Autor: iovita_vasile

1.Victore, numele meu este Iovița Vasile. Poți să mă socotești schismatic, sectar, răzvrătit, dement și cum îți va mai șopti diavolul la ureche. Vei merge la Judecata particulară și la cea universală fără păcat, din partea mea, pentru că eu te iert. Te iert și pentru ce vei face de-acum înainte, privitor la persoana mea.

2. Acestea fiind spuse, îți atrag atenția asupra faptului că dumneata comiți niște păcate de o gravitate extremă, cu tentă criminală. Dumneata și cei asemenea. Îți spun în fața lui Dumnezeu că te faci complice unor criminali care urmăresc să-l elimine fizic pe Înalt-Preasfințitul Mitropolitul Longhin de la Bănceni. În ultima ta ieșire publică, l-ai acuzat de apartenență la kgb. Nu-ți crapă obrazul de rușine, chiar așa tăbăcit cum este? Ai preluat tîmpenia asta vehiculată în toată presa vîndută și spurcată, precum că dacă ești rusofil, ești dușman al… și al americanilor, de pildă. Așa vi s-au trasat directivele.

3.Prietene, sunt un mare rusofil și o declar public, pentru că iubesc acest Popor Dreptmăritor, pentru că face parte din Biserica lui Hristos și a pătimit în cumplite și sălbatice persecuții în perioada satanică instaurată de ovrei, începînd din 1917. Numărul de 2700 de Sfinți canonizati, din vremea amintită, nu-ți spune nimic? Povestea cu Putin e separată. Diabolicul acesta, care joacă într-un scenariu scris de americani, e din familia din care și tu faci parte.

4.IPS Longhin a luat în grija sa patru sute de prunci, cu multe beteșuguri, pe care îi botează, îi crește și îi învață frica de Dumnezeu. Aceștia vor umplea sînul lui Avraam. Omul acesta a fost de trei ori otrăvit de otrepe ca tine, a suferit cîteva intervenții chirurgicale pe cord, i-a fost aprinsă casa nu demult, de cîteva zile a avut înfățișare într-un proces intentat de cel întîi născut din satana, Zelenski. Acum vii tu și-l acuzi că ar fi agent kgb? Nu ți-e rușine obrazului? Uite că Dumnezeu îl ține în viață, în ciuda tuturor tentativelor de asasinat!

5.Victore, printre nepomenitori – cum le spui tu – sunt preoți care și-au sacrificat liniștea familiei, au fost alungați din parohii și lăsați fără mijloacele elementare de existență, au fost caterisiți pe nedrept, blamați, calomniați, tîrîți în procese penale, pentru a fi întemnițați. Pentru ,,vina’’ de a fi apărat Biserica de ereziile sinodului tîlhăresc din Creta. Știi de către cine? De domnii aceia acoperiți de haine episcopale, pe care tu îi aperi prostește, pentru că ești plătit de ei. Ai grijă, nu cumva vreun preot ,,dement’’, cum ne califici tu, să-și înalțe mîinile spre cer și să ceară dreptatea lui Dumnezeu pentru minciunile pe care le rostești asupra noastră. Urmările ar putea fi catastrofale pentru tine! Știu ce vorbesc. Am experiența a 46 de ani de preoție, în care am auzit și am văzut multe.

6.Dacă vrei să te exprimi corect, exact, riguros, nu mai spune că suntem nepomenitori. Prietene, pomenim cu formula patristică și liturgică pe ,,toți episcopii ortodocși care drept învață cuvîntul adevărului ’’. Pomenirea noastră este mai cuprinzătoare decît îți imaginezi. E turnesolul care ne arată că minciuno-episcopii romani nu sunt ortodocși! Nu învață cuvantul adevărului, răspîndesc ereziile. L-au trădat pe Hristos, au trădat Biserica.

7.Drept urmare, Victore, vezi-țí de cîrpele și de păcatele tale, nu mai minți asupra preoților îngrădiți de erezie și asupra credincioșilor care îi urmează. Dacă socotești că, denigrînd preoții și credincioșii îngrădiți de erezie, acoperi mizeriile minciuno-episcopilor romani, ești în mare înșelare. De un lucru vreau să te asigur, Victore: Niciodată nu-ți vom fura căciula.

Donați pentru ActiveNews!

Presbiter Iovița Vasile

Îi rog pe bunii noștri credincioși să trimită articolul acesta la ActivNews. Poate ajunge și sub auguștii ochi ai lui Victor Roncea. Vă rog să-mi confirmați trimiterea. Mulțumesc. Hristos a înviat.

Dacă analizezi starea Romaniei prin prisma statisticilor, a realităților economice, sociale, politice, ajungi la concluzia că suntem o țară vîndută de leprele autohtone, unor lepre venite din cele patru vînturi. Avem o datorie externă imensă pe care nu o vom putea plăti în cîteva sute de ani care, zicem, ne stau înainte. Bogățiile cu care Dumnezeu Atotputernicul ne-a binecuvîntat sunt greu de cuprins cu mintea, puține țări au atîtea resurse de tot felul, cum are Romania. Numai că acestea au încăput pe mana escrocilor internaționali, susținuți de KW Iohanis, fudulul președinte vremelnic al Țării.

Cine dintre Dumneavoastră ați intrat la Liceu în anul 1966, ca și mine? Vă aduceți aminte de manualul de latină care începea cu aceste cuvinte: In patria nostra multae silvae sunt? Erau multe păduri și ne bucuram de ele. Comuniștii au făcut multe tăieri și au exportat lemnul, dar ne-a rămas un fond forestier bogat. A venit anul fatidic 1989. Hulpavii din toate punctele cardinale, s-au repezit spre Romania. Aici au găsit tot ce-și doreau. Și au jefuit la drumul mare. Ungurii din acele două județe, Harghita și Covasna, ajunși demnitari ai Statului nostru, au direcționat spre Ungaria lor iubită resursele fondului forestier. Au ras păduri seculare, le-au încărcat în vagoane, și le-au îndreptat spe Magyarnepkostasosag.

A ajuns presedinte nulitatea de renume international, KW Iohannis, unul din cei mai proști nemți care s-au perindat prin Romania. Acesta a vîndul pădurile Romaniei unei firme austriece, nu-i știu numele, care a tăiat fără milă mii de hectare de pădure, după care au venit inundațiile masive, mult păgubitoare pentru Romania. N-avea nicio importanță, buzunarul lui Iohannis să fie plin. Am trecut odată prin Moldova cu autocarul și am văzut kilometri de stive de lemne romanești (nu exagerez!), care așteptau să intre în gurile nesătule ale mașinilor aduse de-afară.

Spunem și acum: In patria nostra multae silvae sunt. Să nu le ajute Dumnezeu Drăguțul (așa spun sibienii), să ni le fure scursorile pripășite la noi. Chiar dacă ne fură masiv, Atotputernicul nu le va ajuta să se bucure de ele.

Presbiter Iovița Vasile

Cărţile bisericeşti ne istorisesc precum că au venit, într-un rând, la mănăstirea Sfântului nişte pustnici eretici, ,,care-şi acopereau veninul cel dinăuntru cu haine de păr’’. Gândul le era precum credinţa rătăcită, de aceea l-au ispitit pe Sfântul Pahomie: ,,De eşti cu adevărat om al lui Dumnezeu şi nădăjduieşti spre Dânsul că te va asculta pe tine, apoi să vii şi să treci cu noi râul cel de lângă mănăstire, cu picioarele pe deasupra apei, ca pe uscat, ca să cunoaştem toţi care din noi are mai multă îndrăzneală la Dumnezeu, tu ori noi?’’Sfântul nu s-a supus acestei ispitiri şi le-a trimis vorbă de adâncă smerenie: ,,Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, vor putea ereticii aceia să treacă râul ca pe uscat, fiindu-le în ajutor diavolul, cel ce i-a prins pe dânşii în laţul său, ca să li se întărească înşelăciunea ereticească; însă eu nu cer de la Dumnezeu o minune ca aceea, ca să umblu pe apă, pentru că ştiu că gândul acesta nu numai că nu este monahicesc, dar nici creştinesc. Iar voi duceţi-vă şi spuneţi-le lor că aşa zice smeritul Pahomie: Nădăjduiesc spre Dumnezeu, iar nu spre lucrurile mele, deoarece, fiind om păcătos, nu voiesc a ispiti pe Domnul Dumnezeul meu. Sârguinţa mea este, nu ca să umblu pe ape, ci ca să-mi plâng totdeauna păcatele mele şi să caut ajutorul lui Dumnezeu ca, astfel, să pot trece fără vătămare ispitele vrăjmaşului. Unele ca acestea auzind ereticii, s-au dus ruşinaţi’’.

Până la sfârşitul vieţii sale, Sfântul Pahomie poruncea fraţilor ,,să se păzească de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet şi aducătoare de moarte’’(După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 326-339).

Aşa şi noi, cinstite cititorule, se cuvine să ne ferim de ereticii de orice fel, care vin la noi cu gânduri ascunse, ca nişte lupi îmbrăcaţi în piei de oaie.

Presbiter Iovița Vasile

Cu niște decenii în urmă, mă uitam la o cursă hipică de galop, prin mijlocirea televiziunii. La un moment dat, un jocheu a căzut de pe cal. Calul și-a continuat alergarea în pluton, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat, pînă a trecut linia de sosire. Faptul a stîrnit hilaritatea privitorilor.

Matei Vulcănescu dă din nou cu bîta-n baltă. Și-a aranjat un interviu cu un Georgică din Brașov, în care ne spune că își continuă slujirea în comunitatea din Liverpool. Se vede că totul este forțat, nefiresc, Vulcănescu se silește să ne convingă că este în continuare preot și ne împărtășește cu generozitate din cunoștințele sale teologice. Și nu se poate spune că nu este un bun teolog, numai că…

Aci se cuvine să punem lucrurile la punct și să eliminăm orice confuzie.

1.Vulcănescu a fost caterisit pe drept de episcopul antiohian Siluan. Comunicatul s-a dat pe 23 februarie. Imediat dumnealui  a produs un document antedatat, 21 februarie, prin care încerca să ne convingă că  a fost caterisit pe nedrept, datorită criticilor formulate la adresa Patriarhiei Antiohiei, pentru legăturile acesteia cu ereticii monofiziți. Nu, abaterile canonice ale lui Vulcănescu sunt mai vechi, în bună parte le cunoaștem, și acestea au stat la baza caterisirii sale.

2.În aceste circumstanțe, Vulcănescu ar trebui să să se abțină de la slujire, să-și asume condiția de mirean. pentru a nu cădea sub osînda Sfintelor Canoane. Și să nu mai producă sminteală.

3.Îi recomandăm să nu încerce să intre în rîndul celor îngrădiți de erezie pe ușa din spate, nici să fie introdus de alții. Nu dorim ca numele său să fie asociat cu nepomenitorii.

Acum, ultima ispravă a lui Vulcănescu. În interviul amintit, produce o nouă sminteală. Pe la minutul 10 spune că Lumina de la Ierusalim nu a coborît din cer, a fost produsă de patriarhul uzurpator Teofil cu o brichetă, sau luînd din flacăra unei candele, încă nu s-a hotărît, nefiind văzător cu duhul! Despre vrednicia inexistentă a lui Teofil n-are rost să vorbim. E un ecumenist de mare calibru.

Dumnezeu însă trimite Lumina Sfantă spre mîngîierea Poporului Său Dreptcredincios, spre întărirea Bisericii Sale, nu pentru că ar căuta la nevrednicia lui Teofil.

Deznodămantul privitor la cursa hipică amintită la început: Calul respectiv n-a fost clasat nici măcar pe ultimul loc.

Presbiter Iovița Vasile

Trepădușii de la ActiveNews repetă cu obstinație niște tîmpenii care li s-au dictat la învățămantul politic, curs seral: nepomenitorii sunt schismatici, eretici, sectari, care se împotrivesc Bisericii Ortodoxe Romane. Dacă le ceri argumente, le ceri să-și demonstreze afirmațiile au atît de spus:

Au întrerupt pomenirea episcopilor.

Mulțumim, ,,argumentul’’ vostru ne întărește pe noi în hotărîrea luată. Sfintele Canoane ne poruncesc să ne îngrădim de episcopii eretici, deveniți minciuno – episcopi, sau episcopi falși. Așa glăsuiește Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol.

Mă, trepădușilor. Dacă afirm că minciuno-episcopii romani sunt eretici, vă demonstrez simplu: Vă pun în față documentele sinodului tîlhăresc din Creta. Dacă vă spun că Nifon Mihăiță este eretic, vă pun în față afirmațiile sale de la Busan, în care spune că nu se știe care este Biserica lui Hristos. Dacă vă spun că Sofronie Drincek este apostat, vă pun în față filmarea în care a fost pomenit între pseudo-episcopii papistași și a fost asimilat de aceștia. Dacă voiți să vedeți cum minciuno-episcopii romani batjocoresc Sfintele Canoane, vă arăt cum se prefac a se ruga cu ereticii de toate felurile. Vă demonstrăm tot ce afirmăm.

Voi ce demonstrați? Nimic. Repetați prostește o minciună, crezînd că va trece drept adevăr. Vă înșelați!

Mă, voi sunteți proști? Sunteți debili mintali? Atunci retrageți-vă din publicistică și tratați-vă, care pe unde puteți. Încerc să mă cobor la nivelul vostru de gîndire și să vă spun: 1+ 1= 2. Nu credeți? Să facem proba: 2-1=1. Nici acum nu înțelegeți? Nu înțelegeți  ce spune Canonul înainte citat?  Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare erezie osândită de Sfintele Sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește erezia în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.

Proștovanilor! N-avem nevoie de cinstea voastră. Care cinste? Voi sunteți necinstiți față de Dumnezeu, față de Tradiția Bisericii Ortodoxe. Ce cinste să așteptăm de la voi, care îi pupați pe minciuno-episcopii romani eretici la interferența dintre… și dintre…

Mă, Victor Roncea! Mă,  Iulian Capsali, și cîți v-ați mai pripășit pe-acolo! Nu v-ați săturat de atata slugărnicie?

Îi apărați cu piepturile goale pe homosexuali, pe eretici, pe ofițerii sub acoperire, pe informatorii fostei și actualei securități, pe masoni, pe apostați, pe agenții infiltrați spre a ne distruge Biserica, pe atei, pe necredincioși, pe păgîni. Pe toate lichelele și scursorile care urăsc Biserica noastră și Neamul Romanesc.

Aveți grijă! Veți da greu răspuns la Judecată. S-ar putea ca pedeapsa lui Dumnezeu să vă ajungă încă din viața aceasta. Voi nu sunteți ortodocși. Voi sunteți niște lichele, al căror dumnezeu este banul. Banul murdar. V-o spun eu, nevrednic slujitor al lui Iisus Hristos,

Presbiter Iovița Vasile

NOTĂ. Îi rog pe credincioșii noștri să trimită acest articol la ActiveNews, așa cum au făcut și altădată. Nu nădăjduiesc că se vor îndrepta. Omul  se trezește din beție. Din prostie și din erezie – șansele tind spre zero.

În anul 1659, hoarde de turci şi de tătari au năvălit în Moldova, Ţara Românească şi Ardeal, pricinuind multă jale şi stricăciune, căci au luat mulţime de robi dintre români şi i-au despărţit ne familiile lor, de Biserică şi de ţară.

Între cei luaţi robi se afla un tânăr de numai cincisprezece ani, frumos la înfăţişare, dar frumuseţea lui era mai ales lăuntrică, pentru că iubea pe Hristos, pentru Care, în cele din urmă, a şi pătimit. Cum robii erau socotiţi proprietatea sultanului, Sfântul Ioan Valahul, căci despre el este vorba, a fost vândut unei brute de păgân turc, cu apucături scabroase, de felul celor din cetăţile Sodoma şi Gomora. Tânărul rob nu s-a putut învoi acelui păgân pervers, el socotindu-se, dincolo de robia în care se afla, rob şi mărturisitor al lui Iisus Hristos. Făcându-i-se de multe ori silă spre desfrânare, s-a împotrivit din toate puterile. Când însă turcul a vrut să-l lege de un copac, Sfântul Ioan Valahul a recurs, cu perfectă îndreptăţire, la gestul ultim, pentru a-şi apăra curăţia trupească: l-a ucis pe desfrântul cel fără de Dumnezeu.

Turcii au băgat de seamă lipsa celui spurcat şi au pedepsit cu asprime pe Sfântul lui Dumnezeu, prin foame şi frig, până au ajuns în Turcia, unde vremea era mai blândă. Vizirul l-a judecat, l-a silit să ia femeia celui ucis şi i s-a cerut să se lepede de Hristos, să se închine zeului lor Alah şi să cinstească pe Mahomed. A fost ispitit şi cu bogăţiile văduvei, şi cu traiul comod, dar păcătos, şi mulţi ar fi ales calea pierzării între păgâni. Sfântul lui Dumnezeu nu s-a clintit şi nu L-a trădat pe Mântuitorul. ,,Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine!’’

Vreme de doi ani şi jumătate, femeia l-a ispitit spre însoţire spurcată, fără ca Sfântul Ioan să se plece, în nici un fel, spre dorinţele ei. Astfel, a fost dat eparhului şi de-aici au început alte şi alte umilinţe şi chinuri. În toate încercările s-a întărit cu semnul Crucii lui Hristos. Turcii au văzut că strădaniile lor sunt zadarnice.

În 12 mai 1662, Sfântul Ioan Valahul a pătimit muceniceşte şi s-a încununat între cei care şi-au pus viaţa pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă. Viaţa lui a fost scrisă de un învăţat grec, Ioan Cariofil, iar Bisericile din Grecia şi România i-au înscris numele în sinaxare. Pentru sfintele sale rugăciuni, Bunul Dumnezeu să păzească Sfânta Biserică, cea de la o margine a pământului până la cealaltă (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 273-278)

.Presbiter Iovița Vasile

M-am născut român şi trăind în atmosfera religioasă autohtonă, cu slujbele bisericeşti şi tradiţiile obşteşti ale poporului (colinde, irozi, pomeni, denii, Rusalii, mucenici), cu bunici credincioşi şi o mamă evlavioasă, s-au format în mine sentimentul şi convingerea că Iisus este prezent pretutindeni, că atât în Altar cât şi în suflete oamenii se întâlnesc cu El, că El pluteşte în văzduh cu toţi Îngerii Lui, ajutându-ne să ne sfinţim şi să ne mântuim.
Relaţia cu Iisus era naturală, familiară şi permanentă, viaţa fiind inimaginabilă fără El. Mi se părea că aşa a fost dintotdeauna şi aşa va fi necontenit. Dumnezeu dădea plinătate sufletului meu. El răspundea necesităţii de curăţie, desăvârşire şi ideal din mine.
Nu am avut o educaţie religioasă şi cu atât mai puţin o instrucţie teologică, ba chiar creştinii şi preoţii pe care i-am cunoscut atunci, cu mici excepţii, puteau deruta şi pe un convins credincios. Pe mine însă nu m-a tulburat nimic, ci mai vârtos am tins spre sfinţenia pe care o simţeam plutind pretutindeni şi care încălzea sufletul meu de copil şi de tânăr. Atmosfera spirituală în care am trăit pruncia a fost eficace în religiozitatea mea de o viaţă întreagă, căci nu instrucţia este esenţială, ci trăirea cu Dumnezeu împreună.
Îmi dau seama că pe atunci chipul lui Iisus era confuz în mintea mea din punct de vedere intelectual, dar intens şi greu în trăire lăuntrică. El era bucurie, era tot ce poate fi frumos, bun şi adevărat şi cuprindea toate năzuinţele mele.
Deci până la majorat am fost un creştin tradiţionalist dar viu, Iisus fiind taina şi izvorul vieţii mele.
Dar Dumnezeu nu voia să mă opresc aici. El voia să-L descopăr pe Iisus duhovniceşte. Aşa se face că la 21 de ani am intrat în temniţă…

Aiudul este o temniţă veche construită de austro-ungari. Corpul ei central e un celular în formă de T, cu trei etaje, cu peste 300 de celule, lăsând în mijlocul construcţiei un coridor de sus până jos, încât din centru se vede totul panoramic. Mai este un corp cu celule mari comune. În fundul curţii este zarca veche, celular igrasios şi mizer. Alături este o fabrică unde se lucrează cu deţinuţi. Mai sunt grajduri, bucătării, magazii şi o infirmerie.
Noi am fost duşi în celular. Priveliştea era impresionantă, căci din toate părţile te priveau uşi fără ochi, în dosul cărora erau ochi ce nu puteau privi. Părea un cavou cu oameni vii. Părea un vapor ce transportă robi. Un murmur surd şi monoton ne-a sfredelit sufletele. Îngheţaseră mâinile pe bagaje şi sângele în vene. Eram în continuare înconjuraţi de garda înarmată iar temnicerii au purces să ne percheziţioneze. Maiorul Magistrat a anunţat:

Fiecare deţinut are dreptul la un singur costum de haine, la trei schimburi de rufărie, o singură pereche de încălţăminte, un săpun şi pasta de dinţi. Toate cărţile vor trece prin cenzură şi vi se vor da în funcţie de comportarea voastră. Aveţi voie să primiţi o singură scrisoare pe lună şi să scrieţi tot câte una, trecând prin cenzură. Aveţi voie să primiţi un singur pachet de alimente de maximum 10 kilograme pe lună. Sunteţi condamnaţi de drept comun şi veţi începe executarea pedepselor prin regim celular sever. Fiecare va fi condus la o celulă. O oră pe zi veţi fi scoşi la aer în curte. Nu se admite nici o legătură cu paznicii. Se pedepseşte orice abatere de la regulament. Nu aveţi voie la nici o activitate organizată. Orice plângere mi se adresează mie personal, căci aici numai eu decid. Ne găsim în stare de război şi se aplică legea marţială. Dacă încercaţi să evadaţi veţi fi împuşcaţi pe loc, dacă veţi provoca conflicte cu paznicii veţi fi aspru sancţionaţi. Să vă intre bine în cap aici sunteţi deţinuţi. Legea nu vă iartă. Dacă vă opuneţi destinelor ţării, armata este decisă să vă extermine. Cer disciplină fără murmur şi fără şovăire. Când întâlniţi un paznic ori vă vizitează cineva, staţi în picioare în poziţia de drepţi cu căciula scoasă de pe cap şi înainte de a aştepta să vi se spună bună ziua, veţi saluta cu: „Să trăiţi domnule grad!”; iar dacă va fi civil cu: „Să trăiţi domnule inspector!”. Personalul de pază vi se va adresa cu „tu” iar voi veţi vorbi la pluralul reverenţios „dumneavoastră” şi abaterea de la această decizie se va sancţiona sever. Mareşalul şi aliaţii noştri sunt decişi să vă aplice cele mai severe pedepse dacă nu vă supuneţi ordinelor şi dispoziţiilor în vigoare. Nu vreau să mă răzbun, căci nu am de ce să mă răzbun pe voi. Sunteţi nişte victime ale unor rebeli care au trădat ţara, pe Mareşal, armata şi pe Aliaţi. Sunt şi eu naţionalist ca şi voi. Sunt doctor în drept, port cu cinste uniforma magistraturii militare, am fost erou în primul Război mondial, decorat cu cele mai înalte onoruri, căci corpul meu a fost ciuruit cu 36 de gloanţe. Am familie onorabilă şi copil pe care vreau să îl cresc în spiritul iubirii de neam. Sunt român neaoş din moşi strămoşi. Dacă veţi fi disciplinaţi şi cinstiţi, veţi fi reabilitaţi, căci ţara are nevoie de energiile voastre. Acestea fiind zise, ordon disciplină fără şovăire şi fără murmur.
Cam aşa a sunat cuvântul Maiorului Magistrat la primirea noastră în Aiud.”

(Întoarcerea la Hristos)

Selecție și editare: Ana H.

Stați liniștiți, nimic nu s-a schimbat. Toate au  rămas așa cum au fost. Sunt sloganele repetate obsesiv de ocupanții scaunelor eparhiale din Patriarhia Romană. Așa să fie? Haideți să vedem. https://noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?

1.V am dat un link. Aici veți găsi calendarele Bisericii Ortodoxe pe  mai mulți ani. Luați Calendarele dn anii trecuți, dinainte de 2000. Vă rog să vă uitați la prioada de după Sfintele Paști, mai exact după Săptămana Luminată, pînă la Rusalii. Veți vedea că toate miercurile și vinerile au mențiunea ,,dezlegare la pește,,. După știința mea, și sunt preot din 1978, aceste dezlegări n-au existat. Au fost introduse hoțește de ecumeniștii romani. Credincioșii nu și-au dat seama, au avut încredere în cine?, în niște persoane nedemne, care lucrează cu sîrg la dărîmarea Credinței Ortodoxe din interiorul Bisericii.

Acum, dacă le spui că dezlegările la pește n-au existat în Calendarele vechi, te trimit la acel site, și-ți spun: Cum să nu existe? Dar uitați-vă la Calendarele vechi, și veți vedea că aceste dezlegări au fost întotdeauna. Minciună nerușinată! Din minciuni se hrănesc.

2.Haideți să vă dau niște fotocopii ale Calendarelor care, în trecut, se distribuiau la Parohii.

Din fotocopia de mai sus, veți vedea că nu există dezlegări la pește în perioada de după Săptămîna Luminată și Rusalii. Calendarele vechi, scrise pe hartie, pe care le păstrez stau mărturie. Ecumeniștii au crezut că înșelăciunea lor va trece neobservată. N-a trecut. O semnalăm și cerem tuturor iubitorilor de Hristos să respecte Tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii noastre.

V-am vorbit adeseori despre intenția ecumeniștilor de a desființa Posturile Bisericii noastre, așa cum au fost statornicite de Sfintele Sinoade Ecumenice. Aci avem o dovadă clară, indubitabilă de desființare a Sfintelor Posturi. Ce să spunem? Lăsați-ne, ecumeniștilor, în amarul nostru. Mergeți în pustie, unde om nu locuiește. De opt ani vă chemăm la Dreapta Credință. Stăruiți în ecumenismul vostru cu o încăpățînare greu de înțeles. Dumnezeu să vă miluiască.

Presbiter Iovița Vasile

De multe ori, istoria scrisă sau tradiţia istorică este nedreaptă. Aşa s-au petrecut lucrurile şi în cazul Sfântului Apostol Toma. Spune Istoria Bisericii noastre că, după Înălţarea la cer a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli şi-au împărţit, prin tragere la sorţi, ariile geografice în care urmau să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei cerurilor. Apostolului Toma i-a revenit misiunea de a duce Vestea cea Bună în îndepărtata Indie, ceea ce a şi făcut. Cu multă trudă şi trecând prin multe primejdii, el a reuşit să întemeieze în mijlocul păgânilor îndieni o înfloritoare Biserică, cea care până în ziua de astăzi se numeşte ,,Biserică a creştinilor Sfântului Toma’’ din Malabar. A împlinit în acest fel misiunea încredinţată lui şi celorlalţi Apostoli de Mântuitorul: ,,Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin’’ (Matei 28, 19-20). Mai ştim, din relatarea Sfântului Matei, că unul din semnele premergătoare Venirii a Doua a Mântuitorului este chiar propovăduirea lumii întregi: ,,Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul’’ (Matei 24, 14).

Prin urmare, Sfântul Apostol Toma a dus lumina Evangheliei la unul din cele mai numeroase popoare ale lumii, deoarece India se situează pe locul doi în lume, după China, în ceea ce priveşte numărul locuitorilor, ceea ce este un lucru extraordinar! Chiar dacă majoritatea indienilor continuă să fie păgâni, Biserica întemeiată de Sfântul Toma stă şi astăzi ,,spre mărturie’’, pentru toţi cei ce voiesc să-L primească pe Hristos şi nădejdea noastră este că acest popor numeros, prin Pronia Dumnezeiască, va ajunge la ,,cunoştinţa adevărului’’ (I Timotei 2, 4).

Iată dar, ce lucrare mare a săvârşit Sfântul Toma şi cât bine a făcut popoarelor Indiei, de aceea apelativul ,,Necredincios’’ adăuga numelui său este nedrept. Să ne gândim, bunăoară, că noi înşine am avut destule momente de necredinţă, de rătăcire sau îndoială, şi, cu toate acestea, ne place să ne socotim printre cei binecredincioşi sau dreptcredincioşi.

Pericopa evanghelică a acestei Duminici ne spune că în Ziua Învierii, spre seară, când a venit Mântuitorul la Apostoli, deşi uşile erau încuiate, Sfântul Toma n-a fost prezent. N-a fost, cu alte cuvinte, părtaş la marea bucurie a întâlnirii cu Domnul Cel înviat. De aceea, când i s-a spus ,,am văzut pe Domnul’’, a fost peste puterile lui să creadă. N-a fost vorba însă de rea credinţă, ci, mai degrabă de o trecătoare neputinţă omenească de a înţelege un fapt extraordinar. Nu ni se întâmplă şi nouă să spunem despre ceva că e prea frumos pentru a fi adevărat? Nu ni se întâmplă să vedem lucruri uimitoare încât nu ne vine să credem ochilor? Aşa a fost şi în cazul lui Toma: din adâncul fiinţei lui dorea să-L vadă pe Iisus înviat. Această dorinţă o citim în cuvintele sale ,,Dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede’’ (Ioan 20, 25).

Sfântul Prooroc Maleahi a scris Dumnezeieştile cuvinte: ,,Puneţi-Mă  şi pe Mine la încercare, zice Domnul Savaot, şi veţi vedea că voi deschide, la dorinţa voastră, stăvilarele cerului şi voi vărsa din belşug binecuvântarea, spre binele vostru’’ (Maleahi 3, 10). Şi Toma tocmai asta a făcut: a pus la încercare, a vrut să se încredinţeze, în modul cel mai direct şi lipsit de echivoc, de adevărul Învierii Domnului.

Au trecut opt zile apoi, cum ar fi în ziua de astăzi, Sfinţii Apostoli erau din nou împreună, uşile le ţineau iarăşi încuiate iar Toma era şi el de faţă. A venit Domnul la ei cu aceleaşi cuvinte: Pace vouă! Apoi prima grijă a Mântuitorului a fost să risipească neputinţa de înţelegere a Sfântului Apostol Toma: ,,Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios’’ (Ioan 20, 27). Acestei puneri la încercare a Mântuitorului, Acesta îi răspunde întocmai cum i-a fost dorinţa, căci cuvintele Domnului sunt aproape identice celor cu care Sfântul Toma şi-a exprimat neputinţa înţelegerii, cu opt zile în urmă. Şi să nu uităm că Toma era Apostol dar era, deopotrivă şi Ucenic, prin urmare avea mereu de învăţat de la Fiul lui Dumnezeu. De data aceasta învaţă că adevărurile Dumnezeieşti, aşa cum le păstrează şi propovăduieşte Sfânta Biserică, sunt prea vrednice de crezare, chiar atunci când nu le putem experia în felul lui Toma: ,,Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut; fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!’’ (Ioan 20 29). Acest lucru l-a înţeles atât de bine, mai târziu, Sfântul Apostol Pavel şi a scris credincioşilor dintre evrei: ,,Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute’’(Evrei 11, 1).

Pentru noi orice relatare a Sfintelor Evanghelii echivalează cu însăşi prezenţa noastră la evenimentul respectiv, este ca şi cum am fi noi înşine martori oculari şi auriculari la ceea ce a făcut şi învăţat Mântuitorul. Nu întâmplător se spune că credinţa este o facultate de cunoaştere şi înţelegere fără egal, ce ne este dată pentru binele şi mântuirea noastră.

Înţelegând, cât este omeneşte posibil, adevărul Învierii Domnului, Sfântul Toma a fost cuprins de negrăită bucurie, căci ceea ce fusese până atunci o nădejde palidă, a devenit un fapt real, de necontestat. Aceasta îl şi face să mărturisească din prea-plinul inimii sale: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!’’ (Ioan 20, 28). Excepţională mărturie! Este exact ceea şi noi mărturisim, acasă sau în Sfânta biserică, despre Mântuitorul: că este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat.

Mi-aduc aminte că în anii întunecaţi ai dictaturii comuniste, trepăduşii de toate felurile încercau din răsputeri să-i convingă pe oameni că Domnul Iisus n-a existat ca Persoană reală, ci este doar un mit. Chiar diabolical Karl Marx care zicea că le ştie pe toate, contesta existenţa istorică a Mântuitorului. Ei bine, această metodă a negării totale s-a dovedit a fi falimentară pe de-a-ntregul. De aceea, în anii încă şi mai întunecaţi în care trăim, metoda s-a schimbat cu una mai subtilă, dar la fel de păgubitoare: se admite că în istorie a existat Domnul Iisus ca Persoană, dar ni se spune că a fost un muritor de rând, un om oarecare ce Şi-a încheiat existenţa odată cu moartea pe Cruce. Este tăgăduită Dumnezeirea Fiului, este tăgăduită şi Învierea. Spre asta converg toate eforturile puterilor iadului şi ale slugilor lor de pe pământ.

Aceste puteri se cutremură în faţa mărturisirii noastre, de fapt în faţa Adevărului Învierii. De aceea să mărturisim până la sfârşitul vieţii nostre că ,,Dumnezeu este Domnul şi ni S-a arătat nouă’’, înviat din morţi precum femeilor purtătoare de mir, precum celor zece Sfinţi Apostoli, precum lui Toma, precum celor ,,peste cinci sute de fraţi’’ (I Corinteni 15,6). Precum lumii întregi. Amin.

Hristos a înviat!

Presbiter Iovița Vasile

Sfinții închisorilor L-au avut pe Dumnezeu cel în Treime slăvit, în sufletele lor, la fel cum avem noi aerul respirat. În vremurile acestea, groaznice, în care oamenii nu mai vorbesc unii cu alții, copiii – ajunși maturi, urmează proverbul evreiesc al copiilor față de părinți; ,,eu te-am învățat să vorbești, tu mă înveți să tac!”…. uciderea apropiaților și aruncarea lor în saci de negri de gunoi… pregătirea exterminării, inclusiv a copiilor lor, prin înțepare… nimic, absolut nimic nu-i mai impresionează pe oamenii contemporani!

O mizerie de televiziune, prezintă creștinilor ortodocși, în a doua zi a Sfintelor Paști, o murdărie – numită film (21 de cretini), în care este batjocorită credința ortodoxă – de ce? Pentru că ei lucrează împreună cu semnatarii din Creta, la distrugerea ortodoxiei. Preoții și ierarhii care fac păcate, la un loc cu mirenii, nu pot fi judecați și batjocoriți de nimeni absolut, în afară de Domnul nostru Iisus Hristos!

Timp, nu mai avem! Tot ce mai putem face este să-L căutăm pe Hristos în Sfintele Evanghelii, în suferința celor din jur, în renunțarea la ură, prostie și cădere în balta urât mirositoare a plăcerilor lumești!

Hristos a înviat!

A.H.

Necuratul lucrează în lumea întreagă, așa că niciun film care își propune să fie realist nu poate reda nici oazele de frumusețe din societate, nici oceanele de urâțenie în toată grozăvia lor.

După difuzarea filmului ,,21 de rubini”, am întâlnit comentarii care de care mai ciudate. Unii ne spuneau că filmul nu trebuie văzut, din cauză că joacă actorul Dorel Vișan, care este ezoterist! Cred că asta îl privește personal. În film, a interpretat bine rolul atribuit.

Alții spun că filmul respectiv atacă BOR. Nici cu asta nu pot fi de acord. Filmul demască niște realități cu care se confruntă și alte țări ortodoxe.

Unii au găsit chiar și conotații politice… Mă refer la opinia unui cronicar care spune că filmul îi descurajează pe cei din Republica Moldova care ar dori să aparțină de Patriarhia Română!!! Păi cum să-i descurajeze? Pe acolo nu există corupți?

Alții îi impută regizorului faptul că a luat în vizor în special corupția din rândurile clerului, trecând cu vederea corupția din alte domenii… Poate că regizorul s-a referit la domeniul pe care îl cunoștea mai bine… Aici i s-ar putea reproșa regizorului câteva aspecte care nu mai sunt de actualitate. S-a mărit numărul de seminarii teologice, așa că nu mai există o concurență așa de mare, încât să-i pună pe aspiranții nepotriviți pentru misiunea de preot să pătrundă hoțește în seminarii. Despre mărirea mediei de admintere ca urmare a mitei, iar e discutabil.

Iar dacă vorbim despre corupție, vinovați sunt și cei care o întrețin, fiind mânați de interese egoiste; vinovați sunt și cei care cad în robia păcatului iubirii de arginți, indiferent de ce domeniu de activitate ar fi vorba. Despre marile acte de corupție din acest domeniu și din altele, totuși filmul nu vorbește prea mult…

Cred că filmul acesta ar trebui comentat în cheie duhovnicească și atât. Eroina filmului se pretinde o bună creștină, dar trăiește în concubinaj cu un străin despre care nu știm dacă este ortodox sau nu. Având  un frate care s-a sinucis în seminar, ea înțelege că e ceva putred și acolo, dar acționează pătimaș, totuși.

Este interesant cum reacționează în momentul când crezul ei profesional este pus în pericol. Inițial, ea crede că accederea în funcții înalte se face pe baza meritelor profesionale. Află, însă, că în caz că va conduce Justiția Română, va trebui să facă ascultare și de anumiți înși dubioși din interior și din exterior. Aceasta este o mare dramă a justiției, care ne afectează pe toți. Nu are tăria să renunțe, ci își continuă cercetările într-un domeniu care nu-i deranjează pe acei dubioși. Cu alte cuvinte, face niște compromisuri… Aflăm, însă, că Patriarhul nu este încântat de aceste cercetări și, de aceea, aripile ei pe plan profesional se frâng.

Una peste alta, din punct de vedere duhovnicesc, filmul nu ne propune niciun model demn de urmat. Acest lucru reflectă realitatea crudă și anume aceea de a trăi într-o societate aflată în criză, fără repere demne de urmat.

Faptul că mai există tineri care luptă așa cum pot pentru menținerea normalității măcar în anumite domenii reprezintă o sursă de optimism, o speranță că nu e totul pierdut, că putem reclădi viitorul acestei țări atunci când ne va ajuta Dumnezeu și când vom fi vrednici de mila Sa.

Dumnezeu să ne ajute! Amin.

Sora Pelaghia

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Fac reclama gratuită celor de la ActiveNews, nu fără niște comentarii personale, pe care, cei de bună credință le veți găsi întemeiate. Așadar:

1.ActiveNews primește toate tipurile de reclame. Chiar acum ne agresează cu femei chiloțoase, semi-dezbrăcate, pentru a face reclama costumelor de baie. Vrei să citești un articol ce ți se pare interesant, te asaltează la dreapta și la stînga cu femei pe jumătate dezbrăcate, imagini în mișcare continuă, încît privirea îți este atrasă spre acestea. Această potlogărie le aduce bani frumoși, dar murdari, cu care își rotunjesc veniturile. Porcăriile acestea nu le asigură toate costurile. Băgați și Dumneavoastră mîna în buzunar, virați în conturile lor, pentru a susține niște ecumeniști jalnici care pozează în apărători ai Ortodoxiei, dar fac politica celor din Dealul Patriarhiei.

2.ActiveNews pozează în ziar incomod. Incomod pentru cine? Poate pentru noi, cei îngrădiți de erezie. N-avem probleme în acest sens. Puteți să ne bălăcăriți cît poftiți, în frunte cu Iulian Capsali, tată al unei familii frumoase, pe care o amețește cu slugărnicia sa față de Patriarhie și cu bîigulelile sale ecumeniste. Pentru bani murdari.

3. Cei de la ActiveNews! Nu sunteți din sistemul jidanului Soros. Faceți parte din altă ramură, la fel de ticăloșită. Sunteți ahtiați după banii noștri mai abitir decî sorosistii. Ni-i cereți în fiecare zi, dar eu vă spun că veți restitui acești bani murdari nu în bani fizici, cum îi primiți. Mai rău!

4.Nu ne mai povestiți că voi nu vă supuneți, nu tăceți și sunteți exclusiv în slujba Adevărului! Fîrtaților, nu voi ați publicat marele sacrilegiu ecumenist și satanic, printr-o imagine extrasă din iad, pe care voi ați numit-o ,,icoană ,, și care Îl înfățișa pe Mantuitorul exact așa cum a vrut diavolul? Se întîmpla la Sărbătoarea Botezul Domnului din acest an, 6 ianuarie 2024. Nu vă e rușine? Nu vă crapă obrazul de această monstruozitate? Nu vă temeí de Dumnezeu? Rușine să vă fie!

5.Nu, noi nu credem în adevărurile voastre amestecate cu minciuna. Vreți să supraviețuiți financiar și cereți bănuțul văduvei. Nu puteți supraviețui. Sufletește, sunteți morți din momentul cînd v-ați vîndut ecumeniștilor, care au pus stăpînire pe Biserica noastră.

6.Stimabililor, vă supunem la un test. Scrieți despre sinodul tîlhăresc din Creta, dați-ne și nouă posibilitate să scriem pe blogul vostru, și totul va în regulă. Știu că vă feriți de această provocare, cum vă feriți de fumul de tămîie din biserici.

7. Pe cititorii noștri onești îi rog să trimită acest articol la ActiveNews. Nu știu adresa lor, știu că cenzurează la greu.Vă rog, ajutați-mă și trimiteți. Rîndul trecut cînd i-am atacat justificat, îi atac și acum cu arma cuvîntului, mi-au răspuns prin Astrodrom, celula securistă a publicațiilor ecumeniste. Așa vor face și acum. Dacă veți afla niscaiva bîiguieli la adresa mea pe Astrodrom, dați-mi de știre. Vă mulțumesc.

Presbiter Iovița Vasile

Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), un izvor cu apă vindecătoare. Astfel, pe când încă nu era în demnitatea împărătească, plimbându-se printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, a dat peste un orb rătăcit şi l-a luat de mână ca să-l călăuzească. Orbul fiind cuprins de sete, l-a rugat pe Leon să-i dea apă. Negăsind nicăieri apă, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon un izvor şi l-a îndemnat să spele ochii bătrânului cu apă, care s-a vindecat de boala sa. Ajungând împărat, Leon a zidit lângă acel izvor o biserică. De-a lungul timpului în acea biserică au avut loc numeroase minuni. În această zi, în toate bisericile şi mănăstirile, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei – Aghiasma Mică.

În Constantinopol, Istanbulul de astăzi, dincolo de zidurile vechii cetăţi a Sfântului Constantin, în apropierea Porţii Silivri, se ascunde cu smerenie sub pământ, în tainiţa unui paraclis din veacul al cincilea, o apă binecuvântată de Maica Domnului care a dat Ortodoxiei una dintre cele mai strălucitoare şi mai iubite sărbători: Izvorul Tămăduirii.

Înfăptuirea binelui naşte recunoştinţă, iar recunoştinţa îmbracă, în căutarea ei firească de a se exprima nu doar în planul sufletesc, ci şi în cel material, felurite forme. Recunoştinţa împăratului Leon cel Mare (457-474) faţă de minunea pe care Maica Domnului a făcut-o în viaţa lui a îmbrăcat forma unei frumoase biserici care avea să ocrotească peste veacuri Izvorul Tămăduirii. Tradiţia Bisericii ne spune că, înainte de a ajunge împărat al Bizanţului, pe când era încă soldat, Leon obişnuia să se plimbe în pădurile din afara zidurilor Constantinopolului. Într-o zi a întâlnit în pădurea de dincolo de poarta Silivri un orb rătăcit. Făcându-i-se milă de el, Leon a hotărât să-l ia de mână şi să-l călăuzească spre cetate. La un moment dat, orbului i se făcuse foarte sete şi l-a rugat pe viitorul împărat să-i dea puţină apă. Atunci Leon a intrat în desişul din apropierea locului în care s-au oprit în speranţa că va găsi apă, dar fiind greu de pătruns printre arbuştii foarte deşi, s-a întors întristat. Atunci a auzit un glas dulce care i-a zis: „Nu e nevoie să te osteneşti, Leone, căci apa este aproape. Pătrunde mai adânc în pădurea aceasta şi, luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi; şi vei cunoaşte de îndată cine sunt eu, care sălăşluiesc aici de multă vreme“. Leon a făcut aşa cum îi spusese glasul şi îndată orbul a început să vadă.

Adânc pătruns în suflet de cele întâmplate, el a hotărât să ridice aici o biserică în amintirea minunii făcute de Maica Domnului, lucru pe care l-a şi înfăptuit după ce a ajuns împărat. Peste câţiva ani, împăratul Justinian (527-565) s-a vindecat de o boală grea după ce a băut apă din izvor, motiv pentru care a reconstruit biserica, făcând-o şi mai mare. Din păcate, biserica avea să fie distrusă de turci în 1453, anul căderii Constantinopolului.

De-a lungul timpului, şi-au primit vindecare de la acest izvor numeroşi creştini, amintiţi în Sinaxar: împăratul Leon Înţeleptul şi soţia sa, Teofana, Patriarhul Ştefan, fratele împăratului, Patriarhul Ioan al Ierusalimului, împăratul Roman Lecapenul şi mulţi alţii. Datorită acestor vindecări miraculoase, în acest loc s-a născut sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care s-a răspândit în scurt timp în toată lumea ortodoxă.

Astăzi, deşi aflat în inima islamului, izvorul este adăpostit între zidurile înalte ale unui ansamblu monahal, îngrijit de Patriarhia Ecumenică. Mănăstirea poartă pe chipu-i alb urmele suferinţei lăsate de pustiirea otomană. Curtea aşezământului este pavată cu dale mari de marmură, pietre funerare de pe mormintele grecilor din oraş, profanate şi distruse de turcii otomani. Toate se aştern ca un covor de jertfă sub picioarele ostenite ale pelerinilor către intrarea în paraclisul subteran ce tăinuieşte izvorul vindecător. Cu fiecare pas pe treptele abrupte şi măcinate de timp ce duc spre izvor, pelerinul coboară în istoria veacului al cincilea, când împăratul Leon cel Mare a construit paraclisul.

Izvorul este împrejmuit de un edificiu realizat în marmură albă, străjuit de o icoană în care este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul în braţe, înconjurată de îngeri, stând deasupra unei fântâni. De asemenea, sunt reprezentaţi împăratul cu garda sa şi patriarhul însoţit de alţi episcopi, soldatul Leon şi orbul în fundal, iar la baza fântânii, un paralitic ce îşi primeşte vindecarea.

În bazinet înoată câţiva peşti aurii despre care se spune că sunt acolo de sute ani, fiind întotdeauna aceiaşi la număr şi de aceeaşi mărime. Nimeni nu ştie să explice cum rezistă în aceste condiţii sau cu ce se hrănesc. O veche legendă spune că, la 1453, în momentul cuceririi Constantinopolului de către turci, un călugăr prăjea câţiva peşti în tigaie în apropierea izvorului. Când un alt părinte a venit să-l anunţe de căderea oraşului sub stăpânire otomană, călugărul a răspuns că va crede acest fapt doar dacă peştii revin la viaţă, moment în care peştii au sărit din tigaie în izvor şi au început să înoate. După această legendă şi-a luat numele şi cartierul Balikli, în care se află astăzi Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii“, „balikli“ însemnând în limba turcă „locul unde înoată peştii“.

Tot în paraclisul subteran se află minunata icoană a praznicului Izvorul Tămăduirii, a cărei vechime atinge perioada de aur a Bizanţului şi despre care se spune că „se curăţă singură“. Orice intervenţie asupra ei în vederea restaurării este „respinsă“ de icoană. În ciuda umezelii din biserică şi a vechimii ei, şi-a păstrat nealterate calităţile, iar analizele făcute asupra ei au dovedit calităţi de refacere inexplicabile ştiinţific.

(Text preluat selectiv)

N-am veleități de critic cinematografic. Am în memorie vrea 20 de filme pe care le-am văzut, le-am revăzut și am încercat să înțeleg subtilitățile regizorale, mijloacele fine de exprimare și reușitele acestora.

În sfarșit, am avut răgazul să urmăresc pe îndelete filmul Părintelui Ciprian, 21 de rubini. Părintele a slujit o vreme în Cipru și a înălțat acolo o biserică pentru romanii nostri. Revenit în țară, la Oradea, a mai zidit o biserică și mi-aduc aminte că înainte de sfințire a înaintat două adrese mai-marilor prin care cerea imperativ să nu-i trimită preoți homosexuali pentru conslujire. Aceștia s-au conformat și toate au decurs normal. Cu aceasta a tras un puternic semnal de alrmă privitor la sodomiții cu care s-a înconjurat apostatul papistaș Sofronie Drincec. Lucrurile nu s-au rezolvat, cum ne așteptam, scandalul a reizbucnit, dar n-a luat amploarea celui de la Huși, cu Corneliu Onilă. A fost mușamalizat, și acest nevrednic minciuno-episcop e menținut în scaunul episcopal ortodox, cand el și-a făcut public trecere la greco-papistași. Oare cît îl va mai răbda Dumnezeu?

Acum despre film. Cu un curaj extraordinar, Părintele a pus mîna pe bisturiu și a tăiat pe viu, fără cruțare. Corupția și mizeriile (i)morale de care se fac vinovați mai-marii cocoțați în funcții înalte au fost abordate în toată hidoșenia lor. Complicitatea cu loazele politice poate aduce bani în Biserică, dar nu de aceștia avem noi nevoie acum. Avem nevoie de oameni iubitori de Dumnezeu și de Turmă. Actualii minciuno-episcopi sunt uneltele puterii lumești, care joacă precum li se cîntă, ca ursul pe jăratic. Fiecare are un dosărel ținut la secret, care oricand poate fi scos la arătare. Șantajul e în  floare. Apucăturile homosexuale au devenit criteriu de promovare, spunea Părintele Ciprian. Și are dreptate. Așa se face că zisul sinod care se adună în Dealul Patriarhiei, colcăie de sodomiți. Puterea lumească se folosește de ei și, din cînd în cînd, mai provoacă cîte un scandal pentru a atrage cît mai multă hulă asupra Bisericii noastre. Antihriștii de la toate nivelurile au ca preocupare principală distrugerea Bisericii Ortodoxe. Din exterior o asaltează ei, din interior au o o cohortă de vreo 59 de minciuno-episcopi, zeloși vrăjmași ai lui Hristos. Și totuși, Biserica noastră, lovită din toate părțile, nu cade și nu va pieri. Îl avem deasupra noastră pe Hristos Mîntuitorul și El este certitudinea noastră. Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?

Bine a sesizat Părintele faptul că deciziile majore pentru Romania nu se iau de romani cinstiți și patrioți, ci de antihriștii străini. Nu ne place, dar suntem o colonie, o țară cucerită de lepre și scursori venite din cele patru vînturi.

Părintelui Ciprian i s-au pus toate piedicile pentru a nu-și promova filmul. Vazîndu-l, am înțeles de ce. Pentru că adevărurile spuse răspicat, cu mijloacele specifice  filmului, îi ard, cum îi ard și pe demoni. Vreau  să înțelegem un lucru: Părintele nu batjocorește Credința Ortodoxă, cum se insinuează adesea, el se ridică împotriva putregaiului din Biserica noastră. Corupția și nesimțirea celor cocoțați pe treptele înalte este strigătoare la cer. Protejați de jandarmi și celelalte autorități statale, se cred nemuritori și atotputernici, ne sfidează și nu pot fi atinși nici măcar cu o floare. Cand le scoatem la suprafață mizeriile tăinuite cu grijă, nu-i judecăm, cum se spune  frecvent. Constatăm doar, cu amărăciune pentru că, Dumnezeu să ne ierte, nu putem asista pasivi cand Mănăstirea Frăsinei e distrusă de Irineu și clica sa. Nu putem tăcea cînd în scaunul episcopal ortodox la Oradea stă un eretic care s-a lepădat public de Credință și a fost asimilat urgent de papistași. Să tăcem cand Sofronie Drincec se înconjoară de o gașcă de homosexuali? Să ne facem că nu vedem un Corneliu Onilă, cu apucăturile lui bolnavicioase, care a atras avalanșe de hule asupra Bisericii noastre? Să închidem ochii cînd Vasile Bănescu exprima în mod criminal, zice-se, poziția oficială a Bisericii și trimitea oamenii spre centrele de vaccinare? Să ne prefacem că am uitat de sinodul tîlhăresc din Creta, unde domnul Daniel Ciobotea și suita L-au trădat pe Hristos și au încercat să coboare Biserica Sa în mocirla ereticilor? Nu! Tăcerea și pasivitatea înseamnă complicitate și Sfinții Părinți n-au fost indiferenți cînd Credința ne-a fost primejduită

S-au adunat prea multe și prea grave și Biserica trebuie să pună hotar între aceste fărădelegi și sfințenia ei. Este ceea ce a făcut Părintele Ciprian, trudind la 21 de rubini. Difuzarea filmului a scos la suprafață păduchii. M-am uitat cum trepădușii patriarhali de la ActiveNews au scris, la comandă, împotriva acestui film titrînd: Manuela Hărăbor spulberă filmul lui Ciprian Mega… o mizerie neo-marxistă… Vezi-ți de drum, cucoană, și nu da lecții unui preot erudit, cu prestanță remarcabilă, preocupat de stîrpirea prea multelor rele încuibate în rîndurile minciuino-ierarhilor romani.

În încheiere, i-aș reproșa Părintelui Ciprian distribuirea lui Dorel Vișan în rolul unui primăraș. Dumnealui este mason dovedit, de gradul 33 și un pic. Poate n-a știut cu cine are de-a face, la vremea aceea. Nici noi n-am știut. De-acum, trebuie să ia cuvenita distanță față de acest om, care a semnat pactul cu diavolul.

Hristos a înviat.

Presbiter Iovița Vasile

Aș începe acest articol cu binecunoscutul îndemn biblic și apostolic:

1.,,De omul eretic, după întîia și a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osîndit (Tit 3, 10-11). Osînda despre care vorbește aici Sfîntul Apostol Pavel este cea a chinurilor veșnice ale iadului. Să ne ferească Atotputernicul Dumnezeu să nu ne facem părtași cu ereticii, rămînînd în comuniune cu ei, și primind aceași pedeapsă.

2. Canonul 68 Apostolic: Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, va primi a doua hiro­tonie de la altcineva, să se caterisească şi el, şi cel ce 1-a hirotonit, afară de cazul că ar dovedi că are hirotonia (întâia) de la eretici. Căci cei ce sunt botezaţi sau hirotoniţi de unii ca aceştia nu este cu putinţă să fie nici cred­incioşi, nici clerici

O exprimare mai limpede nici nu se poate

3.Canonul 47 Apostolic: Episcopul sau presbiterul dacă ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de către eretici (cei fără credinţă adevărată), să se caterisească, ca unul care ia în râs Crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de preoţii mincinoşi.

Exprimarea acestui Canon este deosebit de aspră, dar meritată. Ereticii nu luminează, nu curățesc de păcate prin botezul lor, ci spurcă pe cel care a trecut prin slujba și apa lor. Orice lucrare a lor, cu pretenție de slujbă bisericească ori taină, produce efecte opuse Sfintelor Taine ale Bisericii noastre. De aceea am și spus de mai multă vreme că ,,sfințirea,, catedralei mîntuirii neamului de către ereticii Bartolomeu și Daniel este, de fapt, profanare. Din vechime, Părinții Bisericii au rînduit Rugăciunea de curățire a sfintelor locașuri, spurcate de eretici sau păgîni, fie și numai prin intrarea acestora în ele.

4.Canonul 32 al Sinodului V de la Laodiceea: Nu se cuvine a primi binecuvîntările ereticilor, care mai mult sunt absurdități, decît binecuvîntări.

Am ales doar cîteva exemple spre a combate afirmația ecumeniștilor romani, care pretind că și ereticii au Taine valide. Canoanele Bisericii noastre abundă de dovezi și argumente împotriva tezei ecumeniste. Oare pseudo-ierarhii noștri nu cunosc aceste Sfinte Canoane? Le știu foarte bine, însă nu le pun în aplicare deoarece așa le-au ordonat stăpînii lor lumești care i-au propulsat în scaunele arhierești.

Cu mai mulți ani în urmă, un popă greco-papistaș (P.T), a trecut la Ortodoxie, în Episcopia Sălajului. A fost primit fără a fi botezat și uns cu mir, iar ,,hirotonia,, i s-a socotit a fi validă. A fost trimis într-o parohie unde a slujit un număr de ani, apoi a fost transferat în alta, unde continuă să săvîrșească slujbe fără valoare. Cine va răspunde la Judecată pentru aceste grave abateri de la Sfintele Canoane?

Presbiter Iovița Vasile