Sari la conținut

De Dumnezeu nu se tem, de oameni nu se ruşinează. Prigoana împotriva Parintelui Gavriil de la Muntele Atos

1. Am fost informați cu mare tristețe că Sfânta Mănăstire Cutlumuș se pregătește să evacueze pe nevoitorul Gheronda Gavriil din Chilia  Sf. Hristodul din Patmos a Sf. Mănăstiri Cutlumuș.

2. Mănăstirea menționată a evacuat, cu ceva vreme în urmă, pe ierom. Irineu din catisma Sf. Modest, pe motiv de întrerupere a pomenirii numelui Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.

3. Ieromonahul Irineu, după îndepărtarea lui, a fost găzduit de Gheronda Gavriil în chilia lui.Sf. Mănăstire a luat decizia să-l îndepărteze atât pe Ieromonahul Irineu, cât și pe mireanul Andrei, care îl slujește pe Gheronda Gavriil.Trebuie semnalat că cei doi din urmă nu au alt acoperământ ca să locuiască.

4. Gheronda Gavriil a trimis o scrisoare către Sf. Mănăstirea Cutlumuș prin care roagă să permită ca Andrei să locuiască cu el, să-l slujească, pentru că el singur nu poate supraviețuiască omenește.

5. Andrei se îngrijește de sănătatea Bătrânului, care este foarte fragilă, îi dă medicamente, îi gătește, poartă de grijă de curățenia Chiliei și traduce (fiind rus) pentru închinătorii ruși cuvintele Bătrânului.

6. Bătrânul Gavriil are 83 de ani, este foarte slăbit și nu este în stare să se îngrijească de sine; are nevoie de un om alături de el.

7. În plus, un Egumen ne-a informat că se pregătesc să-l îndepărteze din Sfântul Munte și pe Bătrânul Gavriil pe motiv de întrerupere a pomenirii numelui Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Nu au pus-o totuși în practică până acum pentru că se tem de mânia poporului. Este arhicunoscut faptul că în conștiința poporului Bătrânul Gavriil este privit ca unul din Sfinții zilelor noastre.

8. Recent, l-au acuzat pe Gheronda că are în Chilia lui narcotice. Desigur, la verificarea pe care a efectuat-o la Chilia lui poliția, cu puține zile înainte, nu a fost găsit nimic. Gheronda se amărăște îndeosebi pentru derapajele acestea ale unor conducători și așteaptă continuarea ispitelor.

9. Se impune să protesteze tare credincioșii creștini la Sfânta Epistasie (Conducere) a Sfântului Munte și la Sfânta Mănăstire Cutlumuș pentru ca să înceteze aceste prigoane nefondate, care nu dau mărturie de respect față de libertatea de conștiință, mai ales a monahilor ortodocși.

13 septembrie 2018

(Preluare de pe Ortodoxia mărturisitoare)

Cuvântul Prea Fericitului Părinte Onufrie către Sfânta Biserică Ucraineană

Prea Fericitul Mitropolit Onufrie al Bisericii Ortodoxe Ucrainiene a adresat, într-un interviu recent, un apel emoţionant tuturor credincioşilor ortodoşi ucrainieni:

 ,,Nu vă temeți de nimic, fiți fermi în dragostea voastră pentru Dumnezeu și păstrați puritatea Credinței Ortodoxe, care este calea care duce la Dumnezeu. Iubiți-vă unii pe alții, suferiți unul pentru altul, ajutați-vă unii pe alții. Răul va trece, dar binele va trăi veșnic. Dacă îndurăm totul și trăim în dragoste pentru toți, atunci niciun rău nu ne va învinge. Dumnezeu este Dumnezeul puterii, iar răul nu are putere.
Trăiește în Dumnezeu! Fii bucuros, fericit și binecuvântat! Biserica nu este o organizație politică care astazi iubește pe cineva și urăște pe altcineva, iar mâine invers. Biserica îi iubește pe toți! Biserica nu este o organizaţie politică, iar preoţii sunt chemaţi să fie cei care aduc pacea, nu politicieni care divizează oamenii, prin acţiuni anti-creştine. Există oameni necinstiţi care au instituit o serie de acţiuni dezonorante, şi care nu acţionează după poruncile lui Hristos, ci după regulile vieţii politice. Cei care au adus patria lor până la punctul în care s-a transformat dintr-o putere ortodoxă într-un stat musulman, doresc să ne comande și să ne învețe cum ar trebui să trăim. Interferența în afacerile unei alte Biserici este o acțiune anti-biserică, anti-canonică și este un păcat, iar păcatul duce la dezbinarea oamenilor. Interferența în afacerile Bisericii noastre ar putea crea o schismă în Biserica Ortodoxă la scară globală. Biserica nu poate trăi conform standardelor vieții seculare. Viața seculară, mai ales politică, este amestecată cu intrigi, decepții și trădări – o colecție a tuturor relelor. Biserica nu poate trăi conform unor astfel de măsuri și norme. Biserica trăiește prin poruncile lui Hristos.”


Să ne rugăm cu putere şi dragoste arzătoare pentru unitatea Sfintei şi Neprihănitei Ortodoxii, pentru PF Mitropolit Onufrie şi pentru fraţii noştri ortodocşi ucrainieni, urgisiţi şi întristaţi, aflaţi în vremuri de cumpănă şi urgie.

Traducere si comentariu,

Dr. Gabriela Naghi

COMUNICAT

 

Noi, semnatarii acestui Comunicat, care ne-am îngrădit de ereziile introduse în Biserică prin pseudo-sinodul din Creta, văzând starea de pasivitate vinovată în care se complace ierarhia română; având libertatea exprimării adevărului, ca dar primit de la Dumnezeu; ştiind că avem datoria de apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă prin cuvânt şi faptă; având simţământul că suntem mădulare ale Trupului tainic al Lui Hristos, ,,iar dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună’’ (I Corinteni 12, 26); văzând gravele abateri de la Credinţa şi rânuielile canonice ale Bisericii Ortodoxe, săvârşite de Sanctitatea sa, Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu, respectiv ereziile pe care le-a susţinut în Creta şi, mai recent, demersul de acordare a autocefaliei unei facţiuni schismatice din Ucraina, ne adresăm Păstorilor şi fraţilor noştri din Sfânta Biserică Ortodoxă de pretutindeni, afirmând:

1.Sprijinim, prin rugăciune, pe IPS Onufrie şi întreaga Ierarhie canonică şi legitimă a Sfintei Biserici Ortodoxe Ucrainene, în strădaniile grele de acum de a păstori Turma lui Hristos şi a o conduce spre Împărăţia cerurilor.

2.Considerăm că Biserica Ortodoxă din Ucraina este parte a Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii, şi nu se cuvine ca această stare canonică să fie tulburată de pretenţii şi acţiuni nesăbuite ale vrăjmaşilor Sfintei Ortodoxii.

3.Dezaprobăm faptele Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, care de multă vreme a căzut în erezie, iar acum a început să provoace schismă în Biserica lui Hristos. Îl rugam să se pocăiască, să-şi ceară iertare şi să retragă imediat cei doi exarhi trimişi la Kiev. Dacă va persista în această atitudine duşmănoasă faţă de Sfânta Ortodoxie, Îl vom ruga pe Dumnezeu Cel Atotputernic să-l înlăture din scaunul patriarhal, pe care-l ocupă cu nevrednicie.

4.Rugăm pe Ierarhii iubitori de Hristos de pretutindeni să-şi unească strădaniile pentru întrunirea unui Sinod Ortodox, care să condamne sinodul eretic din Creta şi să apere Biserica Ortodoxă Ucraineană de silniciile la care este supusă.

5.Chemăm pe toţi iubitorii de Hristos, mădulare ale Trupului Său tainic, să înalţe rugăciuni stăruitoare către Atotputernicul Dumnezeu pentru binele Sfintei Biserici, având credinţa neclintită că ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’(Matei 16, 18).

Ieromonah Grigorie Sanda

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei bolnavi de epilepsie

Stiinţa medicală nu cunoaşte cauzele şi provenienţa acestei boli. Părintele Cleopa spunea că este o boală demonică, prin urmare tratamentul va fi duhovnicesc. Un apropiat, sau însuşi bolnavul va împlini acestea:

  • Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul (de 3 ori)
  • Acatistul Sfântului Acoperamânt al Maicii Domnului (de 3 ori)
  • Acatistul Sfântului Pantelimon (de 3 ori)
  • Cel bolnav se va spovedi şi va primi Sfânta Împărtăşanie în fiecare lună, timp de un an
  • Bolnavul va fi pomenit la Sfânta Proscomidie, vreme de un an

Porţile iadului asaltează Sfânta Biserică Ortodoxă

Alexander Shchipkov, profesor de filozofie al Facultăţii de stat din Moscova într-un interviu apărut in RIA Novosti, ne semnalează că ,,La 7 septembrie 2018, patriarhul Bartolomeu a coborât în ​​istoria Bisericii Ortodoxe ca profesor de schisme!.. Conform canoanelor celui de-al doilea Sinod Ecumenic, episcopii nu au dreptul să încalce granița teritoriului canonic al altcuiva, fără o invitație. În această situație dată, doi exarhi – Daniel și Ilarion – au fost trimiși la Kiev fără acordul Mitropolitului Onufrie! Aceasta este o încălcare directă a Sfintelor Canoane! Prin urmare, consider acest lucru drept o declarație directă a războiului. Amintiți-vă cuvintele: „Kiev a fost bombardat! Ne-au declarat că războiul a început! Acum este același lucru, este doar un război religios. Patriarhul Bartolomeu este obsedat de ideea papismului estic. El visează să devină singurul șef al Ortodoxiei universale asemănător cu papa din ,,Biserica’’ Romano-Catolică.
Nu este prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe, când Constantinopolul a provocat o schismă. Este vorba de reforma calendarului pe stilul nou (gregorian).
Unele părți ale Bisericilor locale sub influența Constantinopolului au trecut în stilul nou, unii, cum ar fi în Biserica Ortodoxă Rusă, nu au făcut-o. În interiorul Bisericii Greciei, în Grecia, milioane de credincioși nu au recunoscut această reformă. În anii 1920, Constantinopolul a susținut schisma reformei calendarului în URSS.

Această schismă a fost creată și susținută artificial de Troțki și de ceilalți bolșevici. Atunci Constantinopolul a cerut ca un Sfânt al Bisericii noastre, Patriarhul Tihon, să renunțe la autoritatea sa și să se retragă. În acel moment, Biserica noastră, în cele mai dificile condiții, a păstrat puritatea Ortodoxiei. Suntem convinşi că Patriarhul Bartolomeu va dezvolta papismul de est; Biserica Rusă nu va putea să fie de acord cu această liberalizare a dogmelor și dezintegrarea sistemului eclesiastic al vieții.”
În anul 1924, la 10 martie, au îndreptat calendarul Patriarhia Ecumenică de Constantinopol şi Biserica Greciei. Apoi, pe rând, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei şi în anul 1924, în octombrie, a îndreptat calendarul şi BOR, sub conducerea Patriarhului Miron Cristea. Întreruperea pomenirii Patriarhului Bartolomeu de către Patriarhia Moscovei, este un prim pas în cadrul acestui „război religios”, care va scinda Ortodoxia universală, şi care va delimita părţile beligerante.
Nu aşteptăm nimic bun din partea Patriarhiei Române, care ne-a obişnuit cu tăcerea sa asurzitoare, în problemele esenţiale, lăsându-şi o parte dintre fiii si fiicele sale duhovniceşti, să se confrunte cu aspre nevoinţe, condamnându-i fără ruşine, prin încalcarea Sfintelor Dogme şi Canoane.
Este capabilă, cum a dovedit-o recent, de festivaluri şi cântece sub egida unei cruci masonice, cu discursuri care frizează ridicolul, apostazia şi decăderea.

Prin frăţietatea de interese cu stăpânii din umbră, dovedită fără umbră de îndoială, ea se situează de partea „papei de la Constantinopol’’, alături de celelalte Patriarhii semnatare ale infamelor documente din Creta, 2016.
Nu sunt, până în acest moment, semnale din partea altor Patriarhii Ortodoxe, care să vină în sprijinul fraţilor ortodocşi din Ucraina, aflaţi sub conducerea Mitropolitului Onufrie.

Dr. Gabriela Naghi

Patriarhia Moscovei suspendă comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol și încetează pomenirea pseudo-patriarhului Bartolomeu

 Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse întrunit astăzi însesiune extraordinară pentru a discuta problema recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina de către patriarhia de Constantinopol,a luat următoarele decizii:

1. Se suspendă menționarea numelui Patriarhului Constantinopolului Bartolomeu în timpul slujbelor
2. Se suspendă conslujirea cu ierarhii Patriarhiei de Constantinopol.
3. Se suspendă participarea Bisericii Ortodoxe Ruse la toate adunările episcopale, în toate dialogurile teologice, comisii multilaterale și a altor structuri, prezidat sau co-prezidat de reprezentanți ai Patriarhiei de Constantinopol.
4. acceptă declarația Sinodului în legătură cu acțiunile anti-canonice ale Patriarhiei de Constantinopol din Ucraina.

De asemenea, s-a decis adăugarea următoarelor ecteniile liturgice:

  • Noi încă ne rugăm Domnului și Mântuitorului nostru pentru a păstra Biserica Ortodoxă din întreaga lume, în unitate și în adevărata credință și să îi dea pace și liniște, dragoste și armonie, și punem toți, Doamne, auzi-ne și ai milă de noi.
  • Noii încă Te rugăm să-Ți întorci privirea, cu bunătate și milă, către Sfânta Biserică Ortodoxă și să o păzești de diviziuni și schisme, dușmănie și tulburare, să nu se diminueze și să nu se distrugă unitatea, întreită slăvire să-Ți aducem, și iarăși toți să zicem, Doamne, auzi-ne și ai milă de noi.

(Preluare de pe Ortodoxinfo)

A început zidirea celui de al treielea Templu?

Cel dintâi templu a fost înălţat de regale Solomon. Acesta a dăinuit până-n 586.

Al doilea s-a construit la 70 de ani după întâiul, în 516, după revenirea poporului evreu din robia babiloneană. Este cel în care a intrat Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El a proorocit darâmarea acestuia, fapt care s-a împlinit în anul 70 după Naşterea Domnului, când întreg Ierusalimul a fost transformat în ruină, statul evreu a fost desfiinţat, iar evreii s-au răspândit în lume. Prin anii 361-363, împăratul Iulian Apostatul, arătâdu-şi bunăvoinţa faţă de iudei, i-a sprijinit în rezidirea Templului. Lucrările au încetat imediat, deoarece,,într-o noapte s-a făcut mare cutremur şi a aruncat pământul din temelie, şi nu numai acele pietre pe care le puseseră iudeii, ci şi cele mai de demult, pe care cândva Solomon le întemeiase, pe toate acelea împreună cu cealaltă nouă zidire, ca pe nişte praf le-a vânturat de la locul acela, cu Dumnezeiasca putere cea nevăzută’’. Din vremea aceea, iudeii nu s-au mai încumetat să ridice această construcţie.

În 1948, s-a reînfiinţat statul Israel. Parte a iudeilor risipiţi în lume s-au întors în hotarele strămoşilor lor. De-acum s-au gândit mulţi să rezidească Templul, fără a se întreprinde ceva concret. Abia în anii din urmă iudeii au pregătit cele de trebuinţă şi aşteaptă momentul începerii, căci fără Templu, marele lor simbol naţional, statul Israel e nedesăvârşit. Declaraţiile politice ale liderilor iudei converg spre acest ideal al lor. Amintim şi faptul că un număr de state şi-au arătat dorinţa de a-şi muta ambasadele din Tel-Aviv în Ierusalim, care tinde, încet-încet, să redevină capitala din vechime a Israelului.

În timpul din urmă, în apropierea locului unde urmează să se zidească Templul, s-a ridicat o macara de mare capacitate şi s-a semnalat o anume activitate a constructorilor. Cunoscătorii spun că în acel loc există un sit arheologic, în care s-ar face cercetări şi anumite lucrări. Pentru cercetări arheologice nu-i nevoie de o asemenea macara. Toate acestea i-au făcut pe observatorii atenţi să se întrebe dacă nu cumva lucrările zidirii Templului au şi început. Se pare că încă nu, însă momentul acela e foarte apropiat. Cunoscând modul de operare al evreilor, acela al paşilor mărunţi, dar fermi, înţelegem că vor să obişnuiască populaţia ostilă a Ierusalimului cu aceste activităţi, fără a trezi suspiciuni, iar la vremea cuvenită, îngăduită de Dumnezeu, vor începe cu adevărat zidirea Templului. Amintim că pe locul exact de zidire se află în prezent moscheea lui Omar, locaş de mare însemnătate pentru musulmani. Cum vor depăşi evreii această piedică, nu ştim, suntem siguri că au ei un plan în desfăşurare şi vor parcurge cu răbdare etapele lui.

Vremea rezidirii Templului din Ierusalim ne va arăta în ce moment al istoriei ne găsim, respectiv cât de aproape suntem de sfârşitul veacului acestuia. Aceasta deoarece în Templu va fi proclamat antihristul drept conducător al întregii lumi, mesia şi dumnezeu al acesteia (II Tesaloniceni 2, 3-4). Din Dumnezeieştile Scripturi se ştie cu multă precizie durata tiraniei lui, trei ani şi jumătate, la sfârşitul cărora Mântuitorul nostru Iisus Hristos ,,îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea Venirii Sale’’ (II Tesaloniceni 2, 8). Dătătoare de bune nădejdi este şi vigilenţa fiilor Bisericii noastre, atenţi la evenimentele aflate în defăşurare, urmând cuvintelor Mântuitorului ,,privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru’’ (Matei 24, 42).

Preot Ioviţa Vasile

Canon de rugăciune pentru ca Dumnezeu să ne ferească de rele

  • Psaltirea (de 3 ori)
  • Acatistul Sfântului Acoperământ la Maicii Domnului

Biserica Ortodoxă Bielarusă condamnă acţiunile necanonice şi schismatice ale lui Bartolomeu al Constantinopolului, îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainiene

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bielaruse s-a întrunit ieri pentru a discuta recenta numire de către Patriarhul Ecumenic a doi episcopi în Kiev, drept o mişcare pregătitoare în scopul acordării autocefaliei unei ,,biserici’’ ucrainene unite, la cererea Preşedintelui Petro Poroshenko.
Întrunirea sinodală a realizat un document în 6 puncte „în legătură cu amestecul necanonic al Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe Ruse”. Biserica Bielarusă este un exarhat al acestei Biserici.
Întregul document se prezintă astfel:
SINODUL BISERICII BIELARUSE DECLARĂ:

1.Într-un singur cuget ne arătăm susţinerea faţă de poziţia Sanctităţii sale, Patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii şi faţă de pozitia oficială exprimată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ruse din data de 8 septembrie 2018, în legatură cu numirea a doi ierarhi ai Patriarhiei de la Constantinopol – Arhiepiscopul Daniel al Pamphilonului şi Episcopul Ilarion al Edmontonului – drept „exarhi” ai Patriarhiei Constantinopolului în oraşul Kiev.
2. Pentru a ne exprima protestul faţă de acţiunile Patriarhiei de la Constantinopol, în măsura în care acestea constituie intervenţie agresivă a unei Biserici locale în treburile altei Biserici locale, vizând distrugerea fundamentului păcii şi a unităţii inter-Ortodoxe.
3. Pentru a chema întreaga preoţime şi toţi mirenii a Exarhatului Bielarus la rugăciune stăruitoare către Domnul, pentru depăşirea situaţiei prezente şi pentru dojenirea şi pocăinţa celor care provoacă dezordine şi schismă în Biserică, pentru binele Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi instaurarea păcii în ţinutul ucrainean.
4. Ne exprimăm susţinerea faţă de Sanctitatea sa, Mitropolitul Onufrie al Kievului şi al întregii Ucraine – întâistătătorul canonic al întregii Biserici Ortodoxe Ucrainene – faţă de arhipăstori, cler, laicii dreptcredincioşi şi toţi fiii Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
5. Pentru a mărturisi unitatea indisolubilă a creştinilor ortodocşi fraţi din Bielarusia, Rusia şi Ucraina, care sunt toţi fiii Bisericii Ortodoxe Ruse ce cuprinde în grija sa istoria rusă, născută duhovniceşte din cristelniţa kieviană.
6. Ne exprimăm nadejdea în ajutorul lui Dumnezeu pentru soluţionarea paşnică a acestei situaţii dificile de a păstra unitatea lumii Ortodoxe.”
Sursa: http://orthochristian.com/115699.html

Înălţarea Sfintei Cruci (Post)

LUNA SEPTEMBRIE

Ziua a 14-a

Adormirea Sf. Ioan Gură de Aur; Sf. Plachida; Sf. Mucenici Papa, Teoclit, Valerian, Macarie; Sf. Părinţi de la Sinodul VI Ecumenic

Prin anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint cea dintâi Epistolă în care, printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare, are şi această constatare tristă: ,,Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’(I Corinteni 1, 18). Iată că oamenii sunt despărţiţi, ei înşişi  se despart, în două categorii. Cei dintâi se duc pe calea pierzării, deci nu se vor mântui, din pricina faptului că socotesc cuvântul Crucii nebunie şi, prin urmare o resping şi o batjocoresc. Ceilalţi, care, dimpotrivă, cinstesc Sfânta Cruce, îşi lucrează, fiecare după puteri, mântuirea. Nu cumva să se înţeleagă că, într-adevăr, cuvântul crucii ar fi nebunie! Să nu fie! Nebuni sunt cei ce o socotesc astfel.

În anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris o nouă Epistolă episcopilor, diaconilor şi sfinţilor din Filipi în care reia această preocupare a sa pentru a aşeza Sfânta Cruce la locul ce i se cuvine în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios: ,,Căci mulţi despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’(Filipeni 3, 18-19). Duşmanii Crucii lui Hristos sunt toţi sectarii şi necredincioşii. Textul acesta accentuează încă o dată faptul că aceştia se îndreaptă nu spre împărăţia lui Dumnezeu, ci spre pieire, fapt ce-l întristează profund pe Apostolul Domnului, până la lacrimi. Ne întristează, fireşte, şi pe noi, însă suntem reduşi la aceaşi stare de neputinţă în faţa încăpăţânării celor din afara Bisericii. Cum ar fi trebuit să scrie mai limpede, mai desluşit Sfântul Apostol, pentru ca şi rău-credincioşii să creadă drept?

Că Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu mărturiseşte Biserica lui Hristos în cântarea de la Taina Sfântului Maslu: ,,Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii ai înviat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii’’.

          Socoteşte, cinstite cititorule, cât de mare este primejdia ca omul să aplece urechea spre învăţăturile pierzătoare ale vrăjmaşilor Crucii lui Hristos. Am socotit să-ţi scriu aceste învăţături în ziua acestei Sărbători a Bisericii noastre, care ne aminteşte de momentul istoric când Sfânta Cruce, pe care a fost răstignit Mântuitorul, a fost găsită şi înălţată de Patriarhul  Ierusalimului.

Preot Ioviţa Vasile

Canon de rugăciune pentru cei care au gânduri de sinucidere (va fi împlinit de un apropiat)

  • Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul (de 3 ori)
  • Cel în cauză va fi stropit cu apă sfinţită şi însemnat cu semnul Sfintei Cruci
  • Va fi chemat imediat preotul care îl va pune sub scutul Bisericii, citindu-i cele de trebuinţă, spovedindu-l şi împărtăşindu-l

 

 

 

Ereticii cretani au refuzat să rezolve problema calendarului

Prin 1924, patriarh al Constantinopolului era Meletie Metaxakis. Acesta ocupa tronul samavolnic, deoarece se făcuse vinovat de erezie. A fost totuşi întronizat de neprietenii Sfintei Biserici Ortodoxe cu ţintă precisă: aceea de a înlocui calendarul iulian cu cel gregorian. Calendarul iulian era cel după care se stabilea data Sfintelor Paşti şi se orânduiau slujbele şi sărbătorile din cursul anului bisericesc. O parte din Bisericile Ortodoxe Naţionale au acceptat calendarul gregorian, celelalte – nu. Din acea vreme, unitatea liturgică a Bisericii lui Hristos a fost puternic tulburată, între ele existând o diferenţă de 13 zile, diferenţă care se reflectă în ţinerea sărbătorilor bisericeşti anuale, excepţie făcând Sfintele Paşti. Este absolut aberant ca Bisericile Greciei, Bulgariei, României să sărbătorească Naşterea Domnului cu 13 zile mai devreme, faţă de Bisericile Rusiei, Serbiei, Ierusalimului şi Sfântului Munte. S-a dorit ca şi Paştile să fie sărbătorite după calendarul gregorian, odată cu catolicii, dar preoţii, spre lauda lor, au refuzat să se supună, deoarece modalităţile de stabilire a datei Paştilor erau precis stabilite de Sinodul I Ecumenic. Lovindu-se de această împotrivire, vrăjmaşii Bisericii din, interior şi din exterior, au cedat, aşa încât sărbătirim Paştile în întreaga Ortodoxie la aceaşi dată.

Asupra patriarhului nelegitim, Meletie Metaxakis, a venit pedeapsa lui Dumnezeu, deoarece a înnebunit. Avea, uneori, momente pasagere de luciditate în care se lamenta: ,,Vai mie, că am sfâşiat Biserica lui Hristos!’’ Regretele erau tardive, răul era făptuit şi îl resimţim dureros până în ziua de azi. De învăţat vor învăţa, din această întâmplare, cei sinceri şi binecredincioşi, căci ceilalţi vor rămânea în continuare opaci.

Pseudo-sinodul din Creta avea înscrisă pe agendă şi problema calendarului, care putea fi rezolvată în cel mult o oră, şi acesta ar fi fost un punct luminos în tenebrele lucrărilor. Nu s-a dorit, aşa încât a fost retrasă în ultimul moment, nemailăsând posibilitatea unor discuţii. De ce? Deoarece ruperea unităţii liturgice a Bisericii Ortodoxe era un ,,bun’’ câştigat, cum am văzut, din 1924. Cum să rişte vrăjmaşii Bisericii pierderea acestui ,,bun’’? Cum să admită ei refacerea unităţii liturgice a Bisericii? Era cu neputinţă. O spune Dumnezeiasca Scriptură, prin pana Sfântului Apostol Iacov (3, 11-12): ,,Oare izvorul aruncă, din aceaşi vână şi apa dulce şi pe cea amară? Nu cumva poate smochonul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce’’.

Preot Ioviţa Vasile

 

Sfânta Biserică Ortodoxă Bulgară apără Sfânta Biserică Ortodoxă Ucraineană împotriva abuzurilor schismaticilor conduşi de aventurierul Filaret

Scrisoarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Neofit al Bulgariei către Poroşenko, vremelnic preşedinte al Ucrainei
,,Stimate Domnule Președinte,

Biserica Ortodoxă Bulgară – Patriarhia Bulgară, fiind în comuniune cu Biserica Ortodoxă Ucraineană, cu îngrijorare și nelinişte urmareşte situația din sfera religioasă a Ucrainei. O preocupare serioasă este cea ocazionată de numeroasele încălcări ale drepturilor credincioșilor creștini din Biserica Ortodoxă canonică a Ucrainei. În primul rând, vorbim despre confiscarea cu forţa a lacaşurilor ortodoxe ale Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. În acest context, deosebit de ingrijorătoare este informația privind încercările de privare a doua altare ale Bisericii canonice şi ale Ortodoxiei Universale – Sfânta Lavră a Adormirii Maicii Domnului din Poceaiev și faimoasa Lavră Kiev-Pechersk – în favoarea Bisericii Ortodoxe locale separatiste, asa-numita ,,Patriarhia Kievului’’. În acest sens, Biserica Ortodoxă a Bulgariei – Patriarhia Bulgară îşi declară poziția categorică vizavi de faptul ca punerea în aplicare a unui astfel de scenariu nu poate decât sa destabilizeze situația din Ucraina şi, totodată, să facă imposibilă, pentru episcopii ortodocsi, clericii si credincioșii din alte țări, vizitarea altarelor menționate mai sus, întrucât nu avem o comuniune euharistică și de rugăciune cu structurile religioase schismatice. Domnule Președinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei – Patriarhia Bulgară apelează la dumneavoastră, pentru a adopta toate măsurile necesare în protejarea drepturilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, încât să nu mai fie permisă confiscarea de noi lacaşuri și să fie protejate în faţa tuturor celorlalte forme de violență.
Sincere salutari,
Președinte al Sfântului Sinod,  Neofit – Patriarhul Bulgariei”.

(Preluare de pe blogul Ortodoxia Mărturisitoare)

 

Notă. Să nu vă aşteptaţi ca domnul Daniel Ciobotea, împreună cu ceilalţi ce-i stau în preajmă, să ia o poziţie similară.

Canon de rugăciune pentru cei care au gânduri de sinucidere (va fi împlinit de cei din familie)

  • Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul (de 3 ori)
  • Cel în cauză va fi stropit cu apă sfinţită şi însemnat cu semnul Sfintei Cruci
  • Va fi chemat neîntărziat preotul, care-l va pune imediat sub scutul Sfintei Biserici, citindu-i toate cele de trebuinţă, spovedindu-l şi împărtăşindu-l

 

Tămbălău arhieresc la Sibiu, sub înalt patronaj patriarhal

Ce am văzut la Sibiu în zilele trecute, a fost consternant. N-am avut tăria şi nici răbdarea de a urmări ce s-a transmis din acest oraş. Am văzut o parte, suficientă pentru a înţelege întregul. M-am uitat, bunăoară, la simulacrul de liturghie ce s-a desfăşurat pe o scenă improvizată. Vizual, rămâneai cu impresia că asişti la o misă catolică. Personajele adunate în jurul unei mese oficiau ceva, care numai Sfântă Liturghie n-a fost. În faţa scenei, o vânzoleală de nedescris. Tinerii mărşăluiau cu steaguri în toate direcţiile, fără nicio legătură cu spectacolul burlesc pus în scenă. Personaje străine de Dumnezeu se agitau cu pălăriile pe cap, vrând parcă să arate că nu sunt cu nimic interesaţi de prestaţia arhiereilor care îşi jucau rolurile într-un spectacol dezagreabil. ,,Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume… de-ți venea amețeală nu altceva’’, ar fi zis Caragiale. Numai că aici am avut de-a face cu batjocorirea celor sfinte. Şi asta e grav. Extrem de grav. Cu fiecare an ce trece, batjocura la adresa Mântuitorului Hristos capătă forme din ce în ce mai groteşti. Dacă la începutul ito-urilor erau oarecare reţinere, acum a pierit orice sfială, lucrurile nu mai au niciun zăgaz, fiecare-şi permite să facă ce vrea şi apoi să pretindă că e în slujba lui Dumnezeu.

Sunt sigur că au fost tineri care au refuzat să participe, şi bine au făcut. Din cei prezenţi, unii îşi vor fi dat seama că au asistat la un spectacol blasfemiator, un tămbălău cu personaje grobiene, şi în anul următor se vor ţine departe de ito. Nu ştiţi ce e un tămbălău? Ne lămureşte acest copy paste:TĂMBĂLĂUs. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, halălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. Şi muzici… de-ţi venea ameţeală…

Asta a fost, din păcate, la Sibiu. Nu ştiu câţi tineri accesează acest blog. Mulţi-puţini, câţi or fi, le spun tuturor să se ferească de aceste spectacole care nu sunt altceva decât nişte repetiţii pentru vremea întronizării antihristului. E mare păcat ca nişte suflete tinere să fie întinate în felul acesta. Cinstiţilor preoţi, cărora li se spune că toate au rămas cum au fost, le-aş adresa rugămintea de a viziona, fie şi în parte, defăşurările ito-ului de anul acesta, apoi să reflecteze şi să dea un răspuns unei întrebări simple: chiar nu s-a schimbat nimic?

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru demonizaţi (va fi împlinit de cei apropiaţi)

  • Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
  • Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
  • Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
  • Acatistul Sfântului Antonie cel Mare
  • Acatistul Sfinţilor Ciprian şi Iustina
  • Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon
  • Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul
  • Acatistul Sfântului David de Evvia
  • Dimineaţa i se va da anafură şi aghiasmă
  • I se va da mâncare cu ulei de la Sfântul Maslu
  • Va fi chemat preotul, care va citi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, împlinind toate cele de trebuinţă. Preotul să lase deoparte prejudecăţile şi frica nejustificată, să-şi împlinească misiunea, căci pentru aceasta l-a chemat Stăpânul Hristos la înalta slujire.

Sacrilegiul de la Sibiu

În văzul întregii lumi ortodoxe, sub privirile pleromei ortodoxe din România, Patriarhul şi supuşii săi slujbaşi, ierarhi, clerici, au murdărit cu aceasta adunare ITO 2018, sufletele tineretului ortodox din România şi din afara ei.
Cum nu a remarcat nimeni Crucea patee, de origine templieră, masonică, sub oblăduirea căreia, s-a adus tribut masonilor şi antihristului, care au comandat această adunare de amploare, în care au triumfat, prin discurs, muzică şi fapte, gândiri străine Ortodoxiei care aduc hulă de neiertat Mântuitorului Hristos.
Discursul Patriarhului şi al emisarilor săi, în cel mai clar şi deşănţat limbaj de lemn, uimeşte şi umple de silă şi amărăciune (pentru tinerii manipulaţi, în mod perfid) pe cei care şi-au imaginat că textele ordonate de cabinetul de agitaţie si propagandă al pcr, au fost înmormântate definitiv.
Spune Patriarhul semnatar al ereziilor din Creta, despre tinerii ortodocşi, că reprezintă apostolii, cei care vestesc „comuniune între etnii, cooperare între popoare, emisari ai ”preteniei” între popoare.”
Ce cântec s-a interpretat pe scena ITO2018?
Pe scurt este vorba de melodia You raise me up, lansată de“Secret Garden” ( un duo format din violonista de origine irlandeză Fionnuala Sherry şi pianistul norvegian Rolf Lovland). “Secret Garden” este un grup care promovează muzica New Age, fiind unii dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi interpreţi ai acestui gen! Ei s-au făcut remarcaţi în anul 1995 când au câştigat concursul Eurovision cu melodia “Nocturne”.
Cea mai cunoscută realizare a lor este melodia despre care discutăm azi, “You Raise Me Up”, melodie compusă în anul 2002 şi cântată de atunci de sute de interpreţi şi în multe variante.

“Tu mă ridici”, o melodie New Age care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu. Oare la cine s-a gândit iniţial cel ce a compus versurile când a spus: “tu mă ridici”? Cine era cel care îl ridica şi din ce? În cel mai bun caz era un om sau poate dumnezeul veacului acestuia, căruia cei din mişcarea New Age îi aduc închinare, Lucifer.
Veţi spune că nu am ştiut, că noi la Dumnezeu ne-am gândit când am cântat! Şi ce dacă? Aşa vrea şi diavolul, să nu ştim şi să facem tot felul de lucruri care nu au de-a face cu Dumnezeu dar să I le atribuim Lui!

Cum a fost posibil ca să se promoveze rock-ul creştin şi melodii new age?, într-o adunare care se pretinde ortodoxă, dar care nu reprezintă decât o hulă imensă adusă, neprihănitei Ortodoxii, Mântuitorului Hristos, prin insemne, declaraţii, cântece, care transformă şi manipulează tinerii şi nu numai, într-o uneltă ecumenistă, învăluindu-le creierul, mintea şi inima, într-o confuzie şi ceaţă, din care cu greu mai pot ieşi.

Despre prestatia maestrului de ceremonii antihristice şi masonice, Constantin Necula, remarcăm o dată în plus, că şi-a făcut bine treaba, el fiind, după cum ştim, propagandistul rock-ului creştin (!!!), de ale cărui „calitaţi”se folosesc din plin, uzurpatorul scaunului de patriarh şi ceilalţi umili slujbaşi cu sâmbrie, aflaţi vremelnic în scaunele sinodale. A se vedea cum îşi face crucea acest „preot”, care se pretinde a fi în slujba Mântuitorului Hristos!
Câtă ruşine, câtă trădare, câtă apostazie! Asta în timp ce toţi preoţii şi cinstiţii ierarhi cu obştile lor tac.

Dr. Gabriela Naghi

Primirea ereticilor în Biserică

LUNA SEPTEMBRIE

Ziua a 10-a

Sf. Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora; Sfinţii Apostoli dintre cei 70: Apelie, Lucie şi Clement; Sfânta Pulheria, împărăteasa; Sf. Mucenic Varipsava; Sf. Ierarh Petru; Cuvioşii Ioasaf, Pavel, Casian, Chiril; 3 Cuvioase

Biserica lui Hristos a rânduit cu înţelepciune reguli după care să fie primiţi în sânul ei ereticii. Astfel, în primele secole, prin Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, se făcea o distincţie netă între arieni, macedonieni, sabatieni, novaţieni, quartodecimani, mercuraşi şi apolinarişti care puteau fi primiţi dacă dădeau zapis, adică scrisoare de mărturisire a Credinţei Ortodoxe, şi dădeau anatemei ereziile pe care voiau să le părăsească. Aceştia erau primiţi prin ungerea cu Sfântul Mir. Se avea în vedere probabil că unele abateri, precum cea a quartodecimanilor, care sărbătoreau Paştile la 14 nisan, nu erau de o gravitate extremă. De cealaltă parte, erau socotiţi eunomienii, montaniştii, sabelienii, care erau asimilaţi păgânilor, de aceea erau catehizaţi temeinic şi apoi botezaţi.

Pornind de la acest Sfânt Canon, care avea particularităţile lui potrivite vremii, există acum tendinţa de a primi în Biserică eretici numai prin ungerea cu Sfântul Mir, socotindu-li-se valid simulacrul de botez primit înainte. Se trec sub tăcere, chiar în cartea de slujbă a Bisericii numită Molitfelnic, cele poruncite de următoarele Sfinte Canoane:

a). Canonul 46 Apostolic: ,,Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul Care au primit ca valide Botezul ori Jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire are Hristos cu Veliar. Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?(II Corinteni 6, 15).

b). Canonul 47 Apostolic: ,,Episcopul sau presbiterul dacă ar boteza din nou pe cel care are Botezul cu adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de eretici, să se caterisească, ca unul care ia în râs Crucea sau moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de preoţii mincinoşi’’.

    Aceste două Sfinte Canoane nu mai lasă loc de îndoieli ori de interpretări în privinţa Tainei Sfântului Botez în Biserica Ortodoxă, socotindu-l singurul valid şi mântuitor, după cum simulacrul de botez al ereticilor de orice fel este nu o luminare, ci o spurcare a celui care-l primeşte.

În privinţa ereticilor catolici, lucrurile nu sunt diferite, având în vedere că ereziile acestora se numără cu zecile. Dacă ereticii primelor secole se făceau vinovaţi de o singură erezie, suficientă pentru a se depărta Dumnezeiescul har de la ei, cu atât mai mult ereticii sectari sau catolici, sau din orice biserică mincinoasă, sunt lipsiţi de harul sfinţitor, nevând Sfinte Taine valide. Aceştia vor fi primiţi prin Sfintele Taine ale  Botezului şi Mirungerii.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru femeia care urmează să nască

  • Acatistul Sfântului Acoperamânt al Maicii Domnului
  • Acatistul Sfântului Stelian
  • Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
  • Femeia se va spovedi şi se va împărtăşi negreşit înainte de naştere
  • Femeia îşi va feri pruncul de vaccinuri, după cum o va lumina Dumnezeu, prin sfatul duhovnicului

 

 

 

 

 

Rugaciune la Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului

LUNA SEPTEMBRIE

Ziua a 8-a

Naşterea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului

Sf. Mucenici Ruf, Rufian, Sever, Artemidor şi Atanasie; Sf. Ierarh Sofronie; Cuvioşii Serapion şi Arsenie

          Dumnezeu Cel Atotputernic a rânduit această zi în care să se nască, din Părinţii Sfinţi Ioachim şi Ana, Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă de Părintele Luminilor să poarte în preacuratu-i pântece pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Este cea dintâi sărbătoare a anului bisericesc, înscrisă în calendarele noastre.     După ce vei veni de la sfânta biserică, să nu lipsească de pe buzele tale, cinstite cititorule, Acatistul Maicii Domnului, ori măcar această frumoasă şi înălţătoare rugăciune: ,,O, Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia Care împărăţeşte cerul şi pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tău, şi cere iertare de toate păcatele mele. Vieţii mele dă-i îndreptare, şi la sfârşitul meu trecere neîngrozită de vrăjmaşii cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi Dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa raiului şi de veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de sus celui preafrumos şi de frumuseţile lui cele nespuse, de strălucirea luminii Treimii Celei cu trei străluciri, şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti. Acelei măriri şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi Sfinţii, că toate le poţi ca Maica Împăratului Celui Atotputernic. Şi acum, dar mai ales întru acest ceas, mă auzi pe mine cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc cântare şi rugăciune’’(Din Acatistier, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, p. 68).

          Preacurata Fecioară Maria este tuturor credincioşilor grabnic ajutătoare. Prin urmare, iubite cititorule, nu uita ori de câte ori te afli în vreme de strâmtorare, de necaz, de întristare, în situaţii grele din care nu mai vezi nicio ieşire, roagă-te Maicii Domnului şi Preacurata nu te va lăsa fără răspuns.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru binele casei

  • Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de 7 ori)
  • Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
  • Miercuri si vineri – ajunare
  • Trei Dumninici consecutive se duc prescuri şi vin la biserică, se pomenesc toţi ai casei şi se aprinde lumânare

 

Simt nevoia să precizez că aceste canoane de rugăciune şi de post sunt pentru vremuri cât de cât normale. Sunt conştient de faptul că frăţiile voastre aveţi greutăţi în a le împlini, din pricina acestor timpuri de grele încercări. Străduiţi-vă cât stă în puterile frăţiilor voastre, căci Dumnezeu e atât de bun, încât împlineşte neputinţele şi neîmplinirile noastre.

          

Profeţia Sfântului Lavrentie al Cernigovului despre schismaticii ucraineni de azi

„În oraşul Kiev niciodată nu a fost patriarh. Patriarhii au trăit la Moscova. Să vă păziţi de grupa (biserica) autocefalilor ucraineni şi de uniaţie”.
Locţiitorul Lavrei Peşterilor din Kiev, părintele Cronid a replicat spunând că autocefalii şi uniaţii au dispărut din Ucraina. Părintele a răspuns cu tristeţe şi amărăciune:
„Demonul va intra în ei şi cu o răutate satanica se vor năpusti împotriva credinţei şi a Bisericii Ortodoxe, dar vor avea un sfârşit infamant, iar urmaşii lor vor primi pedeapsa cerească de la Domnul şi Împăratul puterilor”.
Părintele a prevăzut şi a ştiut dinainte totul. Acum a aparut un arhiereu ucrainean autocefal, numindu-se patriarhul Kievului. Dar unde? În America. Dar el nu ştie sau a uitat că la Kiev nu a fost niciodată patriarh… Trebuie să fim atenţi, de unde poate fi în America un patriarh al Kievului?! Iar unii spre moartea lor veşnică şi spre ruşinea lor strigă: „patriarhul nostru”.
Părintele ne avertiza să fim credincioşi Patriarhiei de la Moscova şi să nu intrăm în niciun fel de schismă.
„Feriţi-vă de aşa numita biserică de peste hotare şi să ştiţi că ea nu este amintită în dipticele Bisericilor Ortodoxe. Ea nu este o biserică [separată], ci o parte a Bisericii Ruse. Multpătimitoarea noastră Biserica a rezistat într-un stat ateu.(…) Se duc la eretici şi la schismatici doar cei nevrednici de mila lui Dumnezeu şi marii păcătosi care nu vor să ştie ,,Cred într-una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’ şi că Biserica Ortodoxă este Trupul lui Hristos, care nu poate fi împărţit. Biserica este cămaşa lui Hristos, care nu poate fi ruptă în bucăţi. Nu îşi amintesc că este un Domn, o credinţă şi un botez. Domnul Iisus Hristos a zidit o singură Biserică (nu biserici), pe care nu o vor birui nici porţile iadului. Este o singură Biserică Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Celelalte, care se numesc biserici, nu sunt biserici, ci neghinele din grâu şi adunătura diavolului”.

(Preluare de pe Ortodoxiamărturisitoare)

Comentariu

1.Bunul nostru Părinte Sfânt Lavrentie din Cernigov a trăit între anii 1868 – 1950. La vremea când rostea proorocia de mai sus, autocefalii şi uniaţii nu mai erau o primejdie pentru Sfânta Biserică Ortodoxă Ucraineană. S-a întâmplat însă ceea ce a prezis Sfântul: demonii au intrat în cei ce doresc autocefalia şi cu ură satanică se năpustesc asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Poate că şi aceştia cunosc profeţia Sfântului, dar au minţile atât de întunecate încât nu pricep că ,,vor avea un sfârşit înfamant’’.

  1. Sfântul Lavrentie respinge cu desăvârşire existenţa unui patriarh la Kiev. Patriarhia se găseşte la Moscova şi acest fapt nu e înjositor pentru ucraineni. Dimpotrivă, ruşii şi ucrainenii şi belaruşii sunt de un sânge, din marea familie Ortodoxă slavă. Credinţa Ortodoxă s-a răspândit la slavii nordici de la Kiev. Ţin minte şi acum titlul unei lecţii din şcoala generală, Rusia Kieviană.
  2. Faptul că patriarhul Kiril are grave derapaje de la Sfânta Credinţă Ortodoxă, nu l-a împiedicat pe Sfântul Lavrentie să susţină Patriarhia Moscovei şi apartenenţa Bisericii Ucrainene la aceasta. Ca să respectăm adevărul până la capăt, nu putem trece cu vederea că Biserica Ortodoxă Rusă, din care face parte şi Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a participat la sinodul tâlhăresc cretan, respingând hotărârile acestuia, ceea ce nu e puţin lucru. Era relativ uşor ca patriarhul Kiril să încropească o delegaţie de 24 de arhierei, cu care să zboare spre Creta şi să dea o aparenţă de legitimitate întrunirii de-acolo. N-a făcut-o, şi asta poate fi începutul pocăinţei lui. Nădajduim.
  3. Multă limpezime şi acurateţe în exprimarea Sfântului: ,,Se duc la eretici şi schismatici doar cei nevrednici de mila lui Dumnezeu”; ,,Celelalte, care se numesc biserici, nu sunt biserici, ci neghinele din grâu şi adunătura diavolului’’. Cine mai folosea acest cuvânt, adunătură? Sfântul Kukşa al Odesei, numind adunarea cretană ,,adunătură de necredincioşi’’.
  4. ,,Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?’’ (Romani 8, 31).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru diferite trebuinţe

  • Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
  • Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
  • Psalmii 24, 27, 36, 41, 60
  • Dimineaţa se ia anafură şi aghiazmă mică