Predică la Duminica a 16-a după Rusalii. Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm

În Predica de pe munte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a dat nouă tuturor aceste îndemnuri: ,,Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere – ia, cel ce caută – află, şi celui ce bate i se va deschide’’ (Matei 7, 7-8). Apoi, pentru a releva dărnicia lui Dumnezeu arătată oamenilor, Fiul lui Dumnezeu ne spune: ,,Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, îi va da şarpe? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El’’ (Matei 7, 9-11).

Într-adevăr, ne străduim să dăm daruri bune fiilor noştri, dar nu întotdeauna ştim ce le este de folos acestora şi adesea darurile noastre ori sunt total nepotrivite, ori sunt rău întrebuinţate, încât ele nu numai că nu le folosesc la nimic, dar sunt şi aducătoare de mari nenorociri în familiile noastre. Greşeşte grav acel părinte care pune la dispoziţia fiului său bani fără măsură, pe care acesta îi risipeşte în distracţii interminabile, ori pentru alte capricii porcoase. Greşeşte grav părintele care cumpără pentru copilul său maşină foarte scumpă, acesta o foloseşte cu nesăbuinţă, putând ajunge la accidente cu cele mai grave urmări.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre darurile lui Dumnezeui. Sfântul Apostol Iacov a scris în Epistola sa: ,,Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor’’ (Iacov 1, 17). Când a făcut referire la părinţii care ştiu, totuşi ce le este de folos fiilor, Mântuitorul a vrut să ne facă să înţelegem că darurile Dumnezeieşti stau mult deasupra celor omeneşti. Cererea şi grija noastră trebuie să se îndrepte, înainte de toate, sore dobândirea darurilor cereşti. În rugăciunea de iertare pentru cei adormiţi, mărturisim că Dumnezeu l-a împodobit pe om ,,cu înfăţişare şi frumuseţe ca pe o cinstită făptură cerească’’. Este mare lucru să înţelegem că am primit şi primim daruri Dumnezeieşti, întocmai ca îngerii care stau în jurul tronului ceresc şi-L preamăresc neîncetat pe Dumnezeu.

Cel dintâi dar pe care l-am primit fiecare de la Dumnezeu este viaţa. Aceasta este, de fapt, aducerea noastră din nefiinţă la existenţă. Este darul care, mai apoi, asemenea unui pom, este împodobit cu multe şi preţioase daruri. Unele le ştim, altele – nu. La Sfânta Liturghie preotul se roagă în taină şi aduce mulţumire Sfintei Treimi, pentru sine şi pentru credincioşi, cu aceste cuvinte: ,,Pentru toate acestea, mulţumim Ţie şi Unuia Născut Fiului Tău şi Duhului Tău Celui Sfânt, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă’’. Pentru că oricât s-ar strădui omul, îi lipsesc cuvintele şi ştiinţa spre a grăi despre toate cele primite de la Dumnezeu.

Sfânta Evanghelie a acestei Duminici ne vorbeşte şi ea despre multele şi marile daruri Dumnezeieşti, cărora ne facem părtaşi şi noi, deoarece omul care şi-a încredinţat avuţia sa slugilor, este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Slugile suntem, sau ar trebui să fim, noi. Faptul că nu toţi primim acelaşi număr de talanţi, nu este relevant în iconomia mântuirii. Însuşi Mântuitorul a spus: ,,Şi oricui i s-a dat mult, mult se va cere de la el, şi cui i s-a încredinţat puțín, puțin i se va cere’’ (Luca 12, 48). Aşa bunăoară, unui preot i s-a dat mult, pentru că multe suflete i s-au încredinţat pentru a fi călăuzite spre Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea a şi scris Sfântul Apostol Pavel păstorilor şi credincioşilor Bisericii celei dintre evrei: ,,Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiincă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seama de ele’’ (Evrei 13, 17). Se ştie că un preot se mântuieşte mai anevoie decât un credincios de rând, tocmai din pricina arătată mai sus.

Încredinţându-şi darurile slugilor Sale, Dumnezeu nu se depărtează de ele, ci veghează asupra lor, adaugă acelor daruri alte daruri, sau har peste har, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan. Stăpânul Dumnezeu aşteaptă ca fiecare slugă să preţuiască cum se cuvine darurile Sale, să înmulţească binele în lume, ştiind cât bine i-a făcut Dumnezeu (Luca 8, 39).

Precum în pilda talanţilor, pentru fiecare vine vremea ca Dumnezeu să ceară socoteală despre modul cum a chivernisit cele primite de la El. Este vremea plecării noastre din trup, a despărţirii de vieţuirea acesta pământească, când trupul se întoarce în pământul din care-a fost luat, iar sufletul se duce la Dumnezeu Care l-a dat (Ecleziast 12, 7). Atunci fiecare dă răspuns Stăpânului despre felul cum a vieţuit pe pământ. Ne rugăm la fiecare Sfântă Liturghie ca Dumnezeu să ne ajute să putem da ,,răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos’’. Şi răspunsul bun este acesta: ,,Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei’’ (Matei 25, 20). Răspunsului bun îi va urma, neîndoielnic, lauda mângâietoare a Stăpânului: ,,Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului Tău’’ (Matei 25, 21).

Sfântul Ioan Gură de Aur scria, cu multe secole în urmă, că ,,de aceea ne-a dat Dumnezeu cuvânt, mâini, picioare, tărie trupească, minte şi pricepere, ca toate acestea să fie spre mântuirea noastră şi spre folosul aproapelui. Cuvântul nu este de folos numai la înălţarea de cântări şi mulţumiri lui Dumnezeu, ci de folos pentru a învăţa pe alţii şi a-i povăţui. De-l întrebuinţăm în acest scop, suntem următorii lui Dumnezeu; dacă facem dimpotrivă, suntem următorii diavolului. Pentru că şi Petru, când a mărturisit pe Hristos, a fost fericit de Domnul, dar când l-a sfătuit să fugă de Cruce, când L-a oprit, a fost certat cu asprime, că gândea cele ce gândea diavolul. Dacă osânda e atât de mare pentru nişte cuvinte rostite din neştiinţă, ce iertare mai putem avea noi, când de bună voie săvârşim o mulţime de păcate’’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, EIBMBOR, Bucureşti 1994, p.892).

Da, pentru cel nebăgător de seamă la darurile Dumnezeieşti va veni, de asemenea, vremea judecăţii. Spunând aceasta mă gândesc la darul incomensurabil primit de la Mântuitorul, Sfânta Credinţă Ortodoxă. Aşa a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Efes: ,,Căci în har sunteţi mântuiţi, prin Credinţă şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu’’ (Efeseni 2, 8). Ce răspuns vor putea da cei luminaţi în Credinţa Ortodoxă, pe care au părăsit-o cu atâta uşurinţă, iar după aceea au batjocorit-o în cel mai josnic mod? Ce răspuns vor da cei care au cunoscut Ortodoxia, dar au rămas în rătăcirea lor? Vor da, desigur, răspunsul slugii leneşe şi netrebnice: ,,Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat, şi aduni de unde n-ai împrăştiat.De aceea, m-am temut şi m-am dus de am ascuns talantul în pământ: iată ce este al tău (Matei 25, 24-25). Acest răspuns îi va aduce osânda veşnică, cum a grăit Mântuitorul: ,,Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor’’ (Mate 25, 30).

Iubiţi credincioşi! Am spus mai înainte că întâiul dar primit de fiecare din noi, este viaţa însăşi. Cât ne îngrijim noi de acest dar unic şi irepetabil pentru a-l păstra curat, a-l împodobi cu frumuseţile virtuţilor şi a-l înapoia Dătătorului de viaţă la vremea rânduită de El? Căci aşa ne îndeamnă glasul Sfintei Liturghii: ,,Pe noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm’’. Amin.

Presbiter Iovita Vasile

Sfantul Mucenic Haralambie

Împăratul păgân roman, Septimiu Sever, a domnit între anii 193-211. Atunci Biserica din Magnesia era păstorită de Sfântul Episcop Haralambie. Cumplite erau chinurile pe care le îndurau cei binecredincioşi din pricina orbirii acestui împărat, care ar fi vrut ca aceştia să părăsească pe Hristos Domnul şi să se închine spurcaţilor şi mincinoşilor zei. Aşa voiesc şi nemernicii vremurilor noastre, să şteargă pomenirea lui Hristos de pe toată faţa pământului.

,,Am vorbit despre mărturiile Tale înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat’’(Psalmul 118, 46). Sfântul Haralambie a stat în faţa tiranului Septimiu Sever, slujitorul puterilor diavoleşti. Atunci s-a întâmplat un episod cutremurător pentru toată lumea, căci împăratul cel fără Dumnezeu, cuprins de furie a încordat arcul şi, îndreptând săgeata spre cer, a grăit cu cuvinte de diavolul insuflate: ,,Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pământ, jos, să-Ţi pui corturile Tale, că iată gătesc război asupra Ta! Am destule puteri ca să stau împotriva Ta! Pogoară-Te şi stai puţin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele şi Te voi prinde cu mâinile!’’ La aceste nelegiuite vorbe, s-a făcut cutremur şi cei de faţă s-au înfricoşat de moarte pentru îndrăzneala acestui neom. Dumnezeu i-a dat imediat un semn care l-ar fi putut întoarce la pocăinţă, căci împăratul a rămas spânzurat în văzduh de legături nevăzute. Numai mijlocirea Sfântului Haralambie l-a scăpat de legături. Împăratul n-a învăţat nimic din acest semn Dumnezeiesc, ci mai mult s-a încrâncenat împotriva Bisericii.

,,Eu, care am îmbătrânit şi mi-am sfârşit vremelnica viaţă, nu voiesc să trec cu vederea bunătăţile cele nevăzute care sunt aproape’’ –a spus Sfântul Episcop Haralambie când a ajuns la vârsta de 113 ani. După o vreme, i-a fost dat să părăsească lumea aceasta. Fiind dus în faţa călăului, Dumnezeu l-a făcut să moară fără tăiere de sabie, şi cei prezenţi acolo au văzut Sfinţii Îngeri ducând la cer sufletul Sfântului.

Iubite cititorule, te-ai cutremurat când ai citit ceea ce a cutezat să facă şi să rostească tiranul Septimiu Sever. Şi eu m-am îngrozit de ce poate fi în stare un om, şi am reprodus cu strângere de inimă cuvintele sale. Asemenea blasfemii se rostesc şi în vremea noastră de nelegiuiţii lumii. Când le auzi, binecuvântează pe Dumnezeu şi mărturiseşte-L cu toată puterea ta, gândeşte-te la răsplata vieţii veşnice şi adu-ţi aminte că sfârşitul acestor ticăloşi va fi în iezerul de foc, unde se vor chinui în vecii vecilor (Apocalipsa 20, 15) (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 137-147).

Presbiter  Iovița Vasile

În Romania nu a existat holocaust, dar a existat o prigoană sălbatică a evreilor comuniști împotriva romanilor

De ce nu declară direct, fără ocolișuri/ascunzișuri dl. profesor Raoul Volcinschi, că-n România NU a existat Holocaust? Nici în România și nici prin alte părți, cel puțin nu în varianta celor 4 milioane de evrei exterminați la Auschwitz și ai celor 400 de mii de morți „produși” de România. Altfel, care ar fi fost scopul refugierii familiei domniei sale din Cernăuți în România?

Prin 1984 Wieslaw Kielar a publicat la o editură scrupulos controlată de evreimea comunistă și condusă de nimeni altul decât Walter Roman, tăticul groparului industriei românești Petre Roman, o carte numită „Anus Mundi: Five Years in Auschwitz” – „Anusul Lumii: 5 ani la Auschwitz”, roman prin intermediul căruia, pe lângă faptul că autorul a specificat foarte clar că Holocaustul NU a avut nici o tangență cu românii, care de altfel s-au abținut alături de Ion Antonescu să ia parte la prigoana declanșată împotriva lor la sfârșitul anilor ’30, dar scriitorul a relatat în cuprinsul ei un amănunt foarte important: conducerea lagărului cu pricina deținea, prin regulamentul intern de funcționare, obligația să trimită familiilor decedaților (contra cost, desigur că d-aia-i neamț) cenușa fiecărui defunct în parte. Aceasta înseamnă, în primul rând că decesul era comunicat familiei, iar în al doilea rând evidenția ca fiind imposibilă exterminarea prin gazare pe bandă rulantă a sute de mii de deținuți pe zi. Noi, românii, avem o vorbă: „gura păcătosului adevăr grăiește”! Și-mi susțin afirmația prin faptul că opera narativă a polonezului Kielar se dorea a descoperi fața inumană, crudă, a nazismului, sfârșind totuși să descrie un amănunt care ridica imense semne de întrebare în ceea ce privește masacrarea populației evreiești.

Să-l amintesc aici și pe feblețea mea (alături de P. Țuțea) – Emil Cioran, care în cadrul unui interviu acordat prin ’88 unui ofițer de securitate și mason de grad 33 pe deasupra, Ion Deaconescu, inegalabilul filosof atrăgea atenția asupra problemei evreiești din WWII spunând (citez cu aproximație): ” Noi n-am fost barbari, i-am ajutat pe evrei să nu fie executați. Trebuie să scriem cărți și să-i contactăm pe cei care ne calomniază pe acest subiect. Evreii ne sunt datori! Dar nu le cerem nimic, decât să recunoască public adevărul. Dacă se va înțelege corect poziția României din acei ani, vom ține fruntea sus. Dacă nu, vom fi învinuiți mereu, iar efectele vor fi îngrozitoare”. A fost un presentiment al formidabilului însingurat, care a schimbat lumea din temelii – Emil Cioran! Tot el spunea: „proștii zidesc lumea, iar deștepții o dărâmă”. Iacă, i se concretizează zicala!

După umila mea părere, de vreme ce nu se urmărește adevărul istoric și nici descoperirea unor probe concludente, care să evidențieze teoria exterminării evreimii de către români, atunci se dorește STRICT doar jefuirea substanțială a statului român. Că nu ne ajung politicienii, mai vin și alții din urmă ca să ridice pretenții c-au fost bătuți, maltratați, conduși în marș forțat către camerele de gazare ale lui Hitler!

Nu cred că mai este cazul să trec în revistă declarațiile pozitive ale unor evrei autohtoni ce-au fost deportați în Transnistria în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nici faptul că sinagogile, liceele și școlile lor au funcționat neîntrerupt pe timpul conflagrației, ca de altfel și unicul teatru din Europa rămas funcțional în acea vreme, nu mai amintesc nici de presiunile la care a fost supus Antonescu (care a rezistat măreț) în fața lui Hitler de a-i preda pe tovarăși Germaniei naziste, nici cruzimea cu care a fost tratată Armata Română de către evreii din Basarabia, ferocitate care a uimit inclusiv Armata Roșie. E cazul să nu se mai pună accentul doar pe ceea ce le convine trădătorilor de neam, deoarece mulți dintre noi („goyim” cum suntem numiți, adică „non jewish people”) cunoaștem și cealaltă fațetă a monedei, care-i bagă perfect în corzi. Comisia Wiesel să facă bine și să aducă dovezi, să-mi arate statisticile evreimii ucise de români! Fuguța! Până la proba contrarie, impresia mea este că vor doar bani! Și mulți!

Sora Ecaterina

Tembelii

Nu pot garanta sută la sută veridicitatea acestei relatări. Am auzit-o și eu de la alții și zic că e potrivit să o inserez în randurile acestea.

Spuneau studenții de la Facultatea de Teologie din Sibiu că la un examen, rectorul Facultății  atunci se numea Institutul de Terologic de grad Universitar Sibiu, ITUS) i-a cerut unui student aflat în examen: Spune-mi definiția tembelului. Studentul ar fi răspuns: Tembelul este acela care, atunci cand toată lumea merge pe drumul drept, el o ia prin șanț. Rectorul, Isidor Todoran e numele lui, tocmai a avut un accident rutier și a intrat în șanț, din motive de el știute.

DEX-ul definește tembelul ca fiind:  Idiot, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, tâmpit.

Bine, dar atunci înseamnă că lumea noastră este plină de tembeli. Este! Nu neapărat pentru că ar fi intrat în șanț, ci pentru că au apucat-o pe langă Învățăturile Sfintei noastre Biserici și propovaduiesc și practică toate nebuniile izvodite în fundul iadului. Slujitorii diavolului se aliniază cu sarg acestor comandamente satanice. Sunt prezenți peste tot, în toate structurile politice, în învățămant, în spitale, în administrația publică, în poliție, armată, jandarmerie, armată, în justiție, în guvern, parlament, în toate instituțiile inventate după 1989, spre a servi sistemului antihristic.

De vei ieși din casă și vei merge pe un drum public, fiți sigur că veți da peste mulți tembeli.

Presbiter Iovița Vasile

Pentru trecut – un monument, pentru prezent – un glonț, sau despre prietenia cu evreii

14 octombrie 2019|Holocaust, Textele altora
Mărturia profesorului RAOUL VOLCINSCHI

Subsemnatul RAOUL VOLCINSCHI, domiciliat în Cluj–Napoca, profesor universitar pensionar, membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, am de făcut următoarea declaraţie, în faţa d-lui profesor Ion Coja :

Sunt originar din Cernăuţi unde, în 1940, am trăit drama evacuării familiei mele din Cernăuţi. Eram elev la liceul Aron Pumnul şi făceam parte din echipa de fotbal Dragoş Vodă. Jucam la pitici. În Cernăuţi erau trei echipe la care jucau tinerii evrei: Macabi, Borohov şi Hasmonea. Deseori jucam românii cu evreii, meciuri agreabile, fără nici o tensiune de natură rasistă, antisemită sau antiromânească. Ne cunoşteam bine între noi, chiar dacă eram la şcoli diferite şi trăiam în cartiere diferite.

În seara zilei de 27 iunie la radio Monte Carlo, pe care familia mea îl asculta cu regularitate, s-a anunţat că România este obligată să cedeze Basarabia şi Bucovina. La radio Bucureşti, încercând să aflăm ce se întâmplă, se comenta felul cum a decurs examenul de bacalaureat al principelui Mihai… Nimic despre ultimatum ! Tata însă ne-a pus să începem împachetarea lucrurilor din casă, în vederea refugierii noastre în Ţară. A doua zi, de dimineaţă, tata m-a trimis să-mi scot actele şcolare de la liceu, care urmau să-mi fie necesare înscrierii la şcoală în septembrie. Drumul meu de acasă până la liceu trecea prin Piaţa Unirii şi prin faţa Primăriei. Când am ajuns la primărie am văzut că în stradă zăceau cinci cadavre de soldaţi români, al căror sânge se scursese în praful de pe caldarâm. Câţiva oameni de pe margine priveau consternaţi şi derutaţi. Am întrebat ce se întâmplă, au venit deja ruşii la Cernăuţi ? Mi s-a răspuns că soldaţii au fost omorîţi „de ăia” ! Şi mi s-a arătat spre două automobile în jurul cărora se învârteau vreo 12-15 tineri civili, înarmaţi, unii aveau chiar două automate, unul în mână, altul la spate şi se agitau să încapă toţi în maşini. Îi cunoşteam pe toţi, pe unii din vedere, pe alţii personal sau după nume: Aufleger Feibiş, Fisher, Abacumov, Eisinger Siegfried. Jucau fotbal în formaţia de juniori a echipelor evreieşti amintite. Au plecat strigând „Zum Flugplaz”!(„La aeroport !”) M–am întors acasă pe un drum ocolitor, căci se auzeau focuri de armă pe alte străzi.

În grupul amintit se afla şi Sigi Bainer, pe care îl cunoscusem bine căci jucasem fotbal împreună, în câteva meciuri, ca adversari. L-am regăsit pe la mijlocul anilor ’50, la securitatea din Cluj, când am fost anchetat şi de câteva ori am fost bătut măr de acest Sigi Bainer. Am încercat să vorbesc cu el omeneşte, amintindu-i că ne cunoaştem bine şi că n-are cum să vadă în mine un agent al puterilor imperialiste occidentale, cum eram acuzat. Mi-a spus de mai multe ori : „pentru trecut un monument, pentru prezent un glonţ !”

Îl mai întâlnisem de câteva ori în Cluj, fusese un mic contrabandist înainte de a se angaja la securitate, ca anchetator şi bătăuş. Când m-am eliberat am aflat că plecase în Israel.

Raoul Volcinschi

Nota redacției: Acest Sigi Bainer are cumva urmași în Israel? Poate se va găsi în Israel un evreu de treabă să le semnaleze mărturia cuiva care a copilărit cu bunicul lor cel atât de nemernic!

(Preluare de pe blogul Ion Coja)

O modalitate de a încerca să respingem blestematul cnp

De ani de zile m-am gândit la posibilitatea de a respinge cnp-ul blestemat, fiind contrar demnității noastre umane, Credinței Ortodoxe și dreptului nostru constituțional de a împărtăși sau nu o credință religioasă. Pornind de la aceste premise, să comunicăm și să cerem autorităților statale:

1.Sfânta Credință Ortodoxă nu-mi permite să primesc CNP-ul, fiind o condiție impusă de FMI, pentru acordarea de credite în regimul comunist, vizând controlul populației, împotriva voinței acesteia.

2.Consider că datele cuprinse în vechile acte civile, de dinainte de 1989, sunt suficiente pentru identificarea unei persoane, fiind exclusă orice confuzie.

3.Introducerea CNP-ului nu aduce nicio îmbunătățire în actul de identificare. Dimpotrivă,  crează dificultăți când e vorba de completarea unor acte, mai ales pentru persoanele vârstice.

4.Nu putem accepta CNP-ul, deoarece cifrele au fost atribuite deținuților din lagărele de exterminare naziste, ÎN LOCUL NUMELOR, pentru ștergerea identității și personalității oamenilor.

5.Nu dorim să fim identificați prin cifre abstracte. Noi suntem fii ai Lui Dumnezeu, în noi a așezat Creatorul chipul Său, la Botez am primit un nume, avem un nume de familie, un nume al părinților noștri, o țară, o localitate, o stradă, un număr al străzii, o dată și un loc al nașterii, și e imposibil ca două persoane de pe globul pământesc să întrunească aceste cerințe și să se ivească posibilitatea unei confuzii. Prin urmare, respingem CNP-ul, inutil și degradant pentru ființa umană.

6.Nu ne supunem legilor contrare Constituției, care garantează exprimarea și exercitarea Credinței Ortodoxe în toate aspectele ei, socotind aceste legi ca fiind samavolnice, menite să ne înrobească unui sistem antihristic.

8.Recunoaștem Parlamentului dreptul de a legifera, potrivit nevoilor și binelui României, dar respingem și nu recunoaștem legile samavolnice impuse de organismele străine, care au adus țara în această situație dezastruoasă, și pretind, în continuare, să ne supunem dictatelor lor.

9.Dezaprobăm pe toți românii care s-au făcut slugi ale străinilor blestemați, slujindu-i pe aceștia și nu pe Poporul Ortodox Român, în numele căruia au fost aleși.

Prin urmare,

Afirmăm că menirea oricărui act de identitate este furnizarea exactă a datelor, specifice oricărei persoane.

Ne identificăm în fața autorităților statale cu documentul de mai jos, din care am exclus CNP-ul. Declarăm că toate datele incluse în acest document sunt exacte și constituie baza de identificare a noastră. Drept urmare, respingem și refuzăm CNP-ul ca fiind samavolnic, inutil, degradant și împotriva conștiinței noastre, garantate prin Constituție.

Vă înaintăm formularul nostru de identificare și vă rugăm să-l faceți cunoscut tuturor unităților din subordine, spre facilitarea și beneficiul aplicării legilor corecte ale statului nedrept Român.

CARTE DE IDENTITATE PERSONALĂ

Numele COSMA

Prenumele ANDREI

Data nașterii 7 FEBRUARIE 1977

Părinți ȘTEFAN și ANASTASIA

Domiciliul CLUJ-NAPOCA, Str. BISERICII ORTODOXE, nr. 777

Județul CLUJ

Apartenența religioasă: SFÂNTA BISERICĂ ORTODOXĂ ROMÂNĂ

10,Considerăm că datele de mai sus sunt mai mult decât suficiente, spre identificarea mea, ca persoană. Dacă există persoane pe globul pământesc care ar întruni aceste date, vă rog să-mi comunicați, și eu vă voi furniza elemente suplimentare, care vor face imposibilă orice confuzie.

11.Nu dictăm nimănui, în nicio țară. Pretindem ca nimeni, din afară, să nu dicteze în România. Nu au acest drept, chiar dacă persoanele române sus-puse s-au vândut străinilor și au legiferat împotriva voinței Poporului Ortodox Român. Blestemați sunt!

Presbiter Iovița Vasile

Ce bantuie în mințile întunecate ale antihriștilor

Acum, ce planifică și acesti oameni?…, așa cum am mai spus, acesta nu este un vis și aceasta nu este o gândire paranoică. Acest lucru este real. Deci, ei au un plan… pentru a accepta Noua Ordine Mondială, oamenii vor trebui să accepte mai întâi Noua Religie a Lumii.
Pentru a intra în Religia Lumii Noi, creștinii vor trebui să abdice de la propriile fundamente dogmatice. Așa cum au spus, în special Benjamin Creme, David Spangler, Alice Baily, Helena Petrovna Blavatsky… toti au spus că inițierea va fi pe o bază ideologica, în interiorul bisericii „creștine” noi, organizate și dirijate de o Lojă Masonică.
Ea se va baza pe o inițiere luciferică, așa că ceea ce trebuie să înțelegem aici este: nu va fi posibil ca cineva care se va ține strâns de propria sa credința creștina să mai intre în Noua Ordine Mondială. Acest lucru va fi imposibil.

Aceasta este prima pregătire pentru planul pentru umanitate, pentru că ceea ce vor să facă este să zdruncine credințele tuturor creștinilor de pe planetă. Și pentru a face acest lucru au nevoie de niște dovezi false, presupuse din trecut și din trecutul îndepărtat, care să „dovedească” bărbaților și femeilor că religiile lor sunt false.

Care sunt planurile Noii Ordini Mondiale? Ei planifică distrugerea tuturor oamenilor care cred în Biblie, care se închină lui Iisus Hristos și urmaresc dispariția completă a creștinismului pentru a realiza acest plan. Noua Ordine Mondială va schimba legile națiunilor pentru ca credințele și simbolurile religioase creștine – cum ar fi crucea, de exemplu – să fie ilegale.

Sigur ca Paștele și Crăciunul, de exemplu, vor fi înlocuite de festivitățile New Age in întreaga lume. Acum, pentru cei care nu vor accepta NWO, care vor respinge, noua era: new age – new age, poporul noii ordini mondiale, care este același lucru – pentru ei se planifică lagăre de concentrare – lagăre de reeducare – și pentru acele lagăre au făcut ceea ce se știe a fi clasificarea culorilor curcubeului a prizonierilor noii ordini mondiale. Curcubeul considerat simbolul podului care duce la lumea satanică a Noii Ordini Mondiale. Știm deja, de exemplu, că toată lumea va trebui să depună un jurământ în fața lui Lucifer cu o inițiere ritualica (acceptarea semnului fiarei n.n.) pentru a trece acea punte în noua Ordine Mondială.
Toți cei care se opun acestei inițieri, așa cum se intenționează, vor fi cu siguranță trimiși într-un centru de detenție unde vor fi separați în diferite categorii. Asta e ceea ce ei numesc clasificarea culorilor curcubeului a prizonierilor Noii Ordini Mondiale
Integral:
The Greatest Hoax | Serge Monast – Project Blue Beam transcript
The Greatest Hoax | Serge Monast – Project Blue Beam transcript

Text trimis de Doamna Dr. Sofia Iuga

Sfanta Biserică Ortodoxă Ucraineană Canonică nu poate fi despărțită de Sfanta Biserică Ortodoxă, inclusiv cea Rusă, decat în mințile unor dobitoci, deținători vremelnici ai puterii

Din păcate, NU va recunoaște nicio presă din România că mitropolitul Longhin plătește – în primul rând – prețul politic al simpatiilor sale, mai înainte de prigoana religioasă la care a fost supus constant. Și spun preț politic, pentru că PS este cunoscut ca un susținător al Rusiei și al valorilor sale, poziționându-se încă de la început de partea partidelor pro-ruse ale Ucrainei, cum ar fi Blocul de Opoziție (denumit mai târziu OPZZH – în prezent interzis de către piticul-sângeros Zelenski), apoi fiind un apropiat al fostului președinte Viktor Ianukovici (o persoană erudită, absolventă de două facultăți și cu o mulțime de tratate de specialitate scrise, după care se învață și la ora actuală la Universitatea de Stat din Moscova M.V. Lomonosov), tot același mitropolit căutând să descurajeze mobilizarea din Bucovina, refuzând să le dea binecuvântarea celor care ar fi urmat să fie trimiși pe front, apoi, în 2018, s-a pronunțat împotriva legii votate de Rada Supremă privind introducerea documentelor de identitate biometrice, nu în ultimul rând, luând atitudine inclusiv împotriva vaccinării cu serurile morții din perioada falsei pandemii Covid.

Cred c-am oferit suficiente exemple, din care putem deduce ura autorităților de la Kiev (sub atenta îndrumare a celor de la Washington) și persecutarea COMPLET nedreaptă a acestui OM, care a subliniat adevăruri incomode (inclusiv pentru guvernanții de la București) ori de câte ori Dumnezeu i-a dat curajul și ÎN SPECIAL motivele să vorbească: „americanii oriunde merg, aduc doar ostilitate și sânge”. Putem spune că nu aceasta-i realitatea? Orice OM (și nu degeaba am scris cu majuscule în ambele cazuri) capabil să aprecieze incontestabilele valori ale normalității, altele decât homosexualitate, pedofilie, ereziile catolicilor, transgenderism și sexualizarea precoce a copiilor etc. etc. promovate și susținute de către Occidentul colectiv condus de SUA, sunt fie putiniști, fie rusofili, fie extremiști, fie șovini, fiind etichetați în fel și chip numai NORMALI nu! Ăștia sunt cei care NU vor să se supună liberalismului bazat pe reguli promovat de către globaliștii occidentali, devenind un fel de paria pentru elite, făcând continuu notă discordantă intenției de uniformizare a creierelor cetățenilor lumii, în vreme ce dulăii corectitudinii politice sunt asmuțiți să-i sfîșie în orice moment.

Mitropolitul Jar NU este singurul năpăstuit, din nefericire. Regimul de la Kiev continuă represiunea împotriva reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. Un alt preot al ortodox a fost arestat și condamnat la doi ani de închisoare, din eparhia Vinnița, fiind cunoscut drept un simpatizant al Moscovei și fiindcă ar fi scris în publicațiile serviciului de presă al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Chiar dacă PS Longhin a declarat în 2016 că Patriarhul Kirill a trădat Ortodoxia deoarece s-a întâlnit cu Papa la Havana, totuși aseară la televiziunea de stat rusă Kirill a luat atitudine și a acuzat Occidentul că distruge Biserica Ortodoxă din Ucraina, distruge preoții ortodocși și se pregătește pentru ruinarea poporului ucrainean. A mai dat de înțeles că va apela la președintele Putin pentru a-i informa pe Patrușev și Bortnikov asupra situației. Sunt convinsă că cei doi cunoșteau povestea, dar vânarea celor din CIA și din SBU nu-i tocmai facilă în teritoriul inamic. Dacă în regiune va interveni FSB-ul, atunci vom remarca anumite schimbări…. în bine, dat fiind că tot băieții lui Felix Dzerjinski vor avea ultimul cuvânt. FSB-ul demult nu mai reprezintă poliția bolșevică CEKA, dar anumite năravuri s-au păstrat. Mulți saci din plastic vor ateriza pe aeroporturile din SUA, în vreme ce Cimitirul Arlington situat pe râul Potomac va deveni (din nou) neîncăpător. Pentru trădători NU există niciun fel de compasiune! Și pe Troțki l-au urmărit și hăituit ani de zile, până l-au prins în Mexic și i-au vîrît pe gât anumite organe ale propriului corp. Răbdare s-avem, că Dumnezeu le aranjează pe toate!

Ciobotea NU va interveni vreodată în favoarea adevărului (implicit a lui Longhin)! Nici în viața asta și nici în cealaltă! Își pierde beneficiile, avantajele, profiturile. De altminteri într-un comunicat de acum doi ani (nu-l mai găsesc pe net) PF a transmis că preoții comunităților romînești din Ucraina NU aparțin de Patriarhia Română, ci majoritar de Biserica ucraineană rămasă în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă. Cu alte cuvinte, mă doare-n cot, nu mă interesează! Omorâți-vă, bateți-vă, nu-mi pasă deloc! Să nu vă fie cu supărare, dar atitudinea BOR este în ton cu cea a conaționalilor: letargică și rumegătoare.

Sora Ecaterina

Mitropolitul Longhin Jar e dărâmat pas cu pas, i se pregătește lichidarea fizică. Autoritățile române și BOR sunt direct responsabile

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Aseară și în această dimineață au circulat niște imagini de speriat cu mitropolitul Longhin Jar, patriotul român ce păstorește în Bucovina, îl aveți în imagini în acest articol, care apărea bătut, învinețit la ambii ochi, tumefiat la față, nu se știa nimic despre celelalte părți ale corpului, dar poziția era de imobilizat în pat. Mi s-a părut incredibil și i-am rugat pe mai mulți dintre colegii noștri investigatori, Liviu Alexa, Iosefina Pascal, Bogdan Comaroni, Ion Spânu, să îmi spună părerea lor. Ne-am tot chinuit fiecare dintre noi, eu am început să dau telefoane de dimineață, pentru că nu îmi venea să cred că este adevărat. Din nefericire, prieteni, pot să vă spun că este adevărat; cumva am ajuns prin intermediari și prieteni să se discute la Bănceni, acolo, în Ucraina, la mănăstire, și într-adevăr mitropolitul Longhin Jar a fost bătut din nou, a fost maltratat, se pare că nu a fost prima dată în ultima vreme, în ultimele săptămâni, de când n-am mai vorbit despre asta, dar acum a fost bătut rău.

Au mai sunat unii înaintea mea, până când să ajungă la această concluzie, și li s-a dat un răspuns oficial că, de fapt, mitropolitul, din cauza unei medicații pe care o ia, din pricina unor afecțiuni de sănătate, s-a împiedicat și a căzut și nu se simte bine, dar va ieși cu o poziție publică. Asta este minciuna în spatele căreia ar trebui să se ascundă un uriaș scandal, în care autoritățile din Ucraina, sau poate agenți britanici sau americani care luptă împotriva ortodoxiei, acolo ortodoxia fiind considerată așa, ceva foarte grav, astăzi, în Ucraina, dacă mai ești, dacă te arăți, dacă Doamne ferește mai și ai legături cu ortodoxia soră din Rusia, deci acești agenți au acționat și acum îmi este foarte clar că vor să-l extermine fizic pe mitropolitul Longhin Jar. A fost degeaba cât am urlat de la acest microfon, a fost degeaba ieșirea în stradă a altor colegi jurnaliști, mai ales cei de la Realitatea Plus, cu Alexandra Păcuraru în frunte, care s-au dus în fața ambasadei Ucrainei în mod repetat, oameni din societatea civilă, patrioți ortodocși, autoritățile noastre, pe care le plătim să ne apere și pe noi, dar le plătim pentru ca să-i apere și pe frații noștri care sunt români sau sunt ortodocși români, cu atât mai mult, au rămas impasibile. De ce? De frica americanilor! Li s-a spus să nu acționeze, pentru că acolo se desfășoară o procedură de exterminare a ortodoxiei din Ucraina.

Este o rușine mare pentru Marcel Ciolacu că n-a acționat. Vă aduceți aminte că l-am atenționat și acum două trei luni, când s-a întâmplat ceva, a zis că va da un telefon, că nu e atât de grav, că s-a intervenit, probabil că n-a făcut nimic sau, dacă a făcut ceva, n-a fost luat în seamă. Rușine, Marcel Ciolacu, în condițiile în care știu că ești un practicant ortodox, crezi în Dumnezeu, sprijini biserica, dar biserica se sprijină la necaz și oamenii din biserica românească din Ucraina sunt la necaz. Frații noștri de acolo, călugări, unii din București, din Sectorul 3, din Sectorul 4, în frunte cu mitropolitul Longhin Jar, sunt intimidați, maltratați, pentru că n-au vrut să plece. Se dorește să fie alungați dintr-un loc în care, vă repet, nu doar că se slujește Dumnezeul nostru ortodox, dar se îngrijesc copiii necăjiți de atâta amar de vreme, este o biserică și o mănăstire sfântă. Nimeni nu o apără.

Îmi permit să spun, știu că o să se supere mulți, rușine, Preafericirea voastră Părinte Patriarh Daniel! Nu mă interesează deloc scuzele că ei nu vor să vină cumva în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române. Asta nu-i o scuză de Patriarh, asta nu e o scuză de slujitor ortodox, asta este o scuză de om laș, de om care nu înțelege că trebuie să-și apere frații, pentru că e doar de aici, de la București, pot să fie apărați frații ortodocși din Ucraina; nu de la Chișinău, nici de la Moscova, nici de la Belgrad, nici de la Sofia, de la București, Părinte Patriarh! Despre Iohannis nu zic nimic, pentru că el oricum n-are nicio treabă cu România. Mi-am vărsat năduful și mărturisesc că sunt extrem de mâhnit, închipuindu-mi doar cu ochii minții prin ce trec sărmanii călugări de la Bănceni, ortodocși români care își apără spiritualitatea și, într-un fel, să știți că ne apără indirect și pe noi. Sunt mult mai vrednici decât cei mai mulți dintre noi și noi nu facem nimic pentru

Zelenski este o bestie pentru care osanda iadului este prea blandă

Incredibil! M-am uitat la fotografia Vlădicului Longhin și nu-mi venea să cred. Am rămas consternat și m-am gandit că este trucată. Cum este cu putință să aduci un om în starea aceea, după ce, nu de multă vreme a fost supus unei operații pe inimă și urma să fie operat iarăși? După ce l-au otrăvit de trei ori, după ce a suferit cateva infarcte, să trimiți niște milițieni îndobitociți să-l bată cu atata cruzime! Este limpede că antihriștii doresc să-l ucidă și-L rog pe Bunul Dumnezeu să ni-l aducă în țară ca să-l ocrotim noi. Nu vreau să spun că acum ar fi pe pămant străin, este pe pămantul nostru romanesc, răpit de bandiții istoriei.

Dumnezeu nu lasă fărădelegile tăinuite la nesfarșit. Știm cu certitudine că au fost și niște complicități din Țară la încercarea de a-l ucide pe Vlădica. Dumnezeu îi știe mai bine și el va face dreptate. Să nu-și facă iluzii că vor scăpa de mania lui Dumnezeu.

Zelenski depășește în cruzime pe toți marii criminali ai istoriei. Aceștia sunt arhitecții iadului, pe care și-l pregătesc cu asiduitate. Gandiți-vă la cuvintele Mantuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Va fi stramtorare mare cum n-a fost de la începutul lumii pană acum și nici nu va mai fi. Și de nu s-ar scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile’’ (Matei 24, 21-22).

Vino, Doamne Iisuse!

Presbiter Ioviá Vasile

Planul sataniștilor adunați la Davos, în războiul împotriva lui Dumnezeu și a făpturilor Sale

,,Ascultați-Mă pe Mine, voi, cunoscători ai dreptății, Popor care ești cu Legea Mea în inimă! Nu te teme de ocara oamenilor și de batjocura lor să nu te înfricoșezi. La fel ca pe un veșmant îi va manca molia și ca pe lană viermii îi vor mistui’’ (Isaiia 51, 7)

Fie-vă tuturor aceste Dumnezeiești cuvinte spre întărire, mangaiere și curaj, pentru vremurile care vor veni, deoarece iată ce plan au pus la cale sataniștii de ambe sexe, adunați la Davos:

1.Nu vei putea deține a doua casă. Cea de-a doua va fi confiscată și data străinilor.

2.Mărirea impozitelor pe proprietăți, încat sa devină imposibilă achitarea lor.

3.Creșterea tva-ului

4.Confiscarea banilor numerar și înlocuirea lor cu bani virtuali. Confiscarea banilor din bănci.

5.Legalizarea prostituției între minori

6.Legalizarea drogurilor

7.Eliberarea emigranților

8.Deschiderea frontierelor

9.Planificarea nașterilor. O familie va putea să aibă un singur copil.

10.Dreptul la căsătoria lesbienelor, gay-lor, transghederilor etc.

11.Legalizarea avorturilor

12.Interzicerea insemnelor sacre (cruci, icoane)

13.Va fi interzisă Biblia pentru a nu discrimina proștii. Vor scrie o biblie satanică, care să permită orice.

14.Vom trece de la identitatea națională la cea europeană

15.Crearea exercitării totale asupra populației.

16.Legalizarea bigamiei

17.Legalizarea totală a pornografiei

18.Predarea în școli despre prostituție, homosexualitate, etc

19.Legalizarea pedofiliei

20.Uterul va putea fi închiriat

21. Legalizarea eutanasiei. Vor stabili ei cat avem dreptul să trăim

22.Nu vor mai exista fii ai națiunii

23.Nu va mai fi șomaj

24.Obligativitatea de a vorbi în biserică despre homosexualitate și toate celelalte porcării, ca fiind normale

25. Va fi interzis Botezul copiilor

26.Universitățile vor fi drastic reduse, ca număr. Ei au nevoie de imbecili, nu de intelectuali

27.Se va impune numărul maxim de un copil la o copie (nu vor mai spune familie). Sodomiții vor avea și ei copii

28.Microcip obligatoriu sub piele

29.Nu vor exista bani de hartie sau monede. Banii vor fi digitali

30.Va fi interzisă producerea oricărui aliment (vegetal sau animal). Va fi obligatoriu să cumperi numai de la ei

31.Obligația de a consuma alimente modoficate genetic și carnea artificială

32.Vei fi controlat drastic ce și cat vei manca

33.Va fi interzis să deții arme. Doar ei vor putea avea arme

34.Nu va exista poliție statală sau municipală. Va fi doar poliția europeană

35.Cetățenii vor fi judecați în orice țară globalistă, nu în propria țară

36.Pierdera tuturor drepturilor de cetățean al statului propriu

37.Avortul obligatoriu, cand o mama rămane însărcinată cu al doilea copil

38.La 12 ani, vei decide singur ce sex vrei să ai

39.Legi drastice împotriva acelora care nu recunosc  comportamentele sexuale aberante, ca fiind normale

40.Părinții pot fi decăzuți din drepturile părintești, dacă nu respectă legile globaliste

41.Vor fi angajați operatori sexuali pentru servicii la domiciliu

42.Toate aceste (porcării !) vor fi finanțate de banca europeană

43.Parlamentul european va decide toate acestea pentru Europa

44.Desființarea Constituțiilor tuturor statelor.  Va fi o constituție unică europeană.

Omul lui Dumnezeu să fie bine pregătit pentru orice lucru bun (II Timotei 3, 17)

Prin bunăvoința unei Distinse Doamne avem un film prin care ni se comunică cele ce urmează. O ziaristă italiană a participat la întalnirea de la Davos a rinocerilor lumii, cei care se autointitulează ,,elite,,.Chiar mai mult, se socotesc un fel de dumnezei care au rolul de a conduce planeta lui Dumnezeu și a hotarî calea de urmat, izvorată din mințile lor bolnave de necredință. Elitele sunt definite, potrivit Dicționarelor normative pentru limba noastră,  ca fiind un grup de persoane  care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc.

Acești ticăloși spurcați, care se pretind elitele lumii, sunt niște uzurpatori ai Atotputerniciei lui Dumnezeu, niște inculți, proști, necredincioși, demonizați, senili, sataniști declarați, care se revoltă împotriva lui Creatorului și a creației Sale. Elitismul lor stă în miliardele și trilioanele pe care le-au acumulat. Elitismul lor stă într-un concept dobitocesc, inteligența artificială. Și ei au fost oameni inteligenți, cum i-a creat Dumnezeu. Inteligența lor s-a risipit în momentul în care s-au pus în slujba diavolului.

Ca atare, războiul acesta, în care suntem și noi niște nevrednici luptători, este al lui Dumnezeu. Cand spun aceasta, vă încredințez că Dumnezeu va fi Biruitorul. Părtași acestei biruințe vor fi doar aceia care vor sta sub scutul lui Dumnezeu în Sfanta Biserică Orodoxă. Nimeni să nu-și facă iluzii deșarte. În afara Bisericii nu există mantuire.

Redau transcriptul sintetizat al informării acestei Distinse Doamne, cu privire la hotărîrile descreieraților, adunați la Davos.

1.Următoarea plandemie va fi în 2024

2.Tedros diavolul a făcut deja protocolul cu care va începe plandemia, cu patogeni respiratorii, asemenea plandemiei din anii trecuți.

3.Inteligența sanitară (adică imbecilitatea!) va avea un control deplin asupra națiunilor.

4. Oricine va putea denunța pe vecinul său precum că îi pune  viața în primejdie, dacă va avea o banală răceală, un guturai etc. Cel denunțat va putea fi aspru pedepsit de antihriști.

5.Sataniștii de la oms vor avea puteri sporite, hotărarile lor vor fi obligatorii pentru toate statele.

6.Oms este sub comanda ,,elitelor,, (a se citi proștilor) deja cunoscuți: Bill Gates, Rockefeller-ii, etc.

7.Va fi o nouă dictatură sanitară.

Nu vă temeți! Diavolul mizează pe niște puteri înșelătoare, pe care nu le are, pentru a ne înfricoșa. Așa procedează și slujitorii lui. Dumnezeu va pune stavilă prostiei și răutății lor. Nu va îngădui să ne răpună. Fiți curajoși! Stați de partea Adevărului, pentru că a spus Mantuitorul că acesta ne va face liberi. Avem experiența plandemiei trecute.

Presbiter Iovița Vasile

Despre situația actuală din Patriarhie, vă ofer epigrama de mai jos:

Preafericit nu-i Daniel,

Acesta-i doar executant.

Preafericirea e la el,

La V. Bănescu cel pedant.

Predică la Duminica a 15-a după Rusalii. Ispitirea Mântuitorului

Mare este răutatea diavolului și a duhurilor celor necurate și multe sunt cursele pe care aceștia le întind bieților oameni. Mare este și cutezanța vrăjmașului a tot binele, încât acesta a îndrăznit să-L ispitească pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, făcut Om pentru mântuirea noastră! Sfinții Evangheliști Matei și Luca au așternut în paginile Sfintelor Scripturi istorisirea vremii în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a stat în pustie și a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți. La sfârșitul acestora, cel rău s-a apropiat de El și L-a ispitit în trei rânduri, chiar dacă știa că va fi biruit de fiecare dată.

Așa a scris Sfântul Ioan Gură de Aur despre confruntarea cu Domnul nostru Iisus Hristos: ,,Vezi prostia diavolului chiar din mărturia pe care o aduce din Scripturi. Cele două mărturii aduse de Domnul din Scripturi se leagă armonic una cu alta, pe când mărturia adusă de diavolul sunt luate la întâmplare și n-au legătură cu cele spuse înainte de el. Că nu s-a scris ,,Că va porunci îngerilor Lui pentru tine’’ ca să-L îndemne să Se arunce în prăpastie, de altfel cuvintele acestea nici n-au fost despre Domnul. Totuși Iisus nu l-a mustrat deocamdată, deși a folosit insultător cuvintele Scripturii și într-un sens cu totul contrar. Nimeni nu cere de la Fiul lui Dumnezeu aceasta. A diavolului și a demonilor este a cere să te arunci jos, a lui Dumnezeu este a ridica pe cei căzuți. Dacă trebuia ca Hristos să-Și arate puterea lui, apoi n-ar fi făcut-o aruncându-Se în prăpastie, ci mântuind pe alții. În prăpastie și-n adâncuri se aruncă numai cei care fac parte din falanga diavolului. Așa face întotdeauna înșelătorul acela cu ai lui’’.

Sfânta Evanghelie ce s-a citit în această Duminică ni-L arată pe Mântuitorul în starea de a fi iarăși ispitit. Așa citim în textul Sfânt: ,,Unul dintre ei, învățător de lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege?’’ (Matei 22, 35-36). De data aceasta ispitirea trece de la diavolul la slujitorul său, învățătorul de Lege cel obtuz care era dintre fățarnicii farisei, sau dintre saducheii care tăgăduiau învierea. Impertinența și cutezanța lui erau diavolești de-a dreptul, și nu greșim dacă-l socotm printre slujitorii acestuia.

De Mântuitorul s-au apropiat mulți oameni. Unii erau curioși și dornici să-L asculte, alții îndurerați de bolile și neputințele care apăsau asupra lor, pentru a afla alinare. Nu puțini erau aceia care veneau să ceară ajutorul pentru semenii lor aflați în neputință. Toți aceștia, venind cu smerenie și bună cuviință, cu Credință și cu sete de adevăr, au dobândit darurile cele bune ale lui Dumnezeu. Alții însă nu s-au folosit cu nimic din faptul că L-au întâlnit pe Fiul lui Dumnezeu. Așa a fost tânărul cel bogat care n-a avut tăria să-și vândă averile și să împartă săracilor. Nimic n-au dobândit și fariseii cei îndărătnici care, în loc să se bucure de binele făcut unui orb, căutând tot felul de pricini pentru a tăgădui minunea Dumnezeiască (Ioan 9). Ce ar fi putut dobândi învățătorul de Lege despre care vorbim, de vreme ce a venit la Fiul lui Dumnezeu cu gândul de a-L ispiti?

Cu toate că a venit cu acest gând drăcesc, omul n-a fost respins de Mântuitorul. Dimpotrivă, l-a primit și pe acesta cu aceași dragoste Dumnezeiască, iar ispitirii i-a răspuns cu învățături folositoare și mântuitoare de suflete: ,,Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia Poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două Porunci se cuprinde toată Legea și toți Proorocii’’ (Matei 22, 37-40). Câtă simplitate și putere de cuprindere în cuvintele Mântuitorului! Iată, în numai câteva fraze bine alese arată învățătorului de Lege, ne arată și nouă, calea de urmat spre Împărăția lui Dumnezeu. Care a fost viața acestui om după întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu, nu spun Sfintele Scripturi. Cred că a rămas la același mod de viață de dinainte deoarece, dacă ar fi primit cuvântul Domnului Iisus, s-ar fi făcut o mențiune, fie cât de mică.

Ceea ce a urmat, a fost fapta minunată a Domnului de a-i face pe oamenii vremii aceleia să înțeleagă că El este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, cum mărturisim în Simbolul Credinței. Deoarece iudeii îl socoteau Fiu al lui David, venise vremea ca oamenii să afle că în fața lor se afla Dumnezeu Întrupat, făcut Om pentru mântuirea tuturor făpturilor. Cei curați cu inima au înțeles, înțeleg și astăzi acest adevăr. Spunem că mărturisirea aceasta este pentru împrejurările triste în care suntem asaltați și copleșiți de dumnezeii cei mincinoși (I Corinteni 8, 5). Acestora le răspundem cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,,Pentru noi este un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt toate, și noi întru El, și un singur  Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate, și noi întru El’’ (I Corinteni 8, 5).

Învățătorul acesta n-a fost singurul care L-a ispitit pe Mântuitorul L-a ispitit și acela căruia i-a spus Pilda Samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37). L-au ispitit cărturarii și arhierei iudei care, ,,pândindu-L, I-au trimis iscoade care se prefăceau că sunt drepți, ca să-l prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului (Luca 20, 20). L-au ispitit și atunci când L-au întrebat dacă se cuvine sau nu să dea dajdie (Luca 20, 21-25). L-au ispitit saducheii care tăgăduiau învierea (Luca 20, 27-38).

Sfănta noastră Biserică ne învață că de Domnul trebuie să ne apropiem cu evlavie și bună cuviință, sau, cum spunem la Sfânta Liturghie, ,,cu frică de Dumnezeu cu Credință și cu dragoste’’. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Scopul digitalizării urmărit de politicile globaliste

Global Digital Compact al ONU:

“Scopul final al politicii globaliste este controlul tuturor aspectelor vieții, scop care va fi atins prin inserarea unui filtru digital între oameni și realitate. Serviciile bancare, comunicarea, consumul media, cumpărăturile. Fiecare interacțiune pe care o veți avea se va face prin intermediul unei membrane digitale care vă va monitoriza schimburile cu lumea și, dacă este necesar, vă poate interzice accesul la acea lume.

Făcând toate achizițiile de la distanță, fie că este vorba de o știre, o pereche de blugi sau de un burger, interacțiunile digitale vor avea puterea de a perturba în mod eficient capacitatea oamenilor de a interacționa cu lumea reală.”

Înțelepții Sionului-Piramidă:

Nivelul 1 – Ochiulcare vede tot.

Nivelul 2 – Consiliul celor 13 cele mai puternice și bogate familii din lume.

Nivelul 3 – Comitetul celor 300 cele mai puternice și bogate sub-familii din lume.

Nivelul 4 – Masa Rotundă: Comisia Trilaterală, Consiliul Relațiilor Externe, Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale, Națiunile Unite, Clubul de la Roma, Grupul Bilderberg.

Nivelul 5 – Controlul Financiar Global: F.M.I., Banca Mondială, Băncile Centrale, impozite pe profit, alte impozite și taxe, Banca Reglementărilor Internaționale.

Nivelul 6 – Controlul Resurselor Umane: Marile Corporații VISA, MASTERCARD, etc.

Nivelul 7 – Controlul Populației Globale: Religie (budism, iudaism, etc. Te învață să respecți regulile ca să fi răsplătit), Guverne (Servicii Secrete, Armată, Poliție, Tribunale, Închisori), Educație (programarea intelectuală și a concepțiilor despre lume și viață), Media (controlează mesajele și informațiile transmise populației).

Nivelul 8 – Populația Globului = Unități de Muncă = Sclavi Datornici (Naștere – Școală – Muncă – Impozite – Taxe – Pensionare).

Și ea îi silește pe toți…

Apocalipsa Cap.13 (16,17,18): Și ea îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci și pe cei slobozi și pe cei robi, să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înțelepciunea: Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.

Rugăciunea stareților de la Optina împotriva pecetluirii cu semnul lui Antihrist:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește-ne de înșelăciunea vicleanului Antihrist, a cărei venire se apropie, și ne izbăvește de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe noi și pe toți dreptmăritorii creștini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii Tale. Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica lui Dumnezeu și să ne depărtăm de Tine și de Biserica Ta cea sfântă. Dă-ne, Doamne, mai bine să pătimim și să murim pentru sfânt numele Tău și Credința cea adevărată, decât să ne lepădăm de Tine și să primim semnul mârșavului Antihrist și să ne închinăm lui. Dă-ne nouă, zi și noapte, lacrimi să plângem greșalele noastre și îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Înfricoșătoarei Tale Judecăți. Amin.

P.S. Dacă nu ne vom trezi, pentru ei (Oculta Mondială) vom fi doar niște „vite” vaccinate, cipate și cu lanțul pus pe spate. Liber înseamnă să trăiești după legile lui Dumnezeu.

Ei (Oculta) spun DA, noi spunem NU. Doamne ajută!

Un păcătos ortodox – Arad

În loc să fie în cămașă de forță sau după gratii, Al Rafila e ținut în funcții înalte, pentru campania de exterminare a romanilor

Alexandru Rafila aplică poruncile primite de la OMS. În rest, se speteşte muncind pe Facebook la fel ca Johannis. Și chiar se plimbă pe banii țării la fel ca Johannis. Tot el refuză să facă publice documentele unui raport, care arată că zeci de mii de români se infectează cu nosocomiale anual în spitale. Același ministru păstrează o tăcere mormântală referitor la starea jalnică a infrastructurii electrice a spitalelor, motiv pentru care spitalele se aprind precum brazii de Crăciun. Din câte se cunoaște, spitalele au un fel de dublu statut: sunt trecute în administrarea primăriilor, dar ordinele le primesc de la Ministerul Sănătăţii. Cu alte cuvinte, banii necesari funcţionării trebuie să le fie asiguraţi din surse locale, dar activitatea e dictată de la minister. Instituţiile locale – multe sub conduceri haotice şi corupte le-au lăsat de izbelişte, pentru că s-au apucat de construit săli de sport şi stadioane. Vedeți cazul Pitești, în care Primăria a dărâmat stadionul Nicolae Dobrin și a construit o uriașă sală de sport. Românii au sau n-au ce mânca, au sau n-au loc de muncă, sunt sănătoși sau nu, au sau n-au cu ce să-și plătească utilitățile, trebuie să aibă chef de sport și de bătut mingea pe maidanul autorităților locale. Iar Guvernul nu are bani pentru repararea şi dotarea spitalelor, dar are pentru arme şi muniţii de trimis în Ucraina, nu are bani pentru săracii României, dar are pentru refugiaţii ucraineni. Iar mioriticul suportă, nu zice nici pîs, rumegă și nu mai poate de atâta bine. Grătarul de la colțul blocului și berea ieftină îi sunt suficiente.

Pe de altă parte, același Rafila nu-i deloc străin de explozia prețurilor la medicamente în farmacii, date fiind zecile sale vizite externe care, în mod sigur, au legătură cu bine-cunoscutele corporaţii farmaceutice, cu lobby-ul făcut în favoarea lor, ca într-un final acestea să primească ceea ce au cerut: majorări de preţuri la medicamente, de care se „bucură” în primul rând seniorii României şi pătura socială săracă (refugiaţii ucraineni având alt regim de gratuităţi şi reduceri). Cetățenii păstrează aceeași tăcere și la acest capitol, ca nu cumva să-i supere pe guvernanți.

Una peste alta, citeam zilele trecute un sondaj Eurostat care sublinia că România este pe primul loc în UE la rata mortalităţii pe afecţiuni ce POT FI TRATATE şi locul trei la rata mortalităţii în cazul bolilor CE POT FI PREVENITE. Mai pe înțelesul nostru, al tuturor, în țara asta sănătatea a devenit un lux. Astea-s politicile girate şi dictate de Rafila, măsurile lui aberante, care reprezintă nu numai o încălcare grosolană a Constituției, dar MAI ALES un atentat la siguranța națională. De ce? Pentru că ministrul Rafila are obligaţia să plafoneze lăcomia Big Pharma, dar faptul că a fost, este şi rămîne omul OMS, nicidecum omul României, acțiunile sale în acest sens lămuresc totul. Nu zicea diavolul de Yuval Harari anul trecut că „dacă omenirea va refuza predarea suveranităţii în mâinile elitei, se va confrunta cu exterminarea?” Cum ar putea sataniștii să treacă la fapte, decât prin false pandemii, prin înțepări cu seruri ucigașe, prin hrană, apă, aer contaminate și prin războaie pe tot globul??? Ăsta-i comerțul cu boli! Similar cu cel în materie de armament. Își dispută întâietatea la conducerea planetei, inocularea fricii, panicii, reprezentând strategia lui de succes.

Concluzionând, ce mai înseamnă pentru Rafila o nouă pandemie? Nimic! Ce mai contează că tâmpiții mănâncă vaca cu clopot cu tot, câtă vreme sunt nu numai trădători, ci și una dintre armele LETALE ale Marii Resetări? În momentele actuale, devine necesară doar anunțarea populației: și anume dacă sicriele sau sacii din plastic le asigură stăpânul ministrului sănătății -OMS – ori bieții oameni trebuie să vină cu ele de-acasă? Fiindcă iarăși mulți dintre noi se vor încolona spre moarte pentru posibilitatea de-a intra în mall și de a mânca doi mici.

Sora Ecaterina