ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Un elev de clasa a doua, în vârstă de 9 ani, a leșinat marți în timp ce se afla la cursuri, la Școala „Sfânta Vineri” din Ploiești, fiind demarate manevre de resuscitare a acestuia de către asistenta medicală școlară, până la sosirea unui echipaj al SAJ. Copilul a fost transportat, în stop cardio-respitor, la Spitalul de Pediatrie Ploiești, unde au fost continuate manevrele de resuscitare, din păcate fără succes. Medicii au fost nevoiți să constate decesul și cauza lui: infarct. Infarct la 9 ani?
Conform primelor date, copilașul a acuzat o durere în zona abdominală imediat după ora 11, la ora de religie, iar profesoara a mers rapid să ceară ajutorul cadrului medical de la cabinetul școlar. La revenire au sunat imediat la 112, pentru că micuțul era deja într-o stare de inconștiență.

Masca ucide!
Ce deducem? Atacul de cord a avut loc imediat după ora 11, la începutul orei de religie, ceea ce înseamnă că era a patra oră din program. Copilul stătuse cu masca obligatorie pe figură cel puțin 180 – 200 de minute. Se ridică o întrebare: a avut Sport în cele trei ore anterioare? Pentru că, după cum știm, impostorul incompetent Vlad Voiculescu, ministrul fraudulos al Sănătății, i-a impus lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, obligativitatea purtării măștii de către elevi până și la orele de Sport, ceea ce, după părerea noastră, poate fi o crimă.

Nici măcar în pauze nu pot să respire! Dacă mai și aleargă, ca orice copii, în pauză, cum e?
Însăși Organizația Mondială a Sănătății îl contrazice pe ministrul pasibil de cercetare penală, prin recomandarea sa din iunie 2020 (ilustrație mai jos) în care afirmă că oamenii NU trebuie să poarte mască în timp ce fac exerciții, după cum transmite și Yahoo. Dacă adulților nu le este recomandată masca la sport de ce sunt obligați copiii? Dar de ce ascultă un Ministru al Educației matur – care ar trebui să-și apere copiii oferind exemple din țările lumii încă lucide – de un infatuat imatur fără nici un fel de pregătire? Cine răspunde dacă se dovedește că bietul copil din Ploiești a murit din cauza măștii, respectiv a lipsei de aer? Voiculescu sau Cîmpeanu? Sau mai curând, nu-i așa?… profesoara de religie!
Chiar dacă copilul are antecedente de suferință cardiacă, aceasta nu are nici o importanță. Oroare este și ceea ce se întâmplă acum elevilor, când studii internaționale arată gradul extrem de mic al îmbolnăvirii cu virusul Covid-19 în rândul copiilor, după cum atestă și Ministerul Sănătății din Marea Britanie, iar cercetătorii de la Harvard demonstrează că lipsa oxigenului, prin purtarea măștii, îți afecteză nivelul gândirii, concentrarea, atenția.

Cele mai frecvente efecte secundare* exprimate au inclus iritabilitate (60%), dureri de cap (53%), dificultăți de concentrare (50%), stare de mai puțină bucurie (49%), antipatie față de școală / grădiniță (44%), stare generală de rău (42%), reducerea învățării (38%), somnolență / oboseală (37%).Alte probleme de sănătate constatate de părinți la copii lor au fost erupții cutanate și fenomene alergice în jurul gurii până la boli fungice în și în jurul gurii, sângerări nazale, anxietatea școlară / refuzul de a merge la școală, transpirație crescută, durere sau buze crăpate și parțial sângeroase, creșterea atacurilor de migrenă în frecvență și severitate, probleme de vedere, afte, vomitare dar și pierderea cunoștinței, dureri abdominale, dureri de piept, înțepături de inimă și tahicardie!
Dumnezeu să-l odihnească pe copilaș, prima victimă a purtării măștii!

*Studiu concret, cu privire la probleme generate de mască pentru copii, realizat de Universitatea germană Witten/Herdecke
https://www.researchsquare.com/article/rs-124394/v2

Dr. Gabriela Naghi

Sunt o categorie de preoţi, cam 4 la sută, care au părăsit bunele rânduieli bisericeşti şi s-au dedat la practici vrăjitoreşti, făcându-şi din acestea sursa unor substanţiale venituri băneşti şi atrăgându-şi o anume faimă, o slavă deşartă, mai ales în rândul credulilor căutători de senzaţional. Numele lor generic vine de la ,,pravilă’’, în sensul regional consemnat de dicţionare, acela de ,,afacere’’. Într-adevăr, avem de-a face cu o afacere comodă, înfloritoare, fără riscuri, aducătoare de venit imediat şi sigur. Când la poarta unui prăvilar staţionează un autocar, din care coboară zeci de persoane doritoare să intre cât mai repede, vă daţi seama de amploarea fenomenului şi de mărimea afacerii.

La noi în Ardeal, se spune despre ei că deschid pravila şi spun fără greş lucruri trecute şi viitoare, pe care n-ar avea cum să le ştie, dacă n-ar avea ,,har’’. Despre ce cărţi e vorba, n-am avut curiozitatea să aflu şi nici nu vreau să ştiu, cum nu mă interesează nici modalităţile prin care aceşti zişi slujitori reuşesc să-şi atragă admiraţia naivilor, a celor slabi în credinţă sau chiar necredincioşi. Pentru mine important e să spun că practica deschiderii pravilei e profund dăunătoare şi aspru înfierată de Sfintele Canoane. E de-a dreptul vrăjitorie, iar cei care aleargă la vrăjitori, se duc să ceară ajutor diavolului, nu lui Dumnezeu.Cum reuşesc prăvilarii să spună lucruri neştiute, e uşor de înţeles: cu ajutorul duhurilor necurate care cutreieră lumea, aud şi văd lucruri şi fapte tainice şi-apoi le dezvăluie vrăjitorilor care, la rândul lor, le toarnă în urechile naivilor.

Prăvilarii sunt constituiţi în adevărate reţele, comunică între ei şi îşi trimit unii altora clienţi. Recent, în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, un preot a fost reclamat pentru atari practici, dobândind venituri din care şi-a înălţat o casă somptuoasă. Omul a fost chemat de superiori la ordine, punându-i-se în vedere să înceteze această îndeletnicire necanonică, diavolească. E un caz ajuns public. Sunt mulţi alţi prăvilari agreaţi de episcopii lor, cărora le-au devenit oameni de încredere, încât au fost aduşi chiar şi în Adunările eparhiale. Nu vreau să speculez mai mult. La adăpostul bunelor relaţii cu episcopii, îşi continuă nestingheriţi satanicele îndeletniciri, atrăgând hulă şi dispreţ asupra Bisericii.

Cu dragoste îndemn pe toţi credincioşii să nu recurgă la serviciile unor atari preoţi. Îndemn pe toţi slujitorii sfintelor altare să nu se abată de la litera Sfintelor Canoane şi de la cea a sfintelor cărţi bisericeşti. Sfânta Biserică Ortodoxă are cele şapte Sfinte Taine, Slujbe şi rânduieli pentru toate trebuinţele omului.

Presbiter Ioviţa Vasile

În istoria Bisericii noastre sunt consemnate mai multe sinoade eretice, două dintre ele supranumite ,,tâlhăreşti’’, din pricini pe care le cunoaştem, mai mult sau mai puţin. Este vorba întâi de sinodul tâlhăresc din 449 de la Efes şi de cel din 2016 de la Kolimbari. Între acestea există multe asemănări, sunt şi oarecari diferenţe.

Între Sfinţii lui Dumnezeu pomenim astăzi pe binecredinciosul Patriarh al Constantinopolului, Flavian, care a trăit în vremuri grele pentru Biserică, deoarece aceasta era tulburată de o nouă erezie, aceea a monofiziţilor. Erezia este o învăţătură care s-a abătut de la adevărul descoperit de Dumnezeu, iar monofizitismul era, şi este şi astăzi, cel care învaţă, în chip mincinos, că în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos există o singură fire, cea Dumnezeiască. Biserica a învăţat dintotdeauna că două sunt firile Domnului Hristos: cea Dumnezeiască şi cea omenească. Promotorii ereziei monofizite erau Eutihie, arhimandrit din Constantinopol şi Dioscor, patriarhul eretic al Alexandriei, susţinuţi îndeaproape la curtea imperială de eunucul Hristafie.

          Ereticii pomeniţi mai sus au întrunit un sinod la Efes. Au participat 128 de episcopi, însă lucrurile erau aranjate dinainte în aşa fel încât Flavian să fie declarat drept eretic şi alungat din scaunul episcopal, iar ereticii să fie socotiţi ca având Dreapta Credinţă. În sinod Sfântul Flavian a fost împiedicat să vorbească, iar puţinii episcopi care erau de partea sa, a adevărului, abia au putut să-şi facă auzite vocile. Ereticii dominau desfăşurarea sinodului ucigaş şi şi-au impus prin forţă, intimidare şi crimă învăţătura lor rătăcită. Sinodul era supravegheat de ostaşi şi de cei o mie de călugări ignoranţi, aduşi de arhimandritul sirian Varsum.

          La un moment dat au intrat în biserică călugării sirieni şi s-au năpustit asupra Sfântului Flavian, lovindu-l cu mâinile şi bâtele. Însuşi Dioscor s-a dus să-l calce în picioare. Sfântul fusese pus în lanţuri şi aşa zăcea jos, sub ploaia de lovituri mişeleşti ale ereticilor. Episcopii care păstrau Dreapta Credinţă, alături de Sfântul Flavian, au fost ţinuţi cu forţa în biserică de bătăuşii lui Varsum şi intimidaţi, până când, fără voia lor, au semnat condamnarea acestuia. Aşa s-a încheiat sinodul ucigaş de la Efes din anul 449, numit şi sinodul tâlhăresc.

         După trei zile, Sfântul Patriarh Mărturisitor Flavian se afla în surghiun şi a murit, ca urmare a violenţelor pe care le-a îndurat. Sufletul său s-a ridicat la Creatorul tuturor, pomenirea făcându-i-se în 16 februarie.

          Citind aceste lucruri, vei înţelege, iubite cititorule, ce lupte grele au dus Părinţii Bisericii noastre pentru apărarea Dreptei Credinţe.

           Este drept, oare, ca noi cei de astăzi să stăm pasivi atunci când Sfânta Credinţă Ortodoxă şi poporul binecredincios se batjocoresc, în chipul cel mai josnic, de lepădăturile lumii?

O veste îmbucurătoare

După şase ani de suferinţă, Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Someşanul a săvârşit Sfânta Liturghie dintr-un scaun cu rotile, împreună cu Părintele Medrea Sorin. Sfânta Liturghie arhierească s-a desfăşurat într-un paraclis privat. După cum se ştie, Preasfinţia Sa a trecut prin grele încerări în ultimii ani, prognosticele medicale erau extrem de pesimiste, şi numai mila lui Dumnezeu a făcut să rămână printre noi. De o vreme s-a pensionat şi s-a retras din tumultul lumii acesteia păcătoase, fiind şi marginalizat de către diriguitorii actuali ai Eparhiei, în loc să fie ajutat, cum i s-a promis în repetate rânduri.

Preasfinţia sa are oarecari dificultăţi în exprimare, însă capacităţile intelectuale i-au rămas aceleaşi. Râvna pentru slujirea Mântuitorului Hristos nu i-a slăbit cu nimic. Această veste ne bucură pe toţi cei care îl cunoaştem şi îl iubim, ca pe un adevărat Arhiereu al lui Hristos.

Pre stăpânul şi Arhiereul nostru, Doamne, îl păzeşte. Întru mulţi ani, Stâpâne.

Presbiter Ioviţa Vasile

Argumente:
1. Nu există niciun studiu care să confirme că purtatul măștii poate opri răspândirea unui virus cu tropism respirator. Inclusiv OMS s.r.l. (în aprilie) și CDC (în august) au arătat clar că purtatul măștii este indezirabil în contextul (așa-zisei) pandemii. În schimb, prin umezire rapidă ca urmare a expirului repetat, masca devine un mediu ideal pentru bacterii; în plus, nivelul de oxigenare scade. În plan psihologic, depersonalizarea relațiilor sociale prin acoperirea feței induce efecte nefaste (în special copiilor, dezvoltării lor cognitive). Dacă am febră sau mă simt rău, stau în casă, nu ies să dau o eventuală viroză și altora. Asimptomaticii nu transmit boala.

Alternativă: nu mă bag în sufletul omului, mai cu seamă al necunoscuților, stau la un metru distanță și vorbesc normal cu ei. Apropierea la mai puțin de un sfert de metru de o persoană contagioasă echivalează cu infectarea, chiar dacă ai șapte măști, nu una! Nici înafara ”pandemiei” nu este igienic să stau nas în nas cu cetățenii care poate au mâncat șaorma, poate au carii ori tuberculoză. Vă asigur că, oricâte măști suprapuse ați avea, nu rezistați în apropierea lui Cartianu (că tot apare mai jos) mai mult de un minut.

2. Dacă înșiși producătorii terapiilor genice poreclite ”vaccinuri” spun că acestea nu opresc transmiterea infecției, ci doar reduc din gravitatea formei de boală pe care eventual o vei face, nu văd niciun motiv să risc injectarea cu o substanță insuficient testată pe termen lung. Eu am făcut boala anul trecut, nu sunt în categoria susceptibilă de forme severe de gripă sau alte infecții, ci printre cei care au un risc de 1/300.000 să moară din cauza virozei, adică mai mic decât de a fi omorât de fulger. Este greu de explicat cum o companie care vinde șampon poate convinge toate guvernele lumii să cumpere cantități uriașe doar pentru că ne asigură că vom avea chelia mai deasă dacă ne șamponăm cu produsul lor! A, în caz că ne cresc solzi, nu-și asumă nicio răspundere. Iar s.r.l.-ul pe care-l sponsorizează, cel care decide politica fanerelor pe glob, insistă și el că acel șampon e singurul remediu al calviției și vom fi aspru sancționați dacă nu-l folosim. Televiziunile, și ele, se răstesc la noi încontinuu, arătându-ne ce fericiți au fost cetățenii după ce s-au șamponat, nu i-a usturat scalpul deloc, iar cei care nu cred în clăbuc sunt proști, rusofili și conspiraționiști.
Uite că eu nu vreau să fac parte din experiment!

Aștept cohortele de securici dimitrii, stribli, bucurenci și oanedobre (cele care fugeau în pijamale prin cartier pentru că le trimisese guranul SMS cu cutremurul de 10 grade) să mă pârască la ProTV, la Colegiul Medicilor și la Asociația vrăbiilor fără mălai precum că am încălcat Jurământul lui Arhimede, legea și morala globalistă!

Și mai e un lucru: nu doresc să aparțin unei lumi în care delictul de opinie să impună pedeapsa prin lapidare. Domnul Dragoș Bucur a emis o părere personală și care se referea doar la el și la deciziile sale. Dar, chiar dacă ar fi scris că păsările sunt mamifere sau că USR va salva țara ori altă inepție, în niciun caz nu ar fi trebuit tratat de golănimea deontoloagă în felul în care a fost tratat, asta e cert.

P.S. Îl susțin de asemenea pe domnul doctor Dan Gavrilescu: da, virusul SARS-COV-2 este rezultatul unei mâini criminale (americană, cu suport chinez) și a fost lansat ca un atac biologic; și, da, media a fost folosită puternic ”ca să îngrozească oamenii”. Are perfectă dreptate doctorul Gavrilescu. Iar pentru voi, ceilalți, învățați-vă copiii un lucru important: în chestiunile vitale, care țin de țară, de oameni, de morală, de credință, să spună întotdeauna adevărul, indiferent de consecințe. Din clipa în care spui ce vor alții să audă, caracterul tău a murit.

Dr. Răzvan Constantinescu

Sunt într-totul de acord cu Teza domnului Dr. Răzvan Constantinescu, personalitate demnă și onorabilă a lumii medicale, care denunță cu argumente imposibil de combătut, manipulările, înșelările si minciunile, susținute de o parte importantă a lumii medicale românești, care și-a pierdut conștiința morală , demnitatea, responsabilitatea și noblețea profesiei.

(Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi)

,,Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de Apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii’’ (II Corinteni11, 13-14). Este acesta  o prevenire asupra vicleniei diavolului, menită să înşele pe cei care vor să-şi dobândească mântuirea.

            Părinţii din Biserica Greciei ne-au lăsat scris despre un diacon român, care, vreme de doi ani a fost într-o teribilă înşelare. Acest a venit la duhovnicul Sava şi i-a cerut să pomenească a doua zi pe mama sa care, spunea el, ar fi murit în România, precum i-ar fi spus lui îngerul păzitor. Imediat duhovnicul şi-a dat seama că are de-a face cu o lucrătură diavolească, pe care diaconul nu a sesizat-o şi, încrezându-se în puterile proprii, a căzut pradă amăgirii celui rău. Pe măsură ce stăteau de vorbă, convingerea duhovnicului se întărea, aşa încât l-a îndemnat pe diacon ca atunci când i se va arăta îngerul să-l supună unei încercări, aceea de a-i cere să spună rugăciunea ,,Născătoare de Dumnezeu’’ şi să-şi facă semnul Sfintei Cruci. După aceea, i-a spus să vină iar la duhovnic.

            La următoarea înfăţişare, diaconul a marturisit cu multă satisfacţie că îngerul ar fi trecut această încercare, desigur dându-i iluzia că a rostit Rugăciunea şi s-a însemnat cu Sfânta Cruce, pentru că cel rău nu poate face acestea.

            Atunci duhovnicul cunoscând că numai îngerii cei buni, nu şi diavolii, ştiu gândurile oamenilor, pentru că lor le sunt descoperite de Dumnezeu, i-a spus diaconului: ,,Dacă eşti de acord, fii atent ce vom face. Eu în clipa asta, exact în clipa asta, voi gândi ceva’’.Şi a gândit împotriva diavolului. ,,Tu, deseară, să ceri de la ,,înger’’ să-ţi spună gândul meu. Dacă îl va găsi, atunci, fără îndoială, este venit de la Dumnezeu. Şi să vii să mă înştiinţezi’’.

           Diaconul a plecat la chilia sa. Când i-a cerut ,,îngerului’’ să-i spună gândul duhovnicului, acesta s-a tulburat şi a încercat să se eschiveze de la a da răspunsul, pentru că nu-l ştia. Zadarnic a încercat să ducă discuţia spre alte subiecte, diaconul a stărutit în cererea lui. Atunci faţa luminoasă, sau închipuit luminoasă, a dispărut, i s-a arătat un chip înfricoşător cu dinţi de fiară turbată şi l-a ameninţat pe diacon cu chinurile iadului. Orice îndoială s-a risipit. Ceea ce credea el a fi îngerul Domnului, era diavolul, care luase chip de înger bun.

            Toate acestea le-a povestit cu multă tulburare şi înfricoşare duhovnicului Sava, care s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu şi diaconul a fost izbăvit (După Pateric de vise şi vedenii, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 99-103).

            Iubite cititorule, multe rele din viaţa noastră le putem evita sau birui, dacă cerem sfatul duhovnicului, care ne vorbeşte în numele lui Domnului, şi Însuşi Dumnezeu îl luminează spre a ne sfătui cum se cuvine.

Presbiter Ioviţa Vasile

De foarte multe ori, oamenii vremii se adresau Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu apelativul ,,Învăţătorule’’; aceasta, deoarece ştiau că El le împărtăşeşte oamenilor cuvântul vieţii, adică învăţăturile cele mântuitoare de suflete. Cuvintele Sale pătrundeau adânc în inimile oamenilor iubitori de Dumnezeu, transformând  vieţile acestora, îndreptându-i spre împărăţia cerurilor. Apostolii înşişi se socoteau discipolii Săi şi atunci, în chip firesc, îi vorbeau cu toată cuviinţa şi-L chemau ,,Învăţătorule’’. Fiul lui Dumnezeu le-a spus lor, după ce le-a spălat picioarele la Cina cea de Taină: ,,Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine faceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi’’ (Ioan 13, 13-15). Cercetând cu mai multă evlavie şi stăruinţă Scripturile Sfinte, vom constata că, într-adevăr, Domnul Iisus Hristos a fost Învăţător fără egal în lumea aceasta, El le grăia întotdeauna cu înţelepciune Dumnezeiască; El S-a arătat ca un iscusit Dascăl care-şi povăţuieşte ucenicii cu dragoste şi iscusinţă; El a rostit acele minunate pilde reţinute şi scrise de Sfinţii Evanghelişti, care nu aveau alt rost decât acela de a uşura învăţăceilor înţelegerea mesajului Dumnezeiesc; El a făcut cunoscută oamenilor voia cea sfântă a Tatălui din cer.

Dumnezeiesc Învăţător ni-L arată şi Evanghelia Sfântă a acestei Duminici. Vă rog să observaţi şi să urmăriţi cum Fiul lui Dumnezeu îndreaptă toată convorbirea aceasta cu femeia canaaneancă şi cu Sfinţii Apostoli spre deznodământul ei firesc, spre învăţarea lor, dar şi a noastră, a celor care suntem prezenţi în biserică. Femeia canaaneancă şi-a strigat durerea întâia oară: ,,Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de un demon’’.  Mântuitorul nu i-a dat niciun răspuns. Părea că ignoră cu desăvârşire strigătul ei. Părea numai, căci, în realitate, avea o mare compasiune pentru durerea acelei femei. Au intervenit atunci Sfinţii Apostoli, mai mult pentru disconfortul pricinuit de strgătul ei: ,,Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră’’. Răspunsul ar fi fost, pentru mulţi, descurajator: ,,Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel’’. În aparenţă, un refuz categoric. E vorba însă de Dumnezeiasca înţelepciune pe care n-o pricepem întotdeauna; ne trebuie un timp oarecare spre a o înţelege. În momentul următor avem parte de  un fapt pilduitor: femeia a venit şi s-a închinat Mântuitorului! S-a închinat Fiului lui Dumnezeu, s-a închinat lui Dumnezeu Însuşi, că doar aşa-L mărturisim noi pe Iisus Hristos, ,,Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat’’. De aici ar avea de învăţat mai ales cei rătăciţi, care tăgăduiesc cu încăpăţânare Dumnezeirea Fiului. Departe de a cădea în deznădejde, femeia îşi însoţeşte închinarea cu un nou strigăt, în fapt, o nouă rugăciune: ,,Doamne, ajută-mă’’. Şi de ce a avut parte? De un nou refuz! Aparent numai. Era nevoie de acest părut refuz pentru a îndrepta  lucrurile spre deznodământul lor Dumnezeiesc. Prin urmare, aşa i-a spus Mântuitorul: ,,Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor’’. Cuvinte ce par aspre, dure, nedrepte. În raport cu fiii lui Israel păgânii erau socotiţi câini. Iar canaaneanca era păgână. De unde va fi găsit ea putere să stăruie în rugăciune? Fără îndoiala, din credinţa ei cea neclintită, în durerea ei de mamă neputincioasă în faţa demonului care-i chinuia fiica, în adânca umilinţă de a-şi asuma condiţia ce i se atribuia de mentalitatea vremii: ,,Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor’’. Dovada pilduitoarei sale credinţe era făcută. Femeia canaaneancă s-a ridicat la înălţimea tuturor exigenţelor Dumnezeieşti. Dumnezeiescul Învăţător îi laudă credinţa statornică, ei, femeii celei păgâne. Mai mult încă, o tămăduieşte pe fiica ei, biruind, iară şi iară, puterea funestă a diavolului.

Acum este momentul să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi tămăduit-o dintru început pe fata aceea chinuită de demonul întunecat? Ca Dumnezeu Adevărat, El avea nemărginită putere de a face binele. Eram, desigur, mai săraci în cunoaşterea noastră, ne-ar fi lipsit această Dumnezeiască pildă de înţelepciune a Învăţătorului, precum şi pilda de statornică credinţă ce o învăţăm de la o femeie păgână. Înţelegem acum şi ignorarea, şi refuzul, şi cuvintele ce par aspre, şi transpunerea Mântuitorului în tiparele de gândire ale vremii. Toate au fost rânduite spre învăţarea noastră, a celor de dinaintea noastră şi a celor ce vor veni după noi.

Prin urmare cu ce învăţături ne îmbogăţim noi în această Duminică? Credinţa să ne fie precum cea a femeii canaaneence, statornică până la moarte. În toate cererile noastre să fim perseverenţi, căci Dumnezeu împlineşte ceea ce ne este de folos, când voieşte El şi prin modalităţile pe care tot El le alege. Deznădejdea şi descurajarea sunt noţiuni ce n-au ce căuta în vocabularul nostru şi cu atât mai puţin în vieţile noastre. Dumnezeu se milostiveşte de orice făptură a Sa, fie păgân sau mădular al Bisericii, căci ,,El voieşte ca toţi oameni să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2, 4). Fiul lui Dumnezeu are milă de toţi oameni lumii acesteia, milă ce izvorăşte din infinita lui iubire pentru orice făptură. Niciodată diavolul n-a avut în faţa Mântutitorului nici cea mai mică izbândă. De biruit îl putem birui şi noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, de care avem atâta nevoie în aceste vremuri când ,,potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită’’(I Petru 5, 8). Slujitorii lui, antihriştii, acelaşi lucru fac. Nu vă temeţi! Nu te teme Turmă mică, Sfântă Biserică, Mireasă a lui Hristos. Învăţătorul tău nu te va părăsi niciodată. Te va conduce la biruinţă şi la viaţa cea veşnică. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Într-un interviu, la sfârșitul anului trecut, tovarășul Conf. Pîrvulescu Cristian, politruc marxist cu state vechi, se ridică cu mânie proletară în cel mai odios limbaj stalinist, împotriva „superstițiilor promovate de multe culte religioase” (este vorba numai despre Biserica Ortodoxă), care au dus la scăderea ratei de vaccinare. Educația religioasă după părerea tovarășului Pîrvulescu C., decanul SNSPA, fosta Ștefan Gheorghiu, prezintă riscuri serioase pentru siguranța națională. În 2015 tovarășul Pîrvulescu afirma că “fundamentalismul islamist este la fel de periculos ca și fundamentalismul ”ortodoxist”.

Faptul că tovarășul Pîrvulescu C. habar nu are despre ce vorbește, că nu știe câți din țările cele mai avansate au îndoieli în privința vaccinului, contează mai puțin, chiar dacă e straniu și total nepotrivit ca un atât de subțire intelectual să predea la o instituție de învățământ superior. Dar ceea ce ar trebui sancționat în discursul tovarășului nu e doar minciuna gogonată pe care o propagă, ci acuzațiile calomnioase împroșcate la adresa Bisericii, acuzații pentru care ar trebui să răspundă în fața instanței, ca unul care este campion la delațiuni în serie servite pe masa CNCD, această sinecură milițianistă a neomarxiștilor, slugile preaplecate ale arhitecților întunericului.

„De obicei, România e în contratimp. Tendințele anti-democratice, teoriile conspirației și fake news-ul au reușit să se impună greu, dar în 2020, pe fondul epidemiei de Covid-19, o bună parte din societatea românească a fost victimă sigură din cauza superstițiilor care sunt în mare măsură promovate oficios de multe culte religioase, așa că am ajuns în situația în care, în pragul campaniei de vaccinare, să se promoveze ideea anti-vaccinare și majoritatea românilor să nu își dorească să se vaccineze.

„2020 a fost anul în care s-au putut releva toate tendințele dure din societatea românească, cele profund anti-occidentale. În final, anul s-a încheiat într-un echilibru precar, dar deja răul a fost făcut și va fi foarte greu de îndreptat.
Politicienii nu par capabili să gândească dincolo de ziua de mâine”, spune tovarășul Pîrvulescu.

„ În primul rând, se putea face educație în propriile partide, pentru că este o confuzie ideologică gravă în partidele din România care permite tuturor acestor idei să se impună. Educația nu este neutră, iar educația religioasă își dovedește limitele și prezintă riscuri serioase pentru siguranța națională, pentru că sănătatea ține se siguranță națională”, susține tovarășul Pîrvulescu .

În încheierea interviului, tovarășul Cristian Pîrvulescu amintește că cea mai mare problemă a a României este reprezentată de neglijarea sistemului educațional.

„Educația în România nu este în secolul XX, este în secolul XIX. Este o nevoie stringentă de adaptare la educație, dar cu profesori care sunt frustrați e foarte greu să faci lucrul ăsta. Cel la care mă gândesc în acest moment este profesor de matematică și face parte din AUR. Ringo Dămureanu este profesor! Vă dați seama?! E plin partidul ăla de profesori naționaliști și furioși. Situația nu este deloc favorabilă. Șanse pentru cei tineri sunt, dar problema este a maturilor care cred că știu ceva și care au ieșit atât de influențați din comunism. Ideile astea se fac pe baza unor frustrări acumulate, și ar fi fost un loc bun ca pishoterapia să înflorească în România, dar oamenii nu se duc la psihoterapeut, preferă să se ducă la preoți, și nu la cei mai deschiși, ci la cei mai retrograzi”, a conchis Pîrvulescu.

Dr. Gabriela Naghi

Câteva observaţii

1.Tovărăşelul acesta vorbeşte fluent limba de lemn. Asta explică ascensiunea lui la o şcoală ridicolă, ca decan, de unde eliberează diplome de doi lei pentru nechemaţii şi nulităţile din sistem. Le sunt necesare acele diplome pentru a se putea căţăra pe piramida puterii, cât mai aproape de vârf, de unde aduc toate nenorocirile asupra ţării acesteia.

2.Nu ştim pe unde a trecut dumnealui în pruncie, prin cristelniţă sau prin mâinile hahamului. Fapt e că vorbeşte cu un aer tâmp de superioritate despre educaţia religioasă ca fiind un atentat la… siguranţa naţională. Individul să-şi vadă de cârpele lui, iar când va pleca din lumea aceasta, Biserica să-i refuze Slujba înmormântării şi să fie îngropat după cum merită.

3.La începurul campaniei de vaccinare, Biserica Ortodoxă a devenit bună peste noapte. Hai s-o folosim pentru scopurile noastre, şi-au zis antihriştii. I s-a cerut să răspândească broşura aceea care-i îndeamnă pe oameni spre vaccinul ucigaş. Dumnezeu a dat gânduri bune tuturor preoţilor, aşa încât cei mai mulţi dintre ei au spus oamenilor adevărul în legătură cu intenţiile lor mârşave. Au existat, fireşte, şi excepţiile de rigoare. Vaccinarea s-a împotmolit şi dintr-o dată Biserica nu mai e bună.

Prostia e mare, răspândită peste tot, dar nu e infinită, cum îndeobşte se crede.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cartea poate fi descărcată de aici:

ACTUALIZARE 8.02.2021 Soția profesorului, Simona Dzițac, a reacționat pe Facebook, afirmând că decesul a fost cauzat de o boală de inimă cu care se lupta de mai mulți ani. Un studiu american arată însă o sensibilitate a celor bolnavi de inimă sau cu probleme vasculare și nu recomandă vaccinarea acestora, avertizând autoritățile în acest sens.

Bărbatul, Ioan Dzițac, nu a fost depistat pozitiv și, astfel, a primit doza în data de 21 ianuarie. El a popularizat momentul pe Facebook. ”21.01.2021: Azi m-am vaccinat la Centrul din Orășelul Copiilor din Oradea. Organizare foarte bună, totul a fost conform programării. Floare la ureche.

22.01.2021: Totul este OK după Pfizer-BioNTech vaccin.”

a scris profesorul pe contul său de Facebook în două postări succesive, în ziua în care a primit vaccinul și, respectiv, în ziua următoare.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență susține că nu există, în prezent, elemente care să lege decesul profesorului Dzițac de vaccinul Pfizer. Ioan Dzițac a fost rector al Universității Agora Oradea. Peste 7 zile ar fi împlinit 68 de ani.

Autoritățile au declanșat o anchetă în urma morții profesorului iar necropsia urmează să stabilească motivul exact al decesului, mai transmite sursa citată.

 Cazul survine după cel al femeii de 73 de ani din Bacău și al asistentului medical de 49 de ani din Mangalia – nici unul recunoscut ca fiind din cauza vaccinului – urmate de cel al asistentei medicale în vârstă de 55 de ani de la secția de Terapie Intensivă a Institutului Marius Nasta din București. Nu era cunoscută cu probleme de sănătate, afirmă sursele din spital. Managera Institutului, Beatrice Mahler, a ascuns cazul timp de 9 zile.

ActiveNews a avertizat că numărul deceselor relaționate cu vaccinul anti-Covid la nivel european este destul de mare: România ascunde morții de vaccin. Decesul asistentei de la „Marius Nasta”: Mahler și Ministerul au știut și au tăcut – Deținem PROBA. RAPOARTE: Peste 300 de cazuri de decese după vaccin în Europa și peste 500 în SUA.

(Preluare selectivă de pe ActiveNews)

Există un leac pentru toate bolile sufleteşti. Unii nu ştiu despre el, iar alţii îl cunosc, dar nu-l folosesc şi rămân netămăduiţi. Cei ce-l iau nu numai că se vindecă, dar devin şi sfinţi.
Acest leac este smerenia.
Prin leacul acesta, proorocii au profeţit viitorul.
Prin acest leac, Sfinţii Apostoli, din pescari ce erau, au devenit propovăduitori şi dascăli înflăcăraţi ai lumii.
Prin acest leac, Sfântul Spiridon, din păstor de oi cum era, a devenit episcop sfânt al creştinilor.
Acest leac a fost luat de Preasfânta Fecioară şi s-a învrednicit să devină Maica lui Hristos, care este Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit şi lipsit de păcat. Domnul ne îndeamnă ca toţi să luăm acest leac, pentru a afla odihnă aici pe pământ şi în ceruri!
Smerenia adevărată nu-l lasă pe om să cadă în păcat; dar, chiar dacă n-ar izbuti şi ar cădea, îl ridică imediat.
Acest leac vă sfătuiesc să-l luaţi pentru a vindeca de orice patimă. Dacă nu-l aveţi, cereţi-l de la Preabunul Dumnezeu şi o să vi-l dea.

Aşadar, prin smerenie şi prin răbdarea pe care aceasta o aduce, vă veţi mântui.
Domnul a spus: „Cel ce se smereşte pe sine va fi înălţat de Dumnezeu. Cel ce are răbdare până la sfârşit, se va mântui. Prin răbdare vă veţi câştiga sufletele”.
De câte ori valurile repetate şi înfuriate ale ispitelor şi suferinţelor vor veni asupra noastră şi ne vom afla în primejdie de a pieri, să strigăm precum Petru: „Izbăveşte-mă, Doamne, că pier!”, şi în clipa aceea El îşi va întinde sfânta şi milostiva Sa mână şi ne va izbăvi.

(Ne vorbește părintele Filothei Zervakos”, Ed. Egumenița, pag. 323-333)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

102 ani de la naşterea Sfântului Cuvios Părinte Justin Pârvu, ziua în care îl prăznuim cu evlavie şi cinste pe SfântulSfinţit Mucenic Haralambie.
Sfinte Mare Mucenic Haralambie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoşii! Amin
Sfinte Cuvioase Părinte Justin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!! Amin

„Dacă ne-am mai mişca noi, românii, şi am crea o unitate aşa, să ştiţi că s-ar face lucruri multe şi bune. Dacă s-ar pune ortodocşii noştri numai o săptămână să se roage, păi întoarcem şi Dunărea înapoi, nu numai Iordanul. De aceea ne-a şi lăsat Domnul în grădina asta, unde a ştiut ce să semene Sf. Andrei. Noi ne adăpăm direct de la izvoarele acestea apostolice. Mă uit numai în zonele astea ale noastre, începând de la Rarău, Călimani, toţi munţii aceştia sunt presăraţi cu nişte nevoitori, care duc pe umerii lor toată povara păcatelor mulţimii.

Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale Creştinismului şi de atunci Ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincio­şilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită fap­tului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.

Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mân­tuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învă­ţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, ni­ciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii Ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre.Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, învestiţi cu putere de sus, care să mărturisească Adevărul.

România este o ţară binecuvântată şi iubită de Dumnezeu, şi aceasta nu o spun cu mândrie, şi Dumnezeu, aşa cum a vrut şi până acum să păstreze acest neam neştirbit şi credincios Lui, aşa şi acum vrea să ne păzească de greutăţile şi nelegiuirile ce se vor abate asupra întregii lumi. Pământul acestei ţări este sfânt prin Martirii şi Sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc, iar sângele şi rugile lor s-au suit până la Tronul lui Dumnezeu. România a şi rămas de altfel ţara ortodoxă care şi-a păstrat tradiţiile şi evlavia mai mult decât toate celelalte ţări ortodoxe. Ne-au luat agricultura, ne-au luat comerţul, ne-au luat toate bogățiile şi aurul acestei ţări, dar nu ne-au luat credinţa, nu ne-au luat tradiţiile şi evlavia creştină. De aceste realităţi dau mărturie şi pelerinii străini, chiar episcopi, patriarhi şi mitropoliţi care rămân impresionaţi de evlavia acestui popor, ce continuă să îşi păstreze obiceiurile într-o lume modernă de azi.
Unitatea cea mai puternică a unei naţii este credinţa, legată de Biserică şi prin ea să luptăm.”

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi

Prilejul a apărut după decesul copilului botezat la Suceava. Preotul a savârşit Sfânta Taină a Botezului în condiţii canonice, aşa încât nu văd ce i s-ar putea imputa. Cele trei afundări au durat 3,3 secunde, timp în care copilul nu ar fi putut înghiţi 110 ml de apă. Bineînţeles că aceste circumstanţe nu vor fi luate în seamă şi preotul va fi pedepsit. Hienele din presă s-au năpustit degrabă să-l înfiereze pe bietul slujitor.

Reacţia pseudo-ierarhilor, deloc surprinzătoare, a venit însă de la Calinic argeşanul. Dumnealui vrea să exploateze evenimentul dureros şi, din grijă neţărmurită pentru om, vrea să reformeze Slujba Sfântului Botez. Ar urma, dacă ar fi după el, ca prevederile canonice să fie părăsite, respectiv cele trei afundări în numele Preasfintei Treimi să fie înlocuite cu stropire sau turnare, după modelul papistăşesc. Zice Calinic că aşa se proceda în Ardeal, când era dânsul preot tânăr.

Acuma, nu vreau să comentez poveşti de popă beat. Dumnealui s-a făcut de minune la o ţară întreagă când, după Sfânta Liturghie, s-a apucat să ţină un speach în faţa credincioşilor, cu verzi şi uscate, fiind într-o stare avansată de ebrietate. Ceea ce a făcut el e o monstruozitate pentru care, în condiţii normale, ar fi trebuit caterisit şi înlăturat de la slujire. În practica judiciară, starea de beţie e socotită circumstanţă atenuantă sau agravantă, depinde de interpretare. La Judecata lui Hristos, cu certitudine îi va fi spre osândă. În loc ca omul acesta să se retragă în tăcere şi discreţie, măcar pentru o vreme, vine din nou şi îşi dă în petic.

Atragem atenţia tuturor ocupanţilor scaunelor episcopale din Biserica Ortodoxă Română să nu cuteze să schimbe ceva în Rânduiala Sfântului Botez. Dacă o vor face, le va fi spre osândă, iar noi vom continua să luminăm pruncii şi maturii, botezându-i după Sfintele Canoane şi nu după părerea unuia sau a altuia. Ne ajunge câtă neorânduială au adus papistaşii în Ardeal.

Pentru domnul Calinic, Taina Sfântului Botez e… un  obicei. ,,Bordeiul şi obiceiul’’, zice dumnealui. În cazul dânsului, de bordei nu poate fi vorba, pentru că locuieşte într-un palat episcopal. De obicei – da. Obiceiul dânsului de a se îmbăta vârtos şi temeinic, şi apoi de a se expune penibil, fără jenă, în faţa credincioşilor.

,,Ce ar face Iisus Hristos, în situaţia apărută, în viaţă noastră de toate zilele?”, se întreabă retoric domnul Calinic. După umila-mi părere, ar face un bici din ştreanguri, s-ar duce în sfintele biserici în care ,,slujesc’’ ierarhii ecumenişti, i-ar scoate afară, şi i-ar mustra cu asprime: ,,Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari’’ (Matei 21, 13).

Cu amărăciune,

Presbiter Ioviţa Vasile

Articolul de faţă mi-a fost inspirat de un filmuleţ de vreo cinci minute, care poate fi accesat pe youtube. Filmul începe cu o ştire citită de un prezentator isterizat, la un post de televiziune, Jews News. Zice omul că la data de Duminică 21 februarie, a.c., ,,exact în acea zi, evreii de pe tot globul îl vor pune pe mesia (mashiah) să se arate’’.Urmează o înşiruire de secvenţe ce ni-i arată pe evreii din câteva ţări ale lumii, cuprinşi de frenezia evenimentului care, zic ei, va avea loc la data arătată. Oameni obişnuiţi, rabini, copii se unesc într-o rugăciune comună în acelaşi timp, pentru a-i da o putere mai mare, pentru că prin rugăciune îl vor aduce pe mesia lor în lume. Copii din şcolile evreieşti se rogă balansându-se, ştiind bine ce au fost învăţaţi de când au început să priceapă, adică ,,geula’’( răsumpărarea) va avea loc în curând.

Plebea evreiască e instruită să ştie că evenimentul aşteptat  este unul ceresc, (falsul) mesia va veni din cer, trimis de Iahve şi el va fi răscumpărătorul. Vârfurile evreimii mondiale ştiu ceea ce ştim şi noi, că totul va fi o făcătură omenească. Ei îl pregătesc pe antihrist, născut dintr-o femeie desfrânată, care va fi prezentat drept salvatorul lumii cuprinse de haos şi anarhie, după cum vedem că se şi întâmplă încă de pe-acum. În mesia cel mincinos – antihristul – va locui diavolul, ale cărui planuri distructive şi pierzătoare de suflete le va pune în practică.

Ce va fi în 21 februarie? Nimic din ce spun ei. Antihristul nu va veni. Pot cel mult să provoace nişte fenomene care să impresioneze lumea, şi atât. Antihristul nu va veni pentru că trebuie împlinită o condiţie logică: templul din Ierusalim, al treielea, să fie zidit şi în el va fi întronizat falsul mesia. Nu-l văd pe antihrist venind şi stând la hotel, până când evreii vor zidi templul. Din vremea Sfântului Chiril al Ierusalimului şi a lui Iulian Apostatul, evreii încearcă să construiască simbolul lor naţional, templul, şi nu reuşesc. De ce? Pentru că nu e încă îngăduinţa lui Dumnezeu. Când au cutezat să treacă peste voia lui Dumnezeu, foc a ieşit din pământ şi i-a împrăştiat.

Arhimandritul Nicolae Ragozin ne-a prevenit în legătură cu venirea lui mesia cel mincinos şi, cu frăţească dragoste, vă îndemn pe toţi să ţineţi seama de aceste cuvinte: ,,antihrist va apărea la televizor. Să ferească Dumnezeu să-l vezi pe antihrist. Pentru că va fi foarte frumos, într-atât de frumos, încât şi omul credincios va gândi pentru o clipă ce bărbat frumos este. Şi déjà va fi târziu. În momentul când îl vor arăta pe televizor, acesta îl va simţi pe fiecare, şi omul care s-a gândit ,,ce frumos este’’, antihrist va simţi că déjà îi aparţine lui, din moment ce i-a plăcut’’. Părintele spunea că acest lucru este foarte periculos, foarte periculos. Şi de multe ori repetat ,,să nu ajungi să-l vezi pe antihrist. O clipă, o secundă ţi-a plăcut şi nu mai poţi să scapi de el.’’

Noi aşteptăm Venirea a Doua a Mântuitorului. ,,Vino, Doamne Iisuse! Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi. Amin’’ (Apocalipsa 22, 20-21).

Presbiter Ioviţa Vasile

Mitropolitul Athanasius Fahd din Siria răspunde celor care susțin că virusul COVID-19 nu va îmbolnăvi creștinii: „Acesta este un comportament neînțelept. Sfinții nu au spus: Suntem creștini, așa că focul nu ne va arde! Dumnezeu este Cel care hotărăște când ne dăunează focul și când nu … Dacă Îl ispitim pe Dumnezeu înseamnă că suntem mândri … Ar trebui să ne apropiem de credință cu smerenie ”.

Mitropolitul Atanasie din Lattakia și episcopiile dependente:
,,Domnul nostru este Cel care hotărăște pe cine va vindeca și pe cine nu. Dumnezeul nostru stabilește când va face o minune, nu noi. Oamenii nu trebuie să conteste acest lucru spunând „se va întâmpla un miracol”.
Dumnezeu în înțelepciunea Sa, numai EL, știe când face o minune. Și ne supunem. Ce inseamna asta? Evanghelia spune „Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.” [Matei 4: 7]. În aceste zile se vorbește mult despre Coronavirus. Și noi, oamenii credincioși, datorită evlaviei și credinței noastre, dorim să provocăm boala spunând: „Iisus nu ne va face rău!”, „Iisus ne va apăra!”, „Ne infectăm cu virusul și nu vom muri. ” Acesta este un comportament neînțelept.

Permiteți-mi să vă dau câteva exemple. Sfânta Tecla – pe care o iubim – a fost aruncată la lei, iar ei au îngenuncheat la picioarele ei și nu au mâncat-o. În timp ce Sfântul Ignatie al Antiohiei, a fost aruncat la lei și l-au mâncat. De ce Dumnezeu a permis leilor să-l mănânce, în timp ce în celălalt caz El a făcut o minune și leii nu au mâncat pe Sfânta Tecla? Dumnezeu știe, nu eu.

Cei trei tineri au fost aruncați într-un foc mare, dar focul nu i-a ars. Și toți slăvim pe cei Trei Tineri Sfinți din cuptorul aprins. Cu toate acestea focul a ars pe Sfântul Policarp și pe mulți alți Sfinți și Martiri. Sfântul nu a spus: „Sunt creștin, așa că focul nu mă va arde!” Dumnezeu este Acela care hotărăște dacă ne va arde focul și dacă nu. Și numai Dumnezeu stabilește când ni se va supune natura și când nu.
Doar Dumnezeu … Iar eu mă supun.
Asupra Sfântului Gheorghe – patronul acestei biserici – otrava nu a avut niciun efect. În timp ce mulți alți Sfinți au murit otrăviți. Ceea ce vreau să spun este că persoana credincioasă nu este cea care ispitește spunând: „O, Doamne, fă acum o minune!”, sau „Acum focul nu mă va arde!”, „Acum șarpele nu-mi va face rău!”, „Și bomba nu mă va ucide!” Aceasta este o prostie! Nu este un comportament înțelept. Aceasta nu este credință adevărată. Dimpotrivă…Domnul nostru ne-a învățat că cel credincios are conștiință și nu ar trebui să conteste acest lucru. Nu eu Îl constrâng pe Dumnezeu când mor sau nu … asta depinde de El. Dumnezeu ne arată minunile și puterea Sa atunci dorește EL .

Deci, iubiții mei … să nu ne tulburăm prea mult și să greșim sensul credinței. Să nu confundăm magia cu credința. Dumnezeu nu este un vrăjitor. Nu ipitim precum niște oameni nebuni și spunem „Sunt creștin, mă închin și nu voi muri!” Ce cuvinte prostești … Nu asta ne învață Domnul nostru. „Rămân credincios și continui să mă închin, dar indiferent dacă mor sau nu, fie că mă îmbolnăvesc sau nu, doar Dumnezeu este Cel care hotărăște aceste lucruri.” Dacă Îl ispitesc pe Dumnezeu înseamnă că sunt mândru. Ne apropiem de credință cu smerenie. Cel credincios este o persoană umilă care nu-L ispitește pe Dumnezeu.

Credinciosul este cel care spune: „Doamne, facă-se voia Ta. Voia Ta și nu a mea. ” Și atunci ușa minunilor se va deschide, și vom vedea minuni în viața noastră. Atunci vedem lumina Domnului în viața noastră.

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi

În Predica de pe munte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a dat nouă tuturor aceste îndemnuri: ,,Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere – ia, cel ce caută – află, şi celui ce bate i se va deschide’’ (Matei 7, 7-8). Apoi, pentru a releva dărnicia lui Dumnezeu arătată oamenilor, Fiul lui Dumnezeu ne spune: ,,Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, îi va da şarpe? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El’’ (Matei 7, 9-11).

Într-adevăr, ne străduim să dăm daruri bune fiilor noştri, dar nu întotdeauna ştim ce le este de folos acestora şi adesea darurile noastre ori sunt total nepotrivite, ori sunt rău întrebuinţate, încât ele nu numai că nu le folosec la nimic, dar sunt şi aducătoare de mari nenorociri în familiile noastre. Greşeşte grav acel părinte care pune la dispoziţia fiului său bani fără măsură, pe care acesta îi risipeşte în distracţii interminabile, ori pentru alte capricii porcoase. Greşeşte grav părintele care cumpără pentru copilul său maşină foarte scumpă, acesta o foloseşte cu nesăbuinţă, putând ajunge la accidente cu cele mai grave urmări.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre darurile lui Dumnezeui. Sfântul Apostol Iacov a scris în Epistola sa: ,,Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor’’ (Iacov 1, 17). Când a făcut referire la părinţii care ştiu, totuşi ce le este de folos fiilor, Mântuitorul a vrut să ne facă să înţelegem că darurile Dumnezeieşti stau mult deasupra celor omeneşti. Cererea şi grija noastră trebuie să se îndrepte, înainte de toate, sore dobândirea darurilor cereşti. În rugăciunea de iertare pentru cei adormiţi, mărturisim că Dumnezeu l-a împodobit pe om ,,cu înfăţişare şi frumuseţe ca pe o cinstită făptură cerească’’. Este mare lucru să înţelegem că am primit şi primim daruri Dumnezeieşti, întocmai ca îngerii care stau în jurul tronului ceresc şi-L preamăresc neîncetat pe Dumnezeu.

Cel dintâi dar pe care l-am primit fiecare de la Dumnezeu este viaţa. Aceasta este, de fapt, aducerea noastră din nefiinţă la existenţă. Este darul care, mai apoi, asemenea unui pom, este împodobit cu multe şi preţioase daruri. Unele le ştim, altele –nu. La Sfânta Liturghie preotul se roagă în taină şi aduce mulţumire Sfintei Treimi, pentru sine şi pentru credincioşi, cu aceste cuvinte: ,,Pentru toate acestea, mulţumim Ţie şi Unuia Născut Fiului Tău şi Duhului Tău Celui Sfânt, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă’’. Pentru că oricât s-ar strădui omul, îi lipsesc cuvintele şi ştiinţa spre a grăi despre toate cele primite de la Dumnezeu.

Sfânta Evanghelie a acestei Duminici ne vorbeşte şi ea despre multele şi marile daruri Dumnezeieşti, cărora ne facem părtaşi şi noi, deoarece omul care şi-a încredinţat avuţia sa alugilor, este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Slugile suntem, sau ar trebui să fim, noi. Faptul că nu toţi primim acelaşi număr de talanţi, nu este relevant în iconomia mântuirii. Însuşi Mântuitorul a spus: ,,Şi oricui i s-a dat mult, mult se va cere de la el, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere’’ (Luca 12, 48). Aşa bunăoară, unui preot i s-a dat mult, pentru că multe suflete i s-au încredinţat pentru a fi călăuzite spre Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea a şi scris Sfântul Apostol Pavel păstorilor şi credincioşilor Bisericii celei dintre evrei: ,,Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiincă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seama de ele’’ (Evrei 13, 17). Se ştie că un preot se mântuieşte mai anevoie decât un credincios de rând, tocmai din pricina arătată mai sus.

Încredinţându-şi darurile slugilor Sale, Dumnezeu nu se depărtează de ele, ci veghează asupra lor, adaugă acelor daruri alte daruri, sau har peste har, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan. Stăpânul Dumnezeu aşteaptă ca fiecare slugă să preţuiască cum se cuvine darurile Sale, să înmulţească binele în lume, ştiind cât bine i-a făcut Dumnezeu (Luca 8, 39).

Precum în pilda talanţilor, pentru fiecare vine vremea ca Dumnezeu să ceară socoteală despre modul cum a chivernisit cele primite de la El. Este vremea plecării noastre din trup, a despărţirii de vieţuirea acesta pământească, când trupul se întoarce în pământul din care-a fost luat, iar sufletul se duce la Dumnezeu Care l-a dat (Ecleziast 12, 7). Atunci fiecare dă răspuns Stăpânului despre felul cum a vieţuit pe pământ. Ne rugăm la fiecare Sfântă Liturghie ca Dumnezeu să ne ajute să putem da ,,răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos’’. Şi răspunsul bun este acesta: ,,Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei’’ (Matei 25, 20). Răspunsului bun îi va urma, neîndoielnic, lauda mângâietoare a Stăpânului: ,,Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului Tău’’ (Matei 25, 21).

Sfântul Ioan Gură de Aur scria, cu multe secole în urmă, că ,,de aceea ne-a dat Dumnezeu cuvânt, mâini, picioare, tărie trupească, minte şi pricepere, ca toate acestea să fie spre mântuirea noastră şi spre folosul aproapelui. Cuvântul nu este de folos numai la înălţarea de cântări şi mulţumiri lui Dumnezeu, ci de folos pentru a învăţa pe alţii şi a-i povăţui. De-l întrebuinţăm în acest scop, suntem următorii lui Dumnezeu; dacă facem dimpotrivă, suntem următorii diavolului. Pentru că şi Petru, când a mărturisit pe Hristos, a fost fericit de Domnul, dar când l-a sfătuit să fugă de Cruce, când L-a oprit, a fost certat cu asprime, că gândea cele ce gândea diavolul. Dacă osânda e atât de mare pentru nişte cuvinte rostite din neştiinţă, ce iertare mai putem avea noi, când de bună voie săvârşim o mulţime de păcate’’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, EIBMBOR, Bucureşti 1994, p.892).

Da, pentru cel nebăgător de seamă la darurile Dumnezeieşti va veni, de asemenea, vremea judecăţii. Spunând aceasta mă gândesc la darul incomensurabil primit de la Mântuitorul, Sfânta Credinţă Ortodoxă. Aşa a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Efes: ,,Căci în har sunteţi mântuiţi, prin Credinţă şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu’’ (Efeseni 2, 8). Ce răspuns vor putea da cei luminaţi în Credinţa Ortodoxă, pe care au părăsit-o cu atâta uşurinţă, iar după aceea au batjocorit-o în cel mai josnic mod? Ce răspuns vor da cei care au cunoscut Ortodoxia, dar au rămas în rătăcirea lor? Vor da, desigur, răspunsul slugii leneşe şi netrebnice: ,,Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat, şi aduni de unde n-ai împrăştiat.De aceea, m-am temut şi m-am dus de am ascuns talantul în pământ: iată ce este al tău (Matei 25, 24-25). Acest răspuns îi va aduce osânda veşnică, cum a grăit Mântuitorul: ,,Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor’’ (Mate 25, 30).

Iubiţi credincioşi! Am spus mai înainte că întâiul dar primit de fiecare din noi, este viaţa însăşi. Cât ne îngrijim noi de acest dar unic şi irepetabil pentru a-l păstra curat, a-l împodobi cu frumuseţile virtuţilor şi a-l înapoia Dătătorului de viaţă la vremea rânduită de El? Căci aşa ne îndeamnă glasul Sfintei Liturghii: ,,Pe noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm’’. Amin.

Presbiter Iovita Vasile