Autor: iovita_vasile

Spre înţelepţirea tuturor celor ce vor urma întru adevăr Calea Ortodoxiei, Sfinţii Părinţi adunaţi la cele Şapte Soboare au întocmit legi bisericeşti numite Sfinte Canoane pe care le-au pus drept cârmă a Bisericii, dreptare sfinte ce şi astăzi îşi păstrează în Biserică aceeaşi tărie şi valabilitate, după cum Sfântul Fotie cel Mare grăieşte: „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, apostolească şi sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Este nevoie să păzeşti toate fără nici o poticneală şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. De te-ai depărta cîtuşi de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie dintre Părinţi le-a scris, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată.”.

Şi peste toate Soborul VII întăreşte:
„Să nu faceţi nici inovaţie, nici omitere în Predania pe care am păzit-o cu evlavie până acum. Deoarece toţi câţi s-au păstrat înlăuntrul Sfintei Biserici Ortodoxe, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri. Şi cu mare pedeapsă va fi condamnat cel ce va face fie adăugiri, fie omiteri.”
Învăţătura Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-Omului Hristos, rostită de către Sfinţii Apostoli, de către Sfinţii Părinţi şi de către Sfintele Sinoade asupra ereticilor, este următoarea: Ereziile nu sunt Biserică şi nici nu pot fi Biserică. Pentru aceea în aceste false Biserici nici nu pot exista Sfinte Taine, şi mai cu seamă Taina Împărtăşirii – această Taină a Tainelor; fiindcă tocmai Sfânta Împărtăşire este totul şi toate în Biserică, adică Însuşi Dumnezeu-Omul Iisus Hristos.

Întîiul Apostol în Epistola către Tit, cu puterea pe care a primit-o de la Hristos Dumnezeu- Omul, dă poruncă: De omul eretic, după prima şi a doua sfătuire, desparte-te (Tit 3:10). Acela deci, care nu numai că nu se desparte de „omul eretic”, ci-i dă aceluia şi pe Domnul Însuşi, în Sfânta Împărtăşire, se mai găseşte oare în Sfânta Credinţă Apostolică şi Gumnezeiască?
Răspunde Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli ce porunceşte cu glas de tunet: „Episcopul, sau preotul, sau diaconul, care numai s-a rugat cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit lor să lucreze ceva ca şi clerici, să se caterisească.” Iar Canonul 65 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: „Dacă vreun cleric sau mirean intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească şi să se afurisească.”

Ieromonahul Vasilisc Hristea

(Text selectat de Ana H.)

Am ajuns să radem de un personaj comic, cum e Joe Biden, zis cel mai puternic om al planetei, care se compoartă ca un prunc prost, făcand gafe peste gafe. Omul acesta trebuia retras de multă vreme pe linie moartă, să i se dea rățuște cu care să se joace in baie, să facă avioane din hartie performante, lansate de la balconul său, să joace bîza cu colaboratorii și să-și petreacă timpul jucandu-se în nisip cu lingurițe și găletuțe. Sau sugînd degetele nu știu cui. Omul acesta penibil stă în biroul oval și e înconjurat de niște indivizi pe-o minte cu el, cum spunem noi, ardelenii.

Papa Francisc, un izvor de erezii cum nu s-a mai întalnit în istorie. Acesta rostește, urbi et orbi, pentru cetatea Vatican și pentru întreaga lume, toate inepțiile și ereziile lumii, că te întrebi cum nu obosește, cum de-l mai rabdă Dumnezeu. Îl rabdă, pentru că răul trebuie starpit din rădăcină. Iar rădăcinile papistașilor sunt mult mai adanci, decat ne închipuim noi.

Bartolomeu Americanul, ocupantul scaunului episcopal din Constantinopol. Pe acest tron au stat Sfinți Patriarhi și Sfinți Arhiepiscopi, care au luptat pentru Sfanta Credință Ortodoxă, au pătimit și s-au jertfit. Cine vrea să contabilizeze isprăvile acestui nemernic, să se uite la ceea ce pătimește Sfanta Biserică a Ucrainei, batjocorită și persecutată de niște derbedei mireni cu veșminte episcopale, cărora moșneagul acesta ursuz și neputincios în a face binele, le-a acordat zisa autocefalie.

Putin. Nu vreau să-mi caștig meritul de a-l combate pe acest monstru al istoriei. Nu vreau ca evaluările mele să coincidă cu cele ale antihriștilor. Putin e un condamnat. Veți vedea, nu peste multă vreme, de aceea nici nu vreau să insist. Veți vedea că va fi răpus nu de multele cancere ce i s-au atribuit de propaganda mincinoasă, ca să ne arunce nouă praf în ochi. Praful se va alege din toate nebuniile lui, pe care le-a revărsat în lume.

Zelenski. Un personaj comic și de joasă speță. Comicul  devine tragic, pentru ortodocșii pe care i-a ucis cu ură disimulată, el, jidanul vrăjmaș al Mantuitorului Hristos. Stau mărturie veșnică despre ce înseamnă o otreapă care și-a scos mădularul spurcat și a cantat la pian, apoi a fost împins pe fotoliul prezidențial al Ucrainei. Ce vremuri! Ce (ne) oameni!

Klaus Iohannis. Vă rog să mă lăsați în pace. Nu vreau să mai vorbesc despre un personaj prost, îngamfat peste măsură, leneș cum rar s-a văzut, care a făcut atata rău Romaniei. Mi-e lehamite!

Pseudo-patriarhul Daniel. Ce ai putea spune de un om care a făcut pactul cu diavolul, și-a vandut sufletul pentru a ajunge pe tronul patriarhal? Sărmane Daniel Ciobotea! Sfarșitul slugărniciei tale se apropie. Tu n-ai slujit lui Hristos Mantuitorul. Te-ai pregătit în vizuinile ecumenice din Occidentul eretic și te-ai umflat în pene: Iată cine sunt eu. Sunt patriarhul Romaniei. Nu vei mai fi. Te vor arunca deoparte ca pe un lucru nefolositor. Știi cum a fost ucis Teoctist Ecumenistul, pentru a ți se face ție loc.

Am obosit! Am aceași varstă cu Daniel, cu Băsescu, cu Adrian Năstase. Glumeam adesea, spunand că sunt printre marii bărbați ai Romaniei, născuți în 1951. Primul dintre ei. Iertați-mi lipsa de smerenie. În fapt, sunt un ilustru nevrednic de Numele Mantuitorului Hristos. Așa să mă socotiți!

Aici am ajuns. Să fim conduși de demenți, masoni, eretici, apostați, atei, demonizați, și Dumnezeu știe de cați alți antihriști de toate nuanțele.

Presbiter Iovița Vasile

Dacă ați avut răbdare să citiți tot articolul, vă ofer un bonus, o epigramă:

Un sfant și Vaticanul are,

De papa e nedespărțit.

E sfantul cu patru picioare,

Sfantul scaun – ați ghicit!

De foarte multe ori, oamenii vremii se adresau Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu apelativul ,,Învăţătorule’’; aceasta deoarece ştiau că El le împărtăşeşte cuvântul vieţii, adică învăţăturile cele mântuitoare de suflete. Cuvintele Sale pătrundeau adânc în inimile oamenilor iubitori de Dumnezeu, transformând  vieţile acestora, îndreptându-i spre împărăţia cerurilor. Apostolii înşişi se socoteau discipolii Săi şi atunci, în chip firesc, îi vorbeau cu toată cuviinţa şi-L chemau ,,Învăţătorule’’. Fiul lui Dumnezeu le-a spus lor, după ce le-a spălat picioarele la Cina cea de Taină: ,,Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine faceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi’’ (Ioan 13, 13-15).

Cercetând cu mai multă evlavie şi stăruinţă Scripturile Sfinte, vom constata că, într-adevăr, Domnul Iisus Hristos a fost Învăţător fără egal în lumea aceasta, El le grăia întotdeauna cu înţelepciune Dumnezeiască; El S-a arătat ca un iscusit Dascăl care-şi povăţuieşte ucenicii cu dragoste şi iscusinţă; El a rostit acele minunate pilde reţinute şi scrise de Sfinţii Evanghelişti, care nu aveau alt rost decât acela de a uşura învăţăceilor înţelegerea mesajului Dumnezeiesc; El a făcut cunoscută oamenilor voia cea sfântă a Tatălui din cer. Înșiși iudeii cei îndărătnici, vrajmașii lui de moarte, care L-au și răstignit, au recunoscut: ,,Niciodată n-a vorbit un om șa cum vorbește Omul Acesta’’ (Ioan 7, 46).

Ca Dumnezeiesc Învăţător ni-L arată şi Evanghelia Sfântâ a acestei Duminici. Vă rog să observaţi şi să urmăriţi cum Fiul lui Dumnezeu îndreaptă toată convorbirea aceasta cu femeia canaaneancă şi cu Sfinţii Apostoli spre deznodământul ei firesc, spre învăţarea lor, dar şi a noastră, a celor care suntem prezenţi în biserică. Când femeia canaaneancă a strigat întâia oară, Mântuitorul nu i-a dat niciun răspuns. Părea că ignoră cu desăvârşire strigătul ei. Părea numai, căci, în realitate, avea o mare compasiune pentru durerea acelei femei. Au intervenit atunci Sfinţii Apostoli, mai mult pentru disconfortul pricinuit de strgătul ei: ,,Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră’’. Răspunsul ar fi fost, pentru mulţi, descurajator: ,,Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel’’. În aparenţă, un refuz categoric. E vorba însă de Dumnezeiasca înţelepciune pe care n-o pricepem întotdeauna; ne trebuie un timp oarecare spre a o înţelege. În momentul următor avem parte de  un fapt pilduitor: femeia a venit şi s-a închinat Mântuitorului! S-a închinat Fiului lui Dumnezeu, s-a închinat lui Dumnezeu Însuşi, că doar aşa-L mărturisim noi pe Iisus Hristos, ,,Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat’’. De aici ar avea de învăţat mai ales cei rătăciţi, care tăgăduiesc cu încăpăţânare Dumnezeirea Fiului.

Departe de a cădea în deznădejde, femeia îşi însoţeşte închinarea cu un nou strigăt, în fapt, o nouă rugăciune: ,,Doamne, ajută-mă’’. Şi de ce a avut parte? De un nou refuz! Aparent numai. Era nevoie de acest părut refuz pentru a îndrepta  lucrurile spre deznodământul lor Dumnezeiesc. Prin urmare, aşa i-a spus Mântuitorul: ,,Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor’’. Cuvinte ce par aspre, dure, nedrepte. În raport cu fiii lui Israel păgânii erau socotiţi câini. Iar canaaneanca era păgână. De unde va fi găsit ea putere să stăruie în rugăciune? Fără îndoiala, din Credinţa ei cea neclintită, în durerea ei de mamă neputincioasă în faţa demonului care-i chinuia fiica, în adânca umilinţă de a-şi asuma condiţia ce i se atribuia de mentalitatea vremii: ,,Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor’’. Dovada pilduitoarei sale Credinţe era făcută. Femeia canaaneancă s-a ridicat la înălţimea tuturor exigenţelor Dumnezeieşti. Dumnezeiescul Învăţător  îi laudă Credinţa statornică, ei, femeii celei păgâne. Mai mult încă, o tămăduieşte pe fiica ei, biruind, iară şi iară, puterea funestă a diavolului.

Acum este momentul să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi tămăduit-o dintru început pe acea fată, căci El avea știința unor infinite posibilităţi? Eram, desigur, mai săraci în cunoaşterea noastră, ne-ar fi lipsit această Dumnezeiască pildă de înţelepciune a Învăţătorului, precum şi pilda de statornică Credinţă ce o învăţăm de la o femeie păgână. Înţelegem acum şi ignorarea, şi refuzul, şi cuvintele ce par aspre, şi transpunerea Mântuitorului în tiparele de gândire ale vremii. Toate au fost rânduite spre învăţarea noastră, a celor de dinaintea noastră şi a celor ce vor veni după noi.

Prin urmare cu ce învăţături ne îmbogăţim noi în această Duminică? Credinţa să ne fie precum cea a femeii canaanence, statornică până la moarte. În toate cererile noastre să fim perseverenţi, căci Dumnezeu împlineşte ceea ce ne este de folos, când voieşte El şi prin modalităţile pe care tot El le alege. Deznădejdea şi descurajarea sunt noţiuni ce n-au ce căuta în vocabularul nostru şi cu atât mai puţin în vieţile noastre. Dumnezeu se milostiveşte de orice făptură a Sa, fie păgân sau mădular al Bisericii, căci ,,El voieşte ca toţi oameni să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’(I Tim. 2, 4). Fiul lui Dumnezeu are milă de toţi oameni lumii acesteia, milă ce izvorăşte din infinita lui iubire pentru orice făptură. Niciodată diavolul n-a avut în faţa Mântutitorului nici cea mai mică izbândă. De biruit îl putem birui şi noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, de care avem atâta nevoie în aceste vremuri când ,,potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită’’ (I Petru 5, 8).

Presbiter Iovița Vasile

Taratoarele și tîrîturile elene au trecut pe la picioarele sodomiților de ambe sexe, apoi s-au dus în clădirea parlamentului pentru a legaliza pornirile porcoase ale celor care au părăsit Legile lui Dumnezeu. Sodomiții, nu numai că se vor putea împerechea în voie, dar vor avea ,,dreptul,, de a înfia copii și a-i folosi pentru plăcerile lor împotriva firii. Ca să nu fie discriminați. Păi dacă nu vreți să fiți discriminați, comportați-vă ca oameni normali, nu pretindeți să luați pruncii altora și să-i sodomizați, după cum doriți voi.

Biserica Ortodoxă Greacă s-a opus acestor fărădelegi și cand spun asta, nu mă gandesc la ierarhii care ar fi trebuit să fie în prima linie, ci la preoții, monahii, monahiile și mirenii care s-au împotrivit acestor demersuri satanice. Ierarhii au avut palide și timide luări de poziție, au dat comunicate ambigue, nu cumva să-și supere stăpanii, care-i țin în scaune.

Punem în paralel trei elemente, care ne vor lămuri cum s-a ajuns la această dramă națională. Întai, în documentele sinodului talhăreasc se prevede negru pe alb că Biserica va urma legile statului! Vă dați seama ce enormitate e aceasta? Al doilea, hotărarea satanicului papa de a ,,binecuvanta’’ însoțirile dintre sodomiți! Al treielea, iată, aceste legi spurcate, cărora va trebui să se conformeze Biserica! Adică să alcătuiască niște randuieli de ,,binecuvantare’’ la început, apoi să le ridice la rang de Sfantă Taină! Doamne, miluiește-ne!

Distinșii noștri ierarhi ne spun zambitori că în Creta nu s-a schimbat nimic, să stăm liniștiți în ascultare, deoarece ei veghează, zi și noapte, la bunul mers al Bisericii noastre. Fariseilor! Voi ați dat tonul acestor fărădelegi, cu documentele voastre semnate la Kolimbari.Uitați-vă bine unde ne-ați adus cu nebunia voastră, pentru că s-ar putea ca Romania să fie următoarea țară, care să legifereze fărădelegea.

Grecia a căzut, dar Biserica Ortodoxă Greacă – fără treapta episcopală! – rămane nebiruită, pentru a-și împlini opera sa mantuitoare, încredințată ei de Domnul nostru Iisus Hristos.

Presbiter Iovița Vasile

Vocea unuia dintre ei ne spune că Vlădica Longhin greșește atunci cand nu se alătură Bisericii Autocefale! Ați înțeles. Daca ÎPS Sa s-ar fi dat cu bandiții lui Bartolomeu din Constantinopol, cel care a dat autocefalie unor derbedei, care devastează bisericile ortodoxe, sub atenta supraveghere a autorităților antihristice ale lui Zelenski, toate erau bune și frumoase. Cu alte cuvinte, nu s-a alăturat schismaticilor.

Alternativa ar fi, după spusele aceluiași proștovan, cum ar zice Caragiale, ca Vlădica să se alăture Bisericii Ortodoxe Romane, aflată sub stăpanirea antihriștilor, prin Daniel și zisul sinod de nevertrebrați. Adică Biserica păstorită de Vlădica Longhin să se supună lui Daniel și șlehtei care, periodic, se adună în Dealul Patriarhiei și ne spun că ei fac și desfac, hotărăsc și impun, lucrează cu mult sarg asupra binelui Bisericii noastre Ortodoxe Romane.

Terminați odată, mincinoșilor slugarnici. Voi n-aveți nicio autoritate, voi sunteți prea-supușii celor care v-au ales și v-au împins pe scaunele episcopale, care vă șantajează cand vor ei și vă dictează ce trebuie să faceți.

Dacă Vlădica s-ar supune lui Daniel și vouă, ați avea grijă să-l înlăturați în scurt timp.

A fost propusă și a treia variantă, de doamna aceea tembelă, Șoșoacă,  care s-a alăturat sataniștilor. Zicea ea că-l va aduce pe Vlădica în parlamentul Romaniei. Doamne ferește! Îl vedeți pe ÎPS Sa în fauna aceea de nevertrebrate, radicand mana la comandă? Eu – nu!

Presbiter Iovița Vasile

Am vazut ca ati lasat adresa dvs pe site si am indraznit sa va contactez, intrucat sunt in nedumerire in privinta unei probleme delicate:

Sintetizez:

– In fata portilor Bisericilor din Iasi, imediat langa gard, au fost asezate placute denumite “Traseul Pelerinului – Orasul celor 100 de Biserici (din care fac parte: Ansamblul Mitropolitan Iasi – Catedrala Mitropolitana, Episcopia Romano-Catolica Iasi, Catedrala “Sfanta Fecioara Maria, Regina”). Deocamdata sunt 10 Biserici, urmeaza in curand 100.

– mentionarea pe aceste placute a sugestiei de accesare a Platformei comune de dialog interconfesional intre “Biserici” Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica prin accesarea codului QR (666);

Parerea mea: Eu, in calitate de mireanca, frecventand acele Biserici consider ca mentionarea pe placutele “Traseul Pelerinului” a “Episcopiei Romano-Catolica Iasi, Catedrala “Sfanta Fecioara Maria, Regina” ca si “Biserica” alaturi de Bisericile crestin ortodoxe dreptslavitoare, cu binecuvantarea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si afisarea acestui lucru in dreptul portilor Bisericii Adevarate a lui Hristos, reprezinta punerea in lucrare a ereziilor ecumenismului si globalismului public si cu “capul descoperit”, si impunerea acestor lucruri  si noua, celor care frecventam aceste Biserici din centrul orasului, de a le  recunoaste prin simpla pasire pe pragul portilor acestor Biserici.

Am urmatoarele nedumeriri:

– am scris IPS si parohilor pe e-mail (nu mi-au raspuns la cele 3 solicitari) si  ma gandesc sa fac si o petitie la registratura. Nu as vrea sa greșesc, din punct de vedere   dogmatic.

– chiar daca sunt in scop turistic, eu cred ca aduc atingere Credintei, sau gresesc cand afirm asa ceva?

– ce as mai putea face pe langa petitii?

– ma gandesc,  la un moment dat va trebui sa luam o decizie serioasa: ce sa facem, cum sa procedam?

Va multumesc anticipat si sper sa nu va fi obosit cu aceasta situatie. Binecuvantari de la Sfanta Parascheva

A.M.

Vă mulțumesc și vă rărspund punctual:

1.Ceea ce ați sesizat corect, este un pas pe care Savu Teofan cel Dănțăuș îl face pentru a pregăti calea antihristului și a face strambe cărările lui.

2.E o mare greșală, este erezie faptul că acest impostor pune pe picior de egalitate Sfanta Biserică Ortodoxă cu papistașii și cu celelalte erezii pierzătoare de suflete.

3.Faptul că le-ați atras atenția, e o datorie pe care ați împlinit-o, ca mireancă ortodoxă. Nu vă vor răspunde niciodată, pe ei nu-i interesează păstrarea Credinței Ortodoxe curate, au în vedere doar confortul lor și măririle deșarte.

4.Soluția? E una singură, să vă îngrădiți de erezii și de eretici, precum ne poruncesc Sfintele Canoane.

Presbiter Iovița Vasile

Doamne ajută, tuturor dreptmăritorilor creștini!
Lucrarea drăcească împotriva Uneia, Sfinte și Sobornicești Biserici, a început de acum două mii de ani, prin crime asupra milioanelor de mărturisitori, prin tot felul de dezbinări, înființări de secte și organizații demne de calea cea largă.

În 1961, un an al ,,înfloririi” comunismului distrugător, România a aderat la Consiliul Mondial al Bisericilor, de mână cu Rusia! CMB-ul era unirea dreptmăritorilor creștini cu totți ereticii, în diverse adunări, programe de rugăciune, în fond ,,urâciunea pustiirii se va așeza în locul cel Sfânt!”. Ceea ce fac de zeci de ani, ierarhii noștri, nu are nici o legătură cu datoria lor de-a implementa în mintea și inima celor care-i țin în palate, în haine aurite și cu lanțuri de aur la gât, Legile Sfinte lăsate nouă de Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeu nostru. Ele sunt bazate pe două mari reguli: smerenia și iubirea. Smerenia aduce lumina în minte și inimă, conșteintizând omul de greșelile lui, de părăsirea mândriei, a răutății, a minciunii și celorlalte capcane ale satanei, implementate astăzi, încontinuu, precum dreptul la libertate!

Doar că, smerenia nu se folosește doar așa…din când în când, pentru a ne autodeclara credincioși! Ea, trebuie îmbogățită, zi după zi, deși recunoaștem că e cumplit de greu în vremurile acestea în care majoritatea oamenilor este desacralizată, mulți dintre ei, refuzând cu învinețire a feței, orice posibilitate de a discuta despre Dumnezeu!
Astăzi, Sfintele Liturghii se fac așa cum făceam noi producția de fiare, de materiale, în trei schimburi, pe vremea comuniștilor! O făceam pentru a ne crește copiii și a ne trăi viața din propria muncă – fără vreo mare plăcere sau speranță de progres întru funcții! Nu ne doaream bani, bani și iar bani pentru ziduri, mașini, și încălțări de firmă!

Ce fel de preot ești tu, astăzi, în vremurile cumplite pe care oamenii le trăiesc, fără nici o cateheză, fără nici o mărturisire a adevărului, fără nici o apropiere sufletească față de mirenii care te țin drept ostaș al Lui Hristos, întru Una Sfântă. Apostolească și Sobornicească Biserică? N-ai auzit depre sinodul tâlhăresc?….n-ai cum! Ai auzit, dar deciziile eretice care s-au luat acolo, nu cumva îi ating (cu foc) pe oamenii cărora le ești păstor, și pentru care vei răspunde primul, la Dreapta Judecată?

A rămas o mână de preoți mărturisitori, prigoniți, jigniți, caterisiți, atât ei cât și oamenii care realizează calea cea largă pe care ne vor duce; anularea Ortodoxiei și unirea într-o singură ,,biserică” – a antihristului!

Cu noi este Dumnezeu, este și va fi! Noi, trebuie să luptăm ca să rămânem cu Dumnezeu până la capăt!

Ana H. – Mărturisim pe Hristos

,,Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’(Matei 16, 18). Aceste preasfinte cuvinte ale Mântuitorului au fost rostite în urmă mărturisirii Sfântului Apostol Petru ,,Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu’’.Adevărul acestei mărturisiri este, după tălmăcirea Sfinţilor Părinţi, piatrape care este temeluită Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.

Însă cuvintele Mântuitorului ne mai arată că până la sfârşitul veacului, Biserica noastră va fi războită de puterile întunericului, dar biruinţa finală va fi de partea ei, pentru că Fiul lui Dumnezeu este Capul ei. Ce înseamnă ,,porţile iadului?’’Pentru o mai lesnicioasă înţelegere, apelăm tot la cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a spus: ,,Eu sunt uşa; prin Mine de va intra cineva, se va mântui’’(Ioan 10, 9). Aşa cum în viaţa veşnică în împărăţia lui Dumnezeu se intră, numai ca fiu al Bisericii, prin Mântuitorul, tot aşa în iad se intră prin puterile cele întunecate ale diavolului, fie demoni, fie oameni. Aşadar, ,,porţile iadului’’ este un nume generic pentru demoni şi oameni aflaţi sub ascultarea diavolului. Aceştia se ridică cu toată răutatea lor împotriva Bisericii lui Hristos şi, voind cu tot dinadinsul să ne piardă în adâncimile iadului. Istoria stă mărturie precum că între Biserică şi slujitorii diavolului s-a dus o luptă continuă şi ireconciliabilă.

O teorie din domeniul geometriei ne spune că dacă dreapta AB este paralelă cu dreapta CD, AB va fi paralelă cu toate dreptele paralele cu CD. Prin urmare, dacă bunăoară, comunismul a luptat împotriva Bisericii, sectele luptă împotriva Bisericii, aceste două fenomene sunt paralele prin scopul pe care-l urmăresc, distrugerea Bisericii. Identificând şi alte multe rele ce se ridică cu ură pentru a nimici lucrarea lui Hristos, Sfânta Biserică Ortodoxă, le vom categorisi drept forţe paralele cu cele două dintâi şi le vom încadra în numele generic ,,porţile iadului’’.La toate acestea, scopul este acelaşi, doar mijloacele şi specificul lor diferă.

Prin urmare, iubite cititorule, prin faptul că aparţii Bisericii lui Hristos, eşti într-o luptă continuă cu ,,porţile iadului’’. De deznodământul acestei lupte să nu te îndoieşti nicio clipă. Hristos este deasupra tuturor vremelniciilor şi Îşi călăuzeşte Turma spre biruinţă şi spre Împărăţia lui Dumnezeu. Nu pleca urechea la propaganda neruşinată şi mincinoasă, la toate blasfemiile ce se aduc Preasfântului Nume al Mântuitorului. Născocitorii acestora, porţile iadului, se vor pierde în adâncimile iezerului de foc şi de pucioasă, pentru că ,,Domnul nu întârzie în făgăduinţa Sa’’(II Petru 3, 9).

Presbiter Iovița Vasile

Prin anii 70 ai secolului trecut, între martorii lui iehova era o efervescență deosebită, deoarece acestola li se comunicase de la Broockyin (SUA) , unde e sediul lor central, că în octombrie va fi sfarșitul lumii, va veni armaghedonul (!). Cred că era anul 1974. Martorii avertizau oamenii asupra ,,iminenței’’ acestui sfărșit și au reușit să atragă multe suflete din Biserică, neîntărite în Credința Ortodoxă.

Printre martori aveam și noi niște rudenii, o mătușă și doi verișori. Insuși căpetenia lor, din localitatea noastră, ne era rudă prin alianță. Familia acestei căpetenii tocmai începuse să-și construiască o casă nouă. Mama a venit odată acasă și a făcut o constatare ironic-amară: ,,Proștilor le propovăduiesc sfarșitul lumii, iar ei își construiesc casă nouă’’.

A trecut anul respectiv, fără a se împlini proorocia lor mincinoasă. N-au mai pomenit niciodată de ea. Se prefac că au uitat. Eu n-am uitat. Între timp, martorii pomeniți s-au petrecut din lumea aceasta și sfarșitul lumii n-a venit.

Acum, în plimbările bătranețelor mele, trec aproape zilnic pe langă o casă pustie, în care au locuit, odată, nouă suflete, rudeniile noastre, cei cu sfarșitul și cu armaghedonul din 1974, si mă gandesc la cuvintele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ,,iată casa vi se lasă pustie’’.

Presbiter Iovița Vasilé               13 februarie 2024

În ultima vreme, am căutat răspunsuri la câteva întrebări pe care mi le-am pus.

1.De ce mărturisim credința? Din iubire de Dumnezeu și de aproapele –  cred că ar fi răspunsul corect. Vrem să-I fim devotați lui Hristos și învățăturii pe care ne-a lăsat-o. În același timp, mărturisim credința pentru că dorim și mântuirea aproapelui și dorim să-l protejăm de erezii.

2. Cum trebuie să mărturisim credința? Cu sinceritate față de Dumnezeu și față de aproapele, cred. De ce? Pentru cuvântul Mântuitorului Care spune:

,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte.” ( Matei, 7, 15-16)

,,Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia.”( Galateni, 5, 22-23)

3. Care sunt principalele patimi sufletești? Sfântul Ioan Damaschin ne spune:

„Patimi sufleteşti sunt acestea: uitarea, nepăsarea şi neştiinţa. Când ochiul sufletului, sau mintea, e întunecat de acestea trei, e luat apoi în stăpânire de toate patimile care sunt acestea: neevlavia, credinţa strâmbă sau toată erezia, blasfemia, iuţimea, mânia, amărăciunea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osândirea, întristarea fără temei, frica, laşitatea, cearta, rivalitatea, pizma, slava deşartă, mândria, făţărnicia, minciuna, necredinţa, zgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, trândăvia, micimea de suflet, nemulţumirea, cârtirea, înfumurarea, părerea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, dorinţa de a plăcea oamenilor, viclenia, neruşinarea, nesimţirea, linguşirea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu păcatele părţii pătimaşe şi gândirea deasă la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor relelor, iubirea de argint, reaua nărăvire şi răutatea.” (1)

Când e vorba de păstrarea dreptei credințe, uitarea este, așadar o patimă sufletească de care trebuie să ne descotorosim. Nepăsarea presupune un om informat, dar egoist, care nu mărturisește adevărul, deoarece nu-L iubește nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele atât de mult, încât să-și sacrifice timpul sau confortul. Neștiința, din câte se observă, nu este o scuză pentru cei care cad în erezii, ci este o patimă sufletească. De obicei, omul nu-și cunoaște credința din ignoranță, fiind preocupat de alte aspecte ale realității… Și, așa cum spunea Sfântul Ioan Damaschin, oamenii stăpâniți de aceste trei patimi comit o mulțime de greșeli mai ales când se apucă să discute despre credință. Aceștia îi acceptă cu ușurință pe prorocii mincinoși, deoarece nu pot face diferența dintre adevăr și minciună. Unii  chiar se pun cu ușurință în slujba minciunii, denigându-i pe cei care mărturisesc adevărul.

 4.Care este cea mai grosolană minciună vehiculată în urma Sinodului din Creta? În urma Sinodului din Creta, unii clerici și credincioși au tras semnale de alarmă spunând mai mult sau mai puțin pătimaș că la Creta s-a legiferat ecumenismul care este o erezie, iar ierarhii, care au misiunea de a păstra Ortodoxia curată, ar trebui să condamne ecumenismul, nu să-l legifereze. În locul unui dialog sincer, cu dragoste de Dumnezeu și de aproapele, s-a observat preocuparea de a impune o strategie de luptă corectă politic împotriva celor care au mărturisit adevărul. Poruncile evanghelice au fost călcate în picioare în mod brutal. Cei care au întrerupt canonic pomenirea nominală a ierarhului în semn de protest față de implicarea lui în mișcarea ecumenistă în mare parte au fost caterisiți. În locul numelui ierarhului ecumenist, acești preoți rostesc formula canonică pentru astfel de situații: ,,pe toți ierarhii care drept învață cuvântul adevărului.” Cum ar putea demonstra cineva că astfel se face ieșirea din Biserică? Dacă toți ierarhii învață drept cuvântul adevărului, atunci sunt pomeniți și ei… Dacă nu învață drept cuvântul adevărului, de ce nu se pocăiesc? Pomenirea nominală a ierarhului înseamnă că preotul este de acord cu credința acestuia… Canonul 15 al Sfântului Ierarh Fotie îi dă dreptul preotului să nu manifeste supunere față de ierarh în caz de cădere a acestuia în erezie. Cu toții Îi datorăm cinstire în primul rând lui Dumnezeu și apoi oamenilor. Cu toate astea, cea mai grosolană minciună care este acum la modă este că preoții care au întrerupt pomenirea ierarhului sunt ieșiți din Biserică! Această minciună a fost repetată în conferințe și pe canale de Youtube de la noi și din Athos de către cei care se vor formatori de opinie. Din fericire, mulți nepăsători și neștiutori au început să se trezească și să-și pună întrebări. Dacă ecumenismul este minciună și erezie, cine râmâne în Biserică? Ecumenismul sau adevărul? Duhul Sfânt este Duhul Adevărului, nu duhul minciunii… Când spunem ,,Biserică”, la ce ne referim? La clădire? Nu. Capul Bisericii este Hristos, iar trupul Bisericii sunt clerul și credincioșii ortodocși.

5. Cât de grave sunt patimile sufletești? Și la această întrebare ne răspunde tot Sfântul Ioan Damaschin: ,,Beția, curvia, preacurvia, furtul și cele apropiate acestora, oricât sunt de urâte la arătare celor evlavioși și celor de fug de ele, sau le pedepsesc, nu pricinuiesc atâta durere celor ce stăruiesc în ele fără să se îndrepte, în comparație cu patimile sufletești, care sunt cu mult mai rele și mai grele ca acelea și care duc la starea dracilor și la osânda vesnică rânduită acelora pe cei stăpâniți de ele. E vorba de pizma, de pomenirea răului, de răutate, de învârtoșare și de iubirea de argint, care-i rădăcina tuturor relelor, după Apostol, și de cele asemenea.” (2)

Dumnezeu să ne ajute pe noi toți, cei stăpâniți de patimi, să ne pocăim și să mergem pe drumul despătimrii, al iluminării și al îndumnezeirii! Amin.

1.     –https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2017/09/24/sfantul-ioan-damaschin-cuvinte-de-folos/

2.     ibidem

Sora Pelaghia

Sinodul Patriarhiei  Române anunță că, în următoarea ședință, va discuta „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică”, după încercările repetate ale lui IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, de a deveni mitropolit.

Cancelaria Sfântului Sinod a amintit, vineri, într-un comunicat remis presei, că „solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4-5 martie 2003 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul Teoctist”.

„În ultimii doi ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie să fie înscrisă din nou pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, aducând în acest sens mai multe argumente de ordin istoric, cultural şi sociologic. De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan. Întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu dorește să intre în componența unei viitoare Mitropolii a Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie insistă cu înverșunare ca doar eparhia pe care o păstorește să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existența unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan.

De aceea, încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Sfântului Sinod”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au transmis, joi, după ce mai multe organizaţii civile au anunţat că vor organiza un miting pentru recunoaşterea Mitropoliei Tomisului, că instituţia nu este iniţiatoarea sau organizatoarea acestui eveniment, dar au precizat că nu se opun acestui demers, adăugând că îi roagă pe participanţi să evite o posibilă tentativă de deturnare a acestei manifestări.

Text remis de Ioan

În Predica de pe munte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a dat nouă tuturor aceste îndemnuri: ,,Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere – ia, cel ce caută – află, şi celui ce bate i se va deschide’’ (Matei 7, 7-8). Apoi, pentru a releva dărnicia lui Dumnezeu arătată oamenilor, Fiul lui Dumnezeu ne spune: ,,Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, îi va da şarpe? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El’’ (Matei 7, 9-11).

Într-adevăr, ne străduim să dăm daruri bune fiilor noştri, dar nu întotdeauna ştim ce le este de folos acestora şi adesea darurile noastre ori sunt total nepotrivite, ori sunt rău întrebuinţate, încât ele nu numai că nu le folosesc la nimic, dar sunt şi aducătoare de mari nenorociri în familiile noastre. Greşeşte grav acel părinte care pune la dispoziţia fiului său bani fără măsură, pe care acesta îi risipeşte în distracţii interminabile, ori pentru alte capricii porcoase. Greşeşte grav părintele care cumpără pentru copilul său maşină foarte scumpă, acesta o foloseşte cu nesăbuinţă, putând ajunge la accidente cu cele mai grave urmări.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre darurile lui Dumnezeui. Sfântul Apostol Iacov a scris în Epistola sa: ,,Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor’’ (Iacov 1, 17). Când a făcut referire la părinţii care ştiu, totuşi ce le este de folos fiilor, Mântuitorul a vrut să ne facă să înţelegem că darurile Dumnezeieşti stau mult deasupra celor omeneşti. Cererea şi grija noastră trebuie să se îndrepte, înainte de toate, sore dobândirea darurilor cereşti. În rugăciunea de iertare pentru cei adormiţi, mărturisim că Dumnezeu l-a împodobit pe om ,,cu înfăţişare şi frumuseţe ca pe o cinstită făptură cerească’’. Este mare lucru să înţelegem că am primit şi primim daruri Dumnezeieşti, întocmai ca îngerii care stau în jurul tronului ceresc şi-L preamăresc neîncetat pe Dumnezeu.

Cel dintâi dar pe care l-am primit fiecare de la Dumnezeu este viaţa. Aceasta este, de fapt, aducerea noastră din nefiinţă la existenţă. Este darul care, mai apoi, asemenea unui pom, este împodobit cu multe şi preţioase daruri. Unele le ştim, altele – nu. La Sfânta Liturghie preotul se roagă în taină şi aduce mulţumire Sfintei Treimi, pentru sine şi pentru credincioşi, cu aceste cuvinte: ,,Pentru toate acestea, mulţumim Ţie şi Unuia Născut Fiului Tău şi Duhului Tău Celui Sfânt, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă’’. Pentru că oricât s-ar strădui omul, îi lipsesc cuvintele şi ştiinţa spre a grăi despre toate cele primite de la Dumnezeu.

Sfânta Evanghelie a acestei Duminici ne vorbeşte şi ea despre multele şi marile daruri Dumnezeieşti, cărora ne facem părtaşi şi noi, deoarece omul care şi-a încredinţat avuţia sa slugilor, este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Slugile suntem, sau ar trebui să fim, noi. Faptul că nu toţi primim acelaşi număr de talanţi, nu este relevant în iconomia mântuirii. Însuşi Mântuitorul a spus: ,,Şi oricui i s-a dat mult, mult se va cere de la el, şi cui i s-a încredinţat puțín, puțin i se va cere’’ (Luca 12, 48). Aşa bunăoară, unui preot i s-a dat mult, pentru că multe suflete i s-au încredinţat pentru a fi călăuzite spre Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea a şi scris Sfântul Apostol Pavel păstorilor şi credincioşilor Bisericii celei dintre evrei: ,,Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiincă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seama de ele’’ (Evrei 13, 17). Se ştie că un preot se mântuieşte mai anevoie decât un credincios de rând, tocmai din pricina arătată mai sus.

Încredinţându-şi darurile slugilor Sale, Dumnezeu nu se depărtează de ele, ci veghează asupra lor, adaugă acelor daruri alte daruri, sau har peste har, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan. Stăpânul Dumnezeu aşteaptă ca fiecare slugă să preţuiască cum se cuvine darurile Sale, să înmulţească binele în lume, ştiind cât bine i-a făcut Dumnezeu (Luca 8, 39).

Precum în pilda talanţilor, pentru fiecare vine vremea ca Dumnezeu să ceară socoteală despre modul cum a chivernisit cele primite de la El. Este vremea plecării noastre din trup, a despărţirii de vieţuirea acesta pământească, când trupul se întoarce în pământul din care-a fost luat, iar sufletul se duce la Dumnezeu Care l-a dat (Ecleziast 12, 7). Atunci fiecare dă răspuns Stăpânului despre felul cum a vieţuit pe pământ. Ne rugăm la fiecare Sfântă Liturghie ca Dumnezeu să ne ajute să putem da ,,răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos’’. Şi răspunsul bun este acesta: ,,Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei’’ (Matei 25, 20). Răspunsului bun îi va urma, neîndoielnic, lauda mângâietoare a Stăpânului: ,,Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului Tău’’ (Matei 25, 21).

Sfântul Ioan Gură de Aur scria, cu multe secole în urmă, că ,,de aceea ne-a dat Dumnezeu cuvânt, mâini, picioare, tărie trupească, minte şi pricepere, ca toate acestea să fie spre mântuirea noastră şi spre folosul aproapelui. Cuvântul nu este de folos numai la înălţarea de cântări şi mulţumiri lui Dumnezeu, ci de folos pentru a învăţa pe alţii şi a-i povăţui. De-l întrebuinţăm în acest scop, suntem următorii lui Dumnezeu; dacă facem dimpotrivă, suntem următorii diavolului. Pentru că şi Petru, când a mărturisit pe Hristos, a fost fericit de Domnul, dar când l-a sfătuit să fugă de Cruce, când L-a oprit, a fost certat cu asprime, că gândea cele ce gândea diavolul. Dacă osânda e atât de mare pentru nişte cuvinte rostite din neştiinţă, ce iertare mai putem avea noi, când de bună voie săvârşim o mulţime de păcate’’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, EIBMBOR, Bucureşti 1994, p.892).

Da, pentru cel nebăgător de seamă la darurile Dumnezeieşti va veni, de asemenea, vremea judecăţii. Spunând aceasta mă gândesc la darul incomensurabil primit de la Mântuitorul, Sfânta Credinţă Ortodoxă. Aşa a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Efes: ,,Căci în har sunteţi mântuiţi, prin Credinţă şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu’’ (Efeseni 2, 8). Ce răspuns vor putea da cei luminaţi în Credinţa Ortodoxă, pe care au părăsit-o cu atâta uşurinţă, iar după aceea au batjocorit-o în cel mai josnic mod? Ce răspuns vor da cei care au cunoscut Ortodoxia, dar au rămas în rătăcirea lor? Vor da, desigur, răspunsul slugii leneşe şi netrebnice: ,,Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat, şi aduni de unde n-ai împrăştiat.De aceea, m-am temut şi m-am dus de am ascuns talantul în pământ: iată ce este al tău (Matei 25, 24-25). Acest răspuns îi va aduce osânda veşnică, cum a grăit Mântuitorul: ,,Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor’’ (Mate 25, 30).

Iubiţi credincioşi! Am spus mai înainte că întâiul dar primit de fiecare din noi, este viaţa însăşi. Cât ne îngrijim noi de acest dar unic şi irepetabil pentru a-l păstra curat, a-l împodobi cu frumuseţile virtuţilor şi a-l înapoia Dătătorului de viaţă la vremea rânduită de El? Căci aşa ne îndeamnă glasul Sfintei Liturghii: ,,Pe noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm’’. Amin.

Presbiter Iovita Vasile

Împăratul păgân roman, Septimiu Sever, a domnit între anii 193-211. Atunci Biserica din Magnesia era păstorită de Sfântul Episcop Haralambie. Cumplite erau chinurile pe care le îndurau cei binecredincioşi din pricina orbirii acestui împărat, care ar fi vrut ca aceştia să părăsească pe Hristos Domnul şi să se închine spurcaţilor şi mincinoşilor zei. Aşa voiesc şi nemernicii vremurilor noastre, să şteargă pomenirea lui Hristos de pe toată faţa pământului.

,,Am vorbit despre mărturiile Tale înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat’’(Psalmul 118, 46). Sfântul Haralambie a stat în faţa tiranului Septimiu Sever, slujitorul puterilor diavoleşti. Atunci s-a întâmplat un episod cutremurător pentru toată lumea, căci împăratul cel fără Dumnezeu, cuprins de furie a încordat arcul şi, îndreptând săgeata spre cer, a grăit cu cuvinte de diavolul insuflate: ,,Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pământ, jos, să-Ţi pui corturile Tale, că iată gătesc război asupra Ta! Am destule puteri ca să stau împotriva Ta! Pogoară-Te şi stai puţin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele şi Te voi prinde cu mâinile!’’ La aceste nelegiuite vorbe, s-a făcut cutremur şi cei de faţă s-au înfricoşat de moarte pentru îndrăzneala acestui neom. Dumnezeu i-a dat imediat un semn care l-ar fi putut întoarce la pocăinţă, căci împăratul a rămas spânzurat în văzduh de legături nevăzute. Numai mijlocirea Sfântului Haralambie l-a scăpat de legături. Împăratul n-a învăţat nimic din acest semn Dumnezeiesc, ci mai mult s-a încrâncenat împotriva Bisericii.

,,Eu, care am îmbătrânit şi mi-am sfârşit vremelnica viaţă, nu voiesc să trec cu vederea bunătăţile cele nevăzute care sunt aproape’’ –a spus Sfântul Episcop Haralambie când a ajuns la vârsta de 113 ani. După o vreme, i-a fost dat să părăsească lumea aceasta. Fiind dus în faţa călăului, Dumnezeu l-a făcut să moară fără tăiere de sabie, şi cei prezenţi acolo au văzut Sfinţii Îngeri ducând la cer sufletul Sfântului.

Iubite cititorule, te-ai cutremurat când ai citit ceea ce a cutezat să facă şi să rostească tiranul Septimiu Sever. Şi eu m-am îngrozit de ce poate fi în stare un om, şi am reprodus cu strângere de inimă cuvintele sale. Asemenea blasfemii se rostesc şi în vremea noastră de nelegiuiţii lumii. Când le auzi, binecuvântează pe Dumnezeu şi mărturiseşte-L cu toată puterea ta, gândeşte-te la răsplata vieţii veşnice şi adu-ţi aminte că sfârşitul acestor ticăloşi va fi în iezerul de foc, unde se vor chinui în vecii vecilor (Apocalipsa 20, 15) (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 137-147).

Presbiter  Iovița Vasile

De ce nu declară direct, fără ocolișuri/ascunzișuri dl. profesor Raoul Volcinschi, că-n România NU a existat Holocaust? Nici în România și nici prin alte părți, cel puțin nu în varianta celor 4 milioane de evrei exterminați la Auschwitz și ai celor 400 de mii de morți „produși” de România. Altfel, care ar fi fost scopul refugierii familiei domniei sale din Cernăuți în România?

Prin 1984 Wieslaw Kielar a publicat la o editură scrupulos controlată de evreimea comunistă și condusă de nimeni altul decât Walter Roman, tăticul groparului industriei românești Petre Roman, o carte numită „Anus Mundi: Five Years in Auschwitz” – „Anusul Lumii: 5 ani la Auschwitz”, roman prin intermediul căruia, pe lângă faptul că autorul a specificat foarte clar că Holocaustul NU a avut nici o tangență cu românii, care de altfel s-au abținut alături de Ion Antonescu să ia parte la prigoana declanșată împotriva lor la sfârșitul anilor ’30, dar scriitorul a relatat în cuprinsul ei un amănunt foarte important: conducerea lagărului cu pricina deținea, prin regulamentul intern de funcționare, obligația să trimită familiilor decedaților (contra cost, desigur că d-aia-i neamț) cenușa fiecărui defunct în parte. Aceasta înseamnă, în primul rând că decesul era comunicat familiei, iar în al doilea rând evidenția ca fiind imposibilă exterminarea prin gazare pe bandă rulantă a sute de mii de deținuți pe zi. Noi, românii, avem o vorbă: „gura păcătosului adevăr grăiește”! Și-mi susțin afirmația prin faptul că opera narativă a polonezului Kielar se dorea a descoperi fața inumană, crudă, a nazismului, sfârșind totuși să descrie un amănunt care ridica imense semne de întrebare în ceea ce privește masacrarea populației evreiești.

Să-l amintesc aici și pe feblețea mea (alături de P. Țuțea) – Emil Cioran, care în cadrul unui interviu acordat prin ’88 unui ofițer de securitate și mason de grad 33 pe deasupra, Ion Deaconescu, inegalabilul filosof atrăgea atenția asupra problemei evreiești din WWII spunând (citez cu aproximație): ” Noi n-am fost barbari, i-am ajutat pe evrei să nu fie executați. Trebuie să scriem cărți și să-i contactăm pe cei care ne calomniază pe acest subiect. Evreii ne sunt datori! Dar nu le cerem nimic, decât să recunoască public adevărul. Dacă se va înțelege corect poziția României din acei ani, vom ține fruntea sus. Dacă nu, vom fi învinuiți mereu, iar efectele vor fi îngrozitoare”. A fost un presentiment al formidabilului însingurat, care a schimbat lumea din temelii – Emil Cioran! Tot el spunea: „proștii zidesc lumea, iar deștepții o dărâmă”. Iacă, i se concretizează zicala!

După umila mea părere, de vreme ce nu se urmărește adevărul istoric și nici descoperirea unor probe concludente, care să evidențieze teoria exterminării evreimii de către români, atunci se dorește STRICT doar jefuirea substanțială a statului român. Că nu ne ajung politicienii, mai vin și alții din urmă ca să ridice pretenții c-au fost bătuți, maltratați, conduși în marș forțat către camerele de gazare ale lui Hitler!

Nu cred că mai este cazul să trec în revistă declarațiile pozitive ale unor evrei autohtoni ce-au fost deportați în Transnistria în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nici faptul că sinagogile, liceele și școlile lor au funcționat neîntrerupt pe timpul conflagrației, ca de altfel și unicul teatru din Europa rămas funcțional în acea vreme, nu mai amintesc nici de presiunile la care a fost supus Antonescu (care a rezistat măreț) în fața lui Hitler de a-i preda pe tovarăși Germaniei naziste, nici cruzimea cu care a fost tratată Armata Română de către evreii din Basarabia, ferocitate care a uimit inclusiv Armata Roșie. E cazul să nu se mai pună accentul doar pe ceea ce le convine trădătorilor de neam, deoarece mulți dintre noi („goyim” cum suntem numiți, adică „non jewish people”) cunoaștem și cealaltă fațetă a monedei, care-i bagă perfect în corzi. Comisia Wiesel să facă bine și să aducă dovezi, să-mi arate statisticile evreimii ucise de români! Fuguța! Până la proba contrarie, impresia mea este că vor doar bani! Și mulți!

Sora Ecaterina

Nu pot garanta sută la sută veridicitatea acestei relatări. Am auzit-o și eu de la alții și zic că e potrivit să o inserez în randurile acestea.

Spuneau studenții de la Facultatea de Teologie din Sibiu că la un examen, rectorul Facultății  atunci se numea Institutul de Terologic de grad Universitar Sibiu, ITUS) i-a cerut unui student aflat în examen: Spune-mi definiția tembelului. Studentul ar fi răspuns: Tembelul este acela care, atunci cand toată lumea merge pe drumul drept, el o ia prin șanț. Rectorul, Isidor Todoran e numele lui, tocmai a avut un accident rutier și a intrat în șanț, din motive de el știute.

DEX-ul definește tembelul ca fiind:  Idiot, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, tâmpit.

Bine, dar atunci înseamnă că lumea noastră este plină de tembeli. Este! Nu neapărat pentru că ar fi intrat în șanț, ci pentru că au apucat-o pe langă Învățăturile Sfintei noastre Biserici și propovaduiesc și practică toate nebuniile izvodite în fundul iadului. Slujitorii diavolului se aliniază cu sarg acestor comandamente satanice. Sunt prezenți peste tot, în toate structurile politice, în învățămant, în spitale, în administrația publică, în poliție, armată, jandarmerie, armată, în justiție, în guvern, parlament, în toate instituțiile inventate după 1989, spre a servi sistemului antihristic.

De vei ieși din casă și vei merge pe un drum public, fiți sigur că veți da peste mulți tembeli.

Presbiter Iovița Vasile