Fericitul Mitropolit Augustin Kantiotis de Florina, vorbind cu profundă durere despre starea Bisericii, după ce a întrerupt slujba de pomenire a lui Athenagoras
Cum putem spune că a provocat o schismă întrerupând pomenirea patriarhului Athenagoras prin aplicarea Sfintelor Canoane ale Bisericii?
Dedicat despoților* și patriarhilor (după Kantiotis) care susțin acest lucru.
„Marcu Eugenicul s-a luptat cu marea fiară, papa, care chinuie lumea de atâția ani. Și acum, în anii noștri, ce vor vedea ochii noștri? Mai bine ca Dumnezeu să ne scoată din această lume decât să vedem zilele rele care vin, caci avem semne rele. Lumea să se ospăteze, să se distreze, să-și smulgă ochii, căci vine mânia lui Dumnezeu! Mare durere! Va fi mai rău decât am trăit noi în 1940. Îți amintești de foamete, îți amintești de mizerie, îți amintești de sclavie? Îți amintești toate lucrurile pe care le-am trăit toți cei care am rămas credincioși țării și Bisericii în acele vremuri? Asemenea zile vin din nou.</p>
Teologii, preoții, despoții, patriarhii ne spun să mergem să ne închinăm papei. NU! Suntem unu, doi, trei… toți. Să fim cât de puțini. Cădem de pe tronuri, dar nu ne închinăm papei.
Am oprit slujba de pomenire a lui Athenagoras! Trei mitropolii, Eleftheroupolis, Florina și Paramythia, au oprit slujba de pomenire a patriarhului Atenagoras. De ce?Vrea să ne facă latini cu forța. Nu vom deveni latini(n.m. paistași). I-am scris lui Athenagoras, că suntem gata să ne pierdem atât tronul, cât și viața, decât să ne închinăm papei.
Vin zile atât de rele, că toată lumea vrea să meargă la papă. Cred cu tărie că ar trebui să rămânem ortodocși. Ortodocși ca părinții noștri, ortodocși ca moșii și strămoșii noștri, așa cum arată întreaga Istorie. Suntem copii ai Invingătorilor Ortodoxiei, Marcu Eugenicul și Atanasie cel Mare, suntem copii ai Sfântului Nicolae, suntem copii ai Sfântului Dimitrie, suntem copii ai Ortodoxiei și nici unul dintre noi nu o va nega, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne țină pe toți uniți, credincioși sfintei noastre Ortodoxii, a cărei frumusețe este de nedescris și a cărei slavă este de nedescris.
Pentru rugăciunile Sfântului Marcu Eugenicul, dumnezeescul Cuget al Ortodoxiei, pentru rugăciunile Sfântului Atanasie cel Mare, ale Sfântului Vasile cel Mare, şi ale Sfântului Nicolae, să ne țină Bunul Dumnezeu până la sfârşitul vieţii noastre în sfânta credință , închinându-ne şi trăind conform Ortodoxiei noastre!”
*despot provine din cuvântul grecesc despotes care înseamnă „stăpân” sau „cel cu putere”
Traducere din:
href=”https://katanixi.gr/o-ektos-ekklisias-ayg-kantiotis-echon/
EROUL -Mitropolitul Augustinos Kantiotis, de Florina
30 aprilie 2023
Fericitul Mitropolit de Florina, Augustinos Kantiotis
„ Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.” (Marcu 15,43 )
Ar trebui, dragii mei, să economisim mereu timp, având nevoie să furăm ore atât cand mâncam, cât și din somn, pentru a studia Sfânta Evanghelie. Apoi împreună cu David spuneam: „Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea!
Din poruncile Tale m-am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii.” (Ps. 118,103-104).
Cine a studiat Evanghelia cu credință, cu dragoste, cu gând nedespărțit și nu a simțit farmecul ei? Napoleon, exilat pe insula Sfânta Elena, Evanghelia i-a fost mângâierea și în limbaj militar spunea: „De fiecare dată când o studiez, mi se pare că mărșăluiește în fața mea o armată de viziuni cerești care mă uimește”.
Din pasajul evanghelic de astăzi din Duminica Parfumerilor, vă voi atrage atenția asupra unui singur cuvânt din textul sfânt , pe care evanghelistul Marcu l-a folosit pentru a caracteriza actul lui Iosif din Arimateea. „Îndrăzneț” , scrie el, Iosif „s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Iisus ” (Marcu 15:43).
A avut nevoie de curaj să urce în pretoriu și să ceară trupul Celui Mort? Să ne apropiem însă mai întâi de infricosatoarea Golgota și vom aprecia mai bine gestul lui, ca rod al îndrăznelii, al curajului creștin , care a răsărit din rădăcina crucii .
* * *
Din punct de vedere mental suntem la Calvar. Este ora 15.00. de Vinerea Mare. Cel Răstignit, după ce a băut întreg paharul amar, și-a plecat capul și și-a predat duhul, Tatălui ceresc. Moment șocant! Și în timp ce duhul Său coboară în iad pentru a predica acolo izbăvirea, culoarea morții se răspândește peste trupul Său. Acele mâini, care vindecau și răspândeau binecuvântări, și acele picioare care alergau până și în cele mai îndepărtate locuri pentru a-i găsi pe cei pierduți, sunt acum nemișcate, moarte, marmorate. Acea gură, din care au ieșit râuri de învățătura divine, se închide. Acei ochi, care îl priveau pe Petru și îl făceau să izbucnească în lacrimi, dispar. Iar inima, care a închis un ocean de iubire, nu mai bate. Iisus este mort. Cer și pământ, plângeți!
Conform legii aspre a Romei, condamnații nu aveau voie să fie îngropați. Trupurile au rămas pe cruce. Nimeni nu avea voie să se apropie. Și atunci ai văzut o priveliște îngrozitoare: au venit câini flămânzi și vulturi carnivori și au devorat carnea și doar scheletele au rămas spânzurate. Dar pentru că, conform obiceiurilor evreiești, nimeni nu are voie să rămână neîngropat, Roma, cedând problemelor religioase ale supușilor săi, a permis înmormântarea evreilor care au fost condamnați la răstignire.
Și acum Iisus a murit pe crucea Sa. Ce mâini viscerale îl vor prinde și Îl vor îngropa? Privirea se întoarce spre Golgota și întreabă să vadă cine va aduce un ultim omagiu Morților. Voi orbi care ați văzut lumina, veniți și închideți-I ochii. Voi, leproșii, care ați fost curățiți, veniți să-i curățați mâinile de sânge. Tu, paralizat, care ai mers, aleargă să-Ispeli picioarele. Totuși, orele trec și nu se vede nimeni, nici măcar îndrăznețul Petru, care spusese „Sufletul meu îl voi da pentru Tine.” (Ioan 13:37).
Dar lăudat să fie Dumnezeu! O procesiune de bărbați și femei urcă pe Golgota, în frunte cu Iosif din Arimateea. El a fost, de asemenea, membru al Marelui Sfat, care L-a condamnat pe Iisus în noaptea de Joia Mare. El nu a fost de acord cu „Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept,
Acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor. ” (Luca 23:50-51), dar nu a avut curajul să-i verifice pe ucigașii acestor judecători. De aceea va simți regretul. Crucea, care a fost ridicată, îi stăpânește sufletul. „Iosif”, aude, „de ce ești laș?…”.
Sufletul lui ucide lașitatea, se eliberează de frica oamenească, disprețuiește onorurile, se ridică în sfera deciziilor eroice și se hotărăște să-L onoreze pe marele Mort! Nu pierde timpul. Urcă la pretoriu, se înfățișează în fața lui Pilat, cere trupul, cumpără un cearșaf curat și miruri scumpe, iar împreună cu Nicodim și femeile mironosițe aleargă la Golgota și face sfântul act de îngropare. În curând soarele va apune.
Astfel, datorită îndrăznelii lui Iosif din Arimateea, Cel care a fost ucis ca criminal a fost îngropat ca un rege.
* * *
Curajul arătat de Iosif și Nicodim cu femeile purtătoare de mir să fie un exemplu demn de imitat pentru noi. Curajul este o caracteristică a unui creștin adevărat. Creștinul și lașul sunt concepte incompatibile . Ioan în Apocalipsă a văzut un lac în flăcări și în valurile lui primii lași. „Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8).
Avem noi așa-zișii creștini ai epocii noastre această virtute? Curajul are grade; începe de la mic și atinge cele mai înalte niveluri ale sacrificiului de sine. Dar înainte de a ajunge acolo, să ne întrebăm care sunt nivelurile cele mai scăzute care nu necesită atât de mult curaj.
⃝ Călătorești, de exemplu, este prânz și intri într-un restaurant. Mulți stau la mese, dar nimeni, nici la începutul și nici la sfârșitul mesei, nu face semnul crucii. Ei mănâncă fără să-și amintească de Dumnezeu. Ai îndrăznit să-ți faci crucea. Nu vă fie frică de ironii. Ideea că lumea te va condamna te îngrozește și îți paralizează mâna. Va fi nevoie de curaj să-ți duci degetele la frunte și să faci semnul crucii.
⃝ Un alt caz. Ești undeva și deodată încep să ți se astupe urechile de la o blasfemie urâtă pe care cineva a aruncat-o în public. Îl auzi și îl vezi, este în fața ta. De ce stai? Îndrăznește să te apropii de el și să protestezi serios. Spune-i că, fiind creștin botezat, nu are voie să devină mai rău decât evreii și să-l răstigniască public pe Domnul Slavei cu hulele sale. Și dacă alți 10-20 de creștini te imită, fii mulțumit ca ai desființat blasfemia din întregul tău oraș.
⃝ Al treilea caz. Te afli într-un cerc de intelectuali și cineva, pentru a părea un spirit modern, începe să-și bată joc de ceea ce adori. Ceilalți ascultă, poate că nu sunt de acord, dar rămân tăcuți de teamă să nu fie etichetați ca având idei depășite. Deci vei tace și tu? Te vei închide în carapacea lașității? Nu. Crede, îndrăznește! Ca Iosif și Nicodim, ieșiți din ascunzișul vostru, nu lăsați un necredincios să vă blesteme credința și să-l rătăcească pe cel nevinovat. Opuneți-vă, luptați cu necredința.
Dacă actionăm în împrejurări ca acestea sau altele asemănătoare și dobândim curaj, atunci Dumnezeu ne va ajuta să disprețuim pericole și mai mari și să-L predicăm chiar și în condiții mai dificile. Sufletul creștinului este îndrăzneț, curajos, neînfricat. Când îi vine vremea să-și îndeplinească datoria față de Dumnezeu și față de aproapele său, cu sabia jertfei de sine, pe care o poartă mereu cu el, el taie orice legătură și spune: Funcții, bunuri, proprietăți, bogății, promisiuni și amenințări, fugiți! Timpul meu, momentul critic al vieții mele, a sosit. Eu aleg moartea. Nu am nimic în acest moment înaintea dreptății și virtuții; pentru Domnul si Dumnezeul-Om care a patimit vreau să lupt și să mor!
Doamne, ajută-mă!
Acesta este limbajul creștinului, al creștinului neînfricat.
* * *
Fraţilor! Să cerem Domnului să ne dea curaj. El este Cel care daruieste eroismul și curajul . Iar zilele prin care trecem sunt critice, istorice. Evanghelia, izvorul adevăratului eroism, să fie consolarea noastră cea mai înaltă. Fie ca fiecare dintre noi să fie văzut ca vrednic de Hristos și de țară.
(†) Mitropolitul Augustin
※ discurs radio rostit la 23-4-1950 de către R.S.L.
※ a fost inclus în cartea Ektos anesperou Fotos, Volos 1950, pp. 210-215.
Traducere din:
ΒΙΒΛΙΟ „ΘΗΡΑ ΘΕΟΥ” | Ο.Χ.Σ.ΑΓΙΟΣ ΙΩΣΗΦ Ο ΗΣΥΧΑΣΤΗΣ
CreateMySite.gr, Neokazis Charalampos
„Πρωτοπρεσβυτέρου Νικολάου Μανώλη”
Francisc si Epitrahilul Ortodox
,,Tocmai am văzut pe Facebook o poză de-a papei Francisc cu epitrahil ortodox pe grumaz. Bine, să zicem că nu era,, ortodox”, ci poate era,, greco-catolic”, adică luat de la vreun preot ucrainean, bulgar, sau ardelean, adică din acele zone unde Ortodoxia s-a băgat de bună voie, dar foarte silită de împrejurări istorice, sub,, părinteasca oblăduire” a Vaticanului. Totuși se știe ca papa este un ROMANO-catolic, deci epitrahilul cu formă bizantină nu-i este propriu, nu-l caracterizează. Mesajul este foarte intuitiv:
,, Iată, fraților creștini, noi suntem deja uniți, catolici, ortodocși sau protestanți, tot una suntem”.
Cam asta vrea să transmită Papa prin gestul său. Adică să nu ne mai cramponăm de fleacurile acestea identitare, doctrină, cult, vestimentație, artă creștină, data serbării Paștelui, mă rog, astea sunt mici flecuștețe, importantă este înțelegerea și iubirea între creștini.
…Pentru voi catolicii, poate nu sunt importante micile detalii ale vieții religioase. Pentru noi ortodocșii, în schimb sunt fundamentale. Mai ales cele legate de doctrină.. Oare nu știți că pentru o singură literă a unui cuvânt, o singură literă, nu cuvântul întreg, în anul 325 la Niceea s-a prelungit primul Sinod Ecumenic cu câteva luni?.. Luni întregi de ședințe a unor venerabili episcopi obosiți și slăbiți de ajunările lor extenuante, luni întregi de ședințe de dimineață până seara, sub privirile exigente ale Sfântului Împărat al Imperiului Roman, Constantin cel Mare.. Se osteneau pentru o literă, literă care însă schimba complet sensul cuvântului care trebuia să sintetizeze dogma Întrupării lui Hristos. A trebuit să aleagă între,, omiousios” și,,omoousios” Adică între,, asemănător după ființă cu Tatăl” și,, deoființă, de aceeași ființă cu Tatăl”. Și au ales varianta b, cea pe care o cunoaștem din Crez.,, I” sau,, o”.. L-au ales pe,, o”. Vedeți cât de importantă este în Ortodoxie o „simplă” literă a unui cuvânt?.. Degeaba vă așezați epitrahil ortodox pe gât, prin asta nu deveniți ortodox. Ortodoxia înseamnă mult mai mult decât o piesă de veșmânt liturgic. Ortodoxia înseamnă tocmai hotărârea nestrămutată de a păstra comoara credinței neschimbată și nealterată! Ortodoxia înseamnă să fii dispus să-ți dai viața pentru o vocală a unui cuvânt. Ortodoxia înseamnă să respecți înțelepciunea iluminată de Duhul Sfânt a marilor noștri înaintași, să recunoști că ei au fost mai luminați de Dumnezeu decât noi, cei de azi, pentru că au avut viață mult mai sfântă decât noi, cei de azi.
De aceea Dumnezeu i-a ales pe ei, pe sfinții primelor opt secole creștine, ca să transmită prin ei întregii Sale Biserici adevăratele dogme ale credinței. Ortodoxia înseamnă să înțelegi că nu ești proprietar al Bisericii, ci numai un umil iconom al ei. Adică nu inventezi tu, nu schimbi tu dogmele și tradițiile bisericești după bunul plac al inteligenței tale, ci te îngrijești doar de aplicarea și de propovăduirea celor pe care le-ai primit de la înaintașii tăi, care ți-au fost mult superiori în spiritualitate creștină. Așadar [..], menținând toate modificările aduse în decursul veacurilor de către Catolicism credinței creștine primare, dar așezându-vă în jurul gâtului epitrahilul ortodox, nu aţi devenit ortodox. Ne-ați demonstrat încă o dată că nu ați înțeles nimic din Ortodoxie. De aceea mergem mai departe fiecare pe drumul lui…”
Părintele Sorin Croitor
Comentariul meu
HRISTOS A INVIAT!
Interesantă semnalarea făcută de Părintele Sorin Croitor, cu privire la Francisc și epitrahilul său ortodox, menită a amăgi mințile clerului și ale păstorilor care se țin cu dinții de tronurile lor, de turmele lor amețite cu tot. .Credincioșii sunt oricum”în ascultare” de duhovnicii lor ecumeniști, până nu se știe când! N-au mișcat în front până acum, nici de acum înainte, până nu se va ordinul pe unitate, sau vor suna trâmbiţele Apocalipsei?!!!
„Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8).Poate că mă-nșel, dar am sentimentul că dacă în cadrul slujbelor din BOR preoții ar rosti Crezul în versiunea papistașă, puținii credincioși care ar observa diferența s-ar simți vinovați că au uitat că Duhul Sfânt purcede „și de la Fiul”; iar dacă în bisericile ortodoxe din România s-ar aduce spre închinare statuile și tablourile care domină interiorul catedralelor papistașe, credincioșii ar fi încântați și nu ar spune decît un singur lucru: ce păcat că nu s-a făcut asta până acum! Nu se poate să nu fi sesizat relaţia de sinceră prietenie și frăţietate pe care o are Patriarhul Daniel și sinodul său, cu Francisc ereticul . Cum să o interpretăm? Patriarhul îl pomenește în diptice pe Francisc și Ioan Paul -al doilea, ca donatori onorifici ai Catedralei Neamului. Deasemeni pe Inşelatul „Papa” Bartolomeu , „frate” bun cu ereticul papa Francisc.
Trădările Ortodoxiei de către Ierarhia BOR s-au aratat prin apropierea vădită de papistași , greco-catolici și protestanți cu zeci de ani înainte de sinodul tâlhăresc din Creta. Sunt mulți Preoți care au vădite concepții antiecumeniste, dar ce păcat că nu pun în practică întreruperea pomenirii despotului care propovăduiește erezia.
Elpidoforos de peste ocean la unele întruniri îmbracă ținută de protestant