ORTODOXIA ÃŽN CATACOMBE

Â

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 5-a

Sf. Muceniţe Agata şi Teodula; Cuviosul Teodosie; Sf. Mucenic Antonie; Sf . Ierarhi Polieuct, Teodosie şi Avit

Â

Părinţii greci au lăsat scrise un şir de fapte petrecute în 1893, în ţara lor. La Părintele Daniil din Katunakia a venit un învăţător, purtând cu sine povara unor păcate grele. A mărturisit că, în urmă cu oarecare vreme, se hotărâse să ducă o viaţă creştinească şi a început să studieze Sfânta Scriptură, să se roage şi să ţină post aspru. Într-o noapte, pe când se ruga înaintea icoanei, a văzut o flacără care a intrat în el, şi de-atunci a simţit o bucurie deosebită. Au urmat mai multe vedenii, fie în somn, fie în stare de veghe. A văzut chiar un înger care l-a îndemnat să postească şi să se roage şi mai mult. Aşa a ajuns să mănânce doar de două ori pe săptămână. Ţinând în mână Sfânta Scriptură, se ruga fierbinte ca Dumnezeu să-i descopere vedeniile Sfinţilor Prooroci şi cele scrise de Sfântul Ioan Evanghelistul în Cartea Apocalipsei. I s-a arătat ceea ce el credea cu tărie că ar fi fost Mântuitorul Iisus Hristos, îndemnându-l să nu spună ceea ce vede, întrucât duhovnicii n-ar fi avut discernământul necesar,

Ceea ce credea că este îngerul său, l-a sfătuit să privească timp îndelungat la soare, unde vedea tot felul de lucruri ciudate. Aşa a ajuns să-şi vatăme vederea. Au urmat tot felul de excese. Printre altele şi-a produs arsuri grave la mână cu o lumânare, convins fiind că suferă ca un Mucenic. După ce a trecut prin atâtea încercări bizare, i s-a arăta cineva care avea chipul lui Hristos şi i-a spus că Părinţii Bisericii ar fi schimbat Botezul primit de la Sfinţii Apostoli şi că ar fi mai bine să meargă la protestanţii germani, adevăraţii păstrători ai credinţei apostolice. S-a dus la Spitalul German din Tesalonic şi le-a povestit vedenia, apoi a fost botezat de aceştia. Aşadar, făcuse şi ultimul pas, acela de a se lepăda de Sfânta Credinţă Ortodoxă, urmând ereticilor celor fără Dumnezeu.

Ascultându-l vreme îndelungată, Părintele Daniil şi-a dat seama de înşelarea diavolească în care căzuse învăţătorul Nicolae, pentru că neavând priceperea deosebirii duhurilor, s-a încrezut prosteşte în duhurile rele, gândind că de fapt îi vorbeşte un înger, sau chiar Mântuitorul i s-ar fi arătat. Neliniştea şi îndoiala au pus stăpânire pe el, de aceea a şi venit la Părintele Daniil. Acesta l-a povăţuit cu multă înţelepciune şi i-a arătat că înşelarea lui a fost posibilă pentru că s-a încrezut, fără rezerve, în puterile sale, fără să se adreseze duhovnicului.

La urmă l-a uns cu Sfântul Mir, după rânduiala Bisericii de care se lepădase, şi-n acest fel s-a izbăvit de înşelarea în care l-a atras pierzătorul de suflete (După ,,Demonii şi lucrările lor’’, Ed. Egumeniţa şi Cartea Ortodoxă, 2007, p.270-273).

Â

Pr. Ioviţa Vasile

Â

Â

 

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 3-a

Sfântul şi Dreptul Simeon; Sf. Proorocoţă Ana; Sf. Mucenici Adrian, Euvul, Vlasie, Pavel, Simon, Stamate, Ioan, Nicolae; Sf. Prooroc Azaria; Cuviosul Claudiu şi Sava; Sf. Ierarhi Nicolae şi Simeon; Sfântul Roman

Â

      ÂÃŽnainte de NaÅŸterea Domnului ÅŸi Dumnezeului ÅŸi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Egipt trăiau un mare număr de evrei vorbitori de limbă greacă care, cu trecerea vremii, au uitat limba strămoÅŸilor lor, cea în care a fost scris Vechiul Testament. Din această pricină, a trebuit ca această primă parte a Sfintei Scripturi să fie tălmăcită în limba greacă, cunoscută de evrei. Regele Ptolemeu al Egiptului a dat poruncă ÅŸi s-au ales din Israel ÅŸaptezeci de bărbaÅ£i înÅ£elepÅ£i ÅŸi buni cunoascători ai limbii ebraice ÅŸi ai celei eline. Lor li s-a încredinÅ£at această operă extraordinară. ÃŽntre ei se număra ÅŸi un oarecare Simeon, cel despre care am scris în cuvântul zilei de ieri. Lui i s-a dat, spre traducere, Cartea Proorocului Isaia.

Când a ajuns cu traducerea la cuvintele care vesteau Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, adică acolo unde se spune: ,,Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chem numele lui Emanuel’’,nu a putut înţelege cum va naşte cea care nu a cunoscut bărbat şi a vrut să şteargă cuvântul ,,Fecioară’’şi să-l înlocuiască cu o expresie ce i se părea lui a fi mai potrivită, ,,tânăra femeie’’. Atunci i s-a arătat îngerul Domnului, spunându-i: ,,Nu fi necredincios faţă de cele scrise şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel Care se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul’’.

        ÂAnii treceau. Traducătorii au isprăvit munca lor din care s-a alcătuit Septuaginta, ceea ce înseamnă ,,a celor ÅŸaptezeci’’, care se păstrează în Biserica Ortodoxă ÅŸi după care se traduc cărÅ£ile vechi-testamentare în limbile popoarelor, pentru ca acestea să ajungă la toată făptura. Dreptul Simeon ajunse mult înaintat în vârstă ÅŸi contemporanii nu-ÅŸi explicau cum poate trăi omul acesta atâţia ani, 360 la număr. Taina o ÅŸtia însă Dreptul Simeon.

După Naşterea Mântuitorului, ,,din îndemnul Duhului’’, cum a scris Sfântul Luca Evanghelistul, Dreptul Simeon a venit la templu, deoarece se împlinise vremea aducerii şi închinării Pruncului Iisus. Acolo a primit pe Domnul Iisus Hristos, când avea numai patruzeci de zile, a binecuvântat pe Dumnezeu şi s-a bucurat pentru că ţinea în braţele sale pe Mântuitorul lumii! Atunci a socotit că viaţa lui pământească s-a împlinit într-un chip negândit de mintea omenească şi şi-a cerut dezlegarea din trup, cu acea binecunoscută rugăciune: ,,Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor’’(Luca 2, 29-31).

 

Pr. Ioviţa Vasile

.LUNA FEBRUARIE

Ziua a 2-a

Sfinţii Mucenici Agatador, Iordan şi Gavriil

Â

,,Bucură-te cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule Drepte, cel ce ai primit în braţe pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel Care ne-a daruit nouă şi învierea’’. Aceasta este cântarea, cu care Biserica lui Hristos Îl cinsteşte pe Pruncul Iisus, Cel de patruzeci de zile, adus la templul din Ierusalim spre împlinirea Dumnezeieştilor rânduieli, căci spune Legea Sfântă: ,,Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se curăţească de sângele ei; de nimic sfânt să nu se atingă şi în locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei… După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotul la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfă pentru păcat; preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţa şi curată va fi de curgerea sângelui ei’’(Levitic 12, 2-7).

În această zi s-au împlinit cele patruzeci de zile de la Naşterea Mântuitorului  nostru Iisus Hristos. Despre necurăţie nu poate fi vorba când vorbim de Preacurata Fecioară Maria, căci ea a fost fecioară înainte de Naştere, în vremea Naşterii şi după Naştere, adică în vecii vecilor. Cărţile noastre bisericeşti o numesc ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’. Dar din smerenie şi din dragoste pentru Legea lui Dumnezeu, a adus pe Pruncul Iisus spre a-L închina Domnului. Nu a adus jertfa celor bogaţi, mielul de un an, ci o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, cum obişnuiau cei mai săraci, pentru că săracă era Fecioara şi în sărăcie a crescut şi Pruncul Iisus.

La templu aştepta de mulţi ani să vină această zi sfântă Dreptul Simeon, cel încărcat de ani mulţi, pentru că lui i se vestise că nu va muri până când nu va ţine în braţele sale pe Mântuitorul lumii. Ce privilegiu, ce cinste i s-a dat acestui om! L-a luat în braţe pe Prunc, a binecuvântat pe Dumnezeu şi L-a rugat să-i facă dezlegarea din trup, cu cuvintele: ,,Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor’’(Luca 2, 29-31).

La templu s-a rânduit de Dumnezeu să fie şi Ana Proorociţa, cea care ,,de templu nu se depărta, slujind ziua şi noaptea în post şi în rugăciuni’’(Luca 2, 37).

        ÂDin vremea binecredinciosului împărat Iustinian, Biserica are această zi sfântă de sărbătoare, căci cinstind după cuviinţă ÃŽntâmpinarea Domnului, au încetat molima ÅŸi cutremurul ce se abătuseră asupra BizanÅ£ului ÅŸi Antiohiei.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

LUNA FEBRUARIE

Ziua întâia

Înainte –prăznuirea Întâmpinării Domnului Iisus Hristos

Sfinţii Mucenici Trifon, Tion, Carion, Satur, Revocat, Saturnin, Secund, Anastasie şi Nil; Sf. Muceniţe Perpetua şi Felicitas; Cuvioşii Petru, Vendimian, Timotei, David, Simeon, Gheorghe, Trifon; Vasile Mărturisitorul; Cuvioasa Brigita

Â

,,Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei care Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat fraţi sau surori sau tată sau mamă, sau femeie, sau copii sau ţarine, sau case, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică’’(Matei 19, 28-29).

Între cei care au lăsat toate acestea pentru Hristos, au fost Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas. Cele ce urmează, au fost scrise de Sfânta Perpetua, cea care avea numai douăzeci şi doi de ani, a primit Sfânta Taină a Botezului şi s-a făcut fiică a Bisericii lui Hristos. Fiind căsătorită, Dumnezeu i-a dat un copil care a fost piatra de încercare a Credinţei sale. Întemniţată de păgâni, pentru că mărturisea pe Hristos, Sfânta Perpetua îndura asprimile temniţei, având totuşi îngăduinţa de a-şi alăpta copilul, care apoi era întors în familia din care lipsea ea. Tatăl său era păgân şi a încercat în toate chipurile să o facă să se lepede de Hristos. Sfânta suferea cumplit din pricina părinţilor, a unui frate şi, mai ales, a copilului. Stau şi mă întreb: câte din femeile de azi ar avea tăria să treacă prin asemenea încercări, fără să se lepede de Iisus? Dumnezeu i-a dat o vedenie din care a înţeles că va fi condamnată la moarte şi nu se va lupta cu fiarele, ci cu diavolul.

A sosit şi ziua în care cele două Sfinte L-au mărturisit pe Mântuitorul. Cei care au urmat după dânsele au scris despre pătimirea lor. Gladiatorul din arenă a întins tremurând sabia spre gâtul Sfintei Perpetua şi ea însăşi a primit a fi ucisă, apropiindu-şi sabia.

Sfintei Felicitas i s-a dat să treacă prin aceleaşi suferinţe. Era servitoarea Sfintei Perpetua. Înainte de chinurile muceniciei a născut o fetiţă. Numele celor care au pătimit împreună cu cele două Sfinte Muceniţe sunt scrise în sinaxarele noastre bisericeşti (După vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.18-29).

Pentru sfintele lor rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi nevrednicii şi întăreşte pe toate mamele, ca să nască fii pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

 

Pr. Ioviţa Vasile

Â

Â

 

În calendarele tipărite de Patriarhia Româna, precum şi în celelalte puse in circulaţie de diverse persoane, ziua de azi, miercuri 31 ianuarie, ca şi cea de 2 februarie, Întâmpinarea Domnului, apar cu menţiunea ,,harţi’’. Semnificaţia termenului ,,harţi’’: termen popular pentru a denumi zilele de dezlegare sau suspendare a postului, miercurea şi vinerea, din anumite săptămâni’’ (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pag. 186). Aşa înţeleg cinstiţii noştri pseudo-episcopi să ,,erodeze’’ posturile Bisericii Ortodoxe, până la dispariţie. Pentru o corectă informare, menţionez ceea ce prevăd vechile Sinaxare:

• Miercuri, 31 ianuarie, zi obiÅŸnuită de post
• ÃŽntâmpinarea Domnului, 2 februarie, dezlegare la peÅŸte

Din această pricină am susţinut necesitatea de a aduce Calendarul Bisericii Ortodoxe Române la forma lui  corectă, fără influenţe ecumeniste. Altfel, riscăm să ajungem într-o stare de confuzie, în care să nu mai putem respecta Posturile rânduite de Sfânta Biserică. Calendarul indreptat se găseşte pe acest blog, postat pe data de 2 decembrie 2017, în condiţii grafice nu foarte bune, pricinuite de ştiinţa mea mărginită de a opera pe calculator.

Cer iertare pentru întârzierea cu care am sesizat cele de mai sus.

Pr. Ioviţa Vasile

Zilele trecute, unul din fratii preoţi cu cuget ortodox, a fost in cabinetul pseudo-episcopului său. În discuţia avută, sfinţia sa a dat bună mărturie privind sinodul II tâlhăresc din Creta. Sesizând că e vorba de o mărturie ortodoxă sinceră, pseudo-episcopul i-a spus, printre altele: ,,Să nu te alături celor care au întrerupt pomenirea. Nu vezi că aceştia se dezbină?’’Aşadar, aceasta este dorinţa fierbinte a episcopilor eretici, de a produce dezbinarea şi a discredita lupta cea bună pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă. Credeţi că vor reuşi? Nici vorbă!

,,Povestea’’ aceasta scurtă e, cum desigur aţi înţeles, un fapt real.

Sărut mâinile Părinţilor de la Rădeni şi celorlalţi de peste munţi, care s-au îngrădit, prin nepomenire, de episcopii eretici.

Pr. Ioviţa Vasile din Ardeal

LUNA IANUARIE

Ziua a 31-a

Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan; Sf. Mucenici Victor, Victorin, Nichifor, Claudiu, Diodor, Serapion, Papia şi Ilie; Sf. Muceniţe Atanasia şi fiicele sale, Teodota, Teoctista, Eudoxia, Trifina; Sf. Ierarhi Atanasie şi Nichita; Cuviosul Pahomie; Cuvioasa Marcela

Â

Cinstite cititorule! Sfânta Biserică pomeneşte astăzi, între Sfinţii lui Dumnezeu, doi dintre cei mulţi pe care-i numim ,,Doctori fără de arginţi’’. La începutul uceniciei în Teologie, ne întrebam ce va fi însemnând această expresie şi la cine se referă ea. Răspunsul ni l-a dat unul din profesori, spunându-ne că acei Doctori au existat în Biserica noastră şi, din dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, îşi foloseau priceperea şi ştiinţa pentru alinarea şi tămăduirea semenilor, fără să primească ceva în schimb. De aceea, este de înţeles că unde lucrau ei, Dumnezeu trimitea ajutorul său cel ceresc şi oamenii îşi dobândeau sănătatea. Spun cărţile bisericeşti că, după o vreme, Sfântul Chir ,,a lăsat meşteşugul cel doctoricesc, pentru că a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, şi acum nu cu doctorii şi cu ierburi, ci cu rugăciuni şi cu cuvântul tămăduia toate bolile; iar pentru nişte faceri de minuni ca acestea, se preamărea numele lui Iisus Hristos; şi mulţime de mari închinători la idoli lăsându-şi rătăcirea lor, se întorceau la Hristos, adevăratul Dumnezeu’’(După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005)..

          ÂAm rememorat aceste scurte date despre SfinÅ£ii Doctori fără de arginÅ£i Chir ÅŸi Ioan, cu gândul la medicii de azi. AceÅŸtia, după absolvirea Facultăţii, ÅŸi înainte de a fi declaraÅ£i medici, depun aÅŸa numitul jurământ al lui Hipocrat, prin care făgăduiesc că vor trata orice bolnav cu toată priceperea ÅŸi bunăvoinÅ£a. Cum îşi împlinesc făgăduinÅ£ele, constatăm atunci când trecem pragul unei instituÅ£ii medicale. Nu vreau să arunc cuvinte grele asupra tuturor medicilor. Ar fi nedrept, pentru că încă mai avem ÅŸi acum doctori fără de arginÅ£i. PuÅ£ini, dar avem. Cuvântul meu se îndreaptă spre doctorii criminali. Acesta este cuvântul potrivit. Căci cum poate fi definit monstrul în halat alb care ÅŸi-a pătat mâinile cu uciderea a mii de copii nevinovaÅ£i prin avort? Cum poate fi calificat cel care are datoria sfântă de a opera, dar n-o face până când nu obÅ£ine banii murdari pe care-i doreÅŸte? Cum să numim individul care îşi lasă semenii să moară, când Dumnezeu a pus în mâna lui putinÅ£a de a-i salva? Åži, în sfârÅŸit, cum să numim un sistem medical, care închide spitale, scumpeÅŸte medicamentele, îngreuiază accesul în spitale, cu gândul nemărturisit, dar vădit, de a extermina o parte a populaÅ£iei, în special bătrânii? Sistemul nu este ceva impersonal, este o alcătuire de oameni, medici ÅŸi politicieni, care vor da greu răspuns în faÅ£a lui Dumnezeu.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Â

 

Pentru că s-au iscat multe discuţii şi controverse privind Sinaxa de la Roman, mă simt dator sa vin cu câteva precizări, lămuriri şi consideraţii personale:
1. În interiorul Sinaxei se găseşte un cal troian, şi de-aici provine toată tulburarea. A fost introdus dintru început şi are o puternică susţinere de la vrăjmaşii Bisericii, pe care-i ştim de unde provin, din unghere întunecate. Rolul acestui personaj este să semene confuzie, să dezbine, să-i aţâţe pe unii împotriva altora. O face cu mult profesionalism, pentru că are în spate reputaţi profesionişti ai diversiunii şi manipulării. A reuşit până acum să impună agenda a două Sinaxe, cea de la Beiuş, şi cea de la Roman. A provocat tot felul de dezbateri inutile privind harul şi erezia. Noi, ca nevrednici preoţi ai lui Hristos, nu avem misiunea de a cuantifica harul lui Dumnezeu, hotărând momentul când acesta este retras. Bunul Dumnezeu ştie lucrul acesta. Noi suntem datori să împărtăşim oamenilor harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine şi Sfintele Slujbe ale Bisericii lui Hristos. În privinţa ereticilor, cărţile bisericeşti spun desluşit: ,,Cine nu este orthodox, este eretic’’. Sfintele Canoane ne arată desluşit că tainele ereticilor nu sunt Sfinte Taine.
2. Mă tem că am ajuns în situaţia în care un om îşi doreşte cu ardoare un lucru greu de obţinut. După îndelungi strădanii, îl dobândeşte, apoi nu ştie ce să facă cu el. Aşa suntem şi noi, după multe chibzuinţe şi frământări, am luat hotărârea de a ne delimita de erezie prin nepomenire, şi acum ne poticnim datorită diversiunii unui personaj malefic?
3. Pentru Părinţii de la Rădeni am un mesaj scurt: dacă vor continua să meargă pe acest drum, mănăstirea lor va cădea în mâinile ereticilor ecumenişti. Să dea Bunul Dumnezeu să mă înşel.
4. Nu este cazul să ne tulburăm peste măsură, nici să cădem în deznădejde. În fond, fiecare ştim că ne-am angajat într-o luptă grea, dar bună, în care sunt şi victime. Unii au căzut, alţii îi vor urma. Dumnezeu are grijă însă să ridice alţi mărturisitori în locul celor căzuţi. Pe aceştia îi veţi cunoaşte nu peste multă vreme.
5. Ştiţi foarte bine că sunt între noi preoţi care sunt dispuşi să treacă prin mucenicie, decât să cadă în mrejele vrăjmaşilor lui Hristos. Aceştia îşi fac datoria faţă de toţi care le cer ajutorul, şi sunt din ce în ce mai mulţi. Presupunând că cineva din Constanţa ar cere sprijinul unui preot mărturisitor, fiţi sigur că îl va primi, chiar dacă va trebui să vină din cealaltă parte a ţării, de la 600 de kilometri. Acesta este lucru cel mai important.
6. Nu neg utilitatea întrunirii Sinaxei. Avem exemplul minunat de la Botoşani. Sunt sigur că vor mai fi asemenea Sinaxe după ce vom depăşi această diversiune. Noi, preoţii nevrednici de numele lui Hristos comunicăm între noi, ne sfătuim, ne sprijinim. Suntem sprijiniţi, la rândul nostru, de frăţiile voastre.
7. Pentru uneltele diavolului, care se străduiesc să ne desfiinţeze am un mesaj scurt: nu veţi reuşi. Rău faceţi cât puteţi, că asta vă este menirea, dar eşecul vă este asigurat, pentru că nu luptaţi împotriva noastră, ci a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
8. Pentru Gheron Savva Lavriotul, nu şi pentru alţi greci: Timeo danaos et dona ferentes.
9. Pentru Părinţii şi fraţii sinceri, cu inima curată şi dornici de mântuire: Nu vă temeţi. Nu deznădăjduiţi. Nu vă sfădiţi întreolaltă. ,,Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită’’ (I Petru 5, 8). Înghite pe cei care se lasă înghiţiţi. Nu vă temeţi de slugile satanei, numite de Mântuitorul ,,porţile iadului’’ (Matei 16, 18). Iadul îl caută, de iad vor avea parte.
Doamne ajută!

Pr. Ioviţa Vasile

Au cele trei zise religii monoteiste, creştinismul, mozaismul şi islamismul, Acelaşi Dumnezeu? Întrebarea mi-a fost sugerată interviul acordat de Patriarhul Teodor al Alexandriei, şi publicat în Ziarul Lumina, în urma cu câţiva ani. Preafericirea Sa afirmă că ,,dialogul între cele trei mari religii monoteiste, care au <> spiritual al sentimentului religios faţă de un singur Dumnezeu, devine deja o datorie. Prin el se propovăduiesc mai intens decât în oricare altă epocă credinţa, dragostea şi pacea. Acesta este medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă şi cuprinsă de angoasa existenţială’’.
Cine sunt eu ca să contrazic un Patriarh al Alexandriei? Şi totuşi, în numele adevărului, îmi îngădui să nu fiu de acord cu cele de mai sus.
Nu vorbesc de creştinismul statistic, cu puzderia de secte şi biserici mincinoase, ci de Creştinismul autentic, cel Ortodox. M-aş referiri la Dogma Preasfintei Treimi, aşa cum este cuprinsă în Revelaţia Dumnezeiască şi formulată de Sfintele Sinoade Ecumenice. Aşadar, noi mărturisim Credinţa într-Un singur Dumnezeu, Treimea Cea Deofiinţă şi Nedespărţită.
Mozaismul, religia evreilor, are doar o parte a Revelaţiei Dumnezeieşti, cea a Vechiului Testament, şi aceea pervertită de multele interpretări ale rabinilor. Evreii cred în Iahve, dar nu primesc pe Mântuitorul Hristos, împotriva Căruia luptă cu ardoare de două mii de ani, la fel cum defaimă adevărul revelat despre Preasfânta Treime. Faptul acesta exclude orice posibilitate de dialog autentic. Acesta de acum este un dialog făţarnic al trădării lui Hristos. Pe scurt, ,,toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl Care L-a trimis’’ (Ioan 5,23). Altfel spus, cine nu are pe Fiul nu are nici pe Tatăl, deci noi şi evreii nu avem Acelaşi Dumnezeu.
Despre islmism, vom spune că Allah nu e Dumnezeul Adevărului, cum ni se spune de către ecumenişti. Allah a fost unul din zeii ai arabilor politeişti. Mahomed şi cei care i-au răspândit ,,religia’’ au înlăturat ceilalţi zei, de unde şi caracterul monoteist al islamismului. Faptul că o ,,religie’’ este monoteistă, nu-i conferă caracter de religie revelată. Islamismul rămâne ,,religie’’ inventată şi impusă prin forţa sabiei. Noi spunem apăsat că Dumnezeul nostru nu este zeul Allah.
Afirmaţia Patriarhului Teodor al Alexandriei, precum că prin dialogul dintre religiile monoteiste se propovăduieşte ca niciodată credinţa, dragostea şi pacea, ridică serioase semne de îndoială. La fel ca atunci când spune că acest dialog ar fi ,,medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă’’. În fond, Preafericirea Sa spune extrem de mult, în cuvinte extrem de puţine. Întru mulţi ani, stăpâne!

Pr. Ioviţa Vasile

LUNA IANUARIE
Ziua a 27-a
Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol; Cuvioşii Claudin, Petru Egipteanul şi Tit; Cuvioasa Marchiana; Sf. Mucenic Dimitrie

Scriind Epistola către Biserica din Efes, Sfântul Apostol Pavel a înfierat unul din păcatele urâte în care căzuseră unii din oamenii trăitori în acea vreme: cel al homosexualităţii. Iată cuvintele de îndemn ale Apostolului, ferme şi sfioase, deopotrivă: ,,Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac în ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi’’ (Efeseni 5, 11-12). Cele ce Sfântul Apostol Pavel se ruşina a le grăi, au devenit astăzi, ca în Sodoma şi Gomora, fapte clamate şi etalate în manifestaţii publice, căci perverşii vremurilor noastre au părăsit orice urmă de ruşine, ies pe străzi şi îşi cer ,,drepturile’’. Drepturi la ce? La a merge cu mai mult sârg pe calea pierzării, care duce în focul cel veşnic al iadului.
Am stat de multe ori şi m-am gândit: de ce mai-marii lumii apără cu atâta îndârjire, ,,drepturile minorităţilor sexuale’’, de ce le încurajează şi chiar le legiferează? Am ajuns la concluzia că ei înşişi sunt cuprinşi de asemenea patimi murdare pe care le socotesc fireşti, ba de multe ori aceştia se socotesc a fi oameni normali, iar pe cei care se comportă cu frică de Dumnezeu îi consideră a fi depăşiţi de vreme.
Medicii stăpâniţi de păcatul homosexualităţii au avut grijă să lanseze teoria mincinoasă conform căreia oamenii se nasc cu asemenea înclinaţii, adică Dumnezeu ar fi imprimat în fiinţa lor asemenea apucături animalice, aşa încât ei n-ar avea nicio vină. Dimpotrivă, Dumnezeu ar fi vinovat pentru faptul că ei posedă asemenea apucături. Recunoaşteţi aici tendinţa lui Adam de a face răspunzător pe Dumnezeu pentru păcatul Său: ,,Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat’’ (Facere 3, 12). Biserica spune apăsat că toţi oamenii se nasc normali, atâta doar că unii se dedau la practici homosexuale din voie liberă şi apoi ajung să trăiască în acest desfrâu condamnabil, din care nu mai vor să iasă.
Sfânta Biserică ne învaţă că păcatul homosexualităţii poate fi părăsit şi-i sfătuieşte pe toţi cei răniţi de el să primescă sfaturile bune ale slujitorilor bisericeşti, care au şi leacuri duhovniceşti împotriva acestui flagel. Nu există păcat care să nu poată fi biruit, există numai oameni lipsiţi de voinţă care se complac în viciul lor şi refuză ajutorul pe care-l oferă Biserica lui Hristos. Pot fi citate cazuri când oameni împătimiţi de acest păcat au redevenit normali.
Să ne aducem aminte cum a pedepsit Dumnezeu cetăţile Sodoma şi Gomora cu foc şi cu pucioasă. Până în ziua de astăzi, locul acelor cetăţi, ai căror locuitori trăiau în acest păcat, este un pământ pustiu şi înfricoşător.

Pr. Iovita Vasile

În data de 25 ianuarie 2018, s-a reunit la Roman Sinaxa Ortodoxă Naţională, constituită din preoţii pomenitori ai episcopilor care drept învaţă cuvântul adevărului, din credincioşi călugări şi mireni. Necesitatea acestei reuniuni a fost impusă de faptul că de la ultima întâlnire, cea de la Beiuş, a trecut o perioadă relativ lungă de timp.
Chiar de la început aş dori să relev contribuţia deosebită a mirenilor la împlinirea rosturilor acestei Sinaxe. Aceştia au avut numeroase intervenţii bine intenţionate, documentate şi fundamentate, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Oricine a putut constata că atunci când Sfânta Credinţă Ortodoxă este primejduită de eretici, păgâni şi necredincioşi, Poporul lui Dumnezeu se ridică întru apărarea acesteia.
Socotesc că nu este drept să trecem cu vederea anumite aspecte şi tensiuni acumulate în timp, constând în controverse, puncte de vedere divergente, neînţelegeri privind interpretarea Sfintelor Canoane. Asupra acestora s-a stăruit cu deosebire şi soluţiile n-au întârziat să apară, încât la sfârşit părinţii şi fraţii s-au declarat mulţumiţi de roadele acestei întâlniri frăţeşti. A fost o împreună sfătuire consistentă privitoare la formula de pomenire e episcopilor de pretutindeni, care s-au delimitat de adunarea din Creta şi s-au îngrădit de primejdia pan-ereziei ecumeniste. S-au exprimat mai multe puncte de vedere. Întrucât nu s-a cristalizat o formulă care să fie acceptată de toţi cei prezenţi, am căzut la învoială să fie menţinută actuala formulare, care are avantajul imens că este cuprinsă în Sfânta Liturghie. Această temă a fost receptată pentru reflecţie şi va fi dezbătută într-o reuniune viitoare a Sinaxei.
Ca participant şi observator atent, remarc nivelul intelectual ridicat al discuţiilor, temeinica documentare a părinţilor şi fraţilor privind scrierile Sfinţilor Părinţi, urmărite cu rigoare, deoarece acestea ne sunt îndreptar în strădaniile noastre pentru apărarea Dreptei Credinţe. Suntem adesea puşi în faţa unor stări de fapt absolut noi, cărora nu le găsim în timp scurt răspunsul, şi atunci recursul la Sfinţii Părinţi este calea de urmat.
Părinţii şi fraţii au exprimat dorinţa de împreună lucrare şi sfătuire, de mărturisire coerentă a adevărurilor Dumnezeieşti mântuitoare. În ultimă analiză, lucrarea pastoral şi misionară a fiecărui preot şi mirean este esenţială pentru călăuzirea sufletelor spre împărăţia lui Dumnezeu.
Este din ce în ce mai evident faptul că există vrăjmaşi care lucrează din umbră pentru dezbinarea noastră. Nu vor reuşi. Sunt profesionişti ai dezinformării, deversiunii şi manipulărilor de tot felul care caută să semene confuzie, să-i aţâţe pe unii împotriva altora, cu intenţia vădită de a dezbina. Această lucrare malefică se face simţită de mai multă vreme. Noi însă continuăm să ne împlinim datoriile faţă de frăţiile voastre, atâta cât ne îngăduie puterile şi priceperea.
Mesajul pe care doresc să vi-l transmit: încredere nestrămutată în Dumnezeul adevărului şi al binelui, rugăciune stăruitoare, faptă bună izvorâtă din dragoste pentru aproapele, sprijin pentru preoţii care au pus mărturisirea lui Hristos mai presus de interesele lumeşti, prudenţă în tot ce facem şi spunem, atitudine binevoitoare faţă de cei aflaţi în neştiinţă. Îi rugăm pe fraţii mireni să-şi împlinească rosturile misionare de informare a oamenilor asupra primejdiilor care pândesc Biserica lui Hristos şi mântuirea fiecăruia dintre noi.
Las la o parte cuvintele mele neputincioase şi vă pun în suflete îndemnurile Dumnezeieşti:
– ,,Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia’’ (Luca 12, 32)
– ,,Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?’’ (Romani 8, 31)
– ,,ÃŽmpotriva adevărului n-avem nicio putere; avem pentru adevăr’’ (II Corinteni 13, 8)
– ,,StaÅ£i împotriva diavolului ÅŸi el va fugi de la voi’’ (Iacov 4, 7)
– ,,Nu daÅ£i cele sfinte câinilor, nici nu aruncaÅ£i mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare ÅŸi, întorcându-se, să vă sfâşie’’ (Matei 7, 6).
Pr. Ioviţa Vasile

LUNA IANUARIE
Ziua a 26-a
Cuviosul Xenofont, Maria, soţia sa, şi fiii Arcadie şi Ioan, Simeon, Amona, Gavriil, Clement, Teodor Studitul, David; Sf. Mucenici Anania şi Petru; Doi Sf. Mucenici din Frigia; Sf. Ierarh Iosif; Cuvioasa Paula

,,Cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?’’ (Matei 7, 9-11). Dumnezeieştile cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos ar trebui să fie normative pentru creşterea şi educarea copiilor noştri. Din păcate, în prea multe cazuri ele sunt ignorate şi oamenii îşi cresc copiii nu după legile Dumnezeieşti, ci după ,,valorile’’ pe care le socotesc ei potrivite, de aceea se ajunge inevitabil la eşec, la lacrimi de durere, la nenorociri, la curmarea unor vieţi, la ruinarea multor familii.
Stăruim pe scurt asupra darurilor bune pe care suntem datori să le dăm pruncilor noştri. ,,Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi’’ (Psalmul 33, 11). De mici, avem datoria să-i deprindem pe copii cu rugăciunea, să-i învăţăm drumul către sfânta biserică, unde îi vom împărtăşi de la cea mai fragedă vârstă, iar când vor fi mai mărişori îi vom învăţa să se spovedească. Le vom cultiva dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, ştiind că omul trăieşte în firescul său, când are acest simţământ Dumnezeiesc din care vor izvorî faptele cele bune. Toate acestea le vom putea face numai cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că El, mai mult decât noi, voieşte să naştem prunci şi să-i creştem pentru împărăţia cerurilor. Va veni vremea când vom culege bunele roade ale strădaniilor noastre şi pruncii noştri ne vor aduce bucuriile pe care le dorim cu toţii.
La cealaltă extremă se situează părinţii care-şi iubesc copiii, dar nu ştiu sau nu vor să le dea darurile cele bune, enumerate, în parte, mai sus. Aceştia sunt mulţumiţi când asigură bunăstarea materială a copiilor lor, care constă în case scumpe, maşini dintre cele mai bune, bani fără măsură, poziţie socială înaltă, lăsând cu totul în nelucrare sufletele lor. Sistemul lor de ,,valori’’ exclude cu desăvârşire pe Dumnezeu din vieţile lor. Mulţi dintre părinţi în loc să le dea peşte (simbol al lui Hristos), le dau şarpe (simbol al diavolului), prin faptul că au părăsit Biserica pentru sectele pierzătoare de suflete, trăgându-şi copiii după ei.
Vom mai spune că Dumnezeu ne va judeca nu numai după ceea ce am făcut în viaţa aceasta, ci şi după urmările faptelor noastre. Bunăoară, dacă am lăsat în urma noastră copiii credincioşi, faptele lor bune ne vor mări meritele în faţa lui Dumnezeu, în vreme ce copiii răi ne vor împovăra cu faptele lor rele, pentru care suntem răspunzători, şi după trecerea noastră din viaţa aceasta.

Pr. Ioviţa Vasile

Subsemnații, membri ai Sinaxei Ortodoxe Naționale a clericilor, monahilor și mirenilor îngrădiți de erezie, prin întreruperea pomenirii ierarhilor care au aprobat deciziile sinodului mincinos din Creta, dorind să continuăm lupta cea bună pentru apărarea Dreptei Credinței și să ne păzim de primejdia schismelor, mărturisim următoarele:

1.Suntem și rămânem membri ai Bisericii Ortodoxe Române, Biserica strămoșilor, a noastră și a urmașilor noștri. Scopul luptei noastre este de a ne delimita de erezia ecumenistă și a conștientiza Poporul lui Dumnezeu cu privire la pericolul pătrunderii acestei erezii în Biserica lui Hristos. Clerici şi credincioşi deopotrivă, cerem ierarhiei să condamne sinodul din Creta, ca pe unul care a instituționalizat ecumenismul la nivel panortodox, și să înceapă demersurile pentru retragerea Bisericii Ortodoxe Române din toate organizațiile ecumeniste locale, naționale, regionale și mondiale.

2. Considerăm că este înţelept să nu-i socotim eretici pe toți membrii Bisericii Ortodoxe Române care mai au încă comuniune cu ierarhii ecumeniști. Operăm distincția necesară între cei ce au o cugetare eretică manifestă, exprimată prin acceptarea hotărârilor din Creta, și cei ce se află în comuniune (părtășie) cu aceștia din motive cause precum: frica, ignoranța, lipsa unei informări corecte, incapacitatea de a înțelege ce s-a întâmplat în Creta etc. Îi tratăm pe cei cu cugetare eretică ca pe ereticii condamnabili, dar încă necondamnați de un sinod al Bisericii Ortodoxe, și îi îndemnăm la pocăință, le cerem să condamne ecumenismul și să revină la cugetul ortodox al Bisericii. Pe cei aflați încă în comuniune cu ei îi sfătuim să se informeze corect cu privire la sinodul mincinos din Creta și, după o serioasă cugetare, în deplină libertate a conștiinței, să înceteze, prin nepomenire, comuniunea cu erezia ecumenistă și cu cei ce o propovăduiesc în Biserica noastră. Sfinții Părinți conglăsuiesc că ereticii și cei aflați în comuniune cu ei sunt, deopotrivă, vrăjmași ai lui Dumnezeu, iar părtășia la erezie este o mare primejdie pentru mântuirea sufletelor noastre.

3. Suntem deplin încredinţaţi că în Biserica Ortodoxă sunt arhierei care cugetă ortodox şi învaţă drept cuvântul adevărului. Cu stăruinţă îi rugăm să se reunească într-un Sinod Ortodox care să condamne ecumenismul ca pan-erezie, sinodul din Creta ca fiind eretic şi, nominal, pe cei care au păşit pe tărâmul ereziei. Recunoaștem și respectăm lupta dusă de Bisericile Ortodoxe care au ieşit din mişcarea ecumenistă şi a celor care nu au participat la sinodul eretic din Creta, condamnându-l ulterior. Suntem alături de ierarhii care, prin mărturisirea lor, se opun deschis ecumenismului, implicit hotărârilor eretice din Creta.

4. Suntem de acord că schimbarea calendarului în anul 1924 a fost o acțiune ecumenistă care a tulburat grav unitatea liturgică a Bisericii. Considerăm că o revenire la calendarul patristic se poate face numai prin hotărârea ierarhilor care mărturisesc adevărul, reuniţi într-un Sinod Ortodox, cu autoritate pentru toți credincioșii ortodocși din lume. Credem că revenirea unilaterală, personală sau în grup, la calendarul vechi este expusă primejdiei alunecării în schismă.

5. În viața liturgică pot fi folosite calendarele editate în prezent, cu mult discernământ, deoarece în cuprinsul lor au fost introduse elemente străine Bisericii, cum sunt numeroasele dezlegări la peşte, menţiuni precum ziua de rugăciune pentru mediu, etc. Sinaxa îşi ia misiunea de a aduce calendarul la forma lui corectă, fără adaosuri ecumeniste. Recomandăm tuturor să respecte Sfintele Posturi aşa cum au fost statornicite de Sfinţii Părinţi şi au intrat in practica Bisericii Ortodoxe.

6. Întrucât ierarhii prezenţi în Creta au încălcat grav Sfintele Canoane, îndemnăm pe toţi preoţii şi credincioşi să respecte cu rigoare aceste Canoane, în interpretarea corectă, multiseculară a Bisericii, iar nu după socotinţa fiecăruia. Ne delimităm de orice exces în gândirea teologică, în exprimare sau în comportament, sub pretextul luptei contra ereziei ecumeniste. În acest sens, îndemnăm pe toți cei care au întrerupt pomenirea să adopte un limbaj teologic echilibrat, rezervat, în duh de pace, menit a-i încuraja mai ales pe cei care cugetă ortodox și vor întrerupe comuniunea cu ereticii. Pe cei care încă nu s-au îngrădit de erezie îi asigurăm că ne străduim să ducem lupta cea bună, şi nu avem faţă de ei o atitudine intolerantă și lipsită de dragoste.

7. Respectăm principiile luptei contra ecumenismului enunțate în Rezoluția Sinaxei de la Botoșani, din 18 iunie 2017, și deciziile adoptate cu prilejul întâlnirii de la Beiuș, din 12 septembrie 2017. Îi respectăm și sprijinim pe preoții care au fost caterisiți pe nedrept, împotriva Sfintelor Canoane, pentru mărturisirea lor ortodoxă. Îi rugăm pe ierarhii căzuţi în erezie să revină la cugetarea ortodoxă şi atunci, cu multă dragoste, vom relua pomenirea la Sfintele Slujbe. Participăm numai la întâlnirile și sinaxele organizate legitim, cu un larg consens al membrilor Sinaxei Ortodoxe Naționale în privința oportunității și necesității convocării acestora, exprimat în duhul păcii și al colaborării, pentru împreună-slujirea lui Hristos și a Bisericii Sale.

8. Considerăm că este stringent necesară informarea clericilor și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române cu privire la gravitatea documentelor sinodului din Creta, prin diverse modalităţi: articole, predici, cărți, pliante, conferințe, discuții publice sau private etc. În acest spirit, suntem deschiși spre dialog onest cu toţi Părinţii şi fraţii din Biserica noastră. Accentuăm faptul că rolul misionar al credincioşilor monahi şi mireni antiecumenişti este de primă mărime, şi îi îndemnăm să rămână sub îndrumarea şi ascultarea preoţilor îngrădiţi de erezie.

9. Afirmăm disponibilitatea de a extinde legăturile Sinaxei cu celelelte Biserici Ortodoxe, printr-o comunicare mai intensă. Deoarece ierarhii români, din ţară şi diaspora, refuză constant să comunice cu noi, ne vom adresa ierarhilor ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului, rugându-i să se pronunţe asupra unor problem controversate şi cerându-le asistenţa, atunci când va fi nevoie.

10. Recomandăm tuturor clericilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea să se dedice vieții liturgice și de rugăciune și împlinirii poruncilor evanghelice, prin care se obțin despătimirea și urcușul duhovnicesc. Îi rugăm să nu se angajeze în speculații și dezbateri teologice inutile, ce riscă să producă disensiuni şi abateri de la calea patristică a acestei lupte. Accentuăm nevoia de unitate, frățietate și coerență în mărturisirea celor ce au întrerupt pomenirea, pentru a fi convingători în relaţiile cu cei care înclină să se îngrădească de erezia ecumenistă.

Aceste principii vor fi propuse spre consultare publică, apoi vor fi supuse analizei celorlalți membri ai Sinaxei Ortodoxe Naționale, în cadrul următoarei reuniuni, aceștia având posibilitatea de a aduce completări şi îmbunătăţiri. Textul final care va rezulta va fi făcut public penru ca poporul credincios sa-şi exprime adeziunea.
Dumnezeu să ne ajute!

Ieromonah Grigorie Sanda
Pr. Ic. Stavr. Ioan Ungureanu
Pr. Cosmin Florin Tripon
Pr. Claudiu Buză
Monah Chiriac Cioi
Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Notă. Textul acesta reprezintă varianta revizuită a Proiectului de rezoluţie anterior. Principiile s-au păstrat în întregul lor. Schimbările au vizat indeosebi forma de exprimare şi aduc o oarecare concizie şi limpezime.

LUNA IANUARIE
Ziua a 24-a
Cuvioasa Xenia; Sf. Mucenici Pavel, Pavsirie, Teodotion, Vavila, Timotei, Agapie, Anastasie, Ermoghen, Mamant, Varsima, Ioan; CuvioÅŸii Macedonie, Filipic, Zosima, Dionisie, Neofit; Sf. Ierarhi Filon ÅŸi Gherasim

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament la Cartea a II-a Paralipomena, capitolul 16 istoriseşte un episod din viaţa regelui Asa, în vremea când statul Israel era împărţit în două regate, cel de Nord şi cel de Sud. Atunci regele Baeşa s-a ridicat cu război împotriva fraţilor lor aflaţi sub domnia lui Asa. Regele Asa a scos imediat aur şi argint din vistieriile sale şi le-a trimis regelui Benhadad al Siriei, rugându-l să-şi retragă sprijinul pentru Baeşa şi ai săi. A fost cea dintâi greşeală a acestuia, faptul că s-a bizuit exclusiv pe puterea bogăţiei şi pe ajutorul oamenilor. Ca rege, era reprezentantul sau unsul lui Dumnezeu în mijlocul poporului, de aceea ar fi trebuit, dintru început, să-şi îndrepte nădejdea spre Domnul său şi al lumii întregi.
Dumnezeu a trimis pe Hanani Văzătorul la regele Asa cu misiunea de a-l mustra pentru că a nădăjduit în puterea oamenilor şi nu în Dumnezeu, cum făcuse altădată când s-a confruntat cu ameninţări din partea etiopienilor şi a libienilor, pe care i-a şi învins: ,,Pentru că ai nădăjduit în regele Siriei, şi n-ai nădăjduit în Domnul Dumnezeul tău, pentru aceea ţi-a scăpat oastea regelui Siriei din mâna ta… de acum înainte tu vei avea războaie’’. Firesc era ca regele Asa să-şi vină-n simţire, să primească bunele sfătuiri ale trimisului lui Dumnezeu şi să îndrepte păcatul făcut. Dimpotrivă, el a mai comis şi al doilea păcat: l-a întemniţat pe Hanani Văzătorul.
Pedeapsa lui Dumnezeu n-a întârziat: pentru îndărătnicia sa, regele Asa s-a îmbolnăvit grav şi boala i s-a întins de la picioare până-n creştet. Era şi acesta un prilej bun ca regele să priceapă rostul bolii sale şi să-şi îndrepte relele purtări de până atunci. Scriitorul sfânt ne înştiinţează că ,,nici în boala sa n-a căutat pe Domnul, ci pe doctori’’. Dacă acest rege ar trebui caracterizat printr-un singur cuvânt, acesta ar fi îndărătnicia. Vreme de pocăinţă şi îndreptare i-a dat Dumnezeu îndeajuns. Cum însă s-a complăcut în a refuza ajutorul Lui, regele Asa a murit, după patruzeci şi unu de ani de domnie, şi s-a adăugat părinţilor lui.
Iubite cititorule, am ales pentru această zi pilda regelui Asa pentru a evidenţia greşeala mare pe care o fac oamenii, o facem şi noi, când refuzăm ajutorul lui Dumnezeu. De multe ori ni se pare că problemele ori impasurile noastre se rezolvă mai repede şi mai uşor apelând la bunăvoinţa altora, băgând mâna în buzunar ori cerând ajutorul celor apropiaţi, ignorându-L cu totul pe Dumnezeu. El nu ne lasă pe niciunul fără răspuns, atunci când I-l cere cu credinţă. ,,Fără Mine nimic nu puteţi face’’ (Ioan 15,5), a spus Mânuitorul Iisus Hristos.

Pr. Ioviţa Vasile

LUNA IANUARIE
Ziua a 23-a
Sf. Mucenici Clement, Episcopul Ancirei şi Agatanghel; Doi Sf. Mc. din Parium; Cuv. Eusebie, Mavsima, Salaman, Ghenadie; Sf. Ier. Paulin; Sf. Părinţi de la Sinodul VI Ec.

,,Dau anatema pe Arie şi pe cei împreună cu dânsul cugetători şi părtaşi ai nesănătoasei lor cugetări; pe Macedonie şi pe cei cu dânsul, care bine s-au numit pnevmatomahi; asemenea pe Nestorie şi pe ceilalţi ereziarhi, şi pe cei de un cuget cu aceştia îi lepăd şi îi dau anatema, şi cu glas mare zic hotărât: Tuturor ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema!’’ Iubite cititorule, Biserica noastră Dreptmăritoare a rânduit ca înainte de hirotonire întru episcop, candidatul să facă o foarte amplă mărturisire de Credinţă, în care sunt cuprinse şi cuvintele de mai sus. Este de la sine înţeles că odată rostită anatema asupra cuiva, acesta este îndepărtat din Biserică şi nu mai putem avea nici un amestec cu el. Este de aceea de neînţeles faptul că un episcop care a pronunţat anatema asupra ereticilor să stea în aceaşi adunare cu aceştia, încă şi să discute cu ei ca parteneri egali, negociind Sfintele Dogme. Ne aducem aminte că s-a nimerit ca Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan să se întâlnească sub acelaşi acoperiş cu ereticul Cerint, dar s-a grăbit să iasă de-acolo, nu cumva să se prăbuşească acoperişul peste ei! Pentru ca unul care a căzut în erezie să fie primit în Biserică se cer câteva condiţii; întâi să lepede şi să blesteme erezia, apoi să se pocăiască şi să-şi exprime dorinţa sinceră de a reveni în Biserică.
,,Peste acestea încă mai mărturisesc că voi păstra şi voi urma cu sfinţenie, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, toate Canoanele celor Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, învăţăturile de Dumnezeu purtătorilor Părinţi, tradiţiile Sfintei Biserici Ortodoxe’’. Este binecunoscut faptul că Sfinţii Părinţi nu intrau în dialog cu ereticii şi nu căutau să se unească cu ei, ci doar aşteptau întoarcerea şi pocăinţa lor, mărturisind cu tărie Adevărul revelat şi au statornicit ,,să fie dată anatemei orice erezie’’, cum spune Canonul I al Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, din 381.
Potrivit celor scrise mai sus, şi întregii Tradiţii Sfinte, întâlnirile ecumenice, comandate şi programate de cei din afara Bisericii, au loc cu încălcarea Sfintelor Canoane, pe care toţi episcopii ortodocşi s-au făgăduit a le respecta. Faptul că se invocă dragostea creştină este o mască, căci nu poate exista dragoste acolo unde este făţărnicie, minciună şi înşelare. Faptul că se vorbeşte cu insistenţă de necesitatea ,,ca toţi să fie una’’, cum Însuşi Mântuitorul a spus, nu justifică în nici un fel întâlnirile costisitoare cu ereticii, care sunt chiar mai răi şi mai vicleni decât cei din primele veacuri.
Cum am spus şi altădată, Biserica nu a dat nimănui mandat să participe la întâlnirile ecumeniste şi nu se va uni niciodată cu ereticii. Se vor uni trădătorii lui Hristos şi ai Bisericii. Dupa sinodul II tâlhăresc din Creta, se poate spune că participanţii au căzut nu numai sub anatema Sfinţilor Părinţi. Au căzut sub propria anatemă. E dureros, dar cu să spui?
Citările de mai sus s-au făcut după cartea episcopilor, numită Arhieraticon.

Pr. Ioviţa Vasile