După ce Dumnezeu l-a lepădat pe Saul, ca să nu mai fie rege peste Israel, a vorbit Proorocului Samuel, spunându-i: ,,Umple cornul tău cu mir şi du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege’’ (I Regi 16, 1). Ajuns la Betleeem, Samuel a cerut lui Iesei să-şi sfinţească fiii pentru a aduce jertfă lui Dumnezeu. Cel dintâi care s-a înfăţişat a fost Eliab, un om de o statură deosebită şi frumos la înfăţişare. Toţi cei de faţă au crezut că pe acesta l-a ales Domnul de rege. Dumnezeu, însă i-a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă’’(I Regi 16, 7). Au urmat ceilalţi fiii ai lui Iesei, dar de fiecare dată a spus Proorocul: ,,Nici pe acesta nu l-a ales Domnul’’ (I Regi 16, 9). Aşa s-au perindat şapte din cei opt fraţi, dar alegerea regelui nu s-a făcut, de aceea Samuel a întrebat pe Iesei dacă nu cumva mai are un fiu. Avea, însă nimeni nu-l socotea vrednic de a fi rege, fiind cel mai mic. Când cel mic şi nebăgat în seamă a venit la locul jertfei, s-a auzit glasul lui Dumnezeu: ,,Scolă-te de-l miruieşte, căci acestra este!’’ (I Regi 16, 12). Odată mirutit, spune Sfânta Scriptură, duhul lui Dumnezeu s-a odihnit peste David, căci despre el este vorba, iar la vremea cuvenită a fost întronizat ca rege. În aceaşi vreme, duhul Domnului s-a depărtat de la regele Saul şi s-a apropiat de el un duh rău, care-l chinuia.
Această istorie relatată de Vechiul Testament ne aduce în faţă judecata şi alegerea cea dreaptă a lui Dumnezeu, Care spune: ,,Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre’’ (Isaiia 55, 8). Totodată ne arată ceea ce El preţuieşte cu deosebire: curăţia inimii omului, pe care n-a găsit-o la niciunul din cei şapte fii ai lui Iesei; a găsit-o, în schimb, la David cel mic şi neînsemnat, cel care păştea oile tatălui său.
Aşa s-a întâmplat cu mai multe sute de ani mai târziu, în vremea petrecerii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, când El şi-a ales cei doisprezece Apostoli. Pentru aceasta, Mântuitorul nu s-a dus în casele împărăteşti ale lui Israel; nu S-a dus nici printre înţelepţii timpului aceluia; n-a cerceta nici şcolile înalte pentru a căuta pe cei cu ştiinţă multă; n-a căutat nici printre bogaţii Ţării Sfinte, ori printre cei mai însemnţi din popor. Nu! El a cutreierat ţărmul mării unde un mare număr de pescari umili îşi câştigau greu existenţa. Dintre aceştia a ales pe cei mai mulţi dintre Sfinţii Săi Apostoli, chemându-i cu cuvintele: ,,Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni’’ (Matei 4, 19). Felul cum au răspuns ei chemării Mântuitorului este pilduitor: ,,Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El’’ (Matei 4, 20). Aceasta înseamnă că pescarii aceia simpli aveau inimile bune, deschise şi primitoare, iar Dumnezeu, Care cercetează inimile şi rărunchii, i-a ales pentru curăţia lor sufletească. În acest fel se arată ceea ce a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Corint: ,,Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, ca să le strice pe cele ce sunt’’ (I Corinteni 1, 27-28).
Vremea în care L-au însoţit pe Mântuitorul a fost vreme de ucenicie. Au au deprins ei Învăţătura cea nouă şi mântuitoare, pe care mai târziu, au propovăduit-o la neamurile pământului, aducându-le la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Se spune, pe bună dreptate, că aceşti pescari neînsemnaţi în ochii oamenilor, au schimbat faţa lumii. Ei şi-au început propovăduirea într-o lume păgână şi ostilă, care-şi avea crezurile ei deşarte, într-o mulţime de zei demonoici. Imperiul roman din acea vreme, avea o întindere formidabilă şi o putere pe măsură, la care a ajuns, însă, prin forţa armelor. De la împărat până la ultimul supus, slujeau toţi zeilor mincinoşi, trăind într-o crasă rătăcire. Spun informaţiile istorice că s-a ajuns până-ntr-acolo încât împăratul roman să fie divinizat şi să aibă un cult al său. ,,Imoralitatea se manifesta în spectacole, care erau neumane şi sângeroase, în lux, în risipă, în viaţa uşuratică a multora, în desfrâu, în raporturile sociale. Munca era urâtă de cei liberi, divorţurile se înmulţeau, mulţi nu se mai căsătoreau, sinuciderile sporeau. Familia era slab întemeiată, femeia se găsea în inferioritate, copiii erau expuşi aruncării. Legile date pentru îndepărtarea situaţiei n-au ajutat mult’’. Astfel este descrisă starea de lucruri din lumea păgână şi barbară în care au propovăduit Sfinţii Apostoli (Istoria Bisericii Universale, Bucureşti, 1975, p. 29)
În întunecimea acestei lumi barbare şi fără Dumnezeu, au făcut Apostolii Domnului să strălucească lumina Evangheliei lui Hristos. În locul zeilor demonici şi neputincioşi, ei au adus cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu; în locul violenţei şi al urii, au adus dragostea de Dumnezeu şi de aproapele; în locul răzbunării au adus iertarea; în locul dispreţului pentru viaţa omului, au adus Învăţătura cea nouă despre valoarea nemăsurată a sufletului omului în faţa lui Dumnezeu. Cu aceste daruri, Dumnezeieşti au schimbat ei faţa lumii, de aceea spunem, cu dreptate, că Sfinţii Apostoli au fost persoane unice în istoria lumii, iar apostolatul a rămas o instituţie irepetabilă. Înţelegem de ce vrăjmaşii Bisericii şi ai binelui din vremea noastră încearcă, prin tot felul de scrieri, să-i discrediteze pe Sfinţii Apostoli şi să-i pună într-o lumină nefavorabilă. Spun că înţelegem, deoarece ştim că aceste fapte sunt inspirate de puterile iadului şi sunt posibile datorită slujitorilor văzuţi ai diavolului, căruia şi-au vândut sufletele.
Textul sfânt al Evangheliei de astăzi ni-i arată pe pescarii de oameni în îndeletnicirea lor obişnuită, pe Lacul Ghenizaretului. De data aceasta, Mântuitorul Se afla în mijlocul lor, în corabia Sfântului Petru, din care învăţa mulţimile. După ce a încetat a mai vorbi, i-a îndemnat pe pescari să-şi arunce mrejele în mare pentru a scoate hrana cea de toate zilele. Aceştia însă se arată îndoielnici, căci toată noaptea s-au străduit să pescuiască, dar fără niciun rezultat. Totuşi, ei se supun vorbelor Mântuitorului Hristos şi, în scurtă vreme, au scos atâţia peşti, încât mrejele se rupeau, iar corabia plină stătea să se scufunde. Aici se arată zădărnicia strădaniilor omeneşti, lipsiţi de ajutor ceresc, pe deoparte, şi binefacerile aduse de Dumnezeu acestor străduinţe, de cealaltă parte. Aici se arată adevărul cuvintelor Domnului: ,,Fără Mine nu puteţi face nimic’’ (Ioan 15, 5).
Din cele relatate de Evanghelia acestei Duminici învăţăm cât bine şi ajutor aduce Dumnezeu în vieţile noastre atunci când suntem nedespărţiţi de El, aşa încât, fiecare din noi putem spune împreună cu Sfântul Apostol Pavel: ,,Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă îmbracă cu putere’’ (Filipeni 4, 13).
Presbiter Ioviţa Vasile
Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Fraza e clară şi regimurile totalitare, adăugându-i şi Rom. 13, cer credincioşilor să le dea ascultare şi respect. Iar mulţi creştini, care-şi confunda religia cu prostia, sar şi ei să le aprobe: “e text!”. Numai că nu citesc atent. Dăm Cezarului – se tălmăceşte: Statului – ce este al său, dacă e în adevăr stat şi se poartă în consecinţă. Când statul (Cezar) se îndeletniceşte cu ale lui, cu întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, canalizări, transporturi, apărarea ţării, administraţie şi împărţirea dreptăţii, i se cuvine respectul şi tot ce este al său: impozitul, serviciul militar, civismul.
Atunci însă când Statul nu mai e Cezar, ci Mamona, când regele se preface în medicine-man şi puterea civilă în ideologie, când cere adeziunea sufletească, recunoaşterea supremaţiei sale spirituale, aservirea conştiinţei şi procedează la “spălarea creierului”, când fericirea statală devine model unic şi obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilită de Mântuitor, deoarece nu mai este îndeplinită una din condiţiile obligativităţii contractului: identitatea părţilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona).
Mântuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu şi lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotrivă (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit că nu poţi sluji şi lui Mamona şi lui Dumnezeu. Când pe scaunul de domnie lumească sta un Cezar, îndemânarea nu este interzisă şi Biserica, de-a lungul veacurilor, şi-a avut politica ei. Dar când politica încape pe mâinile Celuilalt, se aplică regula vaselor engleze care făceau piraterie sub pavilion străin: deîndată ce bastimentul inamic deschidea focul, era înălţat steagul naţional.
Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legătură, oricât de mică – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfântului Vasile cel Mare. (Diavolul: să încheiem un pact. – Nu. – Atunci hai să semnăm un document prin care recunoaştem şi tu şi eu că doi plus doi fac patru.
Nu. – De ce? Nu admiţi că doi şi cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevăr incontestabil? – Nu-mi pun semnătura alături de a ta nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu.) Lumina nu este numai Beatitudine ci şi Înţelegere, în contrast cu prostia din care face o netrebnică arma diavolească.
Părintele Nicolae Steinhardt, Extras din ”Jurnalul Fericirii”, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002
Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate (orbire) şi paraplegie.
Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, II Tim. 4, 5: “tu fii treaz în toate…”, Ţiţ. 1, 8: “să fie treaz la minte” şi mai îndeosebi: “Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).
Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric “să le tâmpim”.) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, stă scris că “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urmă prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemâna să fim prosti.
Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. “Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns”.) […]
Părintele Nicolae Steinhardt, Extras din ”Jurnalul Fericirii”, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002
Se înmulțesc din ce în ce mai mult. Toți invocă aceași scuză: atunci am găsit local liber. Afirmația nu stă în picioare, deoarece localurile de nuntă s-ai înmulțit, în vreme ce populația și implicit nunțile au scăzut numericește.
Aș acorda aici o mențiune specială pseudo-ierarhilor romani, care dau cu generozitate ,,binecuvîntarea’’ pentru nunțile de vineri, zi de post pentru că e ziua săptămînii în care a murit Mantuitorul nostru pe Cruce. Dar ce mai contează? Pentru o sumă de cîteva milioane, strică buna rînduială a pămîntului, care e una a Bisericii. A doua Poruncă bisericească ne îndeamnă ,,să tinem toate posturile de peste an’’, iar a noua, ,,să nu facem nunti si ospete, sau alte petreceri, in timpul posturilor’’.
Preoții, la rîndul lor, oficiază cununiile de vineri, fără nicio problemă de conștiință, și nu în sfintele biserici, ci în spații amenajate la localul de nuntă, adică acolo unde se perindă papistași, sectari, necredincioși, ziși ortodocși care se însoțesc cu cei/cele de altă credință, că doar așa a statornicitt tîlhărescul sinod din Creta.
Atrag atenția părinților și tinerilor care se vor însoți prin Taina cea Sfîntă a Nunții. Nu-L mai sfidați pe Dumnezeu. Nu clădiți căsnicia voastră pe nisipuri mișcătoare. Nu disprețuiți Sfînta Taină, socotind-o secundară, în raport cu petrecerea nunții și cu veniturile care rezultă din darurile nuntașilor. Mai devreme ori mai tărziu, legătura dintre tineri se va dovedi a fi un eșec, pentru că pe nisipuri mișcătoare niciodată nu s-a clădit ceva trainic.
Presbiter Iovița Vasile
În vremea în care Israel era cârmuit de judecători, poporul a cerut lui Dumnezeu să le rânduiască un rege. Dumnezeu a ascultat glasul poporului, nu înainte de a-i preveni, prin Proorocul Samuel, asupra multelor îndatoriri pe care le vor avea faţă de regele lor. În cele din urmă, prin îngăduință Dumnezeiască, Saul a fost ales ca rege al lui Israel : ,,Atunci, luând Samuel vasul cel cu untdelemn, a turnat pe capul lui Saul şi l-a sărutat, zicând: <>’’ (I Regi 10, 1).
În loc să călăuzească poporul după legea cea sfântă a lui Dumnezeu, Saul a făptuit un lung şir de fărădelegi. Dumnezeu l-a răbdat vreme îndelungată, dar cum acesta n-a dat nici un semn de îndreptare, i-a adus sfârşitul: într-o luptă cu filistenii a fost rănit de moarte şi pierzând orice nădejde, s-a aruncat în sabia sa şi a murit (I Regi 31, 1-5).
Una din faptele cele mai necugetate ale lui Saul a fost aceea că a poruncit ca preoţii din Nobe să fie ucişi. Paznicilor săi le-a spus aşa: ,,Mergeţi şi omorâţi pe preoţii Domnului’’ (I Regi 22, 17). Aceştia, spre lauda lor, au refuzat să ridice mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu.
Saul însă n-a renunţat la pornirile sale ucigaşe. Cum avea în apropierea sa un păgân, Doeg idumeul, l-a trimis pe acesta să-i împlinească voia. Doeg a năvălit asupra preoţilor lui Dumnezeu şi a ucis nu mai puţin de optzeci şi cinci de slujitori ai Legii Vechi, oameni nevinovaţi, rânduiţi preoţi după Legea Vechiului Testament. Dintre ei a scăpat unul singur, şi acesta a mers să dea de ştire lui David, care pribegea prin locuri pustii, fiind şi el prigonit de Saul. La aflarea veştii, David a spus: ,,Am ştiut eu din ziua aceea că, fiind acolo, Doeg idumeul va da de ştire negreşit lui Saul, şi eu sunt vinovat pentru toate sufletele casei tatălui tău’’ (I Regi 22, 22).
Fapta petrecută în vremea lui Saul nu este singulară. Aceleaşi porniri ucigaşe le-am văzut şi în vremea comunismului, când mii de preoţi ai lui Hristos au fost întemniţaţi, mulţi sfârşindu-se în închisorile celor fără Dumnezeu. După 1989 a urmat o perioadă foarte scurtă în care marii duhovnici ai Bisericii noastre erau invitaţi la emisiuni televizate şi povăţuiau poporul prin aceste mijloace. A fost timpul necesar ca oamenii fărădelegii să pună mâna pe putere. Când s-au văzut stăpâni ai ţării, şi-au arătat adevărata faţă şi se comportă ca devotate slugi ale diavolului, călcând cu nesimţire peste tot ce are sfânt poporul român. Părinţii Bisericii ne spun că nu se vor opri aici. Va veni vremea când orice preot credincios al lui Hristos va fi alungat din biserică, şi locul său va fi luat de slujitorii satanei, cei care vor oficia în cinstea necuratului antihrist, pe care mai-marii vremii îl vor ridica drept conducător al lumii întregi.
Presbiter Iovița Vasile (Text scris în 2012)
Doi homosexuali de notorietate – Teodosie și Pomohaci.
Dacă în cazul preotului Pomohaci, ierarhia B.O.R. a fost categorică, caterisindu-l rapid pe acesta, veți vedea că în cazul unor preoți călugări, aceeași ierarhie a fost foarte îngăduitoare.
Reamintim că episcopul Corneliu Onilă și-a dat demisia din funcția de la Huși, dar el nu a fost sancționat cu caterisirea din treapta de episcop, așa cum cer Sfintele Canoane ale Ortodoxiei. Homosexualul Corneliu nu a primit nicio sancțiune din partea „Sfântului” (oare???) Sinod al B.O.R.
Se vede că zecile de mii de preoți de mir (căsătoriți) sunt ținuți sub control de o castă de călugări, mulți homosexuali, care își bat joc de Biserica strămoșească și de credința românilor.
Vom prezenta pe scurt două cazuri tipice.
Prin anul 2002, un stareț de mănăstire, aparținând B.O.R., a ieșit public și s-a declarat ca practicant homosexual. Fostul stareț al Mănăstirii Poiana Mărului din Caraș Severin, preotul călugăr Dimitrie Bica afirma pentru mass media: „M-am săturat să văd mitropoliți nenorociți care au fost și sunt colonei de Securitate, care au dat cu subsemnatul la Securitate și au băgat în pușcărie mii de oameni. Și sunt foarte mulți mitropoliți homosexuali și au fost promovați chiar pe motivul ăsta, pentru că erau ușor de compromis. Nu vreau sa tac. De ce să tac?”
Dimitrie Bica este primul preot ortodox care, în vara anului 2002, şi-a recunoscut public homosexualitatea. A fost pus la zid de Biserica ortodoxă, mai ales că bărbatul în vârstă de 28 de ani declarase că în rândul clerului mai sunt şi alţi prelaţi cu aceeaşi orientare sexuală. Dimitrie Bica a renunţat la haina preoţească, însă spune că nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu.
Acest preot călugăr nu a primit niciodată o decizie de caterisire, deși a făcut declarații explicite despre homosexualitatea sa. Este evident că Bica avea dovezi despre colegii mitropoliți homosexuali și-i putea șantaja.
Acum acesta este un respectat episcop ortodox în Italia. B.O.R. nu a reacționat niciodată și nici nu a comunicat public caterisirea acestui călugăr preot homosexual (vezi aici și aici).
Teoctist Nichitean, protagonistul unui scandal homosexual, desfășurat chiar în apartamentele din Dealul Patriarhiei, a plecat o perioadă printr-o „cerere de retragere din monahism” în anul 2009. Misterios este că drasticul Daniel Ciobotea nu l-a caterisit, așa cum impun canoanele ortodoxe.
Încercați să intrați voi în „chiliile” de masaj erotic de la Patriarhie!
În apartamentele din Dealul Patriarhiei se află amenajate și două paraclise patriarhale, unde slujește frecvent Patriarhul Daniel. Ne putem imagina cum cam făcea Daniel sfânta liturghie și își punea mâinile pentru a unge vreun nou preot, iar în camera vecină preotul Teoctist Nichitean se penetra cu unul dintre iubiții săi!
Cu toate acestea, Daniel Ciobotea l-a menajat pe amatorul de hârjoneli pidosnice, așa cum l-a protejat și pe „fratele” episcop homosexual Corneliu, așa cum, dintotdeauna, se face că nu știe de apucăturile lui Teodosie și ale altor homălăi notorii.
Daniel nu l-a caterisit nici pe episcopul homosexual Corneliu Onilă
SYPNEWS a dezvăluit (2016) că PF Daniel s-a afişat în public cu preotul Teoctist Nichitean, un personaj extrem de controversat, devenit celebru după ce s-a aflat că organiza orgii gay în chiliile Patriarhiei.
Surpriza apare când aflăm din presă că preotul Teoctist Nichitean s-a întors la Patriarhie, fiind fotografiat (în octombrie 2016) la un eveniment religios alături de Patriarhul Daniel și de Mitropolitul Teofan (vezi aici).
Se pare că, după o perioadă de relaxare prin Italia, armăsarul năbădăios al Patriarhiei s-a întors (la începutul anului 2015) într-o mănăstire din județul Alexandria și apoi a revenit discret la cuibul de la Patriarhie (vezi aici).
„Părintele” Teoctist Nichitean a fost filmat în timp ce făcea sex cu un bărbat şi era supus la perversiuni de partenerul gay, chiar într-o chilie a Patriarhiei (foto: Spynews).
Toate aceste date conduc spre aceeași concluzie inevitabilă: la Patriarhia Română există un cuib de homosexuali susținuți și protejați de însuși Patriarhul Daniel.
Știm din surse de încredere că servicii secrete străine cunosc apucăturile Patriarhului Daniel Ciobotea de pe vremea când activa, în favoarea statului comunist, pe teritoriul țărilor capitaliste occidentale.
Și atunci, întrebările (retorice) se impun de la sine:
– de ce le convine serviciilor secrete românești să mențină, în poziția de Patriarh al României, un personaj atât de vulnerabil? Doar pentru ca niște generali să poată șantaja la nevoie conducerea Bisericii Ortodoxe Române?
Atunci să nu ne mirăm că suntem de râsul Europei și la capitolul relației cu Dumnezeu.
Constantin Cumpana (Preluare selectivă de pe Rezistența)
Nu fiți părtași la faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai degrabă osîndiți-le pe față (Efeseni 5, 11)
Subiectul de astăzi analizează legătura dintre patru membri ai Sfântului Sinod al B.O.R.: patriarhul, doi arhiepiscopi și un episcop… fără scaun.
Veți afla cum doi profesori, Dan Ilie Ciobotea și Costică Crăciun (devenit ulterior Casian Gălățeanul), împreună cu doi studenți de-ai lor, Corneliu Onilă și Cezar Spiridon (devenit ulterior Ciprian Spiridon), s-au întâlnit în anii 1988 -1990 la Institutul Teologic Ortodox din București.
De atunci, cei patru teologi ortodocși au legat o frăție misterioasă care îi va propulsa direct în Sinodul B.O.R. Unul câte unul, cei patru vor intra în ierarhia B.O.R. sub numele de patriarhul Daniel of B.O.R., arhiepiscopul Casian of Galați și Dunărea de Jos, Corneliu of Huși și Ciprian of Buzău și Vrancea. Corneliu Onilă a căzut recent, fiind dat la fund.
Curios este faptul că despre aceste patru personaje s-au vehiculat în presă numeroase acuze de practici homosexuale (vezi aici).
Emisiunea „În Premieră” de la Antena 3, din 19 noiembrie 2017, a confirmat adevăruri scrise în articolele publicate de rezistența.ro (vezi aici).
Iată ce declară preotul Constantin Țuțuianu – cel care s-a amuzat de recomandările Patriarhiei, referitoare la igienizarea icoanelor în timpul pandemiei (!)[4] – despre episcopul Corneliu Onilă:
„Am auzit despre el doar în anul 1999. Atunci am fost abordat de către fostul episcop de Huși, Ioachim Mareș. Printr-un coleg de-al meu, episcopul m-a rugat să-i dau o mână de ajutor, fiindcă este presat de către Înaltul Daniel, mitropolitul de la Iași, ca să-l facă arhiereu vicar pe un anume Cornel Onilă. A zis (episcopul Mareș – n.n.): «La insistența Înaltului l-am adus profesor la Seminarul din Huși, l-am numit și consilier, iar acuma am presiuni să-l fac arhiereu. Mi-l impune într-o formă lipsită de eleganță și acest om este homosexual.»”
Realizatoarea emisiunii completează cu următorul comentariu explicit: „Ascensiunea lui Corneliu Onilă ar fi început deci în stil clasic românesc, cu o pilă la cel care urma să fie Patriarhul României. Iar pila a funcționat. La doar 33 de ani a ajuns episcop vicar la Huși.” (min. 5.20 – 8.30). (vezi aici).
Preotul Constantin Țuțuianu vine cu o dezvăluire bombă. Aflase din anul 1999 despre presiunile patriarhului Daniel, pe atunci mitropolit la Iași, făcute asupra răposatului episcop de Huși, Ioachim Mareș. Totodată, Țuțuianu recunoaște că episcopul Ioachim Mareș știa că acest Corneliu Onilă este homosexual.
Nu putem vorbi despre Daniel Ciobotea fără a asocia șantajul, presiunea și obrăznicia folosite de acest personaj malefic al B.O.R. pentru a-și atinge scopurile oneroase.
Într-un articol anterior am prezentat modul tâlhăresc în care, în anul 1990, Daniel Ciobotea a desființat Sfântul Sinod al B.O.R. până la numirea sa ca episcop vicar la Timișoara (vezi aici).
Am arătat deja că același preot Țuțuianu a făcut cu ani în urmă afirmații în presă în privința homosexualității patriarhului Daniel Ciobotea, dar, ca orice preot orientat, Țuțuianu ține dovezile irefutabile la seif, așa explicându-se de ce este lăsat să slujească în continuare și, mai mult, să apară la televiziuni, criticând practicile ierarhiei B.O.R. (se știe că preoților B.O.R. le este interzis să apară la televizor dacă nu au binecuvântarea ierarhilor lor). Reamintim că, pentru ofense mult mai mărunte aduse unor ierarhi, alți preoți au fost dați afară rapid cu Jandarmeria și Poliția.
De ce Daniel Ciobotea a făcut presiuni pentru a-l impune în Sinod pe tânărul homosexual Corneliu Onilă? Ce îl recomanda, în mod special, pe banalul Corneliu pentru o funcție de episcop? Ce patimi ascunse îl legau pe Patriarh de un nimeni Corneliu? Să fie vorba despre o frăție de iubire a homosexualilor?
Acest mister poate fi dezlegat dacă vom pune cap la cap câteva date despre niște personaje din jurul patriarhului Daniel Ciobotea, ajunse toate… în Sfântul Sinod al B.O.R.
Cârja patriarhală susține cârjele episcopale
Vom demonstra că patriarhul Daniel este un „scut de securitate” al episcopilor homosexuali promovați în Sinodul B.O.R., dar și al unor preoți călugări cuibăriți chiar în „preasfintele apartamente” din Dealul Patriarhiei.
Daniel Ciobotea a fost profesorul tânărului student Corneliu Onilă în anii 1988-1990 la Institutul Teologic București.
Mai mult, pe pagina wikipedia a lui Corneliu Onilă se afirmă: „Unul dintre colegii de facultate a fost Ciprian Câmpineanul, episcop-vicar patriarhal, alături de care a legat o frumoasă și sinceră prietenie.” Acest episcop vicar patriarhal a ajuns între timp arhiepiscopul Buzăului și Vrancei (vezi aici).
Așadar, Corneliu a fost coleg de studenție și cu viitorul arhiepiscop Ciprian Câmpineanul (Cezar Spiridon) cu care „a legat o frumoasă și sinceră prietenie”. Evident, „sinceritatea și frumusețea unei prietenii” presupune și împărtășirea orientărilor sexuale (vezi aici și aici).
ÎPS Ciprian Spiridon – arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Dar să analizăm pe scurt faptele din biografiile oficiale ale celor patru personaje.
Știm deja că Corneliu Onilă a fost coleg de facultate la Institutul Teologic Universitar din București cu Ciprian Spiridon. Amândoi au studiat Teologia (între anii 1988 – 1992).
ÎPS Casian Crăciun – arhiepiscopul Dunării de Jos.
Între anii 1988 și 1990, Daniel Ciobotea era conferențiar la același Institut Teologic din București, deci a fost profesorul celor doi studenți prieteni.
Casian Crăciun era și el asistent universitar (tot între anii 1988-1990) și chiar la același Institut Teologic, deci Casian a fost colegul lui Daniel și profesorul celorlalți doi: Corneliu și Ciprian.
Totodată, Daniel și Casian erau colegi și la Patriarhie. Daniel era consilier patriarhal, iar Casian era inspector patriarhal. Și Daniel, și Casian au ocupat aceste funcții exact în perioada 1988 -1990 și vor fi aleși episcopi vicari în aceeași zi de 12 februarie 1990!
Pagina de wikipedia afirmă despre Casian: „Crăciun se numără între membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru care C.N.S.A.S. a constatat colaborarea cu fosta Securitate.” (vezi aici și aici).
Smerenia crucii în fața secerii și ciocanului
Este de notorietate și relația lui Daniel Ciobotea cu Securitatea comunistă (vezi aici).
Daniel fusese patru ani student la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (Franța) și Facultatea de Teologie Catolică din Freiburg im Breisgau (Germania) și apoi, timp de opt ani, lector la Institutul Ecumenic de la Bossey-Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg – Elveția) – vezi aici.
Un total de 12 ani de ședere în străinătate pe timpul lui Ceaușescu îl clasează în poziția de maestru în echipa celor patru. Daniel a circulat în toată lumea, în anii în care, pentru un român, aprobarea unei vize de călătorie trecea prin birourile Securității sau ale lui Nicolae Ceaușescu. Să fi fost Ceaușescu și Securitatea mari iubitori de Dumnezeu? Piei, Drace, ne îndoim de asemenea credințe „obscure” la comuniștii atei.
Conform biografiei sale, Daniel a participat la numeroase conferințe ecumeniste între anii 1977-1983, în țări ca Franța, S.U.A., Finlanda, Germania, Italia și Canada.
Casian a studiat patru ani la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (Franța).
Ciprian a studiat cinci ani în Grecia și, între anii 1998 – 1999, la Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae” din Bari – Italia.
Corneliu a studiat cinci ani în Germania, pe lângă Biserica Evanghelică și la Facultatea de Teologie Protestantă din Marburg.
Toți cei patru „ortodocși” notorii și-au aprofundat studiile în ecumenism, teologie protestantă și teologie catolică, dar acum răcnesc din jilțurile episcopale că este atacată Ortodoxia românească. Apărată de ei, evident, căci cine altcineva își pune curul pavăză în calea atacatorilor?…
Să vedem și anii în care au ajuns cei patru în Sfântul Sinod al B.O.R.
Daniel a fost ales „episcop vicar” al Arhiepiscopiei Timișoarei la 12 februarie 1990.
Casian a fost ales „episcop vicar” al Episcopiei Galațiului la 12 februarie 1990.
Ce coincidență stranie, faptul că exact în aceeași zi (12 februarie 1990) au fost aleși episcopi vicari și Daniel, și Casian, foști colegi la Institutul Teologic și consilieri la Patriarhie… exact din anul 1988!
Corneliu a fost ales „episcop vicar” al Episcopiei Hușilor la 27 octombrie 1999.
Ciprian, colegul de studenție și preaiubitul prieten al lui Corneliu, a fost ales „episcop vicar” patriarhal la 2 iulie 2002.
Daniel Ciobotea l-a instalat personal la Huși pe protejatul său, Corneliu Onilă
Corneliu Onilă.
Iată ce scrie wikipedia despre acest moment: „La numai doi ani de la intrarea în monahism, pe 21 noiembrie 1999, în ziua praznicului Intrării Maicii Domnului în biserică, la Catedrala Episcopală din Huși, arhimandritul Corneliu avea să primească, prin Taina Hirotoniei, administrată de către părintele Mitropolit Daniel, pe atunci arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei , darul celei mai înalte trepte a preoției: arhieria sau episcopatul.”
Câtă batjocură și blasfemie din partea acestor indivizi! Episcopul homosexual intră lăcașul lui Iisus odată cu Intrarea în Biserică a Maicii Domnului!
Oare prin ce taină, „maestrul” de ceremonii religioase și dubioase Daniel i-o fi „administrat” episcopia homosexualului Corneliu Onilă? Pe care cap i-o fi pus mâinile și l-a mângâiat? Cum i-o fi mulțumit discipolul Corneliu, pentru ajutorul acordat, părintelui Daniel Ciobotea?
Pentru credincioșii ortodocși ultrași avem o întrebare: Duhul Sfânt nu i-a șoptit lui Daniel Ciobotea, în timp ce-i punea mâinile pe cap, că Onilă Corneliu este homosexual? Că doar Daniel era (în anul 1999) ditamai mitropolitul Moldovei și Bucovinei, instalat, nu-i așa?, cu harul PreaSfântului Duh și cu succesiunea apostolică deplină!
Terorisul ortodox Daniel Ciobotea
Reamintim cititorilor faptul că, în anul 1990, Daniel a înființat o juntă bisericească denumită pompos Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii. Această grupare teroristă bisericească a fost unică în istoria Ortodoxiei.
„Practic, în perioada 18 ianuarie – 4 aprilie 1990, B.O.R. a fost condusă de către locotenenţa lui Daniel Ciobotea, iar avantajele personale obţinute de protosinghel în acest interval au fost importante. Pe 12 februarie 1990 a fost ales, la propunerea Mitropolitului Nicolae Corneanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul de «Lugojanul», iar la 4 martie 1990 a fost hirotonit arhiereu – cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească.” (vezi aici).
Completăm că, la începutul anului 1990, Daniel a condus B.O.R. impunând prin presiune alegerea lui și a colegului său Casian Crăciun în posturile de episcopi vicari ai Sfântului Sinod… în aceeași zi de 12 februarie 1990. Știm deja că, prin presiune, l-a impus mai târziu și pe Corneliu Onilă.
Bănuim că Ciprian Spiridon, un alt anonim devenit celebru, nu putea ajunge, decât prin aceleași mijloace cunoscute, în funcția de episcop vicar în Dealul Patriarhiei.
Fără să jignim originea românilor născuți la sat, remarcăm din biografiile celor patru anonimi deveniți „înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române” că toți patru provin din sate uitate de lume. Originea lor modestă contrastează cu luxul și opulența afișate în noile posturi de episcopi ai B.O.R.
Călugări(e) doar cu numele
ÎPS Casian Crăciun – homosexual, informator al Securității, bătăuș de preoți.
Surprize imense avem și în privința timpului de călugărie petrecut efectiv în mănăstirile ortodoxe românești de cei patru „frați” ortodocși. Se știe că numai călugării pot accede la funcția de episcopi în Sinodul B.O.R.
DANIEL nu a stat nicio lună în vreo mănăstire. Doar vreo două săptămâni la Mănăstirea Sihăstria până la călugăria lui din 6 august 1987. Imediat a plecat înapoi în Bossey, unde își avea jobul de lector și director de institut ecumenic.
CASIAN nu a stat nici un an în vreo mănăstire. Biografia lui menționează doar data hirotonirii la Mănăstirea Ciolanu ca fiind 20 decembrie 1980.
CORNELIU a fost tuns în monahism în catedrala epsicopală din Huși, într-o seară când a venit din Germania, la 21 noiembrie 1997.
CIPRIAN a intrat în monahism în vacanța de vară, dintre finalizarea studiilor universitare la București și începerea studiilor doctorale din Grecia, la 13 septembrie 1992 în Mănăstirea Crasna, județul Prahova.
ÎPS Ciprian Spiridon – arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, vlăstar al mănăstirii de homosexuali de la Crasna (homosexual, implicat în numeroase scandaluri). Este acuzat că a întreținut relații sexuale și cu Sebastian Pașcanu – Episcopul Slatinei și Romanaților.
Să vedem ce spun canoanele pe care cei patru ortodocși celebri le-au încălcat cu bună știință.
Stagiul canonic de primire în călugărie, conform Canonului 41 al Sinodului V-VI ecumenic, este de minim 4 (patru) ani de noviciat, adică de pregătire. Canonul stabilește primii trei ani de noviciat și ședere exclusiv în mănăstire, apoi un an de încercare în afara mănăstirii (vezi aici).
Regulamentul monahal al B.O.R., mai blând decât canoanele, prevede stagiul minim obligatoriu pentru un candidat la călugărie de un an și trei luni de viețuire efectivă în mănăstire și cuprinde trei trepte: frate, rasofor și monah (vezi aici).
Constantin Cumpana (Preluare selectivă de pe Rezistența)
Titlul este dat de administrator
,,Prin Sfinţii care sunt pe pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’ (Psalmul 15, 3). Minunat s-a făcut voia Lui Dumnezeu şi în pământul Calcedonului, prin Sfânta Muceniţă Eufimia, cea de neam bun şi însetată după viaţa în Hristos Domnul. S-a săvârşit în vremea lui Diocleţian, în anul 304 pentru că n-a vrut, împreună cu alţi iubitori de Hristos, să participe la sărbătoarea drăcească în cinstea zeului marte. Atunci au fost prinşi creştinii şi supuşi la toate chinurile ce le-au putut imagina păgânii în mijlocul cărora trăiau. Între ei era şi Sfânta Eufimia Fecioara care a fost întărită de Dumnezeu şi a răbdat toate muncile, pentru numele lui Hristos. În cele din urmă, a fost puţin rănită la picior de o ursoaică în arenă şi Dumnezeu a trecut-o la viaţa cea fără de sfârşit.
Voia lui Dumnezeu s-a făcut prin Sfânta Muceniţă Eufimia şi după moartea ei. În acele vremuri Biserica era greu tulburată şi încercată de nişte eretici numiţi monofiziţi, care învăţau, împotriva adevărului descoperit de Dumnezeu, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, cea Dumnezeiască. Mulţi au fost cei care au căzut în această erezie pierzătoare, iar cei care au mărturisit Dreapta Credinţă au avut mult de pătimit.
Biserica a hotărât ca la anul 451 să se adune la Calcedon Sinodul IV Ecumenic. Au fost prezenţi atunci un număr impresionant se Sfinţi Părinţi, 630, care s-au luptat pentru apărarea Dreptei Învăţături, potrivit căreia în Persoana Mântuitorului au existat două firi, Dumnezeiască şi omenească, neamestecate şi neschimbate, neîmpărţite şi nedespărţite. Ereticii monofiziţi susţineau cu înverşunare rătăcirea lor. Întocmai ca în vremea Sfântului Prooroc Ilie, s-a convenit între cele două părţi ca fiecare să-şi scrie mărturisirea de credinţă şi s-o aşeze în racla unde erau cinstitele moaşte ale Sfintei Eufimia, apoi să pună peceţi raclei. După patru zile de rugăciune şi de post, au rupt peceţile şi atunci s-a văzut că Sfânta Eufimia lepădase scrierea ereticilor la picioarele ei, iar mărturisirea Dreptei Credinţe o păstra la loc de cinste. Semnul acesta Dumnezeiesc a fost mângâiere şi întărire pentru cei binecredincioşi, însă ereticii monofiziţi au refuzat să creadă şi să se lepede de rătăcirea lor.
Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon a statornicit Dreapta Credinţă. Până astăzi rătăcirea monofizită se păstrează în Armenia, Egipt, Etiopia, Liban şi India. Zadarnic se autointitulează acei eretici ,,biserici’’, căci nu sunt decât nişte jalnice adunări eretice.
Presbiter Iovița Vasile
În decursul anului bisericesc, am auzit în Sfintele Biserici citindu-se şi tălmăcindu-se Sfânta Evanghelie care ne vorbeşte despre a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne remintim cuvintele Domnului Iisus: ,,Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi Sfinţii Îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga’’ (Mat. 25, 31-33). Dar trebuie să spunem că încă din vremea noastră oamenii se despart unii de alţii pe diferite considerente. Crucea este unul din ele. Mică parte din oameni socotesc Sfânta Cruce ca fiind puterea lui Dumnezeu, după expresia Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 1, 18). Cei mai mulţi, în frunte cu iudeii, se poartă ca duşmani ai Crucii. Cei dintâi vor mântui, ceilalţi vor pieri.
La anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris slujitorilor Bisericii din Filipi – episcopi şi diaconi – o Epistolă care, în timp, s-a răspândit în Bisericile din lumea întreagă, de aceea şi noi o avem cuprinsă în Sfânta Scriptură. Printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare de suflete, el le adresează şi acest îndemn prin care-i cheamă la o bună rânduială a vieţii lor: ,,Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum aveţi pildă de la noi’’ (Fil. 3, 17). Îndemnul era mai mult decât necesar din pricina pe care o arată în continuare Scriitorul Sfânt: ,,Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos, Sfârşitul acesora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Fil. 3, 18-19). Aşadar, de-aici provenea marea durere a Apostolului, din faptul că atâtea suflete se pierdeau, fiind orbite şi insensibile la Dreapta Învăţătură. Pentru aceştia varsă el lacrimi, pentru vrăjmăşia lor faţă de Crucea Sfântă a Mântuitorului care le aduce pieirea veşnică de la faţa lui Dumnezeu . Vedeţi că nu mai face referire la alte păcate, unul singur, vrăjmăşia faţă de Crucea lui Hristos, este suficient pentru a zădărnici mântuirea oamenilor. Şi nimic nu poate fi mai dureros decât să vezi pe cineva că refuză cu încăpăţânare sfatul bun şi merge cu sârg pe drumul pierzaniei. Ce va răspunde omul acela la dreapta judecată? Apostolul Domnului, prin textul mai sus citat, dă un răspuns limpede şi acelora care afirmă cu suficienţă că toţi oamenii au Acelaşi Dumnezeu. Exprimarea corectă ar fi că toţi oamenii ar trebui să aibă Acelaşi Dumnezeu, dar din păcate, nu este aşa. Iată, omul rătăcit, deşi se revendică de la Dumnezeu, fiind fiu al Lui, nu-L are pe Dumnezeul Adevărului, ci şi-a făcut propriul dumnezeu din pântecele său. Această durere o împărtăşeşte Sfântul Pavel slujitorilor bisericeşti din Filipi, dar deopotrivă şi nouă celor de azi pentru că numărul vrăjmaşilor Crucii lui Hristos este acum în continuă creştere, iar cei de astăzi sunt chiar mai răi şi mai agresivi decât cei de-atunci.
Acelaşi Sfânt Apostol ne-a lăsat în paginile Scripturilor Sfinte cuvinte de o limpezime extraordinară, care pot fi pricepute de orice om sincer şi dornic de mântuire. Iată-le: ,,Căci Hristos nu m-a trimis să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântării, ca să nu rămână stearpă Crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Cor. 1, 17-18). Aceste cuvinte au fost scrise la anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfintei Biserici din Corint. După aceste cuvinte vom fi judecaţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos când va veni a doua oară pe pământ. Atunci, cum a spus El Însuşi, îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre (Mat. 25, 32). Între cei mântuiţi şi cei ce vor pieri va sta Domnul Iisus. Dar va sta şi Crucea Lui! Ea va despărţi pe unii de alţii, cum de altfel ne desparte pe noi de sectari chiar în vremurile care trăim. Va sta ca mărturie pentru cei drepţi şi pentru cei nedrepţi, cinstind Sfânta Cruce sau, dimpotrivă, batjocorind-o cu crasă nesăbuinţă. De fapt, să ne gândim, iubiţi credincioşi, numai la această expresie, Crucea lui Hristos. Dacă Mântuitorul Şi-a apropriat Crucea, făcând-o semnul Său, atunci, negreşit Crucea trebuie să fie şi semnul nostru. ,,El a dezbrăcat domniile şi puterile şi le-a dat pe faţă cu hotărâre, biruind asupra lor prin Cruce’’, scria Apostolul neamurilor ,,sfinţilor şi credincioşilor fraţi întru Hristos’’ din Colose. Iar Sfinţii şi credincioşii vremii aceleia au înţeles sensul şi puterea Crucii, căci prin ea s-au făcut biruitori, la rândul lor, cum şi noi nu putem altfel birui decât prin acelaşi Sfânt semn.
Spunea Părintele Cleopa despre duşmanii Crucii lui Hristos: ,,De câte ori auziţi cuvântul ,,Cruce’’, să nu înţelegeţi ca sectarii cei nebuni, ca baptiştii, adventiştii, evangheliştii, penticostalii, nazarinenii, pocăiţii, tudoriştii, martorii lui Iehova şi toţi ceilalţi sectari, care bântuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea şi care vatămă ţarina lui Dumnezeu-Cuvântul’’. Pe aceştia, spunea Părintele, ,,lasă-i să hulească pentru că i-a întunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai întâi, adică unde stă creierul mare, ca să nu creadă. Le-a pus pecetea pe mâna dreaptă, ca să nu o ridice la frunte să facă semnul cel mântuitor al preacinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos’’
Cu diferite prilejuri, am vorbit despre Judecata cea înfricoşătoare, care va avea loc la a Doua Venire a Mântuitorului. ,,Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu cu slavă multă’’ (Mat. 24,30). Neamurile vor plânge tocmai pentru că vor vedea semnul Sfintei Cruci, semnul lui Hristos şi îşi vor da seama cât de mult au greşit nesocotind-o sau batjocorind-o. Vor vrea poate să primească acest semn, dar va fi prea târziu. Dacă în viaţa aceasta pământească au fost străini de Sfânta Cruce, înseamnă că nici pe Hristos nu L-au primit. Şi atunci cine altcineva îi va putea mântui? Nimeni.
Până avem vreme de pocăinţă şi de mântuire să cântăm şi noi cu Biserica lui Hristos: ,,Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tau’’. Amin.
Presbiter Iovita Vasile
Prin anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint cea dintâi Epistolă în care, printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare, are şi această constatare tristă: ,,Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Corinteni 1, 18). Iată că oamenii sunt despărţiţi, ei înşişi se despart, în două categorii. Cei dintâi se duc pe calea pierzării, deci nu se vor mântui, din pricina faptului că socotesc cuvântul Crucii nebunie şi, prin urmare o resping şi o batjocoresc. Ceilalţi, care, dimpotrivă, cinstesc Sfânta Cruce, îşi lucrează, fiecare după puteri, mântuirea. Nu cumva să se înţeleagă că, într-adevăr, cuvântul crucii ar fi nebunie! Să nu fie! Nebuni sunt cei ce o socotesc astfel.
În anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris o nouă Epistolă episcopilor, diaconilor şi sfinţilor din Filipi în care reia această preocupare a sa pentru a aşeza Sfânta Cruce la locul ce i se cuvine în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios: ,,Căci mulţi despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Filipeni 3, 18-19). Duşmanii Crucii lui Hristos sunt toţi sectarii şi necredincioşii. Textul acesta accentuează încă o dată faptul că aceştia se îndreaptă nu spre împărăţia lui Dumnezeu, ci spre pieire, fapt ce-l întristează profund pe Apostolul Domnului, până la lacrimi. Ne întristează, fireşte, şi pe noi, însă suntem reduşi la aceaşi stare de neputinţă în faţa încăpăţânării celor din afara Bisericii. Cum ar fi trebuit să scrie mai limpede desluşit Sfântul Apostol, pentru ca şi rău-credincioşii să creadă drept?
Că Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu mărturiseşte Biserica lui Hristos în cântarea de la Taina Sfântului Maslu: ,,Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii ai înviat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii’’.
Socoteşte, cinstite cititorule, cât de mare este primejdia ca omul să aplece urechea spre învăţăturile pierzătoare ale vrăjmaşilor Crucii lui Hristos. Am socotit să-ţi scriu aceste învăţături în ziua acestei Sărbători a Bisericii noastre, care ne aminteşte de momentul istoric când Sfânta Cruce, pe care a fost răstignit Mântuitorul, a fost găsită şi înălţată de Patriarhul Ierusalimului.
Presbiter Iovița Vasile
1.Cînd s-a mai pomenit în istoria Învățămîntului romanesc ca să fie părinții să fie constrînși să semneze cedarea către autoritățile ticăloase au tutelei copiilor lor? Niciodată. Ce se urmărește prin acest zis contract? Deslușim intenția lor de a ne răpi pruncii, legal, nu oricum!, cu un scop întreit:
a) Să-i ,,educe’’ (!) în spiritul noii ordini mondiale, adică să-i dezumanizeze, să-i îndobitocească după standardele lor satanicești.
b) Să-i sodomizeze pentru a satisface poftele spurcate ale elitelor.
c) Să-i păstreze în rezervă pentru a le preleva organele, menite să prelungească viețile elitelor.
2.Contractul este nul din capul locului, deoarece se face sub amenințarea unor amenzi imense. Chiar de-ar fi să plătiți acele amenzi, gîndiți-vă că pruncii Dumneavoastră sunt suflete care nu au echivalent în toate valorile materiale existente în lumea aceasta.
3.Acuzăm pentru aceste demersuri demențiale, în primul rînd triumviratul de neputincioși Iohannis, Ciolacu, Ciucă, secondați de ceilalți trepăduși mai mici, dar nu mai puțin vinovați.
Lecție biblică
În vremea robiei babiloniene, Proorocul Daniel era printre cei deportați. Dumnezeu l-a înzestrat cu o înțelepciune deosebită, încît a ajuns foarte apreciat în regat. Cei din jur, fierbeau de invidie, de aceea au găsit modalitatea vicleană pentru a-l pierde. Au cerut regelui să semneze o lege cu, cu destinație precisă: Vreme de treizeci de zile, dacă cineva se va închina altui dumnezeu și nu regelui, să fie aruncat în gropa cu lei. La ceasul rugăciunii Proorocul Daniel a procedat firesc, ca de fiecare data, înălțîndu-și gîndul și cuvintele spre Atotputernicul Dumnezeu. Imediat, pîrîșii au năvălit asupra lui și astfel a ajuns în groapa leilor.
Dumnezeu însă a astupat gura leilor, încît pînă dimineața Proorocul lui Dumnezeu n-a suferit nici cea mai mică vătămare. Imediat, regele a dat poruncă drastică, și vrăjmașii lui Daniel au ajuns și ei în groapa leilor, împreună cu familiile lor. În scurt timp, leii le-au sfărîmat oasele.
Concluzie
Este lucru bineplăcut înaintea lui Dumnezeu atunci cînd ignorăm și disprețuim legile silnice, nedrepte, expresie a ticăloșiei antihriștilor. Așadar, nu semnați contractul, apărați-vă pruncii și celelalte lăsați-le în seama lui Dumnezeu.
Presbiter Iovița Vasile
Sfantul Kukșa de Odesa spunea că în vremurile de mare strîmtorare pe care le trăim, numai cei aleși vor înțelege evenimentele și desfășurarea lor. Nicodim Blagosvlievici este unul din cei care au înțeles dedesupturile mîrșave ale războiului dintre Rusia și Ucraina. Și-a expus ideile, corecte și pertinente, într-un scurt film, din care am extras următoarele:
1.Putin a recunoscut că este jidan, mama sa fiind evreică, familia ei se numea Șelomova. Putin a fost educat de o familie jidovească hasidică, din vecini.
2.Actualul (nu eternul!) președinte al Rusiei a recunoscur că 80 la sută din cei care conduc Rusia sunt jidani. Întreaga elită politică rusă este evreiască. Kremlinul, Kievul, Washington, Bruxelles și Belgradul sunt conduse de jidani.
3.În Ucraina președinte e Zelenski, evreu și el. Așadar între Rusia și Ucraina nu e o dușmănie de moarte, e o înțelegere secretă de a se război pentru a distruge populația slavă, majoritar ortodoxă.
4.Soldații de pe front nu mai vor să lupte și atunci s-a inventat invazia ucraineană în Kursk, spre a-i motiva.
5.Rusia este un stat jidovesc, asemenea Israelului. Rușii au devenit oprimați precum arabii în Palestina.
6.În 1917, jidanii s-au folosit de provocări și au creat URSS pentru ei înșiși. Diferența e că în Israel se folosesc de numele lor reale, în vreme ce în Rusia și-au luat nume specifice acestei țări și se prezintă drept ruși. Aceasi situație e în Ucraina.
7.Și la Moscova, și la Kiev puterea e în mîna evreilor, care sunt înrudiți între ei.
În această toamnă, emoția începerii unui an școlar este înlocuită cu o teamă de neprevăzut în condițiile presiunilor exercitate asupra școlilor de a fi mai deschise la ideologii străine de menirea lor. Dacă drepturile și obligațiile fiecărei părți implicate sunt formulate clar, nimeni nu are de ce să obiecteze nimic.
Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, (1) publicat în Monitorul Oficial din 12 august 2024, cuprinde o serie de reglementări cu privire la drepturile și obligațiile celor implicați în procesul de învățământ. Ceea ce îi deranjează cel mai mult pe părinți și pe profesori este articolul 172 din acest Regulament:
,,Art. 172 (1) Următoarele fapte constituie contravenţii, în măsura în care nu constituie infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: a) refuzul semnării contractului educațional de către părinte sau reprezentantul legal, se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;
b) refuzul semnării contractului educațional de către directorul unităţii de învăţământ, se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, sau cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.” (1, p. 70)
Adică părinții sau directorii de școală care refuză să semneze Contractul educațional riscă să plătească amendă între 1.000 lei și 5.000 de lei.
Astfel de presiuni pun din start un mare semn de întrebare și sporesc suspiciunea și neîncrederea în cei care ne conduc. De ce s-a ajuns aici? Ce-i face pe oameni să privească cu atâta scepticism un contract pe care până la plandemie îl semna toată lumea? E normal să avem drepturi și obligații în orice loc de studiu, în orice loc de muncă etc. Si totuși…
Ce amintiri recente au cei care nu doresc să semneze? Ce ar trebui reformulat astfel încât acest contract să fie funcțional și să nu lase loc de interpretări?
Conform Dicționarului explicativ, contractul este ,,un acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații”. Tot contract este și un ,, act sau înscris ce consemnează acest acord.”
Așadar acordul e acord, e liber consimțit de către ambele părți. Atunci când autoritățile nu au nimic de ascuns, iar regulamentul e clar formulat, nu e nevoie de presiuni pentru a fi semnat. Astfel acordăm încredere și suntem percepuți ca fiind de încredere.
Iar cuvântul ,,educațional”, conform Dex. Este ceva ,,care aparține educației, învățământului, care contribuie la educația cuiva.” Un acord viciat sub presiunea unei amenzi nu știu ce valoare educativă are…
,,ART. 170 (1) Unităţile de învăţământ încheie cu părinţii sau reprezentanţii legali/elevii majori, în momentul înscrierii beneficiarilor primari în registrul unic matricol, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, conform prevederilor legale în vigoare. Contractul educațional are caracterul juridic al unui contract de adeziune.” (1, p. 70) Un act juridic se supune normelor juridice. Așadar, conform opiniilor juriștilor, dacă un un consimțământ este viciat prin amenințări sau prin amenzi, devine nul.
Am studiat puțin Contractul educațional în vigoare. Ceea ce deranjează este ceea ce se poate ascunde printre rânduri în circumstanțele actuale. Astfel, unitatea de învățământ are, printre altele, următoarele obligații:
,,c) să se asigure că tot personalul unităţii de învăţământ respectă cu stricteţe prevederile legislaţiei în vigoare; d) să se asigure că toţi beneficiarii primari sunt corect şi la timp informaţi cu privire la prevederile legislaţiei specifice în vigoare;” (1, p. 89)
Desigur, există o teamă justificată că pot să apară legi nepopulare, care se vor cere a fi respectate, așa cum au fost cele instituite în timpul plandemiei. Nu se precizează clar despre ce legi este vorba, deci poate fi vorba despre orice.
,,f) să sesizeze, la nevoie, instituţiile publice de asistenţă socială/educaţională specializată, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în legătură cu aspecte care afectează demnitatea, integritatea fizică şi psihică a beneficiarului primar;” (1, p.90)
Și aici există o teamă justificată de abuzuri în condițiile în care există din ce în ce mai mulți copii despărțiți de familiile lor.
Apoi, așa cum observă domnul Alexandu Anghel, la Articolul 71, din Regulament, de exemplu, ,,suntem informați că la nivelul fiecărei unități de învățământ funcționează și o Comisie cu caracter permanent care se ocupă și de „discriminarea în mediul școlar și promovarea interculturalității”, noțiuni extrem de largi care pot include orice, inclusiv apărarea, respectiv promovarea teoriilor de gen sau chiar mai rău. (2)
Doamna avocat Marina-Ioana Alexandru ne spune clar:
,,CONSIMȚĂMÂNTUL părților trebuie să fie liber exprimat și neviciat prin niciuna dintre formele viciului de consimțământ! Altfel contractul este nul!!!”
Întrebată fiind dacă e bine ca părinții să semneze sau nu acest Contract educațional, într-o altă notă, doamna avocat Marina-Ioana Alexandru răspunde:
,,Da, să se semneze contractul educațional, dar cu următoarea mențiune care să fie scrisă de mână, direct pe contract, pe ambele exemplare (unul pentru școală, unul să rămână la părinți)…DECI…la final, unde este locul de semnături pentru beneficiar, să scrie așa:
Semnez pentru că sunt amenințat/ă cu amendă dacă nu semnez, iar semnătura și acordul meu nu sunt liber consimțite!” … Și se semnează + data. Nimeni nu poate spune că părinții nu au semnat!”
Alții îndeamnă să nu se semneze deloc.
Consider că e necesară atât trezvie, cât și o dreaptă măsură în toate. În fond, părinții contestă doar anumite articole din Contractul educațional, nu pe toate. Există multe articole care sunt absolut necesare. Cum să nu fie necesar ca elevul să știe că nu poate face orice în școală? Apoi multe cadre didactice au și copii, deci se află și în postura de părinți. În perioada plandemiei nu toate cadrele didactice s-au vaccinat și nu toate au facut presiuni pentru ,,aplicarea legilor”.
E bine să știm că, în cazul unor legi abuzive, nu toți dascălii au spirit de jertfă și dorința de a mărturisi adevărul. Ideal este să se creeze echipe din părinți și profesori și să se pună de acord în astfel de situații și să se încurajeze în direcția bună unii pe alții. Crearea unei prăpastii între profesori și părinți sau între profesori și părinții elevilor, prin legi abuzive, nu e deloc productivă.
Dumnezeu să orânduiască cele de folos pentru toți!
Sora Pelaghia
1. 0795 BIS BT:Macheta P1.qxd (edu.ro)
2. ATENȚIE LA CONTRACTUL EDUCAȚIONAL! Vă poate expune copiii ideologiei de gen și bazelor de date biometrice planetare. Părinții și profesorii, speriați prin abuz psihologic cu amenzi de mii de lei. Nu vă lăsați intimidați! | ActiveNews
3. Av. Marina Ioan Alexandru: Atenție maximă la contractul educațional! | ActiveNews
CU PRIVIRE LA ÎNFIINȚAREA COMITETULUI NAȚIONAL DE LUPTĂ PENTRU PACE ȘI ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI DE ORICE FEL, ÎN ROMÂNIA, ÎN MOLDOVA ȘI ÎN DIASPORA
Biroul de viitorologie de la București aplaudă Apelul lansat de doamna Avocat Elena Radu „NOI, CETĂȚENII ROMÂNIEI VREM PACE !” , ca și toate măsurile prevăzute în acel Apel privind lupta românilor pentru pace, pentru evitarea atragerii României în Războiul din Ucraina, dintre Vârful Globalisto-satanist și Federația Rusă. O felicităm pe doamna avocat Elena Radu pentru inițierea acestui APEL. De asemenea îi felicităm pe toți aceia care și-au ridicat glasurile împotriva atragerii perfide, mascate, de către Conducerea vândută de la București, a României, în Războiul Globaliștilor împotriva Federației Ruse.
O felicităm pe doamna Diana Șoșoacă, Vocea cea mai puternică și hotărâtă care luptă pentru România, pentru drepturile românilor, pentru Pace. Cinste tuturor romanilor care nu s-au lăsat înșelați de propaganda Posturilor de radio și tv vândute globaliștilor și slugilor globaliste aflate la Conducerea României, să creadă că România trebuie să sprijine Ucraina în acest Război (care este opera Globaliștilor, ei fiind beneficiarii acestui război) absurd și oribil dintre Ucraina și Rusia.
Felicităm de asemenea postul Tv Global News și pe domnul Calistrat Marvin Atudorei pentru emisiunile realizate, emisiuni în care dă glas aspirațiilor poporului român, patriotismului românesc, în care sunt demascate acțiunile perfide și criminale ale globaliștilor, dușmanii cei mai periculoși ai poporului român, ai tuturor popoarelor în general, de vreme ce Obiectivul lor este dizolvarea, distrugerea popoarelor și a națiunilor, a Statelor suverane, care chipurile ar fi forme perimate de organizare socială, politică și istorică, și înjumătățirea populației globului, pe motiv că înmulțirea populației pune în pericol resursele limitate ale Planetei. Numai niște Mari Asasini puteau să gândească așa ceva, Proiectarea Crimei universale la adresa Speciei și a Civilizației umane, pentru a-și atinge țelul lor secular, realizarea Noii Ordini Mondiale.
Și ce este și mai grav este faptul că Globaliștii chiar au trecut de câteva decenii la aplicarea în practică a distrugerii popoarelor și națiunilor, a înjumătățirii populației lumii, acesta fiind cel mai mare Genocid din istoria umanității. Exemplu cel mai limpede este Plandemia de covid însoțită de vaccinarea care a îmbolnăvit și a ucis milioane de oameni. Un atac mizerabil și cinic la adresa popoarelor și națiunilor, a speciei și civilizației umane declanșat pe toate planurile, la toate nivelele societății mondiale.
Și ce este și mai rău este faptul că popoarele nu încearcă nici măcar să se apere, dar să se mai ridice împotriva lor. Că Oamenii de știință, Academiile naționale, Institutele de cercetări, Artiștii, Scriitorii, profesorii universitari, intelectualitatea popoarelor, categorii socio-profesionale formate din oameni inteligenți și instruiți, din păcate nu fac nimic împotriva Globaliștior. Dacă nu ne ridică noi, care suntem oameni instruiți, educați cine să se ridice ?
În urma cercetărilor și studiilor realizate în cadrul Biroului de viitorologie am ajuns demult la Concluzia, la Adevărul că Războiul oribil care se duce în Ucraina nu este războiul Ucrainei, al poporului ucrainean împotriva Federației ruse. Cine crede așa ceva se înșeală amarnic. Nu este nici Războiul SUA (al poporului american) sau al Uniunii Europene (al popoarelor din Uniunea Europeană) care au sărit, chipurile, în ajutorul sărmanei Ucraine, cotropită de Rusia.
Ci este Războiul Vârfului Globalist, al Marii Finanțe mondiale, care este proprietara Federal Rezerve, a Complexului Industrialo-militar american, aflată atât la Conducerea SUA, cât și la Conducerea UE declanșat împotriva Federației Ruse. Pentru a îngenunchea Rusia, pentru a o împărți, și pentru a-i lua resursele economice.
Așadar, Globaliștii sunt cei care au provocat războiul din Ucraina prin nerespectarea Tratelor Minsk 3 și Minsk 4. Ei sunt cei care au provocat Rusia, deși Putin îi avertizase să nu se apropie de granița Federației Ruse. Ei se folosesc de SUA și de Uniunea Europeană fiind stăpânii lor mascați, ca de niște armate pe care le-au asmuțit asupra Rusiei, prevalându-se de faptul că Rusia a atacat Ucraina. Dacă SUA, Germania și Franța, pionii Globaliștilor, ar fi respectat Tratatele Minsk 3 și 4, acest război, care vorbește atât de urât (demascându-i) de cinismul bolnav al Globaliștilor, cât și de slăbiciunea popoarelor care se lasă prostite și manipulate ca niște turme de oi, NU AR FI EXISTAT.
TEORIA CELUI DE AL TREILEA RĂZBOI MASCAT INVIZIBIL DUS DE GLOBALIȘTI ÎMPOTRIVA POPOARELOR ȘI NAȚIUNILOR PENTRU REALIZAREA NOII ORDINI MONDIALE
Războiul mascat invizibil înseamnă un război care nu se vede pentru că Agresorul este ascuns, invizibil și pentru că folosește mijloace, metode și strategii de distrugere mascate, astfel că Agresatul neștiind că este agresat, distrus, nici cine este Agresorul, se trezește distrus și învins, jefuit de tot fără a putea riposta. Mai ales că Agresorul, care este perfid, inteligent și cinic a avut timp și a cumpărat Conductorii Statelor naționale pe care îi folosește ca unelte împotriva propriilor popoare. Este cazul României, al tuturor Țărilor din Zona Americii și a Europei, a Imperiului atlantist, pentru că ei sunt într-adevăr un Imperiu..
Cel care a declanșat acest Război mondial mascat și invizibil împotriva popoarelor și a națiunilor, Creierul și Stăpânul acestui Război foarte complex și savant este Guvernul Corporatist mondial, sau Oculta, sau Guvernul globalist, cum se mai numește. El conduce un Imperiu, un imperiu în adevăratul cuvânt, pe care a început să îl construiască pas cu pas încă din prima jumătate a secolului XIX.
Este un Imperiu Financiar (Sistemul financiar mondial) de aceea el este invizibil, și operează în mod mascat în spatele acestei măști. Creierul acestui Imperiu, cele 13 sau 300 de familii (ele dețin 90 la sută din Capitalul Mondial, din Bogăția lumii) care conduc acest Imperiu (și prin intermediul Imperiului financiar conduc lumea) prin intermediul unui Mare Instrument ascuns și savant care se numește Piramida Puterii, care își are rădăcinile înfipte la toate nivelele societății umane, în toate guvernele, în toate Instituțiile internaționale și mondiale, în toate băncile (care sunt ale lor). În toată presa, mass-media mondială care este proprietatea lor.
El, acest Creier mondial, satanic și canceros numește Președinții Statelor Unite, pentru că SUA chiar sunt Colonia lor, numește toți Președinții și Primii Miniștri din Uniunea Europeană, care este colonia lor, împreună cu toate Țările din UE. Uniune Europeană care este Experimentul negativ făcut de ei, (așa cum a fost Experimentul comunist mondial făcut tot de ei) prin care jefuiesc țările europene.
La momentul potrivit Globaliștii vor dărâma Uniunea Europeană, devenită toxică, așa cum au distrus Uniunea Sovietică, la momentul hotărât de ei, favorabil lor. Așadar Uniunea Europeana este colonia lor și țările europene sunt coloniile mai mici ale lor, în care ei sunt stăpânii absoluți. Pentru că ei dețin Băncile, dețin mass media, dețin Serviciile secrete, dețin prin Multinaționalele lor economia țărilor pe care le jefuiesc. În această situația se găsește România care este distrusă în proporție de 80 la sută. Care nu mai are armată, servicii secrete, învățământ agricultură, nu mai are nimic, pentru că nu mai produce nimic.
Prin cine conduc Globaliștii România ? Prin partidele politice care s-au perindat la Putere din 1989 încoace, concret prin PSD, PNL, UDMR, USR, aceștia fiind slugile lui Soroș, prim Președinții, primii miniștri, miniștri din Guvernele din România, prin parlamentul României, unde au avut grijă să intre prostănacii și corupții cu dosare penale ca să fie șantajați și să execute ordinele care vin de la Bruxelles. Prin Armata care nu a făcut nimic să-și apere patria (acesta este Rolul armatei când o Țară este în Război), prin Serviciile secrete care s-au vândut globaliștilor, prin Justiția care a cultivat nedreptatea, corupția, lucrând împotriva poporului român.
Așadar, ca să ne fie clar, România și poporul român (toate Țările din UE) este Obiectul și Victima acestui Război mascat invizibil care ne-a distrus aproape total. Din decembrie 1989 suntem deci în Război, un război așa cum am văzut mascat, dus de globaliști împotriva popoarelor. Globaliștii ne-au luat economia, ne-a luat resursele, ne-a luat majoritatea forței de muncă bine calificată care muncește acum în Corporațiile și Multinaționalele lor. Aceste tancuri rapace care devalizează Economiile naționale.
Așadar, fără să știm, noi ne-am găsit și ne găsim din 1989 încoace în cel mai Mare și Distructiv Război din istoria noastră, de la daci până azi… Care ne-a distrus cum nu ne-a distrus nimeni în istorie (poate numai în Războaiele daco-romane), care ne-a luat totul, care ne-a transformat țara în colonie și pe noi, români, în sclavii lor. Și muncim ca proștii pentru ei, îi lăsăm să ne jefuiască, îi lăsăm să ne îmbolnăvească, să ne distrugă sănătatea cu pandemia, cu vaccinuri letale, cu chimicale, cu ideologia LGBT, cu susținerea imoralității, cu drogurile.
De ce ? Pentru că dumneata popor român (asta e foarte grav !) nu-ți pasă de țara dumitale, de bogățiile ei, de fabrici și uzine, de școală, de sistemul de sănătate. N-ai pic de demnitate !. I-ai lăsat pe globaliști și pe slugile lor, pe trădătorii neamului din fruntea Țării să facă tot ce vor cu tine. Ți-a dat și cu șutul în fund să-ți părăsești țara, asta tot cu ajutorul slugilor lor și trădătorilor Dumitale de la Conducerea Țării. Și ce este mai rău, dumneata i-ai votat de fiecare dată.
Dar mult mai vinovați decât poporul român sunt Academicienii, profesorii universitari, mințile învățate ale României, generalii din armată, din serviciile secrete, de la interne, cercetătorii științifici din domniile Științelor socio-umane, artiștii, scriitorii care sunt interesați numai să le fie lor bine, din lașitate și lipsă de conștiință și patriotism. Ei, nivelul de sus a piramidei sociale românești este mult mai vinovat de distrugerea României, la care au participat prin neimplicare, decât nivelele de jos ale piramidei sociale.
Pentru că acești indivizi axiofagi (distrugători, mâncători de valori ) o dată instalați în scaunele lor academice, universitare, ministeriale în loc să creeze și să promoveze valori au devenit cei mai mari dușmani ai valorilor românești, ai creațiilor științifice și culturale, promovându-se cu un egoism feroce numai pe ei. Când România ar fi avut nevoie de mari personalități politice, ca Nicole Bălcescu de pildă, de Mari minți, ca Eminescu, de exemplu, care să lucreze pentru Țara loc, Intelectualii din nivel de sus al Piramidei sociale au devenit cei mai mari sabotori ai valorilor naționale. Fie că sunt personalități creatoare, sau creații științifice. Nivelul de sus al Intelectualității românești și-a trădat țara, lor nu le pasă de tragedia și scufundarea poporului român. La fel ca politicienii aceștia nenorociți care ne-au distrus, ei își văd numai de interesele lor egoiste. ( A se vedea Cărțile noastre „Psihologie și Pedagogia Elitei Politice românești ”, și „Psihologia și Pedagogia elitei instinctuale românești”. (Căutăm editori.)
Așa cum am spus mai sus, ne găsim în cel mai mare și distructiv război din istoria noastră. Am suferit cea mai mare catastrofă din istorie. Suntem deci înlăuntrul celui mai mare război din istoria noastră, înlăuntrul celei mai mare catastrofe din istorie, creată de planul de subjugare al lumii de către Globaliști. Fiind Obiectul și Victima acestui Mare Război care urmărește ca orice război jefuirea și distrugerea noastră.
Subliniem: când o țară se află în război, este agresată, așa cum este România de 34 de ani neîncetat, ESTE DE DATORIA ARMATEI ROMÂNE ȘI A INSTITUȚIILOR DE FORȚĂ SĂ APERE ȚARA. Din păcate Armata Română și Serviciile secrete, cu generalii lor în frunte au trădat. Oamenii aceștia care au fost formați și plătiți pentru a apăra țara, a căror misiune este să își apere patria și-au trădat țara. Au trădat poporul român și pământul strămoșesc.
Iată ce propune Biroul de viitorologie de la București, în prima etapă, pentru ieșirea României din starea de război, din starea de Victimă și Obiect al celui mai mare război din istorie noastră.
1. Conștientizarea catastrofei istorice în care se găsește România, situație în care este Victima unei agresiuni mascate din partea Elitei Globaliste. Pentru că lupta va fi grea și îndelungată va trebui să gândim foarte bine această luptă. Biroul de viitorologie de la București a conceput un Proiect amplu de salvare a României.
2. Că dușmanul nostru nu este Rusia și nici Putin, nici războiul în care vor să ne bage Globaliștii și trădătorii aflați la conducerea României, ci SUNT GLOBALIȘTII. Vârful Imperiului globalist, Păpușarii noștri, prin reprezentanții lor, Multinaționalele care ne jefuiesc și ne distrug economia, Conductorii aflați la cârma României (Președinție, Guvern, parlament, și instituțiile naționale cum ar fi Justiția, Serviciile externe). Și chiar Armata a cărei misiune este să apere patria, iar ea nu a făcut și nu face nimic. Ba mai mult, execută ordinele Guvernului globalist de la București. Adică ordinele Agresorului prin care vrea să ne bage în Războiul din Ucraina.
3. Când o țară se află în Război societatea acelei țări se împarte automat în două categorii umane : 1. cei care luptă pentru apărarea țării și 2. cei care profitând au trecut de partea agresorului, pentru a beneficie de pe urma trădării. Desigur ar mai exista a treia categorie socială, cei care nu se implică și își văd de interesele lor. Prin pasivitatea și indiferența lor față de situația în care se găsește țara aceștia, de fapt, acceptă agresiunea dușmanului și devin indirect complici lui. Prin pasivitatea ei față de dezastrul Țării și situația de popor agresat în care ne aflăm, societatea românească, marea majoritate a românilor favorizează agresorul, îl ajută să ne distrugă și mai mult. Prin aceasta participăm chiar noi la distrugerea noastră. Din această cauză am ajuns în situația dramatică în care ne găsim ca națiune.
4. Această conștientizare a poporului român privind situația gravă, foarte periculoasă în care ne găsim ca națiune, care începe cu acest Apel, trebuie să ajungă prin toate mijloacele posibile și imposibile la urechile, la ochii și la inima românului pentru a-l face să înțeleagă adevărata situație în care ne găsim. Sperând că o dată fiind luminați, știind în ce situație ne găsim, vom încerca să întreprindem ceva pentru a ieși din situația de Țară agresată prin Războiul mascat invizibil al globaliștilor.
5. Bineînțeles că nu numai noi trebuie să ieșim din această situația, ci toate Țările care sunt victima acestui Mare Război mascat invizibil declanșat de Vârful Globalist care fac parte din Imperiul Globalist, din Imperiul nevăzut (dar cunoscut) al Marii Finanțe. Și aici ne referim la Țările Europei, la SUA, la Canada, la Țările din America de Sud.
6. Lucrul acesta va fi posibil abia atunci când la Conducerea Țărilor care sunt victimele Imperiului atlantist vot veni, subliniem, în mod democratic și pașnic (nu prin violență) guverne patriotice. Guverne care nu vor mai accepta ca țara lor să fie jecmănită de Guvernul satanist corporatist. O șansă am avea ca la alegerile din decembrie din România. Partidele care își zic suveraniste și patriotice ar trebui să câștige peste 50 la sută din locurile în parlament. Cum din păcate noi, românii, avem în noi vocația dezbinării, și vedem halul în care se distrug între ele aceste partide, sunt șanse minime. Dacă vor câștiga tot PSD, PNL, USR, UDMR, slugile globaliștilor sataniști va fi o mare tragedie. S-ar putea să nu mai avem nici o șansă să ne salvăm.
7. Până când vor veni la Putere în România patrioții important este să creăm un Curent puternic de opinie (o Ideologie a păcii) pentru pace și împotriva războiului. Desigur este bine să luptăm ca Guvernul să nu ne bage în război cu Rusia. Important este însă să mergem mai departe decât a mers doamna Avocat Elena Radu, AUTOAREA APELULUI „NOI, CETĂȚENII ROMÂNIEI VREM PACE și să luptăm împotriva Marelui Războiul prin care Vârful Globalist ne-a agresat și ne agresează folosind metodele și mijloacele perfide ale Războiului mascat invizibil.
8. Pentru aceasta le propunem patrioților și pacifiștilor înființarea ”COMITETULUI NAȚIONAL DE LUPTĂ PENTRU PACE ȘI ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI DE ORICE FEL”. Acesta având filiale în toate județe României.
9. Obiectivul principal al Comitetului național de luptă pentru pace și împotriva războiului va fii informarea complexă și detaliată a tuturor românilor din țară și de pretutindeni despre situația în care se află poporul român și România, victime a celui mai mare și distructiv război din istoria noastră. Despre ce este acest Război mascat invizibil, cine sunt Agresorii, care este filozofia și ideologie lor, care este structura lui, ce mijloace, metode, procedee, strategii folosește Agresorul globalist în acest război. Despre modalitățile prin care putem combate acțiunile mascate ale acestui război care ne-a distrus în proporție de peste 80 la sută. Ca președinte al acestui comitet Biroul de viitorologie de la București o propune pe doamna avocat Elena Radu, autoarea apelului de mai sus intitulat „NOI, CETĂȚENII ROMÂNIEI VREM PACE !”.
10. Biroul de viitorologie de la București invită toate marile personalități din domeniul Științei, artei și cultură să se înscrie în acest Comitat. Urmând ca după înființarea lui să alcătuim Statutul, Obiectivele, Organizarea, Principiile și Modalitățile de acțiune ale Comitetului. Noi deja am gândit întreaga strategie a salvării României (a se vedea lucrarea noastră „Știința salvării României”. Căutăm editor.) Biroul de viitorologie este Primul care se înscrie în acest Comitet.
11. Până la înființarea Comitetului național de luptă pentru pace și împotriva războiului Biroul de viitorologie le propune românilor, oriunde s-ar afla ei, afișarea unui steag alb, a unui ștergar alb, Steag al Păcii, la Porți, la balcoane, la ferestre, la intrarea în instituții, la intrarea în magazine, pe acoperișuri etc. Acest lucru demonstrând că poporul român dorește pace, nu dorește să fie băgat în nici un război.
La final îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca El să ne fi inspirat. Fie ca Domnul să ne ajute în lupta noastră pentru pace și pentru România. Să ajute lupta tuturor popoarelor pentru pace, suveranitate și buna înțelegere între popoare.
Prof Ștefan Dumitrescu, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, Purtătărul de cuvțnt al Bibroului de viitorlogie de la București.
4.,,Dacă protopopul nostru va continua să-mi pună piedici și să mă șicaneze, sunt dispus să trec la greco-catolici, unde și eu voi fi protopop’’. Părinte, să nu faci asta, chiar de ți-ar propune să te facă papă. De ce? Pentru că sunt eretici și aceștia sunt viitorii locuitori ai iadului. A sărit la următorul subiect, asemenea sectarilor.
5.Canoanele Bisericii sunt făcute de oameni și nu fac parte din Revelația Dumnezeiască, deci pot fi oricînd desființate. Eroare monumentală! Revelația Dumnezeiască este alcătuită din Sfanta Scriptură și Sfanta Tradiție. Canoanele Bisericii fac parte din Sfanta Tradiție. Concluzie: Sfintele Canoane sunt parte a Revelației (Descoperirii) Dumnezeiești, iar cei care le desconsideră și le încalcă, batjocoresc voia lui Dumnezeu.
6.Întreb: Ați văzut filmele acelea care ni-l arată pe papa Francisc rostind cele mai îngrozitoare hule? De pildă: ținea o cruce în mînă, întrebînd: ,,Ce este aceasta? Este eșecul lui Dumnezeu!’’ Sau altădată spunea: Iisus Cristos este cel mai spurcat om!’’ Și a fost aplaudat de nătîngii din asistență. Nu vă cutremurați, auzind asemenea hule? Încă vreți să vă uniți cu el? ,,N-a zis papa așa ceva, ceea ce ai văzut este inteligența artificială!’’ În acest punct al absurdului, discuția și-a pierdut noima. Nici n-a continuat prea mult.
Atît i-am spus acestui popă: Părinte, eu ca îngrădit de erezie, cu puterile mele slabe, nu știu dacă mă voi mîntui, e voia lui Dumnezeu. Însă dumneata cu ereziile pe care le răspîndești te vei pierde, cu certitudine, în iad.
Presbiter Iovița Vasile
PS Preotul Sorian Sergiu Gheorghe a fost un bun slujitor, vreme de cîteva decenii. Acum e pensionar în localitatea Ianculești, județul Satu Mare.