ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

– Cum te cheamă pui de dac ?

– Werner Iohannis, Preaîntunecate Stăpâne, Președintele României!

– Pe voi doi cu tricolorul la piept, cum va cheama, românașii mei?

– Noi suntem primarii românilor Dominik Fritz și Clotilde Armand!

– Dar pe tine, pui de roman?

– Ludovic Orban, până adineauri mare premier al României, președinte al Camerei Deputaților și al PNL, fost viitor președinte al României, acum băgat sub preș.

– Și pe tine, urmaș al carpilor?

– Eduard Hellvig, The Director of RIS!

– Dar pe tine cum te cheamă, vlăstar al lui Decebal?

– Siegfried de la Mureș îmi zice, Comisăraș European!

– No, dar ție cum ți-o zice?

– Kelemenică Hunorică, vlastar de orbănikă. Miniszterelnök-helyettes la toți ungroromânii. Adică ce mai tura vura, viceprim-ministrul la România. Îmi poartă trena rumânii-verzi Barna TÁNCZOS, Attila-Zoltán CSEKE, Carol-Eduard NOVÁK și Csaba Ferenc ASZTALOS. Nu ne-a votat nimeni dar Ciucă al nostru ne-a băgat pe toți la ros un os. De român. Tovarășii știe de ce.

https://f4f5ffedf2744f9117c11498b236d584.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html – Și pe tine, urmașă vlăgoasă a lui Burebista?

– Koveși, sora din flori a Luisei, Procuror șef la Poarta UE!

– Dar pe tine cum te cheamă femeie bună și frumoasă?

– Eu sunt Renate. Renate Weber.

– Și cu ce te ocupi?

– Avocatul Poporului din România și ambasadoare românachilor pe lângă Rețeaua Universală Soros.

– Dar ție cum îți zice moțatule cu ochii oblici?

– Tătaru îmi zice, demn purtător al Crucii Episcopale „Episcopul Grigorie Leu”, primită cu onoare în Plandemie!

– Pentru ce, Tătarule?

– Pentru cât de bine am știut să împachetez românii, fără costuri suplimentare, goi, în saci. Saci negri.

– Și ție cum îți spune, încercelatule?

– M-ați prins Preaîntunecimea Voastră: Streinu cu Cercel. Și-asta pentru că am pus belciuguri în nas la tot poporu’, cu vaccinatoru’.

– Iar pe tine cum te cheamă omule negru?

– Raed Arafat. Sunt de neam harap și mă ocup de sănătatea și capsarea tuturor românilor. Sunt comandantul acțiunii în situațiile de urgență din România: ploaie, ninsoare, expuneri dorsale sau frontale la soare, injectare! Sunt cel mai priceput exterminator din România. Abaddon, Allah, Bahaullah și Baubau fie lăudați!

– Dar pe tine cum te cheamă voinicule?

– Permiteți să raportez: eu mă numesc Gelaledin Nezir. Sunt primul chestor turc din România și îl sfătuiesc pe șeful meu, Ministrul de interne, pupa-i-aș condurii, fiind consilierul la dânsul, cum să facă ordine în interiorul acestei țări plină de ghiauri corupți…!

– Dar pe tine cum te cheamă, puiul meu cu măscuță pe guriță?

– Eu sunt Mehmet Ban dar mi-am pus și-un Escu-n coadă, Întunecimea Ta!

– Și ce funcție ocupi Ban-Escule?

– Dădător cu gura prin canalele sociale.

– Și ce-ai vrea să ajungi?

– Ce mi-e scris în frunte mi-e pus: viitorul Preafericit Patriarh al României Vaccinate!

– Atunci să trăiți, copiii mei, români pur sânge, și să-i conduceți în fericire pe urmașii dacilor întru mulți ani! Așa trebuie să fie un popor cu o adevărată mentalitate deschisă: să nu dețină nimic și să fie fericit!

Pentru că toți aceștia, care ocupă cele mai importante funcții în Stat, gândesc și simt românește, voi românii, duceți o viață plină de belșug și fericire! Cine să vă apere și să vă reprezinte cel mai bine interesele dacă nu românii voștri neaoși!?

(Preluare de pe Activenews)

Am stat multă vreme la Jilava, care este o închisoare subterană, şi am trăit acest fenomen. Celulele comunică cu şanţul care face legătura cu partea de deasupra şi, vara, ferestrele sunt deschise. De ani de zile vin rândunelele şi-şi fac cuib în celule. Există un bec care arde ziua şi noaptea, pentru că acolo nu ai voie să stai pe întuneric, unul dintre dorurile mari fiind să ajungi odată să dormi cu lumina stinsă, pentru că trebuie să fii tot timpul sub supraveghere.

Aşa încât, deasupra becului de la intrare, era o mică platformă şi acolo rândunelele îşi făceau cuib. Ei bine, în fiecare primăvară fiecare rândunică venea exact la cuibul ei din celulă, din sutele de celule care erau acolo. Ele deveniseră blânde şi le-au marcat la un picior deţinuţii mai vechi în toamnă, iar când veneau primăvara le luau în palmă şi se uitau la semnul de la picior.

Deci, dacă rândunica ştie să găsească o celulă, cum să nu ştie rugăciunea? Aşa că, dacă este plecat undeva, într-o călătorie, departe, sau a fugit de acasă, s-a pierdut în lume şi nu ştii unde este, dacă eşti mamă şi este copilul tău şi te rogi pentru el, să fii sigură că rugăciunea este singura care-i ştie adresa. Acesta este unul dintre miracolele rugăciunii că nu greşeşte niciodată adresa!

(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieţii, Editura Doxologia, 2013, p. 57-58)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

În 24 aprilie s-au împlinit cinci ani de existenţă neîntreruptă a blogului Ortodoxia în Catacaombe. Era chiar ziua Învierii Domnului din anul acesta. Au mai trecut patru luni, suntem în septembrie, şi contorul blogului îmi arată că am ajuns la postarea cu numărul 2000. E mult? E puţin? Dumnezeu, Care ne cunoaşte gândurile şi simţămintele ascunse, ştie. Îmi place să numesc acest blog ,,parcela mea scurtă şi îngustă’’, pe care o lucrez după puteri şi pricepere, dar, mai ales, după ajutorul primit de la Dumnezeu.

Am deschis acest blog în perioada ce a urmat după sinodul tâlhăresc din Creta şi după ce mi s-a interzis slujirea şi implicit propovăduirea. De ,,caterisire’’ nu m-am învrednicit, deoarece eram pensionar la vremea aceea. Am socotit atunci că aceasta ar fi o cale potrivită pentru a-mi prelungi slujirea aproapelui prin publicarea unor predici, cateheze, cuvinte de învăţătură. Cu trecerea timpului, la acestea s-au adăugat numeroase Vieţi ale Sfinţilor, articole, studii, exegeze, comentarii, recenzii, analize la care nu m-am gândit iniţial.

Socotesc însă că centrul de greutate al blogului îl constituie scrierile Sfinţilor Părinţi, ale celorlalţi Părinţi ai Bisericii noastre, Ierarhi, preoţi, mari duhovnici, Ieromonahi, monahi, pustnici, care cu toţii şi-au trăit vieţile în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor şi ne-au lăsat scrieri de mare valoare şi profunzime duhovnicească. Aici am avut parte de nepreţuitul ajutor al Doamnei Doctor Gabriela Naghi, sora noastră dragă, cea care străbătut multe filoane ale Tezaurului nesecat al Ortodoxiei, aducându-ne la vedere nestemate duhovniceşti, despre existenţa cărora nici nu aveam cunoştinţă. Îi mulţumim pentru aceasta osteneală, pentru toată strădania Domniei Sale în a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă de asalturile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, puteri dezlănţuite ale iadului, având toate dorinţa mărturisită de a ne îndepărta de Dumnezeul Adevărului şi a ne pierde în străfundurile adâncului. Nu e vorba de nicio teorie a conspiraţiei, povestea asta e o diversiune, o tâmpenie, ne aflăm în mijlocul unui război necruţător, al cărui deznodământ ni l-a făcut cunoscut Fiul lui Dumnezeu întrupat în istorie, acum două mii de ani, când ne-a spus că Sfânta Biserică Ortodoxă nu va fi biruită de toate puterile întunericului, nici de porţile iadului (Matei 16, 18). De statornicia noastră în unica Credinţa mântuitoare, în Sfânta Biserică Ortodoxă, de ataşamentul nostru faţă de Mântuitorul nostru Hristos atârnă mântuirea noastră. În ultima vreme, ni s-a alăturat şi Doamna Profesor Lucreţia P., cu comentarii pertinente, pentru că în Biserica noastră şi cuvântul mireanului îşi are locul său.

Biserica noastră se află sub ocupaţia şi sub prigoana antihriştilor ecumenişti. Aceştia ocupă samavolnic scaunele episcopale precum şi toate funcţiile administrative, începând de la protopopiate şi mănăstiri, până la locurile cele înalte din Patriarhia Română. Nimeni nu poate pătrunde în această castă de privilegiaţi fără a plăti un preţ, cel mai mare preţ, adesea sufletul său. ,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul ’’ (Marcu 8, 36). Realitatea acesta poate fi descurajatoare pentru unii, însă ne gândim că Dumnezeu le îngăduie pe toate acestea cu scopuri precise: îndreptarea noastră prin pocăinţă, înţelepţirea noastră prin fapta cea bună şi, în final, mântuirea sufletelor noastre.

Întrerupând în mod canonic pomenirea ierarhilor eretici, îngrădindu-ne de ereziile fără număr care lovesc acum în Biserica noastră, n-am făcut decât primul pas în lupta cea bună. Greul a urmat după aceea şi suntem conştienţi că răul va merge în creştere, până la a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nebunia lumii e şi ea în creştere, întocmai cum a proorocit Sfântul Antonie cel Mare, încă din secolul IV, iar când nebunii domină lumea din poziţiile cheie, rezultatul nu poate fi decât această dezordine cumplită, acest haos, menit să netezească drumul spre întronizarea blestematului antihrist.

Ne este suficient să ştim că la cârma Corabiei noastre se află Mântuitorul Hristos, Care-l va ucide pe antihrist cu suflarea gurii Sale. Pot să vină toate cohortele iadului, toţi sorosii, schwabii, bilgheiţii, faucii, bidenii, rockefellerii, rotschilzii, morganii, tăiaţii şi netăiaţii împrejur, şi alte fiinţe jalnice care se cred dumnezei. ,,Mormântul lor va fi casa lor’’, ne spune Psalmistul.

Cât va fi voia lui Dumnezeu, vom lucra în continuare la acest blog. Poate împlinim şi noi, într-o măsură infimă, cuvintele Mântuitorului Hristos: ,,Se va propovădui această Evanghelie a Împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul’’ (Matei 24, 14). E o mulţumire sufletească să vezi că glasul Bisericii Ortodoxe ajunge, şi prin acest blog, în Australia, Filipine, Malaiezia, Thailanda, Coreea de Sud, Noua Zeelandă, Japonia, India, Sri Lanka, Singapore, Indonezia, China, sau la cealaltă margine a lumii: Ecuador, Chile, Brazilia, Argentina, Costa Rica, Mexic, Statele Unite, Canada, ori din ţări musulmane precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe, Kuweit, Egipt, Qatar, în ţări africane cum sunt Africa de Sud, Nigeria, Senegal, Mali, Congo, Rwanda, Tanzania şi chiar în Statul Cetăţii Vaticanului. Fie toate spre slava Marelui nostru Dumnezeu.

Vă îmbrăţişez cu drag pe toţi. Cunosc puţini dintre Domniile Voastre, nădăjduiesc că ne vom vedea în Împărăţia cea Veşnică, unde ne vom bucura împreună întru lumina cea neînserată a Marelui nostru Dumnezeu Treimic: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Presbiter Ioviţa Vasile

Noi, oamenii, păcătuim uşor cu gândul. De aceea, Cel care a zidit una câte una inimile noastre, ştiind că cele mai multe păcate le săvârşim din imboldul gândurilor noastre, a poruncit ca în primul rând mintea să ne fie curată. Şi pentru ca păcătuim uşor cu mintea, Dumnezeu ne cere să avem de ea mai multă purtare de grijă şi pază. Că precum doctorii cei prevăzători întăresc cu mult înainte, prin mijloace profilactice, părţile mai slabe ale trupurilor, tot aşa şi Purtătorul obştesc de grijă şi adevăratul Doctor al sufletelor a prevăzut cu o pază mai puternică mai ales acea parte a sufletului nostru pe care o ştim mai înclinată spre păcat.

Trupul, ca să săvârşească o faptă, are nevoie de timp, de prilej, de osteneli, de ajutători şi de alte înlesniri; mintea însă dă naştere la gânduri într-o clipă şi le săvârşeşte fără oboseală; iar gândurile cresc fără piedică şi le e potrivită orice vreme. Se întâmplă uneori ca unuia dintre oamenii serioşi, mândru de respectul ce i se dă pentru faptele lui, îmbrăcat pe dinafară în haina înfrânării, prin mişcarea nevăzută a inimii lui, să-i alerge mintea la locul păcatului, chiar când se află în mijlocul celor ce-l fericesc pentru virtutea lui; cu închipuirea a văzut cele poftite, şi-a ticluit o întâlnire ruşinoasă şi, zugrăvindu-şi lămurit plăcerea în cămara ascunsă a inimii sale, a săvârşit păcatul înlăuntrul lui, fără de martori, necunoscut de nimeni, până va veni Cel ce descoperă cele ascunse ale întunericului şi vădeşte păcatele inimilor. Fereşte-te, dar, ca nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefacă în păcat, pentru că „cel ce se uită la femeie pentru a o pofti a şi săvârşit desfrânare în inima sa”.

Da, păcatele săvârşite cu trupul sunt împiedicate de multe pricini; dar cel ce păcătuieşte cu gândul, păcătuieşte tot atât de repede pe cât a şi gândit. Deci, acolo unde căderea este grabnică, acolo ni s-a poruncit să avem şi pază mai puternică. De aceea, ni s-a spus: „Nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefacă în păcat”.

(Sf. Ierarh Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 37-38)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Aceasta este postarea cu numărul 2000 de pe blogul Ortodoxia în Catacombe. Fie toate spre slava Marelui nostru Dumnezeu şi spre mântuirea celor care-L iubesc.

Ce vedem într-un scurt film care circulă printre noi, nu ne mai miră. O capişte greco-catolică, pare-se din Cluj-Napoca. O mulţime pestriţă, tot felul de personaje, unele purtând veşminte diaconeşi sau preoţeşti, alţii în reverendă. Din mulţime cineva strigă: ,,Hristos în mijlocul nostru!’’ I se răspunde în cor: ,,Este şi va fi!’’ Un individ bine făcut, căpetenie a papistaşilor clujeni, Claudiu pare-se, purtând veşminte arhiereşti ortodoxe, cu mitra pe cap, face un tur al capiştei, se urcă pe un pedestal pe care şedea unul ce purta bascul acela roşu, specific papistaşilor. Se îmbrăţişează, apoi continuă acelaşi ritual până ajunge la nelipsitul Andrei Andreicuţ, înveşmântat doar în rasă. Fraţii întru pierzanie îşi dau sărutul frăţesc, un cleric ortodox sărută mâna papistaşului şi Claudiu intră în altarul capiştei.

Imediat se aude îndemnul: ,,Întru înţelepciune, să ne mărturisim credinţa’’, şi încep dumnealor să recite Crezul în cor. N-am apucat să aud ce credinţă mărturisesc aceştia şi care-i ,,biserica’’ lor, deoarece filmul se întrerupe brusc. Acum nici nu ne mai interesează credinţa lor eretică, o ştim prea bine, dar ne surprinde îndrăzneala cu care pretind că Mântuitorul este prezent, acum şi-n viitor, între ei, cei care L-au trădat şi-L batjocoresc în continuare, vajnicii ecumenişti care pregătesc asiduu ,,religia’’ unică, al cărei dumnezeu va fi blestematul antihrist. Vă daţi seama la ce teatru al absurdului asistăm?

,,Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Hristos este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor vor face semne mari şi minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus de mai înainte’’(Matei 24, 23-25).

,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi: căci mulţi vor veni în numele meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’ (Luca 21, 8).

Preasfintele cuvinte ale Mântuitorului sunt cum  nu se poate mai limpezi. Mulţi nu le cunosc; mare parte nu le bagă în seamă; cei mai mulţi nu vor să le înţeleagă, şi-atunci să nu ne mai mirăm că asistăm la asemenea spectacole groteşti, premetgătoare venirii lui antihrist şi, mai rău, pierzătoare de suflete în străfundurile iadului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Prin luna mai a acestui an, o gaşcă de nemernici, printre care Iulian Bulai, a cutezat să meargă la Sfânta Mănăstire Neamţ, reuniţi în aşa zisul ,,Training liberal’’. Fundaţia liberală Friedrich Naumann a fost organizatoarea evenimentului. Printre preocupările acestor nespălaţi, români şi străini, se numără ,,promovarea libertăţii presei și apărarea drepturile omului, în special drepturile persoanelor LGBTIQ!’’ Vă vine să credeţi? Aşa a fost. Cum a fost cu putinţă? A fost, pentru că la Iaşi, la Mitropolie, statul de plată pentru funcţia de mitropolit este semnat de unul, Teofan Savu, care n-are nimic de-a face cu Biserica noastră, decât că ocupă samavolnic un scaun arhieresc istoric al acesteia. A fost posibil pentru că acelaşi Teofan Savu şi-a numit omul de încredere, Benedict Sauciuc, la stăreţia unei Mănăstiri, sfinţită cu câteva sute de ani de rugăciune de monahi adevăraţi, iubitori de Hristos, unii dintre ei Sfinţi. 

Zilele trecute, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, o altă fărădelege! Citez din ActiveNews: ,,Consilierul diavolului a intrat și în Sihăstria Putnei. Andrei Dincă: Satanistul psihopat al „Marii Resetări”, Yuval Noah Harari, propovăduit la „team-building”-ul Asociației SuperTeach de la Mănăstirea Sihăstria Putnei’’.Stau şi mă întreb, de ce n-au găsit aceşti satanişti alte locaţii pentru a-şi desfăşura agendele iadului? Simplu: ca să ne arate că ei sunt jupânii şi în Biserica lui Hristos. Oamenii lor sunt la posturi, îşi fac datoria cu vârf şi îndesat şi nu există riscul unui refuz. Pentru că Botoşăneanul Calinic a fost înscăunat la Suceava cu sarcini precise şi nu încetează, de câţiva ani, să ridice mari şi grave semne de întrebare în jurul numelui său. Arhiepiscopul Calinic are omul potrivit la stăreţia acestei Mănăstiri, unul ce vrea să pară modest, smerit, inginerul de nave şi profesorul de matematică Nectarie Clinci. Foarte bine, numai că n-am desluşit legăturile acestuia cu Biserica Ortodoxă. Cu lumea ocultă – da. Dovada e şi fărădelegea despre care vorbim. Aici nu mai încap dubii. Cei doi, arhiepiscop şi stareţ, se armonizează de minune când e vorba de spurcarea Mănăstirii, veche de aproape 600 de ani, prin prezenţa sataniştilor amintiţi.

,,Mai mari decât acestea veţi vedea’’, ne-a spus Mântuitorul Iisus Hristos. Şi vedem pe zi ce trece aceste monstruozităţi, care ne întristează şi ne revoltă deopotrivă. Doamne, caută din cer şi vezi…

Presbiter Ioviţa Vasile

Scriu  acest articol pentru ca Romania  este considerata ţara crestină, îndeosebi ortodoxă, cu un procent ridicat de crestini peste 85%. Din păcate, în peregrinările mele in acest an prin concediu am constatat  destule  fapte care nu corespund cu creştinismul. Adica am ajuns sa avem un crestinism fără fapte, adica mort dacă este fără fapte!

Am constatat ca în multe locuri din ţara, la moţi, la olteni pietele se tin in ziua Domnului, adica Duminica. Adică in loc sa mearga la biserica creştinii vând si cumpără, desi după 1989 sâmbetele sunt libere. Am constatat asta la Arieseni si la Obârşia Lotrului. Desigur, nu mă indoiesc că mai sunt si in alte părţi. Bunaoară la Sugag. Aceasta este o zona naturala frumoasa, comuna este curata, draguta, dar se pare ca primarul este ateu. De ce spun asta pentru ca nu a schimbat ziua de piaţa, care e Duminica şi la ei; apoi drumul spre manastirea Oaşa, care apartine de aceasta comună este execrabil, plin de gropi, încât se strică maşinile crestinilor care vor sa mearga acolo. Aceasta arata lipsa de respect a primarului faţă de crestini, pentru ca nu se ocupa de asfaltarea drumului. Felicitari primarului din Şiria de Arad, care a asfaltat drumul până sus la Schitul Feredeul din deal. Apoi drumul crucii care se desfasura pe o poteca ingusta de urcare la manastire pe jos  s-a mutat pe drumul astfaltat, fiind mult mai lat, încape mai multă lume, s-au postat troiţe cu icoane la cele 14 opriri. Deci un gest administrativ a atras dupa el si rezolvarea unei probleme duhovnicesti într-un mod plăcut.

O alta problemă care ţine de primarii este organizarea unor saărbători locale lumesti,  în care nu se ţine de Posturile bisericeşti. De exemplu, praznicul de ,,pită nouă’’, de la comuna Beliu se tine în Postul Sfintei Marii, care, oricum, e mai scurt. Apoi sarbatoarea unor localităţi,  în zile aleatorii, dar nu se tine seama de Postul Adormirii Maicii Domnului. Adica acei primari, chiar daca ei poate se considera crestini, faptele dovedesc altceva. Aceştia sunt sminteală şi ispită pentru tineri pe care îi atrag la distractii în zile de post. Atunci cum să ne mai asculte Maica Domnului rugăciunile? Nepasarea, indiferenţa sunt pacate mari care ne duc la iad (scrie asta in cartile duhovnicestei si indreptarele de spovedanie). Apoi, ne mai spune Mintuitorul, vai de cei prin care vine sminteala pentru altii, adică mai ales pentru tineri.

Conducatorii spirituali ai comunitatilor sunt preoţii. Oare câţi dintre ei au atras atentia primarilor ca nu e bine să se afle în afara celor poruncite de Dumnezeu? Şi daca preotii nu fac ceea ce ar trebui, măcar noi, creştinii, ar trebui sa indreptăm lucrurile, sesizind primariile ca nu fac bine  luând hotariri necreştineşti. Faptul că asa s-a incetatenit un obicei sau altul, nu e deloc o scuza.

Apoi am observat că toate aceste sarbatori aleatorii se tin Duminica, desi toate simbetele sunt libere! Chiar si la Ţebea se întâmplă asta, încât ma intreb dacă organizatorii sunt crestini sau nu? De ce nu se poate tine simbata sarbatoarea lui Avram Iancu? Am tot respectul pentru craiul moţilor, dar Îl respect mai mult pe Dumnezeu. Şi El ne-a aratat ca ne poate lua aceasta sarbatoare, cu ocazia asa numitei pandemii. Dacă oamenii ar merge la biserică Duminica, in loc de distractii, harul Duhului Sfint care este in bisericile ortodoxe ar lumina mintea oamenilor ca sa nu creadă tot ceea ce se spune la TV. Acesta este icoana vorbitoare a fiarei, căci i s-a dat grai sa grăiască, ni se spune in Apocalipsa Sfântului Ioan. Părintele Teofil Părăian a intrebat un crestin, aflat la spovedanie, daca merge la biserica (el nu impartasea pe ce care, de obicei, nu merg). Acela a zis ca nu se duce. L-a întrebat ce face în acest timp şi el a răspuns ca se uita la televizor. Ştii ce inseamna asta,a zis parintele, Îl pui pe Dumnezeu in  spate si televizorul in faţă (adica icoana vorbitoare a fiarei). Si l-a sfatuit sa mearga acasă si s a faca invers, adica sa puna pe Dumnezeu in faţă, iar televizorul in spate.

Şi câţi nu fac asa, stau acasa la televizor să asculte minciuni, în loc să slăvească pe Domnul în casa Lui. Rugăciunile acasa sunt folositare, dar nu de ajuns pentru ca daca nu era asa Domnul, nu ar fi lasat biserici pe pământ, unde se săvirseste Jertfa Liturgica de care se teme necuratul foarte mult. Şi ne mai spune Mântuitorul că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, acolo e şi El, în mijlocul lor.

Se tot vorbeşte de păcatul avorturilor, dar eu nu am auzit nici un preot să vorbească la o predica despre acest păcat, deşi înainte, pe vremea mamei mele, preoţii predicau si atrageau atentia femeilor asupra acestui teribil păcat. La fel, nu aud de la preoţi  sa atraga atentia asupra expresiei, foarte importantă ,,Doamne, ajută’’; ei nu gindesc ca in momente de criză, atac demonic se uită sa se spuna imediat ,,Doamne, ajută’’, prin care cerem urgent ajutorul de la Domnul si Maica Domnului. Apoi ,,Doamne miluieşte’’, o rugăciune scurtă care ajută foarte mult. Asa cum sa auda copiii, tinerii si cei mai nestiutori despre folosirea frecventa a acestor expresii simple. Rugăciunea lui Iisus este  foarte puternică.

Am fost neplăcut surprinsa de predica de la manastirea Oaşa din Duminica a 11-a dupa Rusalii, când e vorba de pilda datornicului nemilostiv, o pilda mai greu de înţeles, ne spune asta si Sfintul Luca al Crimeii. Ma asteptam ca la manastire sa existe macar un preot care sa tâlcuiasca creştinilor aceasta pilda, dar nici pomeneală de aşa ceva! A predica despre un mare Sfint, Iosif Isihastul, înseamnă a pune pe acel Sfint inaintea lui Hristos, care ne vorbeste direct in Sfinta Evanghelie,  prin multe pilde. Acesta este un afront direct adus lui Dumnezeu. Predica de la Oaşa s-a adresat mai mult monahilor, când biserica era plina de creştini mireni, inclusiv un autocar de Bucuresti, care ar fi voit să se întoarcă mai indreptati la casele lor! Dar nu peste tot se intimpla aşa. Am trecut anul trecut intr-o Duminica prin orasul Făgăras şi ne-am oprit la catedrală. Ascultnd inceputul predicii, n-am mai plecat, am stat până la sfârsit, pentru ca a fost o predica foarte folositoare pentru crestini. Aşa preoţi – da, cinste lor.

La toate aceste nepăsări, dacă ne mai gândim si la crucile necrestine, aflate pe multe biserici, catedrale, manastiri, cu trei brate. Cel lung, la mijloc, taie crucea, şi se afla în vechile corespondente ale masonilor. Avem o imagine complexă a Romaniei care din creştină a ajuns necredincioasă.

Atunci, ca o concluzie, să nu ne mai mirăm de situaţia dezastruoasă a ţării, atacată de lupi  hămesiti după câstiguri fara munca, şi să nu ne miram ca putem ajunge  mult mai rău. Zice Mântuitorul în Sfintele Evangelii: Dacă nu vă veţi pocăi, veţi păţi la fel. Părintele Ioanichie Bălan a spus intr-un interviu că dacă oamenii ar merge regulat la biserică si ar avea fiecare un duhovnic, Dumnezeu şi-ar pune mila Sa si ne-ar merge mult mai bine.

Concluzia: Preoţii ar trebui sa pună mai mult suflet in predicile lor, ca să îi lumineze pe creştini. Domnul să ne lumineze pe toţi, dar pentru asta trebuie ca şi noi sa dorim luminarea si să înlocuim nepasarea şi superficialitatea cu interesul mai mare pentru rugăciune, post şi prezenţa la biserică.

Dr. Sofia Iuga 

Dumnezeu este foc mistuitor (cum citim în Noul Testament, în Epistola către Evrei, capitolul 12, versetul 29). Când un obiect se atinge de foc, el se schimbă: ori arde, ori se căleşte. La fel şi omul, când se atinge de Dumnezeu, ori piere, ori se mântuieşte.

Focul este întotdeauna foc! Dar vedem că din atingerea de el rezultă fie cenuşă, fie oţel, în funcţie de ceea ce se atinge. La fel se întâmplă şi cu omul, şi totul depinde de ce anume va aduce el focului dumnezeiesc, adică în ce stare este omul când se atinge de Dumnezeu. Dacă se ţine ca fierul, atunci puterea fierului va deveni de oţel. Dar dacă se coboară până la slăbiciunea paielor, va fi mistuit. Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, este în mod inevitabil adus la Dumnezeu şi vai lui dacă nu se va pregăti pentru această întâlnire…

Va veni ceasul când ne vom atinge de puterea lui Dumnezeu, indiferent dacă vrem sau nu acest lucru. Lopata este în mâinile Domnului. Cu lopata se aruncă seminţele şi paiele; paiele le împrăştie vântul, iar seminţele cad la picioarele Stăpânului şi sunt strânse în jitniţe, în timp ce paiele sunt lăsate deoparte sau arse. Întâlnirea cu Domnul este inevitabilă şi trebuie să ne pregătim pentru ea. Păcatele noastre sunt paiele care sunt mistuite la această întâlnire.

Trebuie ca, din vreme, să facem singuri judecată cu noi înşine şi noi înşine, pregătindu-ne pentru această întâlnire, trebuie să ne desprindem de paie, să mistuim paiele păcatelor prin pocăinţă. Ori se mistuie ele singure, ori împreună cu ele se mistuie şi omul, care s-a înrobit păcatului.

Trebuie să ştim că vine Judecata de Apoi şi să ne raportăm cum se cuvine la acea zi şi la acel eveniment. Trebuie să ne curăţim sufletele şi să ne rugăm. Trebuie să ne raportăm la acel eveniment în mod limpede şi conştient, iar nu ca o jivină care-şi ascunde capul ca să nu vadă primejdia.

(Sfântul Ioan Maximovici, „Predici și îndrumări duhovnicești”)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Când l-am auzit pe moaflea Klaus Iohannis vorbind despre proiectul său grandios ,,România educată’’, am crezut că e vorba de o toană prezidenţială, spusă pentru a se afla în treabă, mai ales că a trecut destulă vreme fără a se întâmpla nimic. N-a fost aşa. Grangurii lumii i-au înscris pe agendă această tâmpenie, care acum revine în actualitate. Astfel, aflăm că în manualele de Limba Română, tipărite în 2020, în pandemie, prin iuţeala mâinilor de circar şi cu nebăgarea noastră de seamă, a fost strecurat un text al unuia care ar fi trebuit să fie internat de multă vreme într-un ospiciu: Yuval Noah Harari, supranumit ,,consilierul diavolului’’, diavolul fiind Klaus Schwab, un alt psihopat care face ca IQ-ul planetei să scadă considerabil. Un maltusianist care pledează fervent pentu crimă, crimă împotriva făpturilor lui Dumnezeu, pentru că oamenii ar fi prea mulţi pentru posibilităţile actuale ale planetei. Când spune asta, nu mai este om, se metamorfozează dumnezeu. De dumnezei nu mă tem, mă tem de Dumnezeul Cel Atotputernic, Făcătorul cerului şi al pământului.

Textul introdus hoţeşte în manualele româneşti, cu complicitatea târâturilor româneşti, se încadrează în marea resetare. Acum toate sunt mari. Şi adunarea tâlhărească din Creta a fost mare. Şi sfântă, nota bene. Ministrul de carton din guvernul lui Iohannis, Câmpeanu, sau care va fi fost atunci, nici nu mă interesează, a comis această fărădelege fără seamăn. Uitaţi-vă la fotografiile acestui personaj îndobitocit, Yuval Harari, scăpat, temporar, din ospiciu. Zâmbind tâmp, ţinând în mâini un craniu, a adus în spaţiul românesc rodul ,,gândirii’’ sale, un text îmbulzit de prostie maladivă. Dobitocii noştri l-au preluat, cu fiască supunere, şi nu ne-am mira ca în următorii ani copiii noştri să-l primească drept subiect de examen.

Tăiaţii şi netăiaţii împrejur se screm să-i scoată pe Eminescu şi pe ceilalţi scriitori geniali ai Neamului din manualele de studiu. Dobitocii autohtoni se grăbesc să le execute ordinele.

Sunt un om în vârstă, tocmai bun pentru a fi exterminat de leprele de felul lui Schwab. Voi trăi atât cât îmi este dat de la Dumnezeu, nu cât vor lepădăturile şi scursorile străine. Nimeni nu mă va putea împiedica să recit Doina lui Eminescu când, unde, cum şi de câte ori voi vrea.

 Nu ne spunea Maica Benedicta, să-l apărăm pe Mihai?

Presbiter Ioviţa Vasile

Cealaltă a fost atunci când făcea pe exegetul şi ne spunea că ,,femeia înveşmântată cu soarele şi luna era la picioarele ei şi pe cap purta cunună de douăsprezece stele’’ (Apocalipsa 12, 1), era o preînchipuire a uniunii europene! Da, am spus atunci, exeget mare s-a ridicat între noi.

Cu prilejul ITO, întâlnirea tineretului ortodox, un fel de UTC în haină bisericească, Andreicuţul nostru clamează că ,,iubirea de Neam, credinţa şi apostolatul tinerilor vor salva Biserica şi Neamul’’. Eu n-aş lăsa ca Biserica şi Neamul să fie salvate de tineri, oricât de râvnitori ar fi aceştia, ci aş aşeza lucrurile într-o altă ordine, sau altă paradigmă, ca să ne exprimăm cu preţiozitate. Eu aş spune că Biserica n-are nevoie să fie salvată. Mântuită – da! Biserica e Trupul Tainic al lui Hristos şi, adevăr axiomatic, nu poate fi biruită de nimeni, contrariul însemnând, Doamne fereşte, biruinţa diavolului asupra lui Hristos. Aşadar, ,,Hristos este Capul Bisericii, Trupul Său, al cărui Mântuitor şi este’’ (Efeseni 5, 23). Când Biserica va fi mântuită, nu ne vom gândi la mântuirea Neamului.

Pentru că Biserica este Neamul Românesc!

Presbiter Ioviţa Vasile   

Pentru a te ruga „în Numele Său” e oare necesar să înţelegem semnificaţia lui, atributele lui, natura lui? Da. Nu numai că este necesar, dar este chiar esenţial, dacă e ca bucuria noastră să fie deplină. Asimilarea adâncurilor inepuizabile ale vieţii în Hristos cere toată tăria noastră, efortul necontenit de o viaţă. Conţinutul sau sensul Numelui lui Dumnezeu ni se împărtăşeşte doar treptat.

Invocarea Numelui Său poate bucura sufletul; şi acest lucru e preţios. Dar nu trebuie să ne oprim la jumătatea drumului. Viaţa noastră pământească e scurtă. Trebuie să folosim fiecare ceas pentru a înainta în cunoaşterea lui Dumnezeu şi atunci când înlăuntrul nostru, fericirea din inima noastră se împleteşte cu lumina înţelegerii, atunci şi numai atunci ne apropiem de desăvârşire.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 118)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Unitatea organică, nemuritoare, cerească a Bisericii ca Trup al lui Dumnezeu, organismul revelat, organizarea dumnezeiască se află în însăși personalitatea Domnului Iisus Hristos Dumnezeul-Om. Această unitate este prezentă la Apostoli și la succesorii lor – Episcopii; toți cei prezenți și care sunt în sfânta comuniune cu Sfinții Apostoli și cu succesorii lor – Episcopii; toți cei prezenți și care sunt în comuniune in adunarea Credintei sfinților Apostoli și a succesorilor lor – Episcopii. Aceasta este Biserica lui Dumnezeu de la început până în prezent; si asa va fi așa de-a lungul istoriei pământului și cerului: Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică; Biserica = Dumnezeul-Om nemuritor și veșnic, Domnul Hristos, prin toate vesniciile divine.

Credinciosul ortodox simte acest adevăr cu sufletul său și cu toată inima pe care-l cunoaște și-l marturiseste Sfântul Ciprian al Cartaginei: Cei care nu sunt in comuniune in unitatea Bisericii nu au Credință în Biserică. Oricine se opune și acționează contrar Bisericii nu este membru al Bisericii. Apostolul Pavel ne arata taina acestei unități: un singur trup, un singur duh, un singur Domn, o singură Credință, un singur Botez, un singur Dumnezeu. În această unitate este bine pentru noi toți să rămânem și să o apărăm, în special Episcopii, care conduc văzut Biserica, pentru a arăta astfel că episcopatul în sine este unul și inseparabil.
Episcopatul este lucrarea Bisericii și fiecare Episcop participă la ea în întregime. La fel este și Biserica.

Uite, soarele are și multe raze, dar lumina este una; Există multe ramuri în copac, dar copacul este unul ferm ținut de rădăcină. Separați lumina soarelui de sursa sa, — unitatea nu va permite să existe lumină separată; rupe o ramură de trunchiul copacului, – o ramură ruptă își va pierde capacitatea de a crește. La fel și Biserica, înfățișată de lumina Domnului, împrăștiindu-și razele peste tot în lume; Dar lumina, dizolvându-se peste tot, este una, și unitatea trupului cu madularele este inseparabilă.

Biserica își extinde ramurile, legate; fluxuri abundente curg pe vasta întindere: dar în toate acestea, Capul rămâne Unul, o singură sursă, o mamă. Capul este cel din care ne naștem, cu lapte ne hrănește, sufletul ei este alimentat de Duhul. Biserica ne mântuiește cu harul lui Dumnezeu, pregătindu-ne pentru Împărăția Cerurilor. Oricine se desparte de Biserică ramane in afara trupului ei; cine părăsește Biserica lui Hristos, este lipsit de răsplata pregătită de Hristos: el devine pentru Biserica un vrăjmaş.

(Dogmatika Pravoslavne Crkve – Tom III (drugi deo) – Strana 15 – Svetosavlje
https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-2/15/)

Selecţie şi editare: D. Felix

Dacă oamenii vă vor răni iubirea de sine şi mândria consideraţi-i a fi, oricine ar fi ei, drept trimişi ai lui Dumnezeu să vă înfrâneze patima sufle­tească. De aceea nu vă supăraţi pe ei, ci mulţumiţi Domnului că El, Milos­tivul, vă oferă o ocazie potrivită pentru dobândirea smereniei.

Cei bolnavi nu-i ceartă pe medicii care-i operează pentru că le taie răni­le rele din trup ci, chiar dacă suferă, rabdă; astfel şi voi, oricât de greu v-ar fi să răbdaţi supărarea pricinuită de cei care vă rănesc orgoliul, siliţi-vă să înduraţi aceasta prin lucrarea rugăciunii lui Iisus şi fără a vă întrarma îm­potriva lor. Dumnezeu să vă binecuvânteze să mergeţi pe urmele lui Iisus Hristos şi să purtaţi crucea Lui.

În tufişul spinos înfloresc trandafiri frumoşi: tot astfel, mângâierile pli­ne de dulceaţă sunt răsplata celui care merge pe urma lui Iisus Hristos pur­tând crucea Lui. Asemănaţi-vă Lui prin smerenie, răbdare, dragoste; fiţi sluga tuturor, iertaţi-i pe toţi, iubiţi-i pe toţi şi astfel pretutindeni şi totdeau­na veţi fi mângâiaţi.

Vă rog, dragii mei, nu nesocotiţi niciun mijloc prin care puteţi să bineplăceţi Domnului Dumnezeu; astfel de mijloace sunt multe, ca de exem­plu: frăţietatea cu toţi oamenii, mângâierea celui întristat, liniştirea celui supărat, apărarea celui prigonit, miluirea celui sărac, întoarcerea privirii de la lucrurile rele, împotrivirea faţă de gândurile rele, silinţa spre rugăciune, răbdarea, milostivirea, dreptatea şi celelalte asemănătoare. Lucrarea aces­tor virtuţi sfinte va atrage asupra voastră ajutorul atotputernic al Domnu­lui; cu acest ajutor veţi învinge toate greutăţile care vi se par imposibil de trecut cu propriile puteri.

Feriţi-vă în tot felul să vă supăraţi, oricare ar fi motivul; nicio neplăce­re nu este întâmplătoare, ci toate sunt îngăduite de Pronia dumnezeiască în vederea scopurilor mântuitoare pentru care Sfântul Apostol Pavel se afla în primejdii pe mare, primejdii de la tâlhari, primejdii de la neamul său, pri­mejdii de la păgâni, primejdii de la cetăţi, primejdii în pustie, primejdii în­tre fraţii cei mincinoşi, osteneală şi trudă (II Corinteni 11, 26-27). Cunos­când aceasta, nu daţi atenţie celui care v-a jignit şi nici motivului pentru care v-a jignit, ci ţineţi minte doar că nimeni n-ar îndrăzni să vă jignească dacă Domnul n-ar îngădui; de aceea mulţumiţi mai bine Domnului că prin suferinţele care se abat asupra voastră vă arată limpede că nu-i sunteţi stră­ini şi vă conduce spre împărăţia Cerurilor. Scriptura Sfântă spune: Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? (Evrei 12, 7)

Renunţaţi să vă socotiţi importanţi şi fiţi înaintea Domnului, în relaţiile cu oamenii, asemeni copiilor lipsiţi de răutate. Petreceţi în dragostea lui Dumnezeu, învăţaţi-o, respiraţi cu ea. Dum­nezeu este dragoste şi cel ce petrece în dragoste este în Dumnezeu şi Dum­nezeu în el. În această viaţă plină de suferinţă este mângâietor să vieţuieşti în dragostea lui Dumnezeu.

(Din învăţăturile Stareţului Agapit de la Nil-Stolobensk)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Fiind ziua de naştere a lui Irod şi sărbătorindu-i-se aniversarea, s-a făcut praznic bogat după cuviinţă, poftiţi au fost toţi dregătorii ţării. Acolo, la praznic, fiica din prima căsătorie a Irodiadei, Salomeia pe nume, a dansat; dansul tinerei frumoase fete într-atâta i-a plăcut şi l-a tulburat pe rege încât, ameţit de băutură şi aprins de poftă, i-a spus: cere-mi ce vrei, până la jumătate din regatul meu, şi-ţi voi da. Şi i-a întărit vorba cu jurământ.

Salomeia, neştiind ce să ceară, s-a sfătuit cu maică-sa. Irodiada nu a stat pe gânduri: cere Capul lui Ioan Botezătorul, i-a grăit, acum, aici; să ţi-l aducă pe o tipsie. Regele Irod atunci s-a cutremurat. Nu era deloc dispus să-l omoare pe Ioan despre care ştia că norodul îl socoteşte prooroc; şi apoi nici omul nu-i era cu totul antipatic; în felul lui îl respecta şi consimțise la arestarea lui numai ca să scape de gura muierii.

Nerodului, ameţit cum era, i-a fost însă ruşine să-şi calce nesăbuitul jurământ. Ar fi putut prea bine să-i explice fetei: “ţi-am făgăduit până la jumătatea regatului meu, dar omul acesta preţuieşte mai mult decât jumătate din regatul meu, astfel, încât nu ţi-l pot da; cere-mi altceva”. Dar nu l-a purtat mintea către acest răspuns drept, ci ca netotul a împlinit sălbatica sfruntată cerere: lui Ioan i s-a tăiat Capul în chiar beciurile palatului şi cinstitul Cap i-a fost adus Salomeii pe tipsie, precum dorise ticăloasa de Irodiada.

Noi reţinem din viaţa şi jertfa Sfântului Ioan Botezătorul altceva: capacitatea omenească de a ieşi din sine, de a depăşi strâmtoarea fenomenalităţii, de a iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză (sau măcar un temei de neîncredere în afirmaţii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan 3, 30:
„Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”.

(Extras din Dăruind vei dobândi – Nicolae Steinhardt)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

În Evanghelie societatea omeneasca, inainte de sfarsitul lumii, este descrisa in culorile cele mai intunecate. Se neaga posibilitatea unei continuie perfectionari a umanitatii. In nicio parte a Evangheliei nu se găseste scris ca răul triumfa asupra binelui la sfărsitul lumii; se spune numai ca in vremile de apoi credinta se va imputina (Luca 18, 8) si ca datorita nedreptatii crescande, dragostea multora se va raci (Matei 24, 12)

De asemenea ni se spune despre zilele lui antihrist, zile care vor fi scurtate, dupa cum este scris: „pentru cei alesi se vor scurta aceste zile” (Matei 24, 22).
In aceste ultime vremuri apropiate timpului venirii lui antihrist, fiii credincioşi ai Bisericii Celei Una Sfinte se vor ascunde în pesteri si numai cu atotputernicele rugăciuni ale Maicii Domnului îi vor putea pazi de persecutiile slugilor lui antihrist.Despre aceste zile, Sfântul Apostol Pavel arata ca inainte de a Doua Venire a Mântuitorului „se va da pe fata omul nelegiurii, fiul pierzaniei, potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu (2 Tes. 2, 4), adica antihristul. Şi in acelasi pasaj el scrie: „Domnul Iisus il va ucide cu suflarea gurii Sale” (2 Tes. 2, 8).

Dar este vreo biruinţă a răului, asupra binelui? În general, biruinţa asupra binelui nu este decat vremelnică si părelnică. Destinatia omului nu este limitata la viaţa sa pământească, deci nu totul ia sfarsit aici, jos, asa cum Apostolul Petru afirma: „pământul si lucrurile de pe el se vor mistui (arde)”( 2 Petru 3, 10). Apoi adauga: „Dar noi asteptam potrivit fagaduintelor Lui, ceruri noi si pamant nou, in care locuieste dreptatea” (2 Petru 3, 13).

Fără viata vesnica, locuirea noastra pământească ar fi dezgolita de orice valoare şi ar fi absurdă.

Selecţie şi editare: Felix