ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Când eşti atacat de apatie, când mintea, limba şi degetele de pe şiragul de mătănii se moleşesc, te rog să nu renunţi. Fă un mic efort, în aşa fel ca Dumnezeu să-ţi vadă hotărârea şi să te întărească. Există un lucru anume pe care Dumnezeu îl doreşte de la tine şi El îngăduie această vrere de ispitire, aşa încât să-l poţi oferi. Căci el ştie – că poţi face mai mult.
Prin urmare, nevoieşte-te cât poţi de mult la vremea sorocită a rugăciunii; fă-ţi datoria ca să ţi-L îndatorezi pe Dumnezeu. Iar dacă nu primeşti har, te-ai pregătit pentru data următoare sau pentru o alta viitoare. În orice caz, mai devreme sau mai târziu vei primi har; este imposibil să nu-l primeşti. De fapt, aşa procedează Dumnezeu, întârziind, atunci când dăruieşti mult mai mult.

Din când în când se întâmplă ca, fără să te afli în păcate, harul să se retragă. Este ca şi cum Dumnezeu ţi-ar spune: „Toate lucrările tale sunt bune, dar să nu crezi că totul depinde de tine. Voi veni şi voi pleca după cum consider de cuviinţă, ca să te învăţ să-ţi tai cu totul voia şi să fii răbdător, aşa încât să înveţi bine lecţia smereniei”.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 331)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Cand mama auzea că spune cineva o vorbă urâtă ori vedea că se îmbracă prea strident, zicea cu nemulțumire:

        Nu-i frumos!

Pentru ea, totul trebuia să aibă o logică subordonată logicii divine pentru a se putea menține armonia: în vorbă, în port, în familie și în societate. Perturbarea acestei armonii se cuvenea a fi sancționată. Acesta era și este un mod de gândire  sănătos, caracteristic creștinilor care au menținut tezaurul cultural pe făgaș ortodox și l-au transmis așa din generație în generație.

De câteva decenii, observăm cum se duce o luptă înverșunată contra valorilor creștine.

         Nu-i frumos!

Lupta pentru dobândirea sau pentru păstrarea virtuților creștine este lupta cu noi înșine, o luptă pe care ne-o asumăm dacă îi înțelegem rostul. Așa cum spunea Sfântul Serafim de Sarov, ,,Scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt.” Așa stând lucrurile, dobândirea virtuților creștine devine o condiție pentru a-L atrage pe Hristos în inimile noastre. Iar Mântuitorul prețuiește virtuțile: curăția, cumpătarea, milostenia, hărnicia, răbdarea, blândețea și smerenia.

Vrăjmașii mântuirii noastre vor să ne facă să credem că tocmai aceste virtuți s-au demodat… De ce? Cum de ce? Ca să rămânem orfani de Duhul Sfânt!!! Ca să nu ne mai putem îndumnezei! Ecumeniștii au pretenția ca Ortodoxia să renunțe la conceptul de ÎNDUMNEZEIRE!

Rând pe rând, au fost puse la loc de cinste cele șapte păcate de moarte care sunt: mândria, zgârcenia, desfrânarea, lăcomia, mânia, invidia și lenea (negrijirea sufletului)! Desigur, lupta pentru dobândirea virtuților este dintotdeauna, deoarece necuratul caută să ne piardă prin oricare dintre cele șapte păcate. Dar ideologizarea culturii în sens antihristic și promovarea în acest scop a unor antimodele sunt mai recente și au urmări grave asupra spiritualității creștine.

         Nu-i frumos!

În primul rând copiii au nevoie de modele, iar adulții, părinții și educatorii trebuie să-și asume acest rol. Apoi toți cei care sunt implicați în formarea unor opinii importante pentru societate, fiecare în domeniul lui de activitate, trebuie să priceapă că au în față și o misiune divină, chiar dacă nu sunt clerici, că trebuie să se supună în primul rând lui Iisus Hristos Care precizează foarte ferm importanța modelelor:

,,Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.” (Matei, 18, 6)

,,Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Matei, 5, 13)

Începe să se pună problema alegerii pâinii sau a crucii în majoritatea domeniilor de activitate. Greu este când cei responsabili de mântuirea noastră și bine intenționați trebuie să lupte cu ideologiile de tot felul… Cu toții ar trebui să se subordoneze în primul rând lui Dumnezeu. Fiecare în domeniul lui poate contribui la mântuirea aproapelui, fie și prin exemplul personal.

         Nu-i frumos!

La ce să ne așteptăm? În primul rând ecumeniștii ar trebui să se dezică public de aceste afirmații! Pedeapsa divina poate să vină și pentru tăcere în astfel de situații. La ce fel de unire aspiră? În numele cui? Cum să-L insulte pe Hristos? Mai e nevoie de alt antihrist?

         Nu-i frumos !!!

Prof. Lucreția P.

Într-un oraş din Ardeal existau înainte de 1989 două biserici. Puţin, în raport cu cerinţele duhovniceşti ale câtorva zeci de mii de credincioşi. După zisa revoluţie, construcţiile de biserici au explodat. Au mai fost înălţate vreo opt, la care se mai adaugă câteva capele. Ar fi putut constitui un motiv de bucurie, numai că am aflat chiar de la sursă că aceste construcţii erau finanţate, probabil chiar comandate, de societăţile oculte. N-am înţeles la acea vreme de ce aceşti necredincioşi, vrăjmaşi ai lui Hristos, pompează atâţia bani în construcţii care ar fi avut menirea să adăpostească Sfintele Slujbe, spre preamărirea lui Dumnezeu. Aveam să înţeleg mai târziu. Ca element de faţadă, banii erau adunaţi şi de la credincioşi, mult prea puţini pentru necesităţile impuse de asemenea clădiri impunătoare.

Cunosc mănăstire cu doar doi vieţuitori în care s-a investit masiv. Niciodată cele aproximativ 30 de chilii nu vor fi ocupate, din lipsă acută de călugări. Totuşi mănăstirea are două biserici şi un altar de vară, iar în incinta ei se găsesc cantităţi mari de cărămidă destinate altor construcţii, nu se ştie care anume, dar putem presupune că se va ridica o sinagogă, o moschee şi poate un templu budist, după modelul mănăstirii Vulcana, aflată sub jurisdicţia lui Nifon Ereticul.

Cu mai muţi ani în urmă, un individ cu dare de mână se adresează stareţei unei mănăstiri cu următoarea propunere: ,,Maică, aveţi de făcut mai multe construcţii şi ştiu că vă lipsesc banii. Voi înălţa acele construcţii pe cheltuiala mea, cu o condiţie: atunci când voi fi hirotonit preot, să mă primiţi ca duhovnic al mănăstirii’’. Aşadar. omul avea certitudinea că va fi hirotonit şi apoi călugărit şi numit duhovnic, numai că el vedea aşezământul monahal ca un harem oriental, iar pe maici le vedea ca pe nişte cadâne supuse lui. Stareţa a avut inspiraţia să-i spună: ,,Dacă vreţi să faceţi un bine şi aveţi posibilităţi materiale, mergeţi şi întemeiaţi o mănăstire de călugări’’. Tranzacţia nu s-a materializat, şi de-atunci n-am mai auzit de acel individ.

După trecerea anilor, am înţeles de ce oculţii au fost atât de generoşi când a fost vorba de construirea bisericilor: şi-au numit ca ,,slujitori’’ oamenii lor, oameni care le sunt datori şi pentru care slujirea lui Hristos trece în plan secund. Aceştia propovăduiesc asiduu ecumenismul, banii le prisosesc şi nu au nici un interes să lucreze pentru sufletele credincioşilor, pe care-i ţin în ignoranţă şi-i fac părtaşi la rătăcirea lor. Când a fost funesta campanie de zisă vaccinare, aceştia au păşit în prima linie, alături de ceilalţi siniştri, şi bineînţeles că i-au atras şi pe credincioşi.

Prin urmare, investiţia oculţilor e deosebit de profitabilă, judecând după ,,roadele’’ acestor slugi, că slujitori nu-i putem numi.

Presbiter Ioviţa Vasile

Demostene Andronescu -3 decembrie 1927- ultimul mare poet în viață al temnițelor comuniste, Erou și Mărturisitor de frunte al iadului bolșevic, al gulagului românesc nesfârșit

„Spuneam la început că reeducarea de la Aiud este continuarea celei care avusese loc, cu mai bine de zece ani înainte, la Piteşti, în sensul că aici s-a încercat să se desăvârşească ceea ce se începuse acolo: compromiterea totală şi iremediabilă a unor oameni şi a idealurilor lor…

La Piteşti, de exemplu, unde subiecţii asupra cărora se acţiona erau cu toţii tineri, proaspăt arestaţi, şi deci robuşti din punct de vedere fizic şi având, pe deasupra, şi un moral excelent (datorită faptului că toţi erau puternic ancoraţi într-un ideal în care credeau cu tărie), au fost întrebuinţate împotriva lor, pentru a li se înfrânge cerbicia, metode de o ferocitate ieşită din comun. Aplicându-li-se teroarea continuă, în decurs de numai numai câteva luni, aproape toţi au fost vidaţi de personalitate şi transformaţi în adevăraţi roboţi, care executau fără să cârtească tot ce li se ordona.

Un nefericit care a avut neşansa să treacă prin acel iad îmi spunea că seara, atunci când li se spunea să se pregătească pentru şedinţă (se subînţelegea: «pentru tortură»), toţi, cu o docilitate de animale dresate, îşi scoteau un ciorap din câte un picior şi şi-l îndesau singuri în gură, pentru a-şi înăbuşi ţipetele. Mai mult decât atât, unii dintre ei erau în aşa hal de dezumanizaţi încât nu mai era nevoie să fie luaţi cu forţa de călăi pentru a fi băgaţi cu capul în tinetele cu murdărie, ci era suficient să li se ordone: «Treci la tinetă!», pentru ca ei, ca nişte adevărate automate, să meargă şi să-şi bage singuri capul în urină şi excremente. Aceasta a fost la Piteşti.

La Aiud nu a fost însă nevoie să se acţioneze atât de dur, deoarece oamenii de aici nu mai aveau nici rezistenţa fizică şi nici pe cea morală a celor de la Piteşti. Majoritatea erau oameni în vârstă, uzaţi fizic şi moral de lunga perioadă de detenţie pe care o aveau în urma lor, motiv pentru care erau mult mai vulnerabili decât cei de la Piteşti.

Astfel că aici au fost suficiente măsuri doar aparent mai blânde (izolările, frigul, înfometarea, neacordarea de asistenţă medicală celor bolnavi, promisiunea că vor fi eliberaţi, şantajul etc.) pentru ca oamenii să capituleze. Și mulţi au capitulat. Unii au făcut-o decent, cu un soi de jenă, renunţând anevoie la trecutul şi la visele lor. «Ce vrei dragul meu, nu mai pot! Iartă-mă! Atât mi-a fost menirea», a răspuns unul dintre ei unui intransigent care i-a reproşat capitularea. Alţii au făcut-o blazaţi şi indiferenţi, de parcă nu era vorba de ei şi de lupta lor de o viaţă, iar alţii au făcut-o cu un fel de înverşunare (voluptatea prăbuşirilor), cu ură chiar împotriva lor înșiși şi, mai cu seamă, împotriva celor care nu făceau ca ei.”

(„Reeducarea de la Aiud”-Demostene Andronescu)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Cel mai ciudat și malefic personaj al istoriei contemporane – Anthony Fauci – și-a dat demisia. Nu, încă nu pleacă, asta se va întâmpla din iarnă. Dar va pleca! Citind „The Real Anthony Fauci”, cartea lui Robert F. Kennedy Jr. (a cărei recenzie am făcut-o la începutul anului) nici nu mai poți să te întrebi cum de-a ajuns omul acesta malefic acolo, ci deja treci la nivelul următor gândindu-te: „totuși, cât de mizerabil poate fi statul subteran american în condițiile în care un asemenea personaj malefc își face de cap la lumina zilei”?

Nu, nu sunt mulțumit de demisia lui Fauci! Omul ăsta, pentru toate mizeriile pe care le-a făcut de-a lungul carierei sale – ar trebui condamnat la moarte și executat public. Da, medieval, în piața publică! Și, pentru că am vorbit despre diavolul de la vârf, nu trebuie să ignorăm cetele drăcești care i s-au subordonat peste tot pe planetă. Iohannis și Orban au suspendat oficial drepturile omului în România pentru a declara starea de urgență. Ce anume a determinat acea uzurpare irațională a puterii? Ce anume a justificat scoaterea inutilei noastre armate pe străzi cu echipament de război? Din starea de urgență s-a ieșit cu mai mulți îmbolnăviți de COVID decât înainte. Însă, dincolo de încarcerarea noastră în case, s-a petrecut un genocid despre care nimeni nu spune nimic. Anul 2020 a fost anul în care au murit 90% dintre bolnavii de cancer deoarece nu li s-au făcut tratamentele ca efect al închiderii spitalelor. Nu știu ce șansă aveau oamenii aceia, nu știu câți dintre ei ar fi scăpat. Da, cancerul este, în majoritatea cazurilor, o boală terminală, dar sunt atâtea exemple de oameni care și-au prelungit viața. În 2020, bolnavilor de cancer li s-a tăiat viața. Au fost condamnați la moarte de Iohannis&Comp.

Și nu doar cei bolnavi de cancer și-au găsit sfârșitul, ci și mulți dintre cei cu boli cronice grave. Mulți bolnavi ajunși la ATI au murit cu zile din cauza triajului. Asta n-o mai spune nimeni! Starea de urgență a fost înlocuită cu anticonstituțonala „stare de alertă” care l-a transformat pe Arafat într-un fel de dictator local. El decidea la câți metri ai voie să te apropii de nevastă, câte măști trebuie să-ți pui pe meclă pentru a te califca să ieși în lume, câte persoane să stea la un moment-dat pe stradă și pe ce parte a ei s.a.m.d. Privind din afară te-ai prăpădi de râs atunci când ai constata cât de aberanți devin unii. Mai țineți minte când s-a dat ordinul să se spele aleile cu dero?

Sper să nu uitați măgăriile cu cele 120 milioane de doze de vaccin comandate de Cîțu și șleahta de useriști. Sper să nu uitați presiunile imense făcute pentru vaccinarea în masă. Iar cei din „brigada vaccin” sunt chiar mai criminali decât primii întrucât au condamnat oameni la otrăvire. Morțile subite care-au survenit ulterior, cazurile de îmbolnăviri inexplicabile care nu au cum să aibă altă cauză în afara vaccinului experimental, toate acestea stau mărturie, sunt dovezi. Oamenii aceștia trebuie să plătească. Vă dați seama la ce-au putut să se preteze: să pună o depilatoare inghinală pe postul de ministru al Sănătății pentru a fi telecomanda lui Vlad Voiculescu și a industriei farmaceutice! Și toată asa pentru a canaliza banii spre nemâncata caracatiță externă. 

Nu pot să trec mai departe fără să amintesc atacurile barbare asupra doctorului Răzvan Constantinescu. Norocul domniei sale este acela că are un psihic de fier și a putut rezista atacului telecomandaților. De asemena, a întors în instanță absolut toate măsurile aberante luate împotriva sa de către UMF Iași. Sunt curios: demneții care au făcut acele presiuni infernale asupra cadrelor didactice și a studenților mai sunt în funcție? Locul lor ar trebui să fie a pușcărie!

Personal îi consider pe toți cei care-au fost la butoanele puterii – inclusiv falsa opoziție a lui Ciolacu – criminali care trebuie să răspundă. Nu-s vorbe mari. Oamenii aceștia au mâinile pătate cu sânge și trebuie să cunoască rigorile legii! Așa ar fi normal dacă și noi am fi normali la cap. Din păcate, pedeapsa cu moartea a fost scoasă din legislația noastră, dar o spun fără a exagera că ar merita reintrodusă chiar și doar pentru a-i pedepsi pe acești criminali care, în continuare, se comportă de parcă n-ar fi făcut nimic.

Există și o altă specie, din punctul meu de vedere infernal de mizerabilă, anume profitorii crimelor. Toată propaganda infectă plătită din bani publici, toate acele portavoci care repetau prostește sloganurile primite în plic, toți acei evangheliști a satanei farma, care-au spălat creierele oamenilor onești, trebuie să plătească. Ar merita să li se interzică orice ieșire în public, să li se pună pumnu-n bot așa cum i s-a pus lui Dan Diaconescu! TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ deoarece sunt părtași la crimă! Fără doar și poate! Așa cum acum repetă la modul imbecil „schimbări climatice”, „încălzire globală”, „secetă”, „domul de foc”, la fel repetau înainte  „poartă masca”, „fii responsabil”, „vaccinează-te” s.a.m.d. Mai țineți minte cenzura crâncenă de care-am avut parte în perioada stării de urgență? Mai țineți minte cum s-a răzbunat Plăvanul pe regretatul Marius Albin Marinescu, închizându-i site-ul? Toate acestea s-au făcut pentru ca cei din caracatița numită presă să-și tragă fonduri babane de la buget. Ei, în momentul de față, sunt bugetari, nu jurnaliști!

Picarea lui Fauci și „schimbarea punctului de vedere” al CDC arată limpede că noi, „conspiraționiștii”, am fost cei care-am păcătuit deoarece am spus adevărul. Iar ei sunt criminali! Iohannis, Orban, Arafat, Cîțu, Voiculescu și voi toți ceilalți implicați mai mult sau mai puțin în genocidul dintre 2020 și 2022, oficial sunteți CRIMINALI! Trebuie să fiți judecați și condamnați! Și vă mai spun ceva: întotdeauna răspunderea e individuală. Nu mai merge fofilarea cum că „așa au făcut toți” sau că „așa a zis OMS, așa a zis Fauci, așa a zis EMA”. Nu, în materie de crimă răspunderea e individuală.

E simplu, criminalilor, memoria celor pe care i-ați ucis ar trebui să vă dea coșmaruri! Chiar dacă vă simțiți siguri în scaunele voastre moi, va veni și vremea judecării voastre, credeți-mă!

(Preluare de pe ActiveNews)

,,Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul iesea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu Mă pricepe’’ (Isaia 1, 3)

Ce lucru mare şi rău e, creştinii mei, să cadă omul în păcat şi să nu se pocăiască; gândiţi-vă: în vechime jidovii au omorât pe Proroci, pe toţi învăţătorii, pe toţi cei buni, au lăsat de mii de ori pe Dumnezeu şi s-au închinat diavolului. Şi tot de atâtea ori au făcut un viţel şi i s-au închinat ca unui dumnezeu, cum îl au până astăzi. Acelaşi lucru e şi acum să petreci şi să faci afaceri, să mănânci şi să bei cu diavolul şi cu jidovul. Au îndrăznit şi L-au răstignit pe Hristosul nostru. Şi în toate acestea Preabunul i-a păzit, i-a ocrotit, nu i-a lăsat din mâna Lui. Treizeci de ani după răstignire i-a aşteptat Domnul să se pocăiască. Şi nu s-au pocăit. Atunci i-a blestemat, atunci i-a afurisit, S-a mâniat pe ei şi l-a lăsat pe diavol în inima lor, cum îl au până astăzi. S-au întunecat, au fugit din lumea întreagă şi au intrat în Ierusalim. Şi atunci se ridică un împărat Titus din Roma cea veche şi-i închide pe jidovi în Ierusalim, şi de foame părinţii şi mamele îşi junghiau copiii, îi găteau şi-i mâncau. Diavolul vrea ca părinţii să-şi mănânce copiii lor, nu Dumnezeu.

Auziţi, fraţii mei, ce lucru rău păţeşte omul atunci când Dumnezeu îl lasă din mâna Lui? „Înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu.” [Evr. 10, 31]. Mare îndurare are Dumnezeu, da!, dar are şi mare mânie. Şi aşa cum i-a pedepsit pe jidovi, ne pedepseşte şi pe noi, dacă nu vom face cele bune.

Dumnezeu îl duce pe împărat în Ierusalim şi el omoară [în anul 70 d. Hr.] o sută douăzeci de mii de jidovi, atât încât sângele lor s-a făcut ca o mare. Cu treizeci de arginţi au vândut jidovii pe Hristosul nostru, cu treizeci de arginţi a vândut Hristosul nostru mii şi mii de jidovi. L-ai vândut pe Hristos iar El nu poate să te vândă?

Ura jidovilor faţă de Hristos şi creştini

Acum, nemaiputând jidovii să-L răstignească încă o dată pe Hristosul nostru, în fiecare Vineri Mare îl fac din ceară şi-L răstignesc, după care-L ard sau iau un miel îl lovesc cu cuţitele şi-l răstignesc în locul lui Hristos. Auziţi relele jidovilor şi ale diavolului? De cum se naşte puiul de ovrei, în loc ca jidovii să-L înveţe să se închine lui Dumnezeu, de îndată ce s-a născut îl învaţă să hulească, să vândă şi să anatemizeze pe Hristosul nostru şi pe Preasfânta noastră Fecioară şi plătesc o sută de pungi ca să găsească un pui de creştin ca să-l jupoaie, să-i ia sângele şi să se cuminece cu el. [vezi NOTE] Diavolul vrea să bea sângele copiilor, nu Dumnezeu. Hristosul nostru ne porunceşte să binecuvântăm lumea întreagă. Jidovul, chiar dacă e prietenul tău, se duce şi-ţi dă bineţe, şi ascultă atunci bine ce-ţi spune. Tu-l binecuvântezi şi-l saluţi şi el te blestemă şi-ţi spune în loc de „Bună ziua [kali imera]”, „Să-ţi ardă ziua [na kai imera su]”, fiindcă ziua bună e a lui Dumnezeu şi jidovul nu vrea să spună asta.

Te-ai uitat la faţa unui jidov când râde ca să vezi: dinţii lui sunt albi, faţa e ca un ştergar afurisit fiindcă are blestemul de la Dumnezeu, şi nu râde inima lui, fiindcă are pe diavolul în el, care nu-l lasă. Uită-te şi la un creştin în faţă, chiar dacă e păcătos: faţa lui străluceşte, revarsă harul Preasfântului Duh, fiindcă Dumnezeu nu-l lasă din mâna Lui. Jidovul junghie o oaie şi jumătate din ea, picioarele din faţă, le ţine pentru el, iar pulpele le ascunde şi le aduce jertfă diavolului şi le vinde creştinilor ca să-i spurce. Vrea jidovul să-ţi vândă vin sau rachiu? E cu neputinţă să ţi-l dea fără să-l fi spurcat mai întâi. Dacă n-ajunge să se pişe în el, va scuipa în el. Când moare un jidov, îl pun într-o copaie mare pe care o umplu cu rachiu şi-i scot cu el toată duhoarea şi acel rachiu îl amestecă cu parfumuri şi-l vând creştinilor ca să-i spurce. Când vând peşte, jidovii deschid gura peştelui şi se pişe în ea şi aşa îl vând creştinilor. Jidovul îmi spune că Hristosul meu e un copil din flori [bastardos] şi Preasfânta Fecioară a mea e o desfrânată [porne], iar Sfânta Evanghelie îmi spune că acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi să mă uit la jidov? Dacă un om mă ocărăşte, îmi omoară mama, fraţii, copiii, după care îmi scoate ochii, ca creştin am datoria să-l iert. Dar să-L ocărască ei pe Hristosul meu şi pe Preacurata Fecioara mea! Eu nu vreau să-i mai văd, dar pe domniile voastre cum vă rabdă inima şi mai faceţi afaceri şi tocmeli cu jidovii? Cel care petrece împreună cu jidovii, cumpără şi vinde de la ei, ce anume arată? Arată şi spune că bine au făcut jidovii de au omorât pe toţi Prorocii şi învăţătorii cei buni. Bine au făcut şi fac că ocărăsc pe Hristosul nostru şi pe Preasfânta noastră Fecioară, bine fac că ne spurcă şi ne beau sângele. Arată că jidovii fac bine acestea şi altele.

De ce v-am spus acestea, creştinii mei? Nu ca să-i omorâţi pe jidovi şi să-i prigoniţi, nu!, – ci ca să-i plângeţi că L-au lăsat pe Dumnezeu şi s-au dus cu diavolul. V-am spus ca să ne pocăim acum până mai avem vreme, ca să nu se întâmple să se mânie Dumnezeu pe voi şi să ne lase din mâna Lui şi să păţim şi noi ca jidovii şi chiar mai rău.

Creştinii mei, sunt de ajuns acestea, nu pot să vă spun mai mult. V-am spus şi eu ceea ce m-a luminat Dumnezeu. Celelalte căutaţi să le învăţaţi domniile voastre. Sunteţi înţelepţi şi cunoscători, înţelegeţi deci care e binele vostru şi faceţi-l!

(Sfântul Cosma Etolianul – din Învăţătura III. Traducere după ediţia MENOUNOU, 1979, pg. 158-182)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Acum, fraţii mei, ce semn aşteptăm? N-aşteptăm altul decât să vedem strălucind pe cer Preasfânta Cruce mai mult decât soarele şi Preadulcele nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu să strălucească cu slavă dumnezeiască de şapte ori mai strălucitor decât soarele împreună cu mii şi zeci de mii de îngeri. Şi Domnul să învie lumea întreagă şi cel bun să fie ca îngerul, iar cel rău ca diavolul. Mai întâi copiii diavolului, jidovii, care nu numai că n-au crezut în Hristosul nostru, dar L-au răstignit. Atunci vor vedea acea slavă a Hristosului nostru, vor crede şi se vor închina, dar credinţa aceea nu le va folosi cu nimic. Acum e nevoie de Credinţă. De aceea, fraţii mei, întreit fericiţi creştinii care cred acum şi vai de necredincioşi, mai bine ar fi să nu se fi născut pe lume.

Atunci Domnul îi va despărţi pe cei drepţi de cei păcătoşi, aşa cum desparte ciobanul oile de capre, şi-i va pune pe cei drepţi de-a dreapta Lui, iar pe cei păcătoşi de-a stânga Lui, şi va spune drepţilor: „Veniţi blagosloviţii Părintelui meu, de moşteniţi Împărăţia ce este gătită vouă de la întemeierea lumii [Mt. 25, 34], să vă bucuraţi împreună cu îngerii pururea, fiindcă aţi păzit credinţa Mea, aţi păzit poruncile Mele!” Atunci va spune Domnul păcătoşilor care sunt de-a stânga Lui: „Duceţi-vă de la mine blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului, şi îngerilor lui [Mt. 25, 41], în iad să ardeţi împreună cu diavolul, tatăl vostru, pururea, fiindcă n-aţi păzit credinţa Mea şi poruncile Mele!” Şi Domnul va deschide un râu de foc ca o mare, ca să arunce în el pe cei necinstitori de Dumnezeu, necredincioşi şi eretici, să ardă în el pururea, iar pe creştinii ortodocşi bine-cinstitori şi drepţi să-i pună în Rai să se bucure pururea.

Să ne pocăim!

Acum, fraţii mei, se cade să ne gândim ce suntem: drepţi sau păcătoşi? De suntem drepţi, de-trei-ori-fericiţi suntem. Dar de suntem păcătoşi, se cade ca acum, cât avem timp, să ne pocăim de rele şi să facem cele bune. Iadul ne aşteaptă, când ne vom pocăi? Nu mâine, poimâine şi peste un an, ci în clipa aceasta, fiindcă nu ştim ce vom păţi până mâine, fiindcă Hristosul nostru ne spune să fim mereu gata „Pentru aceasta şi voi fiţi gata, că în ceasul care nu gândiţi, Fiul Omului va veni” [Matei 24, 44].

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Cuviosul Neofit Cavsocalivitul a fost mai-nainte rabin şi fiu de rabin, s-a convertit la Ortodoxie şi a intrat în acea mişcare de Rezistenţă Ortodoxă numită a Colivaşilor, alături de străluciţii sfinţi isihaşti şi teologi Nicodim Aghioritul, Athanasie de Paros, Macarie episcopul Corintului şi alţii.

Mai întâi, să se ştie că această taină nu este cunoscută de toţi jidovii, ci numai de rabini sau de hahamii lor, de cărturarii şi de fariseii lor, ce se numesc de dânşii hasindem. Şi această taină o păzesc ei cu mare scumpătate. În plus, această blestemăţie faţă de omenire nu este scrisă nicăieri. Rabinii o lasă fiilor lor cu blesteme îngrozitoare, ca aceştia să n-o descopere, nici proştilor dintre ovrei, nici creştinilor, chiar dacă li s-ar întâmpla să sufere tot felul de munci.

Astfel, eu, nevrednicul Neofit, mărturisesc în frica lui Dumnezeu, că atunci când am ajuns la vârsta de 13 ani şi când tatăl meu mi-a pus pe cap cornul acela, – ce se numeşte tăfilis, – mi-a descoperit taina privitoare la sângele de creştin şi m-a afurisit, pe toate stihiile cerului şi ale pământului, ca să nu descopăr secretul acesta, nici chiar fraţilor mei.Şi când mă voi căsători şi voi avea până la 10 feciori, să nu îl fac cunoscut, decât numai unuia singur, adică aceluia care va fi mai deştept, mai învăţat şi, în acelaşi timp, capabil de a-l înţelege, iar la partea muierească nu trebuie nicidecum să-l descopăr.

Şi îmi mai spuse: „Fiule, să nu te primească pământul, de vei dezvălui taina aceasta, – măcar de ţi se va întâmpla să te faci şi creştin”. Astfel îmi grăi tatăl meu”.

Principalul motiv al crimelor rituale este marea ură ce au ovreii asupra creştinilor, părându-li-se că, făcând această ucidere, aduc jertfă lui Dumnezeu… Într-adevăr, rabbi Solomon zice în Talmud: „celui mai blând dintre şerpi, scoate-i creierii, iar pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l” – adică, dator este orice jidan să omoare un creştin, fiind convins că cu aceasta se va mântui.”

Foarte multă ură au jidovii asupra crestinilor; de ar vrea omul să le scrie toate trebuie vreme foarte îndelungată. Însă nu mă lasă inima să tac de tot şi a nu arăta creştinilor ura lor. Mai întâi, ei Biserica noastră o numesc „tuma”, care cuvânt va să zică „spurcată”; iar hahamii numesc Biserica noastră „moisav”, care va să zică „latrină”; pe creştin îl numesc „goim”adică „păgân”;pe copiii de creştin îi numesc „seighiti”, care va să zică „vierme târâtor”, copilei îi zic „siscala”, care tot aşa va să zică – vierme târâtor parte femeiască; pe preot sau pe călugăr îl numesc jidovii „galăh”, care va să zică „jertfitor la idoli”.

Această ură este întipărită în sufletele ovreilor încă din copilărie. Pe copiii lor, până a nu începe dascălul a-i învăţa A, B, trebuie mai înainte să înveţe hulă asupra creştinilor,ca să ştie când va trece pe lângă vreo biserică să zică: „şacăţ te şaţine văsaef tăsavinichi hăirimi”, cuvinte care înseamnă: „spurcata spurcaţilor, necurata necuraţilor, să fii afurisită”. Şi la Talmud scrie că dacă a trecut vreun jidov pe lângă biserică şi a uitat să hulească, până la 10 paşi, dator este să se întoarcă îndărăt şi să zică hula aceea.

Aşijderea, când văd ducând vreun creştin mort la groapă, dator este tot jidovul să zică: „saium had, lamuhar trii”, – adică: „azi am văzut un păgân mort, mâine să văd doi”. Hulele acestea, chiar şi un copil mic trebuie să le ştie. Mai pe scurt, dacă jidovii au atâta ură şi vrăjmăşie împotriva creştinilor, este pentru că scrie la Talmud: „nu se cuvine a numi pe altcineva cu numele de om, decât numai pe ovrei”.

Tot despre crimele rituale ale jidovilor se poate citi şi în lucrarea Doctorului Nicolae C. Paulescu – Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria (click pe titlu pentru descarcare).

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, cunoscând pe jidovi în faptele lor, au avut grijă să ne ferească de ei, lăsând, în Sinodul al 6-lea, prin canonul 11, aceasta (după cum citim în Pidalionul sau Cârma Bisericii, întocmit de Sfântul Nicodim Aghioritul):

Nu este îngăduit niciunui creştin să lege prieteşug cu jidovii, nici să găzduiască în casa lor, nici să ospăteze la masa lor, nici doctorii să cheme, nici doctoriile lor să primească, iar la băi cu ei nicidecum să se scalde. Cel ce va face una ca aceasta, de este cleric se va caterisi, iar de este mirean se va afurisi.

(Lucrarea Cuviosului Neofit Cavsocalivitul Înfruntarea jidovilor (care poate fi descărcată de aici).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

,,Iată, voi aţi uneltit împotriva mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine’’ (Facere 50, 20). Aceste cuvinte le-a grăit Iosif fraţilor săi în Egipt. Aşa s-ar putea spune şi despre ura, răutatea şi crimele îndreptate de cei necredincioşi împotriva Sfinţilor lui Dumnezeu: omorându-i, aceştia au ajuns Mucenici în ceruri la Dumnezeu, iar Biserica cea mult hulită şi încercată, se bucură de rugăciunile şi ajutorul lor.

Sfântul Cosma Etolianul a trăit între anii 1714-1779. Grija lui de căpetenie a fost luminarea poporului cu cuvântul mântuitor şi veşnic al lui Dumnezeu. Oriunde se ducea, cerea binecuvântare de la episcopul locului şi propovăduia Evanghelia împărăţiei, căci a fost tuns în monahism, apoi hirotonit ca ierodiacon. Peste tot unde propovăduia lăsa în urmă o Cruce, aşezată ca aducere aminte. Mulţi credincioşi din cuprinsul Greciei s-au bucurat şi s-au folosit de învăţăturile sale, de tămăduiri şi binefaceri, iar când a fost strâmtorat în ţara sa, a trecut în Albania. ,,Semănând în inimile nedesţelenite şi sălbatice ale acestor creştini sămânţa cuvântului lui Dumnezeu, Sfinţitul Cosma a adus cu împreună-lucrarea harului Dumnezeiesc multe şi mari roade. Fiindcă pe cei sălbatici i-a îmblâmzit, pe tâlhari i-a domolit, pe cei neîndurători şi nemilostivi i-a arătat milostivi, pe cei neevlavioşi i-a făcut evlavioşi, pe cei neînvăţaţi i-a învăţat cele Dumnezeieşti şi i-a făcut să alerge la Sfintele Slujbe şi, pe scurt, pe cei păcătoşi i-a adus la mare pocăinţă, astfel încât toţi spuneau că în vremurile lor s-a arătat un nou Apostol’’.

La început, Sfântul Cosma nu a vorbit niciodată împotriva evreilor, ci doar învăţa pe creştini. Când însă evreii cei urâtori de Hristos şi de Biserică au văzut cum sporeşte Credinţa în Hristos, s-au dus la paşa vremii şi au minţit, spunând că Sfântul a fost trimis de moscoviţi pentru a duce poporul în rătăcire. În acele locuri târgul se ţinea în zi de Duminică, dinadins, pentru a-i sustrage pe creştini de la Sfintele Slujbe. S-a dus Sfinţitul Cosma şi a mutat târgul în zi de sâmbătă, ziua de odihnă a evreilor, ceea ce le-a adus acestora multă pagubă în comerţ. Le-a spus apoi creştinilor să nu mai cumpere de la evrei moţuri şi alte obiecte de purtat pe cap, deoarece aceştia le spurcau întâi, apoi le vindeau, în bătaie, de joc creştinilor. Evreii iarăşi l-au pârât la stăpânirea turcească.

Călăii turci l-au prins şi l-au sugrumat, astfel că sufletul său s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat. Aşa a întors Dumnezeu răul păgânilor evrei şi turci în bine: Sfântul Cosma a intrat în fericirea cea veşnică, iar Sfânta Biserică Ortodoxă stă sub rugăciunile acestui Mucenic, asemănat cu Sfinţii Apostoli. (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 328-337).

Presbiter Ioviţa Vasile

În serile de vară, este o adevărată plăcere să ascult cântecul greierilor, foșnetul frunzelor și să simt mirosul de fân proaspăt cosit. Dar ziua, când îmi apar în cale, ocolesc greierii! Și cred că locul lor este în iarbă, nu în farfurie!

Am dat căutare în toată Biblia pentru a vedea dacă se vorbește despre greier. Nu am găsit niciun verset. Doar poeții i-au admirat cântecul, l-au personificat, i-au atribuit calități sau defecte umane în fabule… Nu mi-a trecut prin cap vreodată că se va vorbi la modul serios despre un meniu format din greieri! Și nici din alte insecte! Și totuși, spre surprinderea mea, observ că deja consumul greierilor a fost aprobat ca aliment în Uniunea Europeană. Dar meniul mai poate fi format și din lăcuste călătoare și din viermi galbeni uscați, așa cum reiese din articolul următor:

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/greierele-de-casa-devine-aliment-in-uniunea-europeana-este-a-treia-insecta-aprobata-pentru-consum-de-catre-comisie-1834063

Și lista abia a început… Cineva se pare că s-a gândit de mult la consumul de lăcuste din moment ce s-a tradus greșit versetul care se referă la hrana Sfântului Ioan Botezătorul: Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.

În Biblia de la 1688, p. 752, cap. 3, v. 4, nu apare cuvântul ,,lăcuste”, ci vlăstare. Așadar, Sfântul Ioan Botezătorul se hrănea cu vlăstare, deci cu ramuri tinere (lăstari) și cu miere!

De curând am văzut un videoclip în care o duduie ne îndemna să bem laptele de gândac de bucătărie! După ce am văzut cum se mima injectarea cu seringi false pentru a convinge lumea să se vaccineze, nu mai cred că produsul acela alb din sticla ei era chiar lapte de gândac! Dar să presupunem că era…

Am observat în ultimii ani că au apărut o serie de boli reale sau imaginare ale animalelor domestice care ar fi putut asigura hrana oamenilor. Sub pretextul grijii pentru sănătatea omului, au fost ucise mii de animale. Mă întreb dacă aceia care au constatat existența unor boli la animale au fost la fel de preocupați în identificarea unor boli la insecte. Oare acestea nu se pot îmbolnăvi? De ce se validează consumul insectelor cu atâta zel? Din grija pentru sănătatea noastră? N-aș crede!

Oamenii de știință deja observă cum chitinaza, o substanță conținută de insecte, este un agent pro inflamator care, dacă este consumată de om, grăbește procesele inflamatorii și, bineînțeles, cancerul! Articolul de mai jos este în limba engleză. Poate, cineva îl va traduce în limba română. Totuși se observă lista bolilor provocate de chitinază!

Așadar, consumul de insecte este ,,necesar”, ca și vaccinurile, în scopul îmbolnăvirii populației și a depopulării! Dacă greierii nu vor mai cânta și vor ajunge în farfurii, oamenii care îi consuma vor fluiera a pagubă!

Lucreția P.

Astăzi, am hotărât, cu multă emoție și bucurie, să readuc în viața liturgică a comunității pe care o păstoresc, LITURGHIA BAPTISMALĂ. Pruncul Constantin urma să fie botezat după Sfânta Liturghie. Nu ar fi fost un eveniment de familie, străin de prezența enoriașilor la Sfânta Liturghie, ci ar fi fost un moment de comuniune, al marii noastre familii din Biserică și parohie. Ar fi rămas toți credincioșii pentru a asista la nașterea cea de-a doua, prin apa Botezului, a micuțului Constantin. 

Plecând, însă, spre biserică, gândul mi-a șoptit liniștit și așezat că ar fi ,,minunat întru ochii noștri” și bun lucru înaintea Domnului, ca Botezul să fie săvârșit în cadrul Sfintei Liturghii, să fie adică o Liturghie baptismală! Mai mult decât atât: părinții pruncului și nașii de Botez, primiseră Taina Cununiei în cadrul Sfintei Liturghii. Găseam de cuviință, așadar, ca și rodul iubirii celor doi tineri – părinții pruncului Constantin-, să fie binecuvântat prin Taina Botezului, în cadrul Sfintei Liturghii.

Prin urmare, întreaga noastră comunitate a cântat astăzi, cu multă bucurie și însuflețire: ,,Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”..., în loc de ,,Sfinte Dumnezeule…” Cred că nu am greșit din punct de vedere tipiconal sau liturgic. Important este faptul că pruncul Constantin ne-a ajutat să redescoperim SFÂNTA LITURGHIE BAPTISMALĂ! 

Mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfântului Ierarh Nicolae – ocrotitorul paraclisului, pentru binecuvântarea primită, precum și tuturor celor care au participat la emoționantul eveniment. Îmbrățișăm, cu sufletul și cu inima, pe pruncul botezat, pe părinții, nașii și frumoasa comunitate unde, cu nevrednicie, păstoresc! Hristos a înviat!

Preot Claudiu Buză 21 august 2022

Era anul 2005. Ce repede a trecut vremea! În acel an a plecat la Domnul Irina Cornici, găzduită la Mănăstirea Tanacu pentru starea de neputinţă în care se afla, fiind rău chinuită de demoni. Părintele Daniel şi-a împlinit datoriile preoţeşti faţă de aproapele, aşa cum ar fi făcut orice preot căruia-i pasă de semenul său. Ce li s-a reproşat Părintelui şi maicilor de-acolo a fost faptul că au imobilizat-o pe biata fată, legând-o de nişte scânduri puse în formă de cruce. Puţini vor înţelege ce înseamnă să ai în faţă un bărbat demonizat violent, pe care cu mare greutate l-au adus în biserică patru inşi; nu vor înţelege ce putere ieşită din comun are o fată de douăzeci de ani, demonizată şi ea, pe care abia o ţineau doi bărbaţi şi o femeie, întinsă pe covor, în vreme ce preotul îi citea Molitfele de alungare a demonilor. Cine a trecut prin asemenea împrejurări nedorite va înţelege că Irina trebuia ţinută în vreun fel, iar faptul că au legat-o, n-a fost spre a-i face rău. Cămaşa de forţă se aplică deseori în spitalele psihiatrice şi nu deranjează pe nimeni.

Faptele sunt cunoscute şi nu mai insist. În drum spre spital, fata a murit. Medicul legist a stabilit drept cauză a morţii doza de adrenalină care i-a fost injectată. Proba era hotărâtoare în desfăşurarea procesului, însă a fost respinsă de judecător fără explicaţii. S-a dezlănţuit presa nebună care a început o campanile diabolică împotriva Părintelui. Nimeni nu l-a apărat în acel moment. Aşa se face că a fost condamnat în primă instanţă la 14 ani de închisoare. La rejudecare, magistraţii au înţeles că inculpatul era nevinovat. Neputând să-l achite, i-au redus totuşi pedeapsa la şapte ani, din care a executat patru, până în 2011, când a fost eliberat.

Epilog.,,Da, este răsplată pentru cel drept! Da, este Dumnezeu care-i judecă pe ei în viaţă!’’ (Psalmul 57, 11). Procurorul care s-a ocupat de caz a murit. După 12 ore de stat la serviciu, a avut o criză şi a mai trăit o lună. Judecătorul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel care a dat sentinţa defnitivă, a murit şi el în condiţii inexplicabile.

Al treielea, sau poate primul vinovat de nedreptăţile ce i s-au făcut Părintelui Daniel a fost pseudo-episcopul homosexual Corneliu Onilă, om al sistemului. În loc să-l cheme pe Părintele Daniel şi să-l cerceteze cu părintească înţelegere, s-a grăbit să satisfacă setea de sânge a hienelor dezlănţuite împotriva Părintelui, dar mai cu seamă a Bisericii noastre, şi l-a caterisit, alungându-l din mănăstire. Dumnezeu nu l-a mai răbdat multă vreme în scaunul episcopal pe care l-a spurcat. A izbucnit scandalul pe care-l ştim, prilej pentru antihrişti de a arunca din nou cu noroi în Sfânta Biserică Ortodoxă Română. Vina aparţine şi patriarhului Daniel şi celorlalţi din casta episcopală, care ştiau patimile spurcate ale lui Onilă şi totuşi l-au tăinuit şi apoi l-au mătrăşit cu grăbire. Onilă va da greu răspuns la Judecată.

De la eliberare, Părintele Daniel s-a retras din lume, neîncetând a-L sluji pe Hristos Domnul. Să ajungi la Preacuvioşia Sa, nu-i lucru lesnicios. Ştie totuşi ce se întâmplă în lume şi s-a detaşat de toţi aceia care L-au trădat pe Hristos în Creta şi în toate împrejurările.

Nu pot încheia fără a ne aminti, cu respect şi recunoştinţă, că Tatiana Niculescu Bran a scris un roman jurnalistic ,,Spovedanie la Tanacu’’, în care descifrează şi stabileşte cu onestitate nedreptăţile şi mârşăviile la care a fost supus un slujitor al lui Hristos, de o lume care n-a încetat să alunece, până astăzi, spre nebunie.

Presbiter Ioviţa Vasile

A FOST O MARE MARSAVIE TOT PROCESUL INTENTAT !

Să-l uitam ? Ferească Dumnezeu. E prezent si azi, cu toate Maicile , pe pomelnicul pe care-l dau la Sf Liturghie.
Dupa Creta, daca ar fi putut fi gasit cu usurinta si s-ar mai fi putut participa la slujbe facute de dansul, era primul la care m-as fi dus !
De vina pentru condamnarea lor au fost si toti colegii preoti contemporani cu drama dansilor, care nu au miscat spre aparare nici un milimetru. În afara Părinţilor Iustin, Filoteu si Savatie care au intervenit in scris printre primii la vremea respectiva, luand-i apararea, cred ca degetele de la o mana sunt prea multe pt a-i enumera si pe altii care au cutezat sa ia atunci atitudine in mass media, presa, online, etc, aparându-l …. Multa vreme subiectul a fost tabu pt marea majoritate. Mila Domnului sa fie cu dânsul si cu toate Maicile care , incercand sa faca bine, au fost atat de ponegrite si condamnate la inchisoare pe deasupra. Din toata inima le doresc ca, pentru nevinovatia si rabdarea de care au dat dovada la toata nedreptatea ce li s-a facut, sa aibă răsplată de la Domnul si cununa Sfineniei s-o dobandeasca ! Dumnezeu sa-i intareasca pe mai departe si sa-i binecuvanteze si sa-i pazeasca de toti lupii ce-i imbracati in piei de oaie. Iar pe cei care i-au judecat si care judeca cele duhovnicesti dupa mintea lor lumeasca şi îmbăcsită de patimi, sa le dea Domnul smerenia necesara si pocainta pentru faradelegea comisa.

Anexez doua linkuri cu interviul dat de dumnealui impreuna cu obstea maicilor, interviu postat si el destul de tarziu pentru a se mai putea interveni in timp util ! Promiteau mult din punct de vedere duhovnicesc, aveu râvna cea buna, ar fi fost o obste minunata, erau niste “copii” foarte maturi, cu adevarat dupa Dumnezeu si cu dragoste de Dumnezeu, ar fi sporit rapid in sfintenie cat altii nu reusesc in zeci de ani, lucru pe care , evident, numai pe cel rau …il poate supara atat de tare, cum, de altfel, s-a si dovedit.

Dumnezeu sa-i binecuvanteze ! Accesati cele doua linkuri :
https://www.youtube.com/watch?v=A6Z0uszJrf0 prima parte
https://www.youtube.com/watch?v=P3UujjSqCiE a doua parte

Gavriil

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei adormiţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii şi pentru adormiţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.” Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru adormiţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice.Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune. Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el şi este recunoscător celor care le fac şi este duhovniceşte alături de aceia.

O, rude şi apropiaţi ai răposaţilor! Faceţi pentru ei cele ce le sunt de folos şi cele ce sunt în puterile voastre. Folosiţi banii, nu pentru împodobirea cea din afară a sicriului şi a mormântului, ci pentru a ajuta pe cei în nevoi, pentru pomenirea celor care v-au fost apropiaţi şi au adormit, pentru bisericile, unde se fac rugăciuni pentru ei. Faceţi milostenie pentru cei răposaţi, purtaţi de grijă pentru sufletele lor. Înaintea noastră a tuturor, se află aceeaşi cale, şi cât vom dori şi noi, la rândul nostru, să fim pomeniţi în rugăciune! De aceea să fim şi noi milostivi faţă de cei răposaţi.

De îndată ce cineva a răposat, chemaţi grabnic un preot, ca să facă „Rugăciuni la ieşirea sufletului”, care se citesc tuturor creştinilor după moarte. Încercaţi, dacă vă stă în putinţă, să faceţi slujba de înmormântare în biserică, şi să se citească Psaltirea la căpătâiul celui răposat, până la înmormântare. Nu este nevoie ca înmormântarea să se facă cu multe amănunte, dar bineînţeles că trebuie să fie întreagă, fără prescurtări. Nu vă gândiţi acum la voi şi la cele ale voastre, ci la cel care a răposat, de care vă despărţiţi pentru totdeauna. Dacă în biserică se află câţiva răposaţi în acelaşi timp, primiţi, dacă se propune, săvârşirea slujbei de înmormântare pentru toţi laolaltă. Este mai bine ca o înmormântare să se slujească pentru doi sau mai mulţi răposaţi în acelaşi timp, când rugăciunea celor apropiaţi, care se află adunaţi, va fi cu mult mai înfocată, decât dacă slujbele de înmormântare se fac pe rând, şi din pricina lipsei de timp, ele sunt scurtate.

Slujba trebuie să fie întreagă pentru că fiecare cuvânt al rugăciunii pentru răposat este ca o picătură de apă pentru omul cel însetat. În chip foarte hotărât, rânduiţi de îndată slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adică pomenirea zilnică la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile. De obicei, în bisericile unde se fac slujbe zilnic, răposatul a cărui înmormântare a avut loc acolo, este pomenit vreme de patruzeci de zile şi chiar mai mult. Dar dacă slujba de înmormântare are loc într-o biserică, în care nu au loc slujbe zilnic, rudele trebuie să se îngrijească de pomenirea de patruzeci de zile acolo unde se fac slujbe zilnic. Este la fel de bine să trimiteţi contribuţii pentru pomenirea la mânăstiri, ca şi la Ierusalim, unde are loc rugăciune permanentă la Locurile Sfinte. Dar pomenirea pentru patruzeci de zile trebuie începută îndată după moarte, când sufletul are nevoie în chip deosebit de ajutor prin rugăciune, şi de aceea trebuie începută pomenirea în locul cel mai apropiat unde se fac slujbe zilnic.

Să ne îngrijim de cei care au plecat în lumea cealaltă înaintea noastră, ca să facem pentru ei toate cele ce ne stau în putinţă, amintindu-ne că „fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”.

(Sfântul Ioan Maximovici, „Sufletul după moarte”, Editura Tehnopress)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Clerici din vremurile de pe urma vor deveni instrumente ale antihristului. Ei vor propovădui ascultarea oarbă ca o virtute a păcii și a mântuirii. O ascultare satanica, care va cere din partea credinciosilor ignoranță, dispreț față de învățăturile Sfinților, indiferență față de adevăr și o evlavie superficială. Avertismentul Sfântului Apostol Pavel pentru apostazia care se va întâmpla înainte de venirea lui antihrist, este menționata în mod evident prin apostazia ierarhiei Bisericii care administreaza. Apostazia credinciosilor și a comunitatilor ortodoxe se va face prin achiesarea la secte si erezii. Nu neaparat prin slabirea generala a Credinței care a fost prezenta întotdeauna si va exista întotdeauna, aceasta nu va constitui un semn vadit al venirii lui antihrist. Mai mult decât atât, cuvintele Apostolului ar fi respinse de o mie de ori, din cauza ca slabirea Credintei au mai experimentat-o generatiile anterioare, dar antihristul nu a venit.

Antihristul la aparitia sa in public nu va închide bisericile, nu le va arde așa cum obișnuiau imparatii romani, ci le va umple de „creștini” care vor fi botezați, se vor spovedi, se vor impartasi cu Sfintele Taine, vor avea imbold pentru dragoste, dar în același timp acei credinciosi nu vor mai crede din toata inima în Hristos Dumnezeul-Om, ci il vor iubi pe antihrist. El va induce în eroare lumea pretinzând că este Hristos și va încerca să-L imite în toate; va face minuni inchipuite, va fi in perioada de început (pana va fi intronat rege) smerit, liniștit, iubitor cu toți, un filantrop, un împăciuitor, va urî nedreptatea, va fi apropiat de preoți, va iubi Sfintele Scripturi, va iubi episcopii și va cinsti pe bătrâni, si pe tinerii care vor fi onorați.

Va cere ca adulterul sa fie interzis, pedeapsa cu inchisoarea va fi abrogata, pe străinii ii va iubi, pe săraci ii va ajuta, pe orfanii ii va milostivi, de binele țărilor se va îngriji, va profeți viitorul, pe morții ii va învia, orbilor le va da vederea, va fi binevoitor si filantrop, se va ingriji de soarta popoarelor și toți vor fi onorați și-l vor iubi. Toată lumea va achiesa ca sa fie intronat rege planetar, caci un astfel de „sfânt” și „drept” nu va mai exista în acele zile. Și antihrist va mima ca nu doreste sa primeasca tronul împărăției lumii intregi, pentru a arăta chipurile smerenie și virtute, sfințenie.

Când, totuși, antihrist va deveni în cele din urmă rege al planetei atunci iși va arata adevărata față a iadului. Atunci totul se va sfârși pentru oamenii de pe pământ…
Oamenii ii vor fi ferici pe cei care au murit deja și vor dori să se deschidă mormintele pentru a intra ei in locul celor morti…”

(Sursa: „Nifon, un episcop ascet”, I.M. Paraklitou, extras dintr-un manuscris nepublicat din anul 1334).

Selecţie şi editare: Felix

Rugăciunea Liturgică nu se poate compara cu nici o altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jerfa fără de sânge pe care o face Hristos. Nu poate explica mintea omenească minunea, valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii, nici măcar în parte. Domnul nostru Iisus Hristos este de faţă în Sfântul Altar. Şi, dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer, de cum este în Sfântul Altar, la Sfânta Liturghie. Că: „Tu eşti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru!“

Iată o taină nepătrunsă de mintea omului: Domnul împrumută chipul, glasul şi mişcarea preotului. Repet, El este Cel ce săvârşeşte, dând omului, prin hirotonie, mai presus de fire, bogăţia darului preoţiei, sâvârşindu-se marile prefaceri, ale pâinii şi a vinului, în Trupul şi Sângele Mântuitorului, ca să-L avem văzut prin credinţă permanent, ca noi să ne împărtăşim, adică să mâncăm Trupul şi Sângele Lui. La Sfânta Liturghie, primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om, pentru viaţa şi lupta împotriva stăpânitoarelor puteri ale întunericului.

Iată, deci, că viaţa noastră este cu adevărat condiţionată numai de această mare Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Această Sfântă Liturghie, care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns, cu cinste, evlavie şi binecuvântare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniţi pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tăria nelimitată asupra duhurilor rele.

Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte pe El! Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creaţii a lui Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Papacioc, „Convorbiri duhovniceşti”)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi