Categorie: Uncategorized

Citeam, cu mulți ani în urmă, o istorioară. Undeva, în Orient, era un înțelept. Oamenii au renunțat să se adreseze judecătorilor vremii, și veneau la acest înțelept pentru a le dezlega neînțelegerile dintre ei.

Odată, au venit la acest înțelept un soț și o soție, amândoi nemulțumiți de conviețuirea lor. Soțul și-a expus nemulțumirea sa: Soția mea este leneșă, nu se îngrijește de cele ale casei, de aceea căsnicia noastră este o povară pentru amândoi. Înțeleptul i-a răpuns: Ai dreptate.

La rîndul ei, soția l-a acuzat pe soțul său ca nu aduce suficienți bani acasă, că întârzie adeseori, că nu se preocupă de cele necesare casei și e greu să viețuiască cu el. Înțeleptul i-a răspuns: Ai dreptate.

După ce împricinații au plecat, ucenicul înțeleptului i-a zis: Cum ai putut să dai dreptate și unuia, și celuilalt? Înțeleptul a răspuns: Și tu ai dreptate!

Așadar, toți avem dreptate. Așa credem noi. Așa ne spune necuratul. Ne insuflă gândul că în toate împrejurările, dreptatea e de partea noastră, să nu cedăm. Perfidă metodă! Și ne înșelăm! Pentru că spune o Rugăciune de la Sfântul Maslu: Dreptatea noastră este ca o  cârpă lepădată înaintea Ta (Rugăciunea a 5 a).

Atunci, haideți să spunem precum auzim la Slujba Înmormântării: Dreptatea Ta este dreptate în veac și cuvântul Tău este adevărul.

Presbiter Iovița Vasile

Banda pan- ereticului Bartolomeu cu păpușarii americani Zelensky și Epifanie amenință, șantajează, persecută și închid pe Ierarhii Ortodocși ai Bisericii Ucrainei aflați sub conducerea Mitropolitului Onufrie. Trebuia ca Autocefalia lui Bartolomeu să aducă pacea în Ucraina…

Nu numai că nu a adus pace, dar cu „binecuvântările” sale, Ucraina s-a transformat într-un câmp de luptă sângeros al tragediilor neimaginabile. Persecuțiile lui Nero și Dioclețian au fost reînviate în timpul zilelor sale.

Ereticul Patriarh al Constantinopolului este autorul moral suprem pentru persecuțiile tăcute, întemnițarea ierarhilor, precum Starețul Lavrei Peșterilor din Kiev, Mitropolitul de Visgord și Cernobîl, Pavlos, și Mitropolitul de Tulchin și Bratslav, Jonathan , persecuțiile , abuzurile, intimidarea. și chiar moartea preoților, călugărilor și credincioșilor, ocuparea bisericilor și pelerinaje.

Era clar că persecuția eroicului Mitropolit Luca din Mitropolia Zaporizhia și Melitopolis nu avea să întârzia să apară. La 9 august 2023, a fost chemat de Poliția Națională a orașului Zaporizhia pentru audieri.[1] După cum afirmă însuși Înaltpreasfințitul Mitropolit Luca în mesajul său înregistrat imediat după interogatoriu, el a fost urmărit penal în temeiul articolului 161 din Codul penal al Ucrainei (acțiuni intenționate care vizează incitarea la vrăjmășie și la ură religioasă).

Tactica bolșevică a proceselor sumare, bazată pe propriile invenții și mărturii false neadevărate a fost aplicată și în acest caz. Înăuntrul Mitropolitului Luca arde flacăra Credinței și râvna noilor Martiri și Sfinți ruși! El știe foarte bine că cei care astăzi îl persecută pe el și pe toți frații lui Ierarhi, Preoți și Călugări ucraineni au aceeași îndrumare spirituală ca și cei din Rusia comunistă care au fost întemnițați în gulaguri, au exilat, au torturat și au ucis norul de noi Mucenici ruși ca marii Sfinți Luca de Simferoupol și Sfântul Patriarh Tihon.

Chiar și astăzi, guvernul Zelenskyi pro-nazist, pro-Union și condus de americani îl acuză că folosește folosește sintagma „blasfemie împotriva Duhului Sfânt”, așa cum a indicat un expert cunoscător de filologie… și astfel el este un dușman al Ucrainei…

La întrebările persistente ale anchetatorului despre care este atitudinea sa față de Tomul Autocefaliei al Bisericii Ucrainei și „Mitropolitul” Epifanie, Mitropolitul Luca a răspuns:

„Cum pot accepta Tomul Autocefaliei, care a fost recunoscut doar de 4 din cele 16 Biserici? … Arată-mi chiar și un cuvânt jignitor, spre deosebire de cele care îmi zboară în față și despre Maica Biserică. Întotdeauna critic păcatul, dar nu omul. Omul, oricine ar fi el, este făcut după chipul lui Dumnezeu, dar acest chip poate fi întunecat de păcat. Trebuie să o spun, nu am dreptul să tac. Hristos ne cheamă să iubim pe toți, iar eu chem la iubire și nu la ură, chem la mântuirea sufletelor noastre nemuritoare neprețuite”.

El a subliniat că intervențiile sale împotriva schismei sunt o datorie preoțească și că a evitat întotdeauna insultele personale. Inaltul Ierarh Mărturisitor Ortodox recunoaște războiul duhovnicesc care este în plină desfășurare în țara sa natală, Ucraina. Un război care are dimensiuni globale și universale, deoarece în acest moment întunericul iadului s-a repezit asupra celor care se țin de Sfânta noastră Credință cu dinți și ghearele! De aceea, ca un adevărat Episcop ortodox, ca un adevărat Păstor al turmei lui Hristos, a spus concluzionând: „Voi avea ca îndrumător datoria episcopală în ciuda primejdiei, care mă amenință. Ei mă pot ucide, dar cuvântul lui Dumnezeu nu va muri niciodată!”

Măreția Ortodoxiei se relevă prin gura părinților mărturisitori, precum Mitropolitul Luca : „Încearcă să ne închidă gura… Trăim într-o perioadă minunată când avem de ales – fie să fim numărați cu evreii, fie să participăm la umilința Calvarului și după ce vom experimenta durerea Răstignirii, vom intra în Slava lui Dumnezeu” .

Ierarhii greci dorm… în Ucraina Adevărații Păstori veghează și păzesc turma lui Hristos și a iubitei noastre Ortodoxia!

Sursa: https://katanixi.gr/sernoyn-stin-astynomia-gia-apologia- ton-agonisti-episkopo-zaporozie-loyka-itan-thema-chronoy/

Traducere: Dr Gabriela Naghi

1.Pentru că ei au pornit strâmb, de la-nceput. Și nu pe drumul cel bun. Au urmat cu rigoare o traiectorie desenată de alții, de vrăjmașii Bisericii noastre. Începând cu recrutarea lor, încă din studenție. Au fost aleși cei mai buni, li s-au oferit avantaje materiale cu multă generozitate, li s-au promis burse de studii în străinătate, apoi scaune episcopale, dar să nu anticipăm.

2.După ce i-au avut la mână, au urmat studiile în străinătate, de fapt îndoctrinarea lor cu ideile eretice ale ecumeniștilor, instruirea despre felul cum se conduce o episcopie cu mână de fier, cu dezvoltarea unei rețele de informatori aleși dintre preoți, pentru ca ierarhul să știe tot timpul ce se vorbește, cine ar fi potențialii nesupuși și cum pot fi ei aduși la ,,ordine’’ prin metode securiste. La rândul lor, pseudo-episcopii ar fi urmat să raporteze stăpânilor tot ceea ce ar fi de interes pentru un control total asupra Bisericii.

3. Odată îndoctrinați, viitorii episcopi erau hirotoniți, întâi diaconi, apoi preoți. Urma călugăria, pentru că episcopii sunt aleși exclusiv dintre călugări. Unii dintre ei au apucat să viețuiască ani buni în mănăstiri, alții doar câteva zile, iar altora le-a fost suficient că au trecut și ei pe lângă câteva mănăstiri. Nici vorbă de o viață monahală autentică, trăită în toate asprimile ei.

4.După ce a fost îndeplniită formal și cerința călugăriei, oamenii noștri au fost chemați la înalta treaptă a episcopatului. Nu de Biserică, precum glăsuiesc Sfintele Canoane, ci de puterea lumească, fapt ce le-ar atrage caterisirea neîntârziată. În condiții normale, firește. S-a căutat un scaun episcopal, sau s-a creat unul special nu pentru nevoile firești ale Bisericii, pentru plasarea omului lor la locul potrivit, ca o rampă de lansare spre viitoarele posturi bisericești mai înalte. De prisos să spunem că postul din care Popa Irineu de la Craiova a fost propulsat spre Mitropolie, e și azi vacant.

5.Odată ajunși episcopi, oamenii noștri se aștern pe treabă și cântă cu exactitate partitura pe care le-o așează în față puterea lumească. Fără abatere, întocmai și la timp. Am văzut de multe ori această slugărnicie dezagreabilă, față de puternicii zilei. Am văzut această duplicitate în care slugarnicul pseudo-ierarh joacă rol de episcop ortodox, el fiind, de fapt, o biată marionetă ce atârnă de o sfoară, ținută la celălat capăt de stăpânul lumesc.

6.Cum să pretinzi acestor oameni să se pocăiască de ereziile promovate în Creta, de toate abuzurile și persecuțiile exercitate asupra Bisericii? Te poți aștepta la Popa Irineu, minciuno-mitropolitul Olteniei, să refacă viața monahală în Mănăstirea Frăsinei? Să fim serioși!

7.Când am comis ,,crima’’ canonică de a ne îngrădi de acești falși episcopi, prin nepomenire, am sperat că semnalul nostru de alarmă va fi recepționat cum se cuvine, măcar de câțiva dintre ei. Așteptări zadarnice. Își continua nestingheriți slugărnicia, înconjurați de camarilele lor ecumeniste, alese cu grijă, Pactul cu cel rău nu e ușor de rupt și de ce-ar face-o, de vreme ce, după Sfintele Canoane aplicate corect, poate niciunul din ei n-at fi ajuns în scaun episcopal?

Presbiter Iovița Vasile

În secolul IV s-a ridicat cu semeţie un preot, numit Arie, care a cutezat să hulească Preasfânta Treime şi să înveţe că Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ci numai o creatură, căci a fost un timp în care El n-a existat. Erezia aceasta a produs multă tulburare în Biserică, deoarece arienii erau şi foarte violenţi întru propovăduirea rătăcirii lor. Din această pricină, în anul 325 de la Naşterea Mântuitorului, s-a adunat la Niceea Sfântul Sinod a toată lumea, unde Părinţii Bisericii au apărat adevărul revelat de Dumnezeu şi au condamnat pe Arie şi pe cei de un cuget cu el.

După câţiva ani de la Sinod, dreptcredinciosul împărat Constantin a chemat pe Arie la Constantinopol ca să-l cerceteze în legătură cu credinţa lui. Fiind deosebit de viclean, a ascuns în sânul său o hârtie pe care a scris erezia sa. Când împăratul l-a întrebat dacă crede precum Sfinţii Părinţi de la Sinod, ereticul lovea cu mâna în piept şi zicea: ,,Aşa cred’’, dând impresia că s-a învoit a primi Dreapta Credinţă, însă în mintea lui cugeta: ,,Aşa cred, precum am scris cu mâna mea şi cum am în sânul meu’’.

Pentru că împăratul l-a socotit pe Arie ca având Credinţă Dreaptă, a poruncit Patriarhului Constantinopolului, Alexandru, să-l primească la împărtăşirea bisericească. Arhiereul lui Hristos s-a întristat adânc, pentru că nu voia cu nici un chip să aibă vreun amestec cu ereticul Arie. Atunci a căzut cu umilinţă în faţa Sfântului Altar, rugând pe Bunul Dumnezeu, precum oarecând Proorocul Iona, ori să-i ia sufletul, ori să piardă de pe pământ pe hulitorul Său, numai să nu ajungă ziua în care Arie se va apropia de Dumnezeieştile Taine.

În vreme ce Arie mergea spre sfânta biserică, Dumnezeu a adus asupra lui dureri cumplite şi, căutând un loc ferit, a intrat şi şi-a sfârşit viaţa ticăloasă, deoarece a crăpat şi şi-a lepădat maţele spurcate, împlinindu-se rugăciunea Patriarhului Alexandru şi cuvintele Psalmistului: ,,moartea păcătoşilor este cumplită’’. Vestea morţii sale s-a răspândit în cetate şi arienii au fost ruşinaţi, iar Biserica lui Hristos s-a bucurat că a scăpat de un lup îmbrăcat în piei de oaie, care mult rău îi făcuse până atunci (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 401-403).

Presbiter Iovița Vasile

Recent, am avut o convorbire cu un credincios din satul Ciumărna, județul Sălaj, care-mi este prieten de prin anul 1990. Ce-mi spune omul? Biserica din Ciumărna va intra într-un program de reabilitare. Proiectul este gata și au fost alocați un million de euro! Cu banii aceștia se pot construi două biserici, chiar la prețurile acestea umflate artificial. Ce vă spune dărnicia celor dispuși să ofere acești bani? Eu nu pot înțelege decât că aceia care învârt banii țării, nu ezită să-i ofere, acolo unde au un interes. Cu alte cuvinte, sunt bani murdari pe care preotul Nechita Traian ar trebui să-i refuze. La fel ca Petroniu Florea, ocupantul scaunului episcopal al Sălajului, fără știrea căruia nimic nu mișcă în Eparhie.

Surpriza și nemernicia abia acum vin. Proiectul prevede construirea unui w.c. lipit de zidul bisericii, chiar în dreptul Sfântului Altar: V-ați dumirit? Vă vine să credeți? Și proiectul trebuie respectat, că știți care sunt exigențele celor care caută ,,binele’’ Bisericii. Multe am văzut și am auzit, dar nu mi-am putut închipui că ticăloșia drăcească și cea omenească pot merge până într-acolo.

Biserica din Ciumărna este o construcție frumoasă, înzestrată cu tot ce este necesar. A fost construită sub păstorirea Preotului Alexandru Petrean, acum decedat, începând cu anul 1990. Așadar, sfîntul locaș are mai puțin de 33 de ani, dar trebuie musai ,,reabilitat’’. Dacă vor fi lăsați să comită acest sacrilegiu, cu siguranță că vor înlocui și crucile bisericii, așezând în locul așa zise cruci masonice. N-am nicio îndoială, știu despre cine vorbesc.

Imaginați-vă că după terminarea ,,reabilitării’’, va urma resfințirea. Ce va face Petroniu Florea, va stropi cu apă sfințită locașul de necurăție? Bucuros, dacă e ordin venit de sus. Numai că acest ,,sus’’ e extrem de jos(nic), iar cei care se cred dumnezei, stau pe nisipuri mișcătoare. Și-apoi cine va fi acela care se va încumeta să intre primul în locul de necurăție?

Dumnezeu Atotputernicul să vă stea împotrivă.

Presbiter Iovița Vasile

Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu îl veți găsi… așa cum nu veți găsi nici căsătoria perfectă, nici copilul ideal. În Biserică nu intri ca într-un partid în care începi să judeci și să împarți dreptatea. În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat din mare. Nu suntem sfinți! Nici preotul, nici mirenii, toți avem patimi și neputințe, dar vrem să rămânem până la sfârșit aici, pentru că ne-am asumat unul pe celălalt și vrem să ducem lucrarea aceasta până la capăt, cu iubire și răbdare, până ne vom sfinți unul pe celălalt.

Tot timpul, oriunde ne-am afla, vom avea de împlinit o Lucrare lăuntrică, va trebui să ne asumăm viața și oamenii din jur. Dacă vezi într-un om o cădere, o patimă, nu te depărta de el, oamenii nu-s de lepădat. E un eșec total al unui mesaj hristic să ai pretenția nebună ca oamenii să fie sfinți, să fie fără greșeală.

Când judeci, când cârcotești împotriva celorlalți, de dimineața până seara, când îi consideri pe ceilalți veșnic vinovați de nefericirea ta, evoluția ta spirituală s-a închis. Omule, dă-ți seama că stăm în fața celei mai puternice Ființe din univers și de dincolo de El. Priviți la Iisus, la felul Lui de a viețui, de a gândi, de a mânca, de a respira… lăsați-L să vă umple de bucuria Lui.

O trăsătură a dragostei celei mari către Hristos este aceea că nu poate coexista cu desfătările trupeşti în general şi, mai întâi de toate, cu cele mai puternice decât toate, cele erotice. Mintea omului, sub acţiunea dragostei celei către Dumnezeu, se desprinde de pământ şi renunţă la orice imagine pământească, în timp ce legătura trupească răneşte profund sufletul tocmai prin aceste imagini.

Cunoaştem că mulţi abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii: „Nu va rămâne Duhul meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup” nu se referă la ei? Pentru ca cineva să facă misiune în mod ortodox trebuie să aibă înăuntrul lui pe Duhul Sfânt. Dar trebuie să deţină şi cultura locului în care se găseşte. Atunci se poate dărui celorlalţi.

Nu există scrieri ale sfintelor femei. Asta nu se întâmplă pentru că ele ar fi sfinte mai mici decât bărbaţii, şi sunt chiar mai multe, însă femeile sfinte au o viaţă ascunsă, îşi pot păstra viaţa lor tainică. Maica Domnului a primit un mare har de la Dumnezeu. Nu avem nicio descoperire care să provină de la Maica Domnului, dar ştim că are un mare har, şi Biserica îl simte, ea şi toţi cei ce i se roagă.

Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Când mor părinții, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,
Din când în când, mai pune-acolo, masa,
Păstrează-le bucata de pământ,

Când mor părinții, nu te duce-n pripă,
Să calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construiește încă o aripă,
Și ai să vezi că nu le-a fost ușor,

Păstrează demn, tot ce a fost frumos:
Masa, la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Așterne iute, scoarțele din lânâ,
Mâinile mamei te vor mângâia,
Și stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculți concertul din vâlcea,

Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primenești izvorul înfundat,
Mama și tata te vor lua de mână,
Te vei simți la fel ca altădat,

Mai dă cu var, copile, pe pereți,
Să îi păstrezi curați, ca pe-o icoană,
Părinții tăi au devenit peceți,
Nu strânge avuții, în goană.

Nu aștepta, rugina să le rupă,
Deschide porțile, la casă, largi,
Toți îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi înconjurat numai de magi,

De ce nu vii? Ai tăi mereu așteaptă…
Ofteaz-atunci când văd că ești absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor să creadă-n visul desuet

De fapt, Părinții nici nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină,

Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ți-e rouă,  

Lumina ce se scaldă-n luna nouă 
E vatra noastră veche, strămoșească,

Beatrice Silvia Sorescu

Astăzi este zi de sărbătoare, dar această sărbătoare este una a tristeţii, în care ţinem post, pentru că pomenim moartea Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, chipul smereniei şi al bunei cuviinţe, care vorbea despre Mântuitorul cu o evlavie rămasă ca pildă în Scripturile Sfinte şi în istorie: ,,Vine în urma mea Cel Care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintelor’’(Marcu 1, 7-8). Dacă un Sfânt vorbea în acest fel, cum trebuie să vorbim noi, cei împovăraţi de păcate?

Ne aducem aminte de ticăloşia lui Irod cel Mare, care a vrut să-l ucidă pe Fiul lui Dumnezeu, apoi a poruncit uciderea a paisprezece mii de prunci nevinovaţi. Din această rădăcină rea a răsărit blestematul Irod Agripa, cel care a cutezat să-şi lase femeia cea dintâi şi să se însoţească, în chip nelegiuit, cu femeia fratelui său, Filip, chiar când acesta trăia, spun unii din vechime. În faţa acestui păcat, Sfântul Ioan Botezătorul n-a putut să tacă. A vorbit cu nemernicul Irod Antipa şi i-a spus fără ocolişuri: ,,Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie’’(Matei 14, 4). În loc să curme păcatul greu în care se complăcea, Irod a prins mare ură asupra Sfântului. Înainte îl asculta cu plăcere, acum s-a umplut de mânie şi nu numai el, ci şi desfrânata care s-a însoţit cu el. Gândul lor cel dintâi a fost să ucidă pe Sfântul Ioan, dar se temeau de popor, pentru că-l ştiau pe el Prooroc (Matei 14, 5). Ca să se răzbune, Irod l-a întemniţat pe Sfânt.

A venit şi ziua de naştere a lui Irod, cel fără frică de Dumnezeu, şi acesta a făcut ospăţ mare dregătorilor săi. În mijlocul petrecerii, fiica Irodiadei, ticăloasă şi ea, a jucat în chip desfrânat în faţa invitaţilor, iar Irod i-a făcut o făgăduinţă necugetată privind răsplătirea ei. Fata s-a sfătuit cu mama sa şi aceasta a îndemnat-o să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a întristat la început, apoi s-a învoit şi a trimis slujbaşii să taie capul Sfântului, într-o zi de 29 august, crezând că va scăpa de mustrarea lui. Chiar şi pe tipsie, cu şiroaie de sânge, capul Sfântului a grăit aceeaşi mustrare împotriva tiranului.

Uciderea este păcat strigător la cer, după cum ne învaţă Sfintele Scripturi: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ’’(Facere 4, 10). Aşa a spus Dumnezeu lui Cain, cel care tocmai ucisese pe fratele său, Abel. Şi glasul sângelui Sfântului Ioan s-a auzit la Dumnezeu în ceruri şi El a pedepsit-o  pe fiica cea rea a Irodiadei. În vreme ce se afla în surghiun, trecând o apă îngheţată, gheaţa s-a rupt şi trupul ei spurcat s-a afundat în apă, iar capul îi era afară, până ce i-a fost tăiat de bucăţile de gheaţă. Irod şi Irodiada au fost înghiţiţi de pământ (După Vieţile Sfinţilor, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 397-400).

Presbiter Iovița Vasile

Domniei Sale,

Domnului Eugen-Ovidiu Chirovici

Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România

Domnule Chirovici,

Vă mulțumim că v-ați făcut părtaș durerii Bisericii Orodoxe Române  prin mesajul de condoleanțe pe care l-ați transmis cu prilejul trecerii la cele veșnice a fericitului întru pomenire Părintele nostru Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adormit întru Domnul în ziua de 30 iulie a.c.

Compasiunea arătată nouă, celor ce ne-a fost ca un adevărat părinte, înțelept cârmuitor și jertfelnic pastor, ne-a întărit în sceste momente de adâncă tristețe. În același timp, Învierea lui Hristos, pe care El a întemeiat Biserica Sa și întru care moartea a fost biruită, ne întărește și ne mângâie, învederîndu-ne că Domnul că Domnul îl va așeza cu cei bineplăcuți Lui, întru împreună-slujire ci îngerii, înaintea Tronului Preasfintei Treimi.

Cu aceste gânduri de mulțumire și prețuire, Vă urăm sănătate, pace și lungime de zile.

Daniel

Mitropolitul Modovei și Bucovinei,

Locțiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

10 august 2007

Răutatea şi minciuna lucreaza pentru al treilea razboi mondial
“Când o casă ia foc, se aprind mai întâi părţile ce ard cel mai repede. Mai întâi se aprind paiele şi trestia, apoi scândurile, şi tot aşa – până ce flăcările cuprind întreaga construcţie. Aşa se petrece şi cu omul. Focul patimilor năvăleşte mai întâi în inimă, cel mai simţitor şi cel mai uşor de aprins mădular al făpturii omeneşti. Când se aprinde inima, întreaga făptură omenească ia foc. Când inima este biruită, totul este biruit. Când inima se strică, totul e stricat. Din inimă izvorăşte dragostea sau ura, înţelepciunea sau prostia, curăţia sau noroiul, viaţa sau moartea. Dacă credinţa vreunui Creştin se află în lăuntrul inimii, atunci credinţa sa este putere de nebiruit într’însul. O astfel de inimă dă şi limbii putere să grăiască convingător. Căci limba este vestitoare ori unora, ori altora – ori vestitor credincios al cămării cu mărfuri de aur din inimă, ori vestitor mincinos al unei dughene scăpătate.

Ştia Atotînţeleptul Mântuitor ce vorbea, atunci când a spus: Cele ce ies din gură, din inimă ies. (Mat. 15:18) Ştia înţeleptul Său Apostol, Sfântul Pável, că drept tâlcuieşte gândul Învăţătorului său, când a spus: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. (Rom. 10:10). Dumnezeu preţuieşte cele ale inimii şi nu poate fi păcălit de limbă. Oamenii preţuiesc cele ale limbii, căci nu ştiu ce se află în spatele limbii, în inimă.

Fraţii mei, citiţi Sfânta Scriptură mai înainte de toate şi mai mult decât toate. Cunoştinţele dobândite dacă citiţi tot, mai puţin Sfânta Scriptură, vor sluji doar la pieirea voastră, nu spre mântuire. După Sfânta Scriptură, să citiţi Vieţile Sfinţilor, adică înfăţişarea vieţilor Sfinţilor şi Sfintelor Bisericii celei Ortodoxe. Toate cărţile lumii acesteia nu pot aduce sufletului omenesc acea putere, mângâiere şi dulceaţă adusă de Sfânta Scriptură şi de Vieţile sfinţilor.

În viaţa Sfântului Mucenic Haralambie citim cum acest neînfricat Sfânt de 113 ani a strigat chinuitorului său păgân: „Nu este răutate în inima mea, nici vicleşug în limba mea!” Iată fraţilor, dreptarul de căpetenie al credinţei Creştine: mai întâi să nu avem răutate în inimă, şi apoi să nu avem minciună în gură.

Dar iată, fraţilor, aceasta este şi tâlcuirea sorţii celei rele a omenirii zilelor noastre: răutatea a răpit inima omenească, de aceea inima a ajuns un organ al răului, o unealtă a minciunii. Limba nu poate grăi dreptate dacă inima este plină de răutate. Dacă în izvor se află necurăţie, atunci şi conducta de apă va aduce necurăţie. Limba e sluga inimii. Şi când sluga minte, se trădează repede pe sine.

Ce e minciuna? Un adevăr prefăcut. Ce înseamnă a minţi? Înseamnă a te îmbrăca cu veşmintele adevărului, a te ascunde în spatele adevărului; a te arăta sub numele adevărului; a pune firma adevărului pe dugheana minciunii; a înfăţişa o babă drept o mireasă, cu ajutorul pudrei şi sulemenelilor. Minciunii nu îi este cu putinţă să facă nici măcar un pas sub numele ei. Căci oriunde s’ar înfăţişa zicând „Eu sânt minciuna!,” nimeni nu ar primi-o. De aceea ea merge în umbra adevărului. Aşadar, minciuna întăreşte adevărul ca realitate, căci fără adevăr nu se poate găsi niciunde.

Răutate în inimă şi minciună în gură, fraţii mei, aşa a ajuns omenirea în vremurile noastre. Răutatea şi minciuna sânt focurile ce au pricinuit aprinderea întregii lumi în ultimele două războaie mondiale. Răutatea şi minciuna – aceste două meşteşuguri ale lumii, să ştiţi, vor lucra neobosit să producă şi cel de-al treilea incendiu mondial, mai înfricoşat decât cele două de mai înainte.

Luptaţi, fraţilor, împotriva răutăţii şi minciunii.

Luptaţi împotriva răutăţii din inimă şi minciunii din gură, ca să împiedicaţi noul război mondial între popoare. Aceasta este ştiinţa lui Hristos: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine. (Lc. 4:23). Aceasta este calea Creştinilor: începe cu tine însuţi. Din orice altă parte veţi porni, nu veţi reuşi nimic. Hristos Dumnezeu v’a învăţat aceasta. A Lui fie slava şi lauda în veac. Amin”.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, Ed. Predania”)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Aceasta floare aleasa a rasarit pe pamantul romanesc in anul 1967. De micuta era foarte apropiata de Dumnezeu. Cand iesea de la scoala trecea totdeauna pe la biserica. Pentru aceasta era mustrata foarte aspru de tatal ei: Unde ai fost? Toata ziua la biserica? La popii tai? Ce ti-a dat tie Dumnezeu? Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile ii curgeau pe obraji.

Era evlavioasa si statea mult timp la rugaciune. La banchetul de la sfarsitul liceului n-a vrut sa se duca. Diriginta ei o ruga: Hai, Danuta, vino si tu cu noi!, insa ea a zis: Nu pot, dar sa stiti ca eu va iubesc foarte mult pe toti, insa la banchet nu pot veni, iertati-ma¦. Era foarte blanda si foarte buna cu toti. Ii ajuta pe colegi la lectii; statea si noaptea sa scrie pentru ei. Invata foarte bine, atat la scoala, cat si la facultate. Ii placea foarte mult sa lucreze. Toate hainutele ei erau facute de ea.

A fost fiica duhovniceasca a Cuviosului Parinte Sofian de la Sfanta Manastire Antim.

Studenta fiind, avea in grija o batrana paralizata, uitata de toti, mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineata, inainte de facultate si seara. Era drum destul si osteneala multa. O spala, o ingrijea, ii facea cumparaturile. Din bursa ei punea deoparte si pentru mama Ioana. Ii spala hainele, ii citea, ii canta si aducea bucurie in sufletul batranei. Era foarte blanda si foarte milostiva. Se vedea in ea blandetea Parintelui Sofian. N-a fost niciodata suparata pe cineva. Se acuza intotdeauna pe sine, iar pe ceilalti ii scuza.

Odata, cineva a batut-o tare pe cuvioasa Daniela, desi aceasta nu era vinovata. Dupa ce a rabdat in tacere bataia, s-a aplecat pana la pamant, a ingenunchiat si a sarutat piciorul care o lovise cu salbaticie.

Anumite persoane din familie incercau sa o convinga sa se marite, iar ea spunea: Nu, nu. Eu vreau sa raman cu Dumnezeu. Dar poti sa fii cu Dumnezeu si maritata, i se spunea. Da, dar daca ma marit, inseamna ca-L dau putin pe Dumnezeu la o parte, si eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau sa-I dau totul lui Dumnezeu.

Statea multe ore noaptea sa-si faca pravila. Niciodata nu s-a culcat fara sa-si faca pravila. Iar fratii ei strigau la ea: Ce ti-a dat tie Dumnezeu? Ca ne-ai acrit cu popii tai. Ce-ti face credinta ta? Ca tata iti da de mancare¦ De ce ai facut facultatea, ca sa te duci la manastire?

Cand a terminat facultatea a fugit la manastire. Tatal ei a cautat-o mult timp, a gasit-o, a batut-o si a adus-o acasa. A fugit de mai multe ori. De fiecare data a fost adusa cu forta acasa si batuta cumplit.

Odata, in noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la manastire, a plans si s-a rugat fara incetare. A facut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerand luminare de la Maica Domnului. Spre ziua a adormit. Cand s-a trezit, a luat iconita cu Maica Domnului pe care o primise de la Parintele Sofian. A facut cruce, a sarutat iconita si foarte hotarata si-a strans lucrurile pentru plecare. Apoi a lasat unei prietene o scrisoare pentru Parintele Sofian. Iata continutul:

Am visat, Parinte, icoana Maicii Domnului. Si am vazut ca icoana prinde viata, si Maica Domnului ma privea atent si eu ma rugam in fata ei si o intrebam: Ce sa fac?. Si am vazut cum ma privea cu multa durere. Si am vazut lacrimi pe obrazul Ei. Si, deodata, si-a intins mainile la rugaciune si o lacrima din ochii ei a picurat pe mana mea. Si ea, cu mainile ridicate in sus, se ruga si plangea. Cand m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Si m-am hotarat sa plec.

Si a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele Mantuitorului Hristos. Insa tatal ei a gasit-o si de data aceasta. Cand a adus-o de la manastire, a batut-o cumplit. Apoi i-a taiat vesmintele monahale cu foarfeca si i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gat cruciulita si a strigat la ea: Popii, popii si biserica¦. Atunci ea a lesinat. Si cand s-a trezit, asa se ruga de tatal ei: Te rog, lasa-mi icoanele. Eu nu pot trai fara ele. Te rog¦ Si el le-a pus sub picior, a calcat pe ele si apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poti sa mi-l iei, aici e totul.

Si de atunci numai asa se ruga: Maica Domnului, ajuta-ma, nu ma parasi! Doamne Iisuse Hristoase¦

Vazand tatal ei ca nu o poate abate de la calea vietuirii ortodoxe, a nascocit o rezolvare diabolica. A gasit niste medici asemenea lui si i-au stabilit diagnosticul de schizofrenie paranoida cu delir mistic. Pana la sfarsitul vietii sale pamantesti a fost obligata sa ia medicamente care s-o linisteasca. Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconstienta. Tatal ei o pazea de la prima ora pana noaptea la orele 22, 23, ca sa nu poata lua legatura cu persoane binecredincioase.

Imobilizarea in pat si medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completa si un ileus paralitic (pseudoobstructie intestinala). In aceste chinuri a trecut catre Domnul, marti 6 aprilie 2004, in Saptamana Mare. Aceasta s-a intamplat la ora 10. Si pentru ca tatal ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a randuit Dumnezeu in chip minunat sa afle despre ea Parintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a facut slujba de inmormantare. Pentru prima data, tatal ei lipsea, desi dimineata fusese vazut in spital¦

La cinstitul sau mormant au inceput sa se faca minuni.

Prima minune cunoscuta este vindecarea unui tanar care suferea de opt ani de pseudoobstructie intestinala cu crize repetate. Acesta a dobandit tamaduire in ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vietuirea si patimirea muceniceasca a surorii lor, au dobandit si mai multa evlavie si ravna duhovniceasca pentru cinstirea si pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afectiune vasculara (2004), iar a treia este vindecarea unui tanar care venise cu criza de apendicita (2005).

Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Mucenite Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, intareste-ne si pe noi pe calea Ortodoxiei si ne mantuieste pe noi. Amin.

Mormantul Sfintei Daniela Paximide se gaseste in cimitirul Andronache, cartierul Colentina din Bucuresti.

Ioan Vladuca,

(Extras din revista Atitudini, nr. 6)

NOTĂ. Am publicat acest articol cu mare dificultate. Prima oară, mi s-au șters subtitlurile. Apoi mi s-a șters jumătate din articol. Au rămas niște semne pe care le puteți vedea. Cu ajutorul Sfintei Mucenițe Daniela, am reușit să postez ceea ce ați citit, nădăjduiesc, cu foloase duhovnicești.

Mă tem că nu e departe vremea în care antihriștii mă vor împiedica să mă adresez Frățiilor Voastre. Nu vă uitați după ei. Străbateți Calea Sfinților Părinți și vă veți mântui. Nu vă uitați după tot felul de impostori care îmbracă haina Ortodoxiei, nefiind ortodocși.

Presbiter Iovița Vasile

Ascultarea curat sufletească o fac numai oamenii extraordinari și în împrejurări excepționale. Viețile Sfinților ne arată că acești oameni s-au născut cu o inimă atât de curată și cu o minte atât de nepătimașă, încât ei erau conduși de Duhul Sfânt așa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic. Ei erau sensibili la cea mai mică adiere a Sfântului Duh și executau întocmai cele ce primeau în momentele lor de inspirație divină.

Și apoi, această inspirație și această ascultare se săvârșea în cazuri excepționale – de pildă, când Sfânta Maria Egipteanca, în pustia de dincolo de Iordan, nu găsea nicio ființă omenească și cu atât mai puțin un duhovnic iscusit. Și așa cum un pustnic, în lipsă de duhovnic, s-a spovedit în fața unui mărăcine – deși într-o viață de obște n-ar fi putut face acest lucru –, tot astfel, Sfânta Maria Egipteanca n-ar fi avut dreptul să rămână fară un duhovnic dacă s-ar fi nevoit într-o mănăstire. Căci în caz contrar, ne-ar paște în primul rând primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Apostol Petru când ne zice: „Mai înainte de toate trebuie să știți că nicio prorocire a Scripturii nu se tâlcuiește după cum îl taie capul pe fiecare, pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” și, în al doilea rând, ne-ar urmări primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Antonie cel Mare, care spune că „răul cel mai mare este a te împotrivi voii lui Dumnezeu și a-ți satisface poftele tale”.
Prima primejdie ne duce la erezie, iar a doua, la răzvrătire.
.
(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 97-98)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Care crezi, frăția ta, că-i momentul cel mai greu din existența Fiului lui Dumnezeu? Ce-ți închipui? Cel mai greu moment nu a fost atunci când S-a zămislit din trupul Fecioarei El, care era Făcătorul cerului și al pământului, deși acesta a fost un pogorământ teribil, o smerenie grozavă. Nu a fost nici că a trăit în foamete și în greutăți 33 de ani, nici că a fost vândut și răstignit. Cel mai greu moment a fost acela când Fiul a trebuit să Se rupă, să Se despartă de slava Preasfintei Treimi, pentru a coborî în lumea materială, ca să devină Dumnezeu-Om. Acesta a fost momentul cel mai greu. A fost sacrificiul cel mai mare pe care Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, întru Duhul Sfânt, L-au făcut pentru umanitate. Cum este și cuvântul din Sfânta Evanghelie: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Vine postul și ni se oferă ocazia să facem și noi un mic sacrificiu pentru Dumnezeu. Atunci când ai un bun prieten și acesta își dorește ceva, tu îi faci un cadou și, oricât te-ar costa cadoul, nu ți se pare greu. Pentru că-l dai cu toată dragostea. Așa și postul, sau privegherea, sau altele, când le oferim în dar lui Hristos, nu ni se mai par grele.

E frumoasă viața noastră creștinească. Și este frumoasă tocmai prin încercările și prin jertfele pe care le suportă, în mod special. De ce credeți voi că se întâmplă ca Biserica Ortodoxă să fie cea mai ponegrită și în zilele noastre, tot așa cum s-a întâmplat și în urmă cu 50 de ani? Tocmai acesta este semnul prin care se arată că Biserica noastră este cu adevărat Biserica cea Una, a lui Hristos.

(Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiți frumos și-n bucurie, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2014)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Greu de spus. Mîntuitorul ne-a prevenit asupra apariției lor: ,,Se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși’’ (Matei 24, 24). Aflăm însă, cu oarecare aproximație, numărul bisericilor mincinoase, 352, după evidențele consiliului mondial babilonic. O adevărată babilonie! Ei bine, toate acestea sunt opera hristoșilor mincinoși, adică fiecare falsă biserică cu hristosul ei, sau hristoșii ei.

Am mai spus și altădată, Biserica Ortodoxă Română, ca Mireasă al lui Hristos Domnul, nu face parte din cmb-ul satanic. Acolo se prezintă o bandă de trădători ecumeniști, care vorbesc în numele BOR, fără mandat, fără legitimitate. Dacă s-ar face un sondaj serios, în cunoștință de cauză, sunt sigur că numărul ,,ortodocșilor,, care doresc să facă parte din cmb n-ar depăși zece mii. Ceilalți? Nu contează, în ochii lor miopi.

Iar noi mărturisim ca întotdeauna: Credem în singurul Mântuitor al lumii, Iisus Hristos, în singura Biserică Adevărată, cea Ortodoxă. Poveștile ecumeniștilor sunt izvodiri satanice.

Unul din organele de agitație și propagandă al Patriarhiei BOR, Trinitas , ne informează în limbajul ecumenist caracteristic, despre aniversarea înființării organizației antihristice, cmb, care reunește toate ereziile sub denumirea de “biserici“, în scopul unirii lor (conform agendei realizată cu mult timp în urmă), într-o singură religie new-age, globalisto-masonico-sionisto-antihristică!
“ Consiliul Mondial al Bisericilor aniversează pe 23 august împlinirea a 75 de ani de la prima adunare generală care a avut loc în Amsterdam în anul 1948. Consiliul Mondial al Bisericilor este o mișcare ecumenică al cărei scop este unitatea creștină. Acesta reunește biserici, denominațiuni și comunități bisericești din peste 120 de țări și teritorii din întreaga lume, reprezentând peste 580 de milioane de creștini și incluzând majoritatea bisericilor ortodoxe din lume, zeci de biserici anglicane, baptiste, luterane, metodiste și reformate, precum și tot atâtea Biserici Unite şi Independente. În timp ce cea mai mare parte a bisericilor fondatoare ale Consiliului Mondial au fost europene și nord-americane, astăzi majoritatea bisericilor membre se află în Africa, Asia, Caraibe, America Latină, Orientul Mijlociu și Pacific. Acum există 352 de biserici membre. Pentru membrii săi, Consiliul Mondial al Bisericilor reprezintă un spațiu în care acestea pot reflecta, vorbi, acționa, lucra împreună, și se pot sprijini reciproc.“

Sursa:https://www.trinitas.tv/consiliul-mondial-al-bisericilor-sarbatoreste-75-de-ani/https://www.youtube.com/watch?v=jg_iCWgcRKw&ab_channel=TRINITASTV

Selecție, editare și comentariu: Dr. Gabriela Naghi, în colaborare

“Sufletul si Hristos – doar acestea doua, sa te intereseze! Lumea toata sa cada, pe acestea doua, nimeni nu ti le poate lua, afara numai daca nu le dai tu, cu voia ta“.
“Chiar daca te-ar ierta toti duhovnicii, patriarhii, arhiereii si lumea întreaga, esti neiertat daca nu te pocaiesti în fapta“.
“Va veni vremea ca vrajmasii vostri sa va ia pana si cenusa din foc, dar voi sa nu va schimbati credinta, cum fac altii“. [Spusa in Siatisti.]
“Sunt trist pentru fala pe care o aveti. Piciorul meu nu va mai calca aici. Si daca nu lasati lucrurile pe care le faceti, trufia si hotia, veti fi nimiciti. In ramura de care va atarnati sabiile, va veni o zi in care tiganii vor atarna organele voastre”. [Spusa in satul Aghios Donatos Souliou.]
“Faceti case aratoase si nu veti locui in ele“. [Cuvinte spuse tot la Assos, cand intr-o zi a trecut prin fata unei case nou construite. Dupa putin timp, toti locuitorii ei au murit, afara de o singura femeie”.]
“Du-te si pe drum ti se va rasplati” [spusa in Dervistani despre cineva care l-a ironizat pe Sfant si care ulterior a fost ranit pe drum pe un dusman al sau.]
“Spune-le figurilor alora sa nu vina aici, ci sa se intoarca inapoi” [Pe cand invata in Assos, in Kephalinia, Sfantul Cosma si-a intrerupt predica o clipa si a trimis un auditor la casa stapanului locului sa spuna aceste cuvinte. Aici erau patru doamne din aristocratie imbracate indecent, care erau gata sa vina sa urmareasca predica lui.]
“Cand veti vedea flota in ape grecesti, atunci se va dezlega problema Orasului [Constantinopului]”.
“In Oras [Constantinopol] va curge atata sange cat sa inoate in el un vitel de trei ani”.
“Turcii vor fugi, dar vor veni din nou si vor ajunge pana la Examilia. In cele din urma vor fi alungati in Kokkini Milia. Dintre turci, o treime vor fi omorati, o treime se vor boteza si doar o treime vor ajunge la Kokkini Milia“. (a se vedea si profetiile cuv. Paisie Aghioritul, care talcuieste si aceste cuvinte ale Sfantului Cosma: Profeţiile Părintelui Paisie şi Proiectul Anatoliei de sud-est, n.n.).
“Va veni o armata straina, va crede in Hristos, dar nu va sti limba”.
“Va veni odata o oaste straina care va crede in Hristos, dar voi nu o veti sti”.
“Cu unii veti adormi si cu altii va veti scula dimineata”.
“Veti vedea trei familii intr-o casa”.
“Veti merge sa locuiti altundeva si altii vor veni sa locuiasca la voi”.
“Veti vedea 40 de animale legate de un par”.
“Multi vor pieri de foame”.
“Bogatii vor ajunge saraci si saracii vor muri”.
“Un pumn de aur, un pumn de faina”.
“Va veni vremea cand vor conduce lumea lucrurile necuvantatoare si neinsufletite”. [Aluzie la inventiile tehnologiei moderne care va guverna viata umanitatii.]
“Cauza razboiului general va veni din Dalmatia. Mai intai se va imparti Austria, apoi si Turcia”. [Aluzii la inceputul primul razboi mondial.]
“Daca se gasesc de acord trei puteri, nu veti pati nimic”.
“Daca problema se va rezolva prin razboi, veti pati multe nenorociri; din trei sate va ramane doar unul”.
“Multe sate vor fi nimicite, trei vor deveni unul”.
“Sa va rugati sa fie zi si nu noapte, vara, nu iarna”.
“Oamenii vor ramane saraci, fiindca nu vor avea dragoste de saraci”.
“Oamenii vor ajunge goi, fiindca se vor face netrebnici”.
“Prapadul va veni din inaltime, de la liman”.
“Va veni pe neasteptate; dobitoacele vor ramane injugate la lucrul lor si voi veti fugi”.
“Multe se vor intampla. Orasele vor ajunge ca niste baraci”.
“Sa le dati ceea ce va cer; numai sa va scapati sufletele”.
“Daca vor gasi pe drum argint, nu se vor apleca sa-l ia. Dar pentru un spic se vor omori care sa-l ia primul”.
“Raul va veni de la cei cititi [invatati, intelectuali]”.
“Veti rabda fie trei zile, fie trei luni, fie trei ani”.
“Va veni vremea cand nu va mai fi aceasta armonie care e astazi intre popor si cler”.
“Clericii vor fi cei mai rai si mai necredinciosi dintre toti”.
“Se vor intampla atat de multe, incat de frica mamele vor naste inainte de vreme”.
“Sa nu va faceti case mari. Sa faceti bordeie ca sa nu va intre inauntru”.
“Va vor pune un bir mare si cu anevoie de purtat, dar nu vor ajunge”.
“Va vor pune bir pe cotete si ferestre”.
“Va vor cere sa va si ia soldati, dar nu vor ajunge sa o faca”.
“Cand veti auzi ca razboiul va incepe de jos [din sud], veti patimi putin; daca va incepe de sus [din nord], veti fi nimiciti”.
“Stancile si rapele vor fi pline de lume”.
“Va veni pe neasteptate, iar boul va fi in camp, iar dobitocul in arie”.
“E trist pentru mine sa v-o spun: azi-maine asteptam seceta, foamete mare, cand vom da mii de galbeni si nu vom gasi putina paine”.
“Dupa razboi oamenii vor face o jumatate de ceas pe drum sa gaseasca un om si sa si-l faca frate”.
“Va veni vremea cand crestinii se vor scula unul impotriva altuia”.
“Sa aveti crucea pe frunte, ca sa va recunoasca ca sunteti crestini”.
“Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza”.
“Va veni vremea, cand diavolul va face rotiri cu dovleacul lui” [Aluzie la satelitii artificiali ai pamantului si o critica anticipata a tehnologiei contemporane, crede mitropolitul Augustin Kandiotis.]
“Din scoli vor iesi lucruri pe care mintea voastra nu si le poate inchipui”.
“Veti vedea in camp carute fara dobitoace alergand mai repede decat iepurele”.
“Va veni vremea cand oamenii vor vorbi dintr-o parte intr-alta – de pilda, de la Constantinopol in Rusia – ca si cum ar fi in camere apropiate”.
“Veti vedea oameni zburand in cer ca niste pasari aruncand foc in lume. Cati vor trai atunci vor alerga la morminte si vor striga: Iesiti voi, cei morti, sa intram noi, cei vii!” [Aceste ultime profetii ale Sfantului Cosma se refera, cu peste un secol inainte de aparitia lor, la inovatii ale tehnologiei moderne: automobile, fire de telegraf si curent electric, avioane militare.]
“Eu, crestinii mei, mi-am cheltuit viata studiind timp de cincizeci de ani, am citit si despre preoti si despre necredinciosi, si despre atei si despre eretici, am cercetat adancurile intelepciunii. Toate credintele sunt mincinoase, calpe, toate sunt ale diavolului. Am inteles si acest lucru adevarat, dumnezeiesc, ceresc, desavârsit si pentru mine si pentru voi: numai credinta crestinilor ortodocsi bine-credinciosi e buna si sfinta, ca sa credem si sa ne botezam in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfirsit, ca sa va bucurati si sa va veseliti de mii de ori, ca v-ati invrednicit sa fiti crestini ortodocsi, si sa plangeti si sa va tanguiti pentru cei necinstitori de Dumnezeu, necredinciosi si eretici, care umbla in intuneric, in mâinile diavolului“.
“Evreul imi spune ca Hristosul meu e un copil din flori si Preasfinta Fecioara a mea e o desfrinata, iar Sfinta Evanghelie imi spune ca acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi sa ma uit la evreu? Daca un om ma ocaraste, imi omoara mama, fratii, copiii, dupa care imi scoate ochii, ca si crestin am datoria sa-l iert. Dar sa-L ocarasca ei pe Hristosul meu si pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau sa-i mai vad, dar domniile voastre cum va rabda inima si mai faceti afaceri si tocmeli cu evreii? De ce v-am spus acestea, crestinii mei? Nu ca sa-i omorati pe evrei si sa-i prigoniti, nu, ci ca sa-i plangeti ca L-au lasat pe Dumnezeu si s-au dus cu diavolul. V-am spus ca sa ne caim acum pânî mai avem vreme, ca sa nu se intimple sa se minie Dumnezeu pe voi si sa ne lase din mina Lui si sa patim si noi ca evreii si chiar mai rau“.

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi