Acum doi ani vaccinurile sunt sigure, eficiente și musai. Azi Rafila și Iohannis au recunoscut că vaccinurile covid nu sunt eficiente. Mai este de recunoscut că nu doar că nu sunt eficiente, ci dimpotrivă, distrug imunitatea și sănătatea și ar fi trebuit să nu fie aplicate la scară largă, ci respectat protocolul. Urmează procesele pentru despăgubiri ale celor vătămați de vaccinuri.

Mai este de recunoscut faptul că nici un vaccin nu este sigur, dimpotrivă nu aduce nici un beneficiu și provoacă numai efecte adverse. Când se va recunoaște faptul că nu există virusuri și că teoria virală este o farsă, vaccinarea va primi adevărata etichetă de cea mai mare farsă științifică din istoria lumii. Consecințele vor fi radicale asupra multor aspecte ale vieții noastre, cât și mai ales asupra industriei Farma și tot ce a mituit în toate domeniile pentru a menține o asemenea farsă de astfel de proporții. Unii vor primi eticheta corectă de farsori, cei conștienți de realitate, care au continuat să mintă. Alții, deși cu studii superioare în domeniu, vor fi etichetați drept proști, că ei au chiar crezut în știință și în prezentările făcute de coafeze reprezentante farma, pe la rapoartele de gardă.

Nu au știut, au crezut și nu au cercetat și astfel așa zisa știință bazată pe dovezi este de fapt o pseudoștiință bazată pe comisioane, cadouri, tombole și tot felul de alte șpăgi, cot la cot cu ziariștii, politicienii, serviciile și alți oficiali.

Dr. Adrian Cacovean

Am înţeles. Pe vremea comuniştilor, ierarhia din România era dată cu sistemul şi hirotoniile erau valide şi nu erau eretici şi i-am iertat, i-am trecut cu vederea. Oare nu ştim că ierarhii erau pusi să danseze cu comunistii la chiolhanuri? Cu cruci si engolpioane la gât. Am aflat de un mare ierarh Iosif Gafton. Mare personalitate. A fost si locţiitor de patriarh când Patriarhul Justinian Marina, care îşi are locul sau in istorie, s-a retras la Mănăstirea Cheia. Ştiti că la o Mănăstire din Bucuresti e mormântul lui. M-am dus şi i-am sărutat mormântul. În biserica era tăcere de mormânt. Ceea ce vă povestesc, nu ştiu daca se va bucura de vreo credibilitate. Cum stăteam liniştit şi ziceam şi eu o mică rugăciune pentru odihna sufletului său, mi-au atras atenţia (după ce am terminat rugăciunea) zgomote ciudate. Ascult discret să vad cam de unde vin. Şi de unde credeţi că veneau? Din mormântul Patriarhului Justinian. Am profitat de faptul că nu era nimeni în biserică, decât eu şi soţia şi am pus urechea pe mormânt. Auzeam cădiri în mod destul de clar. Auzeam rugăciuni liturgice de la Sfintele Liturghii, auzeam prigoana lui de pe holurile Patriarhiei, auzeam clar cum îl înjurau securiştii în gura mare, auzeam din când în când gura aceluiaşi securist: ,,ne-ai tradat, popo, nu o să scapi”. Auzeam hirotonii de preoţi, de arhierei. De multe ori nu mai era nevoie să mai pun urechea pe piatra pentru că se auzea destul de limpede. Auzeam cum se destăinuia la câte cineva de încredere. Şi auzeam destul de des cuvintele lui acestea: ,,măi, măi, măi eu nu sunt aşa cum mă descriu unii. Mă chinuie comuniştii aştia, leprele astea in fel şi chip. Dacă joc teatru cu ei, că nu am incotro, nu înseamnă că sunt cu ei. Nici pe departe. Dar nu am ce face, măi. Dacă mă cert cu ei, ne desfiinţează ca Biserică. Cel mai greu lucru de făcut este cumpăna, bat-o pustiul”. Tot vocea Patriarhului se auzea de pe holuri: vine securitatea, măi, ascundeţi proiectele arhitecţilor pentru bisericile mele.Ascundeţi! Ascundeti acum tot că ne rad aştia, bandiţii”. Auzeam o voce de femeie: ,,mai puteţi, Preafericite?” „De ăştia nici în mormânt nu scap, sunt ca râia după mine, nu pot să respir, nu pot să mă mişc în voie. Nu pot să fac nimic fără ştirea lor, ducă-se”. Auzeam cum era bătut regulat de securitate. Se auzea: ,,Au, mă doare’’. Şi trei inşi ţipau la el şi-l injurau de Dumnezeu. Auzeam cum se ducea la o mănăstire de maici şi întrerupea imnul ,,Pre Stăpanul…” şi le zicea: ,,mai împrăştiate puţin, maicuţele mele, că vine securitatea”.

Aş sta toata ziua să vă povestesc. Era un diacon care îl certa pe Patriarh. Eu aşa am auzit. La şedintele Sfântului Sinod el plângea. Ţinea discursuri plângând. Le spunea sinodalilor că dacă nu se lasă cenzurat, securitatea desfiinţează Biserica.

Acestea am vrut să vi le spun. Fapte reale.

Ioan

„Mesajul meu este să iubim Neamul acesta!”
Pe 14 mai 1948 a fost cel mai mare val de arestări politice din istoria României. Mii de tineri – cei mai mulți elevi și studenți – au fost aruncați în beciurile Securității, primind apoi, după simulacre de procese, condamnări uriașe la închisoare. Începând din 2017, ziua de 14 mai a devenit oficial Zi națională de cinstire a Martirilor din temnițele comuniste.Este un prilej de aducere aminte, dar și de cinstire a supraviețuitorilor. Este un prilej, de asemenea, de a aduce în fața cititorilor noștri chipul unuia dintre cei mai încercați români ai ultimului secol, un român care merită nu doar prețuirea noastră, ci și mulțumirea și recunoștința.
Jean Maluș a fost un supraviețuitor al temnițelor comuniste și viața sa se așază în fața noastră drept mărturie a unui timp pe care vrem-nu vrem, nu avem voie să îl uităm.
„Mesajul meu este să iubim neamul acesta!”
Într-un timp în care valorile acestui popor sunt arse cu fierul roșu al ideologiilor de tot soiul, un om ne vorbea despre onoare, demnitate, cinste, onestitate. Și despre Dumnezeu. „Bătut, chinuit, ne-au rupt picioarele, dar sufletul și Credința în Dumnezeu și Hristos nu au putut să ne-o ia”, spunea Jean Maluș, fără a acuza pe nimeni pentru suferințele îndurate.

A fost ridicat de pe locomotivă la Depoul Oneşti. Avea 25 de ani și nimic, din acea zi, nu mai avea să fie la fel. „În perioada asta comunistă, noi am luptat pentru Credinţa noastră, Biserica noastră. Ne-au torturat, ne-au bătut, ne-au schingiuit, ne-au făcut tot ce le-a poruncit diavolul, a fost mai rău ca în iad. Eu nu am regretat nicio clipă, mi-a dat Dumnezeu să scap. În puşcărie a fost mai rău ca în iad. Era un student care a fost legat de perete şi bătut o noapte întreagă. „Să mori ca Hristos dacă nu te lepezi de Hristos”, i-au spus. Şi a murit legat acolo. Multe am văzut, eu am stat şapte ani în puşcărie şi am primit un singur pachet, de trei kilograme, de la părinţii mei de la Stânceşti. Apoi am fost dus la Canal, unde eram socotit nereeducabil pentru că nu m-am lepădat de Credinţă, dar Dumnezeu mi-a ajutat, am simţit puterea Lui. Aş fi vrut să mor, m-au bătut, dar nu am murit şi a trecut perioada asta… Aş putea să vă povestesc multe aspecte dar sunt depăşite de orice închipuire omenească. Mesajul meu este să iubim neamul acesta”, sunt cuvintele lui Jean Maluş. Cu atâta suferință atârnată de suflet, Ioan Maluș nu și-a urât torționarii. Nu a hulit, nu s-a plâns, nu a cerut nimic drept compensație pentru chinul acelor timpuri.„Nu mai puteam merge și mă duceau într-o pătură…”

Jean Maluș s-a născut pe 16 martie 1923, în satul Stâncești, comuna Mihai Eminescu, din județul Botoșani. Este arestat pe 14 martie 1948, când cobora de pe locomotiva de la trenul de marfă, de către Ruchenstain și Lungu. Făcea parte din lotul Mihai Puscașu, alături de alți câțiva. A fost torturat crunt în timpul anchetei la Securitatea din Botoșani și la cea din Suceava. Se spune că era cărat la tribunal într-o pătură, pentru că nu mai putea merge din cauza torturilor la care a fost supus.
De prin anul 1938, povestește Ioan Maluș, fiind elev la gimnaziul industrial, a înclinat spre naționalismul creștin. „Apoi m-am gândit că trebuie să luptăm pentru reîntregirea țării. Și, mereu, împotriva bolșevicilor, a comuniștilor”.
Citim în sentința nr. 351 din 21 martie 1949, prin care Jean Maluș era condamnat la ani grei de închisoare: „Aspectul subversiv, fascist și paramilitar al organizatiei în care au activat acuzatii din acest lot s-a stabilit în cursul dezbaterilor, atît prin masurile organizatorice inspirate dupa tipicul legionar, cât și prin scopul urmarit”. Judecata, de fapt un simulacru de proces, s-a petrecut în incinta pușcăriei din Suceava. „Apărător, din oficiu, mi-a fost un evreu care, în loc să mă apere, întărea acuzațiile. Au încercat să mă trateze luând în considerație statutul meu de muncitor, de mecanic de locomotivă. Dar, până la urmă, au ajuns la concluzia ca sunt nereeducabil! Și am fost condamnat la 7 ani de închisoare corecțională”.

Ioan Maluș este condamnat și trimis la Gherla. Este închis la Izolare, celula 62, un an si jumatate. A primit o singură vizită în celulă. „Cred că vizitatorul era Nicolski. A plecat furios pentru că noi i-am zis că ne simțim bine și că n-avem altă declarație de făcut”.

Greu de imaginat prin ce au trecut acești, a căror vină nu li se putea ierta: își iubeau Țara și credeau în Dumnezeu. „Se speriaseră și cei din alte camere de suferința mea. Au făcut cu mine „morișca”: m-au pus pe doi suporți și m-au bătut la tălpi, în serie, când Ruchenstain, când Lungu. Nu mai puteam merge și mă duceau într-o pătură. Ca să mai pot mișca degetele, am pus picioarele în tineta cu urină… Anchetatorii mei se mâniau mai cu seamă când le spuneam că nu mi-e frică de moarte…”

Demonii trecutului…

În iulie 1955 va fi eliberat, însă decenii la rând va fi urmărit de Securitate, în încercarea de a-l racola: Nu vrei matale sa fii patriot? „Am fost încercat și după ce am ieșit. Au venit să mă facă informator. M-au chemat. Când m-au întrebat, am spus că eu sunt patriot, că îmi fac datoria la locul de muncă. Nici în pușcărie nu am facut asta, cu dvs. să fac? Te ducem iar la Gherla, m-au amenințat. Mă duc singur, nu am nevoie!”.

Dacă a meritat atâta suferință? Vorbea cu amară tristețe la ce se întâmplă astăzi. „Lipsește educația tineretului. Nu mai este educat tineretul așa cum au fost noi. Acum… Am intrat în Uniunea Europeană. Dar la noi nu a dispărut sămânța de comunism. Timp de 40 de ani s-a înrădăcinat și la orice cotitură tot apar din nou”, spune Ioan Maluș. „A dispărut noțiunea de Neam. Noi nu putem uita sacrificiile moșilor și strămoșilor. S-a udat pământul acesta cu sânge de Martiri. Trăim astăzi datorită sacrificiilor lor”, mai spunea bătrânul. Nu regreta nimic din ce a fost. Doar că nu a murit lângă camarazii săi. „Da, regret că nu am murit lângă camarazii mei. Pentru că nu am rezolvat nimic că m-am întors în viață. Poate că am mai adunat păcate. Cineva s-a întâlnit la Canal cu fratele meu, Vasile. I-a spus: Ai un frate, Maluș? Da! Am stat cu el la Suceava, să știi că fratele matale este un martir! Așa i-a spus… Dacă muream atunci…”, spune batrânul cu lacrimi in ochi.
Jean Maluș a trecut la Domnul recent pe 8 iulie 2022, după 99 de ani de viață. Un erou, un Român, un mărturisitor discret, legionar, membru al Frățiilor de Cruce, luptător anticomunist, un Sfânt deghizat in pensionar cu suflet de copil.

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Astăzi se împlinesc 83 de ani de la asasinarea Martirei Legionare Nicoleta Nicolescu, o eroină care şi-a dat viaţa pentru Hristos şi ţară. Torturată, violată şi apoi trezită din nesimţire şi conştientă, Nicoleta a fost aruncată în flăcările crematoriului, jertfa sa rămânând întipărită cu litere de foc în cartea istoriei Neamului Românesc, alături de martiriul sfinţilor închisorilor: Virgiliu Maxim, Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Aspazia Oţel Petrescu, părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, părintele Arsenie Boca şi mulţi, mulţi alţii. Sunt jertfe pe care nu avem dreptul să le dăm uitării, sunt Sfinţi pe care trebuie să-i cinstim, sunt icoane ale mântuirii Neamului Românesc, în faţa cărora ne plecăm astăzi genunchii.

Arestată în 1938, Nicoleta Nicolescu fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Iată, mai jos, câteva crâmpeie din cumplitele chinuri pe care le-a trăit această eroină, înainte de a pleca la Domnul: „Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreşte ca să i se ia viaţa grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii şi schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, aşa cum sperau ei. Încă mai respira şi cuţitele negre banditeşti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpăţânat să rămână pe viaţa asta, încăpăţânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viaţă. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroşi s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeţi şi târnacoape îngropătoare de alte vieţi tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…În spatele Crematoriului, maşina se opri. Undeva mai pe dreapta, o uşă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…

– Care acte? – îi tăie repezit întrebarea unul din agenţi. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…

– Da, dar ştiţi, corpul trebuie înregistrat…

– S-a făcut de delegaţii Prefecturii: Siguranţa Statului. Ştim noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în faţa autorităţilor „statului”, mecanicul deschise larg uşa şi se dă într-o parte, lăsându-i să intre – vrând-nevrând – pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Poliţie din Bucureşti şi agentul Iuliu Horvath.

Torturată şi arsă de vie la crematoriul din Bucureşti

Sacul atârna greu… Roşit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colţuri, să nu se murdărească, şi au intrat în crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.

– Stai aşa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare şi, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă înafară, la viaţă parcă. Horcăia în sânge încercând să respire şi ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viaţă… Era aproape de ora 23…

Puţin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu linişte, o linişte mormântală şi apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimţite o lacrimă şi încercă iute să şi-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ţi-am spus eu…

Din coşul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândeşte ca o perdea subţire deasupra oraşului cufundat în noapte, vestind mişelia cea mare… O viaţă de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă şi trăsnetele lui Dumnezeu încep să biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…” (fragmente din cartea „Martirii ne veghează din ceruri” de Nicolae Niţă).

Scriitorul Ciprian Voicilă evoca, în cuvântul rostit la conferinţa dedicată Sfinţilor Închisorilor din martie 2013, sfârşitul cutremurător al Nicoletei Nicolescu, descris de vechea sa prietenă, Sofia Cristescu, în textul autobiografic intitulat „Cetăţui sfărâmate”:

„Au dus-o cu o maşină în afara Bucureştiului şi, trăgând pe dreapta, au împuşcat-o. Au învelit-o într-o pătură şi au pornit din nou maşina. Au dus-o la crematoriu. Au ars-o, însă Bunul Dumnezeu a făcut ca cenuşa ei, ca de altfel şi a unor băieţi arşi acolo (echipa lui Miti Dumitrescu) să fie pusă în loc sigur de un suflet de creştin. El scrisese pe eticheta pusă în urnă: Necunoscută adusă în noaptea de 10 iulie din ordinul Siguranţei. Pentru că ne întrebam dacă este cenuşa ei cu adevărat, Bunul Dumnezeu a făcut ca atunci când am răsturnat borcanul într-un săcuşor de pânză verde şi l-am legat cu tricolor, să sune ceva: erau înşirate pe un ac de siguranţă o iconiţă cu Maica Domnului şi una cu Sfântul Nicolae, pe care le purta prinse dedesubt şi care erau acum corojite, dar destul de clare.”

Oferta diavolului
De doi ani și jumătate, niște diavoli, vă tot spun, măi românilor, că sunteți proști, nespălați, idioți, cretini, că nu știți să aveți grijă de voi și de ce e al vostru!

Niște diavoli, ce poartă diferite culori, care se numesc culori politice! Toți diavolii din iad, au golit acel loc de întuneric fără speranță și au ieșit la suprafață pentru bătalia finală.

Conform unui plan bine stabilit, de 33 de ani, diavolii „repartizați” acestui stat, acestui loc, acestui pământ numit România, au năvălit mai abitir peste noi, din clipa în care, un bătranel îmbracat în alb (papa?), a coborât dintr-un avion, a îngenunchiat și a sărutat pământul! Atunci, bătrânul a spus ceea ce se mai spusese în ortodoxia noastră, după cum amintea Patriarhul Teoctist: „Sărut acest pământ, căci aici e Grădina Maicii Domnului!”.

Din clipa aceea, diavolii s-au năpustit peste acest pământ, pârjolind totul în cale! De la păduri, la resurse, la copii, tineri, bătrâni, minți luminate, întelepciune, aproape tot! Au distrus sistematic tot ce creștea frumos pe aceste plaiuri! S-au îmbracat în costume scumpe, și-au arogat funcții înalte, s-au făcut „oameni politici”, specialiști, președinți de țară, premieri și mai ales „luptători” pentru democrație! Au făcut planuri, au înființat televiziuni, și-au „făcut” influenceri, și-au arogat dreptul de a fi „lideri de opinie”.

După aceea, au început, încet, încet, insidioși precum șarpele care a generat Căderea din Rai, să promită marea cu sarea, către un neam, cu frică de Dumnezeu! Întâi au început să povestească cum e cu drepturile omului, cum e cu statul de drept, cum e cu respectarea valorilor și egalității de șanse, cum e cu meritocrația și cum e cu „binele” pe care îl fac ei zi și noapte acestui neam! Planul diavolesc se desfășura sub ochii neamului, însă nimeni nu înțelegea ce se întâmplă.

Ca sa fie siguri, au vărsat atât de multă ură, încât nația asta, s-a împărțit în două: au început să se urască unii pe alții, au început să se înjure unii pe alții, au început să se întoarca spate în spate, unii cu alții.

În felul ăsta, diavolii erau siguri, că oamenii, nu-și vor mai vedea inimile! S-au întors unii împotriva altora, părinți contra părinților, copii contra părinților, frate împotriva fratelui, prieteni împotriva prietenilor! În acest fel, sfărâmarea neamului e mult mai ușoară, mai lesne de făcut. Unii au luat calea singurătății, alții au plecat în pribegie, alții au devenit abrutizați de greutăți și câțiva, au devenit obscen de bogați peste noapte, fără a avea vreodată vreun merit!

Au reușit să distrugă generații, au reușit să distrugă bunul simț, tradițiile de mii de ani, au reușit să verse mizeria morală, viclenia, minciuna, propaganda, crima și cel mai mare instrument al diavolului: Frica!

Diavolii întotdeauna ca să te cumpere îți flutură pe sub nas, ceea ce-ți place ție cel mai mult: visul cel mai ascuns al tău! Pentru unii înseamnă averea fără muncă, pentru alții înseamna puterea absolută! Pentru câțiva înseamnă și una și alta! Pe ăștia din urmă, i-a împărțit în doua: pe unii i-a făcut diavoli politici, pe alții i-a făcut diavoli de televiziune! Câtorva dintre ei, le-a cântat în struna și i-a făcut specialiști! Din toate domeniile vieții!

Aceste trei divizii de diavoli, au conlucrat mână-n mână, ca să pregatească bătălia finală! Aceasta bătălie, se dă pe acest pământ de 2,6 ani. Acerb, fără nici o regulă, fără nici o lege, fără bariere și fără șansă, poate pentru ei!

Bătălia finală dintre diavoli și oamenii simpli cu credinta în Maica Domnului și Fiul ei. Ți-au pregatit-o președinții țării de 33 de ani, te-au vărât pe tine neam creștin, dintr-o „luptă” în alta! De la „lupta” pentru democrație, pentru „statul de drept”, la „lupta” împotriva „corupției”, la „lupta” pentru „sănătate”, corupția însemnând camarila lor politică în totalitate, de la stânga la dreapta, timp în care omul ce se vroia un „jucator” iți flutura pe sub nas o cărticică ce se chema Constituție! Cu ea te amagea de fiecare dată și iți spunea că ce scrie acolo trebuie „imperativ” respectat! Doar de tine, romanule! Nu de ei! Dupa un dezastru absolut de 10 ani, camarila omului, s-a transformat precum șerpii care-și schimbă pielea, în altă camarilă, de altă culoare! Și acum, sub o armată de alt neam, „luptă” ca tu să fii „sănătos”, să faci „economie”, să mănânci gândaci și să-ți omori animalele din ogradă! Să nu mai ai casă, masă, familie, nimic.

Dar ei, diavolii sunt aceeași! O singură față cu mii de chipuri! Ca să fie și mai ascunsă lucrarea, te-a lăsat pe tine române, pe mâna unor diavoli de alt neam și altă credință decât a ta, ca să poată să-ți dea lovitura finală! Te-au mințit toți, continuu, fluturându-ți pe sub nas, libertatea de a fi „cetățean european”, de a te plimba pe unde dorești tu! Ai făcut-o, tu fiind de bună credință, neștiind că pentru toate firimiturile aruncate, vei plăti prețul: viața ta, a copiilor tăi, a bătrânilor tăi, cu tot ce decurge de aici! Ca să strigi că „vrei o țară ca afară!”.

Azi, tu neam creștin, ești în fața ultimei tale bătălii:
Bătălia dintre Diavoli și Lumină! Diavolul și-a mărit rândurile oștilor, aruncând în prima linie „specialiștii”, de orice fel, diavolii de presă și mincinoșii autentici! Rândurile Oștirii Luminii sunt puține, cei care discern încă Adevărul de Minciună, Binele de Rău și Dreptatea față de Nedreptate!

Tu, Oștire de Lumină ești un pic buimacă, căci nu te așteptai să fii chiar tu Oastea care va fi împuternicită să ducă Bătălia dintre Bine și Rău! Abia de aici înainte ochii minții tale se vor deschide larg, și vei vedea că „binele” pe care ți-l bagă pe gât un neamț, un musulman etc., și toată camarila de diavoli care sunt la ordinele Fiarei, cu toată armata lor de „oameni politici”, în costume scumpe cu averi imense și interese ascunse pentru păstrarea puterii absolute, în slujba unor degenerați și dezaxați, care sunt în diferite „instituții internaționale” ți-au făcut o Ofertă de nerefuzat! Iți spun că vor să fii sănătos cu orice preț, să devii „ecologist”, mințindu-te cu nerușinare diavoleasca „că iți vor binele”! Iadul întotdeauna a fost pavat cu bunele intentii! Ale altor diavoli mai mici! Ceea ce urmeaza este dincolo de puterea noastra de a înțelege și mai ales de a intui.

Un război crâncen pe viață și pe moarte, pentru viața fiecaruia dintre noi!
Am ajuns în punctul în care se va declanșa acest război nevăzut! Dincolo de puterile noastre, dincolo de numărul Oștirilor Luminii, dincolo de tot ceea ce ne imaginăm!

Și acest Război nevăzut a început în toată lumea!

Nu știu cum va fi la alții, dar la noi, se va duce sub un Drapel al Luminii îmbrăcat în cele trei culori ale strămoșilor căzuți pentru credință, libertate și demnitate. Acest Drapel va fi cu Chipul Maicii Domnului și Crucea Invierii! Este singurul Steag sub care Romania poate învinge diavolii!

Să fim biruitori, cu credință mare și să nu uităm ca în vremuri de grele încercari Harul Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul Lumii lucrează cel mai mult și cel mai ascuns! A venit vremea să ridicăm Steagul!

.

Filantropul și omul de afaceri Gigi Becali a participat duminică după-amiază la o procesiune organizată pe același traseu pe care a fost organizat marșul de propagandă homosexualistă cu o zi în urmă, informează RTV.

În timpul procesiunii, Gigi Becali a spus rugăciuni și a stropit cu apă sfințită străzile Bucureștiului pentru a le curăța de dâra lăsată de „mândrii” păcătoși exhibiționiști sâmbătă, prin centrul Capitalei României, în văzul tuturor copiilor.

Filantropul a fost însoțit de mai mulți preoți și monahi ortodocși și alți participanți la slujba de sfințire, inclusiv de la Frăția Ortodoxă, care au purtat icoane și steaguri tricolore și au spus rugăciuni.

Alesandru Anghel  (Preluare de pe ActiveNews)

Pentru că aceştia sunt aleşi din drojdia societăţii, nu de Biserică, ci de neprietenii acesteia, (masoni, ecumenişti, atei etc), toţi vrăjmaşi ai lui Hristos.

Să vă spun o poveste, petrecută cu nişte decenii în urmă, mai exact, în 1956. Atunci, Patriarhia Română a trimis la studii, la Academia Teologică Zadorsk din Moscova, un grup de monahi şi monahii, printre care Părintele Chesarie Gheorghescu, despre care am scris în numeroase rânduri, şi Eutihie Cioroianu, călugăr la  Mănăstirea Neamţ. Citez din Ciprian Mega:

,,Prin 1964 aflu că un coleg de-al meu, Chesarie Gheorghescu, călugăr la Mănăstirea Cozia, fusese arestat. Se întorcea de la Moscova, unde plecase cu o bursă pentru a studia la Academia duhovnicească Zagorsk. Împreună cu el, mai fusese trimis un călugăr, Eutihie Cioroianu din mănăstirea Neamţ. Chesarie, într-adevăr, în afară de studii nu a avut alte preocupări în Rusia; Eutihie, însă, era trimis de Securitate pentru a urma câteva cursuri de spionaj, studiile de teologie fiind doar un pretext. Au terminat amândoi studiile de teologie în acelaşi an, Chesarie ca şef de promoţie, iar Eutihie terminând cu media cea mai mică. Întorcându-se în ţară, Chesarie a fost arestat, iar Eutihie a fost numit stareţ al mănăstirii Neamţ şi director al Seminarului Teologic de pe lângă mănăstire…

Bietul Chesarie s-a întors la Cozia, însă nu trecut mult timp şi l-au arestat din nou. În perioada cât a stat închis a doua oară, Eutihie Ciroianu avea să fie înscăunat episcop vicar la Constanţa’’(Ciprian Mega, Pântecul desfrânatei, Ed Sfântu Gheorghe-Vechi, pag. 144-146).

Aşadar, Părintele Chesarie Gheorghescu, pentru faptul că, la întoarcerea în ţară, de la Moscova, a trecut prin Italia şi Grecia, unde a vorbit străinilor despre persecuţia sălbatică la care era supusă Sfânta Biserică Ortodoxă Română, a ajuns în închisorile comunismului satanic, şi a fost persecutat până în ceasul morţii de pseudo-episcopul Gherasim Cristea de la Râmnicu Vâlcea, şi de unealta acestuia, Emanuela Oprea, actuala stareţă. Muierea asta trebuie înlăturată urgent din monahism, pentru că nu e călugăriţă. E o beţivă care terorizează maicile din Mănăstirea Dintr-Un-Lemn, care adesea mergea, în stare de ebrietate, la chilia Părintelui Arhimandrit Chesarie Gheorghescu, bătrân şi bolnav, îl bătea cu cutezanţă diabolică, îl izbea cu capul de pereţi, până când Dumnezeu l-a scos din mijlocul răutăţii, în 14 iunie 2017.

Doi din colegii de studii ai Părintelui Chesarie au ajuns arhierei: Illia al II-lea a fost înscăunat ca Patriarh al Georgiei, celălalt a fost ales Mitropolit de Holms, în Siria.

Securistul Eutihie Cioroianu a fost ales, asadar, ,,episcop’’ vicar la Constanţa, ,,păstor de suflete’’, îmbrăcat în veşminte arhiereşti, fariseu renumit al Bisericii noastre. I-am căutat numele pe internet. Nimic.

De ce nu avem în Biserica noastră ierarhi vrednici?

Presbiter Ioviţa Vasile

Toată lumea cea văzută este permanent în mișcare, în agitație, în luptă. Nimeni nu cunoaște însă cauza acestor nesfârșite tulburări, care sunt opera satanei. În lumea nevăzută a gândurilor omenești tot satana lucrează și tulbură. El este stăpânitorul lumii acesteia, văzute și nevăzute. Oamenii nu știu, nu-și dau seama, ba încă nici nu vor să știe, că sunt permanent purtați de o putere străină și li se pare firesc tot ceea ce, de fapt, este contrar adevăratei lor firi, create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Întreaga omenire, săraca, este amarnic înșelată de satana. Numai cei luminați, care au câștigat pacea lui Hristos, știu și simt de unde vine toată agitația lumii.

Răul a pus stăpânire pe lume prin plăcerea pe care o provoacă trupurilor și sufletelor. Este ca un foc ce aprinde inima și apoi coboară prin toate mădularele trupului, îndemnându-l la desfrânare, iar păcatul săvârșit creează obișnuința, încât omul nu mai este capabil să iasă din el decât cu mare, foarte mare greutate. La fel se întâmplă cu patimile: toate devin ca niște munți ce apasă sufletul, îl îngreunează, îl strivesc de pământ, nu-i mai dau libertatea să se înalțe spre Dumnezeu. Cât de mult îngreunează sufletul lăcomia, îmbuibarea, ca și beția, și toate trei stârnesc pofta desfrânării în om, chemându-se una pe cealaltă. Patimile ard sufletul omului ca niște săgeți de foc, distrugându-l, omorându-l. Cei prudenți însă, când simt aceste patimi că se nasc în ei, se înfurie pe ele, se luptă cu ele și satana nu mai are putere asupra lor.

Cei sărați cu sarea cea cerească sunt foarte puțini și numaidecât sunt cunoscuți cei ce vorbesc din comoara Duhului Sfânt, iar viețile lor sunt exemple de sfințenie; aceștia sunt vasele alese ale lui Dumnezeu. Cel ce vorbește fără să fie condus de lumina și harul ceresc nu poate convinge mintea oricui. Este nevoie de muncă și osteneală multă pentru a transforma inimile oamenilor.

(Pocăința sau Întoarcerea la Dumnezeu. Extrase din Omiliile duhovnicești ale Sfântului Macarie Egipteanul, Editura Bizantină, București)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

România, a doua cea mai jumulită şi săracă ţară din UE, deţine un record mondial: raportat la numărul de locuitori ţara are cel mai mare număr de parlamentari. Parlamentul României este dublu faţă de Congresul SUA şi mult mai numeros decît al altor ţări UE. Prea mulţi parlamentari pentru o ţară din care tineretul a plecat în pribegie pentru un trai mai bun. În Parlamentul României au intrat pe brînză multe oi. Românii se „bucură” de cel mai leneş, slugarnic şi incompetent parlament din lume. Clasa parlamentarilor şi-a atras repulsia poporului pentru că beneficiază de nişte avantaje şi privilegii pe care şi le-au acordat singuri. N-a contat pregătirea lor, ciolan să fie de ros! Ruşine n-au deloc, joacă precum li se cîntă, înţelept să fii că ţi se face greaţă de unii dintre ei, ca de gipurile cu geamurile lăsate din care behăiesc manele. La ce te poţi aştepta de la parveniţi? Oricîte nelegiuiri fac, cu oricîte „doctorate” şi-ar îndopa CV-urile, nerozii tot nerozi rămîn, adică mănîncă oaia cu lînă şi clopot cu tot.

Activitatea parlamentarilor noştri e o catastrofă! În ţară nu se văd decît distrugerile „democraţilor” străini, care, în acest tîrg al sclaviei, sug seva naţiunii române. Într-un cuvînt, binele făcut României de parlamentarii români încape într-o pungă de plastic. Cel mai probabil, nici 20% din efectivul parlamentarilor români nu cunosc etimologia cuvîntului democraţie sau, mai grav, ce rol au ei acolo. Cu toate că numărul zilelor libere dintr-un an este aproape egal cu numărul de zile lucrate în adormire şi chiul, başca, zilele scurte ale fiecărei săptămîni, parlamentarii primesc, pe perioada verii, încă două luni de concediu post natal, în urma unui travaliu în care s-au scremut să nască un fiasco dolofan cu mutaţii legislative, cu dizabilităţi politice, economice şi sociale. Parlamentul României, cea mai „fantastică” instituţie, îşi va plăti două luni de zile lehuzele, ca să stea cu burţile la soare în paradisuri turistice. Dulcea „meserie” de parlamentar oferă nenumărate avantaje: cel mai flexibil şi libertin program de lucru, două vacanţe lungi (de iarnă, aproximativ, 40 de zile, de vară, 60 de zile), îndemnizaţii care explodează de la an la an, diurne şi sume forfetare, felurite gratuităţi, cum ar fi telefonul mobil, transportul şi cazarea în Capitală, decontate de la bugetul de stat. Mîine-poimîine, parlamentarii vor veni cu propunerea de decontarea a unor operaţii de schimbare a sexului.

Fie că lucrează, sînt în concediu sau vacanţă, cei aproape 600 de parlamentari îşi primesc îndemnizaţiile uriaşe. Fie că lucrează sau nu, nimic nu se reflectă pozitiv în nivelul de trai al românilor. Ba, în ultima vreme, chiar în detrimentul lor, preţurile din magazine crescînd ca aluatul la dospit. Ori la Parlament, ori pe coclauri, tot nu fac mare lucru. Nu se obosesc să citească nici măcar documentele propuse spre aprobare. Votează precum oile la îndemnul unui lider. Habar n-au ce anume implică acţiunea lor. Chiar dacă le-ar citi, mulţi ar avea nevoie de dicţionar ca să înţeleagă limbajul şi sensul.

Din 365 de zile ale unui an, aproximativ 140 sînt prezenţi în plen, votînd cu două mîini, cugetînd, în plictiseala lor patologică, la nemurirea sufletului, preocupaţi de lucruri personale sau prin circumscripţii unde nu-i poate nimeni verifica. Restul zilelor din an se transformă în vacanţe, zile libere sau „uichenduri” prelungite. Vacanţele pricinuiesc parlamentarilor stres şi oboseală, aşa că vor merita odihnă deplină la întoarcere în fotoliile Parlamentului, în dictatura privilegiului politic. Voi continuaţi să-i votaţi, consimţind la neruşinarea lor. Acest Parlament nu mai reprezintă interesele României, iar poporul ar trebui să le dea vacanţă definitivă, fără plată.

Sub dictaturile Băsescu şi Iohannis, românii au traversat toate formele de criză, pînă la infernala criză de astăzi, servită la comandă prin lanţul trofic-toxic Davos-Washington-Bruxelles-Londra-Paris via Cotroceni. Ducă-se în vacanţă, în spaţiu, fără retur, capitalismul acesta mizerabil! Cu Dolar şi Euro cu tot! Să mai vină cînd îl voi aduce eu în spate! Miza obţinerii unor profituri uriaşe de către aleşii neamului a dus la înstrăinarea unor bucăţi de istorie românească străveche, a unor părţi vitale din economie, a unei jumătăţi din pămîntul ţării, din fiinţa naţională, inadmisibil negociabilă.

Aşadar, taraful găştilor de la putere, psihologia de haită şi cumetria politică, care au făcut foarte mult rău României, intră în vacanţă. Pentru că tot e vacanţă parlamentară şi norodul trebuie ţinut în priza politicii mioritice, mass-media nu vrea să şomeze la capitolul senzaţional şi încearcă fabricarea unor munţi falşi din muşuroaiele de cîrtiţe ale lui Zelenski.

Senilul Şef de Cuibar de la Poiata Albă ne anunţă că începînd cu căderea frunzelor urmează o altă pandemie… aşa a citit Biden pe notiţa îndrumătoare, pe care o ţinea invers, surprins fiind de reporteri, notiţă prin care Biden era îndrumat pas cu pas pentru conferinţa de presă. Idiotul, însă, a ţinut lista cu faţa spre presă, care a desluşit toate instrucţiunile. Iată cine duce omenirea în rîpă! Senil şi incapabil, îşi pune singur frînă. În mod sigur, nu nimereşte singur uşa casei sale!

De fapt se pregătește o cu totul altă operațiunea teroristă împotriva noastră.
Johannis a semnat la Madrid cu UE și NATO un acord prin care se disloca peste 4 milioane de evrei khazari din Israel în România.Ca să se facă totul în liniște,
au interzis Ortodoxia în România ca motiv să ne poată lua de pe stradă, din case sub această lege,
Trupele NATO vin în România nu împotriva Rusia ci împotriva noastră a poporului român, dar nimeni nu vrea să audă, nimeni nu vrea să știe,
Or să vadă români… când or lua soldați copiii pentru trafic de organe,
Tot fac apel la toată lumea. Se vor să se trezi când este prea târziu. Oamenii habar au ce li se pregătește.

Israel este amenințat de Palestina care acum are o armată cu ajutorul Rusiei. Palestina s-a aliat cu Siria și Iran sub comanda Rusiei. Rusia a avertizat de n ori Israelul să se potolească și nu vor sub nici o formă. Așa că au găsit pe zdreanța de Johannis clonă bun la toate. Interzic Ortodoxia pentru că ei, mafia khazariana din conducerea România știu că 98% (?) dintre români sunt ortodocși,
Apare o pandemie programată cu restricții ca să vă închidă în case ca să ne trezim într-o zi cu peste 4 milioane de evrei khazari în România.Nu vedeți că toți din conducerea România sunt evrei khazari!? Nu vedeți ce bani aloca pentru ei, evreii khazari toți cei care vin din Ucraina, și din toată lumea aici în România!? Nu vedeți clar scopul lor!?

Eu am spus că tocmai acum trebuie să fim cât mai vigilenți. Nu trebuie să protestam sâmbătă și duminică, nu! În cursul săptămânii trebuie mers direct peste ei în Parlament, senat, guvern, care nu au nici măcar lege de înființare. Am anunțat Sindicatul snppc.ro al Poliția Română, am anunțat jandarmii ce vor să facă, pentru ca românii să se trezească la realitate și ei trebuie să aibă grijă de copiii, oameni nevinovați dar care nu au informații. Vreți să știți că nici jandarmi nici polițiști nu știau că s-a dat lege de interzicerea Ortodoxiei în România.

Este un lucru vădit pentru toți ochii sănătoși: cultura umanistă europeană tocește în chip sistematic în om simțământul nemuririi, până ce îl șterge cu totul, și omul culturii europene mărturisește hotărât, urmându-l pe Nietzsche: „Sunt trup și numai trup” – asta însemnând: „Sunt muritor și numai muritor”.  Astfel, pe Europa umanistă a pus stăpânire deviza: „Omul este o ființă muritoare”. Aceasta e formula omului umanist, aceasta este esența progresului său. Mai întâi fără știință, apoi sistematic, cu știință și dinadins, s-a altoit în omul european – prin știință, și prin filozofie, și prin cultură – conștiința că omul este muritor, muritor pe de-a-ntregul, și că nu-i nimic nemuritor în el. Conștiința aceasta își află o rostire deplină în convingerea care glăsuiește: „moartea e o necesitate”. Moartea – necesitate! Există o mai mare groază, și jignire, și batjocură? Cel mai mare vrăjmaș al omului – să fie de nevoie omului! Spuneți-mi, există aici vreo urmă de logică, fie și cea mai mică, fie măcar una pruncească, fie măcar o logică de insectă? Nu cumva omul european, înăbușit și măcinat în această moară a morții care se cheamă Pământ, a pierdut și ultima fărâmă de rațiune și a început să aiureze? …

Pustiit este omul umanist, înfricoșător de pustiit, fiindcă din el a fost alungată conștiința și simțirea nemuririi lui personale. Iar fără aceasta, poate fi omul om deplin? O, mărginit e omul european, cumplit de mărginit, și de pigmeizat, și de micșorat, și de restrâns la o frântură și bucată de om, fiindcă a îndepărtat din sufletul său orice simțire a nemărginirii și nesfârșirii; iar fără aceasta, poate omul îndeobște să existe ca om? Și, dacă poate să existe, are rost existența lui? Fără simțirea nesfârșirii, nu este el un lucru fără viață printre celelalte lucruri și un animal trecător printre celelalte animale? Îngăduiți-mi un paradox: eu socotesc că unele dintre animale sunt mai nemărginite în simțirile lor și mai nemuritoare în dorințele lor decât omul progresului european umanist.

Îmbătrânit, atrofiat, mărginit la materie, degenerat, omul umanismului a avut deplină dreptate atunci când a mărturisit, prin gura înțelepților săi, că se trage din maimuță. Ajuns asemenea animalelor în ce privește obârșia, de ce să nu ajungă la fel cu ele și în privința moralei? Ca unul care ține de animale, de fiare, în ce privește esența ființei sale, este asemenea lor și în privința moralei. Păcatul și crima nu sunt socotite oare, din ce în ce mai mult, în jurisprudența contemporană de neocolit pentru mediul social, ca necesitate a firii? Dacă nu există în om nimic nemuritor și veșnic, toată etica se mărginește până la urmă la poftele firii: și omul umanist s-a identificat, în privința moralei, cu înaintașii săi, maimuțele și fiarele, și în viața lui s-a înscăunat principiul: „Homo homini lupus” (omul e lup pentru om).

Nu suntem, oare, martori oculari ai anarhismului și nihilismului ideologic și practic care pustiesc continentul Europei? Factorii progresului european sunt de așa fel, că, oricum ar fi însumați, rezultatul nu poate fi altul afară de anarhism și de nihilism. Dovada? Două războaie mondiale, de fapt europene.

Omul european e prost, grozav de prost, atunci când, necrezând în Dumnezeu și în nemurirea sufletului, poate să creadă în progres, în rostul vieții, și să lucreze pentru el. Ce nevoie am de progres, când în spatele lui mă așteaptă moartea? Ce nevoie am de toate lumile, de toate galaxiile, de toate culturile, când în spatele lor mă pândește și apoi mă înhață moartea? Unde e moarte, acolo nu se poate afla progres adevărat; iar dacă se află, el nu e decât un blestemat de progres în moara morții. De aceea trebuie distrus cu desăvârșire, încât să nu rămână urmă.

(Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă și Ecumenismul, Fundația Justin Pârvu, 2012)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

La Crăciun [Valeriu Gafencu] era destul de înviorat. În noaptea cântărilor îngerești a compus un minunat colind al deținuților din Târgu-Ocna. În patul de alături își dădea sufletul Arhimandritul Gherasim Iscu. Noaptea aceea de Crăciun nu o voi putea uita până la sfârșit. Umblam necontenit de la un bolnav la altul, luându-le pulsul și îngrijindu-i.

Din când în când îmi mai aruncam privirea și spre Valeriu. Era vesel, fericit înlăuntrul său, cu pleoapele lăsate, cu capul plecat în piept. Nici el nu se putea odihni. După ce mi-am terminat treaba, am simțit că mă cheamă din priviri, că mă roagă să mă duc la el. M-a privit cu o pătrundere cum încă nu simțisem până atunci. Și-a făcut semnul crucii, apoi mi-a luat mâna. Un fior adânc m-a cuprins. Era foarte concentrat, lucru neobișnuit la el, căci în starea lui duhovnicească putea rămâne destins până și în cele mai cumplite tensiuni prin care ne era dat să trecem. Simțeam că are ceva să-mi împărtășească.

– Ioane, tu îmi ești cel mai bun prieten, mi-a zis. Dar nu ca prieten vin la tine, ci ca să-ți cer sfat, să mă supun ție. Vrei să mă asculți?
– Te ascult, am răspuns eu, dar nu știu dacă voi fi vrednic de încrederea ce-mi arăți.

Valeriu a plecat ochii și mi-a spus liniștit:
– În noaptea asta am privegheat. Așteptam să vină cântecul colindei mele. Doream să fie foarte frumos. Îl cântam în mine. Îl deslușeam din cerurile înalte din care cobora. Cam greu pentru mine, căci nu cunosc notele muzicale și trebuie să o fac după ureche. Eram deci treaz, lucid și senin, când deodată am văzut că am în mână fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de întâmplare, am ridicat privirea și la capul patului meu am văzut-o pe Maica Domnului, îmbrăcată în alb, în picioare, vie, reală. Era fără Prunc. Prezența ei mi se părea materială. Maica Domnului era aievea lângă mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul părea nesfârșit. Atunci ea mi-a spus:

„Eu sunt dragostea ta. Să nu te temi. Să nu te îndoiești. Biruința va fi a Fiului meu. El a sfințit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile întunericului cresc și încă vor mai înspăimânta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu așteaptă pe oameni să se întoarcă la credință. Azi sunt mai cutezători fiii întunericului decât fiii luminii. Chiar de vi se va părea că nu mai e credință pe pământ, să știți că totuși izbăvirea va veni, dar ca prin foc și prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici însă e multă credință și am venit să vă îmbărbătez. Îndrăzniți, lumea e a lui Hristos!”

Apoi Maica Domnului a dispărut și am rămas copleșit de fericire. M-am uitat în mână, dar nu mai aveam nici o fotografie. Valeriu vorbea simplu, deschis, fără urmă de părere de sine. Sufletul lui părea un potir din cel mai pur cristal, care se învrednicise a-L primi pe Hristos. Cugetul lui smerit și pacea cu care mi-a vorbit mi-au dat certitudinea că nu fusese o înșelare. Mă simțeam cumva și eu sfințit, înnoit, participând la minune. Cu intensitatea cu care țâșnesc într-o astfel de împrejurare luminile lăuntrice, cu sfială dar și cu convingere i-am spus simplu:

– Dumnezeu ne cercetează. Dacă noi vom cădea, El va birui. Ne trebuie credință și acum putem avea mai multă. Să ne rugăm! Am făcut împreună o scurtă rugăciune.
Și în tăcerea camerei 4 pentru muribunzi, sufletele noastre s-au făcut pentru o clipă scară către cer.

(Fragment din „Întoarcerea la Hristos” de[ Sfințitul Mărturisitor] Ioan Ianolide, Editura Christiana)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

În cele ce urmează redăm opinia cunoscutului economist Ilie Șerbănescu despre criza actuală, cauzele ei, inechitatea și efectul distructiv al așa numitelor „măsuri europene” dictate de Bruxelles și perspectiva României în actuala conjunctură-etapă a Noii ordini Mondiale. „Fostul ministrul al Reformei a subliniat faptul că tot cei mai săraci dintre români, clasa medie și antreprenorii vor suporta noile taxe și impozite în contextul crizei, nicidecum companiile-gigant, care încasează în țara noastră cele mai mari profituri, pe care le fiscalizează în țările de origine (n.r. – în general, după ce le trec prin paradisuri fiscale)”

În condițiile războiului U.E. se va desființa. Au luat-o razna. Decarbonizarea a provocat criza energetic. Nu numai că veniturile nu cresc, dar tot arsenalul acesta fiscal este îndreptat împotriva românilor. El dacă ar fi corect, ar trebui să fie îndreptat, dacă tot facem această reașezare fiscală, împotriva tuturor plătitorilor și anume în funcție de cât plătesc fiecare și cât ar merita. Nu pot să înțeleg de ce tot prichindeii trebuie să plătească pentru tot ceea ce se întâmplă, iar marile corporații să fie exceptate, doar pentru că aceste corporații sunt străine. Asta e problema.

Această criză energetică, ce pornește de la Bruxelles, nu are legătură cu războiul, Solidaritate? Cine cu cine? Eu îl înțeleg pe domnul președinte. Să fie o taxă de solidaritate a cui, cu cine? Cum să fie multinaționalele în solidaritate cu mine? Ele au venit aici să ne exploateze. România va avea probleme severe, în contextul măsurilor dure în domeniul energetic, dictate de Comisia Europeană.

Dacă România va rămâne în U.E., va pieri! În primul rând, această criză energetică, ce pornește de la Bruxelles, nu are legătură cu războiul. A fost generată de înfumurarea celor de la Bruxelles cu decarbonizarea. Ea este necesară, dar pe 30 de ani, nu în 3 sau 5 ani. Au luat-o razna. Popoarele nu au nevoie de U.E. Cred că în condițiile răzoiului, UE se va autodesființa, se va autodistruge. În ceea ce privește România, problema este că dacă va rămâne în UE, va pieri!”.

Iohannis știe foarte bine ce face! Klaus Iohannis a sărit în apărarea marilor companii străine. Întrebat despre posibilitatea introducerii taxei de solidaritate (- 0,5% – 1%) pe cifra de afaceri, Klaus Iohannis a respins inițiativa și a preferat să discute mai degrabă despre „digitalizare”: „Sunt pentru păstrarea cotei unice și împotriva taxei de solidaritate. Această opinie nu am exprimat-o doar acum. Taxa de solidaritate nu mi se pare corectă, ca principiu. Nu e cel mai bun și modern mod de a impozita. Până când nu există o digitalizare funcțională, nu cred că în România se poate introduce o altfel de cotă, este o discuție care s-a purtat de-a lungul timpului. Pentru a păstra o transparență și o formă de a o pune în practică, ne-am exprimat mereu pentru cota unică. Nu e un principiu ce nu poate fi schimbat… Acum nu văd altă soluție pentru România. După ce terminăm digitalizarea, această discuție se poate relua. Aceste schimbări nu pot apărea pe termen scurt” (K.W. Iohannis).

Notă – Declarațiile actualului șef de stat (când nu se află în deplasare-navetă la Carmen-Hermannstadt, în vacanțe, concedii sau participare la intruniri internaționale unde rigidizează statornic în poziția mutului sau a celui nebăgat în seamă) poate fi înlocuită cu străvechea zicală românească: „Țara arde-n foc și baba se piaptănă!”. Pentru adaptarea la realitate, cine dorește poate înlocui „baba” cu „Oracolul de la Cotroceni” și zicala va reprezenta oglinda clipei! (Ion Măldărescu, ART-EMIS)

Părintele Tihon, atunci când s-a dus la Coliba Sfintei Cruci, nu avea biserică, deşi îi era absolut ne­cesară. Nici bani nu avea ca s-o facă, ci numai o mare credinţă în Dumnezeu. Într-o zi, s-a rugat şi a pornit spre Karyes, cu credinţa că Dumnezeu îi va iconomisi banii de care avea trebuinţă ca să facă biserica.

Înain­te de a ajunge la Karyes, îl strigă de departe stareţul Schitului Sfântul Ilie. Când s-a apropiat Părintele Tihon, stareţul i-a spus: „Un creştin evlavios din Ame­rica mi-a trimis aceşti dolari ca să-i dau unui pustnic care nu are biserică. Sfinţia Ta nu ai biserică. Ia-i şi fă-ţi!” Atunci părintelui Tihon i-au dat lacrimile de emoţie şi recunoştinţă faţă de Bunul Dumnezeu, Care, ca un cunoscător de inimi, se îngrijise pentru biserică mai înainte ca el să-L roage, în aşa fel încât să aibă banii pregătiţi atunci când îi va cere.

Când cineva se lasă în seama lui Dumnezeu, El nu-l lasă. Şi într-adevăr, dacă mâine la ora zece ai nevoie de ceva, atunci când ceea ce ceri nu este ceva neraţional, ci o nevoie reală, la 9 şi 45 sau la 9 şi jumătate Dumnezeu îl are gata ca să ţi-l dea. De pildă ai trebuinţă de un pahar la ora nouă. La 9 fără 5 îţi vine paharul. Ai trebuinţă de 500 de drahme? În ceasul când ai trebuinţă de ei îţi vin exact 500 de drahme, nici 510, nici 490. Am observat că, dacă, de pildă, mi-ar trebui ceva mâine, Dumnezeu îl prevede de azi. Adică înainte de a mă gândi eu, Dumnezeu Se gândeşte mai devreme şi-mi dăruieşte acel lucrul în ceasul în care am trebuinţă de el. Pentru că de acolo de unde vine, ca să ajungă la mine exact în ceasul în care am trebuinţă, văd de cât timp ar fi nevoie. Deci Dumnezeu se îngrijeşte de mai înainte.

Când noi, din mărime de suflet, îl facem pe Dumnezeu să Se bucure de viaţa noastră, atunci El dăruieşte cu îmbelşugare binecuvântările Sale fiilor Săi mărinimoşi în ceasul în care au trebuinţă de ele. După aceea, toată viaţa trece însoţită de binecuvân­tările Dumnezeieştii purtări de grijă. Ore întregi vă pot povesti întâmplări despre minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 275-276)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Când îi auziţi pe globalişti vorbind despre această aberaţie, să ştiţi că lucrurile stau exact pe dos. Alcătuirea pe care o pun ei la cale nu e deloc nouă, datează din vremea căderii diavolului şi a îngerilor săi, doar că acum a luat o amploare nemaiîntâlnită. Ordinea lor e o teribilă dezordine, o revărsare de ură satanică, o luptă diabolică împotriva lui Dumnezeu şi a făpturilor Sale, o imensă crimă cu premeditare, având ca ţintă finală depopularea planetei cu până la 90 la sută. Nu e nici mondială, cu toate că vor să subjuge întreaga planeta şi să o modeleze după cum le pune cel rău în minţile lor bolnave. Mondială, adică sobornicească sau catolică, e Biserica lui Hristos, pentru că ea deţine Învăţătura mântuitoare pentru toate făpturile, din toate locurile şi timpurile! Asta înseamnă universalitate, nu neghiobiile proferate de satanizaţii lumii.

Ordinea, în sensul de armonie, o găsim în creaţia lui Dumnezeu. E drept că puterile răului tulbură această ordine, între nişte limite îngăduite de El. Ordine e în alcătuirea cerească a celor nouă cete îngereşti. Ordine e şi pe pământ, când omul stă sub ascultarea lui Dumnezeu şi nu se lasă dus de valurile stârnite de aceşti demonizaţi. Ordine e în Biserica lui Dumnezeu, cu toate că pseudo-ierarhia care a pus stăpânire pe ea, vrea să introducă rânduielile diavolului în locul celor statornicite, pentru veşnicie, de Mântuitorul Hristos.

La sataniştii care trâmbiţează noua ordine mondială găsim ordinea doar cu sensul unei anumite enumerări sau ierarhizări, un fel de piramidă a răului, cu mai multe niveluri. Încerc să schiţez cât de cât această ierarhie, şi încep aşa:

-diavolul sau satana

-legiunile sale de demoni, răspândite în iad, pe pământ şi în văzduh

-marile familii, putrede de bogate – vor putrezi şi la propriu! – , Rockefeller, Rotschild şi altele

-figurile întunecate numite Soros, Bill Gates, Faucci, Klaus Schwab etc.

-masoneria cu toate ramificaţiile sale tenebroase

-neputinciosul Joe Biden, jalnicul Vladimir Putin, măscăriciul Zelenski, Macron, Boris Johnson, Trudeau, Xi Jinping al Chinei, ştersul Olaf Scholz şi majoritatea indivizilor aflaţi în fruntea guvernelor şi statelor lumii. Să ştiţi că oculta mondială nu a declanşat plandemia, războiul, crizele economice trecute şi cele viitoare, decât în momentul când a avut oamenii săi instalaţi în toate punctele cheie ale lumii. Credeţi că între Putin şi Zelenski există o adversitate? Nici vorbă. Amândoi sunt piese ale aceluiaşi sistem, execută ordine venite de la aceiaşi stăpâni. Propaganda mincinoasă vrea să ne inoculeze gândul că Zelenski e bun, e erou, iar Putin e malefic, demn de dispreţ. Amândoi sunt ticăloşi nepereche.

-la acest nivel l-aş introduce şi pe Iohannis cel băţos, pe premierul de 50 de bani şi mă opresc aci, pentru că putem alcătui şi o ierarhie românească a prostiei, răului şi nesimţirii. Poate cu altă ocazie.

Când îţi imaginezi această piramidă a răului şi pierzaniei, poate te cuprinde o anume frică, cinstite cititorule. Nu cădea în această greşeală. ,,Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi’’(Iacov 4, 7). Aşadar, dacă Însuşi Dumnezeu ne îndeamnă la luptă contra vârfului piramidei, a diavolului, cel mai puternic, cu şanse neîndoielnice de a-l birui, ce să mai vorbim de această pletoră de mari mahări, ce se cred dumnezei? Aduceţi-vă aminte de Dumnezeieştile cuvinte pe care Atotputernicul le-a aşezat în paginile Sfintei Scripturi, prin condeiul Sfântului Prooroc Isaia: ,,Ascultaţi-Mă pe Mine, voi, cunoscători ai dreptăţii, Popor care eşti cu Legea Mea în inimă! Nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi. La fel, ca pe un veşmânt îi mânca molia şi ca pe lână viermii îi vor mistui’’.

Presbiter Ioviţa Vasile