Categorie: Uncategorized

Când eram copil de vreo 7-10 ani, auzeam cântându-se cu multă ardoare de către tineretul vremii un cântec cu puternică tentă revoluţionară. Parte din versuri le ţin minte şi acum şi când mi-aduc aminte de ele, zâmbesc şi mă întreb până unde poate merge prostia omenească. Despre aceste versuri e vorba: ,,Înfruntând furtuni, / Spargem munţii-n pumni. / Lupta noastă nu s-a sfârşit. / Pân’ la unul o să piară / Duşmanii poporului’’. Ne întrebăm firesc cine erau duşmanii poporului? Erau, în primul rând, preoţii. Apoi bunii gospodari ai satelor şi intelectualii. Toţi aceştia au trebuit să fie întemniţaţi şi exterminaţi, pentru ca poporul român să fie îndobitocit prin perceptele comuniste, izvodite în străfundurile iadului. Cine a cercetat arhivele securităţii din acea vreme, a avut putinţa să se convingă de aceasta. Episcopii, preoţii, diaconii, călugării şi călugăriţele erau desemnaţi în documentele securităţii ca fiind ,,armata neagră’’, care trebuia nimicită cu orice preţ.

De unde această ură diavolească împotriva slujitorilor lui Hristos? Nu vreau să mă duc, în timp, dincolo de revoluţia franceză: „Vom spânzura ultimul rege cu maţele ultimului preot” , a fost una din zicerile sataniştilor care cultivau ura, violenţa, lupta de clasă, crima, teroarea.

Venim ceva mai aproape, la anul 1896: ,,De asemenea a trecut ceva timp de când am început să discredităm pe preoţi, să le ruinăm misiunea pe pământ; pentru noi, reprezintă o mare piedică. Influenţa lor are din ce în ce mai puţin efect asupra oamenilor. Libertatea conştiinţei a fost decretată în întreaga lume, devenind principiu, astfel nu ne mai despart decât câţiva ani până când vom reuşi să distrugem complet creştinismul; cât despre celelalte religii, dificultăţile vor fi minore, dar acum este prematur să discutăm. Regele evreilor va fi adevăratul papă al Universului, patriarhul bisericii internaţionale’’(Milton William Cooper, Partea nevăzută a lumii, Ed. Elit, f. a., p. 253).

Ceea ce doreau activiştii comunişti nu s-a împlinit. N-au spart niciun munte-n pumni, n-au reuşit să nimicească ,,duşmanii poporului, până la unul’’. Au izbutit, în schimb, să-şi infiltreze ,,oamenii’’ în toate treptele ierarhiei, în toate posturile administrative ale Bisericii. Îi recunoastem cu uşurinţă. Uitaţi-vă la ei cum nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci, ascultaţi-i ce prăpăstii scot pe gură şi… depărtaţi-vă.

Preot Ioviţa Vasile

�

Canon de rugăciune pentru întărirea credinţei şi luminarea minţii

• Întâiul Paraclis al Preasfintei Născoare de Dumnezeu (de 3 ori)
• Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon (de 3 ori)
• Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul

 

 

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu i-ar fi transmis Patriarhului Rusiei că s-a hotărât deja acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene, informează Cuvântul Ortodox,�citând Romfea.gr.

Acest lucru s-ar fi petrecut în timpul întâlnirii pe care cei doi ierarhi au avut-o la Istanbul săptămâna trecută.

Patriarhul Rusiei ar fi cerut ca problema autocefaliei Ucrainene să fie discutată în cadrul unei conferințe, în care să fie dezbătută problema pe mai multe coordonate, inclusiv științifice. În urma refuzului Patriarhului Constantinopolului, delegația rusă a părăsit Fanar-ul mai repede decât era prevăzut.

În acest moment, în Ucraina există trei structuri ecleziastice: Biserica Ortodoxă Ucraineană, condusă de Mitropolitul Onufrie, aflată în subordinea canonică a Patriarhiei Moscovei, Biserica Ortodoxă a Ucrainei și Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală, aceste ultime două structuri nefiind recunoscute de nimeni și care se află, de asemenea, în conflict între ele.

Patriarhia Ecumenică ar dori să unească aceste facțiuni și să acorde autocefalia, dar nu este clar cum se va realiza, dacă se va realiza, acest lucru, notează Cuvântul Ortodox.

Între ortodocșii de pe teritoriul Ucrainei se află și câteva sute de mii de români, majoritatea fiind sub autoritatea canonică a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, ce aparține de Patriarhia Moscovei.

„In acest context, Romfea.gr a publicat in exclusivitate o scrisoare a Patriarhului Irineu al Serbiei catre Patriarhul Ecumenic Bartolomeu in care acesta protesteaza fata de intentia de a acorda autocefalie gruparilor schismatice din Ucraina si Macedonia”, precizează sursa citată.

În textul său, PF Irineu menționează faptul că există conducători laici care doresc folosirea Bisericii de către stat. Liderul Bisericii Sârbe scrie că unii dintre acești conducători sunt atei sau chiar nebotezați, cum ar fi conducătorul Muntenegrului, Milo Djukanovici și Petro Poroșenko, cel al Ucrainei.

Biserica Serbiei se confruntă și ea cu două astfel de provocări și se teme de un eventual precedent ucrainean: pe lângă mai vechea separare a Bisericii Macedoniei, acum există voci în Muntenegru care cer autocefaliei Bisericii din această micuță țară. Atât Macedonia cât și Muntenegru se află în teritoriul canonic al Bisericii Sârbe de sute de ani.

(Preluare de pe Ortodoxia marturisitoare)

Cu puţină vreme înainte de Înălţarea la cer, Domnul nostru Iisus Hristos a încredinţat Sfinţilor Apostoli misiunea sfântă de a propopvadui Evanghelia împărăţiei la toată făptura. ,,Celor care vor crede –a spus Mântuitorul – le vor urma aceste semne: în numele Meu vor izgoni demoni, în limbi noi vor grăi’’(Marcu 16, 17).

În limbi noi, necunoscute lor până atunci, au grăit Apostolii Mântuitorului la Cincizecime, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei.

În limbi noi au grăit popoarele care s-au alcătuit în lume şi au primit Evanghelia Fiului lui Dumnezeu.

În limbă nouă a grăit poporul român cel dreptcredincios după ce Dumnezeu l-a învrednicit să creadă în Mântuitorul lumii. În vremea petrecerii pe pământ a Domnului Iisus Hristos, exista limba latină, vorbită în Imperiul roman, după cum exista limba dacilor, strămoşii noştri. Din aceste două limbi Dumnezeu a alcătuit o limbă nouă, limba română sfântă. Era şi este sfântă pentru că prin ea se preamăreşte Dumnezeu pe pământul românesc. Socotesc că aceasta este menirea oricărei limbi din câte a semănat Dumnezeu pe pământ: întâi să înlesnescă oamenilor cunoaşterea Revelaţiei Dumnezeieşti şi apoi să statornicească între oameni bună vieţuire, ca fii ai Aceluiaşi Dumnezeu. Când o limbă îşi împlineşte aceste rosturi, devine sfântă.

Poetul românilor, Mihai Eminescu, scria cu îndreptăţire în ziarul Timpul din 10 octombrie 1881, ,,Biserica au creat limba literară, au sfinţit-o, au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat’’.Mare adevăr a afirmat poetul nostru naţional! Vocea lui n-a fost singulară. Preotul Alexie Mateevici a scris o poezie superbă ce ar trebui dăltuită în marmură şi aşezată pe la răspântii, spre ştiinţa tuturor impostorilor: ,,Limba noastră îi aleasă/ Să ridice slavă-n ceruri/ Să ne spue-n hram şi-acasă/ Veşnicele adevăruri./ Limba noastră-i limbă sfântă/ Limba vechilor cazanii,/ Care-o plâng şi care-o cântă/ Pe la vatra lor ţăranii’’.

          �Cu tristeţe constatăm că saltimbancii şi irozii vremurilor noastre batjocoresc cu o plăcere sadică sfânta limbă românească, aşa cum batjocoresc tot ce are sfânt neamul acesta. Scriu şi vorbesc cu o răutate diabolică împotriva Bisericii Ortodoxe, cea care ar trebui să le fie mamă, cea care le-a dat limba. Asemenea specimeni sunt, la urma urmei, nişte jalnici ucigaşi de mamă.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru izbăvirea de pagubă

• Acatistul Sfântului Mucenic Mina (de 7 ori)
• Psaltirea (o dată)
• Acatistul Buneivestiri

 

Cărţile noastre bisericeşti au păstrat relatarea unui episod din viaţa Sfântului Antonie cel Mare. Este vorba de vremea când diavolul a venit să-l ispitească şi să-i spună: ,,De nimic altceva nu mă rog ţie, Sfinte Părinte, fără numai să te rogi lui Dumnezeu cu dinadinsul ca adică să-ţi arate ţie de va primi pe diavolul întru pocăinţă sau cu totul nu-i trebuieşte Lui’’. Sfântul cel blajin i-a răspuns: ,,Precum voieşti voi face, însă să te duci astăzi la casa ta, iar dimineată să vii aici şi-ţi voi spune ce va porunci Domnul despre aceasta’’.

În vremea nopţii, Sfântul a ridicat spre cer mâinile sale şi îngerul Domnului a venit şi i-a spus dumnezeiesc cuvânt. ,,Aşa grăieşte Domnul: te ştiu pe tine cine eşti şi de unde ai venit ispitindu-mă, căci tu eşti răutatea cea veche şi nu poţi fi bunătate nouă, fiind începător de demult al răului şi acum nu vei începe a face binele… Dar ca să nu ai răspuns în ziua judecăţii, căci voiai să te pocăieşti şi nu te-a primit Dumnezeu, iată şi ţie îţi pune pocăinţă Bunul şi Milostivul Dumnezeu, numai dacă vei voi’’.

A doua zi, diavolul s-a înfăţişat Sfântului şi acesta i-a spus: ,,M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, precum ţi-am făgăduit, şi te primeşte întru pocăinţă, de vei primi cele ce prin mine îţi porunceşte Stăpânul şi Atotputernicul Domnul meu’’, şi i-a spus canonul ce-l avea de împlinit pentru ca pocăinţa să-i fie primită. N-a sfârşit bine vorba, şi diavolul a izbucnit: ,,O, călugăre, eu de aş fi voit a mă numi pe mine răutate veche, urâciune a pustiirii şi înşelăciune întunecată, apoi la început aş fi făcut aceasta, ca să mă fi mântuit… stăpânesc pe cei păcătoşi şi ei mă iubesc; eu în inimile lor sunt şi ei umblă după voia mea; iar ca să fiu rob netrebnic şi prost prin pocăinţă nu voiesc, răule bătrân, nu, nu, să nu fie aceea, ca adică din cinstea cea mare să mă duc într-o necinste ca aceea’’. Şi diavolul a plecat.

Sfântul Antonie s-a sculat iarăşi la rugăciune şi, mulţumind Domnului, a zis: ,,Cu adevărat ai zis, Doamne, că răutatea veche nu poate fi bunătate nouă; începătorul răutăţilor, făcător de bunătăţi noi nu se preface’’. (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 351-353)

Concluzie. Să nu lăsăm răutatea noastră să se învechească. ,,Soarele să nu apună peste mânia voastră’’ (Efeseni 4, 26).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru liniştea copilului�

• Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
• Acatistul Sfântului Mucenic Mina
• Acatistul Sfântului Stelian
• Acatistul Buneinestiri

          �În secolul IV s-a ridicat cu semeţie un preot, numit Arie, care a cutezat să hulească Preasfânta Treime şi să înveţe că Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ci numai o creatură, căci a fost un timp în care El n-a existat. Erezia aceasta a produs multă tulburare în Biserică, deoarece arienii erau şi foarte violenţi întru propovăduirea rătăcirii lor. Din această pricină, în anul 325 de la Naşterea Mântuitorului, s-a adunat la Niceea Sfântul Sinod a toată lumea, unde Părinţii Bisericii au apărat adevărul revelat de Dumnezeu şi au condamnat pe Arie şi pe cei de un cuget cu el.

După câţiva ani de la Sinod, dreptcredinciosul împărat Constantin a chemat pe Arie la Constantinopol ca să-l cerceteze în legătură cu credinţa lui. Fiind deosebit de viclean, a ascuns în sânul său o hârtie pe care a scris erezia sa. Când împăratul l-a întrebat dacă crede precum Sfinţii Părinţi de la Sinod, ereticul lovea cu mâna în piept şi zicea: ,,Aşa cred’’, dând impresia că s-a învoit a primi Dreapta Credinţă, însă în mintea lui cugeta: ,,Aşa cred, precum am scris cu mâna mea şi cum am în sânul meu’’. Paranteză: un anume şef de stat a lovit un copil în faţă cu dosul mâinii, momentul fiind filmat, apoi a negat. Înainte de alegerile prezidenţiale, a jurat cu mâna pe Biblie, în faţa unei ţări întregi: ,,nu l-am lovit cu pumnul’’. Exact ca Arie!

Pentru că împăratul l-a socotit pe Arie ca având Credinţă Dreaptă, a poruncit Patriarhului Constantinopolului, Alexandru, să-l primească la împărtăşirea bisericească. Arhiereul lui Hristos s-a întristat adânc, pentru că nu voia cu nici un chip să aibă vreun amestec cu ereticul Arie. Atunci a căzut cu umilinţă în faţa sfântului altar, rugând pe Bunul Dumnezeu, precum oarecând Proorocul Iona, ori să-i ia sufletul, ori să piardă de pe pământ pe hulitorul Său, numai să nu ajungă ziua în care Arie se va apropia de Dumnezeieştile Taine.

În vreme ce Arie mergea spre sfânta biserică, Dumnezeu a adus asupra lui dureri cumplite şi, căutând un loc ferit, a intrat şi şi-a sfârşit viaţa ticăloasă, deoarece a crăpat şi şi-a lepădat maţele spurcate, împlinindu-se rugăciunea Patriarhului Alexandru şi cuvintele Psalmistului: ,,moartea păcătoşilor este cumplită’’. Vestea morţii sale s-a răspândit în cetate şi arienii au fost ruşinaţi, iar Biserica lui Hristos s-a bucurat că a scăpat de un lup îmbrăcat în piei de oaie, care mult rău îi făcuse până atunci (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 401-403).

Preot Ioviţa Vasile

�

Canon de rugăciune pentru întoarcerea acasă a celor rătăcitori

• Psaltirea, de 3 ori
• Acatistul Sfântului Ioan Rusul
• Acatistul Sfântului Mucenic Mina
• Acatistul Buneivestiri
• Lectura textului de la Luca 15, 11-32

Cinstite cititorule! Am socotit ca în această zi să preamărim pe Dumnezeu Cel Preaînalt prin cugetarea la una din nenumăratele Sale minuni, săvârşită pe pământ românesc. Este vorba de Sfinţii Epictet şi Astion, de neam străin, dar proslăviţi în Biserica românilor. Sunt cei mai vechi Sfinţi Mucenici cunoscuţi la noi.

Sfântul Epictet era preot şi Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni, mulţi dobândindu-şi sănătatea prin sfintele sale rugăciuni. El a învăţat adevărurile veşnice şi mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos şi împreună cu Sfântul Astion, s-au aşezat în cetatea Halmyris din Dobrogea, unde au trăit viaţă de călugări, spre câştigarea de suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Au pătimit în ziua de 25 iulie, probabil în anul 290, tăindu-li-se capetele.

Despre cei doi Sfinţi ni s-a păstrat o copie a Actului Martiric, aflat la Utrecht. De asemenea, numele lor sunt menţionate în Martirologiul Fericitului Ieronim din secolul IV.

Dumnezeu a rânduit ca sfintele lor moaşte să fie găsite,  după circa 1710 ani! Nu este o minune Dumnezeiască aceasta? O echipă de arheologi români şi americani a efectuat săpături la locul presupus a adăposti sfintele moaşte. În ziua Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2001, au descoperit sfintele moaşte, pe care le-au identificat datorită unei inscripţii incomplete, dar suficient de relevantă: ,,Martirii lui Hristos’’, scrisă în limba greacă şi numele Astion, păstrat cu o mică lacună. Nu mai rămânea nicio îndoială: Dumnezeu ne-a făcut această descoperire excepţională după atâta amar de vreme!

Oamenii de ştiinţă antropologi, iscoditori cum sunt, au examinat cinstitele moaşte şi au constatat, în cazul Sfântului Astion, că prima vertrebră cervicală, atlasul, arată, fără urmă de îndoială, că a fost ucis prin decapitare, cum menţionează izvoarele istorice citate. Deoarece la Sfântul Epictet lipsesc cele două vertebre cervicale, nu s-a putut pune aceaşi concluzie, dar prin analogie, ţinând seama de menţiunile din Actul martiric, a avut parte de aceeaşi moarte prin decapitare. Sfintele sale moaşte păstrează urme de violenţă fizică, deoarece pătimirea a fost de mai lungă durată.

Suntem uimiţi în faţa acestei descoperiri Dumnezeieşti, care este un semn extraordinar pentru lumea întreagă şi mulţi necredincioşi, văzându-l, ar trebui să iasă din întunericul ateismului şi, spre binele lor şi bucuria noastră, să intre în Turma Împăratului Hristos, care este Sfânta Biserică Ortodoxă (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 132-144).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei căzuţi în datorii grele (să-l împlinească cei aflaţi în această situaţie, ceilalţi să mulţumească lui Dumnezeu şi să se ferească să nu ajungă în această stare)

• Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ( de 12 ori)
• Acatistul Sfântului Mucenic Mina
• Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
• Pomeniri la Sfânta Liturghie, cât se va putea

 

Notă. Toate Canoanele de rugăciune se vor împlini după puterile şi timpul prielnic fiecăruia. Împlinirea acestor Canoane nu se circumscriu unui anume timp. Important este să fie împlinite şi ca Bunul Dumnezeu să primească şi să împlinească cererile frăţiilor voastre. Dumnezeu este îngăduitor şi îndelung răbdător faţă de noi toti.

          �Iubite cititorule! Astăzi este zi de sărbătoare, dar această sărbătoare este una a tristeţii, în care ţinem post, pentru că pomenim moartea Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, chipul smereniei şi al bunei cuviinţe, care vorbea despre Mântuitorul cu o evlavie rămasă ca pildă în Scripturile Sfinte şi în istorie: ,,Vine în urma mea Cel Care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintelor’’(Marcu 1, 7-8). Dacă un Sfânt vorbea despre Domnul Iisus în acest fel, cum trebuie să vorbim noi, cei împovăraţi de păcate?

Ne aducem aminte de ticăloşia lui Irod cel Mare, care a vrut să-l ucidă pe Fiul lui Dumnezeu, apoi a poruncit uciderea a paisprezece mii de prunci nevinovaţi. Din această rădăcină rea a răsărit blestematul Irod Agripa, cel care a cutezat să-şi lase femeia cea dintâi şi să se însoţească, în chip nelegiuit, cu femeia fratelui său, Filip, chiar când acesta trăia, spun unii din vechime. În faţa acestui păcat, Sfântul Ioan Botezătorul n-a putut să tacă. A vorbit cu nemernicul Irod Antipa şi i-a spus fără ocolişuri: ,,Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie’’(Matei 14, 4). În loc să curme păcatul greu în care se complăcea, Irod a prins mare ură asupra Sfântului. Înainte îl asculta cu plăcere, acum s-a umplut de mânie şi nu numai el, ci şi desfrânata care s-a însoţit cu el. Gândul lor cel dintâi a fost să ucidă pe Sfântul Ioan, dar se temeau de popor, pentru că-l ştiau pe el Prooroc (Matei 14, 5). Ca să se răzbune, Irod l-a întemniţat pe Sfânt.

A venit şi ziua de naştere a lui Irod, cel fără frică de Dumnezeu, şi acesta a făcut ospăţ mare dregătorilor săi. În mijlocul petrecerii, fiica Irodiadei, ticăloasă şi ea, a jucat în chip desfrânat în faţa invitaţilor, iar Irod i-a făcut o făgăduinţă necugetată privind răsplătirea ei. Fata s-a sfătuit cu mama sa şi aceasta a îndemnat-o să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a întristat la început, apoi s-a învoit şi a trimis slujbaşii să taie capul Sfântului, într-o zi de 29 august, crezând că va scăpa de mustrarea lui. Chiar şi pe tipsie, cu şiroaie de sânge, capul Sfântului a grăit aceeaşi mustrare împotriva tiranului.

Uciderea este păcat strigător la cer, după cum ne învaţă Sfintele Scripturi: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ’’(Facere 4, 10). Aşa a spus Dumnezeu lui Cain, cel care tocmai ucisese pe fratele său, Abel. Şi glasul sângelui Sfântului Ioan s-a auzit la Dumnezeu în ceruri şi El a pedepsit-o a fost fiica cea rea a Irodiadei. În vreme ce se afla în surghiun, trecând o apă îngheţată, gheaţa s-a rupt şi trupul ei spurcat s-a afundat în apă, iar capul îi era afară, până ce i-a fost tăiat de bucăţile de gheaţă. Irod şi Irodiada au fost înghiţiţi de pământ (După Vieţile Sfinţilor, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 397-400).

Preot Ioviţa Vasile

�

Canon de rugăciune pentru luminarea minţii

• Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
• Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
• Acatistul Sfântului Mucenic Mina
• Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Iubite cititorule! Am simţit nevoia ca în această zi să-ţi scriu câteva lucruri ziditoare de suflet despre Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ, aşa cum le-am citit şi eu în felurite cărţi, căci din anul 1976 n-am avut posibilitatea de a vizita acest aşezământ monahal.

Într-o zi de sâmbătă, 24 mai 1986, părinţii din Mănăstire au văzut că o porţiune din pavajul care leagă clopotniţa de intrarea în biserică, s-a ridicat şi făcea oarecare împiedicare. Două zile mai târziu, pavajul s-a ridicat şi mai mult, până când piatra şi betonul au crăpat. La început au crezut că una din conducte s-a spart, de aceea câţiva călugări au fost rânduiţi să sape în acel loc. După ce au ajuns la un metru adâncime, au amânat săpăturile până în ziua următoare, 27 mai. Ceea ce presimţeau unii dintre călugări s-a întâmplat: era vorba de o descoperire a Proniei Dumnezeieşti, căci la un metru şi jumătate au găsit un mormânt cu moaştele unui Sfânt. Erau întregi, galbene şi binemirositoare, ceea ce i-a făcut pe cei prezenţi să se însemneze cu Sfânta Cruce şi să preamărească pe Dumnezeu: ,,Aceasta este o mare minune! Astăzi ne-a descoperit Dumnezeru un nou Sfânt la Mănăstirea Neamţ! Iată de ce se ridica pavajul deasupra, ca să iasă din pământ moaştele acestui Sfânt, spre întărirea Credinţei şi mântuirea sufletelor noastre! Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul părinţilor noştri!’’

          �Mitropolitul Teoctist al Moldovei, Patriarhul de mai târziu al României, mort apoi în condiţii suspecte, a venit degrabă la Mănăstire şi a rânduit să se spele sfintele moaşte, apoi au fost puse într-un sicriu şi duse în biserică, spre folosul duhovnicesc al tuturor dreptcredincioşilor.

Vestea acestei descoperiri Dumnezeieşti s-a răspândit cu repeziciune şi oamenii se îndreptau spre Mănăstirea Neamţ pentru închinare. Faptul a deranjat autorităţile comuniste, păgâne şi barbare, care au hotărât să ia sfintele moaşte şi să le înstrăineze, pentru a stăvili mulţimea de credincioşi. Părinţii Mănăstirii au avut grijă să le pună din vreme într-o tainiţă, şi când li s-au cerut de către slujbaşii securităţii, călugării i-au trimis în osuar, de unde însă n-au luat nimic. Au turnat o placă masivă de beton pe locul mormântului şi au oprit credincioşii să nu mai intre, crezând că vor zădărnici descoperirea Dumnezeiască.

După ce a căzut comunismul şi s-a instalat în ţara noastră neo-barbaria, în anul 1990, sfintele moaşte au fost scoase din locul tăinuit şi s-au aşezat în biserică. Părinţii nemţeni se roagă şi acum ca Dumnezeu să descoperă numele şi viaţa acestui Sfânt al Său (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p. 429-430).

Preot Ioviţa Vasile

�

Canon de rugăciune pentru cei bolnavi de cancer (poate fi împlinit de cel bolnav, sau de cineva apropiat acestuia)

• Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de 7 ori)
• Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul
• Acatistul Sfântului Efrem cel Nou
• Acatistul Sfântului Ioan Rusul
• Acatistul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
• Acatistul Sfântului Luca al Crimeii
• Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon
• Se va pomeni la Sfânta Liturghie, cât este cu putinţă
• Milostenie, după puteri, unui om nevoiaş

 

�

”… eu m-aș gandi la Roger, “fratele” Roger, care era un demonizat, era cel mai mare păcătos. El a fost un cuib al diavolilor. Și toată Biserica plânge și se lamentează, şi vai, ce ne facem, că nu o să mai fie acolo, ca să mai trimitem tinerii aștia din România, din Ortodoxie să îi trimitem la pierzare, acolo era pierzare. Acolo era un demon foarte mare. El își făcuse așa, o chestie demonică, un fel de administrator al tainelor, aparea în alb… Cel mai mare păcătos a fost el. Era pur și simplu un new age-ist. Toată chestia asta era New -Age. Și bisericile de aici își trimiteau copii lor la pierzare….Se duceau să stea cu genunchii încrucișați sub ei și să se legene ca niște oameni cuprinși de nebunie? Ăsta a fost un păcat care, cred că Dumnezeu a lovit… Adică, diavolul a vrut să facă din acest Roger, că nu îi spun frate, să facă din el un martir al New-Age-ismului, trimițând tot o îndracită să îl omoare….Și sper că Taize-ul va dispărea așa cum se întâmplă cu toate acțiunile diavolești. ”

Trebuie să se roage ortodocşii pentru neortodocşii adormiţi? Dar pentru sinucigaşi? Pentru cei care au murit ca eretici, schismatici, necredincioşi sau în alte religii, Biserica lui Hristos nu se roagă. Nu există nicio Slujbă bisericească alcătuită pentru pomenirea lor şi nu se pomenesc nici alături de cei adormiţi în Dreapta Credinţă. Dimpotrivă, pomenirea celor morţi la Slujba Proscomidiei are un caracter limitativ: ,,Şi pe toţi care întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, cu împărtăşirea Ta au adormit, dreptmăritori părinţi şi fraţi ai noştri, Iubitorule de oameni, Doamne’’.Prin această formulă sunt excluşi de la pomenire toţi cei enumeraţi mai sus, deoarece ei cu bună ştiinţă şi cu voie liberă au refuzat să vină sau să revină în staulul Bisericii Ortodoxe. Cu alte cuvinte, au refuzat să se pocăiască. Ştim că nepocăinţa până la moarte este păcat împotriva Duhului Sfânt care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.

În pastoraţie se ivesc situaţii când credincioşii dau spre pomenire şi numele unor persoane din neamul lor, care au adormit fiind sectari. Trebuie să explicăm credincioşilor că aceia care s-au despărţit de Biserică nu trebuie pomeniţi, pentru că ei înşişi s-au lepădat de Dreapta Credinţă şi este absurd a-i pomeni, împotriva voinţei lor.

Pentru sinucigaşii ,,ieşiţi din minte’’, adică aceia al căror discernământ a fost alterat, Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române a hotărât ca Slujba înmormântării ,,să fie făcută numai de către un singur preot şi nu în locaşul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârşind slujba după ritual redus; să nu se tragă clopotele şi să nu se ţină cuvântari’’(Tipic bisericesc, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1976, p. 269-270). Această prevedere nu face nicio referire la sinucigaşii care au avut discernământ, lăsând să se înţeleagă că acestora nu li se face nimic din rânduielile Bisericii.

Întrebat de unul din ucenicii săi, al cărui tată s-a sinucis, stareţul Leonid de la Optina a spus: ,,Încredinţează-te atât pe tine, cât şi starea tatălui tău atotînţeleptei şi atotputernicei voinţe a Domnului. Nu căuta minuni ale Celui Preaînalt… Roagă-te Atotbunului Creator, împlinind astfel datoria dragostei şi îndatoririlor de fiu’’. Apoi i-a arătat cum se roage: ,,Caută, Doamne, la sufletul cel pierdut al tatălui meu; dacă e cu putinţă, fie-ţi milă! Nebănuite sunt judecăţile Tale. Nu-mi socoti această rugăciune drept păcat. Facă-se voia Ta cea Sfântă’’(Cuviosul Iosif de la Optina, Despre rugăciunea creştinilor ortodocşi pentru neortodocşi, Tesalonic, 2006, p.28). Această rugăciune poate fi rostită de orice ortodox aflat în situaţia amintită.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei aflaţi în închisoare(va fi împlinit de cel întemniţat, dacă este posibil, sau de cineva din familie)

• Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul (de 3 ori)
• Acatistul Sfântului Luca al Crimeii (de 3 ori)
• Acatistul Sfântului Ioan Rusul (de 3 ori)
• Acatistul Sfinţilor români din închisori (de 3 ori)
• Acatistul Sfinţilor Brâncoveni (de 3 ori)
• Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de 7 ori)
• Psalmii 69, 141, 142 (fiecare de câte 7 ori)
• Ajunare în zilele de miercuri şi vineri, vreme de 7 săptămâni, cel puţin până la ora 12 00

 

Trebuie să se roage ortodocşii pentru ereticii, schismaticii şi cei de alte religii aflaţi în viaţă? Răspunsul este categoric da, însă urmând Sfintelor Canoane ale Bisericii şi sfaturilor Sfinţilor Părinţi şi ale duhovnicilor îmbunătăţiţi, nicidecum propriile noastre păreri. Rugăciunea cuprinsă în ectenia mare, ,,pentru pacea a toată lumea’’,are un caracter general şi e făcută în temeiul preasfintelor cuvinte ale Mântuitorului, ,,rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi’’(Matei 5, 44-45).

Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare cuprinde o cerere în care preotul Îl roagă pe Dumnezeu Cel Atotputernic: ,,pe cei risipiţi îi adună, pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu Sfânta Ta Sobornicească şi Apostolească Biserică’’.Aşadar, aceasta este dorinţa Bisericii lui Hristos şi a fiecărui credincios în parte, de a-i aduce pe toţi cei aflaţi în afara Sfintei Ortodoxii, la cunoştinţa adevărului. Fiecare ortodox care, în rugăciunile lui particulare, cere Bunului Dumnezeu aducerea la Sfânta Credinţă a celor rătăciţi, săvârşeşte o faptă bineplăcută. În privinţa ereticilor, se impune a respecta riguros Sfintele Canoane. Astfel, canonul 6 al Sinodului de la Laodiceea glăsuieşte lămurit: ,,Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu (sfânta biserică), dacă stăruie în erezie’’.Canonul 33 al aceluiaşi Sinod interzice dreptmăritorilor să se roage împreună cu ereticii şi schismaticii. Acest canon ar trebuiu să pună stavilă aşa ziselor săptămâni de rugăciune pentru unitatea tuturor creştinilor. Nesocotind acest canon, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române s-au rugat la început cu ereticii catolici şi protestanţi, iar în timpul din urmă se roagă laolaltă cu hulitorii lui Hristos, ai Maicii Domnului şi ai tuturor Sfinţilor, cu ereticii baptişti, penticostali, adventişti, etc., fraudulos autointitulaţi ,,biserici’’.

Neortodocşii eretici nu se pomenesc niciodată nominal la Slujba Proscomidiei şi nici la diptice, care sunt pomeniri ale viilor şi morţilor în cursul Sfintei Liturghii. Lucru acesta se explică prin faptul că ereticii se situează cu voie liberă în afara Bisericii şi pe poziţii ireconciliabile faţă de Sfânta Liturghie, atâta vreme cât persistă în rătăcirea lor. Greşeşte şi acel preot sau episcop care ar cuteza să pomenească pe papa aflat în funcţie, ori alt pretins episcop catolic sau greco-catolic deoarece aceştia au îndoită incompatibilitae cu Biserica: sunt eretici şi schismatici deopotrivă, afirmaţie care are valoare de axiomă.

Preot Ioviţa Vasile

Canon de rugăciune pentru bolnavii de diabet

• Primul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
• Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
• Acatistul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
• Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon
• Acatistul Sfântului Luca al Crimeii
• Pomenirea celui bolnav la Sfânta Liturghie, vreme de un an
• Milostenie, după puteri, făcută unei personae nevoiaşe (discret, fără a se şti cine a făcut-o)

 

�

Cand cineva se contrapune Legilor lui Dumnezeu, intră într-o stare nefirească de tulburare, de nelinişte, pe care caută să o depăşească. Neştiind sau nevrând să facă ce trebuie, caută soluţii proprii, salvatoare crede el, şi-atunci mai tare se afundă în marasmul răutăţii lui. Conştiinţa morală, judecătorul neadormit şi nepărtinitor, nu-i dă pace. Despre conştiinţa morală a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Roma: ,,Căci păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia neavând lege, – îşi sunt loruşi lege, care arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi apără între ei’’ (Romani 2, 14-15). Cu alte cuvinte, când faci răul porţi povara acestuia, după cum, când faci binele, Dumnezeu te răsplăteşte cu linişte şi mulţumire sufletească.

Ceauşescu a fost în toată vremea în criză de legitimitate, fiind necredincios şi luptător împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale. Crezând că va scăpa de apăsarea păcatelor sale, acesta, în megalomania lui, avea obiceiul să ceară supuşilor să-i organizeze manifestări populare de amploare, în care ,,oamenii muncii’’ îşi exprimau aprobarea şi adeziunea faţă de conducătorul iubit. Aceste practici s-au perpetuat de-a lungul anilor, până când tocmai o adunare populară, ultima, i-a fost fatală.

După sinodul tâlhăresc din Creta, ierarhii noştri au intrat într-o teribilă criză de legitimitate. O adevărată dramă pe care o trăiesc şi în care se complac, pentru că refuză singura ieşire: pocăinţa şi întoarcerea la bunele rânduieli bisericeşti. Ar vrea să acopere criza în care se zbat, şi-atunci recurg la metodele comuniste: ori de câte ori au posibilitatea, adună tineri din toată ţara, constituiţi în aşa numitul ATOR, asociaţia tinerilor ortodocşi români, un fel de UTC, peste care aşează mantia frumoasă a unei evlavii închipuite. Aceştia sunt angrenaţi în diverse activităţi, sunt puşi să se roage, încing câte-o horă de mama focului, ca lumea să vadă cât de mult îi iubeşte tineretul ţării. Se vede însă că totul e regizat şi manipulat, chiar dacă se silesc să aducă şi tineri din străinătate, care habar n-au ce se întâmplă în Biserica noastră. Anul acesta, evenimentul va avea loc la Sibiu şi sunt sigur că pregătirile sunt în toi, slujbaşii mitropolitani îşi dau silinţa ca lucrurile să iasă bine. Pentru dânşii, nu pentru Biserică. Până când…?

Adaug la aceasta obiceiul unei agenţii bisericeşti de pelerinaje, care organizează deplasările la mănăstirea unde slujeşte ierarhul locului, şi astfel audienţa acestuia creşte semnificativ.

Noi, cinstiţi cititori, să ne vedem de drumul nostru, cel străbătut de Părinţii cei Sfinţi ai Bisericii, ştiind că avem multe păcate de îndreptat, ştiind că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni (Fapte 4, 19).

Preot Ioviţa Vasile

�

Canon de rugăciune pentru dezlegarea graiului la copii

-Psaltirea (de 3 ori)

-Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul

-Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon

-Acatistul Sfântului Stelian

-Prescuri la Sfantul Altar, 3 Duminici

 

Vă rog să-mi permiteţi să reamintesc cititorilor pictura apărută pe pereţii unui lacaş de cult ,,ortodox’’- Biserica din Petreşti, hula fără margini, la adresa Mântuitorului Iisus Hristos şi a întregii Ortodoxii, cât şi erezia mărturisită public şi cu capul descoperit al pseudo-preotului Alexandru Coman, discipol înfocat al pseudo-mitropolitului Andrei Andreicuţ.
Preotul paroh Alexandru Coman de la Petreşti a ţinut să îi reprezinte la intrarea în biserică pe „demolatorii comunismului“. Aşa îi numeşte el pe Papa Ioan Paul al II-lea, pe fostul preşedinte american George Bush şi ultimul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov. Sub pictură este scris textul: „Când omul strigă: «Opriţi planeta vreau să cobor», Dumnezeu prin aceşti oameni providenţiali a schimbat mersul lumii“. Prima parte a textului provine din dramaturgia americană.
.”…în stânga şi în dreapta, se găsesc alte doua picturi cu o valoare unicat atât din punct de vedere religios, cât şi interconfesional, explică cu mândrie preotul paroh. Astfel, pe peretele din dreapta sunt pictaţi, în mărime naturală, defunctul Patriarh al României, Prea Fericitul Teoctist, alături de defunctul episcop Greco-Catolic Inochentie Micu Klain, iar pe peretele din stânga IPS Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia, este zugrăvit alaturi de fostul episcop Luteran Albert Klein, care în tinereţe a fost preot evanghelic în Petreşti. În mijloc, între cele doua fresce sunt înscrise cuvintele Mântuitorului de la Cina cea de Taină, care se constituie într-un testament si o pledoarie pentru unitatea lumii creştine: „Părinte, Eu pentru aceştia mă rog ca toţi sa fie una…”, părintele Coman fiind de parere că, aşa cum exista un singur Dumnezeu, asa ar trebui să fiinţeze o singura biserică…

Pe peretele din stânga intrării sunt pictaţi, tot pentru prima dată într-o biserică ortodoxă, cei trei mari poeţi ai Ardealului: George Coşbuc, Lucian Blaga şi Octavian Goga. Sub pictură este scris: “Poeţi care au plâns durerile Ardealului şi au înveşnicit ţăranul şi satul românesc-transilvan”. Pe un perete din pridvor sunt pictaţi cei doi mari filosofi greci, Platon şi Aristotel. Scena Naşterii Domnului îi cuprinde, în loc de cei trei magi de la răsărit, pe trei dintre marii domnitori români: Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu.

Despre pictarea celor trei mari bărbaţi ai omenirii, Papa, Bush şi Gorbaciov, pictorul Nicolae Govoreanu din Blaj are o opinie pertinenta şi pragmatică. „În hol, într-adevar pictura şochează, însă Biserica de Vest a făcut un pas spre împăcarea cu modernismul încă din Renaştere, vezi Capela Sixtina. Biserica Ortodoxă Română a rămas într-adevăr în nişte canoane… Este un punct de vedere unic, care schimbă oarecum aspectul în ceea ce priveşte relatia BOR cu politica. […] Este un merit istoric, cred eu”, a subliniat pictorul Nicolae Govoreanu, care a lucrat şase ani la această operă de artă.

Preotul paroh Alexandru Coman, în vârstă de 62 de ani, slujitor de 26 de ani in Petreşti, ctitorul incredibilului locaş, are o viziune originală în legătură cu picturile comandate. „Consider că toţi cei trei mari conducători ai omenirii sunt asemănători lui Constantin cel Mare, care în anul 319 (313, n.n.) a dat libertate de manifestare creştinilor, pe care Biserica l-a aşezat lângă apostoli. Tot aşa, acesti trei mari oameni au schimbat mersul lumii, lor le datorăm ridicarea şi liberăţile de astăzi. Susţin că Biserica ar trebui să-i declare sfinţi, pentru că ne-au izbăvit pentru totdeauna de acel sistem opresiv”, ne-a declarat părintele Alexandru Coman.
În ceea ce priveşte asocierea reprezentanţilor BOR cu cei greco-catolici si evanghelişti, Alexandru Coman este de părere că reprezentarea celor trei mari ramuri creştine, Ortodoxismul, Catolicismul şi Protestantismul, face din Biserica din Petreşti „o adevărată biserică a înfrăţirii confesionale”. IPS Andrei, Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, cel care a fost de acord cu picturile respective ale preotului Coman, a subliniat, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional: „Părintele Coman a avut întotdeauna idei deosebite, oarecum la zi. Sigur că pictura bisericii din Petreşti nu intră neapărat în tradiţia picturii bizantine, dar şi în erminia (tipar al felului în care se aranjeaza icoanele în biserici – n.a.) bisericilor din Moldova erau reprezentaţi tracii ca nişte cuceritori… Preotul Coman a surprins de fapt o realitate, nu vad nici un lucru rău în reprezentarea aceea. Căt despre cealaltă idee revoluţionară a parintelui Coman, cea a unei biserici a infrăţirii confesionale, IPS Andrei a precizat: „Este idealul pe care orice creştin serios îl are – ca odată, într-o zi, toţi să fie una…”

Simion Bărnuţiu, George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu veghează asupra credincioşilor care se roagă în Catedrala Ortodoxă a Sălajului. Statutul lor de lideri politici ai ardelenilor l-au determinat pe preotul Ioan Ghiurco să le pună chipul chiar la baza iconostasului, în urmă cu 10 ani, chiar dacă toţi cei patru au fost greco-catolici. „Nu m-am gândit la apartenenţa lor religioasă când am decis să-i pun la baza iconostasului. Importantă pentru mine a fost activitatea lor şi modul în care au înţeles să slujească interesele românilor. Simion Bărnuţiu, George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu au luptat pentru toţi românii, nu doar pentru greco-catolici. Tocmai de aceea ei stau la baza iconostasului, pentru a sublinia că jertfa lor stă la temelia construirii acestui neam”, a explicat părintele Ghiurco. Alături de cei patru sălă­jeni, tot la baza iconostasului stau şi Alexandru Ioan Cuza, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, ultimii doi fiind şi canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română. Şi în cazul acestora, preotul Ioan Ghiurco spune că motivaţiile au fost pur patriotice, pentru că „aceşti oameni au făurit istorie”.

Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea hunedoreană Bejan a intrat în atenţia lumii datorită unei picturi mai puţin obişnuite pe pereţii interiori. Figura zâmbitoare a deputatului Laurenţiu Nistor, fost primar în perioada 1990 – 2008 al comunei Şoimuş, de care aparţine satul Bejan, împodobeşte unul dintre zidurile lăcaşului, tronând între icoana Înalt Preasfinţitului Timotei, Episcopul Aradului, şi cea a Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. Laurenţiu Nistor este imaginat într-un costum albastru, la cămaşă şi cravată, spre deosebire de feţele bisericeşti, îmbrăcate cu haine sobre şi cu chipuri luminate de aure strălucitoare.

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Mircea Mihuleţ, a declarat că dintotdeauna ctitorii bisericilor au fost pictaţi pe pereţii lăcaşelor de cult. „Oricine cunoaşte puţină istorie a religiei ortodoxe va vedea că persoanele care participă cu bani la construcţia unei biserici sunt pictate pe pereţii acestora. Laurenţiu Nistor a plătit din propriul buzunar foarte mulţi bani pentru biserica de la Bejan. Ar fi păcat să căutăm alte înţelesuri în problemele religioase”, a declarat Mircea Mihuleţ.

Dan Ilie Morega, fostul preşedinte al PNL Gorj şi fost preşedinte al Cooperaţiei de Consum din Târgu-Jiu, este pictat în biserica din comuna Padeş, localitatea natală, fiind ctitorul acesteia. Pe peretele din stânga, o pictură de proporţii îl înfăţişează pe Morega. Deasupra lui este pictat Sfântul Ilie, iar în partea dreaptă, ÎPS Teofan Savu, Mitropolitul Olteniei. La început, pictura lui Morega a dat naştere unui scandal, pentru că acesta fusese înfăţişat ca şi cum propovăduia. Pictura a fost refăcută şi mâna a ajuns pe piept. Construcţia bisericii a început în 1990 şi a fost finalizată în 2003.

Dr. Gabriela Naghi

�

În secolul VIII, s-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii din pricina sfintelor icoane. Duşmanii acestora doreau în tot chipul îndepărtarea lor din sfintele biserici şi din casele credincioşilor. Deoarece împăraţii vremii îmbrăţişaseră erezia iconoclastă, vrăjmaşii sfintelor icoane aveau o puternică susţinere. Pentru a da tărie iconoclaştilor, în anul 754 a fost convocat un ,,sinod” în apropiere de Calcedon. Iniţiatorii lui au pretins că ar fi vorba de un sinod Ecumenic, ceea ce era împotriva uzanţelor Bisericii, fapt dovedit ulterior. Au participat nu mai puţin de 338 de episcopi, număr impresionant pentru acea vreme. Determinant n-a fost numărul acestora, ci faptul că s-au opus în unanimitate sfintelor icoane, hotărând că acestea trebuie îndepărtate din sfintele biserici şi distruse. Cu alte cuvinte, cei 338 de episcopi au căzut în erezie. Şi totuşi, Biserica lui Hristos nu şi-a încetat existenţa.

Ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile ar fi rămas precum au hotărât episcopii la acest pseudo-sinod? Astăzi n-am mai avea icoane în sfintele locaşuri şi am boli cu toţii în erezia iconoclastă, primejduindu-ne mântuirea.

Dumnezeu a hotărât altfel. ,,Dacă majoritatea clerului superior, terorizat de puterea împăratului, s-au plecat, călugării au manifestat o rezistenţă dârză faţă de hotărârile pseudosinodului VII ecumenic şi ale voinţei împărăteşti. Îndârjiţi de lupta dreaptă şi de protestele venite din Apus şi din eparhiile răsăritene, ce nu aparţineau Împeriului bizantin, care înfierau toate cele hotărâte la 754, rezistenţa călugărilor, a femeilor pioase, precum şi a mulţimii dreptcredincioase, a umplut de mânie pe împăratul Constantin”(Rămureanu, Şesan, Bodogae, Istoria Bisericească Universală, EIBMO, Bucureşti, 1975, p. 311). Aşadar, voia lui Dumnezeu s-a înfăptuit prin Poporul binecredincios, care a restabilit, prin multe jertfe, învăţătura dreaptă despre sfintele icoane, şi un sinod ce se pretindea ,,ecumenic” a sfârşit drept un jalnic sinod eretic şi mincinos.

Prevăzând că poporul binecredincios şi măcar o parte din clerici se vor opune hotărârilor eretice ale sinodului tâlhăresc din Creta, ierarhii români au avut grijă să elaboreze o legislaţie coercitivă împotriva acestora, încă din 2015. Astfel, Regulamentul …instanţelor de judecată ale BOR prevede la articolul 39: ,,Contrazicerea public, în scris sau prin mijloace audio vizuale, a poziţiei oficiale a Bisericii… este considerată neascultare de autorităţi şi se sancţionează cu… sau cu destituirea din slujirea clericală’’. Aici trebuie să afirmăm ferm un adevăr: poziţia oficială a Bisericii a fost statornicită de Dumnezeu în paginile Sfintei Scripturi, de Sfintele Sinoade Ecumenice şi locale, de Sfinţii Părinţi în scrierile lor. Acestora trebuie să ne conformăm noi cei de astăzi, nu unor hotărâri eretice, cum sunt cele din Creta. Prin acest articol, şi multe altele, ,,legiuitorii’’ români vor să înăbuşe orice voce a Poporului Dreptcredincios, care s-ar ridica întru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe. Cu alte cuvinte, dacă ierarhii ne spun că secte precum martorii lui Iehova, baptiştii, penticostalii, adventiştii sunt ,,biserici’’, noi n-avem voie să comentăm, ci să ne îndreptăm de îndată spre aceste adunări nelegiuite, cu convingerea nestrămutată că ne putem mântui la fel de bine ca în Biserica Ortodoxă! Absurdul ridicat la cote paroxistice.

Preot Ioviţa Vasile

Canon de rugăciune pentru zămislirea şi naşterea de prunci pentru Împărăţia lui Dumnezeu (va fi împlinit de ambii soţi)

-Întâiul Paraclis al Maicii Domnului (de 7 ori)

-Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul

-Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana

-Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

-Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei

-Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon

-Acatistul Sfântului Stelian

-Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou

-Acatistul Sfântului Ioan Rusul

-Milostenie, după putere, pentru trei nevoiaşi (discret, fără a se şti cine a făcut milostenia)

De foarte multe ori, aspectele de suprafaţă sunt înşelătoare. Un fenomen, o persoană, un fapt oarecare trebuie privite în profunzimea lor şi, înainte de a emite judecăţi de valoare, e bine să lăsăm să treacă un oarecare timp. M-aş opri la trei exemple ale căror analize superficiale ar conduce, inevitabil, la concluzii eronate.

Petru Groza, cel cu primul guvern ,,democratic’’ al României, nu era membru al partidului comunist român. Nimeni nu-l bănuia de apartenenţă la comunism, realitate din care-şi făcea un titlu de mândrie. Şi totuşi, el a făptuit politica partidului comunist ca nimeni altul. În atari circumstanţe, mai are vreo relevanţă faptul că nu aparţinea pcr-ului? Niciuna.

Puţini ştiu că romano-catolicismul, respectiv comunitatea mondială a catolicilor, nu face parte din consiliul mondial zis al bisericilor, în vreme ce, majoritatea Bisericilor Ortodoxe naţionale sunt cuprinse în acest organism ecumenist, fireşte, la nivelul ierarhiei. Aici cred că avem de-a face cu o stratagemă, un plan bine conturat, potrivit căruia papa şi supuşii săi sunt ţinuţi în afara mişcării ecumenice până când aceasta va ajunge să unească Bisericile Ortodoxe cu comunităţile eretice monofizite, protestante, neo-protestante, etc. Acest amalgam de credinţe va fi pus apoi la dispoziţia papei, care nu cu multă greutate va face unirea cu catolicii, iar ce va rezulta din acest proces va fi ,,biserica’’ apostată care va sluji antihristului. Chiar nefăcând parte din organismele ecumeniste, papa şi catolicii săi sunt fervenţi propovăduitori şi făptuitori ai ecumenismului.

Parte a preoţilor şi credincioşilor care s-au delimitat de pseudo-sinodul din Creta, au întrerupt pomenirea ierarhilor lor, ca modalitate canonică de a atrage atenţia că în Biserică au pătruns ereziile ecumeniste, iar Sfânta Credinţă Ortodoxă trebuie apărată şi ferită de avalanşa eretică. Cam de la începutul anului 2018, s-a desprins o facţiune de preoţi nepomenitori care repede a alunecat în schismă. Este cunoscută sub numele Sava-…-Rădeni. Cum schisma se împleteşte cel mai adesea cu erezia, această grupare contestă existenţa oricărui ierarh ortodox, afirmând că Biserica ar exista doar prin preoţi, şi nu oricare preoţi, ci aceia care fac parte din facţiunea lor. Este o erezie numită prezbiterianism. Nu au nimic cu episcopii care au semnat documentele eretice din Creta, virulenţa lor se îndreaptă împotriva episcopilor care, realmente, se opun de ani de zile flagelului ecumenist. Cu alte cuvinte, fac jocul ecumeniştilor, pretinzând că sunt antiecumenişti. Între timp, facţiunea de care vorbim a avut o tentativă nereuşită de a se alătura episcopului sârb Artemie, schismatic şi el. Ţinând seama de toate aceste aspecte şi realităţi întristătoare, nu poţi să nu te întrebi: ce rost mai are întreruperea formală a pomenirii când, de fapt, aceasta a fost preludiul căderii în schismă şi erezie?

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei căzuţi în patima desfrâului (poate fi împlinit de cel căzut în patimă, sau de un apropiat)

-Acatistul Sfântului Mucenic Mina

-Acatistul Sfintei Tomaida

-Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei

-50 de metanii pe zi, vreme de 3 zile

-Psaltirea (de 3 ori)

�