Categorie: Uncategorized

Citind cu luare aminte vieţile Sfinţilor lui Dumnezeu, vom constata că mulţi dintre ei, în numeroase rânduri, au fost acuzaţi de vrăjmaşii slujitori ai diavolului de vrăjitorie, atunci când se învredniceau să săvârşească minuni Dumnezeieşti. Este o veche tactică a diavolului de a acuza pe cei drepţi de faptele pe care el însuşi le săvârşeşte sau le inspiră altora. Meşteşugul acesta viclean a fost preluat de vechii comunişti români, după 1989, când ridicau calomnii asupra celor care voiau binele ţării, acuzându-i de ceea ce ei înşişi se făceau vinovaţi, de slujirea unui sistem ateu şi criminal.

Sfânta Haritina, pe care o pomenim astăzi, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, când credincioşii se primejduiau de moarte, dacă erau găsiţi că slujeau lui Hristos. Haritina trăia în mijlocul barbariei şi ,,s-a arătat nu numai cu frumuseţea chipului, ci şi cu obiceiurile bune împodobită, fiind blândă, smerită, ascultătoare, tăcută, curată la suflet şi înţeleaptă’’. A venit vremea când a fost cunoscută pentru viaţa ei bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. Păgânii au luat-o cu sila şi au adus-o în faţa comitelui Domiţian, care a acuzat-o pentru că era creştină şi ,,înşela’’ pe mulţi, aducându-i la ,,credinţa necurată’’. Sfânta Haritina a mărtutisit cu tărie: ,,Adevărat este că sunt creştină, iar ceea ce zici că înşel pe oameni nu este adevărat, pentru că de la înşelăciune îi întorc pe cei rătăciţi şi îi povăţuiesc la calea cea adevărată, ducându-i la Hristosul meu, întru Care Credinţa nu este necurată, precum spui tu, ci este Sfântă şi Dreaptă. Toată credinţa voastră este plină de necurăţie, pentru că credeţi în necuraţii şi viclenii diavoli şi faceţi voia lor’’.

Slujitorii cei fără Dumnezeu i-au legat o piatră mare apoi au aruncat-o mare. Cel Atotputernic a zădărnicit planurile necuraţilor păgâni, căci piatra s-a dezlegat, iar Sfânta a ieşit şi umbla pe apele mării ca pe uscat. Când s-a înfăţişat judecătorului păgân, i-a spus: ,,Uitaţi-vă şi vedeţi puterea Hristosului meu şi credeţi în El’’. Orbit de necredinţă, acesta a învinuit-o pe Sfântă că a făcut această minune cu ajutorul vrăjilor! Cu alte cuvinte, slujitorul diavolului arunca asupra Sfintei Haritina acuzaţia absurdă, când ea slujea în curăţie Domnului nostru Iisus Hristos. După ce a răbdat toate chinurile imaginate de minţile întunecate de diavolul, Sfânta a ajuns în primejdia de a fi necinstită de brutele păgâne. Dumnezeu i-a stat în ajutor şi a chemat-o la El, astfel încât prigonitorii au rămas miraţi lângă trupul ei cel curat.

Tinerele din vremea noastră să ia aminte la pilda vieţii acestei plăcute a lui Dumnezeu şi dacă nu au tăria să moară pentru Hristos, măcar să-şi păstreze curăţia în mijlocul acestui neam viclean şi desfrânat (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005)

Presbiter Iovița Vasile

Diavolul este un geniu al răului. El a fost printre îngerii cei buni din ceruri, fiind el însuşi înger bun, până în momentul în care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi a fost aruncat din ceruri. Diavolul şi demonii săi au stat în faţa tronului ceresc şi L-au lăudat pe Dumnezeu, au văzut slava cerească, de aceea scria Sfântul Apostol Iacov despre ei că ,,cred şi se cutremură’’ (Iacov 2, 19). Diavolul cunoaşte întreaga istorie a omenirii, a amăgit generaţie după generaţie. Poate să grăiască în oricare din limbile pământului şi are capacitatea de a opera în mintea oamenilor, aducându-le gânduri rele şi înşelătoare. De cele mai multe ori se prezintă cu identitate falsă, căci dacă s-ar arăta pe faţă că este diavol, ar fi alungat cu mai multă uşurinţă. Spune Sfântul Apostol Pavel că ,,nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii’’, iar slujitorii lui dintre oameni îl urmează în viclenie şi ,,iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor’’ (II Corinteni 11, 14-15).

Viclenia diavolului este extraordinară, deoarece ştie să întindă omului curse cu greu de sesizat. Scriind cea dintâi Epistolă episcopului Timotei al Efesului, Sfântul Apostol Pavel îl previne asupra primejdiei ce stă asupra celui care vrea să fie slujitor al Bisericii, aceea de a cădea în cursa diavolului (I Timotei 3, 7). Sfântul Ierarh rus Ignatie Brianceaninov a scris despre cursele celui rău în acest fel:

,,Mă cufund gânditor în cugetarea asupra curselor diavolului. Ele sunt răspândite în afara şi în lăuntrul omului. O cursă este unită îndeaproape cu alta; în unele locuri cursele stau pe câteva rânduri; în altele sunt făcute deschizături largi, dar care duc în laţurile cele amarnice, din care izbăvirea pare deja cu neputinţă. Privind la cursele cele mult meşteşugite, mă tânguiesc cu amar! Fără voie reiau întrebarea fericitului locuitor al pustiei: <<Doamne! Cine, oare se va izbăvi din aceste curse ?> Răspunsul l-a primit cu multe secole în urmă Sfântul Antonie cel Mare: Smerita cugetare trece de acestea și ele nici nu pot măcar să se atingă de ea’’.

Am dorit să scriu despre cursele diavolului, cinstite cititorule, deoarece toţi suntem războiţi de el, de slugile sale, şi ne este de folos să-i cunoaştem vicleşugurile pentru a şti cum să-l biruim. Biruinţă asupra diavolului, a cohortelor sale de demoni şi asupra oamenilor care s-au făcut slugi ale sale, nu putem avea decât cu ajutorul lui Dumnezeu. Lui să ne rugăm în vreme de ispită şi să privim la pilda Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care, fiind ispitit de cel rău, l-a biruit şi l-a alungat.

Presbiter Iovița Vasile

Cetățene Klaus Werner Iohannis,
Mă numesc Grigore L. Culian, cetățean româno-american (în această ordine, nu invers!), jurnalist româno-american (în această ordine, nu invers!) editor, director, fondator al celei mai vechi publicații tipărite în limba română în activitate la New York, “New York Magazin”, colaborator Cotidianul.ro.
Nu am început această scrisoare cu “stimate domnule” din mai multe motive. Primul ar fi că NU te stimez din cauza modului în care ai transformat funcția de președinte într-un instrument care să acopere o lungă serie de infracțiuni comise înainte și după preluarea celor două mandate de șef al statului. Nu te-am votat nici în 2014, nici în 2019, iar faptul că am alăturat numelui KWI sintagma “Președintele României” se datorează votului naiv, nemeritat, acordat de un popor pe care l-ai tratat cu sfidare, aroganță și cinism!
Te condamn, cetățene Klaus Werner Iohannis, pentru că acum, la finalul a două mandate de președinte, încerci să-ți asiguri imunitate în fața Justiției cu ajutorul unor relații externe și/sau interne, sfidând Constituția României și încălcând grosolan regulile bunului simț! Mai întâi ai încercat să obții o funcție la NATO și UE, unde ai fost respins de stăpânii tăi din motive de incompetență. Apoi ai sperat că vei fi “extras” de către cei pe care i-ai servit și pus într-un loc călduț la o instituție NATO sau UE, care ți-ar fi asigurat imunitate, așa cum s-a întâmplat cu fostul președinte Traian Băsescu, Laura Codruța Koveși sau Vasile Blaga. Acum încerci să obții fraudulos un post de senator – eventual de Președinte al Senatului! – cu ajutorul unei haite de gangsteri șantajabili care poluează/populează Parlamentul României! Nu vei reuși nici de această dată!
Te condamn, cetățene Klaus Werner Iohannis, pentru că ai trimis la Washington un ambasador-chelner, Andrei Muraru, care are misiunea de a apăra interesele tale și ale lui, NU ale poporului român! Ultima mitocanie “diplomatică” orchestrată de servitorul – ghiocel Andrei Muraru s-a petrecut în timpul vizitei la Adunarea Generală ONU, unde jurnaliștii româno-americani (în această ordine, nu invers!) nu au primit invitații și/sau acreditări! Ai făcut deplasarea cu avionul de lux, cu care ți-ai plimbat nevasta prin toate colțurile lumii, risipind zeci de mii de dolari/euro! Ai fost cazat la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din New York, iar nota de plată s-a achitat din banii românilor care tac și înghit lenea ta de nabab prezidențial, în timp ce casele lor sunt luate de ape în urma inundațiilor! Asta înseamnă să fii nesimțit și arogant cu un popor care ți-a făcut un cadou nemeritat: 10 ani de huzur la Palatul Cotroceni!
Cetățene Klaus Werner Iohannis, pentru a ieși onorabil din situația în care te complaci, ar trebui: 1. Să respecți Hotărârea Judecătorească Definitivă și Irevocabilă a Înaltei Curți și să achiți “de îndată”suma de 300.000 de euro, datorată statului român în urma procesului în care ai fost găsit vinovat că ți-ai însușit prin fraudă două imobile din Sibiu! 2. Să renunți la idea de a te sustrage Justiției cu ajutorul unei funcții în străinătate sau în țară, care să-ți asigure imunitatea! 3. Să te supui investigării modului în care ai “obținut ilegal recunoașterea dreptului de succesiune asupra averii uriașe a Grupului Etnic German (GEG), organizație declarată criminală și condamnată internațional, fapt ce constituie o infracțiune în formă continuată și a avut drept rezultat devalizarea statului român”, cum a semnalat jurnalistul Sorin Roșca Stănescu!
Cetățene Klaus Werner Iohannis, funcția de președinte te obligă să fii primul garant al respectării Constituției și a legilor țării, deci nu-ți dă dreptul de a face excepții pentru a obține avantaje personale! Cum mai pot avea românii încredere în Justiție, când însuși primul om în stat nu respectă hotărârile judecătoriești definitive și încearcă să se ascundă în spatele imunității?!
Închei aici această scrisoare, nu înainte de a da publicității Comunicatul care va apărea pe prima pagină a ziarului “New York Magazin” – ediția din octombrie 2024: “Ziarul New York Magazin solicită Parlamentului României, Ministerului Justiției și Direcției Naționale Anticorupție (DNA) suspendarea prin Referendum Național, anchetarea și trimiterea în judecată a președintelui Klaus Werner Iohannis, pentru fapte de corupție și acte de înaltă trădare în favoarea unor puteri străine, toate îndreptate împotriva poporului român!”
New York, 27 septembrie 2024

(Preluare de pe blogul Ion Coja)

Românii trăiesc pe datorie, mănîncă pe datorie! Umilinţă maximă pentru românii care au muncit o viaţă! Lipsurile îi expediază în sărăcie, încă se mai aude strigătul de revoltă şi disperare al românilor striviţi de recalculările batjocoritoare, iar nişte papagali se bat pe fotoliul de la Cotroceni! Treizeci şi cinci de ani, românii au asistat impasibili la distrugerea ţării, mai abitir, în ultimele două decenii, fiind amarnic păcăliţi de două personaje sinistre, Băsescu şi Iohannis. Vom vedea din nou la alegerile prezidenţiale cine-i ursul şi cine vulpea. Mai este o azvîrlitură de băţ şi lui Iohannis îi vor rămîne doar bicicleta şi schiurile, abonamentul pe liniile interne şi externe i se va întrerupe. Adio zboruri de lux cu avioane private! Dacă penalitatea ar durea, primii cărora li s-ar administra calmante ar fi Iohannis, emfaticul chiriaş de la Cotroceni şi gaşca sa de penali, a căror imagine trebuie conservată într-un muzeu al groazei. Am văzut de-a lungul celor două mandate de cădere a ţării în haos şi sărăcie, căror hoarde antiromâneşti aparţine Iohannis, cum s-a aliat cu lichelele şi penalii, asemenea lui, împotriva a tot ce este românesc şi cîtă duşmănie a manifestat împotriva tuturor celor dintre Nistru şi Tisa!
Să-i crape lui Iohannis vreodată obrazul de ruşine? Nici vorbă! Tot obraznic e pe sfîrşit de mandat, nu s-a cuminţit deloc! A încercat, pe ascuns, să mai fure o acadea de supt în Parlament pentru păstrarea imunităţii salvatoare de gratii, deşi corect ar fi să preia ştafeta de la Udrea. Cînd scriam despre dosarele lui Iohannis, despre penalitatea şi trădările sale încă din 2014 şi pînă azi, presa de unitate îi pupa dosul pantalonilor la ordin, iar cealaltă parte a presei făcea pe ea de frică. Acum toţi îl scuipă în cor. Am fost printre puţinii jurnalişti care, sub ploia de înjurături şi ameninţări, am avut curajul să-l demasc şi să-l înfrunt pe Iohannis, dinaintea preluării mandatului de preşedinte. Mărturile sînt editorialele din Revista ART-EMIS de-al lungul celor 10 ani, preluate de „Justiţiarul”, „Naţiunea” şi alte publicaţii suverane.
Din gafă în gafă, din tîrg în tîrg, din trădare în trădare, din excursie în excursie pe banii românilor, Iohannis a mutat de-a lungul mandatelor sale o bună parte din economia ţării în afara graniţelor! Ce lucrătură ucigătoare pentru România! Aproape că i-au intrat ochii în orbite de atîta încruntare şi atîta ură împotriva poporului român, pe care l-a atîţat, l-a dezbinat, i-a dat cu flit şi l-a umilit! Pînă şi gura parcă i s-a strîmbat de atîtea scrîşnete printre dinţi! Unde-i „România lucrului bine făcut¬”? A procedat exact ca bărbatul curvar, care promite femeii marea cu sarea pînă o prinde în pat, apoi uită de promisiuni!
Promovat 24 din 24 cu oalele şi ulcelele lui sparte în capul românilor, lui Iohannis i s-au ascuns în sertarele Justiţiei şi sub preşul de la Sibiu faptele penale, manevrele imobiliare de mare clasă, casele furate cu acte false şi alte fapte extrem de grave. Acum, cînd procurorii au scos din arhive cele 27 de dosare penale ale monstrului, e momentul potrivit să vă dumeriţi cît de penal este Iohannis şi cît de naivi, cei care l-au votat. În jurul lui Iohannis, cum de altfel, în jurul lui Băsescu, au funcţionat timp de zece + zece ani, grupuri infracţionale organizate care i-au protejat. Aşa cum am afirmat de nenumărate ori, încă înainte de a cîştiga primul mandat, Iohannis lătra şi el ca să prindă curaj, astfel încît potăile uriaşe de la vîrful Europei şi de la bucătăriile lumii să-i dea şi lui un oscior, pentru impresia artistică. Cînd îl vezi cu înfăţişarea aceea de înfumurat intrat în servaj, îţi vine să-i faci un brînci în tomberon şi să pui capacul gospodăreşte la loc. Tot timpul a stat cu talpa pe grumazul nostru, iar noi l-am răbdat. Tot timpul a apăsat pedala de acceleraţie pe agenda intereselor străine! România era doar un depozit de unde s-a servit în voie pentru nevoile lui şi ale stăpînilor din afară. Nimeni, absolut nimeni nu l-a amendat pentru nenumăratele abuzuri şi încălcări ale Constituţiei!
Încă de pe vremea cînd era primarul Sibiului avea afaceri de milioane, şi se afla în incompatibilitate cînd a cîştigat primul mandat. Să ne amintim că Iohannis l-a numit în fruntea grupului infracţional, ca procuror general, pe torţionarul Augustin Lazăr, cu tot sistemul din spatele lui. Dosarele lui Iohannis au fost ţinute timp de zece ani la sertar, fără să primească măcar un termen. Cîtă aroganţă la Iohannis! Timp de zece ani ne-a vîndut cu teritoriu cu tot americanilor, ocupaţi fiind de trupele americane, zece ani a stat pe mecanisme şi diagrame de relaţii şi a scăpat de urmăririle penale. Şi tot îşi mai dorea un fotoliu de putere ca să-şi păstreze imunitatea! E greu de calculat preţul pe care îl plătesc românii pentru a acoperi costurile uriaşe provocate României de Klaus Werner Iohannis. Ceea ce se i întîmplă acum era de aşteptat.
Lui Iohannis i-a venit rîndul la instanţă! Epoca Iohannis e pe sfîrşite şi va fi aruncat la tomberon ca pe un gunoi menajer. Iohannis n-avea cum să înţeleagă mersul jongleriilor de la Curtea Europei şi de la vîrful puterii mondiale. Nu-l duce mintea! Cu aerele lui de infatuat se pare că nici în tomberonul Uniunii nu şi-a găsit loc de adăpost. Stăpînii lui şi-au dat seama cu ce fel de slugă au de-a face! Una fără scrupule, care a luat de la poporul român şi a dat Bruxellesului, Americii şi Ucrainei. Un servitor înfumurat al stăpînilor externi, care a sărit cu schiurile de pe vîrful feisbucului în curtea Cotroceniului, şi a lăsat tot timpul resorturile străine să acţioneze împotriva României.
Romantice şi distractive vremuri trăim din pricina lui Iohannis, nu-i aşa? Dar, oare, Koveşi – o altă sportivă penală, cînd va fi dezbrăcată de mantia de protecţie a infractoarei Ursula? Codruţa are şi ea în ţară trei capete de acuzare: mărturie mincinoasă, luare de mită şi abuz în serviciu. Mare scofală! Există filme şi fotografii unde Koveşi e umăr la umăr cu mafioţii, dar sînt ascunse de cei de peste ocean. Stalinismele lui Koveşi, începînd cu „decaparea”, se găsesc în înregistrări, ea îşi permitea să facă orice împotriva tuturor! Cîte vieţi a nenorocit! Cîţi se află după gratii, cu dosare false! Cîte destine frînte, cît capital românesc distrus! De pe înaltul fotoliu european e doar o ursoaică rănită, speriată de farurile unei maşini româneşti de judecată! Toţi aceşti bandiţi trebuie să măture curtea închisorilor şi să trăiască cu o pensie de 1281 de lei pe lună! Iar Iohannis să spele autostrada Bucureşti-Sibiu, filmat de televiziunile care îi pupau dosul.

P.S. Judecarea acestui infractor ar trebui grăbită… pînă nu-şi ia coada pe spinare şi pe Carmencita şi s-o tulească la Miami-Florida, cu bilet doar „dus”.

Preluare de pe blogul Ion Coja

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni, icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul, dacă tu, Stăpână, nu-L vei milostivi asupra noastră. Ție toate sunt cu putință de la Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstorilor noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; soților, dragoste și înțelegere; fiilor, ascultare; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.

Așa, Doamnă Preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit, cu rugăciunile tale, păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumire și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Joi, 26 septembrie 2024, zi de pomenire a Sfântului Ioan Teologul noul despot al Salonicului Philotheos a anunțat că va exista o singură biserică deschisă, cea din Mitropolie. Cu alte cuvinte, a închis toate bisericile din oraș, obligându-i pe credincioși să meargă la Mitropolie nu pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan Teologul (biserica din incinta Mitropoliei are hramul Sfântul Grigorie Palama și nu a Sfântul Ioan Teologul !), ci să-l întâmpine pe ereticul patriarh Bartolomeu.
Dar credincioșii s-au săturat de spectacolele lumești și de vizitele repetate ale lui Bartolomeu și au refuzat să participe la ,,sărbătorile’’ lor. Așa au dus și preoții care ar fi trebuit să slujească în bisericile lor (după cum s-a văzut în transmisia în direct, ocupau culoarul drept al bisericii!). După Sfânta Liturghie, credincioșii revoltați s-au adunat în afara curții Mitropoliei Sfântului Grigorie Palama din Salonic pentru a protesta cu aceste sloganuri:
– Voi sunteí cărturari și farisei fățarnici.
–Domnule patriarh, ești eretic și persecutor al Bisericii Canonice din Ucraina.
– Niciodată nu vom fi în comuniune cu ereticii.
– Nu dorim sărbătorirea comună a Paștilor cu ereticii.
– Francmasoneria să iasă din Biserică.
Poliția greacă, din ordin, i-a îndepărtat pe protestatari și i-a trecut pe trotuarul opus, împiedicându-i să protesteze. Se pare că declarațiile și acțiunile Patriarhului au scandalizat foarte mult Turma lui Hristos și sunt așteptate reacții.
Continuă lupta pentru apărarea Neprihănitei și Sfintei Credințe și Tradiții Ortodoxe prin care ÎNTÂI este Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, iar după El sunt Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți.
Acum am ajuns în impas fraților, sunt vremuri de mărturisire și de luptă. Este o luptă duhovnicească bună, nu cedați!
Credincioșii, s-au săturat de „manifestările” lor aranjate, știind că singurul lucru pe care îl doresc este să fie difuzate prin televiziune, pentru a „adormi” „oile”…

În fotografii se vede că în interiorul bisericii persoanele „de securitate” își luaseră locurile în locuri potrivite: Atenție de ex. „gonflabilul” (un individ mic și gras, n.m.) care a fost montat pe tot parcursul secvenței alături de Patriarh. Observați că „gonflabilul”(!) este singurul care stă atât de aproape. Oficialii sunt ceva mai în urmă. Observați cel de-al doilea domn (pe dreapta), care se află direct în spatele Mitropolitului Tesalonicului, care supraveghează efectiv locul.

Traducere: Google, cu mici adaptări

Scurt comentariu
Observăm că și ecumeniștii greci au preluat metodele romanesti, de a interzice săvîrșirea Sfintei Liturghii în toate bisericile, obligînd preoții dintr-un oraș sau un ținut să meargă întru întîmpinarea lui pontifex maximus, Bartolomeu din Constantinopol. Poporul Ortodox îi cunoaște adevărata față, știe cît rău pricinuiește Bisericii lui Hristos și se depărtează de el ca de un lup îngrozitor.

Cine este Stăpînul lumii acesteia. Fără îndoială, Dumnezeul nostru, Făcătorul cerului și al pămîntului. Asistăm la o ofensivă drăcească, promovată prin bipezii ce se zic oameni, care s-au erijat în dumnezei, au uzurpat autoritatea Adevăratului Dumnezeu, închipuindu-și că ei pot să hotărască în privința pretinsei încălziri a climei, pot influența ploile și grindinile, au dreptul să hotărască cine trebuie să se nască și cine trebuie să moară înainte de naștere, cîtă populație poate avea globul acesta terestru, ce trebuie să gîndească omul și cum să gîndească…

Jalnice tîrîtoare! Voi nici nu mai sunteți bipezi, sunteți spurcăciunile acelea grețoase care se tîrăsc, de care se cuvine să ne ferim, pentru că produceți greață și lehamite. Sunteți slugile diavolului, tatăl vostru, care vă inspiră, vă împing de la spate să rostiți blasfemii împotriva lui Dumnezeu și a Sfinților Săi, întocmai cum a văzut Sfantul Ioan, Apostolul și Evanghelistul, descrise în Cartea Apocalipsei, între anii 94-96, cînd se afla exilat în Insula Patmos. Vă tîrîți la picioarele otrepelor lumii, primiți directivele lor și apoi veniți și vă înfățișați nouă ca sfant sinod, care face și desface, ca unii care nu puteți dormi noaptea, gîndindu-vă la binele Bisericii. Nu ne mai puteți păcăli cu șmecheriile voastre golănești.

Nu ne este dat nouă să vă înlăturăm din tronurile voastre episcopale, în care huzuriți și ne sfidați pe noi, nevrednicii slujitori ai lui Hristos. Hristos Mantuitorul, în Care voi nu credeți, vă va îndepărta din Biserica noastră. Și nu vă va fi bine. Aveți grijă, în orice moment puteți trece dincolo de hotarul vieții acesteia pămîntești, iar la judecata particulară veți fi judecați după dreptățile lui Dumnezeu. Or, voi, ecumeniști inconștienți, slujiți diavolului, nu lui Dumnezeu, și nu veți merge bine dincolo.

Sfînta Scriptură îl numește pe diavolul ,,stăpînitorul lumii acesteia’’ (Ioan 14, 30). Stăpînește prin păcat necurmat. Toate fărădelegile, porcăriile, necurățiile, ereziile, spurcăciunile lumii acesteia sunt opera diavolului. El este stăpînitor, dar nu este stăpîn. Stăpînul este Dumnezeul Adevărului. Aceasta este deosebirea între Stăpînul Veșnic și stăpînitorul vremelnic.

Presbiter Iovița Vasile

Porunca iubirii vrăjmaşilor este unică pentru că Unic este Dătătorul său. Mă tem însă că atât de mult ne-am înstrăinat de Dumnezeu, încât ni se pare că această poruncă nu e dată pentru noi, că este de prisos, inutilă şi imposibil de împlinit. Dacă suntem tentaţi să gândim în felul acesta, este bine să ne aducem aminte de cuvintele lui Moise, rostite în vremurile străvechi: ,,Puneţi în inima voastre toate cuvintele pe care vi le-am spus Eu astăzi şi să le lăsaţi moştenire copiilor voştri, ca să se silească şi ei a împlini toate poruncile legii acesteia; căci acestea nu sunt în deşert date vouă, ci acestea sunt viaţa voastră’’ (Deuteronom 32, 46-47). Că porunca iubirii vrăjmaşului e la îndemâna oricui a o împlini, ne-a arătat în chip desăvârşit chiar Dătătorul ei, Dumnezeu şi Omul Iisus Hristos. Să ne aducem aminte de vremea când Fiul lui Dumnezeu a fost în acele cumplite chinuri pe Cruce, iar ucigaşii Săi spumegau de ură în preajma Lui. Atunci s-a auzit Dumnezeiescul glas, rugându-Se pentru vrăjmaşii Lui de moarte: ,,Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac’’ (Luca 23, 34). Bine, veţi zice, Fiul lui Dumnezeu a putut împlini această poruncă, dar noi oamenii suntem neputincioşi în faţa ei. Nicidecum. Stă în puterea noastră înfăptuirea ei. E de-ajuns să vedem cum Sfinţii lui Dumnezeu, călcând pe urmele Învăţătorului, n-au socotit imposibilă împlinirea poruncii acesteia. Ne-o arată Sfântul Arhidiacon Ştefan. După ce a rostit un cuvânt folositor în faţa iudeilor, spre binele acestora, drept răsplată, a fost scos afară din cetate şi lovit cu pietre. Niciun gând de ură pentru ucigaşi, doar o rugăciune pentru răufăcători: ,,Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!’’ (Fapte 7, 60). Pentru nerăutatea lui şi pentru împlinirea Dumnezeieştii porunci, i s-au deschis porţile Împărăţiei lui Dumnezeu, după cum însuşi a mărturisit: ,,Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu’’ (Fapte 7, 59). Cu rugăciunea-n gură, pentru vrăjmaşii lui de moarte, Sfântul Ştefan s-a încredinţat Dătătorului poruncii: ,,Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!’’ (Fapte 7, 59). Zicând acestea, s-a mutat la viaţa cea veşnică.
Sfânta Scriptură a Vechiului Testament ne dă o minunată pildă de iubire a vrăjmaşului, prin fiul lui Iesei, David. Era vremea când peste Israel domnea ca rege Saul. Acesta s-a făcut vinovat în faţa lui Dumnezeu de un lung şir de păcate care, în cele din urmă, i-au adus moartea. Invidia nestăpânită era una din urâtele trăsături ale caracterului său. Invidia cea otrăvitoare de suflet l-a făcut pe Saul să-l urască pe nevinovatul David, de aceea a căutat cu multă stăruinţă să-l omoare. În atari împrejuri, David a fost nevoit să se ascundă în locuri pustii. Saul a prins de veste, a luat trei mii de oameni şi s-a dus să-l caute, cu gândul mărturisit de a-l ucide. Dumnezeu a orânduit lucrurile într-un chip negândit de mintea omenească. Saul a intrat într-o peşteră, tocmai cea în care se găseau David cu însoţitorii, care i-au spus: ,,Aceasta este ziua de care ţi-a vorbit Domnul, zicând: Iată, Eu voi da pe vrăjmaşul tău în mâinile tale şi vei face cu el ce vei vrea’’. Era la îndemâna lui David să-şi ucidă vrăjmaşul. Acesta însă a răspuns: ,,Să nu-mi îngăduie Domnul să fac aceasta domnului meu, unsul Domnului, şi să-mi ridic mâna asupra lui, căci este unsul Domnului’’ (I Regi 24, 7). A urmat confruntarea faţă-n faţă dintre David şi Saul, excepţională pentru învăţămintele ei: ,,De ce asculţi vorbele oamenilor care zic: Iată, David unelteşte împotriva ta? Iată, ochii tăi văd astăzi că Domnul te-a dat în mâinile mele, aici în peşteră, şi mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruţat şi am zis: nu voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că e unsul Domnului. Priveşte, părintele meu, poala hainei tale în mâinile mele; ţi-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug, şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu, ca să-l iei. Judece, dar, Domnul între mine şi tine şi să se răzbune împotriva ta Domnul pentru mine, dar mâna mea nu va fi asupra ta’’ (I Regi 24, 10-15).
În faţa acestei dovezi de omenie şi de ataşament faţă de poruncile Dumnezeieşti, Saul îşi recunoaşte păcatul şi nevrednicia: ,,Tu eşti mai drept decât mine, că mi-ai răsplătit cu bine, iar eu te-am răsplătit cu rău. Tu astăzi ai dovedit aceasta, arătându-te cu mine milostiv; când Domnul m-a dat în mâinile tale, tu nu m-ai omorât. Cine oare, prinzând pe vrăjmaşul său, i-ar da drumul să meargă cu bine? Domnul să-ţi răsplătească cu bine pentru ceea ce ei făcut tu astăzi cu mine’’ (I Regi 24, 18-20).
Se părea că vrăjmăşia dintre Saul şi David a fost înlăturată, şi lucrurile vor intra pe un făgaş firesc. Din păcate, ura mocnită a lui Saul a reizbucnit şi iarăşi a căutat să ia viaţa lui David. A fost voia lui Dumnezeu ca acele descrise mai sus să se repete întocmai şi Saul a ajuns iarăşi în puterea lui David şi acesta ar fi putut să-l ucidă. David însă s-a comportat la fel, fără ură, fără răzbunare, lăsând toate în ştirea şi voia lui Dumnezeu.
Judecata lui Dumnezeu n-a întârziat. Într-un război cu filistenii, Saul a fost greu rănit şi, neavând nădejde de scăpare, i-a cerut însoţitorului său să-l omoare. Omul însă s-a temut să-l ucidă pe unsul Domnului, de aceea Saul şi-a curmat singur viaţa. Acesta a fost sfârşitul acestui rege care a supărat pe Dumnezeu cu multe şi grele păcate.
Ceea ce a urmat, a fost o încununare a credincioşiei lui David faţă de Dumnezeu. Vestea morţii lui Saul a ajuns la David. Credeţi că acesta s-a bucurat de moartea prigonitorului său? Nicidecum. ,,Atunci a apucat David hainele sale şi le-a rupt; asemenea şi oamenii care erau cu el şi-au rupt hainele lor, şi au plâns şi s-au tânguit şi au postit până seara după Saul’’. Dumnezeiască pildă de iertare şi de iubire a vrăjmaşului! Împlinirea poruncii de a iubi pe vrăjmaş şi a-i face bine este deplin ilustrată de comportamentul lui David. Cugetând asupra acestor fapte, nu putem decât să conchidem că porunca iubirii vrăjmaşului este vrednică de crezare şi demnă de împlinire.
Trăim într-o lume a absurdului, a violenţei, a urii şi răzbunării. Lăsăm prea lesne ca ura să ne inunde şi să ne otrăvească sufletele. Simţim plăcere atunci când ne răzbunăm pe cineva, fără să ne dăm seama că e o plăcere diavolească. Vedem cum crimele şi sinuciderile proliferează ca nicicând, rămânem consternaţi şi nu găsim explicaţii. În mijlocul acestei lumi a fărădelegii, Sfânta Biserică Ortodoxă vine, iară şi iară, să ne aducă aminte de menirea noastră ca oameni muritori, de datoriile noastre faţă de Dumnezeu, Creatorul şi Binefăcătorul nostru, faţă de semeni, prieteni sau vrăjmaşi. Acesta este rostul Evangheliei rânduite a se citi şi explica în această Duminică. Desigur că aţi observant că rugăciunile noastre bisericeşti au o alcătuire deosebită, încât ne fac să ne rugăm pentru ,,cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne iubesc pe noi’’. ,,Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş nu are viaţă dăinuitoare în el’’, ne spune Dumnezeu prin scrisul Sfântului Apostol Ioan.
Sfântul Apostol Pavel are o minunată pledoarie pentru iubirea vrăjmaşilor, pledoarie pe care îmi îngădui să o reproduc mai jos: ,,Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi aceleaşi lucruri unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, precât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci este scris: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea, căci făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele’’ (Romani 12, 14-21). Amin.

Presbiter Iovita Vasile

,,Cel care va mărturisi despre Mine înaintea oamenilor, şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri’’ (Matei 10, 32). De mărturisirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit şi Sfântul Hariton, cel pe care îl pomenim astăzi, alături de ceilalţi Sfinţi ai lui Dumnezeu. Din această pricină, Biserica lui Hristos îl numeşte ,,Mărturisitorul’’. Acesta a trăit în vremea împăratului păgân Aurelian (270-275), care a dat aspre porunci pentru ca fiii Bisericii să aducă jertfă spurcaţilor zei păgâni. Sfântul Hariton nu s-a supus acestei drastice porunci, fapt pentru care a fost prins şi dus în faţa judecătorului. ,,Pentru ce nu te închini zeilor celor cu nume mare, cărora împăratul şi toţi supuşii îşi smeresc capetele?’’ – a fost întrebat iubitorul de Hristos, Hariton. A fost prilejul potrivit pentru Sfânt ca să mărturisească adevărul despre deşertăciunea zeilor păgâni şi apoi despre Adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului: ,,Toţi idolii păgânilor sunt diavoli, care, oarecând, pentru mândria lor, au fost surpaţi din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene cu Dumnezeul Cel Preaînalt. Iar acum oamenii cei fără minte şi înşelaţi caută să-i cinstească ca pe nişte dumnezei. Însă şi ei şi cei ce li se închină lor vor pieri curând şi ca fumul stingându-se se vor pierde; pentru aceea nu mă voi închina lor, căci eu am pe Adevăratul Dumnezeu, Căruia Îi slujesc şi mă închin. El este Ziditorul tuturor şi Mântuitorul lumii, Care trăieşte în veci’’.

Judecătorul l-a trimis la moarte pe Sfânt. L-au dat întâi să fie bătut cu sălbăticie, încât îi cădea carnea de pe oase şi sângele îi şiroia pe tot trupul.

Fără ştirea lui Dumnezeu nu se făptuieşte nimic pe pământul acesta. Crudul împărat Aurelian călătorea prin Bizantia şi Heracleea şi Dumnezeu i-a dat semnul pieirii printr-un tunet mare şi, la scurtă vreme, a murit chinuindui-se cumplit, pentru răul mare ce-l făcuse Bisericii lui Hristos. A urmat o perioadă în care creştinii au trăit în oarecare libertate, căci prigoanele împotriva lor au încetat. Sfântul Hariton a fost slobozit din temniţă şi a putut sluji lui Dumnezeu şi semenilor, cărora le-a tămăduit neputinţele.

Venind vremea trecerii sale la Domnul, a cerut să fie înmormântat în cea dintâi mănăstire pe care a întemeiat-o. Acolo i-a fost aşezat cinstitul trup, iar sufletul său s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 369- 377).

 

Presbiter Iovița Vasile

 

 

 

În vremea Sfintelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, un oarecare Neocor se afla în slujbă ostăşească la Ierusalim. După ce Domnul a înviat din morţi, acesta a părăsit credinţa păgânească în care trăise până atunci, şi a crezut în singurul Mântuitor al lumii. Când s-a întors în cetatea sa, Cartagina, a adus cu sine comoara cea fără de preţ a Credinţei, pe care a împărtăşit-o urmaşilor săi. Aşa a ajuns un strănepot al său, Calistrat, să cunoască Credinţa cea mântuitoare adusă lumii de Domnul nostru Iisus Hristos. Calistrat se afla la Roma şi se ruga în taină în fiecare noapte. Faptul n-a rămas necunoscut, câţiva ostaşi aflând că acesta este creştin.
Pârât fiind voievodului, lui Calistrat i s-a cerut să jertfească idolilor drăceşti, cinstiţi de păgânii cei fără de minte. Refuzul Sfântului a fost fără clintire: el credea cu statornicie în Dumnezeul adevărului, Făcătorul cerului şi al pământului. Au urmat chinurile cele cumplite la care a fost supus. Stând în faţa ighemonului păgân, Sfântul Calistrat l-a înfruntat cu mult curaj, ba chiar i-a spus că în mijlocul acelei cetăţi ,,va ridica o biserică în care să se cinstească Dumnezeu Cel Preabun’’. A fost pus într-un sac şi aruncat în mare, însă Dumnezeu poartă de grijă aleşilor Săi, şi l-a izbăvit în chip minunat din primejdia de moarte.
Patruzeci şi nouă de ostaşi s-au alăturat Sfântului Calistrat, mărturisind: ,,Iată, am cunoscut că Dumnezeul tău este mare şi adevărat, Care din adâncul mării te-a izbăvit pe tine cu minune’’. Toţi au fost duşi în temniţă, unde Sfântul lui Dumnezeu i-a învăţat adevărurile veşnice şi mântuitoare, apoi au fost botezţi în chip minunat şi s-au făcut mădulare cinstite ale Bisericii lui Hristos Domnul.
Într-o noapte, ostaşii păgîni au pătruns în închisoare şi au tăiat cu săbiile pe Sfântul Calistrat şi pe cei patruzeci şi nouă de Sfinţi, care au trecut din Biserica luptătoare de pe pământ în cea biruitoare din ceruri. Alţi o sută treizeci şi cinci de ostaşi au crezut în Hristos în taină. Aceştia au luat moaştele Sfinţilor ucişi, le-au îngropat în mijlocul cetăţii, iar după aceea au zidit biserică pe locul acela.
Aşa s-au împlinit cuvintele Sfântului Calistrat, rostite în faţa ighemonului, când încă era în viaţă. Rugăciunile acestor Sfinţi Mucenici şi ale celorlalţi Sfinţi care se pomenesc astăzi, să ne fie tuturor sprijin şi întărire în călătoria noastră către împărăţia lui Dumnezeu. (După Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 355-361).
Presbiter Iovița Vasile

Ce este apostazia? Este lepădarea de Sfânta Credinţă Ortodoxă. Despre acest teribil păcat ne vorbeşte Sfântul Apostol Pavel: ,,Să nu vă amăgească nimeni cu nici un chip. Că ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de Credinţă (în greacă: apostazia, n.a.) şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul – înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu şi să se dea pe sine drept dumnezeu’’ (II Tesaloniceni 2, 3-4).

În istoria Sfintei noastre Biserici Ortodoxe se pot cita numeroase cazuri de lepădare de Credinţă. Aşa a fost împăratul roman Iulian, care a primit Credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca după aceea să o lepede, fapt pentru care este cunoscut şi sub numele de ,,Apostatul’’.

Ceea ce se întâmplă în vremurile noastre este un fenomen general de lepădare de Credinţă, întocmai cum a scris Sfântul Apostol Pavel, ceea ce ne face să desluşim în aceasta un semn al apropierii Venirii Domnului Iisus Hristos. Oameni care s-au luminat în Biserică, prin Sfântul Botez, părăsesc Dreapta Credinţă, alegând fie calea necredinţei, fie calea credinţelor deşarte şi pierzătoare, pe care le propovăduiesc cu asiduitate sectele. Cu aceştia se împlineşte cuvântul Sfântului Apostol Petru: ,,Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la sfânta poruncă încredinţată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat se întoarce în mocirlă’’ (II Petru 2, 21-22).

Vajnicii luptători împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, pe care-i vedeţi la televizor, îi auziţi la radio sau citiţi despre ei în ziare provin, în mare parte, dintre noi, şi au socotit că le este mai de folos să ponegrească Sfânta Credinţă Ortodoxă, pentru oarecari avantaje, măriri lumeşti ori banii murdari din care şi-au făcut un dumnezeu. Fereşte-te de aceştia, iubite cititorule, şi rămâi statornic în Sfânta Credinţă, pentru că toate ale lumii acesteia trec ca umbra şi Dumnezeu să ne ajute ca sfârşitul nostru să ne găsească mărturisindu-L pe singurul Mântuitor al lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. Apostazia este unul din cele șase păcate împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să vină.

Prebiter Iovița Vasile

Îmi place vorba scurtă și limpede. De aceea voi vorbi, de fapt voi scrie, cat mai puțin despre Lavrentie Carp din Iași. Dumnealui este, zice-se, ortodox. Are voturile monahale depuse, a fost hirotonit ca preot, a primit toate darurile cu care ar putea lucra spre mantuirea sa și a altora. Însă, Lavrentie al nostru e scula lui Savu Teofan. A primit misiunea precisă de a se insinua printre cei îngrădiți de erezie, ca să vadă ce și cum, și să raportze mai-marilor.

L-am întalnit o singură data la Bănceni, atunci cand a fost prezent Părintele Teodor Zisis. S-a înhăitat cu Macarie Banu de la Oituz, cu Eftimie Mitra de peste tot și de niciunde, și au format un trio care au avut misiunea precisă de a lua cat mai des cuvantul spre a zădărnici convorbirile duhovnicești pentru care ne-am adunat acolo. Atunci am zis că omul acesta n-are ce căuta printre noi. Numai că el tot caută. Merge frecvent pe la Bănceni, a fost prezent la București, cand cei îngrădiți de erezie il apărau pe Vlădica Longhin de abuzurile sălbatice la care îl supune jidanul Zelenski, acela care canta la pian…

Scrie destul de mult și are o marjă de a critica, să zicem, sinodul talhăresc din Creta, dar să și propună soluții, precum că lupta împotriva ecumenismului n-ar trebui să se concentreze în jurul nepomenitorilor. Foarte bine. Concentrați-o în jurul a ce vreți voi, dar duceti-o sincer și consecvent, fără compromisuri, fără fățărnicii.

Mai am o nedumerire, și închei. Lavrentie a vrut cu adevărat să ajungă stareț al Mănăstirii Petru Vodă, în locul Părintelui Iustin Pîrvu? Dacă da, atunci lasă-ne-n pace călugărașule și du-te de lustruiește încălțările lui Savu Teofan. Nu mai umbla cu fățărnicii ecumeniste. Ești om bătran. Gandește-te că Dumnezeu te poate chema la Judecată în orice moment. Nu-ți va folosi la nimic faptul că te vei duce de mînă cu Teofan, pe un drum de care să ne ferească Dumnezeu pe toți, să nu ajungem.

Presbiter Iovița Vasile

Noi, robii lui Dumnezeu, Ciobanu Alin Ștefan și Ciobanu Ioana Maria, fii ai Bisericii Ortodoxe Române, domiciliați în Arad, vă scriem cu adâncă îngrijorare și tristețe pentru tot ceea ce se petrece de ani buni cu Sfânta noastră Ortodoxie, lucruri care nimicesc învățăturile Sfnților Apostoli și ale Sfnților Părinți și potrivnice tuturor Sfntelor Canoane statornicite de Sinoadele Ecumenice și locale. Trăim într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulți creștini ortodocși sunt „ca niște copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4, 14). Pare într-adevăr să fi sosit timpul când oamenii „nu mai suferă învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își grămădesc învățături după poftele lor, și își întorc auzul de la adevăr și se abat către basme.” (II Timotei 4, 3-4).
Ecumenismul religios de astăzi este o mișcare de unire, pentru început a ereticilor apusului cu Ortodoxia. Într-o a doua fază, se are în vedere unirea tuturor religiilor într-una singură, uriașă, într-o panreligie. Scopul ultim, însă, este ca întreg creștinismul, și în special Ortodoxia, singura care deține Adevărul, să dispară în acest malaxor. La fel cum o boală nu afectează doar organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia provoacă durere în
întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fecare dată când a apărut o erezie ce amenință trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoadele Ecumenice și locale care au anatemizat erezia și pe ereticii ce o susțineau. Deoarece în spațiul bisericesc a pătruns această erezie a ecumenismului, dorim să aducem la cunoștință tuturor fiilor Bisericii noastre, gravul pericol al lepădării de credință în care ne aflăm prin acceptarea sărbătoririi Sfntelor Paști la aceeași dată, în comuniune cu ereticii papistași, începând cu anul 2025.
Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a anunțat că, în 2025, zisa biserică papistașă va sărbători Paștile în comun cu Biserica Ortodoxă, după calendarul ortodox. „Anul 2025 coincide cu aniversarea a 1700 de ani de la convocarea Primului Sinod Ecumenic, aniversare la care participă personal Papa Francisc, informează Patriarhia Ecumenică. Anunțul a fost făcut după întâlnirea din 1-3 septembrie 2024 a Ierarhii Tronului Ecumenic, potrivit unui comunicat de presă. În cuvântul său de încheiere, Patriarhul Bartolomeu a amintit ierarhiei că în cadrul anului bisericesc început, la sfârșitul lunii mai 2025, va avea loc la Niceea Bitiniei aniversarea o#cială a 1700 de ani de la convocarea Primului Sinod Ecumenic, aniversare la care va participa personal Papa Francisc. Actuala Adunare a ierarhiei Tronului Ecumenic a fost dedicată acestei aniversări istorice, fapt care a fost exprimat prin alegerea ca motto central al adunării a imnului din Vecernia Duminicii Sfnților purtători de Dumnezeu de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, care, printre altele, s-au ocupat și de problema reglementării datei sărbătoririi Paștilor „urmând dumnezeieștilor dogme, drept crezând Îl cinstim pe Dumnezeu, … într-o singură Dumnezeire, pe Treimea cea Deoființă”.
În acest duh, se exprimă în unanimitate serbarea comună a Paștilor a creștinătății răsăritene și apusene. Sperăm ca acest fapt să nu fie doar o simplă coincidență, ci să fie începutul stabilirii serbării pe o dată comună în fiecare an, în conformitate cu serbarea Paștilor de către Biserica noastră Ortodoxă, se precizează în comunicat.”
Ortodoxia nu este un simplu mod de organizare pământească care are în frunte patriarhi, episcopi sau preoți care au rol de conducere în Biserică care este ofcial numită „ortodoxă”. Ortodoxia este „Trupul mistic a lui Hristos”, al cărui cap este Hristos Însuși (vezi Efeseni 1:22-23 și Coloseni 1:18,24), și nu cuprinde numai preoți, ci pe toți cei care cred cu adevărat în Hristos, care au intrat pe o cale adevărată prin Sfântul Botez în Biserica pe care El a creat-o, pe cei care trăiesc pe pământ și pe cei care au murit în
credință și evlavie.
Biserica Ortodoxă nu este un fel de „monopol” sau „afacere” a clerului, cum gândesc cei care nu cunosc și cei străini duhului Bisericii. Nu este patrimoniul cutărui ierarh sau preot. Este unirea duhovnicească a tuturor celor care cred cu adevărat în Hristos, care se străduiesc să țină poruncile lui Hristos cu sfnțenie, cu unicul scop de a moșteni fericirea veșnică pe care Hristos Mântuitorul a gătit-o pentru noi, și dacă păcătuiesc din slăbiciune, se pocăiesc sincer și se nevoiesc „să aducă roade vrednice de pocăință” (Luca 3:8).
Ne temem că duhul Bisericii Ortodoxe va fi înlocuit de o concepție papistă a Bisericii, și că, în viziunea credincioșilor conducătorii ortodocși vor fi ca niște „mini-papi” și Îl vor pune în umbră pe Hristos Capul Bisericii. Când Biserica va ajunge să fie identifcată înainte de toate cu o administrație, atunci Antihrist va avea o ușă deschisă către inimile oamenilor și cu puțin efort îi va transforma în slujitorii săi devotați. Cu înțelegerea lor greșită a Bisericii, vor face lucruri -„pentru binele Bisericii”- opuse poruncilor și voinței lui Hristos.
Noi, ca și fii ai Bisericii Ortodoxe Române, vă rugăm să luați atitudine, să combateți și să vă deziceți de:
– sărbătorirea Paștilor în comun cu ereticii papistași, să nu acceptați și să nu „aplaudați” această întâlnire de la Niceea din 2025 și să nu o extindeți la nivel național;
– scoaterea în afara legii a Bisericii Canonice Ucrainene și acceptarea „bisericii” schismatice din Ucraina;
– rugăciunea în comun cu ereticii care se ține în luna ianuarie la începutul fiecărui an;
– sinodul din Creta din anul 2016 unde s-au semnat acele documente eretice;
– panerezia ecumenismului, masonerie, actele biometrice, ID-ul digital, inovațiile, schismele și ereziile din Biserică;
– acceptarea parteneriatului civil și drepturile sodomiților (LGBTQ+) prin legi de către parlament (angajament luat față de Bruxelles).
Făcând parte din Biserică, în calitate de mădulare vii ale trupului tainic a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, avem dreptul și obligația de a interveni în problemele legate de Biserică și Credința noastră Ortodoxă și a pune cuvânt și mărturie, ca aceasta să nu aibă de suferit.
Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Nu există mai multe ”Biserici”, nici măcar două. Nu există ramuri ale Bisericii, nu există ”Biserici surori”, nici ”Biserici nedepline”.
Cultele aflate în afara Bisericii sunt ori eretice, ori schismatice, ori păgâne și nu pot fi nici măcar parțial acceptate sau considerate Biserică. Biserica nu acceptă nici măcar formal denumirea de ”Biserică” pentru un cult eretic, schismatic, sau păgân. Faptul că unii și-au atribuit denumirea de ”Biserică” de-a lungul istoriei nu înseamnă că aceste culte ar fi în realitate ”Biserică” sau că ar face parte din Biserică.
Fără: Preasfânta Treime, Creație, Întrupare, Răstignire, Înviere și Înălțarea la cer a Fiului lui Dumnezeu, fără Pogorârea Sfântului Duh, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Adevăr și dreaptă credință, fără Sfânta Cruce, Sfinții Îngeri, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, fără Sfintele Scripturi, Sfânta Tradiție, Sfntele Dogme și Canoane, fără iertare, post, milă, mărturisirea adevărului de credință, fără rugăciuni și fără Sfinți, fără Sfintele Icoane, Sfntele Moaște, fără Impărăția Cerurilor și fără Viața veșnică nu există Biserică, nici mântuire.
Biserica nu acceptă purtarea vreunui dialog teologic și nici încheierea vreunui acord teologic cu vreun cult eretic sau păgân, nici măcar în temeiul unui minimalism dogmatic. Pentru eretici și păgâni există încă de la începutul Bisericii posibilitatea de a se converti la dreapta credință prin Sfânta Taină a Botezului, când sunt de acord să se lepede de erezia lor și să primească adevărul.
Ca ierarhi ai Bisericii Ortodoxe aveți datoria și responsabilitatea să apărați Credința, Poporul și Țara și să vă păstoriți turma pe care v-a încredințat-o Dumnezeu spre mântuire și nu spre iad.
Vă rugăm din suflet să rămâneți fermi și să apărați Ortodoxia așa cum la rugăciunea de hirotonie întru arhierei ați făgăduit. Vă dorim din tot sufletul
să rămâneți devotati Sfntei noastre Credințe Ortodoxe, slujind pe adevăratul Dumnezeu, slăvit în Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Amin!
Credința noastră este Învățătura Ortodoxă, nealterată, neschimbată, neștirbită și neadăugită și cu această Credință Ortodoxă dorim să ne ducem la judecata lui Hristos!
Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin!

Toate cele spuse mai sus le mărturisim înaintea lui Hristos și ni le asumăm. Semnăm cu mâna noastră dreaptă, cu care ne facem Sfânta Cruce, această scrisoare adresată sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

Robii lui Dumnezeu Ciobanu Alin Ștefan și Ciobanu Ioana Maria

                                                                           Data 09.09.2024

Este momentul adevarului. Ati aratat adevarul care il stiam ca Miscarea Legionara a fost, este si va fi strict pentru cauza Ortodoxiei, pentru apararea Ortodoxiei de tot raul si in mod deosebit de cel ecumenism. Pentru abaterea spre ecumenism vine bataia lui Dumnezeu si nu vor inceta cu ingaduinta lui Dumnezeu atrocitatile asupra Poporului Roman si nu numai pana nu se va reveni de la patriarh la opinca la Ortodoxie.

Traim in epoca cunoasterii adevarului cand tehnologia si posibilitatea de a te informa cu privire la ce se intampla azi cu erezia, mega-erezia ecumenista si nu avem iertare pentru indiferenta. Sfintii care au trecut prin inchisori si au practicat iubirea de semeni ne-au aratat ce fel de „ecumenism” sa avem: cel de dragoste, jertfa, daruire fata de orice om nu conteaza ca e catolic, ortodox, evreu, musulman, penticostal, pagan in a face Misionarism Crestin Ortodox cu ei prin ajutorare, sustinere morala, dragoste crestina. Ce au facut satanele ecumeniste?Au furat, au tepuit acest simtamant al dragostei de crestin si de roman pentru toti si au inceput sa ne fure Credinta, sa ne minta in fata cum ca adevarata „credinta, dragoste” nu este aceea aratata de Sfinti in inchisori ci „dragostea”dialogului teologic interconfesional, acceptarea celor eretici adica a celor taiati din trupul Bisericii ca fiind „binecredinciosi” ca si noi ortodocsii, hula cum ca nu mai trebuie sa spunem ca numai ortodocsii se mantuiesc si toata politica religioasa pierzatoare de suflete.

Bagati de seama si va previn: profetia lui Corneliu Zelea Codreanu arata rolul profetic al Bisericii cea care la ora aceasta este cea martira, cea din catacombe si in niciun fel celei oficiale care este pur apostata, lepadata in erezie cu tot cu patriarh, ierarhi, monahi, cler si multi mireni care ii sustin si militeaza pentru acestia si nu pentru eradicarea din Biserica a ereziei ecumeniste care s-a dovedit in viata Bisericii cat rau face. Sfintii legionari s-au pregatit si duhovniceste si teologic impotriva celor doua aripi ale diavolului: comunismul marxismul care e mai ales azi si ecumenismul si au aratat cu fapta si cu jertfa lor si ne arata si noua azi cu rugaciunile lor sfinte adevarata cale, scop al Miscarii Legionare-pentru apararea Ortodoxiei si a Patriei care este Ortodoxa. Normal ca una din misiunile crestinului ortodox este si deschiderea fata de cei care nu cunosc Dreapta Credinta si prezinta interes pentru Ortodoxie. Intre a fi deschis fata de non-ortodocsi si a face un cult din aceasta deschidere, cult care e net in afara Bisericii Ortodoxe si care pentru cine nu stie te situeaza in afara Bisericii e altceva. Si s-a dovedit ca vrajeala cu dialogul teologic a scos la lumina organizatii satanice (CMB- ul) care vadit lupta pentru surparea Bisericii si a credinciosilor ortodocsi. Si vedem propaganda dialogului teologic a ereticului patriarh ecumenic mason ecumenist Bartolomeu de Constantinopol care din nou innoieste ceata noilor mucenici ai Bisericii Ortodoxe Ukrainene si din nou vedem gulag ecumenist cu ierarhi, preoti, mireni si calugari intemnitati pentru Dreapta lor Credinta.
Va intrebati de ce Europa tace la asa genocid. Ea nu tace cum vi se pare ci Europa, daca nu ati aflat va spun:Europa este prigonitoarea crestinilor ortodocsi si curand nu se va mai putea ascunde marsav pe dupa degete si veti vedea cu totii acest mare adevar. Europa intreaga va varsa mult sange crestinesc ortodox pentru ca veti vedea ca antipatia lor generala pare sa fie contra Rusiei insa in realitate este si veti vedea ca va fi de fapt contra Ortodoxiei, contra crestinilor ortodocsi.Sau nu ati inteles ca atunci cand Vaticanul a fost in Ukraina, primul indemn pentru regimul de la Kiev a fost sa duca pe linia intai a frontului pentru pierzarea Crestinilor Ortodocsi, pentru ca cei de alte credinte sa poata sa ramana in viata nevatamati.

Preluare de pe blogul Ion Coja

Notă
Articolul a mai fost publicat pe acest blog. L-am reluat pentru veridicitatea, limpezimea ideilor și realismul cu care a fost scris.

După ce Dumnezeu l-a lepădat pe Saul, ca să nu mai fie rege peste Israel, a vorbit Proorocului Samuel, spunându-i: ,,Umple cornul tău cu mir şi du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege’’ (I Regi 16, 1). Ajuns la Betleeem, Samuel a cerut lui Iesei să-şi sfinţească fiii pentru a aduce jertfă lui Dumnezeu. Cel dintâi care s-a înfăţişat a fost Eliab, un om de o statură deosebită şi frumos la înfăţişare. Toţi cei de faţă au crezut că pe acesta l-a ales Domnul de rege. Dumnezeu, însă i-a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă’’(I Regi 16, 7). Au urmat ceilalţi fiii ai lui Iesei, dar de fiecare dată a spus Proorocul: ,,Nici pe acesta nu l-a ales Domnul’’ (I Regi 16, 9). Aşa s-au perindat şapte din cei opt fraţi, dar alegerea regelui nu s-a făcut, de aceea Samuel a întrebat pe Iesei dacă nu cumva mai are un fiu. Avea, însă nimeni nu-l socotea vrednic de a fi rege, fiind cel mai mic. Când cel mic şi nebăgat în seamă a venit la locul jertfei, s-a auzit glasul lui Dumnezeu: ,,Scolă-te de-l miruieşte, căci acestra este!’’ (I Regi 16, 12). Odată mirutit, spune Sfânta Scriptură, duhul lui Dumnezeu s-a odihnit peste David, căci despre el este vorba, iar la vremea cuvenită a fost întronizat ca rege. În aceaşi vreme, duhul Domnului s-a depărtat de la regele Saul şi s-a apropiat de el un duh rău, care-l chinuia.

Această istorie relatată de Vechiul Testament ne aduce în faţă judecata şi alegerea cea dreaptă a lui Dumnezeu, Care spune: ,,Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre’’ (Isaiia 55, 8). Totodată ne arată ceea ce El preţuieşte cu deosebire: curăţia inimii omului, pe care n-a găsit-o la niciunul din cei şapte fii ai lui Iesei; a găsit-o, în schimb, la David cel mic şi neînsemnat, cel care păştea oile tatălui său.

Aşa s-a întâmplat cu mai multe sute de ani mai târziu, în vremea petrecerii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, când El şi-a ales cei doisprezece Apostoli. Pentru aceasta, Mântuitorul nu s-a dus în casele împărăteşti ale lui Israel; nu S-a dus nici printre înţelepţii timpului aceluia; n-a cerceta nici şcolile înalte pentru a căuta pe cei cu ştiinţă multă; n-a căutat nici printre bogaţii Ţării Sfinte, ori printre cei mai însemnţi din popor. Nu! El a cutreierat ţărmul mării unde un mare număr de pescari umili îşi câştigau greu existenţa. Dintre aceştia a ales pe cei mai mulţi dintre Sfinţii Săi Apostoli, chemându-i cu cuvintele: ,,Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni’’ (Matei 4, 19). Felul cum au răspuns ei chemării Mântuitorului este pilduitor: ,,Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El’’ (Matei 4, 20). Aceasta înseamnă că pescarii aceia simpli aveau inimile bune, deschise şi primitoare, iar Dumnezeu, Care cercetează inimile şi rărunchii, i-a ales pentru curăţia lor sufletească. În acest fel se arată ceea ce a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Corint: ,,Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, ca să le strice pe cele ce sunt’’ (I Corinteni 1, 27-28).

Vremea în care L-au însoţit pe Mântuitorul a fost vreme de ucenicie. Au au deprins ei Învăţătura cea nouă şi mântuitoare, pe care mai târziu, au propovăduit-o la neamurile pământului, aducându-le la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Se spune, pe bună dreptate, că aceşti pescari neînsemnaţi în ochii oamenilor, au schimbat faţa lumii. Ei şi-au început propovăduirea într-o lume păgână şi ostilă, care-şi avea crezurile ei deşarte, într-o mulţime de zei demonoici. Imperiul roman din acea vreme, avea o întindere formidabilă şi o putere pe măsură, la care a ajuns, însă, prin forţa armelor. De la împărat până la ultimul supus, slujeau toţi zeilor mincinoşi, trăind într-o crasă rătăcire. Spun informaţiile istorice că s-a ajuns până-ntr-acolo încât împăratul roman să fie divinizat şi să aibă un cult al său. ,,Imoralitatea se manifesta în spectacole, care erau neumane şi sângeroase, în lux, în risipă, în viaţa uşuratică a multora, în desfrâu, în raporturile sociale. Munca era urâtă de cei liberi, divorţurile se înmulţeau, mulţi nu se mai căsătoreau, sinuciderile sporeau. Familia era slab întemeiată, femeia se găsea în inferioritate, copiii erau expuşi aruncării. Legile date pentru îndepărtarea situaţiei n-au ajutat mult’’. Astfel este descrisă starea de lucruri din lumea păgână şi barbară în care au propovăduit Sfinţii Apostoli (Istoria Bisericii Universale, Bucureşti, 1975, p. 29)

În întunecimea acestei lumi barbare şi fără Dumnezeu, au făcut Apostolii Domnului să strălucească lumina Evangheliei lui Hristos. În locul zeilor demonici şi neputincioşi, ei au adus cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu; în locul violenţei şi al urii, au adus dragostea de Dumnezeu şi de aproapele; în locul răzbunării au adus iertarea; în locul dispreţului pentru viaţa omului, au adus Învăţătura cea nouă despre valoarea nemăsurată a sufletului omului în faţa lui Dumnezeu. Cu aceste daruri, Dumnezeieşti au schimbat ei faţa lumii, de aceea spunem, cu dreptate, că Sfinţii Apostoli au fost persoane unice în istoria lumii, iar apostolatul a rămas o instituţie irepetabilă. Înţelegem de ce vrăjmaşii Bisericii şi ai binelui din vremea noastră încearcă, prin tot felul de scrieri, să-i discrediteze pe Sfinţii Apostoli şi să-i pună într-o lumină nefavorabilă. Spun că înţelegem, deoarece ştim că aceste fapte sunt inspirate de puterile iadului şi sunt posibile datorită slujitorilor văzuţi ai diavolului, căruia şi-au vândut sufletele.

Textul sfânt al Evangheliei de astăzi ni-i arată pe pescarii de oameni în îndeletnicirea lor obişnuită, pe Lacul Ghenizaretului. De data aceasta, Mântuitorul Se afla în mijlocul lor, în corabia Sfântului Petru, din care învăţa mulţimile. După ce a încetat a mai vorbi, i-a îndemnat pe pescari să-şi arunce mrejele în mare pentru a scoate hrana cea de toate zilele. Aceştia însă se arată îndoielnici, căci toată noaptea s-au străduit să pescuiască, dar fără niciun rezultat. Totuşi, ei se supun vorbelor Mântuitorului Hristos şi, în scurtă vreme, au scos atâţia peşti, încât mrejele se rupeau, iar corabia plină stătea să se scufunde. Aici se arată zădărnicia strădaniilor omeneşti, lipsiţi de ajutor ceresc, pe deoparte, şi binefacerile aduse de Dumnezeu acestor străduinţe, de cealaltă parte. Aici se arată adevărul cuvintelor Domnului: ,,Fără Mine nu puteţi face nimic’’ (Ioan 15, 5).

Din cele relatate de Evanghelia acestei Duminici învăţăm cât bine şi ajutor aduce Dumnezeu în vieţile noastre atunci când suntem nedespărţiţi de El, aşa încât, fiecare din noi putem spune împreună cu Sfântul Apostol Pavel: ,,Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă îmbracă cu putere’’ (Filipeni 4, 13).
Presbiter Ioviţa Vasile