ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Când lumea ignoră Calea, Adevărul și Viața, Care este Hristos, atunci tatăl minciunii, adică necuratul, știe că e momentul să acționeze. Câinii de pază dorm ori se lasă ademeniți de vreo coajă de pâine de la slugile necuratului și tac. Dar să nu jignim câinii! Aceștia nu latră la propriul stăpân și nici nu-l mușcă.

În rugăciunea ,,Împărate ceresc”, noi Îl chemăm pe Duhul Sfânt să Se sălășluiască în noi și să ne curățească de toată întinăciunea pentru a putea distinge lucrurarea lui Dumnezeu de lucrarea necuratului, Adevărul de minciună. Dacă nu-L chemăm sau dacă nu-i pregătim o inimă curată, El nu vine. Să nu cumva să credem că prin puterea noastră ne putem apăra de minciună întotdeauna! Necuratul i-a păcălit chiar și pe Adam și Eva! Și astfel ei au fost izgoniți din Rai. Fără ajutorul lui Dumnezeu, nu observăm întotdeauna minciuna la timp.

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos ne-a avertizat că în vremurile din urmă oamenii îl vor întrece în viclenie pe necuratul. Acest lucru îl vedem deja întâmplându-se. Fără mustrări de cuget și fără conștiința că minciuna care aduce pagube aproapelui ar fi un păcat. Dimpotrivă, mincinosul ipocrit a ajuns să se pretindă apărător al Adevărului, iar mincinosul sadea – pur și simplu să-L sfideze fățiș.

Dar să nu uităm spusele proorocului:

,,Vai de cei ce numesc întunericul lumină și lumina întuneric, de cei ce spun că amarul este dulce și dulcele amar.” (Isaia 5, 20)

Și nici cuvintele proorocului David:

,,Până când vă ridicaţi asupra omului? Căutaţi toţi a-l doborî, socotindu-l ca un zid povârnit şi ca un gard surpat! S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau. Dar lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu, că de la El vine răbdarea mea. Că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu; nu mă voi strămuta. În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu. Nădăjduiţi în El toată adunarea poporului; revărsaţi înaintea Lui inimile voastre, că El este ajutorul nostru. Dar deşertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor; în balanţă, toţi împreună sunt deşertăciune. Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea. O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.” (Psalmul 61, 3-11)

Minciuna face parte din categoria păcatelor mari care se situează ca nivel de gravitate imediat după păcatele de moarte. După cum spunea Sfântul Ioan Scărarul, renunțarea obiceiul de a minți este un semn de sănătate sufletească. Înșelarea semenilor prin minciună presupune încălcarea poruncii evanghelice privind iubirea aproapelui.

Minciuna este asociată din ce în ce mai mult cu hula care întrece din ce în ce mai mult limitele. Sfidarea lui Dumnezeu prin promovarea păcatului reprezintă hulă împotriva Duhului Sfânt. De ce? Pentru că tinerilor le sunt prezentate păcate grave ca fiind cumva admise de Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne spune să iubim virtutea, nu păcatul.
Despre hula împotriva Duhului Sfânt, Însuși Mântuitorul ne spune:
,,cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică. (Marcu, 3, 29)
și
,, Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.” (Matei, 18, 7)

Când minciuna s-a însoțit cu hula împotriva Duhului Sfânt și cu ipocrizia, au apărut schisme și secte care ulterior au fost numite ,,biserici”, s-a falsificat știința pentru a face cât mai mulți ucenici ai necuratului, a fost promovat păcatul iubirii de arginți în locul iubirii lui Dumnezeu, au fost dezincriminate păcate grave, au fost prigoniți cei care au apărat valorile creștine…

Dar Hristos ne-a învățat să avem încredere în triumful Adevărului, chiar și în împrejurări potrivnice:
,,Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei, 10, 24-28)

Sora Pelaghia

Nu știu alții cum sunt, dar eu cînd văd filmulețul acela de la instalarea tirifliciului în fotoliul de președinte al Țării, mă cufund într-o tristețe apăsătoare ca o piatră de moară. Cred că ați văzut acele secvențe penibile, grotești, în centrul lor fiind acest om ridicol, neajutorat, umflîndu-se în pene – iată, cine sunt eu! – trecînd prin mulțimea din sala parlamentului, imediat după ceremonia aceea regizată tot de ei.

Primul care-i iese în cale, rabinul. Scurt schimb de cuvinte între ei părînd a spune ,,totul este în regulă, a ieșit cum am vrut noi,,. Așa este. Cel mai slab și mai caraghios intre candidații la președinție, este uns în cea mai înaltă funcție a Romaniei! Doamne Dumnezeule, mult am greșit înaintea Ta!


Tiriflici se întoarce, îl vede pe șeful papistașilor stînd cu spatele și cu un gest lipsit cea mai elementară bună-cuviință, îl bate pe la spate, omul se întoarce și intră în dialog.

La doi pași, Daniel tocmai își lepăda veșmintele cu grăbire, probabil că oficiase vreo slujbă, și așteaptă să-i vină rîndul. Numai că proaspătul president îl ignoră ostentativ. Patriarhul insistă, cerșește strîngerea de mînă care i se refuză. Penibilul atinge cote inimaginabile. Tiriflici se îndreaptă spre prințesa Margareta – toți o apă ș-un pămînt – , iar Daniel rămîne consternat. Uitați-vă la expresia feței lui. Uluitoare! Bine i-a făcut, am gîndit, merită să fie umilit de nimea-n drum. Așa-ți trebuie, Daniele!

Este bine că ni s-au dat aceste secvențe. Ele ne arată exact locul unde se situează pseudo-patriarhul Daniel. O slugă docilă, nebăgată în seamă, care execută orbește ordinele stăpînilor. De-acum înainte și Tiriflici Dan va fi printre cei care-i vor da porunci. Ne place, nu ne place aceasta este realitatea.

Întărește, Dumnezeule, Sfanta și Dreapta Credință a dreptmăritorilor creștini și Sfantă Biserica Ta o păzește în veacul veacului. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Hristos ne spune că Împărăția Cerurilor este sau ar trebui să fie înăuntrul nostru. ( cf. Luca, 17, 21)
Nu oricum, ci dacă facem voia Sa. Altminteri găzduim în inimile noastre duhurile cele viclene în locul Duhului Sfânt.

Din Apocalipsă, capitolul 21, versetul 8, aflăm că ,,partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.”

Chiar ortodocși fiind, spovediți și împărtășiți, observăm că în mod practic este destul de greu de luptat, de exemplu, cu păcatul mândriei, păcat care duce multe sufletele spre iad în aceste vremuri. Mândria trece adesea neobservată și chiar nespovedită, fapt care influențează lumea întreagă în cele din urmă.

Sfântul Grigorie Dialogul spune despre mândrie astfel: ,, Mândria, împărăteasă a tot păcatul, îndată ce va birui pe om va robi inima lui, îl dă sub stăpânirea celor șapte păcate de moarte ca să-l omoare.”

Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina spune:
,,Sunt păcate de moarte și păcate care nu sunt de moarte: cele de moarte sunt cele pentru care, dacă nu te vei pocăi și te va afla moartea, vei merge în iad; iar dacă te vei pocăi, atunci îndată ți se vor ierta. Se numește păcat de moarte pentru că din pricina lui moare sufletul și poate să învieze doar prin pocăință.”

Păcatele de moarte sunt: mândria, iubirea de argint, curvia, mânia, lăcomia pântecelui, invidia și lenea.

Ne dăm seama că avem în noi păcatul mândriei dacă:
1)credem că e meritul nostru că avem daruri duhovnicești (facerea de minuni, prorocia etc.) sau daruri ale firii (priceperea, frumusețea, puterea etc.);
2) credem că le avem de la Dumnezeu, dar ni se cuvin;
3) credem că avem niște bunătăți pe care nu le avem;
4)dorim cinstire și îi defăimăm pe ceilalți;
5) defăimăm ceea ce au legiuit Sfinții Părinți. (Cf. Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 50)

,,Ramurile mândriei și fiicele ei, sunt douăsprezece: iscodirea, trufia, slava deșartă, lauda, iubirea de sine, obrăznicia, înălțarea cu mintea, pregetarea, mărturisirea cea făţarnică, lepădarea de credinţă, voia slobodă, și cea de pe urmă: deprinderea păcatului care cuprinde o oarecare defăimare a poruncilor lui Dumnezeu”. (Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 50)

Pe măsură ce biruim mândria și fiicele acesteia, luptăm mai ușor cu toate păcatele, iar Duhul Sfânt poate să ne aducă pacea lui Hristos în inimi, chiar și în împrejurări potrivnice.

Dumnezeu să ne ajute să luptăm pentru cele veșnice mai mult decât pentru cele vremelnice pentru ca Împărăția Cerurilor să fie înăuntrul nostru! Amin.

Sora Pelaghia

Există o cloacă în care s-au amestecat scursorile venite de aiurea, cu cele autohtone. Emană o putoare insuportabilă, de care e bine să te ții departe, pentru că oricum nu vei putea sta în apropierea ei. Aceste scursori sunt mediatizate cu perseverență. Vrei, nu vrei, îți intră în casă prin televiziunile aservite sistemului antihristic, sau prin internet.

Despre CTP am scris de mai multe ori. Acest individ cu fizionomie de criminal în serie, care te înspăimîntă, se ridică împotriva Bisericii Neamului, cea Ortodoxă Romană cu o cutezanță diabolică. Nu vreau să-l mai amintesc, din motive de igienă morală.

Ce să mai zic de figura sinistră, cum supărare-i zice?,.. Horia Roman Patapievici. Individul acesta abject, spurcat, care a ocupat funcții în instituțiile Statului, ne batjocorește în Țara nostră cu o nerușinare, cu o nesimțire, știind prea bine că nimeni nu se poate atinge de el. Deocamdată. Cînd Dumnezeu va da de pămînt cu el, vom scăpa de un damf spurcat.

Acum vreau să vorbesc de o altă panaramă din spațiul romanesc: A-li-na Mun-giu-Pipi-di. Creatura asta ciudată iese periodic la televiziuni, ascunzîndu-și gușa aceea dezagreabilă îndărătul unui acoperămînt. Gura spurcată îi este însă liberă, și de acolo slobozește (sau sloboade) tot felul de mizerii, coapte în mintea sa bolnavă, împotriva Romanismului. ,,Să luăm bani de la biserici’’. Luați-i, cucoano, și burdușiți-vă buzunarele fără fund, pentru că banul este dumnezeul vostru.

Prin 2005, această ființă ciudată ne-a batjocorit cu piesa Evangheliștii, pusă în scenă inainte de Marea Sărbătoare a Nașterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Balabusta asta nu mai are niciun fel de opreliști. Știindu-se la adăpostul antihriștilor, ne spurcă (vrea să ne spurce!), cu toate izvodirile maladive ale minții sale, stăpînită de puterile cele întunecate ale iadului. Timpul se scurge repede. Doamne, parcă văd cum se vor prăbuși potrivnicii Tăi.

Presbiter Iovița Vasile

Istoria Bisericii lui Iisus Hristos consemnează şapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Convocarea acestora a fost necesară din pricina ereziilor care au tulburat viaţa bisericească, începând cu secolul al IV-lea până în secolul al VIII-lea. Părinţii sinodali ai Bisericii au condamnat pe eretici şi au statornicit învăţătura adevărată, aşa cum a fost ea împărtăşită oamenilor prin Revelaţia Dumnezeiască.

Trebuie să remarcăm că toate cele şapte Soboare a toată lumea au avut loc în Răsărit. Niciunul dintre ele nu a fost convocat sau prezidat de episcopii Romei, aceştia fiind reprezentaţi de un număr infim de delegaţi, cum vom vedea în continuare, care n-au avut contribuţii majore la desfăşurarea lucrărilor. Sinoadele despre care vorbim n-au fost convocate apriori ca Ecumenice. Abia după ce au fost receptate ca atare de Biserică, au fost declarate Ecumenice. Papii au avut uneori reţineri şi rezerve în receptarea hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, dar până la urmă au consimţit, încât catolicii le recunosc fără excepţie, chiar dacă ulterior au ţinut sinoade proprii, pe care le-au decretat a fi ecumenice. Istoricii catolici nu vorbesc despre receptare de către papi, ci de aprobare, ca şi cum de această aprobare ar depinde sau nu validitatea unui Sinod Ecumenic.

Faptul că episcopii Romei n-au fost prezenţi la niciunul din cele şapte Sinoade Ecumenice, având doar reprezentări extrem de reduse, iar la Sinodul II Ecumenic papa Damasus I nici măcar n-a fost reprezentat, arată cât de absurdă este pretenţia acestora după care nici un sinod nu poate fi convocat decât de pontiful roman şi nu are valabilitate decât în momentul aprobării sale. Redăm mai jos lista celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, cu un minim de precizări lămuritoare:

1.Sinodul I Ecumenic, Niceea, 325. A fost convocat de împăratul Constantin cel Mare pentru combaterea ereziei lui Arie. Tradiţia a consacrat numărul de 318 Părinţi sinodali. Papa Silvestru I (314-335) a fost reprezentat doar de doi preoţi, Vitus şi Vincenţiu din Roma.

2. Sinodul II Ecumenic, Constantinopol, 381. Convocarea a făcut-o împăratul Teodosie cel Mare. Lucrările au fost prezidate la început de Meletie al Antiohiei, fiind cel mai vârstnic, apoi, după moartea subită a acestuia, de Sfântul Grigorie de Nazians, episcopul Constantinopolului. După o vreme, Sfântul Grigorie de Nazians s-a retras, preşedinţia revenindu-i succesorului său pe scaunul din Constantinopol, Nectarie. A fost combătută erezia pnevmatomahă a lui Macedonie. Au participat peste 150 de episcopi. Papa Damasus I (366-384) nu avut nici un reprezentant şi a refuzat să recunoască canoanele Sinodului. Mult mai târziu, papii Virgiliu (537-555), Pelagiu II (579-590) şi Grigorie cel Mare (590-604) au recunoscut Sinodul II Ecumenic, fiind astfel încheiată receptarea acestuia de către Biserică.

– Sinodul III Ecumenic, Efes, 431. Au participat 198 de episcopi, cărora li s-au mai adăugat, între timp, şi alţii. Sinodul avea ca misiune principală combaterea ereziei lui Nestorie privind persoana Sfintei Fecioare Maria. Celestin, episcopul Romei a trimis pe episcopii Arcadie şi Proiect, şi pe preotul Filip, cu mandatul de a se alătura Sfântului Ciril al Alexandriei.

– Sinodul IV Ecumenic, Calcedon, 451. Numărul participanţilor a fost crescător, de la 520 iniţial, la 630 de episcopi, având cea mai numeroasă prezenţă dintre cele şapte Sinoade Ecumenice. Papa Leon cel Mare (440-461) a trimis o delegaţie formată din episcopii Paschasinus de Lilybaeum, Lucentius şi Iulian de Cos, şi preoţii Bonifacius şi Vasile. Sinodul a dezbătut asupra ereziei monofizite a lui Eutihie şi Dioscor al Alexandriei.

– Sinodul V Ecumenic, Constantinopol, 553. A condamnat învăţăturile eretice ale lui Origen şi pe susţinătorii lui. S-au întrunit 165 de episcopi. Papa Virgilius (537-555) a refuzat să participe, invocând motive de sănătate. A trimis totuşi 8 episcopi care s-au adăugat răsăritenilor.

– Sinodul VI Ecumenic, Constantinopol, 680-681. Au participat 174 de episcopi care au condamnat erezia numită monotelism. De remarcat că papa Honoriu a fost anatemizat ca eretic, acesta fiind un argument de neînlăturat împotriva pretinsei infailibilităţi a episcopilor Romei.

– Sinodul VII Ecumenic, Niceea, 787. A fost necesară reunirea acestuia din pricina luptei împotriva sfintelor icoane, numită şi iconoclasm. Au participat între 330 şi 367 de episcopi. Papa Adrian I (772-795) a avut ca reprezentanţi pe arhipresbiterul Petru şi abatele Petru.

Sfânta Biserică Ortodoxă a rămas credincioasă acestor şapte Sinoade Ecumenice. După schisma din 1054, catolicii eretici s-au manifestat, în frunte cu papa, ca adevărata şi singura Biserică a lui Hristos. În acest sens, ei au decretat drept Ecumenice încă patrusprezece concilii, deşi acestea au dat hotărâri contrare Sinoadelor Ecumenice, recunoscute totuşi de apuseni. Reproducem lista acestor concilii după Tertulian Langa, Dicţionar Teologic Creştin din perspectiva Ecumenismului Catolic, Ed. Dacia, Cluj, 1997, p. 54-55:
1. Constantinopol III (869-870), ,,confirmat’’ de Hadrian II
2. Lateran I (1123), ,,confirmat’’ de Calixt II
3. Lateran II (1139), ,,confirmat’’ de Inocenţiu II
4. Lateran III (1179), ,,confirmat’’ de Alexandru III
5. Lateran IV (1215), ,,confirmat’’ de Inocenţiu III
6. Lyon I (1245), ,,confirmat’’ de Inocenţiu IV
7. Lyon II (1274), ,,confirmat’’ de GrigoreX
8. Vienne (1311), ,,confirmat’’ de Clement V
9. Constanţa (1414-1418), ,,confirmat’’ de Martin
10. Basel-Ferara-Florenţa (1431-1445), ,,confirmat’’ de Eugen IV
11. Lateran V (1512-1517), ,,confirmat’’ de Leon X
12. Trento (1545-1563), ,,confirmat’’ de Pius IV
13. Vatican I (1869-1870), ,,confirmat’’ de Pius IX
14. Vatican II (1962-1965), ,,confirmat’’ de Paul VI.

Această adevărată inflaţie de concilii arată tendinţa nesăbuită şi despotică a pontifilor eretici de la Vatican de a domina toată lumea creştină.

Presbiter Iovița Vasile

Într-o sesiune de urgență de astăzi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului a decis să-l înlăture pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Tychikos din funcția de ierarh conducător al Diecezei de Paphos.

Mitropolitul, care a fost hirotonit episcop în urmă cu puțin peste doi ani, a fost chemat în fața Sinodului pentru a răspunde la o serie de acuzații. Deși a fost demis din catedrala din Paphos, el rămâne episcop și membru al Sfântului Sinod, relatează Romfea.

Acum este considerat vicar al Mitropoliei din Paphos și este pus la dispoziția Bisericii, care îl va folosi după cum va considera de cuviință. Paphos ocupă un loc de onoare în Biserica Cipriotă. Actualul primat, Arhiepiscopul Georgios, și cei doi predecesori ai săi au slujit cu toții ca mitropoliți acolo înainte de a urca pe tronul arhiepiscopal.

Mitropolitul Tychikos a slujit anterior ca protosinghel al diecezei de Paphos, în timp ce Arhiepiscopul Georgios era ierarhul conducător acolo. Cu toate acestea, de când a fost întronat în martie 2023, a avut mai multe dispute cu Arhiepiscopul. Inițial, a refuzat să concelebreze cu el, deoarece respinge poziția primatului de comuniune cu schismaticii ucraineni. Mitropolitul Tychikos și Eminența Sa Mitropolitul Neofit de Morphou sunt singurii ierarhi ciprioți care continuă să mențină o poziție ortodoxă fermă în această privință.

Mitropolitul Tychikos a condamnat, de asemenea, programa obligatorie de educație sexuală în școlile cipriote, care începe la grădiniță, în timp ce Arhiepiscopul Georgios a lăudat-o.

Mai recent, Arhiepiscopul s-a simțit ofensat de Mitropolitul Tychikos pentru diverse alte probleme care implică poziții opuse cu privire la ecumenism. O problemă majoră a fost aducerea craniului Apostolului Pavel la Paphos de la Vatican. S-a convenit aducerea relicvei cu ani în urmă, când Arhiepiscopul Georgios era încă Mitropolit de Paphos, dar Mitropolitul Tychikos a refuzat să permită aducerea acesteia, spunând că experiența arată că astfel de vizite duc inevitabil la rugăciune comună cu ereticii.

Arhiepiscopul Georgios și-a exprimat nedumerirea, spunând că Mitropolitul Tychikos nu mai vorbise niciodată despre eretici. El crede că cineva trebuie să-l controleze pe Mitropolit, forțându-l să adopte astfel de poziții „demodate”.

De asemenea, s-a relatat că Mitropolitul Tychikos refuză să permită căsătoriile mixte între creștinii ortodocși și cei neortodocși, deși spune că le permite, dar îndeamnă soțul/soția neortodoxă să devină mai întâi ortodox.

O altă problemă menționată în mass-media ortodoxă este că Mitropolitul învață că toți convertiții ar trebui botezați.

Pentru Arhiepiscopul Georgios, care spune că Biserica Ciprului trebuie să urmeze cursul Patriarhiei Constantinopolului de reconciliere cu Biserica Catolică, astfel de poziții reprezintă o „întoarcere la Evul Mediu”.

Preluare de pe Orthodox Cristianity. Traducere Google. Titlul îmi aparține

Cred că trăim vremuri bune pentru mântuire. Apele se cam lipezesc și știm clar în ce direcție dorește lumea să meargă, chiar dacă nu ne convine.
Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne gândim mai serios la mântuire. Să fugim? Unde? Nu putem fugi de noi înșine. Și nici nu e bine să facem asta. Mult mai constructiv este să ne întoarcem în noi înșine, să facem introspecții și să ne gândim serios la ce ne împiedică să ne menținem pacea sufletului. Sigur că orânduirea care începe dorește să pună stăpânire și pe suflet. Și asta pe tot globul. Lupta pentru salvarea sufletului este cea mai importantă luptă care are valoare aici și în veșnicie. Aici ne ajută să avem pace în suflet, chiar dacă va fi război în lume.
Fiind o țară bogată, toți vor să ne ia bogățiile și toți străinii o vor fără români. Eu o iubesc așa rănită cum este și nu aș pleca de aici pentru nimic în lume. Pământul românesc plânge și nu știu cum să-i șterg lacrimile. Strămoșii care au luptat pentru apărarea acestei țări și pentru păstrarea credinței ortodoxe așteaptă să le fim cumva recunoscători pentru jertfa lor.
Fără vorbe mari, trebuie să facem fapte de creștin, indiferent unde ne-am afla. Chiar dacă acest lucru ne-ar putea costa serviciul sau viața. Cam asta ni se cere. Ești profesor și statul vrea să fii ideologul lui, adică să smitești mințile copiilor cu ideologia sexomarxistă și cu alte bazaconii? Trebuie să faci voia lui Dumnezeu. Ești medic și statul vrea să scape de bătrâni? Faci voia lui Dumnezeu. Ești jurist și statul vrea să aperi legile antihristice? Faci voia lui Dumnezeu. Ești brutar și statul vrea să pui ce nu trebuie în pâine? Faci voia lui Dumnezeu. Ești politician și UE îți impune ideologii antihristice? Faci voia lui Dumnezeu. Dacă ești electronist și știi clar că pecetluirea afectează mântuirea semenilor tăi, faci voia lui Dumnezeu! Etc.
Aceasta este mucenicia despre care vorbea părintele Iustin Pârvu. Dacă faci voia lui Dumnezeu înseamnă că respecți poruncile evanghelice, deci îl iubești pe Dumnezeu și pe aproapele.
Dacă te conformezi înseamnă că nu-L iubești nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele. Păstrarea locului de muncă NU reprezintă un argument pentru mântuire. Faptul că ești dat afară de la serviciu este o cruce.
Crucea sau pâinea! Indiferent ce alegem, trebuie să ne asumăm răspunderea în mod individual pentru alegerea noastră. Dacă alegem Crucea, suntem ai lui Hristos. Dacă nu, nu putem avea această pretenție.
Sora Pelaghia

 

 

1.Să vă fie rușine celor care ați votat cu partizanul porcăriilor lgtb-iste, neputinciosul Nicușor Dan. N-am zis niciodată să votați cu Simion George. V-aș fi sfătuit să stați acasă, să nu intrați într-un joc murdar, puturos, regizat de antihrști. Ortodocși! Cînd ați pus ștampila în dreptul acestui personaj grețos, i-ați dat mandat să legifereze pentru toți homosexualii și deviații de la bunele rînduieli statornicite de Dumnezeu. Cei care sunteți în această situație, vă rog să nu veniți la mine. Rezolvați-vă problemele duhovnicești cum știți. Nu mă angajez în a rezolva situațiile unor inconștienți care au știut cine e acest personaj malefic, și totuși l-ați votat.

2.Există în poporul roman un număr de indivizi care întotdeauna vor fi de partea puterii. Din prostie, din neștiință, din influența televiziunilor jidănești. N-am ce să le spun decît: ,,Pînă cînd, proștilor veți iubi prostia…’’ (Psalmistul David).
3.Mă bucur pentru cei care au stat de partea Adevărului și nu au intrat în jocul satanic al antihriștilor. Absența lor de la urne e o mărturisire, o stîncă împotriva ecumeniștilor antihriști. Am văzut cît s-au bucurat, Mihai Gîdea cel malefic, de pildă, că romanii s-au bulucit la urne. Uitați-vă cum poporul roman îl votează pe Nicușor Dan!

5.În decembrie 2024, ccr și-a bătut joc de votul vostru, anulînd alegerile. Ați uitat de 2013? Dragi romani, aveți o memorie atît de scurtă încît ați uitat de această batjocură? V-ați mobilizat la vot pentru o nouă batjocură. Fiți sănătoși.

6.Peste puțină vreme, se vor legifera în Romania, toate porcăriile și spurcăciunile homosexuale, în toate formele lor. Și sunt multe! Romani ortodocși, care l-ați votat pe Nicușor, să nu vă indignați. Asumați-vă această enormitate. Veți răspunde în fața lui Dumnezeu. Vor urma pedepsele lui Dumnezeu peste Neamul nostru. Le vom suporta împreună. Dar la Judecată, răspunsul vostru va fi mult mai greu.

7.Tot votând, votând, votând o să-l votați și pe antihrist. A spus părintele Iustin Pârvu, că rezolvare lumească nu mai există. S-a întors planeta și România cu adevărat la Hristos? Nu! Categoric, nu! Și-atunci…

8.Am spus în titlu că ni s-a dat a cincea pacoste: Nicușor Dan. Celelalte patru le-ați uitat? Cum le-ați uitat, că tot voi ați pus ștampila? Ați uitat de Ion Iliescu, de jidanul ascuns sub nume romanesc, Emil Conatantinescu, de tătarul Traian Băsescu, de moaflea jalnică numită KW Iohannis?

Presbiter Iovița Vasile

Nebănuite de mintea omenească sunt căile prin care Dumnezeu îi aduce la Sine pe cei rătăciţi. Astăzi sărbătorim pe Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, de aceea, în cuvântul care urmează, voi arăta cum l-a adus Dumnezeu Preamilostivul pe împăratul păgân Constantin la Dreapta Credinţă, după mulţi ani în care acesta alergase pe căile pierzării.

Spun scriitorii bisericeşti că împăratul a fost cuprins de boala necruţătoare a leprei, încât tot trupul lui era plin de bube. Zadarnic s-au perindat doctorii vremii prin palatul imperial, căci împăratul n-a cunoscut nicio uşurare. Slujitorii idoleşti au venit şi l-au sfătuit, cu cutezanţă diavolească, să se scalde într-o baie în care să se găsească sânge de prunci nevinovaţi. Aşa au fost adunaţi o mulţime de copii care sugeau la sânul maicii lor, urmând a fi ucişi fără milă. Când împăratul a văzut această grozăvie care se pregătea, a poruncit ca pruncii să fie întorşi la mamele lor îndurerate, socotind că este mai bine să rabde durerea, decât să verse sânge nevinovat. Bunul Dumnezeu a văzut milostivirea împăratului şi a trimis pe Sfinţii Săi Apostoli Petru şi Pavel să se arate, în vedenie, împăratului şi să-i vestească despre baia care-i va aduce sănătate, aceea a Sfântului Botez.

În acea vreme Episcopul Silvestru al Romei se ascundea în munte, deoarece prigoana împotriva Bisericii era crâncenă. Acesta a fost căutat şi adus cu cinste la palatul imperial şi a început să-l înveţe Dreapta Credinţă, cerându-i, în aceaşi vreme, să înceteze a prigoni Poporul lui Dumnezeu. După şapte zile de post şi rugăciune, arhiereul lui Hristos l-a botezat pe împărat, afundându-l de trei ori, în numele Preasafintei Treimi. Când a ieşit din apă, au căzut ca nişte solzi de pe trupul său şi s-a vindecat de lepră, aşa cum s-a tămăduit şi Neeman Sirianul, când s-a afundat în apele Iordanului.

Aşa a rânduit Dumnezeu, ca prin acest Împărat binecredincios, Biserica lui Hristos să capete slobozenie şi toţi cei prigoniţi au putut să se întoarcă la casele lor şi să trăiască creştineşte, fără frica morţii. Au început să se zidească pretutindeni sfinte biserici, în care s-au mutat altarele catacombelor.

Mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena s-a dus la Ierusalim să caute Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi care era tăinuită de iudeii cei necredincioşi. Când a găsit trei cruci, s-a încredinţat de cea adevărată prin descoperire Dumnezeiască şi a dat-o Patriarhului Macarie, care a ridicat-o şi a arăta-o poporului. De-atunci sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie în fiecare an (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.398-406).

Presbiter Iovița Vasile

Nicolae Iorga spunea, cu înțelepciunea și severitatea celui care și-a cunoscut bine neamul: „Fiecare națiune are conducătorii pe care îi merită.”

Dacă Iorga avea dreptate – și, din păcate, o avea adesea – atunci rezultatul alegerilor spune mai multe despre popor decât despre candidați.
Fiecare crede că este altceva și fiecare crede că poate ceva. Eu cred că suntem, deja, sub judecata lui Dumnezeu. Simt compasiune pentru tinerii care cred că au găsit soluția la marasmul în care am intrat precum sub o cascadă. Efectul de la baza cascadei este oprirea în apele tulburi. Sau tulburate.
Când Dumnezeu judecă o națiune, îi dă conducătorii pe care-i merită.

Un tip, într-un spital de nebuni:
– Sunt Napoleon! Sunt Napoleon!
– Ba nu ești! spune altul.
– De unde știi tu?
– Pentru că eu sunt Dumnezeu!
(cea mai bună ilustrare a ceea ce trăim)
Cred că, dacă Dumnezeu ar fi vrut să votăm, ne-ar fi dat și opțiuni.

Monica

Credeți că Dumnezeu se lasă batjocorit? Auzi că ”sfântul părinte Francisc” …
Mergând la vot și votând un ecumenist sau un LGBT-ist, românii și-au votat liderul și inclusiv idiologia lui.

Ștampila nu schimbă nimic, se votează exact ce spun stăpânii și oculta, ei decid candidații. Doar întoarcerea lumii la Hristos mai poate schimba ceva (ca și în Vechiul Testament). Votați până vă săturați că decizia este la Dumnezeu, nu în ștampila voastră. Poporul crede în vedenii și false minuni fofilate de tot felul de ecumeniști, sataniști și trădători ai Ortodoxiei. Câtă naivitate și slabă credință la acest popor. Eu votez cu Hristos și nu îmi trebuie lider politic pupător de papistași (George Simion) și nici susținător de poponauți ca și Nicușor Dan și toată cloaca politică ce se perindă pe lângă el. Citiți „Biblia și războiul” a Sf. Nicolae Velimirovici și o să înțelegeți cum este dus poporul în robie când păcătuiește și este scos din robie când se întoarce la Dumnezeu. Exact ca și evreii din Vechiul Testament, nu ștampila … pe care poți să o folosești doar având actele lor pline de simboluri satanice și antihristice (Hristos ne-a dat nume, satana – numere).

Tot votând, votând, votând o să-l votați și pe antihrist. A spus părintele Iustin Pârvu că rezolvare lumească nu mai există. S-a întors planeta și România cu adevărat la Hristos? La avort suntem pe primul loc, crimele, sodomia, curvia, drogurile, beția, pacatele grele (miercurea, vinerea, duminica și în posturi), bisericile tot mai goale iar pe tineri îi numeri pe degete. Poporul a trădat Ortodoxia și pe Hristos prin păgânism, erezie, schismă, nepăsare și formalism. Ortodoxia este doar vorbită: netrăită și fără fapte. Toți suntem învățători și teologi, dar ne omoară practica. Unii ortodocși care s-au îngrădit de ecumenism doar verbal și cum apare ocazia fug în comuniune cu ecumeniștii (fie vladică, preot sau opincă). De la vladică până la opincă nevrednici ne-am făcut cu toții. Căldiceii sunt urâciune în fața lui Dumnezeu. Merităm, și am primit după faptele noastre.
Fiecare să se autoevalueze și să pună început bun în viața lui și să fie plăcut lui Dumnezeu. Mă iertați, dar m-am săturat să văd cum satana a împărțit poporul în două tabere, exact ca și în pandemie (vaccinați-nevaccinați), între suveraniști ruși care nu au nicio treabă cu suveranismul și LGBT-iști pro europeni. „Nu vă miroase nimic?” Am înțeles că în pandemie, din cauza covid-ului s-a pierdut mirosul și gustul, dar acum? Dezbină și condu… politica ocultei. Nu vedeți că digitalizarea și ecumenismul merg mână în mână, ca să-l întroneze pe antihrist, indiferent de partide și de președinți?

Vorba unui părinte ortodox:
„Pocăința adevărată și revenirea la Ortodoxie este soluția adevărată!
Până atunci, iubitul meu neam românesc, iubitor de mici de 1 mai, ascultător de ierarhii și preoții eretici, ucigător de prunci și alte multe fărădelegi, nu îți rămâne decât să urăști pe cine îți spune adevărul și să idolatrizezi pe cei care te păcălesc și te poartă încolo și încoace, ca pe cel care a uitat să stea demn în fața Unicului și Adevăratului Dumnezeu și se închină la orice idoli, despre care Psalmul 95, 5 spune simplu și clar: „dumnezeii păgânilor sunt draci.”

Cu dragoste pentru Hristos și adevăr
Ștefan Arad

Înainte de a fi declaraţi medici, absolvenţii Facultăţilor de Medicină din România, depun aşa numitul jurământ al lui Hipocrate, prin care făgăduiesc că-şi vor face datoria de a trata orice bolnav, ca pe propriul lor părinte. Cum acest jurământ nu are nicio legătură cu Dumnezeu, este de la sine înţeles că el devine o simplă formalitate, şi cel care îl prestează nu se simte cu nimic obligat a-l respecta. Din această pricină, există atâţia medici agonisitori de mulţi arginţi, care au făcut din această profesie un mijloc de câştig urât.

Iubite cititorule! Astăzi pomenim pe unul din Mucenicii lui Hristos şi ai Bisericii noastre, Sfântul Talaleu, cel care este socotit şi în rândul Doctorilor fără de arginţi, pentru că se apleca asupra bolnavilor cu dragoste şi refuza să primească daruri sau bani pentru munca sa.

Cărţile bisericeşti ne înştiinţează că Talaleu a deprins îndeletnicirea de doctor de la unul mai în vârstă, temător de Dumnezeu. ,,Şi atâta milostivire avea Mucenicul lui Hristos pentru cei care aveau trebuinţă de ajutorul lui, încât nu aştepta să vină la dânsul, ci se ducea la ei şi le ajuta la orice trebuinţă aveau, dându-le sănătate în dar, fără de argint şi fără daruri. Pentru că pe lângă iubire de oameni şi milostivire, avea şi neagoniseală, şi nu voia să câştige argint sau orice alt lucru al lumii acesteia. Încă avea şi atâta smerenie, încât el singur spăla rănile bolnavilor şi le tămăduia’’.

În grija lui pentru oameni cuprindea nu numai trupurile acestora, ci şi sufletele lor bolnave. Primea la sine pe creştini, pe care-i îndemna la pocăinţă, dar şi pe păgâni, pe care îi întorcea din rătăcirea închinării la idoli la Dreapta Credinţă. Văzând odată un creştin care se bucura de răul abătut asupra unui păgân, l-a mustrat cu blândeţe: ,,Frate, noi avem poruncă de la Domnul nostru să ne rugăm pentru binele vrăjmaşilor noştri, iar nu să ne bucurăm de răul lor, ci să ne fie milă de dânşii, pentru că în acest fel slăbim necredinţa lor şi cu milostivire îi aducem la Buna Credinţă’’.

Spune o vorbă înţeleaptă şi dreaptă, că în lumea aceasta păcătoasă nici un bine nu rămâne nepedepsit. Aşa a fost şi în vremea vieţuirii pământeşti a Sfântului doctor fără de arginţi, Talaleu. Păgânii vremii s-au străduit să-l plece spre credinţa lor dobitocească şi idolească, însă Sfântul nu şi-a trădat Mântuitorul. Într-o zi de 20 mai i s-a tăiat capul şi a fost primit în locaşurile cereşti, unde se roagă pentru binele şi mântuirea oamenilor. Bine ar fi ca doctorii vremurilor noastre să citească despre viaţa lui şi să-l ia ocrotitor şi ajutor (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.385-394).

Presbiter Iovița Vasile

Înseamnă să nu te angajezi în acțiuni necugetate, precum votul, și să spui că tu vei schimba fața lumii.

Înseamnă să nu crezi în sloganele antihriștilor, care spun în chip mincinos că tu vei schimba fața lumii, sau a Romaniei, votînd.

Înseamnă să nu crezi că alesul tău va aduce pacea, bunăstarea, fericirea în Țara numită Romania.

Înseamnă să nu crezi în zicerea mincinoasă precum că nevotînd, alții vor hotărî pentru tine.

Înseamnă să nu te încrezi într-un personaj sinistru, precum Nicușor Dan, care-și mănîncă muncii și, ca mare laureat al olimpiadelor de matematică, nu știe formula de calcul al ariei cercului. Așa cum n-a știut, și nu știe nici acum, marele fizician KW Iohannis.

Cît să mai lungesc această expunere cu indivizi jalnici, penibili, neputincioși, propulsați în sfere înalte ale puterii?

Votul nostru este decisiv. Îmi vine să rîd. În sts intră procesele verbale cu opțiunile dumneavoastă. La celălalt capăt iese ce vor ei. Dacă se va pune problema verificării sts-ului, au ei o șmecherie pusă la punct, întreg sistemul va cădea, se vor prevala de o defecțiune tehnică și nu vor putea fi trași la răspundere.

Bunul Dumnezeu să hotărască pentru noi. În preasfintele Sale mîini e puterea, nu în ștampila și poptirușul nostru introdus în urnă. Nu fiți naivi.

Prtesbiter Iovița Vasile

Vremurile în care trăim sunt grele, pentru că s-a împuţinat frica de Dumnezeu şi mulţime de oameni nebuni se ridică cu hule şi vorbe mincinoase asupra Făcătorului nostru, al tuturor, asupra Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Urmaşii celor care L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu stau în fruntea hulitorilor şi nu încetează să scornească tot felul de defăimări şi să îndemne lumea să se lepede de Domnul Iisus Hristos.

Cuviosul Eftimie Atonitul a trăit în jurul anului 980 şi a urmat pe tatăl său în viaţa cea monahicească. Odată, a fost vizitat de un evreu care voia să-i vorbească despre credinţa sa. Ştiind că acesta venise cu gândul necurat şi ascuns de a-l ispiti, s-a ferit să-l întâlnească, spunând: ,,Vorbirea cu evreii este deşartă!’’ Totuşi, după stăruinţa tatălui său, a vorbit cu evreul şi i-a arătat multe locuri din Sfânta Scriptură care dovedeau credinţa evreiască ca nefiind mântuitoare. Deoarece l-a biruit cu înţelepciunea cea dată lui de Dumnezeu, evreul a început să-L hulească pe Mântuitorul. Mâhnit de cutezanţa nebună a acestuia, Cuviosul atât a spus: ,,Să se astupe gura care grăieşte hule asupra Domnului şi Dumnezeului nostru’’. În acel moment evreul a rămas mut, a căzut la pământ spumegând cu gura lui cea spurcată şi hulitoare.

În altă vreme, Cuviosul se găsea la episcopul Tesalonicului, care avea în slujba sa un evreu bogat. Pe acesta l-a sfătuit de multe ori să creadă în Domnul nostru Iisus Hristos, însă evreul se îndărătnicea. Pe lângă aceasta, ,,vorbea cu mare obrăznicie ale sale, defăimând cuvântul arhiereului ca pe un nimic’’. Atunci l-a rugat pe Cuviosul Eftimie să-i vorbească despre Dreapta Credinţă, şi acesta s-a învoit cu anevoie, socotindu-se pe sine nevrednic, pământ şi cenuşă. Iudeul n-a putut sta împotriva cuvintelor prooroceşti grăite de Cuviosul, şi, aşa cum s-a mai întâmplat, a vorbit în modul cel mai necuviincios despre Domnul noastru Iisus Hristos. Atunci iarăşi a rostit Cuviosul cuvintele: ,,Să se astupe gura ta, pierzătorule! Pentru ce grăieşti minciună şi hulă asupra Ziditorului tuturor şi Stăpânului nostru Iisus Hristos?’’ Evreul a rămas mut şi a căzut neputincios la pământ. Erau de faţă creştini şi evrei, care s-au înspăimântat de această întâmplare. L-au rugat să se milostivească de evreu, iar Cuviosul l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, l-a tămăduit, apoi s-a botezat cu toată casa lui (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 352-357).

Iubite cititorule! În vremurile care le trăim, sectele cele diavoleşti, plăsmuite de evrei, fac acelaşi lucru nebunesc: hulesc pe Domnul Iisus, pe Maica Domnului, pe Sfinţii lui Dumnezeu, Biserica şi pe slujitorii ei şi tot ce este sfânt, pentru că ei n-au nimic sfânt. Fereşte-te de ei ca de foc!

Presbiter Iovița Vasile

Cinstite cititorule,
Mîine e zi de alegeri prezidențiale. Ești liber să mergi la vot, sau să stai acasă. Ești liber să votezi pe oricare din cei doi. Să te gîndești bine. De vei pune ștampila în dreptul satanicului Nicușor Dan, votezi pentru lucrările diavolului, pentru dictatura homosexualilor care ne vor sfida din nou, în ajunul Sărbătorii Pogorîrii Sfantului Duh, pentru că N. Dan le-a dat autorizație Asta înseamnă că ești un ortodox părut, nu ești parte a familiei lui Dumnezeu, Biserica Ortodoxă Romană. Nu te mai apropia de Sfanta Împărtășanie. Gîndește-te bine.

Mare adevăr spune vorba asta. Cu ani în urmă, scriam despre beneficiile ce le-ar fi avut Romania dacă în locul bolovanului KW Iohannis ar fi ajuns președinte prostul satului meu. Sau al altui sat. Administrația prezidențială mamut ar fi fost redusă la 10-15 oameni și bugetul ar fi scăpat de o piatră de moară grea, inutilă, împovărătoare. Bugetul n-ar fi fost secătuit și de ifosele unui neamț, civilizat, zice-se, care avea mania călătoriilor de plăcere pentru el și pentru Carmen Lazurca, prima doamnă vreme de zece ani, cu avioane de lux costisitoare, cu destinații exotice de zeci de mii de kilometri pe globul acesta terestru. Nu mai insist cîte pocinoage a făcut teutonul acesta Romaniei, cît ne-a sfidat și ne-a pus nervii la încercare. Bașca, a vrut să-și prelungească șederea la Cotroceni mult peste limita mandatelor. Nu i-a ieșit. Prostul satului n-ar fi făcut toate aceste abuzuri și tîmpenii.

Ceea ce mi-am dorit, s-ar putea să se întîmple. Prostul satului Făgăraș s-ar putea să ajungă președinte al celor lui de-un fel. Totul e posibil, la noi. Numai că acesta e un prost patentat, cu pretenții înalte. E intelectual, profesor de matematică, care însă n-a știut formula de calcul al ariei cercului, pierpătrat. I-a spus-o istoricul Crin Antonescu. Nicușor, cel care se scobește în nas, apoi îți mănîncă mucii solidificați, vrea să fie președinte pentru două mandate consecutive. Zece ani. Votați-l, romanași. După catastrofele Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis, Nicușor ne lipsește. Omul acesta are nevoie urgentă de tratament psihiatric.

Acum ce să ne mai mirăm? Statele Unite n-au ținut în biroul oval un tîmpit neputincios, dus de-acasă, senil, vreme de cîțiva ani. Suficienți pentru a se comite orori mondiale sub mandatul său, ca să nu vorbim decît de războiul dintre Rusia și Ucraina.


În 4 mai 2025, la primul tur, după ce am săvîrșit Sfanta Liturghie, am rostit această cerere, către Marele nostru Dumnezeu: Doamne, rînduiește cele ce sunt de folos pentru Poporul Ortodox Roman, căci hîrtiile și ștampilele noastre sunt neputincioase. A venit răspunsul de la strană, spontan și hotărît: Amin. Așa voi face și în 18 mai. Nu vom merge la vot. O rugăciune scurtă, către Atotputernicul, poate contrabalansa toate viermuielile și punerile la cale ale antihriștilor. Cînd ne plecăm voința noastră Dumnezeului Adevărului, este imposibil ca lucrurile să nu iasă bine.

Presbiter Iovița Vasile