Părinţii pustiei se nevoiau atât de mult şi se împodobeau cu smerenia şi tăcerea, încât Dumnezeu punea adesea în gurile lor cuvinte prooroceşti, pe care le vedem împlinindu-se chiar în vremea noastră. Despre Cuviosul Pamvo se spune că, nefiind învăţat, s-a dus la un călugăr cu ştiinţă de carte, pentru a învăţa Psalmii lui David. Cel dintâi stih pe care l-a auzit a fost cel din Psalmul 38: ,,Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea’’. Cuvintele acestea le-a pus în inima sa şi zicea: ,,Acest stih singur îmi este destul, dacă voi învăţa să-l împlinesc cu fapta’’. După aceea, nu s-a mai dus la învăţătorul său.
După trecerea a şase luni, învăţătorul l-a întâlnit şi a voit să ştie care este pricina pentru care nu şi-a continuat învăţătura. ,,N-am învăţat încă a săvârşi acel stih cu fapta’’. Au trecut mai mulţi ani şi Cuviosul Pamvo a fost întrebat: ,,Oare acum ai învăţat stihul acela?’’ Răspunsul a fost unul smerit: ,,M-am învăţat 19 ani neîncetat la acela şi abia m-am deprins a face cu fapta ceea ce învaţă acel stih’’. Şi într-adevăr, spun Părinţii acelei vremi, ca Sfântul Pamvo ,,era foarte păzit la vorbire şi cu multă socoteală în răspunsuri’’.
Despre vremurile din urmă a spus Cuviosul: ,,În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile popoarelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând de seamă de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori; leneşi la rugăciuni şi la clevetiri osârdnici, gata a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le, nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le… Iar episcopii din vremurile acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, neprimind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Încă şi în popor va intra necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtişaguri şi beţii’’. Această descriere sumbră l-a făcut pe fratele care asculta să întrebe: ,,Ce va face cineva în vremurile şi anii aceia?’’ Cuviosul i-a răspuns: ,,Fiule, în acele zile, cel ce-şi mântuieşte sufletul său, mare se va chema în împărăţia cerurilor’’ (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 367-374).
Bunul Dumnezeu să păzească pe slujitorii vremurilor noastre, preoţi, episcopi şi călugări, să nu se potrivească acestei proorocii a Cuviosului Pamvo.
Presbiter Iovița Vasile

Prima formă de protest față de unirea Bisericii cu puterea statală a fost trăirea ascetică din pustia Egiptului. Viața petrecută de nevoitori reprezintă esența mesajului evanghelic: crucea personală și lepădarea de sine. Trăitorii creștini au intuit că revelația nu poate înflori într-o alianță cu stăpânirea deoarece stăpânii caută cele lumești, iar mesajul evanghelic nu poate fi pus în practică.
Rezultatele sunt foarte vizibile astăzi: iubirea de plăceri, mama tuturor relelor, lipsa trăitorilor creștini pentru îndrumarea viețuirii și multe alte cauze fac să nu găsim calea îngustă a curăției prin lepădarea de sine.
Iată ce spunea un Arhimandrit:
Arhimandrit Athanasie Mytileneos, Epistolele lui Iisus Hristos. Biserica. Idolatria și ereziile:
Se vede deja că turma trebuie să se păzească ea însăși pe sine. Așa se pare! Fiți atenți la cele ce am zis! Nu așteptați să vă păzim noi! Îmi pare rău! Păziți-vă pe voi înșivă, iubiții mei! Păziți-vă pe voi înșivă! Dacă nu vă păziți pe voi înșivă nu așteptați să vă păzească altcineva. Îmi pare bine să vă spun acest lucru, însă v-am explicat de ce. Realmente, care gaură din coșniță să o astupăm, acolo unde am ajuns astăzi?…Înțelegeți și singuri cum stau lucrurile ( pag. 43). Data scrierii: 15 februarie 1981.
Dar astăzi? Căci ce a șoptit Valaam la urechea lui Valac se aplică la vedere, și creștinii, ca și atunci israeliții, văd și nu înțeleg…
Să încercăm și noi atât cât putem, în condițiile fiecăruia, câte ceva din viața ascetică a Părinților pustiei, căci avem destule la îndemână. Așa, poate găsim drumul lăuntric al cunoașterii și micșorăm puțin din erorile existențiale ale viețuirii noastre.
„…de mântuit te mântuiești dacă-ți păzești conștiința curată fără de aproapele tău” (Avva Pamvo)
*față de aproapele