ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

,,Dacă te numeşti creştin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, dacă nu ai Credinţa cea Dreaptă’’. Cu aceste cuvinte a fost mustrat de Dumnezeu un oarecare Ioanichie, care a trăit în vremea când sfintele icoane erau scoase din biserici şi cei ce le cinsteau erau aspru pedepsiţi. Fiind rău sfătuit de vrăjmaşii icoanelor la rătăcirea lor, Ioanichie s-a lăsat, din neştiinţă, atras de aceştia şi nici nu voia să audă de icoane. După mustrarea Dumnezeiască, Ioanichie şi-a venit în fire, s-a pocăit de fapta lui cea rea şi a făgăduit să dea cuvenita cinste preacuratului chip al Mântuitorului ce se înfăţişa prin sfintele icoane.

Cei care luptă împotriva sfintelor icoane se numesc iconoclaşti. Iconoclast era şi împăratul Teofil şi mulţi dintre supuşii săi. Multe au avut de pătimit cei din Biserica lui Hristos, care păstrau icoanele în ascuns, de frica celor care le necinsteau cu vorba şi cu fapta. Odată a venit la Sfântul Ioanichie cel Mare (de-acum se număra între Sfinţi), egumenul Eustratie al Mănăstirii Avogarovului şi l-a întrebat: ,,Părinte, până când vor fi sfintele icoane călcate şi nu se vor da înapoi Bisericii, se vor înmulţi prigonitorii şi vor răpi turma lui Hristos ca fiarele cele sălbatice?’’ Având darul înainte-vederii, Sfântul i-a spus aşa: ,,Aşteaptă puţin, frate, şi vei vedea puterea lui Dumnezeu, căci va lua ocârmuirea Bisericii un oarecare Metodie. Acela o va îndrepta cu Dumnezeiescul Duh, va stârpi ereziile şi va întări Biserica cu dogme ortodoxe, va aduce linişte şi unire; iar pe cei ce se împotrivesc, îi va smeri dreapta Celui Preaînalt’’.

Proorocia Sfântului Ioanichie cel Mare s-a împlinit fără nicio abatere. După puţină vreme, împăratul rău-credincios, Teofil, a murit. A urmat la tron fiul acestuia, Mihail, cu mama sa Teodora, iar Metodie a fost ales Patriarh. Din această stare de păstor al Bisericii lui Hristos, el s-a ostenit mult împotriva vrăjmaşilor sfintelor icoane şi a întărit pe cei slabi în credinţă.

Iconoclasmul sau lupta împotriva sfintelor icoane n-a încetat niciodată în cursul istoriei, poate doar a slăbit, uneori, în intensitate. Îl regăsim în vremea noastră la toate sectele, la toate bisericile mincinoase, la evrei şi la ecumenişti. Suntem încredinţaţi că cinstiţii noştri ierarhi şi teologi care participă la adunările nelegiuite ale iconoclaştilor ecumenişti, vor fi încercat în multe rânduri şi în multe chipuri să le arate acestora rătăcirea în care petrec. Întrucât aceştia n-au dat nici un semn precum că ar voi să se lepede de erezia lor, ar fi mult mai bine să fie lăsaţi pace, căci spune Sfântul Apostol Pavel: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’ (Tit 3, 10).

Presbiter Iovița Vasile (Articol din 2012)

Este o metodă securistă practicată de-a lungul vremii. Nu a fost inventată de securiști, sunt prea mărginiți, a fost preluată de la alții, tăiați sau netăiați împrejur.
Pe noi nu ne mai pot înșela. Tot ce afirmă propagandistic ecumeniștii romani este pus sub microscopul electronic al îngrădiților de erezie și e analizat. Chiar cand ne vorbesc frumos despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, este supus analizei critice și este vădit lumii, pentru că diavolul și-a perfecționat metodele și-i inspiră pe discipolii lui, încît să dobîndească credibilitate în ochii credincioșilor. Cineva spunea această înțeleaptă cugetare: Dacă diavolul îmi pune în față un document care demonstrează indubitabil existența lui Dumnezeu, eu nu-mi voi pune semnătura pe el.
Nu-mi voi pune semnătura, pentru că existența lui Dumnezeu e pentru mine un Adevăr mai presus de orice adevăr, eu însumi sunt o dovadă a existernței Sale, prin faptul cî exist.

A fost episodul acela extrem de grav, regizat de diavolul și pus în scenă de discipolii lui din sinodul de la București, în frunte cu Daniel, cînd Gheorghiță din Cipru l-a pomenit pe Epifanie, derbedeul ucrainean schismatic, care uzurpă autoritatea și legitimitatea Preafericitului Onufrie, Păstorul legitim al Sfintei Bisericii a Ucrainei.
Accent și subliniere: Daniel Ciobotea a fost de acord cu această fărădelege, a acceptat-o și acum încearcă să o acopere cu diversiunea Teodosie de la Constanța. Imposibil. Pînă cînd vei pune mainile pe piept, dragă Dan Ilie Ciobotea, cei îngrădiți de erezie îți vor aduce înainte toate fărădelegile săvîrșite, inclusiv aceasta cu Epifanie Dumenko. Te pocăiești – bine. Refuzi pocăința…
Întrebare perpetuă pentru neputincioșii sinodali: de ce nu vă delimitați de fărădelegea lui Gheorghe din Cipru? Înseamnă că o acceptați și sunteți de acord cu ea. Mare păcat comiteți!

Presbiter Iovița Vasile

În vreme ce poporul lui Israel străbătea pustia în drum spre ţara sfântă, după ieşirea din Egipt, în mijlocul poporului s-a produs un act de răzvrătire cu urmări din cele mai grave. Un grup de rebeli, Core, Datan, On şi Abiron, urmaţi apoi de două sute cincizeci de bărbaţi, s-au ridicat împotriva lui Moise şi a preotului Aaron cu aceste cuvinte: ,,Destul! Toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce vă socotoţi voi mai presus de adunarea Domnului’’ (Numerii 16, 3). Observaţi, vă rog, cât de mult seamănă aceste cuvinte cu cele ale protestanţilor, neo-protestanţilor şi ale tuturor rătăciţilor din vremea noastră. Şi aceştia spun că toţi sunt preoţi, toţi au dreptul să predice, toţi sunt sfinţi şi nimeni nu se poate socoti deosebit de ceilalţi în slujire, pentru că Domnul este cu toţi. Şi atunci, şi acum, însă, rânduiala Lui Dumnezeu era alta decât pretindeau şi pretind răzvrătiţii. Moise nu se socotea mai presus de popor, el era conducătorul lui Israel prin voia şi alegerea Lui Dumnezeu. De cealaltă parte, fratele său, preotul Aaron nu se considera a fi preot fără temei, cu de la sine putere: el era preot, ales fiind de Dumnezeu. Înţelegem acum de ce răzvrătiţii s-au ridicat împotriva Lui Dumnezeu Însuşi. Cu alte cuvinte, rebelii au părăsit rânduiala Dumnezeiască cea bună, au vrut să-şi depăşească propria lor condiţie şi slujirea de până atunci, şi-au arogat calităţi ce nu le erau date, ceea ce le-a atras mustrarea dreaptă a lui Moise: ,,Alergaţi acum şi după preoţie?’’ (Numerii 16, 10). Alergau, desigur, aşa cum şi rătăciţii vremurilor noastre aleargă. Când conflictul s-a acutizat şi Moise nu l-a mai putut aplana, el a lăsat toate în seama şi judecata dreaptă a Lui Dumnezeu: ,,Mâine va arăta Domnul cine este al Lui şi cine este sfânt, ca să şi-l apropie’’ (Numerii 16, 5).

În ziua următoare răzvrătiţii şi-au pus foc în cădelniţe şi au adus tămâie, la fel ca preoţii adevăraţi, după cum ceruse Moise. Dumnezeu a grăit cu Moise, spunând: ,,Osebiţi-vă de obştea aceasta şi-i voi pierde într-o clipă’’ (Numerii 16, 21). Moise a vorbit iarăşi poporului astfel: ,,Că Domnul m-a trimis să fac toate lucrurile acestea şi că nu le fac eu de la mine, veţi cunoaşte din aceea: De vor muri aceştia cum mor toţi oameni, şi de-i va ajunge aceaşi pedeapsă, care ajunge pe toţi oamenii, – atunci nu m-a trimis Domnul. Iar dacă Domnul va face lucru neoboşnuit: de îşi va deschide pământul gura sa şi-i va înghiţi pe ei şi casele lor, şi corturile lor, şi tot ce au ei, şi dacă ei de vii se vor duce în iad, atunci să ştiţi că oameni aceştia au dispreţuit pe Domnul’’ (Numerii 16, 28-30). Sfârşindu-şi cuvântul, a şi venit pedeapsa cea dreaptă a Lui Dumnezeu, după cum relatează textul Sfintei Sripturi: ,,Şi şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe toţi oameni lui Core şi toată averea; şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în iad, i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii’’ (Numerii 16 32-33). Relatarea biblică a acestor fapte este mult mai amplă, mult mai cuprizătoare, dar eu m-am oprit numai la acestea pentru că ele sunt pline de învăţăminte pentru toţi oameni trăitori pe pământul acesta. Cea dintâi, socotesc că este aceea privitoare la existenţa iadului.
Despre aceasta ne învaţă şi Sfânta Evanghelie din această Duminică. Pentru că Dumnezeu nu ne lasă în neştiinţă, ne dă, măcar o dată în an, posibilitatea de a ne reaminti aceste învăţături de folos sufletelor noastre, tocmai pentru a ne feri de primejdia drumului fără de întoarcere care duce la iad.

Doi oameni ne aduce Dumnezeu în faţa ochilor minţii noastre. Fiecare din ei merge pe drumul pe care şi l-a ales singur. Bogatul, care de bună seamă avea un nume, nepomenit în Cartea Sfântă, a ales drumul desfătărilor, al hainelor scumpe şi al petrecerilor necurmate, drum care se ştia, ştia şi el, îşi avea sfârşitul în locul chinurilor veşnice, în iad, adică. Şi cu toate că ştia, n-a ales nici măcar o dată să părăsească acest drum. A continuat să-l străbată până la sfârşit, până în ceasul morţii sale. Şi moartea a venit şi a vădit deşertăciunea avuţiilor sale, a vieţii celei fără de cumpăt. Şi de nenumărate ori ar fi putut să arate milostenie pentru semen şi să-şi folosească în chip înţelept averile, ca să fie primit ,,în corturile cele veşnice’’ (Luca 16, 9). Ar fi putut să facă milostenie pentru că la poarta lui stătea în fiecare zi un om sărac şi nenorocit, Lazăr, cel plin de bube şi lipsit până şi de hrana zilnică, ,,poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului’’ (Luca 16, 21). Dar Lazăr, cu toată starea lui nenorocită îşi avea drumul său, cel al credinţei şi al răbdării. Nu spune Scriptura Sfântă că ar fi fost credincios cu deosebire, dar credinţa lui se vede din răbdarea lui. Iar nădejdea îi era îndreptată spre împărăţia Lui Dumnezeu, unde a şi ajuns după moartea lui
Sfârşitul vieţii pământeşti a venit şi pentru bogat, şi pentru sărac. Este semnificativ modul cum descrie Cartea Sfântă sfârşitul fiecăruia: ,,Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat’’ (Luca 16, 22). Relatarea care urmează este ca o fereastră deschisă prin care putem privi ce este dincolo de moarte. Spun aceasta pentru nesăbuiţii care afirmă cu suficienţă că din moarte nu s-a întors nimeni care să ne spună ce este dincolo. Fals! De dincolo de moarte s-au întors Lazăr celălalt, fratele Mariei şi al Martei; s-a întors fiica lui Iair; s-a întors fiul văduvei din Nain; s-au întors toţi ceilalţi înviaţi din morţi despre care vorbesc Scripturile Sfinte (III Regi 17, 17-24; IV Regi 13, 20-21; Fapte 20, 9-10). Dar din morţi S-a ridicat Însuşi Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El ne spune despre viaţa şi sfârşitul celor doi, bogatul şi săracul Lazăr, şi aceasta este, cum am spus asemenea unei ferestre deschise prin care, privind, ne sporim cunoaşterea. Ce este dar, dincolo de hotarul vieţii acesteia pământeşti?
,,Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui’’ (Luca 16, 23). Mai cutează cineva să conteste existenţa iadului şi a raiului? Mai poate spune vreunul că odată cu moartea fiinţa omului se nimiceşte cu desăvârşire? Iată, Dumnezeiasca Revelaţie ne arată în chip desluşit realitatea vieţii sufletelor noastre dincolo de moarte. Dar atunci de ce se găsesc atâţia care tăgăduiesc iadul? Pentru că însuşi diavolul caută să ne ascundă existenţa iadului, având un întreit scop: să ne facă să credem că acesta, într-adevăr, nu există, să ne facă să nu ne temem de el şi să ne facă să ajungem în iad! Slujitorii lui dintre oameni, cei care tăgăduiesc iadul au, prin urmare, aceaşi voinţă şi aceaşi lucrare ca diavolul.

Că iadul este loc de chinuri inimaginabile ne-o arată şi continuarea relatării evanghelice. ,,Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie’’(Luca 16, 24). Să vină, cu alte cuvinte, să-l ajute cel pe care nu l-a ajutat cu nimic în viaţa pământească! Răspunsul lui Avraam nu lasă loc nici de interpretări, nici de speranţă: ,,Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca acei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi’’(Luca 16, 26).

Şi totuşi, spune Sfânta Scriptură: ,,Domnul omoară şi învie; El pogoară în iad şi iarăşi scoate’’ (I Regi 2, 6). Cuvintele acestea ne arată că în timpul dintre judecata particulară şi cea universală, sufletele celor adormiţi întru nădejdea învierii şi vieţii veşnice, care însă nu s-au străduit îndeajuns pe pământ pentru mântuirea lor, pot fi scoase prin rugăciunile Bisericii din iad. Dacă acestora li se adaugă şi rugăciunile familiei şi rudelor, unite cu milostenii în numele celui adormit, ajutorul dat acestuia pentru izbăvirea din iad este şi mai mare. După judecata cea din urmă, cea universală, între rai şi iad se interpune prăpastia care face imposibilă izbăvirea.

Stăruinţa celui ce fusese bogat, menită să-i prevină pe fraţii săi să nu meargă pe drumul iadului, s-a dovedit inutilă. ,,Dacă nu ascultă de Moise şi de Prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi’’ (Luca 16, 31). Şi într-adevăr, cum am văzut mai înainte, au înviat atâţia din morţi, a înviat Însuşi Fiul Lui Dumnezeu şi totuşi se pierd atâtea suflete. Dacă Învierea Domnului o faci zadarnică pentru tine sau, şi mai rău, o tăgăduieşti, cum ai putea să crezi dacă ar învia un om oarecare? Prin urmare, oricâţi oameni ar face Dumnezeu să se întoarcă din moarte, nu ne-ar folosi la nimic, că oricum noi refuzăm să părăsim drumul păcatului şi al iadului. Să nu fie!
Socotesc că ne este de folos să ştim şi unde se găseşte iadul. Aş aduce aici mărturia ştiinţei care ne spune că cu cât s-ar apropia cineva de centrul pământului, temperaturile cresc până la valori de mii de grade! Dar Revelaţia Dumnezeiască ne spune că iadul este localizat undeva în interiorul globului pământesc. Am văzut până acum că răzvrătiţii din vremea lui Moise au fost înghiţiţi de pământ şi s-au pogorât de vii în iad. În iadul cel de sub pământ S-a pogorât cu sufletul Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în vremea celor trei zile când Trupul Său a stat în mormânt. Spune cântarea bisericească de la Sfintele Paşti: ,,Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt’’. Sfântul Pionie din Smirna, cel care a pătimit pentru Hristos în vremea lui Deciu (245-251), vorbind poporului, le-a spus: ,,Aduceţi-vă aminte iarăşi de arderea muntelui Etna şi de aprinderea insulei Siciliei. Iar dacă acestea vi se par că sunt departe, apoi cunoaşteţi apele cele calde, care ies din pământ, de unde se încălzesc şi se înfierbântă? Au nu din focul care este pregătit păcătoşilor în părţile cele dinăuntru ale pământului? De aici cunoaştem că va fi judecata şi pedeapsa cea de foc a păcătoşilor de la Dumnezeu, prin Cuvântul Lui Cel întrupat, prin Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea nu vom sluji zeilor elineşi şi nu voim a ne închina idolului de aur’’ (Vieţile Sfinţilor pe luna martie, ziua a unsprezecea, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 189).

În zona Americii Centrale există o regiune geografică numită Triunghiul Bermudelor sau Triunghiul Diavolului. Aici, de-a lungul timpului, au dispărut în chip misterios, fără urmă, un mare număr de nave şi avioane. Oamenii de ştiinţă explică în fel şi chip aceste dispariţii. Nu cumva, prin vrere Dumnezeiască, avem de-a face cu coborârea în iad a acelor oameni, împreună cu navele lor, asemenea răzvrătiţilor din vremea lui Moise? Şi aceia s-au pogorât în iad împreună cu toate ale lor.

Pentru a descrie realitatea iadului, Sfânta Scriptura foloseşte cuvinte şi expresii ca acestea: chinuri (Luca 16, 23), întunericul cel mai dinafară, plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Matei 25, 30), focul cel veşnic (Matei 18, 8), viermele lor nu moare şi focul nu se stinge (Marcu 9, 44, 46, 48), osândă veşnică (Matei 25, 46), văpaia focului (Matei 13, 42), focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 41) şi multe altele. Oamenii împuţinaţi la minte ori tăgăduiesc existenţa iadului, ori denaturează voit înspaimântătoarele lucruri care se petrec acolo. Adesea îi auzim spunând că iadul de fapt nu există, doar preoţii încearcă să-i înfricoşeze pe oameni, vorbindu-le de chinurile veşnice ale iadului. Să nu ne amăgim, ci mai vârtos să ne ferim de drumul care duce în iad. Să mergem cu toţii pe drumul cel negreşelnic al Sfintei Biserici Ortodoxe, având de-a dreapta şi de-a stânga Dumnezeieştile dogme, şi ne vom mântui. Părintele Cleopa cugeta la iad, şi se ruga aşa: ,,Să ne ferească mila şi îndurarea Lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pe toţi din câţi sunt aici să nu îngăduie Dumnezeu ca vreunul să încerce chinurile iadului în vreun fel. Şi toţi, cu darul Mântuitorului şi cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a tuturor Sfinţilor, să ne mântuim, să ne uşurăm înainte de a ne duce din lumea aceasta şi să ne întâlnim cu toţii în veacul viitor la bucuria cea veşnică’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Păi după ce jizii au instaurat cu mâna sclavilor lor masoni statul așa zis modern, statul a luat averea românilor de la Biserică şi a dat-o la jizi, jizii au exploatat până la moarte sute de mii de țărani români şi au exportat producţia de grâne şi lemn prin nou construitele realizări moderne căile ferate, podul de la Cernavodă, Portul din Constanța, totuși în 1888, 1889 şi 1907 ţăranii au devenit în mod inexplicabil antisemiți și s-au răsculat fără absolut nici un motiv împotriva jizilor nevinovați. Au invocat motive frivole precum că nu erau plătiţi sau că erau otrăviţi cu mâncare alterată aşa cum s-a și dovedit că tovarăşul Froim Fischer a și fost condamnat că a dat la ţărani de mâncare varză stricată, pește și măsline putrezite dar săracul a respectat legea care spunea că este interzisă doar comercializarea de mâncarea stricată dar nu era chipurile interzis să fie dată la lucrători, mai ales la lucrătorii antisemiţi – a se vedea ataşamentul din revista DREPTUL 10 ian 1913.
Foarte urât din partea țăranilor români să nu aprecieze binele adus de jizi, toată această modernitate adusă asupra noastră prin instituţii moderne, reforme, tranziţii, industrializare, construcții şi justiție modernă mai ales nou inventatele proceduri necontencioase de executare silită care au propulsat România în rândurile celor mai modere state din Lume alături de SUA, Franţa şi Marea Britanie.

La 1908, sub motivul de a preveni răscoale precum cea de la 1907, sclavii masoni ai jizilor încep procesul de preluare a pământurilor rămase la boierii români şi împrăştierea lor la ţăranii lacomi în parcele de 5 hectare, proces finalizat abia după 1921 desigur, nu li se mai dă țăranilor lacomi şi mijloacele de lucru astfel că jizii iubitorii de români au venit în întâmpinare şi au oferit credite generoase ţăranilor români atât de nerecunoscători. Cumva inexplicabil, creditele au ajuns să fie neperformante, probabil tot din cauza ţăranilor nerecunoscători şi leneși, nicidecum prin prăbușirea preţurilor la cereale, și complet fără nici o legătură desigur, cu impunerea de impozite asupra terenurilor de către statul modern plătibile doar în bani.

Așa terenurile pline de oasele și sângele strămoșilor români au ajuns pe căi juridice, talmudic juridic desigur, de la cei care muncesc pentru bani în proprietatea unor imigranți ilegali care au dreptul legal să emită bani nelimitat din nimic fără nici un cost sau efort. Aceasta este democrația reală, în care cei care au puterea, poporul a decis, nu se știe când și cum, ca poporul să muncească pentru banii pe care unii îi fac din nimic și îi dau celor ce muncesc cu pipeta, altfel spus, noi am decis ca niște imigranți ilegali să poată avea oricâți bani vor fără nici un efort și să ni-i dea cât vor, cu țârâita dacă vor pentru munca noastră pentru ei. Un sistem modern, chipurile cel mai bun din Lume.
Citat dintr-un articol „Câţi ţărani au fost ucişi în 1907?” al istoricului Ioan Scurtu:
“În 1912, ministrul de Interne Alexandru Marghiloman a constat că din arhiva instituţiei pe care o conducea lipseau 30 de dosare din anul 1907. Imediat, conservatorii au declanşat o virulentă campanie împotriva liberalilor, acuzându-i că au sustras dosarele care conţineau documente despre „instigaţiile la răscoală” ale PNL, precum şi ordinele de „măcelărire în masă” a ţăranilor date de guvern…

În consecinţă, regele l-a chemat la el pe Alexandru Marghiloman, în ziua de 24 februarie, cerându-i ca Partidul Conservator să înceteze agitaţiile în legătură cu represiunea din 1907.
„Dosarele sunt la mine!” a spus Carol I, iar la observaţia lui Marghiloman că era necesar ca aceste dosare „să se întoarcă la Minister, chiar de ar trebui sigilate”, Carol i-a replicat ironic: „Da, poate le voi lega chiar eu împrejur cu sfoară”.
La întrebarea lui Marghiloman: „Dar ce pot răspunde unei interpelări?”, regele i-a recomandat: „Veţi putea spune că dosarele sunt acolo unde trebuie să fie; oricând pot avea dosare la mine; am dosare şi de la Afacerile Străine”.
Dosarele nu s-au mai găsit niciodată, deci nu se poate afla din documente precis cine a instigat răscoală, cine a dat ordinul şi cine a executat represiunea. Dar efectul a fost cert: o şi mai mare sărăcire a Poporului Român cu mâna jidăneasca sub pretextul diversionist al facerii de bine.
Aşadar jizii au adus pe AI Cuza care a făcut furtul averii Bisericii 1863 şi reforma 1864, jizii au dat pământurile la jizi să le exploateze cu ţărani înrobiţi, suferinţa ţăranilor români a fost folosită de jizi ca să instige la răscoală din 1907 ca jizii să aibă justificare să preia restul se pământuri de la boierii romani să le împartă la ţărani chipurile spre binele lor dar conform talmudului, fără să le dea şi mijloacele de lucru ca prin împrumuturi şi manipularea preţului produselor să ajungă prin executare silita la jizi.

Acesta este duşmanul, el aşa lucrează dar ca să nu putem să concepem modalităţi de a ne apăra, păcălesc şi intoxica poporul prin radio, TV şi filme din care romanii înţeleg cu totul altceva decât realitatea. Un minut pe an de expunere la TV şi ești telespectator, nu mai poţi fi şi patriot util, vei fi doar un patriot în dorinţe dar nu şi în realizări, ba dimpotrivă, te scot jizii la lupta impotriva patrioţilor reali şi te lupți cu convingerea că faci bine.

Flo Rin
November 13, 2021. Preluare de pe I.C.

,,Iarăși rămânem orfani?”- este întrebarea disperată a celor peste patru sute de copii de la Mănăstirea Bănceni care, văzând că Vlădica Longhin este târât ca un răufăcător la judecată și luat de acolo cu ambulanța la spital, se tem pe bună dreptate pentru viața tatălui lor adoptiv.

Acești copii, care acum au ochii în lacrimi, știu că la Mănăstirea Bănceni și-au găsit un tată cu totul aparte, un tată blând și iubitor care îi hrănește sufletește și trupește, un tată care pentru ei înseamnă siguranță, viață liniștită și fericită.

E un adevărat șoc pentru ei să asiste la asemenea priveliște. Dar și mai grav este că viața lui ,,tata” este acum în pericol.

Privind cu suflet de copil ce i se întâmplă acum Vlădicăi Longhin, realizăm imensitatea dramei. Atâția copii cu ochii înlăcrimați! Unii dintre ei știu foarte bine ce înseamnă statutul de orfan, iar alții doar îl bănuiesc, deoarece au fost luați de mici în marea familie de la Mănăstirea Bănceni.

Ce se va întâmpla oare cu acești copii? Nu cumva și ei reprezintă o țintă? Mințile bolnave sunt în stare de orice,..

Ce i se reproșează Vlădicăi? Răspunsul este de-a dreptul halucinant. Vlădicăi Longhin i se reproșează că a predicat credința ortodoxă și a mărturisit adevărul despre tot ce se întâmplă rămânând fidel Mitropolitului Onufrie.

Ce fel de judecată se poate face cu un cântar defect și cu niște minți încețoșate și pline de ură împotriva ortodocșilor canonici? O judecată strâmbă, nedreaptă, pentru care vor da răspuns cu vârf și îndesat. Nu în veci vor fi puternici cei care acum cântăresc strâmb și lupta împotriva lui Dumnezeu și a slujitorilor Lui devotați.

Doamne, Iisuse Hristoase, Tu știi ce este de folos Mitropolitului Longhin, celor peste patru sute de copii și păstoriților lui! Orânduiește cele de folos fiecăruia după voia Ta! Adu bucurie în inimile acestor copii și nu-i lăsa orfani! Ajută-i pe cei care nu Te cunosc să Te cunoască și să se teamă a face rău aproapelui lor!
Amin.

Sora Pelaghia

1.Nu voi insista asupra prigoanei la care este supusă Biserica lui Hristos din Ucraina. Lucrurile sunt binecunoscute. Fiara sălbatică, însetată de sînge ortodox, aflată pe tronul patriarhal la Constantinopol, satanicul Bartolomeu, este parte a acestui plan. Blestemat să fie!
2.Antihriștii, aflați la conducerea Ucrainei își focalizează ura și nemernicia asupra Vlădicăi Longhin. Doresc cu orice chip asasinarea lui, pentru că binele pe care-l face acest Sfant Ierarh al lui Hristos, le stă în cale, împiedicînd ridicarea blestematului antihrist. Nu știu cu exactitate încercările prin care a trecut Vlădica. În memoria mea au rămas doar o parte. Cititorii noștri mai bine informați, vor completa lista. Așadar: vreo trei infarcturi provocate de necazurile pe care le îndură, două sau trei intervenții pe cord, cauzate de aceleași fiare bipede, de trei ori a fost otrăvit de criminali din Romania, un accident de circulație pus la cale de oamenii fără Dumnezeu, incendierea modestei case în care locuia, o altă încercare de asasinat prin provocare de defecțiuni mașinii cu care se deplasa (slăbirea șuruburilor care susțineau roțile), intentarea de procese nedrepte, menite să-l distrugă psihic, cîinoșenia unor judecători de a-l judeca, chiar în condițiile în care s-a prăbușit fizic în sala de judecată.
3.Dumnezeul dreptății îngăduie toate aceste fapte ale întunericului ca să ne arate nouă, slăbănogilor și nevredncilor, cum putem să biruim puterile diavolești venite din iad și făptuite prin discipolii diavolului. Mila lui Dumnezeu îl ține totuși în viață pe Vlădica, văzînd cîtă nevoie avem de asemenea arhierei.
4.,,Nu vrem să rămînem orfani’’ Tata, (Vlădica Longhin, n.m.) este nevinovat. Este strigătul unor copii care s-a auzit în fața clădirii unde jidanii nemiloși, cîinoși, spun că făptuiesc dreptatea, sub protecția unor legi strîmbe, satanice, pentru că diavolul este acoperit întotdeauna de legi! Ca Hitler, ca mulți alții. Strigătul acestor copii inocenți a ajuns la Dumnezeu. Curînd, Dumnezeu va face dreptate.
5.Dorim să auzim glasul marilor îngrădiți de erezie, care se perindă pe la Sfanta Mănăstire Bănceni. Nu-l vom auzi. Dumnealor au alte priorități. Dezbinarea e cuvîntul lor de ordine.

Presbiter Iovița Vasile

Cînd a simțit că lucrurile se precipită și lațul se strînge, vicarul și consilierul economic Ionuț Pop din Zalău a părăsit urbea și s-a strămutat taman în Constanța. Exact în acel moment postul de consilier economic era vacant, și omul nostru l-a ocupat cu fast și onoruri. Acesta este discursul de întîmpinare al lui Teodosie:

,,Părintele Ionuț a fost vicar în Sălaj. (A fost și consilier economic, dar asta nu se spune!). A făcut biserică nouă, a coordonat preoții și iată, acum este consilier economic.
Ierarhul său, pentru activitatea sa frumoasă, a cerut cînd am mers acolo și am sfințit biserica pe care a ctitorit-o Pop Ionuț, a cerut să merg cu Crucea Sfantului Andrei. Iată, poartă Crucea Sfantului Andrei și Sfantul Andrei l-a adus la locul propovăduiriii sale.
Părinte, bucură-te că ai ajuns pe acest meleag apostolic. Aici trebuie să duci Crucea Sfantului Andrei și să ne ajuți în administrația arhiepiscopală, pentru că ai o experiență atît de frumoasă, și ai făcut la Episcopia din Zalău multe lucruri frumoase, pentru care păstorul (Petroniu Florea cel Vopsit, n.m.) te-a lăudat atît de mult, de aceea te rog și-n această biserică să faci misiune…
(Transcript după Dobrogea Live).

N-a trecut pre multă vreme, și bomba a explodat. Simultan, în două locuri, Zalău și Constanța. Biserica a fost putenic zguduită și lovită din interior, dar a rămas neclintită. Teodosie a fost acoperit de molozul ridicolului, însă s-a ridicat, și-a curătat hainele și și-a reluat îndeletnicirile arhiepiscopale. Misiunea de discreditare a Bisericii noastre a fost împlinită cu succes. Valuri de hule s-au revarsat asupra ei, și Dumnezeu știe cîte suflete nestatornice s-au smintit. Țineți minte vremea cand Teodosie a fost încătușat și expus public spre ocară? Instanța l-a achitat, în final, de orice răspundere, a rămas curat precum cristalul, pentru că antihriștii mai aveau nevoie de el, cum vedem din scandalul prezent, în care este parte.

Cum a fost posibil ca un individ precum Ionuț Pop să ajungă în posturile episcopale înalte? Iată cum:
Și-a început misiunea preoțească în satul Ruginoasa. A vîndut pădurea Bisericii, banii au dispărut, apoi s-a transferat în Parohia Sălăjeni. A vîndut pădurea Parohiei, banii iar au dispărut. Acestea sunt isprăvile, plus vocea și talentul, care l-au recomandat pentru a ajunge paroh în Zalău și apoi în funcțiile amintite.

Între timp s-a împăunat și cu două doctorate, în Teologie și istorie, la Universitatea din Cluj. Nu ne jucăm cu titlurile academice! Omul nostru nu e un fiștecine.

Să nu uităm distincțiile pe care le-a primit. Sunt unele de care eu n-am auzit. În anul 2005 a primit prima distincție, iar apoi au venit numeroase altele – Crucea Patriarhală (2013), Crucea Transilvană (2014), Crucea Australiană (2015), Crucea Nordului (2015), Crucea Sălăjană (2016), Crucea Finlandeză (2016), Crucea Estoniană (2017), Crucea Mexicului (2018), Crucea Sfantului Andrei.

Nu văd eu bine, sau chiar lipsește Crucea lui Hristos?

Presbiter Iovița Vasile

De sărbătoarea celor doi Sfinți Dimitrie, eram obișnuită ca Bucureștiul să se îmbrace în haine de sărbătoare, iar tarabele cu cărți duhovnicești să îmbie lumea cu hrană duhovnicească pe săturate.

În acest an, cineva și-a pus în cap să sfideze aceste sărbători.

Un marş al LGBT-iştilor a străbătut artera Nord-Sud a Capitalei, pe când pe cea Vest-Est a avut loc un raliu al mașinilor de epocă! De ce s-a permis așa ceva? Se știe că la astfel sărbători vin mulți pelerini în București, iar manifestațiile amintite presupun restricții de circulație. Dacă Bucureștiul ia Franța drept model de sfidare a lui Dumnezeu, atunci se poate trezi sub ape. Ca și Parisul! Pur și simplu. Mai are Dumnezeu și apă și foc pentru a pune capăt acestei bătăi de joc.

Și parcă asta nu ar fi fost destul, în Dealul Patriarhiei s-a mai pus la cale o mârșăvie anticipată printr-un fast exagerat care s-o mascheze. Un ierarh cipriot s-a trezit pomenindu-l la Sfânta Liturghie din 26 octombrie pe schismaticul Epifanie al Ucrainei!!! Nu pe mitropolitul canonic, Onufrie! Asta ar presupune că Biserica Ortodoxă Română, adică ierarhii, preoții și credincioșii sunt de acord să intre în schismă!!! Dar pe cine a întrebat acest ierarh dacă suntem de acord să intrăm în schismă? De ce acest ierarh își permite să-și bată joc de sărbătorile noastre? Să nu mai cuteze a veni la noi cu astfel de intenții necinstite!

Din grupul de credincioși în care mă aflu, nimeni nu dorește schismă. Cu toți deplângem situația jalnică în care a ajuns biserica canonică din Ucraina, preoții maltratați, bisericile vandalizate și credincioșii rămași fără duhovnici.

Ce măsuri a luat Patriarhia Română față de această ispravă? Este de acord cu ierarhul cipriot sau se delimitează de acesta? Când va veni acest ierarh să-și ceară iertare de la creștinii ortodocși din România pe care i-a sfidat? Când va da Patriarhia Română un comunicat prin care să-și exprime opinia față de pomenirea schismaticului Epifanie? Dacă nu o va face, vom crede că Patriarhia Română ne-a trădat încuviințând schisma.

Doamne, ai milă de noi!

Sora Pelaghia

Bogdan Ilea, avocatul preotului arestat Ionuț Pop. Fostul secretar de stat susține că este un caz de inducere în eroare a organelor judiciare.
Scandalul momentului în județul Sălaj și chiar în România îl reprezintă arestarea preotului Ionuț Pop, fost vicar al Episcopiei Sălaj, transferat între timp în județul Constanța. Avocatul sălăjean Bogdan Ilea este cel care îl reprezintă pe preotul Ionuț Pop, arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de delapidare cu consecințe deosebit de grave, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 600.000 de euro.

Bogdan Ilea, fost secretar de stat în Ministerul Justiției susținut de PNL a transmis public la postul de televiziune România TV faptul că „preotul Ionuț Pop a fost arestat pe nedrept.” Ionuț Pop este în arest până pe data de 24 noiembrie, așa cum au stabilit judecătorii Tribunalului Sălaj.

Bogdan Ilea susține că unicitatea acestui caz constă în aceea că persoana care a denunțat neregulile la episcopia Sălajului, asta încă din luna martie anului 2024, a ajuns din denunțător și avertizor de integritate al DNA Cluj, inculpat la Salaj intr-un dosar , de această dată tocmai pentru faptele pe care el însuși le-a denunțat.
Ilea susține că preotul Ionuț Pop a formulat un denunț în luna martie la DNA Cluj în care reclama șantajul și presiunile la care a fost supus pe parcursul exercitării funcției de vicar episcopal.
„Acesta a reclamat nereguli la CAR Omenia, angajări fictive (bani ramaneau la episcopie), cărți publicate din banii episcopiei de către episcop, excursii în străinătate sub pretextul unor conferințe decontate din banii episcopiei, imobil achiziționat de pe persoană fizică de către conducătorii episcopiei (Petroniu), și fonduri ale episcopiei și ale CAR omenia utilizate pentru ridicarea unei case arhierești fără știința Patriarhiei Române. Totul cu stiința conducerii Episcopiei.
Coincidență sau nu, chiar pe data de 30 iulie atunci când vicarul episcopal și-a înaintat demisia și s-a mutat la Constanța a fost inițiat în baza unei sesizări din oficiu, un dosar similar celui de la DNA Cluj, însă de data aceasta dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și unicul suspect și ulterior inculpat în acest dosar este chiar preotul vicar care a reclamat toate aceste aspecte încă din luna martie. Suntem în prezența unui caz de inducere în eroare a organelor judiciare, în care cel care avut curajul să rupă tăcerea și să denunțe neregulile, este strivit de organele judiciare din Sălaj. Arestarea sa este nedreaptă și oamenii trebuie să știe adevărul: că acest om a denunțat încă din luna martie nereguli la episcopie, pentru asta a fost nevoit să se auto exileze la Constanța, să-și dea demisia de la episcopie, iar acum este arestat pentru un prejudiciu de care nu a beneficiat, iar cei care au beneficiat sunt martori în dosar. Organele judiciare trebuie să acționeze potrivit principiului aflării adevărului. Exista paragrafe din referatul cu propunere de arestare care au fost copiate din alt dosar unde inculpata era femeie !!! Am formulat contestație împotriva măsurii arestării care este exclusiv o represiune pentru ca NU exista motive de arestare și sperăm ca macar judecătorii de la Curtea de Apel Cluj să vadă intreaga imagine”, transmite avocatul Bogdan Ilea.

Preluare de pe Sălajul Liber

Fostul vicar al Episcopiei Sălajului a fost reținut, în această dimineață, pentru 24 de ore, de procurori. Preotul Pop Ionuț este acuzat de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune și fals în înscrisuri. Acesta ar fi cauzat, prin faptele sale, un prejudiciu de 3 milioane de lei.
Reținerea vicarului vine după ce ieri, 24 octombrie, au avut loc 6 percheziții domiciliare, în urma cărora anchetatorii au ridicat mai multe documente.
Redăm comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj: “Se efectuează acte de urmărire penală faţă de suspectul P. I., vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal şi art. 35 alin. I Cod penal şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
In sarcina suspectului P.1. s-a reţinut că, în perioada 2020-2024, în calitate de vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, calitate în care era împuternicit să deruleze operaţiuni bancare în numele acestei entităţi, şi-a însuşit sume de bani din patrimoniul Episcopiei Sălajului pe care le-a folosit în interes propriu.
De asemenea, pe lângă această modalitate de comitere a faptei, suspectul a efectuat mai multe tranzacţii din contul Episcopiei Sălajului în contul C.A.R. Omenia, pe care le-a justificat ca reprezentând returnare împrumut, însă aceste viramente nu aveau fundament real, sumele fiind ulterior însuşite de către acelaşi
suspect. Pentru a conferi o aparenţă de legalitate viramentelor efectuate din contul bancar al Episcopiei Sălajului, suspectul a falsificat mai multe înscrisuri, încercând să justifice legalitatea operaţiunilor efectuate.
La data de 24.10.2024 organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul lnspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, au efectuat un număr de şase percheziţii domiciliare, fiind ridicate înscrisuri relevante pentru stabilirea adevărului în cauză. La data de 25.10.2024 s-a dispus reţinerea suspectului Pop Ionuț pe o durată de 24 ore pentru săvârşirea infi.acţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în fomă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prejudiciul estimativ cauzat este în cuantum de aproximativ 3.000.000 de
lei. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor relevante soluţionării cauzei.
Precizăm faptul că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
Preluare de pe Sălăjanul
Comentariu
Acest jaf abominabil a fost posibil datorită faptului că Pop Ionuț cumula două funcții de primă mărime: vicar episcopal și consilier economic. De-aici, deținea pîrghiile de putere și de decizie, privind finanțele Episcopiei, nefiind supus vreunui control, deoarece ocupantul funcției de episcop, Petroniu Florea, cel răspunzător de administrația eparhială, l-a numit în funcții cu un scop determinat. Rezultatele le vedem acum. Din 2020, de cînd a fost numit consilier economic Pop Ionuț, într-o zonă colinară a Zalăului au început să se înalțe două case somptuoase, pe terenuri învecinate. Știam că una este a pseudo-episcopului Petroniu, cealaltă a lui Pop Ionuț. Schema a funcționat, pînă zilele trecute.
Mai înainte, se pare că Petroniu Florea a înstrăinat casa, prin cine știe ce manevre șmecherești, iar Pop I. a vandut-o și el cu 500 000 de euro! Nu se încurcă băieții cu sume mici. Oricum, oamenii aceștia au atras un val teribil de hule asupra Bisericii noastre. Pop I. a aruncat o pată urîtă și asupra etniei din care provine.

Presbiter Iovița Vasile

Nu s-a încredințat sarcina pomenirii schismaticului Epifanie Dumenko din Ucraina unui pseudo-ierarh roman, de teama recțiilor care s-ar fi declanșat imediat. Au recurs la o viclenie ecumenistă: l-au pus pe minciuno- arhiepiscopul Ciprului, Gheorghe să slujească Sfanta Liturghie la un altar exterior de la Patriarhie, iar la vremea pomenirii întîi-stătătorilor Bisericilor, la ieșirea cu Cinstitele Daruri, ce auzim? În locul Păstorului Canonic și legitim al Ucrainei, PF Onufrie, a fost pomenit Epifaniu Kievu! Din momentul pronunțării numelui acelui mirean nevrednic, înveșmîntat arhierește, toți pseudo-ierarhii romani sunt declarați schismatici, nevrednici de a fi urmați.
În condiții firești, orice mirean putea urca pe scenă și avea datoria să-l poftească să înceteze slujirea, să părăsească locul și implicit pămîntul romanesc. Nu s-a întîmplat! Pseudo-ierarhii romani au devenit muți, niciunul nu îndrăznește să se ridice împotriva acestei cumplite fărădelegi. N-au făcut-o acum, nu o vor face nici în viitor. Precedentul a fost creat. Ne amintim că și nevrednicul Siluan din Ungaria a slujit cu schismaticii lui Epifanie și a fost doar o palidă reacție din parte celor îngrădiți de erezie.
Doresc să fac o precizare necesară: Este greșit să spunem că Biserica Ortodoxă Romană a intrat în schismă. Biserica, Mireasa lui Hristos, rămîne aceeași, Sfantă și neprihănită, indiferent de cîte erezii și schisme ar fi lovită. Părinții Bisericii spun că păcatul schismei nu se iartă nici prin mucenicie. Ajunge, domnilor! Ne-ați făcut destul rău. De ani de zile vă cerem să vă pocăiți sau să plecați din scaunele episcopale. Este singurul bine pe care-l mai puteți face Bisericii.
Întărește, Dumneazeule, Sfînta și Dreapta Credință a Dreptmăritorilor creștini, și Sfantă Biserica Ta o păzește în veacul veacului. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

PS La Liturghia de azi 27 octombrie 2024, pseudo-patriarhul Daniel nu l-a pomenit pe Epifanie Dumenko. Faptul e puțin relevant, din moment ce a slujit în sobor alături de marele pomenitor Gheorghiță din Cipru. Firesc ar fi fost să-l admonesteze și să-l invite să iasă din sobor. Nu a făcut-o, înseamnă că și el consimte.

În anul 65 după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel a scris cea dintâi Epistolă Pastorală adresată Episcopului Timotei al Efesului. Grija de căpetenie arătată în Epistolă a fost aceea de a-l feri pe tânărul păstor şi Biserica sa de primejdia rătăcirii de la adevăr. Spre sfârşit, aşa îi scrie Episcopului: ,,O, Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă (I Timotei 6, 20-21).
Şi atunci, dar mai ales în vremurile noastre, ştiinţa mincinoasă, diavolească, aş spune eu, era şi este o ameninţare pentru cei neîntăriţi în Credinţă. Ce este, de fapt, ştiinţa? Este cunoaştere.Tendinţa fiecărui om este aceea de a cunoaşte cât mai mult, lucru firesc şi de dorit, atunci când cunoaşterea este îndreptată spre adevăr. Când omul părăseşte calea adevărului şi se lasă purtat de duhurile satanice, cunoaşterea lui devine strâmbă, denaturată, păgubitoare pentru sufletul său. Spre cunoaştere înaintează şi vrăjitorii şi masonii şi spiritiştii, adică aceia care pretind că vorbesc cu duhurile morţilor. Cunoaşterea lor le este profund dăunătoare, pierzătoare chiar, deoarece este de pe tărâmul întunecat al diavolului, şi-l duce pe om în mrejele tatălui minciunii şi la pierderea mântuirii.
Când cunoaşterea omului se referă la Dumnezeu şi adevărurile Sale veşnice şi mântuitoare, sensul acesteia este bun, şi-n această cunoaştere omul are drum deschis să înainteze, în toată viaţa sa pământească, spre viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan chiar aşa defineşte veşnicia: ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 3). Cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi este un domeniu vast, un drum care nu se sfârşeşte niciodată, oricât s-ar strădui omul. Spunea Părintele Stăniloae că Teologia este un munte, şi cei mai puternici abia ajung la poalele lui.
Din rătăcirile cele multe ale oamenilor, s-a constituit ceea ce Apostolul Domnului a numit ştiinţa mincinoasă, proclamată infailibilă şi unică sursă a cunoaşterii, iar slujitorii ei se pretind un fel de zei care, din vreme-n vreme, urcă în Olimp şi aduc oamenilor ,,adevărurile’’ de care aceştia ar avea nevoie. Istoria stă mărturie de câte ori ,,adevărurile’’ ştiinţei mincinoase au fost trâmbiţate ca ultime, de neclintit, pentru ca mai târziu să fie infirmate şi părăsite, înlocuite de alte ,,adevăruri’’, într-o succesiune ce pare că nu se mai sfârşeşte.
Dintotdeauna oamenii şi-au pus întrebi privitoare la sensul şi rostul existenţei lor. Câtă vreme au rămas în lumina Revelaţiei Dumnezeieşti, au stat în adevăr şi cunoaşterea lor a fost dreaptă. De prea multe ori însă, oamenii au dobândit o cutezanţă luciferică, s-au întors de la adevăr şi s-au împotmolit în hăţişurile rătăcirii. În anul 1859, Charles Darwin a publicat o carte numită ,,Originea speciilor’’, în care susţinea că toată viaţa pe pământ a apărut din organismele monocelulare, care au evoluat spre forme complexe, până când s-a ajuns la vieţuitoarele de azi, omul fiind cel mai evoluat. Este aşa numita teorie evoluţionistă. În sfârşit, nebunul care spunea în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu’’ (Psalmul 13, 1), avea un temei ,,ştiinţific’’ pentru a-L tăgădui pe Dumnezeu.
Necredincioşii s-au grăbit să îmbrăţişeze această teorie neghioabă şi în scurtă vreme ,,stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor’’. Puterile iadului au săltat de bucurie. Comunismul satanic şi-a apropriat inepţia aceasta şi a ridicat-o la rangul de adevăr, a răspândit-o asiduu, mutilând conştiinţe şi distrugând vieţi. Ştiinţa mincinoasă a ajuns la cea mai înaltă ,,cucerire’’ a sa, tăgăduirea lui Dumnezeu. ,,Dumnezeul’’ lor era de-acum material, care s-ar fi autocreat, era omul însuşi. Aşa s-au deschis porţile pentru cele mai monstruoase crime ce s-au măsurat cu sutele de milioane. A învăţat ceva omenirea din grozăviile trecutului? Unii, da – cei mai mulţi, nu.
Ştiinţa mincinoasă caută cu înfrigurare să demonstreze originile universului. Aşa s-a ajuns la construirea în Elveţia, a unui accelerator subteran de particule, în lungime de 28 de kilometri. O investiţie uriaşă, o construcţie faraonică la care lucrează mii de ,,savanţi’’. Experimentul acestora avea ca temă demonstrarea unei alte teorii neroade, aceea numită ,,bing-bang’’, prin care se susţine că universal ar fi apărut în urma unei mari explozii, ce a avut loc cu 15 miliarde de ani în urmă! Nici mai mult, nici mai puţin. Urma ca prin 20 octombrie să fie create condiţiile big-bang-ului şi să se ofere ,,dovada’’ temeiniciei acestei teorii. La data respectivă însă, şandramaua s-a defectat şi, nici până în ziua de astăzi, nimic n-au reuşit să demonstreze. Asta e ştiinţa lor infailibilă. Mi-aduc aminte cu câtă emfază ni se spunea în anii de liceu că nu există lucruri care nu pot fi cunoscute, ci doar lucruri care nu se cunosc încă.
Ştiinţa mincinoasă spune că adevărul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos e, de fapt, mit. Ştiinţa mincinoasă ne spune că învierea fiicei lui Iair era imposibilă, la fel ca vindecarea acelei femei care s-a atins de haina Domnului.
După vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, Fiul lui Dumnezeu a fost căutat de un anume Iair, mai-marele sinagogii iudeilor. Ce l-a adus la picioarele Mântuitorului? Durerea lui de părinte, pricinuită de starea extrem de gravă a fiicei sale, unica fiică, aflată în pragul morţii. Ce era în inima lui Iair, ştie numai acela care a trecut prin încercări similare, de care să ne ferească Bunul Dumnezeu. Ascultând rugămintea mai-marelui sinagogii, Domnul Hristos S-a îndreptat imediat spre casa acestuia.
Mulţimea însă Îl împresura şi provoca o anumită stare de dezordine, care-i făcea mersul anevoios. În învălmăşeala aceea, o biată femeie bolnavă de doisprezece ani, având curgere de sânge, şi-a făcut cu greu loc, până s-a apropiat şi s-a atins de poala hainei Învăţătorului nostru. Minunea lui Dumnezeu! Curgerea sângelui ei s-a oprit îndată. Faptul ar fi putut să rămână neştiut. Iubitorul de oameni Hristos nu ne-a lipsit de cunoaşterea acestei vindecări, fapt pentru care a întrebat: ,,Cine este cel ce s-a atins de Mine?’’ Întrebarea a părut unora că este fără sens în acea îmbulzeală. Femeia însă a venit tremurând, a căzut la picioarele Domnului Iisus şi a mărturisit cum s-a vindecat de neputinţa ei. Faptul că tremura şi era stăpânită de emoţie şi frică, este pilduitor pentru noi cei reci şi indiferenţi în faţa măreţiei lui Dumnezeu. Nu ne îndeamnă Biserica să ne apropiem de Dumnezeu ,,cu frică, cu credinţă şi cutermur?’’ Aşa s-a apropiat femeia aceea bolnavă, şi Mântuitorul a tămăduit-o, apoi i-a risipit tulburarea cu cuvinte blânde şi mângâietoare: ,,Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace’’ (Luca 8, 48).
Când să-şi continue drumul spre casa lui Iair, cineva a venit în grabă, aducând vestea cea rea: ,,A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul’’. Ca să nu dea loc unei dureri incomensurabile, Mântuitorul S-a grăbit să-l mângâie şi să-l încurajeze pe Iair: ,,Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi’’. Ajuns la casa durerii, a intrat în odaia unde fetiţa zăcea moartă, însoţit de trei din Sfinţii Apostoli şi de părinţii ei. ,,Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme’’. Cu aceste cuvinte caută să le risipească durerea acelor oameni. Vorbele acestea au fost pentru cei împuţinaţi la minte, prilej de râs. Râdeau de Mântuitorul!, ei care erau atât de siguri de atotputernicia morţii. Moartea e biruită şi acum: a prins copila de mână şi a ridicat-o, ,,duhul ei s-a întors şi a înviat îndată!’’ Dacă moartea înseamnă despărţirea sufletului de trup, învierea este opusul, adică sufletul se întoarce în trup şi omul ajunge iarăşi în starea de dinainte.
Ce-ar putea face ştiinţa mincinoasă în faţa celor două minuni Dumnezeieşti, despre care ne relatează Evanghelia acestei Duminici? Evident, ceea ce face de obicei: contestă, tăgăduieşte, răstălmăceşte, se împotriveşte. Atâta poate, atâta face. Mulţi oameni, unii de bună credinţă, se străduiesc să întindă punţi între Teologie şi falsa ştiinţă, să concilieze adevărurile Dumnezeieşti cu susţinerile ştiinţei mincinoase. Demers inutil, deoarece între cele două e o prăpastie de netrecut: ,,Ce învoire este între Hristos şi Veliar? (I Corinteni 6, 15). Niciuna.
Am spus mai înainte că ştiinţa înseamnă cunoaştere. Cunoaşterea cea mai înaltă o dă omului Sfânta Teologie Ortodoxă, păstrătoare fidelă a adevărurilor veşnice şi mântuitoare, cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască. Aceasta este adevărata ştiinţă! Aşa scria Sfântul Apostol Pavel celor din Biserica din Colose: ,,De aceea şi noi, din ziua în care am aflat, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească. Umblând cu vrednicie înaintea Domnului, plăcuţi lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Pruncul Dimitrie a fost rodul rugăciunilor binecredincioşilor săi părinţi, care l-au învăţat de mic frica de Dumnezeu şi l-au luminat în Taina Sfântului Botez. Tatăl său era mare slujbaş în Tesalonic, în vremea de prigoană a împăratului păgân Maximian, şi din această pricină se temea să-şi mărturisească Credinţa în Hristos. După o vreme, acesta a murit, iar Dimitrie a fost chemat de împărat să-i ia locul cu un mandat imperativ: ,,Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit’’.

Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.

Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică. Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).

Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc.

Presbiter Iovița Vasile

În cărţile noastre bisericeşti se află o Rânduială privitoare la modul cum trebuie primiţi evreii care vin la Sfânta Credinţă Ortodoxă şi voiesc a fi madulare ale Bisericii lui Hristos. Între întrebările care li se adresează, este şi aceasta: ,,Mai întâi, te întreb pe tine de te lepezi cu adevărat de toată credinţa jidovească şi de toate născocirile lor, şi de toată lupta lor împotriva lui Dumnezeu, ce o au împotriva Domnului nostru Iisus Hristos şi asupra Preacuratei Maicii Sale, şi asupra tuturor Sfinţilor, şi asupra tuturor creştinilor, şi de toată defăimarea lor împotriva Bisericii, ca a unor potrivnici ai lui Dumnezeu, şi îi afuriseşti pe ei?’’

Întrebarea este justificată de un adevăr întristător, acela că, de-a lungul a mai bine de două mii de ani, evreii au dus o luptă plină de ură împotriva lui Dumnezeu şi a tot ce este arătat mai sus. Şi pentru că este cunoscută încrâncenarea lor, în mijlocul tuturor popoarelor creştine care i-au primit şi găzduit, evreii au născocit o puzderie de secte zise ,,creştine’’ care, asemenea unor cutii de rezonanţă, au preluat şi amplificat învăţăturile mincinoase ale acestora. Se ştie că şi Martin Luther a făcut reforma aceea diabolică sub înrâurirea evreilor, care i-au şi furnizat ,,argumentele’’ scripturistice împotriva învăţăturii celei sănătoase a Bisericii. Reformatorul a fost, aşadar, unealta evreilor, iar reforma s-a făcut în sensul dorit de ei.

Între aberaţiile plăsmuite de evrei se află şi aceea că preacurata Fecioară Maria ar fi fost o femeie de rând, care a născut pe Omul Hristos, dar a avut şi alţi fiii, după cum ar dovedi-o chiar Noul Testament, când vorbeşte despre ,,fraţii Domnului’’ (Matei 12, 46-50; 13, 55-56; Marcu 3, 31-35; 6, 3; Luca 8, 19-21;Ioan 2, 12; 7, 3, 5, 10, etc). Biserica Ortodoxă a dovedit, în numeroase rânduri, că această învăţătură evreiască este mincinoasă şi drăcească, încât nu merită să o fac eu încă o dată. Aleg să afirm, şi de data aceasta, învăţătura despre Maica Domnului, aşa cum este păstrată de Sfânta Biserică. Preacurata Fecioară Maria a fost Fecioară înainte de Naştere, în timpul Naşterii şi după Naştere, ceea ce noi exprimăm prin expresia ,,Pururea Fecioară Maria’’. Cea pe care noi o numim ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’, a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat şi Om Adevărat. Ce este împotriva acestei sfinte învăţături, de la cel rău este, cinstite cititorule.

Presbiter Ioviţa Vasile

„Am fost surprins să constat cât de puțin știe lumea românească despre «Talmud». Aproape nimic! Cu gândul bun că această situație s-ar putea repara nițel prin publicarea unei cărți, am tipărit, în românește, «Talmudul – Cartea sfântă a evreilor».
O bună ocazie oferită curioșilor de a înțelege de ce Talmudul este considerat cea de-a doua carte sfântă a evreilor, prima fiind Biblia.”, spune Teșu Solomovici.
Evreul Teșu pare plin de bune intenții când încearcă să ne prezinte Talmudul pe înțelesul nostru, adică tradus în limba română. În viziunea sa, învățăturile Talmudului sunt un adevărat îndreptar de comportament pentru membrii „poporului ales”. Bineînțeles că pozitive în totalitate. Numai că sunt foarte curios ce răspunsuri, explicații, tălmăciri, ar putea da tovarășul Solomovici unui confrate evreu de-al său, pe nume Israel Shahak, care a studiat aceeași carte sfântă evreilor, Talmud, și a găsit câteva „sfaturi” cel puțin ciudate (prea blând termenul)?
Interesul manifestat de Israel Shahak pentru Talmud a început atunci când a fost martorul unui incident: într-un cartier evreiesc din Ieruslaim un evreu ultrareligios a refuzat să-și folosească telefonul într-o zi de sâmbătă pentru a chema salvarea pentru un vecin ne-evreu! Tribunalul rabinic a confirmat că acest comportament al lui a fost corect și pios; în esență, un evreu nu poate să violeze sabatul pentru a salva viața unui ne-evreu, mai mult, îi este interzis să facă asta și în cursul săptămânii. Violarea legii sabatului este permisă doar pentru a salva viața unui evreu. Derutat și indignat de comportamentul evreului religios, Israel Shahak a început să studieze Talmudul, legea religioasă de bază a evreilor. Iată ce a găsit în Talmud:
-Talmud, Iebhammoth 61a: „Doar evreii au dreptul să fie numiți oameni, nu și ne-evreii (goimii).”
-Talmud, Iore Dea 377, 1: „Servitorii ne-evrei morți trebuiesc înlocuiți precum vacile sau asinii pierduți. Niciun fel de simpatie pentru evreii care-i angajează.”
-Talmud, Jalkut Rubeni Gadol 12b: „Sufletele ne-evreilor provin din spirite spurcate, pe care le numim porci.”
-Talmud, Tosaphot, Jebamoth 94b: „Dacă mâncați în prezența unui ne-evreu este ca și cum ați mânca cu un câine.”
-Talmud, Yebamoth 98a: „Toți copiii goimilor sunt animale.”
-Talmud, Orach Chaiim 57, 6a: „Nu trebuie să aveți mai multă milă pentru un ne-evreu decât pentru un porc bolnav de stomac.”
-Talmud, Kerithuth 6b p. 78: „Doar evreii sunt ființe umane, ne-evreii (goim-ii) sunt animale.”
-Talmud, Kethuboth 110b: „Pentru a interpreta un psalm un rabin a spus: Psalmistul îi compară pe ne-evrei cu fiarele spurcate.”
-Talmud, Abhodah Zarah 4b: „Puteți omorî un ne-evreu cu propriile mâini.”
-Talmud, Abhodah Zarah 26b T.: „Chiar și cel mai bun ne-evreu trebuie omorât.”
-Talmud, Bammidber Raba c 21 & Jalkut 772: „Evreii care varsă sângele ne-evreilor aduc ofrandă lui Dumnezeu.”
Am citat din studiile unei somități internaționale.
Evreul Israel Shahak, supraviețuitor al Holocaustului, a fost profesor la Universitatea din Ierusalim și președinte al Ligii Israeliene pentru Drepturile Omului.
— Sursa: Anonimus Preluare de pe Ortodoxia.ro

Scurt comentariu
,,Boul își cunoaște stăpînul și măgarul ieslea domnului său, dar Israel, nu Mă cunoaște, poporul meu nu Mă pricepe. Vai ție, neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul (Iahve), tăgăduit-au pe sfantul lui Israel, întorsu-i-au spatele’’ (Isaia 1, 3-4).

Cînd Însuși Dumnezeul Adevărului te califică astfel și te așează acolo unde-ți este locul, prin pana Sfantului Prooroc Isaia, e mai bine să stai în ungherul tău, să fii cît mai mic la gură și nu mai emiți pretenții absurde de ,,popor ales’’.