Duminica Femeilor Mironosiţe – ziua tuturor femeilor iubitoare de Hristos

Hristos a înviat

Această Sfântă Duminică, a treia după Învierea Domnului, este rânduită cu înţelepciune de Mireasa lui Hristos, Sfânta Biserică, spre pomenirea şi cinstirea Sfintelor Femei Mironosiţe, adică aducătoare de mir. Dar această zi capătă înţelesuri încă şi mai ample, căci în ea se poate regăsi orice femeie iubitoare de Hristos din vremea noastră şi din orice timp, trecut ori viitor. Este astăzi, cu alte cuvinte, ziua femeilor creştine, a fiicelor credincioase ale Bisericii noastre. S-a făcut o îndreptăţită observaţie precum că, dintre toţi oameni trăitori pe pământ în vremea Mântuitorului, numai femeile şi copiii nu i-au făcut niciun rău. Dimpotrivă, L-au înconjurat cu sfântă iubire şi au ilustrat cu temeinicie cele scrise mai târziu de Sfântul Apostol Pavel: ,,Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? … Căci sunt încredinţat căci nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru’’ (Romani 8, 35, 38-39).

Puternicii zilei din vremea noastră contrapun Sărbătorilor Sfinte ale Bisericii o seamă de sărbători false, cu conţinut şi semnificaţii păgâneşti. Aşa este, bunăoară, ziua femeii, cea mult trâmbiţată în fiecare an, la 8 martie, la care, din păcate, participă, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, şi multe femei creştine. Atunci s-ar cinsti, chipurile, toate femeile pentru vredniciile lor. Fals! Aceasta este o zi de necinstire a femeilor, mai degrabă un prilej de ospeţe şi petreceri dezmăţate, cu atât mai mult cu cât 8 martie este, de cele mai multe ori, una din zilele Sfântului şi Marelui Post al Paştilor! Şi femeile se duc cu atâta uşurinţă şi inconştienţă să petreacă! Această tendinţă, deja manifestă, de a profana Sărbătorile Sfinte şi a le înlocui cu cele păgâneşti, ne aduce aminte de ceea ce profeţea Proorocul lui Dumnezeu, Daniel despre vremea domniei lui antihrist: ,,Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe Sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, şi judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l prăbuşească pentru totdeauna’’ (Daniel 7, 25-26).

Pentru noi, Sfânta Biserică cea nebiruită nici de porţile iadului (Matei 16, 18), Învierea Domnului este Adevăr mai presus de orice adevăr, bucurie mai presus de orice bucurie, după cum este şi această Sfântă Duminică a Mironosiţelor: ,,Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mareau alergat să vestească Ucenicilor Lui. Dar pe când mergeau ele să vestească Ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat’’ (Matei 28, 8-9). Abia atunci bucuria lor a fost deplină, până atunci nici nu îndrăzniseră să se bucure. Să ne bucurăm, aşadar şi noi, laolaltă cu Sfintele Femei Purtătoare de mir. Să ne închinăm şi noi Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat a treia zi din morţi. Acum şi-n veci. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Uitaţi-vă la ,,dumnezeii’’ care provoacă şi întreţin nenorocirile lumii

1,Începutul este în iad. Acolo domneşte satana dimpreună cu demonii săi. Acolo se urzesc marile nenorociri care vin asupra lumii. Acolo fierbe ura împotriva tuturor făpturilor lui Dumnezeu. Acolo se pune la cale distrugerea Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică a noastră, ca Popor al lui Dumnezeu. Acolo spumegă puterile întunericului împotriva Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu veţi vedea ce este în iad, decât privind prin ferestrele deschise de Fiul lui Dumnezeu. Citiţi Scripturile Sfinte. Ele sunt ferestre prin care vedem de unde vine răutatea iadului, revărstă pe pământ. Citiţi scrierile Sfinţilor Părinţi. În ele vom găsi înţelesurile evenimentelor satanice, în plină desfăşurare.

2.Trecem la nivelul al doilea. Acesta este vârful piramidei mondiale al slujitorilor diavolului. Aceşti satanizaţi, vai de sufletele lor!, stau îndărătul unu zid gros şi înalt, cu neputinţă de escaladat. Nici nu este necesar, n-avem ce căuta într-un spaţiu imund, plin de spurcăciuni satanice. Cine sunt cei care stau acolo şi pretind că s-au metamorfozat în ,,dumnezei’’ cu puteri neîngrădite privind conducerea lumii? Rokăfelerii, Rotşilzii, Soroşii, Bill Gheitsii, unul zis Schwab, niscaiva Faucci şi o întreagă faună de forme de viaţă care colcăie şi are pretenţii să hotărască destinele lumii.

3.Pute rău acolo. Să venim cu o treaptă mai jos. Ce vedem aici? Un Biden care s-a prostit rău de tot, care nu prea ştie pe ce lume trăieşte, dar media noastră oarbă îl divinizează, iar grangurii nu s-au hotărât încă să-i desfacă contractual de muncă; un Putin satanizat, care se îndreaptă cu sârg spre pedepsele veşnice ale iadului, ţinând în mână lumânarea de Înviere; un măscărici ovrei, purtător de nume slav – Volodimir – , la fel de nemernic precum Vladimir de la Kremlin. Actoraşul acesta  trebuie privit ca un mare erou, nu-i aşa, penticostalule Gâdea?; un Macron reales fără probleme, pentru că e util sistemului; un Scholtz inodor, insipid şi incolor, care contează doar în măsura fidelităţii faţă de sistem; un Boris Johnson, un Trudeau, bastardul lui Fidel Castro, ajuns sus de tot în ierarhia Canadei (fireşte, după doamna Saveta a Angliei); un Xi, de care să ne ferească Dumnezeu, să-i ferească şi pe bieţii chinezi. Când va năvăli în Europa, peste Eufratul secat, vai de cei care nu vor sta sub scutul lui Dumnezeu!

4.Coborâm în umila noastră ogradă românească. Miros pestilenţial, oriîncotro ţi-ai îndrepta privirea. Iohannis cel băţos, neamţul care ne fericeşte de opt ani, şi mai vrea doi. Apare rar, nu e rău, şi ne spune de fiecare dată că trebuie întărit flancul estic al Nato; atât a înţeles el din cele ce se petrec astăzi în lume. Lui i-aş adăuga fauna întreagă care au pus stăpânire pe domeniul Cotroceni, ovreiaşi de ambe sexe, după spusele Funarului. Mergem în guvernul lui Ciucă şi nu înţelegem de ce ortodoxul nostru Gigi Becali se opinteşte să ne convingă cât de credincios e generalul cu multe stele, cu câtă osârdie se spovedeşte duhovnicului său. Cine va fi acesta? Nu cumva… Vasile Bănescu? De parlament nu mai vorbim, nici de celelalte instituţii create anume pentru a susţine drăguţul nostru ,,stat de drept’’. Nu-mi cereţi să enumăr nume şi iar nume. Am obosit.

Gazeta noastră de perete sătească, din anii 50-60, ai secolului trecut, avea două secţiuni:,,Urmaţile (sic!) exemplu’’ şi ,,Nu faceţi ca ei’’. Cititorule, încadrează-i unde vrei: la smintiţi sau la mişei.

Presbiter Ioviţa Vasile

Apel către sufletele milostive

Hristos a Înviat!
Andrei, un tată-erou, are nevoie de noi pentru a ajunge acasă!
Acum câteva zile, în presa locală a apărut știrea că undeva, în județul Vaslui, un tată a intrat prin flăcările ce cuprinseseră întreaga locuință, pentru a-și salva băiețelul în vârstă de 6 anișori și fetița în vârstă de doar 3 anișori.
Dacă pentru băiat, în prezent internat alături de mama sa la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” Iași, există șanse de recuperare, rănile pricinuite de incendiul devastator au fost peste puterile trupușorului Anisiei, fetița de 3 ani, aceasta mutându-se printre îngeri.
Nu de mult a ajuns la noi vestea cumplită că, deși medicii din Germania au făcut tot ceea ce este posibil pentru tatăl Andrei, din păcate, nu au putut să îl salveze.
La acest moment, familia nu are resursele financiare necesare pentru a-l aduce acasă și pentru a-l înmormânta. Mai apoi, băiatul de șase anișori și mama sa vor avea nevoie de ajutor, întrucât focul le-a mistuit locuința și multe dintre bunuri.
Vă îndemn să alinăm, atât cât se poate, suferința acestei familii greu încercate!
Bunul Dumnezeu să răsplătească, fiecăruia, după bunătatea inimii sale și să-i numere în ceata sfinților pe Anisia și tatăl ei, Andrei!

Asociația ,,Glasul Vieții”
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

BCR:
Asociația ,,Glasul Vieții”
RO41RNCB0178156773130001 LEI
RO14RNCB0178156773130002 EUR
RO84RNCB0178156773130003 USD
REVOLUT – Ana – +40744163322

Ioan

Cine e Johannis:
https://fb.watch/cR68BcsAK2/

Puncte de vedere…

IUBIM UCRAINA ORTODOXĂ și detestăm parazitarea valorilor evanghelice din această țară, țesută de dușmanii Ortodoxiei și ,,autocefalii” conduși de Fanar!

IUBIM RUSIA ORTODOXĂ cu bogăția spirituală a Sfinților dați de Biserică, pe care îi cinstim și noi românii ortodocși, cu întreagă cultură universală a lui Dostoievski, Cehov, Gogol etc., care au dat proba timpului și au format oameni de valoare prin învățăturile nemuritoare. Pe de altă parte, deplângem și detestăm tot ce au creat marxismul și bolșevismul, distrugătoare de suflete și vieți. SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ FACEM DIFERENȚA!

DESPRE SUA NU PREA AM CE SĂ SPUN… deși ne-au dat demo(no)crația, „producțiile culturale” hollywoodiene, muzica și hit-urile cool, Coca-Cola, McDonald’s, KFC, LGBT, „educație” sexuală și multe alte buruieni otrăvitoare. Și să nu uit… loteria vizelor și visul american! A… și NATO, Deveselu și trupe de (in)securitate, pentru inamici imaginari sau asmuțiți de americani, pentru care plătim anual „taxă de protecție” 6 miliarde de $!!!

Bineînțeles că sunt și numeroase valori universale, apărute în mijlocul poporului american, care nu pot fi tăgăduite sau anulate. Însă, nu le-aș include în „visul american”, fiindcă adevăratele valori sunt nepieritoare! În „coșmarul american” totul este acum și aici, într-o împărăție hedonistă, impersonală și sincretistă. ,,Dumnezeu” este făcut după chipul omului care prosperă urmându-și visul sau chemarea! 

IUBESC ce au făcut în America Părinții cu viață sfântă, Serafim Rose, Efrem Filotheitul și ucenicii lor. Au arătat cum se „irigă zona de deșert” și se aduc roade, spre slava lui Dumnezeu! Dumnezeu iubește America prin ceea ce Își (mai) găsește în „țara tuturor posibilităților” sau în țara unde totul este posibil!

Preot Claudiu Buză

Povestea unei diversiuni securist – patriarhale

Este vorba de acea diversiune prin care nepomenitorii au fost dezbinaţi şi incitaţi unii împotriva celorlalţi. Vârful de lance al acesteia a fost domnul Ciprian Ioan Staicu. Dintru început am ştiut că în spatele său stă o reţea securistă, şi nu ne-am înşelat. A trebuit să treacă o oarecare vreme pentru a ne da seama că acea reţea era, şi este şi acum, aciuată în Patriarhia Română. Nu vă miraţi, toată administraţia noastră bisericească este împânzită de indivizi care colaborează vârtos cu serviciile secrete. Este cu neputinţă să pătrunzi în casta lor, oricât de capabil şi de bine intenţionat ai fi. Până şi pe postul femeii de serviciu, angajarea nu se face la întâmplare.

Aceşti securişti, înveşmântaţi în haine bisericeşti de cea mai bună calitate, şi-au propus câteva obiective. Înainte de toate să împingă pomenitorii în afara Bisericii, caz în care aceştia deveneau schismatici, cu adevărat, şi nu mai aveau nicio îndreptăţire, nicio legitimitate să se mai pronunţe în problemele grave cu care se confruntă Sfânta Biserică Ortodoxă Română. În acest sens, au organizat o întâlnire cu episcopul sârb Artemie, caterisit pe nedrept de ecumenişti. Numai că Artemie n-a rămas în această stare de episcop prigonit, ci a intrat în schismă şi s-a apucat să hirotonească singur horepiscopi (episcopi păstori prin sate), şi în acel moment a pierdut sprijinul Bisericii Ortodoxe. PS. Longhin s-a pronunţat în acest sens.

Devenit schismatic, Artemie era potrivit pentru a polariza alţi schismatici, respectiv pe aceia care l-au urmat pe Staicu. Întâlnirea a avut loc în Serbia, nu s-a legat nimic şi adepţii lui Staicu s-au întors acasă dezamăgiţi. Au continuat să stăruie în dezbinare. Dacă Artemie i-ar fi acceptat, ar fi intrat sub jurisdicţia sa, schisma era pecetluită şi securiştii patriarhali ar fi anunţat-o cu surle şi trâmbiţe şi ar fi arătat cu degetul spre toţi nepomenitorii din România.

Trebuie să accentuez că niciunul din nepomenitorii care au ales calea echilibrată a mărturisirii. nu a participat la acea făcătură securistă. Spunea Părintele Mărturisitor Claudiu Buză că după toate aceste convulsii, provocate de securişti, apele s-au despărţit, am rămas mai puţini, dar nu mai putem fi tulburaţi de făcăturile securiştilor. Fac o scurtă paranteză: în acest răstimp, am primit mai mulţi emisari episcopali care au încercat să mă readucă la starea de pomenitor.

Revenim la diversiune. Aceasta a reuşit, în parte. Ceea ce-i supără cu deosebire pe ecumeniştii români, cocoţaţi în toate posturile administrative bisericeşti, este faptul că am refuzat consecvent să părăsim Biserica Ortodoxă Română. Dumnezeule Drag, cum să părăsim Biserica noastră, Mama noastră, când ea este lovită de ereziile ecumeniste? De ce am întrerupt noi pomenirea ereticilor ecumenişti, nu pentru a o apăra de erezii şi schisme? Vedeţi ce spune Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol. Avem credinţa nestrămutată că nu ne putem mântui în afara Bisericii. Credeţi, ecumeniştilor, că ne-a lovit nebunia şi am părăsit Biserica Ortodoxă, spre a vă da vouă câmp liber pentru mârşăviile voastre ecumeniste? Să vă iasă din cap! Voi să plecaţi din Biserică, ereticilor, ca aceasta să se poată organiza după Sfintele Canoane, cu ierarhi bine-credincioşi, iubitori de Hristos şi de Biserică. Să nu vă imaginaţi că ne reduceţi la tăcere. Nu vom tăcea şi vom arăta toate ticăloşiile pe care le comiteţi, sub masca de slujitori ai lui Hristos.

Pentru credincioşii noştri îngrădiţi de erezie, fac o mărturisire. Încă de anul trecut, avem o propunere din partea cealaltă, care s-a convins şi s-a debarasat de Staicu, să ne unim. Ne-am comandat fiecare câte o porţie de iaurt în care suflăm, nu cumva securiştii patriarhali să încerce să introducă în cetatea noastră vreo herghelie de cai troieni.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cuviosul Efrem Filotheitul: Ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator

Adevărul imbatabil este că sufletul omului este nemuritor, şi că noi, oamenii, nu murim după plecarea din această viaţă. Rămâne doar ca sufletul să fie pregătit după moarte. Deci să ne punem în ordine sufletul nostru şi să-l avem cât se poate de curat.

Fiecare om din această lume, mai mult sau mai puţin, este nemulţumit. Dumnezeu este Cel Care ne hrăneşte, ne îmbracă, ne păzeşte, ne trimite înger păzitor, ne hrăneşte cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Lui, ne pregăteşte Împărăţia Lui nemărginită, ne rabdă, ocrotindu-ne, ne primeşte când ne pocăim, iar noi Îl hulim, nu-I arătăm cinstire, Îl ocărâm, Îl dispreţuim, şi Acesta rabdă îndelung şi ne aşteaptă. Noi ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator, n-avem în minte frica de Dumnezeu, respectul faţă de Acesta, evlavia cuvenită faţă de amintirea şi prezenţa Lui, nu ne lovim piepturile, închinându-ne Marelui Dumnezeu, Făcătorului de minuni, Celui negrăit şi necuprins, Preadulcelui nostru Stăpân. Dacă am avea fiecare mii de guri, n-am putea să-L lăudăm cu vrednicie şi cu cuviinţă pentru nemărginitele Lui daruri faţă de noi.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel, după repetatele căderi în extaz şi desfătări dumnezeieşti, striga aceste cuvinte nemuritoare: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui!” (Romani 11, 33). Cine poate să cunoască cum lucrează Înţelepciunea cea nemărginită, atât în lumea cerească, cât şi în lumea pământească, cât şi în lumea cea de sub pământ?

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 121-122)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfantul Tihon din Zadonsk: Din mâhnirea Lui Iisus ne-a venit pacea deplină şi bucuria veşnică

Din Patimile lui Hristos, ca din izvorul mântuirii, a venit toată buna noastră aşezare. Moartea Lui este pricina vieţii noastre. Patimile Lui sunt pricina bucuriei noastre. Prin judecarea şi osândirea Lui, noi am fost izbăviţi de judecata şi osânda veşnică. Cu rănile Lui noi ne-am vindecat. Cu lanţurile cu care a fost legat, ne-a dezlegat pe noi din legăturile păcatelor, pentru care îi cântăm împreună cu Proorocul: „Rupt-ai legăturile mele. Ţie-ţi voi aduce jertfă de laudă” (Psalm 115: 7-8).Din tristeţea, din mâhnirea Lui ne-a venit pacea deplină şi bucuria veşnică. Cu lacrimile Lui milostive a şters lacrimile ochilor noştri şi noi am dobândit îndrăzneală înaintea Tatălui Ceresc.
Prin dezgolirea trupului Lui dumnezeiesc ne-a ţesut nouă veşmântul mântuirii şi haina veseliei. Prin smerenia şi umilirea Lui, noi ne-am ridicat. Prin osândirea şi necinstirea Lui, noi am dobândit cinstea şi slava veşnică.

Într-un cuvânt, toată fericirea duhovnicească ne-a venit de la acest Izvor Mântuitor. Lui, Începătorului vieţii noastre, împreună şi Tatălui, şi Duhului Sfânt, îi aducem mulţumire veşnică.

Aminteşte-ţi totdeauna, creştine, acele momente în care se înfăptuia fericirea noastră: când Dumnezeu, în chip de om şi de rob, a venit pe pământ pentru noi, a trăit printre păcătoşi, a mâncat, a băut şi a cuvântat cu păcătoşii; când a răbdat hulă şi prigoană de la robii Lui cei răi, când pentru păcatele noastre a plâns, S-a întristat, S-a înfricoşat şi a asudat sânge; când a fost vândut, predat de ucenicii linguşitori şi nerecunoscători şi părăsit de ceilalţi ucenici; când a fost legat, dus la judecată, judecat şi osândit la moarte, înjurat, scuipat şi defăimat; când au răcnit împotriva Lui: „ia-L, ia-L, răstigneşte-L” (Ioan 19: 6); când a fost socotit dimpreună cu nelegiuiţii şi, pentru mântuirea noastră, a murit pe Cruce. Străduieşte-te să-L urmezi cu credinţă, cu dragoste, cu smerenie, cu blândeţe şi răbdare, şi să aduci mulţumire Răscumpărătorului tău, ca să împărăţeşti împreună cu El în veci.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 36)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Război avem. Acesta va fi mondializat şi nuclearizat. Voi, nu va temeti

Pe ce mă bizui, când fac aceste afirmaţii?

1.Uitaţi-vă la Vladimir Vladimirovici Putin. Omul e demonizat. Participă la reuniunile grangurilor lumii, prieten cu Klaus Schwab. Îşi ucide parte din popor prin vaccinul diabolic şi declanşează războiul acesta nebunesc (iertaţi pleonasmul!), prin care două Popoare Ortodoxe sunt învrăjbite, fraţii de sânge se ucid întreolaltă. Şi totuşi Putin ne spune că nu e război, e o operaţiune specială şi apare la Slujba Învierii ţinând, smerit o lumânare în mână. Nu vă faceţi iluzii. Omul e criminal, nu contează ce fel, în cârdăşie cu Kiril al diavolului şi al întregii oculte mondiale. De n-ar fi aşa, cu înlesnire ar fi putut ajunge în vizuina lui Putin, pentru a-i tempera pornirile criminale. Nu vă lăsaţi înşelaţi de o propagandă mârşavă care vrea să ne inoculeze ideea că Putin e mare făcător de dreptate.

2.Nu vă uitaţi la ,,cel mai puternic om al planetei’’, preşedintele SUA, Joe Biden. Senilul acesta stă şi el într-un spaţiu la Casa albă, cu viză de flotant, şi are ieşiri publice penibile, care nu-i mai deranjează nici pe cei ce stau în spatele său. Uitaţi-vă la cei care l-au pus pe scaunul prezidenţial printr-o fraudă electorală incredibilă. Ce să facem, cea dintâi democraţie a lumii îşi are metehnele ei.

3.Uitaţi-vă la marele purtător de nume slav, V. Zelenski. Ovreiaşul măscărici e în stare să apară în mai multe locuri în acelaşi timp, graţie tehnicii de suprapunere a imaginilor. Poate era în vizuina sa, când s-a adresat, printr-o înregistrare, falnicilor parlamentari români, şi aceştia s-au adunat ca să intre în delir şi să rostească ,,slavă… slavă’’. Ce oameni împuţinaţi la minte!

4.Uitaţi-vă la macroni realeşi, scholzi, beni johnsoni, trudeau cu toţii la nefericirea planetei. Şi vor trudi în continuare. Îi încadrăm în aceaşi categorie de satanişti care-şi urăsc semenii şi ar dori să-i târască pe toţi în iad.

5. Vă recomandăm să nu vă uitaţi la Xi al Chinei. Păgânul acesta e de o ferocitate de neînchipuit, şi să ne ajute Bunul Dumnezeu să stăm sub scutul Său, când acest monstru al istoriei îşi va trimite brutele satanizate peste Eufratul secat.

6.Dacă vă e silă de ce vedeţi, dacă aceşti ne-oameni vă inspiră silă şi groază, vă îndemn să vă ridicaţi privirea spre Atotputernicul Dumnezeu. Vă veţi linişti şi veţi vedea că aceşti monştri sâmgeroşi sunt, de fapt, nişte pigmei neputincioşi, înspăimântaţi de curgerea timpului. Timpul lor e scurt. Al ortodocşilor – etern. Doamne, ajută.

Presbier Ioviţa Vasileează războiul acesta nebunesc (iertaţi pleonasmul!), prin care două Popoare Ortodoxe sunt învrăjbite, fraţii de sânge se ucid întreolaltă. Şi totuşi Putin ne spune că nu e război, e o operaţiune specială şi apare la Slujba Înviede flotant, şn iad.

5. Vă recomandăm să nu vă uitaţi la Xi al Chinei. Păgânul acesta e de o ferocitate de neînchipuit, şi să ne ajute Bunul Dumnezeu să stăm sub scutul Său, când acest monstru al istoriei îşi va trimite brutele satanizate peste Eufratul secat.

6.Dacă vă e silă de ce vedeţi, dacă aceşti ne-oameni vă inspiră oroare şi groază, vă îndemn să vă ridicaţi privirea spre Atotputernicul Dumnezeu. Vă veţi linişti şi veţi vedea că aceşti monştri sâmgeroşi sunt, de fapt, nişte pigmei neputincioşi, înspăimântaţi de curgerea timpului. Timpul lor e scurt. Al ortodocşilor – etern, adica vesnic. Doamne, ajută.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cum se alege un episcop. Numai Biserica îşi alege slujitorii, orice intruziune lumească (politică sau ocultă), fiind oprită şi aspru pedepsită

Canonul 30 Apostolic: ,,Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo Biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemenea şi părtaşii (complicii) lui’’

Canonul 3 al Sinodului VII Ecumenic: Orice alegere de presbiter, sau de diacon, făcută de către dregători lumeşti, să rămână fără tărie, după Canonul care zice: ,,Dacă vreun episcop, folosind dregători lumeşti, şi prin aceasta s-ar face stăpâni peste o Biserică, să se caterisească şi să se afurisească, şi toţi părtaşii lui’’ Căci se cuvine ca acela care vrea să fie înaintat la episcopie, să se aleagă de către episcopi, după cum s-a orânduit de către Sfinţii Părinţi, cei de la Niceeea’’

Sfântul Ciprian s-a născut în cetatea Cartagina, în nordul Africii, într-o familie de păgâni. Multă ştiinţă de carte a primit el de la învăţaţii vremii, dar darul cel mai de preţ, comoara Sfintei Credinţe, a primit-o de la un preot. Fiind căsătorit, s-a botezat împreună cu casa lui şi pentru a sluji cu mai multă osârdie lui Hristos, s-a învoit cu Soţia sa să petreacă în curăţie. Pentru a se uşura de povara grijilor celor multe, şi-a vândut averile, împărţind săracilor, astfel că el însuşi era sărac. Văzând viaţa lui bineplăcută lui Hristos, Biserica l-a chemat la slujirea preoţească, apoi, fără voia lui, l-a înălţat în treapta arhieriei. Spun cărţile bisericeşti că nu se simţea vrednic de aşa înaltă slujire, însă poporul lui Dumnezeu s-a adunat la uşa casei lui şi n-a plecat până când Sfântul a primit să le fie episcop. Alegerea lui s-a făcut de Biserică, deoarece toţi îl iubeau.

Ca păstor al poporului binecredincios din Cartagina, a scris mai multe cărţi împotriva ereticilor, a închinătorilor la idoli şi a iudeilor. În vremea prigoanelor au fost creştini care, de frica morţii, s-au lepădat formal de Hristos, de aceea a scris şi pentru aceştia, învăţându-i să se pocăiască, pentru a putea fi primiţi iarăşi în Biserică. S-a întâmplat în cetate o epidemie de ciumă, din care pricină mulţi au plecat de-acolo. Sfântul Episcop a rămas lângă credincioşii săi şi fiindcă erau mulţi morţi neîngropaţi, el însuşi îi îngropa, fie că erau credincioşi, fie că erau închinători la idoli.

Diavolul şi slujitorii săi păgâni nu puteau răbda viaţa curată a fiilor Sfintei Biserici, de aceea împăraţii Romei voiau cu tot dinadinsul să piară învăţătura cea Dumnezeiască a Domnului Iisus Hristos. Au dat legi aspre, astfel încât Biserica nu avea voie să-şi ţină soboarele şi să săvârşească Sfintele Slujbe. Un anume Partenie a venit în Cartagina ca ighemon, pentru a sili pe creştini să se lepede de Hristos şi să se întoarcă la păgânătate. A chemat pe Sfântul Ciprian şi i-a cerut numele tuturor preoţilor din cetate. ,,Nu voi pârî pe fraţii mei’’,a fost răspunsul de neclintit al păstorului celui bun. A fost trimis în surghiun, însă nu s-a tulburat, ci îşi spunea: ,,Unde este Dumnezeu, acolo este şi patria adevăratului rob al lui Dumnezeu; iar străinătatea lui este acolo unde nu s-ar fi aflat Dumnezeu’’.

A fost condamnat la moarte. Şi-a plecat singur capul sub sabie, intrând în Biserica cerească, unde este rugător pentru binele lumii (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.421-426).

Presbiter Iovita Vasile

Parintele Martir Gheorghe Calciu: Ecumenismul, o mare ispită, o erezie

Părinte Profesor, astăzi există ideea că ecumenismul este o necesitate în spațiul bisericesc. Ce credeți ?
– Dacă ascultăm de diavolul, înseamnă că este o necesitate. Nu este o necesitate, ci un păcat, o ispită foarte mare, o erezie. Cred că Biserica Ortodoxă ar trebui să-și facă griji pentru propriile activități, nu să fie interesată de ecumenism și alte „mișcări”. Să trăiască în Hristos așa cum a trăit până acum.
– Cât de puternică este Ortodoxia?
– Forța Ortodoxiei constă în faptul că nu a schimbat nimic din Canoanele fixe până când s-a rupt catolicii, în timp ce forța romano-catolicismului constă în numărul și organizarea ei. Puterea catolicismului se prăbușește astăzi, în timp ce puterea Ortodoxiei rămâne. Dacă Ortodoxia cade, ea cade prin păcatele oamenilor din ea, nu prin altceva. Pentru că Ortodoxia însăși este invincibilă.
– Deci, ne slăbim în Biserica noastră…
– Da. Problema este că ne-am corupt pe noi înșine, nu pe alții. Chiar și acum, în comunitatea europeană, fiecare Biserică și-ar putea păstra deplina identitate, fără compromisuri sau prejudicii ale doctrinei religioase, dacă ar fi conștientă că trebuie să-și păstreze această identitate.
– Aici, ar trebui să schimbăm puțin mentalitățile…
– Ei bine, asta e problema. Dacă ne pierdem atașamentul față de Tradiția Ortodoxă și ne diluăm în această masă de ecumenism, absurd și criminal, sau dacă nu este criminal, chiar anticreștin, atunci cu siguranță ne pierdem pe noi înșine. Este un dezastru ! Și unii fac… Chiar nu înțeleg pericolul? Sau sunt „corupți”? nu știu, nu înțeleg…
– Cum vedeți starea actuală a Bisericii noastre?
– E ca în povestea asta, ne-a povestit mama când era mică, despre legiunea de demoni care a venit în casa văduvei în timp ce se ruga cu cei șapte copii ai săi. La fel se întâmplă și astăzi, există o mare legiune de demoni care alergă în jurul Bisericii. Adică se întâmplă cu orice Biserică Ortodoxă din lume, nu doar cu Biserica noastră Ortodoxă; milioane de diavoli aleargă în jurul ei. Au fost multe necazuri în orice moment în istorie, dar astăzi sunt multe altele, vedem. Sunt și mulți preoți neascultători și mulți călugări rătăcitori care nu ar trebui să-și părăsească mănăstirile așa cum doresc.
Mulți călugări merg în Occident, ce caută acolo? Ar trebui să rămână în mănăstiri. Daca nu le place mănăstirea lor pentru ca este ecumenistă sau din alt motiv, pot alege alta, pentru că sunt îndreptăţiţu să o facă.
Adică trebuie să ne impunem o disciplină prin care să respectăm autoritatea Bisericii, până când devenim vrednici și de Hristos, respectând-o. Dar stai în fața lui satana! Fii ca un stâlp de neclintit! Știind că dacă se va înfrunta cu un preot, un călugăr sau un episcop, va fi învins”.
(Viața Părintelui Gheorghe Calciu dupa mărturiile sale și ale altora“, Editura Christiana, București, 2007)
Sursa: https://orthodoxfaithblog.wordpress.com/2017/02/21/the-ecumenism-a-great-temptation-interview-with-father-george-calciu/
Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Statul este separat de Biserică

Acest concept îl regăsim toate Constituţiile de după preluarea puterii în România de comuniştii inculţi şi împuţinaţi la minte. Această formulare e o tâmpenie. De ce spun asta? Pentru că ,,stat’’ nu însemnează numai instituţiile care conduc, la un moment dat ţara, populate de o faună greu de definit, ci înseamnă şi totalitatea cetăţenilor care susţin acele instituţii. Statul Român e alcătuit din peste  86%  ortodocşi. Cum să desparţi Statul Român de aceşti oameni, când în acest procent Poporul Român este, de fapt, Biserica Ortodoxă Română?

Înţelegem gândirea celor care susţin această inepţie. Aceştia au ajuns, printr-un accident al istoriei, să stăpânească şi să conducă o ţară. Grija lor dintâi a fost să declare separaţia între stat şi Biserică. Cu alte cuvinte aceşti indivizi şi-au proclamat îndepărtarea de Sfânta Biserică şi de Dumnezeu, afirmând, asemenea necuvântătoarelor, că ei nu mai depind de nimeni şi de nicio Lege Dumnezeiască. Aşa se explică, foarte clar, nenorocirile fără număr care s-au abătut asupra României în anii de urgie comunistă şi după aceea.

Viclenia şi ticăloşia sunt mari. În fapt, statul nu e separat, câtuşi de puţin, de Biserică, şi vă spun de ce. Îmi asum în faţa Bunului Dumnezeu această afirmaţie. Nu există în momentul de faţă niciun episcop român, care să fie ales de Biserică! Repet: nu exista niciun episcop român, pe teritoriul actual…Factorul politic a intervenit, de fiecare dată, şi a impus pe scaunele episcopale homosexuali şantajabili, informatori ai securităţii, ofiţeri sub acoperire, masoni recunoscuţi, aventurieri, agenţi cu misiuni clar definite spre a distruge Biserica Ortodoxă Română. Cereţi-mi, şi voi aduce exemple concrete, vizibile, demonstrabile pentru toate categoriile enumerate mai sus.

Puţini ştiu că fiecare ,,episcop’’adus din ,,nefiinţă’’ pe scaunele episcopale trebuie să aibă un decret de recunoaştere din partea lutheranului- papistaş KW Iohannis. Fără acest decret nu poate fi nimeni ,,episcop’’. De când nişte scursori, străine de Neamul Românesc şi de Sfânta Credinţă Ortodoxă, hotărăsc cine este bun, cine este nebun, pentru a păstori o Episcopie? Cam de multă vreme. Ne-am săturat. Adă, Doamne, vremea ca să avem măcar câţiva Ierarhi Ortodocşi, care să ne ajute să ne împlinim datoriile preoţeşti, în aceste vremuri de persecuţie antihristică.

Presbiter Ioviţa Vasile

De vorbă cu Părintele Mărturisitor Claudiu Buză (III)

-Părinte Claudiu, am trecut prin doi ani de draconice îngrădiri. Mă refer la aşa numita plandemie, în fapt o mare escrocherie pusă la cale de aceste fiinţe jalnice care zic că sunt binefăcătorii omenirii. Cum i-aţi pregătit pe credincioşi pentru a nu cădea în această cursă?

Slavă lui Dumnezeu că am înțeles cu toții că este o plandemonie, nu o pandemie. De aceea, restricțiile nu au avut nicio constrângere în ceea ce ne privește și nimeni nu a dorit să participe la experimentul genetic mondial numit vaccipare! Nimeni nu a avut de suferit din această plandemie, decât poate la serviciu sau acasă, alături de casnicii lor. Nu-mi amintesc ca cineva să fi primit vreo amendă sau să-și piardă locul de muncă. 

Am căutat mereu să ne informăm corect din surse alternative, evitând sursele media globaliste vândute și,  mai ales, am căutat să ne punem nădejdea în Dumnezeu, cu duh smerit și dragoste pentru făptura lui Dumnezeu căzută pradă acestor criminali. 

-Cum au reacţionat credincioşii Sfinţiei Voastre la îndemnurile pe care le-aţi dat? Câţi dintre ei v-au ascultat? Câţi dintre ei au urmat îndemnurile sataniştilor şi au primit vaccinul fatidic? Cum aţi procedat atunci când bietul om s-a înţepat din neştiinţă? Aşteptăm aici un răspuns amplu.

Nu am cum să vă ofer un răspuns amplu fiindcă nu cunosc cazuri de vaccipați printre fiii mei duhovnicești. Nu a fost o ascultare necondiționată, ci o formă naturală și sinceră de raportare a lor la genocidul autorităților. Mereu ne-am sfătuit și am ales Adevărul. Am văzut plandemia ca efect al apostaziei, în urma trădării credinței. Virusul a fost un pretext al păpușarilor pentru a impune agenda Marii Resetări, iar Dumnezeu a îngăduit pentru puținătatea credinței. Întoarcerea la normalitate nu poate fi decât în Hristos, prin Biserică. La greci a fost mai rău cu restricțiile, fiindcă ei au girat, pe lângă erezia ecumenismului, atât schisma ucraineană, cât și parteneriale civile LGBT. 

-Socotiţi că odată declarată pandemia încheiată, sataniştii se vor opri, sau vor continua să-i injecteze pe bieţii oameni?

Agenda păpușarilor continuă! Părintele Elpidie vorbește de șapte vaccinuri ,,special specializate”, la capătul cărora va fi pecetluirea. În planul lor intră și reducerea populației, dar nu ăsta este scopul lor principal. Pe artizanii întunericului îi interesează consimțământul dat pentru vaccipare, pentru că diavolul vrea să ajungă la sufletul omului. Nu trebuie primit nimic din partea lor!

-Părinte, eu am un fişier în care ţin evidenţa unora din cei ,,vacccinaţi’’. Am cunoscuţi dragi care s-au vaccinat cu entuziasm, urmând propagandei antihristice. Chiar zilele trecute, unul din ei a fost pus în mormânt. Aţi avut aceste dezamăgiri, când credincioşii nu v-au ascultat?

Nu am avut astfel de situații. Doar a rudelor dintre credincioşi. Dumnezeu să aibă milă de sufletele lor!

-Am avut credincioşi care au venit la mine şi s-au plâns de ,,binefacerile’’ zisului vaccin. Vă amintiţi că v-am cerut sfatul privind calea de urmat. Ce recomndaţi celor care cu ştiinţă sau cu ,,neştiinţă’’ s-au aliniat cerinţelor antihriştilor actuali din lume?

Binefacerile dozării stau în strânsă legătură cu o presupusă siguranță în toate aspectele vieții, mai puțin sănătatea. O spun cei mai mari specialiști în domeniu și realitatea evenimentelor din viața noastră. Statisticile arată că vacciparea produce o mulțime de efecte secundare și chiar moartea. Cei care au intrat în malaxorul păpușarilor și s-au dozat pot scăpa de efectul serului în două moduri: 

1. Prin pocăință, renunțare și participare la viața Bisericii, prin împărtășirea sinceră și curată cu Sfintele Taine;

2. Medical, prin refacere celulară,  folosind glutamina și oxigenarea sângelui.Socotesc că ne aflăm sub dictatura, sub tirania unor demenţi care vor să-i târască pe credincioşii noştri spre porţile iadului. Ce-i îndemnaţi pe credincioşii noştri în aceste momente de cumpănă?

E timpul să revenim la normalitatea vieții în Hristos, prin pocăință înțelegătoare și participarea la viață Bisericii, trăind întru Adevăr, fără compromisuri și minciuni vătămătoare. Nu trebuie să ne temem de cei care ucid trupurile, ci de cei care au puterea de a duce în iad suflet și trup! Curaj, Domnul este cu noi până la sfârșitul veacurilor!

-Părinte, primejdia este imensă, pentru că ne confruntăm cu oameni care se declară credincioşi, dar ignoră toate semnalele de alarmă pe care le arată Biserica Ortodoxă. Ce să facem cu aceşti oameni?

-Să ne rugăm pentru ei cu durere și dragoste, și să ne curățim simțirile, ca și ei să fie ajutați. Spunea Sf Grigorie Teologul: ,,Curățește pe tine însuți, ca și ceilalți să poată fi curățiți”!

-Oamenii ne întreabă şi aşteaptă de la noi răspunsuri corecte. Ce să facă credincioşii de pe calendarul vechi, adică stiliştii? Ce să facă credincioşii noştri care slujesc după calendarul nou?

-Stiliștii să revină canonic în Biserică, să refacă ceea ce au pierdut, adică comuniunea cu Bisericile locale. Să nu uităm că Sfântul Ioan Maximovici(care slujea după calendarul vechi, n.n.) avea sub păstorire două parohii pe nou. Câtă vreme rămâne valabilă Pascalia pentru întreaga Ortodoxie, nu trebuie să ne îngrijorăm. Ar trebui să-i îngrijoreze pe stilişti faptul că Bisericile canonice de pe calendarul vechi sunt în comuniune cu Bisericile canonice de pe calendarul  nou, NU cu stiliştii!

Credincioșii care sunt pe calendarul nou să rămână în slujirea Bisericii canonice din care fac parte. În cazul nostru, aflați în BOR, să rămânem pe calendarul nou! Excepție face teritoriul canonic al Republicii Moldova, unde se slujește pe vechi, deși face parte din BOR! 

-Cum comentaţi faptul că aceia care au fost prezenţi în Creta, ar fi putut rezolva cu uşurinţă problemele Calendarului, dar nu s-a vrut, din motive lesne de înţeles?

Nu s-a dorit rezolvarea problemei calendarului pentru că și ei fac parte din structurile care lovesc în unitatea Bisericii. Ar fi putut, măcar pentru greșelile trecutului, să rezolve această problemă importantă! Însă, chiar dacă rezolvau problema calendarului, rămânea ecumenismul, pe care stiliştii l-au respins odată cu schimbarea calendarului. Probabil că sinodalii cretani au știut că le-ar fi sărit stiliştii în cap pentru condamnarea ecumenismului. 

-Părinte Claudiu, după nebunia pandemiei, avem parte  de acest război, nebunesc şi el, în care două Popoare Ortodoxe – rus şi ucrainean – sunt puse în situaţia de a se ucide reciproc. Vă rog să ne explicaţi această paradigmă (nu prea) greu de explicat.

Știm bine că sunt alții care au dorit acest război care, din nefericire, abia începe. Ar fi trebuit să căutăm neutralitatea, fără a ne pune mare nădejde nici în americani, nici în NATO, nici în ruși. Nu este războiul nostru, însă sunt convins că vom fi trași în acest conflict care se anunță a fi mondial. Marea resetare cuprinde în agendă și un războiul mondial distrugător. 

-Care va fi durata acestui război, ce urmăresc cei care l-au declanşat, cine sunt ei, ce trebuie să facem noi, nevrednicii ortodocşi, spre a trece cu bine prin aceste cumplite încercări?

Doar Dumnezeu cunoaște cât va dura acest război. Depinde foarte mult de noi, de ce muniție duhovnicească folosim pentru a contracara puterea răului. Dacă vom înțelege că pentru păcatele noastre suferim acest război și ne vom pocăi cu adevărat, trăind viața Bisericii, vom avea șanse de scăpare, indiferent de soluțiile autorităților. Este în primul rând un război duhovnicesc!

-Părinte, socotiţi că acest război, pornit de puterile întunericului, se încadrează în proorociile biblice şi cele ale Părinţilor Bisericii?

Da, cred că acest război are legătură cu profețiile cunoscute. Se împlinesc văzând cu ochii. Apostazia se lucrează și fiul fărădelegii caută să ajungă ca urâciune a pustiirii în locul cel sfânt (2 Tesaloniceni), iar pentru aceasta trebuie să se împlinească toate cele profețite.  

-A trecut Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Am văzut că pseudo-ierarhii români au avut aceleaşi platitudini în exprimare, nimic ziditor, nimic care să meragă la la inima credincioşilor. Aceleaşi şi aceleaşi adresări ecumeniste. Nimeni n-a cutezat să mişte în front şi să spună lucrurilor pe nume. Vă rugăm să adresaţi un cuvânt tuturor celor îngrădiţi de erezie, dar şi celorlalţi, care sunt ţinuţi în ignoranţă de nişte preoţi care nu vor să-şi pericliteze tihna personală şi a familiei, cerând episcopilor lor să revină la Dreapta Credinţă.

Doresc ca toți credincioșii BOR să cunoască Adevărul și să aleagă calea de mărturisire potrivită. E posibil să trăim ultimele clipe ale vieții noastre. Trebuie să avem frica cea bună. Mă întreb: oare nu ar trebui ca Hristos să fie totul pentru noi, iar noi să ne dăm toată viața Lui? Nu ar trebui să cunoaștem Adevărul și prin El să fim liberi, chiar dacă dușmanii lui Hristos ne robesc trupește și năimiții ne ascund Adevărul?

Să nu uităm că istoria se sfârșește cu biruința Mielului, care poate fi și a noastră dacă rămânem întru Adevăr!

-Vă mulţumim, Preacucernice Părinte Claudiu, pentru timpul pe care ni l-aţi acordat, mie şi dragilor noştri credincioşi, spre a ne împărtăşi aceste sfaturi, îndemnuri şi învăţături ziditoare de suflete. Hristos a înviat!

-Cu toată dragostea! Bucurie și binecuvântare!

Adevărat a înviat! 

De vorbă cu Părintele Mărturisitor Claudiu Buză (II)

– Părinte drag, în cei aproape şase ani de îngrădire de erezie, au existat presiuni asupra Sfinţiei Voastre pentru a renunţa la drumul canonic al îngrădirii, ori au fost promisiuni prin care să vă determine să vă întoarceţi la pomenirea episcopului eretic?

-Știm împreună ce încercări au fost în România, după Sinaxa de la Botoșani (mai exact de la momentul Oreocastro – Grecia), atunci când unii dintre nepomenitori au schimbat macazul mărturisirii, spunând că s-a terminat cu iconomia și va trebui aplicată acrivia, idee venită de la monahul Sava Lavriotul. Atunci a avut loc separarea apelor când am ales să rămânem alături de Părintele Theodoros Zisis, numit de Gheronda Gavriil vârful de lance al luptei împotriva panereziei ecumenismului, într-o atitudine echilibrată de mărturisire prin îngrădirea de erezie. Este interesant de amintit faptul că rezoluția noastră de la Botoșani, unde fratele Mihai Silviu Chirilă și-a adus o contribuție însemnată, a fost apreciată atât de Părintele Zisis, cât și de arhimandritul Maximos Karavas, cel care i-a fost duhovnic Sfântului Paisie Aghioritul. 

Diversiunea cu „erezia” ,,părtășiei la erezie”, promovată de unii nepomenitori, a făcut să cadă Schitul Rădeni și să se pornească o campanie de denigrare a căii echilibrate de mărturisire. Nu este exclus ca această diversiune să fie făcută cu complicitatea Patriarhiei pentru a arunca lupta de nepomenire în afara Bisericii!Atunci a fost cea mai cumplită furtună care a despărțit apele și a scos din mijlocul nostru pe potrivnicii Adevărului. 

Nu au fost presiuni pentru întoarcerea la pomenirea pseudo-păstorului, ci doar intimidări, diversiuni și urmăriri (filmări și fotografieri ale numerelor de mașină a celor veniți la slujbe). Sentimentul meu este că slujbașii Patriarhiei au căutat mai degrabă să ne arunce în schismă decât să rezolve problema prin retragerea semnăturilor de pe documentele eretice.

– Ce sentimente aţi trăit în aceşti aproape şase ani, văzând că ierarhia română nu dă semne, măcar vagi, de pocăinţă şi de întoarcere la Dreapta Credinţă? Socotiţi că îngrădirea noastră de erezie este zadarnică, de vreme ce nu găseşte ecou în rândul pseudo-ierarhilor români?

– În anii de îngrădire ne-am pus nădejdea doar în Dumnezeu, lăsându-ne purtați de voia Lui. Am gândit că dacă Hristos va voi să facă Sinod pentru a condamna erezia, îl va face. Dacă nu, pentru noi este important să nu ieșim din Biserică și să nu facem lucruri necuvenite, transformând nepomenirea într-un scop în sine. Ne-am ferit de acest lucru, considerând că îngrădirea de erezie prin nepomenire este un mijloc de luptă împotriva ereziei, alături de mărturisirea publică și atitudinea clară antiecumenistă. 

Lipsa de pocăință a pseudoierarhiei și refuzul sistematic de revenire la Ortodoxie, nu au făcut decât să ne confirme faptul că doar Hristos poate interveni pentru curățirea Bisericii de erezia ecumenismului și ieșirea din organizația eretică a CMB-ului. De aceea, socotesc că îngrădirea nu este zadarnică, chiar dacă nu se va face nimic pentru combaterea ecumenismului. Dimpotrivă, poate fi calea prin care rămânem în Ortodoxie, fără a face niciun compromis în materie de credință. Nu am o problemă să mă găsească ieșirea din această lume în starea de acum. Frică îmi este pentru păcatele mele și de înfricoșata Judecată. Părintele Dionisie Ignat de la Colciu a adormit nepomenitor, părinții de la Vatoped dând mărturie despre viața aleasă a celui care a fost îngrădit de erezie, prin nepomenire, sub trei patriarhi!

-Părinte Claudiu, ce se poate spune despre Sofronie al Oradiei care, acum câţiva ani, şi-a părăsit îndatoririle episcopale şi a participat la un ceremonial greco-catolic, cu pretenţii de Sfântă Liturghie, în care a fost pomenit în rândul pseudo-episcopilor papistaşi?

– Căderea pseudoepiscopului Sofronie s-a făcut cu mult înainte de acest moment. Mă gândesc, în primul rând, la slujba de sfințire a apei alături de greco-catolicul papistaș. Atunci Sinodul BOR l-a iertat cu condiția să fie ortodox și să nu mai facă circ ecumenist. Nu a fost pocăință, nici schimbare în bine. Dimpotrivă, după Creta a pus în aplicare hotărârea legată de căsătoriile mixte, prin anularea Canonului dogmatic 72, I-II Constantinopol, punând la dispoziția doritorilor dispense (pseudo)arhierești, fapt nemaiîntâlnit în Ortodoxie! Cred că-și merită pomenirea la greco-catolici! E însă acolo iubitul nostru părinte Cosmin Tripon care are să-i atenționeze pe credincioșii bihoreni de pericolul ecumenismului din Episcopia Oradiei. Ar trebui acolo toți preoții să-i întrerupă pomenirea ps Sofronie, măcar ca un ,,protest lecuitor”!

– După toate semnele, în 2025 se intenţioneză întrunirea unui pretins sinod care să hotărască unirea deplină a trădătorilor Ortodoxiei cu ereticii schismatici papistaşi (iertaţi pleonasmul!) . Dacă acest eveniment se va produce, cum vedeţi lupta Sfintei noastre Biserici pentru apărarea Dreptei Credinţe şi a mântuirii fiilor ei credincioşi?

– Într-adevăr sunt mari șanse să vedem în 2025 ceea ce stă ascuns de mult timp în documente eretice premergătoare deplinei uniri cu Roma. Declarațiile minciuno-patriarhului Bartolomeu susțin acest demers. De asemenea, lipsa de reacție a ortodocșilor în legătură cu faptele de erezie și de schismă a Fanariotului, va contribui la această posibilitate. Vedem că evenimentele care se derulează în vremea noastră împing administrația bisericească spre o luptă comună, pe toate planurile, umăr la umăr cu cezarul pătruns în chip diver-sionist în Biserică. S-a văzut această colaborare la Kolymbari când singura treime prezentă la Sinod a fost „masoneria, CIA-ul și Vaticanul!

– Vedem că, de pildă în Italia, papistaşii au oferit preoţilor şi credincioşilor ortodocşi locaşuri pentru a-şi amenaja biserici pentru slujire. Acum vine scadenţa: papistaşii cer preţul ,,generozităţii’’ lor, adică pretind preoţilor şi credincioşilor ortodocşi să se supună întru totul episcopilor papistaşi. Cum comentaţi această mârşăvie?

– Slujirea în capiștile franco-latinilor a fost și este o mare greșeală a românilor ortodocși. Trebuia să fie uniți și organizați pentru a găsi un loc potrivit de slujire, clădiri pe care să le închirieze sau să le cumpere pentru slujbele ortodoxe. Însă, pe linia ecumenismului, s-a dorit această anomalie, slăbind puterea de propovăduire a Ortodoxiei în afară țării. Creștinii ortodocși trebuia să fie misionari în diaspora, nu părtași ereziei papistașești. A fi ortodox înseamnă a duce Vestea cea Bună acolo unde te găsești. Este o mare binecuvântare a fi ortodox, dar și o mare responsabilitate!

– Părinte, văzând această împietrire a pseudo-ierarhilor români în erezie, cum vedeţi ieşirea din acest impas? Altfel spus: câtă vreme vom putea continua să stăm fără a avea, în teritoriul actual al României, episcopi ortodocşi?

Personal nu văd ieșire din acest impas, însă am bună nădejde că Hristos va găsi calea potrivită pentru rezolvarea acestei probleme. Sau putem lua în calcul și posibilitatea ca acestea să fie vremurile din urmă și Biserica să intre în catacombe, iar forma oficială a falsei biserici să rămână la vedere. Important este unde găsim Adevărul!  Este sugestiv în acest sens titlul blog-ului sfinției voastre…

Vom putea rezista câtă vreme ne va cerceta harul lui Dumnezeu. Dacă Hristos va găsi de cuviință să avem episcopi ortodocşi până la sfârșitul veacurilor, va face cu putință acest lucru. Important este să nu-i căutăm în afara spațiului canonic, ci să fie în cadrul BOR. Să nu ne temem!

Nu au fost presiuni pentru întoarcerea la pomenirea pseudo-păstorului, ci doar intimidări, diversiuni și urmăriri (filmări și fotografieri ale numerelor de mașină a celor veniți la slujbe). Sentimentul meu este că slujbașii Patriarhiei au căutat mai degrabă să ne arunce în schismă decât să rezolve problema prin retragerea semnăturilor de pe documentele eretice.

– Ce sentimente aţi trăit în aceşti aproape şase ani, văzând că ierarhia română nu dă semne, măcar vagi, de pocăinţă şi de întoarcere la Dreapta Credinţă? Socotiţi că îngrădirea noastră de erezie este zadarnică, de vreme ce nu găseşte ecou în rândul pseudo-ierarhilor români?

– În anii de îngrădire ne-am pus nădejdea doar în Dumnezeu, lăsându-ne purtați de voia Lui. Am gândit că dacă Hristos va voi să facă Sinod pentru a condamna erezia, îl va face. Dacă nu, pentru noi este important să nu ieșim din Biserică și să nu facem lucruri necuvenite, transformând nepomenirea într-un scop în sine. Ne-am ferit de acest lucru, considerând că îngrădirea de erezie prin nepomenire este un mijloc de luptă împotriva ereziei, alături de mărturisirea publică și atitudinea clară antiecumenistă. 

Lipsa de pocăință a pseudoierarhiei și refuzul sistematic de revenire la Ortodoxie, nu au făcut decât să ne confirme faptul că doar Hristos poate interveni pentru curățirea Bisericii de erezia ecumenismului și ieșirea din organizația eretică a CMB-ului. De aceea, socotesc că îngrădirea nu este zadarnică, chiar dacă nu se va face nimic pentru combaterea ecumenismului. Dimpotrivă, poate fi calea prin care rămânem în Ortodoxie, fără a face niciun compromis în materie de credință. Nu am o problemă să mă găsească ieșirea din această lume în starea de acum. Frică îmi este pentru păcatele mele și de înfricoșata Judecată. Părintele Dionisie Ignat de la Colciu a adormit nepomenitor, părinții de la Vatoped dând mărturie despre viața aleasă a celui care a fost îngrădit de erezie, prin nepomenire, sub trei patriarhi!

– După toate semnele, în 2025 se intenţioneză întrunirea unui pretins sinod care să hotărască unirea deplină a trădătorilor Ortodoxiei cu ereticii schismatici papistaşi (iertaţi pleonasmul!) . Dacă acest eveniment se va produce, cum vedeţi lupta Sfintei noastre Biserici pentru apărarea Dreptei Credinţe şi a mântuirii fiilor ei credincioşi?

– Într-adevăr sunt mari șanse să vedem în 2025 ceea ce stă ascuns de mult timp în documente eretice premergătoare deplinei uniri cu Roma. Declarațiile minciuno-patriarhului Bartolomeu susțin acest demers. De asemenea, lipsa de reacție a ortodocșilor în legătură cu faptele de erezie și de schismă a Fanariotului, va contribui la această posibilitate. Vedem că evenimentele care se derulează în vremea noastră împing administrația bisericească spre o luptă comună, pe toate planurile, umăr la umăr cu cezarul pătruns în chip diver-sionist în Biserică. S-a văzut această colaborare la Kolymbari când singura treime prezentă la Sinod a fost „masoneria, CIA-ul și Vaticanul!

– Vedem că, de pildă în Italia, papistaşii au oferit preoţilor şi credincioşilor ortodocşi locaşuri pentru a-şi amenaja biserici pentru slujire. Acum vine scadenţa: papistaşii cer preţul ,,generozităţii’’ lor, adică pretind preoţilor şi credincioşilor ortodocşi să se supună întru totul episcopilor papistaşi. Cum comentaţi această mârşăvie?

– Slujirea în capiștile franco-latinilor a fost și este o mare greșeală a românilor ortodocși. Trebuia să fie uniți și organizați pentru a găsi un loc potrivit de slujire, clădiri pe care să le închirieze sau să le cumpere pentru slujbele ortodoxe. Însă, pe linia ecumenismului, s-a dorit această anomalie, slăbind puterea de propovăduire a Ortodoxiei în afară țării. Creștinii ortodocși trebuia să fie misionari în diaspora, nu părtași ereziei papistașești. A fi ortodox înseamnă a duce Vestea cea Bună acolo unde te găsești. Este o mare binecuvântare a fi ortodox, dar și o mare responsabilitate

Vom putea rezista câtă vreme ne va cerceta harul lui Dumnezeu. Dacă Hristos va găsi de cuviință să avem episcopi ortodocşi până la sfârșitul veacurilor, va face cu putință acest lucru. Important este să nu-i căutăm în afara spațiului canonic, ci să fie în cadrul BOR. Să nu ne temem!

PRECIZARE

Cer iertare pentru anumite inadvertente si repetari. Calculatorul meu a luat-o razna – oare de ce? – si n-am reusit sa aduc textul in matca lui fireasca.

De vorbă cu Părintele Mărturisitor Claudiu Buză (I)

-Hristos a înviat. Sărut mâna, Prea Cucernice Părinte Claudiu. Blagosloviţi.

Adevărat a înviat! Sărut mâna vă spun și vă îmbrățișez cu toată dragostea! Domnul și Maica Domnului să ne binecuvânteze și să ne lumineze viața!

– A trecut o vreme destul de îndelungată de la împreună-slujirea noastră. A trecut şi mai mult timp de când am avut ocazia să stăm de vorbă. Timpul, prin scurtimea lui, şi vremurile, prin evenimentele nedorite care se petrec, ne sunt potrivnice. Vă rugăm să ne spuneţi despre începuturile Sfinţiei Voastre, ca slujitor al lui Hristos, întâi ca mirean, şi apoi ca preot la Sfântul Altar.

-Într-adevăr,  timpul îndelungat de când nu ne-am văzut și distanța spațiului care ne desparte, nu par a fi în favoarea noastră. Însă, există un „loc special” în Biserică care face ca timpul și spațiu să capete o altă dimensiune decât cea obișnuită, iar relaționarea să ne fie pusă în strânsă legătură cu iubitul nostru Iisus Hristos, Arhiereul care ,,Jertfește și Se Jertfește”. ,,Locul special” este Proscomidiarul. Aici totul capătă consistență și plinătate prin Harul dumnezeiesc, relațiile dintre noi, creștinii ortodocși, trecând dincolo de limitele văzute și gândite. Chiar și moartea nu face decât să schimbe locul din ,,grămăjoara” celor vii, în cea a adormiților, împreună, în strânsă legătură euharistică cu Mielul Hristos.

Însă, până a ajunge la bucuria cea după Dumnezeu și la ,,Ospățul credinței”, a trebuit să mănânc un munte de roșcove, în țara robiei, până la vârsta de 20 de ani, perioadă de tristă amintire, în care am stat departe de Dumnezeu și de Ortodoxie. Nu știam de Biserică, de Sfânta Scriptură, de Sfinții Părinți și nu aveam preocupări ,,religioase”. Eram prins într-un sincretism pseudoreligios de care ar fi fost invidioși și ecumeniștii vremurilor noastre: unitate în „vastă” diversitate! Pe Sfinții Părinți îi vedeam ca pe niște ,,filosofi bizantini”, iar pe Iisus Hristos ca pe un ,,Mare inițiat” religios. Biserica o vedeam ca pe o instituție capabilă să manipuleze pe cei slabi lipsiți de capacitatea de a primi ,,adevărul” celor inițiați în varii forme de credințe înșelătoare. Chiar am făcut cândva afirmația că ,,aș urma orice facultate, dar nu Teologia!”. Apoi, ,,gustând și văzând că bun este Domnul, după „convertirea” mea la ceea ce aveam deja (prin Botez), dar nu conștientizam, am afirmat cu tărie că ,,singura facultate pe care o pot urma, nu poate fi decât Teologia!” Și am urmat-o din dorința de a afla despre Dumnezeu, nu pentru a fi preot. În ultimul an m-am hotărât să fac misiune în Biserică prin vrednicia preoțească, nevrednic fiind de această chemare. Și iată-mă în această preafrumoasă lucrare de care mă bucur cu nesaț și care mă împlinește!

Am fost hirotonit în anul 2001, la puțin timp după ce am terminat Teologia, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, de către vrednicul de pomenire episcop Damaschin pe seama unei micuțe parohii din Barăgan. Aici m-am format ca preot timp de 5 ani, ajungând apoi în Urziceni, la o biserică afectată de trecerea timpului care a trebuit refăcută din temelie. Acum, slavă lui Dumnezeu, este cea mai frumoasă biserică din Municipiul Urziceni. 

Aici, în parohie, am cunoscut oameni minunați, alături de care am inițiat un program catehetic, în strânsă legătură cu programul liturgic în centrul căruia am așezat la loc de cinste împărtășirea continuă cu Sfintele Taine, nu oricum, ci cu pregătire. Gândul meu era acesta: ,,nici Euharistie fără asceză, nici asceză fără Euharistie”. Pe de altă parte, programul catehetic ne-a ajutat să ne cunoaștem credința și, totodată, să fim atenți la provocările contemporane, îndeosebi problema ecumenismului. A fost o școală, timp de 10 ani, în care am învățat împreună: preot și credincioşi. Ne-a ajutat foarte mult la înțelegerea evenimentelor ulterioare care și-au avut obârșia la Kolymbari, în Creta 2016.

-Părinte, dorim să aflăm frământările lăuntrice prin care aţi trecut după pseudo-sinodul din Creta, din 2016, până când aţi decis să puneţi hotar între Sfinţia Voastră şi episcopul eretic Vincenţiu.

Părinte drag, frământările lăuntrice au început cu mult înainte de 2016. Văzând modul în care ecumenismul se manifestă în spațiul BOR a apărut o îngrijorare firească pe care am împărtășit-o fiilor duhovnicești în cadrul programului catehetic și în predici. Am fost atenți la evenimentele ecumeniste de la Patmos, unde actualul episcop Ieronim Crețu (preot pe atunci) a slujit și s-a împărtășit cu ereticii condamnați de Biserică, împărtășind ,,credincioșii” altor confesiuni, la ,,cazul Corneanu” care s-a împărtășit la greco-catolici sau la pseudoepiscopul Sofronie care a slujit „sfințirea apei” cu „episcop” greco-catolic, la săptămâna de rugăciune ecumenistă și multe altele pe care le-am văzut sau le-am știut pe atunci. 

Apoi, știam de pregătirea unui ,,Sfânt și Mare Sinod” care punea în pericol învățătura ortodoxă a Bisericii. Un duhovnic important mi-a spus, cu ocazia unui pelerinaj, cu un an înainte de Creta: ,,Atenție! Ochii pe Marele Sinod, căci acolo se va trăda Ortodoxia…!”

Am fost atent la tot ce se pune în legătură cu sinodul din Creta, încă înainte de a începe pe data de 16.06.2016! M-a marcat profund cuvântul Părintelui Theodoros Zisis care a făcut o misiune importantă de conștientizare a pericolului acestui minciunosinod! 

Apoi, inevitabilul s-a produs! Sinodul a avut loc și a tulburat toată lumea ortodoxă, mai puțin pe adepții ecumenismului care, credeți-mă, nu sunt puțini! Delegația BOR a semnat toate documentele acestui așa-zis sinod, deși au fost ierarhi ortodocși, din alte Biserici locale, care au refuzat semnarea mai ales a Documentului 6, cel care face referire la recunoașterea ereziilor drept biserici și dă putere legislativă Declarației de la Toronto. 

Nu voi dezvolta acest subiect pentru că s-a tot vorbit despre el. Voi aminti doar faptul că hotărârile eretice de la Creta au fost primite nu doar de Delegația Patriarhiei Române, ci ,,s-a luat act cu apreciere” de întregul sinod al BOR. Acesta a fost momentul în care am întrerupt canonic (cf. Canonului 15, I-II Constantinopol) pomenirea pseudoepiscopului Vincenţiu, conștiința mea nesuferind comuniunea cu liderul eparhiei ESC, care a legiferat ecumenismul în episcopie prin semnarea acestor documente.

Consecințele nu s-au lăsat așteptate. Ajuns la Episcopie m-am „autodenunțat” ca „nepomenitor”, înștiințându-l pe pseudoepiscopul Vincenţiu de îngrădirea făcută, așteptându-mă, bineînțeles, la o execuție publică prin intermediul Consistoriului bisericesc. ,,Oprit de la slujire”, am avut in Urziceni, poate, cele mai frumoase Sfinte Liturghii, alături de fii duhovnicești care au hotărât, la rândul lor, să se îngrădească de erezia ecumenismului. M-a ajutat foarte mult faptul că doamna preoteasă mi-a fost alături în decizia luată, deși a avut și dânsa de suferit prin faptul că i-a fost luată catedra de religie (prof. gradul I, titular) prin retragerea binecuvântării episcopului. 

-Părinte Claudiu, gândesc că aveţi un câmp misionar şi pastoral destul de larg, dat fiind numărul redus, deocamdată, al preoţilor îngrădiţi de erezie. Ştim că păstoriţi Biserica lui Hristos în două judeţe şi în Bucureşti. Cum reuşiţi să împliniţi setea de adevăr şi slujirea credincioşilor pe care îi aveţi sub epitrafir?

-Cu multă bucurie, cu și mai mare responsabilitate pastorală, mi-am reconfigurat abordarea preoțească odată cu îngrădirea de erezie, ferindu-mă de schismă, un mare pericol pentru cei nu se îngrădesc canonic de erezie,  potrivit Canonului15. Am rămas în BOR, fără a face structură paralelă sau altar străin de biserică. La început am slujit în casele credincioșilor pentru a păstra Sfânta Liturghie în viața noastră și a-L avea pe Hristos Euharistic. Nu am avut nicio clipă ideea că ar fi ceva greșit din punct de vedere canonic și patristic. Timpul și cercetarea Harului mi-au confirmat, în nevrednicia mea, că nu a fost ceva greșit în alegerea făcută. 

Acum, nevoia duhovnicească a mai multor credincioși îngrădiți de erezie, m-a determinat să lărgesc câmpul pastorației și să primim în mijlocul nostru credincioși din mai multe județe ale țării, chiar și din București, unde nu se găsesc preoți îngrădiți canonic de erezia ecumenismului. La început nu a fost ușor, fiindcă nu toți cei îngrădiți s-au regăsit în „oferta duhovnicească” propusă pentru binele obștesc. Mulți au ieșit dintre noi și au intrat într-un duh schismatic, socotind pe cei neîngrădiți de erezie ca fiind schismatici. Ne-am ferit să-i numim eretici pe cei neîngrădiți de erezie, pentru că nu asta spune Canonul 15! Am căutat în tot acest timp să avem o atitudine echilibrată și să facem tot ceea ce ne învață Biserica. Părintele profesor Theodoros Zisis ne-a învățat să aplicăm acrivia cea mai aspră cu noi înșine și iconomia cea mai mare cu aproapele nostru, fără a accepta niciun compromis în materie de credință. 

Pot spune că acum, după multe încercări și denigrări, suntem o familie întru dragostea lui Hristos și că învățăm să creștem în această iubire, prin acceptarea voii lui Dumnezeu în tot ceea ce ni se întâmplă. Am învățat împreună care este ,,reaua ascultare și sfânta neascultare”. Înțelegem cum putem să rămânem în BOR, prin îngrădirea de erezie, nu de Biserică, mărturisind spre slava lui Dumnezeu!

Cum poate papa Francisc să prostească 1,2 miliarde de oameni

Nu voi înţelege niciodată cum 1,2 miliarde de suflete papistaşe îl urmează neabătut pe dementul Francisc de la Vatican. Acesta l-a depăşit chiar şi pe diavolul cu ,,învăţăturile’’lui eretice. Vechii ereziarhi se făceau, de obicei, vinovaţi de o singură erezie. Francisc generează continuu erezii, le propovăduieşte cu seninătate sub ochii cardinalilor şi tuturor celor care văd în el ,,capul bisericii’’. Dacă mai apare câte o reacţie la nebuniile papei, aceasta e firavă, nesemnificativă, e repede înăbuşită şi uitată.

Nici pseudo-ierarhii ortodocşi nu sunt deranjaţi de monstruozităţile proferate ex cathedra de Francisc. Dimpotrivă, dumnealor se pregătesc să se unească cu papistaşii în 2025, fără să aibă vreo mustrare de conştiinţă. Din acel moment, se vor pune sub sceptrul papal şi vor căuta să atragă cât mai multe suflete din Biserica Ortodoxă. Am spus şi cu alte ocazii, Biserica lui Hristos nu se va uni cu papistaşii, căci asta ar însemna că ea va fi fost biruită de porţile iadului, contrazicând preasfintele cuvinte ale Mântuitorului Hristos. Se vor uni trădătorii, ereticii, apostaţii, perverşii, agenţii infiltraţi în Biserică, adică tot putregaiul care trebuie să cadă, după spusele Părintelui Arsenie Boca.

Redau mai jos ereziile şi rătăcirile izvodite de individul satanizat, care zice că stă pe scaunul Sfântului Apostol Petru. Poate se vor găsi măcar câteva suflete care să înţelegă primejdia imensă în care petrec papistaşii, fervenţi susţinători ai acestui Jorge Mario Bergoglio.

1.Iadul nu există! Mântuitorul Hristos ,,a minţit’’, Francisc cel nebun are dreptate. Doamne, iartă-ne! ,,Cu umilință, căutare interioara și meditare a rugăciunii, am câştigat o nouă înțelegere a anumitor dogme. Biserica nu mai crede în iad, unde oamenii suferă. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci numai să îmbrățișeze’’.

2.Toate religiile sunt adevărate. Într-un discurs socant care rezoneaza in jurul lumii, Papa Francis a declarat: “Toate religiile sunt adevărate, pentru că ele sunt adevărate în inimile tuturor celor care cred în ele. Ce alt tip de adevăr este acolo? În trecut, biserica a fost dura cu ceea ce considera greșit din punct de vedere moral sau păcătos.

3.Homosexualii, partizanii uciderii prin avort şi comuniştii necredincioşi fac parte din ,,biserică’’. Astăzi, nu suntem judecători. Ca un tată iubitor, noi nu condamnăm copiii noștri. Biserica noastra este suficient de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru cei pro sau contra avortului! Pentru conservatori și liberali, comuniștii sunt bineveniti și chiar sunt uniti cu noi. Noi toti iubim si adoram acelasi Dumnezeu!

4.Adevărul lui Dumnezeu evoluează, e în continuă schimbare. Catolicismul este acum o “religie modernă și rezonabila”, care a suferit schimbări evolutive. Este timpul să renuntam la intoleranta. Trebuie să recunoaștem că adevărul religios evoluează și este in continua schimbare. Adevărul nu este absolut sau sculptat în piatră.

5.Ateii se vor mântui.,,Chiar și ateii recunosc divinitatea. Cu acte de dragoste și caritate chiar si ateul il recunoaște pe Dumnezeu și isi salveaza sufletul, devenind un participant activ în răscumpărarea omenirii

6.Dumnezeu este schimbător. O declarație din discursul Papei a dus tradiționaliștii într-un acces de confuzie și isterie: “Dumnezeu se schimbă și evoluează ca si noi înșine; Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când raspandim dragoste și bunătate în lume, atingem divinitatea noastra si o recunoastem.

7.Biblia este depăşită de vreme şi trebuie rescrisă. ,,Biblia este o carte sfanta foarte frumoasa, dar, ca toate lucrările mari antice, unele pasaje sunt invechite.Unii le arata ca intolerante si critice. Este timpul sa vedem aceste versete ca ulterioare interpolari, spre deosebire de mesajul de iubire și de adevăr care este expus diferit in Scriptură.

8.Hirotonirea femeilor, care pot deveni papese. ,,În conformitate cu noua noastra interpretare, vom începe să hirotonim femei Cardinali, episcopi și preoți. În viitor, sper că vom avea un papă de sex feminin. Ca niciunei femei sa nu i se inchida usile, ele sunt deschise pentru toti oamneni! ” Unii cardinali ai Bisericii catolice s-au aratat contrariati recentelor declaratii ale Papei.

9.Eşecul lui Dumnezeu. Ţinând o cruce în mână, Francisc a întrebat retoric: Ce este aceasta? Este eşecul lui Dumnezeu.

10.Vaccinul este un dar al lui Dumnezeu

11.Învierea Domnului nu e un fapt real, e o iluzie.Ne este greu să credem că Iisus a înviat cu adevărat, că a cucerit cu adevărat moartea. Este o iluzie? Un rod al imaginației noastre?”, a spus șeful lumii catolice, după cum scrie și cotidianul italian Libero, care subliniază: „Un mesaj tulburător: să punem la îndoială învierea lui Hristos în ziua de Paști.”