ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Alături de criza educaţională, criza învăţământului teologic se înscrie pe agenda liderilor masonico-sionisto-globalişti, deci căderea sa este urmarea firească a implementarii ecumenismului diavolesc şi a iubirismului umanist în viaţa Bisericii. Biserica Ortodoxă nu va deveni însa niciodată un instrument al puterilor întunericului. Nu se va supune antihristului. Nu va face alianţe cu idolatria aşa cum îşi doreşte ecumenismul. Hristos va învinge pentru «că a venit ca un biruitor şi ca să învingă». Iubirea promovată de ecumenism este o mare înşelare. Ea nu porneşte din iubire pentru aproapele, aşa cum ne-a învăţat Hristos, ci din ură, ipocrizie şi minciună, având în vedere că se urmăreşte păcălirea şi supunerea tuturor.

Ecumenismul este o erezie imensă şi înfricoşătoare, o înşelăciune vicleană urzită de un plan satanic, este asemenea unei tornade înspăimântătoare care se pregăteşte să dărâme, după cum speră, «Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică» a Lui Hristos. Este un uragan sălbatic al puterilor întunericului, care îşi concentrează toată nebunia distructivă împotriva  Ortodoxiei, pentru a o nimici şi a o face să dispară. Spunea un sfant Parinte al Bisericii ca „toţi duşmanii Lui Hristos lucrează strâns uniţi sub comanda unui stat major nevăzut, ce se ascunde în spatele vorbelor frumoase, a organismelor de tot felul cu aer de seriozitate şi a lozincilor ce vorbesc de o unitate înşelătoare, pentru a face să dispară Sfânta Lui Biserică; vor să falsifice adevărul pe care Dumnezeul – Omul ni l-a revelat, zădărnicind astfel mântuirea omului, punând în locul Lui Hristos, ca şi conducător al lumii, pe diavol. „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.”[2,Tes.2;3,4]

Iubirea de putere şi de slavă deşartă a cucerit inimile conducatorilor Bisericii Oortodoxe Române, care militeaza prin slujbasii săi, către mergerea împreună, dupa directivele trasate de ereticul papă Francisc, în acord total cu directivele trasate de pseuodo-patriarhul Bartolomeu, pentru unirea cu papistaşii şi prin aceasta, pentru recunoaşterea papei ca şi conducator al Bisericii. Dacă în papism infailibilitatea aparţine papei, în protestantism dimpotrivă, fiecare protestant devine infailibil, revendicându-şi această calitate în materie de credinţă. Sfântul Nectarie spune în acest sens: «pe de-o parte la protestanţi fiecare om constituie o Biserică, iar pe de alta, în catolicism un om constituie toată Biserica ». Noul cler care se plamadeşte în cadrul Facultatilor de Teologie, va propovădui cu sârg schimbările majore în viaţa Bisericii, pierderea identităţii ortodoxe. moştenită de veacuri.

 «Ecumenismul este o creaţie a masoneriei care caută să uniformizeze toate religile, să le bage pe toate în acelaşi malaxor, pentru a pregăti încetul cu încetul aluatul unei indiferenţe religioase generale, etapă premergătoare venirii lui antihrist» (Orthodox Typos din 1966).Ecumenismul ateu conduce la o înfricoşătoare sinucidere duhovnicească, spunea Sf.Iustin Popovici. Cei care au plecat din Biserica Lui Hristos şi au căzut în erezie şi înşelare ne cheamă să devenim parteneri de discuţii, ca unii fără de minte, asupra adevărurilor noastre de Credinţă şi să lepădăm Credinţa noastră în Biserică şi în Trupul Tainic al Domnului Hristos.

Adunătura de afurisiti şi excomunicaţi, căreia falsul patriarh Bartolomeu i-a acordat autocefalie în Ucraina, sub conducerea falsului mitropolit Epifanie, încălcând Sfintele Canoane şi dogme ale Bisericii lui Hristos, încearcă să obţină recunoaşterea din partea Bisericilor Ortodoxe Locale, astfel încât căderea în înşelare şi erezie să fie totală. Neclintiţi în hotărârea de a rămâne îngrădiţi de erezie, ascultători smeriţi (ştie Domnul!) sub epitrahilul Sfinţiţilor Părinţi nepomenitori, ne punem mereu nădejdea în Maica Domnului, care este cu noi şi nimeni împotriva noastră.

„Noaptea răstimpului nostru pe pământ se apropie de sfârşit… Domnul nostru Cel Bun stă lăngă corabia fiecăruia. El, Ziditorul si Atotţiitorul, ne cere sa-L luăm cu noi şi să pornim fără teamă spre marile adâncuri ale vieţii duhovniceşti, acolo unde El ne umple corabia cu tot belşugul pe care ni l-am putea dori. Sa-L urmăm acum, câtă vreme ne chea¬mă, pentru că se crapă de ziuă şi în lumina ei cea mare nu-L vom mai vedea cerând, ci judecând. Să nu lepădăm îndemnul Lui de a intra în corabia noastră, în sufletul nostru, ci să ascultăm ca Petru, pentru că spre binele nostru ne cere aceasta Domnul. Nu-i puţin pentru Cel Preacurat să intre sub un acoperământ nevrednic. Este o jertfă aceasta, o jertfă pe care o face din dragoste pentru noi. Nu cere să intre ca să ia, ci ca să dea. Ne cere doar sa-i primim jertfa şi ajutorul. Să ne grăbim, fraţilor, să ascultăm vocea Celui ce cere, mai înainte de a ne răsuna în auz glasul Judecătorului” (Sfântul Nicolae Velimirivici, Predici, Editura Ileana, Bucureşti, 2006).

Dr. Gabriela Naghi

Şase sunt păcatele împotriva Duhului Sfânt, despre care a spus Mântuitorul: ,,Celui ce va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie’’ (Matei 12, 32). Între ele, păcatul apostaziei.

Ce este apostazia? Este lepădarea de Sfânta Credinţă Ortodoxă. Despre acest teribil păcat ne vorbeşte Sfântul Apostol Pavel: ,,Să nu vă amăgească nimeni cu nici un chip. Că ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de Credinţă (în greacă: apostazia, n.a.) şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul – înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu şi să se dea pe sine drept dumnezeu’’ (II Tesaloniceni 2, 3-4).

În istoria Sfintei noastre Biserici Ortodoxe se pot cita numeroase cazuri de lepădare de Credinţă. Aşa a fost împăratul roman Iulian, care a primit Credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca după aceea să o lepede, fapt pentru care este cunoscut şi sub numele de ,,Apostatul’’.

Ceea ce se întâmplă în vremurile noastre este un fenomen general de lepădare de Credinţă, întocmai cum a scris Sfântul Apostol Pavel. Desluşim în aceasta un semn al apropierii Venirii Domnului Iisus Hristos. Oameni care s-au luminat în Biserică, prin Sfântul Botez, părăsesc Dreapta Credinţă, alegând fie calea necredinţei, fie calea credinţelor deşarte şi pierzătoare, pe care le propovăduiesc cu asiduitate sectele. Cu aceştia se împlineşte cuvântul Sfântului Apostol Petru: ,,Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la sfânta poruncă încredinţată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat se întoarce în mocirlă’’ (II Petru 2, 21-22).

Vajnicii luptători împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, pe care-i vedeţi la televizor, îi auziţi la radio sau citiţi despre ei în ziare provin, în mare parte, dintre noi, şi au socotit că le este mai de folos să ponegrească Sfânta Credinţă Ortodoxă, pentru oarecari avantaje, măriri lumeşti ori banii murdari din care şi-au făcut un dumnezeu.

Fereşte-te de aceştia, iubite cititorule, şi rămâi statornic în Sfânta Credinţă, pentru că toate ale lumii acesteia trec ca umbra. Bunul Dumnezeu să ne ajute ca sfârşitul nostru să ne găsească mărturisindu-L pe singurul Mântuitor al lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Amin. Aşa să fie.

Presbiter Ioviţa Vasile

Ca să urci pe scara socială, în anii comunismului, trebuia necesarmente să cunoşti documentele de partid. Ce erau acestea? Colecţia bâiguielilor lui Nicolae Ceauşescu, cuprinsă în volume bine executate tehnic şi cu o grafică impecabilă. Cu alte cuvinte, marfă proastă vândută în ambalaj atrăgător. Ţin minte şi acum că în 1966, când am susţinut admiterea în liceu, textul dat la gramatică spre analiză era luat din cuvântările magistrale ale lui Ceauşescu şi începea cu cuvintele ,,avem un tineret minunat…” Pentru a se ,,implementa’’ opera ceauşistă, a fost înfiinţată academia ,,Ştefan Gheorghiu’’ la care aveau acces doar membrii de partid. Cunoşteai documentele de partid, aveai mari perspective să urci spre vârful piramidei; te pronunţai împotriva lor, imediat intrai în vizorul securităţii ca duşman al orânduirii socialiste.

Metodele acestea securiste au fost preluate şi introduse în Biserică de vajnicii noştri ierarhi ecumenişti. E suficient să ne uităm la subiectele formulate pentru admiterea la masterat, la Facultatea de Teologie Neortodoxă din Bucuresti. Cel care vrea să intre la masterat trebuie să cunoască bine istoria pseudo-sinodului din Creta şi documentele elaborate de acesta şi, mai mult, să fie de acord cu acestea, altfel nu există nicio şansă să fie admis la aceste studii teologice. E aceasta o modalitate de a ,,implementa’’ ereziile cretane în Biserică, aşa cum sună ordinul de zi pe unitate.

Tinerii dornici de studiu să fie atenţi, să devină eretici şi numai după aceea să se gândească la admitere. Altfel…

Expun mai jos cele trei subiecte cu punctajul aferent. N-am rezistat ispitei şi am susţinut şi o simulare de examen la mine acasă, cu gândul că voi propune Facultăţii de Teologie această lucrare şi, poate, voi fi admis la aceste cursuri.

1.Istoria pregătirii Sfântului şi Marelui Sinod, 3 p.

Menţionez că sinodul din Creta n-a fost nici mare nici sfânt. A fost eretic. Pregătirea lui s-a întins pe mai multe decenii şi nu s-a urmărit abordarea unor teme privind binele Bisericii lui Hristos.

2.Sinaxele Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, 3 p.

Au fost mai multe. ,,Sinaxia’’ înseamnă în limba greacă ,,împreună valori’’. Rămâne de văzut ce valori au împărtăşit Întâistătătorii, încât a rezultat un sinod eretic.

3.Temele Sfântului şi Marelui Sinod din Creta 2016, 3 p.

-Recunoaşterea tuturor grupărilor eretice ca fiind ,,biserici’’, în pofida mărturisirii noastre, în vremea rostirii Simbolului de Credinţă: ,,(Cred) Întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’.

-Sinodul eretic a admis căsătoriile ortodocşilor cu ereticii, ateii, necredincioşii şi păgânii, împotriva Sfintelor Canoane.

-Sinodul din Creta a oficializat pătrunderea în Biserica lui Hristos a ecumenismului, care este o colecţie a tuturor rătăcirilor lumii.

-Sinodul eretic a decretat că Sfânta Biserică Ortodoxă trebuie să urmeze prescripţiile legilor civile: ,,La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect’’. Legile civile nu interzic, ci aprobă căsătoriile homosexualilor; legile civile nu interzic căsătoria episcopilor; legile civile nu interzic căsătoria călugărilor. Prin urmare, acestea vor deveni realitate, după cum a proorocit Sfântul Kukşa de Odesa.

-Sinodul eretic a refuzat să rezolve problema Calendarului, prin care s-a stricat unitatea liturgică în Ortodoxie, problemă care putea fi soluţionată în maximum 30 de minute.

-Sinodul eretic a refuzat dreptul la vot al tuturor episcopilor, acesta fiind rezervat întâistătătorilor care erau mai uşor de controlat.

-Sinodul eretic n-a fost acceptat de peste 80 % din lumea ortodoxă.

În speranţa că mi se va admite lucrarea, făgăduiesc să apăr Sfânta Credinţă Ortodoxă aşa cum ne-a fost revelată de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, cum a fost transmisă prin Sfinţii Apostoli, cum a fost formulată şi dogmatizată de Sfintele Sinoade Ecumenice şi locale, cum a fost trăită şi predanisită de Sfinţii Părinţi, cum a fost trăită şi apărată de Sfinţii Mucenici ai lui Hristos. Nădăjduiesc că nimeni nu va fi împotriva acestor făgăduinţe, cuprinse şi în jurământul prestat de noi toţi, înainte de a fi hirotoniţi preoţi.

Ce credeţi, cinstiţi cititori, voi fi admis la cursurile de masterat sau voi fi respins?

Presbiter Ioviţa Vasile

La 8 septembrie 2019, la Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, episcopul Sofronios al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, din Transilvania, a participat la ceremoniile locale din așa-numita „Biserica Greco-Catolică“, la 25 de ani de la întronizarea pseudo-episcopului local greco-catolic, Virgil Bercea. Cu această ocazie, episcopul Sofronios s-a rugat cu greco-catolicii și a rămas pe toată durata ceremoniei. Cu toate acestea, greco-catolicii i-au pomenit numele de trei ori în timpul simulacrului de liturghie, numindu-l „ierarhul nostru, același sacrificiu”, ca și cum ar fi un episcop greco-catolic. Episcopul Sofronios a acceptat ,,onoarea” cu o notă, marcând-o cu cruce și închinându-se.

Oficialii greco-catolici au pus spre închinare așa-numitele „moaște sacre” ale celor șapte „episcopi” greco-catolici care au murit în închisorile regimului comunist, deoarece au refuzat să se întoarcă la Biserica Ortodoxă Română, atunci când aceasta i-a primit, printr-un decret prezidențial, în sânul ei. Acestea din urmă au fost „sfințite” de către ereticul papă Francisc, în ultima sa călătorie în România, în mai-iunie 2019.

Episcopul Sofronios a fost judecat de Sinodul Român și găsit vinovat de intercomuniune cu același episcop Virgil Bercea în 2008, când a participat la Slujba de Sfinţire a apei, în ziua Bobotezei, la 6 ianuarie 2008. Atunci a fost iertat de Sinod, despre care se spune că a luat notă de pocăinţa sa. De fapt, Sophronios nu s-a pocăit niciodată și a continuat să lucreze cu greco-catolicii, care îl acceptă acum ca pe unul dintre ei.

Oamenii din Eparhia de Oradea sunt copleșiți de această nouă trădare a Credinței lor de către fostul episcop și cer Ierarhiei române să fie judecat și condamnat pentru apostazie și acceptarea așa-numiţilor ,,martiri’’eretici.

Eparhia de Oradea are o lungă tradiție de luptă ortodoxă împotriva acţiunilor politice agresive ungureşti de trecere forţată a românilor la catolicism. De-a lungul anilor, mulți și-au sacrificat viața pentru apărarea Bisericii Ortodoxe. Episcopul Sofronios pare a fi primul episcop care a arătat o asemenea mândrie latină în această episcopie.

În ianuarie 2017, episcopul Sofronios l-a ,,caterisit’’ pe preotul român Cosmin-Florin Trypon, care a întrerupt pomenirea acestuia, din cauza participării la pseudo-sinodul din Creta, din 2016, și a semnării textelor sale.

(Preluare de pe blogul Katanihi. Gr.)

Cinstiţi preoţi de mir şi ieromonahi ne-ecumenişti,

Cinstiţi monahi şi monahii cu cuget ortodox,

Iubiţi credincioşi mireni,

Domnul Drincek Sofronie, ocupantul scaunului Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, s-a lepădat de Sfânta Credinţă Ortodoxă şi s-a alăturat ereticilor schismatici greco-catolici, diriguiţi de Bercea Virgil. La Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, domnul Drincek a refuzat să slujească Sfânta Liturghie şi a participat la o festivitate greco-catolică, la care a fost pomenit alături de papa Francisc cel eretic şi de supuşii săi. Faptul acesta ne arată că ocupantul scaunului Episcopiei Ortodoxe a Oradiei nu mai este ortodox, ci apostat, adică s-a lepădat de Sfânta Credinţă Ortodoxă, după cum arăta Părintele Cosmin Tripon din Beiuş. Sfinţia Sa i-a atras atenţia domnului Drincek că a greşit grav, semnând documentele eretice din Creta, fapt pentru care a fost ,,caterisit’’.

Pe preoţii bihoreni îi rog să lase la o parte calculele meschine, care oricum nu se vor împlini, şi frica şi să se opună celor care vor să ne unească cu papistaşii, să apere Sfânta Credinţă Ortodoxă, întocmai cum au jurat înainte de a fi hirotoniţi. Prin tăcerea lor se fac părtaşi la faptele nelegiuite ale lui Sofronie Drincek şi se află ca nişte călcători de jurământ sfânt.

Îndemn pe candidaţii la preoţie să nu se prezinte la sediul Episcopal pentru ,,hirotonire’’, deoarece Sofronie Drincek este eretic, schismatic şi apostat, prin urmare nu mai poate săvârşi Sfinte Taine. Îndemn pe studenţii la Facultatea de Teologie  din Oradea să ia cuvenita distanţă şi atitudine faţă de Sofronie Drincek, care nu mai este episcop al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.

Vreau să vă atrag atenţia asupra intenţiilor ascunse ale Domnului Drincek. Ştiţi prea bine că după anul 1700, papistaşii cutreierau satele ortodoxe din Transilvania şi decretau că acestea au devenit greco-catolice, fără consimţământul credincioşilor. Tot aşa, Drincek Sofronie vrea să decreteze, la un anume moment, că toţi credincioşii ortodocşi din Bihor îl urmează pe el, care s-a lepădat de Ortodoxie şi a devenit papistaş.

Păstraţi şi apăraţi Sfânta Credinţă Ortodoxă, împotriva silniciilor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi ai Bisericii. Nu-l urmaţi pe ereticul şi apostatul Drincek Sofronie. Domnul şi Maica Domnului să vă întărească şi să vă apere de răutatea antihriştilor.

Nevrednic de Preasfântul nume al Mântuitorului Iisus Hristos,

Presbiter Ioviţa Vasile

Renunţând la Sfanta Ortodoxie, Sofronie Drincec, cel cândva Arhiereu al lui Hristos, a renunţat la Sfânta Cruce, la Dumnezeu Cel Răstignit. Chiar dacă nimeni din Sinodul BOR nu a luat atitudine împotriva acestei apostazii, chiar daca Preoţii şi monahii tac, umiliţi de aceasta îndrazneală, dovedesc o data în plus că au devenit cu toţii vrednici de plâns, fiind de comun acord cu aceasta infamie.Faptele comise de cel cândva episcop cinstit al BOR, devenit nu de astazi, ci de multa vreme, trădător al Sfintei si Neprihanitei Ortodoxii, cel care a continuat mulţi ani să se desăvârşească în mârşăvia ecumenistă, dovedesc unde duce cumplita boala a perfidului ecumenism:către apostazie si schismă, către sfâşierea cămăşii lui Hristos, către prăpastia întunecată a iadului, departe pentru vecie de dulcea mângâiere a Harului.

Toţi, cler şi popor, pe măsura trecerii timpului, au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, şi se pare ca lor li se se adresează Împaratul David când spune: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul” (Psalmi 13:3). Ne cuprinde tristeţea si amărăciunea. gândindu-ne la drept-credincioşii rămaşi fără Păstor, care încă nu-şi dau seama de pericolul de moarte în care se află sufletele lor. În teribile haite, acum, vor năvăli legiunile demonilor, asupra acestei biete ţări şi asupra acestui Neam necăjit si mult-pătimitor.

Spunea Fericitul Cuvios, Parintele Justin Parvu: „Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinarea de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.”

Există încă un Sinod, care are la dispoziţie Sfintele Canoane, dreptarul Bisericii lui Hristos. Dar ca şi in 2008, asistăm cutremuraţi la lipsa de pocăinţă a acestui fost ierarh, la lipsa de reactie al înaltului cler.Dacă nimeni din cei în drept, nu manifestă nici cea mai mică reacţie de condamnare a atitudinii anticanonice, sfidătoare şi insolente a fostului ierarh Sofronie, ne aflăm in situaţia de a constata că nu mai avem sinod. Într-atât li s-a pervertit conştiinţa, li s-a întunecat mintea şi învârtoşat inima, încât niciunul din mădularele trupului lor nu mai simt, nu mai gândesc şi nu respiră ortodox? Se ştie că fiecare păcat, care constituie o întunecare a minții, este o repetare a păcatului lui Adam și o cădere de la viața adevărată. Atunci omul nu mai este un membru viu al Bisericii lui Hristos, căci spune Sfântul Maxim : „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească”. Atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate energiile lăuntrice ale sufletului şi ale trupului se tulbură. Şi astfel, deşi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul se face „ucigaş de oameni”, asemănându-se ucigaşului de oameni, diavolul. Şi, aşa cum scrie Sfântul Grigorie, aceasta se datorează unei singure pricini: faptului că mintea omului s-a abătut de la frica şi pomenirea lui Dumnezeu, deschizând calea împreună-lucrării cu începătorul răutăţii. Despărţirea minţii de Dumnezeu îl face pe om fie un diavol, fie o fiară.”

Nu mai putem vorbi de necunoaştere, nepăsare şi nici de laşitate, ci de complicitate la crima impotriva propriei plerome.

Citind discursul rostit la instalarea sa ca episcop, în 25 februarie 2007, am fost uluită de elogiile aduse în cel mai clar stil ecumenist, ereticilor : „Bisericile pe care le reprezentăm, tradiţiile pe care le încarnăm sunt tot atât de antice ca şi viaţa Bisericii înseşi. Biserica lui Hristos din Orient şi Biserica Romei au o moştenire comună, de sorginte apostolică. Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea vorbea de respiraţia cu doi plămâni: Orientul şi Occidentul. Nu avem dreptul să neglijăm ceea ce ne apropie, privilegiind ceea ce ne separă. Nu mai este timp pentru aşa ceva. Pacificatorii, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Noii Rome, Atenagora, ne-au lăsat un testament pe care avem obligaţia sfântă de a-l împlini: Tomos Agapis. Din acest document esenţial învăţăm ce avem şi noi de făcut: „adevăratul dialog al dragostei trebuie să susţină şi să inspire toate raporturile între persoane şi între Biserici însele… trebuie să fie înrădăcinat într`o fidelitate totală faţă de unicul Domn Iisus Hristos şi într`un respect mutual al propriilor lor tradiţii”10.(Tomos Agapis, 195). Şi cum am putea gândi şi lucra altfel, când ne simţim responsabili pentru sfâşierea cămăşii lui Hristos? Dar suntem însufleţiţi de nădejde şi încurajaţi de eforturile inspirate şi susţinute de Providenţă, cum s`a întâmplat de curând la Constantinopol, de serbarea, din anul scurs, a Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul Bizanţului şi al Romaniei Orientale – România, când Papa Benedict al XVI-lea, aflat în vizită la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, a semnat, împreună cu acesta, în Fanar, o Declaraţie comună, unde cei doi Întâistătători mărturisesc: „Duhul Sfânt ne va ajuta să pregătim ziua cea mare a restabilirii unităţii depline, când şi cum Dumnezeu o va voi. Atunci vom putea să ne bucurăm şi să ne veselim cu adevărat”.

Şi: ,,Preasfinţite Părinte Episcop Virgil, Preaiubit Frate, Cu sinceritate şi respect reciproc, sub auspiciile generoase ale Sfântului Duh, cu înţelepciune şi răbdare, totul se va săvârşi potrivit rânduielii dumnezeieşti, care ţine seama, înainte de orice, de moştenirea noastră comună, de faptul că suntem cu toţii mlădiţele aceleiaşi Viţe. Numai că săracii nu pot suferi amânare. Pe ei va trebui să-i slujim împreună, inventând şi adaptând neîncetat, noi metode, noi căi de apropiere între Bisericile noastre.”

Să ne rugăm in fata Sfintei Cruci, noi nevrednicii, dar iubitori ai ostenelii pentru Hristos, cunoscând că în lumea aceasta, venetici şi trecători suntem, praf şi cenuşă şi robi prea plecaţi Domnului, pentru izbăvirea a toată lumea de lucrarea dracească a ecumenismului.

Dr. Gabriela Naghi

Domnule Drincek,

Ca mădular nevrednic al Bisericii lui Iisus Hristos, vă adresez cele ce urmează:

1.În 2009 aţi prticipat la un simulacru de slujbă de sfinţire a apei împreună cu ereticii schismatici greco-catolici. Fapta dumneavoastră a ajuns în dezbaterea Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române. S-a propus atunci să fiţi caterisit, conform Sfintelor Canoane. Aţi fost iertat, dându-vi-se vreme de pocăinţă.

2.În loc să vă pocăiţi, în anul 2016 aţi participat la un pseudo-sinod în Creta, unde aţi semnat documente eretice care produc mari tulburări în Sfânta Biserică Ortodoxă.

3. Când Părintele Tripon Cosmin v-a atras atenţia că aţi păşit pe tărâmul ereziei, în loc să vă pocăiţi, i-aţi înscenat un proces mârşav, în urma căruia aţi comunicat că l-aţi ,,caterisit’’. Bineînţeles, ,,caterisirea’’ a fost una nedreaptă şi nu a produs niciun efect. Caterisirea nedreaptă nu produce efecte împotriva celui în cauză, dar se întoarce împotriva celui care a pronunţat-o. Urmează ca dumneavoastră să fiţi caterisit, pe bună dreptate.

4.Aţi participat la diverse întâlniri cu cei din afara Bisericii Ortodoxe, fapt condamnat de Sfintele Canoane.

5.Ca o ,,încununare’’ a acestor fapte, la Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului din acest an, aţi refuzat să săvârşiţi Sfânta Liturghie într-o biserică ortodoxă şi aţi participat la un simulacru liturgic al ereticilor schismatici greco-catolici, unde aţi fost pomenit alături de papa cel eretic şi de alţi supuşi ai acestuia cu formula ,,episcopul nostru Sofronie’’. Faptul acesta ne arată cu limpezime că v-aţi lepădat de Sfânta Credinţă Ortodoxă şi v-aţi integrat în rătăcirea papistaşă. Accentuez aceasta: codul canonic al catolicilor prevede că episcopul care participă la ritualurile catolice şi este pomenit, devine catolic fără o mărturisire prealabilă. Dumneavoastră v-aţi conformat cu rigoare acestor exigenţe papistaşe şi aţi devenit pseudo-episcop greco-catolic. Apostat fiind, dumneavoastră nu mai puteţi ocupa scaunul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei. Urmare firească, vă invităm să părăsiţi scaunul şi sediul episcopal în cel mai scurt timp. De îndată.

6. Potrivit Sfintelor Canoane, urmează să fiţi caterisit, anatemizat şi excomunicat.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cu vrerea Preabunului Dumnezeu, în ziua Înălţării Sfintei Cruci a avut loc o întâlnire frăţească a clericilor şi mirenilor îngrădiţi de erezie din Banat, Crişana, Transilvania şi Moldova. După săvârşirea Ceasului al IX-lea şi a Slujbei Vecerniei, la ceasurile serii părinţii şi fraţii s-au reunit într-o locaţie privată, unde au discutat liber, deschis, fără limitări în timp şi fără o agendă prestabilită, aspecte ale luptei pentru apărarea Dreptei Credinţe în Biserica Ortodoxă Română, în condiţiile în care ecumenismul distructiv se manifestă cu o virulenţă deosebită. S-a relevat faptul că ultimele întâlniri şi Sinaxe s-au desfăşurat în duh de pace şi cu foloase duhovniceşti, în condiţiile-n care au lipsit factorii perturbatori.

Participanţii au căzut de acord că retragerea din societate în locuri izolate poate fi o opţiune individuală, îndeosebi pentru monahii alungaţi din mănăstiri, dar fenomenul nu se poate generaliza deoarece prezenţa nepomenitorilor este mult mai folositoare în mijlocul poporului dreptcredincios, în condiţiile în care acesta e asaltat din toate părţile de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.

În privinţa actelor biometrice, acestea trebuie substituite cu alternativele încă existente, precum adeverinţa în locul cardului de sănătate sau paşaportul temporar în locul celui biometric.

S-a luat act cu mâhnire de apostazia pseudo-episcopului Sofronie Drincec, ocupantul scaunului episcopal al Oradiei, care la Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a refuzat să-şi împlinească slujirea în Biserica Ortodoxă şi a participat la un simulacru de slujbă şi la festivismele ereticilor schismatici greco-catolici. Aici a fost pomenit alături de ereticul papă Francisc şi alţi supuşi ai acestuia, ceea ce arată cu limpezime că s-a lepădat de Sfânta Credinţă Ortodoxă şi s-a integrat în comunitatea papistaşă, fapt extrem de grav, care trebuie urmat de plecarea sa din scaunul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.

Am fost informaţi că în data de 24 septembrie va avea loc o nouă înfăţişare într-un proces intentat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Părintelui Ioan Ungureanu. După sentinţa anterioară, este de aşteptat ca instanţa să facă dreptate, adică să dea câştig de cauză Părintelui Ioan.

A doua zi, Duminică, soborul de preoţi şi diaconi s-a reunit în jurul Sfintei Mese, săvârşind Slujba Utreniei, Sfânta Liturghie şi Sfânta Taină a Maslului, urmate de cuvântul de învăţătură.

La sfârşit, a avut loc agapa frăţească, apoi, mulţumind lui Dumnezeu, clericii şi credincioşii s-au îndreptat spre casele lor.

Aducem cuvântul nostru de mulţumire Părintelui şi bunilor noştri credincioşi care s-au îngrijit ca această întâlnire să fie o reuşită, spre slava lui Dumnezeu.

Presbiter Ioviţa Vasile 

 

   

 

 

 

 

�

,,Prin Sfinţii care sunt pe pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’ (Psalmul 15, 3). Minunat s-a făcut voia Lui Dumnezeu şi în pământul Calcedonului, prin Sfânta Muceniţă Eufimia, cea de neam bun şi însetată după viaţa în Hristos Domnul. S-a săvârşit în vremea lui Diocleţian, în anul 304 pentru că n-a vrut, împreună cu alţi iubitori de Hristos, să participe la sărbătoarea drăcească în cinstea zeului marte. Atunci au fost prinşi creştinii şi supuşi la toate chinurile ce le-au putut imagina păgânii în mijlocul cărora trăiau. Între ei era şi Sfânta Eufimia Fecioara care a fost întărită de Dumnezeu şi a răbdat toate muncile, pentru numele lui Hristos. În cele din urmă, a fost puţin rănită la picior de o ursoaică în arenă şi Dumnezeu a trecut-o la viaţa cea fără de sfârşit.

Voia lui Dumnezeu s-a făcut prin Sfânta Muceniţă Eufimia şi după moartea ei. În acele vremuri Biserica era greu tulburată şi încercată de nişte eretici numiţi monofiziţi, care învăţau, împotriva adevărului descoperit de Dumnezeu, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, cea Dumnezeiască. Mulţi au fost cei care au căzut în această erezie pierzătoare, iar cei care au mărturisit Dreapta Credinţă au avut mult de pătimit. Biserica a hotărât ca la anul 451 să se adune la Calcedon Sinodul IV Ecumenic. Au fost prezenţi atunci un număr impresionant se Sfinţi Părinţi, 630, care s-au luptat pentru apărarea Dreptei Învăţături, potrivit căreia în Persoana Mântuitorului au existat două firi, Dumnezeiască şi omenească, neamestecate şi neschimbate, neîmpărţite şi nedespărţite. Ereticii monofiziţi susţineau cu înverşunare rătăcirea lor.

Întocmai ca în vremea Sfântului Prooroc Ilie, s-a convenit între cele două părţi ca fiecare să-şi scrie mărturisirea de credinţă şi s-o aşeze în racla unde erau cinstitele moaşte ale Sfintei Eufimia, apoi să pună peceţi raclei. După patru zile de rugăciune şi de post, au rupt peceţile şi atunci s-a văzut că Sfânta Eufimia lepădase scrierea ereticilor la picioarele ei, iar mărturisirea Dreptei Credinţe o păstra la loc de cinste. Semnul acesta Dumnezeiesc a fost mângâiere şi întărire pentru cei binecredincioşi, însă ereticii monofiziţi au refuzat să creadă şi să se lepede de rătăcirea lor.

Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon a statornicit Dreapta Credinţă. Până astăzi rătăcirea monofizită se păstrează în Armenia, Egipt, Etiopia, Liban şi India. Zadarnic se autointitulează acei eretici ,,Biserici’’, căci nu sunt decât nişte jalnice adunări eretice. Asta nu i-a împiedicat pe vajnicii ocupanţi ai scaunelor episcopale – pe unii dintre ei – să declare ca monofiziţii eretici (scuzaţi pleonasmul!) sunt ortodocşi şi că ne putem uni cu ei fără reţineri. Absurdul ridicat pe ,,cele mai înalte culmi’’, alt pleonasm.

Presbiter Ioviţa Vasile

În condiţiile în care tot felul de lepădături ale neamului se opintesc să împiedice predarea Religiei în şcoală, pseudo-ierarhii din Moldova se aliniază docili comandamentelor vremii şi pun umărul la introducerea obligatorie a educaţiei sexuale în şcoli. Cu alte cuvinte, minţile inocente ale copiilor trebuie pervertite de timpuriu cu tot felul de informaţii nepotrivite vârstei lor. Se feresc distinşii să spună, dar fiţi siguri că educaţia sexuală din şcoli va cuprinde şi relaţiile dintre homosexuali, perversiunile sexuale, schimbarea sexului, evitarea sarcinilor prin metode contraceptive, avortul ca metodă de a scăpa de o sarcină nedorită, etc., toate condamnate de Morala Ortodoxă. Nu, stimabilii noştri nu se împiedică de asemenea perspectivă şi se angajează din răsputeri la implementarea spurcăciunilor în şcoală. Pe deasupra mai şi numesc asemenea spurcăciuni ,,educaţie’’.

Este limpede pentru toată lumea că de la asemenea specimeni nu mai putem avea  nicio aşteptare. Citiţi, vă rog textul de mai jos, scris pe la 1896, şi veţi înţelege ce se urmăreşte prin aşa zisa ,,educaţie sexuală’’

Presbiter Ioviţa Vasile

   Al doilea secret, necesar pentru a guverna cu succes prin dezbinare, consta în a înmulti în asa fel greselile poporului, apoi obiceiurile rele, patimile si regulile vietii în comun, încât nimeni sa nu mai fie în stare sa descurce acest haos si oamenii sa ajunga sa nu se mai înteleaga unii cu altii. Aceasta tactica va mai avea ca urmare raspândirea discordiei în toate partidele, risipirea în directii divergente a tuturor fortelor colective care nu vor înca sa ni se supuna. Ea va descuraja de asemenea orice initiativa personala oricât de geniala si va fi mai puternica decât milioane de oameni printre care a împrastiat suspiciunea si neîntelegerea. Trebuie sa îndrumam permanent educatia societatilor crestine în asa fel încât mâinile lor sa cada în jos obosite, într-o neputinta deznadajduita, în fata oricarui lucru care va cere initiativa, perseverenta si vointa.

Citiţi acum Comunicatul apărut pe Doxologia şi veţi stabili, fără nicio dificultate, necesarele conexiuni deplin lămuritoare:

La această întâlnire au participat reprezentanți ai tuturor centrelor eparhiale din Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Episcopia Hușilor – precum și reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare din județele Iași, Botoșani, Neamț, Bacău și Vaslui.

Principalul scop al întâlnirii a fost dezvoltarea colaborării dintre Mitropolia Moldovei și Bucovinei și inspectoratele școlare în ceea ce privește implementarea instrumentelor de informare pe care Departamentul Pro Vita le poate oferi, prin parteneriat, unităților școlare.

„O astfel de implicare este absolut necesară întrucât elevii sunt deseori confruntați cu subiecte pro vita: când și cum începe viața sexuală, ce este iubirea, criza unei sarcini nedorite, adevărata față a avortului etc. Acest tip de probleme cu care se confruntă tinerii crează deja multe discuții în societatea noastră despre necesitatea unei educații sexuale obligatorii în sistemul de învățământ. Departamentul Pro Vita, prin programele de informare desfășurate, oferă tinerilor o vedere de ansamblu pe aceste subiecte, astfel încât aceștia să se dezvolte sănătos din punct de vedere fizic, emoțional, dar și duhovnicesc și să fie cât mai feriți de anumite traume ce le pot marca întreaga dezvoltare personală”, a declarat părintele Radu Brînză, coordonator al Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.

Cel mai important rod al acestei întâlniri este alcătuirea unei echipe de lucru care va dezvolta colaborarea dintre Școală și Biserică cu scopul de a asigura dezvoltarea sănătoasă și echilibrată a tinerilor. (Pr. Dragoș Bălinișteanu, referent / coordonator voluntari Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală, Departamentul Pro Vita)

(Preluare de pe Doxologia)

,,Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi’’ (Matei 7, 6). Cuvintele Mântuitorului sunt, deopotrivă, sfat şi poruncă. După cum a tălmăcit Sfântul Ioan Gură de Aur, ,,câinii’’ sunt cei ce duc o viaţă nelegiuită, fără nădejde de schimbare în bine, iar ,,porci’’ sunt aceia care necontenit duc o viaţă desfrânată. În legea harului, Dumnezeu este izvorul sfinţeniei, care se împărtăşeşte făpturilor numai în Biserică. În afara Bisericii nu există sfinţenie, aşa cum nu există mântuire. Rezultă că aceia care nu sunt cuprinşi în Trupul tainic al Mântuitorului, Sfânta Biserică Ortodoxă, nu au parte de cele sfinte şi nici de sfinţenie. Aceasta este aria largă a celor numiţi, cu asprime, ,,câini’’ şi ,,porci’’, cu alte cuvinte sunt necredincioşii, păgânii, barbarii, ateii, sectarii, perverşii de toate felurile, cei din bisericile mincinoase, ereticii şi apostaţii. Să ne ierte Dumnezeu că folosim aceste cuvinte dure, dar ele au fost rostite chiar de Mântuitorul. Ele pot părea multora jignitoare şi trebuie întrebuinţate cu măsură şi prudenţă.

,,Cele sfinte’’ şi ,,mărgăritarele’’ sunt, înainte de toate, învăţăturile sfinte descoperite nouă de Dumnezeu. Vorbim apoi de persoane sfinte: Maica Domnului, Sfinţii Îngeri, toţi Sfinţii proslăviţi în Biserica Ortodoxă. Bisericile şi mănăstirile sunt locuri sfinte. Avem lucrări Dumnezeieşti: Sfintele Taine, Sfintele Slujbe şi ierurgii. Nu trecem cu vederea timpurile Sfinte: Duminicile şi Sărbătorile din decursul unui an, perioadele de post înscrise în calendarul bisericesc. Despre slujitorii bisericeşti spunem că sunt sfinţiţi, adică hirotoniţi, sfinţenia fiind o stare la care se ajunge anevoios, calea spre sfinţenie fiind deschisă oricărui om din Biserica lui Hristos.

A spune despre cineva că nu are nimic sfânt, este o apreciere deosebit de aspră. Vina aparţine nu celui care face constatarea, ci aceluia care petrece în nesimţire, departe de cele sfinte. În faţa acestora, Mântuitorul recomandă o circumspecţie deosebită, dată fiind tendinţa lor de a huli şi batjocori cele sfinte. Este de preferat să evităm discuţiile cu sectarii, căci aşa le dăm prilejul să-şi bată joc de cele sfinte şi astfel ne rănesc şi ne întristează. Niciodată un sectar nu vine la preot cu gând bun, de a învăţa ceva folositor. Întotdeauna vin cu mândrie, cu dorinţa de a ispiti, cu plăcerea diavolească de a batjocori cele sfinte, de a-şi etala calităţi închipuite, ori pentru a-l pune în dificultate pe preot.

Presbiter Ioviţa Vasile

Domnul Profesor Dimitrie Tselenghidis, către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei

Preafericite Președinte,

Preacinstiți Arhierei,

Cu privire la iminenta convocare a Sfântului Sinod al Ierarhiei, ca cel mai mic membru al Bisericii noastre, dar și ca Profesor de Teologie Dogmatică a Bisericii, aș vrea – cu simțul responsabilității – să vă pun și eu cu smerenie în vedere dimensiunile ecleziologice-dogmatice, dar și prelungirile soteriologice ale acceptării necondiționate în comuniune biericească-sacramentală a Bisericii schismatice a Ucrainei, în cazul, desigur, unei eventuale decizii sinodale pentru recunoașterea «autocefaliei» ei. Primul și cel mai mare subiect, în cazul cu pricina, subiectul ecleziologic, ce se referă la identitatea «constructului bisericesc» în discuție. Mai întâi, ar trebui să fie cercetat dacă acest «construct» îndeplinește condițiile unei comunități bisericești. Dacă, dimpotrivă, este recunoscută «autocefalia» lui, atunci este recunoscută automat «legalitatea» ecleziastică a Bisericii schismatice. După cum se știe, pentru Biserica schismatică a Ucrainei a premers o condamnare panortodoxă cu caterisiri și afurisiri. Această condamnare panortodoxă nu a fost revocată. În final, prin Tomosul autocefaliei Patriarhiei Ecumenice (11-1-2019), a intervenit o depășire instituțională cu caracter duhovnicesc și ecleziologic, ce creează întrebări rezonabile despre legalitatea ei bisericească. Și aceasta deoarece nu au fost respectate – cel puțin din câte știm – condițiile fundamentale patristice și duhovnicești, lucru ce creează contestații rezonabile despre canonicitatea regulilor-condițiilor Practicii patriarhale, cât timp nu au exprimat o pocăință publică demonstrată și o dezavuare a schismei. Prin cele ce le spunem în cazul cu pricina nu înseamnă că ne îndoim de competența instituțională a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie, bineînțeles cu acordul întregului trup al Bisericii, care se exprimă sinodal. Aici se pune chestiunea condițiilor valide pentru emiterea unui astfel de Tomos. După mărturia biblică (Mt. 4, 17, 1Cor. 5, 1-5 și 2Cor. 2, 6-8), dar și după tradiția patristică și duhovnicească a Bisericii, încadrarea sau reîncadrarea în trupul cel unul și neîmpărțit al Bisericii presupune oricum trăirea adâncă și exprimarea sinceră a pocăinței din partea membrului sau comunității mai largi supuși încadrării sau reîncadrării. Condiția exprimării pocăinței nu este surmontată de nici o persoană instituțională sau for bisericesc instituțional. Nu există nici o iconomie a Bisericii care să poată să se substituie sau să anuleze pocăința. pocăința în sine constituie condiția fundamentală și «cheia» duhovnicească a primirii și împroprierii iconomiei mântuirii, dar și «cheia» pentru activării sau reactivării ei, conform mărturiei biblice: «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor!» (Mt. 4, 17). Tocmai pentru acest motiv și schisma melitiană a fost restaurată în Biserica din vechime când a premers nu doar exprimarea pocăinței, ci și anatematizarea schismei de către schismaticii înșiși. Și, după cum semnalează în mod caracteristic Sf. Teodor Studitul, «anatematizând propria schismă, cum zic ei, sunt primiți în Biserica sobornicească» (Epistola 40 către fiul Navcratie, PG 99, 1053C). Numai atunci a urmat restabilirea panortodoxă sinodală la Sinodul I Ecumenic. În cazul Bisericii schismatice a Ucrainei, după cum se pare, nu a fost cercetată și nu a fost exprimată nici o pocăință. Aici, în practică, a fost anulată pocăința, care este o poruncă expresă a Domnului și o practică de veacuri a Bisericii. De aceea nu poate să fie vreun motiv pentru iconomia bisericească. În realitate, este vorba despre o fărădelege bisericească evidentă, care face mântuirea imposibilă, nu numai a schismaticilor, ci și a celor care au comuniune sacramentală cu ei, de vreme ce și ei devin neîmpărtășiți/afurisiți (vezi Canonul 2 al Sinodului din Antiohia, care a fost validat de Sinoadele V, VI și VII Ecumenice). Din cele de mai sus devine limpede că subiectul în cauză este în esență dogmatico-ecleziologic, cu extinderi inevitabile soteriologice, după cum a fost semnalat deja foarte corect în Epistola Părinților Aghioriți către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte (martie 2019). De aceea este și nevoie primordial ca Sfântul Sinod al Ierarhiei să decidă asupra identității Bisericii schismatice a Ucrainei și să caute aplicarea definițiilor bisericești de veacuri a reîncadrării ei, care este pocăința și anatematizarea schismei. Responsabilitatea aceasta duhovnicească cade deplin în competența Ierarhiei cu scopul de a recunoaște «autocefalia» în cauză, care are și alți parametri canonici, câtă vreme nu ia în considerare existența Bisericii canonice din aceeași țară, de sub Mitropolitul Onufrie al Kievului, din care Biserică s-a rupt. Adică «autocefalia», în cazul de față, a fost acordată unor schismatici nepocăiți. Și acest lucru fără precedent și de neconceput logic, canonic și duhovnicește se caută să se întâmple acum și cu consimțământul Bisericii noastre. Prin «logica» emiterii Tomosului «autocefaliei» Bisericii schismatice din Ucraina suntem în pericol în viitor să fim călăuziți – eventual – și la acceptarea sacramentală a papismului și a altor erezii, fără condiții fundamentale de pocăință și dezavuare a rătăcirilor dogmatice ale lor, lucru ce îl instrumentează astăzi ecumenismul, nu numai în teorie, ci deja și în practică. Ne întrebăm, deci, pe bună dreptate nu cumva instituțiile duhovnicești din sânul Bisericii noastre au început să «activeze» goale de fundamentul lor duhovnicesc? Ne întrebăm, nu cumva în ultimele decenii este introdus un «nou etos» prin aspirația ascunsă să devine etos-obicei și în continuare Drept instituțional, care va submina tradiția canonică a Bisericii? Istoric, cunoaștem că, atunci când s-a consolidat o astfel de mentalitate în Occident, Biserica Apuseană a fost călăuzită spre papism – cu toate devierile ei dogmatice – și a sfârșit în despărțirea de Biserica cea una și unică. De aceea este și nevoie primordial ca Sfântul Sinod al Ierarhiei să decidă asupra identității Bisericii schismatice a Ucrainei Deoarece atunci – indirect, dar evident – va însemna în practică o «legalizare» instituțională nelegiuită bisericește a schismei inferioare, lucru ce nu are precedent istoric în tradiția patristică bisericească. Și cel mai important este că recunoașterea eventuală – fără condiții duhovnicești – lovește la timpul potrivit unitatea întregii Biserici, față de care nu este nimic mai de preț. Pericolul este văzut, adică să fie create schisme la nivelul întregii Biserici din cauza acordului Vostru eventual cu recunoașterea «autocefaliei» Bisericii schismatice a Ucrainei, lucru pe care nu ni-l dorim din inimă. În final, soluția duhovnicească a problemei ecleziologice existente este pocăința. Și, din păcate, aceasta lipsește în prezent. Totuși există speranță realistă. Cei care iubim Biserica în Hristos, să luăm noi înșine leacul curățitor și dumnezeiește lucrător al pocăinței și atunci Hristos va da celui bolnav tămăduirea, conform cu mărturia patristică (vezi Sf. Nicolae Cabasila: «…se minunează oricine de bunătatea lui Dumnezeu. Deși nimeni nu scapă de boală când altcineva bea medicamentul, dar scapă de răspundere dacă îi doare pe alții pentru el», Despre viața în Hristos, cuvântul 7, PG 150, 700C.

Cu cel mai adânc respect,

Dimitrios Tselenghidis, Profesor al Universității din Tesalonic

Traducere după: Κατανιξη.gr

Eu nevrednicul de Numele Mântuitorului Iisus Hristos, pr. Ioviţa Vasile, îmi îngădui să formulez câteva obiecţii la cele afirmate de Domnul Dimitrie Tselenghidis, eminent Profesor de Teologie din Tesalonic.

1.Domnul profesor foloseşte o contradicţie de termeni insurmontabilă: ,,Biserica schismatică ucraineană’’. Cum poate să fie Biserica schismatică? Doamne, iartă-mă. În orice schismă deosebim Biserica lui Hristos de partea schismatică, cea care se rupe de Biserică. Filaret şi Epifanie, dimpreună cu cei care-i urmează, sunt schismatici, ca atare nu pot fi Biserică. Nu ştiu dacă Părintele Tselenghidis e activ sau pensionar. Cert este că ar trebui să retragă acest text.

2.Domnul vorbeşte despre un ,,construct bisericesc’’, atunci când se referă la schisma ucrainenilor. Nu, domnule Tseleghidis, schisma e schismă, oricât s-ar osteni unii să ne-o prezinte altfel. ,,Mai întâi ar trebui cercetat dacă acest ,,construct’’ îndeplineşte condiţiile unei ,,comunităţi bisericeşti’’. Nu trebuie să cercetăm altceva, decât să constatăm că ,,constructul’’ e schismă. Punct şi de la capăt.

3.Domnul Tselenghidis afirmă: ,,Prin cele ce le spunem în cazul cu pricina nu înseamnă că ne îndoim de competența instituțională a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie, bineînțeles cu acordul întregului trup al Bisericii, care se exprimă sinodal. Aici se pune chestiunea condițiilor valide pentru emiterea unui astfel de Tomos’’.

Desigur că Sfânta Partriarhie a Constantinopolului are dreptul canonic de a acorda autocefalia Bisericilor locale. Când însă pe scaunul patriarhal al Constantinopolului stă un patriarh eretic, prin documentele semnate în Creta, şi acesta devine şi schismatic, prin acordarea tomosului de autocefalie schismaticilor ucraineni, nu ne rămâne decât să cerem înlocuirea lui cu un adevărat Patriarh Ecumenic şi Ortodox!

4.,, De aceea este și nevoie primordial ca Sfântul Sinod al Ierarhiei să decidă asupra identității Bisericii schismatice a Ucrainei”. Ce să decidă? Că schismaticii sunt schismatici? Asta se vede cu limpezime, din toată Biserica lui Hristos.

5. Nu mai insist asupra celor spuse de domnul Dimitrie Tselenghidis. Pierdere de vreme. Nimeni nu contestă meritele acestui septuagenar profesor. Textul recent elaborat îl putem trece cu uşurinţă la capitolul ,,neîmpliniri’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

Dragi fraţi,

Trebuie să ştiti că ne-am născut în zile în care Credinţa ne este atacată de toate puterile întunericului. Trebuie să aveţi acest lucru în vedere ca să întelegeţi de ce am ales să vă fac cunoscute o serie de minuni ale Maicii Domnului din zilele noastre. Nu vreau să credeţi că vă spun acestea ca să vă minunaţi de persoana mea, deoarece atunci când se întamplă o minune pe care o trăieşte cineva nu înseamnă că acela este sfânt; dimpotrivă, sfinţii nici măcar nu vorbesc despre minunile pe care le trăiesc, ei le ascund. Vedeti, noi nu le ascundem pentru că nu suntem Sfinţi, dar, deoarece Credinţa noastră este lovită din toate părţile, vrem să întărim Credinţa fratilor noştri împotriva celor care încearcă să spună că Ortodoxia noastră este un muzeu, că Hristos este un mit şi toate minunile despre care vorbeşte Sfânta Scriptură şi Vietile Sfinţilor sunt poveşti ale preoţilor. Numai şi numai de aceea dorim să vă împărtăşim câteva minuni de netăgăduit pe care le-am trăit chiar noi, aici în mănăstirea noastră sau în alte mănastiri din ţara noastră sau chiar în afara ţării. Căci am avut parte de minuni şi în afara ţării, spre exemplu in Biserica Ortodoxa Albaneză din Chicago, unde icoana Maicii Domnului a plâns cu lacrimi, iar ochii săi deveniseră omeneşti în icoană. Am văzut cu ochii nostri cum lacrimile Maicii Domnului curgeau ca nişte râuri şi au venit mii de chinezi, greci, budişti, negri, oameni din toate popoarele şi religiile lumii, până şi reprezentanţi ai guvernului local să vadă aceasta minune. Şi au luat icoana Maicii Domnului ca să o analizeze şi, ce au constatat? Că lacrimile erau ca lacrimile de om. Că icoana, nu se ştie cum, lăcrima din ochi, mai mult, ochii icoanei erau ai unei persoane vii, in carne si oase. Tot Chicago-ul a fost martorul acestei minuni, acum multi ani.

De asemenea, vreau să vă spun şi despre ce s-a întâmplat în mănăstirea noastră cu Maica Domnului Trikorfiotissa. Mănăstirea noastră are zugravita aceasta icoana: Panagia Trikorfiotissa. O familie avea un copilaş bolnav de cancer, internat intr-un spital oncologic din Atena. Familia aceasta trăieşte pe o insulă din Ciclade. Cei doi soţi dormeau într-o noapte, în timp ce copilul era internat în spital, şi sotia o visează pe Maica Domnului care îi spune: “Eu sunt Panaghia Trikorfiotissa. Veniţi să vă inchinaţi icoanei mele şi eu mă voi îngriji de copilul vostru”. De dimineaţa când s-au sculat, soţia îi spuse soţului despre visul ei. Soţul îi raspunde: “Femeie, nu am auzit nimic despre aceasta icoană, nu cumva ai înţeles greşit, nu cumva ţi-a spus “Prousiotissa”?” “Nu, Trikorfiotissa mi-a spus.” Şi atunci au căutat pe internet şi au găsit mănăstirea noastră şi icoana Panaghia Trikorfiotissa. Au sunat la noi la mănăstrie ca să ne roage să le trimitem o copie a acestei icoane. Le-am trimis prin curier icoana la spital, unde era internat copilaşul lor şi, când au deschis-o, au constatat că icoana izvora mir şi emana o mireasma binemirositoare de care se umpluse întregul salon. Semnul prezenţei Născătoarei de Dumnezeu. Copilaşul lor a ieşit după puţină vreme din spital şi au venit să se închine la mănăstire. Slavă Domnului, acum, dupa 3 ani, copilul este foarte bine şi nu a mai avut nevoie de nici o intervenţie medicală şi părinţii săi îi mulţumesc şi o slăvesc pe Maica Domnului. (…)

O alta minune a Fecioarei despre care o să vă vorbesc este despre o familie care trăieşte in Peristeri Atena, şi care timp de 18 ani nu a putut avea copii. Aflaseră că cei care se închină la lemnul Sfintei Cruci, chiar dacă sunt sterpi mulţi ani la rând, pot să facă copii. Au venit la mine şi mi-au povestit despre suferinţa lor, cum de 18 ani încearcă să facă un copil, şi cum făcuseră de-a lungul anilor 11 fertilizari in vitro fără nici un succes.”Am venit să ne închinam lemnului Sfintei Cruci şi să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvânteze casnicia cu un copil, înainte de a face cea de- a 12 fertilizare.” Era 22 august când i-am cunoscut, acum mulţi ani. Le-am spus: ”Este Vecernie în Biserica Panaghiei Koutsouriotissa. Să mergeţi la mănăstire, chiar dacă este multă lume, să îngenuncheaţi în faţa Sfintei Fecioare şi să vă rugaţi ei. Spuneţi-i că v-am trimis eu. Şi o rugati să vă dea un copilaş. Să fiţi siguri ca Maica Domnului o să vă dea o fetiţă, fără să faceţi nici o fertilizare şi să îi puneti numele Maria.” Au plecat şi s-au dus la icoana Maicii Domnului, iar in doua luni soţia a rămas însărcinată, dupa 18 ani.

A patra minune pe care am trăit-o personal a fost la Mănăstirea Panaghia Malevi, care se afla pe muntele Malevo. Este o icoana a Maicii Domnului care izvorăşte Mir. Acolo era stareţă Gherondissa Parthenia, de care mă lega o veche prietenie duhovnicească. Când mergeam la mănăstirea ei mă ruga să vorbesc la sfârşitul Liturghiei. Odata am mers la mănăstire şi am rugat-o pe stareţă să mă lase să fac un Paraclis Maicii Domnului. Stareţa mi-a dat binecuvântare să rostesc Paraclisul împreună cu călugăriţa Agni. Şi când am ajuns la “Ceea ce ești păzitoarea creștinilor nebiruită, și rugătoare neîncetată către Făcătorul”…, să ştiţi că eu mă rugam de ceva vreme la Maica Domnului să îmi dea un semn în ceea ce priveşte rezolvarea unei probleme care mă preocupa. O rugasem mai demult pe Maica Domnului să îmi adeverească o decizie pe care trebuia să o iau printr-un mic semn de la ea, să îmi dea o picatură de mir de pe o icoana a ei. Si cum eram îngenuncheaţi, plângeam în faţa icoanei, cerând ajutorul Maicii Domnului. Şi pentru că ochii mei se înceţoşaseră din cauza lacrimilor, vedeam cum si Icoana se încetosaşe. Şi o intreb pe maica Agni care statea lângă mine: “Oare nu vad bine eu sau icoana s-a înceţoşat?” Şi îmi zice maica Agni: “Pare ca icoana s-a înrourat dintr-o dată.” Şi o aud pe maica cum striga catre stareţa: “Gherondisa, gherondisa, veniţi repede! Icoana stă să izvorasca Mir.” Nu apucă să ajunga Gherondisa Parthenia în biserică, că văd un râu de mir cum curgea pe jos de la icoana. “Aduceti repede bumbac”, striga Gherondisa. Şi a trebuit să pună peste tot pe jos în Biserica bucaţi de vată pentru ca mirul ajunsese deja până la uşă. Atunci Gherondisa a tras de iconostas în faţă şi s-a desprins Icoana din suportul pe care era prinsă. Înmânându-mi icoana, stareta imi spuse: ”Părinte Nectarie, aceasta minune s-a făcut pentru Sfinţia Voastră! Ce aţi cerut de la Maica Domnului?” Şi mi-a dat icoana în mână. Călugariţele toate căzuseră în genunchi, îmi sărutau picioarele. Eu mă trăgeam în spate, ţineam în mână icoana Maicii Domnului şi curgea mir, mir peste tot, un râu de mir! Nu am mai văzut atâta mir să curgă, să umple toată Biserica. Am strâns mult mir atunci şi l-am împărţit în multe locuri dupa aceea, la creştini şi familii. Mâinile mele şi hainele cu care fusesem îmbracat au mirosit a mir cel puţin un an dupa aceea. Atunci m-a chemat Gherondisa şi mi-a spus: “Panaghia te iubeste nespus, Părinte! Nu am mai văzut atâta mir niciodată să izvorască aici. Izvorăşte mir din când în când, mai rar, dar niciodata atât de mult deodată. De aceea, calugariţele v-au sarutat mâinile” . Şi i-am răspuns: “Să ştiţi că eu nu sunt vreun Sfânt. Doar atât, am cerut un semn de la Maica Domnului ca să înţeleg dacă ce am în suflet e bineprimit de Dumnezeu sau este o greşeală. Şi am rugat-o să îmi dea o picatură de mir dacă era bun gândul meu.” Şi Maica Domnului mi-a dăruit un râu de mir!

(…) Fraţilor, vedeţi? Patru minuni ale Maicii Domnului, una la Malevi, una la Koutsouriotissa, una la Biserica albaneză din Chicago şi una aici, la mănăstirea noastră, unde Panaghia Trikorfiotissa l-a vindecat de cancer pe micuţul despre care v-am povestit, Slavă Domnului! Şi toate acestea s-au întâmplat în zilele noastre. Vi le povestesc pentru ca Sfânta Credinţă a noastră este puternic atacată azi. Să ştiţi, că Credinţa noastră nu este o minciună. Acestea trebuie facute cunoscute pentru că Domnul vrea să ne întărească Credinţa. Au fost situaţii în care Domnul spunea când se întamplă o minune: “Mergi şi să nu spui la nimeni”; dar au fost şi cazuri când Domnul – vezi minunea vindecarii celor 10 leproşi – a spus: “Mergeţi şi aratati-vă preoţilor”, ca să spună că, într-adevăr, s-a facut minunea. În alte cazuri, Hristos le spunea bolnavilor: “Mergi şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” Nu e că simţim noi că suntem Sfinţi, în niciun caz. Ne cunoaştem păcatele şi neputinţele. Nu uitati că în Vechiul Testament Dumnezeu a făcut şi un măgar să vorbească. Deci nu vă spun acestea ca să credeţi că sunt Şfânt, ci ca să se întarească Credinţa voastră şi ca să se slăveasca Numele Domnului. Azi e nevoie de asta pentru caăne-am născut în vremuri în care Credinţa ne este atacată de toate puterile întunericului şi noi trebuie să ne rugam: Întăreşte, Doamne, Credinţa noastră! În zilele noastre, Hristos este Viu, Maica Domnului este prezentă în lume, este lângă noi şi ne aude. Vorbiţi-i, îmbraţăţişaţi-o, închinaţi-vă ei! Şi ea vă va dărui ceea ce îi cereţi cu inimă curată.

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Cartea noastră bisericească numită Vieţile Sfinţilor pe septembrie ne aduce folositoare şi ziditoare învăţături din tezaurul Sfintei Biserici. Astfel, aflăm că cei doi Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana au petrecut împreună cincizeci de ani şi Dumnezeu nu le dăduse încă urmaşi, pricină pentru care erau mult întristaţi. Ducându-se la Ierusalim pentru o sărbătoare a iudeilor, şi vrând să aducă darurile sale, Ioachim a fost aspru mustrat de arhiereul Isahar: ,,Nu se cade a primi din mâinile tale daruri, că eşti fără de fii, neavând Dumnezeiasca binecuvântare, pentru oarecari tăinuite păcate ale tale’’. Un evreu oarecare, vrând să-şi aducă darurile, a ocărât pe Ioachim cu cuvinte grele: ,,De ce apuci înaintea mea, aducând darul lui Dumnezeu? Nu ştii că eşti nevrednic să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat sămânţă în Israel?’’

Aceste întâmplări au mărit şi mai mult amărăciunea celor doi Drepţi. Petrecând în pustie, Ioachim şi-a adus aminte de nerodirea lui Avraam şi a Sarei, şi de fiii pe care mai apoi i-au primit de la Dumnezeu, şi a început să postească patruzeci de zile. Asemenea şi Ana, stând acasă îşi plângea nerodirea şi se socotea între femeile nevrednice ale lui Israel. Întristarea lor s-a suit la cer şi Dumnezeu i-a cercetat pe cei doi Drepţi. Îngerul lui Dumnezeu a venit şi i-a spus Anei: ,,Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi iată vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea binecuvântată, pentru care se vor binecuvânta toate seminţiile pământului. Printr-însa se va da mântuire la toată lumea şi se va chema numele ei Maria’’. În aceaşi vreme, Sfântul Arhanghel Gavriil a dus vestea cea bună Dreptului Ioachim.

Întristarea lor s-a prefăcut în bucurie şi cei doi Drepţi mulţumeau Preabunului Dumnezeu pentru cercetarea ce le-a făcut. Întorcându-se Sfântul Ioachim acasă, femeia sa a zămislit în ziua a noua a lunii decembrie. Cei ce auzeau de această milostivire a lui Dumnezeu, se bucurau împreună cu cei doi Dumnezeieşti Părinţi.

Iubite cititorule! Dacă în familia sau în neamul tău se va întâmpla cuiva nerodire, învaţă din această Dumnezeiască pildă, şi îndeamnă pe aproapele tău la rugăciune, că Dumnezeu ascultă rugăciunile oamenilor, acum ca şi atunci, că la El nimic nu este cu neputinţă, că şi în vremea aceasta El ridică neputinţele noastre.

Presbiter Ioviţa Vasile

De prea multe ori avem impresia că păcatul minciunii n-ar fi unul grav, că ne putem permite, din când în când, să grăim minciuni. Privit prin prisma Revelaţiei Dumnezeieşti, păcatul acesta ne apare ca fiind de o gravitate capitală, care ne primejduieşte cu uşurinţă mântuirea. Aşa ne spune Sfântul Apostol Ioan în Cartea Apocalipsei: ,,Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători la idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua’’(21, 8); ,,Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna’’ (22, 15).

Nesocotind Sfintele Porunci Dumnezeieşti, oamenii au transformat societatea într-un ocean al minciunii. Preşedintele ţării iese periodic în faţa naţiunii române şi minte cu o neruşinare greu de egalat, afişând o aroganţă tipic teutonică, şi lumea îl crede; politicienii calcă pe urmele acestuia şi-i răspund cu aceaşi monedă; se minte în parlament, la guvern, în toate instituţiile statului zis ,,de drept”. Serviciile secrete dezinformează, manipulează, ascund adevărul; în şcoli, minciuna e la loc de cinste. Oriunde te duci, te izbeşti de aceiaşi oameni iubitori de minciună, care însă afişează pretenţii de oameni serioşi, cu statut social ce se vrea respectabil.

Minciuna aplicată Învăţăturilor Dumnezeieşti primeşte o nouă faţetă şi se numeşte erezie. Erezia a pătruns adânc în Biserică, prin ,,oficializarea’’ ecumenismului care este colecţia tuturor ereziilor lumii. Ierarhii şi preoţii ecumenişti se străduiesc din răsputeri să o ,,implementeze’’ şi să ne convingă cât bine aduce Bisericii lui Hristos pseudo-sinodul din Creta şi ce viitor de aur ne aşteaptă dacă ne vom uni cu papistaşii şi ceilalţi eretici ai lumii. După Kolimbari, au ascuns documentele care s-au semnat acolo. Consemnul era ca să nu fie date publicităţii, dar cele hotărâte să fie aplicate în Biserică încet, pe nesimţite, cu perseverenţă. Dumnnezeu nu le-a ajutat să le ţină tăinuite, au ajuns la cunoştinţa Bisericii şi reacţia a fost una firească, imediată, canonică: îngrădirea de ereziile ecumeniste şi întreruperea comuniunii euharistice cu ierarhii eretici semnatari, ceea ce le-a încurcat mult socotelile. Nu se aşteptau să li se opună rezistenţă şi credeau că prin caterisiri nedrepte vor înăbuşi mişcarea anitiecumenistă. S-au înşelat, şi înşelaţi au rămas.

Ce-i de făcut, în aceste circumstanţe?

Calea de urmat ne-o arată cu limpezime Dumnezeu prin scrisul Sfântului Apostol Ioan: ,, Ieşiţi din ea, Poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să nu luaţi din pedepsele ei’’ (Apocalipsa 18, 4). Ieşirea din cetatea Babilonului modern, cel al minciunii şi fărădelegii, este tocmai îngrădirea de erezie şi de eretici.

Presbiter Ioviţa Vasile