Categorie: Uncategorized

Evenimentele din jurul Sinaxei Primaților Bisericilor Ortodoxe Locale, care se desfașoară în Iordania, în perioada 25 februarie 2020 – 27 februarie 2020, la Hotelul Fairmont din Amman, sunt bine protejate de invazia mass-mediei internaționale. De asemenea, nu s-a dat publicității numele ierarhilor din componența delegațiilor Bisericilor Locale. Patriarhul Teofilos al III-lea din Ierusalim a binecuvântat o singură acoperire mediatică a desfășurării activității Sinaxei Primaților – canalul de stat iordanian.

Două grupuri de jurnaliști ruși au fost somați deja să părăsească Hotelul Fairmont. Reprezentanții presei ruse au încercat să filmeze desfășurarea evenimentelor de pe acoperișul clădirii vecine hotelului, dar au fost opriți de intervenția poliției.

Întâlnirea se va deschide după rugăciunea de dimineață la ora 9:30 și va dura până la ora 13:00. Locul de desfășurare – Sala de Conferințe a Hotelului Fairmont.  La sfârșitul primei părți a întâlnirii frățesti, este programată o întâlnire de protocol cu regele Abdullah II al Iordaniei, care se va încheia la ora 16:00.

La ora 17:00 va începe a doua parte a ședinței Sinaxei Primaților, care va dura până la 20:30. Conform informațiilor neoficiale, va fi pregătit un comunicat de presă care se va da publicității ulterior.

Postare: Dr. Gabriela Naghi

Ce este un idol? Este, potrivit Dicţionarului, o divinitate păgână; idol este  şi reprezentarea acesteia printr-o statuie, un chip sau o figură în care sălăşluiesc unul sau mai mulţi demoni, cum vom vedea în continuare. Este de la sine înţeles că închinarea la idoli este închinare la diavolul.

          Sfântul Porfirie, pomenit astăzi,  a fost hirotonit episcop pentru cetatea Gaza, care era predominant păgână. Marnas, Venera, Fortuna şi Prosepina erau câteva din zetăţile păgâne cinstite în cetate. Puţinii credincioşi aveau multe de suferit din partea păgânilor. Sfântul Porfirie însoţit de Sfântul Mitropolit Ioan al Cezareii s-au dus la Constantinopol pentru a lua scrisori împărăteşti prin care creştinii să fie apăraţi de păgâni. Deorece în Constantinopol păstorea Sfântul Ioan Gură de Aur, s-au dus la acesta pentru binecuvântare şi sfat. Dumnezeu a rânduit ca arhiereii lui Hristos să aibă trecere în faţa împăratului şi s-au întors în Gaza cu bune scrisori şi cu oaste care să apere poporul credincios de  păgâni.

          Când au ajuns lângă o insulă, cei doi episcopi au vrut să se oprească acolo, pentru a merge să se închine Cuviosului Procopie Sihastrul. Corăbierul, care în taină era eretic arian, n-a ascultat rugămintea lor, de aceea s-a stârnit puternică furtună, încât pe toţi i-a cuprins frica morţii. Atunci Cuviosul Procopie s-a arătat Sfântului Porfirie spunându-i: ,,Sfătuiţi pe cârmaci să se lase de eresul arian şi să-l blesteme, apoi să-l învăţaţi spre Botez şi îndată va înceta învăluirea cea înfricoşătoare’’. Sfinţii arhierei i-au arătat primejdia pieirii veşnice în care se afla, l-au învăţat Dreapta Credinţă apoi l-au botezat. Furtuna s-a potolit, după cum spusese Cuviosul Procopie.

          Ajunşi în cetate, au început dărâmarea templelor, a idolilor de pe toate uliţele şi din casele păgânilor. Idolul femeilor era Venera, închipuită printr-o statuie goală ,,căruia gazeenii îi făceau mare cinste, iar mai ales partea femeiască, aprinzându-i lumânări şi cădelniţându-l cu tămâie mirositoare; căci diavolul, locuind în idolul acela, pe multe le înşela cu năluciri de visuri, îndemnând pe femei sau pe fecioare la necurata însoţire’’.

         Când să dărâme templul spurcat al lui Marnas, unii au spus să fie cruţat şi sfinţit, pentru a-l preface în biserică. Printr-un copil nevinovat, Dumnezeu a spus acelora: ,,Să se ardă şi să se risipească templul lui Marnas, de vreme ce este întinat de mult sânge omenesc, vărsat pentru jertfa diavolilor, şi temelia din pământ să se sape şi să se arunce; iar în acel loc să se zidească noua biserică dumnezeiască’’.Aşa s-a dezrădăcinat păgânătatea din Gaza, şi prin osârdia Sfântului Porfirie, Biserica lui Hristos s-a arătat biruitoare (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.301-318)

Presbiter Ioviţa Vasile

Peste puţină vreme, reprezentanţi a şase (sau şapte) Biserici locale se vor întâlni în capitala Iordaniei pentru a lua în discuţie starea actuală în care a ajuns Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi-au anunţat participarea Bisericile Ierusalimului, Rusiei, Poloniei, Cehiei şi Slovaciei, Serbiei şi României, aceasta din urmă trimiţând o delegaţie de rangul doi. Pare-se că li se vor alătura reprezentanţii Bisericii Antiohiene.

De la bun început, remarcăm ambiguităţile care planează asupra reuniunii. A fost concepută ca o Sinaxă a întâistătătorilor, unii vorbesc de un Sinod, alţii – despre întâlnire frăţească sau reuniune. Oricum îi vom spune acestei întâlniri, ea nu va face nici un pas spre înlăturarea ereziilor ecumeniste şi a schismelor provocate de Bartolomeu din Constantinopol, care refuză să participe, ştie el de ce. Apoi nu ştim cu ce mandat din partea Sinoadelor locale se prezintă delegaţiile la Amman. Se vor rosti vorbe frumoase, meşteşugite, diplomatice, se vor exprima speranţe şi intenţii pentru soluţionare, dar nu se va mişca măcar un deget pentru a aplica Sfintele Canoane privind ereziile şi schismele.

Întâlnirea ar putea deveni una istorică, dacă ar exista reprezentativitate şi voinţă. Ce-ar trebui să facă participanţii? Întâi, să nu se ferească de cuvântul Sinod şi să procedeze în consecinţă. Să condamne ereziile promovate în Creta, ca şi schismele cu care se confruntă Biserica. Au fost convocaţi toţi întâistătători, aşa încât cei ce refuză să participe nu vor avea cuvânt de dezvinovăţire. Nu vor să se prezinte, înseamnă că persistă în rătăcire, fără gând de pocăinţă.  Cei vinovaţi de erezie şi schismă trebuie identificaţi, nominalizaţi, condamnaţi, caterisiţi, anatematizaţi, excomunicaţi. O operaţie dureroasă, dar necesară spre vindecarea  relelor abătute asupra Sfintei Biserici. Ştiu că sunt un visător, un idealist, şi ceea ce spun eu acum nu se va înfăptui la Amman. Fără aplicarea Sfintelor Canoane, nu va exista vindecarea pe care toţi o aşteptăm. Dimpotrivă, starea actuala se va perpetua şi încă se va agrava. Să dea Bunul Dumnezeu să mă înşel.

Mi-au rămas în memorie cuvintele unui Părinte al Bisericii: de la ierarhie să nu aşteptaţi, îndeobşte, bună rânduială. Şi nu aşteptăm. Puţinii ierarhi, nu-i ştim pe toţi, care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi luptă pentru Sfânta Ortodoxie, vor reprezenta, în continuare, treapta episcopală şi vor păstra succesiunea apostolică în Biserică. Ceilalţi se vor opune din răsputeri restatornicirii bunei rânduieli în Ortodoxie, adică ne vor lăsa la …aman.

Ca oameni păcătoşi ce ne aflăm, nu întrevedem nicio ieşire din această stare. Soluţia este în Atotştiinţa Atotputernicului nostru Dumnezeu.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,În 1964 a început un drum care de acum nu se mai poate opri: încă n-am ajuns la ţinta unităţii creştinilor, însă din acel moment am învăţat să ne iertăm unii pe alţii pentru greşelile şi neîncrederea din trecut şi am făcut paşi importanţi spre reapropiere şi reconciliere. Acum a venit momentul de a merge înainte’’ (împreună cum spune Francisc) – afirma Bartolomeu, conducătorul Fanarului, încă din 2014.

Între timp, am învăţat să ne iertăm unii pe alţii. Iertaţi-ne, iubiţi papistaşi, pentru că noi ortodocşii am păstrat Sfânta Învăţătură a Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără adăugire, fără scădere, fără denaturare. La rându-ne, vă iertăm pentru numeroasele erezii pe care le-aţi născocit şi le afirmaţi, şi nu vă cerem pocăinţă. Ne este de-ajuns să stăruiţi în ele.

Duhul antipatristic şi al Ecumenismului,domină peste tot lumea ortodoxă. Cine îşi mai aminteşte momentul în care kir Bartolomeu, a oferit un Sfânt Potir ca dar cu un simbolism foarte profund, nou-alesului Episcop Unit al Atenei? Astăzi,prin scăderile de la acrivia dogmatică în poziţiile ortodoxe  … din nefericire, întru nimic nu ne mai deosebim de uniţi”, iar dialogul ecumenic este doar un joc care nu are nimic sfânt! De aceea unirea cu greco-catolicii nu va întâmpina nici o tulburare! Constantinopolul aduce cântări de laudă Papei, care stăruie în erezie, ca fiind „venerabil Păstor şi Întâi-stătător” şi asta chiar în biserica patriarhală şi în prezenţa Patriarhului Ortodox! Se aduc cântări de laudă ereziei papismului, ca fiind „Biserică venerabilă, Scaunul lui Petru”, de către Constantinopol şi asta în biserica patriarhală şi în prezenţa Patriarhului!

E adevărat. Bartolomeu nu se deosebeşte cu nimic de papa eretic. Acelaşi cuget, aceleaşi simţiri. Lauda datorată lui Dumnezeu o înlocuim cu lauda adusă papei.

Papa, cel care stăruie în erezie, îmbrăcat în veşminte liturgice, participă activ la Dumnezeiasca Liturghie în biserica patriarhală (30.11.2006) schimbând sărutarea liturgică cu (… co-liturghisitorul său) Patriarhul şi rostind Rugăciunea Domnească (Tatăl nostru) în numele Poporului Ortodox! Nu în cadrul Liturghiei, dar şi la noi Patriarhul Daniel a procedat la fel…fără să întâmpine nici o opoziţie… Clerici papistaşi şi armeni, îmbrăcaţi în veşminte liturgice, citesc Evanghelia la Vecernia Dragostei (a „Doua Înviere”, n.tr.) în biserica patriarhală a Constantinopolului (în anii 2011, 2012) şi intră în Sfântul Altar prin uşile împărăteşti, ca nişte clerici ortodocşi canonici! Mitropolitul Germaniei, kir Augustin, a participat la Trier în Germania la o manifestaţie dedicată „pomenirii Botezului” în „Ziua lumii creştine” (5 mai 2012)! S-a rugat împreună chiar şi cu pastoriţe şi episcopese şi a primit să fie stropit pe frunte de un Episcop papistaş întru „pomenirea Botezului”! În aceeaşi măsură tragică pentru un episcop ortodox a fost şi clipa în care Mitropolitul Germaniei Serafim Joantă, ca şi cum ar fi fost un cleric papistaş, i-a stropit pe frunte pe mirenii catolici şi protestanţi întru „pomenirea Botezului”! Ar fi putut, aşadar, Roma să-şi asigure o mai bună legiferare bisericească a „botezului” papistaş decât printr-un episcop ortodox cunoscut, reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului? La aceeaşi ceremonie, acelaşi mitropolit a fost fotografiat aşteptând la rând după o pastoriţă sau episcopeasă, care îl binecuvintează pe frunte (!) pe un episcop papistaş! Episcopi papistaşi au participat în biserici ale Patriarhiei Ecumenice la litania Icoanelor în Duminica Ortodoxiei! O, cumplită confuzie şi batjocorire! Mitropolitul Prusei şi directorul Facultăţii de Teologie din Halki, kir Elpidofos, le predă studenţilor lui că rugăciunile în comun cu eterodocşii sunt îngăduite şi nu reprezintă o încălcare canonică, potrivit Sfintelor Canoane, a Enciclicei Patriarhale din 31.1.1952 şi Scrisorii din 3.7.1999 a Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, adresată Sfintei Chinotite a Sfântului Munte.

Nu spera când vezi mişeii / La izbândă făcând punte,/ Te-or întrece nătărăii,/ De-ai avea şi stea în frunte /Teamă n-ai, căta-vor iarăşi/ Între dânşii să se plece/ Nu te prinde lor tovarăş/ Ce e val, ca valul trece.

Conducătorul Fanarului a condamnat pe cei care citesc «anatemele» împotriva eterodocşilor şi a celor de alte credinţe, ca şi împotriva celor care propovăduiesc şi învaţă ecumenismul sincretic, întrucât se produce tulburare şi există primejdia schismei şi a neorânduielii în Ortodoxie. Câţi ierarhi ortodocşi, vor mai citi Synodiconul în Duminica Ortodoxiei? Prin „anatemele” Sinoadelor Ecumenice şi Locale, Biserica îi sensibilizează pe fraţii rătăciţi şi trage semnalul de alarmă faţă de membrii ei, atrăgând atenţia asupra stricării şi deformării Adevărului, asupra primejdiei răspândirii ereziilor în Trupul Bisericii , care otrăvesc de moarte mădularele acesteia. Atât de uşor se uită şi se şterg toate acestea?

Câţi ierarhi ortodocsi vor mai citi Sinodiconul în Duminica Ortodoxiei? Toţi. Ecumeniştii se feresc de el, pentru că îi osândeşte. Vor fi şi preoţi care vor citi Sinodiconul, şi nu puţini. Asta e durerea lor, pentru că anatema echivalează cu condamnarea la moarte (Diac. Prof. Dr. Ioan Floca)

Totul a fost pregătit cu mult timp înainte, dar evenimentele au trecut la acea vreme, din neştiinţă, pe lângă noi. Arhiereii BOR mai sunt ei oare, prin Harul Domnului, ,,părtaşi chipurilor şi urmaşi ai tronurilor Sfinţilor Apostoli”? Adunarea de la Kolymbari din 2016 a devenit, prin documentele semnate de înalţii arhierei, în numele tuturor creştinilor ortodocşi, un „sfat al nelegiuiţilor” şi o„adunare a viclenilor”, căci  nu a apărat şi nu a păzit Credinţa şi Mărturia noastră Ortodoxă şi rânduiala canonică a Preasfintei noastre Biserici.

Arhiereii români sunt vânduţi vrăjmaşilor lui Hristos şi ai Bisericii, aşa încât, nu mai avem nicio aşteptare de la dânşii. Dumnezeu să le dea sănătate şi gând de revenire în Sfânta Biserică Ortodoxă.

Dr. Gabriela Naghi

Scurte adnotari: nevrednic presbiter Iovita Vasile

Sfântul Paisie Aghioritul confirmă proorocirile Sfinţilor Părinţi cu exemple din lumea care ne înconjoară. Ne atenţionează cu înţelepciune să fim în stare de trezvie permanentă, observând semnele vremurilor de apostazie pe care am ajuns să le traim, prin mila Domnului. Acestea însă se vor derula cu repeziciune. Vedem ca românii trăiesc ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic…majoritatea, vieţuiesc într-o stare de letargie duhovnicească, într-o neputinţă somnambulică înfricoşătoare. În schimb au epuizat în timp record majoritatea stocurilor de măşti de protecţie din farmacii, ca şi cum acea bucată de ţesătură simplă i-ar apăra de vreun virus, cât ar fi el de puţin „nociv”! Nu îi preocupă erezia care îmbolnăveşte de moarte mădularele Trupului lui Hristos, nici schisma care invadează agresiv Ortodoxia, punând în pericol unitatea Bisericii. Se pare că şi-au pierdut, nu se ştie cum, mustrarea de conştiinţă, au uitat puterea rugăciunii şi a pocăinţei care reuşesc să înduplece mila Celui Prea Înalt. Ce fac arhiereii noştri, acum când s-a hotarat deja unirea cu papistaşii la sinodul ecumenic din 2025?

„Se vor petrece multe evenimente. Poate veţi apuca să trăiţi şi voi multe din semnele scrise în Apocalipsă. Încet-încet, destule încep să iasă la iveală. Strig şi eu, netrebnicul, de atâţia ani! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină fiul pierzării[1].Totul va deveni un spital de nebuni. În harababura ce va stăpâni, fiecare stat se va ridica să facă orice-i spune cugetul. Dumnezeu să ajute ca interesele celor mari să fie spre binele nostru! Pe zi ce trece vom auzi lucruri tot mai noi. Vom vedea făcându-se lucrurile cele mai neaşteptate, mai neraţionale. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune.

Ecumenism, piaţă comună, un stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii pregătesc pe cineva să fie Mesia. Pentru ei Mesia este împărat, adică va stăpâni aici pe pământ. Martorii lui Iehova visează şi ei la un împărat pământesc. Sioniştii vor prezenta unul, iar martorii lui Iehova îl vor primi. Vor spune: „Acesta este!”. Se va face mare zăpăceală. În mijlocul acestei zăpăceli toţi vor cere un Mesia ca să-i mântuiască. Şi atunci vor prezenta pe unul care va spune: „Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l aşteaptă creştinii, eu sunt acela pe care-l aşteaptă Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci „eu”-uri!…

Evanghelistul Ioan, atunci când în prima sa epistolă spune: Copiii mei… că vine antihristul, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat…[2], nu înţelege că aşteptatul antihrist va fi ca prigonitorii Maximian şi Diocleţian, ci că antihristul cel aşteptat va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei, vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te, oamenii nici nu înţeleg că trăim vremuri apocaliptice, că pecetluirea înaintează. Trăiesc ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. De aceea spune Scriptura că va căuta să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi[3]. Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi, se vor înşela în anii apostaziei. Pentru că cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are nici limpezime duhovnicească, asemenea diavolului.

– Părinte, sioniştii cred cele despre antihrist?

– Aceştia vor să stăpânească toată lumea. Ca să le reuşească scopul, folosesc vrăjitoria şi satanismul. Satanolatria o văd ca pe o putere care îi va ajuta în planurile lor. Adică vor să stăpânească lumea cu putere satanică. Pe Dumnezeu nu-L pun în socoteala lor. Dar în felul acesta vor fi binecuvântaţi de Dumnezeu? Din aceasta Dumnezeu va scoate multe lucruri bune. Celelalte teorii satanice au ţinut cel puţin şaptezeci de ani; ale acestora nici şapte ani nu vor ţine.

– Părinte, atunci când aud despre Antihrist simt o frică înăuntrul meu.

– De ce te temi? Va fi mai înfricoşător decât diavolul? Acesta este om. Sfânta Marina l-a bătut pe diavol şi Sfânta Iustina a alungat atâţia. La urma urmei noi n-am venit să ne aranjăm în această lume.”

[1] II Tes. 2, 3. [2] I In. 2, 18. [3] Mt. 24, 24;  Mc. 13, 22.

(Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos)

Dr. Gabriela Naghi.

O dumnezeească prorocie a Avvei Pamvo, se împlineşte întru totul în vremurile noastre. Trebuie să luptăm în fiecare secundă cu duhurile întunericului care şi-au făcut tron în inimile şi minţile multora, zăpăcindu-i, şi atrăgând şi pe alţii pe drumul care duce la iadul cel primitor.

Zice cu înţelepciune Avva Pamvo (sec.V):
„Că iată îţi zic ţie fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeeştilor Prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Și se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta Părinţii nostri au zis: „Cei ce sunt în pustia aceasta să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe hârtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să scrie dupa voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină.” Și i-a zis lui fratele: „Aşadar, se vor schimba obiceiurile şi aşezămintele creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică să facă acestea?” Și a zis bătrânul: „În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile noroadelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugarilor. Vor fi egumeni nebăgând seama de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri grabnici, gata spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le, nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: De-am fi fost şi noi în zilele lor ne-am fi nevoit şi noi. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă şi în norod necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtişaguri şi beţie.” Și a zis fratele: „Ce va face cineva în vremile şi anii aceia?” Și a zis bătrânul: „Fiule, în acele zile cel ce îşi mântuieşte sufletul său mare se va chema în împărăţia cerurilor.” (Patericul Egiptean, pag. 209, cuv. 15)

Dr. Gabriela Naghi

A fost odată ca niciodată un grec numit Bartolomeu. Omul nostru avea mari ambiţii de slavă deşartă, însă cum să şi le împlinească? Nimeni nu-l băga în seamă. Iată că se iveşte prilejul mult aşteptat: întâlnirea cu tatăl minciunii. Tranzacţia s-a făcut repede şi omul şi-a vândut sufletul, preţul fiind un jilţ înalt. Cel mai înalt, a cerut el. Necuratul i-a promis să-i satisfacă dorinţa, şi nu după multă vreme a ajuns în jilţul patriarhal din Constantinopol. Acum, se gândea el, am lumea ortodoxă la picioarele mele, sunt asemenea papei de la Vatican. În euforia ce-l cuprinsese, n-a băgat de seamă că jilţuri ca al său mai există câteva sute în lume, exact la înălţimea lui. N-a observat nici faptul că jilţul său e din ceară, iar dedesupt… Şi s-a pus pe treabă. În anii de domnie scurşi, a lovit Poporul lui Dumnezeu cu erezii de împrumut de la ecumenişti, cu schisme de inspiraţie papistaşă, totul culminând cu adunarea din 2016, din Creta. Atunci a oficializat introducerea ecumenismului satanic în Biserică, a şters hotarele dintre Dreapta Credinţă şi rătăcirile ereticilor şi i-a adus printre noi, că doar şi ei sunt făpturi ale lui Dumnezeu, şi-atunci de ce să fie lipsiţi de calitatea de ,,biserici’’? Dar ereziile lor? Lăsaţi asta, ele nici nu mai contează, căutăm ceea ce ne uneşte şi celelalte le lăsăm deoparte, să nu mai aud de ele.

După o vreme, omul a văzut că lucrurile nu merg precum îşi doreşte. Ce-i de făcut? A pus locotenenţii să scrie degrabă o epistolă confratelui de erezie şi schismă, lui Ieronim al Greciei. Ce aflăm din această epistolă?

1.Că Bartolomeu e… păzitor al rânduielii dogmatice şi canonice a Bisericii Răsăritene! Nici mai mult, nici mai puţin! Înţelegeţi, iubitori de Hristos, cine ne asigură existenţa? Nu oricum, ci ,,în lumina responsabilităţii noastre ca patriarh ecumenic şi preşedinte al Sfântului şi Marelui Sinod care s-a întrunit în Creta’’.Doamne fereşte, să nu dispară fizic. Ne mai spune că Patriarhia de Constantinopol e Mama Bisericilor. Parcă ştiam că Biserica Mamă e cea a Ierusalimului. Acolo s-a întemeiat prima Biserică locală la Cincizecime, nu?

2. Prin urmare, vă rugăm stăruitor pe preasfinţia voastră şi pe Sfântul Sinod al Bisericii Greciei care a participat la Sfântul şi Marele Sinod din Creta, şi care a colaborat la hotărârea sa şi a semnat toate textele sinodale, să aplice hotărârile acelui Sinod care a stabilit că aceste texte sunt obligatorii pentru toţi credincioşii ortodocşi – clerici şi laici deopotrivă.Am ajuns s-o auzim şi pe asta, adică să ne spună sanctitatea sa că e musai să devenim cu toţii eretici, dacă vrem să ne numim ortodocşi. Ce actor, ce teatru al absurdului!

3.Durerea cea mare a sanctităţii sale e aceea că Părintele Theodor Zisis a cutezat să spună că Biserica lui Hristos nu e compatibilă cu erezia şi s-a ridicat împotriva sinodului tâlhăresc din Creta. Acuma, ştie oricine că Părintele Theodor e un bun slujitor al lui Hristos, un eminent profesor de Teologie care a condus numeroase doctorate, unele susţinute chiar de români, care mai apoi au căzut în erezie. Mi se pare pierdere de vreme să-l comparăm cu Bartolomeu, cel cu jilţul de ceară.

4. Bartolomeu vrea să soluţioneze criza pe care a generat-o, spunându-le tuturor  ierarhilor: rupeţi comuniunea ecleziasică cu ei, caterisiţi-i, excomunicaţi-i! Exact ca Alexandru Lăpuşneanul:  ,, Săriţi, flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Daţi! daţi de tot! Eu vă poruncesc. Ucideţi-i pre toţi… Nici unul să nu scape. …A! mă-năduş!… Apă! Apă! Apă!…’’

Bartolomeu  se preface a nu şti că nu mai are ce rupe, deoarece Părintele Theodor Zisis şi toţi nepomenitorii s-au îngrădit de ei şi au încetat de multă vreme orice comuniune cu ereticii cretani. Şi ar fi bine să-şi aducă aminte Bartolomeu că ilustrul său predecesor, Meletie Metaxakis, cel care a sfâşiat unitatea liturgică a Ortodoxiei, prin introducerea calendarului papistaş, a înnebunit şi-n această stare s-a dus la judecata particulară.

Presbiter Ioviţa Vasile

„Fiecare înşală pe prietenul său şi nu spune adevărul; şi-au deprins limba la minciună şi viclenesc până obosesc”. (Ieremia 9,5).

În ultimii ani, Patriarhul Daniel s-a abţinut să mai adreseze participanţilor mesaje cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. În anul 2013, tema de reflecţie a Săptămânii de Rugăciune , a fost  ,,Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?”, inspirată din textul scripturistic de la proorocul Miheia (VI, 6-8).
Întâistătătorul BOR consideră că la întrebarea “Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?” va răspunde fiecare om nu atât prin cuvinte, cât prin lumina iubirii milostive pe care o are în suflet când se află în faţa lui Dumnezeu. Întrebăm şi noi cu smerenie, cum şi-a manifestat iubirea milostivă faţă de noi, fiii BOR, pe care ne-a respins fără discuţii, fără a răspunde neliniştilor noastre legate de Sfânta Credinţă Ortodoxă, de mântuirea sufletelor, în dispreţ total faţă de noi şi Preotii îngrădiţi de erezie, conform Sfintelor Canoane. Este preocupat intens de rugăciunile cu ereticii, de întâlnirile nenumărate din cadrul satanicului organism CMB, care au pervertit conştiinţa clerului ortodox participant. Se preocupă de unitate, dar în realitate răspandeşte în jur dezbinarea şi „rupe”unitatea BOR.

“Această lumină este însăşi prezenţa harului divin în sufletul omului credincios, rugător şi solidar cu oamenii aflaţi în suferinţă, sărăcie şi singurătate, dar şi făcător de pace şi lucrător pentru unitate. Luând aminte la cuvintele proorocului Miheia, care a prevestit Naşterea lui Hristos – Mesia in Bethleem (Miheia, 5,1-3), să ne străduim şi noi să fim făcători de pace şi de unitate, ca împlinitori ai rugăciunii Domnului Iisus Hristos ,,ca toţi să fie una’’ (Ioan 17,21), ceea ce înseamnă mai mare apropiere şi reconciliere între creştini …”, mai afirmă Patriarhul Daniel. Prin urmare harul divin, lumina, se află în toţi credincioşii (nu creştinii!), fie ei papistaşi, luterani, calvini, monofiziţi, uniaţi, armeni etc., minţiţi în faţă în numele “iubirii” despre lucruri fundamentale ale condiţiei lor soteriologice. Li s-a spus că şi ei sunt “biserici”, că sunt slujitori ai misiunii Bisericii lui Hristos, că sunt fraţi creştini cu ortodocşii şi altele asemenea, în general sugerându-li-se indirect falsa idee că ei nu se află în înşelare şi, prin urmare, nu trebuie să se întoarcă la Adevăr.
Numai în Adevăr putem avea o comuniune de rugăciune cu ei, cei care sunt străini, în afara Adevărului Hristos, străini de Tradiţia revelată a Bisericii celei Una. Dar tot în cartea Prorocului Miheia găsim pedeapsa cumplită a celor care nesocotesc învăţăturile Sfinţilor Părinţi, a celor care ,,grăiesc cuvinte mincinoase şi limba lor este numai viclenie în gura lor. Pentru aceasta aşa zice Domnul: Iată că Eu pun la cale pentru neamul acesta o nenorocire, de care nu veţi putea să vă feriţi grumazul vostru şi nu veţi mai călca mândri; căci vremurile sunt rele.
În vremea aceea veţi ajunge de batjocură şi vi se va cânta un cântec de jale“(Miheia2;3,4)

Patriarhul nu ar putea face nimic, fără complicitatea tacită a sinodului, a clerului nepăsator făţiş faţă de mântuirea turmei, dar şi a aproapelui căzut între tâlhari. Fariseismul, ipocrizia şi minciuna îşi fac locul în viaţa Bisericii, unde creştinii sunt înşelaţi şi minţiţi, chiar prin păstrarea tăcerii asupra tuturor problemelor care framântă lumea ortodoxă. ,,Să nu ne înşelăm. Există şi un dialog al falsităţii, atunci când cei ce discută se mint unii pe alţii în mod conştient sau inconştient. Acest tip de dialog este propriu “tatălui minciunii”, diavolul, ,,căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Este, de asemenea, un lucru obişnuit pentru colaboratorii săi conştienţi ori inconştienţi să-şi atingă “adevărul” lor cu ajutorul minciunilor atunci când ei vor să-şi împlinească binele lor prin rău. Nu poate exista nici un “dialog al dragostei” fără dialogul adevărului. Altminteri, acest dialog nu este adevărat şi nu este firesc. Ca atare, porunca Apostolului cere ca “dragostea să fie nefăţarnică” (Rom. 12, 9)“ (Sfântul Iustin Popovici).

Nu este întâmplător faptul că Sfântul Porfirie i-a apărut de curând unui profesor grec căruia i-a spus că suntem cu adevărat singuri şi nu avem nici un prieten sincer alături de noi, în afară de ajutorul Sfinţilor şi al Maicii Domnului. Acelaşi lucru l-a susţinut şi Părintele Efrem Filotheitul din Arizona. Cât timp mai suntem dispuşi să înghițim atâta lașitate apostată tot ceea ce ni se prezintă, fără a reacționa, fiind încredințați că aşa aducem ,,închinare lui Dumnezeu”, uitându-ne la adevăr , dar îm­brăţişând în chip pătimaş minciuna? Minciuna, odata iniţiată ca sistem, cere dupa ea alte şi alte minciuni din ce în ce mai mari, mai ramificate şi mai nerusinate. Treptat ajungem să nu mai deosebim în noi înşine, decât cu mare greutate, adevărul de minciună. Se spun minciuni deoarece creştinii nedespătimiţi, cler si laici, se feresc de martiriu sau de mărturisirea Adevărului.
Sfânta Scriptură menţionează ferm:

,,Nu grăi împotriva adevărului, ci ruşinează-te de lipsa ta de învăţătură.
Nu-ţi fie ruşine a mărturisi păcatele tale şi nu sta împotriva curgerii râului.
Nu te supune omului nebun şi nu măguli faţa celui puternic.
Până la moarte luptă-te pentru adevăr, şi Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine’’(Cartea înţelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah, Ecclesiasticul 4,27-30)

Dr. Gabriela Naghi

Comunicat

În legătură cu invitația Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române de a participa, în perioada 25-27 februarie 2020, la întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania,

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reiterat hotărârea sa nr. 3668, reluată în hotărârile nr. 9156/2018 și nr. 180/2019, și anume ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să reia dialogul pentru a ajunge, cât mai curând posibil, la o soluție, în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, pentru a nu se adânci polarizarea celor două tabere adverse: una a Bisericilor Ortodoxe pro-Constantinopol și cealaltă a Bisericilor Ortodoxe pro-Moscova.

De asemenea, Sfântul Sinod a precizat că este de acord cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe din Ucraina (nu doar a unei părți), însă aceasta se poate realiza numai prin înțelegerea dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și prin consens panortodox.

Iar, pentru a nu se interpreta că întâlnirea de la Amman, inițiată de Patriarhia Ierusalimului, ar fi o Sinaxă a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la respectiva întâlnire fraternă la care se vor discuta modalități de reconciliere și de restabilire a comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori, Sfântul Sinod a hotărât ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie reprezentată de Patriarhul României, ci de o delegație a Patriarhiei Române.

Această participare a Bisericii Ortodoxe Române la întrunirea fraternă de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe autocefale au responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe, potrivit Evangheliei lui Hristos și Sfintelor Canoane Ortodoxe”.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Precizări necesare

1.Sinodalii români se feresc ca de foc să spună lucrurilor pe nume şi nu pomenesc cuvântul cheie, adică ,,schismă’’, care defineşte exact starea în care au ajuns unii ierarhi prin recunoaşterea schismaticilor ucraineni şi prin întreruperea comuniunii euharistice de către Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă. Pentru dânşii nu există nici vocabula ,,erezie’’. Cele două rele tulbură adânc Biserica lui Hristos.

2.Sinodalii de la Bucureşti vorbesc de autocefalia Sfintei Biserici Ortodoxe a Ucrainei. Despre ce autocefalie poate fi vorba când Biserică Ucraineană canonică nu o doreşte şi nu o cere, aceasta având o bună si canonică aşezare în Patriarhia Rusă? ,,Autocefalia’’ acordată schismaticilor epifano-filaretişti e lipsită de valoare din două motive: a) a fost acordată la cererea factorului politic, a fostului preşedinte Poroşenko şi b)  Bartolomeu din Constantinopol nu avea autoritatea să facă acest lucru, fiind căzut în erezie din 2016, de la sinodul tâlhăresc din Creta. În comunicat schismaticii sunt puşi, în mod viclean, pe picior de egalitate cu Sfânta Biserică Ortodoxă a Ucrainei, ceea ce e o mare elucubraţie.

3.Ni se spune că Bisericile Ortodoxe ar fi divizate în două tabere adverse: pro-Constantinopol şi pro-Moscova. Inexact. Divizarea s-a făcut între Biserica lui Hristos şi partea devenită schismatică, alcătuită din Bartolomeu, Teodor al Alexandriei, Ieronim al Greciei şi ceilalţi care s-au alăturat lor. Biserica nu se poate despărţi sau împărţi cu niciun chip, fiind Trupul tainic al Mântuitorului Iisus Hristos. Din Biserică se pot desprinde anumite facţiuni, care însă îşi pierd harul sfinţitor şi devin schismatice.

4.De ce se fereşte Patriarhul Daniel să participe? Pentru că ştie că această reuniune din Amman va fi un eşec, de care doreşte să se disocieze prin neparticipare. Se feresc până şi de denumirea de ,,Sinaxă a întâistătătorilor’’ pentru că aşa sunt comandamentele momentului. În acest caz, întâlnirea este din capul locului diluată şi lipsită autoritate. Pentru ca totuşi delegaţia română să se bucure de credibilitate, propun ca în ea să fie incluşi Ieromonahul Grigorie Sanda, Părinţii Claudiu Buză, Cosmin Tripon şi Ioan Ungureanu, ca unii care, prin nepomenire, apără Biserica Ortodoxă tocmai de schisme şi dezbinări (Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol). Evident că nimeni nu bagă în seamă această propunere, aşa încât să nu ne mirăm că vom avea parte de un eşec răsunător.

5.Aserţiunea precum că ,,Bisericile Ortodoxe autocefale au responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe, potrivit Evangheliei lui Hristos și Sfintelor Canoane Ortodoxe” e o exprimare găunoasă, într-o limbă de lemn. E îmbucurător faptul că sinodalii bucureşteni îşi aduc aminte totuşi de Evanghelia lui Hristos şi de Sfintele Canoane Ortodoxe, pe care le-au dispreţuit şi călcat fără nicio reţinere. Să-şi fi adus aminte acum că au jurat să respecte Sfintele Canoane?

6.Am spus cu fiecare prilej că, înainte de toate, în Sfânta Biserică Ortodoxă trebuie rezolvată problema gravă a ereziilor şi a ereticilor, şi numai după aceea să se purceadă la vindecarea schismei. Ne facem că uităm de ereziile din Creta? Erezia naşte schismă, cum s-a văzut în anul 1054, cum bine vedem că se întâmplă şi acum. Cine mai speră că ereticii vor vindeca Biserica de plaga schismei?

Presbiter Ioviţa Vasile

---

3.În secolul al XV-lea, Imperiul Bizantin  se afla sub ameninţarea teribilă a turcilor. În aceste circumstanţe, împăraţii bizantini aveau imperioasă nevoie de ajutor din partea apusenilor, care se despărţiseră de Biserică prin marea schismă din 1054. Papa a condiţionat ajutorul de acceptarea de către Biserică a primatului său, împreună cu toate ereziile îmbrăţişate de catolici. În acest sens, a fost convocat Sinodul de la Ferrara-Florenţa(1438-1439), cu participarea ierarhilor Bisericii, laolaltă cu apusenii, spre înfăptuirea mult doritei uniri.

După îndelungi şi aprinse dezbateri, ierarhii Răsăritului au cedat şi au hotărât unirea cu Roma eretică. S-au opus Sfântul Marcu Eugenicul şi alţi cinci episcopi. Aceştia erau, numericeşte vorbind, inferiori curentului general care a hotărât unirea cu Roma. Ceea ce i-a ridicat deasupra tuturor a fost faptul că aveau de partea lor adevărul revelat, şi în numele acestui adevăr au apărat Dreapta Credinţă a Bisericii Ortodoxe.

Când ierarhii răsăriteni s-au întors de la Ferrara-Florenţa, reacţia poporului dreptcredincios a fost promptă şi vehementă. Au fost priviţi ca nişte trădători ai Credinţei şi înfieraţi cu toată asprimea, încât în cele din urmă, actul unionist n-a produs niciun efect, rămânând un simplu document în arhivele papalităţii.

Ne întrebăm iarăşi: ce s-ar fi întâmplat dacă Poporul lui Dumnezeu nu şi-ar fi spus cuvântul hotărâtor? Desigur, astăzi am fi nişte ,,onorabili’’ eretici papistaşi.

4.După îndelungi şi minuţioase pregătiri, în iunie 2016 s-a întrunit în Creta ceea ce mulţi numesc sinodul II tâlhăresc. Dinainte a fost intitulat ,,sfânt şi mare’’ şi chiar ,,ortodox’’. Nimic din toate acestea. Adunarea cretană s-a dovedit a fi o mare trădare  a lui Hristos şi a Sfintei Sale Biserici, un mare pas înainte spre crearea unei religii unice, care urmează să-l aibă ca dumnezeu pe antihrist. Niciunul din ierarhii semnatari ai documentelor cretane nu cutează să spună poporului adevărul despre adunarea lor din Creta. Ba mai mult, au introdus în legislaţia bisericească prevederi punitive pentru cei care ar cuteza să-l conteste sau să schimbe ceva, anulând dintru început poporului dreptul de a-l recepta exact aşa cum merită. Poporul lui Dumnezeu a reacţionat prompt şi a respins şi condamnat pseudo-sinodul. În România avem un număr de preoţi ,,caterisiţi’’ şi mulţi alţii dojeniţi sau opriţi de la slujire. Monahii şi monahiile care s-au opus ereziilor cretane sunt bătuţi şi alungaţi din mănăstiri. Din ce în ce mai mulţi mireni se informează şi se opun trădării cretane, tocmai de ceea ce se temeau cinstiţii noştri ierarhi.

Aşadar, Poporul lui Dumnezeu n-a rămas pasiv şi a respins dintru început pseudo-sinodul din Creta, ca fiind eretic şi aducător de mari tulburări în Biserică.

Poporul lui Dumnezeu nu stă pasiv nici în cazul episcopului Sofronie Drincek din Oradea, eretic şi apostat deopotrivă. În momentul de faţă sinodalitatea Bisericii Ortodoxe Române nu se mai exercită, fiind temporar suspendată, din pricina faptului că toţi membrii sinodului de la Bucureşti sunt căzuţi în erezie, ca susţinători ai pseudo-sinodului din Creta. În aceste grave circumstanţe, Poporul lui Dumnezeu a cumpănit şi a stabilit, în mai puţin de două săptămâni, că faptele episcopului Drincek sunt încălcări ale Sfintelor Canoane, aducându-l pe acesta în cumplita stare de eretic şi apostat. Aceste fapte capătă un spor de gravitate, întrucât împricinatul este recidivist, după ce a fost iertat în anul 2008. Calea de urmat nu poate fi decât caterisirea, anatemizarea şi excomunicarea acestuia.

Desigur că sinodalii încearcă să tergiverseze luarea hotărârii care se impune, vrând să acopere faptele grave ale domnului Sofronie Drincek. Zadarnic. Faptele sunt fapte, sunt evidente, realitatea stă sub ochii tuturor şi orice  încercare de muşamalizare nu e altceva decât prelungirea agoniei pseudo-episcopului, devenit papistaş, în scaunul arhieresc din Oradea. Primul susţinător al domnului Drincek este stătătorul de pe scaunul Mitropoliei Ardealului, domnul Laurenţiu Streza. Nu uităm că domnul Drincek s-a arătat slugă preasupusă atunci când a rupt Episcopia Oradiei de Mitropolia Clujului şi a alipit-o Mitropoliei Ardealului de la Sibiu, condusă de domnul Streza. Asemenea gesturi de fidelitate nu se pedepsesc, se recompensează.

Patriarhul Daniel este, de asemenea, un apărător al domnului Drincek. Celor doi dătători de ton li se aliniază, fără crâcnire, ceilalţi sinodali. Nu se aude nicio voce discordantă în sinod. Când sinodalii tac, pietrele vorbesc. ,,Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga’’ (Luca 19, 40). De rândul acesta, pietrele sunt credincioşii îngrădiţi de erezie. ,,Şi voi înşivă, ca pietre vii, să fiţi zidiţi casă duhovnicească, spre preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos’’ (I Petru 2, 5).

Presbiter Ioviţa Vasile

În limba greacă ,,sinod’’ înseamnă ,,acelaşi drum’’ sau ,,drum împreună’’. Aceste semnificaţii semantice au fost puse în valoare în decursul istoriei Bisericii lui Hristos, când Sfintele Sinoade Ecumenice şi Locale s-au reunit pentru a hotărî drumul de urmat în anumite circumstanţe concrete, îndeosebi atunci când ereziile primejduiau Dreapta Credinţă a Bisericii. Un Sinod a devenit Ecumenic abia după ce a fost receptat ca atare de Poporul lui Dumnezeu – Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Au fost şi Sinoade care au fost  declarate apriori ecumenice, însă Biserica le-a refuzat această recunoaştere. Sfânta Biserică a fost înzestrată de Dumnezeu cu atributul infailibilităţii şi acesta se exprimă prin sinodalitate. Ce este sinodalitatea? Este împreună -lucrarea păstorilor ortodocşi reuniţi în Sinod, pentru a hotărî cele de cuviinţă pentru binele Bisericii. Cel dintâi Sinod al Bisericii noastre a fost Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50 (Faptele Apostolilor 15).

Au fost sinoade în istorie care, dimpotrivă, au arătat cu exactitate drumul pe care Biserica nu trebuie să-l străbată. Acestea au fost sinoade fără sinodalitate. Mă voi referi în continuare la câteva dintre ele.

1.În secolul V Eutihie, un stareţ de mănăstire, a început să propovăduiască, împotriva Revelaţiei Dumnezeieşti, erezia potrivit căreia Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, cea dumnezeiască, întrucât firea omenească a fost absorbită de aceasta. Erezia poartă numele de monofizitism şi ea există şi în zilele noastre, fiind păstrată de grupările eretice, numite necalcedoniene.

În vâltoarea acestor tulburări, a fost convocat un sinod la Efes în anul 449. Acesta a intrat în istorie sub numele de ,,tâlhăresc”, din motive pe care le voi expune în continuare. Asfel, eunucul Hrisafie, cu mare influenţă la curtea imperială, a orânduit în aşa fel încât episcopii care păstrau Învăţătura cea Dreaptă să nu participe. Această selecţie s-a făcut şi pentru adunarea din Creta şi rezultatele le vedem acum. Preşedinţia sinodului a fost încredinţată unui eretic monofizit, patriarhul Dioscor al Alexandriei. Sinodul I tâlhăresc din Efes a avut ca forţe de ordine pe călugării parabolani, care ascultau orbeşte de un oarecare eretic, Barsuma. Patriarhul eretic Dioscor a impus dintru început condamnarea Învăţăturii Ortodoxe despre cele două firi ale Mântuitorului şi a afirmat cu tărie învăţătura eretică a monofiziţilor. Lucrările au degenerat, încât s-a ajuns la violenţă, cand bunul Patriarh al Constantinopolului, Sfântul Flavian, apărător al Ortodoxiei, a fost bătut crunt, iar după trei zile a murit. Acest fapt a pus asupra sinodului pecetea de ,,tâlhăresc’’, nume cu care a intrat în istorie.

Se părea că monofizitismul a biruit. A fost vremea ca acest violent sinod să fie receptat de Biserică. Poporul lui Dumnezeu s-a opus samavolniciei ereticilor monofiziţi şi a restatornicit Dreapta Învăţătură Ortodoxă.

2.În secolul VIII, s-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii din pricina sfintelor icoane. Duşmanii acestora doreau, în tot chipul, îndepărtarea lor din sfintele biserici şi din casele credincioşilor. Deoarece împăraţii vremii îmbrăţişaseră erezia iconoclastă, vrăjmaşii sfintelor icoane aveau o puternică susţinere. Pentru a da tărie iconoclaştilor, în anul 754 a fost convocat un ,,sinod” în apropiere de Calcedon. Iniţiatorii lui au pretins că ar fi vorba de un sinod Ecumenic, ceea ce era împotriva uzanţelor Bisericii, fapt dovedit ulterior. Au participat nu mai puţin de 338 de episcopi, număr impresionant pentru acea vreme. Determinant n-a fost numărul acestora, ci faptul că s-au opus sfintelor icoane, hotărând că acestea trebuie îndepărtate din sfintele biserici şi distruse. Ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile ar fi rămas precum au hotărât episcopii la acest pseudo-sinod? Astăzi n-am mai avea icoane în sfintele locaşuri şi am boli cu toţii în erezia iconoclastă, primejduindu-ne mântuirea.

Voia lui Dumnezeu s-a înfăptuit prin Poporul Binecredincios, care a restabilit, prin multe jertfe,  învăţătura dreaptă despre sfintele icoane, contrar unui sinod ce se pretindea ,,ecumenic”  şi care a sfârşit  prin a fi eretic şi mincinos. Când sinodalitatea Bisericii a fost temporar înăbuşită, Poporul Binecredincios şi-a împlinit menirea.

Presbiter Ioviţa Vasile

Viu este Hristos și Biserica Sa nu va pieri în veac, iar cel ce se teme să mărturisească, să ia aminte la acest cuvânt al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul:
,,Pericolul vine de la frații cei mincinoși, care sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt frați curați. Predică și ei ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefacută după placul lumii acesteia și al stăpânitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească, otrăvește pe cei care o mănâncă…Iar câţiva dintre slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli și prin Sfinții Părinți ai celor șapte Sfinte Soboare ecumenice și ei zic: Canoanele, de multă vechime pe care o au, au ruginit. Nu zic că ei de multă grăsime și nefrica de Dumnezeu li s-a întunecat mintea și au năpârlit, căzându-le și părul și barba și mustața, facându-se ca femeile. Cum e chipul Domnului și al Sfinților și cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le calcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși.”

Intransigența găunoasă, îndreptățirea de sine, autosuficiența duc la disprețul, răutatea ascunsă cu viclenie și ura față de aproapele, manifestate adesea printr-un misoginism sălbatic, pe care l-am întâlnit frecvent la mulţi dintre cei îngrădiţi de erezie, extremiştii din gruparea schismatică şi alţii asemenea lor. Este, din păcate, o caracteristică care îi face să decadă din calitatea de semen egal cu noi în demnitate, verticalitate şi din aspiraţia de a deveni „bărbat desăvârşit”. Simţim mereu nevoia să ne întărim părerea bună despre noi înşine, nu avem în noi un dram de bunăvoinţă, nu întărim dragostea în celălalt cu nimic, nu suntem în stare să-l odihnim, căci încăpăţânarea care ne ţine legaţi de dreptatea noastră deşartă care este precum cârpa lepădată în faţa Domnului, ne-a transformat inima într-un pustiu.
Falsa smerenie ascunde bine în sine, de fapt, frustrări, complexe de inferioritate, judecând şi căutând greşelile celuilalt, dintr-o nevoie permanentă de a-l corecta, arătând în fapt că nu ne-am schimbat întru Hristos.

Este o boala fariseică de care suntem cu toţii bolnavi, mai mult sau mai puţin sever, în funcţie de momentul îmbolnăvirii şi conştientizarea bolii, care ne apropie prin pocainţă de Vindecătorul şi Voitorul Milei, care doreşte prin Iubirea Sa desăvârşită ca toţi la cunoştinta Adevărului să vină şi să se mântuiască. Mai marii Bisericii prin exemplul pe care îl dau astăzi păstoriţilor, prin toate predicile pe care le ţin, caută prin orice mijloace să-şi mintă şi să-şi calce în picioare glasul conştiinţei, dar să se simtă mereu în regulă, că au acoperirea regulamentară. Credinciosul face ascultare de preotul ecumenist, care la rândul lui face ascultare şi merge pană în iad împreună cu ,,Înaltul’’, care la rândul lui ascultă orbeşte de directiva care vine de la Patriarh, prietenul credincios papei de la Răsărit care, din nefericire, este fratele iubit al ereticului papă de la Roma, înaintemergătorul lui antihrist.Și sunt convinşi că aşa lucrează pentru şi în numele lui Hristos Domnul, că fac în toate (mai ales prin sinodul mincinos din Creta), Voia Lui. Dar au uitat oare că El ne cere să îi iubim pe oameni, după cum El ne iubește pe noi: adică în mod desăvârșit. Fapt pentru care, porunca iubirii ne cere, în subsidiar, să ne curățim de toată patima, de tot ceea ce sufocă iubirea noastră. Pentru că atunci când iubești duhovnicește, iubești ca unul care s-a despătimit de toate patimile care înăbușă iubirea în noi. Pot ei oare mărturisi că ne iubesc în mod desăvârșit?

Spunea Vlădica Averchie: ,,Îndreptîndu-şi atenţia spre lumea exterioară, omul caută ,,poziţia acceptată oficial” – ce este bine şi ce este rău în ochii celorlalţi – mai mult decât să fie bine în interior cu Dumnezeu şi cu propria conştiinţă. A idealiza şi a te conforma la ceva numai pentru că e ,,drept” sau ,,recunoscut” din punct de vedere oficial, înseamnă să ceri să ,,fii înşelat”, pentru că satana poate să facă uşor – mai ales în vremea noastră – să coexiste ,,oficialitatea” exterioară cu falsitatea interioară“.

*Hrană duhovnicească, Buc., 2000

Dr. Gabriela Naghi

,,Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat, şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut’’(Psalmul 1, 1). Ziarul Lumina din 29 octombrie 2011 ne întristează cu încă o ştire, prin pana preotului Cornel Cadar. Acesta a scris despre întrunirea la Assisi a aproape 300 de reprezentanţi ai tuturor ziselor religii ale lumii, pentru reflecţie, dialog şi rugăciune. În fruntea lor a stat papa Benedict al XVI-lea, cel care se vrea conducătorul religios al lumii. Necredincioşii au fost şi ei prezenţi, căci ni se spune textual că s-a produs ,,intervenţia reprezentantului celor care nu cred’’ şi ni se dau câteva nume care au constituit ,,sfatul necredincioşilor’’, după cuvântul Psalmistului. Enumăr ceilalţi participanţi: musulmani, hinduişti, budişti, zoroastrieni, confucianişti, comunitatea sikh, şintoişti, reprezentanţi ai religiilor păgâne din Africa şi America, anglicani, luterani, metodişti, reprezentanţi eretici monofiziţi orientali din comunităţile armene, din ,,Patriarhia Siro-Ortodoxă’’(!), din ,,Biserica Ortodoxă Siro-Malancraneză’’ (!?), din ,,Biserica Asiriană a Orientului’’ (!?). N-au lipsit, bineînţeles, evrei delegaţi de Marele Rabinat al Israelului.

            Parcurgând lista participanţilor, constatăm că au fost reprezentate aproape toate ereziile şi rătăcirile lumii, vrăjmaşi şi hulitori ai lui Hristos şi ai Bisericii Sale Ortodoxe. Au ales să stea pe scaunul hulitorilor Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, mitropolitul Alexander din Patriarhia Moscovei, românii ÎPS Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, PS Siluan din Italia. Nu ştim cum se vor fi rugat ierarhii ortodocşi laolaltă cu ereticii, păgânii, rău-credincioşii şi necredincioşii, când Sfintele Canoane nu  permit acest lucru.

            Ceea ce nu ni se spune în articol este cine a comandat şi organizat, din umbră, această întrunire babilonică. Nici nu se putea, dar asta nu înseamnă că nu-i ştim.

            Dacă aş putea, l-aş întreba pe Cornel Cadar, care zice că e preot, de când ereticii monofiziţi sunt ortodocşi? Au renunţat la erezia lor şi au revenit în Biserică şi noi nu ştim? Aici stă perfidia: se sugerează că ereticii sunt şi ei ortodocşi, aşa încât unirea cu ei e posibilă. Celor care cred că aşa se va întâmpla, le-aş reaminti cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,,nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?(I Corinteni 6, 14-15). Nu ne vom uni cu ereticii şi necredincioşii, domnilor ecumenişti!

Presbiter Ioviţa Vasile

În aceste zile apocaliptice de lepădare a Credinței Ortodoxe, dacă chiar vezi adevărul, nu-ți va folosi la nimic să-l spui cu voce tare; de fapt, e chiar periculos. Cel mai bine după cum vedem la mai marii Bisericii, e să declari minciuna drept adevăr și s-o îmbrățișezi cu pasiune –iar credincioșii naiv-ascultători, prin îndoctrinarea și propaganda deșănțată ecumenistă de ani și ani de zile, conform unui plan întocmit la centrele de comandă sionisto-masonico-papistașe, se feresc deliberat, să afle adevărul, preferând chiar iadul, întrucât ascultarea de ierarh este mai importantă pentru majoritatea credincioșilor, decât mărturisirea Adevărului în fața Domnului Hristos și a oamenilor. Clerul laic si monahal consideră că e mai bine să trăiești într-o neștiință tâmpă – iar dacă dai din întâmplare peste adevăr, să-ți ții gura și să te prefaci că n-ai auzit, n-ai văzut nimic. E si aceasta o modalitate de supravietuire într-o viață ordonată, dar aceasta nu înseamnă trăire în Hristos, viața autentică ortodoxă.

A fi botezat în Hristos, înseamnă a fi în suferință, spunea Cuviosul Părinte Justin Parvu. Părinții Bisericii, precum Sf. Vasile cel Mare și Sf. Isaac Sirul, văd dușmanul credinței nu în rațiune, ci mai degrabă în prostia umană, neglijență, ușurătate și încăpățânare. Masoneria (și nu e nici pe departe singura) este în acest “magnum opus”, mediul subversiv supra-statal și sub-social, este pârghia din umbră prin care se evită și se înlătură indezirabilele “obstacole” religioase, naționale și culturale din calea implementării planului globalist al satanei, căruia îi slujesc, știut sau neștiut, prin tăcere toti. Ecumenismul, fiara cu multe capete care se slujesc unul pe altul și unicului trup de care aparțin, precum brațele unei caracatițe – în scopul antihristic comun, este predicat cu capul descoperit, de la înălţimea amvonului Bisericii, pentru ruinarea și distrugerea ființei umane în întregimea ei.

De ce nu văd Ierarhii BOR adevărul din cuvântul psalmistului, care zice: “Nu vă încredeți în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire?” (Ps. 145)
Dacă pentru creștini cuvântul și îndemnul Bisericii întărit de ajutorul lui Hristos este prin tradiție și cu dreptate mijlocul cel mai puternic și mai veridic care mișcă obștea întru lucrare – de avertizare, de apărare, de întrajutorare, de rezistență, de mărturisire a adevărului, de mucenicie și de mântuire – tot din tradiție aflăm ce grave consecințe au tăcerea și eschivarea de la aceste lucrări pentru viața și dăinuirea obștei creștinești. Este clar pentru toată lumea că cei care se află prin voia Domnului la cârma BOR, nu mai comunică cu fiii duhovnicești, ei fiind preocupați din ce în ce mai mult doar de construirea unei imagini fără pată, iar eventualele „greșeli” (adică abaterile grave dela Credința Ortodoxă), prin intervenții viclene precum cea a Mitropolitului Irineu, să poată fi șterse din memoria colectivă a amețitei plerome, pe care doar instinctul de supraviețuire în fața coronavirusului ucigaș, o mai poate trezi din somnul cel de moarte.
„De multe ori simțim că suntem răniți. Nedreptățile sunt practic binefaceri. Nimeni nu ne poate face rău dacă noi înșine nu ne facem rău. Ne rănim pe noi înșine când nu trăim duhovnicește. Trăim duhovnicește numai atunci când îndeplinim poruncile”,spunea cu adâncă înțelepciune, Sfântul Paisie Athonitul.

„Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2). Dacă nu conștientizăm dreptatea divină, nu există spor în viața duhovnicească, iar rugăciunea noastră nu este nici măcar auzită. În timp ce rugăciunea unui singur drept este suficientă, pentru ca Dumnezeu să aibă milă de un întreg popor.

Dr. Gabriela Naghi

Multă lume este înclinată să creadă că acele buletine sau cărţi de identitate în care nu sunt stocate informaţii necunoscute posesorului, deci fără cip, ar fi o favoare, o concesie pe care autorităţile o fac celor care se împotrivesc acestei batjocuri venite de la străinii cei fără Dumnezeu. Ultimele informaţii care răzbat de la autorităţi indică faptul că până-n 2021, aparatura existentă, respectiv camerele foto, vor fi înlocuite cu unele noi. Aceasta naşte imediat suspiciunea că se are în vedere ca în momentul când persoana respectivă va fi fotografiată, să i se imprime un semn, un simbol satanic exact pe locul indicat în Apocalipsă 13, adică pe frunte, unde omul a fost însemnat la Sfântul Botez cu semnul Sfintei Cruci. Acesta este gândul ascuns al vrăjmaşilor lui Dumnezeu, să substituie Semnul Sfânt al lui Hristos cu semnele lor satanice, astfel încât omul să nu mai aparţină Creatorului său, ci blestematului antihrist.

Vedem cu limpezime cum cele spuse de Părinţii Bisericii se împlinesc fără abatere, mai exact, în noile cărţi biometrice este inclus şi cardul de sănătate. Vor urma cardurile bancare, permisele de conducere, paşapoartele, pasul următor fiind însemnarea finală, pe frunte sau pe mâna dreaptă. Este bine să ştim că fiecare pas făcut în direcţia impusă de autorităţi, slăbeşte puterile sufleteşti ale omului şi-l pregăteşte pentru robia antihristică şi, evident, pentru pedepsele veşnice ale iadului. În urmă cu nişte zeci de ani, am vizionat un film al lui Hitchcock în care câteva persoane navigau cu o ambarcaţiune uşoară în josul unui fluviu. Pe măsură ce se apropiau de cascadă, curenţii deveneau din ce în ce mai puternici şi oamenii şi-au dat seama că dintr-un anume punct va fi extrem de greu să se mai apropie de mal, iar în apropierea cascadei va fi imposibil, şi prăbuşirea va deveni iminentă. Aşa este şi cu actele antihristice, biometrice sau nu, trebuie curmată această înaintare spre pierderea mântuirii, impusă de autorităţi. Suntem persoane pe care Dumnezeu ne-a împodobit cu alese daruri, nu cobaii înaintemergătorilor lui antihrist. Dumnezeu ne-a dat un dar nepreţuit, libertatea, pe care nimeni nu ni-l poate lua, decât dacă noi înşine o vom lepăda şi vom alege robia antihristică.

Vă propun un raţionament simplu. Prin reducere la absurd, admitem că autorităţile au dreptate, şi viitorul va dovedi că suntem nişte nebuni care nu le-am crezut şi ne-am împotrivit ,,binefacerilor’’ ce ni le-au pregătit. Ar însemna că ne-am luat nişte măsuri de precauţie inutile. Ce am pierdut? Nimic. Dar dacă Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi, şi ceilalţi Părinţi ai Bisericii au dreptate? Pierdem darul cel mai de preţ, mântuirea sufletului.

Nu aşteptaţi ca ierarhii să vă arate drumul de urmat. Deja s-au pronunţat şi ne-au spus că nu e nicio primejdie. Primejdia e, cum am spus, nu una oarecare, ci intrarea-n împărăţia cea veşnică a diavolui, în iad.

Presbiter Ioviţa Vasile                      7 februarie 2020