Categorie: Uncategorized

,,Oare voiesc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu – sau mai degrabă să se întoarcă şi să fie viu?’’(Iezechiel 18, 23). Întrebării acesteia nu i se poate răspunde decât într-un singur fel, căci Dumnezeu caută să scoată pe oricare păcătos din adâncul negru al păcatului şi să-l aducă la Sine.

Trăia în Antiohia o femeie cu numele Pelaghia, care căzuse de mai multă vreme în păcatul desfrânării. Când sfinţiţii episcopi s-au adunat în Biserică pentru Sfintele slujbe, a intrat şi Pelaghia, împodobită şi îmbrăcată necuviincios, făcând mare tulburare. În alt rând, a fost rânduit să predice Preasfinţitul Non. Pelaghia cea desfrânată a venit iarăşi, dar cu gând bun să asculte. Fiind pătrunsă de sublimul învăţăturilor lui Hristos, s-a pocăit, a vărsat lacrimi şi se gândea la pedeapsa pe care Dumnezeu o va da celor ce petrec în păcate necurmate. A treia oară a venit în sfânta biserică şi a stăruit pe lângă sfinţiţii slujitori până ce aceştia au învăţat-o adevărurile de Credinţă mântuitoare şi apoi au curăţit-o de păcatele multe şi grele, prin Sfântul Botez.

A treia zi după Botez, Pelaghia a chemat slujitoarea sa şi i-a poruncit să aducă toate bogăţiile sale, câştigate prin viaţa întinată, şi să le pună în faţa sfinţitului slujitor al Bisericii. Acesta n-a voit să facă nimic în folosul Bisericii, ci a socotit că este potrivit ca acele podoabe agonisite rău prin păcat, să fie bine folosite, împărţindu-le săracilor. Pelaghia şi-a chemat toate slugile şi le-a dat slobozenie, apoi a plecat din cetate, fără ca cineva să ştie ceva despre ea.

După o vreme, diaconul episcopului Non a fost trimis la Muntele Eleonului, având poruncă să caute pe un oarecare monah Pelaghie, care şi-a zidit acolo o chilie şi vieţuia în mare nevoinţă. Oamenii locului ştiau că este vorba de un famen. Ajuns acolo, a găsit, aşa cum i-a spus episcopul, chilia şi pe Pelaghie, care de fapt era Sfânta Pelaghia, tăinuindu-se pentru împărăţia lui Dumnezeu. Au vorbit puţin, Sfânta a cerut pentru sine rugăciune de la sfinţitul Non  şi diaconul a plecat. Când a revenit la chilie, a strigat pe Avva Pelaghie, încredinţat că este parte bărbătească. Nu i-a răspuns nimeni, aşa încât a deschis chilia şi a găsit trupul mort. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, au venit călugării din împrejurimi şi însuşi Patriarhul Ierusalimului. Când să facă rânduielile cuvenite, acesta a văzut că este vorba de parte femeiască şi a strigat: ,,Minunat eşti între Sfinţi, Dumnezeule, că ai şi pe pământ Sfinţi ascunşi, nu numai bărbaţi, ci şi femei’’(După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.94-102).

Bunul Dumnezeu a rânduit să învăţăm din pilda vieţii Sfintei Pelaghia, şi de ni s-a întâmplat cumva păcatul desfrânării, sau în altele, să fim încredinţaţi că Dumnezeu a rânduit şi pentru noi pocăinţă şi ne aşteaptă să ne întoarcem la El.

Presbiter Iovița Vasile

Pentru nimeni nu mai e un secret că Bartolomeu este omul americanilor, al sioniștilor, al ecumeniștilor de toate felurile. A fost ridicat în scaunul Patriarhiei Ecumenice, de unde duce o luptă necurmată împotriva Bisericii Ortodoxe. A comis fapte greu de imaginat în vremuri normale, pentru care ar fi trebuit înlăturat de mult timp nu numai din scaun, ci afară din hotarele Ortodoxiei, ca un mădular putred. Puterea lumească pe care se bizuie, îl ține însă în această înaltă poziție bisericească, pentru că de-aici îi servește, ca nimeni altul, interesele murdare. Nu vreau să mai lungesc vorba, vă las să cumpăniți Dumneavoastră gradul de decădere al acestui individ scabros, la care se raportează pseudo-ierarhii români. Reproduc cu dezgust mesajul de felicitare, adresat alteței sale atotcuprinzătoare, sodomitului Stefanos Kasselakis.

În doar o lună de la apariția dumneavoastră pe scena politică a Greciei, ați reușit să obțineți o victorie mândră devenind liderul partidului oficial de opoziție.

În numele Sfintei Maicii Domnului Hristos cel Mare, hrănitorul și ocrotitorul Neamului, și personal, vă felicităm și vă dorim ca conducerea dumneavoastră în fruntea SYRIZA și toate acțiunile dumneavoastră politice să promoveze interesele Greciei și ale celor dragi. noi oamenii și să fim o contribuție la stabilitatea în regiune și la stăpânirea păcii în lume, pentru care Biserica se roagă în permanență.

De aceea, felicitând și în numele Celui Atotputernic, îi chemăm pe ea și pe ei să coopereze cu harul ei și cu mila infinită a lui Dumnezeu.

Alteței voastre atotcuprinzătoare

+ Bartolomeu de Constantinopol

(Reprodus după blogul Tas Tiras, Tas Tiras)

O mărturie a Părintelui Alexandru Lungu care ar trebui să facă înconjurul lumii: O gravidă a primit de la medic un diagnostic absolut descurajator. Totuși, rugăciunea a făcut mai mult decât 100 de analize și controale medicale

Mărturia următoare, scrisă în urmă cu câteva ore de părintele Alexandru Lungu, ar trebui să facă înconjurul lumii, fiind o dovadă vie și de necontestat a unei minuni contemporane. Asemenea situații am mai întâlnit de-a lungul timpului, și am crezut întotdeauna, fără a avea vreo îndoială, că atunci când îți pui toată nădejdea în Dumnezeu, El nu se va lăsa așteptat, nu te va dezamăgi niciodată.

„În noaptea aceasta am plâns de fericire .

O gravidă care a primit de la medic un diagnostic absolut descurajator mi-a scris în urmă cu 6 luni. Copilul va avea probleme de sănătate,  se va naște cu sindromul Down, posibil fără picioare,  nu va avea o copilărie fericită,  soluția este chiuretajul.  Mai mult decât atât,  mămica este sfătuită și de soț să-l avorteze . Nu are totuși liniște,  îmi cere un sfat, este convinsa ca nu stă chiar asa situația.  În burtică îi bate o inimioară pentru care s-a rugat de atâția ani și acum să o omoare ? 

Nu vreți să știți ce greutate este pe umerii unui preot care trebuie să dea un sfat într-o asemenea situație. Stau și mă gândesc,  îi spun să punem rugăciune zi de zi,  Acatistul Maicii Domnului Vindecătoarea și Sfânta Paraschiva,  iar Miercuri și vineri  Paraclisul. Acasă presiune din partea soțului,  ea gata să se lupte cu toată lumea pentru viața copilului din pântece.  O sfătuiesc să-și urmeze instinctul și să se roage, eu o pomenesc la fiecare Liturghie.  Nu a mai fost la nici un control până când se rupe apa și este dusă de urgență la spital sa nască. 

Medicul de garda îi cere dosarul medical,  când Îl vede incremenește.  Totuși în situația dată efectuează operația,  convinși că vor scoate un copil compromis pe viață . După 7 ore de travaliu,  naște o fetiță frumoasă și perfect sănătoasă,  în ciuda tuturor previziunilor medicale.  În această noapte îmi scrie și mă roagă să transmit tuturor mamelor din această lume faptul că instinctul matern și rugăciunea,  fac mai mult decât 100 de analize și controale medicale.  Plus împărtășirea la fiecare Sfânta Liturghie,  așa cum am sfătuit-o să primească,  cu binecuvântarea duhovnicului. 

Slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului și Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea care îi va purta numele.”

Daniel Polifrone  (Preluare de pe ActiveNews)

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009

Este vremea muceniciei!
Luptați până la capăt!
Nu vă temeți!

Iubiți fii ortodocşi ai acestui neam,

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în fața lui Dumnezeu şi conştiința şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putință. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştință aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care ați rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, ați aşteptat şi mi-ați cerut cuvântul în privința acestor realități dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice „dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieții oameni nu sunt pregătiți să facă față acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei „666. Toți am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeție „scrisă cu 2000 de ani în urmă:
„Şi ea(fiara) îi sileşte pe toți, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogați şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeții. Prin lege, prin ordonanță de guvern, românii sunt obligați să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel național şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conține amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale.
Poate pentru mulți dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îți vinzi sufletul diavolului.

Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al ființei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinții Părinți, primirea acestui semn este lepădarea noastră de Credință. Să nu credeți că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiți acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparține prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei ființe umane! Trebuie să vă apărați acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiți cu prețul vieții voastre. În zadar câştigați cele ale lumii, dacă vă pierdeți sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinții Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viață, până acum ar fi fost o risipă de energie.

Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacție. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacționat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identității.
Tinerii lor au fost formați de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor „ei au noțiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiție patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanți slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea „şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai.

La noi în Biserică situația este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informați cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ține cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiință deoarece dacă el n-are câtuşi de puține cunoştințe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate „ignoranța e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui:
„supuneți-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii? -Voi ați fost încăpățânați măi, voi ați fost răzvrătiți, n-ați ascultat de cuvântul Evangheliei „păi, ce creştini mai sunteți voi? Voi vă pierdeți viața zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcați cu haine albe.

Se vrea şi se încearcă o desființare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credință prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri.

Arhimandritul Justin Pârvu

Evreii comuniști, un subiect incorect politic?

Considerații generale
,,Întrebarea din titlu e desigur retorică, subiectul efectiv “frige” pe toți cei care se apropie de el, dovadă faptul că el este ignorat complet sau abordat doar tangențial și cu frică de întreaga istoriografie oficială (și de mass-media) din ultimul secol, nu doar din România ci din tot spațiul european și nord-american. Spațiu care pretinde a garanta (oarecum) libertatea de exprimare, dar care selectează (mai subtil sau mai brutal) temele care “e bine” să fie abordate și aduse în atenția opiniei publice și care nu… Există și rare excepții, istorici bine văzuți care abordează problema sus-amintită, dar pentru a demonstra că ea…nu există, fiind doar rodul unor exagerări, dezinformări sau speculații din partea unor cercuri de propagandă rău intenționate din trecut.

Să pornim, prudent, de la fapte pe care nu le poate contesta nimeni și care sunt recunoscute chiar de către personalități evreiești de anvergură. Fostul şef – rabin al României, dr. Moses Rosen (într-un articol din “Revista Cultului Mozaic”din 1990 ) recunoştea că mulți lideri comunişti din Rusia Sovietică: Troţki, Buharin, Zinoviev, Kamenev, Radek, Rakovski, etc. au fost evrei, dar au fost eliminaţi (politic şi apoi fizic) de către Stalin.
E adevărat acest lucru, dar asta-i scuteşte oare de răspundere pentru cei 10 ani sau mai mult în care au ordonat şi organizat crime în masă (alături de Stalin)?… Şi ei au avut ucenici în toate ţările din Europa în care Rusia a impus regimul comunist.

Renumitul pastor Richard Wurmbrand, evreu convertit la luteranism – unul dintre cei mai cunoscuţi supravieţuitori ai închisorilor comuniste din România (despre care a dat mărturie în Occident), recunoştea deschis această realitate: “Gândiţi-vă la milioanele ucise de Troţki, Bela Kun, Tibor Szamuely, Rakosi, Ana Pauker – evrei care au fost conducători în ţările comuniste” (Richard Wurmbrand, Cristos pe uliţa evreiască)

Putem să-i adăugăm sau să-i excludem de pe listă pe Marx (evreu ca etnie dar nu ca religie, părinţii convertindu-se la protestantism) şi pe Lenin (evreu doar din partea bunicului matern care însă avea să-i influenţeze mult educaţia). Cu sau fără ei, lista e deja foarte lungă, procentul de evrei în structurile comuniste de putere (Partid, KGB, cultură, propagandă…) fiind disproporţionat de mare faţă de procentul evreilor din totalul populaţiei din Rusia (sau România…).
Eu aș dori, și mi s-ar părea foarte sănătos, dacă s-ar permite o analiză calmă şi fără restricţii, să aflăm şi noi măcar cu aproximaţie acest procent pentru a evita exagerările dar și eludarea tactică a problemei.
Întrebarea este: aceşti evrei comunişti sunt reprezentativi pentru poporul evreu (din România sau din alte țări)?
Este cunoscut faptul că nu toţi evreii au fost comunişti, ba chiar unii au suferit persecuţii din partea acestui regim. … Dar pentru religia evreiască? Pot fi nişte oameni care se declară atei reprezentativi pentru o religie?
Răspunsul de bun simţ este “nu”, dar oare ura comunistă împotriva preoților și călugărilor, a Bisericii şi a civilizaţiei creştine se poate disocia complet de atmosfera ireductibil anti – creştină din mediul iudaic (foarte utilă aici lectura cunoscutei cărți a lui Ysrael Shahak -“Povara a trei milenii de istorie si religie iudaică”) în care au fost educaţi aceşti (viitori) comunişti?

Faptul că unii dintre aceşti evrei comunişti au devenit la pensionare membri respectabili ai sinagogii iar alţii au emigrat bine mersi în Israel nu are darul să clarifice lucrurile… De ce nu au rămas fideli ateismului pe care l-au impus altora? De ce nu au rămas să trăiască în sistemul pe care l-au creat?

O carte nouă și interesantă
O carte de memorii recent apărută mi-a redeschis interesul față de acest subiect, care părea închis și “blindat”, practic interzis prin legi gen 217/ 2015 și vegheat de “cerberii” Florian, Wexler, Katz și angajații lor. Titlul ei este “Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară” și cuprinde memoriile lui Adalbert Rosinger, evreu comunist din Oradea care (după o bogată și dramatică activitate clandestină în timpul regimurilor precedente) a deținut o funcție importantă în Departamentul Comerțului Exterior în primii ani de regim comunist în România. Autorul pare foarte sincer în relatarea amintirilor sale (cele foarte personale nu pot fi desigur verificate din alte surse, iar unele evaluări generale, în special din perioada de dizgrație a autorului, pot fi subiective și ar merita un studiu mai amplu), atât tonul folosit cât și multe din amănuntele oferite ne îndeamnă să îi acordăm această prezumție, ceea ce ne interesează fiind atmosfera epocii în general, ponderea și rolul evreilor în Partidul Comunist (în special în cel din România), dar și tratamentul acestora din partea regimurilor care s-au succedat.
Astfel citim la pagina 25:
”La Oradea, orașul transilvănean unde am copilărit, intelectualitatea evreiască dintre cele două războaie mondiale a fost foarte receptivă la ideile comuniste”, iar la pagina 35:
“În afară de numeroși intelectuali evrei, și unii industriași sau chiar negustori au ajutat material mișcarea comunistă.”

Când Stalin începe eliminarea unor lideri comuniști evrei din Uniunea Sovietică, alți evrei îl susțin și îl aplaudă, și autorul este mirat de atitudinea marelui scriitor evreu Lion Feuchtwanger, după cum citim la pagina 36: “Feuchtwanger, vrăjit de personalitatea lui Stalin a asistat personal la procesul lui Buharin, Rykov, etc și într-o anumită formă a și legitimat aceste procese…”
Autorul însuși recunoaște și își reproșează că a rămas de partea lui Stalin (pag.37): “Dacă aș fi avut și eu posibilitatea să cutreier în acei ani Uniunea Sovietică, poate că m-aș fi trezit la realitate. Sau poate că nu…”
Mai târziu, prin anii ‘60- ‘70 autorul constată o ciudată (nu și pentru noi) schimbare de atitudine – copiii unor mari activiști comuniști care au pierdut prim – planul politic (evrei și neevrei) încep să părăsească țara, în unele cazuri urmați și de părinți ( autorul prezintă o listă cu date precise la pag 39-42 ), concluzia fiind:
“ Marea lor majoritate, vechii activiști revoluționari, nu mai doreau să lase moștenire copiilor lor o societate de dictatură totalitară sub masca unei societăți comuniste”.
Aici autorul dă ca sigură premiza că respectivii au fost sinceri și dezinteresați, s-au sacrificat pentru idealul comunist și apoi au fost crunt dezamăgiți, premiză la care eu nu subscriu. Niciunul din exemplele citate (și nici altele după știința mea ) nu și-au dat demisia din înaltele funcții protestând împotriva abuzurilor regimului, la care erau “forțați” să ia parte. Toți au fost dezgustați după ce au pierdut funcțiile și atunci au început să privească spre alte meridiane…

Dar în cei 10-15 ani în care ei au fost mari și tari în Partid și Securitate, românii (includem aici și unii etnici maghiari, germani, tătari etc precum și un grup de evrei sioniști) gemeau cu sutele de mii în închisori și lagăre, adevărata elită a țării fiind exterminată acolo.
Autorul își continuă autobiografia cu activitatea comunistă desfășurată la Oradea (unde s-a întors după studenția la Budapesta) menționând că a fost arestat de Siguranță de 5-6 ori în perioada 1931-1933 (implicit, detențiile trebuie să fi fost scurte). La una din ele precizează că “din cei 10 tineri comuniști arestați 6 sau 7 au fost evrei și 3 sau 4 muncitori sau țărani maghiari” (pag.64). Deci niciun român! Și aceste mici detalii spun ceva… Explicând pro domo unele epurări de activiști evrei de mai târziu (după instaurarea și consolidarea comunismului), Rosinger afirma ironic:
“Statisticienii Partidului au relevat că procentajul evreilor în organele de partid și de stat este prea ridicat” (pag.66) . Ar fi fost interesant să precizeze procentul, dacă acea statistică chiar a existat și a avut acces la ea… Afirmând insistent că evreii au fost efectiv persecutați în regimurile comuniste în anii ‘60 – ‘70 (pe care le califică drept “rasism roșu”), autorul face chiar o afirmație bombă care ar fi aspru taxată azi de corectitudinea politică (un Alexandru Florian ar zice că se relativizează Holocaustul!):
“Din Germania lui Hitler, din România lui Antonescu sau din Ungaria lui Horthy emigrările au fost permise. De altfel niciun evreu nu a a trebuit să elogieze regimul fascist… Și tocmai în asta constă perversitatea “rasismului roșu” (pag.69)

Autorul ne oferă și alte informații interesante pentru istoria recentă, mai ales fiindcă vin din partea unui comunist: “Partidul Comunist Român nu s-a opus deloc – nici pe hârtie – cedării Basarabiei și Bucovinei de nord. În cazul Transilvaniei, în cele 7-8 zile de cedare, Partidul a lansat lozinca unui Ardeal independent, “Ardealul Roșu” (pag.75), după ce în anii precedenți lozinca în privința Ardealului era “autodeteminare până la despărțire de România”, directiva internă fiind ca “evreii să se declare unguri pentru a stimula forțele centrifugale” (pag.76).
Deci, în concepția comunistă, Ardealul putea fi orice, numai românesc nu!

Adalbert Rosinger face o singură referire la cele 4 luni ale Statului Național Legionar: “În noiembrie 1940, am fost căutat de Siguranță și arestat de poliția legionară, însă peste câteva zile am fost pus în libertate, din lipsă de dovezi “. Incredibil ! Eliberat de legionari din lipsă de dovezi?? Un comunist cu mulți ani de activitate? Păi dacă era arestat de comuniștii lui apăreau imediat “dovezile”, inventate sau fabricate fără scrupule și apoi arestatul era “stors” până le confirma el însuși!
Pe timpul regimului Antonescu, autorul este arestat și deținut, împreună cu alți militanți comuniști în lagărele de la Târgu Jiu și Vapniarka (Transnistria). Nu menționează nicăieri că ar fi fost torturat sau terorizat, își exprimă însă dezgustul față de nomenklatura comunistă a lagărelor, acele structuri de putere în rândul deținuților tolerate de administrație, care s-au pretat la numeroase abuzuri și au compromis brutal idealul în numele căruia teoretic acei militanți comuniști sufereau detenția. Ulterior când va cunoaște detenția comunistă, Rosinger va face o comparație net favorabilă închisorilor “vechiului regim”:
“Dacă aș face o comparație între regimul detinuților comuniști înainte de război, în pușcăriile vechiului regim, și regimul penitenciar pentru deținuții politici de la Aiud (din timpul regimului comunist), diferența ar fi ca de la cer la pământ în defavoarea regimului de la Aiud.” (pag. 215),

Ultima parte a memoriilor lui Adalbert Rosinger conține descrierea detaliată a arestării sale de către Securitate în 1961, a terorii fizice și psihice la care a fost supus și a condamnării sale pentru vina de a fi favorizat (din înalta poziție pe care o deținea în Comerțul Exterior) firme străine în dauna statului român și de a fi încasat comisioane ilegale prntru aceasta. Autorul se declară complet nevinovat de la început până la sfârșit și noi îl credem, pentru că acesta a fost spiritul proceselor comuniste – înscenări perfide, minciuni pe bandă rulantă, teroarea pentru a recunoaște vini imaginare, bătăi, izolare, înfometare, falși prieteni introduși în celulă pentru a te îndemna să cedezi pentru a-ți ușura soarta…toate acestea și multe altele constituiau ticăloasa pseudo-justiție comunistă! Păcat însă că în toată perioada anterioară (1948-1961, autorul bine plasat în structurile regimului, nu are (nici măcar retrospectiv) niciun cuvânt de revoltă sau compasiune pentru sutele de mii de români care fuseseră victimele acelorași metode cu mult înaintea dânsului…

Concluzii

Cu toate limitele sale, mărturiile în genul cărții lui Adalbert Rosinger (sperăm că vor mai fi și altele) demarează un proces foarte necesar, de dezvăluire a unei importante părți a adevărului istoriei noastre recente, deloc identică cu versiunile oficiale impuse prin legi absurde.
Implicarea multor evrei în instaurarea și consolidarea regimului comunist în România este o realitate.
Pentru a explica însă motivația, proporțiile și consecințele acestei implicări (precum și a unor învățăminte corecte de tras pentru viitor) e nevoie de o analiză de mare amploare, liberă, calmă și echilibrată, cu acces neîngrădit la documente (în care să fie implicați specialiști români și evrei), ceea ce nu pare a se întâmpla prea curând.
Salutăm cu respect atitudinea acelor personalități evreiești contemporane (rare, dar de aceea cu atât mai valoroase) care au avut curajul de a aborda sincer acest subiect.”

Pr. Marius Vișovan

,,Biserica cerească şi cea pământească formează o singură Biserică, unicul Trup al lui Hris­tos, iar Capul acestui Trup este însuşi Hristos. Atunci când credincioşii sunt surghiuniţi, chinuiţi, este chinuit de fapt Trupul lui Hristos. Când este vărsat sânge de creştin, atunci se varsă sângele lui Hristos.

De 2000 de ani Biserica a fost persecutată de împaraţi precum Nero, Traian, Iulian şi Diocleţian, dar a rămas vie până astăzi. Biserica a fost persecutată şi de comunişti, care au vărsat o mare de sânge.

Unui episcop i s-a spus la interogatoriu:

„Tu eşti singurul epis­cop care a rămas. Iată că nu mai existaţi!”

Acesta le-a raspuns:

„Hristos există!”

El era episcop, iar Hristos – Arhiepiscop, episcop peste toţi episcopii. Aşadar Biserica lui Hristos nu poate fi biruită!”

…Cum putem afla dacă mişcarea ecumenică este de la Dumnezeu sau de la cel viclean?
Foarte simplu: dacă acolo se ţin poruncile Apostolilor înseamnă că este de la Dumnezeu.
Atunci când a venit Hristos, nu a venit să strice Legea, ci s-o împlinească.
Dar cum la întrunirile acestea se merge împotriva poruncilor apos­tolice înseamnă că nu sunt de la Dumnezeu. Biserica ecumenică este o biserică a vremurilor de pe urmă. Capul acesteia este Antihrist.”

F. Andrei

Ing. dr. Constantin Iulian(1929-2012), victimă a Experimentului Reeducării prin tortură de la Pitești, fost deținut politic, face dezvăluiri inedite despre identitatea, originea autorilor din umbră ai experimentului, oferind o posibilă explicație a ororilor la care s-a ajuns în acest episod considerat de Soljenițîn drept „cea mai mare barbarie a lumii contemporane”.

,,Din cercetarile pe care le-am făcut in ultimul timp prin documentele de la C.N.S.A.S, am constatat că primele ținte, de a scoate informații si a distruge acest tineret, erau dictate dinafară de N.K.V.D si alte centre oculte.
Dar celelalte, batjocorirea simbolurilor crestine si batjocorirea idealurilor legionare, astea au fost o chestiune autohtonă.
Si atunci am încercat sa intru pe acest fir să văd cine a facut acest lucru. Si trebuie să vă spun ca am avut o surpriză teribilă.
Am constatat ca în Directia VI a Securitații Generale a Statului, cea care dirija toate anchetele din întreaga țara și care fructifica demascările care se făceau la Pitești, avea 45 de salariați, dintre care 31 erau evrei, 8 români, iar restul sârbi si bulgari.
Am căutat dupa aceea să văd ce s-a intmplat cu acesti oameni.
După ce s-a aflat despre Pitești, au emigrat majoritatea în Israel si alții în SUA.
Aceasta m-a făcut pe mine să cred că a fost vorba si de o razbunare la mijloc. A fost vorba de evreii comuniști pe care alții îi apară astazi.
Este vorba despre Seful Securității Alexandru Nicolschi (pe numele său adevărat Boris Grünberg), un Dulgheru (Dulbergher), un Teohari Georgescu (Burach Tescovici), le-am gasit numele lor toate autentice.
Deci acesti evrei comuniști au stat la baza dramei Piteștiului care s-a adăugat peste ce au avut ca ordin de la N.K.V.D.”

F. Andrei

Este vorba de înainte – mergătorii lui antihrist, de fiara antihrist propriu zisă, care se va ridica atunci când va fi voia lui Dumnezeu să vină. ,,I s-a dat’’, adică i s-a îngăduit să se războiască cu Sfinții.

În toate vremurile de după cădere, diavolul și legiunile sale de îngeri întunecați au dus o necurmată luptă împotriva lui Dumnezeu și a Sfinților Săi, care au căutat și au urmat sfințenia Sa.

Mă voi referi, în cele ce urmează, la adversitatea Sfinților lui Dumnezeu față de puterile iadului, începând cu perioada bolșevism-comunismului satanic.

Începând cu anul 2017, în Rusia s-a dezlănțuit puterea satanică asupra Bisericii Ortodoxe și multe suflete au avut de pătimit din această pricină. Să ne amintim de cei peste 2700 de Sfinți canonizați în această perioadă întunecată din istoria Rusiei.

Românii n-au niciun Sfânt canonizat din perioada comunismului, și am mai spus și altădată pricina. Ne-sfântul sinod din Dealul Patriarhiei este alcătuit din slugile jidanilor, vrăjmașii lui Hristos, ,,oamenii lor’’, cei care nu le ies din cuvânt. De câte ori s-ar pomeni numele unui Sfânt, s-ar aduce în memoria ascultătorilor și cititorilor crimele comuniștilor jidani și ale cozilor de topor românești. Or, criminalii și urmașii lor vreau să ascundă crimele odioase. Este cu neputință. Dumnezeu nu lasă să se aștearnă uitarea peste cei care I-au rămas credincioși până la moarte. Slugile antihrist-iudaice, prin institutul Elie Wiesel, controlează ne-sfântul sinod care se pretinde a fi al Bisericii Ortodoxe Române. Nu este al Bisericii noastre. Este al jidanilor, care le trasează liniile directoare, pentru că ei i-au pregătit și i-au impus în scaunele episcopale. Nu Biserica, precum spun Sfintele Canoane!

În ultimaii ani s-a dezlănțuit o luptă teribilă împotriva Sfinților. Sfinții care s-au trecut din lumea aceasta nu pot fi persecutați și lichidați fizic. Astfel, antihriștii fac ce le este în putință: Le tăgăduiesc sfințenia. L-aș pune în capul listei pe Matei Vulcănescu, pus să nege sfințenia Sfântului Siluan Atonitul. Ar urma Sfântul Paisie Aghioritul care, într-un anumit moment al vieții sale, ar fi scria cuvinte care nu se încadrează în Învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Amintesc că au fost oameni care, din neștiință, au fost eretici, dar după ce și-au dat seama de erezia lor, au revenit la Dreapta Credință și au ajuns la măsura sfințeniei (Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, Sfântul Gherasim de la Iordan, Sfântul Ioanichie cel Mare).

Se duce acum o luptă împotriva Părintelui Arsenie Boca, la care se raliază chiar și pretinși credincioși și slujitori ai Bisericii noastre. Se duce o luptă împotriva Părintelui Nil Dorobanțu. Se duce luptă la baionetă împotriva Sfinților închisorilor și aici l-aș aminti doar pe Valeriu Gafencu Nu pot eu să mă ante-pronunț. Aștept să aud glasul cel infailibil al Bisericii, rostit nu prin pseudo-ierarhii care ne ocupă abuziv scaunele episcopale, ci prin gura câtorva Episcopi care drept învață cuvântul Adevărului lui Dumnezeu.

Până atunci, Poporul Dreptcredincios a împlinit cerința evlaviei populare, necesară canonizării, cel puțin pentru Părinții Arsenie Boca și Ilie Lăcătușu. Încetați cu duhul contestării nihiliste, voi care vă pretindeți ortodocși. Nu pot fi înșelați milioane de ortodocși botezați, care s-au perindat la mormântul Părintelui Arsenie, iar voi, câteva sute (sau mii) de cârcotași să aveți dreptate. Încetați!

Cu câțiva ani în urmă, mi s-a cerut să nu mai scriu despre vaccinuri și despre Părintele Arsenie Boca. Nefiind un conformist docil, am scris cât am putut împotriva zisului vaccin, care se dovedește a fi o armă biologică ucigașă, menită să reducă populația globului. Cât despre Părintele Arsenie Boca, aștept glasul Bisericii. Milioanele de credincioși, perindați pe la Prislop, sunt un glas al Biserici noastre.

Presbiter Iovița Vasile

Aiudul înseamnă, pentru mulți, un simplu orășel, nu prea însemnat, prin care treci cu mașina în drum spre Cluj / Alba. Pentru foarte, foarte puțini, însă, pentru aceia care au trăit anii comunismului, care acum sunt bătrâni și care au detestat practicile inumane din acea epocă, Aiudul înseamnă suferință.
Anul 1947 a adus, la Aiud, nu doar regimul politic socialist, ci şi transformarea închisorii de acolo în centru de exterminare pentru mulți intelectuali de atunci, care se opuneau puterii.
Zeci de vieţi s-au frânt fie în beciuri, prin bătăi, înfometare şi tortură psihică, fie în afara zidurilor, prin împuşcare. Masacrul a continuat până în 1964, când, sub presiunea politicii occidentale, au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici.
Întru memoria celor omorâți pe nedrept, supravieţuitorii şi Biserica Ortodoxă Română au decis, în 1992, să ridice un monument de cruci, un schit şi un cimitir simbolic. Toate se află în locul vechii Râpe a Robilor, la marginea oraşului, unde erau aruncaţi cei ucişi. Construcţia monumentului a durat până în 1999, iar în anul 2000 a fost sfinţit de Î.P.S. Bartolomeu, el însuşi întemniţat la Aiud în acele vremuri.

Monumentul Calvarul Aiudului este format din 14 cruci, pe două şiruri de câte şapte care susţin o cruce imensă,
ca un „stâlp de aducere aminte”, din vremea lui Moise.
Înăuntru, ferit de privirile turiştilor nerăbdători, se află schitul de maici „Înălţarea Sfintei Cruci”.
Vei găsi o atmosferă de pace, de durere, plus enorm de multă sfială. La un loc, toate acestea dau o stare de profundă nemişcare, al cărei rost îl înţelegi doar dacă vei privi cu atenţie pereţii. Sunt acoperiţi cu miile de nume ale celor întemniţaţi.
Osuarul este o altă încăpere, dar în interiorul aceluiaşi monument. Practic, se află sub altarul schitului. De fapt, este o cămăruţă fără ferestre, ai cărei pereţi poartă table de marmură cu numele victimelor. Jumătate din încăpere este umplută cu vitrine în care sunt expuse rămăşiţele de oase ale celor aruncaţi în Râpa Robilor.
Nu departe de schit, lângă chilii, se află locul, numit acum Râpa Robilor, în care erau aruncate trupurile moarte ale celor torturaţi în celule. Astăzi, acolo sunt 40 de cruci de lemn, formând un cimitir simbolic.

Andrei

Actualizare

Schitul de la Râpa Robilor a fost ridicat la rang de mănăstire și este încredințat, spre administrare și viețuire, unor călugări.

,,Dumnezeu așa a rânduit cu mulți ani în urmă să ajung acolo pe la închisoare și să cumpăr prima dată acțiuni la o societate care deținea clădirea închisorii. E mult de atunci, era 1999. Și cei de la societatea care deținea această clădirea a fostei închisori m-au întrebat dacă nu vreau să lucrez cu ei, dacă nu vreau să vin să facem o treabă împreună și de aici a început totul.

…Avem un paraclis chiar în camera 4 spital. Aparține de Memorialul Închisoarea Pitești.
Este slujbă în fiecare zi de sărbătoare. Întâmplarea face ca astăzi să ne sărbătorim patronul: Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Eu pot să vă spun că înainte să facem paraclisul amenajasem așa niște icoane de jur împrejurul camerei, că eu nu am știut ce a fost aici și am zis că asta e cea mai mare cameră din toată clădirea, hai, să facem aici un paraclis. Și aveam două iconostase și trăia pe vremea aceea, inginerul care a fost în camera 4 spital, Constantin Iulian(cel care a proiectat ecluzele de la Canalul Dunare Marea Neagra).
Când intra în camera 4 spital se oprea în ușă și rămânea marcat de ce impact avea în sufletul lui. Rămânea și se uita înspre proscomidiar, înspre icoana din partea dreaptă a paraclisului, spre Maica Domnului. El spunea că acolo, Cornel Niță a fost rastignit pe perete și chinuit pana a murit.

( Cornel Nița , 23 ani, primul martir de la Pitești. Se spune ca data exactă a morții a fost 26 feb 1950. A fost inregistrat in acte două zile mai tarziu, pe 28 feb 1950.
Chiar de sub nasul securitatii, verișoara sa a reusit să-l mute din cimitirul din Pitesti în cimitirul central din Bacău – zona B, rândul 21, poziția 14).

După ce am făcut paraclisul, după ce am început slujbele, Sfânta Liturghie. Noaptea la 3 se făcea o Sfântă Liturghie de noapte. Sâmbătă dimineața cu pomenirea celor care au adormit aici, simțeam pur și simplu de jos, vedeam și simțeam urmele de sânge, pe pardoseală. Pentru că noi n-am schimbat nimic aici. Așa cum am găsit, așa a rămas. Prima dată am pus o mochetă . Ne-am consultat cu maicile de la Diaconești, cu ceva părinți de la Mănăstirea Vatoped și asta vedeam. Vedem și acum, se simte și acum.
Mi-aduc aminte că eram la o Sfântă Liturghie, slujea un părinte din Sfântul Munte, multă lume, vara ca și acum. Se simtea un miros de bună mireasmă și lângă mine era un prieten. Și i-am făcut semn. Zice: „da, da, da, a tămâie!”. Dar nu tămâia nimeni în paraclis, în biserică .

…Am luat o aprobare de la primărie să demolez. Am luat autorizație de demolare a închisorii. Și s-a început de la gard, cu toate anexele. Eu mai demolasem cu câțiva ani înainte partea cealaltă de jos. Acum construim o biserică acolo jos. Acum demolam și partea din față, de aici. Și-am demolat până în pușcărie. Se vede că faianța a rămas încă pe perete. Există, cred că erau băi acolo, nu știu…
Și nu se mișca treaba, lucrarea nu se mișca deloc, nu dădea, nu avansa. În două zile au demolat tot și după două zile nu mai mergea nimic. Și nu s-a întâmplat nimic.
Acel zid, faianța, totul demolat până acolo și zidul…Nimic! Fără spor! Adică pasul pe loc si asa a ramas.

…Eu văd că Sfinții doresc și văd că există această tendinta continuă din partea sfinților ca să iasă la arătare, ca să intre în conștiința poporului, ca să dispară toate aceste dezinformări, toate aceste lucruri pe care oamenii nu le știu despre ei. Și încet-încet eu cred că, văd că harul lor ajută foarte mult înspre ridicarea de neam. Adică oamenii se îmbibă încet-încet de modul lor de gândire, de duhul lor, de noblețea lor.

Selecție și editare: F. Andrei

,,Părintele Tarcea va muri în temniță la Aiud, în 1963. Avea peste 70 de ani.
Cu zece ani în urmă, venise pe Bărăgan, cred că de la Hunedoara, unde era preot și devenise supărător cu prezența lui harnică în cetatea oțelului.

Aici, în satul nou, a făcut treabă bună. Când autoritățile s-au milostivit și le-au permis bănățenilor să-și ridice biserică, dându-le termen de zidire – două zile – atunci preotul cu creștinii ortodocși au ridicat, la repezeală, un fel de magazie, înaltă de doi metri, lungă de zece și lată de patru și acoperită direct cu stuf. Apoi, de Ziua Crucii au sfințit-o, și acestei magazii i s-a zis biserică.

Oamenii au dat icoanele aduse de ei de acasă și au împrumutat obiecte de cult de prin vecini iar rugăciunile Bisericii s-au făcut auzite, în această magazie sfințită, fără arhiereu.
Predica părintelui Tarcea trecea prin ziduri, de-o auzeau până peste Dunăre satele din Balta Brăilei. Aici ne adunam, aici ne închinam, aici ne întăream sufletește.
Totdeauna rugăciunea a fost mângâiere și sprijin.”

(Pr. Dimitrie Bejan – Satul blestemat, Editura Cartea Moldovei, 1998, pag. 43)

Selecție și editare: F. Andrei

N. Mihăiță – securist, corupt și pupincurist de seamă, nu a pierdut ocazia si la predica din biserică, a făcut ce stie el mai bine – să mintă cum repiră, susținând ceva care nu e conform cu realitatea:

,,Ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu să ne bucurăm de acest frumos și plin de duhovnicești reverberații moment aniversar, prilejuit de împlinirea celor 16 ani de la întronizarea Preafericirii Voastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, binecuvântată ocazie de a ne aminti despre rodnica și înțeleapta păstorire a poporului lui Dumnezeu pe care o împliniți, cu deosebită râvnă și dăruire, în aceste vremuri în care Biserica și societatea sunt confruntate cu numeroase încercări.
Prin slujirea patriarhală a Preafericirii Voastre, înfăptuită cu deosebită generozitate, cu jertfelnicie, cu echilibru și bună adecvare la cerințele timpului nostru, ați reușit să orientați Biserica noastră spre a da bun răspuns celor mai intime nelinişti ale omului, dar şi celor mai noi încercări ale contemporaneităţii.
Dăruindu-Vă Bisericii și neamului nostru, Bunul Dumnezeu a dorit să înnoiască din temelii viața bisericească de la noi, fiindcă, ați reușit să intensificați, în mod optim, prezența Bisericii în spațiul public, să-i oferiți demnitate și dinamism și, bineînțeles, să o deschideți spre utilizarea celor mai noi mijloace de comunicare socială ale epocii noastre, cu o deosebită preocupare spre educația, mai ales, a noilor generații, cu precădere prin educația religioasă în toate școlile publice.

Inalt-prea-ce-o-vrea-el Nifon Mihaița, alias Popa Nifon, și-a început cariera de securist în anul 1970, an în care a plecat la Londra pentru a spiona românii ce locuiau în Anglia. Din anul 1972, scrie note pentru securitate din Israel, iar în 1977 si 1978, spioneaza românii aflati în Elvetia, din Geneva. Datorita faptului ca era un om de încredere al spionajului comunist ajunge, în anul 1981, tocmai în Canada, în capitala Ottawa, de unde da cu subsemnatul timp de aproximativ un an.
Ziarul Evenimentul Zilei a publicat, pe 2 aprilie 2001, extrase dintr-o nota de convorbire din 1975, în care Nifon informa autoritatile comuniste asupra exilului romanesc din Londra, oferind informatii despre Ion Ratiu și fostul suveran Mihai al Romaniei, printre altii.
Revenind în tara, a ramas pilon al securitatii, având acces la informatii confidentiale pe care le obtinea organizând spovedanii în Bucuresti pana în 1989.
Popa Nifon a ramas în relatii bune si foarte bune cu securistii vechi și noi, reprofilati sau nu. Acest fapt reiese și de pe site-ul oficial al al arhiepiscopiei din Targoviste, unde prea-cinstitul si prea-maritul specimen dedica un amplu mesaj de multumire amantei macelarului securist (ofiter SRI) Dumitru Dan Miculescu, ajuns mare afacerist judetean. Amanta este numita Bertha Colea Dumitrica, femeie cu o fulminanta evolutie la nivel de functii și avere, în prezent fiind și manager al televiziunii pe care ofiterul Miculescu o patroneaza, cu sprijin politic.

https://nedreptatea.blogspot.com/2015/08/dezvaluiri-nifon-mihaita-securist.html

Activenews. ro, o altă marionetă a sistemului, ne ofera un model de prestație contra cost.

Andrei

Dragostea este cea mai frumoasă floare
din grădina virtuților
care constituie întru-totul
buchetul discernământului.

Este cea mai strălucitoare culoare din curcubeu
din cerul evanghelic.
Este perla cu cel mai mare preț
pe cununa credinței.
Este cheia care deschide toate ușile
relaţiilor între oameni.
Este medicamentul care vindecă toate bolile
sufletului si trupului.
Este oglinda
cu mii de reflectări ale lui Dumnezeu.
Este zâmbetul fericit
de primăvară.
Este cea mai melodioasă,
Nota a vieții
Este imnul evanghelic și îngeresc
din ceruri.

Un anumit sfânt s-a rugat astfel:
„O, Doamne,
îngaduie-mi să-i ajut pe alții,
și nu alții să mă ajute.
Dă-mi puterea să iubesc,
și a nu fi iubit.
Dă-mi puterea să fiu înțelegător cu alții,
și să nu fiu înțeles de nimeni. »

Dragostea, felul în care a fost învățată de Domnul nostru, nu felul în care este înțeleasă greșit și distorsionată de oameni, este o expresie a jertfei.

Este ca o aromă duhovnicească. [Efes. 4:18]

Ea aparține inimii, ca rod și jertfă a felului nostru de a fi.

Dragostea nu se măsoară după CE dai,
ci CUM o folosești.

Dragostea nu înseamnă doar să-ți întinzi mâna,
ci și să-ți dăruiești inima.

Dacă știi să te împărtășești cu ceilalți,
atunci știi să iubești!

„Căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu bucurie” [2 Cor. 9:7] a spus Pavel corintenilor.

Dumnezeu iubește o persoană milostivă
care dăruiește cu nerăbdare,
cu chip fericit
şi din propria sa voinţă.

Să avem binecuvântarea Cuviosului Părinte Efrem din Arizona! Amin!

Sursa: https://orthodoxologie.blogspot.com/2021/12/pere-ephraim-darizona-sur-lamour.html

Traducere şi adaptare: Dr Gabriela Naghi

Prea Cucernice Părinte iubit de sufletul meu,

În lupta cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune. Și-ntotdeauna mă gândesc că Bunul Dumnezeu, în dragostea-I nemărginită pentru oameni, ne trimite încercarea suferinței, ca prin ea să ne purificăm de păcate, să ne învățăm a renunța cu bucurie la tot ce-i trecător și să ne îndreptăm cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. În suferință m-am putut cunoaște pe mine însumi, mi-am putut cunoaște goliciunea și nimicnicia. Azi mă văd un păcătos, cel mai păcătos om.

Și când am privit în adâncul inimii mele, am găsit acolo darul neprețuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtuților, pe care Dumnezeu l-a sădit în om spre cultivare și desăvârșire. Și eu, ca un rob ticălos, am nesocotit o viață întreagă acest dar (…).

Azi mulțumesc din tot sufletul pentru toate suferințele și umilințele prin care mi-a fost dat să trec, căci ele m-au adus la conștiința păcatului și m-au făcut să înțeleg că singura cale care duce la mântuirea Neamului este Calea evanghelică: Hristos.

Cu fiecare mică jertfă de iubire trăiesc o bucurie mare, unică. Din renunțări îmi culeg mulțumirea și sufletul mi-i însetat de dăruirea totală pentru Hristos (…). De multă vreme am luat hotărârea de a trăi curat, în Duh creștin.

Sunt fericit, căci dacă mi-i îngrădită libertatea fizică de către legile omenești, prin zidurile închisorii, în schimb Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea Iubirii – și această libertate este bunul suprem pe care l-aș fi putut câștiga în lumea aceasta plină de deșertăciuni (…).

Numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la înnoirea lui sufletească. Căci unul singur e drumul care duce la Înviere: Golgota, jertfa de bună voie pentru Iubire și Adevăr.

V-am mărturisit, Părinte, gândurile acestea, cu bucurie a inimii mele. Știu că sufletul Sfinției Voastre le primește pe toate cu bucurie și mulțumire în Domnul (…). Gândul meu de iubire vi-l transmit cu toată căldura sufletului, căci în rugăciunile Sfinției Voastre îmi găsesc odihna.

Aici, în Galda, suntem vreo 70 de deținuți. Printre ei sunt oameni care și-au pus la modul cel mai serios problema mânuirii. În Aiud, anii aceștia de suferință și de grele încercări au contribuit în chip unic la zidirea lăuntrică a neamului, a omului nou: Creștinul. Numai Dumnezeu știe.

Aici la Galda sunt tocmai cei care înțeleg și stăruiesc pe calea mântuirii. Ar fi o bucurie sufletească rară dacă Sfinția Voastră ar veni într-o duminică aici. Ne-am folosi mult toți de cuvântul pe care ni l-ați mărturisi.

Cu dragoste în suflet,

Vă sărut mâinile,

Valeriu Gafencu”

Galda, 19 Mai 1946

(Reprodusă după ActiveNews)

Senatorul Rand Paul (R-Ky.) și-a criticat colegii din ambele partide pentru că doresc să continue finanțarea și furnizarea de arme Ucrainei sub pretextul „apărării democrației”, conform publicației Freedom1570.

„Cineva trebuie să îi amintească senatorului că nu avem bani, avem o datorie de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari pentru acest an, în ultimele trei luni am acumulat aproape un trilion de dolari în trei luni, totalul este de 33.000 de miliarde de dolari”, a declarat Paul pentru Maria Bartiromo, prezentatoarea postului Fox Business Network, făcând referire la senatorul Lindsey Graham (republican din Carolina de Sud), care solicită fonduri suplimentare.

„Așa că nu avem un fond suplimentar pentru zile negre pe care să le trimitem. Trebuie să împrumutăm bani din China pentru a-i trimite în Ucraina”, a adăugat el.

„Așa că, indiferent de simpatiile tale în război, și eu simpatizez cu Ucraina care luptă împotriva agresorilor ruși, cred că este iresponsabil să te gândești la țara lor înainte de a mă gândi la țara mea. Avem o finanțare guvernamentală care trebuie să aibă loc înainte de 30 septembrie. Ca ei să țină asta ostatică și să spună că vom închide guvernul dacă nu treceți finanțarea ucraineană – nu avem bani”, a continuat Paul.

„Nu cred că este o idee bună ca țara noastră să se împrumute. Le-am dat, cred, peste 113 miliarde de dolari, iar ei cer încă 24 de miliarde de dolari. Dar, dacă citiți printre rânduri, vă vor spune că va dura aproximativ două-trei luni, iar apoi se vor întoarce din nou. La fiecare două-trei luni sunt aici, știți, va fi din nou aici astăzi cerșind mai mulți bani”, a adăugat el, o referire la președintele ucrainean Volodymyr Zelenesky.

Paul a continuat spunând că contribuabilii americani nu finanțează doar armele, ci plătesc și factura pentru finanțarea pensiilor și a corupției guvernului ucrainean.

„Ei au anulat alegerile. Ce fel de democrație nu are alegeri? Așa că anul viitor, Zelenski a spus că nu va avea alegeri pentru că ar fi incomod și costisitor în timpul războiului. Ei bine, chestiunea este că, dacă nu ai alegeri, de ce va susține lumea o țară care nu este o democrație?”, a întrebat el.

„Au interzis partidele politice, au invadat biserici, au arestat preoți, deci nu, nu este o democrație. Este un regim corupt. Sunt rușii mai buni? Nu, rușii sunt mai răi. În același timp, nu trebuie să alegem întotdeauna o tabără de care să fim de partea cuiva”, a adăugat republicanul din Kentucky.

Cătălin Vușcan  (Preluare de pe ActiveNews)