Parintele Serafim Rose: Despre zilele  finalului istoriei

Pe măsura ce se apropie sfîrșitul lumii, este adevarat ca va veni o vreme de mari suferinte, aşa cum nu a mai văzut omenirea (Matei, 24, 21): va fi foamete, boli, cutremure, razboaie si zvonuri de razboaie, prigoane, proroci mincinosi si hristosi mincinoşi, iar dragostea multora (inclusiv creștini) se va răci. Dar, în acelasi timp, Evanghelia se va propovadui tuturor popoarelor, iar cei care vor rabda pîna la sfîrsit se vor mântuiti cu ajutorul lui Hristos.

Raul din lume si credinţele mincinoase vor culmina cu domnia antihristului, un stăpânitor care aparent va aduce pacea în locul dezordinii mondiale, care aparent va fi Hristos, venit din nou pe pamînt, si care va domni din templul reconstruit la Ierusalim. Astfel ca acest semn al templului este unul foarte mare/de proportii. Când vedem ca templul este pe cale de a fi construit, atunci vom sti ca timpul este aproape, fiindca acesta este hotarât a fi chiar unul dintre semnele sfârsitului.

Avem motive serioase sa ne îndoim ca evenimentele viitoare vor fi atît de simple, si fiindca în chiar tara unde a început domnia ateismului are loc acum o desteptare religioasa care este în sine o restrîngere a ariei de dominatie a ateismului, dar si fiindca antihristul, potrivit prorociilor ortodoxe, nu va fi doar un tiran ateu precum Stalin, ci o figura religioasa care va convinge oamenii sa-l accepte, mai degrabă decît să-i silească.


Un alt semn este faptul că atunci când va veni, antihrist trebuie sa fie si conducatorul lumii, iar acest lucru s-a facut posibil numai în vremurile noastre, adica ca un om sa poata conduce întreaga lume. Toate imperiile de pâna acum au putut domni doar asupra unei parti din lume, iar înaintea dezvoltarii mijloacelor de comunicare moderne, era cu neputinta ca un singur om sa domneasca peste o lume întreaga.
Se pregătesște terenul pentru un lucru foarte important ce trebuie să se producă inainte de sfarsitul lumii, iar acesta este guvernul mondial unic si unificat, din care crestinismul a fost cumva dat afara. Mai mult decât atât, odata cu dezvoltarea comunicatiilor, cu bombele atomice si cu armamentul sofisticat, posibilitatea unei catastrofe mondiale devine de acum tot mai probabila/mai mare ca niciodata. Este evident ca urmatorul razboi va fi cel mai distrugator din istoria omenirii, si probabil ca va pricinui, în primele lui zile, mai multe stricaciuni decât au fost în toate razboaiele din istorie.

 Pe lânga bomble atomice mai sunt diferitele arme bacteriologice utilizate în rapândirea epidemiilor printre oameni, gaze otravitoare si alte tipuri de inventii fantastice ce pot fi folosite într-un razboi total. De asemenea, faptul ca toti locuitorii lumii se afla într-o legatura mai strânsa ca niciodata, înseamna ca în momentul în care într-o tara va veni o catastrofa de proportii – o strâmtorare sau ceva de acest gen – atunci tot restul lumii va fi afectat. Am vazut ceva asemanator în anii 1930, când a avut loc Marea Cadere Economica [Great Depression] din America ale carei urmari s-au resimtit si în Europa. Este evident ca în viitor se va întâmpla ceva mult mai rau. Daca o tara va suferi de foame sau daca în Canada, Australia, America sau Rusia se pierde o recolta – cele patru tari care asigura hrana multor populatii – imaginati-va prin ce suferinta va trece o lume întreaga.

V-ati intrebat oare vreodata cum ati supravietui daca ati fi aruncati in inchisoare sau intr-un lagar de concentrare, si mai ales daca ati fi izolati in carcere de pedeapsa? Cum ati supravietui? Ati innebuni in scurt timp, daca nu ati avea cu ce sa va ocupati mintea. Ce oare ati putea avea in minte? Daca sunteti plini de impresii lumesti si nu aveti nimic duhovnicesc in minte; daca traiti de pe o zi pe alta, fara a va gandi cu seriozitate la Crestinism si la Biserica, fara a constientiza ce este Ortodoxia, si daca ati ajunge intr-o situatie de izolare intr-o celula, unde nu este nimic de facut, nu ai unde sa te duci, nu sunt filme de vazut, ci trebuie sa stai izolat – este putin probabil ca ati supravietui. Intr-o asemenea situatie de criza, cand ni se iau toate cartile si lucrurile exterioare de care ne sprijinim, nu mai depindem de nimic altceva decat de ceea ce am adunat inlauntrul nostru.

Trebuie sa Îl ai pe Hristos in sufletul tau. Daca El este acolo, atunci noi, crestinii ortodocsi, avem un intreg program pe care putem sa-l folosim in refugiu.

Felix

4 comentarii la „Parintele Serafim Rose: Despre zilele  finalului istoriei

  1. Felix spune:

    Sfantul Iustin Popovici:

    De cand pacatul a intrat in lume prin om, toata ordinea s-a tulburat, s-a dat peste cap, s-a aruncat in neoranduiala.
    Nimic nu mai e la locul lui, nimic nu se mai afla pe calea lui.
    Nebunie si zapaceala si schizofrenie!
    Aceasta este, in realitate viata omului in lume, lume care zace in toata in rau si in pacat.
    Cu desavarsire nebuni prin pacat – pentru ca pacatul desparte si rupe sufletul de harul lui Dumnezeu Cuvantul – Hristos – adeseori si cu incapatanare oamenii nu-L vor pe Hristos, pacatul lor nu-L vrea pe Hristos, pentru ca Hristos este Nimicitorul pacatului.

    Gândul, cuprins de mândrie, desparte mintea de rădăcina sa, de izvorul său – Dumnezeu-Cuvântul. Astfel ea se scufundă în năluciri, în vedenii și încrezându-se în sine consideră vederile sale drept realitate, iar nebunia sa drept înțelepciune.
    Pustietatea, nimicnicia, deșertăciunea minții umane sporește până la măsuri satanice, fiindcă, din pricina mândriei, mintea omului înnebunește. De îndată ce oamenii pornesc pe calea mândriei, ei înnebunesc din cauza gândurilor, așadar adevărul evanghelic referitor la ei este vrednic de crezare: zicând că sunt înțelepți, s-au făcut nebuni (Romani 1, 22) și risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor (Luca 1, 51).
    Întemeiați în mintea lor, încuiați în carcasa ei, cei cu mintea mândră fie nu vor să știe că există cineva superior lor – Dumnezeu, fie nu-L recunosc, fie Îl reduc la vreo putere oarbă, și îndeobște nu pot cugeta și gândi întru curăție despre Dumnezeu-Creatorul și despre lume ca creație a lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu îi lasă în mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvin (Romani 1, 28) și încă să-și justifice aceste fărădelegi prin înșelătoarea cugetare a minții lor fără de judecată.
    Omul prin păcat înnebunește.
    Fiecare păcat, chiar și cel mai mic, de-a pururea este nebunia sufletului, lipsa de luciditate a sufletului. Prin pocăință omului îi vine mintea la cap, își vine în sine.
    Și, venindu-și în sine, îndată se roagă înaintea lui Dumnezeu cu înflăcărare.
    Păcatul pocăit îl conduce pe păcătosul pocăit în îmbrățișarea lui Hristos Dumnezeu, în Împărăția veșnică a iubirii Tatălui nostru ceresc.
    Păcatul nepocăit aduce în sufletul omului iadul, pentru ca după aceea să îl arunce în prăpastia veșnicului iad al diavolului.

    👇

    https://bucovinaprofunda.com/2022/10/27/schizofrenia-adaptarii-extreme-si-virtutea-inadaptarii/

  2. Felix spune:

    Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos:

    In vremurile de pe urma vor fi eliminate sfintele vase (potirul si discul) si sfintele icoane, crucile, Evangheliile si toate cartile de rugaciune (pe motiv de virusare/infectare in plandemie – care poate fi in cele din urma ca rezultat al vaccinarii multiple:
    pandemie de CIUMA)!

    Ingineria unui hiperstabil Yersinia pestis exterior membrana proteina Ail Folosind design termodinamic

    Engineering a Hyperstable Yersinia pestis Outer Membrane Protein Ail Using Thermodynamic Design | Journal of the American Chemical Society
    https://pubs.acs.org/doi/10.1021/jacs.1c05964#

    Legatura intre mARN si bacteria ciumei
    Yersinia pestis:
    https://t.co/BvwjNuGmkq

    👇

    Yersinia pestis este una dintre cele mai virulente bacterii identificate, care este agentul cauzal al ciumei- Y. supraviețuirea pestisului la speciile gazdă de insecte și mamifere necesită reglaj fin pentru a simți și a răspunde la diferite indicii de mediu
    Yersinia pestis Ail: multiple roles of a single protein – PubMed
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22919692/

  3. Felix spune:

    ΑΓΙΟΣ ΓΑΒΡΙΗΛ Ο ΟΜΟΛΟΓΗΤΗΣ ΑΠΟ ΓΕΩΡΓΙΑ
    https://www.imdleo.gr/diaf/2015/08/gGabriel.html

    Sfantul Gavriil Georgianul:

    „Când se va apropia domnia Antihristului, mai intai vor elimina sfintele icoanele din biserici și apoi la intronarea lui vor impune icoana (statuia) lui antihrist in toate bisericile.
    Atunci (cand vor elimina sfintele icoane din biserici se va cadea in erezie) harul Duhului Sfant va părăsi toate aceste biserici ortodoxe”.

    👇

    Sfantul Teodor Studitul,
    Scrisoarea 244,
    unei egumene
    (atunci cand icoanele au fost eliminate din toate bisericile ortodoxe)

    Mi-a vestit fratele ca a vazut cinstitul tau chip si ca esti sanatoasa dupa duh, tinand nadejdea prin rabdare.
    Si am slavit pe Bunul nostru Dumnezeu, Cel Ce isi arata puterea Sa si in firea cea neputincioasa.
    Caci cu adevarat fericita esti tu intre monahii, dar si intre toate femeile, ca in toate zilele acestea in care numai femei afieorisite lui Dumnezeu si cele asemenea voua, au ales sa patimeasca pentru Hristos decat sa se impartaseasca cu „impartasanie” eretica care desparte de Hristos.
    Caci cel ce se impartaseste cu „impartasanie” eretica este strain de mostenirea lui Hristos precum Iuda, si partas cu (tradatorii) cei care L-au dat pe Domnul ca sa fie rastignit.
    Caci prigonitori si rastignitori ai lui Hristos sunt cei ce defaima (elimina din biserici) si dispretuiesc icoana lui Hristos, asemenea a Nascatoarei de Dumnezeu si a fiecaruia dintre sfinti.
    Si Matroana (sfanta praznuita pe 9 noiembrie) pentru ca in zilele ei, fiind erezie si unele monahii staruind in lepadarea „impartasaniei” eretice, dupa cum faceti voi acum, razbunatorii eretici, cuprinsi de nebunie, cu mana silnica le-au deschis gurile si le-au varsat pe gat „impartasania” eretica.
    Dar Matroana nu a fost de acord cu mana cea silnica si de aceea se vede ca a suferit multe incercari pentru Hristos.
    Dar sa nu ne abatem nicidecum.
    Caci Hristos este ajutorul nostru, chiar daca ereticii ne chinuiesc pana la sange.
    Roaga-te pentru noi, ca si noi, pacatosii, pentru Domnul, sa nu fim despartiti de Hristos.

  4. Felix spune:

    Monahii Mănăstirii Solovăţ au transmis un răspuns pe care Sfântul Zosima l-a dat fiului său duhovnicesc care l-a întrebat cum să-l recunoască pe Antihrist când va veni.
    Sfântul călugăr i-a dat acest răspuns precis: „Când vei auzi că Mesia a venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul”.

    potential false messiah, Israel rabbis love him – YouTube
    https://m.youtube.com/watch?v=qX4ggsoc4co

Răspunde-i lui Felix Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *