilor în părţile cele dinăuntru pământului? De aici cunoaştem că va fi pedeapsa cea de foc a păcătoşilor de la Dumnezeu, prin Cuvântul lui Cel Întrupat, prin Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea nu vom sluji zeilor elineşti şi nu voim a ne închina idolului de aur’’(Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 186-196).

Cele de mai sus nu mai lasă loc niciunui dubiu. Focul iadului este o realitate înfricoşătoare, mai presus de orice îndoială. Este un foc real în care vor arde în veci, fără a se mistui, păcătoşii tuturor veacurilor. Sunt destui care contestă acest fapt, căci diavolul ar vrea să nu credem în existenţa iadului, înlăturând din oameni frica de Dumnezeu. Nu ne este îngăduit să relativizăm adevărurile Dumnezeieşti prin tot felul de speculaţii omeneşti, cum că iadul n-ar fi un loc, ci o stare şi că această stare n-ar fi chiar atât de înfricoşătoare. Sfânta Scriptură ne spune desluşit: cel care a fost pe pământ un bogat nemilostiv îl roagă pe Avraam să le spună fraţilor lui să-şi schimbe vieţile păcătoase, ,,ca să nu vină şi ei în acest loc de chin’’(Luca 16, 28).

Câtă vreme ne mai dă Dumnezeu să trăim pe pământ, să ne străduim, cinstite cititorule, să nu ajungem în acel loc de chin veşnic. Dumnezeu ne vrea pe toţi în Împărăţia Lui cea veşnică.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

 

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 28-a

Sf. Vasile Mărturisitorul; Sf. Mc. Proterie, Nestor, Avrichie; şase Sf. Mc. cu Proterie; Cuv. Chira şi Marana; Cuvioşii Nicolae, Simeon, Roman, Lupicin; Sf. Apostoli Nimfas şi Euvul din cei 70; Sf. Mc. Chirana; Sf. Ier. Vars

Existenţa iadului, ca loc de chinuri veşnice, este adevăr axiomatic. Diavolul şi slujitorii săi se străduiesc din răsputeri să nege realitatea iadului. Ceea ce mi-am propus în acest cuvânt este să arăt, pe temeiul Revelaţiei Dumnezeieşti, unde se află iadul.

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament ne arată desluşit că iadul se găseşte în interiorul pământului. Cartea Numerii în capitolul 16 relatează despre răzvrătirea împotriva lui Moise a unui grup contestatar, în frunte cu, Core, Datan, Abiron şi On. Moise a spus poporului cele ce urmează: ,,Dacă Domnul va face lucru neobişnuit: de-şi va deschide pământul gura sa şi-i va înghiţi pe ei şi casele lor, şi corturile lor, şi tot ce au ei, şi dacă ei de vii se vor duce în iad, atunci să ştiţi că oamenii aceştia au dispreţuit pe Domnul’’(v. 30). Când Dumnezeu a adus pedeapsa peste răzvrătiţi, ,,şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei… şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în iad şi i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii’’(v. 32-33). Psalmistul David scria despre vrăjmaşii săi: ,,Intra-vor întru cel mai de jos ale pământului’’(Psalmul 62, 9).

Când Mântuitorul a găsit pe demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, legiunea de demoni care-l luaseră în stăpânire ,,Îl rugau să nu le poruncească să meargă în adânc’’(Luca 8, 31). Este evident că în acest text ,,adânc’’este o altă denumire prin care se desemnează iadul.

Despre pogorârea la iad a Mântuitorului, Învăţătura de Credinţă a Bisericii Ortodoxe ne spune că după răstignire, Preasfântul Trup al Domnului Iisus a fost aşezat în mormânt, iar cu duhul ,,S-a coborât şi a propovăduit duhurilor ţinute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată…’’(I Petru 3,19-20). Cântarea bisericească a 6-a de la Canonul Învierii acelaşi lucru ni-l spune: ,,Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt’’.

          �La acestea aş adauga cele ce se întâmplă în aşa numitul ,,Triunghi al Bermudelor’’, unde mai multe avioane şi nave au dispărut fără urmă, fără ca ştiinţa să aducă o explicaţie satisfăcătoare. Nu cumva este vorba de pogorârea de vii în iad a celor care se găseau în  avioanele şi pe navele respective?  Dumnezeu ne-a descoperit existenţa iadului şi a locului său cu multă limpezime. Dacă înţelegem şi credem că iadul este situat în interiorul pământului, ni se deschid în faţă alte şi alte posibilităţi de cunoaştere.

In postarea de maine, voi continua dezvoltarea acestui subiect.

Pr. Ioviţa Vasile

�

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 27-a

Sf. Mărturisitor Procopie Decapolitul; Sf. Mucenici Ghelasie, Nisie şi Ilie; Cuvioşii Talaleu, Ştefan, Asclipie, Iacob, Timotei şi Tit; Sf. Ierarh Leandru�

      �Iubite cititorule! Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint două Epistole. În cea de-a doua, spre sfârşitul ei, a făcut această afirmaţie: ,,Căci împotriva adevărului nu avem nicio putere; avem pentru adevăr’’(II Corinteni 13, 8). Având putere pentru adevăr, îl vom releva în rândurile de mai jos, şi ne vom întări în Credinţa noastră cea Sfântă prin cugetarea la ziua de odihnă. Trebuie spus că evreii, care L-au răstignit pe Mântuitorul Iisus Hristos, au până în ziua de azi ca zi de odihnă, sâmbăta, a şaptea zi în numerotarea lor. Ei ar vrea să impună această zi în lumea întreagă şi să desfiinţeze Duminica, dacă ar fi cu putinţă. Dar nu este!

Biserica lui Hristos are ca zi de odihnă Duminica din mai multe motive. Înainte de toate, aceasta este ziua în care a înviat Domnul Iisus, aşa cum ne-au lăsat scris cei patru Sfinţi Evanghelişti: Matei 28, 1; Marcu 16, 2; Luca 24, 1; Ioan 20, 1). În aceste texte este vorba de ,,ziua cea dintâi a săptămânii’’.Cum am scris şi mai nainte, la evrei săptămâna avea tot şapte zile, ziua a şaptea fiind  sâmbăta. În chip logic, urmează că ziua cea dintâi a săptămânii este Duminica.

Avem apoi textul de la Faptele Apostolilor 20, 7 care ne spune că Biserica se aduna în zi de Duminică pentru frângerea pâinii, adică pentru Sfânta Liturghie: ,,În ziua cea dintâi a săptămânii (Duminica), adunându-ne  noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii’’. Prin urmare, Duminica era ţinută ca zi de odihnă încă din secolul I, cam din anul 33, când Hristos a întemeiat Sfânta noastră Biserică. Aserţiunea potrivit căreia Sfântul Constantin cel Mare ar fi impus Duminica drept zi de odihnă est o minciună iudeo-adventistă, care prinde foarte bine la proşti, sau la cei care le place să fie prostiţi. Sfântul Constantin cel Mare doar a legiferat o practică a Bisericii, veche, pe atunci, de aproape trei secole.

Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli s-a petrecut în zi de Duminică, zi în care Hristos Mântuitorul a întemeiat, în chip văzut, Sfânta Sa Biserică, în care noi ne lucrăm mântuirea.

Să mai amintim că Sfântului Ioan Evanghelistul i s-a făcut Descoperirea Dumnezeiască cuprinsă în Cartea Apocalipsei, de asemenea, în această zi: ,,Am fost în duh în zi de Duminică şi am auzit, în urma mea, un glas mare ca de trâmbiţă’’ (Apocalipsa 1, 10). Aşa că de vei auzi vreun sectar adventist încercând să convingă, împotriva Sfintei Scripturi, că ziua de sâmbătă e cea de odihnă, lasă-l să vorbească. Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.

Pr. Ioviţa Vasile