Categorie: Uncategorized

,,N-am vrut să joc la Steaua, şi-atunci m-au dus la Dinamo’’. Această butadă am auzit-o cu mulţi ani în urmă de la un martor al lui Iehova. În traducere liberă, ar suna aşa: am refuzat să fac armata, de aceea miliţienii  m-au dus la închisoare. Omul nu regretă, deoarece după 1989 a fost considerat deţinut politic, i s-a dat de tânăr o pensie frumuşică, care acum e mai mare decât cea a unui licenţiat care a contribuit vreme de 41 de ani la fondul de pensii. Cazul nu e singular, deoarece ştim prea bine că toţi martorii iehovişti refuzau să pună mâna pe armă.

Spun aceste lucruri în perspectiva legii privind starea de criză, lege care se prefigurează şi desigur, va fi adoptată în scurt timp, iar persoanele de parte bărbătească între 18 şi 60 de ani vor fi chemate sub drapel, ca să apere România vândută străinilor, cei care ne lasă să cântăm cât ne ţine gura ,,noi suntem români’’, la care ei zâmbesc cu superioritate şi gândesc continuarea: ,,noi suntem aici pe veci stăpâni’’. De la înrolarea în armată vor fi exceptaţi, fireşte, martorii lui Iehova. Credinţa nu le permite să intre în armată nici pe timp de pace, nici când ţara e ameninţată de război.

De acest drept să se prevaleze şi credincioşii ortodocşi şi să refuze să fie târâţi într-un război planificat şi declanşat de nebunii lumii. Nu vrem să ne împovărăm şi cu păcatul uciderii de oameni nevinovaţi şi să ne angrenăm în războiul psihopaţilor care s-au pus la adăpost şi ne trimit pe noi să-i ucidem pe fraţii noştri. Nu vrem să mărim şi mai mult suferinţele civililor, care, în majoritate, sunt ortodocşi de-ai noştri.

În momentul de faţa, antihriştii îşi freacă mâinile de satisfacţie. Au reuşit să aducă în stare război două Popoare Ortodoxe, pe ruşi împotriva fraţilor lor ucraineni. Există perspectiva ca în acest război să fie atrase şi alte ţări ortodoxe: România, Republica Moldova, Belarus, şi nu se ştie unde se vor opri. Înţelegeţi unde ţintesc antihriştii satanişti? Ştergerea numelui lui Iisus Hristos de pe toată faţa pământului, distrugerea Bisericii Sale, încetarea slujirii Sfintei Liturghii, piedici de netrecut în calea proclamării lui antihrist ca rege unic la universului. Credincioşii noştri să nu se înfricoşeze, nici să se tulbure. Deznodământul luptei dintre Hristos şi puterile dezlănţuite ale iadului ne e cunoscut şi nu există umbră de îndoială. Hristos este Biruitorul.

Vedeţi bine că încă n-am ieşit din starea de alertă şi descreieraţii ne pregătesc starea de criză, ne anunţă că vor achiziţiona 30 de milioane de pastile cu iod şi pregătesc adăposturi subterane. Aşa s-au format cozi imense la ,,paşapoarte’’. Toate sunt menite să menţină frica, teroarea, confuzia, la adăpostul cărora slujesc interesele celor fără Dumnezeu.

Presbiter Ioviţa Vasile

Frate, de voiești a te face monah, întâi socotește în gândul tău că de acum te-ai mutat din viața aceasta, iar lumea aceasta și slava ei socotește-o ca pe o colibă părăsită; că dacă nu te vei găti astfel pe si­neți, nu poți să viețuiești precum se cuvine călugărilor și să biruiești patimile și poftele cele lumești, care pogoară pe oameni întru pierzare. Că nemincinos e Cel ce zice: „Că ori­cine voiește să-Mi urmeze Mie, să se lepede de sineși, să-și ia crucea sa și să vină după Mine. Că cel ce voiește să-și afle sufletul său îl va pierde pe el; iar cel ce îl va pierde pentru mine, afla-l-va pe el” (Matei 16, 24-25).

Și să mai știi că cel ce se apropie de Domnul, acestuia i se va în­tâmpla unele ca acestea: ispite, necazuri, os­teneală, mâhniciune, golătate, strâmtorare, defăimare și cele ce sunt ca acestea; că întru acestea se cearcă răbdarea omului și se arată dorul ce-l are către Dumnezeu. Deci cel ce se dă pe sineși cu toată inima ocârmuirii stare­țului, după Dumnezeu, biruiește întru toate acestea; căci numai sloboda și desăvârșita alegere a voinței o cere Dumnezeu de la noi, și numai El ne dă nouă vârtute și ne dă­ruiește biruință, precum este scris: „Apărător este tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dânsul” (Psalmul 17, 3).

Deci ți-am spus acestea de mai-nainte, ca nu cumva, intrând [în via­ța călugărească] și peste acestea dând, căindu-te, să zici: „N-am știut că mi se vor întâmpla unele ca acestea”. Căci, iată, cele ce ți se vor întâmpla se făcură ție cunoscu­te de mai-nainte, ca și tu de mai-nainte să-ți gătești gândul. Căci a pune temelie nu este osteneală, ci a săvârși zidirea; căci, pe cât de mult se înalță zidirea, pe atât de multă oste­neală dă celui ce o zidește, până la săvârșirea lucrului. Ascultă ce zice mântuitorul glas: „Este oare cineva dintre voi care, voind să zi­dească turn, să nu șadă mai-nainte și să numere cheltuiala ce o va face spre săvârșirea lui? Ca nu cumva, punând el temelia și neputând a săvârși, toți cei ce-l vor vedea să înceapă a-l batjocori pe el, zicând: Acest om a început a zidi și n-a putut să săvârșească” (Luca 14, 28-30).

Războiul os­tașilor este scurt, iar al călugărului, până la ducerea lui către Domnul.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 139-140)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Dacă-l osândim pe fratele nostru, nu ne va folosi postirea. A posti şi a nu lua seama la gânduri, la cuvinte, nu este de folos inimii noastre. Postirea este de folos când merge împreună cu iubirea faţă de fraţi.

Postirea nu este doar pentru mâncăruri, ci în principal pentru simţuri. Simţurile, hrănite de lucrurile din afară, canalizează otrava respectivă în minte şi în inimă, prin care sufletul nenorocit moare pentru Dumnezeu. Sfinţii Părinţi ai pustiei câte n-ar avea să ne spună despre postirea simţurilor! Toată învăţătura se învârte, în principal, în jurul curăţirii minţii de închipuirile şi gândurile păcătoase, şi ale inimii de simţurile întinate. De asemenea, ne învaţă că trebuie să pedepsim orice răutate din faşă, încât să ne păstrăm sufletul curat.

Să ne luptăm cu postirea trupului după putere, iar cu postirea simţurilor, a minţii şi a inimii să-l lovim cu toate puterile pe vrăjmaşul sufletului nostru. Păzeşte-ţi, fiul meu, simţurile şi ochii tăi! Ochii sunt tentaculele caracatiţei, care prind tot ceea ce mişcă în faţă. Ei prind cu uşurinţă vânatul păcatului. Prin ochi au căzut „turnurile” duhovniceşti şi au pierit.

David, neluând aminte la ochi, a făcut ucidere şi desfrânare, cu toate că era un mare Profet al lui Dumnezeu, dăruit cu har şi văzător cu duhul.

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere de Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 110-111)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Zilele acestea, tinerii între 18 şi 35 de ani sunt aşteptaţi să se prezinte la centrele de recrutare, având în vedere situaţia gravă în care a ajuns omenirea. Brusc, autorităţile române şi-au adus aminte că România ar putea fi şi a românilor, şi de-aici datoria ,,sfântă’’ de pune mâna pe arme şi a se angrena într-un război declanşat de nebunii lumii, un război de apărare, zice-se. Ce să apărăm? O ţară vândută, care nu ne mai aparţine? O colonie americană, în care străinii batjocoresc populaţia autohtonă şi îşi dictează ideile lor neghioabe şi nesimţite? Apărăm ,,sărăcia şi nevoile şi neamul’’? Sărăcia şi nevoile ni le-au adus ei, bandiţii istoriei. Neamul vreau să ni-l dizolve în globalismul lor satanic. Şi-atunci, ce mai avem de apărat? Să-i apărăm pe masonii care s-au infiltrat, şerpeşte, în toate structurile statului ,,de drept’’, în toate poziţiile cheie?

În 1989, românii au fost amăgiţi şi manipulaţi să facă revoluţia, pentru a scăpa de un regim satanic, cel comunist. Au murit atunci peste 1400 de oameni, care şi-au pus vieţile pentru dreptate şi Adevăr, pentru binele ţării acesteia. Cine au fost beneficiarii acelor jertfe? Bandiţii, otrepele care au programat şi au dirijat evenimentele în folosul lor, ca astăzi ţara să nu mai fie a românilor. Am ajuns un fel de chiriaşi în ţara noastră, nişte sclavi truditori pentru interesele străine ale grangurilor ticăloşiţi ai lumii.

Şi-atunci, cine să apere România? S-o apere vânzătorii şi cumpărătorii, pe nişte preţuri de nimic. S-o apere fosila istoriei, Iliescu, căci aşa îl batjocorea pe Corneliu Coposu în urmă cu trei decenii; s-o apere Petre Roman, cel care a pus fundamentele dezastrului de azi; s-o apere cei care răcneau că nu-şi vând ţara, şi la adăpostul acestor minciuni, au închinat-o străinilor, celor fără Dumnezeu; s-o apere Băsescu, nebunul care vreme de zece ani a slujit interesele bandiţilor occidentali, pentru care a primit imunitate absolută, iar în 2013 a fost menţinut în funcţie printr-o ,,erată’’ a Curţii Constituţionale, dictată de simpaticii imperialişti americani; s-o apere mediocrităţile şi scursorile Orban, Câţu, Câciu, care au îndatorat ţara cu zeci, poate sute de miliarde, pe care le-au cheltuit nu se ştie cum; s-o apere Iohannis, care patronează raderea pădurilor de pe faţa pământului României, în schimbul unor mite exorbitante; s-o apere acest personaj sinistru, Marcel Ciolacu, cel care s-a făcut remorcă la trenul lui Iohannis, pozând în mare pedeserist; s-o facă românul Arafat, care vreme de doi an i-a împins pe românii noştri creduli la inocularea cu vaccinul ucigaş; s-o facă Gheorghiţă, cel cu capul gol, care propovăduia precum că vaccinul diabolic e sigur şi eficient; s-o facă cei din udmr, care-i iubesc pe românii găzduitori, cu dragoste ,,nefăţarnică’’ şi lucrează pentru binele lor; s-o facă minorităţile conlocuitoare, care au mandate parlamentare, fără a le dobândi prin alegeri corecte, dar pe care le folosesc spre a înclina balanţa puterii cum cred ei, niciodată în folosul românilor, cei care-i găzduiesc; s-o facă toţi nemernicii, numiţi şi nenumiţi, care s-au înstăpânit asupra Sfintei Românii Ortodoxe.

De afară, să vină NATO-ul american, care ne-a târât în războaiele lor murdare pe care le-au purtat în lume; să vină u.e.–ul antihristic, care ne dictează cum să mişte în ţara asta ,,râul, ramul’’. Să vină Biden, Macron, Boris(?) Johnson, Trudeau – înţeleg că trudeau spre nenorocirea noastră şi a Poporului Ortodox Ucrainean, adică a Bisericii Ortodoxe; să vină musulmanii ceceni pe care i-a chemat ,,ortodoxul’’ Putin în ajutor. Să vină rockefelirii, rotschilzii, billgateştii, sorosiştii, klauswabistii, eleonmusckiştii să-şi apere posesiunile pe care le-au dobândit hoţeşte în România. Fie-le spre pocăinţă, ori spre osândă. Dintr-odată, românii sunt transformaţi în mari patrioţi. Să apere, ce?

Iubiţi credincioşi ortodocşi, să ne apărăm Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura în care ne putem mântui. Să ne apărăm familiile noastre, care sunt aşezăminte instituite de Dumnezeu, şi Hristos Mântuitorul va fi cu noi. Şi El va birui. Împreună cu El, şi noi. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Suferințele lumii sunt fără de sfârșit. O descompunere generală, pe familii, și mici și mari. În fiecare zi inima mi se toacă. Cele mai multe case sunt pline de supărări, de neliniște, de stres. Numai în casele care trăiesc după Dumnezeu oamenii sunt bine. În celelalte, divorțuri, unii falimentari, alții bolnavi, unii accidentați, alții drogați!

Mai mult sau mai puțin cu toții, sărmanii, au o durere. Mai ales acum nu au de lucru; datorii de aici, suferințe de dincolo; îi trag băncile, îi scot din case cu grămada. Și nu pentru o zi sau pentru două. Sau dacă un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sănătoși, se îmbolnăvesc din pricina acestei situații. Multe familii de acestea dacă ar avea lipsa de grijă a monahilor, ar petrece cel mai bun Paște!

Câtă nefericire există în lume! Când cineva îl doare și se interesează de ceilalți și nu de sine, atunci el vede întreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicești… De multe ori atunci când rostesc rugăciunea „Doamne Iisuse…“ văd copilași mici, sărmanii cum trec pe dinaintea mea mâhniți și se roagă lui Dumnezeu. Mamele lor îi pun să facă rugăciune pentru că au probleme, greutăți în familie și cer ajutor de la Dumnezeu. Întorc butonul pe aceeași frecvență, și astfel comunicăm.

Astăzi lumea s-a umplut de asigurări și asigurări, dar fiind depărtătă de Hristos, simte cea mai mare nesiguranță. În nici o epocă nu a existat nesiguranța pe care o au oamenii contemporani. Și deoarece asigurările omenești nu îi pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranța duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat. Dar dacă văd că și în corabia Bisericii intră puțină apă, că și acolo au fost prinși de duhul lumesc și nu există Duhul Sfânt, atunci oamenii se deznădăjduiesc, pentru că nu mai au de ce să se alipească.
Lumea suferă, se pierde și, din păcate, toți oamenii sunt nevoiți să trăiască în acest iad al lumii.

Cei mai mulți simt o mare părăsire, o nepăsare – mai ales acum – din toate părțile. Nu au de ce să se țină. Se împlinește zicala: „Cel ce se îneacă se agață și de un pai!“. Asta arată că cel ce se îneacă vrea să se prindă de ceva, ca să se salveze. Vede corabia înecându-se și merge sărmanul să se prindă de catarg. Dar, deși vede corabia în primejdie să se înece, nu se gândește că și catargul se va scufunda. Se prinde de catarg și se îneacă mai repede. Vreau să spun că oamenii caută să se sprijine de ceva, să se agațe de ceva. Și dacă nu au credință ca să se sprijine de dânsa, dacă nu se încred în Dumnezeu, încât să se încredințeze complet pe ei înșiși lui Dumnezeu se vor chinui. Mare problemă este încrederea în Dumnezeu.

Anii pe care îi străbatem sunt foarte grei și foarte primejdioși, dar în cele din urmă va birui Hristos.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 25-26)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Mitropolitul Luca a reamintit clerului că sarcina lor cheie este să se roage pentru încheierea rapidă a războiului. Vlădica a scris despre asta pe canalul său Telegram: „Acum, când trebuie să ne rugăm cu toții împreună pentru instaurarea rapidă a păcii în îndelung încercata noastră Tară Mamă, unii clerici, cedând emoțiilor și patimii mândriei, seamănă dezbinare. Este azi oare momentul potrivit pentru a începe discuții pe rețelele de socializare despre un lucru și altul?
Este oare aceasta prima noastră preocupare într-o perioadă atât de groaznică?” a scris Mitropolitul Luca.

Potrivit lui Vlădica, orice război este opera diavolului.

„Pentru mine, nu doar ca mitropolit, ci doar ca ortodox, cel mai groaznic lucru este că oamenii care provin din același izvor, ale căror mame se roagă în aceeași Biserică, care poartă aceleași cruci la piept, se ucid unul pe altul. Amândoi citesc aceleași rugăciuni înainte de luptă și se întorc la același Dumnezeu.
Inima Maicii Domnului se rupe când vede toată această nebunie a copiilor ei! Sun și îi rog pe Preotul eparhiei Zaporizhia – să nu mai răspândească confuzie în Turma noastră, să nu mai urmeze diavolului. Amintește-ți că va trebui să răspunzi pentru fiecare cuvânt înaintea lui Dumnezeu!” a adresat IPS Sa aceste cuvinte, clerului.

„Astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să-ți trăiești chemarea – să arăți chipul lui Hristos în această lume: să ai îndurare față de toată lumea, să ai milă de toată lumea, să arăți dragoste jertfelnică, mai degrabă decât să te implici în jocurile politice. ”, a rezumat Mitropolitul Luca.

Anterior, UJO a raportat că Episcopul Silvestru de Bilohorodka consideră că încercările unora de a semăna ura și neîncrederea în rândul oamenilor în timpul războiului, sunt o nebunie.

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

1.Vă invit şi vă rog să citiţi două capitole din proorocia lui Isaiia, 36 şi 37. Despre ce ne vorbeşte Dumnezeu aici? Regele păgân Senaherib al Siriei a împresurat Ierusalimul spre a-l cuceri. Exact ca în vremea noastră, a început un război mediatic, psihologic, mincinos împotriva sufletelor care se găseau în cetate, şi i-au spus regelui Iezechia: ,,De unde vine încrederea aceasta pe care te bizui? Crezi că vorbele goale slujesc şi sfat şi tărie în luptă?’’

Regele Iezechia se bizuia pe Dumnezeul Adevărului. Şi Dumnezeul Adevărului i-a spus: Nu va intra în această cetate şi nu va arunca nicio suliţă. Nu va porni împotriva ei cu scut şi nu o va înconjura cu valuri’’.

Deznodământul: ,,Şi a ieşit îngerul Domnului şi a bătut în tabăra Asiriei, o sută cincizeci de mii; iar dimineaţa, la sculare, toţi erau morţi – cadavre. Atunci Senaherib, regele Asiriei, a ridicat tabăra şi a plecat şi s-a oprit în Ninive. Şi, pe când se închina în templul lui Nisroc, dumnezeul său, Adramelec şi Samerset, feciorii lui, l-au lovit cu sabia şi au fugit în ţinutul Ararat. Iar Asarhadon, fiul lui, a domnit după aceea’’.

Deznodământul pentru Putin: Şi va ieşi îngerul Domnului şi-l va lovi pe Putin… şi praful se va alege din planurile lui demente. Corectaţi-mă, de veţi vedea că am exagerat.

2. IV Regi 6. Vă rog să citiţi cu mare atenţie şi evlavie această relatare. Regele Asiriei a împresurat locul unde era Sfântul Prooroc Elisei, cu gândul de a-l captura şi a-l anihila, pentru că el vedea toate planurile mârşave ale asirienilor şi le descoperea israeliţilor, care le zădărniceau cu uşurinţă.

Într-o dimineaţă, slujitorul Sfântului Prooroc Elisei a fost îngrozit de ceea ce a văzut: cetatea lor se găsea înconjurată şi asediată de asirieni. ,,Vai, stăpânul meu, ce să facem?’’ Sfântul Prooroc Elisei îi răspunde cu imperturbabilă linişte: ,,Nu te teme, pentru că cei care sunt cu noi mai numeroşi decât cei care sunt cu ei’’.

,,Şi s-a rugat Elisei şi a zis: ,,Doamne, deschide-i ochii ca să vadă! Şi a deschis Domnului ochii slujitorului şi acesta a văzut, şi, iată tot muntele era plin de cai şi de care de foc, împrejurul lui Elisei’’.

Dumnezeu a venit în acel loc şi a zădărnicit pornirile războinice ale asirienilor. Dumnezeu i-a lovit cu orbire pe asirieni, care au fost reduşi la o totală neputinţă.

Imediat, slujitorul Proorocului Elisei a vrut să se răzbune pe păgânii asirieni, loviţi de orbire şi reduşi la o neputintăţi totală.

Este momentul în care Dumnezeu le spune: ,,Au doară şi cu arcul tău şi cu sabia ta i-ai prins ca să-i ucizi? Dă-le pâine şi apă, să mănânce şi să bea şi apoi să se ducă la domnul lor’’.După ce i-au ospătat, sirienii s-au întors în pace în ţara lor şi ceea ce părea un război absurd, sângeros şi iminent a fost evitat cu Dumnezeiască înţelepciune.

3.Citeam, cu mulţi ani în urmă, despre un fapt foarte semnificativ, petrecut în vechime. Cuceritorul sângeros Atila a ajuns în apropierea oraşului Lutetia Parisiorum, Parisul de azi. Şi-a aşezat tabăra şi se pregătea să atace oraşul, spre îngrozirea locuitorilor acestuia, Atunci, o femeie din oraş a avut o sclipire de înţelepciune: şi-a îmbrăcat fiica de 12 ani în veşmânt alb şi a trimis-o în faţa crudului Atila, cu acest mesaj simplu: ,,Am venit să vă spun că nu avem nimic împotriva dumneavoastră, şi credem că nici dumneavoastră nu vreţi să ne faceţi vreun rău’’. Un adevăr simplu, exprimat în cuvinte puţine care l-au impresionat pe regele hunilor. Drept urmare, a ridicat tabăra, a plecat şi războiul a fost evitat.

Dumnezeu va rândui ca şi războiul fratricid din Ucraina să înceteze. Amin. Aşa să fie.

Presbiter Ioviţa Vasile

Am văzut undeva o mișcătoare icoană a acestei milostiviri Dumnezeiești. O casă în mijloc de câmpie și drumul care trece prin fața ei pierzându-se la nesfârșit. Sus, pe terasa casei, un bătrân cu barba albă, sprijinit în toiag, se apleacă înainte, cu mâna streașină la ochi, uitându-se în zare. Ce a vrut să spună pictorul cu acest tablou? Zice pilda evanghelică despre fiul risipitor care se întorcea acasă: „Încă departe fiind, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă, și alergând a căzut pe grumajii lui și l-a sărutat” (Luca 15, 20).

Dar cum a aflat tatăl de întoarcerea fiului? Aici este tâlcul bătrânului care se uită în zare. Așa de mult își iubea el fiul, că nu-și putea închipui să-l piardă pentru totdeauna. De aceea, mereu îl aștepta, mereu se uita în zare, mereu cu mâna streașină la ochi: „Oare, nu cumva vine?”. De aceea l-a și văzut de departe.

Așa-i mila cea nesfârșită a lui Dumnezeu. Nu obosește, nu se împuținează, mereu se uită după fiecare dintre noi păcătoșii, mereu ne așteaptă: „Nu se poate să nu vină! Am făcut atâta pentru dânsul, Mi-am dat însăși viața pentru el, trebuie să se întoarcă!”. Nu este păcat care să biruiască milostivirea lui Dumnezeu. De aceea, oricât de grozavă ar fi păcătoșenia în care ne aflăm, să nu deznădăjduim. Dumnezeu ne așteaptă ca să ne ierte, să ne cuprindă în brațele părintești.

Și nu numai că ne îmbrățișează – semnul iertării, ci ne îmbracă cu haina cea dintâi, cu haina curăției; ne pune inel în deget – semnul eliberării de păcat și al înfierii; ne pune încălțăminte în picioare, adică ne întărește pe calea virtuții, ca să nu ne mai înțepăm de ghimpii păcatului, și tăind vițelul cel hrănit – adică jertfind pe Fiul Său Euharistic –, se face bucurie mare: se bucură Puterile Cerești și Însuși Tatăl Ceresc pentru păcătosul care se pocăiește (Luca 15, 10).

(Protosinghelul Petroniu Tănase, Ușile Pocăinței, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 19-20).

Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi

Articolul de faţă îmi este prilejuit de întrebarea unei credincioase: ,,Unde scrie în Sfânta Tradiţie că doar după Spovedanie se poate împărtăşi. Mă gândesc mult la situaţia în care mă aflu, că am nevoie de Hristos în Sfânta Împărtăşanie şi aş vrea să mă informez foarte bine, referitor la acest lucru’’.

Întrebarea aceasta aproape m-a descumpănit, pentru că niciodată n-am împărtăşit pe cineva, fără mărturisirea prealabilă a păcatelor.

1.Aş vrea să încep cu Sfânta Scriptură: ,,Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi de Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel care mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit’’ (I Corinteni 11, 23-30).

Cutremurător, nu? Mai cutează cineva să pună la îndoiala necesitatea Sfintei Spovedanii  sau cercetarea, înainte de Sfânta Împărtăşanie?

2.Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre. ,,Fiule, (fiică) atâţia ani poruncesc Dumnezeieştii Părinţi să nu te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, ci numai să bei Aghiasma Mare. Şi de vei ţine să nu te împărtăşeşti, ţi se vor dezlega păcatele tale; iar de vei îndrăzni, peste poruncile Sfinţilor Părinţi, ca să te împărtăşeşti, atunci te vei socotit al doilea Iuda’’ (Molitfelnic, EIBMO, 1984, pag. 68).

Deptmăritorule creştin, ortodoxule. Tu stabileşti când te împărtăşeşti, sau preotul duhovnic, care se călăuzeşte după Sfinţii Părinţi? Când eşti judecat la tribunal, tu îţi stabileşti pedeapsa ori achitarea. sau completul de judecată? Nu cădeţi în capcana ecumenistă, ascultând de preoţii care spun că te spovedeşi o dată, şi poţi să te împărtăşti trei luni! Asta fac ecumeniştii clujeni, şi cred că şi ceilalţi.

Vă dau un exemplu pe care, sunt sigur, puţini îl ştiţi: ,,Cel ce jură strâmb, ani 10 să nu se împărtăşească, iar de va fi făcut aceasta din nevoie, ani 6 (Canonul 88 al Marelui Vasilie); martorul mincinos ani 6 să nu se împărtăşească’’. Dacă în cele trei luni, cât ţi s-a dat de ecumenişti, ai căzut în acele păcate şi tu totuşi continui să te împărtăşeşti, nu ai făcut-o spre osânda ta? Nu îngreuiaţi preoţii lui Hristos cu false probleme, auzite în dreapta şi în stânga. Urmaţi Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre şi ignoraţi porcăriile ecumeniste. Înainte de Sfânta Împărtăşanie, mergeţi şi vă spovediţi, şi numai după aceea vă apropiaţi de Sfântul Potir. Dacă aveţi dezlegare, se înţelege.

Presbiter Ioviţa Vasile

Vesti de la Sfanta Manastire de la Banceni. Inalt-Preasfintitul Parinte Mitropolit Longhin este coplesit de multele griji, pentru sufletele de-acolo. E o relativa liniste la Banceni, insa Parintii se ostenesc cu cazarea refugiatilor napastuiti de nebunia oamenilor politici. Domnul si Maica Domnului sa vegheze asupra Sfintei Biserici Ortodoxe, din Ucraina si de pe toata fata pamantului.

Pace, pace, pace! strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu. Pâine, pâine, pâine! strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu. Legi, legi, legi! strigă doctorii în drept şi-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi şi în fiecare ceas, căci scriu legile lor şi nu ale lui Dumnezeu.

Vai de cei ce fac legi nedrepte şi de cei ce scriu hotărâri silnice (Isaia 10,1) Aşa a grăit Dumnezeu prin Isaía Proorocul. Iar prin Proorocul Ieremía a grăit: Cum puteţi voi să ziceţi: ,,Suntem înţelepţi şi avem Legea Domnului?’’ Că iată, pana mincinoasă a prefăcut-o în minciună(Ieremia 8, 8).

Pentru vechiul Israíl şi pentru noua Europă s’au zis aceste cuvinte, căci au trădat numele de popor ales şi nu au fost lumină popoarelor, ci întuneric. Noua Europă a spart atât tablele legii date de Moisì, cât şi cele ale lui Hristos, a încălcat legea morală a lui Dumnezeu, a scornit mincinoasele „legi naturale” şi le-a pus ca un jug greu pe grumazul oamenilor. A proclamat ceea ce este existent ca fiind inexistent, iar ce este inexistent ca existent. Pe singura lege existentă, cea numită de Dumnezeu lege, legea morală, a lepădat-o ca pe-o nelegiuire, sau ca pe-o haină ponosită, iar pe cele ce nu sânt ale lui Dumnezeu, rânduiala vremelnică a lucrurilor şi-a întâmplărilor naturale, a numit-o singura şi inevitabila lege – ca şi cum Dumnezeu ar fi putut da lege firii neînţelegătoare, iar nu omului înţelegător! Dar şarpele cel vechi, care a minţit şi pe Eva, i-a înduplecat prin veşnicul Iuda, pe cărturarii Europei să scrie minciună cu condeiul lor mincinos!

Au scris minciuna sub formă de poezie, pentru a preface nevinovăţia în vinovăţie, curăţia în necurăţie, şi să facă din tineretul botezat al Europei un neam câinesc, lacom şi curvar. Au scris minciuna sub formă de romane şi nuvele, pentru a orbi ochii europenilor ca să nu mai vadă Cerul şi Duhurile cereşti şi, astfel, să îndulcească noroiul, pământul şi tot ce e în stăpânirea morţii, a mormântului şi-a viermilor. Au scris minciuna ca istorie, o istorie în care au pus mai presus de Dumnezeu puterile oarbe ale naturii, simple unelte în mâinile lui Dumnezeu, şi cu ajutorul lor au explicat soarta neamurilor, a triburilor omeneşti şi a întregii omeniri – cu ajutorul uneltelor lui Dumnezeu, nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Şi, prin minciună, au slăvit un popor şi l-au ponegrit pe altul, după plata primită, întărâtând o generaţie împotriva alteia, învrăjbind un popor împotriva altuia şi pe copii împotriva părinţilor.

Au scris minciuna sub formă de filosofie, când un îngâmfat s’a apucat, în pofida puterilor sale mărginite, să încerce să explice cum a fost făcută lumea, cum stă lumea între hotarele sale şi ce este omul, care este calea lui şi unde-i este sfârşitul – toate acestea i-au ieşit din degete, minţind fără încetare şi flecărind fără să pună pază gurii sale. Ca şi când Dumnezeu nu ar fi vorbit niciodată înainte de ei! Ca şi cum Ziditorul nu ar fi zis şi n’ar fi arătat oamenilor toate acestea prin aleşii ce i-au slujit, Drepţi şi Prooroci, iar în cele din urmă prin Fiul Său cel Unul-Născut!

În cele din urmă, au scris minciună despre aşa-zisele „legi naturale” şi împotriva legilor nescrise ale lui Dumnezeu. Au scris minciună, necunoaştere şi nedreptate. Şi nimeni dintre oameni nu i-a judecat, căci neamurile Europene au slăbit de mult, şi nu mai ştiu să se împotrivească cruzilor şi îngâmfaţilor lor stăpâni. Iar după ce aceşti stăpâni îngâmfaţi şi cruzi, întunecaţi ca noaptea şi ca mormântul, nesătui de bani şi de slavă deşartă, au aruncat pe foc legea morală a lui Dumnezeu, au dat o nouă lege morală, adică:

Că omul e liber să creadă sau să nu creadă într’un singur Dumnezeu sau în sute de dumnezei. Că fiecare e liber să se închine idolilor de argint, de aur, de lemn şi de hârtie. Că cel ce batjocoreşte numele Domnului nu va fi judecat, dar cel ce batjocoreşte un paznic de stradă va fi judecat. Că fiii trebuie să lepede credinţa părinţilor ca pe-o înşelare, nu trebuie să îi asculte şi să-i cinstească, ci să se despartă cât mai grabnic de ei. Că Duminica nu este nicidecum o sărbătoare, ci o zi ca oricare alta, şi că în acea zi omul trebuie să-şi odihnească şi să-şi hrănească trupul său mai bine ca în celelalte zile. Că e îngăduit a ucide pe oricine stă împotriva intereselor tale personale, profesionale sau naţionale. Că curvia şi preacurvia sânt totuna cu căsătoria. Că hoţia e un lucru relativ, care depinde de context. Că jurământul strâmb este necesar pentru binele indivizilor şi al societăţii.

Iată, fraţilor, pentru ce a trebuit să vină marele război mondial. Ziditorul cel batjocorit a cutremurat pământul cu un război ca să scuture noroiul de pe sufletele europenilor. Vor simţi ei oare durerea acestui cutremur, vor înţelege oare pentru ce au fost loviţi cu războiul care tocmai s’a încheiat? Îşi vor veni oare în fire, vor lepăda oare prosteştile şi nedreptele lor legi şi se vor întoarce la veşnica lege morală a lui Dumnezeu? Îi vor mai lăsa oare pe mincinoşii lor cărturari să scrie mai departe minciuni cu condeiul lor mincinos, ca să întunece lumina lui Dumnezeu în sufletele oamenilor lui Dumnezeu?

Vor face oare acestea, sau nu? De aceasta depinde fericirea sau nefericirea, izbăvirea sau nimicirea Europei viitoare. Până acum, numai la poporul Sârb se văd semnele pocăinţei şi ale venirii în fire. Însă acestea trebuie să ajungă la apogeu, ca Dumnezeu să Se milostivească spre noi şi să ne ierte păcatele. Amin”.

(Sfântul Nicoale Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, București, 2007)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Când a fost vorba să ne păstrăm tezaurul nostru din aur ,,cloşca cu puii de aur’’, plus alte piese de ,,mare valoare’’, le-am trimis la Moscova să ni le păstreze, nu cumva să le pierdem. Şi le-am pierdut.

Am  mai avut un tezaur, tot din aur, şi l-am trimis la Londra, să ni-l păstreze hoţii internaţionali. Ni-l păstrează şi-n ziua de azi, cu o grijă sporită, nu cumva să ni-l fure alţi hoţi mai mari. A vrut Liviu Nicolae Dragnea să-l aducă acasă, pentru că era al nostru, şi l-au băgat în temniţă. Să se înveţe minte şi ceilalţi şi să nu-l mai ceară.

Cu mulţi ani în urmă am văzut un film, nu ştiu cum se numea. Concluzia lui era aceasta: Dacă pământul ar fi de aur, oamenii s-ar lupta pentru o palmă  de pământ. Ce este aurul? Un element aşezat de Dumnezeu în Creaţia Sa, în tabloul lui Mendeleev, dacă vreţi. Cât valorează el? Cât stabilesc nişte descreiearaţi, care-şi închipuie că, cu stăpânesc mai mult aur, cu atât e mai mare puterea lor. Ce nebuni!

Dragi ortodocşi. Voi aveţi, noi toţi avem, un tezaur pe care nu-l pot răpi leprele lumii, nu-l pot stăpâni scursorile care ne-au invadat ţara, nu-l pot înăbuşi sataniştii mondiali. Este Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura prin care noi ne putem mântui. O aveţi, păstraţi–o, mântuiţi-vă. Scârbiţi-vă de iohanişti, rafilişti, raedişti şi alte otrepe care s-au înverşunat împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe Române, căutând să o distrugă din interior şi din afara ei. Nu vor reuşi! Hristos nu poate fi biruit! Biserica Sa nu poate fi biruită! Nici de porţile iadului, nici de agenţii infiltraţi în Sfânta noastră Biserică, prezentându-se sub chipul mincinos de ,,episcopi’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

ÎPS Longhin: Să nu rămâneți fără veşnicie, să nu rămâneți fără de Hristos

Vremurile sunt foarte grele. Niciodată nu ne-am gândit că vor veni aceste vremuri. Mai mare pericol ca astazi n-a fost şi nu este niciodată! De aceea, păstraţi Credinţa ca o comoară, pastraţi curăţenia şi statornicia ca o comoară, să nu le ia nimeni!

Să știți fraților, că astăzi creştinii noştri au întrecut și pe diavoli cu trăirea lor, cu viclenia lor, cu vrăjmaşia, cu toata rautatea… Asta este cea mai mare durere: ca oamenii au înlocuit pe satana…Degeaba mulţi învinuiesc: satana m-a indemnat, satana… Nu-i de vină el cu nimic, să ştiţi. Vinovaţi suntem noi toți, că așa am ajuns la o stare de viclenie, la o stare de trădare, la o stare de vânzare, la o stare de răutate… că nu știu până când ne va mai răbda Dumnezeu!

Fraților, țineți minte, toate sunt trecătoare, toate sunt numai pentru o vreme. Dar trecând prin vremea asta, prin viaţa asta, să nu rămâneți fără veşnicie, să nu rămâneți fără de Hristos. Toti am căzut, toți suntem vinovaţi, dar cu toții să ne întoarcem la Domnul, că pe toţi ne iubeşte şi pe toţi ne iartă.

Eu Îl rog pe Bunul Dumnezeu, să reverse harul peste voi și mila Lui, să ne deschidă ochii sufletului, să putem crede cu adevărat, să putem privi spre cerul senin. Vă rog, fraților, întoarceţi-vă cu pocăinţă, cu dragoste, la Domnul! Slăvit să fie Domnul! Amin’’.

ÎPS Mitropolit Longhin

(Preluare de pe Facebook)

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Preafericitul Mitropolit Onufrie…

…a lansat un apel către Vladimir Putin cu rugămintea să înceteze războiul. Textul integral al adresării este publicat pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

,,Apărând suveranitatea și integritatea Ucrainei, facem apel la președintele Rusiei și cerem încetarea imediată a războiului fratricid. Poporul ucrainean și cel rus au ieșit din cristelnița Niprului, iar războiul dintre aceste popoare este o repetare a păcatului lui Cain care, de invidie, și-a ucis propriul frate”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Un asemenea război, după cuvântul Preafericitului Părinte Mitropolit, nu are nicio îndreptățire nici înaintea lui Dumnezeu, nici în fața oamenilor.

,,Fac apel către toți să dăm dovadă de bunul simț, care ne învață să ne rezolvăm problemele pământești prin vorbă bună și înțelegere, și sper sincer că Dumnezeu ne va ierta păcatele și pacea lui Dumnezeu va domni pe pământul nostru și în întreaga lume!”, cu aceste cuvinte Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene și-a încheiat adresarea către Putin.

 (Preluare de pe UJO)

Pseudo-patriarhul Kiril trăieşte ,,vremuri de pace’’, are sub omoforul său atât Rusia, cât şi Ucraina.Pentru ruşi: ,,puterea armatei ruse este o armă care ne apără poporul’’. Ucrainenii sunt cei cu intenţii rele

,,Știm că nu există război fără victime și, prin urmare, un respect deosebit în rândul poporului este și ar trebui să rămână întotdeauna pentru cei care își îmbracă în mod voluntar uniformele militare, depun un jurământ și jură credință Patriei și disponibilitatea de a-și apăra granițele sacre.

Trăim în vremuri de pace, dar știm că și în vremuri de pace există amenințări. Din nefericire, există amenințări chiar și acum – toată lumea este familiarizată cu ceea ce se întâmplă la granițele patriei noastre. De aceea, nu cred că există nicio îndoială în mintea militarilor noștri că au ales o cale foarte bună în viața lor. Pentru că, urmând această cale, vă apărați națiunea chiar și fără nicio acțiune militară. Puterea forțelor armate, puterea armatei ruse este o armă care ne apără poporul. Dar pentru ca această armă să fie luată în serios de cei cu intenții rele, forțele noastre armate trebuie să fie mereu în alertă.”, a spus Kiril, între altele.

(Preluare de pe ActiveNews)

Iubite cititorule! Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint două Epistole. În cea de-a doua, spre sfârşitul ei a făcut această afirmaţie: ,,Căci împotriva adevărului nu avem nicio putere; avem pentru adevăr’’(II Corinteni 13, 8). Având putere pentru adevăr, îl vom releva în rândurile de mai jos, şi ne vom întări în Credinţa noastră cea Sfântă prin cugetarea la ziua de odihnă. Trebuie spus că evreii, care L-au răstignit pe Mântuitorul Iisus Hristos, au până în ziua de azi ca zi de odihnă, sâmbăta, a şaptea zi, în numerotarea lor. Ei ar vrea să impună această zi în lumea întreagă şi să desfiinţeze Duminica, dacă ar fi cu putinţă. Dar nu este!

Biserica lui Hristos are ca zi de odihnă Duminica din mai multe motive. Înainte de toate, aceasta este ziua în care a înviat Domnul Iisus, aşa cum ne-au lăsat scris cei patru Sfinţi Evanghelişti: Matei 28, 1; Marcu 16, 2; Luca 24, 1; Ioan 20, 1). În aceste texte este vorba de ,,ziua cea dintâi a săptămânii’’.Cum am scris şi mai nainte, la evrei săptămâna avea tot şapte zile, ziua a şaptea fiind  sâmbăta. În chip logic, urmează că ziua cea dintâi a săptămânii este Duminica.

Avem apoi textul de la Faptele Apostolilor 20, 7 care ne spune că Biserica se aduna în zi de Duminică pentru frângerea pâinii, adică pentru Sfânta Liturghie: ,,În ziua cea dintâi a săptămânii (Duminica), adunându-ne  noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii’’. Prin urmare, Duminica era ţinută ca zi de odihnă încă din secolul I, cam din anul 33, când Hristos a întemeiat Sfânta noastră Biserică. Aserţiunea potrivit căreia Sfântul Constantin cel Mare ar fi impus Duminica drept zi de odihnă este o minciună iudeo-adventistă, care prinde foarte bine la proşti, sau la cei care le place să fie prostiţi. Sfântul Constantin cel Mare doar a legiferat o practică a Bisericii, veche, pe atunci, de aproape trei secole.

Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli s-a petrecut în zi de Duminică, zi în care Hristos Mântuitorul a întemeiat, în chip văzut, Sfânta Sa Biserică, în care noi ne lucrăm mântuirea.  

Să mai amintim că Sfântului Ioan Evanghelistul i s-a făcut Descoperirea Dumnezeiască cuprinsă în Cartea Apocalipsei, de asemenea, în această zi: ,,Am fost în duh în zi de Duminică şi am auzit, în urma mea, un glas mare ca de trâmbiţă’’ (Apocalipsa 1, 10). Aşa că de vei auzi vreun sectar adventist încercând să convingă, împotriva Sfintei Scripturi, că ziua de sâmbătă e cea de odihnă, lasă-l să vorbească. Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.

Presbiter Ioviţa Vasile

Când e vorba de psihopaţi, nu e greu să fii profiler. Pătrunzi uşor în minţile lor şi dai de nebunie. Nebunia e imposibil de explicat, de înţeles, e imprevizibilă şi nu poate fi stăpânită. Nebunia e lucrare drăcească şi pătrunde lesne în minţile întunecate de păcat. Formele ei sunt multe şi au fost clasificate de psihiatri. Eu m-aş opri la două forme.

Întâi, nebunia-nebunie, când bietul om îşi pierde minţile, din diverse pricini. Aceşti nefericiţi sunt izolaţi de societate prin ziduri înalte şi, când e cazul, sunt imobilizaţi în cămaşă de forţă.

Există, însă, forma cea mei gravă de nebunie, când titularii ei ni se înfăţişează ca oameni normali, chiar inteligenţi. Când aceşti nebuni ajung în vârful piramidei mondiale, în funcţii înalte, fireşte, aleşi ,,democratic’’, şi dispun de puteri decizionale extraordinare, primejdiile sunt neînchipuit de mari. Uitaţi-vă la nebunul Putin, înconjurat de o şleahtă de nebuni subordonaţi, susţinut de nebunii ocultei mondiale, şi veţi avea imaginea şi înţelegerea corectă a evenimentelor la care suntem martori şi care ne afectează, mai mult sau mai puţin, pe toţi.

L-am văzut pe Putin în imagini, alături de patriarhul ecumenist al Moscovei şi a toată Rusia, Kiril şi am zis atunci că s-ar putea ca în omul acesta să existe un dram de Credinţă. Am auzit că Putin a vizitat Sfântul Munte Atos şi am gândit că nu e un drac deosebit de negru. M-am înşelat. Putin este un nebun şi cele zise mai sus n-au fost decât o perdea de fum, îndărătul căreia îşi urzea fărădelegile. Putin e un criminal, chiar înainte de declanşarea războiului. A ordonat uciderea unor ziarişti şi a adversarilor politici incomozi.

Putin e un nebun criminal şi prin faptul că s-a încadrat perfect în planurile ocultei, când a fost vorba de zisa pandemie, urmată de vaccinurile ucigaşe. Acum e actorul principal în acest război absurd, planificat de ocultă drăcească mondială, şi declanşat cu scopul vădit de a distruge vieţi. În 23 ianuarie, anul acesta, am redactat şi publicat un articol intitulat ,,Războiul din Ucraina va fi îndreptat împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale’’. Când îl vedeţi pe neputinciosul Biden anunţând sancţiuni nimicitoare la adresa Rusiei, să ştiţi că sunteţi în faţa unei mari minciuni. Toţi sunt o apă şi un pământ. Toţi îşi joacă rolul în acelaşi scenariu diabolic, îndreptat împotriva lui Hristos şi a Bisericii Ortodoxe.

Nu sunt nici prooroc, nici înainte-văzător, nici om cu pretenţii vizionare. Sunt un popă hodorogit de la ţară, care am în spate 71 de ani, petrecuţi în păcate. Şi totuşi, îmi permit să spun cuvintele Mântuitorului: ,,Nebune, în această noapte se va cere de la tine sufletul tău; iară cele ce ai strâns tu, ale cui vor mai fi?’’ (Luca 12, 20)

Nebunul Putin va avea parte de un mormânt frumos şi de o dreaptă Judecată a lui Dumnezeu. Şi el, şi toţi nebunii lumii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Nu ma credeti? Prtiviti ce a scris Domnul avocat Gheorghe Piperea, cam in acelasi timp cu mine.

Biden a cerut, în G7, ca Rusia să fie exclusă din sistemul global de plăți SWIFT, adică să fi exclusă din comerțul global și din circuitul financiar internațional. 

Germania s-a opus și a declarat că UE va face la fel. Germania are nevoie de petrolul și gazul Rusiei. 

Asta demonstrează că Putin și-a negociat foarte exact și detaliat condițiile în care invadează Ucraina. Probabil că din tărăgănarea negocierilor a rezultat și „întârzierea” cu o săptămână a invaziei. 

Acum, Putin este dușmanul absolut, iar corifeii plandemiei – Biden, Trudeau, Johnson, Macron, von der Leyen – pot poza în salvatori, revolta și furia oamenilor față de infracțiunile și greșelile lor din plandemie și față de distrugerea economică, socială și psihologică antrenată de (pre)plandemie, precum și temerile față de „marea resetare” care își urmează neabătut calea, putând fi înghețate sau uitate. Războiul, mai ales cel planificat, este camuflajul perfect. Totalitarismul are acum calea asfaltată. 

PS Încă o dată, lorzii războiului și idioții lor utili trebuie să fie țintuiți în pozele sumbre ale istoriei, care vor reaminti cândva urmașilor noștri că războiul înseamnă moarte și suferință, banii și privilegiile câștigate de pe urma războiului fiind nimic altceva decât aurul blestemat al diavolului.

Av. Gheorghe Piperea

„Dumnezeu este Iubire”: nu s‑a zis că Dumnezeu are iubire, ci că este Iubire – Iubire dumnezeiască, care covârşeşte orice înţelegere omenească. Dacă iubirea omenească îşi jertfeşte viaţa de dragul celui iubit, oare Domnul Atotputernic, Căruia nu‑I e greu să zidească lumi întregi doar prin Cuvânt, Care este Iubire, Care l‑a îndrăgit atât de mult pe omul păcătos, căzut, îl va lăsa pe acesta fără Purtarea Sa de grijă, fără ajutor în nevoie, în necaz, în primejdie?! Niciodată nu se poate aşa ceva!

Psihicul omului e de aşa natură încât pentru mântuire are neapărată nevoie să rabde necazuri: de aceea Domnul şi îngăduie să vină asupra lui, cu toată iubirea Sa faţă de om – însă nu îngăduie nimic peste puteri. Apoi, în necazuri este ascunsă bucurie şi iubire de Dumnezeu dacă primim necazurile şi le răbdăm fără cârtire, cu recunoştinţă. Fără necazuri omul nu se smereşte, nu se pocăieşte adânc, nu dobândeşte iubire de Dumnezeu.

Pe urmă, voi spune: dacă te temi de necazuri şi vrei să scapi de ele, Domnul Iisus Hristos a arătat mijlocul potrivit pentru acest scop: priveghează asupra sufletului tău şi nu îngădui păcatului să se ivească nici în gânduri, nici în inimă, nici în trup, şi roagă‑te neîncetat. Poţi să ajungi la această treaptă? Atunci nu vei avea nici un fel de necazuri – mai bine zis, ele se vor îneca în bucuria duhovnicească –, iar atâta timp cât n‑ai ajuns la această treaptă rabdă şi osteneşte‑te. Dacă am trăi pe pământ mii de ani şi ne‑am răstigni zi de zi, chiar şi aceasta ar fi o plată neîndestulătoare pentru fericirea nepovestită pe care Domnul a pregătit‑o celor ce Îl iubesc.

Iubirea dumnezeiască îngăduie însă ca asupra omului să vină doar atât de puţine necazuri şi pentru un răstimp atât de scurt. Dacă tu crezi în Evanghelie, trebuie să crezi cuvintele Domnului, Care a arătat că deşi vor fi necazuri în viaţa pământească a ucenicilor Săi, ele vor fi înlocuite încă de aici de o bucurie pe care nimeni nu o va lua de la ei. De altfel, Domnul este cu noi întotdeauna: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Amin”. Cine e mai puternic ca Dumnezeu? Aşadar, nu îngădui în tine frica, puţinătatea de suflet, puţinătatea de credinţă, pe care le insuflă diavolul, ci împotriveşte‑te lor cu numele lui Iisus. „Înconjurând m‑au înconjurat, şi întru numele Domnului i‑am înfrânt pe ei.”

Nu învăţa pe nimeni, iar dacă vezi că cineva are trebuinţă de ajutor duhovnicesc şi simţi că ai putea să‑l ajuţi măcar cât de cât, povesteşte despre cele duhovniceşti ca şi cum ai fi citit ori auzit despre ele de la cunoscători, nu ca şi cum ai vorbi din propria experienţă, din propriile cunoştinţe. Aşa îţi va fi mai uşor, şi nu‑l vei lăsa pe diavol să se apropie de tine prin slava deşartă. Înţelegi ce‑ţi spun? Domnul să te înţelepţească în toate! Cere de la el credinţă neclintită şi răbdare!

(Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi