Pomenirea morților o făceau creștinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise încă din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujba specială pentru morți. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morți, s-a văzut cât de mare folos aduc cele 40 de Liturghii cu parastase pentru răposați. S-au descoperit multe taine. Iată o povestioară:

Înainte vreme, când încă nu se știa puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposați câte 20, alții câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Și cum a fost?

Un preot bătrân dintr-un sat, avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâția i-a botezat și i-a și cununat și pe alții i-a și înmormântat; îl știau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân, se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, și tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajuta pe el.

Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrânețe reumatismul își arăta puterea, pe măsură ce slăbește omul tot mai tare și i se umflaseră picioarele.

Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli. Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă, și preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că așa-i datoria preotului și a călugărului și a creștinului când călătorește, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea in grădină.

Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând și văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Și mergea tânărul acesta cu preotul la baie și arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el știa rugăciuni multe pe de rost. Când ieșea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una, ștergea picioarele preotului, îl încălța, îi dădea haina și-l petrecea plângând.

Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: “Tinere, de ce plângi?” Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea si n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieșea de undeva din livadă, că era livada deasă cu pomi, plângând tare, și mergea cu el la baie și îl ajuta pană ieșea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.

Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus niște prescuri și o sticlă de vin curat într-un șervet frumos și a zis: “Eu am să-i dau prescurile acestea și o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta”. Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, și când să iasă pe poartă, preotul zice:

– Ia legătura asta cu prescuri și o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu. Atunci a vorbit tânărul acela:

– Oh, părinte, oh! Dacă ai ști cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai și amar de mine! Și atunci s-a speriat preotul:

– Dar cine ești tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta și tare mult m-ai ajutat?

– Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinția ta în grădina asta și în baia asta toată viața, mare bine mi-ai face mie!

– Dar de ce?

– Că numai sfinția ta când vii în grădina asta și cât stai în baie zici rugăciuni, și numai atât pot sta și eu în gradina asta a mea.

Bătrânul când făcea baie se ruga și zicea: “Doamne, pomenește și iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta”, fiindcă era gratuită și avea toate cele de nevoie.

– Dar unde ești tu?

– Eu sunt în iad!

– Dar cine ești tu?

– Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea și baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea și am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele și m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Și iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Și când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta și te rogi, îngerul Domnului vine și mă scoate din foc. Și toți care stau în baie, numai răutăți fac, și nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata și când stai în baie și când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului și mă ia din foc, “cât va sta preotul în baie și în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se folosește și preotul, tu să stai în grădina ta”. De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârșitul vieții, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpește îngerul Domnului și mă duce înapoi la munci.

Și s-a speriat preotul, și a întrebat:

– Cum te cheamă, frate?

– Ioan mă cheamă.

– Da? Frate Ioane, și cum pot eu să te ajut?

– O, părinte, mare putere au preoții de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoții din iad.

– Dar cu ce?

– Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ție așa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca și bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile și vinul și să faci pentru mine, părinte sfinte, 40 de Liturghii să mă scoți din foc, că dacă mă ajuți, mare plată ai să ai în ziua judecații, în ziua cea mare.

Și cum a zis așa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au țiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină și a început a plânge: “Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine și să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.

Atunci preotul a venit acasă plângând și l-au văzut ginerele și fiica sa, și l-au întrebat:

– Ce ai, tată, ca ești mâhnit? știi, omul se cunoaște.

– Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârșitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.

– Cine?

– Eu.

– N-ai să poți, tată! Vezi, mata de-abia te duci.

– Cum va vrea Dumnezeu. El a vrut să slujească; să se ostenească el. Și atunci s-au minunat.

– Daca ai să poți, tată! Am să te mai ajut și eu. Dar dacă poți mata, noi te lăsăm să faci.

– Dar nu așa cum slujiți voi, numai duminica și în sărbători, eu fac ca la mănăstiri. Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela și ce-a văzut în grădină.

Și s-a apucat preotul, s-a pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturisește. Și s-au minunat oamenii in satul acela: “Ați auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă”.

Și trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul și cântărețul. Oamenii, când auzeau, ziceau: “Hai, măi, că slujește preotul bătrân! Asta-i o minune mare!” Dar se minunau toți cât de ușor făcea slujba. Toată rânduiala, și în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtășea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt și pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împartășește în fiecare zi când slujește, și se minunau toți: “Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeți cum slujește, și la urmă ține predica și face panahida și toate”. Și oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Așa se slujea înainte în sat.

Și atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Și s-a dus în cămara lui: “Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtășit cu Sfintele Taine”. Și preotul bătrân cum era încălțat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească, și nici n-a adormit bine și vede un râu mare de foc, de n-avea margine lățimea lui. O mare de flăcări, și auzea fel de fel de vaiete și țipete și scrâșniri din dinți și răcnete de disperare și vedea cum ard oamenii și cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, și cât de mare e chinul. Și s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieșit din flăcări, și a început a striga, bătând din palme: “Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din gradină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieșit din foc”. El făcuse jumătate din slujbe. “Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte și mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecații!” și preotul s-a trezit și n-a mai văzut râul de foc, și s-a speriat. S-a sculat, și mai tare s-a îmbărbătat. “Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii”, a zis bătrânul.

A întinerit. Nici nu simțea că-i bătrân. “Ia uite, domnule, ce putere la el!” Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Și a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii, și se minunau oamenii: “Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 și atâția de ani face zi de zi!” Aici se vede și credința! Credința îl întărește pe om. Și a făcut ăncă 20 de liturghii. Și când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu Sfântul Potir în mână și cu Sfânta Linguriță ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtășit credincioșii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene in mii si mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică, și preotul a strigat:

– Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul și a văzut vulturul așa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu fața la pământ și a zis:

– Vai, părinte, de unde-i pasarea asta așa de frumoasă? N-am mai văzut o așa pasăre! Și atunci vulturul a început a vorbi:

– Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele și dumnezeieștile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor și mă duc la raiul desfătării, și să-ți dea ție Dumnezeu plata în ziua cea mare a judecății, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să știi aceasta, că prin mâinile preoților și prin Sfânta Liturghie multe mii și mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieșit si eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii. Și zicând aceasta, nu l-a mai văzut. Și apoi preotul le-a spus:

– Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit. Și le-a spus la ai lui și au scris, că avem în prolog scris. “Scrieți istoria asta, că am văzut-o cu ochii și am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine … “. Le-a spus de când mergea la baie. Si n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Și a mai trăit preotul trei ani de zile și după trei ani s-a dus la Domnul.

Și s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perși. Și v-am spus aceasta ca să cunoașteți puterea celor 40 de Liturghii.

La Liturghie, pune și unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni și a murit săracă. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau mâncare omului, că-l ajuți dincolo, în veșnicie.

Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți din neamurile noastre. Amin.

Arhim. Ilie Cleopa

Tu fă bine şi aşteaptă răul. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii, rudele ţi-ar face bine, ţie ce cruce ţi-ar mai rămâne? Deci roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie.

Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, aşa ţii împotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire, legea lui Dumnezeu – a iubirii.

Cu toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit.

(Din Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

 

Sotul meu a avut un coleg care s-a pensionat acum cativa ani, inainte de pandementa. Era baiat bun, plin de viata, cu un acut simt al umorului. Il stiu si eu, destul de vag, ne-am intalnit de cateva ori, intamplator. Cand l-am cunoscut, era cu sotia lui, o doamna care parea distinsa, politicoasa, manierata. Mi-au lasat impresia unui cuplu de oameni seriosi, echilibrati si inteligenti. Amandoi erau educati, aveau studii superioare. Ultima oara cand ne-am vazut, am convenit sa ne intalnim cu totii undeva, la un restaurant ori la o cafenea. Intre timp a venit nebunia si proiectul nu s-a mai concretizat.

Azi, sotul meu a aflat ca fostul coleg e in stare critica. Sangele din venele de la picioare i s-a coagulat atat de mult incat este imperios necesar sa-i fie amputate ambele. Recent i-au mai descoperit si alte cheaguri pe la diferite organe. Evident, vaxat cu toate dozele. Sotia lui a murit anul trecut dupa o serie de 9 comotii cerebrale. Prima comotie a survenit chiar in noaptea de dupa prima vaxare. Cu toate astea si-a facut si celelalte doze. Amandoi erau la pensie, nu aveau contact cu multa lume, dar s-au vaxat la indemnul fiicei, care le-a spus ca nu le da voie sa-si vada cei doi nepotei decat daca se vaxeaza. Acum nepoteii au ramas fara bunica si, mai mult ca sigur, curand vor ramane si fara bunic.

Paradox

Asadar, Big Pharma, prin guvernele corupte, a castigat miliarde din vanzarea otravii numita vaccin antiguvid. Acum, dupa aproape 3 ani de plandementa, ies la iveala efectele adverse ale serului experimental ( previzibile, de la bun inceput, pentru noi astia, „conspirationistii nebuni”, cum am fost catalogati): morti subite, cancere galopante, boli de inima grave, etc. Au inceput sa se dea compensatii familiilor celor care au plecat in lumea de dincolo, gratie experimentului facut pe propriul lor corp ori pe cel al copiilor lor. Altii, sunt acum pusi in situatia de a fi clientii medicinei alopate si au nevoie de tratamente si proceduri medicale costisitoare, care sa atenueze din efectele grave ale otravii. Probabil, pe viata, cata va mai fi.

Cine castiga, din nou, din tarasenia asta? Big Pharma, evident! De unde vor veni banii aferenti repararii celor nenorociti de vaxuri? De la bugetele nationale, of course, ca doar are balta peste, nu-i asa?

In concluzie, marii perdanti suntem tot noi, cei umiliti si obiditi de-a lungul acestor ani apocaliptici. Noi vom achita notele de plata ale prostiei, inconstientei si obedientei alora care ne doreau moartea. Acum trebuie sa platim noi, ca sa poata fi ei mentinuti in viata.

I: Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că pentru aceasta Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupeşte pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup; să fie anatema.

II: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl S-a unit cu trupul în chip ipostatic şi că unul este Hristos, dimpreună cu trupul Său, acelaşi adică Dumnezeu şi om laolaltă: să fie anatema.

III: Dacă cineva, în Hristos care este Unul, împarte ipostasurile după unire, legându-le între ele numai cu legătura cea după merit, adică după autoritate şi putere şi nu cu găsirea laolaltă printr-o unire naturală: să fie anatema.

IV: Dacă cineva atribuie la două persoane, sau ipostase, expresiile din Evanghelii şi scrierile apostolice, fie cele rostite de Sfinţi asupra lui Hristos, fie cele rostite de El Însuşi cu privire la Sine şi pe unele le leagă în chip deosebit de omul care se înţelege alături de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, iar pe altele ca unele ce sunt vrednice de Dumnezeu, numai de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl: să fie anatema.

V: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Hristos este un om purtător de Dumnezeu şi nu că este Dumnezeu cu adevărat, ca Fiu Unul şi prin natură, întrucât Cuvântul S-a făcut trup şi a fost părtaş la fel cu noi sângelui şi trupului: să fie anatema.

VI: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl este Dumnezeul şi Stăpânul lui Hristos şi nu mărturiseşte că El este Dumnezeu şi om laolaltă, întrucât Cuvântul S-a făcut trup, după Scripturi: să fie anatema.

VII: Dacă cineva zice că Iisus este pus în mişcare întocmai ca un om de Cuvântul lui Dumnezeu, şi că bunăvoirea Unuia Născut I-a fost adăugată ca unui altuia, care a existat lângă El: să fie anatema.

VIII: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că omul luat de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie dimpreună adorat cu Dumnezeu Cuvântul şi dimpreună preamărit şi că el este dimpreună Dumnezeu, ca ceva deosebit faţă de altceva deosebit (căci cuvântul “dimpreună” adăugat continuu ne sileşte să înţelegem aceasta) şi nu cinsteşte pe Emanuel cu o singură închinare şi nici nu-I înalţă o singură preamărire, întrucât Cuvântul S-a făcut trup: să fie anatema.

IX: Dacă cineva zice că unul Domn Iisus Hristos a fost preamărit de Duhul, folosindu-Se de puterea Lui ca de o putere străină şi că de la El a luat puterea de a lucra împotriva duhurilor celor necurate şi de a săvârşi minuni între oameni şi nu zice dimpotrivă că şi Duhul prin Care a lucrat minunile este propriu Lui: să fie anatema.

X: Sfânta Scriptură spune că Hristos S-a născut Arhiereu şi Apostol al mărturisirii noastre şi că S-a adus pre Sine pentru noi întru miros de bună mireasmă lui Dumnezeu şi Tatălui. Deci dacă cineva zice că Arhiereu şi Apostol al nostru nu S-a născut Însuşi Cuvântul cel din Dumnezeu, atunci când S-a făcut trup şi om la fel ca noi, ci un altul, în afară de El şi mai ales un om născut din femeie, sau dacă cineva zice că El a adus jertfă şi pentru Sine Însuşi, iar nu numai pentru noi, căci nu a avut nevoie de jertfă Cel ce nu cunoştea păcatul: să fie anatema.

XI: Dacă cineva nu mărturiseşte că trupul Domnului este făcător de viaţă şi că El este propriu Cuvântului celui din Dumnezeu Tatăl, ci zice ca este al altcuiva de El alături, unit la un loc cu El după merit, adică având numai o locuinţă dumnezeiască şi nu că este făcător de viaţă, după cum am zis, întrucât el a fost propriu Cuvântului care are putere de a face vii toate: să fie anatema.

XII: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul lui Dumnezeu a pătimit în trup şi că a fost răstignit în trup, şi că a gustat în trup moartea, fiind Cel Întâi Născut din morţi, întrucât Dumnezeu este viaţă, şi de viaţă făcător: să fie anatema”.

SURSA: http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/Anatematismele_Sf_Chiril.htm

Text ingrijit de Sora Gabriela Naghi

 

Pentru că am avut gândurile cele bune, pe care le-am ascultat. La început, am crezut că aceste gânduri sunt produsul minții mele. Cu trecerea vremii, am înțeles că ele mi-au venit de la Dumnezeu și din acel moment n-am mai avut umbră de îndoială. Ce mi-au spus acele gânduri?

1.Că la revoluție (sau lovitură de stat, nici nu mai contează) au fost uciși vreo 1300 de români. De ce? Pentru ca niște lepre să se poată cățăra în fotoliile înalte ale puterii, de unde, de 33 de ani batjocoresc, în cel mai josnic chip, Poporul Român.

2.Pentru că aceste scursori umane au vândut România aproape pe nimic, doar ca să le fie lor bine, având grijă ca în zilele de după revoluție să răcnească din răsputeri ,,noi nu ne vindem țara’’, cum a vrut să facă Seniorul Corneliu Coposu, chipurile.

3.Pentru că aceste rebuturi umane au falsificat alegeri, au organizat mineriade, au distrus cultura și invățământul, au cedat suveranitatea unor forțe ocult-satanice, care ne-au adus toate spurcăciunile lumii, punându-le sub protecția unor legi clocite de minți bolnave.

A venit vremea diabolicei plandemii. Dumnezeu m-a luminat să înțeleg că e o escrocherie planetară, fără egal în istorie. Când marii criminali ai omenirii se transformă în dumnezei, într-un sistem politeist spurcat, și declară cu decenii înainte că vor exterminarea majorității populației globului prin vaccin, război, infertilitate, criză alimentară și energetică, și vezi că-si pun planurile în aplicare, tu mai ai îndoieli în privința lor?

Când vezi că dintr-o dată, scursorile românești și străine se erijează în binefăcători ai națiunii, nu-ți pui niște întrebări? Chiar crezi că aceștia s-au metamorfozat brusc în niște persoane care nu pot dormi noaptea de grija noastră, gândindu-se cum să ne fie nouă mai bine? Socotești că s-au înțelepțit peste noapte și din niște mincinoși ordinari și nerușinați s-au transformat în unii care spun adevărul și numai adevărul și nu ascund nimic din cele ce știu? Te încrezi orbește în ei, când te împing spre centrele de vaccinare? Apoi să mă iertați, dragi români, care v-ați bulucit la mici și apă minerală, dar țiganii au fost mai deștepți decât voi și s-au vaccinat în procent de sub 5%, în vreme ce voi purtați stigmatul de cobai.

Și peste toate acestea, mi-au rămas în minte cuvintele lui Dumnezeu, spuse Sfântului Antonie cel Mare: Răutatea veche nu poate fi bunătate nouă.

 Presbiter Iovița Vasile

 

 

 

Mitropolitul Longhin numește pe față sionismul ca dușman de moarte ai Bisericii Ortodoxe! Din acest moment dușmanul este numit cu forță, Rubiconul a fost trecut, iar comunitatea Ortodoxă este înștiințată în mod definitiv.

Sionismul, sub toate formele sale de expresie, trebuie combătut cu forța și determinarea ultimei șanse! Trădătorii din Biserică mai au o ultimă șansă, semnul cinstei a fost arătat, exemplul trebuie urmat!

Iisus Hristos este alături de noi!

P.S. Este totuși incredibil, dar în urmă cu numai 2 zile autorul Mihai Șerban publica textul “Sinodul din Creta și dedesubtul cărților, un studiu asupra lucrărilor lui Pierre Hillard”, urmat de “Uniți, ne vor, dar nu în jurul lui Iisus, ci în jurul lor, nuanță” unde scria, nota bene: “Precum este recunoașterea sionismului în ceea ce numim noi astăzi “politica națională”, în Ortodoxie poziția față de Sinodul din Creta este foaia de turnesol. (…) Faptul că doar anumiți reprezentanți ai Bisericii au găsit glas pe acest subiect cenzurat de BOR, demonstrează pericolul atașamentului necondiționat la instituții conduse de burghezia bisericească post-socialistă, metamorfozată în burghezie pre-globalistă. În definitiv, trebuie să acceptăm o realitate dureroasă, când este captivă în zona instituțiilor, postura luptei pentru identitate și tradiție este doar un pretext care ascunde, de fapt, lupta de clasă! Uniți, ne vor, dar nu în jurul lui Iisus, ci în jurul lor, nuanță.”

Armaghedonul antisionist începe aici, dă clic la minutul 25:00.

https://www.youtube.com/watch?v=fwEVTdZ_bcM&t=1505s&ab_channel=%D0%91%D0%B0%D0%BD%D1%87%D0%B5%D0%BD%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9%D0%9C%D0%BE%D0%BD%D0%B0%D1%81%D1

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

 

Iubiți și stimați Români, care mai simțiți românește,

Mitropolitul Longhin Jar de Bănceni, din Bucovina de Nord, Ucraina, în această seară a fost amenințat cu moartea, și se află în mare pericol. Fiind român și cu cetățenie română, nu putem rămâne indiferenți față de această situație gravă în care se află un ierarh și cetățean român, atât de bine cunoscut prin tot ce a făcut pentru binele a sute și mii de copii orfani și oameni în cele mai grele nevoi. Să facem orice ne stă în putință pentru ca acest confrate al nostru de neam și de credință să nu sufere nici o primejdie.
Autoritățile Statului Român prin toate intervențiile diplomatice și Biserica Ortodoxă Română sunt datoare să intervină prin orice măsură pentru a proteja acest vrednic român și slujitor al Bisericii Ortodoxe. Presa românească care mai are un simț de răspundere pentru tot ce se numește român să facă tot ce îi stă în putință pentru a salva această situație extrem de gravă.
Nădăjduim că Bunul Dumnezeu nu va îngădui să se producă nici un fel de rău, din tot ceea ce s-a pornit să se facă.
Doamne ajută-ne, apără-ne și ne păzește pe toți de tot ce poate fi mai rău.
Vă rugăm să transmiteți acest mesaj la toți factorii de răspundere din România și străinătate și difuzați-l la cât mai multe persoane care pot ajuta în această situație, și la toți românii de pretutindeni.
Este nevoie de fierbinte și stăruitoare rugăciune pentru salvarea Mănăstirii Bănceni, pentru a continua binefacerile, rugăciunile și slujbele începute cu peste 20 de ani în urmă al cărei ctitor și susținător este Mitropolitul Longhin.

Un grup de credincioși

Săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, care este Jertfă pentru mântuirea tuturor oamenilor, este cea mai înaltă participare dintre toate la greaua slujire adusă umanității. Nu ne este îngăduit să ne abatem de la scopul nostru, care este rămânerea în lumina poruncilor Domnului. Dacă vom deveni una din puterile întunericului care luptă pentru predominarea asupra fraților, vom umbri lumina pe care Dumnezeu a adus-o pe pământ. Și tocmai această crimă este, dintre toate, cea mai vătămătoare pentru noi. Lumea nu are nevoie de „Biserică politică”. Caracterul degradat al Bisericii lui Hristos, observat în ultimele secole a dus la depărtarea de ea a unei mari mulțimi de credincioși. Putem restabili marea strălucire a Bisericii numai prin străduința ostenitoare de a trăi creștinește, evanghelicește, fără să ne abatem luarea-aminte și să cercetăm cum se comportă contemporanii noștri. Dacă creștinii nu vor dobândi harismele duhovnicești autentice, și mai întâi sfințenia, predica cu cuvinte va rămâne un „chimval răsunător”.

Întoarcerea oamenilor către pământ nu le îngăduie să vadă Biserica în adevărata ei esență: ca Împărăție a dragostei Părintelui Ceresc, ca spațiu al strălucirii Sfântului Duh, ca și cale de asemănare cu întru tot desăvârșitul Dumnezeu-Om, Iisus Hristos.

Nu trebuie să ne temem de vremelnica depărtare a oamenilor de Biserică. Pilda lui Hristos, Care a fost părăsit cu desăvârșire în ziua Golgotei Sale, să ne întărească să mergem pe urmele Lui. El singur a stat, fiind condamnat de legea statului de drept roman, de către Sinedriul juridic și chiar de către mulțimea poporului. Prin urmare, chiar dacă ne vor părăsi toți, nici atunci nu trebuie să coborâm dimensiunile adevărate ale Revelației nou-testamentare, care ne-a fost dăruită prin Patimile lui Hristos, la nivelul „eticii”, al „umanismului ateu”, la nivelul „oricărui loc și fel de divertisment”. Se poate ca apostazia să ia dimensiuni și mai mari. Nu este exclus ca fiecare dintre noi să  fie gata să se împotrivească întregii lumi, pentru a sta în Credință. Să fie milioane, să ne considere proști toți intelectualii și neînvățații, răspunsul nostru va fi unul: „Oricât de mic și neînsemnat sunt, însă, în Hristos, eu sunt cel drept, iar nu voi, care sunteți departe de Hristos”.

(Arhim. Sofronie, „Taina vieții creștine”, Sf. Mănăstire a Sf. Ioan Botezătorul, Essex 2010).

[1] Matei 5, 24

Selectie si editare: Dr, Gabriela Naghi

 

 

1. Parintele Ioanichie Popescu, a participat personal in direct la sfintirea picturii Bisericii din vale a Manastirii Frasinei, sfintire realizata in anii 60 ai secolului trecut, dupa aproximativ 20 de ani de la sfintirea Bisericii! Aceasta sfintire a picturii a fost facuta de Patriarhul Iustinian Marina si Episcopul Iosif Gafton, care, de altfel au fost contribuitorii financiari principali ai realizarii picturii! Este de la sine inteles ca ei dadusera si binecuvantarile pentru aceasta lucrare! In plus, tot ei sunt si cei care dadusera binecuvantarile pentru ridicarea Bisericii respective, in anii tulburi de dupa al doilea razboi mondial! Si atunci cei doi contribuisera financiar decisiv, fara ajutorul lor neexistand fonduri pentru ridicarea Bisericii! Sa nu uitam ca este vorba despre perioada cu cea mai galopanta inflatie din istoria Romaniei! De aceea cei doi sunt pictati ca ctitori in interiorul Sfantului Locas! Pictarea lor nu reprezinta un gest de obedienta, nici macar unul de curtoazie, ci certifica realitatea! De altfel, cei doi, in repetate randuri, au ajutat financiar Manastirea Frasinei! Toate acestea sunt cunoscute foarte bine de catre batranii din Muereasca si din imprejurimi, dar si de catre batranii monahi ai Manastirii Frasinei! Ceea ce se cunoaste mai putin astazi este faptul ca Frasineiul reprezinta chiar Manastirea de Metanie a celui ce avea sa devina ulterior cel de-al treilea Patriarh al B.O.R.! Acolo a vietuit o vreme, acolo a fost calugarit!

2. Patriarhul Iustinian Marina este cel care l-a trimis personal pe viitorul Parinte Ioanichie Popescu la Manastirea Frasinei, cand, dupa mai bine de 8 ani de puscarie in temnitele comuniste, acesta era considerat un paria, statul comunist ii impiedica integrarea sociala, nu se putea angaja pe nicaieri si era aproape un muritor de foame! De altfel, Patriarhul a procedat similar si cu alte cateva zeci de barbati, aflati in situatii asemanatoare! Practic, le-a salvat vietile biologice si i-a randuit pe drumul mantuirii!

3. Patriarhul Iustinian Marina, impreuna cu Episcopul Iosif Gafton, sunt de asemenea si cei care au dat binecuvantarile pentru a se savarsi Exorcizarile, Moliftele, Dezlegarile, Maslurile, Spovedaniile si toate Slujbele Bisericesti la Biserica din vale a Manastirii Frasinei! Si nu si-au retras aceste binecuvantari desi ateii bolsevici au facut de nenumarate ori presiuni uriase pentru a se lichida „activitatile mistice” de acolo! Astfel, de-a lungul catorva decenii, s-au vindecat trupeste, sufleteste si duhovniceste zeci de mii de oameni, daca nu chiar mai multi! Minuni in toata puterea cuvantului! De altfel, Dumnezeu a lucrat ani de zile prin insusi Parintele Ioanichie Popescu atari Minuni!

4. Arhiconul Irineu Popa de astazi a intrat in Manastirea Frasinei in 1974, cand cei doi ierarhi sus-pomeniti activau in scaunele lor episcopale, iar Minunile se tineau lant la Biserica din vale a Manastirii! Deci cunoaste realitatea din experienta directa! Mai mult decat atat : in anul acela inca vietuia in Manastirea Frasinei fostul Staret al ei din vremea sfintirii Bisericii din vale, batranul Simion Combei, care avea sa adoarma in Domnul in 1978! Deci arhiconul l-a intalnit vreme de 4 ani pe cel despre care astazi pretinde ca ar fi ridicat Biserica din vale din „neascultare”!

5. Ioanichie Popescu este unul dintre cei doi vietuitori ai Manastirii Frasinei ( despre celalalt, trecut deja prin Judecata particulara, nu vreau sa comentez aici ) care au „insistat” pe langa Staretul Neonil Stefan ca actualul minciuno-mitropolit al Olteniei sa fie trimis la studii! Ei „si-au dat acordul” pentru aceasta in fata autoritatilor comunisto-securiste, „angajandu-se” si sa il sustina financiar o vreme pe tanarul „aspirant”! Reamintesc faptul ca Parintele Neonil, impreuna cu ceilalti Parinti ai Manastirii, s-au opus total acestui „demers”!

6. „Functia” de „vicar” al episcopiei Ramnicului a fost „creata” „cu dedicatie” in 1991 pentru Irineu Popa, dupa intoarcerea lui definitiva in tara, reeducat prin „teologiile” catolica, protestanta si iudaica!

7. Irineu Popa a incercat sa il schimbe din staretie pe Parintele Neonil atat in 1992, cat si in 2015! Prima data a vrut chiar sa il trimita „la penitenta” pe „termen nedeterminat” la Manastirea Stanisoara, apoi l-a si amenintat ca o sa il cateriseasca! Iar dupa a doua tentativa, Staretul Neonil avea sa se imbolnaveasca brusc de o boala „misterioasa”, din care nu si-a mai revenit niciodata! Faptul ca lui Irineu nu i-a reusit nici una dintre cele doua incercari de inlocuire a Parintelui Neonil se datoreaza exclusiv opozitiei categorice a Obstii!

8. Irineu Popa este eretic ecumenist inca din 1993, de cand a facut parte din delegatia B.O.R., care a semnat in integrum „documentele” de la Balamand, prin care „se recunoaste” monofizitilor „statutul” de „biserici”, si „se adopta” „unirea” Ortodoxiei cu acestia! Sa observam ca „momentul” Balamand 1993 reprezinta in micro, si la nivel local, un precursor si un ante-mergator al adunaturii talharesti din Creta din 2016! Dintre ierarhii romani, Irineu Popa si Teofan Savu sunt singurii care s-au aflat si au abjurat in ambele locuri!

9. In 1999 Irineu Popa da ordin pentru hirotonirea monahului Ioanichie Popescu, pe atunci in varsta de 65 de ani! Ulterior, si-l face duhovnic si il ridica la „treapta” de Arhimandrit!

10. Dupa ce devine Mitropolit al Olteniei, Irineu Popa interzice Exorcizarile la Manastirea Frasinei, adica luptele directe impotriva demonilor, anuland cu de la sine putere binecuvantarile Patriarhului Iustinian si Episcopului Iosif, si lipsindu-i pe demonizati de posibilitatea tamaduirii!

11. Dupa ce devine Mitropolit al Olteniei, Irineu Popa impune Manastirii Frasinei taxa pe pomelnice, taxa pentru Arhiepiscopia Ramnicului si taxa pentru Mitropolia Olteniei!

12. Dupa adormirea Parintelui Staret Neonil Stefan, in 13 martie 2016, Obstea Manastirii il alege ca nou Staret pe Parintele Chiril ( pe care se pare ca si Parintele Neonil si-l dorea ca succesor! ). Irineu Popa intervine in forta, anuleaza alegerea, il alunga pe Parintele Chiril din Manastire, si il impune ca Staret pe Parintele Ioanichie Popescu!

13. Dupa impunerea ca Staret a Parintelui Ioanichie, arhiconul Irineu Popa sustrage din Manastirea Frasinei exemplarul original al documentului prin care Statul Roman recunoaste Manastirii dreptul de a se ocarmui singura!

14. Dupa impunerea ca Staret  a Parintelui Ioanichie, arhiconul Irineu Popa da ordin de demolare a unor constructii din curtea Manastirii Frasinei, pentru a se elibera o suprafata de teren, pe care vrea sa construiasca o catedrala, deoarece Biserica ctitorita de Sfantul Calinic ar fi „depasita”! Daca s-ar fi pus in aplicare acest plan, Manastirea Frasinei s-ar fi transformat pentru ani de zile intr-un vast santier! Iata cat de mult ii pasa in realitate de linistea Parintilor frasineiti si de mostenirea Sfantului Calinic! Din fericire, Obstea a reusit la acea vreme sa se opuna acestui plan megaloman, hulitor si distrugator!

15. Dupa adunatura talhareasca din Creta din iunie 2016, Parintele Ioanichie Popescu le spune fiilor si fiicelor duhovnicesti refrenele ecumeniste binecunoscute : ca nu s-a intamplat nimic, ca nu s-a schimbat nimic, ca totul e la fel, ca sa stea linistiti, ca nu e treaba lor, ca sa isi vada in continuare de post, de rugaciune, de fapte bune, de lupta cu gandurile si cu ispitele, ca nu au dreptul sa conteste deciziile ierarhilor! Concomitent, ii alunga din Manastire sau le baga pumnul in gura Parintilor frasineiti care le vorbeau mirenilor despre abjurarea de la Creta si, respectiv, impotriva ereziei ecumeniste!

16. Parintele Ioanichie Popescu sustine lucrarea satanica de rupere a penitentilor de duhovnicii lor ieromonahi frasineiti, lucrare pe care in-luciferizatul Irineu Popa o impune la Frasinei in toamna-iarna 2022! Trimitandu-i pe mirenii astfel prigoniti sa isi caute ca duhovnici Preoti de Mir!

17. In-luciferizatul Irineu Popa foloseste adesea blestemele, adresandu-le celor care nu ii fac voia, care ii cer socoteala, care il vadesc!

Cele de mai sus reprezinta numai fapte brute. La unele dintre ele am fost martor, pe altele le-am aflat de la surse directe. Sunt, bineinteles, si destule altele pe care le cunosc. Nu am intentionat sa scriu un text encomiastic fata de Patriarhul Iustinian si Episcopul Iosif, si nici un text denigrator fata de Parintele Ioanichie! Dar ca fost fiu duhovnicesc al Manastirii Frasinei, si ca crestin care experiaza cum impostura minciunii rastoarna  Adevarul de pe Tronul Sau, nu am cum sa raman in tacere! Dimpotriva, le rostesc pe cele care pot restaura fie si in foarte mica parte realitatea, caci urlu de durere cand vad cum este batjocorita  Mostenirea Sfantului Calinic si a celor care au pastrat-o, au slujit-o si au perpetuat-o timp de un secol si jumatate! Planul de distrugere a Ortodoxiei galopeaza furibund! Se doreste reducerea ei la nivelul unui spectacol vetust, fara scop si fara viata! Muzeu cu „exponate” din „alte vremuri”! „Sincronicitatea” distrugerii Frasineiului si a Lavrei Pecerskaia ar trebui sa alarmeze si un orb ateu! Ortodocsii contemporani sunt insa ingrozitor de molesiti in actiuni, de lipsiti de duh, de leneviti in vointa, de anesteziati in constiinta si de agresati de ideea de a se ruga, de a citi Sfintele Carti si de a se lupta pentru Adevar! Duhoarea anti-hristica i-a cuprins pe cvasi-unanimitatea lor!

Mihai Dinculescu

17 ianuarie 2023

 

Părintele Ioanichie Popescu este un om bun și blând. Poate prea blând. Așa l-au caracterizat unii care i-au stat în preajmă și l-au cunoscut bine. A venit la Frăsinei după opt ani de temniță comunistă, ceea ce arată că a avut tăria să se împotrivească sistemului criminal. În mănăstire a călăuzit și a mângâiat multe suflete, pe care și le-a apropiat, monahi sau mireni. Ca oricare om, a comis și greșeli. Unele, de înțeles, altele-nu.

1.Încep cu momentul în care a fost numit stareț. Este lucru știut și verificat că episcopii ecumeniști își numesc stareți oamenii lor de încredere, care niciodată nu ies din cuvântul lor. Să fii om de încredere al unui ecumenist înverșunat nu e un lucru care să-ți facă cinste. Și Părintele Ioanichie a fost fidel lui Varsanufie de la Vâlcea. Se pare că pseudo-ierarhul a mai avut un informator înfipt în obștea de la Frăsinei, pentru ca să aibă un control deplin asupra a tot ce mișcă in mănăstire.

2.Când Părintele Grigorie Sanda de la Mănăstirea Lacul Frumos, împreună cu cei doi monahi, au întrerupt pomenirea lui Varsanufie, îngrădindu-se de ereziile ecumeniste, a izbucnit scandalul și cei trei au fost alungați mișelește din locul în care se nevoiau. Pentru a-și omologa ticăloșia și a căuta oarecare sprijin moral, Varsanufie a convocat toți stareții și starețele din Eparhie, 35 la număr, și i-a pus să semneze un act de condamnare a celor trei ,,răzvrătiți’’. La poziția a treia e semnătura Părintelui Ioanichie Popescu, starețul de la Frăsinei. Scriu asta deoarece cineva a vrut să-i atribuie o aură de antiecumenist. N-a fost, s-a încadrat perfect în planurile lui Irineu și Varsanufie.

3.În Mănăstirea Frăsinei au existat voci și conștiințe care s-au opus sinodului tâlhăresc din Creta. Spun cunoscătorii că Părintele Ioanichie a avut grijă să-i îndepărteze cu celeritate, nu cumva să-i influențeze pe ceilalți. Așa a reușit să mențină  o atmosferă de supunere, o ascultare oarbă față de pseudo-ierarhul locului.

4.Ar mai fi de amintit un artificiu de imagine, precum că Părintele Ioanichie ar fi fost duhovnicul lui Irineu de la Craiova. Am mari îndoieli. Și pseudo – patriarhul Daniel se revendica a fi fiu duhovnicesc al Părintelui Cleopa. O șmecherie ieftină, menită să le creeze o imagine de oameni duhovnicești. Exact ceea ce nu sunt. Nu cred că Irineu a stat sub patrafirul Părintelui Ioanichie spăsit, sincer, doritor de îndreptare. Dacă ar fi fost așa, duhovnicul i-ar fi spus imediat după sinodul tâlhăresc: ,,Fiule, ai comis un păcat de o gravitate extremă, ai semnat acte eretice și ești un eretic. Ia fă bine și retrage-ți public semnătura, altfel, din acest moment nu mai sunt duhovnicul tău’’. Altfel ar fi arătat drumul Părintelui Ioanichie după un astfel de act de dreptate și demnitate. N-a fost să fie, și simbioza dintre cei doi a continuat.

5.Părintele Ioanichie e un om căldicel. O stare extrem de periculoasă, după spusele Apocalipsei. Preacuvioșia sa ne dă o lecție de felul cum nu trebuie să te comporți în raporturile cu ecumeniștii cei vicleni. Ca să ai sorți de izbândă în fața lor, trebuie să fii extrem de ferm și hotărât, să nu cedezi măcar un milimetru. Aici nu încap dulcegăriile, compromisurile, jumătățile de măsură, tergiversările, tertipurile ieftine, șmecheriile. Din înregistrări am auzit formulări de felul ,,sunt de acord, dar nu semnez’’. Ce-i asta? Un adevărat ieromonah ar fi spus: ,,IPS voastră comiteți o fărădelege fără seamăn, închizând biserica. Nu vreau să fiu părtaș la această ticăloșie. Nu semnez’’. În momentul următor și-ar fi luat întreaga avere de lângă ușă, o boccea de călugăr, și ar fi părăst mănăstirea, ducându-se încotro l-ar fi îndreptat Dumnezeu.

6.Părintele Ioanichie a plecat, pare-se, în Sfântul Munte Atos. E o schimbare, dar nu o rezolvare. Rezolvarea ar începe în momentul în care ar înțelege în ce lume și ce vremuri trăim. O socoteală simplă i-ar arăta că merită să dai măcar câțiva ani din viață, pentru a dobândi veșnicia. De va continua să se scalde în apele murdare și puturoase ale ecumenismului, mă tem că n-a învățat nimic într-o viață de om. Ar fi mare păcat.

Presbiter Iovița Vasile

 

Textul din documentul din videoclip:

4. Mai precis, pot fi ridicate anatemele Sinoadelor Ecumenice IV, VI și VII pronunțate împotriva lui Dioscor și Severos precum și cele ale Sinoadelor Permanente și Locale, ale Patriarhilor ortodocși pronunțate împotriva persoanelor susnumite și a celor care exprimau aceleași opinii, cum ar fi de exemplu Timothy Aeluros, Peter Mongos, Peter Gnapheus, Philoxenos de Hierapolis, Petru de Apamela, Iakovos Baraddaeos și cei care i-au susținut, deoarece, deși aceste persoane au respins cel de a IV-lea Sinod Ecumenic, datorită informării eronate în legătură cu interpretarea acestuia și a unei pretinse respingeri a terminologiei hristologice a lui Kiril, ei au condamnat erezia monofizitismului și au adoptat hristologia ortodoxă kirilică.

Propunem, de asemenea, ca toate anatematismele și pasajele incriminatoare la adresa Bisericilor Ortodoxe Orientale și a unor sfinți cinstiți de acestea să fie scoase din cărțile de cult ale Bisericii noastre.

Președinte: Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei
Membrii comisiei:
Vasile Arhiepiscop de Târgoviște
Teofan Sinaitul Vicar Patriarhal (actual Teofan Savu Mitropolitul Moldovei)
Irineu Slătineanul Episcop Vicar al Episcopiei Râmnicului (actual Irineu Popa Mitropolitul Olteniei).

Text trimis de Claudiu Mos

Fiule, agonisește-ți răbdarea fiindcă ea este cea mai mare virtute a sufletului și poate înălța cel mai iute la piscurile desăvârșirii. Dacă dorești să agonisești răbdarea, îndeamnă-te întâi pe tine ca astfel să-ți urnești mintea spre Dumnezeieștile Porunci.

Să nu socotești de necrezut Poruncile lui Dumnezeu, ci totdeauna inima ta să fie preocupată cu ele. Nicio nenorocire din lume să nu-ți abată sufletul de la poruncile și rânduielile lui Dumnezeu, de la dragostea care sălășluiește în Hristos, Domnul nostru. Să nu te înalți în timpul duhovniceștilor succese, ci în orice împrejurare să fii cumpătat.

Orice greutăți ar veni peste tine ca urmare a faptelor tale cinstite și corecte, rabdă-le și supune-te cu plăcere. Și cu toate că acest mod de a te comporta este peste puterile tale, tu totuși să nu disprețuiești, nici să eviți astfel de situații. Iar ceea ce ți se întâmplă din cauza slăbiciunilor tale sufletești, povestește-le cu fidelitate altuia. În felul acesta, prin mărturisirea față de acela, se ușurează greutatea de pe sufletul tău și totodată te menții și departe de războiul patimilor.

Să nu aștepți de la om răsplata răbdării tale, căci numai așa vei primi în viitor de la Dumnezeul Cel veșnic răsplata cea de-a pururea. Răbdarea este sublima doctorie a sufletului, iar nerăbdarea este nimicirea inimii. Prin răbdare privim nădejdea bunurilor viitoare și îmbrățișăm ceea ce nu se vede ca și cum s-ar vedea.

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 27-28)

Selectie si editare: Dr Gabriela Naghi

-Gheronda, bunicii noştri spuneau că va veni timpul când vom avea toate bunătăţile, dar nu vom putea mânca. Astăzi oamenii pun sub semnul întrebării majoritatea alimentelor.

-Ce să facem? Au poluat tot mediul înconjurător.

Să nu vă cuprindă însă frica. Să vă faceţi cruce şi să nu vă temeţi. Şi am în vedere pe unii oameni care îşi fac viaţa un martiriu, fiindcă se tem de toate deşi sunt creştini, sunt botezaţi, miruiţi, se împărtăşesc, citesc Evanghelia, au învăţat-o pe de rost. Oare nu văd ce putere are Harul lui Dumnezeu? „Chiar de veţi bea ceva aducător de moarte, nu vă va vătăma” (Marcu 16, 18), a spus Hristos. Şi: „vă dau putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, fără să pătimiţi ceva rău” (Luca 10, 19)

Dacă omul are Harul lui Dumnezeu, nu se teme de nimic. De aceea să cerem întotdeauna Harul lui Dumnezeu, făcându-ne semnul Sfintei Cruci.

Vă amintiţi de întâmplarea aceea din Lavsaicon? Un monah s-a dus să ia apă din fântână şi, deoarece a văzut în ea o aspidă, a plecat înfricoşat, fără să ia apă. „Avva, suntem pierduţi, i-a spus el stareţului. în fântână este o aspidă!”. „Bine, îi spune stareţul, dacă în toate fântânile vor intra şerpi veninoşi, ce vei face? Vei muri de sete?”. Şi stareţul ducându-se, a însemnat fântâna cu semnul Sfintei Cruci, a luat apă şi a băut. „Acolo unde se pogoară puterea Crucii, răutatea satanei nu are putere”.

(Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 283-284)

Selecție și editare: Dr. Gabiela Naghi

PseudoPatriarhul Bartolomeu a binecuvântat deschiderea Conferinței Științifice Internaționale Intercreștine, cu tema: „Pistevomen” – (Status Quaestionis și subiectele neglijate ale Niceei și ale Crezului Niceean). Conferința s-a desfășurat la Constantinopol sub auspiciile Patriarhiei Ecumenice, în vederea concelebrării comune în anul 2025, cu ereticul papă Francisc, a aniversării a 1700 de ani de la convocarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea. .

Cu furie și cu neruşinare ei caută „soluţii la deosebirile şi obstacolele”, așa cum numesc ei marele decalaj dintre ortodocși și eretici… Pentru a se stabili sărbătorirea comună a Paștelui.

Când PseudoPatriarhul Bisericii Ortodoxe Bartolomeu, afirmă următoarele, la ce să ne mai așteptăm?

„Dacă nu împărtășim speranța și dorul de comuniune deplină, atunci nu putem spune cu adevărat că suntem ucenici ai lui Hristos. Unirea și comuniunea sunt poruncile Domnului […] Dialogul și împăcarea nu sunt opționale pentru noi. Sunt comandamente și porunci.

Inutil să spun că rămân obstacole, atât bisericești, cât și teologice. Încă din anii 1960, am stabilit „dialogul iubirii” prin care cele două „biserici”(n.m.ereticii și ortodocșii) ale noastre au făcut schimb de vizite și comunicări cu scopul de a alunga neînțelegerile și prejudecățile din trecut. Și în 1980, am început „dialogul adevărului”, în care, ca „biserici” surori, continuăm să discutăm probleme care ne unesc și ne dezbină într-un efort de a discerne căile pentru călătoria noastră comună de acum înainte”.

Interpretând hotărârile Primului Sinod Ecumenic așa cum consideră ei de cuviință în această conferință specific ecumenistă, adică folosind deciziile Pseudo-Sinodului din Creta, planul lor este deja bine formulat…

Sfântul Porfirie ne-a spus că „religia noastră, Ortodoxia, nu are nicio legătură cu ceilalți. Acum, însă, sunt unii care nu cred că există Dumnezeu, și sunt de părere că nu ar trebui să existe mai multe religii, care despart oamenii și îi aduc în stare de dușmănie. Toți se asigură, tineri și bătrâni, că există o religie și încearcă să facă asta spunând că toți sunt la fel, așa că mai bine să avem doar o singură religie, una bună”.

Cităm spre întărire un pasaj din articol , în cinstea lui Ioan Damaschin, un fervent zelos apărător al Credinței: „În vremea aceea, apărarea Credinței era întreprinsă nu de un Episcop din Vasilevusa, ci de Ioan din Damaschin, care nu era nici Episcop, nici preot, nici călugăr. Acestea sunt exemplele strălucitoare, indicatoarele noastre strălucitoare pentru ca noi, mirenii, să nu ne înfricosăm și să nu ne retragem când ei se luptă cu Ortodoxia noastră. Viețile Sfinților noștri sunt lumina care ne aprinde râvna pentru credință, pentru învățătură, lumina care ne ține vigilenți, dar care ne și îndrumă atunci când gândim rău și ne ascundem în spatele unor scuze care nu-și află rostul în inima creștină.

Avem un Domn tare și puternic, Domnul oștirilor,Domnul Cel Atotputernic. De cine să ne fie frică?

„Cel care rezistă este un creștin sfânt” !

Nikolaos Manolis

https://katanixi.gr/allo-ena-vima-pros-tin-enosi/

Text selectat și editat de Sora Gabriela Naghi

[…]Un marinar, a povestit despre acest miracol care i s-a întâmplat: împreună cu episcopul Agathon de Panormos (azi – Palermo, Italia) naviga spre Roma. În timpul călătoriei, marinarul se afla într-o barcă mică care era atașată de navă cu o frânghie. La un moment dat, din cauza mării agitate, frânghia s-a rupt și barca a fost luată de valuri și a dispărut. Nava care-l transporta pe episcop a fost aruncată pe malul mării, pe insula Ustica. Ustica este o mică insulă din Marea Tireniană, lângă Palermo. Acolo a așteptat trei zile, sperând că va apărea barca și marinarul, dar în zadar. Episcopul a ajuns la concluzia că marinarul s-a înecat și de aceea a decis slujirea Sfintei Liturghii pentru odihna sufletului său. După aceea episcopul a plecat în Italia, însă, acolo, în portul Romei, l-a întâlnit pe marinarul viu! A simțit așadar o imensă recunoștință față de Dumnezeu, care l-a salvat, întrebându-l, cu o curiozitate prietenoasă și afectuoasă, cum a evitat pericolul groaznic al naufragiului.

 Atunci marinarul i-a povestit în detaliu aventura sa: „Mult timp m-am luptat în apele mării cu barca”, a spus el, care s-a tot umplut de apă și s-a răsturnat de câteva ori, până când în cele din urmă chila a ajuns deasupra. Continuând această luptă, în timp ce barca era dusă de valuri, am devenit complet epuizat. Puterea mea a slăbit din ce în ce mai mult din cauza foamei. La un moment dat, am devenit foarte slăbit și am căzut într-o stare de veghe-somn, adică nu eram nici treaz, nici adormit. Întrucât eram în această stare, a continuat marinarul, „a apărut în fața mea, pe mare, O Persoană care ținea o bucată de pâine, pe care mi-a oferit-o. După ce am mâncat și m-am săturat, mi-am recăpătat puterile.În scurt timp a sosit o navă care m-a remorcat, și m-a adus cu bine la țărm. ,,Episcopul a ascultat cu uimire această poveste și l-a rugat să- i spună în ce zi a apărut Persoana necunoscută și i-a oferit pâinea.Marinarul și-a amintit cu precizie acea zi, în care a fost salvat de bucata de pâine oferită de Persoana necunoscută pe mare. Era ziua în care episcopul a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Ustica.

Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului.
PANTANASSA,
citând Evergetinosul

https://orthodoxologie.blogspot.com/2013/01/le-pouvoir-de-la-priere.html

Traducere din limba franceză: Dr. Gabriela Naghi