ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

O foarte înţeleaptă vorbă spune că omului îi trebuie câţiva ani să înveţe să vorbească, apoi o viaţă întreagă nu poate învăţa să tacă. Aşa s-a întâmplat în vreme ce Mântuitorul vorbea în faţa unei mulţimi de câteva mii de oameni ( Luca 12, 1). Un om s-a desprins din mulţime şi L-a intrerupt pe Fiul lui Dumnezeu, aducând în faţa Sa pricina lui măruntă: ,,Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea” (Luca 12, 13). Auzind această necuviinţă, Domnul Iisus îi răspunde cu o întrebare ce lasă să se vadă întristarea Sa pentru că acest om nu s-a folosit cu nimic din sublimele învăţături pe care le propovăduia: ,,Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?” (Luca 12, 14). Apoi converteşte acest incident într-un prilej de a le împărtăşi o altă învăţătură mântuitoare care le era de mare lipsă.

,,Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta întru sine, zicând: Ce voi face, că nu am unde să adun roadele mele?” Iată dar, grijilor multe de până atunci li se mai adaugă una. Nici gând să-şi aducă aminte de Dumnezeu, să-I mulţumească pentru rodnicia ţarinelor sale, să se hotărască să-i ajute pe cei în nevoi. Nu! Se gândea numai la sine şi la mulţimea roadelor. Nici nu-i de mirare. Prins în vârtejul acesta al lăcomiei şi al grijii de multe, nu mai lăsase niciun loc lui Dumnezeeu în viaţa lui. Planul pe care-l urzeşte imediat în mintea sa este acesta: ,,Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele”. Când va fi isprăvit de împlinit acest plan, gândea nebuneşte acest om, va avea certitudinea unui trai plin de desfătări din care nu va lipsi nimic din ce-şi doreşte: ,,Şi voi zice sufletului meu: Suflete, acum ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”.

Nici nu apucă să-şi încheie gândurile nesăbuite, căci a şi venit glasul aspru și mustrător al lui Dumnezeu: ,,Nebune! În această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” Hotărârea dumnezeiască vine ca un fulger şi într-o clipă se năruie toate speranţele lui nebuneşti. Rămâne înmărmurit de aceste cuvinte, nu le poate răspunde în niciun fel deoarece perspectiva morţii apropiate îi paralizează voinţa. Iară şi iară se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu apuse prin Proorocul: ,,Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre” (Isaia 55,8). Şi textul acesta al Evangheliei se încheie prevenirea Mântuitorului adresată nouă tuturor: ,,Aşa se întâmplă cu cel care-şi adună comori pentru sine însuşi şi în Dumnezeu nu se îmbogăţeşte” (Luca 12, 21).

Se cuvine, însă, să ne întrebăm cine era, de fapt, acest om bogat? Era un suflet care trăia într-un şir necurmat de păcate; este un suflet care va muri în scurt timp şi va lăsa altora toate bogăţiile sale şi ele se vor risipi. Dar învăţătura Sfintei noastre Biserici ne spune că sufletul omului este nemuritor, cum dar vorbim despre moartea acestuia? Într-adevăr, sufletul omenesc trăieşte veşnic, doar trupul se desface, pentru o vreme, în cele dintru care a fost alcătuit, dar pentru a înţelege afirmaţia care spune ,,sufletul care păcătuieşte, acela va muri” (Iezechiel 18, 20), trebuie să înţelegem modul de exprimare al Scripturilor Sfinte.

Potrivit Revelaţiei Dumnezeieşti, omul are natură dublă, fiind alcătuit din trup stricăcios şi suflet nemuritor. De aceea, Sfânta Scriptură îl numeşte pe om când trup, când suflet, amândoi termenii având acelaşi înţeles. Iată câteva exemple în acest sens: ,,Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup” (Matei 24, 24), adică nici un om; ,,Precum i-ai dat stăpânire peste tot trupul ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui” (Ioan 17, 2). Tot trupul înseamnă aici tot omul. ,,Lauda Domnului va grăi gura mea şi să binecuvânteze tot trupul numele cel sfânt al Lui, în veac şi în veacul veacului” (Psalmul 144, 21). Şi în acest text, trup e sinonim cu ,,om’’.

,,Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri” (Rom. 13, 1). Aghiograful vrea să spună că tot omul este dator să se supună stăpânirilor. Dar chiar în Evanghelia acestei Duminici se spune: ,,Suflete, acum ai multe bunătăţi”, sau, cu alte cuvinte, omule, acum ai multe bunătăţi. Sfântul Apostol Petru atunci când se referă la vremea potopului scrie despre cele trei zile în care Trupul Mântuitorului a stat în mormânt: ,,Omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a pogorât şi a propovăduit duhurilor ţinute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, anume opt, s-au mântuit prin apă’’ (I Petru 3, 18-20). Ce a vrut să arate Dumnezeu prin aceste cuvinte este că doar opt oameni, opt persoane, cei din familia lui Noe, au fost salvaţi din potop. Că sufletele sau duhurile lor erau vii, o dovedeşte faptul că li s-a propovăduit chiar de Mântuitorul, iar acestea au primit cuvântul Său.

Aşadar, când spune Dumnezeu că ,,sufletul care păcătuieşte, acela va muri” sensul adevărat este ,,omul care păcătuieşte, acela va muri” şi nicidecum că sufletul propriu-zis ar fi muritor, cum greşit înţeleg ereticii şi sectarii. Vorbim, totuşi de moartea sufletului, dar la modul figurat, când omul respectiv trăieşte în chip păcătos: ,,Ştiu faptele tale, că ai nume, căt trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsă 3, 1).

Revenind la textul Sfintei Evanghelii din această Duminnică se cuvine să amintim cele scrise de Sfântul Apostol Pavel episcopului Timotei al Efesului: ,,Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară. Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi. Ci cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la Credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri. Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, Credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea’’ (I Timotei 6, 7-11). Acestea sunt adevăratele şi nepieritoarele bogăţii care ne vor însoţi după trecerea noastră din viaţa aceasta. De ele să avem cu toţii parte. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Cerul și Pământul se pregătesc să întâmpine cum se cuvine marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Îngerii înalță rugăciuni pentru încă un început bun al pocăinței noastre.
Iarba se apleacă smerită sub coronița argintie de brumă ori de zăpadă având o nădejde bună că va înverzi la primăvară, la porunca lui Dumnezeu. După ce a împrăștiat aproape toate frunzele din copaci, vântul se mulțumește să poarte norii de ici colo, așteptând și el smerit o nouă poruncă de la Dumnezeu. Vrăbiuțele cântă mai puțin, mănâncă mai puțin, dar zboară mai sus prin copacii înalți, pentru a fi cât mai aproape de cer. Gerul pictează pe geamurile caselor ceva tainic.

Cerul și Pământul se pregătesc să reconstituie o atmosferă de așteptare, ca în vremea Nașterii lui Hristos.

Dumnezeu să ne ajute să-L ajutăm pe Hristos să Se nască în peștera din inima fiecăruia dintre noi! Să se umple de prezența Sa toți oamenii pentru ca Binele să învingă pentru totdeauna! Amin.

Sora Pelaghia

Suntem la începutul lui, de aceea simt nevoia să apelez la cel mai vechi Sinaxar pe care-l am, pentru contracara acțiunile ecumeniștilor menite să denaturze sensul și valoarea Postului. Este vorba de un Ceaslov, EIBMO, București, 1973. În vremea aceea, nu ajunseseră să falsifice Calendarul bisericesc și să introducă cele 16 dezlegări la pește.
-Dezlegare la pește: 21 noiembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Dezlegări la vin și untdelemn în luna noiembrie:
-16 noiembrie, Sfantul Apostol și Evanghelist Matei
-26 noiembrie, Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-30 noiembrie, Sfantul Apostol Andrei
Dezlegări la vin și untdelemn în luna decembrie:
-4 decembrie, Sfanta Mare Muceniță Varvara
-5 decembrie, Cuviosul Părinte Sava cel Sfințit
-6 decembrie, Sfantul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
-9 decembrie, Zămislirea Sfintei Fecioare Maria
-12 decembrie, Sfantul Ierarh Spiridon al Trimitundei
-13 decembrie, Sfinții Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest
-17 decembrie, Sfantul Prooroc Daniel
-20 decembrie, Sfantul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul
În practica Bisericii se obișnuiește ca la hramul bisericii, Sfantul Nicolae de pildă, să se dezlege la pește, însă numai în locurile și bisericile care au acest hram.
Iertați-mă pe mine, nevrednicul slujitor al Domnului Iisus,
Presbiter Iovița Vasile

,,Viață și moarte ți-am pus Eu astăzi înainte, binecuvîntare și blestem. Alege viața’’ (Deuteronom 30, 19).
Silviu Prigoană a plecat din viața aceasta, cînd nimeni nu se aștepta. Avea 60 de ani și se gîndea poate că mai are multi ani de trăit. ,,Gîndurile Mele nu sunt ca gîndurile voastre…’’ Îngerul morții l-a găsit undeva lîngă Brașov.
Trist este că omul acesta duce cu el povara multor păcate grele. A ales moartea și blestemul. A crezut orbește în știință, și știința l-a ucis. Prin vaccinul blestemat, născocit de cei asemenea lui. În loc să aleagă calea unei viețuiri în frică de Dumnezeu, s-a masonizat, ceea ce explică și bogăția pe care a agonisit-o. Era un vrăjmaș neîmpăcat al lui Dumnezeu și al adevărului. El a propus ideea neghioabă a înlocuirii Religiei în școli cu ora de înot, pentru ca pruncii să fie feriți de primejdia înecului! Mare întunecime de minte, știind că peste 97 la sută din școli nu au bazin de înot. Nu-i de mirare, am mai avut o femeie, ministru al învățămîntului, care, în plandemie, recomanda copiilor care n-aveau curent electric, să urmărească cursurile la televizor! Aceștia sunt oamenii care ne conduc.
…A murit și bogatul și a fost înmormîntat. Și în iad, ridicîndu-și ochii, fiind în chinuri… (Luca 16, 22-23)

Presbiter Iovița Vasile

S-a întîmplat în urmă cu 12 ani. Hămeseală de bani ca-n Episcopia Sălajului n-am văzut niciunde. Titularii de la sediul episcopal extorcau banii județului cu o lăcomie nestăpînită. Preoții au fost transformați în agenți fiscali cu rolul definit de a aduce cît mai mulți bani în vistierie, și erau apreciați după supușenia și eficiența lor, nu după modul cum lucrau la sufletele credincioșilor. Bineînțeles că această nefirească stare de fapt compromitea misiunea preoților, cum de altfel se și urmărea.

Cum ni se luau banii? Simplu. Aveam circa 13 milioane lunar de la stat, distribuiți de Consiliul județean prin Protopopiat. Nu-i vedeam niciodată. Ni se dădeau chitanțe din care reieșea că noi am fi donat banii Episcopiei. Chitanțele le decontai la Parohie, dacă aveai fonduri. Dacă nu – fluierai a pagubă.

Odată ni s-au luat circa 30 de milioane. Cînd am ordonanțat acele chitanțe, pe ordinul de plată am scris ,,jaf – hoție’’, adică exact ce făcuseră dumnealor. Vremea a trecut și am uitat de această ispravă. Cînd a venit revizorul contabil în control, a găsit acele înscrisuri, însă n-a zis nimic. După o vreme, mă pomenesc la poartă cu un commando format din episcop, protopop și revizor. Au dat buzna în casă și fără introduceri mi-au cerut scriptele Parohiei. Puteam să-i poftesc afară, eram în casa mea, nu în cea parohială. N-am făcut-o. Au găsit ce căutau și au plecat.

Cand m-am dumirit și mi-am adus aminte de bravura pe care-o făcusem, era tîrziu să mai îndrept ceva, așa încît după cîteva zile m-am dus la Episcopie. Am fost mustrat, însă am scăpat ușor: mi-a retras crucea de iconom stavrofor, mi-a luat dreptul de a mai primi distincții bisericești și mi-a adresat o dojană arhierească Din 2016, relațiile mele cu pseudo-episcopul locului s-au prăbușit, din pricina îngrădirii de erezie.
Au trecut 12 ani. Cu ceva vreme în urmă, s-a descoperit la Episcopie o fraudă de 30 de milioane de lei vechi. Autori: pseudo-episcopul și vicarul Pop Ionuț, care era și consilier economic, numit tocmai pentru a avea acces neîngrădit la banii Episcopiei. Omul nostru nu s-a zgîrcit, a luat cît să construiască două case somptuoase pe o colină din Zalău. Una mie, una ție. Bașca 49 de proprietăți (terenuri și case), vreo 70 de călătorii pe tot globul, 33 de angajări fictive, cîteva mașini de lux, chiolhanuri etc. Toate în proprietatea lui Petroniu of Sălaj, cum -a semnat în Creta. Trai sărăcăcios, călugăresc…

Cînd a simțit că se strînge lațul, pseudo-episcopul Petroniu Florea se pare că s-a autodenunțat, primind imediat calitatea de martor. Vicarul Pop a fost arestat, luat de la Constanța, unde s-a refugiat, pe ce post credeți, consilier economic care tocmai era vacant. Recent a fost eliberat și plasat în arest la domiciliu. Sincer, m-am bucurat că a revenit în familia sa, oricît rău ar fi făcut. Deznodămîntul e previzibil: va primi o pedeapsă cu suspendare, iar pseudo-episcopul va continua să trăiască pe picior mare, cu fructuoasa-i păstorire eretică, pentru că miza nu sunt banii. Scenaristul și regizorul au urmărit să atragă un val de ură și hule asupra Bisericii noastre, și au reușit, deoarece televiziunile aservite și-au făcut datoria din plin.

Povestea, precum vedeți, n-are încă un sfîrșit. Are o morală: Oricît ai escamota niște fapte murdare, Dumnezeu nu le lasă tăinuite.

Presbiter Iovița Vasile

Dumnezeu nu este al neorînduielii, ci al păcii. Ca în toate Bisericile Sfinților… ( I Corinteni 12, 33)

CANONUL 64 Trulan (MIRENII SĂ NU-ŞI IA SLUJBĂ DE PROPOVĂDUITORI)

Nu se cuvine ca laicul să ţină cuvântare sau să înveţe în chip obştesc (public), însuşindu-şi de aici slujba învăţătorească, ci să se supună rânduielii predanisite de către Domnul şi să deschidă urechea spre cei ce au luat darul cuvântului de dăscălie (învăţătoresc) şi să înveţe cele dumnezeieşti de la aceştia. Căci în Biserica cea Una, osebite mădulare a făcut Dumnezeu, după cuvântul Apostolului (I Cor. 12, 27), pe care Grigorie Teologul, tălmăcindu-1 în omilia 26, arată lămurit rânduiala cea în¬tru aceştia, zicând: „Pe această rânduiala să o cinstim, fraţilor, pe aceasta să o păzim. Unul să fie ureche, altul limbă, altul mână, altul altceva, unul să înveţe, iar altul să se înveţe (de la acela)”. Şi după aceea: „Şi cel ce învaţă (să o facă) cu supunere şi cel ce dă(ruieşte) să o facă cu bucurie, şi cel ce slujeşte (să o facă) cu râvnă; să nu fim toţi limbă, lucrul cel mai cu încli¬nare (pentru toţi), nu toţi apostoli, nu toţi profeţi, să nu tâlcuim toţi”; şi apoi spune: „Ce te faci pe tine păstor, oaie fiind? Ce te faci cap, picior fi¬ind?” „De ce te apuci să comanzi oaste, fiind rânduit (pus) între ostaşi?” Şi în alt loc: „înţelepciunea porunceşte”: „Nu fi grabnic în cuvinte, nu te măsura, sărac fiind, cu cel bogat, nici nu căuta să fii mai înţelept decât înţelepţii”.

Iar de s-ar prinde cineva atingând (călcând) Canonul de faţă, să se afu¬risească pe 40 de zile.

Sfântul Mare Mucenic Mina din Egipt a trăit în vremea împăraţilor romani păgâni Diocleţian şi Maximian. Vremurile erau cumplite pentru creştini, deoarece erau siliţi să ia parte la sărbătorile cele drăceşti ale păgânilor şi să aducă jertfe necuraţilor zei, care erau, de fapt, demoni. Nevrând să se lepede de Împăratul cerului şi al Pământului, de Mântuitorul Iisus Hristos, fiii Bisericii erau supuşi unor chinuri greu de imaginat şi apoi erau omorâţi.

Sfântul Mina n-a vrut să vadă ,,cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, si-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, voind mai bine a vieţui cu fiarele, decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu’’.

La un praznic păgânesc, Sfântul n-a mai răbdat această fărădelege şi a venit în mijlocul poporului să-i mustre pentru rătăcirea pierzătoare şi să le arate că Adevăratului Dumnezeu trebuie să se închine şi să slujească. Ighemonul cetăţii a poruncit să prindă pe Sfântul lui Dumnezeu şi să-l pedepsească, dar şi să-l înduplece să se lepede de Hristos. Sfântul Mina a mărturisit în faţa persecutorilor: ,,Am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum, auzind de praznicul vostru cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, Adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul cu cuvântul Său şi ţine toată lumea’’. Ighemonul a osândit pe Sfânt să i se taie capul cu sabia şi să-i fie trupul aruncat în foc. Credincioşii au luat cinstitele sale moaşte şi le-au pus în loc curat, apoi au zidit o biserică în cinstea Sfântului Mucenic.

Multe minuni a săvârşit Dumnezeu prin acest ales al Său. În 1942, în vremea războiului mondial, generalul german Rommel conducea operaţiunile Reich-ului în Africa de Nord. Mărşăluind spre Alexandria, a poposit într-un loc numit El-Alamein, aproape de biserica despre care am amintit. Forţa germană era covârşitoare faţă de trupele aliaţilor, iar confruntarea iminentă ar fi dat câştig de cauză lui Rommel. Noaptea, s-a arătat în mijlocul taberei germane Sfântul Mina, în fruntea unei caravane de cămile, i-a îngrozit pe nemţi şi i-a redus la neputinţă, încât puţinele trupe aliate, în care erau şi câţiva greci ortodocşi, au biruit, împotriva tuturor strategiilor şi calculelor militare. Scena aparţiei Sfântului Mina a fost pictată în biserică (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 142-150).

Sfântul Mucenic Mina este grabnic ajutător celor păgubiţi. El urmăreşte pe hoţi şi-i sileşte să întoarcă bunurile furate. Iubite cititorule! În cărţile bisericeşti se găseşte Acatistul Sfântului Mina, de aceea, când vei suferi vreo pagubă, citeşte-l cu credinţă şi Dumnezeu te va ajuta, pentru rugăciunile alesului Său.

Presbiter Iovița Vasile

Am obosit. Nu din pricina vîrstei, nici a muncilor fizice și intelectuale pe care le mai prestez pe ici, pe colo. Oboseala mea vine din întristările și lehamitea pe care le-am adunat în sufletul meu, de-a lungul anilor. Întristare mi-a produs și Matei Vulcănescu. Mă gîndesc la potențialul pe care l-a avut dumnealui înainte de caterisire. O pregătire Teologică excepțională, o prestanță pe măsură, cuvînt cu putere multă. Ce folos? Uitați-vă unde-a ajuns:
1.Zice omul nostru: Părintele Cleopa nu este Sfant. Și imediat ne trimite la o altă ,,podoabă’’. Să vedeți ce documente are părintele Macarie Banu de la Schitul Oituz. Ce documente are? Niciunul, sau poate documente fabricate de securiștii antihriști. Nu, noi avem documentele autentice ale Părintelui Cleopa, scrierile sale, răspîndite în Biserică, pe care le citim cu mari foloase duhovnicești. Să mă duc la Banu să-mi arate ce ei știe el, ar fi pierdere de vreme. Vedeți-vă de drum, antihriștilor.
2.Sfantul Petru Movilă nu este sfant. Așa decretează Matei V., cel ce este mai presus de Biserică. Și aici nu dă nicio dovadă, niciun argument, doar face niște trimiteri la presupuse rătăciri papistășești. O metodă securisto-ecumenistă. Arunci acuzația și faci o trimitere vagă și confuză la documente pe care nu ai cum să le verifici, Și acum, de ce să mergem noi să verificăm ce spune un dezechilibrat?
3.Bunul cunoscător de de neogreacă, nu și de greacă veche minte/ Minte cu o nesimțire groaznică. Mă refer la textul Sfintei Liturghii, cand preotul rostește Să luăm aminte – Sfintele Sfinților. Zice Mateiaș că traducerea corectă ar fi Sfantul Sfinților. Mă uit pe Sfanta Liturghia în limba greacă, cu precarele mele cunoștințe: Ta aghia tois aghiois.Ta – articol plural neutru. Tois – articol plural masculin. Așadar, traducerea corectă: Sfintele Sfinților.
4.Trebuie să ținem doar Postul Sfintelor Paști, miercurile și vinerile de peste an. Celelalte Posturi nu sunt canonice, s-a vorbit despre ele doar la sinodul din Creta. Nu merită să insistăm. Ce întunecime de minte!
5.Zice mireanul caterisit Vulcănescu: Preotul nu spune cînd să te împărtășești. Prietene, preotul spune exact ce stabilește după Spovedanie. Astăzi te împărtășești, sau trebuie să mai aștepți pînă cînd…
6.Miridele nu au nicio fundamentare canonică sau dogmatică. La vreme aceea, se aduceau prescuri multe și trebuiau luate multe miride. Existau 100 de potire, din care se împărtășeau 1000 de credincioși. Deci, din fiecare potir se împărtășeau 10 credincioși! Delir ecumenist.
7.Vulcănescu: Dumnezeu nu spune ca femeia să nu poarte haine bărbătești, ci arme bărbătești, și invocă textul ebraic și cel al Septuagintei. Minciună nesimțită! Mă uit pe textul Septuagintei, care-mi este accesibil. Nici vorbă de arme bărbătești. De altfel, Sfinții Părinți de la Sinodul local din Gangra au înțeles exact sensul cuvintelor biblice, și au stabilit: Dacă vreo femeie, din asceză părută, şi-ar schimba îmbrăcămintea şi, în locul hainei femeieşti obişnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema. Despre textul biblic ce să mai spunem? „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti. Căci, oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeu”.
Vulcănescu vrea să se ridice, prin cutezanță satanică, deasupra Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții a Bisericii noastre.
8.Mateuț încearcă să desființeze bunele rînduieli ale Bisericii noastre, privind relațiile dinre soți, înainte de Sfanta Împărtășanie. Nu comentez, nu vreau să produc sminteală.
9.Spovedania. E suficientă o data pe lună. Eu, nevrednic presbiter din Biserica Ortodoxă, spun ceea ce spune Biserica dintotdeauna: Ne spovedim înainte de fiecare Sfantă Împărtășanie.
10. Dacă vor exista excepții binecuvîntate, precum cele din inchisorile comuniste, Dumnezeu va lumina pe slujitorii Săi care este calea de urmat.
11.Mărturisitorii au făcut emisiuni ,,istorice’’ cu acest eretic. Ferițí-vă de acest personaj malefic. Nu știe Biserica ce vipere strînge la pieptul său. Noi știm și vă spunem.

Nevrednic presbiter Iovița Vasile

Sfântul Prooroc Maleahi a aşezat în cuprinsul Cărţii sale această profeţie: ,,Căci buzele preotului vor păzi ştiinţa şi din gura lui se va cere învăţatura, căci el este solul Domnului Savaot’’ (Maleahi 2, 7). Înaltă și grea misiune pune Dumnezeu pe umerii preoţilor lui Hristos, aceea de a-i călăuzi pe oameni spre Împărăţia lui Dumnezeu.
Nu vom vorbi astăzi despre lipsa faptei bune de care au dat dovadă cei doi slujitori ai templului, preotul şi levitul. Se cuvine să facem aici necesara distincţie între preoţii iudei, slujitori ai Legii Vechi şi preoţii Legii Noi, slujitori ai Mântuitorului Iisus Hristos. Cei dintâi nu şi-au împlinit menirea, cum vedem şi din Pilda cuprinsă în Evanghelia acestei Duminici, de aceea, s-a scris prin Proorocul: ,,Şi pentru că tu ai trecut cu vederea cunoaşterea Domnului, te voi da la o parte din preoţia Mea’’ (Oseea 4, 6). Preoţia ca aşezământ Dumnezeiesc rămâne, doar preoţii iudei au fost înlăturaţi, Mântuitorul alegând în locul lor pe cei care sunt slujitori ai Legii Noi, preoţi ai lui Dumnezeu, cum îi numeşte Cartea Apocalipsei (1, 6 şi 5, 10).
Se cuvine să vorbim astăzi despre fapta cea bună a samarineanului milostiv, singurul care s-a aplecat asupra omului aceluia nenorocit şi i-a purtat de grijă: i-a legat rănile, l-a pus pe asinul său şi la dus la casa de oaspeţi, unde l-a vegheat o vreme, apoi l-a încredinţat gazdei şi numai după aceea a plecat. Dacă preotul şi levitul, amândoi iudei, nu şi-au împlinit menirea, ajutorul celui căzut între tâlhari a venit de unde nu se aştepta nimeni, de la acel samarinean bun şi simţitor, mult dispreţuit de iudeii vremii. Biserica tâlcuieşte această Pildă în sensul adevărat, afirmând că orice om este aproapele nostru, deoarece toţi trăitorii de pe pământ sunt făpturi, sunt fii ai Aceluiaşi Singur Dumnezeu, chemaţi la moştenirea Împărăţiei cereşti. De felul cum ne purtăm faţă de semenii noştri, vom da seama în faţa Dreptului Judecător, de aceea socotesc că este bine să cunoaştem faptele bune cu care suntem datori tuturor oamenilor.
Învăţătura de Credinţă a Sfintei Biserici Ortodoxe ni le arată ca fapte ale milosteniei trupeşti şi ale celei sufleteşti. Cele dintâi sunt: hrănirea celui flămând, astâmpărarea celui însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celor aflaţi în necazuri şi nevoi, cercetarea celor bolnavi, găzduirea călătorilor, îngroparea săracilor.
Faptele milei trupeşti sunt tot în număr de şapte, şapte fiind număr sfânt, simbol al perfecţiunilor Dumnezeieşti. Iată-le: întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii, învăţărea celor neştiutori, buna sfătuire, rugăciunea pentru aproapele, mângâierea celor întristaţi, nerăzbunarea faţă de cei care ne-au greşit şi răsplătirea răului cu bine, iertarea celor ce ne-au greşit. Desigur că despre fiecare din faptele enumerate se poate vorbi pe larg, şi ar fi de dorit s-o facem. Cunoscându-ne însă neputinţele şi limitele, am ales să vorbesc doar de cea dintâi dintre faptele milei sufleteşti, întoarcerea celor rătăciţi la cale adevului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii. O facem, iubiţi credincioşi, pornind de la o axiomă, de la un adevăr care nu poate fi pus la îndoială, nici nu trebuie demonstrat: Sfânta noastră Biserică Ortodoxă este Calea, singura Cale, care duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Nici nu ştim noi să preţuim ce mare dar avem de la Dumnezeu prin faptul că ne-am născut ortodocşi! Când spunem acestea, ne atragem criticile celor care ne acuză că suntem conservatori, fundamentalişti, intoleranţi, exclusivişti sau chiar extremişti. Paradoxal, ar trebui să le fim recunoscători pentru că, fără voia lor, ne caracterizează cu exactitate. Suntem conservatori pentru că păstrăm tezaurul de învăţătură pe care ni l-a dat Dumnezeu, fără adaosuri, fără scăderi, fără răstălmăciri; sunte fundamentalişti în sensul stabilit de dicţionarele limbii, acela de esenţial, pentru că esenţial este pentru fiecare om ca să trăiască în adevărurile Dumnezeieşti; suntem intoleranţi pentru că nu admitem niciuna din rătăcirile acestei lumi; suntem exclusivişti pentru că noi credem într-o singură Biserică, cea Ortodoxă, întemeiată de Hristos Mântuitorul; suntem extremişti pentru că avem grija extremă, în cel mai înalt grad, să nu lăsăm ca sublimele noastre învăţaturi mântuitoare să fie alterate, răstămăcite sau eludate de cei neştiutori ori rău intenţionaţi.
Având credinţa neclintită că suntem singura Biserică, ne socotim îndreptăţiţi să-i întoarcem pe cei rătăciţi la Dreapta Credinţă. Se spune adesea că trebuie să avem respect faţă de credinţele altora. Doamne, ferește, aceasta înseamnă să avem respect faţă de rătăciri! Că de fapt, respect înseamnă prețuire deosebită față de cineva sau de ceva! Nu facem niciun bine altora spunând că le respectăm credinţa, întărindu-i astfel în rătăcirea lor. În schimb, le facem un mare bine dacă le arătăm că greşesc, stăruind în credinţa lor deşartă şi că pot străbate drumul spre viaţa veşnică doar împropriindu-şi Sfânta Credinţă Ortodoxă. Că vor părăsi sau nu credinţa lor rătăcită, ştie numai Dumnezeu. Noi ne vom face datoria şi din acel moment toată răspunderea rămâne asupra lor. Sfântul Apostol Iacov a scris cu limpezime: ,,Să ştie că acela care a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate’’ (Iacov 5, 20). În cazul refuzului de a părăsi rătăcirea, plata celui care a vestit adevărul nu se împuţinează: ,,Iar dacă tu prevesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui şi să se întoarcă de la ea, şi el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai scăpat viaţa’’ (Iezechiel 33, 9).
Noi nu vestim oamenilor Credinţa cea Adevărată din orgolii mărunte, din ambiţii personale, ci pentru că este datoria noastră sfântă de a-i face părtşi pe toţi binelui pe care l-am primit de la Dumnezeu. Şi trebuie să recunoaştem că sunt mulţi în jurul nostru care au nevoie de adevăr: atei, păgâni, sectari, necredincioşi, adepţi ai aşa ziselor religii păgâne. Aceştia nu numai că sunt străini de Credinţa Ortoidoxă, dar şi luptă din răsputeri împotriva ei. În faţa acestora trebuie să ne facem mărturisitori ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
,,Mergi şi fă şi tu asemenea’’ (Luca 10, 37), este porunca sfântă dată fiecărui credincios al Bisericii noastre. Cunoaştem acum faptele cele bune ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti. Cât stă în puterea noastră, să lucrăm binele aproapelui, după cuvântul Proorocului: ,,Semănaţi-vă fapte bune, căci numai aşa veţi secera milostivire; prefaceţi ţelina în ogoare ale cunoaşterii lui Dumnezeu, şi căutaţi pe Domnul, ca El să vină să vă îndestuleze de roade mântuitoare’’ (Osea 10, 12). Ce cuvinte Dumnezeiești! Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Mai întâi, parohul și-a înregistrat oficial biserica și terenul acesteia pe numele lui. Iar acum câteva zile s-a autoexclus din Arhiepiscopie.
Vineri, la final de Liturghie, i-a înștiințat și pe enoriași de toate aceste schimbări. Superiorii săi spun că îl vor judeca și, cel mai probabil, acest preot va fi caterisit.
Cu o zi înainte, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a reacționat extrem de dur și i-a amenințat pe enoriașii care se vor alătura acestei noi structuri că vor fi afurisiți. Afurisenia este cea mai mare pedeapsă care poate fi aplicată unui credincios în creștinismul ortodox.
Într-un comunicat de presă, Arhiepiscopia arată că preotul sucevean a aderat la o grupare înființată de un alt preot, Emilian Prodan, caterisit în mod oficial, deci fără drept ”de a săvârși slujbe și de a purta ținută clericală”.
Pe de altă parte, ”Formațiunea religioasă Vicariatul Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România la care a aderat Emilian Prodan nu este recunoscută la nivel pan-ortodox, neavând succesiune apostolică, iar slujbele acestora sunt nule și fără folos”, mai spune Arhiepiscopia Sucevei. Altfel spus, un cult fantomă.
”Am venit să văd dacă mă trăznește”
Iar la final, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților îi anunță pe cei care se alătură cultului fantomă, înființat de un preot caterisit, că vor fi afurisiți.
”Vă rugăm să rămâneți statornici în credința ortodoxă și să nu răspundeți chemării de a vă ruga împreună cu persoane caterisite. Conform canoanelor Sfinților Părinți, preotul sau credincioșii care participă la slujbe săvârșite de un preot necanonic sau caterisit acela să se afurisească și el”, a transmis Arhiepiscopia.
Cu toate acestea, Biserica Sfânta Treime din centrul Sucevei a fost vineri plină de credincioși, la slujba dedicată Sfinților Mihail și Gavriil. La final, preotul paroh i-a uluit pe enoriași cu anunțul făcut:
Preot: „A trebuit să fac cea mai grea alegere din viața mea!”
Reprezentanți ai Asociației Religioase a Mitropoliei Ortodoxe a Muntenegrului din România le-au spus, la rândul lor, credincioșilor că parohul li se alătură.
„Părintele, fiind nevoit să facă această trecere, sub ascultarea noastră, datorită situației tensionate”, au transmis aceștia.
Enoriaș: „Am venit să mă conving, dacă intru în biserică, dacă mă trăsnește, dacă mi se fura mașina sau mi se blochează cardul și văd că nu s-a întâmplat nimic”.
Preotul explică de ce își mută biserica la altă mitropolie
Tatăl preotului spune că a ridicat lăcașul de cult în 1997 cu banii lui și ai enoriașilor. Așa că, în urma cu mai mulți ani, după renovare, a trecut clădirea bisericii în acte pe numele fiului său.
Aurelian Sidoriuc, tatăl preotului: „Mi-am vândut toată averea de la părinții mei, de la socri. E făcut pe terenul meu, de la poartă și până la scări eu sunt proprietar”.
În urmă cu câteva luni, cei de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au făcut plângere penală când au aflat că biserica renovată este trecută în acte pe numele preotului din Suceava.
Flavian Sava, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: „A refuzat să treacă biserica în proprietatea parohiei…pașii aceștia conduc către caterisire săptămână viitoare”.
Poziția BOR în scandalul bisericii
Văzând că este la un pas să își piardă și slujba și biserica, preotul Viorel Sidoriuc s-a autoexclus din BOR, în urmă cu câteva zile. A transmis decizia în scris la Arhiepiscopie. Susține că n-a avut încotro.
Viorel Sidoriuc, preot paroh: „De câte ori am fost chemat la Arhiepiscopie mi s-au cerut bunurile”.
Reporter: „Adică biserica?”
Victor Sidoriuc: „Da. Mi s-a impus demisia din funcția de paroh”.
Patriarhia însă nu recunoaște asociația condusă de un fost preot, caterisit și afiliată Mitropoliei Muntenegrului.
Emilian Prodan, reprezentant al Mitropoliei Muntenegrului din România: „Noi nu am venit să ocupăm teritorii, suntem o biserică autonomă”.
Patriarhia Română însă, nu recunoaște asociația condusă de un fost preot al Bisericii Ortodoxe Române, între timp caterisit.

(Preluare de pe PRO TV)

Astăzi Biserica pomeneşte între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina. În cele ce urmează, vom istorisi trei întâmplări din viaţa acestui Sfânt, trăitor în Biserica Ortodoxă a Greciei.

Copil fiind, a lucrat în Constantinopol şi pentru osteneala lui primea numai hrană şi loc de găzduire, fără să aibă cu ce să-şi cumpere îmbrăcăminte. În vremea unei ierni friguroase, în naivitatea lui copilărească, a scris Mântuitorului nostru Iisus Hristos aceste cuvinte: ,,Dragul meu Hristos, nu am haine şi pantofi. Trimite-mi-le Tu. Tu ştii cât te iubesc’’, şi a semnat cu numele care-l avea de la Botez, Anastasie. Dumnezeu a rânduit ca această scrisoare să ajungă la un negustor din apropiere, care s-a înduioşat de trebuinţele copilului şi a făcut lucrul lui Hristos, a trimis copilului banii necesari, însoţiţi de aceste cuvinte scrise: ,,Pentru Anastasie, de la Domnul Iisus’’.

În anul 1894 a fost numit director al Seminarului Teologic Rizareion, făcându-se tuturor pildă de smerenie. Un îngrijitor al Seminarului s-a îmbolnăvit şi a lipsit mai multă vreme de la îndatoririle sale. Pentru ca să-i păstreze slujba, Sfântul Nectarie se scula în fiecare zi cu două ore mai devreme şi, nevăzut de nimeni, făcea curăţenie în clădirea şcolii. După o vreme, îngrijitorul a revenit, gândindu-se că altcineva a fost angajat în locul său. A fost uimit când l-a găsit pe Sfântul Nectarie, care acum era episcop, făcând curăţenie în toaletele şcolii.

Întâmplarea următoare s-a petrecut după trecerea Sfântului din această viaţă pământească. Cunoscuse odată un jandarm nu prea credincios, care-i cerea mereu Sfântului dovezi asupra Credinţei Ortodoxe. După o vreme, jandarmul s-a mutat din Insula Eghina. A revenit după mai mulţi ani, după ce Sfântul Nectarie trecuse la Domnul. La coborârea de pe vapor a fost întâmpinat de Sfântul Ierarh Nectarie şi au discutat amândoi iarăşi despre Sfânta Credinţă, apoi s-au despărţit. A întâlnit alţi cunoscuţi pe Insulă, cărora le-a spus: ,,Îmi place de stareţul Nectarie, că nu-şi schimbă convingerile cu uşurinţă. M-am întâlnit astăzi cu el şi mi-a dat aceleaşi sfaturi pe care mi le dădea în urmă cu cinci ani’’. Cunoscuţii l-au înştiinţat că Sfântul trecuse la cele veşnice în urmă cu trei ani. Uimit de această veste, jandarmul s-a dus la mănăstire să-i vadă mormântul. Sfântul i-a dat dovada cea mai puternică pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă şi jandarmul şi-a schimbat viaţa.

Dacă vei găsi vreodată icoana Sfântului Ierarh Nectarie, cumpăr-o, du-o preotului pentru a fi sfinţită, apoi aşeaz-o în casa ta.

Presbiter Iovița Vasile

Avertisment pentru un nesimțit

Mă banule,
Bagă bine-n cap ce-ți spun. Dacă mai intri pe acest blog și mă șicanezi cu tîmpeniile tale, încît sunt nevoit sî sterg zeci postări, în care îți expui inepțiile, voi pune asupra ta o legătură de care nu te mai dezleagă nimeni, poate doar după moartea ta. Știi ce spune una din Rugăciunile de dezlegare: De a amărît pe vreun preot și a luat de la dansul legătură nedezlegată… Valabil și pentru cel care semnează nikesat. Fii atent, tu m-ai amărît pe mine destul. Ți-am spus ce urmează.
Afară, otreapă!

“Prin natura profesiei, preotul ar trebui să fie un exemplu de moralitate în societate, de smerenie, un protector și promotor al binelui, orientat în primul rând spre oameni și spre ajutorul de care aceștia au nevoie”. Așa consideră judecătorul de la Tribunalul Sălaj care a dispus în primă instanță arestarea preventivă a fostului vicar al Episcopiei Sălajului. Măsura a fost înlocuită apoi de Curtea de Apel Cluj cu arestul la domiciliu.
În motivarea sentinței, obținută de clujust.ro, judecătorul sălăjean a scris că preotul Ionuț Pop ”a apreciat că satisfacerea unor interese private, ale sale personale, ale membrilor familiei sale sau ale altor persoane, inclusiv ale martorului Florea Petru primează”.
Florea Petru este numele laic al Episcopul Sălajului, PS Petroniu.
Judecătorul de la Tribunalul Sălaj a considerat, potrivit motivării, că probele depuse de procurori la dosar “sunt de natură să creeze suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile de delapidare cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, care au stat la baza formulării propunerii de arestare preventivă.
”În calitatea sa de consilier economic, dar de persoană cu pregătire superioară, inculpatul a putut să prevadă consecințele faptelor sale, însă, în procesul său deliberativ, a apreciat că satisfacerea unor interese private, ale sale personale, ale membrilor familiei sale sau ale altor persoane, inclusiv ale martorului Florea Petru primează, tratând cu indiferență urmările care s-ar fi putut produce. Inculpatul a profitat de funcția deținută, de atribuțiile și prerogativele conferite de această funcție, inclusiv de faptul că a avut împuternicire pe conturile Episcopiei și, în loc să acționeze în interesul acestei instituții, a ales să satisfacă interese personale, achiziționând bunuri și efectuând diverse plăți”, a mai subliniat judecătorul în motivare.
“Procurorul a depus la dosar un proces verbal încheiat la data de 25 octombrie 2024, când s-a procedat la interogarea bazelor de date ale poliției Române, respectiv aplicația SII ANCPI-ETERA, unde s-a constatat că numitul Florea Petru deține un număr de 49 de bunuri imobile și construcții, aflate pe raza județului Sălaj, în Cluj-Napoca și Târgu-Mureș”, se mai arată în documentul citat.

Preluare de pe Graiul Sălajului

Dicţionarul limbii române defineşte însuşirea cuiva de a fi infailibil astfel: ,,care nu poate greşi, care nu se poate înşela; perfect, desăvârşit, fără cusur’’. Potrivit învăţăturii noastre, doar Biserica lui Hristos, în întregul ei, este infailibilă, deoarece Hristos este capul său (Efeseni 5, 23), iar Sfântul Apostol Pavel a definit-o ca fiind ,,stâlp şi temelie adevărului’’ (I Timotei 5, 15). Aşadar, infailibilitatea Bisericii este un dat Dumnezeiesc, prin care Revelaţia Dumnezeiască se păstrează curată, fără adaosuri sau omisiuni, fără răstalmăciri.

La Conciliul II Vatican, cei prezenţi, în frunte cu papa, au elaborat o nouă învăţătură, pe care ei o socotesc dogmă. Potrivit acesteia, papa nu poate greşi atunci când se pronunţă ex cathedra, adică atunci când formulează învăţături pentru catolicii din lumea întreagă.

Sfântul Apostol Petru este socotit de catolici ca fiind primul episcop al Romei, adică cel dintâi papă. A fost Sfântul Apostol Petru infailibil? A avut conştiinţa faptului că orice face sau învaţă este în afara oricărei greşeli? Sfântul Petru a greşit atunci când s-a lepădat de Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 26, 69-75; Marcu 14, 66-72; Luca 22, 54-62). Domnul i-a cunoscut slăbiciunile omeneşti şi, fiindcă s-a pocăit şi s-a întors de la păcatul lepădării, l-a iertat.

Sfânta Scriptură ne spune că, în vreme ce se afla în Antiohia, Sfântul Apostol Petru ,,mânca cu cei din păgâni; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împreajur. Şi împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa (Sfântului Petru, n. a.), înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?’’ (Galateni 2, 12-14). Sfântul Apostol Pavel a fost intransigent în faţa acestei greşeli, fapt pentru care a şi scris: ,,Iar când a venit Chefa în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare’’ (Galateni 2, 11).

Înţelegem că Sfântul Apostol Petru a greşit iarăşi, dar a părăsit această greşeală şi e numărat printre Sfinţii lui Dumnezeu, fără umbră de îndoială. Nu înţelegem de ce papii, începând cu Conciliul II Vatican, se socotesc infailibili, prin ei înşişi, când istoria aduce atâtea pilde de pontifi romani au greşit grav în cele sfinte. Unii s-au pocăit, alţii nu.

Orice om este infailibil atâta vreme cât stă în adevăr, în învăţătura Sfintei Biserici.

Presbiter Iovița Vasile

Părintele Serafim povăţuia pe toţi pravoslavnicii creştini, dar mai ales pe cei ce trăiau în viaţa călugă-rească, să se roage neîncetat. Următoarea rânduială, extrasă de el din predaniile Sfinţilor Părinţi, priveşte şi pe călugări, dar mai ales pe mireni, călugării presupunându-se că o depăşesc pe aceasta…
„Sculându-se din somn, orice creştin să se îngrădească de îndată cu semnul Sfintei Cruci şi stând în genunchi în faţa icoanelor, să zică această mântuitoare rugăciune, pe care însuşi Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dat-o Sfinţilor Săi ucenici: Tatăl nostru…, de trei ori până la sfârşit şi în cinstea Maicii Domnului să zică „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine, Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, căci ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”(tot de trei ori). Apoi Simbolul Credinţei – „Cred întru Unul Dumnezeu…„ (o dată).
Săvârşind această rânduială de dimineaţă, fiecare creştin, de orice neam şi stare ar fi el, bărbat sau femeie, poate să meargă cu pace la lucrul său, la care este rânduit, sau chemat. Iar când mergi pe cale, sau te ocupi cu lucrul undeva, să zici mereu încet, în taina inimii tale: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Când se va întâmpla ca acolo unde lucrezi să fie mai multă lume care-ţi tulbură liniştea rugăciunii, atunci zi în minte numai atât: „Doamne miluieşte”, continuând aşa până la vremea prânzului. Iar înaintea prânzului să mai săvârşeşti o dată aceeaşi rânduială de dimineaţă, cum s-a arătat mai sus.
După prânz, îndeplinind iarăşi lucrul tău, zi de asemenea încet: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, continuând aşa până la vremea somnului. Iar când se va întâmpla cuiva să petreacă vremea singuratic, bucurându-se de mai multă linişte, atunci poate să zică aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii tale, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Şi apropiindu-te de ceasul când vrei să te culci, să mai repeţi încă o dată aceeaşi rânduială de dimineaţă, cum s-a arătat mai sus, după care poţi să te culci să dormi în pace, însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci”.
Preacuviosul Serafim spunea că orice creştin, ţinând această mică rânduială ca pe o ancoră mântuitoare în mijlocul valurilor de griji ale lumii şi îndeplinind-o cu smerenie, poate să ajungă la măsura desăvârşirii creştine şi a dragostei dumnezeieşti, deoarece aceste trei rugăciuni formează temelia Creştinătăţii. Prima, Tatăl nostru, conţine însăşi cuvintele Domnului, pe care El le-a dat ca model al oricărei rugăciuni. A doua, „Născătoare de Dumnezeu…”, adusă din cer de Arhanghelul Gavriil, ca închinare Preasfintei Fecioare, Maicii Domnului, este ca o piatră unghiulară a Noului Testament. Şi, în sfârşit, a treia, Crezul, cuprinde pe scurt toate dogmele credinţei creştine.
Dacă bunul creştin, care cunoaşte şi îndeplineşte această uşoară pravilă de rugăciune, se întâmplă să aibă mai multă vreme liberă, atunci poate, după râvna ce o are către Dumnezeu, să mai adauge şi alte rugăciuni şi citiri mântuitoare: acatiste, paraclise, canoane, psalmi, citiri din Sfânta Evanghelie, scrierile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi ş.a.m.d, mulţumind lui Dumnezeu, că l-a învrednicit să-I aducă asemenea jertfe curate.
Prin aceasta omul se poate înălţa încetul cu încetul deasupra faptei bune a creştinului de rând. Şi dacă, dimpotrivă, cineva nu are vreme să zică nici această scurtă rânduială, din cauza prea multor ocupaţii însemnate, sau nu dispune singur de timpul său, atunci poate, învăţând pe de rost cele trei rugăciuni, să le zică cu gândul în vremea lucrului şi chiar dacă ne aflăm în pat, încredinţându-se, după cuvântul Scripturii, că tot cel ce cheamă numele Domnului se va mântui (Fapte 2, 21).
Mai mult ca orice însă, Preacuviosul Serafim învăţa pe toţi să săvârşească rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, povăţuind şi el acum pe alţii – cum îl povăţuise şi pe el oarecând Cuviosul Dositei de la Pecerska, zicând: „întru aceasta să-ţi fie toată strigarea şi învăţătura ta. Mergând ori şezând, lucrând sau fiind în biserică, acest strigăt să fie necontenit în gura şi în inima ta. Cu dânsul vei afla liniştea lăuntrică, vei dobândi curăţia sufletească şi trupească şi se va sălăşlui întru tine Duhul Sfânt, Vistierul tuturor bunătăţilor, care va călăuzi paşii vieţii tale spre sfinţenie şi spre toată evlavia şi curăţia…”.
(Sf. Serafim de Sarov, Sfaturi duhovniceşti, Sfinții Părinți ne învață)

Selectie și editare: Dr. Gabriela Naghi

De cîteva ore incerc să postez acest text. Cenzura desființată mă împiedică

Internetul acesta e un cronofag, adică un mîncător de timp. E conceput în așa fel încît să ne ocupe cea mai mare din timpul nostrum. De ce trebuie să dau întotdeauna un clic pentru a mi se umple pagina? De ce inteligenții care au conceput programele ne-au introdus tot felul de opțiuni, tîmpenii, imbecilități de care n-avem nevoie/ nu era mai bună o procedură simplă, cînd tastezi un anume titlu și ei îți pun la dispoziție materialul respectiv?

Nu. Programele sunt concepute ca să ne răpească timpul și să ne facă sclavi ai lor. N-avem ce face, ei sunt mari și tari. Ca să transmitem un mesaj, avem nevoie de aprobarea lor. Așa se face că am scris un mesaj despre alegerile prezidentiale din SUA, și mi l-au șters imediat. Reiau: Trump nu va fi președinte al SUA. Antihriștii globaliști nu riscă. Printr-o fraudă masivă, o vor instala la casa alba pe Kamala Haris, o retardată îndărătul căreia vor opera antihriștii. Trăim în epoca imbecililor ridicați în funcții înalte. Iohannis e un exemplu. Biden e un exemplu. Trudeau e un exemplu. Mai doriți și altele? Căutați-le.

Despre alegerile din SUA vom vorbi și mîine și în zilele care urmează.

Presbiter Iovița Vasile