ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Şi aceasta înseamnă mândrie, a se lăuda cineva cu şi pentru altul, şi când nu pătimeşte aceasta pentru ale lui. Adică, aşa cum cel care se mândreşte cu bogăţia străină, o face din trufie, la fel şi cel care se mândreşte cu slava altuia. Şi bine a fost numită trufie. Adică, atunci când un mădular se răscoală, urmarea nu poate fi alta decât îmbolnăvirea şi infecţia, pentru că în nicio altă situaţie un mădular nu devine mai înalt decât altul decât atunci când se produce umflătura. Prin urmare, la fel şi în trupul Bisericii, cel care are fierbinţeală şi se mândreşte este bolnav, pentru că deformează şi pierde proporţia obişnuită, din pricină că acesta este umflat.La fel se întâmplă şi când în trup pătrunde un suc primejdios şi stricat, şi nu mâncarea obişnuită. Astfel se naşte şi trufia, pentru că înlăuntrul nostru pătrund gândurile străine. „Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit?,, (2 Corinteni 4, 7).

În continuare, după ce îi lasă pe începători, vine la conducători, la cei avansaţi duhovniceşte. Şi ceea ce spune înseamnă următoarele: de ce ţi se pare că eşti vrednic să te lauzi? De s-a făcut judecata? A înaintat cercetarea, încercarea exactă a faptelor tale? N-ai putea să susţii aceasta. Dacă însă oamenii hotărăsc şi judecă, judecata lor nu este dreaptă. Să zicem însă că eşti vrednic şi de laudă, că ai harisma, şi că judecata oamenilor este corectă. Dar din nou nu trebuia să te mândreşti, pentru că n-o ai prin puterile tale, ci ai primit-o de la Dumnezeu! Aşadar, de ce te prefaci că ai ceva pe care nu-l ai? Că pe acesta îl ai şi tu şi alţii la un loc. Deci, de vreme ce ai primit nu numai aceasta, ci tot ceea ce ai, nu-s izbânzile tale, ci ale harului lui Dumnezeu. Şi dacă te referi la credinţă, pe aceasta o ai pentru că ai fost chemat. Dacă aminteşti de iertarea păcatelor, de harisme, de cuvântul învăţătoresc, de puteri, pe toate le-ai primit de-acolo. Prin urmare, spune-mi ce ai pe care să nu-l fi primit? Deci tu însuţi ai reuşit prin puterile tale? Cum vei putea să răspunzi?

Aşadar, le-ai primit, şi de aceea te lauzi? Trebuia, în schimb, să fii smerit, pentru că cele ce ţi s-au dat nu sunt ale tale, ci ale Celui Care ţi le-a dat. Adică, dacă ai primit ceva, ai primit de la Acela, nu ai primit de la tine, şi dacă nu ai primit din al tău, de ce te lauzi ca şi cum ai ceva din al tău? De aceea s-a şi adăugat: „Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4, 7) (Comentariu la Epistola 1 Corinteni, 1, E.P.E. 18, 318-322, P.G. 61, 97-98).

Trufia este dovada unei gândiri copilăreşti. Mândria este dovada unei gândiri copilăreşti, pentru că şi copiii devin mai leneşi în absenţa învăţătorului. Deci aceasta arată faptul că prezenţa lui este suficientă pentru îndreptare (Comentariu la Epistola 1 Corinteni, 14, E.P.E. 18, 384, P.G. 61,115).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur. Smerenia, mândria, îngâmfarea, slava deşartă și lauda. Vol. 2, Editura Egumeniţa)

Text selectat și editat de Sora Gabriela Naghi

Zis-a un Părinte oarecare: ceara de nu se va înfierbânta în foc, să se moaie, nu se va putea tipări pecetea ce vei pune peste dânsa. Așa și omul: de nu va fi muiat de fierbințeala focului scârbelor, bolilor, ostenelilor, suferințelor și a ispitelor, nu se poate tipări într-însul pecetea Sfântului Duh.

Că pentru aceasta zice Domnul Sfântului Apostol Pavel: ajungă-ți darul Meu, că puterea Mea întru neputințe se săvârșește. Și însuși Pavel zice: cu dulceața este mie a mă lauda pentru neputințele mele, ca să se sălășluiască în mine puterea lui Hristos.

Așa și tu, fiule, după putința ta rabdă pentru Domnul cu mulțumire scârbele, necazurile, năprasnele, bolile și ispitele ce-ți vor veni după voia lui Dumnezeu pentru folosul tău; că numai prin răbdarea scârbelor cu mulțumire va intra omul în Împărăția lui Dumnezeu, precum Însuși Domnul zice: cu multe scârbe se cade a intra în Împărația Cerurilor.

(Extras din Patericul egiptean)

Text selectat și editat: Sora Gabriela Naghi

Sunt cele două promisiuni pe care Iohannis le-a făcut românilor cu ani în urmă. Le-a auzit și el undeva și imediat a ieșit să ne spună că acestea vor fi realizările lui de vârf. Nu vă faceți iluzii, mandatele lui, garantate de americani, sunt pe sfârșite și iată că avem o stare dezastruoasă a învățământilui românesc. Nu m-am așteptat la cine știe ce. Iohannis e deficitar în toate cele, începând cu cei șapte ani de-acasă și ajungând în ziua de azi, când dumnealui trăiește ca un șeic arab, trădează și vinde ce-a mai rămas din țara aceasta, fără să dea seama nimănui. Singurele lui griji sunt acelea de a-și satisface capriciile, ale lui și ale doamnei, cu călătorii extrem de lungi și costisitoare în Asia și America de Sud cu cele mai scumpe avioane, risipind în neștire ceea ce generos i se acordă din bugetul costeliv al României.

Profesorii și ceilalți truditori din învățământ sunt în grevă. De ani de zile, nimeni nu s-a gândit la salariile lor, mult rămase în urmă. Am înțeles că există o lege prin care se alocă 6% din PIB pentru Învâțământ și educație. Și ce-i dacă e lege? Abia le-au dat un amărât de 3,5% Teutonul de la Cotroceni a încălcat de zeci de ori Constituția, poate fi ușor pus sub acuzare pentru înaltă trădare, și totuși continuă să se lăfăie în palate și vile special amenajate pentru el și simandicoasa doamnă. Prima doamnă.

Greva personalului didactic ar fi putut înceta după două-trei zile, dacă trândavul ar fi ieșit și ar fi pus în vedere guvernului de nulități ca în scurt timp să rezolve revendicările colegilor lui de breaslă. Parlamentul e al lui, guvernul așijderea, justiția îi e supusă, chiar și serviciile, toate pârghiile le are în mână, dar dumnealui nu se deranjează să medieze acest conflict. Toți tremură în fața lui, nimeni nu îndrăznește să-l contrazică sau să-i dea un sfat bun, pentru că dumnealui nu admite alte păreri.

Cu ani în urmă, mai în glumă, mai în serios, spuneam că prezența prostului satului la Cotroceni, ca președinte, ar fi mult mai benefică pentru țară, ne-ar costa poate 0,001 din PIB, iar realizările le-ar întrece pe cele ale lui Iohannis, vă garantez.

Presbiter Iovița Vasile

Cunoscând puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul, care nu dorește nimic altceva decât pierderea întregii omeniri, ca toți să fie părtași sorții lui, face tot ce-i stă în putință ca să ne împiedice de la rugăciune. Diavolul nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim, căci știe că pocăința sinceră poate șterge mulțime de păcate, ci încearcă mai cu seamă să devoreze timpul vieții noastre, insuflând în noi pofta de distracții, gustul pentru noutăți și chiar o anume sete de știință și cunoaștere din care până și ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea.

Tehnologia noastră modernă, cu nenumăratele ei produse noi care invadează piața, este numai o exemplificare a acestui vicleșug. Diavolul știe că, dacă reușește să devoreze timpul vieții noastre, el pune capăt acestei sfinte neguțătorii, acestui schimb de vieți, nimicind legătura noastră personală cu Dumnezeu. Pentru noi, această legătură este dătătoare de viață, pentru că prin ea suntem în neîncetată împărtășire cu Izvorul Vieții. Când ne rugăm, ne aflăm în prezența lui Dumnezeu, și această prezență nimicește neîncetat moartea, pe care o purtăm în noi, și ne reînnoiește. Așa încât, a răscumpăra vremea înseamnă a cultiva legătura noastră cu Dumnezeu și, cu cât legătura noastră cu El este mai puternică, cu atât vom fi mai uniți cu El în această viață și vom continua să fim la fel, în chip mai desăvârșit și cu mai multă tărie, în viața ce va să fie. […]

Atunci când aflăm înțelepciunea lui Dumnezeu ne răscumpărăm timpul viețuirii noastre pe pământ. „Socotiți, drept aceea, cum să umblați cu pază, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți. Răscumpărând vremea, că zilele rele sunt”, spune Sfântul Pavel în Epistola către Efeseni (Efeseni 5, 15-16). Pentru cultura zilelor noastre, „timpul înseamnă bani”, dar pentru noi, creștinii, timpul înseamnă răscumpărarea veșniciei. În fiecare zi noi încercăm să împuținăm păcatul din viața noastră și să sporim neîncetat în inima noastră energia harului lui Dumnezeu, și astfel să punem pe fiece zi a vieții noastre pecetea veșniciei. În fiece zi suntem chemați să facem o sfântă neguțătorie: să schimbăm viața noastră trecătoare cu viața cea veșnică de la Dumnezeu. În fiece zi primim darul timpului și dacă din cele 24 de ore ale zilei, punem deoparte câteva minute, sau poate ore, pe care le dăm rugăciunii, atunci acest timp pe care îl dăruim lui Dumnezeu din toată inima va pecetlui fiece zi a vieții noastre și, în cele din urmă, toată viața noastră va fi umbrită de veșnicie. Rugăciunile noastre vor rămâne veșnic înaintea lui Dumnezeu și ele vor fi mântuirea noastră.

(Arhim. Zaharia Zaharou, Răscumpărând vremea, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2014)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Domnul arată pe cine să chemi la prânz sau cină. Tu ia de aici următoarea regulă: să nu faci niciodată ceva pentru aproapele ca să capeți răsplată de la el aici. Asta nu înseamnă că risipești în zadar: vei fi răsplătit pentru toate la vremea potrivită. În predica de pe munte, Domnul a poruncit să facem toate faptele bune – rugăciunea, postul, milostenia – în taină. De ce oare? Fiindcă Tatăl Ceresc le va răsplăti la arătare celor ce fac acestea. Asta înseamnă că prin toate ostenelile vieții sale, creștinul trebuie să-și pregătească fericirea viitoare, să-și clădească locuința veșnică și să trimită acolo provizii pentru întreaga vecie.

Acest fel de a făptui este potrivnic principiului: „Interesul poartă fesul”, căci interesele se mărginesc la viața de aici, iar viața creștinească aduce pagubă acestor interese. A trăi astfel nici nu se poate fără credință, nădejde și dragoste față de Domnul. A trăi potrivit poruncilor în așteptarea răsplății înseamnă tot o făptuire înstrăinată de interesele lumești; și, de altfel, e mai aproape și mai limpede inimii decât cine știe ce lucru prea idealist, cum ar fi să faci bine „de dragul binelui”. Așa ceva nu se găsește nicăieri în Sfânta Scriptură. Acolo, cel mai înalt imbold este:
Fă totul pentru Domnul și nu te teme că ai să ieși în pagubă.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 217

Selectie si editare: Sora Gabriela Naghi

Cea mai recentă țintă ierarhică a Ucrainei este unul dintre cei mai iubiți și puternici Arhiepiscopi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene Canonice. Înaltpreasfințitul Mitropolit Longhin, Arhiepiscop al Eparhiei Cernăuților și Bucovinei și stareț al Mănăstirii Sfintei Înălțări-Bănceni, este cunoscut pentru predicarea sa înfocată, care vizează condamnarea schismaticilor și persecuția statului asupra Bisericii.

El este cunoscut și ca tată al orfanilor. De la începutul anilor 1990, a adoptat peste 400 de orfani, care au fost îngrijiți la orfelinatul condus de mănăstirea sa. În 2008, i s-a acordat oficial titlul de Erou al Ucrainei pentru eforturile sale neobosite. Dar acum acest Erou este arătat lumii drept un inamic al statului, acuzat de „incitarea la dușmănie religioasă” – aceeași acuzație care a fost adusă și împotriva altor câțiva ierarhi din Biserica Ortodoxă Canonică a Ucrainei.

Pe 19 mai, Mitropolitul a primit o citație pentru a fi audiat la secția de poliție locală, transmite Episcopia Cernăuți- Bucovina. „Am fost și rămân credincios Bisericii Ortodoxe Ucrainene și Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie. Cer ajutorul lui Dumnezeu pentru a rămâne credincios Bisericii Ortodoxe canonice până la capăt și pentru a păstra puritatea credinței noastre ortodoxe”, a comentat IPS Sa. „Vom suferi, vom îndura, dar nu vom vinde nici Biserica, nici statul. Rămânem mereu alături de credincioși.”

Sute de clerici, călugări și mireni s-au adunat ieri la secția de poliție Cernăuți pentru a-și arăta sprijinul cu rugăciuni inaltate pentru iubitul lor Mitropolit Longhin. Imaginile de la fața locului arată cum credincioșii au citit rugăciunile în fața poliției înarmate în timp ce IPS Longhin era interogat. Martorii oculari raportează că un număr de participanți au primit, de asemenea, convocări la poliție în timpul rugăciunilor.

„Poliția nu va lăsa oamenii să intre. Dacă ești episcop ortodox, atunci, desigur, ești un criminal. Dacă ești un episcop care a adoptat 400 de orfani, este greu să-ți imaginezi o crimă mai gravă”, au subliniat cu durere, credincioșii.

La părăsirea departamentului de poliție, Mitropolitul Longhin a mulțumit mulțimii prezente, încurajându-o să se roage în continuare și să fie foarte atentă. Serviciul Securității Statului a anunțat apoi că Înaltul Ierarh este suspectat oficial pentru predicile sale în care s-a referit la schismatica „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” , ca fiind „biserica lui antihrist” și „satanică”.

Potrivit unei surse apropiate de Mitropolitul Longhin, autoritățile și-au amânat planurile de a impune o „măsură preventivă” Înaltului Ierarh din cauza prezenței uriașe a credincioșilor care îl iubesc pe Mitropolit.

https://orthochristian.com/153798.html

Traducere și editare: Sora Gabriela Naghi

– Geronda, sunt tulburat de gândurile de neîncredere care coboară asupra mea.
–Faptul că ești deranjat și nu accepți aceste gânduri înseamnă că ele vin de la cel rău. Uneori Dumnezeu ne îngăduie să avem îndoieli sau ezitări în credința noastră, să ne verificăm dispozițiile și milostivirea. Dar Dumnezeul nostru nu este o fabulă, ca cea despre Zeus, Apollo și ceilalți așa numiți „zei”. Credința noastră este reală și vie. Avem un nor de sfinți (Evr.12:1), după cum scrie Apostolul Pavel. Acești oameni L-au cunoscut pe Hristos, au experimentat o relație personală cu El și s-au sacrificat pentru El. Și în timpul nostru există oameni care se consacră lui Dumnezeu și care experimentează stări cerești. Ei sunt în contact cu îngerii, cu sfinții și chiar cu Hristos și cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Ca să te ajut, o să-ți spun ceva despre mine. Vedeți, și eu „îmi dau sângele”, vorbesc despre acțiuni pentru a-i ajuta pe alții. Văzând cum cunoștințele adunate de om alungă credința din el, vreau să o întăresc, povestind câteva întâmplări din domeniul credinței.

Când eram mic, locuiam în Konitsa. Am citit multe vieți de Sfinți, și le-am dat altor copii să citească, sau am adunat prietenii și am citit împreună. M-am bucurat în mod deosebit de marii Sfinți, eroi ai ascezei credinței și de postul pe care și l-au impus și am încercat să-i imit. Postul meu a făcut ca gâtul meu să arate ca o tulpină de cireș. Prietenii au râs de mine: „Îți va cădea capul”. Ce am îndurat atunci!… Dar să lăsăm asta. Fratele meu mai mare, văzând că mă îmbolnăvesc din post, s-a temut că nu voi putea termin școala, mi-a luat caietul cu viețile Sfinților pe care le citeam. Odată, unul dintre vecinii noștri, pe nume Costas, i-a spus fratelui meu: „O să-i pun creierul în ordine. Voi avea grijă să arunce cărțile pe care le citește și să înceteze postul și rugăciunile”. Ei bine, a venit să mă găsească. Aveam vreo cincisprezece ani atunci. Și m-a învățat teoria lui Darwin. A vorbit și a vorbit, până mi-am pierdut mințile. Și cu capul încurcat, m-am repezit direct în pădure, la capela Sfintei Barbara. Intrând în ea, l-am întrebat pe Hristos: „Hristosul Meu, dacă Exiști, arată-mi-Te înaintea mea!”. Am tot repetat asta iar și iar, făcând metanii. Era vară. Transpirația mi se prelingea pe brațe, eram ud. În cele din urmă, m-am prăbușit de slăbiciune. Dar nu am văzut nimic, nici nu am auzit nimic.

Ei bine, se vede că Dumnezeu nu m-a ajutat, nici măcar un scârțâit, o umbră, nimic; dar până la urmă, eram încă doar un copil. Observând din punct de vedere uman, sau cu ajutorul logicii, ceea ce s-a întâmplat, s-ar putea spune: „Doamne, este trist pentru el, bietul om! De la vârsta de unsprezece ani, a început să urce pe scară, a desfășurat o importantă asceză, iar acum este în criză. Avea capul încurcat de teorii nebunești, acasă, fratele lui îi punea bețe în roate, a fugit în pădure să-ți ceară ajutorul…”. Dar nici un răspuns, nimic! Epuizat de metanii, m-am aşezat şi mi-am spus: „Păi ce răspuns a dat Costas când i-am întrebat ce părere are despre Hristos?”. „El a fost cel mai blând, cel mai drept Om. Prin învățăturile Sale, El a depășit interesele fariseilor, care L-au răstignit din invidie.” Așa că atunci am hotărât așa: „Deoarece Hristos a fost acest Om atât de bun și de drept, atât de mult iubit încât nu a fost altul ca El, de vreme ce oamenii răi L-au ucis din invidie și răutate, atunci, pentru acest Om, trebuie să fac mai mult decât Am făcut. Trebuie chiar să fiu gata să mor pentru El». Cu greu îmi spusesem asta când mi s-a arătat Hristos. A apărut în mijlocul unei lumini intense, capela strălucea. El îmi spuse „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11:25-26). Într-o mână El ținea o Evanghelie deschisă, pe care am citit aceleași cuvinte. A fost o astfel de schimbare interioară în mine, încât am tot spus iar și iar: „Ei bine, Costas, vino aici acum și vom discuta dacă Dumnezeu există sau nu!”.

Vedeți, înainte de a-mi apărea, Hristos a așteptat să iau o hotărâre plină de sacrificiu de sine. Și dacă El dorește o hotărâre plină de sacrificiu din partea unui copil, cu atât mai mult o va dori de la un adult.

Traducere din:
Parintele Paisie Aghioritul Sfântul Munte „Cuvinte duhovnicești Volumul II. Trezirea duhovnicească. Editura: Orfograf, Moscova. pp. 273-276.

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Este, de fapt, o imbecilitate de la un capăt la altul; e cutezanța omului cu minte întunecată, care vrea să-și arate capacități ce-i sunt străine; e îndrăzneala diavolului, începătorul răului, cel care a spus cu nemăsurată mândrie: ,,Ridica-mă-voi la ceruri și mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi așeza jilțul meu’’ (Isaia 14, 13); e o sfidare la adresa lui Dumnezeu, prin care creatura ticăloșită contestă puterea cea nemărginită a Creatorului.

Ne aducem aminte cu câtă emfază clamau comuniștii: Nu există lucruri care nu pot fi cunoscute, ci lucruri pe care nu le cunoaștem încă. Sărmană ființă umană! Știm vremea când perspectiva clonării, a dobândirii nemuririi fără Dumnezeu, era ridicată la rang de știință ce nu poate fi tăgăduită. Gogorița s-a dezumflat și acum nimeni nu mai pomenește de ea. Anii abia trecuți, în vremea pandemiei artificial create, știința era imbatabilă. Care este rezultatul? Milioane de oameni au murit răpuși nu de boală, ci de vaccinul ucigaș, alții poartă bolile cauzate de vaccin, nevrând a-și recunoaște măcar acum nesăbuința de a fi dat crezare unui sistem criminal, care de 34 de ani ne ține într-un ocean de minciuni. Recent am fost internat în două spitale diferite și am observat atent discuțiile între pacienți: majoritatea, vreo ¾ erau vaccinați. Mulți regretau gestul necugetat, unii continuau să petreacă în ignoranță sau nerecunoaștere.

Acum dumnezeii lumii acesteia vor să se ridice mai presus de Dumnezeul Adevărului. Au construit niște roboți cu formă umană, pe care-i pun să înlocuiască inteligența omenească așezată de Dumnezeu în creaturile Sale. Unii, care s-au întunecat cu păcatul necredinței sau al relei credințe, speră că inteligența artificială le va rezolva problemele imbecilității lor. Zadarnic! Bolovanul inert și nesimțitor va rămâne la fel, chiar de i s-ar implanta cine știe ce dispozitiv generator de inteligență artificială.

Am mai spus și altădată că aceia cu adevărat inteligenți vor fi interziși, pentru a nu-i discrimina pe proști. Niciodată inteligența lor artificială nu o va putea înlocui pe cea omenească, ca dar al lui Dumnezeu. Inteligența înseamnă înainte de toate înțelepciune. Nu spunem despre Dumnezeu că e inteligent, e prea puțin, dar spunem că este Înțelept, sau și mai bine, Atotînțelept, Izvorul înțelepciunii.

,,Înțelepciunea strigă pe ulițe și în piețe ridică glasul său. Ea propovăduiește la răspântiile zgomotoase. Înaintea porților cetății își spune cuvântul: Până când, proștilor veți iubi prostia? Până când, nebunilor, veți iubi nebunia? Și voi, neștiutorilor, până când veți urî știința’’ (Pildele lui Solomon 1, 20-22)).

Presbiter Iovița Vasile

Părinţii niptici s‑au ostenit mult pentru a afla Harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Pentru aceasta noi, fiii lor, suntem datori să le aducem neîncetat mulţumire, pentru că ne‑au arătat o cale care duce la unirea cu Dumnezeu. Dar ne minunăm și ne întrebăm: „Oare cum este cu putinţă ca oamenii, mai ales monahii și clericii, să poată trăi duhovnicește, împlinindu‑și nevoile lor sufletești, fără rugăciune, pe care Părinţii noștri niptici ne‑au dăruit‑o din experienţa lor?”.

Sfântul Grigorie Palamas, marele luminător al lucrării isihaste, al trezviei și mai ales al rugăciunii neîncetate, a scris cele mai înalte și mai sistematice învăţături, pentru care a primit supranumele de „vârful Părinţilor niptici”.

Odată, pe când se nevoia în hotarele Marii Lavre împreună cu obștea sa, Sfântul a fost răpit în vedenie și a văzut înaintea sa un vas ce semăna cu o cană și care avea în ea un lichid. Iar acesta atât de mult prisosea, încât se revărsa și se pierdea. Această băutură albă și plăcută, aflată în acel vas, arăta precum laptele. Un om vrednic de cinste i‑a spus: „Grigorie, pentru ce lași să se verse și să se piardă atâta material duhovnicesc și nu‑l dai celor ce au nevoie?”. Sfântul a înţeles că era Harul lui Dumnezeu.
Era acea băutură duhovnicească pe care Sfântul o avea în lăuntrul său ca Har al lui Dumnezeu, ca înţelepciune, experienţă, trezvie, ca putere a cuvântului. Cum de le lași pe acestea și le îngrădești în acest loc și nu le transmiţi la cei neputincioși, la oamenii flămânzi și însetaţi? Cu adevărat, după ani de zile, cu ajutorul și povăţuirea lui Dumnezeu, s‑a aflat între mulţi oameni și i‑a adăpat pe cei care aveau nevoie de folos duhovnicesc.

Chiar și atunci când se afla în lume se ruga de unul singur. Se liniștea singur în chilia sa și doar Sâmbăta și Duminica venea la Liturghie. În toate celelalte cinci zile ale săptămânii se zăvora în chilia sa și nu ieșea deloc. Nici nu mânca, nici nu bea. Doar Sâmbăta înceta nevoinţa liniștirii și mergea la dumnezeiasca Liturghie. Se împărtășea, cobora în trapeză, vorbea cu părinţii, iar de Duminică seara se liniștea din nou până Sâmbătă.

Acești mari Părinţi ne învaţă că atunci când sufletul omului este împresurat de gânduri necurate, egoiste, hulitoare, păcătoase, pe lângă cuvântul împotrivitor trebuie să se nevoiască spre alungarea gândurilor și cu mânie împreunată cu Rugăciunea lui Iisus. Nu ajunge doar mânia împotriva gândurilor și închipuirilor păcătoase, ci este neapărată nevoie ca omul care este războit să se roage și cu Rugăciunea neîncetată, prin chemarea dumnezeiescului Nume: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește‑mă”

(Extras din Povețe părintești – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos).

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Înalt-Preasfințitul Părintele nostru Longhin este liber, se poate întoarce la Mănăstirea Bănceni, pentru a sluji lui Hristos și semenilor. Nu i s-a dat nicio sancțiune, nu i s-a pus nicio interdicție.

Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și niciun cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale!

Iar noi, nevrednicii, să nu ne temem de cele ce vor urma, cum nici Vlădica nostru nu se înfricoșează în fața morții. Cu noi este Dumnezeu. Cu ei…

Presbiter Iovița Vasile

„Când toți oamenii din Babilon se închinau la idolul de aur, cei Trei Copii Sfinți nu au condamnat pe nimeni la pierzare. Ei nu s-au preocupat de faptele altora, ci au avut grijă numai de ei înșiși, ca să nu se îndepărteze de adevărata evlavie. Exact la fel, când Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, nu a osândit pe niciunul dintre cei care, împlinind legea lui Darius, nu voiau să se roage lui Dumnezeu, ci a ținut în minte propria sa datorie și a dorit mai degrabă să să moară decât să păcătuiască împotriva conștiinței sale, călcând Legea lui Dumnezeu. Doamne ferește să condamn pe cineva sau să spun că singur sunt mântuit! Totuși, voi fi de acord mai devreme să mor decât să renunț în vreun fel de la adevărata Credință și, prin urmare, să suport chinurile conștiinței.”

Cu toate acestea, când a fost întrebat de heterodocși (monoteliți) dacă doar el în tot Orientul avea adevărul, Sfântul Maxim a spus da…

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

-De ce să fie judecat, părinte, ce rău a făcut?

-Dar Mântuitorul ce rău a făcut? A făcut numai bine și totuși L-au judecat, L-au condamnat la moarte și L-au răstignit.

Mâine dimineață Înalt-Preasfinția Sa va sluji Sfânta Liturghie, apoi va merge la Cernăuți pentru a fi judecat de antihriști pentru vini imaginare. A spus-o cu multă seninătate în predica de astăzi, care poate fi socotită ca un testament pentru noi toți. Arhiereul lui Hristos merge pentru a-L mărturisi pe Mântuitorul lumii în fața unor fiare cu chip uman, care cunosc de-acum sentința pe care trebuie să o pronunțe. Noi nu o știm, dar o vom afla la vremea cuvenită. După ce l-au otrăvit mișelește în câteva rânduri, acum îl vor supune judecății și, de va îngădui Dumnezeu, va primi și cununa muceniciei. Gândul și perspectiva morții nu-l înfricoșează, ba dimpotrivă, îl întăresc pe drumul pe care a pășit de mai multă vreme.

E de așteptat ca la centrele eparhiale ale Bisericii noastre să fie mâine motive de bucurie. Complici ai antihriștilor sunt și pseudo-ierarhii români, împreună cu monstrul de la Constantinopol, Bartolomeu. Când acesta a acordat autocefalia unei găști de derbedei mireni, travestiți în episcopi, șezătorii pe scaunele episcopale au tăcut. Acum vedem roadele amare ale ticăloșiei și complicității lor.

Înalt-Preasfințitul Părintele nostru Longhin va fi biruitor pentru că este de partea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biruitoare va fi și Sfânta Biserică Ortodoxă a Ucrainei. Biruitoare va fi întreaga Biserică a lui Dumnezeu, de pe toată fața pământului, în pofida sălbăticiei cu care porțile iadului încearcă să o înfrângă.

Să nu cădem în deznădejde și în întristare peste măsură. Atotputernicul Dumnezeu știe de ce îngăduie aceste încercări. Armele noastre nebiruite sunt rugăciunea și postul.

Sărutăm mâna Înalt-Preasfinției Sale și-i mulțumim pentru toate gândurile bune și rugăciunile înălțate la Tronul ceresc pentru binele și mântuirea Neamului Românesc.

Vrednic este!

Presbiter Iovița Vasile

Lenea președintelui Iohannis este proverbială. Așa se explică absențele lui din spațiul public. Când totuși iese pe posturile de televiziune, bălmăjește câteva platitudini, apoi iar dispare pentru o lună.

Leneșul e mamifer atârnat și indolent.

La noi leneșu-i absent,

E la golf sau la schiat,

Ori stă zile-ntregi, tolănit în pat.

Despre aroganța lui, tipic teutonică, ce să mai spunem…

E arogant, oricine vede,

Uitând că trebuie să plece.

Dumnealui însă se crede

Și nemuritor, și rece.

Afirmația de mai jos a fost făcută chiar de dumnealui, președintele. Evident vinovați sunt alții, nu el, șeful statului

Statul român a eșuat.

O spune chiar ispravnicul.

Vă spun eu cine-i vinovat:

Iohannis – Magnificul.

Cele două mandate ale lui Iohannis se apropie de sfârșit. Vă aduceți aminte de sloganul și promisiunile cu care ne-a mințit?

Lucrul cel bine făcut

Încă nu a început.

România educată,

O lăsăm pe altădată.

Bățosul președinte s-a pretat la o demonstrație ieftină și mincinoasă, pentru a impulsiona procesul de așa zisă vaccinare:

Spectacol televizat:

Iohannis s-a vaccinat!

Nu vă temeți, n-o să moară,-n

Seringă a fost apă chioară.

Deși nu face nimic bun pentru Țară, teutonul de la Cotroceni cheltuie sume imense de la buget, pentru capriciile sale și ale doamnei Carmen Iohannis, născută Lazurcă.

România e un stup imens

Cu un potential evident.

Românii lucrează intens

Pentr-un trântor impotent.

Presbiter Iovița Vasile

Sfârșit

Bogăția noastră nemăsurată și nesecată este Credința noastră Ortodoxă. Prin ea se întăresc toate cerurile, toate ale lui Dumnezeu sunt ale noastre și ceea ce e mai prețios decât orice – Însuși Preadulcele nostru Domn Iisus Hristos, iar împreună cu El toate fericirile și bucuriile veșnice.

De când Domnul Iisus Hristos este pe pământ, nu mai există prăpastie între pământ și cer, între Dumnezeu și om; unite sunt cele ale lui Dumnezeu cu omul, cele cerești cu cele pământești, cele veșnice cu cele vremelnice.
Trupul divino-uman al lui Hristos – Biserica – este palatul ceresc-pământesc în care se trăiește viață veșnică divino-umană prin credința ortodoxă, adevărată, apostolică, divino-umană, patristică în Domnul Iisus Hristos. Nu există morți în Biserica lui Hristos. Toți cei din ea sunt vii, și încă vii fără de moarte; încă pe pământ sunt nemuritori prin har, iar după strămutarea în acea lume sunt încă și mai deplini, mai puternici, cu neputință de învins, nemuritori.

Aici (în Biserică) îngerii trăiesc între oameni, „bucuria și adevărul s-au întâlnit”, timpul se măsoară cu veșnicia, Credința se unește cu nemurirea. Iar omul între toate aceste sfințenii se împărtășește de nemurire și veșnicie, trăind cu Sfintele lui Hristos Taine și cu sfintele lui Hristos fapte; hrănitoarea tuturor mai nemuritoare decât însăși nemurirea e Sfânta Credință Ortodoxă apostolească și a Sfinților Părinți. Ea este cea mai mare comoară a ființei omenești în cer și pe pământ.

Pe pământ creștinul nu are loc pentru deznădejde, căci dacă Domnul a coborât în lume și prin Biserica Sa a rămas în ea, cum atunci poți să lași loc deznădejdii în sufletul tău? Căci Însuși Domnul este aici, lângă noi, în mijlocul nostru! Strigă către El numai și privește – ești în întregime în îmbrățișările Lui! Și cine poate să te ia atunci din mâinile Lui – care dușman, care om, care diavol, care iad? Nici o putere, nici o putere rea nu ne poate despărți de dragostea Sa. Prin El suntem totdeauna mai puternici decât orice rău, decât orice păcat, decât orice iad, decât orice demon și decât toți aceștia luați împreună.

Toată înțelepciunea creștinului constă în aceasta: să se țină necontenit de Domnul Iisus Hristos, să se țină prin rugăciune, prin post, prin milostenie, prin dragoste, prin blândețe, prin smerenie, prin răbdare, prin pocăință, prin Sfânta Împărtășanie, prin Sfânta Spovedanie – prin toate acestea să se țină de El, nedespărțit prin nimic și de către nimeni de dragostea Dumnezeului și Domnului nostru – prin fiecare Sfântă Taină și prin fiecare faptă plăcută lui Dumnezeu.
Atunci peste toate morțile, peste toate chinurile totdeauna vei triumfa prin bucurie – bucuria credinței, bucuria mântuirii…

(Sfântul Iustin Popovici, Cum să te mântuieşti în lumea contemporană”, Editura Platytera, Bucureşti, 2007)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

La început, două variațiuni pe aceași temă:

Când toate s-au terminat,

Ce-i din jur i-au spus frumos:

-Învățați – pi ori raza la pătrat.

-Nu vreau! – a zis herr tăios.

Cercul e rotund, da-i și vicios.

–––––––––––––-

Iohannis n-a învățat

Pi ori raza la pătrat.

Cu toate-acestea ne dă clase,

Și mai fură niște case!

Despre meditațiile din care și-a cumpărat case

Klaus Werner meditează

Încet și transcedental.

Mai ciordește câte-o casă

Și iar intră-n ireal.

––––––––––––––

Iohannis și-a lipit o etichetă care nu se va șterge în vecii vecilor: traficant de copii români:

Cât au fost ei de frumoși,

Copiii din țară scoși.

Unde-or fi acum sărmanii?

Îl întreb pe cel cu banii.

––––––––––––––

Nimeni n-a deslușit până acum apartenența religioasă a lui Iohannis, creștinul practicant

Iohannis e lutheran?

Grec-catolic, ca Lazurcă?

Ortodox din neam în neam?

Nu-l întrebați că le-ncurcă.

Presbiter Iovița Vasile

Apartenența religioasă a lui Johannis a constituit unul dintre motivele alegerii sale ca președinte, unii dintre alegători, care s-au grăbit să-l aducă-n fruntea țării pentru două mandate, fiind atrași tocmai de limba, cultura și religia sa lutherană, care garantau oarecum și speranța unui drum facil spre o Europă cunoscută doar superficial de către conaționalii noștri.
Adesea m-am întrebat, care au fost motivele ori resorturile interioare ale cetățenilor votanți de n-au adus până acum la conducere un maghiar? Oare fiindcă minoritatea în cauză nu se bucură de mitul german, respectiv mitul sașilor, care au clădit o „civilizație” (vorba vine) și care au aderat la o ideologie, aceea fascistă, a lui Dolfi Hitler? Habar n-am! Deși cu simpatizanții lui Miklos Horty ne poziționam tot pe structura aceleiași ideologii radicale! Oricum ar fi, reforma protestantă a lui Luther pare să se împace foarte bine cu arhitecții șefi Szabolts Guttmann, Steffan Mildner, Otto Schilly (și mai erau unul pe care nu mi-l mai amintesc) ai lojii masonice din care Klaus Werner face parte. Așa că, politica și morala NU au absolut nimic în comun, câtă vreme libertatea este o himeră, iar oamenii politici sunt niște păpuși de paie în mânuțele… maeștrilor.

Sora Ecaterina